Sunteți pe pagina 1din 7

Oraşul secolului al XIX-lea

În urma evoluţiei lente, de mii de ani, a structurilor urbane tradiţionale, iată


oraşul european în prag de secol 19 obligat să facă faţă unei situaţii explozive şi fără
precedent. Era un oraş finit, alcătuit pentru condiţii de viaţă relativ constante şi
dezvoltat organic în relaţie cu acestea.
Sfârşitul secolului 18 însă a însemnat şi apariţie primei zone industriale din
lume – pe râul Severn. Unde putea să apară dacă nu în Anglia, ţara primei revoluţii
burgheze. Calea industrializării era deschisă şi pe ea au păşit în scurt timp toate ţările
evoluate. Iar idustrializarea, asociată condiţiilor capitaliste, au schimbat realitatea
europeană şi ritmul istoriei.
La accelerarea ritmului istoriei au contribuit şi o serie de invenţii epocale: în
1804 – calea ferată şi locomotiva cu aburi, presa cotidiană, telegraful, contactul cu
comunităţi îndepărtate de pe alte continente (colonii), prin intermediul vapoarelor cu
aburi, invenţii în metalurgie (procedeul Bessemer), în industria textilă, în industria
sticlei etc.
Ca urmare a construcţiei de fabrici şi a dezvoltării pieţei de capital, oraşe din
Anglia ca Manchester şi Londra, apoi Parisul şi altele înregistrează de-a lungul
secolului 19 creşteri ale popoulaţiei de până la zece ori, iar New Yorkul creşte de
1000 de ori (de la 33.000 la 3.500.000 de locuitori). Efectul imdediat al acestei
creşteri se vede în numărul şi densitatea construcţiilor, în aglomerarea de toate felurile
şi într-o scădere vizibilă a calităţii mediului de viaţă, mai ales în fostele cartiere
periferice centrului, devenite acum slumsuri. Echiparea edilitară era încă cea din evul
mediu, de unde şi deterioraea stării de sănătate a populaţiei, mortalitatea ridicată şi
ritmicele epidemii. Situaţia e elocvent descrisă de cărţile lui Dickens.
Îngrijorarea medicilor igienişti, oamenilor de cultură şi altor intelectuali, a
autorităţilor, a unor industriaşi şi altor oameni cu conştiinţă responsabilă faţă de
condiţiile de viaţă a celor veniţi la oraş ca muncitori, era explicabilă.

Paris, cartierul Marrais în 1733 şi în 1840


Utopiile

- în 1815 îşi publică ideile Robert Owen, sub forma proiectului New Lanark;
- în 1829, Charles Fourrier îşi exprimă viziunea radicală în Le nouveau monde
industriel. El propune falansterele ca formă de viaţă a unor comunităţi frăţeşti,
ideale. Unele au fost realizate – de exemplu Guise şi Gaudin; sunt aşezări nou
constituite departe de oraş, în care industria şi locuirea sunt integrate, împrejur
sunt câmpurile, grădinile şi fermele care asigură hrana, se mai află în complex
programe ca infirmerie, bisercă, sală polivalentă. Calea ferată asigură
comunicarea cu oraşul.
- Saint Simon relevă noul mariaj dintre industrie şi finanţe şi subliniază
importanţa comunicaţiilor;
- Etc.

Măsuri realiste

- La nivel de oraş, obsesiile practice sunt igiena şi circulaţia.


