Sunteți pe pagina 1din 4

Student: Dragomir Alexandru

Grupa: 101
Anul: 1

Scurt referat asupra istoriei folosirii simbolului adiţiei, „+”

0. Introducere. Ce nu poate fi considerat „folosire” a simbolului.

Să luăm următoarele patru enunţuri:

(1) opt unităţi şi cu zece unităţi fac optsprezece unităţi


(2) decem et octo aequ. duodeviginti
(3) 8 p 10 = 18
(4) 8 + 10 = 18

Este clar că înţelesul propoziţiilor (1) şi (4) este acelaşi. Dacă aş fi puţin familiarizat
cu limba latină, aş şti şi că (2) are acelaşi conţinut semantic cu (1) şi (4). Dacă aş stipula: prin
„p” voi nota operaţia de adunare, sensul enunţului (3) va fi acelaşi cu al restului. Deci, din
punct de vedere semantic, toate cele trei sunt identice. Dacă apare o diferenţă, aceasta este la
nivel sintactic.
Ce legătură au toate acestea cu tema referatului ? De-a lungul timpului, pentru a
simboliza operaţia de adunare au fost folosite mai multe notaţii:
a)„et” („şi”)– conjuncţia în limba latină; specifică algebrei retorice1, în care toate
formulele sunt exprimate în limbajul natural; spre exemplu, matematicienii indieni învăţau
versuri rimate pentru a denota fiecare operator. Cu timpul, s-a impus folosirea abrevierilor
(ex.: „aequ.” pentru „aequalis”), o caracteristică a ceea ce a fost numit „algebră sincopată”, cu
reprezentanţi până în secolul XV (spre exemplu, Regiomontanus)2.
b) „p” – de către matematicienii italieni, şi
c) „+” începând cu Nicole d’Oresme şi Johannes Widmann. Notarea printr-un singur
simbol a unei operaţii este o caracteristică a „algebrei simbolice”3.
1
Florian Cajori, „A History of Mathematics”, p. 111.
2
Idem.
3
Idem.

1
Uneori, notaţia populară în prezent („+”) a fost uzitată fără intenţia de a propune sau
iniţia o convenţie, ci ca urmare a unui accident (la fel cum uneori spui ceva adevărat fără să ai
justificarea corectă). Iar în acest caz, nu se poate spune că un anumit matematician a fost
folosit simbolul „+” (vezi cazul lui Nicole d’Oresme, în secţiunea următoare). La fel, este
dificil să spui că a fost folosit simbolul „+” pentru a denota adunarea când semnul referă atât
la operaţia algebrică cât şi la conjuncţia gramaticală (vezi cazul lui Johann Widmann).

1. Un scurt istoric al iterării semnului adiţiei.

În afara limbajului matematicii şi comunităţilor ştiinţifice, semnul „+” era vopsit de


negustori pe lemnul cuferelor pentru a lăsa să se înţeleagă că acestea ar fi pline4.
Cea mai veche folosire5 6a semnului „+” în limbajul matematicii apare în lucrarea
matematicianului Nicole d’Oresme (1323 – 1382), „Algorismus proportionum”. Nu este clar
dacă Nicole d’Oresme a avut intenţia de a propune un simbol ca abreviere pentru „et”
(folosită în acea vreme pentru a semnifica operaţia de adunare) sau semnul „+” a fost doar
rezultatul scrierii rapide a conjuncţiei de către unul dintre copiştii săi. Uşor de înţeles, dacă
îmi închipui că litera „e” a fost scrisă precum „|” (bară verticală), iar „t” precum „-“ (bară
orizontală). Apropiind semnele, obţin ceva asemănător lui „+”. Dacă ipoteza accidentului
(scrierii rapide) este adevărată, nu se poate spune că Oresme a folosit semnul adiţiei prin
convenţie. Tot în acest caz, asemănarea cu o cruce malteză este întâmplătoare.
Nu la mare distanţa în timp faţă de Nicole d’Oresme, Regiomontanus (pseudonimul lui
Johannes Müller von Königsberg, 1436 - 1476) folosea „et”. Spre exemplu:

16 census et 2000 aequ. 680 rebus (16x2 + 2000 = 680x)7

Un secol mai târziu, matematicianul Johannes Widmann a folosit simbolul adiţiei în


lucrarea (tipărită) „Behende und hüpsche Rechenung auff allen Kauffmanschafft” („Aritmetica
mercantilă”)8. Apariţia semnului „+” într-o lucrare tipărită elimină, cred, posibilitatea
accidentului sau, altfel spus, a folosirii neintenţionate a simbolului de către autor.
4
http://jeff560.tripod.com/operation.html . (Am găsit aceasta informaţie şi în Karl Fink, „A Brief
History of Mathematics”, dar am pierdut numărul paginii)
5
Cea mai veche folosire atestată.
6
http://jeff560.tripod.com/operation.html
7
Karl Fink, „A Brief History of Mathematics”, p. 108
8
Florian Cajori, „A History of Mathematics”, MacMillan, 1919, p. 139.

2
Însă, Widmann folosea „+” ambiguu: atât pentru a simboliza operaţia de adunare (spre
exemplu: 3 + 5 = 8), cât şi pentru a abrevia conjuncţia gramaticală „et”9 (spre exemplu:
operaţia de adunare + operaţia de scădere10 sunt operaţii algebrice).
În secolele XVI – XVII, tradiţia italiană impunea simbolizarea adunării prin „p”. Spre
exemplu, Cardano (1501 – 1576):

Cubus p 6 rebus aequalis 20. 11 (x3 + 6 = 20)

Unii istorici ai matematicii12 pun în contrast tradiţia italiană, refractară noii notaţii, şi
tradiţia germană, proponentă a notaţiei prin „+”, cu originea în lucrarea de aritmetică a lui
Widmann. Sunt de menţionat Giel Vander Hoecke, pentru lucrarea „Een sonderlinghe boeck
in dye edel conste Arithmetica”, tipărită la Antwerp în 1514 şi Grammateus (pseudonimul lui
Heinrich Schreyber) pentru „Ayn new Kunstlich Buech” publicată în 1518 13.
Însă, un contraexemplu la generalizarea propusă de Burton ar fi amintirea
matematicianului german Johann Hudde (1628 - 1704) care utiliza „.”14.
În Anglia secolului XVI, semnul „+” a fost adoptat de către matematicieni, influenţaţi
fiind de notaţia gasită în manualele şi cărţile de popularizare ale lui Robert Recorde15.

3. Concluzie.

Unificarea sau omogenizarea notaţiei operaţiei de adunare a fost un proces îndelungat


iar începutul utilizării simbolului „+” prin convenţie şi nu doar de către câţiva matematicieni

9
idem
10
În „Behende...” poate fi găsită expresia „regula augmenti + decrementi.” (Florian Cajori, „A History
of Mathematics, p. 139)
11
Karl Fink, „A Brief History of Mathematics”, p. 108
12
Burton, „The History of Mathematics, p. 317
13
http://jeff560.tripod.com/operation.html (via Cajori)
14
Idem
15
Burton, „The History of Mathematics” , p. 318

3
are graniţe vagi: din ce am înţeles studiind cronologia folosirii nu se poate pune degetul pe o
dată sau un an din calendar şi spune „de aici şi de la acest autor a început totul”.

Bibliografie:

1. Karl Fink, „A Brief History of Mathematics”, The Open Court Publishing Company,
Chicago, 1900
2. Florian Cajori, „A History of Mathematics”, MacMillan, 1919, disponibilă online:
http://www.questia.com/read/85959201?title=A%20History%20of%20Mathematics
3. http://www.roma.unisa.edu.au/07305/symbols.htm#Plus
4. http://jeff560.tripod.com/operation.html
5.Burton, „The History of Mathematics”, McGraw Hill Primis, 2006, pp. 317