Sunteți pe pagina 1din 6

CAPITOLUL VII EDUCAłIA ESTETICĂ

7.1. EsenŃa educaŃiei estetice

EducaŃia estetică reprezintă o componentă indispensabilă a formării personalităŃii prin intermediul căreia se urmăreşte dezvoltarea capacităŃii de a recepta, interpreta şi crea frumosul. Arta, susŃine D. Salade, “ răspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoană de a-şi lămuri unele idei, de a-şi motiva unele comportamente, de a-şi fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei stimulativ, tonic, optimist etc., arta împinge la iubirea adevărului, a binelui, a ştiinŃei şi a vieŃii (6, p. 17). Datorită forŃei de înrâurire, arta a fost folosită din timpuri străvechi ca mijloc educativ. Încă de la Homer, de la grecii antici, preocupaŃi de realizarea acelui kalokagathon (îmbinarea frumosului cu binele), trecând prin Renaştere preocupată de realizarea unei dezvoltări multilaterale, ajungând la neoumanismul secolului al XVIII –lea, care subliniază rolul artei în procesul educaŃiei, şi până în epoca modernă, oamenii au fost mereu preocupaŃi, în diferite moduri, de a realiza educaŃia estetică. MutaŃiile intervenite în lumea contemporană, progresele în domeniul ştiinŃei, tehnicii şi artei, urbanizarea şi industrializarea accentuată, informatizarea au influenŃat fără îndoială şi esteticul, care a pătruns în toate domeniile vieŃii şi activităŃii umane. Astăzi este unanim acceptată ideea potrivit căreia existenŃa umană în toate determinările ei ar trebui să se conducă şi după legile frumosului, ale armoniei, într-un cuvânt după legile esteticului. EducaŃia estetică are o infinitate de efecte pozitive asupra personalităŃii elevilor. Cele mai semnificative dintre acestea vizează calitatea procesului de socializare a copiilor, maturizarea condiŃiei socio – morale (curaj, capacitate de comunicare interumană ş.a.), formarea şi rafinarea intelectului ca structură raŃională şi evaluativ – critică în plan mental, organizarea plăcută şi eficientă a timpului liber prin recrearea unui univers propriu în sfera imaginativului, a afectivului, motivaŃionalului, motricului şi volitivului, afirmarea şi trăirea sentimentului identităŃii culturale strâns legat de stimularea capacităŃii copiilor de a iubi patrimoniul artistic al naŃiunii, stimularea iniŃiativelor în practicarea artelor etc. Într-o formulare sintetică educaŃia estetică este aceea care-l reînvaŃă pe copil “să trăiască armonia interioară şi echilibrul între forŃele imaginaŃiei şi cele ale acŃiunii, între vis şi realitate, între aspiraŃiile eu-lui şi acceptarea realităŃii, între îndatoririle faŃă de sine şi cele faŃă de semeni. A trăi în frumuseŃe presupune interes pentru măsură şi armonie, deci o moralitate superioară; o pregătire morală superioară duce la bucurie – efect şi semn al armoniei interioare şi echilibrului – iar pe planul acŃiunii la dinamism fecund” (3). Stimulând într-un mod propriu expresivitatea şi originalitatea, educaŃia estetică se înscrie pe linia unei pedagogii a creativităŃii. Ea impune să dezvoltăm la elevi aspiraŃia lucrului bine şi frumos făcut, exigenŃa şi bunul gust faŃă de orice produs industrial, simŃul echilibrului şi simplitatea comportării frumoase, civilizate. EducaŃia estetică şcolară are drept esenŃă formarea personalităŃii elevilor prin intermediul frumosului din artă, societate şi natură. Parte centrală a educaŃiei estetice, educaŃia artistică, are o sferă de acŃiune mai restrânsă (vizează numai valorile artei), sondează însă mai adânc, presupune un grad mai mare de iniŃiere, angajează calităŃi mai subtile şi solicită mai complex personalitatea în ansamblul ei. Obiectivele, conŃinuturile, metodele şi formele educaŃiei artistice sunt puternic individualizate, se exprimă prin limbaje şi tehnici specializate şi implică o competenŃă profesională atestată celui ce o realizează în şcoală sau în afara şcolii. DistincŃia între educaŃia estetică şi cea artistică este relativă, ea fiind determinată în primul rând, de particularităŃile valorilor estetice prin care se realizează.

