Sunteți pe pagina 1din 31

C.N.A.I.C.

Portofoliu Stiinte
Dumitrescu Diana
Clasa a XI-a D
[Pick the date]

[Type the abstract of the document here. The abstract is typically a short summary of the contents of the document. Type the abstract of the document here. The abstract is typically a short summary of the contents of the document.]

Astrologia in Babilon
Astrologia babiloniana a fost primul sistem astrologic organizat, aparand in mileniul al doilea i.e.n. Exista unele speculatii conform carora astrologia, sub o forma sau alta, a aparut in perioada sumeriana, adica in mileniul al treilea i.e.n., dar nici o dovada scrisa din acea perioada nu exista pentru sustinerea acestei ipoteze. In acea perioada astrologia era exclusiv aplicata la evenimentele sociale; inainte de secolul VII i.e.n. cunostintele astrologice erau foarte rudimentare. Din cauza ca nu se puteau prezice evolutiile astrale pe termen lung, interpretarile se faceau adesea chiar in timpul producerii evenimentelor, sau cu foarte putin timp inainte. Dar prin secolul IV i.e.n. aparatul matematic era deja destul de avansat pentru a putea permite astrologilor calcularea pozitiilor planetelor cu un avans rezonabil. In aceasta perioada au aparut foarte multe efemeride (tabele cu pozitile pe care un corp ceresc le va avea de-a lungul timpului).

Teoria guvernarii divine La fel cum metoda sacrificiala de divinatie se baza pe o teorie bine definita - adica pe ideea ca sufletul rezida in ficatul animalului si ca zeitatea, acceptind sacrificiul, se identifica cu animalul, ficatul acestuia reflectand intocmai vointa zeului - si astrologia are uneori la baza o teorie a guvernarii divine a lumii. Pe baza asocierii de natura mitologica a vietii, destinului si fericirii omului cu fenomenele care se intimpla pe cer si a faptului ca fertilitatea pamantului este dependenta de soarele care straluceste pe cer si de ploi dar si de furtuni si inundatii venind tot din ceruri (foarte dese pe valea Eufratului) s-a tras concluzia ca zeii isi au sediul in cer, atat cei buni cat si cei rai. In faza nomada a dezvoltarii culturii si societatilor umane, care precede faza agricola, cultul Lunii este chiar mai raspandit decit cel al Soarelui. Cu timpul, pe baza acestor doua, preotii au dezvoltat o teorie a unui acord fin si complet intre fenomenele observabile pe bolta cereasca si evenimentele de pe Pamint. Planete si zei Dintre planetele sistemului solar erau cunoscute 5: Jupiter, Venus, Saturn, Mercur si Marte (in ordinea mentionarii lor in textele cuneiforme - mai tarziu Mercur va fi trecut inaintea lui Saturn). Aceste 5 planete au fost identificate cu zeii panteonului babilonian dupa cum urmeaza: Jupiter - Marduk Venus - Ishtar Saturn - Ninurta (Ninib) Mercur - Nabu (Nebo) Marte - Nergal

Miscarile Soarelui, Lunii si ale celor 5 planete erau privite ca reprezentind activitatile celor 5 zei care, laolalta cu zeul-luna Sin si cu zeul-soare Shamash, pregateau ceea ce avea sa se intample oamenilor. In consecinta, daca se puteau citi si interpreta cu acuratete aceste miscari, se puteau prevedea evenimentele pe care zeii le intentionau. Insemnarile minutioase ale invatatilor babilonieni despre observatiile pe care le faceau pe bolta cereasca le-au permis acestora sa dezvolte teorii despre planete, cu ajutorul carora sa poata prevedea miscarile lor. Una dintre acestea a fost reconstruita" de istoricii zilelor noastre; cu ea se puteau calcul cu succes fazele Lunii si ale planetelor. Babilonienii au fost primii care au numit zilele saptaminii dupa Soare, Luna si restul planetelor. Acasta schema de numire este inca folosita (mai mult sau mai putin) in multe limbi, inclusiv engleza si romana: Duminica - ziua Soarelui Luni - ziua Lunii Marti - ziua lui Marte Miercuri - ziua lui Mercur Joi - ziua lui Jupiter Vineri - ziua lui Venus Sambata - ziua lui Saturn

Sistemul de interpretare Preotii babilonieni au perfectat un sistem de interpretare a evenimentelor ceresti care se baza pe Soare, Luna si pe cele 5 planete si a fost extins si la stelele cele mai stralucitoare si mai usor de identificat. Interpretarile in sine aveau la baza 2 principii: evenimentele care in trecut au coincis cu anumite configuratii astrale observate (asocierea se baza pe memorie sau pe texte scrise) asocieri de idei, de multe ori simple jocuri de cuvinte, care puteau face o legatura intre diverse evenimente si astre

Astfel, daca, de exemplu cu o anumita ocazie rasaritul Lunii pline pe un cer innourat a fost urmat de o victorie militara sau de ploi abundente, semnul avea sa fie privit si in viitor ca unul de bun augur, si asocierea era notata sau retinuta. Totodata, sensul sau putea fi extins si pentru altfel de evenimente. Pe de alta parte, aparitia Lunii pline mai devreme decit era prevazuta constituia un semn rau, prevestind fie infrangere, fie molima printre vite sau recolta saraca. Nu neaparat pentru ca aceste evenimente s-ar fi intamplat cindva dupa o Luna plina prematura, ci pur si simplu pentru ca semnul era unul de rau augur. Astfel o enorma cantitate de interpretari de toate felurile s-a adunat de-a lungul timpului. Dar nu toate mai sunt inca utilizate in astrologia moderna.

Limitele sistemului astrologic babilonian Astrologia, in formele ei incipiente, era marcata de 3 neajunsuri principale: centrarea pe comunitate, cunostinte astronomice limitate si neimplicarea constelatiilor. ~Centrarea pe comunitate~ Toate previziunile si asocierile facute in astrologia babiloniana aveau ca scop deslusirea destinului unui grup, fie el armata, sau societatea in ansamblu. Cultele din Babilonia si Asiria se bazau pe bunastarea sociala si a regelui (acesta intrupa destinul colectiv al supusilor si de bunastarea sa depindea totul). Individul de rand era total lasat de-o parte. Are sa treaca multa vreme pana cand astrologia Evului Mediu si cea moderna vor fi aproape exclusiv dedicate persoanei, prin horoscopul individual, si nu unor multimi anonime. ~Cunostintele de astronomie~ Acestea, in esenta de natura empirica, erau adesea eronate si incomplete. Teoria eclipticei care reprezinta miscarea Soarelui pe parcursul anului, impartita in 12 constelatii a cate 30 de grade este de origine babiloniana si acum s-a dovedit a fi exacta; dar se pare ca nu a fost definitivata decat tarziu, dupa caderea imperiului Babilonian din 539 i.e.n. De asemenea, exista si alte realizari ale astronomilor babilonieni, cum ar fi sistemele lor de calculare a pozitiilor Lunii care s-au dovedit a proveni de mult mai tarziu decat s-a crezut initial. Epoca de aur a astronomiei babiloniene nu este in trecutul indepartat, asa cum s-a crezut pina de curand, ci in perioada seleucida, adica dupa ce grecii au ajuns in Valea Eufratului. Din diverse exprimari folosite in textele de astrologie s-ar parea ca cel putin calcularea eclipselor de Soare si de Luna apartine perioadei indepartate, dar si in acest domeniu lucrarea principala nu a fost scrisa decat dupa 400 i.e.n. Defectele astronomiei timpurii pot fi observate prin faptul ca in secolul 6 i.e.n. babilonienii inca aveau o eroare de aproximativ o luna la calculele pentru determinarea datei de incepere a unui anumit an. La modul general, faptul ca existau legi care guvernau miscarile corpurilor ceresti a fost recunoscut, iar acest lucru trebuie sa fi avut o mare importanta pentru punerea la punct a unor metode de divinatie care se intrevedeau a fi cu mult mai exacte decit examinarea ficatului unui animal sacrificat. Totusi, importanta exagerata acordata variatiilor minore, privita ca fiind deviatii de la ceea ce era considerat normal", a impiedicat pentru un lung timp studiile serioase de astronomie, abordari care ar fi depasit necesitatile pur practice ale preotilor in calitatea lor de inspectori" ai cerurilor. ~Constelatiile~ Exista putine dovezi care sa sustina ideea ca semnele zodiacale, asa cum le cunoastem si le folosim in prezent, ar fi fost utilizate in astrologia babiloniana de dinainte de 700 i.e.n. Totusi, probabil ca inca de pe vremea lui Hamurabi (circa 2000 i.e.n.) astrologii babilonieni aveau o oarecare notiune similara, prin observarea unor grupuri de stele care pareau a contura personaje mitologice sau religioase. Cea mai timpurie dovada irefutabila a utilizarii constelatiilor apare in diferite liste ale stelelor datind din perioada babiloniana timpurie.

