Sunteți pe pagina 1din 4

Dupa al II-lea Razboi Mondial, lumea si mai ales Europa au stat parca suspendate intre o pace imposibila si un razboi

improbabil. Parerile istoricilor sunt convergente in mai multe privinte, si anume: ca este vorba de o stare conflictuala globala, care ia forma unei paci ratate printr-un razboi nedeclarat; de un razboi civil al rasei umane; de un razboi intre sisteme social politice; de un razboi al nervilor, care creeaza o situatie in care nu este vorba nici de razboi, nici de pace sau de o stare de pace prin teroare. Se admite, de asemenea, ca s- a evitat, totusi, al III-lea Razboi Mondial si ca aceasta s-a realizat printr-un comportament conditionat al celor doua superputeri protagoniste (SUA si URSS), fiecare aflandu-se sub povara propriului imperiu. Aceste aspecte le curpindem, de regula, in sintagma Razboi Rece, una de o complexitate remarcabila, incluzand si ambiguitati, si aspecte controversate. Este suficient sa spunem ca analiza oricarei probleme a relatiilor international intre anii 1945 si 1991 nu se poate sustrage controversarii implicatiilor Razboiului Rece si motivul este ca razboiul rece caracterizeaza o etapa a sistemului relatiilor international: este un mod de a fi al acestui sistem. Razboiul rece a cuprins planeta mai complet decat celelalte razboaie ale secolului, dar nu a inregistrat in toate zonele aceeasi intensitate. Asadar, este vorba de o stare conflictuala instalata in relatiile internationale si care trebuie evaluate in mai multe dimensiuni, dintre care amintim, intr-o ordine, ea insasi semnificativa: dimensiunea ideologica, psihologica si cea militara. Toate trei sunt reperabile in analiza razboiului rece; nici una nu da seama prin ea insasi de esenta fenomenului. Iata, de exemplu, exista dimensiunea militara, concretizata in cursa aberanta a inarmarii, inclusiv si mai ales a inarmarilor nucleare. Dimensiunea psihologica se contureaza mai ales in corelatie cu aceasta cursa a inarmarilor; or, tocmai neimplinirea din fericire pentru planeta si pentru speta umana acestei dimensiuni militare lasa caracterizarea de razboi rece in opozitie cu cel cald, din care lumea abia iesise: al II-lea Razboi Mondial. Daniel Yergina plaseaza originea fundamentala a razboiului rece in interesele si pozitiile statelor- natiune, unitati de baza ale politicii internationale, schimbarea de perspective este evidenta si trimite la una dintre urmarile razboiului rece: erodarea ideii de suveranitate nationala, mai ales in Europa, axa spatial fundamentala a fenomenului si spatiu care a inventat lagarele de concentrare si statul-natiune organizat pentru razboi. Cei mai multi cercetatori ai fenomenului il plaseaza dupa al doilea razboi mondial; il vad ca pe o rezultanta si o prelungire a acestuia, reactivand astfel intrebarea remarcabila a lui A.J.P. Taylor in legatura cu legatura cu razboaiele sec XX: cum sfarsesc razboaiele? Intre 1945 si 1947 exista declaratii care duc la recunoasterea existentei oficiale a razboiului rece. De asemenea, la sfarsitul anilor 80, dupa 1989, se recunoaste existenta faptelor si a declaratiilor care indreptatesc apercierea ca razboiul rece a luat sfarsit, sfarsitul avand tot un character procesual. Ca urmare, perioada dintre 1945 si 1990 se constituie intro faza cu totul speciala a relatiilor international, specificul fiind dat de tensiunile acumulate intre cele doua superputeri recunoscute drept protagoniste ale razboiului rece: Statele Unite si Uniunea Sovietica. Ambele superputeri pot fi indreptatit considerate ca situandu-se in traditia europeana. Ele constituie aliante adevarate imperii care, s-a scris, se comporta ca

veritabile baraje hidrotehnice gata sa cedeze in anumiti paramentri de presiune; in cadrul acestor aliante exista initiative si presiuni care, prin compunere, dau configuratia razboiului rece. La rigoare, este vorba de un razboi; de unul nedeclarat si nefinalizat; neincheiat ca un tratat si, ca urmare, caracterizat drept rece. Esenta razboiului a fost concentrata de Karl von Clansewitz (1780-1831) intro definitie adeseori citata: <<un act de violent destinat sa convinga adversarul sa se supuna vointei noastre. Violenta, adica violent fizica, este deci mijlocul; scopul este impunerea vointei noastre>> Partile beligerante exercita reciproc presiuni enorme. Natura acestor presiuni este complexa; intensitatea difera de la un moment la altul. Astfel se explica faptul ca nu este impropriu sa vorbim despre mai multe razboaie reci in unul singur; de existenta unor moment de tensiune maxima , gata sa determine alunecarea spre al treilea razboi mondial; de existenta perioadelor de relative acalmie, de-a lungul carora partea sovietica a argumentat necesitatea coexistentei pasnice, fara ca aceasta sa insemne sfarsitul razboiului rece. De cea mai mare importanta sunt presiunile ideologice si cele militare, presiuni care ne permit sa vorbim despre dimensiunea ideologica si militara a razboiului rece. Daca aceste presiuni sunt reciproce, cele mai discutate sunt cele exercitate de Uniunea Sovietica asupra Occidentului. Beligerantii razboiului rece nu exercita numai presiuni ideologice, ci si militare. De aici rezulta dimensiunea militara si, printr-o combinative interesanta, dimensiunea psihologica a fenomenului. Cum razboiul rece ramane rece, adica fara operatiuni militare de amploare

