Sunteți pe pagina 1din 10

Suntem prizonierii unei realitati prefabricate pe care am mostenit-o si ne-am as umat-o fara sa o simtim Transformarea interioara care se petrece

cu noi, transformarea de constiinta, es te o transformare a identitatii noastre. Atunci cnd fiintele inefabile care sunte m au nceput sa-si asume jocul coborrii n densitate, n materie, n trupuri umane, atunc i a intervenit acel soi de amnezie a adevaratei noastre identitati. Am uitat cin e suntem. Nu, nu a fost o condamnare la uitare, nimeni nu a facut asta n locul nostru. Ba, dimpotriva, noi am stiut de la bun nceput faptul ca odata coborti pe tabla de joc, va interveni uitarea. Identificarea cu nivelurile dense ale propriei noastre creatii devenea, astfel, perfecta. Important aici este faptul ca ne-am asumat aceasta pierdere temporara a identitatii noastre. Ce poate fi mai teribil pentru o fiinta constienta dect sa-si piarda identitatea, conexiunea cu propria ei esenta, sa uite cine este, sa-si piarda astfel puterea de a crea n mod constient? Am acceptat aceasta fractionare a ntregului care eram. Partea noastra cea mai subtila, cea pe care acum o numim Sufletul nostru, partea care nu putea suporta nvelisul de carne si snge a ramas, undeva, n asteptare. Ener giile ei erau prea nalte pentru a cobori n materie. Partea mai densa a propriei noastre fiinte, pachetul de energii mai joase, au tr ecut printr-un lung proces de adaptare la capatul caruia au aparut fiintele omen esti asa cum le cunoastem astazi. Este partea din noi care si-a asumat identific area cu materia. Nici un moment nu am fost condamnati la acest joc. Nimeni nu ne-a obligat sa facem acest lucru. Exista miriade de fiinte n ntrega creatie care nu au avut niciodata curajul de a c obori n teribilul joc al ncarnarii. Noi, cei care urma sa devenim umanitatea, am avut curajul s-o facem, nestiind cnd sau cum se va termina acest extraordinar experiment. Uitarea nu a fost un tabu, o regula arbitrara, ci o chestiune de fizica spirituala, de fizica a energiilor subtile. Densitatea enorma a materiei a facut ca acele straturi ale propriei noastre fiin te, n care era pastrata memoria sufletului, sa devina inaccesibile. Astfel ne-am pierdut identitatea de fiinte inefabile. A-ti trai propria creatie De ce era nevoie de acest joc cosmic, asa cum l numeste Stanislav Grof ? Nu putem c unoaste cu adevarat dect ceea ce traim. Trebuie sa devenim una cu obiectul cunoas terii noastre, sa traim starea de a fi acel lucru, pentru a-l cunoaste cu adevarat . Nu e vorba aici despre cunoasterea omeneasca, prin minte, prin evaluare, ci cu noastere prin experienta. Nu poti cunoaste iubirea, sau adevarul, sau libertatea. Le poti doar trai. Experienta Trebuia sa coborm n densitate, n materie, pentru a o trai noi nsine. Trebuia sa ne experimentam propria noastra creatie, pentru ca expansiunea creati ei sa poata continua. Este ca si cum un pictor ar cobori n propria opera, ar deveni una cu personajele pe care le picteaza, le-ar trai vietile n aceeasi clipa n care pensula sa le-ar zu gravi. Sau, un muzician care-si traieste opera n timp ce o compune. n acelasi fel, creatorii care suntem si traiesc propria creatie n materie. n ultima instanta, este o chestiune de expansiune a acestei creatii, caci dimensi unea materiala, densa, este cu adevarat vrful de expansiune al creatiei. Creatoru l se experimenteaza pe Sine. Nu este suficienta ideea (gndita) a perfectiunii. Este nevoie de experimentarea perfectiunii. Aceasta este Creatia!

Treptele identificarii Corpul. Cobornd n zonele dense ale acestei creatii, n materie, n corp fizic, n prima fazane-am identificat cu acesta. Am trait iluzia completa. Am crezut ca suntem c orpurile noastre si doar att. Identitatea noastra de fiinte spirituale a fost nlocuita cu o noua identitate. A fost o identitate partiala. Constiinta ntregului a fost nlocuita cu o constiinta l imitata la corp. Experimentam atunci identificarea completa cu aceasta parte a propriei noastre f iinte. Am devenit una cu corpul nostru. Traiam iluzia mortii, a disparitiei. Cre znd ca suntem doar corpul nostru, am crezut ca putem, pur si simplu, disparea. Am trait frica de anihilare fizica, iar aceasta frica ne-a nsotit pe parcursul ntreg ului nostru drum, pna la revelatia enorma a adevaratei noastre identitati, ce urm a sa se petreaca eoni de timp mai trziu. Dar, pentru aceasta treapta, ne-am asuma t identitatea trupului. Rolurile. Apoi am nceput sa ne ntrebam cine suntem noi. De unde venim. A fost o no ua treapta a identificarii. Este etapa n care ne-am asumat, timp de mii de vieti, mii de roluri, nncercarea superba de a ne afla identitatea. Fiecare rol pe care n i l-am asumat a fost o creatie n sine, traita pna la capat. Identitatea noastra a trecut prin mii de transformari. Am fost copii si mame, eroi si lasi, nvingatori si nvinsi. Am fost totul, n cautarea unei identitati. Unele roluri ne-au placut, a ltele nu si, astfel, n acelasi fel n care constiinta noastra ntreaga se scindase n d oua,o parte inefabila si o parte care a coborat n materie, n acelasi fel ntreaga no astra realitate umana am scindat-o n perechi de contrarii aflate ntr-un etern dans al polaritatilor: bine-rau, ntuneric-lumina etc. Criteriul acestei