Cap. 10 Going, going..gone.

Stăteam nervoasă pe marginea străzii. Mă întorc cu spatele îmbufnată la mașină, pentru a nu fi nevoită să îi mai văd fața. Nu
că aș fi avut prea multe șanse prin geamul fumuriu.
Pentru o clipă am crezut că el va ieși din mașină, dar doar sunetul unei mașini pornind din trombă se mai auzi.
Și în capătul urmelor de cauciuc încins care era întins pe șosea, o proastă arătând jalnic stătea, blestemând fiecare clipă din
momentul în care pășise în nefericita lui reprezentație.
În depărtare, văd tot drumul ei, de la masina impunătoare, la ceva mic, apoi foarte mic, un punct, şi gata.
Ca un actor desăvârșit, își îndeplinise cu brio rolul, intrase ideal în pielea personajului, și acum părăsea scena mulțumit, fără să
îi pese de impactul rolului lui asupra spectatorului, fără să îi pese de aplauze, sau de huiduieli.
Dezamăgitor.
Nici nefericita aia de ploaie nu mă mai acompania acum.Îşi făcuse, desigur, partea, la momentul oportun.
Mă uit la starea mea, pentru a evalua pagubele exterioare. Ploaia începărtase o parte din praf, iar pe celalaltă o adunase, astfel
încât acum ziceai că rochia e în degrade.Arăta interesant.
Zâmbesc mulțumită că nu eram în cel mai oribil stadiu.
- Kitty….? Un strigât puternic și nesigur în același timp se auzi.
La naiba.
Înapoi la realitate, Kitty.
O realitate mai sănătoasă pentru spiritul minții mele decât povestea distructivă și înșelătoare creată de el.Dar o realitate care
trebuie să o înfrunt din clipa de față.
Mă întorc în reluare și cu o față de copil care făcuse o boacănă și acum încerca să se scoată.
De ce naiba am coborât? Și la câțiva metrii de ei?
Și de ce fusesem așa de blândă cu Pattinson?Fusese înțelept că o luase la fugă! Cum ieșea din mâinile fanelor ar fi fost apă de
ploaie față de furtuna care îl aștepta cu mine!
De ce nu îi spusesem măcar un sfert din câte aveam pe suflet cretinului acela din dreapta, ”Paltonul urâcios”?La urma urmei nu îl
voi mai vedea de acum.Puteam să descarc fiecare firicel de nervozitate în el. Măcar să ies cu sufletul împăcat din mașina aia!
Multe ”de ce-uri ” se loveau de mintea mea și zburau ciondănindu-mă în jurul ei.
După toate astea, concluzia e că totul a fost un mare eșec. Eu am fost un mare eșec, el a fost un eșec, şi orice moment în care
alții erau în zonă, un mare dezastru.
Colleen, Mell, și Jae se concentrau la epava care rămăsese din mine. Probabil în minte le zburau o mulțime de informații și nu
conștientizau dacă urma prăfuită care stătea la distanță era prietena lor.
Groaznic.
Brendal nici nu se uita spre mine, iar Karl dormea în papuci ca de obicei.
Merg legănându-mă spre ei și împiedicându-mă de orice pietricică nevinovată care avea neșansa de a sta în calea mea. Acum
vor crede că sunt și beată! Grozav. Meniul complet.
Deși poate partea cu cantitatea de alcool din mine era o șansă bună de a scăpa de multe întrebări și de a abera în voie, fără
amende. Oricum aberam de obicei, măcar acum aș fi avut un motiv bun.
Într-o clipă, dar o clipă foarte lungă, datorită mersului meu, eram aproape de ei, și cu o față de imbecilă în plus față de
momentul de mai devreme.
Colle și Mell mă priveau cu gura căscată, Jae avea un zâmbet pierdut pe față, iar Brendal se uită o secundă uimit apoi hohote
puternice de râs îl acaparează. Karl râdea și el înfundat, doar nu putea fi altfel, având în vedere că era umbra cretinului celălalt.
- Kitty? Melli reuși cu o voce stinsă să spună.
- Da..? spun stânjenită.
- Oh, Doamne, tu ești? țipă brusc.
Exact ce mai aveam nevoie acum.Mai degrabă rămâneam în mașină, mai țipam zece minute acolo , dar măcar ajungeam acasă
înaintea lor și și acum nu răspundeam la 100 de întrebări la care habar n-aveam ce să spun.
