Sunteți pe pagina 1din 11

R O M Â N I A ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1933/2011

Dosar nr. 6292/1/2010

Şedinţa publică de la 31 martie 2011

Asupra recursului de faţă; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Soluţiile adoptate de secţia pentru judecători şi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. 1.1. Prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de contestatoarea C.E., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva Hotărârii nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. În motivarea hotărârii emise, Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010, secţia pentru judecători, a admis sesizarea formulată de Comisia de disciplină pentru judecători nr. 402/CDJ/2009 împotriva judecătorului C.E., de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a constatat încălcarea de către aceasta a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. În motivarea hotărârii s-a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte Dosarul nr. 24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preocuparea judecătorului C.E. în desemnarea completului de judecată, solicitarea de către aceasta de lămuriri intimatei- reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să-şi exprime punctul de vedere cu privire la lămuririle solicitate, adresarea de întrebări uneia dintre părţi, după închiderea dezbaterilor, precum şi invocarea de excepţii cu ocazia judecării cererii de recuzare şi recuzarea completului învestit cu judecarea cererii de recuzare formulată de una dintre părţile din proces, au fost de natură să altereze aparenţa de imparţialitate în instrumentarea cauzei şi să creeze părţilor suspiciuni în sensul că judecătorul ar fi avut părerea deja formată şi că ar fi dorit impunerea acesteia. 1.2. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie judecătorul C.E., motivată, în esenţă, după cum urmează:

1. Hotărârea contestată este lovită de nulitate, încălcând prevederile art. 36 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la secţia competentă să soluţioneze sesizarea din oficiu a Comisiei de disciplină. 2. Prin hotărârea contestată s-a încălcat principiul legalităţii, având în vedere că procedura instituită de art. 36 şi art. 36 1 din Regulamentul modificat nu are suport în niciuna din legile justiţiei, venind în contradicţie cu Hotărârea nr. 292 din 22 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a adoptat Metodologia de realizare a controalelor de către Inspecţia Judiciară.

3.

Hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 36

alin. (6) din Regulament, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la secţia pentru judecători, a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi cu înscrisuri, iar din hotărâre nu

rezultă că secţia s-ar fi pronunţat cu privire la probele solicitate şi nici că ar fi avut în vedere apărările formulate cu privire la situaţia de fapt cu care a fost sesizată şi pe care voia să le consolideze cu probele solicitate. 4. Hotărârea contestată depăşeşte obiectul sesizării Comisiei de disciplină, deoarece, contrar celor reţinute de inspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum şi celor reţinute în încheierea de admitere a recuzării, în hotărârea menţionată se face referire la faptul că doamna judecător a adresat întrebări părţii după închiderea dezbaterilor şi nu anterior închiderii lor.

5. În sesizarea Comisiei de disciplină şi în hotărârea contestată s-a reţinut în mod greşit

caracterul repetat al faptelor de natură să altereze aparenţa de imparţialitate în

instrumentarea cauzei, precum şi faptul că nu a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic.

6. Referitor la Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Notele scrise înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 29 iunie 2010, a învederat că dispozitivul acestei decizii nu constată

legalitatea procedurii instituite prin art. 36 1 şi art. 36 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, precum şi faptul că decizia menţionată nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces şi nici nu este membru al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, reclamanta din proces. De asemenea, mai susţine că prin decizia respectivă, fiind respinsă acţiunea promovată de reclamantă, opozabilitatea acesteia este limitată la părţile din proces, art. 34 din Legea nr. 554/2004 care instituie opozabilitatea erga omnes şi obligaţia publicării în M. Of. vizând numai hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ. 7. Criticând faptul că hotărârile nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 prin care este reglementată procedura privind încălcarea normelor din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, nu au temei legal, solicită Plenului abrogarea acestor hotărâri. În subsidiar, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., doamna judecător solicită suspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea Dosarului nr. 2906/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, care are ca obiect anularea hotărârilor nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. 1.3. Referitor la criticile formulate în contestaţia sus-menţionată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii retine următoarele:

1. Hotărârea contestată nu este lovită de nulitate, având în vedere că nu s-au încălcat

prevederile art. 36 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la secţia competentă să soluţioneze sesizarea din oficiu a Comisiei de disciplină. Astfel, Plenul apreciază că, deşi dintr-o eroare materială strecurată în hotărâre se menţionează că pronunţarea ar fi fost dată de secţia pentru procurori, hotărârea a fost pronunţată de secţia pentru judecători, astfel cum rezultă din preambulul hotărârii, care este

semnată de preşedintele secţiei pentru judecători, precum şi din ordinea de zi soluţionată, publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Prin hotărârea contestată nu s-a încălcat principiul legalităţii, având în vedere că

procedura instituită de art. 36 şi art. 36 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, a fost adoptată cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Plenul apreciază că petenta-contestatoare nu poate invoca încălcarea dreptului la

apărare întrucât i-au fost comunicate toate înscrisurile solicitate, după cum reiese din Adresa aflată la dosar. Totodată, Plenul reţine că petenta-contestatoare a avut posibilitatea să formuleze probele pe care le-a considerat necesare, în conformitate cu prevederile art. 36 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, fapt ce rezultă, de altfel, şi din înscrisurile depuse la dosar. Plenul mai reţine că aprecierea asupra pertinenţei şi concludenţei probelor propuse este atributul exclusiv al secţiei competente. De asemenea, Plenul reţine că procedura instituită de dispoziţiile art. 36 1 şi art. 36 2 din Regulament, au caracter administrativ, şi nu caracter judiciar, scopul acestei proceduri fiind tocmai acela de a da posibilitatea judecătorului să se poată

apăra în condiţii de egalitate a armelor, secţia nefiind obligată să se pronunţe, în mod expres, cu privire la probele propuse.

4. Hotărârea contestată nu depăşeşte obiectul sesizării Comisiei de disciplină, având în

vedere că secţia pentru judecători a fost învestită în vederea stabilirii dacă a existat o încălcare

a normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

5. Petenta-contestatoare susţine că secţia pentru judecători, contrar celor reţinute de

inspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum şi celor reţinute în încheierea de admitere a recuzării, în hotărârea menţionată a făcut referire la faptul că, în calitate de judecător, a adresat întrebări părţii după închiderea dezbaterilor şi nu anterior închiderii lor. Din analiza încheierii de şedinţă din data de 6 iunie 2009, aflată la dosar, rezultă că intervenţia sa, prin care a solicitat lămuriri uneia dintre părţi a avut loc după luarea cuvântului reprezentantei recurentei şi al reprezentantei intimatei, iar din procesul-verbal întocmit de judecătorul R.V., din cadrul aceluiaşi complet, rezultă că reprezentantul intimatei a fost interpelat de petentă după acordarea cuvântului părţilor pe fondul recursului.

Plenul a apreciat că secţia pentru judecători a constatat în mod corect că intervenţia sus-menţionată a avut loc după încheierea dezbaterilor, având în vedere că cele relatate mai sus se coroborează cu constatările din Încheierea de şedinţă din 6 octombrie 2009, invocată de petenta-contestatoare, prin care a fost admisă cererea de recuzare a sa, în care se menţionează că „doamna judecător C.E., după încheierea dezbaterilor a adresat o întrebare apărătorului petentei”.

6. Referitor la critica potrivit căreia în sesizarea Comisiei de disciplină şi în hotărârea

contestată s-a reţinut în mod greşit caracterul repetat al faptelor de natură să altereze aparenţa de imparţialitate în instrumentarea cauzei, Plenul reţine că, pe lângă interpelarea unei părţi, anterior relatată, secţia pentru judecători, a reţinut şi alte fapte de natură să altereze aparenţa de imparţialitate în instrumentarea cauzei şi să creeze părţilor suspiciuni în

sensul că judecătorul ar fi avut părerea deja formată şi că ar fi dorit impunerea acesteia, cum sunt: cererile formulate de doamna judecător la datele de 5 octombrie 2009 şi 14 octombrie

2009 adresate preşedintelui secţiei comerciale, prin care se indica alcătuirea completului de

judecată din 6 octombrie 2009 şi 20 octombrie 2009, cererea vădit inadmisibilă de recuzare a completului învestit cu soluţionarea cererii prin care s-a solicitat recuzarea sa.

