DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

..... Cuvânt înainte ... Mărarul......... Dracila.... Coada racului. Leurda..... Lemnul Domnului...... Cornul.......... 12 C ............ Bănuţii...... Cartoful............... Cafeaua/Arborele de cafea..... Ghimberul.............................. Cânepa....... Chinina/Arborele de chinină..... Macul de grădină........ 48 Eucaliptul... Brădișorul.......................................... Hrișcă...... Bătrânișul... Bananierul. Iarba lui Cristofor.................... Chimenul... Cornul secarei............................. Limba mielului........................ Cornaciul................. Ghinţura pătată..... Curcuma/Curry. Lemnul dulce............................. Creţișorul. Bobornicul. L .... Fumăriţa........ Drobul............................. Ceaiul................... Alunul..... Ceapa...... Captalanul......... Mărul............. Aloea................. Gălbinelele......... Cimișirul... Hreanul. Drobușorul... 41 E ......... Foaia grasă. Ciuboţica cucului.. 20 D .......... Feniculul.... Degetărelele... Brânca... Ghimpele.. Camforul/ Arborele de camfor.. Buretele de stejar... Cuișoarele/Arborele de cuișoare. Călinul................ Mesteacănul....... Busuiocul...... 48 G ...................... Cireșul și Vișinul............. Lăsniciorul... Degetarul galben......................... Ciumăfaia.... Agrișul.............. 67 Jneapănul.. Dafinul.... Leușteanul............ Arinul negru... Ginsengul.... Anasonul....... Drojdia de bere.... Merișorul............... Coriandrul... Coacăzul negru... Inul........ Fluierătoarea....................... Gălbăjoara........................ Iarba broaștelor....... Iarba mare........... Crinul de pădure.. Floarea paștelui...... Izma bună (Menta).... Brusturele.......... Dentiţa......... Levănţica. Măslinul... Feriga........ Iarba neagră.......... Ghizdeiul. Căldărușa......... Creţușca... 4 A . Brândușa de toamnă... Fagul......... Cucuta..... Floareasoarelui.......... Lăcrimioara.. Cola.. 67 M ..... Lichenul câinilor... Cimbrișorul.. Anghinarea........ Angelica de pădure............. Buruiana de trânji..... Coada zmeului.......... Hibiscus..... Grape-fruitul/Grepfrutul.... Gutuiul.. Genţianele (Ghinţura galbenă..... Coada șoricelului.. Liliacul.. Cacao/Arborele de cacao.... Ciumăreaua. Castanul........ Asmăţuiul. Linariţa.. Ienupărul........... Mangoldul............. Amăreala...... Castravetele..... Dediţelul............ Mărul lupului...... I ...... Iarba roșie.. Arahidele....... Limba boului.... Bobul...... Isopul..... Albăstrelele......... Bujorul de munte.............................Afinul....... Crușânul................... Limba broaștei.............. Dalacul......... Iarba grasă.. Ananasul..... 61 J ... Maghiranul..... Coroniștea..................................... Bamele...... Coca..... Dudul...... 53 H ................................ 74 .. Cimbrul de cultură.. Cătina albă........ Fasolea............ Coada calului. Cocotierul.................. Feriguţa........................... Mango..... Drobiţa.............. Meiul.......... Dovleacul...... 5 Cuprins B . Bradul....... Feciorica.............. Chili/Arborele de chili. Laptele câinelui. Ginko biloba......... Ghinţura violetă).. 59 Hameiul.. Mandarinul...... Grâul.. Arnica.......... Mărgelușele.. Brâncuţa...... Fucusul/Alga fucus............. Mate........................................ Lemnul câinesc........ Lichenul de stejar....... F.... Colăceii babei.. Măselariţa..... Iedera........... Mătăciunea. Lumânărica........... Broccoli... Măcrișul..... Degeţelul lânos.... Caisul.......... Mătrăguna. Măceșul. Frasinul................ Măcrișul iepurelui....... Calomfirul.... Cătușnica. Ghinţura albastră............... Izmușoara de câmp....... Brebenelul. Curmalul. Macul de câmp.......... Ardeiul iute.................. Gălbenelele...................... Iarba de șoaldină................... Izma broaștei..... Angelica..... Mazărea... Cerenţelul.. Curpenul de pădure........ Ghiocelul................ Armurariul.. Cicoarea.. Dumbravnicul............ Lămâiul................ Fragul....... Lingureaua.......................................... Cucuta de apă................ Lintea... Bozul........ Iarba șarpelui.... Ipcărigea......

........... Orezul........... Ventrilica.. Sfecla roșie............ Orzul........................... Untul vacii. 137 Ţ . Pochivnicul.. Tarhonul.. T .... 158 ..... Salvia.. Pinul........ Piciorul lupului.................. Strugurii ursului.... Ungurașul.. Virnanţul............. 135 Șofranul.. Trifoiștea de baltă................... 155 Zămoșiţa. Saschiul......... Vinariţa...... Pecetea lui Solomon. Muștarul alb......... Traista ciobanului........ 99 R .. Spânzul. Vulturica..... Plesnitoarea..... Oreșniţa...... Mirtul....... Scara Domnului.... Pepenele galben................... 90 O ............. Vâscul.......... Păducelul...... Troscotul........ Roiniţa... Nucul. Siminocul...... Roiba......... Trei fraţi pătaţi........................... Silurul................ Răchitanul............................ Susanul.............. Ricinul................ Varza creaţă..... 95 P . Soia........... 144 Ţelina.... Mușeţelul roman........ Ochiul lupului........ Pătlăgica roșie... Rozmarinul... Rostopasca....... 145 V .. Urzica......... Spanacul........................................ Vineriţa......... Yucca U .............................. Schinelul.............. Trandafirul................... Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul. Socul. Rodul pământului... Scumpia. Vindeceaua.. Sânzienele.. Porumbarul... Salba moale..... Viţelarul.... Păpălăul.. Ulmul.. Talpa mâţei......... Sclipeţii...... Vătămătoarea............... Zmeurul..... Porumbul.... Sănișoara......................................... Omagul.. Piersicul. Mușchiul de munte...... Rodiul/Rodia..... Ștevia... Napul........ Talpa gâștei. Urechelniţa....... Pătrunjelul................................ Toporașii............ Patisonul.......... Papaia........................................ Verigariul...... Pelinul...... Păstârnacul............... 157 Bibliografie selectivă ............ Nalba mare....... Untișorul... Tulichina......... N ............................. Tătăneasa. Scânteiuţa................... Pepenele verde............ Mutulica......... Mierea ursului........ Ovăzul......... Pătlăgica vânăta..... Săpunariţa....... Nalba neagră..................... 149 Y ..... Sparanghelul.... Morcovul de grădină.. Splinuţa.... Pirul.. Prazul................ Schinduful....... Tămâiţa...... Scaiul dracului.... Piperul negru.. Osul iepurelui................... Nufărul alb..... Migdalul....... Năutul..... Prunul. Stuful.................. Salata verde. Scaiul vânăt.................... Smochinul............................... Pătlagina.... Răculeţul.. Stejarul................. Teiul............................. Viţa de vie... Trifoiul roșu. Mușeţelul..... Sunătoarea.......... Urzica moartă......... Nu-mă-uita.................... Troscotul de baltă................ Piretrul............... Sulfina.. Nufărul galben... Morcovul sălbatic... Portocalul....... Piperul de baltă..... Podbalul.................... Răchita roșie................... Moșmonul.......... 118 Ş ................ Usturoiul..... Salcâmul japonez..... Salcâmul........ Zorelele...... Scaiul ghimpos...... Păpădia.... Rogozul........... Păștiţa... Slăbănogul. Negrilica. Plopul negru........... Ţintaura..... Odoleanul/Valeriana........ Mojdreanul................. Părul..... Obligeana................... Stirigoaia.............. Popâlnicul iepuresc...................... Pufuliţa................... Nemţișorul de câmp.... Secara...... Turiţa mare.. Năsturelul........... 155 Z .. Tuia/Arborele-vieţii............................................. Sporiciul.................. Scaiul măgăresc. Mutătoarea.. Reventul... Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi . Murul.... Roua cerului.. Ruscuţa de primăvară. Năpraznicul........... Ridichea...Mielăreaua. 112 S ......... Volbura............. Vanilia. Sovârvul. Muștarul negru......................... Turta.................. Scorușul de munte...... Sorbestreaua...............

Între hotarele mierii și ale laptelui. să ne-o apropiem. Desigur. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. vital . Vorbim aici despre lumea vegetală . Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. Se spune. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. Cu încredere și la modul practic. întru binele și echilibrul nostru. cu natura. deplină și strălucitoare. . altceva. în timp ce plantele au harul divin.să-i zicem. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. beneficiile vor fi nepreţuite. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. așa cum deja încercăm să regăsim. în pace și în armonie. există o lume pe care trebuie. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. nicidecum. modă. ci o necesitate și un incontestabil temei. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. desigur. între adânc de mare și vârf de munte. desigur. neobosiţi și adesea pasionaţi. spre practicile și terapiile naturiste nu e. noi. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. oamenii. parcă.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. lumea animală. deși istoria oamenilor ne arată. lumea faunei. răsfăţ. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine.

Afinul crește pe munte. În tratamente naturiste. Întrebuinţări. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Afinul este un arbust bogat ramificat. afinele sunt plăcute la gust. culoarea verde. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. Denumiri populare: pomușoare. De asemenea. afine. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. diabetul. tulburări ale circulaţiei sângelui. dar nu sunt de neglijat nici fructele. mirtilină. agrișele . Prezentare. cunoscute sub numele de agrișe. mai ales pe timp de noapte. faringite. Afinul este. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. Florile. Atât frunzele. Agrișul este un arbust cu o înălţime. sechele de infarct. vitamina C. inclusiv miere. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. dezvoltându-se în mai-iunie. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Agrișul crește în zona montană și subalpină. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. Din fructele de afin. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. provitamina A. iar florile au culoarea roz-palid. antihemoragic. alcool și alţi ingredienţi. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. ci și în fructe. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). Denumire populară: pomușoare. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. sau ceva mai deschis – spre grena. afine de munte. păroase. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. până spre golurile alpine. ceaiul de frunze. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. din care se prepară un decoct. totodată. de culoare verzuie sau roșcată. În condiţiile vieţii moderne. în micoze. neomirtilină. ramurile sale având. Apare și sub formă cultivată. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. sunt comestibile. zaharuri. gută. Mai nou. fiind considerate un aliment ecologic. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. Aparţine familiei saxifragaceelor. stomatite. Din frunze se face infuzie. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. gălbuie sau chiar roșiatică. de mici dimensiuni.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. și pot fi consumate ca orice fruct. diuretic. dar și pentru consum în gospodărie. de la circa 800 de metri în sus. la maturitate. Prezentare. Reduse ca dimensiune. gustul fiind dulce-acrișor. și un activ agent antidiareic. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. în permanenţă. dezinfectant intern. afecţiuni reumatice. cuprinsă între 60 și 150 cm. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. Face parte din familia ericaceelor. coronarită. Se prezintă ca un arbust scund. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. cu zahăr. Fructele sunt de culoare neagră. Culoarea lor poate fi verzuie. Frunzele sunt oval-alungite. De asemenea. prin tufărișuri și păduri. Ramurile sale sunt spinoase. iar frunzele. desigur. acizi. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. De altfel. coacăze. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. Fructele conţin pectine. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. Acrișoare. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. Fructele. valoarea economică a afinelor crește. au formă lobată. Taninul se găsește nu numai în frunze.

Aloea provine din zona mediteraneană. precum și un diuretic natural și eficient. până la 1 kg de agrișe pe zi. Au efecte. La maturitate. Totodată. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. astringent. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. cu bune rezultate. tanin. purpurii. floarea grâului. stomahice. însă. Ca plantă medicinală. potasiu. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. iarba frigurilor. cianină. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. sunt galbene sau roșii. C și P. prin efectele sale tonifiante. În mod obișnuit. în industria alimentară. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. și nu numai. Potrivit specialiștilor. în principal.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. tulpina albăstrelelor este păioasă. Întrebuinţări. Datorită condiţiilor climatice. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. Prezentare. granule. păroasă. pectine. în afecţiunile cardiace. și în stare proaspătă. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. Aloea prezintă interes pentru femei. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. Substanţe active importante: vitaminele A. dar poate fi utilizată și planta întreagă. Florile. vineţea. pelargonină. tătăișă vânătă. în gută. în tratamente privind iritaţiile oculare. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. din care se extrage sucul de aloe. de asemenea. . taluzurile drumurilor. în inflamaţii ale pleoapelor. lanurile de grâu și secară. diuretic. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. sodiu. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Substanţe active importante: centaurina. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. în combinaţie cu alte plante medicinale. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. În practica naturistă. floarea paiului. dar în cantităţi mai mici. de 50 – 60 cm. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. Acţionează. În practica medicinală curentă. sau se potenţează. și în suferinţele reumatice. dar și acidul malic sau tartric. cărnoase. dispuse în formă de spic. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. Prezentare. fosfor. în curele de dezintoxicare. B1. Înfloresc din iunie și până în septembrie. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. Denumiri populare: măturică. dar mai ales ca un bun purgativ. Întrebuinţări. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. pilule laxative. în mod obișnuit. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. adică în conjunctivite. aloea se remarcă. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. Întrebuinţări. Agrișele sunt recomandate. și împotriva diareii. totodată. vermifuge. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. se face cură de agrișe. Datorită conţinutului lor. a reumatismului. Agrișele au și o mare valoare medicinală. Are frunze foarte groase. Albăstrelele se folosesc. În mod obișnuit. B2. ajungându-se să se consume. ramificată. și în curele de slăbire. lemnificată. Preferă locurile uscate și însorite. cu încredere. acizi – mai ales acidul citric. Sucul se poate utiliza. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. consistente. cu succes. în România se găsește numai cultivată. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. calciu. dar și un bun digestiv). Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere.

violete. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. Ca plantă medicinală. iar frunzele. valoare medicinală are toată planta. Valoare terapeutică au nu numai alunele. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. sistemul respirator. sub formă de decoct. Alunul înflorește devreme. adică alunele. alcoolul specific numit poligalită. a sistemului nervos. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. Uneori se folosesc doar florile. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Crește prin pădurile de fag. a stomacului. și un bandaj gastric. fluidifiantă și expectorantă. glicozide. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. de fapt. decoct și suc. de stejar.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. pe terenuri înţelenite. frecvent în zona dealurilor. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. așa cum îl știm noi de la piaţă este. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. ci și în menţinerea unei stări generale bune. Substanţe active importante: azotaţi. datorită acestei compoziţii de excepţie. calciu. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. Întrebuinţări. bronșita. cel mai adesea albastre. În cantităţi mari. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. totodată. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. de ulm. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. Fructele. Florile sunt sub formă de mâţișori. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. potasiu. de obicei. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. în vârf. cupru. tuberculoza pulmonară. pe marginea drumurilor. Amăreala crește prin fâneţe. însă. Poate fi întâlnit și pe pajiști. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). În mod obișnuit. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. magneziu. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. . iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. provocând o secreţie bronșică masivă care e. fier. fiind foarte hrănitoare. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. aproape ovale. În cazul amărelii. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. precum și ca fortifiant. întotdeauna. gustul ei fiind. ananasul este o erbacee. Fructul de ananas. mai nou. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. în martie. Cu proprietăţi astringente. Întrebuinţări. au un peţiol de unu-doi centimetri. Este o plantă perenă. Alunele de pădure sunt. în 1493. Prezentare. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. o inflorescenţă sub formă de spic. Fructul este o capsulă. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. albastre. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. aparţinând familiei bromeliaceelor. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. tusea convulsivă. vitaminele A și B. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. Prezentare. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. ci și frunzele și. mai nou și sub formă de extract. Rizomul este scurt. Denumire populară: șopârliţă. Poate crește până la cinci metri înălţime. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. materii grase. după cum îi spune și numele. Prezentare. În practica medicinală se utilizează. puternic amar. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. în amestec cu arborii de bază sau la margine. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. deoarece poate irita tractul digestiv. Polygala vulgaris. sub formă de tufișuri. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. fosfor.

ulcerului duodenal. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Din punct de vedere medicinal. Datorită bromelinei. La recoltare se culeg seminţele (fructele). Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. Florile. Utilizat în terapia unor boli importante. Prezentare. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. Dacă este bine preparat și păstrat. Întrebuinţări. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. iar florile alb-verzui. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Totodată. au formă de umbelă. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. deci este de dimensiuni reduse. mici și albe. precum și în calciu și fosfor. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. vin tonic. vitamina C. tinctură. având și proprietăţi antispastice și carminative. polizaharide. precum și în bucătărie. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. enterocolitelor. destul de mult. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). adică imediat ce a fost stors din fruct. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. La nivelul tractului digestiv. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. acestea sunt în cantităţi foarte reduse.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. Prin prelucrare. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica.5 metri. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. anasonul stimulează pofta de mâncare. Din aceste părţi se prepară infuzie. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. De asemenea. substanţe grase. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. Substanţe active importante: ulei volatil. dar în concentraţii mai reduse. bădean. Întrebuinţări. tot complexul de vitamine B. precum și în cele de combatere a celulitei. gastritelor. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. dar mai ales anticancerigene. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. anison. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. Mai nou. penate. acid cinamic. iarba îngerilor. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. Prezentare. Anasonul este folosit. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. Face parte din familia umbeliferelor. Are înălţimea de 40 – 70 cm. ci și frunzele. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. Angelica este o plantă erbacee aromatică. Frunzele sunt puţine și rare. și în industria băuturilor. aparţinând familiei umbeliferelor. pectine. bromelina este cel mai preţios compus. Denumiri populare: chimen dulce. buciniș. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. Frunzele acestei plante sunt mari. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. dar și în vitamina A. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. din care se extrage un suc foarte plăcut. chimion dulce. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. Este o plantă cultivată de om. aniș. bulbul și rădăcinile. praf de rădăcină. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. reglează activitatea intestinală. Din acest motiv. În terapii externe. Anasonul este o plantă anuală aromatică. Denumire populară: angelină. Potrivit specialiștilor. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. Ca plantă medicinală. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. ananasul este recomandat la desert. .

Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. C. oxidaze. lipsă de poftă de mâncare. medicinale și nu numai. fier. cu precădere. în partea a doua a verii. vin tonic. . rășini. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. Aparţine familiei compozitelor. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. iarba îngerilor. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. asemănătoare cu niște capitule. dar și limbul frunzelor. elimină surplusul de colesterol). Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. Rizomul este puternic. ca remediu în bolile de rinichi. Prezentare. rahitism. cucută. în lunci. în păduri. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. zaharuri. Substanţe active importante: terpene. și în medicina veterinară. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). angelica era socotită plantă-minune. flavone. Aparţine familiei umbeliferelor. lipsa de poftă de viaţă. lipide. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. Întrebuinţări. grupate câte două sau trei. Anghinarea se folosește în gastronomie. Frunzele. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. fiind cunoscut. Cândva. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. tulburări menstruale. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. ostol. Florile sunt mari. Prezentare. încă din vechime. polifenoli. expectorant. această specie de anghinare este cultivată. prin tradiţie. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. au formă penat-sectată. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. Angelica de pădure se întrebuinţează. în preajma apelor curgătoare. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. brândușă de toamnă. zarzavaturi. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. Întrebuinţări. colorate în roșu-violaceu. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. diuretic. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. Întrebuinţări. florile fiind roze sau roșiatice. cu frunze mari. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). carminativ. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. fosfor. Substanţe active importante: cinarină. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. vitaminele A. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. Anghinarea este o plantă perenă. pulbere de rădăcină. starea de oboseală generală. se spunea cândva. B. cremă. tinctură. Pentru terapii medicinale se folosesc. mangan. adică infuzie. în terapii. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. În general. prin iulie și august. multe ramificaţii. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. fiind consideraţi legume. de obicei. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. afecţiuni respiratorii. rizomii (împreună cu rădăcinile). Datorită calităţilor sale. la gătit. Se poate utiliza și planta întreagă. angelicină. cumarine. de asemenea. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. dar și seminţele. gros. pe fâneţe. Angelica de pădure este recomandată. de asemenea. sudorific. Substanţe active importante: ulei esenţial. spinoase-sticloasealbicioase. În acest caz. imperatorină. ca antispasmodic. reumatism. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. revigorând această activitate. Poate atinge doi metri înălţime și are. Denumiri populare: angelină.

Forma pentru tratament – ceaiul. mărește pofta de mâncare. Prezentare. Arahida este o erbacee anuală. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. roșie. reglează activitatea rinichilor. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. ardeiul iute este. O plantă familiară. de exemplu. ardeiul iute creează disconfort. care se ia în loc de alcool). deși se formează în partea aeriană a plantei. ardeiul iute regularizează digestia. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. fiind și un bun detoxifiant. surmenajul. flori galbene. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. deci. B2. În mod obișnuit. Utilizat în alimentaţia curentă. numită capsicaină. De altfel. Denumire populară: alune americane. . Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. anghina pectorală. vitaminele A. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. la revigorarea corzilor vocale. În anumite condiţii. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. cirozele hepatice. dar efectele purgative sunt însemnate. se coc în pământ. Înflorește din iunie până în septembrie. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. energetice și medicinale rămânând intacte. în facilitarea tranzitului intestinal. Florile au culoarea galbenă. Au și efecte diuretice. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. Pentru uz medicinal. tanin. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. de asemenea. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. B1. uneori. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. Consumat în cantităţi mai mari. ateroscleroza. din fructul de ardei se prepară pulbere. alune de pământ. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. sunt grupate și au culoarea albă. Întrebuinţări. mici și numeroase. galbenă sau violetă. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. la tonifierea. rădăcină cărnoasă și aromată. numeroase săruri minerale. infecţiile intestinale. enzime. în oboseală fizică accentuată. Prezentare. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. enteritele. tinctură și chiar decoct. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. A fost evidenţiată. aproape 50% din conţinutul alunei). de-a lungul timpului. uimesc. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. celor mai mulţi dintre noi. B1. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. Aparţine familiei papilionaceelor. originară din America de Sud. dar merită luate în seamă. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. are acţiune antimicrobiană. galbene sau roșii. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. hepatitele cronice. sunt verzi. are tulpină ramificată. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. Dacă e folosit în cantităţi moderate. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. Folosit drept condiment. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. frunze spinoase. hemoroizii. B2. dar care încă ascunde destul de multe secrete. Fructele. și ca plantă medicinală. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. Fructele. Florile ardeiului iute. De pildă. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. precum și vitaminele A. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. Întrebuinţări. F. în culturile mari. precum și în tratamentul eczemelor cronice.

Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. să echilibreze activitatea ficatului. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. silimarinul are proprietăţi antitoxice. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Denumiri populare: arginţică. decoct și cataplasme. ca expectorant. reumatismelor. silimarinul. Ed. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. Denumire populară: anin. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. în păduri cu arboret amestecat. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. numită silimarin. specialista C. greţurilor. din care se prepară pulbere. ficat. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. scai argintat. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. de virtuţile sale medicinale. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. în primul rând. De asemenea. în intoxicaţiile cu medicamente. revigorând sistemul circulator.5 metri și care poartă pe ea floarea. sub formă cultivată. se găsește o substanţă specifică. aproape rotunde. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Frunzele. Substanţe active importante: în frunze. sunt lipicioase. aparţinând familiei betulaceelor. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. Interesul pentru această plantă este determinat. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. cu ţepi. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. iar din seminţe se fac făinuri. Arinul negru este un arbore puternic. și nu numai. În acest context. Din frunze se prepară o tinctură. În tinereţe. armurariul are frunzele mari. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. Unii specialiști (J. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. în acest sens. sistem circulator). de pildă). dar împodobită și cu spini. tincturi. În primul an de viaţă al plantei. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. . în intoxicaţii chimice. Z 2000). „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. de asemenea. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. inclusiv alcoolul. Este o plantă iubitoare de mult soare. frunzele se dispun sub forma unei rozete. Substanţă activă importantă: taninul. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. varicelor. silimarinul fiind capabil să regleze. în general. însă. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. Originar din zona mediteraneană. Se mai folosesc și frunzele. lată ce scrie. rinichi. Prezentare. Valnet. Potrivit unor observaţii și studii recente. frumos colorată în purpuriu. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. scoarţa acestui copac este cenușie. extracte. armurariul face parte din familia asteraceelor. Întrebuinţări. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. în zăvoaie. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. preferând zonele aproape aride. De asemenea. Florile au forma unor mâţișori. Arinul negru crește pe terenuri umede. Întrebuinţări. paraliziilor. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. la nivelul solului. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. ca mijloc de apărare.

Datorită calităţilor sale medicinale. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. cicatrizante și decongestive recunoscute. formează capitule. luxaţii și chiar rupturi musculare. Aparţine familiei . Crește în zona montană și subalpină. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. tinctură și unguent. locuri virane. originară din India. ci și la frunze și rădăcini. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. B1. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. reumatism. Substanţe active importante. de culoare galben-portocalie. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. Este cultivat pentru mirosul său. cum ar fi dermatozele. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. frunzele și lăstarii. pajiști. substanţe azotoase. Denumiri populare: carul pădurarilor. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. de arnică. înălţime 15-70 cm. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. decoct. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Bama este o plantă anuală. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. De altfel. hidropizie. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. în mod curent arnica nu se utilizează intern. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. la detoxifierea acestuia. Substanţe active importante: vitaminele C. hematoame. În mod frecvent. contuzii. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. Ca plantă medicinală. În flora spontană. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează. fiind folosit în bucătărie. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Prezentare. Florile. Prezentare. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. PP. hașmaciucă. ci echimoze. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. Plantă perenă. precum și în tratarea laringitei acute. uneori gălbui. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. prin luminișuri. Înflorește în lunile iunie. Prezentare. scorbut. iulie și august. carul zânelor. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. ulei eteric. chiar asistenţă din partea medicului. Din arnică se prepară infuzie. ci numai extern. Înflorește în partea a doua a verii. săruri minerale. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. asmaţuchi. pășuni. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. Florile sunt albe. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. podbal de munte. litiază renală (pietre la rinichi). laringită. B2. de obicei. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. Compusul specific este arnicina. va fi puternic. contribuind. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. Tulpina este ramificată. contuzii). Fructele au culoare neagră. Întrebuinţări. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Denumiri populare: hasmaţuchi. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. Din acest motiv. colină și coloranţi carotinoizi.

Această plantă erbacee. Din planta de bază. Cu toate acestea. fiind utilă în procesul de creștere. sunt mici și rotunde. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. enzime. Întrebuinţări. florile și. până la un metru lungime. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. Banana este recomandată copiilor. laringite. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. Bananierul are flori femele și flori masculine. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. ierboasă. dr. cu toate acestea. având o greutate de 30 – 40 kg. În păstăile de bamă se găsesc proteine. săruri minerale. această plantă este cultivată și pentru decor. Substanţe active importante: bananele conţin protide. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. Face parte din familia compozitelor. păroase. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. fiind albe sau roșiatice. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. fiind afrodiziace. se pare. fiind considerate foarte nutritive. se extrage un ulei. vitaminele A. C și E. Substanţe active importante. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. epilepsia). poate ajunge până la opt metri înălţime. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. Tulpina. părăluţe. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. care. pot consuma flori fierte de bananier). fiind prezentă. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. Florile. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. Face parte din familia musaceelor. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. la rându-i. Se prepară infuzie. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. Atât păstăile. consumate „cu discernământ”. beta-caroten. Și. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. planta moare. Ovidiu Bojor. rădăcinile. B. Bananele au calităţi importante. mucilagii. în general. După ce a rodit. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. de altfel. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. este agentul medicinal . Musa sapietus. bronșite. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. În mod curent se folosesc lăstarii. totuși. Prezentare. Denumiri populare: bănuţei. bananele fiind produse de florile femele. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. ca și din celelalte părţi. antiscorbutice. B. O inflorescenţă de bananier ajunge. bineînţeles. dar și pentru seminţe. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. vitaminele A. Întrebuinţări. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. tincturi. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. remarcându-se prin colorit. se prepară extracte. infuzii. potrivit dr. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. ce are și ea valenţe medicinale. și mai ales în întărirea sistemului osos. C și PP. Datorită florilor sale. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. diuretice. se obţine suc. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. decocturi. laxative. totuși. hidraţi de carbon. adunate în capitule. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate.

tulpinile. contribuind la eliminarea acidului uric. insuficienţă hepatică și renală. precum și în scrofuloză. Întrebuinţări. traumatisme. bobornicul este mai puţin cunoscut. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. iar tulpina ramificată. pe marginile drumurilor. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Fructul de bobornic este o capsulă. în tratamentul pistruilor. liliachiu. încă din vechime. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. Potrivit prof. astm. la refacerea tractului gastro-intestinal. tonifiante. Ca plantă medicinală. mai ales ca plantă ornamentală. reumatism. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. Prezentare. târâtor. a apelor curgătoare. bobornicul e folosit în bolile de astm. efecte diuretice. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. fiind și un diuretic rapid. august și septembrie. laringită. în culturi. semănând. de asemenea. Bobornicul este o erbacee perenă. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. însemnate proprietăţi depurative. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Potrivit medicinii populare. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. Totuși. Potrivit specialiștilor. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. furunculoze. erbacee. albastru. sucul din bobornic având. precum și tocătura. Preparatele obţinute din bătrâniș au. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. gută. pentru purificarea sanguină. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. Babornicul este socotit. Utilizare – atât extern. totodată. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. acum este prezentă în toată Europa. albastru-deschis. de asemenea. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. Au. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Apare și în variantă cultivată. amestecul din această plantă (tulpini. de la câmpie până sub munte. Totodată. pe lângă izvoare. Face parte din marea familie a compozitelor. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. rășini. ca orice buruiană nedorită. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. cu cele de urzică moartă. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. un revitalizant important. determinând dezvoltarea globulelor albe. Întrebuinţări. contribuind. Originară din America. dr. Bătrânișul este o plantă anuală. tanin. pârloage. pecingenilor. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. Înflorește în lunile iulie. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. Întrebuinţări. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. de altfel. în reumatisme și gută. deși se găsește lesne în flora României. expus și nu prea consistent. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. tuberculoză și boli ale ficatului. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. în liziere. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. fructele.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. în primul rând. Prezentare. ulceraţiilor scorbutice. întrucâtva. cum ar fi alb-gălbui. cât și intern. Înflorește în mai și iunie. febra). Ion Gherman. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. frunze. dar și pe terenuri părăginite. o importanţă deosebită având florile. florile fiind albastre. flori) pot fi folosite. florile având culori diverse. Sunt. . Este indicat. în caz de hemoragii. Crește. sub formă de comprese și cataplasme.

cu toată încrederea. Această plantă. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. În mod discret. florile. Principalul preparat medicinal este infuzia. nefritele. depurativ. celuloza 7. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. cistite. Prezentare. Prezentare. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. bradul înflorește în lunile maiiunie. prin pârloage. sedativ. Pentru uz medicinal se culeg florile. pe pășuni. se pare. păstăile tinere. În acea zi se ofereau zeilor. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. cât mai mult bob. cât și în bolile de prostată. Din flori se prepară infuzie. după cum se știe. originară din Asia. bineînţeles. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. Întrebuinţări. constipaţia. Bobul este o erbacee anuală. Întrebuinţări. tonic. B. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie.5%). este diuretic. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. roz. edemele. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). la marginea pădurilor. Bradul face parte din familia pinaceelor. fiind muchiată. Bozul înflorește în lunile de vară.20 metri. drept jertfă. . Denumire populară: fasole mare. Substanţe active importante: taninuri. calităţi de agent revulsiv. Frunzele au formă de ace și. C. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. De asemenea. poate fi întâlnită numai în culturi. glucide. fier. dar și medicinală a bobului. boabele coapte. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. potasiu). fructele. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. substanţe grase (1. zaharuri. boabele verzi. acid tartric. hidropizia. pe terenuri virane. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. Are frunze mari. nu cad în anotimpul rece. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. chiar violete. vitaminele A. cu miros neplăcut. frunzele. Crește. purgativ. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. natriu. fiind înrudită cu socul. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. magneziu. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. vitamine. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. esenţe parfumate. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. care își îndemna elevii să consume. substanţe amare. Arbore de mari dimensiuni. favorizează transpiraţia. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. Prezentare. acid malic. adesea. coaja rădăcinilor. Denumire populară: bozie. Bobul este un aliment foarte hrănitor. având. grupate în inflorescenţe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. în colonii. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. Florile bobului sunt albe. dar se utilizează și coaja și rășina. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). formând adevărate păduri în locuri umede. Mult mai multe utilizări au fructele. În mod surprinzător. Putem da aici exemplul lui Pitagora. protide. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. în locuri părăsite.5%). Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. cojile păstăilor și. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. cu coajă groasă. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. Florile sunt albe.

Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. răni deschise – mai ales la copii. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. flavone. Pentru medicaţie se culeg frunzele. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. dermatite. Astfel. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. pietrele. nu ne convin medicamentele moderne. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. săruri minerale. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. Sporii au culoarea galben-deschis. . Întrebuinţări. culoarea fiind verzuie. în intertrigo. anotină). de la deal până la munte. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. firește. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. Are tulpină păroasă și flori galbene. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. din care se prepară o pulbere. Denumire populară: pedicuţa. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. Întrebuinţări. poate fi și acuma. În uz intern. Confruntându-se cu răcelile. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. în nevralgii. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Întrebuinţări. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. cumva. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. din care se ridică frunzele. din timpuri străvechi. hepatitele. rareori molidul. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Prin urmare. vârfurile cu tot florile de pe ele. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. pălămidă. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Întrebuinţări. părţile tinere ale plantei. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. fiind un antiinflamator eficient. Prezentare. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. fiind bune și siropul sau mierea. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. în primul rând. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. precum și în arsuri. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). Prezentare.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. lemnele căzute. Plantă perenă. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. dacă. culcată pe pământ. Medicina populară a introdus. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. cu o tulpină lungă de până la un metru. Prezentare. precum și laringitele și faringitele. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. barba ursului. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm.

. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. cu brânză. gălbui. violete. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. adică sunt erbacee perene. în culori albe. Denumiri populare: brebenea. cu paste. Prezentare. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. bine puse la punct). recunoscute din ce în ce mai mult. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. sunt melifere. dar și gătită cu carne.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. deci o plantă periculoasă. Altfel. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. trăia Medeea. precum un chiorchine. cum ar fi cancerul. Prin urmare. Prezentare. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. Denumire populară: conopida broccoli. este otrăvitor. se pare. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. Ca plantă medicinală. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. De asemenea. dar și ca un diuretic eficient. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. cu sfârșit letal. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. o regiune din zona estică a Mării Negre. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. de cele mai multe ori. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. În acest sens. Întrebuinţări. Întrebuinţări. purpurii. ajungând la înflorire abia toamna târziu. roz. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. breabăn. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. cu ouă. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. gol pe dinăuntru. cu înălţime până la 13 cm. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Are și calităţi medicinale. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. multicolor și frumos mirositor. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. botrytis. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. Bulbocapnina este o substanţă toxică. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. Rizomul este dezvoltat și. var. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. galbenă sau violetă. Această inflorescenţă poate fi verde. Florile. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Fructul. o renumită vrăjitoare. Se spune că în Colchida. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. ci mai rară. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. există riscul unor grave intoxicaţii. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. de mărimea unei nuci. Erbacee micuţă cu flori liliachii. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. în locuri umede. Substanţa activă importantă este colchicina. coricavină și bulbocapnină.

extract. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. au un miros plăcut. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. Când se usucă. inulină (în cantitate mare). de un verde adesea întunecat. consistente. late. de asemenea. Întrebuinţări. în osteoporoză. un bun depurativ. cât și prin înălţime – până la 1. Substanţe active importante. de asemenea. Substanţe active importante: ulei eteric. Întrebuinţări. cu succes. și astenia de primăvară. Alte substanţe: vitamine din clasa B. consistente și de mici dimensiuni. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Din brusture. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. glucide. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. . Se prepară infuzie. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. anemii. Este. putând fi folosite. celuloză. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. Prezentare. săruri de potasiu. În cantităţi mari. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. Este. Brusturele este o plantă maiestuoasă. eczemelor și furunculozei. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. tanin. ulei volatil. intern sau extern. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. numit uneori și smârdar. vitamina K. sunt dispuse altern. lipan. prin uscare. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. groase. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. își pierd o parte din proprietăţi. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. Brusturele este eficient și în tratarea acneei.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. Prezentare. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. puternică. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. Frunzele. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. cum ar fi tratamentul furunculozei. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. deranjamente digestive. florile. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. săruri minerale. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. deci. decoct. Florile. Fructul este o capsulă. de asemenea. Prin urmare. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. dar și în tratamente dermatologice importante. în combaterea hemoragiilor. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. Face parte din familia ericaceelor. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C.3 metri. de la câmpie până la munte. Întrebuinţări. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. lucioase. inflorescenţa devine scaiete. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. totodată. brusturele combătând. stimulând creșterea părului. foarte dezvoltată. betacaroten. Rădăcina este. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. de culoare roșie. captalan. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. taninuri. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. în amestec cu alte plante. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. ramurile tinere cu tot cu flori. rareori roz sau albă. Bujorul de munte. precum și în afecţiuni respiratorii. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. Denumiri populare: ciulin.

nevralgii. colici și balonări intestinale. tot cu busuioc se tratează și. lipsa poftei de mâncare. antifungic. bronșite. iunie și iulie. Prezentare. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. În medicina populară românească. în timp. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. multă vreme. aduce liniște în gospodărie. Întrebuinţări. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. planta lui Hristos. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. se utilizează ca pansament. Prezentare. răceală. în casele de la ţară. buretele de stejar a fost folosit. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. fiind un hemostatic destul de puternic. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). Este vorba. În natură. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. persistent. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. buretele de stejar produce. floarea bisericii. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. . buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. la prepararea diferitelor mâncăruri. Face parte din familia orhideelor. fiind. Trăind pe copaci. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. pe vremuri. fiind antibacterian. încâlcite. Chiar migrenele. buruiana dragostei. mai ales pe stejari și fagi. Întrebuinţări. pe tulpinile copacilor bătrâni. Întrebuinţări. Există credinţa potrivit căreia. dezvoltate. aparţinătoare de familia labiatelor. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. mai ales al pădurilor de foioase. bosioc. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. altfel greu de vindecat. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Denumire populară: trânji. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. borjolică. Buruiana de trânji nu are clorofilă. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. nu întâmplător. mătăcină. florile fiind albe sau roz. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. stomahic. rădăcinile sunt cărnoase. busuiocul are locul său. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. busuiocul se cultivă. Plantă foarte cunoscută. vomă. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. de fapt. busuiocul este utilizat. Fiind o plantă saprofită. putregaiul alb al lemnului. bazilic. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. din ce în ce mai mult. În bucătărie. În medicina populară. și în industria cosmetică. Denumiri populare: vasilisc. Buruiana de trânji este o plantă perenă. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Planta înflorește în lunile mai. pus la icoană sau în grinda casei. Fructul este o capsulă. în lipsă de altceva. Substanţe active importante: oestragol și linalol. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. brună și miros a miere de pădure. Înflorește în iulie-august. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. o orhidee de pădure. fiind considerat plantă sfântă. antispastic. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. carminativ. de fapt. Busuiocul este un bun stimulent general. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. deci. Prezentare. Datorită modului său de hrănire. fiind folosit. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. Florile au culoare închisă. Datorită aromei sale plăcute și persistente. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Denumire populară: iască. De asemenea. Se zice că la nașterea Domnului.

Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. Florile apar la subsuoara frunzelor și . boabele de cacao. Coffea robusta. aminoacizi. un fir de busuioc din grinda casei. În realitate. pentru copii frumoși și sănătoși. în special. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. euforizante și chiar afrodiziace. Întrebuinţări. fiind socotit o plantă miraculoasă. Pentru noroc. În vechiul sat românesc. Face parte din familia rubiaceelor. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. mult mai complexe și mai diverse. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. În schimb. Potrivit unor cercetări de dată recentă. ce conţin până la 30 de seminţe. ci și asupra sistemelor cardiovascular. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. însă. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. totuși. în care s-au aflat boabele. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. fiind cărnoase și consistente. cu nervuri puternice. respirator și digestiv. ci și. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. adică arborele de cafea. Pe lângă aceste substanţe. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. valoare medicinală au boabele. Prezentare. sau chiar frunzele. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. pentru spor și bine în viaţă. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. Asemenea cafelei. adică untul de cacao. zilnic. arborele de cacao și. deopotrivă. Desigur. în Arabia i s-au descoperit calităţile. enzime. care în mod obișnuit se macină. cu virtuţi tonifiante. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. contribuind. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. pentru suflet. obţinându-se pudra de cacao. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. Se recomandă. În cazul arborelui de cacao. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). de exemplu. inclusiv sub formă de alimente. neapărat. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. conţin săruri minerale. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. cu poftă. De pildă. De altfel. adică boabele de cacao. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. Coffea excelsa. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. La fel ca băutura de cafea. la eliminarea clorurilor. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. apoi cafeina și teina. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. cu suprafaţă aproape lucioasă. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. Prezentare.

Astfel. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. dar a murit relativ tânăr. Întrebuinţări. levuloză și glucoză și. vitamine – B1. aromate și apetisante. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. provocându-le insomnii și agitaţie. Totuși. prin efectele sale psihoenergizante. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. B2. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. totodată. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. Caisul este. Componentă a vieţii moderne. vitamina A. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. face parte din familia rozaceelor. compot sau fructe uscate. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. tanin. cu marginile fin crestate. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. C și. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. foarte sensibili. brom. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. Caisa are o valoare energetică semnificativă. apoi cafeonă. ci și mireasma florilor sale. de foarte multă vreme. Din boabe se extrage cafeina. caisul s-a răspândit în toată lumea. fluor. potasiu. deci. de multă vreme. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. cu încredere și speranţă. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. în cantităţi însemnate. asteniilor. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. fiind aclimatizat. Originar din China. Se consumă și sub formă de suc. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. de strai de sărbătoare. copiilor le este interzis consumul cafelei. cobalt. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. Interesant e fructul. însă. Cafeaua este. care este un adevărat medicament. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. și chiar coaja. roșie și. În dezvoltarea sa. Întrebuinţări. Pom fructifer. că dilată căile respiratorii. Frunzele sunt de formă ovală. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. astringente și diuretice. a lucrat foarte mult și cu succes. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. totodată. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. cafeaua contribuie în mod cert. și în Europa de sud-est. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. violetă. Prunus armeniaca. . Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. aspectul său fiind foarte frumos. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. un arbore comun în spaţiul românesc. fiind. Cafeaua. rahitismului. în cele din urmă. magneziu). care are forma unei cireșe. este un tonic puternic al sistemului nervos central. în primul rând. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. Fructele. Din acest motiv. întârzierilor de creștere. miraculoase. Prezentare. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. un adevărat accelerator al inimii. Caisul înflorește primăvara. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. în primul rând al scoarţei cerebrale. boabele. În cazul arborelui de cafea. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. mai ales. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. de exemplu. Cafeaua este și un bun diuretic. copiii fiind. bolnav de hidropizie). Asupra unora cafeaua are efecte majore. nimic nu e dovedit. fier. valoare medicinală au. insomniilor și chiar în stări depresive. fosfor.

Practic. prin tradiţie. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. captalanul are frunze mari. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. Denumire populară: vetriceaua. adică tulpina subpământeană. late. tanozoide. Întrebuinţări. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. antiseptice. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. fiind iubitor de apă. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). substanţe amare. gripa. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. cu dezvoltare perenă. al râurilor. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. consistente. se dezvoltă târziu. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. mixturi. contorsionat. Calomfirul este o plantă erbacee. se încearcă .22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. fiind acoperită cu perișori foarte fini. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. prin martie-aprilie. calmante. este puternic. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. Florile. Această plantă se cultivă. Potrivit unor observaţii mai vechi. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. Preparatele de calomfir sunt eficiente. Prezentare. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. se știe. Crysanthemum vulgare.5 metri înălţime. și alte proprietăţi. Până în prezent. combătând stările de spirit confuze. ușor cărnoase. Se prepară infuzie. flavone. borneol. reumatisme și gută. prin lunile august și septembrie. pentru decor. calmează reumatismele și alte dureri din organism. Are un rizom puternic. prin zone mlăștinoase. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. Prezentare. extracte. de isterie. adesea. Legat de această ultimă recomandare. preparatele de captalan au efecte antispastice. Prezentare. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. migrenele. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. de asemenea. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. aparţinătoare de familia compozitelor. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. tonice. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. tincturi. Crysanthemum balsamita. vasodilatatoare. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. spasmele stomacale. analgezice. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. Rizomul. Tanacetum parthenium. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. Totodată. ulei eteric. însă. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. Înflorește înainte de înfrunzire. Substanţe active importante. oboseala complexă. gros. de tensiune nervoasă. pulbere. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Întrebuinţări. cataplasme. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. Rizomii se culeg toamna. de culoarea galbenă. Sub formă de infuzie. Ele au. expectorante. Substanţe active importante: camfor. mai nou. oboseală accentuată. fiind antispasmodice. frunzele și florile. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid).

fosfor. artrite. castanele. făină de cartofi. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. magneziu. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. În momentul coacerii. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. cartoful a fost folosit. disfuncţii intestinale. Cândva. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. B6). Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. cea mai mare fiind foliola mijlocie. verde. cu ghimpi. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. hepatite. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. Întrebuinţări. Din toate acestea se obţin. fier. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. se utilizează tuberculul. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. Castanul înflorește în mai și iunie. Își are originea în peninsula Balcanică. vitaminele A și C. Prezentare. În cazul castanului. dischinezii biliare. fraxină. . acid folic. B2. Substanţe active importante: amidon. o hrănire completă. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. a medicului. Cartofii dulci. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). cataplasme. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. decoct.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). Datorită calităţilor sale nutritive. În pământ. cartoful este foarte ușor digerabil. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. de obicei. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. Denumire populară: castan porcesc. castan sălbatic. acid citric. vitaminele din grupul B (B1. Florile cartofului sunt albe sau violete. Denumiri populare: baraboi. terci de cartofi cruzi. frunzele și florile. culoare ce apare. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). Castanul este un arbore puternic și maiestuos. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. Pentru uz medicinal se prepară suc. oferind. Mai mult decât atât. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. prin procedee specifice. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. În secolul al XVIII-lea. Adus și aclimatizat în Europa. Cel mai important preparat de castan este decoctul. Înalt până la 30 de metri. protide. ca hrană pentru animale. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. Prezentare. esculozidă. mangan. cartofi copţi sau fierţi în coajă. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. practic. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. lipide. o vreme. În alimentaţie. cupru. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. În afară de tuberculi. potasiu). Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. barabulă. litiaze biliare. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. dar și pentru terapii. acid malic. obezitate (cartofii nu îngrașă!). mult mai mare decât o nucă.

că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Fructul acestei plante. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. de asemenea. vrejurile și cârceii de castravete au. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. Fierţi. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. fiind. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. quercitină. Căldărușa este o erbacee perenă. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. ușor cordiforme. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. totodată. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. flavonoide. un tonic și un reechilibrant digestiv. sub formă de clopot. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. . fiind energizante și remineralizante. rareori simplă. întrucâtva. ca agent de curăţire. pentru terapii preparându-se un decoct. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. prin fluidizarea fluxului sanguin. în mod pozitiv. proprietăţi medicinale. Datorită calităţilor lor. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. Substanţe active importante: vitaminele A. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. hemoroizii. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. săruri de calciu. Fructele castanului dulce. acoperită cu peri aspri. Ca depurativ. în inflamaţii diverse ale pielii. convalescenţilor. sunt indicate și în hrana copiilor. atât de obișnuită. glucide. sulf. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. are și o serie de proprietăţi medicinale. de detoxifiere. dar cu vârful ascuţit. lipide. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. colorate în albastru. util în bucătărie. în castane – saponine (în primul rând escină). ulcerele varicoase. influenţând. Prin urmare. mai ales în combaterea formării calculilor. Tulpina este ramificată. flebitele. mucilagii. în combaterea ridurilor. Întrebuinţări. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. roz. Frunzele sunt mari. varicocelul. vasoconstrictoare. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. sunt comestibile. umflarea ficatului. Preparatele de castan au acţiune astringentă. fiind utilizat atât intern. Întrebuinţări. siliciu. Prezentare. Denumire populară: clopoţei mari. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. castravetele. filochinonă. antiinflamatoare. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. fier. Seminţele. De asemenea. cât și extern. azotaţi. circulaţia sângelui. de altfel. celor slăbiţi. potasiu. caroten.000 de ani și chiar mai mult. B și C. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. săruri minerale. fosfor. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. în pecingini. ale cărui fructe sunt comestibile. cu o stea. castan întâlnit în culturi. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. tulburările de menopauză. S-a constatat. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). în frunze – astragalină. Florile sunt galbene și se aseamănă. este indicat în gută. totodată. alb sau violet. Prezentare. Rămânând în acest registru cosmetic.