Astronomia Coperniciana
Nicolaus Copernicus, un polonez pasionat de astronomie, a facut o serie de descoperiri importante in secolul al XI-lea menite sa rastoarne toate situatiile cunoscute pana la acea data. Acestea au implicat si descoperirile personale facute asupra unor stele, a descoperit noi astre pe cer, iar toate observatiile au fost notate in una din cele mai de referinta lucrari ale sale, celebra si in ziua de azi, numita De Revolutionibus Orbium Coelestium, mai exact Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti aparuta in anul 1543. Aici aduce si o serie de critici teoriilor lui Ptolomeu cel care afirma ca Pamantul este centrul Universului, demonstrand astfel ca Pamantul este cel care se misca in jurul Soarelui alaturi de celelalte planete. Si ca sa nu fie totul bine, a fost si el foarte criticat de catolici, ba mai mult biserica romano-catolica nu a fost de acord ca acea lucrare sa vada lumina zilei. Putin mai tarziu insa Copernicus a fost sustinut cu indarjire de Galileo Galilei, cel care i-a reluat lucrarea si ca sa ii duca munca mai departe, a cercetat si demonstrat toate cele spune de catre mentorul sau, in invataturile caruia credea cu tarie. Cu ajutorul telescopului care fusese inventat in Olanda, dupa modelul caruia si-a facut propriul telescop de refractie si cu teoria de la Copernicus, Galileo a reusit astfel sa cerceteze miscarea pamantului si sa descopere si planeta Venus, sa o cerceteze pentru ca in cele din urma sa ajunga la concluzia ca aceasta chiar se invarte in jurul Soarelui. In plus marele merit al lui Galileo Galilei a mai fost si acela ca a descoperit ca planeta Saturn are inele si ca planeta Jupiter are sateliti naturali. Astfel ca foarte hotarat si convins pe teoria lui Copernicus care sustinea ca toate acele obiecte nu se invart in jurul planetei noastre, el a demarat o lucrare ce avea sa vina in continuarea celei coperniciene, insa a fost fortat sa isi opreasca toate demersurile tot de aceeasi biserica romano-catolica care se pare ca era total impotriva credintei inovatoare a astronomiei. Insa in cele din urma Galileo a descoperit si a pus bazele unor legi fundamentale, iar aici mentionam desigur legea inertiei, legea gravitationala deci cea a caderii corpurilor, cat si legea prin care se compun miscarile. Un alt merit al lui Galileo Galilei a fost acela ca introdus si notiunea de pete stelare, a descoperit Calea Lactee, aducand informatii despre natura sa stelara insa toate numai pe baza teoriilor formulate de Copernic si ulterior sustinut si de Johannes Kepler, cel cu care a pus bazele unei adevarate revolutii stiintifice. Din pacate insa Galileo Galilei a trecut sa faca arestului la domiciliu din cauza acuzatiilor aduse de inchizitie.

Astronomia Newtoniana
Unii experti sunt de parere ca teoria lui Copernicus nu a venit cu multe inovatii fata ceea ce a spus Ptolomeu, mai ales pentru el doar a facut o noua aranjare a orbitelor astrelor descoperite. In perioada 1580 si 1597 au fost descoperite peste 700 de stele noi si asta inainte ca telescopul sa fie inventat de olandezi, gratie masuratorilor pe care le-a facut pe baza unor teorii. Astfel au capatat o forma Legile lui Kepler, datorita astronomului Johannes Kepler, un astronom german care a venit cu ideea ca miscarile de revolutie ale astrelor sunt eliptice si in nici un caz circulare iar viteza lor variaza cat si distanta pana la Soare. Insa mai tarziu s-au pus bazele astronomiei newtoniene in momentul in care Sir Isaac Newton a descris fortele de atractie care au loc intre planete si soare, forte care se afla in functie de masa planetelor, cat si de masa Soarelui sau distanta dintre astre. Astfel ca Newtin a pus bazele legii gravitatiei nationale. Astronomia este o stiinta extrem de vasta, avand in vedere obiectele de studiu difera in ziua de azi tt mai mult, iar instrumentele folosite sunt din ce in ce mai diverse. De exemplu astronomia care studiaza stelele va avea tehnici toatal diferite fata de astronomia care studiaza evolutia gaurilor negre. In continuare va oferim o serie de definitii care sunt menite sa clarifice toate aceste diferente:

Astrofizica reprezinta stiinta care se ocupa de studierea universului din punct de vedere fizic, astfel ca studiaza densitatea, luminozitatea, compozitia si temperatura fizica si chimica Astrometria reprezinta stiinta care se ocupa cu studiul distantelor si pozitiilor obiectelor de pe cer Cosmologia este stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei si formarii intregului unnivers. Astronomia galactica este cea care se ocupa cu studiul compozitiei si structurii galaxiei in care ne afla, dar si a altor galaxii. Astrobiologia reprezinta stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei organismelor la nivel universal. Astronomia extragalactica reprezinta stiinta care se ocupa cu studiul altor galaxii si a corpurilor care sunt in afara galaxiei noastre. Astronomia stelara studiaza stelele Planetologia se ocupa cu studiul planetelor apropiate noua si le compara cu ultimele descoperiri.

Istoria timpului

Desigur, oamenii de tiin v vor spune c ne amgim dac noi credem c stpnim ntr adevr noiunea timpului. Albert Einstein spunea "distincia ntre trecut, prezent i viitor este doar o iluzie care persist cu ncpnare". Plimbrile sale de zi cu zi pe lng Turnul cu Ceas din Berna, Elveia, i-au dat unele idei de natur s schimbe lumea cu privire la felul n care vom vedea timpul mai trziu. Dac timpul este real sau nu, msurarea timpului a devenit vital pentru viaa noastr. La nceput, strbunii au apelat la natur pentru msurarea timpului. Oamenii au nceput s urmreasc micarea soarelui pe cer i apoi au nceput s foloseasc obiecte pentru a msura progresul su. Egiptenii par a fi prima civilizaie care a fcut o tiin din msurarea timpului. Ei au construit obeliscuri n jurul anului 3500 .Hr. i le-au pus n locuri strategice, unde proiectau umbre. La nceput, aceste obeliscuri doar permiteau egiptenilor s tie atunci cnd era amiaza, dar mai trziu ei au mprit timpul n subdiviziuni suplimentare. Dou mii de ani mai trziu, egiptenii au dezvoltat primele cadrane solare care au fost mprite n 10 pri cu dou ore de seara. Un cadran solar funcioneaz prin urmrirea micrii soarelui. O lam proiecteaz o umbr care indic spre un numr marcat pe fata cadranului, un fel de ceas controlat manual. La mijlocul zilei, cineva trebuia s roteasc aceste ceasuri solare la 180 de grade pentru a msura orele dup-amiezii. Desigur, un cadran solar antic nu putea s arate timpul pe o zi noroas sau pe timp de noapte. Acestea erau, de asemenea, inexacte, deoarece soarele este la unghiuri diferite n perioade diferite ale anului; orele erau mai lungi sau mai scurte, n funcie de anotimp. Totui, un cadran solar a fost mai bine dect nimic, i pn n anul 30 .Hr. mai mult de 30 de tipuri diferite au fost utilizate n Grecia, Italia i Asia Mic. Chiar i astzi, soarele este la baza sistemului nostru de msurare a timpului, nfiinnd fusuri orare care nconjoar planeta pentru a imita rotaia Pmntului n jurul Soarelui. Stelele Prietenii notri obsedai de timp, egiptenii antici, par s fi dezvoltat prima metod de a msura timpul noaptea prin inventarea primul instrument astronomic, merkhet, n jurul anul 600 .Hr. Un merkhet este o sfoar cu o greutate la capt utilizat pentru a msura o linie dreapt, mai mult ca un fir cu plumb utilizat de un tmplar din ziua de azi. Astronomii egipteni aliniau dou instrumente merkhet cu Steaua Nordului i foloseau aceasta pentru a marca o linie nord-sud, sau meridian ceresc, pe cerul de noapte. Timpul era contorizat dup cum anumite stele treceau acea linie. Stelele pot fi folosite, de asemenea, nu doar pentru a marca trecerea orelor, ci i a zilelor. Msurarea rotaiei Pmntului se numete timp sideral. Atunci cnd un anumit punct imaginar printre stele traverseaz un meridian ceresc, aceasta se numete prnz sideral. Perioada de timp de la un prnz sideral la altul este numit zi sideral.

Universul

Universul cuprinde tot ce exista materie,spatiu,energie si timp. Include orice stea,planeta sau corp ceresc.

Intinderea uriasa a Universului e de neconceput pentru mintea omeneasca. Partea vizibila a Universului se intinde pana la 1,6 cvadrili de kilometric, si nimeni nu stie cat si ce este in afara acesteia. Despre nasterea si evolutia Universului s-au elaborate numeroase teorii. Cea mai acceptata dintre acestea este teoria marii explozii (Big Bang), care presupune ca Universul a luat nastere intr-o explozie uriasa, acum cca.15 miliarde de ani. Acest eveniment unic a dat nastere nu numai materiei, ci si energiei, spatiului si chiar timpului. Nu are sens sa vorbim despre evenimente sau timpuri dinaintea marii explozii: n-a existat nimic inaintea ei . Parerea astronomilor este ca dupa explozia uriasa Universul a fost inimaginabil de fierbinte, si s-au produs radiatii puternice. Dupa cca. 10 secunde s-au materializat particulele component ale atomilor protonii,neutronii si electronii. Atomii in sine in principal hidrogenul si heliul sau format cu milioane de ani in urma, cand a scazut temperatura si masa universului a crescut enorm. Radiatia de fond Daca marea explozie s-a produs acum 15 miliarde de ani, Universul ar trebui sa aiba temperatura de cca. 3K, adica trei grade peste temperatura 0 absoluta exact ceea ce cred astronomii. Prin intermediul radiotelescoapelor s-a receptionat o radiatie de fond din orice directie, ce corespunde unei temperature de 3K. Se presupune ca acesta reprezinta efectul intarziat al marii explozii. In Univers, toate corpurile prezinta o putere de atractie, numita forta gravitationala. Aceasta forta este o caracteristica de baza a fiecarui corp, si este direct proportionala cu masa lui.