7. Petenta-contestatoare a afirmat că Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dispozitiv, nu constată legalitatea procedurii instituite prin art. 36 1 şi art. 36 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, precum şi faptul că decizia menţionată nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces şi nici nu este membru al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, reclamanta din proces. Plenul reţine că prin decizia menţionată s-a admis recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Sentinţei civile nr. 1393 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care se dispusese anularea art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii şi, totodată suspendarea acestor prevederi până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, fiind modificată această sentinţă în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii

reclamantei (Uniunea Naţională a Judecătorilor din România). În aceste condiţii, aserţiunile contestatoarei referitoare la legalitatea procedurii instituite

prin art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie

2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al

Magistraturii şi la inopozabilitatea deciziei sus-menţionate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

nu au relevanţă, întrucât, atâta timp cât procedura respectivă nu a fost anulată prin hotărâre judecătorească, aceasta produce efecte erga omnes, în baza prezumţiei de legalitate, de care

se bucură toate actele administrative, fie individuale, fie normative (cum este şi Regulamentul menţionat).

8. Având în vedere considerentele de la punctul de mai sus, Plenul apreciază ca fiind

nefondate criticile contestatoarei referitoare la faptul că hotărârile nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 prin care este reglementată procedura privind încălcarea normelor din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, nu au temei legal. În ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care contestatoarea a solicitat suspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea Dosarului nr. 2906/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, care are ca obiect anularea hotărârilor nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că această cerere este nefondată, având în vedere că procedura reglementată de art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii nu este suspendată de drept prin introducerea unei acţiuni la instanţa judecătorească, iar din înscrisurile depuse nu rezultă că instanţa nou sesizată ar fi dispus suspendarea procedurii de analizare a sesizărilor Comisiilor de disciplină cu privire la eventualele încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor. II. Calea de atac exercitată.

2.1.

Împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, considerând-o netemeinică şi nelegală, prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2010, a declarat recurs recurenta-contestatoare C.E., judecător la Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la dispoziţiile art. 304 1 C. proc. civ., fiind susţinute următoarele critici:

1. Nelegalitatea hotărârilor nr. 564/2008 şi nr. 1314/2008 ale Consiliului Superior al

Magistraturii care au instituit procedura de judecată de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizărilor din oficiu cu privire la indicii ale încălcării

normelor deontologice; încălcarea prin aceste hotărâri a prevederilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 cât priveşte exercitarea atribuţiilor Plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor, numai cu respectarea legilor nr. 303/2004 şi nr. 304/2004, republicate;

2. Încălcarea dreptului la apărare prin nepronunţarea asupra cererii de probatorii

formulată în faţa secţiei şi prin neexaminarea apărărilor pe care le-a făcut prin motivele şi notele scrise depuse la dosar, aspect ce rezultă din motivarea lacunară a hotărârii secţiei, conformată prin hotărârea recurată ca şi din necitarea sa pentru termenul când s-a soluţionat contestaţia şi din necomunicarea Notei direcţiei resurse umane pe care Plenul a luat-o în discuţie, deşi solicitase în scris acest lucru;

3. Lipsa de suport normativ în Codul deontologic şi greşita încadrare a faptelor

imputate, în dispoziţiile art. 9 alin. (2) din acest cod;

4. Imparţialitatea subiectivă a instanţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

„indusă din prezumţia de imparţialitate a unora din membrii Consiliului Superior al

Magistraturii”.