- Nu-i recunoști fața de șoarece torturat, care o are când o dă în bară? Brendan spune plin de el.
Cretinul. Mă strâmb urât la el.
- Știi,Brendal? Intodeauna mi-am dorit sa am pe cineva la care sa tin, sa il iubesc, sa imi fie prieten…Dupa ce te-am intalnit pe
tine m-am razgandit! bombănesc prost dispusă.
- Wow…Kitt.. numai ochii te mai dau de gol, Mell continuă speriată.
Hei, eram plină de praf și udă, nu căzusem într-un cazan cu smoală, la urma urmelor.
- A fost cutremur? Cole părea serioasă. Ai fost prinsă înauntru într-un cutremur?
Două, mai mici. Îmi dau ochii peste cap.
- Nu fi proastă Colleen,îl simțeai și tu, doar n-a fost în Cambogia de acum. La cum arăți îm momentul acesta, și ăia te
extrădau,Brendal mă luă peste picior.
- Dacă mă duceam acolo probabil veneam cu o gorilă. Meriți și tu un suflet pereche, mai ales că ești o specie pe cale de
dispariție!
Individul ăsta dacă ar fi avut o clipă de sclipire, un moment în care să gândească, ar fi fost un geniu acum.
- Pardon, am încurcat țările..Somalia e de tine. Așa că te întreb cum vorbesc ei : ce vânt te-aduce pe-aici?
- Ți-ai incurcat neuronii care nu-i ai, asta ai încurcat. Au fost înghițiți și ei de gaura neagrăă…numită prostie, spun ironică.
- Încetați ! Colle țipă.
- Hei, ce am pierdut? Unde a fost războiul? Jae spune ștrengar analizându-mă și schimbând subiectul.
- Cred că aici a fost războiul, mai devreme, spun uitându-me sugestiv la Bred și răsucindu-mi ochii.
Sau doar una dintre lupte. Lupte care le duc constant cu mintea lui odihnită, pentru că nu o folosește niciodată.
- Și mai devreme ai fost la repetiția generală?chicoti ușor.
Oftez adânc.
- Nu. Dar mi-ar plăcea să fiu comandantul unei trupe..adică..știți voi..după aș lua toate medaliile şi laudele, spun încântată.
- Înainte sau după ce te execută trupele tale?idiotul de Bred completă.
- Nu știu, dar cu siguranță după ce te extermin eu pe tine! răspund nervoasă.
- Gura toți! Colle se impuse din nou. Kitty, arăți de parcă te-a aruncat cineva dintr-un avion într-o dună cu nisip.
- Glumești?? Zici că a fost legată de un Jeep și târâtă prin deșert, mai bine zis, Jae corectă punând suflet în vorbele lui.
Mă uit neîndurător la el. Zâmbeste palid.
- Știu! Bred spune cu vocea lui de genială. Te-au angajat ca ștergător la un anticariat, nu? Pe post de ștergător, ca să fiu mai
explicit.
- Da..exact, mârâi. Nu vrei să-ți șterg una peste mutra aia de imbecil ambulant ca să vezi cât de tare am avansat în carieră?
- Hai, vorbește cu prietenul tău imaginar mai bine, că doar el te mai suportă, se strâmbă.
- Și tu într-o pungă că te ascult mai târziu.
- Auzi, tu ai coborât din Rolls Royce-ul acela negru ? Karl interveni brusc atingându-și bărbia gânditor.
On, bunul Karl. Atât de rar îi aud vocea și când o folosește spune numai tâmpenii. Mai degrabă tăcea și dormea în continuare.
Exact subiectul de care încercam eu să îi îndepărtez, exact pe acela l-a adus în discuție.
- Chiar așa, Mel întrebă cu o voce curioasă
- Glumești? Bred rânji ironic la Karl.
- Nu știu, nu am întrebat taximetristul ce marcă era mașina, spun cu o față de prostuță pentru a nu le da motive de gândire.
- Normal, mă mir că și taxiul te-a luat.A! Amintește-mi să-ți iau o lupă, data viitoare. Scrie Rolls Royce cât capul tău în spatele
mașinii! Încă o dată seful proștilor interveni.
- Brendal, nu știu de ce, dar de fiecare dată când deschizi gura, începe un idiot să vorbească! Nu știu, nu am văzut, pentru că eu
nu am capul cât al tău! Și gol pe deasupra!