Gravitatia este forta care mentine pe orbita corpurile astronomice. Luna sta pe orbita in jurul Pamantului in loc sa se deplaseze liber in spatiu. Forta gravitational a Soarelui tine pe orbita planetele sistemului solar, iar Soarele la randul lui este tinut in pozitie fixa fata de alte stele, cu o forta de intensitate mult mai mare. Soarele este de fapt o stea obisnuita de marime medie. La fel ca toate stelele, Soarele este o sfera de gaze incandescente. Acest cuptor nuclear gigant emite o cantitate uriasa de lumina,caldura si energii de alta natura. Soarele, impreuna cu planetele din jurul lui, formeaza sitemul solar. Restul stelelor par foarte mici fata de Soare, dar aceasta se datoreaza faptului ca sunt mult mai indepartate.

Stiati ca Exista stele care au diametrul de sute de ori mai mare decat cel al Soarelui?

Betelgeuse din Orion


este una din ele. Este de aproximativ 645 de ori mai mare dect Soarele i de 135.000 de ori mai stralucitoare dect acesta. Pentru c este att de mare i masiv, Betelgeuse poate colapsa n orice moment, devenind o supernov foarte strlucitoare. n orice moment din punct de vedere astronomic nseamn i mine, i peste 10, peste 1000 sau peste 1 milion de ani. n ciuda previziunilor pesimiste, Betelgeuse este o stea foarte tnr, avnd numai 8,5 milioane de primveri.

Cea mai mare stea cunoscut, al crei diametru se cunoate destul de precis, este

VY

Canis Minoris. Se afl la 5000 de ani lumin deprtare, iar diametrul su este de
2000 de ori mai mare dect al Soarelui. Pus n locul acestuia ar ajunge pn la planeta Saturn. O stea att de mare este foarte activ i s-a observat c aruncat in spaiu, in ultima mie de ani, de peste 10 ori mai mult gaz dect conine Soarele.

Galaxii si stele Astronomii stabilesc pozitia stelelor in functie de constelatii. Constelatia este un grup de stele, care se poate vedea noaptea intr-o anumita zona a cerului. Ele nu sunt neaparat apropiate intre ele.

Telescopul spatial Hubble. Acestia cerceteaza Universul prin intermediul unei oglinzi cu diametrul de 2,4 m. Galaxiile adevarate insule de stele reprezinta grupari de stele de ordin superior. Sistemul Solar face parte din galaxia numita Calea Lactee. Calea Lactee nu este nici pe departe cea mai mare galaxie, mai degraba una mijlocie, totusi intinderea ei este inimaginabil de mare. In astronomie distantele se masoara pe baza vitezei luminii (300 000 km/s), care este cea mai mare viteza cunoscuta. Unitatea de masura utilizata de astronomi este anul-lumina, adica distant parcursa de lumina intr-un an. Aceasta este de cca. 9,46 mii de miliarde de km. Cea mai apropiata stea este Proxima Centauri. Distanta ei fata de sistemul nostru solar este de 4,3 anilumina, adica noi o vedem cum era ea acum peste 4 ani.

Stiati ca Lumina Soarelui are nevoie de 8 minute si 20 de secunde pentru a ajunge la


noi? Calea Lactee arata ca o roata uriasa cu butuc proeminent. Contine sute de miliarde de stele. Soarele se afla la extremitatea ei, la cca. 25 000 ani-lumina de centru, si are nevoie de cca. 250 milioane de ani ca sa parcurga odata orbita in intregime. Galaxiile se indeparteaza intre ele si totodata de noi, de parca Universul ar fi in extindere. Acest fapt a inspirit teoria marii explozii.

10

Tipuri de stele Stelele pot fi de mai multe tipuri. Aparitia si stingerea lor se masoara in milioane de ani. Soarele nostrum are cca. 5 miliarde de ani, si dupa parerea astronomilor, mai are de trait inca atat pana sa inceapa sa moara. Soarele este o stea singular,dar exista si stele duble,formate din 2 stele ce se invart una in jurul celeilalte. Exista si stele triple sau multiple. Cele mai mari stele se numesc super-uriase. De exemplu, diametrul Antares-ului este de 330 de ori mai mare decat diametrul Soarelui.Acestea au insa densitati foarte reduse. Urmeaza, c a ordine de marime, stelele uriase, care au diametrul de 10 sau 100 de ori mai mare decat cel al Soarelui. Si acestea au densitati reduse ,dar nu ca super-uriasele. Majoritatea stelelor vizibile sunt de categorie mijlocie, cum este si Soarele.Acestea se mai numesc stele de serie principal. Marimea lor poate fi de 10 ori mai mare decat cea a Soarelui. Stiati ca Cele mai mici stele din seria principala sunt piticii rosii? Piticii albi, care reprezinta a doua categorie a stelelor mici, nu mai fac parte din seria principala. Acestia sunt de marimea Pamantului si au lumini foarte palide. Densitatea lor este extrem de mare de la 100 000 la 20 milioane de ori mai dense decat apa. Astronomii sunt de parere ca numarul lor poate atinge 5 milioane numai in Calea Lactee. S-au identificat pana in present doar cateva sute dintre acestia. Viata unei stele Fiecare stea incepe viata ca nor de praf si hidrogen. Exista un numar foarte mare de astfel de nori in Univers. Formarea unei stele incepe, cand, dintr-o oarecare cauza ( nu se stie exact care) acest nor incepe sa se contracte datorita gravitatiei. In timp ce norul se contracta,incepe sa se invarta si central lui se incalzeste. Cand temperatura nucleului central se incalzeste sufficient vorbim de ordinal milioanelor de grade - , iau nastere reactii nucleare. Noua stea este inconjurata cu ramasite de gaze si praf. In cazul Soarelui, din aceste ramasite dsu format planetele. Este aproape sigur ca si in jurul altor stele s-au format planete, pe care s-ar putea sa existe o oarecare forma de viata. Aceasta in sine reprezinta o posibilate extraordinara. Supernove Soarta unei stele depinde in mare masura de masa ei. Daca o stea ca Soarele isi consuma combustibilul de hidrogen, nucleul de heliu se contracta, iar straturile exterioare se extend. In aceasta stare, stelele se numesc uriase rosii. Straturile exterioare dispar cu timpul, si ramane doar nucleul mic alb acesta este piticul alb. Steaua se raceste treptat, devine eventual pitic negru o bucata mare de carbon. Stelele care au masa mult peste masa Soarelui sfarsesc mai dramatic. Pe masura ce isi epuizeaza combustibilul nuclear, devin super-uriase cu volumul mult mai mare decat cel al uriaselor rosii. Apoi, sub efectul gravitatiei are loc colapsul nucleului, iar energia degajata fragmenteaza steaua printr-o explozie imensa. Aceasta este starea de supernova. Supernovele stralucesc o vreme de miliarde de ori mai puternic decat Soarele.

11

Stiati ca In februarie 1987,


pe Pamant a fost vizibila si fara telescop o supernova dintr-o galaxie vecina? De 383 de ani nu se mai vazuse un fenomen asemanator.Dupa starea de supernova, in functie de masa initiala, ramane un corp ceresc de dimensiuni reduse, numit stea de neutron. Diametrul sau este de ordinal zecilor de km, si se compune dintr-o masa compacta de neutroni.Densitatea acestor stele o depaseste cu mult pe cea a piticilor albi.

Gauri Negre Uneori nucleul supernovelor se prabuseste cu o forta atat de mare incat materia dispare complet. Ce ramane este doar un spatiu cu o gravitatie imensa. Puterea ei este atat de mare incat nimic nu-i poate scapa, nici razele de lumina. Aceste spatii se numesc Gauri Negre. Din cauza naturii lor, gaurile negre nu sunt vizibile, dar astronomii cred ca au reusit sa localizeze cateva exemplare. Se cauta stele duble sau multiple cu emisii puternice de radiatii X (Roentgen). Se presupune ca material se scurge din stea in gaura neagra pe o orbita in forma de spirala. Fenomenul s-a detectat de exemplu in constelatia Cygnus (Lebada), care poarta numele de Cygnus X-1. Unii oameni de stiinta cred si in existenta golurilor albe. Se crede ca acestea sunt locuri de unde material iese spre a incepe o viata noua. In Univers exista si alte corpuri ceresti misterioase, de exemplu cuasarii (quasarii). Acestia par a fi centrii foarte luminosi ai unor galaxii. Unii dintre ei sunt obiectele cele mai indepartate din Univers. Lumina lor a pornit spre noi cu putin timp dupa nasterea luminii. Se crede ca energia emisa de cuasari ar putea proven numai de la gaurile negre. Pulsarii sunt la fel de fascinanti. Ei emit periodic impulsuri de energie la interval regulate. Se presupune ca acestea sunt stele neutronice cu revolutie rapida. Nimeni nu stie care va fi soarta finala a Universului. Dupa teoria Universului deschis, expansiunea va continua pana cand toate stelele vor muri si toata energia va fi imprastiata in spatiu. Teoria Universului inchis presupune ca la un moment dat Universul va incepe sa se contracte si pana la urma o sa dispara intr-un eveniment numit Big Crunch (Marea contractie), opusul lui Big Bang. Aceasta stare poate provoca o noua explozie, ce ar putea crea un Univers nou, si astfel se poate genera un sir infinit de explozii si contractii un Univers oscilant.