7.2. Obiectivele educaŃiei estetice

7.2.1. Educarea atitudinii estetice. Atitudinea estetică se exprimă printr-un ansamblu de reacŃii spirituale ale fiinŃei umane faŃă de valorile estetice (ale naturii, societăŃii şi artei). Spre deosebire de alte atitudini specific umane determinate de interesul practic, utilitar, cognitiv, economic etc., în cazul atitudinii estetice mobilul principal este cel al satisfacerii unor trebuinŃe spirituale, al unor aspiraŃii şi nevoi umane. La baza atitudinii estetice se află un interes specific şi anume “interesul estetic” (I. Pascadi – 1972). Efectele acestui interes vizează subiectivitatea fiinŃei umane, sensibilizând-o prin manifestări, cum sunt cele de plăcere, desfătare, dăruire, curiozitate, uitare de sine etc. Principalele componente ale atitudinii estetice sunt gustul estetic, judecata estetică, idealul estetic, sentimentele şi convingerile estetice. Gustul estetic reprezintă capacitatea de a reacŃiona spontan printr-un sentiment de satisfacŃie sau insatisfacŃie faŃă de obiectele şi procesele naturale, de actele şi realizările umane sau de operele de artă, privite toate ca obiecte ale însuşirii estetice a realităŃii de către om. ReacŃia de gust estetic se declanşează în momentul contactului cu valorile estetice şi se manifestă sub forma unei dispoziŃii sau trăiri subiective. PrezenŃa gustului se exprimă prin sensibilitate la tot ce este frumos, prin capacitatea de orientare şi alegere în concordanŃă cu legile frumosului (4). Gustul estetic aparŃine prin excelenŃă sensibilităŃii şi imaginaŃiei, fapt pentru care nu poate fi întotdeauna argumentat din punct de vedere teoretic, deşi se bazează pe anumite criterii uneori imposibil de exprimat pe plan logic. De aceea gusturile sunt diferite de la un individ la altul, fiind dependente de structura personalităŃii, condiŃiile de viaŃă, experienŃa acumulată şi mai ales de rezultatul educaŃiei şi al climatului cultural în care trăieşte omul. Trăsăturile de personalitate, înnăscute sau dobândite, reprezintă doar premisa apariŃiei, evoluŃiei şi diversificării gusturilor. AcŃiunea educaŃională nu-şi propune să uniformizeze gusturile, dimpotrivă, luând în consideraŃie spontaneitatea şi individualitatea ce le caracterizează să urmărească dezvoltarea şi formarea lor în conformitate cu structura şi experienŃa personalităŃii fiecărui elev. Judecata estetica reprezintă un aspect psihic de natură intelectuală care constă în capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluare. Ea se exprimă sub forma unor propoziŃii ce condensează impresii argumentate şi întemeiate pe criterii de apreciere a frumosului. Dacă la nivelul gustului estetic se consemnează prezenŃa sau absenŃa plăcerii, la nivelul judecăŃii intervine argumentarea şi motivarea acelei reacŃii, se realizează o intelectualizare a gustului estetic. Criteriile folosite în vederea argumentării şi motivării pot fi estetice şi extraestetice, acestea din urmă putând fi de natură filozofică, sociologică, politică, ideologică, pe prim plan situându-se bine înŃeles, cele estetice, celelalte fiind implicate şi subsumate acestora. Idealul estetic este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii şi norme teoretice care imprimă o anumită direcŃie atitudinii estetice a oamenilor aparŃinând unei epoci, naŃiuni sau categorii sociale. Idealul reprezintă ceea ce este specific, dominant în diversitatea gusturilor estetice şi se exprimă prin principii care se impun şi acŃionează la nivelul unei epoci istorice. Fiind specific unei întregi epoci istorice idealul înglobează o imensă experienŃă socială şi are o relativă stabilitate (4). Sentimentele estetice însumează o configuraŃie de emoŃii, rezultat al unor trăiri mai profunde şi de durată a frumosului din natură, societate şi artă. Sentimentele estetice reprezintă cea mai înaltă formă de trăire a frumosului. Ele îşi pun amprenta asupra întregii personalităŃi. Profunzimea şi durata trăirii diferă de la un individ la altul, fiind determinată de categoria (tipul) valorii estetice şi de structura personalităŃii. Se disting emoŃii simple, înnăscute, cu rezonanŃă biologică (bucurie, tristeŃe, durere) şi emoŃii complexe, specific

