Psihologia,psihiatria si psihoterapia

Psihologia
Psihologia (din limba greac: psych = suflet, logos = tiin) este tiina care studiaz comportamentul uman, inclusiv funciunile psihice i procesele mentale ca inteligena, memoria, percepia, precum i experienele interioare i subiective cum sunt sentimentele, speranele i motivarea, procese fie contiente, fie incontiente. n acest cadru general al activitii psihice distingem urmtoarele categorii: - coninut psihic sau de contiin: elementul care, intr-un moment determinat, face obiectul unei funciuni psihice. - funciuni psihice: modalitatea specific a activitilor contiente independent de coninutul lor.

-mecanisme psihice: modalitatea specific a activitilor incontiente.

-sfere sau straturi psihice: ansamblul de funciuni i mecanisme comune unei anumite funciuni psihice (de ex.: sfera afectiv, sfera cognitiv etc.). -tipul psihologic: ansamblul caracteristicilor individuale intelectuale, afective i voluntare care pot fi schematizate ntr-un mod abstract (personalitatea).

Psihiatria
Psihiatria (din limba greac: psych () = spirit, suflet i iatros () = medic) este o ramur a medicinei care se ocup cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul i reabilitarea persoanelor cu boli mintale. Noiunea Psihiatrie a fost introdus n terminologia medical n 1808 de medicul german Johann Christian Reil din Halle (iniial Psychiaterie, devenit mai trziu Psychiatrie). Psihiatria poate fi definit ca o disciplin de sintez prin care urmrirea i meninerea sntii mintale - scopul su principal - se obin lund n considerare diveri factori: psihologici, socio-culturali, politici, juridici, medicofarmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde n multe alte specialiti medicale. Tulburrile psihice i bolile mintale influeneaz aproape toate aspectele vieii unui pacient, funciile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realitii, relaiile interumane, sexualitatea, munca i timpul liber. Asemenea tulburri sunt cauzate de interaciunea unor factori complexi, biologici, sociali i spirituali, care nu pot fi totdeauna pui n eviden cu siguran.

Sarcina psihiatriei este s clarifice rolul acestor diveri factori i influena lor asupra manifestrilor din cursul bolilor mintale. Noiunea de boal mintal trebuie s intre n orbita biologiei i medicinei. Psihiatrul francez Henry Ey (1900-1977) definea psihiatria drept ramur a medicinei care are ca obiect patologia vieii de relaie la nivelul asigurrii autonomiei i adaptrii omului n condiiile propriei existene. Noiunea de "bolnav psihic" n general, boala poate fi n mod simplu definit ca absen a strii de sntate. Delimitarea manifestrilor psihice morbide de starea "normal" nu este uoar, ntruct fiecare boal psihic are un aspect individual i social, determinat de personalitatea i de experienele de via subiective ale fiecrui pacient n parte. Pentru abordarea unei definiii se ine seama de o serie de factori: raritatea statistic, reaciile inadecvate, starea de suferin, lezarea normelor sociale etc. n cazul reunirii unor criterii stabilite n diverse sisteme de clasificare, se poate lua n considerare existena unei boli sau a unei tulburri de comportament. Pentru afirmarea cu mare probabilitate a unei diagnose este ns necesar o anamnez amnunit, precum i un diagnostic diferenial, pentru a elimina alte eventuale boli sau stri morbide. Diagnoza permite apoi alegerea unui model terapeutic.

