"Pana cand, in sfarsit, Catilina, vei abuza de rabdarea noastra?

Cat timp nebunia asta a ta isi va mai bate joc de noi? Pana unde se va dezlantui indrazneala ta neinfranata? Nu te-au miscat oare nici garda de noapte a Palatinului, nici strajile orasului, nici teama poporului, nici adunarea grabnica a tuturor oamenilor de bine, nici acest loc foarte aparat destinat sedintei Senatului, nici chipurile si privirile senatorilor? Nu intelegi ca planurile tale sunt date pe fata? Nu vezi tu ca, dupa ce toata lumea a aflat-o, conspiratia ta e pironita in lanturi? Care dintre noi crezi ca nu stie ce-ai facut azi-noapte, ce-ai facut noaptea trecuta, unde ai fost, pe cine ai convocat, ce hotarari ai luat? O, timpuri! O, moravuri! Senatul cunoaste aceste lucruri, consulul le vede; Catilina totusi traieste. Traieste? Ba mai mult, vine chiar in senat, ia parte la consfatuirea obsteasca, noteaza si indica din ochi, spre a fi ucis, pe fiecare dintre noi. Noua insa, barbati curajosi, ni se pare ca facem destul pentru republica daca evitam furia si armele acestui om. De mult ar fi trebuit, Catilina, sa fii trimis la moarte din ordinul consulului; asupra ta ar fi trebuit sa cada aceasta nenorocire pe care o pui de mult la cale impotriva noastra a tuturor. O, zei nemuritori! in ce tara ne aflam? in ce oras traim? Ce fel de republica avem? Aici, senatori, aici, intre noi, in cea mai sfanta si cea mai importanta adunare de pe suprafata pamantului, sunt unii oameni in stare sa se gandeasca la uciderea noastra a tuturor, lapieirea acestui oras si chiar a lumii intregi. Intr-adevar, Catilina, ce te mai poate incanta in acest oras in care nu exista nimeni, in afara de aceasta conjuratie de oameni pierduti, care sa nu se teama de tine, nimeni care sa nu te urasca? Ce stigmat al infamiei in viata familiara nu este intiparit cu fierul rosu in viata ta? Ce nelegiuire, in trebile particulare, nu e legata defaima ta? Ce patima a fost vreodata straina de ochii tai, ce crima de mainile tale, ce ticalosie de toata fiinta ta? Carui tinerel, pe care l-ai inlantuit prin farmecele coruptiei, nu i-ai intins fierul pentru crima sau nu i-ai luminat calea spre desfrau? Daca parintii tai s-ar teme de tine si te-ar uri, si n-ai putea sa-i impaci in niciun chip, ai pleca, imi inchipui, undeva departe de ochii lor; acum patria, care e mama noastra a tuturor, te uraste si se teme de tine, si crede ca de mult timp nu te gandesti la nimic altceva decat la uciderea ei. Nu-i vei respecta autoritatea, nu te vei supune hotararii ei, nu te vei teme de puterea ei? Ea sta de vorba cu tine astfel, Catilina, si, desi n-are glas, iti spune oarecum asa: Nicio nelegiuire n-a existat de cativa ani decat prin tine; pentru tine singur au ramas nepedepsite uciderea multor cetateni, persecutarea si jefuirea aliatilor. Ai fost in stare nu numai sa nu tii seama de legi si de judecati, dar chiar sa le rastorni si sa le nimicesti. Am suportat totusi cum am putut faptele anterioare, cu toate ca nu erau de suportat; acum insa nu mai e de suferit ca eu, in toata fiinta mea, sa fiu cuprinsa de teama numai din cauza ta; orice zgomot s-ar produce, sa ma tem de Catilina; sa separa ca niciun plan nu se poate urzi impotriva mea fara sa fie strain de pornirile tale criminale. De aceea pleaca si scapa-ma de aceasta frica; daca este indreptatita, sa nu fiu zdrobita; daca este inchipuita, sa incetez odata de-a ma mai teme Te vei duce in sfarsit odata acolo unde te tara de mult patima ta neinfranata si nebuna. Si de fapt acest lucru nuti aduce durere, ci un fel de placere de necrezut. Pentru aceasta nebunie te-a creat natura, te-a calit vointa, te-a pastrat soarta. N-ai dorit niciodata nu zic pacea, dar nici macar razboiul, daca nu era unul nelegiuit. Ti-ai gasit o banda de ticalosi, alcatuita din oameni pierduti, lipsiti nu numai de orice avere, dar si de orice nadejde. La acestia cat de incantat vei fi, cum vei mai tresalta de bucurie, de ce placere nebuna te vei imbata, cand, in multimea atat de mare a tovarasilor tai, nu vei auzi si nu vei vedea niciun om cumsecade!

Cu aceste auspicii, Catilina, pleaca la razboiul nelegiuit si criminal, pentru suprema salvare a republicii, spre nenorocirea si pieirea ta si spre nimicirea celor ce s-au unit cu tine prin tot felul de crime si prin paricid. Iar tu, lupiter, care ai fost statornicit de Romulus sub aceleasi auspicii ca si acest oras, pe care te numim, pe drept

cuvant, strajuitorul Romei si al imperiului, il vei indeparta pe acest om si pe complicii lui de templele tale si ale celorlalti zei, de casele si de zidurile orasului, de viata si de bunurile tuturor cetatenilor, si-i vei pedepsi cu chinuri vesnice, in viata si dupa moarte, pe dusmanii oamenilor buni, pe inamicii patriei, pe talharii Italiei, uniti intre eiprintr-un pact criminal siprintr-o alianta nelegiuita."