12

Sistemul Solar
Pamantul face parte dintr-un sitem format din planete si alte corpuri ceresti care se deplaseaza in jurul unei stele, cunoscuta tuturor sub numele de Soare. Acest sistem solar este doar unul din multele sisteme care exista in Univers.

In aparenta Soarele se misca in jurul Terrei, dar adevarul e ca lucrurile se petrec exact pe dos. Pamantul este cel care se invarte in jurul Soarelui si este doar unul dintre marile corpuri ceresti,numite planete, care se deplaseaza in spatiu, in jurul Soarelui.Planetele reprezinta partile component principale ale familiei Soarelui, sau ale sistemului solar. In anul 1543, astronomul polonez Nicolaus Copernicus a fost primul care a emis ipoteza existentei unui sistem solar. Aceasta teorie contrazicea conceptia ce dainuise vreme indelungata si care presupunea ca Pamantul ar reprezenta centrul Universului. Planetele se deplaseaza la diferite distante de astrul solar si au, bineinteles,viteze de deplasare diferite. Ele au o traiectorie eliptica in jurul Soarelui, numita si orbita eliptica. Ele se deplaseaza tot timpul in aceeasi directive si aproximativ in acelasi plan. In ordinea crescatoare a distantei fata de Soare, acestea sunt: Mercur, Venus, Terra,Marte , Jupiter, Saturn,Uranus,Neptun si Pluto.In anumite moment,Pluto se deplaseaza pe o traiectorie care se situeaza la o distant mai mare de milioane de km de Soare,insa,cu toate acestea,planeta mai este inca atrasa de gravitatie exercitata de astrul solar. Forta de atractie este atat de mare din cauza masei imense pe care o are Soarele, care este de aproape 750 de ori mai mare decat a tuturor planetelor luate la un loc. Cele mai apropiate planete de Soare, Mercul pana la Marte sunt foarte diferite de urmatoarele 4 planete. Ca si Pamantul, ele sunt formate mai ales din roci si sunt adesea numite planete terestre (dupa denumirea de Terra).Spre deosebire de acestea, urmatoarele 4 planete, de la Jupiter la Neptun,sunt planete gigantice si au in componenta lor foarte mult hidrogen.Ele sunt deseori numite planete jupiteriene, avand o compozitie foarte asemanatoare cu cea a planetei Jupiter.

Stiati ca
Soarele reprezinta forta din interiorul sistemului nostru solar? Daca acest astru s-ar stinge,respectiv miezul lui nuclear,efectele acestui fapt s-ar resimti pe Pamant doar dupa zece milioane de ani. Proeminentele imense de hidrogen rosu,stralucitor,tasnesc in spatiu din Soare?Ele pot fi observate doar in timpul eclipselor.

13

Resturile Sistemului Solar Intre orbitele descrise de Marte si Jupiter exista un spatiu relativ mare, raportat la sistemul solar,unde ne-am putea astepta sa mai existe cel putin o planeta. In locul acesteia exista insa un roi de alte corpuri ceresti, mult mai mici, numite asteroizi sau planete mici. Cea mai mare dintre aceste planete mici este planete Ceres, care are un diametru de aprox.1000 de km. Majoritatea celor 2500 de asteroizi descoperiti pana in zilele noastre sunt insa mult mai mici, fiind doar bucati de roca si avand, in cel mai bun caz,un diametru care nu depaseste cativa km. Asteroizii se deplaseaza in jurul Soarelui, in interiorul unei centuri plasate intre orbitele pe care le descriu planetele Marte si Jupiter. Alti asteroizi au inca orbite plasate mult mai spre exterior sau mai spre interior, uneori destul de aproape de Pamant. In cele mai multe nopti, pe cer se pot observa si alte bucati de roca. Ele sunt, in general, private ca meteori si lasa in urma lor dungi de lumina care se produc la intrarea meteoritilor in atmosfera terestra.Aceste corpuri incep atunci sa arda. Formatiunile se numesc meteoroizi sic ea mai mare parte a lor nu depasesc dimensiunile unui graunte de nisip. In atmosfera terestra mai intra uneori si bucati mai mari care reusesc sa ajunga pana la sol,sub forma unor meteoriti. In trecut,meteoriti de mari dimensiuni au sapat in scoarta terestra cratere adanci.

Stiati ca In fiecare an, pe suprafara Pamantului cad aproape un million de tone de praf
cosmic?

Planetele Gigantice
Planeta Pamant ne pare mare, ea este in realitate mica in comparative cu cele patru planete gigant situate la limita sistemului solar. Aceste planete, in ordinea distantei lor fata de Soare,sunt: Jupiter,Saturn, Uranus si Neptun. Jupiter este cu adevarat uriasa, cu diametrul de 11 ori mai mare decat cel al Pamantului. Ea este cam de 2 ori mai mare decat toate celelalte planete laolalta. Saturn este o planeta ceva mai mica, insa caracteristica ei principal este sistemul de inele stralucitoare care o inconjoara,usor vizibile prin intermediul unui telescop. Uranus si Neptun sunt mai mici insa cam de 4 ori mai mari, ca diametru, decat planeta Pamant.

Planetele gigante difera mult de cele 4 planete asemanatoare cu Pamantul (Mercur,Venus, Marte si Pluto) nu doar ca marime ci si ca structura. Aceste planete sunt constituite mai ales din gaze, in special hidrogen si heliu.

14

Noile Planete Jupiter si Saturn erau cunoscute de vechii astronomi deoarece stralucesc intens pe cerul noptii si pot fi vazute cu ochiul liber. Uneori Jupiter straluceste mai tare decat celelalte planete,cu exceptia lui Venus. Uranus si Neptun sunt atat de departe incat pot si observate doar cu telescopul ceea ce a facut ca ele sa fie cunoscute abia in sec. al XVIII-lea,respective al XIX-lea. In 1781,William Herchel a descoperit planeta Uranus iar Neptun a fost descoperita de Johann Galle in 1846. Cele 4 planete gigant sunt astazi la fel de cunoscute astronomilor ca si cele 4 planete mai mici, mai apropiate de Pamant. Aceasta deoarece sonde spatiale NASA le-au vizitat si au transmis informatii si mii de imagini realizate din imediata apropiere a acestor planete.Misiunea spatial Voyager 2 spre toate cele 4 planete, a avut un success deosebit, descoperind inele mai estompate in jurul planetelor Jupiter,Uranus si Neptun si descoperind noi sateliti naturali. ~Jupiter~ Jupiter se afla la 778 milioane km de Soare so are nevoie de aprox.12 ani pentru a se roti in jurul axei sale. Diametrul sau gigant are 142 600 km.Printr-un telescop se poate observa discul sau, strabatut de benzi stralucitoare si intunecate. Cele stralucitoare sunt numite zone, iar cele intunecate centuri. Acest fenomen are loc din cauza norilor care produc benzi datorita rotatiei intense a planetei si a atmosferei.

Stiati ca Jupiter are cea mai rapida miscare de rotatie dintre toate planetele, o rotatie
completa Durand mai putin de 10 ore? De aproape, discul lui Jupiter este rosu aprins si portocaliu. Se pot observa mari vartejuri care se produc in atmosfera, ce apar ca niste pete ovale albe sau mai intunecate. Cea mai mare dintre acestea este Marea Pata Rosie, observata de pe Pamant de secole. Jupiter este centrul propriului sau sistem solar, cu cel putin 16 sateliti naturali, Cei mai mari sateliti naturali pot fi observati cu un binoclu. Ei includ si Ganymede(diametrul 5276 km), cel mai mare satelit natural din intregul sistem solar.

Cel mai interesant satelit natural este insa, Io. La suprafata acestuia exista vulcani active care raspandesc in atmosfera sulfuri topite. Din aceasta cauza,culoarea predominant este galben-portocaliu intens.