Acest ceai poate fi considerat aliment. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. precum și lichior. Întrebuinţări. PP. uleiuri. căldărușa este o plantă otrăvitoare. aparţinător familiei eleagnaceelor. Substanţe active importante. Cătina albă crește în flora spontană. prin fâneţe. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. deci. fiind o frumoasă plantă ornamentală. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. remarcându-se vitaminele B1. Prezentare. Având proprietăţi sedative. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. Face parte din familia caprifoliaceelor. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. Elena Niţă Ibrian. Fructele. Potrivit acestora (de ex. tufărișuri. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. reumatism. Atenţie. În parcuri. Flori care. poieni. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. acid nicotinic. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. mai nou. cătina albă se folosește. Se prepară sub formă de tinctură. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. în bucătărie. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. cătină de râu. În general. decoct. Uneori. Florile sunt grupate. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. tufărișuri. Se poate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. se spune. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. B2. Cătina este un arbust spinos. Fructele fermentate pot fi și distilate. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. liziere. cătină cenușie. Aparţine familiei ranunculaceelor. Frunzele au mai mulţi lobi. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. Întrebuinţări. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. C. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. înflorește în martie-aprilie. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. salicilină. nefiind comestibile. maximum cinci. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Florile sunt mici și galbene. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. acizi. . Naturiștii îl consideră un tonifiant general. în zone mai pietroase și apropiate de ape. mate pe spate. Călinul crește prin păduri. se poate prepara un vin de cătină. căldărușa este și cultivată. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. ci și hrănește. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. precum și în descântece. cât și în diverse boli de piele. tanin. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. urticarie și deranjamente intestinale. Poate fi întâlnită în flora spontană. ca plantă ornamentală. Alte substanţe: acid folic. având culoarea albă. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. inozitol. au culoarea roșie și sunt pline de suc. dar poate fi și cultivat. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. De altfel. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. liziere. De asemenea. astringente și mai ales sedative. în Tratat de hrană vie). dispuse în ciorchini. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. rășini. Denumiri populare: cătină. extract fluid. tufișul de nisip. rareori ajungând până la cinci metri. Întrebuinţări. spune despre cătină că nu doar tratează. dar despre care se știe că este toxic. Prezentare. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie.

P și B2.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Ceaiul face parte din familia theaceelor. tetrahidrocanabinol. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Pentru terapii. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. bronșită cronică. au frunzele ceaiului. Poate atinge înălţimea de un metru. de asemenea. cu marginea crestată. Pentru medicaţie. vasodilatatoare. Substanţe active importante: teofilină. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Se pare că unul dintre . Potrivit cercetărilor. de culoare galben-verzuie. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. mai ales flavonele și catehinele. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. În mod ciudat. În prezent. săruri minerale. dense. fiind o plantă aromatică. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. Preparatele din cânepă au. Cânepa cultivată este o plantă anuală. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. uneori chiar mai mult. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. Prezentare. Ceaiul este și un bun antioxidant. vitaminele C. Datorită acestor proprietăţi. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. Întrebuinţări. Întrebuinţări. sirop și vin medicinal. Prezentare. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. totodată. Denumire populară: ceai chinezesc. revitalizante. cafeină. sunt mari și au culoarea albă. Întrebuinţări. emfizem. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Prezentare. Desigur. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. Se folosește și pentru combaterea tusei. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. excitante. cu frunzele de stejar sau de urzică. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. mari. în ulcere gastrice. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. Florile ceaiului. Substanţe active importante: canabinol. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. În acest caz. înaltă de aproape un metru. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Frunzele. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. tanin. deosebit de expresive. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. în nevralgii și în boli psihice. Fructul este o nuculă brun-cenușie. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. Deși cunoscută ca un excitant. Cătușnica este. oarecum asemănătoare. dar și tonice. canabidiol. au formă ovală și sunt ușor crestate. cătușnica are proprietăţi calmante. de o banală plantă medicinală. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. Florile. diuretice. smălţuit. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. originară din India. Valoare alimentară. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. originar din China. tulpina de cânepă este total lemnificată. ca formă și desen al nervurilor. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. netedă. La maturitate. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). Răspândește un miros specific. precum și acţiune analgezică. plăcut. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. iată. sunt împărţite în foliole lanceolate. poate fi întâlnit în mari culturi. dar și medicinală. Utilizate în exces. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie.

Florile de ceapă sunt mici. în prezent. abcese dentare. Întrebuinţări. la gătit. la eliminarea apei din ţesuturi. nu se va lua niciodată o doză prea mare. Substanţe active importante. grăsimi. cu o tulpină dreaptă și un bulb. pe taluzuri. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. semnificativă. și riscul de boli cardiovasculare. aparţinând familiei rozaceelor. Fructele sunt niște achene. Substanţe active importante. obezitate. Este o plantă bienală. precum și disulfură de alil și propil. Astfel. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. precum și în structurile musculare ale organismului. zaharuri. B1. B2 și C. Are flori galbene. floarea mândrei. cu proprietăţi antiinfecţioase. plasate în partea de sus a plantei. dispuse grupat. prezentându-se ca niște mici capitule. o enzimă. plăgi. Are și efecte analgezice. ale vezicii și căilor urinare. Întrebuinţări. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. pulbere. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. celulita. călţunul doamnei. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. După cum se știe. menstre cu dureri. colesterolul. Denumiri populare: ridichioară. Se prepară sub formă de decoct. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. printre altele. Datorită teofilinei. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. gumirezină. în mod decisiv. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. în tratarea leziunilor bucale. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. în boli ale rinichilor. minerale esenţiale. dar mai ales rădăcina. insuficienţă hepatică. Prezentare. ulei volatil. Decoctul de tulpină. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). astfel. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. cu miros specific. Fructul este o capsulă. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. al scoarţei cerebrale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. în pleurezii. pe marginea drumurilor. Ca plantă medicinală. Ceapa conţine enzime. acţiunea bactericidă fiind puternică. cuișoriţă. apăsător. prin tradiţie. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. amigdalite. grăsimile rele. gingivite sângerânde. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. epuizare fizică și nervoasă). cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. Prezentare. în acest caz fiind respins de . pe maidanele unde cresc bălării. amidon. infuzie. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. face parte din familia liliaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. contribuind. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. în toată lumea. puternică. oboseală. vitaminele A. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. hemostatice. antiseptice. ceapa se cultivă. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). Originară din Asia. tinctură. macerat. litiaze renale. reducând riscul de cancer. tanin. Cerenţelul este o plantă zveltă. deci. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. albe-gălbui. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. De asemenea. zaharuri. motivând. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. De asemenea.

Cândva. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. De asemenea. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. pur și simplu. mixturi. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. extracte fluide. Prezentare. Arborele de Chili este o plantă exotică. chimenul poate fi întâlnit. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. bronșitele. sunt dispuse sub formă de umbelă. aparţinând de familia monimiaceelor. Din aceste seminţe se prepară decoct. pipărus. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. chinidină. revigorante. Prezentare. În prezent. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. cașete. Denumiri populare: secărică. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). Substanţe active importante: chinină. extractul de cerenţel sau. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Chimenul este o plantă cultivată. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. tanin. dar se găsește și în flora spontană. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. detoxifiante. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. pilule. Utilizarea chininei . pulbere. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. Se prepară pulbere. Florile. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. infuzie. chinconină. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. chincomidină. extract. enterocolitele. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. Întrebuinţări. de tihna abdomenului omenesc. din care se prepară infuzie. bactericide. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. a cistitelor. tincturi. Partea care conţine chinină este scoarţa. Întrebuinţări. cataplasme. săruri minerale. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. Aparţine familiei rubiaceelor. de culoare albă. decoct. macerat. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. tinctură. infuzie. sedative. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). chimion. În flora spontană. malaria). Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. berii. în fâneţele de sub munte și în cele montane. Substanţe active importante. Prezentare. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. blocajele secreţiilor bronhice. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. Înălţimea acestei plante – până la un metru. de obicei.

Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. Întrebuinţări. sub formă de tufe. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. inclusiv rădăcina. dar și compuși amari. mireasma sa persistentă fiind un calmant. iar rădăcinile toamna. Din cimbrișor se prepară o infuzie. Ramurile au flori în partea superioară. de pe care se ridică ramuri. Pentru utilizări în scopuri medicinale. Cândva. Folosit la mâncăruri. Poate atinge o înălţime de 1. produce diureză. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. convalescenţe. purifică sângele). chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. în activitatea lor de îngrijire . Florile sunt de culoare albastră. Tonic general bun. infecţiile grave. cimbrul sălbatic. desigur. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. Substanţe active importante. efectele nu sunt de neglijat. pe pășuni. în acest caz. Ca plantă medicinală. Din păcate. cimbrișorul de fâneaţă. Totuși. Întrebuinţări. astenii. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. Este o plantă perenă. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. Prin mușuroire. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. în afecţiuni precum tuberculoza. afecţiuni cardiace. inulină (un polizaharid).20 metri. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. acnee). se găsește fosfor. Prezentare. Este recomandată și în anemii. dar și ca infuzie. mult mai largă. pe marginea drumurilor. infecţii urinare. digestie leneșă. o contribuţie importantă având-o fosforul. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. diabetul. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. adevărate colonii ce răspândesc. cât și în flora spontană. cunoscute de foarte multă vreme. colină. dischinezia biliară. o aromă unică și agreabilă. Înflorește în lunile iulie. regularizează digestia. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. august. fiind un bun vitaminizant și remineralizant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. tanin. De notat. speranţe diabeticilor. Denumiri populare: floricică. membră a familiei labiatelor. în rădăcina de cicoare. cimbrișorul de pajiște. Planta are un pronunţat rizom târâtor. Se folosește și în bucătărie. Altfel spus. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. sub soarele verii. În flora spontană. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. obţinându-se andivele. pentru aromatizarea unor mâncăruri. andivie. Pe lângă acești compuși. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. Chinina are efecte benefice. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. însă. având o acţiune antiinflamatoare intensă. dar și în partea aeriană. Deci. aromat. andivă. constipaţia cronică. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. cicoarea se întâlnește în fâneţe. pietre la rinichi și la vezică. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. septembrie. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. în anemii. la reducerea febrei. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. În mod curent. Cicoarea conţine un ulei volatil. Crește în flora spontană – pe pajiști. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. litiaze.

Atât cireșul. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. compuși amari. Alexander Reinhardt. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). doar partea superioară a plantei. Cimișirul este folosit. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. Mai este folosit. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. este în blocarea cancerului. Valenţe terapeutice au rădăcinile. Florile sale sunt foarte mici. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. a anorexiei. rășină. uneori. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. roșie sau portocalie. Nu prea înalt (maximum șapte metri). Prezentare. Deci. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. medicul. Tot dr. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. în prealabil. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. Asemenea cimbrișorului. Potrivit dr.30 a albinelor. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). crește bine în locurile cu lumină puternică. în nuanţe roz sau violet. Este folositor și în terapii privind ficatul. dischinezii biliare. se pun 80 g). care este un alcaloid. reumatismul. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. coaja și frunzele. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. Combate febra și acţionează și ca sedativ. cineol. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. tanin și mai ales săruri de potasiu. Întrebuinţări. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. precum și în menţinerea igienei bucale. enterocolite. tuse. uneori. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. excepţional rol am putea spune. Are efecte în astmul bronșic. Poate trăi până la 600 de ani. iarba cucului. în primul rând). din care se prepară un decoct. Prunus cerasus (Vișinul). precum și un expectorant deosebit de activ. Prezentare. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. Prezentare. înaltă de 10 – 15 cm. cu succes. Crește în tufe. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. faptul acesta a fost dovedit în laborator. carvacrol. În orice caz. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. Din acestea se prepară infuzie. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. Substanţe active importante: ulei eteric. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. decoct sau tinctură. însă. mai fragedă și cu flori. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. Întrebuinţări. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. în combaterea anemiilor de primăvară. Este una dintre cele mai longevive plante. tratamentul se va întrerupe. culoarea lor fiind. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. adică nu sunt întotdeauna verzi. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. ci că așa îi este felul. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. timol. care se adaugă la un litru de apă. lămâiţă. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Prin tradiţie. Întrebuinţări. Denumiri populare: lămâioară. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. Datorită buxeninei. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. și ca arbust decorativ.

pielonefrita. Înrudit cu vișinul comun. Ciumăfaia crește în flora spontană. la deal și munte. siropuri. diferite extracte. neplăcut. Sub formă de decoct. precum și sâmburii de vișine și cireșe. Este vorba. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. florile și seminţele. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. la marginea platformelor de gunoi. vitamina C. Valoare are nu numai lemnul său. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). Primăvara. prin iulie-august. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. de fapt. peste care se toarnă miere sau un sirop. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. anglicea. Denumiri populare: ţâţa vacii. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. tincturi. pielita. dar plăcut. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. rădăcini albe. îngroșate și bogate în vitamina C. de asemenea. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. Primula elatior. Efecte medicinale. în zonele unde au fost construcţii. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. tonic. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. ci și frunzele. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. un diuretic activ. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. Întrebuinţări. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). în luminișuri. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. iar florile. enzime. comprese. cu un rizom viguros. bolăndariţă. au formă de pâlnie. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. Ciuboţica cucului are. Frunzele sunt de mari dimensiuni. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. Denumire populară: laur. Tulpina se ramifică. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). Totodată. Substanţe active importante: saponozidele. De asemenea. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. Fructul este o capsulă ovoidală. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. albe. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. însă. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. cistita. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. calciu. au și fructele ca atare. infuzie. pe maidane. cu ţepi moi. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. Prezentare. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. despre două plante perene. pe pajiști. mai ales prin locurile părăsite. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. totodată. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Florile sunt galbene. Datorită importanţei sale medicinale. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. Prezentare. cu bune efecte în sistemul digestiv. pe fâneţe. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. din care se prepară prafuri. Ciumăfaia este o erbacee anuală. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. fiind. deosebită). cu tot cu rădăcini. Aparţine familiei solanaceelor. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. efecte asupra nervilor. Au valoare medicinală și frunzele. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. ţâţa oii. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. potasiu. Ambele fac parte din familia primulaceelor. se fac comprese și poţiuni expectorante. care sunt moi. ţigări antiastmatice. este un bun expectorant.

pășunilor. calciu. guta. Se prepară infuzie. iar la maturitate se lemnifică. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. apoi potasiu. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. poate fi folosită și în zootehnie. Aparţine familiei leguminoaselor. astmul pe fond nervos. cum ar fi reumatismul. Denumire populară: pomușor. Dintre fructele de pădure. poţiuni. În mod obișnuit. livezilor. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. Acest arbust. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. dispuse în raceme. care se găsește în seminţele de ciumărea. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. toxică pentru oi. pectină. din care se prepară infuzie. tinctură. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. luteolina. acidul pipecolinic. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. Tulpinile îi sunt ramificate. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. atropina. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. Substanţe active importante: hiosciamina. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. ci și frunzele. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. întâlnită atât în flora spontană. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. crește atât la munte. Întrebuinţări. afecţiunile ficatului. Coacăzul auriu. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. are o înălţime de până la doi metri. extracte care se administrează sub formă de picături. în constipaţie. Prezentare. apoi guanidina. În flora spontană. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. Arbustul de coacăz negru. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică).32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. care sunt dispuse în ciorchini. artrita. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. Hiosciamina. au culoare liliachie. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. scopolamina. Întrebuinţări. de epuizare nervoasă. în părţile joase ale terenurilor virane. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. în liziere. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. magneziu. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. solului și precipitaţiilor. viermi intestinali. Întrebuinţări. chiar și în frunze. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. și atât de neplăcut mirositoare. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. Coacăzul roșu. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. totuși. extract fluid. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. stările de agitaţie. Printre altele. totodată. să fie foarte căutată. tufărișuri. emulsină. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. o mare valoare alimentară și terapeutică. aparţinând familiei saxifragaceelor. Fructul acestei plante este o păstaie. cât și sub formă de culturi. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. dar și decoct. la rându-le. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Din punct de vedere medicinal. Florile. Ciumăreaua este o erbacee perenă. fiind. Prezentare. cât și în zonele mai joase. nevralgiile. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. Denumire populară: scrântitoare. De asemenea. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare.

Sunt recunoscute. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. pe marginea drumurilor. care asimilează și are culoarea verde. spasmolitic. putând fi culeasă de pe fâneţe. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. pulberi medicinale. Întrebuinţări. precum și pentru întărirea unghiilor. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. argintică. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. Prezentare. ulei eteric. barba ursului. Făcând parte din familia compozitelor. Denumiri populare: iarba gâștii. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. roz sau chiar roșiatic. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. Denumiri populare: iarba oilor. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). diaree. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. coada mânzului. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. de asemenea. Din coada calului se prepară decocturi. analgezic. terenuri virane. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. hipermenoree. care sunt toxice. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. în formă de ace. în mod obișnuit. Uneori. reumatism. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. ulcer gastric. . brădăţel. Coada calului crește mai ales în zona de deal. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Prezentare. Substanţe active importante: săruri de potasiu. abia mai târziu apar frunzele verzi. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. deci cea care ne interesează. antisudorifice și hemostatice. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. gută. de pe marginea drumurilor. Prezentare. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. la marginea pădurilor. antiinflamator. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. de culoare albă. cozile frunzelor și rădăcinile. potrivit tradiţiei românești. În orice caz. leucoree. florile fiind. Înălţimea – până la 70 cm. pe marginea apelor. pe fâneţe umede. enterocolite. inflamaţii gingivale. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. anemie. flavone. bioxid de siliciu. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. Preparatele medicinale din coada calului sunt. Primăvara. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. sorocină. deocamdată necunoscuţi. una fertilă. zolotnic. Au valoare medicinală. dar mai ales cozile frunzelor. dintre care menţionăm: brădișor. ulceraţii cutanate – fiind astringent. tanin. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. pajiști. părul porcului. substanţe amare. bronșite. totodată. tincturi. Denumiri populare. antispastic. Substanţe active importante: ulei eteric. dismenoree. ea putând fi confundată cu alte trei specii. Întrebuinţări. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. bronhodilatatoare. hemostatic. antiseptic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. galbene.

principalul extract din frunzele de coca. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. cocaina este considerată un drog periculos. în dureri de cap. înlătură senzaţia de oboseală. antiinflamatoare. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. Este folosită. fructele fiind niște bobiţe roșii. puternice. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. Prezentare. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. în echilibrarea stării generale. achileină. în cazul mușcăturilor de șarpe. rareori trecând de 35 cm. hemostatică. sirop. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. această plantă era folosită ca antivenin. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. bronhodilatatoare. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). dar și prin frunzele mari. Prezentare. al altor deranjamente stomacale și intestinale. . Frunzele. Cocaina. atunci când acestea sunt complet înflorite. Întrebuinţări. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. ecgonină. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. tinctură. antispasmodică. azulenă. În aplicaţii medicale externe. peţiolate. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. În prezent. cu aplicaţii interne și externe. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. supozitoare. Tulpina este târâtoare. antiseptică. desigur în cantităţi adecvate. a ulcerului varicos și a arsurilor. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. poate. suc. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. lucioase. Creează dependenţă. iritaţiilor pielii. fiind ascuţite la vârf. a plăgilor supurânde. au formă ovală. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. vezicaţiilor. acid valerianic. convulvină. acid formic. precum și senzaţia de foame. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. Fără drept de apel. Coada șoricelului este stomahică. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Substanţe active importante. Întrebuinţări. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. coada șoricelului fiind. enterocolitelor. a hemoroizilor. mai ales în plan nervos. Coada zmeului este o plantă puţin studiată.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. cicatrizantă. Întrebuinţări. Substanţe active importante: cocaină. gută. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. acid acetic. alcool etilic. unguente. mușcăturilor de viespi sau albine. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Cocaina este un produs nociv. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. în calmarea cefaleelor. consistente. decoct. care are gust acru și este toxic. Substanţe active importante. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. De obicei. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. reumatism. Coada zmeului face parte din familia araceelor. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. Cândva.

tulpinile fiind păroase. caproic). Din colăceii babei se prepară. o stare generală de bine. oleic. Cola verticillata. nalbă de pădure. de trei – cinci metri lungime fiecare. Substanţe active importante: glucoză. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. acizi (lauric. Întrebuinţări. are culoare albă și este consistentă. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. Această nalbă se . pe lângă drumuri. pulbere. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Florile sunt mari și au o culoare plăcută.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. Cocotierul este. cola ar fi și un afrodiziac garantat. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. ci și valoare medicinală. America. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. fructoză. ca orice fruct. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. Au. fosfor. Australia. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. Poate fi și cultivată. totodată. Prezentare. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. în căderi fizice și mai ales psihice. Uneori se recoltează și planta întreagă. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. glicerină. care conţine laptele de cocos. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. maximum șapte. mai ales în timpul maximei înfloriri. în mod obișnuit. și proprietăţi laxative și depurative. Rădăcina acestei plante este puternică. în afecţiuni pulmonare. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. uleiuri. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. asemenea cafelei. Fructul său este nuca de cocos. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. Malva rotundifolia. Întrebuinţări. extract fluid. butiric. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. Asemenea cafelei. Planta. fără îndoială. ceai antigripal și antitusiv. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. destul de comună în flora din România. Prezentare. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. cărnoasă. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. așa cum fac indigenii. Ca semn distinctiv. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. teofilină. au și proprietăţi diuretice. cunoscute sub numele de nuci de cola. asigurând organismului echilibru digestiv. în mod curent. Aceste nuci. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. din iunie și până în octombrie. proteină. pe zonele drumurilor. tanin. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. vârfurile cu flori și frunzele. Potrivit tradiţiei.25 metri înălţime. Astfel. infuzie. cardiac și muscular. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. tinctură. seminţele. teobromină. are un smoc de frunze uriașe în vârf. din seminţele din nucile de cola se prepară. în boli de inimă. Poate crește până la 1. garduri. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. decoct. Denumiri populare: nalbă sălbatică. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). umblate. Prezentare. palmitic. Asia. Substanţe active importante: cafeină. precum și substanţa specifică numită colatină. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. colină. Cola nitida. fiind una dintre multele specii de nalbă. roșu spre violaceu.

plantă de cultură. Denumire populară: castanul de apă. sunt dispuse în formă de rozetă. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. ca arbust de ornament. cornaciul a devenit. Poate fi întâlnit în bălţi. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Denumiri populare: piper alb. ce pot ajunge până la patru metri. dispepsii digestive. calmante. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. balonări abdominale. colorate în alb sau roz. 7. astm. enterocolite. Prezentare. Utilizate în terapii de urgenţă. Florile de corn apar în martie. Prezentare. multe și de un galben foarte plăcut.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). Se cultivă pentru seminţe. taninuri. bronșită. iazuri. 3% zaharuri. 15% proteine. Cornaciul este o plantă de apă. acid citric și malic. care sunt tari și au niște prelungiri.5% grăsimi. roșii. fierte și chiar se macină. în unele ţări. se află sub apă. dar și câteva preparate expectorante. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. Valoare medicinală au frunzele. un amestec de glucoză și levuloză. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. stomatite. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. De asemenea. Întrebuinţări. de la nivelul apei și de deasupra apei. . Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. plus un complex de vitamine. statura sa fiind. conţinând o încăpere plină cu aer. vaginite. eczeme. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. colite. precum și mucilagii. Prezentare. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. tumori. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. pectine. Are o tulpină puternică. locuri mlăștinoase cu lumină multă. cu tulpini foarte lungi. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. se folosește în combaterea viermilor intestinali. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. cât și extern. pucioasă. rareori în aprilie. afte. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. pentru fructele gustoase. Întrebuinţări. Substanţe active importante: vitamina C. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. dar și în calmarea durerilor intestinale. expectorante. substanţe minerale. în tufărișuri și chiar și în parcuri. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. Seminţele de cornaci sunt comestibile. gripă. fiind foarte hrănitoare. Substanţe active importante: uleiuri eterice. coaja și fructele (coarnele). Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. niște coarne. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. uneori. Substanţe active importante. afecţiuni urinare. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. aspre. Celelalte frunze. Întrebuinţări. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. Se consumă crude. Cornul crește în păduri. O bună parte din frunze. fiind mici. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. obţinându-se o făină din care se face pâine. dermatoze. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. Având acţiune vermifugă. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Florile au o conformaţie specifică. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. diuretice. laxative. Frunzele sunt ovale. de formă romboidală. tanin. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. amidon.

Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. mai ales. sub formă de infuzie. alcamine. Cofedoi. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. impotenţă sexuală. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. siropuri. datorită nevoilor farmaceutice mari. cu o nuanţă de violet. mai ales cele obţinute din frunze. De aceea. care sunt folosite în alimentaţie. precum și în zone cu umiditate peste medie. ergometrină. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. uterului. Coroniștea este considerată o plantă toxică. acetilcolină. histamină. având și proprietăţi depurative. cornul secarei se utilizează în totalitate. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. Totodată. după cum îi spune și numele. Din fructele de corn se fac. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. ulei gras. mai exact spus asupra arterelor. dar și în industria farmaceutică. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. tufărișuri. Și. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. frigiditate. Se folosesc. în lunile iulie și august. așa cum s-a spus. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. cu mare atenţie. în tufe. colină. manevrarea acestei plante se va face. din acest motiv. În terapii. stomacului. Frunzele sunt compuse. marmelade. Efecte asemănătoare au și fructele. Substanţe active importante: ergotoxină. Prezentare. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. în mod tradiţional. Întrebuinţări. ergotamină. Cornul secarei este toxic. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. compuși azotaţi. Denumire populară: pintenul secarei. tulburări circulatorii. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. acţionând ca o otravă mortală. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. preparatele pe bază de coroniște. dar și planta întreagă. pe spicele (florile) de secară. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. amine.30 metri. Crește în flora spontană de la munte. tanin. distonii neuro-vegetative. margini de păduri. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. jeleuri. În prezent. iar tulpinile. băuturi răcoritoare sau alcoolice. prin fâneţe. Întrebuinţări. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. și în hipertiroidii. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. Distonocalm și altele). poieni. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. pe spic apar niște diformităţi tari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. sunt drepte. bronhiilor. migrene. tahicardii. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. întotdeauna. având acţiune antidiareică. . hipertensiune arterială. Coroniștea este și un bun laxativ. Prin urmare. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. aglomerate. Prezentare. cu succes. Face parte din familia leguminoaselor. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. dovedindu-se și un bun sedativ. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor.

înguste. în pădurile de foioase. pe frunze. Întrebuinţări. vanilină. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. Planta preferă sol calcaros. de culoare galben-verzui. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. din familia rozaceelor. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei.50 metri. adică rizomul. Pentru practici medicinale se recoltează florile. acid salicilic. Înflorește din primăvară și până în toamnă.20 metri înălţime. câte cinci – șase. Frunzele. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. diuretică și antihidropică. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. sunt dispuse grupat. Substanţe active importante: taninuri. florile fiind. Prezentare. fier. crescând în zonele umede. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. pe pajiști. florile fiind mici. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. frunzele. cremă sedativă. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. lacuri. tonică. este aproape pietroasă. Creţușca este o erbacee perenă. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. ajungând până la 1. În unele ţări. a calculilor renali. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. mlaștini. planta are un bulb ovoidal. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. iazuri. heliotropină. emoliente. La bază. Florile sunt roz. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. uneori având nuanţe spre galben. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. albe. Întrebuinţări. în fâneţe. revulsive. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. extract fluid. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. Substanţe active importante. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. glucozide. tulpinile aeriene fiind răsfirate. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. aparţinând familiei rozaceelor. . calciu. În Evul Mediu. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. Se dezvoltă destul de mult. sulf. Prezentare. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. spre mijlocul tulpinii. deoarece dimineaţa avea. din care se prepară infuzie.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. aplicându-se direct pe zona afectată. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. rizomii. Infuzia de creţușcă este astringentă. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. în terenuri puternic frământate. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. din care se fac cataplasme sau infuzie. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. a sângerărilor. tinctură. dar și cozile frunzelor. Importanţă medicinală au florile și rizomii. de aceea. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Întrebuinţări. alungite. de obicei. Prezentare. Tulpina subpământeană. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. pe grohotișuri. dându-le acestor băuturi un parfum special.

dar nu proaspătă. paţachină. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. pe marginea drumurilor și a pădurilor. în tensiuni musculare. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. spasme esofagiene. mici. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. ci după un an. unguent. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. și chiar în interiorul acestor habitate. astm. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). Preparatele de cucută au efecte sedative. Crește în locuri părăsite. Însuși filosoful Socrate. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Întrebuinţări. trebuie să se aștepte la dureri de cap. cataplasme. sau pun mâna pe lujeri. pasachină. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Cei care umblă printre plantele de cucută. florile fiind albe. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. Este un melifer recunoscut. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. Frunzele sunt mari. Datorită substanţelor pe care le conţine. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. biliare. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. planta fiind foarte toxică. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. iar florile sunt albe-gălbui. ameţeli. antispamodice. Denumire populară: dudău. adunate în inflorescenţe.5 metri. Aparţine familiei umbeliferelor. Întrebuinţări. Prezentare. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. salbă moale. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Frunzele sunt mari. Pentru terapii se folosește coaja. uterine). folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. dar în timp se înnegresc. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. Prezentare. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. atunci când a fost condamnat la moarte. flori sau frunze de cucută verde. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. tufa prafului de pușcă. intestinale. în diverse spasme (tuse convulsivă. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). poate ajunge la înălţimea de trei metri. Fructele au culoarea roșie. spinul cerbului. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. De asemenea. extract. penat-sectate. analgezice. Denumiri populare: lemn câinesc. Prezentare. aproape cât cea o porumbului. crestate. în gunoiști. După cum îi spune și numele. Poate ajunge până la înălţimea de 2. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . de unde și denumirea populară de dudău. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. tinctură din frunze sau din seminţe. timp în care pierde din toxicitate. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. de blocare a mușchilor).

pentru combaterea durerilor de cap. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. precum și ulei aromatic. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. acetat de eugenol. Întrebuinţări. . Important este compusul numit eugenol. folosindu-se cuișoarele ca atare. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. farnesol. ca tonic în caz de oboseală. în gingivite și stomatite. Pentru tratamente se prepară un extract apos. stomahice. Deshidrataţi. arsurilor. care este un ulei volatil. epilepsie. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. camfor. muștarul. plăgilor. acești muguri au forma unor cuișoare. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. pulbere. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). al sângelui. Substanţe active importante: eugenol. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. fiind și lesne de confundat. al sistemului nervos. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. Întrebuinţări. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. combate infecţiile urinare. Denumire populară: caraboi. Uleiul de cuișoare este folosit. Întrebuinţări. ci și cu vinul fiert. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. în anumite sindroame vasculare cerebrale. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. mai nou. depurative. În practica obișnuită. Prezentare. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. Consumate în cantitate mare. extract. cum ar fi. tonice. sudorifice. De asemenea. rezine. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. bactericide. În prezent. dându-le un gust bun. Pentru utilizare în bucătărie. care se usucă și. ulei esenţial. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. după caz.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. Prezentare. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. se prelucrează. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. vanilină. se combină cu alte plante aromatice. cicutina. din care se prepară infuzie. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. în tratarea rănilor. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. impulsionează activitatea bilei. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. de pildă. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. având înfăţișarea unui arbust. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. După cum se știe. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie.

Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. vitaminele A. revitalizantă. iar fructul este o achenă. în dureri intercostale. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Prezentare. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. sunt consistente și lucioase. Denumire populară: laur. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. stimulându-i creșterea. care se usucă. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. margini ondulate. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. adică în păduri. Curmalele sunt recomandate copiilor. a g lorioșilor. Pe faţă. cumarină. protide. tufărișuri. crește și mai ales rodește în zonele calde. Florile sunt albe. Prezentare. cu alte băuturi. gravidelor. al speranţei. cu multe crăpături. în flora din lunci. emană un miros specific. Curmalele sunt produse de palmierii femele. această infuzie contribuie la întărirea părului. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. Frunzele dafinului au formă ovală. dar și în reglarea sistemului respirator. fiind niște fructe foarte hrănitoare. dafinul a făcut istorie în Antichitate. plăcut. simbol al iubirii. prin vegetaţia mare. Din curmale se prepară și o infuzie. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. Uscate și prelucrate. Evident. Întrebuinţări. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. curmalele sunt măcinate. după ce sunt consumate. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. ceai. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. convalescenţilor. cu lungimi între șase și 10 metri. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. Cunoscut și sub numele de laur. Dafinul este planta gloriei. Curmalul este un palmier. zaharuri (în cantitate mare). Fructul este o boabă alungită. fiind considerat o plantă nobilă. în care se înmoaie și devin delicioase. Curmalele au proprietăţi relaxante. al supravieţuirii. Tulpina are scoarţa arămie. realizând chiar și un vin de curmale. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. frunzele au o culoare verde închis. neobosiţi. Este golaș până în vârf. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. care. creează o stare de confort general – fizic și psihic. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Crește în zona de deal și de câmpie. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Motiv . Prezentare. sportivilor. cerată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. Folosită cu șampon. o plantă magică. D și cele din complexul B. a învingătorilor. făcând parte dintre alimentele care. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. antianemică. Întrebuinţări. Ceva mai puternică. Face parte din familia aracaceelor. Întreaga plantă. dar mai ales frunzele. Aparţine familiei lauraceelor. Florile dafinului sunt mici. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. de culoare alb-gălbuie. rezultând o făină din care se face pâine. apoi în combinaţie cu lapte. având efecte în bolile de piept.

dată fiind cantitatea mică de frunze. tulpina aeriană fiindu-i. vânturele. saponine. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). insomniilor. ce apare prin lunile martie și aprilie. a gripei. aparţinând de familia liliaceelor. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. Din dediţel. din care se prepară infuzie. însă. infecţiilor buco-faringiene. Frunzele de la bază sunt palmate. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. dreaptă. Dincolo de această calitate. Atenţie. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. ale tuturor. și în afecţiuni ceva mai banale. foarte frumoasă. cercetătorii. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. Prezentare. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. precum și frunzele. Dafinul este. în prezent. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. muscular și chiar nervos. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. Denumiri populare: floarea vântului. pecingeni și chiar tuse spasmodică. Întrebuinţări. dar puţin consistentă. decoct. Prezentare. Datorită faptului că este atât de toxică. în general în locuri însorite și puţin umblate. Poate fi utilizată și în nevralgii. Desigur. din tradiţia populară. ci și în oalele de gătit. ale noastre. Dediţelul crește prin fâneţe. dafinul are. precum și în sistemele respirator. adormiţele. de multă vreme. Întrebuinţări. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. dafinul este și un diuretic activ. . Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). sub formă de infuzie sau decoct. asigurând echilibru la acest nivel. Se mai pot utiliza. unguent. de culoare violetă. pe o arie largă. Se știe. oiţe albe. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. enzime. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. Dafinul. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. printre care și menstruaţiile dureroase. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. Întrebuinţări. durerilor de piept. Este o plantă erbacee. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. numai că amploarea e mai redusă. de la câmpie și până la munte. precum și saponine. asparagină. în medicina tradiţională se prepara un decoct. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. însă. inclusiv rizomul. Atât din frunzele de dafin. Așa cum îi spune și numele. numită dalac (antrax). Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. Dediţelul este o plantă toxică. precum și în alte afecţiuni genitale. Principalul preparat care se obţine este tinctura. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. având câte o singură floare pe fiecare plantă. eczeme uscate. mai ales în cazul durerilor uterine. în schimb. pârloage. cât și din fructe. taninuri. sinuzitelor. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. folosit pentru băi. în calmarea spasmelor gastrointestinale. Mai mult decât atât. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. Dalacul este o plantă toxică. Are un rizom târâtor. terenuri virane. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. Dediţelul are o singură floare. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. sisinei. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. iarba vântului. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. revigorează activitatea stomacală și intestinală. acid citric. micoze cutanate.

tulpina aeriană fiindu-i. Denumire populară: potirașe. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. de obicei. digitofilină. Prezentare. soluţie de digitalină. Degetarul galben crește în păduri. îndeobște bienală. totodată. gălbuiînchis.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. păroasă. în luminișuri. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. otrăvitoare. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. conţin un glicozid toxic. Înflorește în lunile mai și iunie. Înflorește vara. puternică.20 metri înălţime. Denumire populară: degetăriţă. la marginea pădurii. se găsește în Carpaţii Orientali. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. Plantele din această familie. În medicina tradiţională. în general descoperite. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. Pentru uz medicinal se folosesc. în lunile iulie și august. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. foarte bine tractul digestiv. De fapt. a scrofulariaceelor. Cel mai important preparat este. Întrebuinţări. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. ramificându-se mult spre vârf. neodigoxină. La maturitate. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. florile având formă de clopot. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. de atâtea măsuri de precauţie. digoxină. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. din păcate. și din virtuţile medicinale. Degetarul galben este o plantă riscantă. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. Fructul este o capsulă. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. în mod obișnuit. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. Substanţe active importante. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. digitonina. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. în schimb. cu marginile puţin crestate. Degeţelul lânos este o plantă toxică. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. uneori roșu-închis. Plantă perenă. diginatină. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Prezentare. Întrebuinţări. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. Fructul este o capsulă ovoidă. Digitalina. luminișuri de pădure. dar în anumite condiţii poate fi perenă. Partea superioară a plantei este. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Prezentare. adică la înflorire. de unde și numele de degeţel lânos. în pietrișuri și grohotișuri. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. Mai nou. macerat. frunzele. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. degeţelul de câmp. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. În România. la ora actuală. în luminișuri. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. se fabrică și câteva tipuri de pilule. curăţând. florile se constituie într-un spic alungit. la marginea pădurilor. Din aceste motive. în utilizarea lor. digitalină. tinctură. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. Substanţe active importante: lanatozidă. dar. pulbere. Dispuse în vârful ramurilor. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. digoxină – preparat care se obţine numai . Face parte din familia scrofulariaceelor.

5 metri înălţime. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. sudorifice. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile.. În general. vitamina A. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. Denumire populară: bostan. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. laxative. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. zdrobite. Întrebuinţări. hidraţi de carbon. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. Pulpa de dovleac. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. Seminţele au calităţi vermifuge. putând să le provoace chiar și moartea. forma principală pentru terapie fiind infuzia. laxative. cu frunze din trei foliole. Substanţe active importante. protide. diuretice. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. Întrebuinţări. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. Ovidiu Bojor sublinia. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. dar și externe. oamenii consumând de la el doar seminţele. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Prezentare. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. Datorită compușilor săi. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. sub formă de vrej.. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. Aflate în interiorul dovleacului. pentru a prepara un decoct. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Florile sunt. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. enzime. antiinfecţioase. Pentru nevoi medicinale. sedative. având coaja gri. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. fitosterine. Deritiţa este o plantă anuală. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. florile și fructele. pești. ușor reniforme. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. având și calităţi diuretice. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. . în una dintre scrierile sale de specialitate. Frunzele sunt mari. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). a râurilor și lacurilor. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. dar au și virtuţi medicinale. aproape întotdeauna. rădăcini dezvoltate. aparţinând familiei cucurbitaceelor. în terapii medicinale. numit bostan. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). enzime. calmând durerile și cicatrizând. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. tulpină ramificată. galbene și încărcate de polen. lecitină. păroase. Marele farmacist dr. Fructul. Întrebuinţări. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. laxative și chiar sedative. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. a medicului. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. Prezentare. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor.

Un colectiv condus de dr. Frunzele sunt lanceolate. Fructul său este o bobiţă alungită. prin tufărișuri. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei.5-2 kg) se fierbe cu lapte. astringent. coaja. au culoarea galbenă. var. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. Denumire populară: gălbenuţa. se amestecă și se face un terci gros. . Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. Face parte din familia leguminoaselor. Prezentare. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Face parte din familia berberidaceelor. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. despre cure de dovleac. De asemenea. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. Drobiţa are capacităţi depurative. stimulînd secreţiile gastrice. Întrebuinţări. oblonga). enterita. coaja lui este încă verde și fragedă. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. la marginea pădurilor. cu o înălţime de până la trei metri. Pavei Chirilă. retenţiile hidrice. dintre care cea mai importantă. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. varice. extracte. fructul acestuia având o formă alungită. frunzele. fructul fiind o păstaie. lemn galben. Întrebuinţări. infecţiile urinare. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. drăgină. mare specialist naturist. pulpa de dovleac turcesc (1. acid malic și vitamina C în fructe. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. tincturi. Frunzele sunt alterne. Preferă locurile însorite. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. Astfel. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. datorită spinilor neiertători. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. parazitozele intestinale. sporind și calitatea produselor biliare. Dracila este un arbust foarte spinos. reumatism. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. gută. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. utilizat la vopsitul textilelor. precum și hipotiroidia. deci. chiar unele afecţiuni cardiace. Din ramurile tinere se poate obţine. Denumire populară: dracină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. prezente în scoarţă și rădăcini. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. icter. chiar dacă este distrusă. este adenomul de prostată (prostatita cronică). Înflorește în lunile iunie și iulie. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. cu gust acru. un colorant galben. insomniile. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. prin fierbere. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. Dovleacul are rolul de a ușura. Prezentare. diabetul. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. care se poate îndulci și aromatiza. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. hemoroizi. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. comestibilă. gard viu. sirop. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Florile. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. pe câmp în zonele accidentate. scorbut. fără să se adauge sare. În prezent. iar florile galben-aurii. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. Fructele sunt folosite și în alimentaţie.

Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. Astfel. Aparţine familiei leguminoaselor și este. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. de culoare neagră. și în industria farmaceutică. în mod obișnuit. epinina. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. un frumos pigment albastru. bun pentru vopsitorie textilă. putând apărea reacţii adverse. din ele obţinându-se. Întrebuinţări. săruri minerale. în ușurarea și grăbirea nașterilor. cu drojdia folosită la fabricarea berii. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. însă. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. magneziu. de doi metri. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. hemoragiile uterine. extracte. însă. resuscitând structura nervoasă a inimii. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. Drobul. facilitând procesul de cicatrizare. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. Se înmulţește prin înmugurire. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. diuretic. deosebit de bine conturate. dar și D. infuzie. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. drobușorul crește. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. protide cu aminoacizi. guta. și ea foarte ramificată. mătură verde. Tulpina. Florile. saprofită. reviogorând. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. ce face parte din familia cruciferelor. Ca orice leguminoasă. oxitiramina – substanţă foarte importantă. săruri minerale. Această plantă. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. de fapt. antiveninos. un arbust. Fructul este o păstaie turtită. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . precum și aritmiile cardiace. deosebit de expresive. conţin elemente nutritive de excepţie.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. Aparţine familiei saccharomitaceelor. rămâne verde tot timpul anului. gluten. de asemenea. fosfor. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. Drobul este folosit. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. infuzie. prin fermentare. Reduce scorbutul. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. cunoscut și sub numele de măturice. Înălţimea acestui copăcel nu trece. bronhopneumonia. având acţiune tonică asupra uterului. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. tirarnina. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). potasiu. Florile au culoarea galbenă. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. Prezentare. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. pneumonia. H și E). Prezentare. pe pajiști. mai mult sau mai puţin dezvoltate. Prezentare. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. chiar dacă sunt mai vechi. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. Substanţe active importante: zaharuri. scoparină (aceasta se găsește în flori). carotinoide. reumatismul. frunzele de la bază sunt peţiolate. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. Fiind o plantă sălbatică. perenă sau anuală. de pildă). Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. Întrebuinţări. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. pe larg. peptide (aminoacizi). laolaltă cu alte plante sălbatice. anemia. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. pe stâncării. decocturi. Preparatele de drob sunt eficiente. vasoconstrictor. drobul are o rădăcină foarte ramificată. Aceste levuri. drobul este o plantă otrăvitoare. din care se face.

în consecinţă. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. depurative. diabet. remineralizante. Are frunze mari. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). dar și datorită efectelor sale medicinale. Ca multe alte plante de pădure. de asemenea. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. în agitaţie și iritabilitate. adică de fân proaspăt. beta-caroten. cu o înălţime de până la 15 metri. în aprilie și mai. calmante. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Atât tulpina. Este recomandat. lobate. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. precum și pentru refacerea florei intestinale. frăgar. dar pot fi și roz sau albe. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Întrebuinţări. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). . drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. Întrebuinţări. antidiabetice. Se folosește și ca diuretic. valoroase cu adevărat sunt florile. Întrebuinţări. pe lângă faptul că se lucrează bine. carbonat de calciu. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. Dumbravnicul înflorește primăvara. Dumbravnicul este o plantă meliferă. de cumarină. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. Din acest motiv. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. este scurt. fiind antiscorbutică și tonifiantă. Substanţe active importante: glucozide. Dudul este un arbore puternic. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. Florile au culoare purpurie. din acest motiv. sub formă de picături. Pentru terapii. ficat grav bolnav. în acest caz. utilizat în aplicaţii curente. Datorită acestor proprietăţi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. Dudul face parte din familia moraceelor. în tratarea herniei. adenină. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. dar și în intoxicaţii alimentare. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. reconstitutive. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. din care se prepară o infuzie. dar ramificat. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Prezentare. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Denumiri populare: agud. Uscată. Mai nou. În cazul dudului. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. tanin. Prezentare. dumbravnicul are un rizom care. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. remarcându-se și efecte sale antiseptice. antimicrobiene.