dihotomii a f ost frica generata de instrumentul gndirii. Lucrurile care nu ne placeau si pe ca re le-am numit ntuneric, rau etc., le-am respins, le-am ngropat. Frica de unele zone ale constiintei se nascuse deja si se adauga fricii primordiale a primului nive l, frica de moarte, de disparitie. Am nceput sa ne temem de toate lucrurile pe ca re mintea omeneasca, cu care eram din ce n ce mai identificati, nu le ntelegea. Si erau destule, caci creatia infinita si multidimensionala nu poate fi adminstrat a cu instrumentul liniar al mintii omenesti. Cea mai mare parte a fiintei noastr e a ajuns sa fie nstrainata complet, considerata ceva exterior. Acest ceva a fost s i el mpartit n doua: o parte luminoasa, eterica, a fost numita Dumnezeu, Suflet, S ine Superior, sau i s-au dat identitati divine: zeii tuturor mitologiilor si o p arte ntunecata, densa, a fost numita diavol, sau altfel. Astfel, umanitatea, afla ta n plin joc al identitatilor, al rolurilor pe care si le asuma viata dupa viata , aducea cu sine acest mod de a privi creatia, mpartind-o n polaritati fundamental e. Emotiile. Calatoria umanitatii n materie adaugase astfel identitatii primare acee a a trupului fizic, identitatile succesive ale diferitelor roluri pe care le juc ase n decursul vietilor ncarnate. Identificarea cu aceste roluri a adus cu sine dr ama, emotia. Fiecare rol pe care noi l-am jucat vreodata n vietile noastre ne-a f acut sa traim ntregul spectru al emotiilor omenesti. Am trait prin emotie, identi ficati complet cu rolurile noastre omenesti. Instrumentul mintii nu era nca primo rdial n aceasta etapa. Nu puteam stapni fluxurile uriase de energie emotionala car e se nasteau din dramele noastre. Au fost timpurile furiei oarbe, dar si ale buc uriei dezlantuite, timpurile fricii ngrozitoare de a pierde ceea ce credeam ca av em si ale bucuriei de a cstiga ceea ce credeam ca putem detine. Timpurile curajul ui, ale eroismului, ale dedicatiei, dar si ale tradarii, urii si geloziei, ale p osesiunii si ale crimei. Ceea ce traiam acum era mult mai mult dect identificarea cu corpul si mult mai mult dect identificarea cu rolurile noastre. Continuam sa jucam roluri, dar traiam la nivelul emotiilor fundamentale. Mintea. Mai era un pas pna la timpurile n care o noua treapta a identitatii, nca si mai subtile dect cea emotionala, avea sa ne absoarba. Identificarea cu propria n oastra minte. Cu capacitatea de a analiza, de a cunoaste, de a clasifica. Era ce a mai avansata etapa a identitatii partiale a fiintei inefabile coborte n ncarnare. Dar si cea mai primejdioasa! Reuseam acum sa controlam cu ajutorul mintii, al r atiunii, emotiile violente. Ele au ramas acolo, n adncuri, la fel ca si celelalte

identificari, cu rolurile noastre si cu corpul nostru. Frica de disparitie fizic a si frica de a pierde ceea ce avem sau ceea ce iubim ne-a nsotit dintotdeauna, d ar ele au ajuns sa fie stapnite cu ajutorul mintii. N-au disparut, doar au fost m ai adnc ngropate, de-obicei n jumatatea ntunecata a fiintei, n ceea ce psihologia num este inconstient. Jocul coborrii umanitatii n materie atinsese punctul n care trans formarea era posibila. Cele mai iluminate minti ale umanitatii au nteles ca dinco lo de spatiul mental mai este ceva. Misterul creatiei nu putea fi cuprins cu aju torul mintii. Este marele prag, marea transformare a umanitatii si descoperirea a ceea misticii au numit dintotdeauna iubire. Parea ca mintea si iubirea vor fi me reu ntr-un vesnic antagonism, dar iata ca umanitatea descoperea, dincolo de ident ificarea cu mintea sa, o dimensiune a inimii, n care creatia putea fi mai curnd si mtita dect gndita, n care cunoasterea devenea intrinseca, prin experienta, nu dedus a pe cale secventiala, printr-un proces de gndire. Misticii din toate timpurile s tiusera acest lucru, dar la nivel de masa aceasta constientizare nu a devenit po sibila dect n timpurile noastre. Aspectele Adevarului Adevarul primordial al unei fiinte umane, acela al identificarii cu corpul, este un adevar partial. Fiinta inefabila, constienta de sine, odata coborta n dimensiu nea densa a existentei, odata ce valul uitarii o cuprinde, are acces la un adeva r trunchiat. De la marele adevar transcendent, trece la un adevar al corpului, a l densitatii. Identificarea cu corpul nu nseamna ca acel lucru nu este real. Mate ria este o realitate n aceeasi masura ca si lumile inefabile. Dar a crede ca esti doar materie, aceasta este un adevar trunchiat, incomplet, partial. Odata cu o identitate partiala, traiesti un adevar partial. Din acest adevar partial se nas te frica de disparitie fizica. Da, corpul dispare, poate fi ucis. Daca identitat ea mea este limitata la corp, atunci acesta este adevarul meu. Pot disparea. Ace asta genereaza o frica la fel de reala precum identitatea pe care mi-am asumat-o si adevarul partial n care cred. Realitatea mea nu este una falsa, ci doar parti ala. Ea se modifica, creste, se largeste odata cu noile descoperiri. Odata ce identit atea mea se muta la nivelul rolurilor, adevarul meu se largeste. Sunt mai mult d ect doar corpul meu, sunt razboinicul si eroul, victima si calaul, cel ucis si ce l care ucide, copilul si mama lui. Adevarul meu se largeste odata cu ceea ce cre d ca sunt. Mai