15

~Saturn~ Cu un diametru de aprox. 120 000 km, Saturn este a doua planeta ca marime. Ea se situeaza la o distant cam de doua ori mai mare fata de Soare ca Jupiter si miscarea de revolutie in jurul Soarelui dureaza aproape 30 de ani. Este o planeta mare, gazoasa,mult turtita la poli si atat de usoara incat ar putea pluti pe apa. Inelul este foarte subtire, cu nori paraleli, dar cu mult mai firav decat cel al lui Jupiter. Centrele si ovalele indica unde exista centre de cicloane in atmosfera in care vantul atinge viteze de pana la 1800 km/h. Planeta Saturn are cel putin 23 sateliti naturali. Printre satelitii naturali descoperiti de Voyager, se afla asa-numitele luni calauze. Cel mai mare este Titan(diametrul 5150km),unic in sistemul solar din cauza atmosferei dense de azot si metan. ~Uranus~ Uranus este a treia planeta ca dimensiune, avand cca. 51 800 km in diametru. Se afla la o distanta de doua ori mai mare fata de Soare decat Saturn si miscarea de revolutie dureaza 84 de ani. Caracteristica ei neobisnuita este inclinarea axei sale de rotatie. Majoritatea planetelor se rotesc aproape perpendicular fata de Soare insa Uranus se roteste pe o parte. Inelul planetei Uranus are o culoare albastrui-verzuie. Culoarea provine de la prezenta metanului in atmosfera de hidrogen si heliu. Pare ca ar exista un ocean adanc de apa si amoniu fierbinte in spatele atmosferei. Voyager 2 a descoperit in jurul planetei Uranus 10 inele si 10 noi sateliti naturali. Dintrei cei 5 sateliti naturali deja cunoscuti ,

Miranda(diametru 4,85km) este cel mai interesant. Suprafata acestuia pare a fi carpita cu diferite forme interesante. Astronomii considera ca acest satelit ar fi suferit o coliziune cu un alt corp ceresc si ca piesele remanente s-au recombinant pentru a crea aceasta suprafata stranie.

~Neptun~ Neptun seamana cu Uranus,in ceea ce priveste marimea, avand diametrul cu doar 2000 km mai putin. Se situeaza la aprox. 500 milioane km de Soare. Miscarea de revolutie dureaza aproape 165 de ani. Prima imagine clara a fost transmisa de Voyager 2 dezvaluindu-i culoarea de un albastru intens. In atmosfera exista nori si centre ciclonice. Doua inele stralucitoare si doua estompate inconjoara ecuatorul. Pe langa cei 2 sateliti naturali vizibili de pe Pamant Nereida si Triton,Neptun mai are cel putin alti 6.

16

Stiati caTriton (diametrul 2700km) este locul cel mai rece din sistemul solar,cu o
temperatura de -236 grade Celsius. Pare o lume trandafirie, condimentata cu vulcani. Ei arunca in atmosfera azot gazos si lichid care ingheata, creand un relif straniu,care pare inzapezit.

Mercur, Marte si Venus


Pamantul este una dintre cele 4 planete similar din sistemul nostru solar. Celelalte 3 sunt Mercur, Marte si Venus. Mercur si Venus se rotesc in jurul Soarelui la o distant mai mica decat Pamantul, iar Marte la o distanta mai mare. ~Mercur~ este penultima planeta ca marime dintre planete, avand un diametru de 4878 km. Ea se roteste, in medie, la 59 milioane km de Soare putin mai mult de jumatate din distant Pamant-Soare. O rotatie complete in jurul Soarelui dureaza 88 de zile terestre. Planeta executa o miscare de revolutie in jurul propriei axe o data la fiecare 59 de zile. Aceasta rotatie foarte inceata face ca un anumit punct de pe suprafata planetei sa fie indreptat spre Soare timp de 3 luni terestre.

Stiati ca Pe planeta Mercur temperatura poate atinge 425 grade Celsius, suficienta
pentru a topi plumbul? Punctele situate pe partea opusa a planetei sunt expuse vreme de 3 luni unor temperature ce pot cobori pana la -170 grade Celsius. Suprafata planetei Mercur este acoperita cu cratere formate in urma coliziunii cu meteorizii veniti din spatiul cosmic. ~Venus cea ascunsa~ Planeta Venus este putin mai mica decat Terra,cu un diametru de 12 104 km. Miscarea de rotatie in jurul Soarelui, de la o distant medie de 108 milioane km necesita aproape 225 zile terestre.In mod ciudat, miscarea de revolutie in jurul propriei axe dureaza mai mult 243 zile.Acest fenomen face ca o zi de pe Venus sa dureze mai mult decat un an.Spre deosebire de celelalte planete care se rotesc in jurul propriei axe in sens anti-orar, Venus executa miscarea de revolutie in sens orar. Venus este cea mai apropiata de Terra,apropiindu-se uneori la 42 milioane de km. Cu toate acestea, este o lume complet diferita.Pamantul abunda in forme de viata care se dezvolta in atmosfera cu temperatura comfortabila si plina de oxigen, dar pe Venus nu exista viata,temperatura medie depasind 475 grade Celsius. Planeta este inconjurata de o atmosfera sufocanta de dioxid de carbon, la o presiune care depaseste de 90 de ori presiunea de pe Pamant. Norii de acid sulfuric intaresc inospitalitatea planetei. Temperatura foarte ridicata de pe planeta Venus se datoreaza unui vertiginos efect de sera. Atmosfera incarcata cu dioxid de carbon atrage caldura Soarelui ca o sera. Norii grei din atmosfera sunt permanenti, impiedicand observarea planetei cu telescoape.

17

Imagini detaliate ale suprafetei planetei Venus transmise prin sondele spatiale rusesti de tip Venera au dezvaluit regiuni de roca sfaramata. Observatiile radar transmise de pe sonda Magellan au relevant un relief variat format din cratere,scurgeri de lava si falii.

Stiati caSuprafata planetei Venus este in general joasa dar exista si doua suprafete mai
inalte, sau continente? Una dintre acestea,numita Terra Afrodita , este situate chiar la ecuatorul planeteiL este de marimea Africii.Cealalta, Terra Ishtar,mai mica, se situeaza la latitudini nordice extreme. ~Marte Planeta Rosie~ Marte este mult mai mica decat Pamantul,cu diametrul de doar 6794 km. Distanta medie fata de Soare este de 228 milioane km si o rotatie complete dureaza 687 zile terestre. La prima vedere seamana in multe privinte cu Terra. La poli are calote polare; are o amosfera; durata miscarii de revolutie este aprox. Aceeasi (putin peste 24h). Axa este inclinata determinand aparitia anotimpurilor, ca pe Pamant. Din aceasta cauza, se considera ca pe Martea ar putea fi viata.Marte are de asemenea 2 sateliti naturali: Fobos si Deimos. Temperaturile pe Marte ating greu punctul de inghet la ecuator, iarna temperaturile la poli pot cobori la -140 grade Celsius.Atmosfera se compune mai ales din dioxid de carbon si presiunea este de doar o sutime din cea de pe Pamant. Nu exista ape curgatoare desi la poli exista apa sub forma de gheata si exista urme de umiditate in atmosfera. Aceasta duce la aparitia unor suvite de nori deasupra zonelor mai inalte,iar in apropierea solului se formeaza ceata.O alta trasatura a climatului martian este vantul puternic,desi atmosfera este atat de rarefiata. Adesea vantul antreneaza particule fine de praf rosiatice care acopera cea mai mare parte a suprafetei,facand ca cerul sa para roz. Pe o scara mai larga, Marte este marcata de cratere si are o regiune imensa de canioane. Acesta include unul dintre cele mai proeminente forme de relief de pe Marte,Valea Mariner.

Stiati ca Valea Mariner este


o versiune martiana a Marelui Canion? Aceasta are aproape 5000km lungime si diametrul mediu peste 100km.Valea Mariner este situate la ecuatorul planetei Marte, nu departe de 4 vulcani preistorici uriasi, in asa-numita regiune Tharsis. Cel mai inalt dintre acestia este muntele Olympus,inalt de 25 km,inaltat de pe o platform de 600km in diametru.Versantii acestuia sunt brazdati de pe scurgeri de lava, de la eruptiile vulcanice repetate.

18

Istoria Pamantului
I. Precambrian (4.567 542 mil ani) Precambrianul este unul dintre cei doi mari eoni ai istoriei terestre,ingloband aproape 90% din aceasta. Tot ce este mai vechi de 540 milioane de ani face parte din aceasta era. De ce acest prag? Pentru ca reprezinta momentul in care viata practice a explodat, incepand o diversificare si o raspandire nemaintalnite pana atunci si neegalate pana in prezent. Desi cuprinde atat de mult timp, Precambrianul este mult mai putin cunoscut fata de epocile mai recente si mult mai bogate in marturisiri lasate. Rocile de-a lungul timpului sunt modificate profund sau total de procesele geologice, pierzandu-si caracteristicile originale. Formele de viata primitive unicelulare nu posedau structure osoase sau cochilii, astfel ca majoritatea covarsitoare a acestora a disparut pur si simplu fara a lasa urme. Exista roci si fosile extreme de vechi, ce ne arata ca scoarta terestra se racise deja cu mai bine de 4 miliarde de ani in urma, iar primele forme de viata aparusera deja in urma cu 3,5 miliarde de ani. Precambrianul este divizat in 3 ere : Hadean, Arhean si Proterozoic 1.Hadean (4.567 3.800 milioane ani) Hadeanul este era formarii Sistemului Solar si a Pamantului, transformarea Terrei dintr-un nor gazos intr-un corp solid. Daca toata istoria planetei noastre ar fi avut loc intr-un singur an, atunci Hadeanul ar fi inceput la 1 ianuarie si s-ar fi sfarsit la 26 februarie. La inceput o planeta fierbinte de roca topita, Terra s-a racit progresiv in primele cateva sute de milioane de ani, la un moment dat crust purtandu-se solidifica. Din acest moment incepe adevarata istorie geologica. De fapt nu a fost un moment clar, ci o perioada, crusta topindu-se si refacandu-se de nenumarate ori, datorita curentilor extrem de puternici de magma ce urcau din strafundurile planetei. Activitatea intensa a tanarului Pamant a sters cu usurinta cele mai vechi urme geologice. La acest process s-a adaugat si Bombardamentul Tarziu, o exagerata activitate meteoritica ale carei marturii se gasesc pe toate corpurile gazduite de Sistemul Solar, si care a avut loc la 750 milioane de ani de la nasterea Sistemului. De asemenea, un alt eveniment ce posibil a refacut scoarta terestra este impactul cu un corp de dimensiuni planetare ce ar fi dat nastere Lunii.