umane (regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc.), toate fiind provocate de receptarea valorilor estetice. Convingerile estetice sunt idei despre frumos care au devenit mobiluri interne, orientând şi călăuzind preocuparea omului în vederea asimilării şi introducerii frumosului în modul său de viaŃă, în relaŃiile sale cu lumea şi semenii săi. Se poate spune că atitudinea estetică reprezintă rezultatul fuziunii componentelor amintite. Ea se manifestă în mod specific de la un individ la altul. 7.2.2. Formarea trebuinŃelor estetice. TrebuinŃele estetice vizează obiective legate mai ales de sfera motivaŃional – afectivă. Cele mai importante dintre acestea sunt: formarea stilului estetic de viaŃă, crearea unui spaŃiu intim, compensator şi psihoterapeutic şi formarea sensibilităŃii estetice. Formarea şi dezvoltarea stilului estetic de viaŃă exprimă cerinŃa potrivit căreia viaŃa fiecărui elev poate şi trebuie gândită în şcoală, în familie şi în afara lor în conformitate cu regulile frumosului, ale armoniei, măsurii şi exemplarităŃii existenŃei sociale, contribuind astfel la o integrare funcŃională în mediul ambiant. Crearea unui spaŃiu intim, compensator şi psihoterapeutic reflectă câmpul efectelor subiective pe care educaŃia estetică îl creează în zona trăită a personalităŃii elevilor. Acest obiectiv presupune crearea, prin intermediul trăirilor estetice, a unui microclimat spiritual de compensare şi contracarare a unor stări de nelinişte, oboseală sau stres datorate activităŃilor algoritmice, rutiniere, pe de o parte şi, pe de alta, datorate ritmului accelerat al dinamicii impuse vieŃii şi profesiilor de ştiinŃele şi tehnologiile de vârf. Valorile constructive ale artei contribuie la ameliorarea şi echilibrarea tensiunilor psihice apărute, induc o stare de detaşare interioară prin fenomenele de “catharsis” (descărcare şi eliberare) cu efecte terapeutice şi recuperatorii. Aceste efecte pot fi obŃinute prin desen (artterapia), prin muzică (meloterapia), prin armonia între sunete, ritm şi mişcare (euritmia), prin combinarea desenului, cuvântului, muzicii şi mişcării etc., toate însă integrate într-un program educaŃional coerent (3). Educarea sensibilităŃii estetice presupune atât dezvoltarea afectivităŃii, a necesităŃii de autocunoaştere, de autoexprimare şi autorealizare cât şi asimilarea progresivă a unor modalităŃi de cunoaştere sensibilă, care să-l ajute pe elev în perceperea, înŃelegerea mesajului operei, a finalităŃii ei artistice şi social – culturale. 7.2.3. Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei. Dezvoltarea aptitudinilor, intereselor şi înclinaŃiilor elevilor reprezintă un obiectiv important al şcolii. În ceea ce priveşte aptitudinile artistice, educaŃia estetică urmăreşte atât depistarea acestora de la vârsta cea mai fragedă, cât şi asigurarea condiŃiilor şi mijloacelor necesare pentru dezvoltarea lor. Indiferent despre ce fel de aptitudini este vorba – muzicale, literare, coregrafice, plastice etc. – toŃi copiii, cu mici excepŃii, sunt capabili să asculte muzică, să recite, să deseneze sau să danseze. Nu toŃi desfăşoară aceste activităŃi în acelaşi grad, între ei existând deosebiri calitative evidente. Cunoaşterea acestor deosebiri este indispensabilă pentru desfăşurarea educaŃiei estetice în cadrul şcolii. Aptitudinile artistice, ca de altfel orice aptitudine, se dezvoltă prin exersare. De aceea sarcina şcolii constă în iniŃierea elevilor de timpuriu cu tehnicile diferitelor arte, antrenarea lor la exerciŃiile de creaŃie, studierea manifestărilor fiecărui elev şi stimularea iniŃiativelor artistice, iar în cazul unor semne promiŃătoare îndrumarea elevilor spre şcolile speciale de artă. La vârsta adolescenŃei, când elevii devin conştienŃi de aptitudinile lor şi de rolul exerciŃiilor în dezvoltarea capacităŃilor lor, ei vor fi îndrumaŃi şi stimulaŃi treptat spre un proces de autoeducaŃie în domeniul artistic preferat. Antrenarea elevilor în exerciŃii sistematice, specifice domeniului artistic pentru care ei dovedesc aptitudini şi conducerea lor cu tact reprezintă o dovadă a măiestriei pedagogice.