Europa dupa Razboiul Rece Odata cu terminarea "razboiului rece", s-au creat, totodata, si premisele refacerii unitatii continentului, intrerupta aproape o jumatate de secol de divizarea sa politico-militara si ideologica intervenita la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Mai mult, s-a si trecut la treaba, refacindu-se, mai intii, unitatea ideologica, daca se poate spune asa, a Europei, prin aceea ca valorile democratiei si economiei de piata au devenit impartasite unanim, de la Atlantic la Urali.Sub raport politco-miltiar, situatia ramine, insa, mult mai complexa. Daca este adevarat ca, prin eliminarea URSS si a imperiului ei, "razboiul rece" a incetat din lipsa de combatant, nu este mai putin adevarat ca, pe de o parte, dezintegrarea din rasaritul continentului s-a materializat, printre altele, si prin accentuarea unei conflictualitati latente, "inghetate" de bipolarismul postbelic, care izbucneste acum in forta (de pilda, situatiile din fosta Iugoslavie si fosta Uniune Sovietica), iar pe de alta parte, unitatea Occidentului, data pina de curind de existenta pericolului sovietic, incepe sa se fisureze, facind loc unei competitii din ce in ce mai palpabile intre aliati.Drept rezultat, pe fundalul oferit de decalajul de dezvoltare economica dintre vestul si estul continentului, care devine pregnant dupa disparitia confruntarii politico-militare si ideologice Est-Vest, tentativa de stabilizare a estului prin proiectarea prosperitatii, securitatii si stabilitatii vestului, tentativa materializata prin extinderea NATO si UE, este insotita inevitabil de ciocnirea de interese dintre principalele puteri occidentale. Asa se faca ca, unitatea institutionala a Europei este inca un obiectiv destul de incert, grevat de diferentele de performanta individuala dintre candidati, ciocnirea de interese

dintre membrii actuali si actiunea factorului Rusia.Deplasarea marilor placi tectonice ale geopoliticii europene, exprimata succint prin reunificarea Germaniei, dezmembrarea URSS si fragmentarea spatiului dintre ele, pun in lumina un amplu proces de redistribuire a puterii pe continent, insotit inevitabil de delimitarea sferelor de influenta intre centrele de putere ale viitorului. Daca lasam la o parte modificarile din interiorul raportului de forte occidental (ilustrate de tendinta europenilor de a iesi de sub tutela americana si sub raport politico-militar, nu numai economic), rezulta ca cea mai importanta problema care necesita o rezolvarea corespunzatoare este cea a viitorului Rusiei.Intr-adevar, Rusia confrunta Occidentul cu o dilema de mari proportii: cum sa fie mentinuta in continuare ca un centru de putere indispensabil supravietuirii intregului sistem, fara ca ea sa mai poata deveni vreodata o amenintare de talia celei pe care a reprezentat-o fosta U.R.S.S.? Asa cum se prezinta lucrurile in momentul de fata, este evident ca, atit timp cit extinderea NATO (si a UE, daca tinem seama de concretizarea tot mai evidenta a identitatii sale de securitate) pare sa fie oprita, dupa primirea primului "val", in principal tocmai pentru a nu deranja Rusia, cit timp viitorul Rusiei insasi pare tot mai incert si cit timp flacarile conflictului reizbucnesc in Balcani este clar ca "unitatea institutionala a Europei" ramine un obiectiv mai mult decit incet, a carui nerealizare conduce inevitabil la crearea "de factot" a unei "zone gri", in prelungirea celei acoperite deja de institutiile occidentale extinse cu primul grup de invitati, intre care Romania, dupa cum se stie, nu se regaseste. Problema "Rusia" si incercarea de rezolvare a acesteia nu reprezinta o premiera in istoria Europei. Ea a aparut ca urmare a deosebirilor de cultura politica dintre restul continentului si Rusia, precum si din puterea acesteia din urma, ceea ce a facut imposibila, cel putin pina acum, o absorbtie a ei in spatiul european (sau, spus altfel, o proiectie a spatiului european peste spatiul rusesc). Analizai modul n care sfritul Rzboiului Rece a afectat stabilitatea sistemului internaional Rzboiul nu const numai n btlii sau n actul de a lupta, ci i ntr-o perioad de timp n care dorina de a supune prin lupt este suficient de rspndit, afirma filozoful Thomas Hobbes . Despre cel care a fost considerat i cel de-al treilea rzboi mondial, Rzboiul Rece, se poate spune, fr ndoial, c a reprezentat o astfel de perioad.Considerat de autori, precum profesorul Sergio Romano sau Martin McCauley, ca fiind Marele Rzboi al secolului XX, cele trei rzboaie mondiale, sau cele trei episoade ale aceluiai rzboi, ntrerupt de un lung armistitiu (19191939) i de o scurt pauz (19451947), izbucnete la 28 iulie 1914, i se sfrete ntre cderea Zidului Berlinului, n noiembrie 1989, i moartea Uniunii Sovieticice, n decembrie 1991. Perioada de dup Rzboiul Rece are o importan deosebit pentru politica internaional deoarece este marcat de schimbri majore ale sistemului internaional. Lumea secolului XXI este cu totul alta, se supune unor exigene noi, produce crize de tip nou care gsesc rile nepregtite. Este o lume unipolar ce tinde spre multipolaritate, marcat de instabilitate politic, de conflicte i confruntri armate care se nscriu ntr-un registru diferit de cel al sfritului secolului XX. Particularitatea acestei perioade este dat de nivelul la care au loc confruntrile dintre cele dou puteri adversare, dar i de mijloacele utilizate: presiunea economic, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, asasinatul, operaiunile militare de intensitate mic i iminentul rzboi pe scar mare.