19

~Atmosfera~ Nu se cunoaste exact compozitia atmosferei initiale, dar este probabil sa fi avut un continut important de azot, o cantitate mare de dioxid de carbon, cantitati apreciabile de vapori de apa, substante organice si gaze vulcanice. Desi foarte fierbinte, atmosfera e posibil sa fi permis existent apei lichide necesare formarii unor roci din acea perioada printr-o presiune mare. Unele calcule arata ca din cauza emanatiilor globale atmosfera primordial ar fi putut atinge o presiune de 250 atmosfere ! Datorita densitatii si unei opacitati crescute a paturii de aer, multa vreme singura lumina vizibila la suprafata terestra a fost focul magmei ce iesea din interior. Pe masura ce atmosfera s-a racit, norii au inceput sa se condenseze, cerul sa se limpezeasca,oceane sa se formeze. ~Viata~ Pe o suprafata atat de framantata este putin probabil ca viata sa fi aparut atat de timpuriu, insa daca acest lucru s-a intamplat, a fost probabil de multe ori distrusa. Abia cand conditiile de pe Pamant s-au stabilizat, in urmatoarea era,viata a putut aparea si evolua fara a fi permanent amenintata. 2.Arhean (3.800 - 2.500 milioane ani) Daca ne-am putea intoarce in timp in vremea Arheanului, propria planeta ni s-ar parea complet straina. N-am putea respire; Soarele ar lumina mai slab, si totusi ar fi considerabil mai cald; Luna s-ar afla mai aproape, iar ziua ar dura mult mai putin; si mai ales Pamantul ar fi pustiu, viata abia mijind si avand exclusive reprezentatnti unicelulari, nevazuti. In Arhean au inceput sa se formeze continentele, iar nucleele tuturor continentelor mari de astazi isi au originea aici; ele se regasesc in prezent pe teritoriul Canadei, Austrailei, Africii, Indiei si Siberiei. Deoarece masa continental inca nu exista la inceputul erei geologice, planeta era acoperita de ape, in multe regiuni nu foarte adanci. Treptat uscatul a inceput sa-si faca loc din valuri. Intre 32,5 miliarde de ani in urma se formeaza 70% din masa continental. Continentele din vremea Arheanului nu semanau cu cele familiar noua. Erau mai mici, formate din roci dure, si nicio forma de viata nu le popula. Primul supercontinent format este denumit Vaalbara si a existat cu 3,1 -2,8 miliarde de ani in urma. L-a urmat supercontinentul Kenorland, aparut acum 2,7 miliarde ani si fragmentat 200 milioane de ani mai tarziu. In urma cu 2 mld. Ani se formeaza Columbia, ce a rezistat timp de 500 milioane de ani. Termenul de supercontinent se refera la o masa de uscat ce inglobeaza majoritatea continentelor. ~Atmosfera~ Aerul din Arhean ne-ar putea ucide rapid. Azotul,metanul si dioxidul de carbon ce predominau nu erau respirabile,insa viata a fost initial anaeroba, consumand dioxidul de carbon si metanul si eliberand oxigen. Datorita compozitiei atmosferice, cerul era probabil de culoare rosie. Desi Soarele avea cu un sfert mai putina putere decat astazi,multitudinea de gaze de sera a mentinut o temperatura relativ ridicata.

20

~Viata~ Se considera ca viata a aparut in Arhean, la inceputul acestei ere. Microfosile de bacterii vechi de 3,5 miliarde de ani au fost descoperite. Pe toata durata Arheanului, singurele forme de viata au fost microorganisme cum sunt bacteriile. Stromatolitii, formatiuni construite de bacterii capabile de fotosinteza, au dominat aceasta perioada. Daca au existat organisme pluricelulare atat de timpuriu, ele nu au lasat nicio dovada geologica. Aparitia autotrofelor a fost cruciala. Autotrofele sunt organismele capabile sa foloseasca lumina solara si elementele chimice pentru a se dezvolta; plantele sunt autotrofe. Restul vietuitoarelor sunt heterotrofe,avand nevoie pentru supravietuire de elemente organice sau de alte organism. Daca nu ar fi aparut autotrofele capabile sa transforme material nevie in materie organica, viata s-ar fi canibalizat pana la extinctie complete. Iar fotosinteza mai are un rol crucial: a permis aparitia organismelor ce folosesc oxigenul pentru a dobandi energie, lucru ce a permis la randul sau dezvoltarea vietii complexe. Metabolismul anaerob este de pana la 50 de ori mai putin efficient decat cel pe baza de oxigen ! Organismele moderne asemanatoare cu cele ce au proliferat la inceputuri, ce fac parte din grupul Archaea,prefera in general mediile extreme, probabil aidoma conditiilor straine din Arhean.

21

Fenomene optice observabile in natura

Lumina reprezinta o forma importanta de energie. Viata pe Pamant e dependent de energia eliberata de soare. Pe de alta parte, lumina e radiatia care ne da posibilitatea sa vedem. Lumina de laser are numeroase intrebuintari de la transmiterea mesajelor pana la taierea otelului. Vedem obiectele cand luminal or ajunge la ochiul nostru.Lucrurile pe care le vedem fie produc lumina, fie reflect alumina produsa de alte obiecte sau permit luminii sa le strabata. De exemplu putem vedea Soarele si stelele pentru ca produc lumina. Majoritatea obiectelor din jurul nostrum le vedem datorita luminii pe care o reflecta. Culoarea In general lumina stralucitoare a soarelui este considerata ca fiind pura sau alba. Acest lucru e gresit,lumina alba fiind de fapt o combinative de mai multe culori. Culorile ce compun lumina alba pot fi vazute atunci cand razele de soare stralucesc prin picaturile de ploaie dand nastere unui curcubeu. Cand lumina e reflectata de marginea unei oglinzi sau atunci cand trece printrun ornament sau recipient din sticla, poate fi vazuta o banda de culori. Aceasta banda de culori e denumita spectrul luminii,ea trecand treptat de la culoarea rosie pana la violet. Prismele In anii 1660,savantul englez Isaac Newton facea diferite experiente cu lumina. Folosind o prisma triunghiulara de sticla a descompus lumina intr-un spectru. A descoperit ca utilizand inca o prisma putea sa recombine razele colorate,obtinand lumina alba. Experimentul a adus dovada ca lumina alba e formata din radiatii colorate. La trecerea prin prisma razele de lumina isi modifica directia de propagare. Dar radiatiile de culori diferite isi vor schimba directia in mod diferit, cele rosii cel mai putin, iar cele violete cel mai mult. Modificarea directiei de propagare a luminii se numeste refractie, iar fenomenul de descompunere a luminii albe in radiatii colorate se dumeste dispersie.Curcubeele se formeaza atunci cand picaturile de ploaie disperseaza lumina soarelui. Undele electromagnetice Spectrul luminii reprezinta doar o parte din gama larga de radiatii numita spectrul electromagnetic. Acesta mai include radiatiile gamma, radiatiile x,ultravioletele, radiatiile infrarosii (caldura) si undele radio. Toate formele de radiatii electromagnetice se propaga ca unde de vibratie electrica si magnetic,cu viteza luminii aprox.300 000 km/s. Diferenta principal intre aceste tipuri de unde electromagnetice o reprezinta lungimea lor, determinate de frecventa ritmul in care sunt produse undele electromagnetice. Cu cat frecventa e mai mare, cu atat undele sunt mai apropiate,iar lungimea lor de unda e mai mica. Undele electromagnetice se afla in radiatiile infrarosii si cele ultraviolet in spectrul electromagnetic.

22

Aurorele polare Aurora polar este un fenomen optic ce const ntr-o strlucire intens observat pe cerul nocturn n regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vnt solar n cmpul magnetic terestru. Cnd apare n emisfera nordic, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreal, termen folosit iniial de Galileo Galilei, cu referire la zeia roman a zorilor, Aurora, i la titanul care reprezenta vnturile, Boreas.

Apare n mod normal n intervalele septembrie-octombrie i martie-aprilie. n emisfera sudic, fenomenul poart numele de auror austral, dup James Cook, o referin direct la faptul c apare n sud. Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat i pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte i Venus. Totodat, fenomenul este de origine natural, dei poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau n laborator.