departe voi trai realitatea identitatii cu emotiile mele, iar adevarul meu d espre mine si despre intreaga lume nconjuratoare va capata un nou grad de rafinam ent. Este, n mod evident o evolutie, o expansiune a identitatii si a adevarului p ersonal care vine, mereu, din experienta. Experimentez niveluri noi ale creatiei , ma identific cu ele si descopar cine sunt. Adevarul meu devine mai cuprinzator . Expansiunea adevarului personal, asa cum l experimenteaza umanitatea, atinge apoi pragul semnificativ al identificarii cu mintea. Este punctul n care umanitatea c rede ca mintea este cheia ntregii realitati. Este nivelul tuturor filosofiilor, a l civilizatiei tehnologice si al stiintei care, n cele din urma, si descopera sing ura limitarile. Este umanitatea asa cum o cunoastem n zilele noastre, care a crea t o lume pe masura adevarului sau rational si care ncepe sa intuiasca faptul ca m entalul, ca orice etapa a identitatii si a adevarului, are propriile sale limite care pot fi depasite. Sunt momente de ezitare si de cautare, uneori umanitatea se ntoarce cu fata catre vechi adevaruri partiale, vechi abordari, vechi identifi cari. Nu functioneaza, caci noi nu mai suntem cei de acum trei mii de ani. Dar r edescopera adevarul, pna acum nenteles dect de ctiva mistici, ca n spatiul sacru al i nimii, n noi nsine adica, exista o poarta, dincolo de care putem experimenta o nou a dimensiune a fiintei. Purtam cu noi nca toate identificarile vechi, cu trupul n ostru, cu aspectele, cu emotiile si cu fricile noastre, avem capacitatea de a ad ministra realitatea densa, pna la un punct, cu ajutorul ratiunii, al filosofiei s i al tehnologiei, dar suntem pregatiti pentru o noua etapa a expansiunii adevaru lui nostru personal si al identitatii. Nu mai este vorba despre cte un mistic sin guratic ascuns ntr-o pestera sau ntr-un desert, ci despre multi oameni care trec n acelasi timp prin aceasta criza de identitate si de adevar personal care conduce

catre o noua treapta de evolutie interioara. Lumea si noi nsine ne schimbam, pen tru a ct-a oara n istoria umanitatii. Cunoaste-te pe tine nsuti, spunea o iscriptie pe templul din Delfi, unde se oficiau ceremoniile misterelor lui Appolo, zeul cuvntului solar. n interior se afla adeva rul. mparatia cerurilor se afla n voi, spunea Cristos, avnd acelasi subtext. ntregul A devar se afla ascuns n interiorul fiintei omenesti, disimulat sub forma unor adev aruri partiale, aflate n expansiune. Evolutie nseamna de fapt descoperire de sine si mereu un alt raspuns la ntrebarea cine sunt eu?. Care este pragul ultim al desco peririi de sine? Nu exista un prag ultim, pentru ca, n ultima instanta, ceea ce s e petrece n noi este jocul divinitatii care se descopera pe ea nsasi, experimentndu -si creatia. Dar pragul pe care noi l trecem acum este descoperirea a ceea ce se afla dincolo de aceasta identificare cu cel mai subtil si cel mai greu de depasit prag, cel a l mintii. Mintea este instrumentul care ne-a nsotit de la nceputurile coborrii noas tre n densitate. A evoluat odata cu noi, a crescut odata cu noi pna la atingerea p ragului de transformare. Mintea nu dispare odata cu aceasta noua etapa a descope ririi de sine, ci se transforma. Merge cu noi n dimensiunea urmatoare. La nivelul inimii, acolo unde este centrul de inteferenta ntreaspectele noastre umane si ce le subtile, spirituale, acolo putem alege modul n care mergem mai departe: contin uam sa judecam realitatea, adica s-o evaluam permanent n polaritati dinamice, sau ncetam sa judecam realitatea, alegnd sa simtim aceasta realitate, redndu-i unitate a primordiala. De aceea pragul acesta al inimii este punctul de cotitura al tutu ror misticilor, dar mai ales al celui pe care-l numim Isus Cristos. Dincolo de m inte se afla Iubirea. Poarta sacra De cte ori nu am auzit sintagma Dumnezeu este iubire? Sau noi suntem iubire! Cti dintr e noi nu ne-am pus ntrebari de genul, daca Dumnezeu este iubire si noi suntem iubi re, atunci cum este posibil sa existe aceasta realitate, n acest fel?. De fapt, iu birea despre care vorbesc misticii n scrierile lor, nu numai sfintii crestini, da r, naintea lui Cristos, Budha, Zoroastru sau Osiris, nu este iubirea asa cum o co ncep aspectele noastre umane. Acela care a facut cunoscut acest lucru, pentru ntia data n istoria umanitatii ncarnate, a fost Cristos. Abia odata cu el umanitatea a nceput sa perceapa dincolo de iubirea partiala, trunchiata, omeneasca. n vechile mistere ale zeilor solari, rezervate doar unei elite spirituale initiate, adevar ul iubirii divine, complete, integrale, era experimentat. Trait! Umanitatea de rn d nu avea acces si nu era pregatita, poate, pentru acest aspect al Adevarului. n templele Egiptului antic si n cele ale Orientului Mijlociu, n ntreaga Europa veche, la Delfi si Eleusis, dar si in templele Hiperboreei zalmoxiene, initiatii traia u revelatia ca dimeniunile umane sunt doar aspecte ale adevaratei noastre identi tati. Experimentau dezidentificarea de aceste aspecte, de dimensiunea corporala, de dimensiunea energetica a rolurilor asumate, de dimensiunea emotiilor si a mi ntii, pentru a transcende dincolo , n spatiile vaste ale fiintei. Ei descopereau, de fapt, prin traire directa, contactul cu