Orientari si teorii

Sociologia deviantei are ca obiect de studiu analiza infractionalitatii sub raportul cauzelor generale si particulare, a conditiilor de aparitie, al modalitatilor de producere cat si al metodelor de combatere si prevenire. Obiectul ei de studiu graviteaza in jurul a 2 intrebari fundamentale : 1. Ce anume ii determina pe indivizi sa comita delicte si acte de incalcare a legilor ? 2. Care sunt institutiile sociale care pot indeplini functii de control social si preventiv, impiedicand sau diminuand posibilitatea manifestarilor de devianta si infractionalitate in societate ? Un prim raspuns la aceste intrebari sustine ca etimologia compotamentului deviant rezida in personalitatea individului, in functie de acest raspuns constituindu se mai multe pardigme sau orientari: Orientarea clasica ! care localizeaza cauzalitatea deviantei si infractionalitatii la nivelul libertatii de vointa interindividuala a infractorului, care poate alege liber intre placerea ce decurge din incalcarea legii penale si sanctiune. Orientarea antropologica ! care considera factorii ereditari decisivi in geneza crimei si infractiunii, cauzele acestora constand in diverse anomalii si deficiente anatomo fizice ale organismului infractorului. Orientarea psi"iatrica si psi"ologica ! considera ca geneza actului infractional rezida in dezec"ilibre si debilitati psi"o fiziologice care apar si se transmit de cele mai multe ori pe cale ereditara. Orientarea statistico juridica ! care incearca sa stabilieasca ce legatura e#ista intre distributia spatiala a infractionalitatii si diverse variabile cu carcter socio cultural. Orientarea sociologica pozitivista ! identifica legitatile sociologice ale fenomenelor infractionale. Cel de al doile raspuns considera delicventa ca un fenomen de inadaptare sociala generat de conflictele intre idealul individului, sistemul sau valoric si posibilitatile oferite de societate, conflict generat de scaderea controlului social intr o societate data. $n functie de acest raspuns s au constituit teoriile: %ezistentei la frustrare &socierii diferentiale Subculturilor delicvente

'tic"etarii sociale

&l treilea raspuns concretizat in (eoria cauzalitatii multiple )sau a factorilor* ia in considerare o determinare multicauzala a actelor de delicventa. (eoria rezistentei la frustrare !fundament conceptual in structura interioara a individului care poate fi concretizat ca un scut de rezistenta impotriva abaterilor de la normele sociale. '#ista o structura sociala e#terna si una interna, psi"ologica, care actioneaza ca mecanisme de protectie in calea frustrarii si a agresivitatii individului. (eoria asocierilor diferentiale !considera comportamentul delicvent ca fiind alcatuit atat din elemente care intra in joc in momentul comiterii faptei )circumstantele, imprejurarile socio culturale ale momentului* cat si din elemente care au influentat anterior viata persoanei deviante+delicvente. &ceasta teorie pleaca de premisa ca in viata sociala indivizii se confunda cu modele pozitive si negative de comportament, iar unele dintre aceste modele sunt preluate de individ prin procesul de inter relationare. (eoria considera ca socializarea este factorul e#plicativ fundamental in geneza deviantei si a delicventei. (eoria subculturilor delicvente !priveste valorile sociale ca un important suport in determinarea comportamentului deviant. &ceasta teorie afirma necesitatea de a observa resorturile intime ale delicventei din perspectiva particulara a subculturilor e#istente in cadrul unei societati. (eoria etic"etarii sociale !considera ca modul cel mai potrivit pentru analiza delicventei este acea de a investiga interactiunea indivizilor intr un anumit conte#t socio cultural si normativ. %eprezentantii etimologiei si ai interactionismului simbolic concep delicventa nu ca pe o trasatura inadecvata a unui comportament, ci ca pe o insusire conferita acelui comportament de catre grupul sau indivizii care detin puterea si care evalueaza ),etic"eteaza-* conduita ca delicventa.