Heisenberg si Principiul Incertitudinii


Principiul Incertitudinii a fost dezvoltat ca rspuns la ntrebarea: Cum msurm poziia unui electron n jurul unui nucleu? n vara lui 1922, Heisenberg s-a ntlnit cu Niels Bohr, printele fondator al mecanicii cuantice, iar n Septembrie 1924 Heisenberg a mers la Copenhaga, unde Bohr l invitase ca cercettor asociat i mai trziu ca asistent. n 1925 Werner Heisenberg a enunat principiile de baz a unei mecanici cuantice complete. n acest nou context, el a nlocuit variabilele comutative clasice cu unele necomutative. Lucrarea lui Heisenberg a marcat o radical desprindere de tentativele anterioare de rezolvare a problemelor atomice cu ajutorul doar al cantitilor observabile. El scria ntr-o scrisoare din 1925: "Toate eforturile mele se ndreapt spre a ucide i a nlocui conceptul de cale orbital care nu poate fi observat." Dect s se lupte cu complexitile orbitelor tridimensionale, Heisenberg s-a ocupat de mecanica unui sistem oscilant unidimensional, un oscilator nearmonic. Rezultatul a constat n formule n care numerele cuantice erau legate de frecvene i intensiti observabile ale radiaiilor.

23

n Martie 1926, lucrnd n institutul lui Bohr, Heisenberg a formulat principiul incertiturinii punnd astfel bazele a ceea ce a fost mai trziu cunoscut drept interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice. Albert Einstein nu a fost mulumit de principiul incertitudinii artndu-i nemulumirea prin celebra replic "Dumnezeu nu joac zaruri" la care i-a fost replicat "Atunci nu-i mai spune lui Dumnezeu ce s fac cu ele"(aceast replic se refer bineneles la Teoria Relativitii in care fiecare eveniment este ct de ct previzibil ex: zarul pare imprevizibil, dar dac tii densitatea aerului, viteza vntului, viteza zarului, masa zarului, viteza de rotaie a lui, etc. poi practic s spui cum va cdea zarul).

Atomi si molecule

Orice material este compus din particule mici numite atomi. Acestea sunt atat de mici incat incap cu milioanele pe varful unui ac. Gruparea mai multor atomi formeaza molecule; cele mai mari grupari de acest gen contin mai multe mii de atomi. Idea ca orice material se compune din particule mici a aparut inca din vremea Greciei Antice. In jurul anului 420 i.e.n. filozoful Democrit a ajuns la concluzia ca material se compune din particule mici indivizibile. Aceste particule se numesc si astazi atomi, dupa cuvantul grecesc atomos,adica indivizibil. Alti filozofi aveau teorii diferite. In secolul IV i.e.n. Aristotel era de parere ca fiecare material se compune din patru elemente de baza pamant,aer,foc,apa - ,numai ca in cantitati diferite. Aceasta a fost o teorie acceptata pe larg pana la inceputul secolului XVII. Obiectivul alchimiei a fost crearea elixirului vietii , o bautura care ar da viata eterna omului. Un alt obiectiv a fost imbogatirea prin transformarea metalelor obisnuite in aur. Multi alchimisti s-au laudat ca au rezolvat aceste problem,dar in realitate nici unui nu a avut success. Teoria revolutionara a lui Dalton Cativa oameni de stiinta au ramas in continuare de parere ca material se compune din atomi, insa pana la inceputul anilor 1800 nu a existat nici o dovada stiintifica care sa sustina aceasta teorie. Un chemist si scriitor englez, John Dalton, a realizat experiente cu gaze, mai precis a cercetat modul de combinare intre ele. A determinat de exemplu, ca hidrogenul si oxigenul se combina intotdeauna in acelasi raport de greutate spre a forma apa. La rezultate similar au ajuns si alti cercetatori,insa Dalton a fost primul care a inteles implicatiile acestora. El a concluzionat ca materiile sunt compuse din atomi si ca atomii unei substante primare au toti aceeasi greutate. Daca doua substante primare se combina intre ele atunci atomii se undesc intotdeauna in acelasi raport cantitativ. Teoria de atom daltoniana a explicat cauza din care atomii se combina intotdeauna in acelasi raport cantitativ si a creat un punct de plecare pentru alti cercetatori spre examinarea in detaliu a materiei.

24

Materia se compune deci din atomi,dar oare atomii din ce se compun? Primele indicia in acest sens au aparut spre sfarsitul anilor 1800, cand cercetatorii au examinat trecerea electricitatii prin aerul rarefiat dintr-un tub de sticla. Tubul a emis din cand in cand lumina verde, in momentele in care s-a aplicat o tensiune inalta pe cele doua placute de metal introduce in gaz, sau altfel spus electrozi.Aceasta luminozitate era produsa de radiatia invizibila care pornea de pe electrodul negativ si se lovea de peretele tubului de sticla. In anii 1890 fizicianul J.J. Thomson a aratat ca aceste raze catodice,dupa cum se numeau in acea vreme,sunt de fapt curenti de particule purtatoare de sarcini negative. In acea vreme s-a presupus ca electronii sunt smulsi intr-un mod oarecare din atomi,dar nu era deloc clara organizarea lor in interiorul atomului. Ipoteza lui Thomson era ca atomii seaman intr-un fel cu o budinca cu stafide: mai multe particule cu sarcina negative electronii,sunt incorporate intr-o materie voluminoasa dar usoaram de forma sferica. Experientele elaborate si realizate ulterior pentru clarificarea structurii interne a atomului au infirmat teoria lui Thomson. Modelul Rutherford In 1911, un coleg al lui Thomson,Ernest Rutherford,nascut in Noua Zeelanda, dar care a lucrat in Marea Britanie, a schitat o noua structura atomic, care a dat raspuns la fenomenele observate in experimente. In conformitate cu aceasta,mijlocul atomului, sau altfel spus nucleul, are sarcina pozitiva si este relativ greu. In jurul lui se invart electronii: particule foarte mici si usoare,purtatoare de sarcina negative. Rutherford nu a realizat insa ca nucleul atomic se compune de regula din mai multe tipuri de particule:unele cu sarcina pozitiva si altele fara sarcina. Existenta particulelor cu sarcina pozitiva a protonilor s-a dovedit in jurul anului 1920. Particulele fara sarcina electrica, amintite mai sus, au fost descoperite in 1932 de Sir James Chadwick, care le-a denumit electroni. Prin aceasta s-a completat modelul de atom prin care putem intelege comportamentul materiei. Elemente Elementele sunt acele substante,in care fiecare atom are acelasi numar de protoni. Acest numar comun de protoni indica numarul atomic al ementului.

Stiati ca Exista in totalitate un numar de 92 de elemente in natura? In atomii lor,numarul


protonilor poate varia intre 1 si 92. Prin intermediul unor echipamente special,numite acceleratoare de particule se pot produce alte cateva elemente care sa contina mai multi protoni.Printre elementele naturale amintim fierul,mercurul si hidrogenul. In multe substante, atomii formeaza grupari numite molecule. Gazul de hidrogen este format tot din molecule, fiecare molecula fiind compusa din 2 atomi de hidrogen si un atom de oxigen. Exista numeroase molecule care contin un numar mult mai mare de atomi: proteinele din organismele vii sunt compuse din molecule sofisticate,numarul atomilor ajungand de ordinal miilor Unele elemente se gasesc in natura numai compuse. Spre exemplu, sodiul este un metal,numai ca intra in legatura cu alte elemente atat de repede incat niciodata nu se poate intalni in natura in forma pura, primara. Forma cea mai raspandita este compozitia cu clorul,si anume clorura de sodium,adica sarea de bucatarie. Sodiul ca metal,se extrage din aceasta compozitie,si adesea se utilizeaza pentru producerea altor substante.

25

Legaturi chimice Atomii din molecule pot fi legati sau conectati in mai multe moduri, dar de fiecare data implica un schimb de electroni sau punerea lor in comun. Cele doua tipuri simple de legaturi chimic sunt legatura covalenta si ionica. In legatura covalenta atomii pun in comun electronii. In molecula de hidrogen, cei doi atomi de hidrogen sunt legati printr-o legatura covalenta. Cei doi electroni apartinand celor doi atomi de hidrogen se invart in jurul ambelor nuclee, si astfel stau impreuna. La legatura ionica un atom cedeaza unul sau mai multi electroni la atomul pereche, iar legatura intre ele se datoreaza fortei de atractie electrostatice. In mod normal,numarul protonilor pozitivi dintr-un atom coincide cu numarul electronilor negative. Aceste sarcini de marimi egale dar de sens contrat se anuleaza reciproc, astfel global atomul nu are sarcina electrica. Daca insa atomul pierde electroni,atunci sarcina pozitiva va fi preponderenta, iar atomul care a primit electroni va fi de sarcina negativa. Acesti atomi, care prezinta o sarcina globala pozitiva sau negative, se numesc ioni. Ionii cu sarcini de sens opus se atrag, si tocmai aceasta forta de atractie mentine legatura intre atomi. Molecula din sarea de bucatarie se formeaza printr-o asemenea legatura ionica: un atom de sodiu cedeaza un electron unui atom de clor. *Atomii unui element oarecare au intotdeauna acelasi numar de protoni. Numarul neutronilor insa poate sa fie diferit. De ex.in carbonul natural numarul neutronilor din nucleu este in general 6, dar intr-un procentaj de aprox.1% acest numar este 7. Acesti atomi diferiti ai aceluiasi element se numesc izotopi. Acestia nu difera in caracterul lor chimic: fiecare formeaza aceleasi compozitii cu diferitele material, dar difera in caracteristicile lor fizice, de ex. Ingheata sau incep fierberea la temperature diferite. Cand cercetatorii vorbesc despre un anumit izotop al unui element, atunci il defines prin numarul atomic,adica prin numarul total al protonilor si al neutronilor.