Subspecialiti psihiatrice
-Psihiatria general: Psihiatria clinic care se ocup cu tulburrile i bolile psihice la persoane de vrst adult. -Psihiatria de urgen intervine n cazuri acute: impuls la sinucidere, decompensare acut a unei psihoze preexistente etc. -Gerontopsihiatria are ca obiect tulburrile psihice la persoane n vrst naintat (n mod arbitrar dup 60 de ani), care fie c au fost deja bolnavi psihic la o vrst mai tnr i trebuie ngrijii, respectiv tratai n continuare, fie c manifestrile mintale morbide sunt condiionate de procesul de mbtrnire. -Psihiatria copilriei i adolescenei, avnd ca domeniu categoria de vrst pn la 21 de ani, a devenit o specialitate de sine stttoare. -Psihiatria judiciar se ocup cu expertiza responsabilitii civile i penale a delincvenilor i cu tratarea lor, n caz de existen a unei boli psihice. -Psihiatria intercultural are ca domeniu investigarea contextului cultural i etnic n apariia unor tulburri mintale. -Psihiatria dependenilor de droguri (stupefiante, alcool, nicotin et.), jocuri de noroc etc. -Psihiatria social cerceteaz influena condiiilor sociale n apariia sau persistena tulburrilor psihice

Psihoterapia
Psihoterapia este o denumire generic dat unui ansamblu de metode i tehnici de intervenie asupra psihicului uman aflat n diferite stri de disfuncie adaptativ (nevroze n special). Mai nimerit ar fi s se vorbeasc despre "psihoterapii" deoarece fiecare tehnic n parte se revendic teoretic de la una din numeroasele coli i orientri din psihologie. Clasice sunt: - psihanaliza (sau psihoterapia de inspiraie freudian), -psihoanaliza (care are la baz sistemul teoretic elaborat de psihiatrul de origine elveian Karl Gustav Jung), -psihoterapia adlerian (care-i are inspiraia n scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler), -psihoterapia non-directiv (Carl Rogers), -terapia comportamentala (Skinner), -terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis) etc. De la jumtatea secolului al XX-lea i pn n prezent, diversitatea orientrilor n psihoterapie a crescut foarte mult. Oricum, fiecare tehnic n parte vizeaz dezvoltarea armonioas a persoanei i i propune s contribuie la uurarea suferinei psihice. Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar i este situat la grania dintre practic i teorie, dintre medicin i psihologie.

Ca metod de tratament, psihoterapia este o intervenie psihologic asupra bolnavului realizat prin mijloace i metodologii specifice ce in de un cadru clinic i teoretic i care urmrete diminuarea sau nlturarea unor simptome sau comportamente neadaptate i reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simpome/tulburri i/sau uneori prin restructurarea personalitii. n psihoterapie, influena asupra psihicului bolnavului se poate exercita prin: discuii (care respect o anumit tehnic), persuasiune, hipnoz, sugestie, restructurare cognitiv. Psihoterapia poate fi practicat de persoane avnd formaii iniiale diverse (psihologi, medici, ali specialiti n diverse tiine umane), dar numai dup ce acetia parcurg un program specific de pregtire. Psihoterapia poate fi individual (obiectul interveniei este individul), n grup (obiectul interveniei este individul inserat ntr-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul interveniei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma de grup se utilizeaz adesea i cu referire la psihoterapia n grup.

Diferenta dintre psihologie,psihiatrie si psihoterapie

Nu putini sunt cei care nu cunosc diferentele dintre ceea ce reprezinta un psiholog si ceea ce reprezinta un psihiatru. Pentru multi dintre noi notiunea de psiholog acopera si atributiile psihiatrice si invers. Este gresit? Este corect? Exista diferente notabile intre aceste doua profesii? Eu, persoana cu probleme cum stiu de cine am nevoie: de un psiholog sau de un psihiatru? In primul rand, ce este foarte vizibil, ce poate fi cu usurinta spus, este faptul ca exista o importanta diferenta de formare profesionala intre psiholog si psihiatru. Psihologul urmeaza Facultatea de Psihologie, pe cand psihiatrul urmeaza Facultatea de Medicina, dupa care urmeaza specializarea in Psihiatrie. Practic, putem spune ca specializarea in psihiatrie este o a doua facultate, avand in vedere faptul ca rezidentiatul (pregatirea in orice specialitate a medicinei se numeste rezidentiat) dureaza 5 ani. Pornind de la aceasta diferenta a formarii, sa ne uitam si la obiectul muncii celor doi (psiholog si psihiatru). Evident, este omul. Diferenta consta in faptul ca psihologia se ocupa cu studiul omului in toate ipostazele sale (individ, grup, masa), atat omul "normal" cat si cel "bolnav". Pe cand psihiatria se ocupa doar de omul cu probleme (emotionale, comportamentale etc). Altfel spus, psihiatria se ocupa doar de omul bolnav.