- Prin 1840 se formează (Chadwick) Societatea pentru îmbunătăţirea condiţiilor
de viaţă a muncitorilor. Preocupările sunt în principal faţă de condiţia socială
a muncitorilor şi faţă de starea de sănătate publică. Drept urmare se propun
cimitire, sisteme de canalizare, sisteme de evacuare a gunoiului. În al treilea
rând sunt supuse atenţiei condiţiile de locuire.
- Apare politica de locuire – o schimbare majoră faţă de modul tradiţional,
exclusiv, deconstruire a locuinţelor. Problema locuirii în oraş este preluată de
autorităţi. Industria vrea, la rândul ei, să-şi rezolve singură problema,
construind locuinţe ieftine (locuinţe sociale) pentru muncitorii proprii.
- În 1844, în oraşul Londra sunt sponsorizate primele apartamente pentru noua
clasă socială, care în curând se va numi proletariat;
- În 1851, în cadrul expoziţiei mondiale de la Crystal palace se expun forme de
locuire colectivă în blocuşoare P + 2 cu 4 apartamente la scară.
- Unităţile locuit sunt urmaşe ale cottage-ului englezesc tradiţional. La scurt
timp va apărea mişcarea Arts and Crafts şi va fi adoptată cu succes arhitectura
lui domestică specifică.

Schimbarea de atmosferă în Anglia pionieră a industrializării


Falansterul lui Fourrier, 1834
O soluţie teoretică: socialismul paternalist utopic şi comunităţile din familistere şi falanstere

Alte soluţii "din mers" în trei oraşe mari europene

1. Parisu lui Haussmann şi al şefului lui Napoleon III.

Tăierea marilor bulevarde de către Haussmann a avut loc în 1853.


Acţiunea nu a fost o barbarie culturală, ci, de exemplu, marginile nou createlor îlot-
uri au fost atent festonate.

Comentarii citiţi în fişierul Oraşul european tradiţional, modernist şi


contemporan.

2. Barcelona lui Ildefons Cerda


Oraşul a fost creat în 1859, după proiectul lui Cerda, care a unificat oraşul
istoric Barcelona (cel cu trama neregutlată de la marginea mării) cu alte mici aşezări
de prin preajmă, cu ajutorul unei reţele rectangulare şi a 2-3 axe majore care se
chiamă Diagonal, Meridional, Paralel...

3. Viena
În 1850 au fost dărâmate zidurile de incintă ale aşezării medievale numită
cândva de romani Vindobona. Traseul lor a devenit celebrul Ring. El a fost mobilat
până prin 1914 cu diverse instituţii publice, monumente istoriciste construite de
arhitecţi prestigioşi, printre care şi Gottfried Semper.
Camillo Sitte (vezi cartea Arta construirii oraşelor, Editura tehnică, 1992) a
criticat această măsură urbanistică, de a construi monumente izolate pe Ring. De-a
lungul Ringului şi printre marile clădiri oraşul s-a expus invaziei traficului distrugător.

Imagine de pe Ring

The Garden City


Dintre modelel protoutopice de oraş create în secolul 19, oraşul grădină a fost
probabil cel mai inspirat şi a constituit sugestia cea mai fecundă. Nu a fost o
intervenţie pe oraşul industrial, ci o soluţie de eludare a lui.
Două variante mari de oraş grădină au aparţinut lui Ebenezer Howard (ideea
redactată în 1898) şi Arturo Soria y Mata (1880). Acesta din urmă a fost o soluţie de
oraş liniar, însoţit de o linie ferată. Ambele idei au fost o combinaţie tipic romantică
de raţionalism şi intenţii idealiste. Oraşul lui Ebenezer Howard era gândit pentru 32-
58000 de locuitori, cu condiţii de locuire urmând riguros prescripţiile igieniştilor – o
localitate autosuficientă conţinând toate dotările necesare. Relaţia cu lumea era
asigurată prin calea ferată.
Ciudad Lineal, proiectul inginerului
Arturo Soria

Cele două realizări mari au fost oraşul Letchworth, 1903, arhitect Raymond
Unwin şi Welwyn City, început în 1919. Structura ambelor era alcătuiă dintr-un traseu
iregular de străzi, locuinţe individuale aliniate (row houses), cu grădină şi garaj.
Oraşul încerca să reproducă atmosfera patriarhală a oraşului medieval german de tip
Rothenburg ob de Tauber, de exemplu. Cottage-urile erau în maniera Arts and crafts.
Schema de principiu a oraşului
Welwyn

Welwyn, imagine de epocă

Hampstead garden suburb