Cel mai important compus este. Ajunge la înălţimi uriașe. continuând să crească în grosime. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. tanin. cumarină. fiind adevăratul copac zgârie-nori. astmului și sinuzitei. desigur. roșii sau roz. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. ci chiar de vindecare. După cum se știe. Sunt recomandate. dar și din scoarţă. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. a răcelii. preparatele de eucalipt sunt utilizate. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. și mai ales în cazul eczemelor vechi. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. . Întrebuinţări. Întrebuinţări. sunt cei mai înalţi arbori din lume. de pildă. precum și în boli ale căilor respiratorii. Florile sunt albe. precum și în boli ale căilor urinare. În cantităţi mari. cărnoase. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. cu încredere. Frunzele sale sunt consistente. Prezentare. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. preparatele de eucalipt pot fi toxice. în jur de patru metri pe an. Eucaliptul australian și cel californian. terpene. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. distilat. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. și în afecţiunile reumatismale. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. Foarte cunoscută și foarte răspândită. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Prezentare. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. lesne de remarcat în pădure. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. piperitonă. efectul său fiind. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. cataplasme. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. nu numai de ameliorare. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. Face parte din familia fagaceelor. Prezentare. Eucalyptus amygdalina. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. un adevărat monument al naturii. Fagul înflorește în luna mai. ci și un adevărat medicament. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). care poate fi prelucrat. uleiul de eucalipt.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. glucoză (5 – 7%). antiseptice. Având proprietăţi antiinfecţioase. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. fiind antipiretică și antitermică. cenușiu-albicioasă. cu succes. verzui. zaharoză (circa 4%). Substanţe active importante: ulei de eucalipt. tinctură. pudră. Tot din frunze. decoct. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. Are o scoarţă netedă. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. se prepară infuzie. adesea.

Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). prin presare. cumarină. vitamina C. Întrebuinţări. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. colici urinare. cât și extern. Prezentare. anuală sau bienală. cistite. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. Aparţine familiei cariofilaceelor. uneori chiar perenă. păroasă. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). cu segmente înguste. Substanţe active importante: ulei eteric. În combinaţie cu alte plante. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). Frunzele au o lungime medie de un metru. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. Este o plantă de cultură. Tecile conţin aminoacizi. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. parte a familiei polipodiaceelor. sedative. Substanţe active importante: saponine. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. erupţiilor cutanate. Denumire populară: săpunaș. Din rizom cresc rădăcinile. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. Denumiri populare: chimen dulce. expectorante. Frunzele sunt penate. anason dulce. ale tractului digestiv. Herniaria hirsuta. dar și substanţe amare. Florile sunt mici. . din care se prepară infuzie. Prezentare. Se utilizează și planta proaspătă din care. triptofan. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. Prezentare. printre altele. anason nemţesc. Substanţe active importante. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. galbene. Pentru aplicaţii terapeutice. ci și medicinală. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. se înmulţește prin spori).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. dereglări ale stomacului. substanţe minerale. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). Întrebuinţări. tuse seacă. se obţine un suc. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. carminative. cu o lungime maximă de circa 30 cm. diuretice. lipide. zaharuri. astm bronșic. perenă. Se utilizează atât intern. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. la eliminarea clorului și a ureei din organism. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. tirozidă. rareori se folosesc ca atare. amigdalite. Întrebuinţări. ulei esenţial. faringite. precum și o substanţă specifică numită herniarină. iarba șarpelui. contribuind. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. preferând solul umed și nisipos. Denumiri populare: ferega. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. infecţii urinare. din seminţele de fenicul se face infuzie. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. antispastice.

De altfel. în vegetaţii sălbatice amestecate. fiind prinse direct de rizom. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. Substanţe active importante: tanin. aparţinând familiei compozitelor. Întrebuinţări. precum și pentru calmarea durerilor locale. tufărișuri. Florile sunt albe sau roz-violete. amidon. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. sora soarelui. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. ușor muchiată. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. manitol. saponină. albaspidina. În stare proaspătă. pe partea inferioară a frunzelor. blocajele intestinale. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. zaharuri. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. anuală. Sporii de formează în lunile august și septembrie. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. Prezentare. Specialiștii recomandă ca. a arsurilor. Prezentare. dischineziile biliare. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. relaxantă. se utilizează și frunzele. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. Denumire populară: păștișor. Prezentare. Se prepară extracte. Denumire populară: iarba dulce. Este originară din America de Nord. Pentru terapii se folosește toată planta. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. Atenţie. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. În medicina populară. zaharuri. Întrebuinţări. Întrebuinţări. tanin. păroasă. adânc sectate. în luminișuri. acid flavoaspidic. reumatismului și gutei. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. guta. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. Are un rizom târâtor. Substanţe active importante: aspidinol. adică penat-sectată. Crește prin păduri. flori albe sau roz-liliachiu pal. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. umplută cu o măduvă . planta este toxică. curăţindu-se doar părţile putrezite. intrând în compoziţia multor medicamente. planta este încă puţin cercetată. dar. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. Denumiri populare: răsărită. în locuri umbroase și umede. ori de câte ori există ocazia. Are acţiune sedativă. frunze bracteriforme. a s pecialistului. filicina. o substanţă amară încă puţin cercetată. dar cu precădere rizomul și florile. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. în anumite cazuri. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. mai ales în combaterea teniei. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. în combaterea gutei. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni.

Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. în locuri umede. mai ales la femei. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. cvercetină. numai că efectele acestora au fost puse. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. Întrebuinţări. Frunzele sunt mari. însă. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. fiind un bandaj și un stimulator. galbene. a arsurilor. iar fructul său este bacă (o boabă). utilizată în combaterea febrei. acizi. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. rădăcină consistentă. lată și o medicaţie. în poieni. ușor încălzit. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. și preparatele din frunze și tulpini tinere. la margini de pădure. Uleiul de floarea-soarelui. a frigurilor și a bolilor de splină. în liziere. mai ales pe pajiști. De altfel. de pe marginea capitulului. glucide. păroase. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. De asemenea. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. în tratarea vezicii biliare leneșe. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. Fluierătoarea. protide. fiind foarte hrănitoare. alterne. necesari consumării materiilor organice. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. la îndoială. o alcătuire vegetală impunătoare. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. mucilagii. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. Este o erbacee pitică. care au un peduncul lung. Efecte medicinale asemănătoare au. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. consistente. dermitelor. adică a insectelor. Împreună cu alte extracte. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. acizi. albastră-violacee. Desigur. enzime. făcând parte din grupa plantelor carnivore. rășină. florile fiind galbene. precum și despre petalele mari. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. în tratarea locală a reumatismelor. Fluierătoarea este și un bun revigorant. Substanţe active importante: taninuri. în afecţiuni pulmonare. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. fitosteroli. dar și în acela al rănilor de sub piele. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. cărnoase. în stări febrile. eficientă în multe și grele afecţiuni. frunze alterne. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. gliceride. Prezentare. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. în turbării și mlaștini. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. din care se prepară un extract fluid. în hipertensiune. În medicina tradiţională. nu de puţine ori. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. Întrebuinţări. având o înălţime maximă de 15 cm. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. . cel mai căutat compus fiind lecitina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. Înflorește în mai-iunie. În România. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. oval-cordate. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. vitamina E. Frunzele sunt mari. Florile au o culoare puternică. Tulpinile îi sunt foarte scurte. iar frunzele formează o rozetă. carotenoide. ci și alte părţi ale acestei plante. pe cale de a înflori. practic la nivelul solului. Prezentare. Din această rozetă se înalţă florile. grase. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. betaină. eczemelor. cu o înălţime de până la patru metri.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Este răspândită în zonele de câmpie și deal. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. Nepal. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. de viaţă. albastru-verzuie spre violaceu. preferând pământul tare. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. Are frunze multe. pe tuluzul căilor ferate. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Este întrebuinţat. ca antidot în caz de rău de mare. deranjamentelor stomacale sau intestinale. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Poate fi găsită pe pajiști.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. Înflorește târziu. Florile. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este.. de circa doi-trei centimetri lungime. fiind de culoare albastru-verzuie. de mișcare de rotaţie. de asemenea. cu bleu spre interior. compuși uleioși. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. ascuţite. gentisima. stimulative. în poieni. mai importante fiind rădăcinile. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. Prezentare.. de asemenea. fenoli. în locuri umede (păduri. amarogentina. Substanţe active importante: genţiopicrina. precum și în zona subalpină. antitusiv. Ghimberul este folosit. de la câmpie până în zona alpină. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. Consumat zilnic. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. gentianina. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. este ramificată. în India. Această plantă crește pe locuri virane. Întrebuinţări. Ghimberul este o erbacee tropicală. în locuri umblate. Această plantă are un rizom puternic. tonifiante. Malaezia. maluri de ape). reduc febra. Tulpina. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. Bangladesh. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. Aceste preparate sunt recomandate. combat viermii intestinali. de mașină. Întrebuinţări. la subsuoara frunzelor. Pentru terapii se folosesc. pentru combaterea răului de altitudine. în anorexie. precum și împotriva alergiilor. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. gingiber. în tufărișuri. chiar bătătorit. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. în tratarea gastritelor hipoacide. greţuriior. adesea. la rându-i. prezentă în Orient. Prezentare. ulei volatij. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. ajungând doar până la 60 cm înălţime. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. potenţează activitatea ficatului și a bilei. hipotensiv. cu precădere . în primul rând. împotriva transpiraţiei. acid genţiotanic. solitare sau grupate câte două sau trei. Florile au formă de clopot. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. Întrebuinţări. în august și septembrie. de-a lungul drumurilor. Se utilizează și în bolile de stomac. Este o plantă înaltă de circa un metru. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. din care se extrag uleiuri aromate. pentru revenirea poftei de mâncare și. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. Denumire populară: ghimbir. puternică. tanin. pe fâneţe.

. florile și părţile tinere. Tulpina este subţire. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. cum ar fi cardiopatiile. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Întrebuinţări. groase și cărnoase. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. uneori mai devreme. recoltarea lui fiind interzisă. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. Are efecte antiinflamatoare. stărilor de stres. deci de peste 200 milioane de ani. cu efecte notabile. totuși. și apar din mai și până la începutul toamnei. ale cărui virtuţi medicinale sunt. Au valoare terapeutică atât bulbul. cumarină. două frunze lineare și o floare albă. din care se prepară infuzie. în februarie și martie. Ghizdeiul crește prin fâneţe. sedative. stărilor depresive. Aparţine familiei amarilidaceelor. Aparţine familiei gincoaceelor. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. alcaloizi. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. parcuri. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. din familia leguminoaselor. Florile de ghizdei sunt galbene. vestitorul primăverii. ci și un remediu medicinal. pe terenuri virane. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. excitaţiei cerebrale. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. niște bobiţe roșii. reduse și care este ocrotit de lege. În mod tradiţional. uneori galbene cu dungi roșietice. condimente) și nici lactate fermentate. suculentă. Prezentare. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. insomniilor. un spin. Frunzele sunt bilobate. cicatrizante. Ghizdeiul este o erbacee perenă. Puţini știu că ghiocelul.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. în zone unde omul ajunge mai rar. pe taluzurile drumurilor. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. Întrebuinţări. în formă de stea. Substanţe active importante: pectină. pășuni. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. Ramurile au. Prezentare. Fructele sunt niște păstăi. Întrebuinţări. fiind considerat copac sacru. luminișuri. caisa argintie. și fructe bace. de asemenea. acid cianhidric. de mici dimensiuni. Prezentare. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. fructe acre. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. mereu verde. isteriilor. sedative. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. Pentru a nu se face confuzii. în cistopielită. prin păduri. Denumiri populare: patru-bani. în vârf. arborele templier japonez. Are flori verzui. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). cât și florile și frunzele. extracte. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. Face parte din familia liliaceelor. dezinfectante. Spre deosebire de ghimpele comun. Au. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. în păduri. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. sirop. Pentru uz medicinal se recoltează florile. pajiști. imunostimulatoare și chiar hipnotice. fiind dispuse în formă de evantai. Înflorește în mustul zăpezii. pe pajiști. Frunzele sunt trifoliate. agitaţiei nervoase.

comprimate. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. planta are o dezvoltare specifică. „esenţă umană”. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. potrivit unor cunoscători. Fiind foarte căutat. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. ginkgol. de un interval de timp atât de mare. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. însă. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. o rădăcină de ginseng sălbatic. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. varicele. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. ci și în Japonia. Specific Peninsulei Coreene. antibiotic. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. terpene. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. Multă vreme. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Inflamaţiile. În general. saponine. De pildă. de un înalt nivel calitativ. de asemenea. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. uscată și curăţată. pinitol. cât și o infuzie. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. glucozaţi. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. la ora actuală. Substanţe active importante: flavonoli. o plantă ocrotită de lege. antispasmodic. precum și frunzele. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. cu bune rezultate. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. riboflavină. Ginsengul este o plantă perenă. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. acid ginkgolinic. Denumiri populare: ginseng asiatic. și în diabet. înveliș care nu miroase prea plăcut. Prezentare. acizi organici. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. La modul general. celebre pe plan mondial. Substanţe active importante: ginsenozide. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. ginsengul are. În secolul ai XVIII-lea. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. Vietnam. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Întrebuinţări. tiamină. ginsengul . antifungic. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. Canada. vermifug. Aparţine familiei araliaceelor. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. în special. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. mai ales în fructe și frunze.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. unde se cultivă ca plantă de ornament. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. pe cale industrială. ginsengul sălbatic fiind. Rusia. spasmele musculare. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. totuși. vitamine. Deși trezește un interes atât de mare. esenţă. Se găsește în flora spontană. sedativ. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. trombozele. antiinflamator. SUA. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. Oricum. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. bilobol. cât și sub formă cultivată. În general. Cu ginkgo biloba se acţionează. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. vasodilatator. Întrebuinţări. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. ginseng coreean.

ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. ci și pericarpul. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. Totuși. atonie gastrică. probând și calităţi anticancerigene. chiar și până la un metru. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. pentru locuitorii zonelor temperate. Pentru alimentaţie. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. În mod obișnuit. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. Dincolo de acestea. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. sativum). terciul de uruială. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. trebuie menţionat. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. dar și în dislipidemii. grâul fiert. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. Erbacee anuală. efectele posibil negative. mai ales. numeroase legende. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. Mai nou. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. protide. hidraţi de carbon. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. deși nu este un panaceu. tărâţele și germenii sunt . totuși. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. iar fructul este bobul de grâu. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. grâul face parte din familia gramineelor. de aceea. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. cercetătorii susţin că ginsengul. ulei esenţial. într-o manieră semnificativă. Tulpina este dreaptă. întărește memoria. în primul rând. o plantă exotică. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. Prezentare. Acest fruct este recomandat. Datorită acestor calităţi. insuficienţă biliară. folosit îndeobște ca detoxifiant. Provine din Asia. celulele nervoase. decoctul. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. goală pe dinăuntru. precum și de tonic al organelor interne. Cât despre contraindicaţii. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. se impune atenţie în utilizarea lui. reducând glicemia. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. Frunzele sunt lanceolate. Citrus paradisii. acizi organici. dezvoltă imunitatea organismului. fortifică sistemul nervos central și periferic și. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. nervozitate. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. grâul încolţit. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. Prezentare și Întrebuinţări. Potrivit unei străvechi tradiţii. în timp. stimulând activitatea factorilor de imunitate. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. astenii. putând provoca hipoglicemie. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. Desigur. cu noduri la anumite distanţe. la sporirea imunităţii organismului. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). iritabilitate. afecţiuni pulmonare. pentru industrie. de peste 1500 de ani. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. tărâţele. Grepfrutul este. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako.

Denumiri populare: măiugă. adică binecunoscutele gutui. dizenteria. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. protide. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. în tufărișuri. consumate în mod curent. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. în amigdalite. Fructele. scoarţa ei având culoarea gri-închis. pectine. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. glucide. Pom fructifer. în hidratarea și curăţirea pielii. fiind prezent și în mitologia greacă. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. dar se prepară și sub forma unui decoct. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. Prezentare. microelemente. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. hameiul este cultivat pe mari . frunzele. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. căţărătoare. uneori prezentându-se ca un arbust. De altfel. C și PP. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. stările febrile. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. Substanţe active importante: săruri minerale. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. vitaminele A. Ca dezvoltare în spaţiu. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. De asemenea. Practic. B. de mari dimensiuni. E. Tulpina se ramifică în partea superioară. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. tofolean. afecţiuni ale pielii. tanin. în faringite. epuizarea. aparţinătoare familiei moraceelor. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. circulatorii. Frunzele de gutui. himel. PP. Prezentare. gluten. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. în păduri tinere. diareea. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. fermenţi. datorită grâului. tulburări vegetative. Acești germeni conţin săruri minerale. Prezentare. în bronșite. vitaminele A. Fructele se consumă ca atare. ulei. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. în revigorarea corzilor vocale. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. cardiace. guturai. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. reumatism. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. Substanţe active importante: amidon. ierboasă. frunze. În general. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. cu viţa de vie. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. stomatite. în crize de creștere. de asimilaţie. pulpa fructului. Întrebuinţări. întrucâtva. Hameiul crește în flora spontană. fiind întâlnit în lunci. fructele și seminţele gutuiului. B2. endocrine. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. în căderi fiziologice. În acest context. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. acizi organici. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. gută. protide. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. preparate sub formă de infuzie. Preparatele de gutui (din flori. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. substanţe mucilaginoase. amigdalină. uneori până la 15%. enzime. producându-se chiar și unele ameliorări. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. hameiul seamănă. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. B1. mămlugă. sunt sâmburoase. Hameiul este o plantă perenă. De exemplu. sleirea acestuia. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale.

Prezentare. sub formă de flori. substanţe estrogene. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. de circa 50 – 60 cm. plantă din flora spontană de la noi. cataplasme. Prezentare. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. De obicei. vitamina C. anorexie. humolină. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. vitalizante. parte a familiei malvaceelor. provenită din zona Orientului și a Asiei. tinctură. ci și medicinal. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). ascorbic. și hibiscusul. în deranjamente digestive. . Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. Inflorescenţele (conurile). Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. cum ar fi cele generate de stres. hibiscusul utilizat în mod curent. totodată. sporește pofta de mâncare. Întrebuinţări. realizându-se o serie întreagă de băuturi. hibiscitrină. ulei esenţial. Se prepară infuzie (în mod frecvent). dar și sub formă de suc sau chiar salate. tonice. precum și cu alte fructe de pădure. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. Plantă perenă. În preparate și combinaţii medicinale. Întrebuinţări. Importanţă medicinală au și frunzele. substanţe minerale. alb pe dinăuntru. insomnie. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. tartric.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. eficiente. hibiscusul este menţionat primul. rareori și părţile tinere ale plantei. antituberculos și antispastic. malic. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. Substanţe active importante: lupulină. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. hibiscină. Hreanul se folosește sub formă rasă. de asemenea. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. în mod obișnuit. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. reduce durerile menstruale. precum și mai mulţi acizi (citric. fiind un produs medicinal antiseptic. În general. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. utilizată în procesul de fabricare a berii. un ulei. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. alături de măceșe și alte fructe. trichomonoză. având în compoziţia lor. speciei Hibiscus sabdariffa. dar și în cazuri de acnee și ten gras. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. Rizomul de hrean este cilindric. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. dar și decoct. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. foarte lung. aparţine. Aceste ceaiuri sunt indicate. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. Există și alte specii de hibiscus. laxative. Substanţe active importante: peroxidaza. oxalic). Una dintre acestea este Hibiscus trionum. fluidizează circulaţia sângelui. De altfel. dar și un aliment cât se poate hrănitor. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. având. reconfortante. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. de suprasolicitare. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. ceaiurile fortifiante. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. extract. săruri minerale. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. plăcute. dar apare și sub formă cultivată. dar și primăvara. tanin. cât și externe. acizi. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. gros. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. nu numai din punct de vedere gastronomic. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. bacteriostatic.

cu stoloni dezvoltaţi. în mlaștini. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. Bineînţeles. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. cum ar fi cele pulmonare. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. cu succes. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. Hreanul este un excelent condiment. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. întâlnită mai ales sub formă cultivată. utilitate deosebită. contribuind la revigorarea organismului. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. De exemplu. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). plutitoare. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. Florile sunt roz. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. decorticate. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. Întrebuinţări. Hreanul este diuretic și expectorant. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. . cât și economic. chiar revulsive. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. cistină. au o valoare nutritivă însemnată. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. reumatismul. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. planta are nevoie de mult soare. fiind un factor de antrenare. dar și în ape care curg foarte încet. guta. până la înălţimea de 60 cm. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. au. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. în zonele nordice. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. Iarba broaștelor înflorește toată vara. Alexander Reinhard. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. litiaza urinară. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Denumire populară: grâu negru. Hrișca este o erbacee anuală. Prezentare. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. seminţele de hrișcă. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Întrebuinţări. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. Fagopyrum esculentum. leucoreea. roșii sau albe. cel mai important compus este rutina (rutozida). în primul rând. Iarba broaștelor este o plantă de apă. la maturitate. fagopirină. arginină. Se spune că boabele de hrișcă. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. fiind foarte bogate în amidon. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. atât în plan medicinal. ci și în calciu. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. lizină. antiseptice. mai ales la nivel periferic. Prezentare. Tulpina de hrișcă poate ajunge. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. Un mare specialist. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Pentru a înflori. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. săruri minerale. Are dimensiuni reduse. cel puţin 50 de zile. asemănătoare cu cea a orezului. fiind muchiată. dr. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. Se cultivă. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. de mobilizare a organismului.