De fapt aici este zona de intersectie intre psihologie si psihiatrie: subiectul comun al celor doua stiinte este omul aflat in dificultate. Oamenii care apeleaza la psiholog sau la psihiatru nu sunt neaparat "nebuni", nu sunt bolnavi; ei au o problema mai mica ori mai mare, o apasare, o framantare. Psihiatrul, fiind de formatie medicala, are tendinta sa dea o solutie care poate fi buna sau rea. Psihologul incearca sa-l asculte, sa-l inteleaga si sa impartaseasca problema cu el, fiind mai putin orientat spre rezolvare, conform constructiei sale profesionale.
In fata persoanei care vine la consiliere, psihologul are un singur mijloc de interventie si anume psihoterapia. Psihologul trateaza prin sfatuire, prin cuvant. In timp ce psihiatrul dispune de doua instrumente: psihoterapia si psihofarmacologia. Psihiatrul poate sa fie si psihoterapeut, dar este si medic, tratand medical pacientul, cu medicamente "Disputa" intre psihiatri si psihologi se refera la cine este abilitat sa faca psihoterapie. Exista multi adepti ai opiniei conservatoare conform careia psihoterapia ar trebui lasata pe seama psihologului, iar psihiatrul sa faca numai psihofarmacologie. Opinia aceasta nu este insotita si de alte argumente si poate lasa loc multor interpretari pro sau contra. Ce este evident este faptul ca atat psihologul, cat si psihiatrul, pentru a deveni psihoterapeuti, trebuie sa faca o pregatire speciala, cu o anumita durata in functie de tipul de psihoterapie optat.

Dupa ce termina aceasta formare riguroasa si dificila - atat din punct de vedere al timpului cat si ca efort intelectual si material - se obtine competenta intr-un anumit tip de psihoterapie. Alaturi de competenta farmacologica si de cea medicala in general, medicul poate sa o dobandeasca si pe cea psihoterapeutica, pe cand psihologul nu poate avea decat competenta in psihoterapie. Intrand in aspectele mai subtile ale discutiei despre diferenta psiholog-psihiatru, aici e o diferenta notabila intre psihologii psihoterapeuti si psihiatrii psihoterapeuti. Putem spune pe buna dreptate ca orice profesie de pe aceasta lume formeaza si deformeaza omul intr-un anumit fel. Medicina formeaza, dar si deformeaza in acelasi timp. Psihiatrul, fiind format ca medic, are o anumita viziune (poarta un tip special de "ochelari") prin care priveste pacientul. Omul are o problema, iar psihiatrul fiind doctor este solicitat pentru rezolvarea problemei respective; trebuie sa-i gaseasca neaparat solutia. Pe cand psihologul, avand o formare doar teoretica, a psihologiei, abordeaza suportiv persoana cu problema psihica. Psihiatrul fiind medic, are o abordare mai interventionista a omului cu probleme.

Psiholog sau psihiatru?