Don Juan Manuel, regentul Castiliei i Leonului (1282 - 1349), cel care a utilizat primul termenul de rzboi rece, folosit pentru a desemna conflictul militar dintre cretini i arabi n Peninsula Iberic, l definete drept un rzboi nceput fr o declaraie de rzboi i ncheiat fr un tratat de pace. i acest definiie se aplic Rzboiului Rece din secolul al XX-lea . Potrivit istoriei, Rzboiul Rece (1947-1991) este considerat a fi o confruntare deschis, nonmilitar i limitat, care s-a dezvoltat dup Al Doilea Rzboi Mondial ntre dou grupuri de state care aveau ideologii i sisteme politice diferite, care s-a manifestat pe mai multe planuri. La nivel militar-politic a fost o confruntare ntre NATO (North Atlantic Treaty Organization, Organizaia Tratatului Atlanticului de Nord) i Pactul de la Varovia. La nivel economic, a fost o confruntare ntre capitalism i socialism. La nivel ideologico-politic a fost o confruntare ntre democraiile liberale occidentale (aa-numita "lume liber", "societatea deschis") i regimurile comuniste totalitare (aa-numita "societatea nchis"). nfruntarea dintre Blocul rsritean, reprezentat de URSS i aliaii ei, i Blocul occidental, format din SUA i aliaii ei, a fost numit "Rzboiul rece", deoarece nu s-a ajuns la confruntri directe militare dintre supraputeri (nu s-a ajuns la un rzboi "cald"). S-a mai numit "Rzboiul Rece" i datorit faptului c a fost purtat ntre fotii aliai din rzboiul mpotriva regimului totalitar nazist, ntre dou forme de regimuri politice care aveau aceleai rdcini ideologice, adic lupta democratic pentru emanciparea omului de sub orice form de dominaie. "Rzboiul rece" a dominat politica extern a SUA i a URSS nc din 1947, cnd s-a folosit pentru prima oar termenul, i pn la colapsul Uniunii Sovietice din 1991. Rzboiul Rece s-a ncheiat o dat cu prbuirea regimurilor comuniste sovietice i a URSS, iar lumea care a rmas este dominat de o singur superputere (condiie descris de specialitii n politic internaional drept hegemonie global a SUA ntr-o lume care ns este multipolar). Potrivit lui Martin McCauley , sfritul Rzboiului Rece poate fi privit din dou perspective. Din perspectiva celor care privesc rzboiul rece doar ca pe un alt termen n definirea competiiei ntre superputeri, Rusia i America, vor spune c acesta s-a sfrit n 1990, atunci cnd Gorbaciov l-a declarat terminat. Dintr-o alt perspectiv, a acelora care l consider o confruntare sistematic, ntre capitalism i comunism, ntre democraie i autoritarism, vor spune 1991, an n care Uniunea Sovietic a ncetat s existe. Acelai McCauley afirm c analiza oricrei probleme a relaiilor internaionale ntre anii 1945-1991 nu se poate sustrage traversrii implicaiilor rzboiului rece i motivul e c rzboiul rece caracterizeaz o etap a sistemului relaiilor internaionale: este un mod de a fi al acestui sistem. Rzboiul rece s-a ncheiat atunci cnd ambele superputeri au recunoscut absurditatea cursei narmrilor i cnd una din ele, sau amndou au crezut n sinceritatea celeilalte. Sfritul a fost marcat de cele dou ntlniri ale lui Reagan cu Mihail Gorbaciov la Reykjavik, n 1986, i la Washington, n 1987. Dei a continuat s afirme diferenele ideologice dintre Est i Vest, Gorbaciov a insistat c ele erau depite prin nevoia de cooperare internaional. Rzboiul rece nu a continuat cel puin n parte datorit presiunilor pe care administraia Reagan le exercitase asupra sistemului sovietic.