2.2. La data de 2 septembrie 2010 recurenta, a depus precizări pentru argumentarea

motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe care, ulterior, le-a completat,

dezvoltat, exemplificat etc., prin cererile depuse la datele de 30 noiembrie 2010, 19 ianuarie 2011, 16 februarie 2011, precum şi prin concluziile scrise depuse la 16 martie 2011. În esenţă, recurenta susţine că Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a

dispoziţiilor legale incidente în cauză, prin aceea că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a înlăturat criticile potrivit cărora:

1. Procedura de constatare a încălcării normelor Codului deontologic este nelegală, fiind

instituită prin Hotărârea nr. 564/2008 şi Hotărârea nr. 1314/2008 adoptate de Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii fără suport legal şi prin exces de putere;

2. În cadrul procedurii administrative desfăşurate în faţa secţiei pentru judecători şi a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost încălcat dreptul la apărare şi au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi al egalităţii armelor;

3. Greşita încadrare a faptelor în dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, fapte

care nu au constituit decât manifestări ale rolului activ de care un judecător trebuie să dea dovadă în baza art. 129 C. proc. civ.

4. Totodată, a solicitat să se observe şi contextul în care Consiliul Superior al

Magistraturii a efectuat verificările respective, în aceeaşi perioadă în care îşi depusese candidatura pentru funcţia de preşedinte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar Colegiul de

conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat o hotărâre asupra căreia s-a revenit

ulterior, prin care se hotărâse sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu conduita sa în cadrul secţiei comerciale a Înaltei Curţi.

5. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, constatarea nulităţii Hotărârii

nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a nulităţii Hotărârii nr. 458/2010

a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a sesizării Comisiei de disciplină. 2.3. Prin întâmpinarea depusă, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului şi înlăturarea susţinerilor formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

1. În ceea ce priveşte lipsa de temei legal şi constituţional a Hotărârii nr. 564/2004 şi a

Hotărârii nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recurenta a formulat

o acţiune separată aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar cele două hotărâri au temei legal în dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii;

2. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare, rezultă că au fost

respectate dispoziţiile art. 56 alin. (3), (4) şi (6) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr.

236/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii;

3. În ceea ce priveşte greşita încadrare a faptelor imputate recurentei în dispoziţiile art. 9

alin. (2) din Codul deontologic, materialul probator administrat în cauză, aşa cum se reţine în hotărârea recurată şi în hotărârea secţiei pentru judecători, atestă încălcarea dispoziţiilor respective de către recurentă;

4. În ceea ce priveşte critica referitoare la o pretinsă subiectivitate a unora dintre

membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la dosar nu a existat niciun suport probator, care să susţină o asemenea afirmaţie. III. Soluţia instanţei de recurs. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că:

La data de 15 iulie 2009, prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, petiţionara S.C. A. S.R.L. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la conduita profesională a recurentei, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, concretizată în încălcarea principiului imparţialităţii şi nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă, cu ocazia instrumentării cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 24129/2/2005 al respectivei instanţe, solicitând sancţionarea disciplinară a doamnei judecător sub aspectul abaterii

prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În cuprinsul memoriului se arăta că, la termenul de judecată din 9 iunie 2009, în Dosarul nr. 24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au avut loc dezbaterile asupra recursului. După cuvântul părţilor, unul dintre membrii completului de judecată, recurenta, cu permisiunea preşedintelui de complet, s-a adresat apărătorului petentei, solicitându-i să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată în prima instanţă. În opinia petentei, punerea în discuţia părţilor, după închiderea dezbaterilor, a unor chestiuni ce ţineau de lămurirea cadrului procesual al cauzei (aspecte care puteau fi aduse în discuţie numai în faţa instanţei de fond) şi nu aspecte de ordine publică şi care nu au fost