- Oh, da, eu arăt acum ca un șoarece murat și chinuit, scos din cufărul cu vechituri de 100 de ani, spune îngâmfat, pistonându-
mă.
Îmi încleștez maxilarele nervoasă.
După toate neplăcerile de azi, mutra lui nesuferită și comentariile care nu îi depășeșc mimica erau ce îmi lipseau acum.
Băiețelul frustrat din cauza mea.Din cauza refuzului meu. Când se va maturiza?
Off,mi-e dor de Pattinson.
Retractează, Kitty, retractează. Cum poți să spui asta? Nu ai nici un pic de orgoliu? Conștiința mea cea rea mă mustră.
Ba da, ai orgoliu, și încă mult, şi prostesc. Ai îndepărtat un tip grozav și matur doar pentru că ești fără tact, cealaltă conștiință
îmi atrase atenția. Oh, grozav.
Asta mai aveam acum nevoie. Să se certe și ”vocile din capul meu” între ele.
- Și tot eu nu sunt în stare să îi dau unui taximetrist o amărâtă de foaie care are o adresă , pentru a nimeri la locul care trebuie,
se răstește Brad arogant. Care are capul mai gol atunci? Mă întreb.
Fraza lui m-a luat prin surprindere, fiind atât de ușor să îl ignori.Si eu din 24 de ore 26 îl ignoram.
Nu mai eram atentă de la început la discursul lui patetic, pentru a-i da replica meritată, așa că ies direct la atac.
- Care e problema ta, frustratule?
- Îngâmfato!
- Bagăciosule!
- Hei, hei, eu zic să nu generăm al treilea război mondial. Nu de alta, dar nu mi-am luat cina și nu sunt capabil acum de efort,
Jae interveni împăciuitor între noi, care stăteam cap în cap cicălindu-ne ca doi copii fără minte.
Cină? A zis cină? Oare câte timp petrecusem acolo? Pentru mine a trecut mult prea repede. Exagerat de repede.
- Problema mea e că am stat ca fraierii așteptându-te, pentru că domnișoara amețită mereu trebuie să o dea în bară, ca de
obicei.
- Nu vrei să te dai tu cu capul de ceva mai bine? Poate îți mai trezești vreun neuron amorțit. Și nu fii imbecil. Cum poți să spui
că mă așteptați pe mine, când eu v-am văzut din greșeală pe geamul maș..taxiului.. spun repede, corectând orice ideea ar fi
generat la alte idei. A! Și un sfat : ia-ți o viață!
- Am una! Se răstește.
- Atunci trăieste-o! spun obosită dându-mi ochii peste cap.
- Asta și fac..mă bucur de ea din plin, când nu ești tu în zonă să mi-o ruinezi!
- Mda..am observat cum îți trăiești viața când nu sunt eu în apropiere.. așteptându-mă tot pe mine,pun neiertătoare punctul pe
”i”.
Se încruntă brusc și își încrucișează brațele.
- Ai putea încerca totuși să fii mai atentă puțin…pentru ..binele tău,în primul rând, Melly spuse cu vocea ei dulce, mângâindu-mi
părul.
- E vina mea dacă Colleen a scris adresa? Spun indignată. Deși mâzgălit e mai exact spus. Ce ați fi vrut să se întâmple altceva?
- Hei, eu credeam că pentru a lua carnetul trebuie să știi să citești, Colleen se scuză iritată.Dacă șoferul era retardat nu e
problema mea.
- Să știi să citești, nu să ai diploma în limbi chirilice, spun cu o voce gravă.
- Lăsați asta acum. Terminăm pe drum discuția, Mell calmă lucrurile cu o voce împăciuitoare.
- Chiar mă întrebam când va spune cineva asta? Înainte, sau după ce rămâneam conservată pentru totdeauna într-un cub de
gheață?
Nu că ar fi fost greu de imaginat asta. Eram fleașcă și nu mai aveam nici apropierea caldă care să mă dezmorțească.
- Dacă se întâmpla asta promit că te vizitam la muzeul unde erai expusă, Jae spune cu un zâmbet șiret, prinzându-mă de umeri și
strângându-mă puternic în braţe.
- Dacă se întâmpla asta, era un percol în minus pentru lumea din jur, a obiectelor și încurcării vieților celorlalți, Bred completă.
Îl ignor.
- Și eu la fel aș fi făcut la fel, coreean sufletist, îi spun bucuroasă lui Jae sărutându-l ușor pe obraz.El zâmbește ștrengar, mândru
de situație.