Zeul, cu divinitatea. Nu exista nca ntele gerea faptului ca acea dimensiune este una a propriei fiinte. Zeul era nca o data o fiinta straina, exterioara.Poporul nu putea concepe nca nici macar acest lucru , ratacit n visul trairii materiei. Adevarul despre portile fiintei a fost pastra t n interiorul acestor scoli de mistere, ale initiatilor. nca nu venise timpul pen tru acest nivel al Adevarului. Cel care a miscat ceva aici a fost Isus Cristos. El a adus aceste niveluri ale A devarului, tot prin experienta directa, traindu-l, n spatiul profan. El nu s-a nch is ntr-un templu. Templul sau a fost ntreaga umanitate. Prin el, trairea acelor ni veluri de constiinta a devenit accesibila tuturor, caciconstiinta are darul de a fi inductiva. Spatiul sacru al inimii nu a mai fost doar o poarta iluzorie, o a bstractie a carei traire sa fie accesibila doar initiatilor, ci a devenit o posi bilitate pentru mase. El a fost acela care a facut posibila transformarea pe car e o traim acum. Iubirea, la adevaratele sale dimensiuni, n adevarata sa natura, c ompleta, a fost traita n corp omenesc. Poarta a fost deschisa. Ceea ce s-a petrecut mai trziu, cnd trairea lui Isus a fost transformata ntr-o dogm a, si din experienta iubirii integrale nu a mai ramas dect un concept uscat, o po

runca de nenteles, nu a fost vina nimanui. Umanitatea a luat att ct a putut n acel m oment al evolutiei sale. Biserica oficiala a fost reflexia constiintei umanitati i n acel moment. Dar acum, acum lucrurile s-au schimbat. Umanitatea s-a copt. Ade varul integral si iubirea integrala pot fi traite, caci multi oameni sunt n plin proces de transformare interioara, iar poarta sacra a inimii poate fi trecuta. Aspectele Iubirii Asa cum, atunci cnd coborm n densitate ajungem sa traim o identitate partiala si un anume aspect limitat al adevarului, tot asa ajungem sa traim aspecte partiale a le iubirii. Identificati complet cu trupul nostru, cotropiti de frica mortii fiz ice, creznd ca suntem doar carne si snge, iubirea are un aspect strict corporal. E ste forma minima a iubirii, n care tot ceea ce conteaza este sa ramnem n viata. Sup ravietuirea. n zilele noastre, cu greu mai poate fi numita iubire aceasta dorinta irezistibila (instinct) de a supravietui. Si totusi este o forma primara de iub ire! Uitarea a cine suntem cu adevarat este totala. Nu mai stim ca nu putem muri . Credem ca odata cu trupul totul se sfrseste si urmeaza neantul. Toate dimensiun ile fiintei transcendente iubirea care impregneaza ntreaga creatie este uitata. I dentitatea partiala, care genereaza un adevar partial, conduce la trairea unei f orme partiale de iubire. Calatoria inimii a nceput! Nu iubim nca pe nimeni, caci iubirea nu poate fi recunoscuta. Nici pe altcineva, nici pe noi nsine! Ne urm trupul, de fapt, pentru ca el este semnul sfrsitului. De aceea putem foarte usor sa ucidem, pentru hrana, pentru perpetuarea speciei, pen tru orice. Semnul acestei identificari este sexualitatea primara, animalica, si ea, desigur, un aspect partial al iubirii. Singura provocare este a ramne n viata. Suntem doar un corp din carne si snge si nimic mai mult. Una cu densitatea! Sunt em identificati cu aspectul nostru cel mai limitat. La nivelul identificarii cu rolurile noastre, dupa ce prioritatea supravietuirii a fost cumva asigurata, iubirea capata un aspect mai complex. Odata cu nenumara tele raspunsuri la ntrebarea cine sunt eu, umanitatea traieste nenumarate forme par tiale ale iubirii. La baza tuturor acestor forme sta polaritatea fundamentala ma sculin-feminin. Traim toate rolurile, masculin si feminin, n mii de forme. Ne iub im sotiile si copii, prietenii si ceea ce este al nostru, ca si cum am fi noi nsine . Este, de fapt, o extensie a identitatii personale, de la aspectul strict corpo ral, la lucrurile si fiintele pe care le percepem mai mult sau mai putin ca fiin d ale noastre. Este o expansiune a adevarului personal. Traim direct faptul ca ne pasa de altcineva, dect de propria nostra supravietuire, la fel de mult. ncepem sa umplem sentimentul golului interior cu iubirea pentru perechea noastra. Credem ca iubirea pentru celalalt va umple acest gol. Si, ntr-un fel este adevarat, caci sentimentul rupturii primordiale pare a se atenua n clipele de iubire. Si nu doa r atunci cnd este vorba despre iubirea ntr-un cuplu, ci si n cazul iubirii pentru u n copil sau altcineva apropiat.Trecem deci prin mii de roluri, si fiecare nseamna trairea a mii de forme ale identitatii, adevarului personal si iubirii. Dar la baza acestei experiente sta polaritatea fundamentala masculin-feminin si cautare a ntregirii n celalalt. Este etapa n care transformarea ncepe sa aiba loc n cadrul re latiei cu celalalt. Foarte interesant este faptul ca aceast aspect al iubirii mbraca de multe ori for ma dependentei. Depindem de ceea ce ne este sau nu daruit de catre celalalt. Iub irea aceasta este de fapt un schimb energetic. Cautam nafara noastra ceea ce nu ne putem nca darui singuri. Credem ca suntem incompleti, ca ne lipseste ceva, caci pastram n adncurile noastre sentimentul nedeslusit ca am fost, cndva, cumva, completi. Paradisul pierdut! Devenim cautatorii iubirii ntr-un partener, ntr-un copil, ntr-un prieten, ntr-un ani mal, din pricina acestui sentiment de incompletitudine. Adevarul nostru partial despre noi nsine, identitatea noastra partiala, ne mpiedica sa traim iubirea compl eta n interior. Astfel ca proiectam nafaraceea ce ni se pare ca lipseste. Sigur ca iubirea pe care o gasim nafara este si ea incompleta. Astfel ca ne ntoarc em de mii de ori pentru a juca alte roluri alaturi de sufletele apropiate noua. Unii altora ne suntem copii si amanti, mame si frati, prieteni si dusmani de moa rte, n vieti succesive. Dansul identitatilor succesive se mpleteste astfel cu dans ul emotiilor din ce n ce mai complexe. Uneori revenim n roluri asemanatoare de mul te ori, atunci cnd credem ca avem ceva de rezolvat ntr-o relatie, atunci cnd suntem

