Lun tu, stpn-a mrii, pe a lumii bolt luneci i gndirilor dnd via, suferinele ntuneci; Mii pustiuri scnteiaz

sub lumina ta fecioar, i ci codri-ascund n umbr strlucire de izvoar! Peste cte mii de valuri stpnirea ta strbate, Cnd pluteti pe mictoarea mrilor singurtate! Cte rmuri nflorite, ce palate i ceti, Strbtute de-al tu farmec ie singur-i ari! i n cte mii de case lin ptruns-ai prin fereti, Cte fruni pline de gnduri, gnditoare le priveti! Vezi pe-un rege ce-mpnzete globu-n planuri pe un veac, Cnd la ziua cea de mine abia cuget-un srac... Dei trepte osebite le-au ieit din urna sorii, Deopotriv-i stpnete raza ta i geniul morii; La acelai ir de patimi deopotriv fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Unul caut-n oglind de-i bucleaz al su pr, Altul caut n lume i n vreme adevr, De pe galbenele file el adun mii de coji, A lor nume trectoare le nsamn pe rboj; Iar altu-mparte lumea de pe scndura trbii, Socotind ct aur marea poart-n negrele-i corbii. Iar colo btrnul dascl, cu-a lui hain roas-n coate, ntr-un calcul fr capt tot socoate i socoate i de frig la piept i-ncheie tremurnd halatul vechi, i nfund gtu-n guler i bumbacul n urechi; Usciv aa cum este, grbovit i de nimic, Universul fr margini e n degetul lui mic, Cci sub fruntea-i viitorul i trecutul se ncheag, Noaptea-adnc-a veciniciei el n iruri o dezleag; Precum Atlas n vechime sprijinea cerul pe umr Aa el sprijin lumea i vecia ntr-un numr.