invocate prin motivele de recurs, dovedeşte adoptarea unei poziţii vădit părtinitoare în cauză de către recurentă. Sub un alt aspect, petiţionara invocă faptul că judecătorul avea obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cauzei întrucât anterior, într-o cauză similară, formulase opinie separată cu privire la problema de drept dedusă judecăţii în Dosarul nr. 24129/2/2005. Petiţionara a exprimat totodată suspiciuni cu privire la motivul real al repunerii cauzei pe rol prin Încheierea din 9 iunie 2009. Petiţionara a criticat, totodată, formularea de către doamna recurentă a unei cereri de recuzare, în afara cadrului prevăzut de normele de procedură civilă, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la tergiversarea soluţionării cauzei din acest motiv, dar şi suspiciunea cu privire la imparţialitatea completului de judecată. Prin Rezoluţia din 17 decembrie 2009 Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei faţă de recurentă, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi k) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată. Totodată, în temeiul art. 36 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Comisia a dispus sesizarea secţiei pentru judecători cu privire la încălcarea de către recurentă a normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010 a admis sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători şi a constatat că recurenta din cauza de faţă a încălcat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încadrarea în imparţialitatea lor”.

Pentru a adopta această hotărâre, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, în urma verificărilor efectuate în cursul cercetării prealabile şi consemnate în Nota inspecţiei judiciare din 15 decembrie 2009, rezultă că la termenul din data de 9 iunie 2009 recurenta a solicitat lămuriri intimatei-reclamante, creând părţii suspiciunea că judecătorul şi-a format părerea cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată în cauză. De asemenea, s-a mai reţinut că, la acelaşi termen de judecată, recurenta din cauza de faţă a adresat întrebări uneia dintre părţi, după închiderea dezbaterilor. După repunerea cauzei pe rol, la data de 30 septembrie 2009, intimata a formulat cerere de recuzare a doi judecători, printre care şi recurenta din cauza de faţă, care a declarat că nu înţelege să se abţină de la judecarea recursului. Completul desemnat prin încheiere dată în camera de consiliu la data de 6 octombrie 2009 a admis cererea de recuzare formulată de petiţionară împotriva recurentei din cauza de

faţă. În faţa completului desemnat pentru soluţionarea cererii de recuzare, recurenta din cauza de faţă a arătat că precizările pe care le-a solicitat intimatei la termenul din 9 iunie 2009 au avut loc după închiderea dezbaterilor, dar cererea de recuzare nu putea fi formulată decât înainte de începerea dezbaterilor. Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a respins excepţia tardivităţii ridicată de recurenta din cauza de faţă, iar după soluţionarea excepţiei menţionate, aceasta a

invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recuzare, excepţie care a fost calificată de instanţă ca fiind o apărare de fond. Ulterior, a formulat cerere de recuzare a completului învestit cu soluţionarea cererii prin care s-a solicitat recuzarea sa, care a fost respinsă ca inadmisibilă de completul învestit cu soluţionarea acestei cereri, având în vedere că dispoziţiile art. 27 - 36 C. proc. civ. nu prevăd posibilitatea judecătorului recuzat de a formula cerere de recuzare, precum şi faptul că judecătorul împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare nu este parte în proces şi, prin urmare, nu justifică nici interesul procesual formulării unei astfel de cereri. Conform verificărilor efectuate de Inspecţia judiciară, s-a mai constatat că recurenta din cauza de faţă, la datele de 5 octombrie 2009 şi 14 octombrie 2009, a formulat cereri preşedintelui secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care indica alcătuirea completului de judecată ce urma să instrumenteze cauza sus-menţionată, la termenele din 6 octombrie 2009 şi 20 octombrie 2009. Secţia pentru judecători a apreciat că faptele sus-menţionate şi caracterul repetat al acestora, prin care recurenta din cauza de faţă s-a manifestat a fi preocupată în desemnarea completului de judecată, a solicitat lămuriri intimatei-reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să- şi exprime punctul de vedere cu privire la lămuririle solicitate sau a adresat întrebări uneia dintre părţi, după închiderea dezbaterilor, precum şi excepţiile ridicate cu ocazia judecării cererii de recuzare şi recuzarea completului învestit cu judecarea cererii de recuzare formulată de una dintre părţile din proces, sunt de natură să altereze aparenţa de imparţialitate în instrumentarea cauzei şi să creeze părţilor suspiciuni în sensul ca judecătorul ar fi avut părerea deja formată şi că ar fi dorit impunerea acesteia. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, a menţinut Hotărârea nr. 458/2010 adoptată de secţia pentru judecători, respingând contestaţia formulată de recurenta din cauza de faţă, pentru considerentele care au fost prezentate succint la pct. 1.3. Împotriva acestei ultime hotărâri, Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recurenta a formulat recurs pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 cu raportare la dispoziţiile art. 304 1 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, criticile prezentate la pct. 2.1. pe care instanţa de recurs le apreciază ca fiind neîntemeiate. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 299 C. proc. civ., o hotărâre dată de o instanţă de judecată sau aparţinând altor organe cu activitate jurisdicţională, poate fi recurată atunci când hotărârea a fost pronunţată sau, respectiv, dată fără temei legal, ori cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora procedura de constatare a încălcării normelor Codului deontologic ar fi nelegală, fiind instituită prin Hotărârea nr. 564/2008 şi, respectiv, prin Hotărârea nr. 1314/2008 care au fost adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere, fără temei legal, instanţa de recurs reţine că sunt neîntemeiate. Prin Hotărârea nr. 564/2008 şi Hotărârea nr. 1314/2008 a fost modificat şi completat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, prin introducerea şi, respectiv, completarea, între altele, a unor dispoziţii referitoare la procedura de urmat în cazul existenţei unor indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al

judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.

328/2005.

Astfel, prin Hotărârea nr. 564/2008, între altele, după art. 36 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, au fost introduse art. 36 1 şi, respectiv, art. 36 2 , iar prin Hotărârea nr. 1314/2008, între altele, au fost modificate dispoziţiile art. 36 1 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, art. 36 2 alin. (1) şi (2). Coroborând dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de recurs reţine că Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de autoritate administrativă autonomă a autorităţilor judecătoreşti, a avut temei legal să adopte cele două hotărâri în scopul organizării executării dispoziţiilor legale respective şi aplicării în concret a acestora. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă”. Pe de altă parte, potrivit art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au ca atribuţii, între altele, pe aceea de a lua măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor. Prin dispoziţiile art. 36 1 şi respectiv art. 36 2 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 362/2005, introduse şi, respectiv, modificate prin cele două hotărâri în litigiu, autoritatea competentă – Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a creat cadrul organizatoric pentru executarea şi, respectiv, aplicarea în concret a dispoziţiilor legale referitoare la conduita deontologică, profesională şi civică, a judecătorilor şi procurorilor, concretizată, de altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005. Or, aceste hotărâri enumerate mai sus, sunt în vigoare şi sunt prezumate a fi legale, fiind adoptate, aşa cum s-a argumentat, pentru organizarea executării şi aplicarea în concret a dispoziţiilor legale care au instituit în sarcina judecătorilor şi procurorilor obligaţia de a-şi contura conduita profesională şi civică în raport şi cu normele instituite în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. În cea ce priveşte susţinerile potrivit cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ar fi trebuit să constate că, în procedura administrativă desfăşurată în faţa Secţiei pentru judecători ar fi fost încălcat dreptul său la apărare, principiul contradictorialităţii şi al egalităţii armelor, instanţa de recurs reţine că şi această critică este neîntemeiată. Astfel, din actele şi lucrările dosarului înaintat de Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa de recurs reţine, aşa cum s-a reţinut, de altfel şi în considerentele hotărârii recurate, că procedura desfăşurată în faţa secţiei pentru judecători, ca instanţă disciplinară, au fost respectate cu acribie dispoziţiile art. 36 şi respectiv art. 36 1 şi art. 36 2 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, recurentei