El era mândru, și stătea lângă mine arătând chiar ca o bufnită. Nu stătea la distanță uitându-se dubios la înfățișarea mea jalnică.
Brendal bombăni ceva indescifrabil.
Știam că oricât de tare mă loveam cu capul de prag, Jae ar fi fost mereu acolo să mă prindă. Sau măcar mi-ar fi pus o pernă să
nu mă lovesc prea tare când cad.
Îmi strâng părul în palme pentru a mai stoarce din apa care picura încontinuu.
Odată cu picăturile de apă, se scurgeau și amintirile clipelor frumoase din debaraua prăfuită.
- Unde ai fost Kitty, până acum? Glasul lui Colleen suna ca al mamei când îmi cerea socoteala.
Credeam că am scăpat de perioada aia.Se pare că trecutul îți poate bate în cap oricând. Stresantul trecut.
Încep discursul meu penibil și jumătate bâlbăit, deloc convingător.
- Păi..m-am rătacit, după cum știți,… și acolo era haos, și ..
- Robert Pattinson!!! Mel țipă deodată , luându-mă pe nepregătite.
Într-o clipă eram ascunsă după Jaejoong, analizând cu grijă zona, pentru a vedea în ce parte era pericolul și a mă face
nevăzută ochilor lui.Stăteam ca un copil ascuns după un copac, la un joc.
Dar în zonă nu zăream nici o freză ciudată, sau alt individ prăfuit, cu o ţigară în mână.Nici măcar mașina, care era ușor de
observat.
Cinci perechi de ochi mă priveau ca pe o ciudată, retardată, și tot pachetul. Până și Jae mă privea bulversat, de după umăr.
Mă uit în sus la el, zâmbind infantil .
- Unde..? șoptesc prostește către Mel.
- Unde..ce? ea îmi imită tonul stupid.
Ah, fusese doar un moment de eliberare al pasiunii arzătoare pentru colecționarul de marionete toante. Ultima era să fiu eu.
Stai, că reușise să mă controleze oricum.
Oftez furioasă pe mine.
El nu era în zonă. Din fericire.Am scăpat de griji în plus, momente să o dau în bară din nou, și triplarea întrebărilor celor din jur
despre ce s-a întâmplat la ”Rose Art”.
- Ești dusă, Mel. De ce naiba mă sperii așa? spun cu reproș.
Ok, poate comportamentul meu a fost prea imbecil și riscant.
Înghit în sec. Sper că nu mă dădusem de gol. Prea tare.
- Dacă ai fi fost acolo înțelegeai, încerc eu să par foarte convingătoare lovindu-mă de fața ei întrebătoare.
- Am spus Rob Pat, nu Freddy Kreuger, spune ea bulversată.
- Cine e ăla?zic strâmbându-mă.
Ea își dădu ochii peste cap.
Ce? Trebuia să știu de acum toți ratații cu nume de desene animate cine sunt?
Brendal se băgă din nou unde nu îi ceru nimeni părerea.
- Unul cu care ți-aș face cunoștiință cu plăcere dacă nu ar fi personaj fictiv..
- Fictiv e creierul tău.Și apropo, si pumnul meu ar face cunoștiință cu mutra ta, dar și el e de acord că nu merită deranjul, spun
iritată.
El bolborosi ceva pentru el.
- În fine, Mel continuă nerăbdătoare. Și Rob, zi-mi de Rob, a apărut, l-ai văzut?? Mă bombarda cu întrebări stupide . Ești o
prietenă rea, Kitty, spuse dezamagită. Te-am sunat ca nebuna să îmi spui unde ești să vin și eu şi ți-ai închis telefonul
intenționat! Îmi reprosă uitându-se tristă.
Am făcut..ce? Telefon..? A da, chestia aia mică şi inutilă pentru mine, pe care nu o aud niciodată când se crizează în poșeta
mea.
Îl caut prin geantă și îl găsesc. Era mai ud decât mine, și mai nefericit. Apăs pe tastatură, dar nu reacționează. Apăs pe
butonul de deschidere, și aștep..aștept..nimic.
- E mort, spun nepăsătoare, bucuroasă în sinea mea că îmi făcuse favoarea asta scăpând astfel de dat explicații grele.