purtatorii unei vinovatii, a unei datorii, a unei razbunari, a unei iubiri nempl inite. Sau atunci cnd credem ca putem ajuta pe cineva. Aceasta este karma. Nu sun tem condamnati la karma, ci ne-o alegem singuri n functie de felul n care ne judec am pe noi nsine si viata n care am fost. Dar ceea ce conteaza aici este faptul ca traim un nou aspect, mai larg, al iubirii. O noua forma. Cu ct identitatea si adevarul nostru devin mai largi, cu att forma iubirii traite aste mai larga. Iubirea n care sunt parte corpul, energiile noastre corporale si emotiile noastre ne conduce ntr-o zona a experientei n care umanitatea a stat mii si mii de ani. Pendularea ntre iubire si frica frica nu este dect absenta iubirii este semnul acestei etape a experientei noastre umane. Tot ce nu iubim, respinge m. Iar ceea ce respingem si consideram strain de noi, ne nspaimnta. De aici la a c onsidera o amenintare aceste lucruri nu mai este dect un pas. Aceasta treapta a i dentificarii, extraordinar de complexa, ar merita o analiza larga, caci nlauntru este toata diversitatea inimaginabila a vietii. Credem ca suntem una nu numai cu trupul nostru, cu aspectele noastre care sunt infinite, dar si cu emotiile gene rate de aceste roluri. Devenim aparatorii nu numai ai iubitei, familiei, copiilor nostri, dar ai tarii noastre, rasei noastre, culturii, religiei, istoriei, a tot ceea ce ni se pare c a ne reprezinta, ca seamana cu noi, si dusmanii nenduplecati a tot ceea ce pare c a ni se opune. Este mereu o chestiune de identitate si adevar asumat, reflectate n ceea ce iubim sau nu. Limitele pe care ni le stabilim sunt acelea izvorte din c eea ce ne place sau nu, din ceea ce percepem ca facnd parte din noi sau nu. Acela si lucru se petrece cu emotiile noastre, pe care le mpartim n placute si neplacute . Dar, n mod paradoxal, cu ct respingem mai mult din experienta, cu att mai multe s unt emotiile avnd culorile fricii si anxietatii. Cu ct plasam mai mult nafara noast ra, cu att frica este mai mare. Apoi urmeaza nivelul cel mai interesant, cel al spatiului mental. Caci mintea es teinstrumentul fabulos de articulare a realitatii dense de cnd ne ncarnam pe aceas ta planeta. Mintea a crescut odata cu noi, ne-a nsotit n toate procesele noastre. Cu ajutorul mintii am operat n interiorul dualitatii. Eu celalalt, nauntru-nafara, cerul-pamntul, spirit-materie. Att de mult am lucrat cu acest instrument destinat initial supravietuirii fizice, nct am ajuns sa credem ca noi suntem chiar procesel e noastre mentale. Iluzia este perfecta. Sentimentul adnc al lumii de dincolo ne nso teste mereu, dar sub forma unei frici, caci mintea se teme de tot ceea ce nu poa te administra. Partea din noi pe care am uitat-o e mai straina ca niciodata. Att de strina nct am ajuns uneori sa o negam complet. Ateismul e forma suprema a negati ei de sine. Pe aceasta treapta a evolutiei noastre ne identificam, pe lnga corporalitate, sex ualitate, roluri si emotii, cu sisteme de gndire. nglobam n identitatea si adevarul nostru n expansiune ceea ce credem despre noi nsine si despre ntreaga realitate. N e definim prin modul nostru de gndire, prin realitatea noastra culturala si ideol ogica. Este timpul identificarii cu filosofii, sisteme de credinta, concepte des pre fiinta si univers, cu dogme religioase, politice si militare, identitatea no astra nglobeaza acum idei despre cine si ce este, construim ntregi ierarhii de val ori morale si de orice fel. Este nivelul stiintei care se lupta pe viata si pe m oarte cu misticismul, al religiilor care ucid n numele credintei, al fanatismului n numele caruia se poarta razboaie. Este timpul umanitatii care se teme de extra terestri strainii, necunoscutii, umbrele asta dupa ce am purtat batalii intense n toata istoria. Mintea care orchestreaza tot acest spectacol interior al constiintei devine stapn a absoluta a jocului. Iubirea pare sa fi disparut cumva n fata acestei avalanse a rationamentului rece. Dar nu este asa, caci mintile cele mai stralucite descopera singure propriile li mitari ale acestui mod de a percepe, de a evalua existenta. Ele,mintile cele mai stralucite, descopera cumva algoritmul straniu al experientei omenesti si perce p felul n care identificarile noastre succesive creeaza marele joc. Este punctul n care devine posibila alegerea ntre a judeca realitatea si a o accepta, si a o si mti. Este punctul n care devine posibila acceptarea revelatiei ca dincolo de toat e rolurile pe care le-am jucat vreodata, dincolo de corpuri si de emotiile noast