Discursul oratoric

Este o expunere facuta in fata unui auditoriu, pe o tema politica, morala, literara etc." {Dictionar de termeni literari). Despre discursul practicat in antichitatea latina, aceeasi sursa de informatie arata: Vechile canoane impuneau discursului o struct ura hexatomica, cele sase parti ale sale fiind: exordiul (o scurta introducere), propozitia (adica diviziunea partilor subiectului tratat), naratiunea, probarea (confirmarea, argumentarea celor sustinute), respingerea sau negarea (menita a preintampina posibilele obiectii) si peroratia (reargumentarea adevarurilor enuntate initial si mai ales convingerea si captarea bunavointei auditorului sau a cititorului)". Cele trei scopuri fundamentale ale unui discurs sunt docere, delectare, premovere -sa invete, sa delecteze (sa bucure), sa miste (sa emotioneze). in De oratore. Cicero considera arta elocintei ca arta suprema: Nimic nu mi se pare mai incantator decat sa captivezi prin puterea cuvantului atentia unei adunari, sa incanti mintea ascultatorilor si sa le determini vointele intr-un sens sau altul. Aceasta este prin excelenta arta care a inflorit totdeauna la orice popor liber, mai ales in statele asezate si pasnice, si a predominat totdeauna. Caci ce poate fi mai minunat decat ca, dintr-o multime nesfarsita de oameni, sa se ridice unul care sa poata face singur ceea ce natura le-a dat tuturor putinta sa faca?"

SEMNIFICATIA DISCURSULUI
Catili-nara I iese pentru prima data din canoanele traditiei. inceputul, cum s-a subliniat, e brusc -ex abrupto", si intr-un fel este cerut de evenimentele istorice care il provoaca. Lucius Sergius Catilina, fost locotenent al lui Sylla, celebru prin faptele sale crude si nesabuite, dorea neabatut sa ajunga la magistratura suprema, consulatul, dar orice cale legala fiindu-i neprielnica, o alege pe cea nelegala: un complot vizand rasturnarea republicii. Cicero afla prin diferiti intermediari de conjuratia acestuia, de miscarile lui si ale oamenilor sai, fara a avea insa probe pe care sa le poata face publice si care sa-i permita declararea lui Catilina ca dusman al republicii, in consecinta, Cicero, in calitate de consul, ia masuri militare de exceptie, aparand Senatul si convocandu-i pe senatori in templul lui Jupiter Stator. La aceasta adunare consulul rosteste celebrul discurs, cunoscut mai apoi sub numele de Catilinara I. Scopul lui Cicero, avand in vedere ca acesta nu poseda dovezile tradarii republicii de catre Catilina, era sa-i alarmeze pe senatori, aratandule proportiile complotului si urmarile lui, si sa-l intimideze pe seful conspiratiei, facandu-l sa-si caute salvarea prin fuga din Roma, iar in felul acesta sa treaca la actiune fatisa" (G. Gutu). De aceea discursul, un adevarat model de arta oratorica, reliefeaza cateva coordonate precise, evidente si in citatele selectate. in primul rand oratorul urmareste stabilizarea ideii de insecuritate in sufletul si mintea uzurpatorului, silit astfel sa actioneze. inceputul brusc, continua pendulare intre interogatii si afirmatii retorice, dezvaluirea - cat este necesar - a punctelor nevralgice ale actiunii lui Catilina, finalul sunt graitoare. in al doilea rand, Cicero urmareste ca prin discursul sau sa-i convinga pe aceia inca nehotarati din randul senatorilor ca actiunea impotriva lui Catilina este necesara. Oratorul imbina permanent elemente ale retoricii - elocutiune, memorie, actiune - pentru izolarea deplina a uzurpatorului. Sa observam de asemenea ca marile argumente ale discursului

beneficiaza de un suport etic foarte solid: salvarea patriei, a republicii, in numele careia vorbeste oratorul.

PERSONALITATEA LUI CICERO

Cicero a fost considerat cel mai cultivat dintre romani, caci aproape nu este domeniu al culturii din vremea lui de care sa nu fi fost preocupat: bogatia acestei culturi hraneste elocventa lui si o ridica mult deasupra nivelului obisnuit; ea ii da libertate de miscare si noblete; generoasa desfasurare a unui spirit atat de variat si de substantial hranit este un spectacol care incanta si inalta" (G. Gutu). Bogatia culturii lui este impresionanta. A studiat in tinerete filosofia greaca si arta elocintei, cunoaste bine istoria (absolut necesara unui orator), e un pasionat al lecturii, un mare iubitor de carti, rafinat degustator si admirator al sculpturii si picturii grecesti. In privinta artei oratorice (a scris mai multe opere in acest domeniu), Cicero considera - lucru statornicit in cultura epocii - ca discursul este forma suprema de manifestare a personalitatii umane. Despre orator (in lucrarea De oratore) el afirma: Unui orator treb uie sa-i pretindem ascutimea de minte a logicianului, cugetarea filosofului, exprimarea aproape ca a poetului, memoria jurisconsultului, vocea tragedianului si, as zice, gesturile unui actor celebru. De aceea nu se poate gasi nimic mai rar pe lume ca un orator desavarsit".