7.3. ConŃinutul si modalităŃile de realizare a educaŃiei estetice în

scoală

ConŃinutul educaŃiei estetice în şcoală este concretizat în ceea ce se înŃelege prin cultură estetică. La rândul ei, cultura estetică şcolară se prezintă sub două ipostaze:

a) cultura obiectivă reprezentată de un ansamblu de cunoştinŃe şi capacităŃi estetice, prevăzute în documentele şcolare şi transmise în procesul instructiv – educativ din şcoală.

b) cultura subiectivă care ne apare – aşa cum remarcă G. Văideanu – “ca rezultat

spiritual produs în individ de asimilarea culturii obiective”. Acest rezultat spiritual se concretizează într-un ansamblu de capacităŃi, aspiraŃii, sentimente şi convingeri estetice, toate subsumate şi integrate unui ideal estetic. Atitudinea estetică (cu toate componentele ei) reprezintă rezultatul interiorizării culturii estetice obiective. Procesul acesta de interiorizare şi de formare a culturii estetice subiective (care dă sens individual atitudinii estetice) se realizează prin educaŃie, prin autoeducaŃie cât şi prin influenŃele mediului. ModalităŃile de realizare a educaŃiei estetice pot fi grupate în funcŃie de mijlocul utilizat: frumosul natural, ambianŃa socială, literatura, muzica, arta plastică etc. Elementul cel mai general şi care acŃionează de la început asupra “sensibilităŃii”, asupra laturii afective a copilului, încă înainte de şcoală dar şi după aceea, îl constituie frumosul natural. Succesiunea anotimpurilor, răsăritul şi apusul soarelui, o noapte înstelată, un câmp înflorit, o pădure înclinându-se sub bătaia vântului, un cer senin şi o linişte odihnitoare, toate pot deveni prilej de a atrage atenŃia copilului asupra frumosului din natură şi a-l ajuta să-l perceapă, să reacŃioneze emoŃional şi să vibreze intern la contactul cu el. De asemenea, ambianŃa, cadru social în care trăieşte elevul (locuinŃa, şcoala, clasa, strada, ceremonialul, vestimentaŃia, design-ul industrial, design-ul specific tehnologiei informatizate, artizanatul, relaŃiile dintre oameni etc.) toate exercită o influenŃă pozitivă sau negativă în acest sens. Ele devin un puternic mijloc de influenŃare a sensibilităŃii elevilor mai ales dacă atenŃia lor este orientată în direcŃia perceperii şi aprecierii frumosului social. De altfel, numeroasele implicaŃii sociologice (moda, design-ul etc.) ca şi cele psihologice (formarea gustului, a creativităŃii etc.) nu pot fi ignorate în procesul organizării educaŃiei estetice din şcoală. În procesul de învăŃământ educaŃia estetică se realizează prin toate disciplinele