re, dincolo de ceea ce gndim, exista o realitate mai larga pe care o putem trai. Este marea transformare pe care o traim. Este recuperarea unui nivel al iubirii care nu a mai fost disponibil pentru umanitate de cnd a nceput jocul cosmic al ncar narilor. n clipa n care reusim sa facem schimbarea de la a gndi realitatea la a simti realit atea cu inima, descoperim, dincolo de orice teorie sau dogma, din propria experien ta, ca noi am fost mai mult dect rolurile noastre, am fost actorii. Si, mai mult dect emotiile noastre, am fost creatorii lor. Mai mult dect gandurile noastre, am fost ntotdeauna stapnii spatiului nostru interi or. Doar ca uitasem acest lucru, cuprinsi n vrtejul identificarilor noastre cu diferit ele noastre aspecte. Descoperim, deasemeni, adevaratele dimensiuni ale iubirii, n cuplu si n orice relatie, caci putem simti, n spatele rolului, sufletul celui pe care-l iubim. Intervine nevoia disperata de adevar complet, de sinceritate, de c ontact total cu celalalt, dincolo de toate mastile pe care le-am purtat vreodata . Descoperim ca iubita mea, copilul meu, tatal meu sunt de fapt suflete ca si noi, com plet libere, aflate n propria lor experienta, mai mult sau mai putin constienta, care nu ne apartin n nici un fel, care nu ne datoreaza nimic si carora nu le dato ram nimic, pentru ca totul a facut parte din jocul acestor roluri pe care le-am jucat cu totii. Descoperirea ca nimeni nu e vinovat cu nimic, ca nimeni nu a fost ucis vreodata, caci moartea e o iluzie ce vine din identific area cu corpurile, ca nu exista vinovati si vinovatii, ca nu e nimic de salvat, de ajutat, aceasta descoperire aduce cu sine acest nou nivel al iubirii fata de sine si fat a de ceilalti. Iubirea nu mai este un troc, pentru ca nu mai e nimic de cstigat s i nimic de pierdut, nimic de asteptat n schimbul iubirii. Este faimoasa iubire ca re nu cere nimic n schimb si care poate veni numai din trairea directa a Adevarul ui, a cine suntem cu adevarat, din descoperirea adevaratei noastre identitati de fiinte inefabile care participa la jocul cosmic al ncarnarii. Dincolo de acest nivel al inimii, pe care l putem numi si nivelul lui Cristos, sa u nivelul de constiinta cristica, se afla eliberarea adevaratelor noastre puteri de creatie libera. Descoperirea Creatorului din noi care se experimenteaza pe s ine n deplina constienta si libertate! Aspectele libertatii Asa cum adevarul despre noi nsine vine naintea iubirii, adica nu putem trai adevar ata, completa iubire fara sa traim adevarul despre noi nsine, tot asa, iubirea vi ne naintea libertatii. Adica nu putem trai libertatea, n absenta adevarului si a i ubirii. Adevarul va va face liberi. Da, caci adevarul despre noi nsine si despre ad evarata natura a fiintei conduce la trairea iubirii, iar iubirea adevarata este aceea care aduce libertatea completa. Ce nseamna libertate? Libertate fata de ce? Suntem obisnuiti, dupa lunga noastra calatorie n densitate, n care ne-am raportat mereu la exterior, sa ne definim libert atea ca pe o independenta fata de acest exterior. Este un fals. Caci acest exter ior este ceea ce am exclus din noi nsine. Cu ct identitatea noastra a fost mai ngus ta si identificarile noastre mai strmte, cu att am exclus mai multe din noi nsine, iar noi am fost mai putin liberi. Dar am crescut, ne-am expansionat, aspectele c u care ne-am identificat de-a lungul erelor au devenit din ce n ce mai largi. Am descoperit faptul ca toate limitarile, la corp, la rolurile, emotiile si gndurile noastre nu erau dect autolimitari. Granite arbitrare ntre noi nsine si marele rest , stabilite n functie de ct anume percepeam din ceea ce suntem. Libertatea noastra nu era ngradita dect de propriile noastre aspecte. Adevarata libertate este o libertate interioara, n care ne dezidentificam de prop riile noastre aspecte.Pe masura ce descoperim ca suntem mai mult dect corpurile, emotiile, gndurile noastre, ne recuperam libertatea de fiinte complete. E ca si c um ne-am trezi dintr-un vis al densitatii pentru a ne redescoperi pe noi nsine. Faptul ca suntem mai mult dect corpurile noastre a fost mereu mai curnd o intuitie

care nu a avut nevoie de prea multe dovezi, a fost simtita. Dar n ce priveste eliberarea de rolurile noastre,emotiile noastre si gndurile noas tre, lucrurile sunt mai dificile pentru ca sunt niveluri mai subtile, iar gradul lor de seductie este mai mare. Corpul l-am considerat, mai ales n cautarea noastra spirituala, mai curnd un obsta col, dect altceva. Nu l-am iubit cu adevarat dect n timpurile din urma, n care am de scoperit ca spirit nseamna totul, ntreaga realitate, inclusiv corpul. Dar pna atunc i nu. A fost mai usor sa privim dincolo de el. Dar rolurile noastre care ne-au intrat n snge? Libertatea fata de aspecte Adevarul nostru au fost rolurile pe care le-am jucat, iar gradul de iubire pe ca re l-am trait a fost pe masura acestor roluri. La fel si libertatea noastra. Am fost nlantuiti de credintele noastre despre ceea ce suntem. Un exemplu simplu: cnd va am crezut ca misiunea mea era aceea de a salva pe altii. Ma identificam cu rolul salvatorului. Confundam iubirea cu salvarea celui pe car e l iubeam. Era, desigur, o forma partiala de iubire, dar nu Iubirea. ncercasem