Jae mi-l ia brusc din mână, și începe să-l întoarcă pe toate parțile. Dacă nu ar fi fost mort telefonul, cu siguranță s-ar fi simțit
violat acum.Începe să simuleze că îi dă ”primul ajutor”, apoi după un scurt timp, îl ține întins în palmă, stând cu capul plecat.
- A fost un tovarăș deosebit, spune trist, și își duce mâna cealaltă la inimă. Te vom păstra mereu în inimile noastre, spune
abătut.
- Dă-mi-l, tontule, spun râzând. Nu te mai prosti.
Și i-l iau din mână.
- Ai terminat frumusețea de telefon, Brendal spune cu reproș și uimire.
Dau din umeri nepăsătoare. Pentru mine toate contau la fel de mult și imi foloseau la fel, adică deloc. Săracul a murit probabil
de singurătate.
- Deci ai înțeles. Melissa, nu am închis nimic . Și nu l-am văzut pe nici un ”prinț-frumos”, i-o tai scurt înainte să deschidă iar
gura despre subiectul atât de stresant de acum pentru mine. Am găsit acolo doar țipete. Și …praf. Mult praf. Haideți să mergem.
Închei discursul meu hotărâtă și fără drept de apel.
Nu mai vroiam să vorbesc despre asta. Nu mai vroiam să aud numele lui, care se lovea de capul meu constant.
Robert, Robert, Robert..o voce perfidă mă sâcâia neîndurătoare.

...

În sfârșit acasă. Acasă, între pereții mei , în locul meu unde nu trebuia să gândesc, să mă macin de nimic.
Îmi trag pe mine o pereche de pantaloni scurți și un maieu larg, după răsfățul din baie de câteva ore.
Aveam nevoie de asta. Să îmi scot praful din cap, dar și din suflet.
Din sufragerie hohote puternice răsunau, nu știu dacă râdeau din cauză filmului la care se uitau sau de ce-și aminteau.Previzibil,
pentru ei.
Să unim apartamentele fusese cea mai nefericită idee, atunci când aveai nevoie de un moment de liniște.
Mă duc târâind picioarele în bucătărie, dar bineînțeles că era mai goală decât capul lui Brendal.
În frigider erau câteva cutii de energizante, batoanele cu cereale ale lui Colleen, ciocolatele lui Melli și o cutie.Să încep să ţip
cine fusese azi responsabil cu aprovizionarea la noi nu mai avea sens. Mereu era foame generală când era rîndul Melissei.
O cutie. Cine ar fi pus o cutie în frigider? O cutie cu două bucăți de pizza.
Mă duc adormită spre cameră unde voia bună era în toi.
- Care e geniul care a pus pizza in frigider? Spun mormăind.
- Ei, are importanță unde o pui? Jae spune degajat.
- Păi are, istețule, pentru nu vreau să îmi rămână dinții în ea, spun răsucindu-mi ochii.
- Încălzește-o la cuptorul cu microunde, geniule, Colle spune răutăcioasă.
- Care cuptor, acela care l-a scurtcircuitat Melissa?
Aceasta mă privește cu ochiii ei mari, zâmbind inocent.
- Avem noi niște brânză din aia franțuzească prin frigider. Și..bere.Multă bere. Și multe cutii în general prin toată casa.
Cu siguranță nu as fi ajuns prea departe prin apartamentul lor, cu toate cutiile alea pândindu-mă să mă dărâme. Și erau mult mai
agresive decât bolovanii de pe drum.
Wow, ce ofertă care îți lăsa gura apă. Cu așa preparate în casa asta, cred și eu că până și instrumentele muzicale erau mai
grele decât mine, după cum cineva observase nu demult.
- Franțuzească? Mă uit cu sprânceana ridicată.
- Daa..din aia cu mucegai, Jae confirmă degajat.
- Te referi la brânza aia care și acum o săptămână avea mucegai, de la voi din frigider? Jae, cine te-a mințit că e franțuzească?
- Avea gust asemănător.. spune el liniștit, ridicând din umeri. Bine.. puțin cam.. picant.
Zâmbi gânditor.
- Ew, ai mâncat chestia aia? Mă mir că nu ți s-a așternut mucegaiul acela pe creier, spun dezgustată.
El începe să râdă în hohote.
Melly avea o față albă, nu se simțea bine, clar. Nici eu nu eram tocmai ok, având în vedere ce tocmai auzisem.
- Nu mai avea loc și stratul acela, Karl spune amuzat cu accentul lui strident. Nu mai avea loc de toate prostiile din capul lui.