şcolare. Fireşte această contribuŃie nu este egală. Ea depinde de specificul şi conŃinutul obiectului de învăŃământ, precum şi de pregătirea profesorului pentru a introduce pe elev în “lumea frumosului” prin obiectul său de specialitate. Date fiind importanŃa literaturii, muzicii şi desenului în sfera culturii generale şcolare ne vom opri cu analiza doar la cele trei forme corespunzătoare de educaŃie estetică. EducaŃia pentru şi prin valori literare. Literatura ca “arta cuvântului” deŃine un loc primordial în educaŃia estetică şcolară. “Cuvântul” ca materie primă pentru literatură dispune de multiple posibilităŃi de a crea imagini vizuale, auditive, tactile şi gustative şi în acelaşi timp de a provoca stări de spirit foarte diverse (admiraŃie, revoltă, contemplare etc.). De aici, importanŃa a două obiective specifice, anume dezvoltarea sensibilităŃii şi simŃului literar şi dezvoltarea capacităŃii de a discerne frumuseŃea lumii reale de aceea creată prin ficŃiune în cadrul unei opere literare rezultat al receptării poetice prin lectură artistică. A dezvolta receptivitatea literar artistică a elevilor înseamnă a mări coeficientul de receptare senzorială şi emoŃională a textului ca structură artistică (metaforică, cu ritm, rimă, frazare, sonoritate). Totodată, aceasta înseamnă să doreşti, să simŃi nevoia să citeşti poezie bună, eseu, proză, teatru etc., să poŃi aprecia ceea ce lecturezi prin introducerea unor categorii estetice, cum sunt frumosul, grotescul, sublimul, tragicul, comicul, satiricul, ironicul, umoristicul, dar şi opusul

acestora în sens valoric. Nu în ultimul rând, se impune şi dezvoltarea spiritului creativ ca formă de autoexprimare artistică prin intermediul cuvântului, de a aprecia în context larg frumuseŃea limbii ce o vorbim cu toŃii, limba română. EducaŃia pentru şi prin valori plastic – picturale. Socotit ca formă de expresie a dinamismului interior, desenul în toate formele sale (desen după natură, decorativ, artistic, tehnic etc.) reprezintă principalul mijloc de familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice, de stimulare a expresivităŃii plastice x) . Această componentă a educaŃiei estetice îşi

propune să dezvolte la elevi capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de nonfigurativ, să le formeze abilităŃi vizuale şi manuale, gustul şi imaginaŃia, dar

şi elementele de gândire şi comunicare plastică (a trasa şi înŃelege un plan, o schiŃă, un proiect

a comunica în limbaj plastic ceea ce simte, gândeşte şi trăieşte). Totodată educaŃia plastic –