sa o salvez pe mama mea, pe sora mea si, desigur, ncercasem sa o salvez pe cea care era perechea mea. Nu era dect un rol pe care-l jucam si care o condamnantotdeauna pe femeia de lnga mine, fie ea mama, sora sau iubita, sa joace rolul victimei. O nentelegere profunda! Eram eu liber? Erau ele libere? Nu, caci adevarata natura a fiintei noastre nu era aceea a rolului pe care l jucam! Ne auto-limitam. Traiam o parte de adevar, o parte de iubire, o parte de libertate. Eliberarea de rol a fost dificila si nu a venit dect printr-o criza majora, semnul transformarii. To ti traim roluri, modele de comportament cu care ne identificam si care nu sunt d ect limitari. Multi poarta toata viata modele mostenite de la parinti, modele energetice care vin de pe linii familiale si karmice, loialitati fanatice fata de modelele altor a, pe care si le-au nsusit, prin care se definesc, si care, la fel, nu sunt dect i dentificari cu roluri. Toate sunt strabatute de polaritatea fundamentala masculi n feminin si de frica de moarte, care sunt identificarile noastre fundamentale a tunci cnd venim n ncarnare. De aceea, orice adevarata vindecare, pe orice nivel al fiintei, include dezidentificarea de aceste aspecte ale fiintei, si nu exisita v indecare completa fara eliberarea de acestea. Eliberarea de emotii Dar emotiile generate de aceste roluri, care au devenit un mod de a trai, mod de a aduce energie n aceasta dimensiune densa a ncarnarii, asta e altceva. Emotiile mele, frica mea, entuziasmul meu, depresia mea, tristetea mea, disperarea mea, b ucuria mea . Abia acum descoperim ca emotiile sunt doar stari energetice ale fiin tei, feluri n care modulam noi energia. Si cu toate acestea, e foarte dificil sa ne dezidentificam de ele. Att de mult timp am crezut ca suntem emotiile noastre, n ct acum e foarte greu. Dar merita efortul de a cauta prezenta si constienta total a, merita efortul de a ramne atenti la toate miscarile si transformarile energiil or interioare, caci n spatele acestor procese se afla nu numai niveluri noi ale i ubirii, dar si niveluri noi ale libertatii interioare. Cum aduce starea de preze nta si de constienta fata de sine eliberarea de sub imperiul emotiei? Atunci cnd suntem prezenti n noi nsine, constienti de aparitia oricarei emotii, a o ricarui gnd, abia atunci putem alege daca ne vomidentifica cu acea emotie sau nu. Daca o vom trai ca si cum am fi una cu ea, sau doaro vom observa pna la dizolvar e. Aceasta este un dintre cele mai importante forme ale eliberarii interioare.Elibe rarea de emotie! n multe cazuri nseamna, pur si simplu, o noua viata si descoperir ea unor capacitati pe care nu ni le-am imaginat nicicnd. Odata eliberati de sub dictatura emotiilor care ne-au creat realitatea interioar a si, prin reflexie, pe cea exterioara, abia atunci descoperim starea de bucurie pura a fiintei. Emotiile devin doar valuri care vin si trec, care se nasc n noi si care dispar, n vreme ce noi experimentamstarea aceluia care ramne martor la ace ste fenomene interioare. O libertate noua se naste, interioara si exterioara, ca ci nu mai actionam sub imperiul fricii, al mniei, al disperarii etc.,nu ne mai te

mem de ceea ce vor spune sau crede ceilalti despre noi, ci vom deveni mai autent ici si mai curajosi n a ne afirma propriul adevar. Validarea acestui adevar inter ior ne va conduce rapid la acceptarea adevarului interior al altora, oricare ar fi. Nu ne vom mai petrece viata ncercnd sa corectam erorile lumii exterioare n functie de propriile noastre norme. Calea spre marea deschidere a inimii devine larga n f ata noastra. Eliberarea de identificarea cu mintea Cel mai important lucru pe care-l dobndim este nasterea ncrederii n noi nsine, n capa citatea noastra de a administa spatiul interior. ncepem sa ne descoperim adevarat a noastra natura decreatori constienti. Descoperim repede, deasemeni, legatura indestructubila ntre procesele mentale si cele emotionale. Gandul declanseaza emotia, care nu este dect un transmitator al energiei n domeniile energiilor coporale. Facem, astfel, primul pas catre elibera rea constienta de dictatura modelelor de gndire. La fel ca si modelele de comportament care au fost asociate anumitor roluri, la fel ca si modelele de reactie emotionala la realitatea exterioara, exista modele de gndire. Aceste modele de gndire rareori sunt ale noastre personal. Suntem nvata ti cum sa gndim, cum sa concepem realitatea si pe noi nsine, de famile, de catre s coala, biserica, societate, stiinta, traditie, cultura etc., etc. Ramne prea puti n loc pentru a simti noi nsine realitatea, pentru a avea propriile opinii despre aceasta. Suntem prizonieri n sisteme de convingeri pe care ni le asumam ca fiind ale noastr e si pe care apoi le aparam ca si cum ar fi o chestiune de viata si de moarte. Pe ntru ca ne identificam cu ele. Suntem prizonieri, desi ne credem niste fiinte inteligente, rationale si putern ice. Suntem prizonierii unei realitati prefabricate pe care am mostenit-o si ne-am as umat-o fara sa o simtim. Este capcana judecatii asupra realitatii. Realitatea este nlocuita cu clisee prefabricate. Credem ca stim cine este celalalt, pentru ca stim cum l cheama si unde lucreaza, dar habar n-avem ce simte celalalt. E o prapastie