Jae îi dă un pumn ”prietenesc”, și apoi încep să se tachineze că niște pui de căței jucăuși.
- Ești un risipitor Jae, spun dându-mi ochii peste cap. Bucata aia care a mai rămas, și pe care s-au mai așternut cred câteva
straturi de mucegai de atunci, las-o acolo, în curând o să obții penincilină din mucegaiul acela. Vei deveni faimos.Și bogat.
Spun amuzată, iar hohote de râs încep imediat.
- Promit să cumpăr o bucată de brânză care nu e expirată când se va întâmpla asta.
- Pff..vezi să nu mori de foame până atunci.Dar ce s-a întâmplat cu salata mea?
Era să rămân fără degete când am făcut-o dimineață, dar până am terminat-o mi-a trecut foamea.Acum era momentul optim să
mă bucur de arta mea culinară.
Ei se uită unii la alții tăcuți, apoi Karl spune cu jumătate de gură:
- Întreabă-l pe Brendal, spune serios.
- Unde e?
- În camera ta.
- Ah, da, în camera…ce??! Spun țipând.
Bred stătea întins pe pat, încălțat,fără grijă, și răsfoind cărțile mele de pe noptieră.
Favorabil comportament. De obicei producea adevărate pagube în camera mea.
- Îți cauți mintea? spun ironic.
- Ha ha. Îți caut glumele tale bune de fapt.
- Mintea ta n-o s-o găsești acolo, ci în vreo cutie goală de bere de pe la voi.
- Foarte amuzant.
Continua să răsfoaiscă nepăsător.
- Nu are poze, Brendal, spun enervată.
O privire urâtă mă aținti.
- Unde e salata mea? Întreb seriosă dând din picior.
- Chestia aia verde și lipicioasă? Spune dezgustat.
Mă strâmb urât la el.
Lipicioasă? Nu era normal.
- I-am dat-o doamnei Jefferson, spune fără nici o remușcare.
- Ai făcut cee? Urlu isteric.
- Trebuie și Rici să trăiască, nu? Dă din umeri relaxat.
- De când mănâncă un papagal salatele mele? Spun stresată.
- Ai dreptate. Nici el nu le poate mânca.
Îh! Înţeleg că mă urăşte pe mine, dar ce a mai avut şi cu biata înaripată? Acum mă va bântui şi fantoma ei ciripitoare.
- Mișcă-te din camera mea, spun poruncitor.
- Dă-mă singură afară, dacă poți, spune rânjind prostește.
- Oh, nu te suport! Și ies mârâind din cameră.
Știam ce urma deja. Jumătate de oră în care eu urlam la el cât de cretin e și el urla la mine cât de încrezută sunt.
Și nu aveam chef de așa ceva în momentul acela.Nu aveam dispoziția necesară. Poate până la urmă i-aș fi spart dinții, dar de
ce să îl fac să arate mai bine?
Trec bombănind prin sufragerie unde toți mă priveau amuzați. Cunoșteau prea bine șcenariul.
- Gata așa repede azi? Karl mă privea uimit.
- Nu am chef de mutra lui în momentul acesta.Pe lista mea nu e trecută azi ”munca comunitară la Zoo”, spun calmă. Colleen,
fratele tău e un cretin.
- Știuu..mă aprobă oftând și dându-și ochii peste cap. Nu știu cu cine seamănă așa.
- Probabil cu măgarul unchiului vostru Tom, spun imediat.
Ropote de râs răsunară în toată casa.
- Hei, ce e aici, ieși el curios în pragul ușii.
- De fapt, dacă mă uit atent, seamănă din profil și cu porcușorul lui, Willy, spun dând din cap plictisită și ieșind din camera unde
efectul glumelor mele încă o domina.
Mă îndrept amețită spre bucătărie, ideea de a alege ceva din frigiderul gol, în afară de frig.
Îl deschid și încă o dată dubiile mă înconjoară. Nu pentru că erau prea multe de ales, ci tocmai, pentru că nu aveam ce.
Privesc concentrată și în momentul în care frigul deja făcea un strat de polei pe fața mea, iau o cutie de energizant și un baton
cu cereale.
Auzul cauciucului ars de afară din cauza unei frâne bruște, îmi îndeamnă privirea spre geamul atât de aproape de mine.

O mașină neagră, dubioasă, care staționa,îmi atrage atenția de pe șoseaua udă.