Stiati ca Izotopul cel mai raspandit in natura este cel al atomului de carbon-12 ?In acesta
exista 6 protoni si 6 neutroni. Daca in izotopul mai rar exista cu un neutron mai mult,atunci acesta este izotopul carbon-13. Masa atomica Masa protonului si a neutronului este aproape aceeasi, de cca.1800 ori masa electronului. Astfel, daca vrem sa ne referim la masa atomului, de obicei este suficient sa indicam masa atomica a elementului respectiv, care este egala cu numarul total al protonilor si neutronilor, deci este intotdeauna un numar intreg. Masa atomica relativa a unui element(mai de mult se numea greutatea atomic relativa) este media maselor izotopilor ce se intalnesc in natura,unitatea fiind 1/12 din masa atomica a izotopului de carbon-12. Masa moleculara relative a unei substante este suma maselor atomice ale tuturor atomilor din molecula respectiva.

26

Complexitatea atomului De indata ce James Chadwick a descoperit neutronul in 1932, s-a crezut ca se cunoaste perfect structura atomului. De atunci insa, cercetatorii care au realizat experimente cu ajutorul acceleratoarelor de particule,au descoperit inca peste o suta de particule diferite in atom,iar fiecare descoperire noua a ridicat si mai multe intrebari. Din fericire, pentru explicarea comportamentului materiei, in majoritatea cazurilor este de ajuns si acest model mai simplu.

Fizicianul danez Niels Bohr,distins cu premiul Nobel, a cercetat structura atomilor si a energiei inmagazinate de acestia. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a participat la crearea bombei nucleare in calitate de consultant stiintific.

La explozia unei bombe atomice, prin dezintegrarea nucleului de uraniu-235 sau plutoniu-239, se degaja o cantitate enorma de energie.

27

Modelul atomic Bohr


Laureat al premiului Nobel, Niels Bohr este unul dintre fizicienii de frunte ai secolului al XX-lea. Avansnd idei revoluionare, ce contraziceau principiile fizicii nceputului de secol XX, acesta a "reproiectat" atomul, introducnd orbitele fixe ca regul imuabil pentru micarea electronilor i niveluri fixe de energie pentru acetia.

Niels Bohr (1885-1962) este unul dintre fizicienii cei mai importani ai secolului al XX-lea, cu realizri excepionale n nelegerea mecanismelor atomului i unul dintre fondatorii mecanicii cuantice. Lui Bohr i-a fost decernat premiul Nobel pentru progresele realizate n domeniul structurii atomului i a radiaiei emise de acesta. Principiul complementaritii al lui Bohr, prezentat pentru prima oar n 1927, este unul dintre comandamentele fundamentale ale Interpretrii de la Copenhaga a mecanicii cuantice. De la modelul atomic al lui Ernest Rutherford la atomul lui Bohr Fizicianul danez Niels Bohr, folosindu-se de noile teorii referitoare la capacitatea atomului de a emite radiaii, pornind de la modelul atomic al lui Rutherford, a "redesenat" n 1913 structura atomic. Fizicienii secolului al XIX-lea au descoperit c atunci cnd un gaz este expus unui cmp electric, gazul emite lumin, deci radiaii electromagnetice. Dar aceast emisie are loc numai la anumite frecvene, iar diferite elemente i compui chimici emit radiaii de diferite lungimi de und. Aadar, spectrul de emisie al atomilor i al substanelor difer. Astfel, dup cum uor se poate nelege, atomii diferitelor elemente ori diferite substane pot fi determinate pe baza lungimii de und a radiaiei emise, altfel spus pe baza liniilor spectrale. Chiar i corpuri ndeprtate, cum ar fi stelele, pot fi nelese sub aspectul elementelor constituente, determinnd spectrul de emisie al acestora. Avnd ca punct de plecare atomul lui Rutherford (Bohr i Rutherford au lucrat mpreun pentru a nelege radiaia atomului), Bohr a dezvoltat o teorie prin care se putea prezice lungimea de und a radiaiei atomului. Teoria lui Bohr a fost deosebit de ndrznea, fundamentndu-se pe cteva ipoteze ce au revoluionat modul de nelegere a atomului, dei erau privite cu suspiciune de fizicienii vremii: o o atomii emit radiaie numai la anumite frecvene (frecvene discrete); electronii pot orbita numai la anumite distane de nucleu, intrnd n contradicie cu modelul atomic al lui Rutherford care lsa libertate de micare absolut electronilor; radiaia poate fi emis numai cnd un electron face un "salt" dintr-o stare staionar ntr-alta (de pe o orbit superioar pe una inferioar). n 1914 fizicienii James Franck i Gustav Hertz au dovedit experimental c atomii absorb i emit radiaie numai atunci cnd electronii realizeaz saltul dintre strile staionare (orbite).

28

Pentru a susine aceste ipoteze, Niels Bohr a postulat c la scar atomic anumite stri staionare (orbite) erau stabile , iar electronii aflai pe aceste niveluri stabile nu emit radiaie (Bohr nu a putut justifica de ce se ntmpl astfel). Caracteristicile fundamentale al modelului atomic creat de Niels Bohr Atomul lui Bohr are urmtoarele trsturi definitorii: o o o o electronii se mic n jurul nucleului n orbite fixe (stri staionare); electronul poate absorbi energie i astfel face un salt pe o alt stare staionar (orbit) cu un nivel superior de energie; electronul poate cdea n starea staionar original emind n acest caz radiaie electromagnetic (fotoni); electronul poate avea numai anumite niveluri de energie.

Ce a "supravieuit" din modelul atomic al lui Bohr? Dei ideile lui Niels Bohr privitoare la mecanismele atomului au fost revoluionare, nu toate s-au dovedit perene, fiind invalidate de cercetri ulterioare. Dou sunt ns conceptele care au "supravieuit" progreselor fizicii secolului al XX-lea: 1) existena unor stri staionare fundamentale ale electronilor (orbite n care electronul nu radiaz); 2) relaia dintre frecvena radiaiei electronului i diferena de energie dintre strile iniiale i finale ale electronului.

29

Glosar
Efemeride = Tabele n care se indic poziiile zilnice ale Soarelui i ale altor corpuri cereti pentru o perioad de un an. Epiciclu = Care se rostogolete fr s alunece n exteriorul i n planul unui cerc de baz fix. Heliocentric = Care aparine heliocentrismului, referitor la heliocentrism; care are soarele drept centru. Sistemul heliocentric = teorie fundamentat de Copernic, conform creia Soarele se afl n centrul sistemului nostru planetar, iar Pmntul i celelalte planete se rotesc n jurul su Astrografie = Ramur a astronomiei care se ocup cu descrierea stelelor. Vant solar = Energie emanata de catre soare; parte a mediului interplanetar Geosfera = Fiecare dintre nveliurile concentrice, cu form aproximativ sferic, care, dup ipotezele actuale, ar intra n alctuirea globului terestru. Glaciatie = Proces de formare intens a ghearilor pe mari suprafee ale Pmntului. Inductie electromagnetic = producere a unui cmp electric cu for electromotoare, prin variaia cmpului magnetic. Radioastronomie = Studiul fenomenelor din univers cu ajutorul undelor radioelectrice emise de corpurile din spaiul cosmic i al undelor radioelectrice emise de pe Pmnt i reflectate de aceste corpuri. Fuziune nuclear = reacie nuclear, prin care dou nuclee atomice uoare se unesc, formnd unul mai greu. Interferenta = Fenomen de suprapunere a dou sau a mai multor unde provenite de la surse reale sau virtuale. Difractie = Deviere de la propagarea rectilinie a unei unde (luminoase, sonore etc.) atunci cnd ntlnete un obstacol sau cnd trece pintrun mediu neomogen. Supernova = Stea variabil exploziv care este de sute de ori mai strlucitoare dect o nov. Orbital atomic = nlocuiete noiunea de orbit i definete zona din jurul unui nucleu atomic, n care probabilitatea e xistenei unuielectron, caracterizat prin valori diferite ale numerelor cuantice, este maxim. Cuantificare = Procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de mrimile fizice care caracterizeaz proprietile sistemelor atomice sau ale particulelor elementare. Izotrop (despre corpuri) = Care posed aceleai proprieti fizice n orice direcie. Obelisc = Monument comemorativ de origine egiptean, de forma unui trunchi de piramid, alctuit de obicei dintr-un singur bloc de piatr i acoperit cu inscripii. Sideral = Care ine de atri, privitor la atri, care vine de la atri, n raport cu pozii a acestora; astral. An sideral = interval de timp (de 365 de zile, 9 ore i 9 secunde) n care Soarele, n micarea lui aparent, plecnd de la o stea, ajunge iari acolo. Zi sideral = timp scurs ntre dou treceri consecutive ale unei stele la acelai meridian. Or sideral = a 24-a parte dintr-o zi sideral. Minut sideral = a 60-a parte dintr-o or sideral. Timp sideral = timp a crui unitate de msur este ziua sideral.

30

Quasar = obiect cosmic extragalactic, surs puternic de radiaii luminoase i electromagnetice, identificat cu ajutorul radiotelescoapelor prin detectarea emisiei radio. Pulsar = obiect ceresc galactic, surs de radiaii electromagnetice pulsante, detectate datorit scintilaiei, cu ajutorul telescoapelor optice.

31