Relatia medic-pacient este o relatie speciala, chiar daca atat formal, legal, cat si din punct de vedere al atitudinii, in ziua de astazi, relatia medic-pacient este "desacralizata". In prezent se vorbeste de medicul prestator de servicii si de pacient beneficiarul acestor servicii. Din toate categoriile posibile de relatie prestator-beneficiar, relatia medic-pacient este deosebita, foarte sensibila si extrem de vulnerabila. Precum proverbul "fiecare sac isi are peticul", fiecare om trebuie sa-si gaseasca acel terapeut cu care sa stabileasca o legatura de incredere, sa "rezoneze". Dilema psiholog versus psihiatru nu reprezinta, de fapt, o problema reala. Important este sa te duci fie la un psiholog, fie la un psihiatru, pentru ca mai departe vei fi indrumat. Psihologul poate sa spuna familiei sau direct tie "esti prea bolnav, prea afectat, trebuie sa te tratezi, sa iei medicamente, eventual sa te internezi...". Sau invers, psihiatrul anunta pacientul "Nu e o problema de psihiatrie, este indicat sa mergi la psiholog si sa vorbesti cu el pentru a gasi o solutie". Problema reala este gradul probitatii si al onestitatii profesionale in ceea ce priveste atat psihologul, cat si psihiatrul. Este un lucru stiut ca orice psiholog si psihiatru in formare este instruit sa-si decline competenta atunci cand se simte depasit, nu neaparat din punct de vedere "tehnic", ci si privind contactul interuman

Un alt aspect al relatiei psiholog-client, psihiatru-pacient este legat de valentele acestui tip de relatie. Acolo se produc niste procese numite transfer si contratransfer. Se formeaza o anumita legatura de o factura foarte speciala de "investire" a increderii (sau chiar a afectiunii) de la pacient la medic (transfer) sau invers, de la medic la pacient (contratransfer). Acest schimb emotional poate fi o premiza pentru un tratament de succes sau, dimpotriva, poate duce la fenomene daunatoare pentru finalizarea actului terapeutic. In cazul din urma, indiferent ca este vorba de psiholog sau de psihiatru, este recomandabila declinarea competentei si indrumarea omului cu probleme catre un alt coleg de aceeasi specialitate. Este foarte important sa intalnesti acel profesionist (psiholog sau psihiatru) onest, care sa nu se ambitioneze sa rezolve cazul. Se cunosc foarte multe situatii in care psihiatrii privesc pacientii tehnicist (simptome, mecanisme neurologice) si fac abuz de instrumentul medical si prescriu medicamente desi nu este necesar, sau sunt necesare dar in alte doze. Medicamentele au si ele efecte secundare, plus ca esti pus in conditia de bolnav "Sunt bolnav. Iau medicamente". Exista si situatia inversa, in care psihologul a dat peste un pacient cu o problema psihica grava, care ar fi avut nevoie de interventie mai radicala (internare, medicamente). In loc sa-l recomande psihiatrului, psihoterapeutul se ambitioneaza "sa traga de acel pacient".

Am auzit, din pacate, pareri ale unor psihiatrii care considera psihoterapiile (sunt multe tipuri de psihoterapie) daca nu ca pe o pierdere de vreme, cel putin ca pe un lucru nu prea demn de incredere. De asemenea am auzit psihologi care ii acuza pe psihiatrii ca distrug oamenii dandu-le medicamente. Evident ca acestea sunt pozitii "extremiste", care nu ajuta nici profesionistii din domeniu, nici clientii. Din fericire extremistii sunt putini, dupa stiinta mea. Majoritatea - psihologi sau psihiatrii - sunt de parere ca pozitia cea mai corecta este cea care le imbina pe amandoua. Intotdeauna colaborarea dintre psiholog si psihiatru este in beneficiul pacientului. Altfel spus, cele doua categorii de profesionisti ar trebui sa coopereze, nu sa rivalizeze. In mod normal, patologia usoara - tulburari de dispozitie, tulburari de somn, depresii usoare, tulburari de stres, fobii etc. - poate fi rezolvata prin psihoterapie. Dar sunt situatii in care doar statul de vorba cu un om cu tulburari grave nu este suficient. Patologia majora - depresii severe, tulburari psihotice etc. - are nevoie de interventie psihiatrica. Acolo trebuie intervenit cu medicamentul, eventual cu izolarea omului prin internare sau prin concediu medical. Ceea ce este cu adevarat important este compatibilitatea terapeutului cu pacientul si alegerea metodei potrivite fiecarui caz.