fiindu-i comunicate toate înscrisurile solicitate şi având posibilitatea să formuleze orice cerere, să propună orice probă, pe care a considerat-o ca fiind utilă cauzei, posibilităţi pe care recurenta le-a folosit pe deplin. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la subiectivismul unora dintre membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a existenţei unei legături între cercetarea sa disciplinară şi candidatura depusă la funcţia vacantă de preşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs constată că acestea sunt simple aserţiuni care, nesusţinute din punct de vedere probator, rămân afirmaţii lipsite de orice consecinţe juridice în cauza de faţă. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la critica formulată în legătură cu încadrarea greşită a faptelor imputate în dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, instanţa de recurs reţine că şi acestea sunt lipsite de temei. Aşa cum s-a arătat mai sus, prin Rezoluţia nr. 402/CDJ/2009 din 17 decembrie 2009 Comisia de disciplină pentru judecători, clasând cauza sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a aprecia dacă, prin faptele respective, au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic. Faptele, în materialitatea lor, nu sunt contestate nici de recurentă care, însă le-a apreciat, din perspectiva dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., ca fiind acţiuni justificate de necesitatea exercitării rolului activ, la care este dator orice judecător. Or, în cauză, aşa cum rezultă din materialul probator existent la dosar, rezultă că în cadrul evenimentelor petrecute în legătură cu soluţionarea dosarului comercial respectiv, există acţiuni care nu au temei legal. Din interpretarea dispoziţiilor generale ale Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, rezultă că judecătorii sunt datori să-şi circumscrie conduita profesională, şi nu numai, unor standarde deontologice de o pozitivitate exemplară, care să-i situeze nu numai deasupra oricăror fapte nelegale sau reprobabile, ci chiar şi deasupra oricăror bănuieli cu privire la asemenea fapte. În acest sens, trebuie interpretate, sistematic şi teleologic, dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, potrivit cărora „judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor”. Deci, cu alte cuvinte, nu este necesar ca actele, manifestările sau comportamentul judecătorului sau procurorului să producă alterarea încrederii în imparţialitatea lor, ci este suficient ca acestea să fie de natură, să fie apte să producă o îndoială în privinţa imparţialităţii lor la nivelul judecăţii unei persoane obişnuite, aflată în cadrul social actual. În cauză, demersurile întreprinse de recurentă după ce, în urma incidentului din data de 9 iunie 2009, cauza a fost repusă pe rol, nu mai pot fi justificate nici din punctul de vedere al dispoziţiilor legale procedurale şi nici din perspectiva normelor deontologice care prescriu o conduită bazată pe respect şi bună-credinţă. Or, atât Comisia de disciplină pentru judecători, cât şi Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când s-au raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, au avut în vedere cererile formulate de recurentă la data de 5 octombrie 2009 şi, respectiv, 14 octombrie 2009 adresate preşedintelui secţiei comerciale, prin care se referea la alcătuirea completului de judecată care urma să instrumenteze cauza la termenele

din 6 octombrie 2009 şi respectiv, 20 octombrie 2009, cererea formulată personal pentru recuzarea colegilor săi judecători, precum şi apărările formulate în faţa instanţei învestită cu soluţionarea incidentului procedural astfel provocat. Totodată, aşa cum s-a reţinut şi prin actele administrative atacate, toate acţiunile legate de incidentele respective s-au produs în circumstanţele în care părţile din dosarul respectiv au luat cunoştinţă direct de acestea, iar S.C. „A.” S.R.L. a şi sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, manifestându-şi astfel, în mod direct şi concret, lipsa de încredere în imparţialitatea recurentei din cauza de faţă, în calitatea sa de judecător la secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că atât Comisia de disciplină, cât şi Secţia pentru judecători, precum şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin operaţiunile şi actele administrative întocmite, au reţinut în mod întemeiat incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, instanţa de recurs va respinge recursul de faţă, Hotărârea nr. 587/2010 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E. împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.

Te-ai gandit ca interviul are o pondere de 25% in nota pentru admiterea la INM

si magistratura? Iar MagisINM

, http://www.vialex.org/MagisINM.html iti poate

simplifica procesul de intelegere a interviului pe teme privind aptitudinile specifice profesiei si elementelor de etica si deontologie specifice?