ntre noi si realitate. Privim u n copac prin prisma etichetelor din carti, dar habar nu avem despre adevarata na tura a acelui copac, care nu poate fi dect simtita. Traim astfel ntr-o colivie conceptuala, aroganta, articulata pe logica si pe dedu ctie, pe cauzalitate, fara sa mai percepem nimic nafara dimensiunii liniare a rea litatii oferite de minte. Privim doar umbrele pe un perete, n loc sa simtim adncim ea inimaginabila a fiecarei clipe. Daca adaugam acest tip de prizonierat interio r, la acela al rolurilor si al emotiilor si lanstrainarea de natura profunda a re alitatii, putem sa avem o imagine asupra superficialitatii libertatii noastre. S istemul n care traim este generat de aceasta privire asupra lucrurilor. De aceea sistemul mentine acest tip de paradigma, care este una a prizonieratulu i interior. Suntem, de fapt, sclavii inconstienti ai sistemului, ct timp nu recup eram adevarul despre noi nsine si propria constienta. Adevar si libertate ntotdeauna au existat oameni care au cunoscut adevarul sau oameni care nu s-au mu ltumit cu adevarul oficial. ntotdeauna au fost oameni care au folosit adevarul pentru a acumula putere asupra celor care nu l cunosteau si oameni care au gasit singuri adevarul, n ciuda celui oficial, controlat de sistem. Nu, sistemul nu este de vina , caci nu exista opresor fara victima. Noi am creat sistemul, caci noi am jucat toate rolurile. A fost convenabil pentru unii dintre noi sa rontaim doar firimituri din adevar s au un adevar partial, mestecat dj de ceilalti, sub forma adevarului oficial. De ac eea ne-am multumit cu o libertate partiala. Libertatea nu este despre drepturile omului, drepturi politice, drepturi sociale , drepturi economice etc. Acele drepturi se refera la aspectele noastre, la corp urile noastre, la rolurile noastre. Adevarata libertate se refera la libertatea interioara, la iesirea de sub identi

ficarea cu sistemele noastre de convingeri, cu credintele noastre, cu dogmele pe care le-am validat. Libertatea este, n ultima instanta, o chestiune de experimentare directa a propri ei fiinte, de cunoastere directa a ceea ce suntem. Atunci cnd stim ceea ce suntem , nu din carti si din doctrine, ci din propria noastra experienta, nu mai putem fi controlati, nici manipulati prin intermediul emotiilor noastre, al fricilor, al credintelor noastre. Nu mai putem fi pacaliti cu rolurile pe care le-am jucat, caci stim ca sunt doar adevaruri partiale, iar adevarata noastra natura nu poate fi ngradita. Structuri le de putere carora ne-am supus nu mai au nici o importanta, caci descoperim ca si puterea este o iluzie. Ceea ce suntem cu adevarat nu poate fi supus, ucis, atacat, poluat, nchis, nu poa te fi posedat si nici manipulat, nici parazitat. Doar aspectele noastre pot fi. Daca ne credem doar trupuri, atunci, da, putem fi nchisi, ucisi etc., caci realit atea noastra este cea a trupului. Daca credem ca suntem doar rolurile noastre, putem fi manipulati si supti de ene rgie prin intermediul acestor roluri, familiale, sociale, economice etc. Dar odata traita libertatea interioara a fiintei, aceste roluri se destrama, ne detasam de ele. Daca credem ca suntem gndurile noastre si sistemele noastre de credinte, da, pute m fimanipulati n numele unor false idealuri colective, n detrimentul propriei fiin te, si nnumele unor sisteme de convingeri care ne vor crea realitatea traita. Dar dincolo de aceste sisteme de convingeri si credinte se afla libertatea fiintei care-si descopera adevaratele dimensiuni, Identitatea, Adevarul, Iubirea si Libe rtatea Creatorului. Un fel de epilog Toate acestea merg mpreuna si fac parte din marele joc cosmic al fiintei care exp erimenteaza dimensiunea densa a creatiei. Noi, adica! Pe masura ce valul uitarii se ridica, pe masura ce experimentarea nivelurilor succesive ale fiintei ne fac sa redescoperim cine suntem, revenim la atributele primordiale ale fiintei. Dar , de fapt, nu vom mai fi niciodata cum am fost atunci cnd am cobort pentru ntia data n materie. Caci aceasta calatorie ne-a transformat. Am devenit mai mult dect am f ost atunci. Eram doar niste fiinte inefabile, subtiri. Materia era pentru noi o aventura ini maginabila, n care urma sa uitam cine suntem si care nu se stia ct anume avea sa d ureze. Depindea numai de noi sa strabatem valurile succesive ale uitarii. Ne-a trebuit mult curaj sa ne asumam aceasta extraordinara misiune n dimensiunile cele mai den se ale creatiei. Dar am facut-o, alaturi de altii asemenea noua, alaturi de care am suferit si am iubit, am murit de o mie de ori, am luptat, ne-am sacrificat, alaturi de care am fost ticalosi uneori, dar am fost si eroi, si, mai presus de toate, am descoperit dimensiuni noi ale propriei noastre fiinte. Nu vom mai fi n iciodata ce am fost, ci mult mai mult dect att, caci am nvatat sa aducem divinitate a noastra inefabila n mijlocul materiei celei mai dense. Am devenit ngerii care pot trai n materie si astfelam deschis calea si pentru alti i. Caci, la aceste niveluri, orice experienta personala schimba experienta ntregii c reatii. Aceasta superba specie spirituala care suntem si care-si asuma calatoria n materie poarta numele de Umanitate. Noi Suntem Aceia!!! Horia Turcanu Sursa: www.calatoriainimii.net