Stilurile functionale ale Limbii romane

1.Stilul Beletristic: stilul literaturi artistice utilizeaza imagini artistice, cuvinte cu sens figurat cuvinte expresive,figuri de stil se adreseaza mai ales imginatitei si si sensibilitatii cititorului , bogat in elemente lexicale :arhaisme,reginonalisme, neologisme ,elemente de jargon si argou care au ca scop reflectarea realitatii stilul belestristic este conotativ 2.Stilul Publicistic: este caracteristic ziarelor si revistelor se foloseste atat in presa scrisa cat si in cea audiovizuala se exprima cititorului cu o cultura medie stirile se redacteaza clar,succit,precis, la obiect uneori , exprimarea recurge la un lexic bogat,variat, cu virtutii expresive,menit sa convinga si sa determine ,in acelasi timp stari efective. 3.Stilul Stintific: -utilizat in lucrarile cu caracter stintific ,tehnic si are urmatoarele tresaturi: Exprimarea clara , concreta, precisa; Se utilizeaza in sensul denotativ al cuvantului; Fiecare domeniu al stintei isi are vocabularul sa propriu 4.Stilul Administrativ(official): este folosit de catre diverse institutii si inteprinderi in actele oficiale emise:cereri,adeverinte,certificate,procese verbale etc.; foloseste clisee verbale sau formule lexicale proprii; exprimarea concisa ,obiectiva ,neutra(nu se folosesc figuri de stil).

Atributele stilului se mpart n dou grupe : calitile generale (care sunt obligatorii) i calitile particulare (care definesc specificul fiecrei personaliti).

Calitile generale ale stilului:

Claritatea presupune formularea limpede, logic, coerent a ideilor, astfel nct receptorul s neleag pe deplin mesajul. Se recomand evitarea termenilor prea specializai, rari sau echvoci, a construciilor pleonastice sau contradictorii. Principalele abateri de la claritate sunt: obscuritatea, nonsensul, echivocul, pleonasmul, tautologia, paradoxul, ermetismul, galimatiasul (idei confuze, expuse greoi, n formulri incoerente). Proprietatea vizeaz concordana dintre intenia vorbitorului (scriitorului), coninut i expresiile alese. Presupune utilizarea sensurilor proprii ale cuvintelor. Corectitudinea nseamn respectarea normelor limbii literare. Abateri frecvente : anacolutul (discontinuitate lexico sintactic n interiorul unei propoziii sau fraze) i solecismul (greeal de sintax). Precizia exprim capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicrii, a gsi cuvintele care exprim cel mai bine ideea.

Opuse preciziei sunt prolixitatea, digresiunea, retorismul formal, preiozitatea (excesul de neologisme dintr-un text). Puritatea reprezint utilizarea mijloacelor lingvistice admise de simul cultivat al limbii, evitnd regionalismele, arhaismele, abuzul de neologisme, barbarismele, expresiile argotice, de jargon sau obscene. Calitile particulareale stilului rezult din felul propriu n care vorbitorul utilizeaz resursele limbii potrivit firii sale, profesiunii, gradului de cultur, mediului social n care triete. 1.Naturaleea const n exprimarea fireasc, degajat, lipsit de constrngeri. I se opun afectarea i emfaza. 2. Simplitatea presupune folosirea termenilor uzuali, aparent lipsii de expresivitate, a formulrilor cu larg circulaie n rndul vorbitorilor. 3. Armonia rezult din folosirea cuvintelor care confer muzicalitate comunicrii. Sursele armoniei sunt multiple : accentul cunintelor, sonoritatea lor expresiv, fraze cadenate etc. Opusul su este cacofonia. 4. Demnitatea impune folosirea cuvintelor admise de simul cultivat al limbii i evitarea a ceea ce este necuviincios, trivial, grosolan. 5. Retorismul imprim comunicrii o not de patetism msurat i de ton entuziast, prin respectarea construciei clasice a unui discurs. 6. Fineea inseamn exprimarea cu subtilitate a ideilor, folosirea dee aluzii fine. 7. Ironia const n sesizarea, evidenierea i dezaprobarea aspectelor negative ale firii umane i ale societii. Nu se realizaeaz prin negraea direct, ci prin disimularea adevratelor intenii ale emitorului. 8. Conciziapresupune utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare n exprimare. Opuz conciziei este poliloghia exprimarea logoreic i ambigu. 9. Oralitatea - n literatur - capaciatea autorului de a imita limba vorbit. Presupune folosirea cuvintelor populare, regionalisme, enunuri interogative i exclamative, imperative, vocative, interjecii, anacolutul, elipsa, tautologia, dativul etic, onomatopee, proverbe, fraze rimate, vorbe de duh etc.