picturală urmăreşte să-i iniŃieze pe elevi în perceperea, priceperea şi crearea raporturilor plastice – culori, linii, armonii şi forme de reprezentare vizuală, le dezvoltă – după cum remarcă R. Arnheim – capacitatea de a observa spaŃiul în raport cu tehnicile bi şi tridimensionale, le perfecŃionează modalităŃile de interacŃiune dintre comportamentul motor şi controlul vizual, raporturile dintre orizontalitate şi verticalitate, ca elemente ale morfologiei compoziŃiei, aşa cum este măsura pentru muzică. (cf.3) EducaŃia pentru şi prin valori muzicale. Dintre toate artele, muzica este cel mai aproape de sufletul omenesc, fiind prezentă în toate etapele devenirii sale. De la cântecul de leagăn, la cele şcolăreşti, de dragoste, ostăşeşti, doine, cântece haiduceşti şi până la cele funebre omul a găsit mereu ocazia să-şi exprime “simŃirea” şi să găsească în muzică curaj, alinare etc x) . EducaŃia muzicală constă, în principal, în sensibilizarea elevului la valoarea melodică a unui text muzical global sau prin componentele lui – temă, armonie, polifonie, timbru, dinamică. FinalităŃile ei vizează crearea acelei unităŃi neegalabile dintre om şi muzică prin rezonanŃă afectivă şi inefabil, formarea şi rafinarea gustului muzical, discernerea muzicalului de nonmuzical, vizând desigur şi dezvoltarea auzului muzical, stăpânirea limbajului specific (notaŃie) şi a structurii unei opere muzicale ş.a. În cazul elevilor care manifestă aptitudini pentru acest domeniu al artei se poate atinge şi treapta creaŃiei muzicale pe temeiul unirii dintre reacŃia emoŃional afectivă, starea de contemplare psihologică senină, participarea intelectivă şi volitivă (ascultare calitativă, lăuntrică, înŃelegerea superioară a operei muzicale). EducaŃia estetică se realizează şi prin alte forme ale artei – arhitectură, teatrul, filmul, ca şi prin mijloacele de comunicare în masă. Procesul acesta este deosebit de complex. El cere sensibilitate şi efort modelator dar şi competenŃă organizatorică şi metodologică. Formele ei de realizare sunt foarte variate. Ele cuprind întregul proces de învăŃământ, orele de dirigenŃie, activităŃile extradidactice, totul poate sluji preocupărilor educative de potenŃare a setei de trăire a frumosului, de formare a conduitelor civilizate, întemeiate pe valorile esteticii integrative, de stimulare a energiilor creatoare, concomitent cu pregătirea elevilor pentru a respinge urâtul şi tot ce-i legat de el în plan estetic, etic, filozofic şi educaŃional.

x) Obiectivele cadru ale educaŃiei plastice la cls. V-VIII vizează: dezvoltarea capacităŃii de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente şi tehnici variate; dezvoltarea sensibilităŃii, a imaginaŃiei şi a creativităŃii artistice; cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic; dezvoltarea capacităŃii de receptare a mesajului vizual artistic. (Curriculum naŃional, Aria curriculară “Arte”, Buc., 1999, p.11, Broşura nr.8) x) În şcoala generală educaŃia muzicală urmăreşte următoarele obiective cadru: dezvoltarea capacităŃii interpretative (vocale şi instrumentale); dezvoltarea capacităŃii de receptare a muzicii şi formarea unei culturi muzicale; cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj muzical; cultivarea sensibilităŃii, a imaginaŃiei şi a creativităŃii muzicale. ( Curriculum naŃional. Programe şcolare pentru cls. V-VIII. Aria curriculară “Arte”, 1999)

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea, S.,

2. Dancsuly,A. ş.a., "Pedagogie", E.D.P., Bucureşti, 1979

3. "EducaŃia estetică", în Curs de pedagogie, T.U.B., 1988

4. Nicola, I.,

"DicŃionar de pedagogie", Ed. Litera, Bucureşti : Chişinău, 2000

"Pedagogie", E.D.P., Bucureşti, 1994

Neacşu, I.,

5. "Idealul şi valoarea estetică", Bucureşti, 1966

Pascadi, I.,

6. " EducaŃia prin artă şi literatură", E.D.P., Bucureşti, 1973

Salade, D.,

Ciurea, R.,

7. Văideanu, G.,

"Cultura estetică şcolară", E.D.P., 1967