Denumiri populare: omag. Actaea racemosa. alcaloizi. Iarba broaștelor se folosește. cicatrizantă. însă. precum și seminţele. bronșite. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. de mici dimensiuni. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. Întrebuinţări. Actaea spicata. dar mai ales datorită florilor. laxative. dar și asupra tractului digestiv. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni.50 metri. și virtuţi medicinale.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. floare de piatră. smântânică. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. ca vegetaţie în acvarii. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. astm. mai ales cele de pe ramurile tinere. Prezentare. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. ci și după aceea. Substanţe active importante: săruri minerale. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. spasme pe tractul gastro-intestinal. la ușurarea nașterilor. Denumire populară: cohoșul negru. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. Are. primăvara sau toamna. Frunzele. însă. mai indicate fiind extractele. flavone. narcotice. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. spasme musculare. Florile sunt sub formă de capitule și au . Tulpina este păroasă. Poate atinge înălţimea de un metru și. cefalee. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. tanin. Denumiri populare: troscot gras. în locuri părăsite. Frunzele și tulpina sunt consistente. probleme cardiace). vitamina C și vitaminele din grupa B. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. tuse cronică. antiinflamatoare. din iunie și până în octombrie. cărnoase. preparatele din această plantă pot provoca avortul. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. hipertensiune. datorită aspectului său general. De culoare galbenă. vermifugă. fiind administrată ca tonic. Prezentare. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. capabil să înmoaie. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. Întrebuinţări. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. În cantităţi mari. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. având o înălţime de până la 1. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. mucilagii. folosite cu mare atenţie. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. Prezentare. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. pe marginea drumurilor. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. Este o plantă perenă din familia compozitelor. pline de suc. Totodată. în mod obișnuit. De pildă. Se prepară infuzie sau decoct. ochiul boului. Substanţe active importante: cimicifugină. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie.

persicarină. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. Întrebuinţări. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. Substanţe active importante: uleiuri volatile. noduroasă. din iunie și până în septembrie. paralizii. Întrebuinţări. Se mai prepară cataplasme. roșie sau albă. putând ajunge până la o înălţime de un metru. fiind antiseptice. înălţimea de un metru. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. în zone mlăștinoase. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. blocaje și atonii musculare. oxiuraza. bronșitele.20 metri înălţime. bronșice și expectorante. Întrebuinţări. din care se face o infuzie. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. Este o plantă cu tulpini lemnoase. Prezentare. alantol. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). ericolină. camfor. calciu. Denumiri populare: ardeiaș. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. mixtură. Practic. ulei. prin șanţuri. pielonefrite. tinctură. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Prezentare. fiind o iarbă meliferă. extract fiuid. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. cât și externe. acid cafeic. heienină. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. iarbă amară. unguent. Caluna vulgaris. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. ramnazină. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. Prezentare. Crește în locuri umede. Frunzele îi sunt lanceolate. Frunzele sunt lanceolate. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. Crește pe soluri părăsite. pecingine. iar florile au forma unor spice cilindrice. Datorită acestei înălţimi reduse. în mod obișnuit. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. poligonon. iar florile au culoare albastră. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Surprinzător. astringente. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. cu tot cu frunze și flori. în manieră naturistă. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Substanţe active importante: acid galic. guta. ulei esenţial. precum și arbutosidă – un compus specific. antispastice. reumatisme. nu depășește. magneziu. Stimulează apetitul și digestia. Are tulpină simplă sau ramificată. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. acid fumărie. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. Substanţe active importante: hiperină. depurative. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Tulpina. De asemenea. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. săruri de potasiu. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. ericinol. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. inulină. principii amare. dificile. extract fluid. . Face parte din familia boraginaceelor.

consistente și au gust acru. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. Este o plantă iubitoare de soare. Face parte din familia araliaceelor. de fapt. turtei. de mici dimensiuni. mucilagii. zaharuri. acizi organici. Substanţe active importante: iederina. Frunzele sunt aproape ovale. asemănătoare cu acele bradului. iarba tutunului. la combaterea scorbutului. Prezentare. în preajma pădurilor. Se prepară o infuzie. ulcerele cutanate. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. Această plantă poate contribui. stomahice. alcaloizi. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. din care se prepară cataplasme. rotunde. Denumiri populare: iarba ciutei. zaharuri. și chiar a bătăturilor. unguente și cataplasme. Substanţe active importante: flavone. reumatismul. de lumină. Înflorește în aprilie-mai. peţiolate. o tufănică întâlnită prin fâneţe. în zone de tufărișuri. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. precum și în hipertensiune. groase. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. dar și micozele. prin efectele sale medicinale. decoct. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). . Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. Denumiri populare: cetenă. taninuri. a ulceraţiilor gurii. a rănilor greu vindecabile. bătăturilor. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). infuzii.2 – 2%). Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. tusea convulsivă. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. fiind antiepileptice. în turbării. lucioase. Întrebuinţări. cu tulpină foarte lungă. antidiareice. iar florile. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. direct pe zona afectată. a unor boli de piele (de exemplu. Prezentare. guta. Iedera este un arbust agăţător. antiulceroase și chiar anticanceroase. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. grupat sau izolat. Frunzele sunt verzi. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. în păduri. Valoare medicinală au frunzele. jireapăn. rezine. pistruii. Este un arbust ramificat. Întrebuinţări. Întrebuinţări. frunzele fiind ascuţite. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. au o culoare galben-verzuie. brădișor. Face parte din familia cupresaceelor. antisudorifice. verzișoară. În cantitate mare. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. litiaza biliară. Face parte din familia crasulaceelor. tinctură. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. cu tot cu flori și frunze.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. Substanţe active importante: ulei volatil (0. abcesele). jneap. decoct. din care se prepară infuzie. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. ienuperină. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. a stărilor febrile. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. arsurilor. săruri de potasiu și calciu. De asemenea. Poate fi întâlnit. Prezentare. antiscorbutice. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal.

grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. a gutei. la prepararea halvalei. turtite. laxativ. De asemenea. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. căile renale. a bronșitelor acute și cronice. caz în care se ajunge la hematurie. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. carminative. heterozide. acid galacturonic. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. mucilagii și. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. cilindrice. mai ales . ipcărigea are și proprietăţi depurative. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. protide. gastro-duodenitele. analgezice și bronho-dilatatoare. Întrebuinţări. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. emolient. ulei volatil. infecţiile căilor respiratorii. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. rareori albe. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. Denumiri populare: gipsăriţă. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. Aparţine familiei cariofilaceelor. Tulpinile sunt mult ramificate. Ipcărigea crește în flora spontană. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. mai ales. De asemenea. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. dese. În combinaţie cu alte plante medicinale. cu obârșii exotice. Tulpinile inului sunt drepte. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. însă. în fabricarea unor produse cosmetice. uneori. ciuin alb. seminţele macerate și decoctul. alungite. Prezentare. Prezentare. Întrebuinţări. Prezentare. este indicat în anorexie. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. la prelucrarea pieilor. a cistitelor. pot fi roșii sau chiar albe. dar și restul plantei. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. de obicei. Isopul este un mic arbust. iritând. gipsogenina. adesea. Inul înflorește în iulie-august. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. Aparţine de familia labiatelor. Frunzele sunt lanceolate. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. ipcărigea apare și în forme cultivate. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. abceselor și furunculelor. reumatismului. de exemplu. sedativ. glicozide. Florile au culoare albastră. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. Substanţe active importante: saponine. Dezvoltă un rizom foarte puternic. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. Substanţe active importante: grăsimi. coroana miresei. Florile au culoarea albă sau roșietică. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. cultivată. În primul rând seminţele. Se prepară infuzie și decoct. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. săruri minerale. florile fiind. lucioase. ca expectorant. conţin o ciano-glucozidă. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. Întrebuinţări. albastre. de culoare maro. Rareori. Este o plantă anuală. antiseptic. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. iar frunzele sunt mici. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%).

Isopul se manifestă ca un agent sedativ. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. mintă de grădină. chiar mlăștinoase. mintă. are stoloni și rizom. Prezentare. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. expectorant. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). sângele în mișcare. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. acetat și valeriană de metil. izma reface climatul gastro-intestinal. Totodată. Întrebuinţări. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Frunzele sunt opuse. fiind un carminativ eficient. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. fiind o plantă meliferă. expectorantă. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. Este o izmă de talie mai mică. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. deseori ramificată. colină. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. sudorific. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. Întrebuinţări. foarte plăcut. antispasmodic. este verde. Practic. Este o plantă erbacee perenă. Prezentare. dispuse în spic în vârful ramurilor. Tulpina. substanţe minerale. în cea alimentară. totodată. are o culoare roșietic-violetă. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. Mentolul și mentona. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. Această specie de izmă. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. inclusiv la nivelul capilarelor. au culoare roz. are aceleași utilizări ca și izma bună. punând. Este utilizată și ca aromatic. antidiareice. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Din punct de vedere medicinal. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. recomandate fiind băile cu infuzie. Substanţe active importante: mentol liber. Notabile sunt și efectele carminative. Florile. compuși antibiotici. compuși triterpenici. din acest motiv. însă. aparţinătoare familiei labiatelor. precum și alţi compuși specifici. bronșita. Sub formă de infuzie (ceai). cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. mentă. a cosmeticelor. antispastice. Băile cu infuzie de izmă acţionează. în patru muchii. lacuri de pădure. cu frunzele dinţate și creţe. heterozidă. Prezentare. și asupra reumatismului și a urticariei. totodată. hipertensiunea arterială. ci și în industria farmaceutică. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. se cultivă. Denumiri populare: izmă de leac. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. hipericină. aducându-l la normal. Denumire populară: izma de baltă. în combaterea colicilor abdominali.20 metri înălţime. bălţi. diuretice. sudorifice. alungite și au un miros specific. Substanţe active importante: ulei eteric. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. . Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. florile fiind roșii-violete. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. Poate ajunge până la 1. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. malurile râurilor. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. fiind un bun vasodilatator. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. de relaxare. astmul. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). mentonă. fiind și un bun regulator al digestiei. hipotensiv. compuși sterolici. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. antiemetice. Întrebuinţări. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). uneori.

se folosește. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. aflate la subsuoara frunzelor. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. vârfurile acestora fiind. Întrebuinţări. pistruii. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. aflându-se plasate în teci micuţe. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. Prin tradiţie. din mai și până în august. rășină. Denumire populară: jep. în mod direct. conurile tinere. roz sau chiar albă. atunci când este înflorită. Prezentare. Face parte din familia pinaceelor. Are acţiune calmantă și antireumatică. acest arbust are conuri. pecinginea. La rupere. local. Întrebuinţări. În general. Substanţe active importante: ulei eteric. Euphorbia stepposa. două câte două. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. alior. Preparată sub formă de decoct. cu miros specific. Laptele câinelui este o plantă toxică. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. Are un rizom puternic. a marginilor de cale ferată și de șosea. Face parte din familia euforbiaceelor. cum ar fi nervul sciatic. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. Denumiri populare: laptele cucului. . Se prepară decoct. cu o înălţime maximă de 4o cm. ascendente. tulpina secretă un suc lăptos. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. și seminţele. Pentru aplicaţiile externe. latex. Euphorbia helioscopica. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. Fiind conifer. Prezentare. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. Înălţimea maximă – trei metri. precum și ca diuretic. însă. a terenurilor virane. înflorește intens. Jneapănul înflorește în mai-iunie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. iar din rășină se produce terebentină. În general. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. laptele secretat de plantă. locale. lipide. tulpina fiind rotundă și subţire. Întrebuinţări. Extern. dar și proteine. această plantă este neramificată. Euphorbia seguieriana. Datorită toxicităţii sale. dar mai ales în regiunile alpine. cum ar fi negii. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. ulei volatil. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). Izmușoara de câmp este o plantă anuală. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Florile. În formă de ace. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. dispuse solitar sau grupat. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Acest suc pătează pielea. mai rar. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii.

binecunoscuta lămâie. mai ales. Denumiri populare: alămâi. mai puţin în iulie. săruri minerale. Florile sunt albe. uneori roze sau gălbui. Face parte din familia liliaceelor. litiaze. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. vitaminele B1.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. reumatismelor. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. Face parte din familia solanaceelor. chiar decisivă. convalozidă. palpitaţii). hemoragiilor nazale. reglează și impulsionează metabolismul celular. în tufărișuri. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. în funcţionarea aparatului circulator. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Și tot lămâia este. acizi diverși. precum și în cea a parfumurilor. flebite. adesea având o culoare verde-închis. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. Cu lămâie se tratează. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. asistolie. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. Denumire populară: mărgăritar. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. pulbere. în curele de slăbit. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. Patria lui de origine este. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. glucide. împotriva bolilor infecţioase. din care se prepară decoct. Lăcrimioara crește în flora spontană. perenă. alcooli. identificată cu vitamina C. PP și mai ales C. infuzie. Întrebuinţări. sucuri. cicatrizantă. Acidul citric. angină pectorală. Frunzele. în zonele de deal și câmpie. Lăcrimioara este o plantă erbacee. convalotoxol. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. Rizomul de lăcrimioară este alungit. câte două-trei la fiecare plantă. acizi (în miezul de lămâie). antitermică. Rizomul. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. în varice. esenţe parfumate și carbonat de calciu. lămâia este antiseptică. aritmie. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. Florile sunt albe. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. lămâia are un șir întreg de utilizări. diabet. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. lămâia fiind un adevărat bactericid. protide. în apoplexie și chiar epilepsie. India. în păduri. groase și lucioase. extracte. lipide. Citrus medica. pectine. sinuzitelor. citrol. important în structura pulpei de lămâie. Ca plantă medicinală. pe pajiști. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. Întrebuinţări. Fructul este o bacă. otitelor. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. antimigrenoasă. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. afecţiunile hepatice și cele biliare. Pentru terapii medicinale se prepară extract. tinctură. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. În tutungerie. de asemenea. . Prezentare. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. B2. sub formă de clopoţei. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. florile și frunzele. Rizomul său este foarte puternic. infuzie. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. În stare proaspătă. însă. flavonoide (în coaja de lămâie). Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Substanţe active importante: ulei volatil. dar apare și în culturi. Totodată. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. Prezentare. limonină. gutei. aftelor. Din punct de vedere medicinal. astringentă. adesea. Prezentare. ulei volatil. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. având o mireasmă inegalabilă. saponină. rinitelor. majalină. Face parte din familia rutaceelor.

în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. iar tulpina. aflată în fructe. a epilepsiei. de exemplu). Prezentare. extract apos. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. niște bobiţe roșii (bace). Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . zaharuri. flavone. de a reduce durerile și crizele de reumatism. Din acestea se prepară infuzie. Este o plantă lemnoasă. vitamina C și o substanţă specifică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. Înflorește la începutul verii. cicatrizante. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. pentru uz medicinal. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. tusea pe fond nervos și astmul. cumarină. În activităţile casnice sau industriale. mălin negru. fiind de găsit în flora spontană. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. fiind o plantă otrăvitoare. mai ales în zonele cu tufărișuri. de asemenea. Substanţe active importante: solanină. tanin. cireș de pădure. în ulceraţii ale pielii. la început. precum și o substanţă specifică numită abrotină. tulichioară. au formă de elipsă. pelin domnesc. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. de la câmpie până la munte. zdrobite. Întrebuinţări. Întrebuinţări. florile fiind de culoare albă. lemnul câinesc este folosit drept colorant. digestive. și un bun antiscorbutic. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. Denumiri populare: lemn câinesc. de a igieniza sistemul circulator. importante virtuţi medicinale. de a combate bronșitele. Scoarţa de lemn câinesc are. dar și hemoroizii. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. de culoare violetă. frunzele. Întrebuinţări. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. glucozide. Substanţe active importante: siringină. fructele. Sunt indicate. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. astringentă. iar frunzele. se prepară decoct. uneori. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. Fructele. Denumiri populare: lemnuș. Acest arbust face parte din familia compozitelor. tuse și chiar unele tumori. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. antiinflamatoare. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. poate deveni târâtoare. chiar celulita și bolile reumatismale. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. sunt grupate în inflorescenţe. și în combaterea bolilor de piept. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. numită ligulină. Lăsniciorul crește în locurile umede. Prezentare. în lunile iunie și iulie. în vindecarea rănilor vechi. acizi. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. când este gustată. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. din care se prepară infuzie. aftele. cununiţă. mici. are un gust amărui. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. acid dulcamaric. stomatitele. în digestie leneșă. peţiolate. sunt otrăvitoare. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. în cicatrizarea rănilor. eucaliptol. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. antialgică. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. Coaja acestei plante este. la rându-i. lemnul lui Dumnezeu. Florile. de o mare varietate. Frunzele. În practica medicinală se folosesc tulpinile. Mirosul acestor flori este respingător. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. solanidină. agăţătoare. decoct și tinctură. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. cu o ramificaţie foarte puternică. Face parte din familia oleaceelor. principii amare. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. până la intoxicaţii cu mercur. frunzele. Din acestea. cataplasme. totodată. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. De asemenea. este considerat ca fiind subarbust). Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. sunt crestate. scoarţa.

Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. în gastrite. În mod obișnuit. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. de culoare albastru-violet. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. în locuri adăpostite și pustii. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. Este recomandată în avitaminoze. Întrebuinţări. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. Fructul este o capsulă. rizomul. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. firuţă. considerată a fi forma cea mai eficientă. ale ficatului. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Crește în toate zonele României. a tractului gastro-intestinal și nu numai. specific. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). Din punct de vedere medicinal. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. manitol. În aplicaţii medicinale. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. Subarbust. asemănători căţeilor de usturoi. În pământ. o poţiune. Prezentare. fiind o plantă perenă. format din solzi groși. bronșita. glicirizină. leurda are un bulb ovoidal. Substanţe active importante: zaharuri. uneori chiar mai mult. în reglarea activităţii rinichiului. sedative. ulei rășinos (15%). Tulpina este însoţită de două frunze. Denumire populară: iarbă dulce. după încheierea perioadei de vegetaţie. Este foarte apreciat în bucătărie. Aparţine familiei umbeliferelor.70 stomacului. amidon dulce (circa 30%). Face parte din familia liliaceelor. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. traheita. diuretice. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Atenţie. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. decoct. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. diuretice. În general. tonificatoare.50 metri. însă. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. vitamine din grupa B. acid glicirhizinic. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. Denumire populară: usturoiţă. Frunzele au formă de elipsă. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. rădăcină dulce. expectorante. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. au dimensiuni reduse. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. dismenoreea. acid glabric. antiinflamatoare. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. artrita. cu o înălţime de până la 1. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. Prezentare. de asemenea. mixtură sau pulbere. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. depurative.50 metri. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). bilei și căilor urinare. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. Întrebuinţări. dar crește și în flora spontană. calculii renali și biliari. faringita. Prezentare. dar și sub formă de macerat. frunzele și . Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. iar florile. iarbă tare. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. importante fiind. Leurda are virtuţi antiscorbutice. fiind crestate și consistente. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. Acţionează. Leurda înflorește în aprilie și mai. Concluzionând. rareori și în iunie. uneori au formă rombică.

Substanţe active importante: uleiuri eterice. terpinol (compusul cel mai important). cum ar fi colicile abdominale la copii. Peltigera canina este un lichen. edemele cardiace. devenind tradiţională pentru această industrie. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. pe căzături forestiere. dar și cu calităţi antimicrobiene. precum și pe stânci sau pietre. Denumiri populare: levand. În scopuri medicinale. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. pe lemne. Întrebuinţare. antispasmodice. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. expectorant. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. Seamănă cu o tufă mai mică. Întrebuinţări. regulator al tractului intestinal. carminativ. Întrebuinţări. bronșitele. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. aninului. În vârful ramurilor se află florile. prezentându-se sub formă de tufe. Aparţine familiei labiatelor. numită de specialiști nervaţiune. cicatrizante. de neliniște. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. poate inhiba. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. Levănţică este o plantă cultivată. Prezentare. Levănţica are tulpinile ramificate. Frunzele sunt mărunte și înguste. Lobii sunt ca niște benzi înguste. Întrebuinţări. de hiperexcitabilitate. utilizat în industria cosmetică. în insomnii. Substanţe active importante: ulei volatil. plăcut mirositoare. sulf. ci și pe cea a fagului. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. Contrar celor știute din medicina tradiţională. acetat de linaloj. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. în tulburări stomacale și abdominale. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. în afecţiuni renale. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. depinde de anotimp. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. Prezentare. mesteacănului. . pentru infuzii. printre altele. Pentru uz medicinal se culege talul. edemele renale. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. două boli grave: difteria și tuberculoza. durerile menstruale. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. cumarină. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. Metionina conţine. Din florile de levănţică se face infuzie. geraniol. carminative. spichinel. Mai mult decât atât. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Talul acestui lichen. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. constipaţiile. acizi organici. putregaiuri. traheitele. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. săruri minerale. dar și uscat. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. levănţică de grădină. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Prezentare. linalol. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. vitamine. în cefalee și migrene. precum și în reumatism și stări de agitaţie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. sedativ. sau sub formă de tincturi sau pulbere. dezvoltă numeroși lobi.

Frunzele. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. Are o tulpină ramificată care. în retenţii urinare. peţiolate. iar tulpina exterioară este ramificată. Frunzele sunt ovale și au peţiol. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. ușor îngroșate. la eliminarea multor substanţe toxice. Face parte din familia boraginaceelor. în luna mai. Din punct de vedere medicinal. precum și extracte apoase sau fluide. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. Prezentare. perenă. Denumire populară: miruţă. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). când apa devine stătătoare. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. . cu o înălţime de până la 70 cm. în sălbăticie. mai ales prin urină. Întrebuinţări. de mici dimensiuni. au un gust deosebit. Crește în tufișuri. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. De asemenea. Liliacul are și proprietăţi medicinale.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. în reumatisme și răceli mari. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. dezvoltată. iar florile au culoarea albastră. în ameţeli și dureri de cap. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. Tot în medicina tradiţională. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. contribuind la detoxifierea organismului. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. Liliacul face parte din familia oleaceelor. de formă eliptică. în tulburări ale funcţionării inimii. În acest scop. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. de la liliachiu la alb. dar mai ales ramurile tinere cu flori. decoct (din frunze). calmante. substanţe minerale. Pentru uz medicinal se recoltează. Limba broaștei este o plantă de apă. combinaţii de ceaiuri. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. calciu. se recoltează frunzele. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. precum și frunzele. erbacee. se ramifică în partea superioară. acizi. au importanţă rizomii și rădăcinile. au culoare albă sau roz. Frunzele sunt păroase. din care se prepară infuzie sau comprese. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. ceva între măcriș și ștevie. în cazuri de febră. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. și pot fi folosite la salată. extracte. Tulpina. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. decoct (din frunze). cu o formă de elipsă. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. Prezentare. Florile. Prezentare. Liliacul înflorește în luna mai. Denumire populară: limbariţa. mucilagii. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. întreaga plantă. În peisaj. liliacul este util și în cazuri de febră mare. chiar și în meandrele râurilor. alantoină. atunci când se înţărcau copiii. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. este suculentă. cenușie. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. Frunzele. Dezvoltă un rizom gros. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. în afecţiuni pulmonare. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. au un peţiolul lung. Întrebuinţări. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. Întrebuinţare. rareori fiind de culoare roz. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. antiseptice. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. Prezentare.

Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. căilor ferate. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. fosfor în cantitate mare. De altfel. este fragedă. alcaloizi. Întrebuinţări. anemii. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. precum și la stimularea activităţii plămânilor. Are frunzele crestate. Prezentare. iar florile. Se prepară suc. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. ci și medicinală. dar mai ales vârfurile cu flori. afecţiunilor cutanate (acnee. potasiu. remarcată atât datorită florilor sale galbene. laxative. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. limba mielului făcând din vin. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. Prezentare. la îmbunătăţirea vinului. se recomandă utilizarea plantei. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. săruri minerale. extract. remineralizante. iod. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. la marginea pășunilor și a pădurilor. hemoroizilor. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. fortifiant. sub formă de salată sau inclusă în salate. Denumiri populare: bumbac de câmp. rășini. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. se poate utiliza întreaga parte aeriană. prin terenuri înţelenite. sodiu. sub formă zdrobită și macerată. din care se prepară infuzie. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. remineralizant. cu adevărat. de culoare albă. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. De asemenea. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. rinichilor. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. decoct. Face parte din familia cruciferelor. infuzie. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. inișor. Linariţa este o erbacee din flora spontană. un medicament și un aliment. Prezentare. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. sunt grupate sub formă de ciorchini. ficatului. fiind foarte hrănitoare. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. Limba mielului este un puternic revitalizant. cochlearină. în locuri părăsite. stare generală proastă. Crește de-a lungul drumurilor. bumbăcăriţă. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. vitamina C. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. Se consumă . ale naturiștilor. fosfor. Substanţe active importante: calciu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. deci. Într-o oarecare măsură. Întrebuinţări. acizi organici. sirop. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. a ficatului. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. furuncule). Întrebuinţări. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. apoi flavonoide.

vitaminele A. Prezentare. roz. tanin. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. Tulpinile sunt păroase. Aceste preparate facilitează expectoraţia. astenicilor. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. a tusei convulsive. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. macul cucului. dar sunt reînnoite mereu. cu succes. amidon. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. Fructul este o capsulă ovoidă. mai ales intelectual. B2 și C. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. Întrebuinţări. Substanţe active importante: saponină. Denumiri populare: coada boului. Florile au petalele foarte mari. fâneţele. pârloagele. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. celuloză. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. alterne. proteine în proporţie de 24%. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. în care se găsesc seminţele. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Fructele sunt niște capsule. lanceolate. culturile de cereale. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. loţiuni. Prezentare. Verbascurn thapsiforme. pline cu seminţe de culoare neagră. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. folosite. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. florile fiind mari. de altfel. Frunzele sale sunt mari. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. de culoare galbenă. uneori chiar o singură zi. Pentru uz medicinal. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. sodiu (în cantitate însemnată). mangan. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. terenurile abandonate. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. lintea germinată. ulei volatil. zaharuri (în cantitate semnificativă). În terapiile naturiste se utilizează. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. și în industria farmaceutică. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. uneori și frunzele (pentru cataplasme). coada lupului. . mucilagii. Aparţine familiei scrofulariaceelor. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). B1. Ovidiu Bojor. lipean. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. din acestea se prepară cataplasme emoliente. Substanţe active importante: alcaloizi. decorând pajiștile. violetă. săruri minerale. Potrivit farm. ce privește frunzele de lumânărică. cataplasme. Extern. lintea este recomandată celor care se refac după boală. dr. În ceea. Intern. bază a multor reţete foarte nutritive. Întrebuinţări. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. decoct. mucilagii. Denumiri populare: mac iepuresc. Din lumânărică se prepară infuzie. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. albă. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. Fiind un aliment energetic. celor care depun un efort mare. ușor albicioase.

preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. Macul contribuie. narcotină. mai ales sub formă de decoct. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. așa cum s-a spus. Folosite fără măsură. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. având rol de calmare a durerilor. În mac se mai găsesc acidul lactic. Morfina este. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. stomacaie. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. latexul. dar și din cojile uscate de mac de grădină. codeină. de pildă. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. la reducerea stărilor de anxietate. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. morfină. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. a spasmelor. roz. pudră de opium.5 metri înălţime. de asemenea. considerat a avea calităţi de excepţie. morfină. tebaină. ca și macul de câmp. siropuri. roșu. Datorită numărului mare de substanţe toxice. readucând. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. uretrale. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. Codeina. precum și ale vezicii. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. Din acest motiv. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. Din opiu. senzaţia de durere din sistemul nervos central. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. colecistului și uterului. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. precum și ca plantă ornamentală. frunzele și. laudanină. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. mac. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. tinctură de opium. De fapt. Fructul este o capsulă. Substanţe active importante: papaverină. deoarece pot apărea complicaţii grave. Prezentare. practic. uneori fiind ramificată în partea superioară. violet. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. heroină. Tot cu mac se tratează diareile puternice. utilizat în bolile de piept. dizenteria și chiar holera. dintre care cel mai important este morfina. în farmacie. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. un latex. acidul acetic. mai puţin cunoscute. deși iniţial produc o stare de agitaţie. Preparatele de mac de grădină. Valoare medicinală au seminţele de mac. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. nechibzuit. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. angine pectorale și în gripă. Întrebuinţări. se întrebuinţează împotriva tusei. din familiei papaveraceelor. Morfina anulează. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. zaharuri. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. principala componentă a opiului. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. în limite normale. mai ales. laringită acută. totodată. . Denumiri populare: macul alb. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. La rândul său. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. procesul digestiv. De asemenea. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. la combaterea ipohondriei. a stărilor de melancolie.

var. mandarinul are și proprietăţi sedative. În mod obișnuit. Aparţine familiei chenopodiaceelor. dar și medicinală. înalt de trei-patru metri. Aceleași cu ale portocalului. cicla. laxative. Preparatul principal este un . cărnos. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. un anafrodiziac ușor. acizi și mai ales brom. Laos. glucide. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. Poate atinge înălţimea de șase metri. în multe privinţe. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. potasiu. cu frunze ovale. dar și în Vietnam. aproape cărnoase. boli ale pielii . hemostatice. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. celuloză. protide. Are. Denumiri populare: ceai de Paraguay. ondulate. fructele crude. sodiu. fiind. paradontoză. calciu. Florile sale sunt albicioase. fosfor. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. hemoragii. Substanţe active importante: ulei volatil. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. inclusiv budinci și plăcinte. diuretice. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Întrebuinţări. prin urmare. vitamina C. originar din China. Prezentare. Principalul preparat este infuzia. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. datorită bromului. precum și vârfurile tinere. ceaiul iezuiţilor. substanţe proteice. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. taninuri. antiseptice. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. hemoroizi.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. Substanţe active importante: acizi organici. foarte multe săruri minerale (potasiu. Întrebuinţări. Prezentare. Valoare medicinală au și frunzele. mâncăruri naturiste. Din acestea se prepară infuzie. de asemenea. suculent. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. yerba mate. de la mandarin se recoltează frunzele. Substanţe active importante: vitamina C. lipide. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. Pentru uz medicinal. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. cu sparanghelul și conopida. consistent. ceai brazilian. roză sau albă. Fructele crude sunt antiscorbutice. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. fraged. Importanţă medicinală au frunzele de mate. fosfor. săruri minerale. glicozide. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. scoarţa. cu tot cu frunze. acesta semănând. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. cu peţiol puternic. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. culoarea fiind gălbuie. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. fosfor. vitamine. seminţele. Întrebuinţări. pericarpul și pulpa fructului. dizenterie. Prezentare. consistente. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. Malaiezia. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. Mai nou. mangoldul este o varietate de sfeclă. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). În fapt. acid galic. originar din America de Sud. În alimentaţie. Este plăcut la gust. Mandarinul este un arbust cu flori albe. calciu. cărnoase. Spre deosebire de portocal. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Face parte din familia anacardiaceelor. decoct și suc. care sunt consistente. zaharuri. florile. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. supe. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. obţinută din frunze și scoarţă. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian.

Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. vitamine. În ceea ce privește caracterul său energizant. ca și în vechime. în dureri de cap. acid malic. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. Este utilizat. cafeină (2 – 4%). Contribuie la tratarea avitaminozelor. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. agitaţie. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. Acum. cacadâr. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. acid citric. ci și în furajarea animalelor. în cazuri de anemii. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. enterocolitelor. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. Între timp. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. de obicei galbene la maturitate. combătând celulita. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. pectine. dar și în oboseală fizică și nervoasă. răsură. Poate fi eficient în curele de slăbire. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. când are condiţii. palpitaţii. roz. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. hidraţi de carbon. ce conţine seminţele. dar poate provoca și insomnie. mate devine toxic în doze mari. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. Face parte din familia leguminoaselor. Crește intens. Denumiri populare: trandafir sălbatic. cu peţiol subţire. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. în dilatarea arterelor. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. de obicei. edemele. P. rug sălbatic. antihelmintică. precum și împotriva viermilor intestinali. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. Întrebuinţări. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. Întrebuinţări. fosfor. Ca vitalitate. lipide. de doi-trei metri. însă. potasiu. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Prezentare. în primul rând. o înălţime nu prea mare. originară din Asia Centrală. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. microelemente. Mazărea este o erbacee anuală. Prezentare. este cultivată foarte mult. care se găsește în special în mazărea verde. Măceșul crește de la câmpie până la munte. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). și mai ales C). acizi. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. energetic și ușor digerabil. Este un arbust puternic împământat. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. mai ales pentru ficat. și poate ajunge până la doi metri lungime. e adevărat foarte nutritiv. în locuri expuse soarelui. vanilină. Florile au culori diferite fiind. teobromină. fier. Mazărea este. a calculozei renale. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. lactonă. B2. ulei gras volatil. antiinflamatoare. . vasodilatatoare. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. un aliment foarte hrănitor. lemnoase și pline de ghimpi. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. taninuri. lucrurile s-au schimbat. Substanţe active importante: vitamine (B1. dar foarte rezistent. lecitină. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. fiind ușor de recunoscut. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. având. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. diuretică. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. obezitatea. zimţate. Întrebuinţări. totodată. zaharuri. rareori roșii sau albe. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. Multă vreme. Acest produs are acţiune tonică. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc.

însă. Ca vermifug (antihelmintic). liliachii sau albastre. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Din punct de vedere medicinal. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. Poate ajunge până la un metru înălţime. având. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Frunzele. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). au culoare albă sau roșie. Frunzele. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. motiv. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. Prezentare. în reumatismul cronic degenerativ. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. Întrebuinţări. Este utilizat și în hipocalcemie. carminative. cu precauţie. diminuează colicile stomacale. De origine mediteraneană. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. cu un gust acru pronunţat. preparând din el salate și suc. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. Prezentare. acoperite cu perișori. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. maioran. Aparţinând familiei oxalidaceelor. importantă este partea aeriană a măghiranului.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. măcrișul are acţiune diuretică. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. se recomandă a fi utilizată. se amestecă cu miere. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. curăţate de seminţe și peri. Florile sunt mici și albe. Din măghiran se face infuzie. maghiranul face parte din familia labiatelor. foarte mici și ele. înaltă de maximum 60 cm. dimensiuni mai reduse. măcrișul este folosit și în bucătărie. Tulpina de măcriș este dreaptă. totuși. în deranjamente intestinale. Întrebuinţări. ulei volatil. această tulpină se lemnifică. sedative. din acest motiv. uneori roșii. în gută. calmează spasmele . Are frunzele mici. mageran. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. de formă ovală. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. depurativă. Florile sunt mici și verzui. Crud sau sub formă de infuzie. cu o dungă roșie. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. mădiran. Are un rizom dezvoltat și ramificat. deci și în ţara noastră. Denumire populară: măcrișul mărunt. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Măcrișul crește prin fâneţele. Întrebuinţări. La maturitate. din acest. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). De asemenea. Denumiri populare: măcrișul caprei. Denumiri populare: mărgăran. De altfel. laxativă. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. măceșul se dovedește nu numai eficient. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. având culoarea verde. Florile. sporește aciditatea. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. în avitaminoze. antiscorbutică. Prezentare. dar și plăcut la consum atunci când fructele. antiseptice. Plantă de cultură. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. deal și zona subalpină. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. precum și celor suferinzi de inimă. . mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. sub formă de bacă de culoare roșie. negre.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. Panicum miliaceum. De fapt. aminoacizi. Denumiri populare: cireașa lupului. Ajunge până la 1. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. uneori roz-roșietică. aspre pe partea inferioară. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. Fructele. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. Substanţe active importante: ulei volatil. Are frunze liniare. Preparatele de mătăciune acţionează. Boabele au formă rotundă. în principal. vasodilatantă. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. acid cafeic. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Aparţine familiei solanaceelor. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. beladonină – care sunt niște alcaloizi. Întrebuinţări. substanţe amare. boala lui Parkinson. De aceea. Letaria italica. adică în condiţii de maximă securitate. foarte otrăvitori. iar în interior sunt gălbui. alcaloizi. Contribuie. Merișorul înflorește în mai și iunie. Prezentare. Mult timp. care sunt puternic toxici. ulcerul gastric și duodenal. având acţiune antispastică. violete. rareori ovală și sunt mici. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. fiind verzi în permanenţă. tanin. precum și în oftalmologie. în totalitatea ei. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. Fructele sunt modeste. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. Florile sale au culoare albă. astmul bronșic. vitamjna A. smârdar. din care se fac mai multe preparate. sunt comestibile. roșcate. Utilizarea mătrăgunei. Denumiri populare: afin roșu. scopolamină. Prezentare. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. late. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. antiasmatică. protide. Din frunze se prepară apa de melisă. ci și în industria farmaceutică. mai ales vârfurile tinere. Face parte din familia rozaceelor. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. de asemenea. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. doamna codrului. beladonă. perenă. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. acid salicilic. înaltă de 1. în tufărișuri. mucilagii. în cantitate mare.5 metri înălţime. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. Substanţe active importante: atropină. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. Mătrăguna este o erbacee puternică. în zone cu arbuști. această plantă conţine. Merișorul crește în zona montană și este melifer. doamnă mare. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. Boabele de mei au și valoare medicinală. Datorită valorii sale nutritive. Întrebuinţări. Florile sunt brune. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. în luminișuri. Întrebuinţări. înflorite. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos.5 metri. Prezentare. lipide. Preparatul principal este infuzia. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. potolind durerile abdominale. niște bobiţe sferice.

se manifestă și ca un bun dezinfectant. în eliminarea pietrelor de la rinichi. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. mai ales. în tratarea hipertensiunii arteriale. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. Întrebuinţări. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. decoct. Are frunze digitate. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. mastacin. vitamina C. Ceva mai nou. Prezentare. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. lemnul lui Avram. esenţe parfumate. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. Denumiri populare: măstacăn. Totodată. Se prepară infuzie. De altfel. violete. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. De asemenea. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). adică un astfel de preparat elimină colesterolul. a edemelor cardiace sau renale. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. Coaja sa este albă. este un remediu în bolile de piele. De asemenea. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. loţiuni și comprese. acid citric. Substanţe active importante: saponine. numai de către specialiști. taninuri. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. flavone. precum și în industria cosmetică. cu valoare forestieră. acidul betulalbinic. și flori mici. cum ar fi guta și reumatismul.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. care se recoltează primăvara. sunt romboidale sau triunghiulare. betulalbina. Familia de care aparţine – betulacee. extract fluid. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). tinctură. Frunzele. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. Importanţă medicinală au. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. vin tonic și febrifug. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Substanţe active importante: hidrochinonă. cu miros plăcut. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. sirop diuretic. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Prezentare. În afecţiunile renale. Întrebuinţări. în cazul mesteacănului. sub formă de decoct. . malic și benzoic. însă. Denumiri populare: scai de tufă mare. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. mugurii. mesteacănul formează păduri uriașe. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. frunzele tinere. ducând la înnoirea organismului. În Rusia. în dizolvarea calculilor renali. Belarus și Finlanda. seva. din care se prepară infuzie. În România. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. a n efritei cronice și a gutei. ornamentală și medicinală. fiind un diuretic puternic. lucioase și subţiri. Gudronul. săruri minerale. Totodată. Compușii specifici sunt betulina. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. vitamina C. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. ulei esenţial. coaja și. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. a acidului uric și ureei. foliolele fiind lanceolate. tanin. mixtură și un extract. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali.

flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. magneziu. Preparatele din frunze. devin albastre. Tulpina este dreaptă și suculentă. fermenţi. calciu. Altfel. de aceea. afecţiuni. Potrivit specialiștilor. după polenizare. în culturi din Dobrogea.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. În general. pe fâneţe și pajiști. Aparţine familiei rozaceelor. calmante. bucuria de a trăi. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. în care se găsește sâmburele de migdal. ulcer gastric și duodenal. Întrebuinţări. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. cu tot cu fructele sale. antidiareic. De exemplu. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. simptoame. din care se prepară infuzie și decoct. acid oleic. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. cu succes. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. Acţionează și asupra căilor respiratorii. vitamina C. au proprietăţi diuretice. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. emulșină. Bune pentru consum uman sunt. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. Este. Întrebuinţări. amigdalină. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. Fructul este o drupă. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. plămânărică. iar în ultima fază de dezvoltare. cicatrizant. reface echilibrele hormonale. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. Migdalul este un arbore mediteranean. Din acest motiv. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. ci și frunzele. redându-i. Uneori. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. din familia boranginaceelor. Oltenia. pentru liniștirea călugărilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. cojile. saponine. mielăreaua se folosește. vermifuge. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. febrifuge. reumatism. acizi organici. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. Prezentare. emoliente. Din acest motiv. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. Mierea ursului este o erbacee perenă. pe marginea drumurilor. ca pe un dar al lui Dumnezeu. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. inclusiv în plan psihic. . migdalele dulci. însă. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. săruri minerale. vitamine (mai ales A și B). cât și în afecţiuni renale. chiar tuse convulsivă. care nu pot fi consumate de oameni. a bronșitelor. florile. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. fiind utilizat în tratarea astmului. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. de asemenea. fiind revigorant și remineralizant. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. în cosmetică și în farmacie. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. Florile sunt roșii. Banat. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. Acesta este indicat și în anemii. potasiu. Acest preparat are efect depurativ. hidraţi de carbon. alantoină. Amygdalus communis. Substanţe active importante: acid salicic. analgetic. în luminișuri. încât vechii evrei considerau acest arbore. Denumire populară: cuscrișor. Aceste preparate. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. dar poate fi întâlnit și la noi. Prezentare. Fructe foarte nutritive.

cumarină. dar și în hemoragii interne. rezină. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. și nici coaja. Denumiri populare: frasin de munte. Prezentare. albe și mirositoare. cineol. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. de asemenea. au devenit deja obișnuinţă. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. parazitoze intestinale. prin tradiţie. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. iar florile. fiind cunoscut sub numele de mannă. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. Foarte hrănitoare. Substanţe active importante: mirtol. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. reumatism. acid cafeic. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. cărnoase. în migrene. polizaharide. frasin negru. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. Florile sunt mici și au culoare albă. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. printre care și mirtul. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. La începuturi. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. tinctură. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. Surprinzător. Pentru a fi conservat. Mirtul are. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. în bolile căilor respiratorii. soluţii pe bază de alcool. ca plantă ornamentală. Substanţe active importante: manită. frumos mirositoare. Întrebuinţări. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. Din . nici florile. dar și ca laxativ. Fructul de mirt este o nucă. remineralizantă. Prezentare. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. așa cum și roșia a fost folosită. utilizate în gută. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. cu o rădăcină foarte puternică. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. Se prepară – infuzie. revitalizantă. frunzele uscate și rădăcina. Prezentare. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. Valoare medicinală are sucul. după întâlnirea sa cu europenii. pentru terapii medicinale. soluţii uleioase. Face parte din familia umbeliferelor. Frunzele sunt penat-sectate. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. încă din Antichitate. eucaliptol. loţiuni și comprese. Unii herbaliști consideră însă că. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. hemostatice. Întrebuinţări. Frunzele mojdreanului sunt compuse. utilizat. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. proprietăţi antiseptice. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. groase. se usucă în condiţii naturale. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. astringente. Mirtul este o plantă aromatică. afecţiuni dermatologice. Crește în sudul României. Mirtul are frunze alungite. rășină. în inflamaţii interne. ale căilor urinare și renale. iar florile. saponozide. fiind cultivat de foarte multă vreme. sunt grupate. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. hemoroizi. de culoare albă. se pot utiliza toate părţile acestei plante. chiar și la copii. formează niște panicule. extracte. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. tanin. migdala este tonică. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei.

a petelor de pe piele. vitamina C. a ulceraţiilor. mai ales dacă este consumat crud. vitamine din grupul B. dextroză. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. Moșmonul este un arbust originar din Persia. Face parte din familia umbeliferelor. artrita. litiaza renală. Întrebuinţări. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. cât și formarea ridurilor. hidraţi de carbon. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. ajuns în Europa în mod . Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. de asemenea. lesne și plăcut de consumat. seminţele de morcov conţin ulei volatil. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. combătând gastritele. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. pectine. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. Mai rar folosite. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. suculentă. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. levuloză. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. în mod semnificativ. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. în general. Denumiri populare: morcovul câmpului. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. pectine. Uneori. ușor de preparat. eczemelor. diuretic. ulcerele. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. preparatele din morcov fiind și bactericide. în icter. Denumire populară: moșmoană. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. săruri minerale. antianemic. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. analgezice. Morcovul sălbatic sub formă crudă. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. uneori florile și frunzele. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. bactericide. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. Substanţe active importante: vitaminele A. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. Prezentare. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. Are acţiune și în reducerea glicemiei. de culoare galbenă. de convalescenţă. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. B și C. de orice fel. Are. Întrebuinţări. hemoragiile gastro-intestinale. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. arsurilor. precum și efectele pozitive în diabet. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. degerăturilor. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. Cât despre utilizările sale externe.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. Pentru terapii cu morcov. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. pentru însănătoșirea ochiului. în hepatite. Prezentare. totodată. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. efecte vitaminizate și remineralizante. ramificată și acoperită de perișori. morcovul. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. De altfel. vermifuge. Morcovul este și un detoxifiant activ. Morcovul poate contribui. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. depurativ și laxativ. hemostatice. de subalimentaţie. stimulatoare hepatice și renale. a hemoglobinei. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. pentru mărirea acuităţii vizuale și. uleiuri volatile. rușinea fetei. aici cunoscută sub numele de caroten).

Denumiri populare: rug de mure. dar de cele mai multe ori târâtoare. fiind în același timp diuretice și revitalizante. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. săruri minerale. acizi (malic. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. Întrebuinţări. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. mucoasa intestinală. mur sălbatic. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). antibiotice. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. Florile sunt albe sau roz. Frunzele sunt palmat-compuse. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. dinspre zona mediteraneană. Aparţine familiei rozaceelor. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). Este un arbust cu tulpină lungă. în gingivite. Murul aparţine familiei rozaceelor. Denumiri populare: mușchiul de piatră. refăcându-se. Se întâlnește în flora spontană. celuloză. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. Din mure se fac și siropuri. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. Lobii sunt mari și au cili. Datorită fructelor sale. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. Murul înflorește toată vara. care sunt nu numai hrănitoare. legate de perioada din an în care se află. frunzele și seminţele. succinic. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. de culoare brun-roșcată. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. mușchi creţ. Aceste fructe sunt comestibile. făcânduse gargară. subţire și spinoasă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. afecţiuni pulmonare. în boli articulare (reumatisme). Se prepară decoct și extract fluid. zaharuri. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Florile au o frumoasă culoare albă. Fructele se consumă ca atare. tanin. acid cetraric. Întrebuinţări. leucoree. mușchiul are o culoare roșietică. mure. Substanţe active importante: lichenina. Pe lângă aceste efecte. Astfel. dar pentru terapii se prepară și macerate. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. mușchiul poate fi brun. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). moșmonul se și cultivă. Din acest motiv. în același timp. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. din care se face infuzie. ulei volatil. pulberi. pe stânci. agăţătoare. Mușchiul de munte este considerat un aliment. Uneori se prepară și infuzie. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. ci și utile în tratarea bolilor de piept. tanin. cenușiu-brun. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. Prezentare. pectine. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. oxalic). Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. precum și de locul în care se dezvoltă planta. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). prin rariști și luminișuri de pădure. verde-brun. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. Moșmonul crește în flora spontană. deranjamentele stomacale și intestinale majore. de culoare neagră. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. dar și valorii medicinale. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. . În mod curent. Întrebuinţări. în boli de piept. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. gastro-enterită). dar și mugurii. infuzii. În zona de prindere. Substanţe active importante: vitaminele B și C. Prezentare. colită. Substanţe active importante: vitamina C. proteine. de formă aproape sferică. acizi. uneori cu pete albicioase. salicilat de metil. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele.

Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. bacteriostatic. enterite. Mușeţelul este o plantă anuală. Deși este realmente valoros. Totodată. azulene. Aceste flori. Prezentare. morună. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. colină. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. cataplasme. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. ajungând până la 50 cm înălţime. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. mușeţelul are șase calităţi principale. analgezice. substanţe amare. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. dermatozelor inflamatorii. balonărilor. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. mușeţelul a devenit plantă de cultură. cumarină. . amigdalitelor. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. carminative. În mod curent. camazulenă. în amigdalite. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. farmaceutică. precum și ale ficatului. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. În combinaţie cu menta. matricină. dezinfectant și anestezic. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. stomatitelor. rinichiului și bilei. Substanţe active importante: ulei esenţial. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. acizi (printre care și acidul clorogenic). apar în lunile iunie și iulie. eczeme. răcelilor. inflamaţiilor hemoroidale. Este antispastic. Fructul este o achenă. abceselor dentare. ci „Bună ziua. antiinflamator. cu petale albe. extracte. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. laringitelor. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. ulceraţii. bolilor de ficat. uneori. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. romaniţă mare. fiind. stărilor gripale. a varicelor și hemoroizilor. antiseptic. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. Chamaemelum nobile. arsuri. pentru uz intern. flavone. antiparazitare. Totuși. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. afte. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. azulenă. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. afecţiuni cutanate. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. dar cu precădere în gastrite. pruritului vulvar. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Întrebuinţări. colicilor. colite. romaniţă nobilă. care asigură sănătate și curăţenie pielii. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. specific. decoct. cicatrizante. sudorifice. de rinichi.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Prezentare. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. fiind numit. care se usucă. în gripă. regenerând-o și tonifiind-o. în mod obișnuit. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. Se prepară infuzie. răni vechi. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. hemoroizi. sedative. mușeţel prost. enterocolite. antimicrobiene. Face parte din familia compozitelor. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. Crește. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. Denumiri populare: romaniţoi. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. conjunctivitei. emoliente. Întrebuinţări. dismenoreei. antispastice. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. Ca plantă medicinală. capitulele având până la trei centimetri în diametru. astmului bronșic la copii. de asemenea. inflamaţiilor vaginale. Denumiri populare: romaniţă. ci și în cosmetică. enterocolite).

rapiţă albă. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Bryonia dioica. de asemenea. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). bronșitele. gripele. cura se reia. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. mirozinatul de potasiu. Mutătoarea este o plantă perenă. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. Se întâlnește în culturi. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. Prezentare. mirozinat de potasiu. Rădăcina este pivotantă. înainte sau după perioada . se ameliorează sau se tratează răcelile. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. care pot fi băi locale sau generale. mascule și femele. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. Întrebuinţări. sunt dispuse în formă de ciorchine. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. Acţionează. agăţătoare. se ajunge până la o lingură pe seară. Prezentare. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. blocate sau cu funcţionare lentă. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. mirozină. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. a reumatismului. Are și calităţi calmante. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. Face parte din familia cucurbitaceelor. câteva substanţe specifice: sinalbina. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. Substanţe active importante. înainte de culcare. Astfel. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. pe o durată de 7 – 8 zile. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. Florile de mutătoare. florile sale fiind galbene. foarte vitală. se agaţă cu ajutorul cârceilor. Prezentare. Apoi. în funcţie de necesităţi. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. mutătoare cu poame negre. muștar sălbatic. Muștarul alb are tulpinile ramificate. muștar de câmp. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Muștarul alb conţine. cicatrizante. din familia cruciferelor. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. iar seminţele. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. rotunde. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. Denumiri populare: muștar de grădină. a unui aflux de sânge. Întrebuinţări. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. Pentru a putea fi înghiţite. sunt brun-roșietice sau cafenii. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. după care. la locul afectat. și în aplicaţii medicinale. inflamaţiile articulare. Substanţe active importante: sinigrină. printre altele. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. în lungime de trei-patru metri. mirozina. Denumiri populare: hardal. Florile sunt galbene. numai în caz de nevoie. În aplicaţii medicinale. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. se înghit seminţe întregi. antimicrobiene. Tulpinile. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv.5 metri. Se cultivă. Frunzele sunt palmat-lobate. cel mult două. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. Seminţele de muștar alb sunt folosite. rapiţă de grădină. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. cu succes. Aplicată pe piele. Muștarul negru este o plantă anuală. determinând aducerea.

vărsături). dizenterie. Mutulica este o erbacee de talie medie. cataplasme. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. Pentru uz intern. dispepsii. Mutătoarea este întrebuinţată. Denumire populară: mătrăgună mică. Aceste flori apar primăvara. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. Se găsește în flora spontană. tincturi. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. putându-se ajunge la stări grave. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. prea periculos pentru a folosi această plantă. congestii. răceli. ulcerelor cutanate. sub supravegherea specialistului. Tulpina de mutulică este dreaptă. contuziilor. rădăcinile și chiar frunzele. tanin. în tratamente homeopatice. în lunile aprilie și mai.5 metri. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. Întrebuinţări. în varice ulcerate. producând disfuncţii. acţionând în manieră radicală. mixturi. scopolamină. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. Întrebuinţări. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. Din acest motiv. Prezentare. în păduri. Face parte din familia malvaceelor. Mutulica este o plantă toxică. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. Mutătoarea este o plantă toxică. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. extracte. Denumiri populare: rujă. compuși minerali. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. fiind mult prea toxică. apoi o enzimă. ramificându-se în partea superioară. rezine. Nalba mare este o plantă perenă. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. Frunzele au formă oval-alungită. Nalba mare înflorește . Rădăcina este rotundă și cenușie. În aplicaţii externe. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. coma și chiar moartea. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. brionidina. pe locurile unde au fost păduri. uneori. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. în tufărișuri. Prezentare. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. Mai nou. bogat în alcaloizi. în general în locuri umbroase și umede. Substanţe active importante: atropină. gros și consistent și. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). mai ales. din care se prepară decoct. rășini. cum ar fi paraliziile. cefaleelor. reumatismelor. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. cum ar fi brionina. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. tuse convulsivă. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. cunoscută și sub numele de untul pământului. pulbere. violacee sau roșcată. gutei. în ulcere ale pielii. erbacee. Planta crește în flora spontană. Substanţe active importante: substanţe specifice. dacă în medicina tradiţională e. Și tulpina și frunzele sunt păroase. pneumonie. Aparţine familiei solanaceelor. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). În orice caz. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. produse farmaceutice. nalbă bună. în general. în terapiile interne.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. parazitoze intestinale.

de asemenea. Substanţe active importante: mirtilină. netedă. dar se prepară și cataplasme. nigra. dar se și macerează. Din rădăcina de nap se extrage un suc. betaină. Substanţe active importante: vitaminele C. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. celuloză. mucilagii. Aparţine familiei malvaceelor. pigmenţi antocianici. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. antiinflamatoare. cinci luni pe an. recondiţionarea tenului uscat). Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. a durerilor de piept. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. În cazul unor afecţiuni dermatologice. în primul rând. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. acizi uronici. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. Întrebuinţări. de obicei. din iunie și până în octombrie. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. sărăturoase. valoroase fiind. taninuri. Prezentare. săruri minerale. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. uneori albă. tocmai din acest motiv. laxative. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. B1. Din rădăcină se fac infuzii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. Nalba neagră este o plantă ornamentală. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. dar și florile și frunzele. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. Substanţe active importante. Tulpina ajunge. Napul este digerat foarte bine. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. lipide. aparţinând de familia cruciferelor. Denumire populară: nalba de grădină. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. determină expectoraţia. Seminţele conţin un ulei comestibil. neramificată. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. digestia celorlalte alimente. proteine. de asemenea. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Din acest motiv. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. napobrassica. Napul este o plantă erbacee bienală. Întrebuinţări. glucide. printre altele: asparagină. flavonoide. în afecţiuni ale rinichilor. totodată. Ea conţine. Extern se folosește ca emolient (refacerea. Prezentare. Frunzele sunt ascuţite. iar din flori și frunze se fac cataplasme. Frunzele și florile conţin taninuri. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. Denumire populară: curechi chinezesc. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. iar florile au culoare galbenă. mai ales. infuzie. pe marginea apelor curgătoare. favorizând. lanceolate. coloranţii săi neavând efecte toxice. de la roșu purpuriu la negru-violet. Întrebuinţări. pectine. de formă aproape sferică. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. alb-roză. mucilagii. păroasă. de mari dimensiuni. diuretice. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. decoct. var. la maturitate. până la înălţimea de trei metri. frunzele și seminţele. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. de asemenea. zaharuri. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . sau al unor infecţii la nivelul pielii. fiind dreaptă. Au. Este un aliment dietetic recunoscut. Florile sunt. B2. Brassica campestris. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. PP.

în cure de primăvară. crudă. arsuri. Datorită importanţei sale. . C. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. zaharuri. Întrebuinţări. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. PP). are și proprietăţi anticancerigene. Prezentare. tanin (în cantitate mare). Potrivit unor specialiști. Datorită calităţilor sale regeneratoare. din care se face ceai. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. Substanţe active importante: vitamina C. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. Prezentare. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. În mod curent. vermifuge. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. și a altor tipuri de cancer. acestea conţinând una sau două seminţe. rareori albă. Consumate. se pare. Un pahar de suc de năsturel. vitaminele B și C. fiind. fortifiantă. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. antitoxic. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. ci și medicinală. Întrebuinţări. săruri minerale. Florile năutului au culoare liliachie. Năutul face parte din familia leguminoaselor. plus una terminală. în nevralgii. boabele de năut provoacă diureză. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. În mod obișnuit. Datorită acestor calităţi. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. arsenic. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. Planta are un miros specific. în astenii. Năsturelul este un diuretic foarte activ. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Florile sunt de culoare roz-roșietică. oxid de fier. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. Originară din Asia. Contribuie la reechilibrarea organismului. remineralizant. depurativă. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. săruri minerale. totodată. printre care cea de iod.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. când planta este fragedă în întregul ei. Tulpina este dreaptă și păroasă. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. ramificată. Întrebuinţări. Tulpina năutului poate ajunge. Prezentare. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. curăţându-l de toxine și. Frunzele sunt alterne. degerături). Năpraznicul este revitalizant. B2. de aceea. precum și în cazul răcelilor. lipide. un bun antiseptic al căilor urinare. este indicat în astenii. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. de epuizare. anemii. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. până la 60 cm înălţime. Are asupra organismului acţiune tonică. Are virtuţi energizante. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. Denumire populară: cardamă. stomahice. în perioada de maximă vegetaţie. antiinflamator. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. amidon. amestecat cu miere. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. din care se prepară un suc sau se face salată. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. Substanţe active importante: săruri minerale. Năsturelul crește în apele curgătoare. Fructele au formă de păstăi.

fiind folosită doar în alimentaţie. se recoltează. prin semănături. bine conturate. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. fiind ramificată. Aparţine familiei juglandaceelor. Florile. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. Tot în scopuri medicinale. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. flavone. Întrebuinţări. Prezentare. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. reducând. acizi. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. Aparţine familiei ranunculaceelor. Florile acestei plante sunt albe. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. tanin. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). decoct. Denumire populară: iarbă de făcut copii. de fapt. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. cataplasme. Potrivit tradiţiei. Aparţine de familia ranunculaceelor. uneori verzi spre albăstrui. Frunzele nucului. saponozidă. în terapii medicinale. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. vârfurile tinere cu tot cu flori. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. substanţe amare. Scoarţa nucului este netedă. prin urmare. în pădurile de foioase. Întrebuinţări. Fructul este o capsulă. prin urmare. vitamina C. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. Tulpina este acoperită cu perișori. Nucul înflorește în luna mai. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. și frunzele fragede sau cojile de nucă. Perioada de înflorire durează din mai până în august. mai ales în cele cu caracter spasmodic. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. Prezentare. mult mai dezvoltate. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. mai ales în locuri însorite. delfinină. ulei volatil. au formă penat-crestată. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Denumiri populare: cernușcă. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. au valoare medicinală. tanin. iar frunzele. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). un ulei eteric. fiind aromate și având și un gust iute. Întrebuinţări. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Nucul este un arbore cultivat. licoctonină). de dimensiuni mici spre medii. chimen negru. Negrilica este o erbacee anuală. proaspete. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Negrilica crește atât în flora spontană. delzonină. vin tonic. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Prezentare. . roz sau albă. poţiune. plină cu seminţe negre. care se prelucrează. coji și mâţișori: taninuri. Frunzele sunt penat-compuse. dar poate fi întâlnit și în amestec. Totuși. melantină. cât și în culturi. Nucul este un arbore impunător. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. și ritmul inimii. care este. Se utilizează. Totuși. apar pe tot parcursul verii. Substanţe active importante conţinute de frunze. însă. Aceste flori. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. uneori se recoltează și părţile aeriene. de culoare violet-albăstruie. cunoscută ca plantă decorativă.

sub formă de cataplasme. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. antiinflamatoare. folosiţi sub formă de cataplasme. Substanţe active importante: amidon. perenă. această plantă fiind folosită. plasat în mâlul de pe fundul apei. ca talisman în călătoriile lungi. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. adesea fiind vândut. Întrebuinţări. Nufărul alb poate fi și cultivat. dar și în alte ape stătătoare. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). se face o infuzie. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. la nevoie. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. scrofuloză. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. prin macerare și în amestec cu vin roșu. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. anxietate. Utilizări medicinale au rizomii. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). la tratarea unor boli de piele. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. extract apos. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. dar și medicinală. Făina de rizom este folosită. De pildă. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). Florile sunt mari. extract fluid. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . Preparatele care se obţin sunt: infuzie. Compusul specific este nufarina. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. Are un rizom gros. De asemenea. enterite acute. tanin. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. având utilizări în industria pielăriei. cercetările au dovedit că acestea sunt. de asemenea. Substanţe active importante. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. diaree. din frunze de nuc. Se remarcă prin efectele sale astringente. Prin urmare. Aparţine familiei nimfaceelor. ulceraţii. antimicrobiene și cicatrizante. fiind antidiareic. nufarină. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. leucoree.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. fiind utilizată în insomnii. rahitism. tenuri grase. povești. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. care se pune la uscat și din care. rizomul se usucă și se macină. Nufărul alb este o plantă acvatică. Contribuie. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. sau chiar elimină. dar și florile – din care se face infuzie. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. ca plantă decorativă. Prezentare. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. în vechime. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. eczeme. din iunie și până în august. diabet zaharat. Întrebuinţări. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. Nufărul alb are importanţă economică. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. unde plutesc. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. De altfel. de către comercianţii necinstiţi. afecţiuni oculare. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. de asemenea. galbene și apar în perioada verii. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. Din acest motiv. acizi. b) aplicaţii externe – furunculoză. Aparţine familiei nimfaceelor. Prezentare. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). eficientă în vindecarea rănilor. Când timpul este frumos. drept rădăcină a acestei plante. săruri minerale. pur și simplu. Aceste preparate sunt.

fiind adusă în Europa în 1574. uneori roz sau albe. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. pe lângă lacuri. pulbere. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. consistent. întreg organismul. stomahic. provine din India. un plus de frumuseţe și de prospeţime. perenă. tinctură. datorită proprietăţilor ei antiseptice. amidon în cantitate mare. spetează tărcată. analgezic. lichior medicinal. Frunzele sunt foarte alungite. călin. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. Din acest motiv. ape curgătoare. vitamina C. a apei de gură. pentru a căpăta. glucozidă amară. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. Înflorește din mai și până în iulie. iar florile au o culoare galben-verzuie. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. dar și în Arabia. au și proprietăţi medicinale. calamină. în forme eliptice sau lanceolate. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. Această plantă erbacee. fiind un preparat antispastic. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. în mlaștini. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. fiind utilizat nu numai în India. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. balonări abdominale. chiar liniare. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. în diverse afecţiuni epidemice. Dezvoltă un rizom spongios și. având și proprietăţi calmante și relaxante. la parfumuri. Are frunze păroase. florile fiind mai ales albastre. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. calmuz. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. Denumire populară: miozotis. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. De exemplu. carminativ. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). dextrină. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. acorelină. pe lângă faptul că sunt foarte bune. tonifiind și revigorând. prin mlaștini. Prezentare. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. Se întâlnește și sub formă cultivată. . Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. Denumiri populare: spetează pestriţă.5 metri înălţime. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. Întrebuinţări. Tulpina poate ajunge până la 1. Întrebuinţări. cu un miros specific foarte puternic. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. Substanţe active importante: ulei volatil. lipsă de poftă de mâncare. De exemplu. de culoare albă sau roz în interior. decoct. De asemenea. dar și în alimentaţie. ochii păsăruicii. dar și în cea alimentară. după îmbăiere. totuși. precum și în Grecia și Roma antică. Prezentare. Obligeana este o plantă de cultură. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. scrofuloza infantilă. de altfel. ca plantă ornamentală. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale.

bogat în substanţe nutritive. în mod obișnuit. guta. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. bronhice. din acest motiv. pilule. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. Întrebuinţări. renale. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. fiind iubitoare de munte. acid galacturonic. În zona României apare doar sub formă cultivată. Prezentare. Ceaiul de obligeană se folosește. glucozide. anginele. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. Face parte din familia plantaginaceelor. preparându-se tinctură. diminuând aceste secreţii. în stări de agitaţie. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. prin tradiţie. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. de bilă. sedative ale omagului. Substanţe active importante: xiloză. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. dar și ca antispasmodic. intestinale. dar este și cultivată. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Omagul este o plantă foarte toxică. Planta se poate găsi în flora spontană. Sub formă de cataplasme. afecţiunile ochilor cauzate de frig. gușa porumbelului. Rădăcinile. Frunzele au între cinci și șapte limburi. formiat de bornil. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. arabinoză. Își are originea în perimetrul Mediteranei. au valoare medicinală însemnată. și în special rizomii de odolean. Substanţe active importante: valerianat de bornil. cu o înălţime maximă de 30 cm. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. reumatismul. Importante sunt și efectele descongestionante. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. sciatica. valerianat de metil. Rădăcina este fusiformă. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. În scopuri medicinale. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. grupate în inflorescenţe. analgezice. nevralgiile. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. macerat. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. ulei volatil. galbene sau violacee. pulbere de rădăcină. întregul organism. extract moale. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. fiind crestate și ascuţite. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . Prezentare. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. Denumiri populare: valeriană. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. eficient și repede. dar și de umezeală. precum și transpiraţii intense. extract și un sirop contra tusei. al inimii. acizi izovalerianici. tulpina ramificată. florile fiind albastre. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. pot înlocui tratamentele cu in. din omag se utilizează rizomii și frunzele. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Frunzele sunt liniare. culoarea acestora fiind roz sau albă. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. galactoză. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. Aparţine familiei ranunculaceelor. Întrebuinţări. precum și dereglări fiziologice și de comportament. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. laringitele. iarba pisicii. dar. Întrebuinţări. doi alcaloizi (colina și valeriana). preparatele de odolean pot crea dependenţă. Crește și în flora spontană. inflamaţiile congestive acute. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. determinând secreţii mărite de salivă. în insomnii. În condiţii de utilizare nesupravegheată. Este o plantă cu un rizom mare. Are flori mici. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor.

A. în prezent crescând în flora spontană. Tulpina plantei de orez este dreaptă. a surogatului de cafea. redându-i echilibrul. erbacee. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. . sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. fiind în formă de ciorchine. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. decoct cu tot cu orez. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte.30 metri. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. Întrebuinţări. cu muchii. protide. fără perișori. această tulpină se ramifică. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Tot din orz se prepară și malţul. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. Denumiri populare: orz de primăvară. a alcoolului. de extracte sau preparate de omag. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. cilindrică. 12 săruri minerale. Orezul este o graminee anuală. mucilagii de orez. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. noduroasă – mai ales spre bază. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. mare iubitoare de umezeală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. orez fiert. PP). Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. combat asteniile. Tulpina. însă. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. Oreșniţa este o plantă perenă. liniare. prin tradiţie. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. precum și în unele afecţiuni dermatologice. Fructul de orez este o cariopsă. De asemenea. Florile apar în iulie și august. B2. orz de toamnă. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. Frunzele orezului sunt lungi. tuberculii și chiar rădăcinile. glucide. se va face numai sub îndrumarea medicului. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. Fiind un aliment foarte hrănitor. caroten. După cum se știe. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. Substanţe active importante: vitamine (B1. Din aceste motiv. Este originară din Orient. Astfel. Prezentare. Substanţe active importante: mucilagii. Are frunze aspre. Din acest motiv. orzul este folosit la fabricarea berii. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. ceva mai mic însă decât spicul grâului. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. Florile au o culoare roșu intens. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. putând duce foarte repede la moarte. la rându-i. În medicina chinezească. B6. Orzul este o plantă anuală. La o anumită înălţime de la sol. de la câmpie și până la munte. Deshidrataţi.5 metri înălţime. favorizează creșterea. lipide. Prezentare. Din rizom. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. orezul este eficient. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. tanin. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Aparţine de familia gramineelor. Din punct de vedere medicinal. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. orice manipulare sau utilizare de omag. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. Prezentare. adică maximum 1. Omagul atacă sistemul nervos central. cu peri pe ele. orezul potenţează activitatea rinichiului. Întrebuinţări. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. Fructul de oreșniţă este o păstaie. În mod obișnuit. îngroșări tuberculiforme. fiind melifere. consumat și de oameni. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială.

Potrivit medicinii populare. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. în afecţiuni ale splinei. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. în reumatism. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. Datorită acestor calităţi. Se prepară decoct. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. Și nu degeaba. acid citric. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. Întrebuinţări. la prepararea unor medicamente. este recomandat copiilor. Prezentare. cât și extern. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. de la această plantă se recoltează rădăcinile. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. stări febrile. și ca un antiseptic al căilor urinare. valoare medicinală au și pleava și tulpinile.50 metri. prin locuri virane. vasoconstrictoare și. gută. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. amigdalitelor.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. digestive. Prezentare. cardiac). Crește pe taluzul drumurilor. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. Se mai pot prepara: un extract apos. bătrânilor. în cistite și calculoză renală. care au un aspect păios. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. Frunzele sunt trifoliene. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. remineralizante. precum și în tratarea abceselor. în mod frecvent. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. Pentru uz medicinal. lipide. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. în enterite. Florile. totodată. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. omonina. terciuri. Denumiri populare: cașul iepurelui. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. chiar diabet. Aparţine familiei papilionaceelor. diarei. Din orz se fac și fulgi. foarte nutritive. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. Osul-iepurelui are un miros greu. Pentru preparate medicinale se folosesc. astenii nervoase. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. reumatismul. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. și nu întâmplător. Acest ceai este și un bun expectorant. în edeme renale. săruri minerale. Malţul conţine enzime și vitamine. zob. protide. Tulpina este dreaptă. ramificată. Întrebuinţări. tanin. Preparatele din orz sunt laxative. înaltă uneori peste 1. cașete. malţ. sălăștioară. florile și codiţele frunzelor. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. Din punct de vedere medicinal. răcoritoare. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. de ţap. dar mai ales rădăcinile. onocerina. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. lingoare. celuloză. icterul. a inflamaţiilor gâtului. totodată. netedă. glucozide. cu efect în tratamentul calculilor biliari. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. din . pe terenuri accidentate și uscate. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. acţionând. tonice (hepatic. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. vitaminele A. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. o poţiune diuretică. administrându-se atât intern. amidon. boabele de ovăz. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. aftelor bucale. de aceea. o băutură diuretică și sedativă. ulei gras. B și C. maitină. Din rădăcinile. de culoare trandafirie. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. Denumiri populare: ovăz alb. apar în vârful ramurilor. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. nervos. În mod obișnuit. scorbut. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. făină. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee.

Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. de pildă. Deocamdată. . se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. grișul și arpacașul. Valoare medicinală au și seminţele. Este și cazul mâncării numite porridge. saponine. enzime. De altfel. însă. cu bune rezultate. consumaţi îndeosebi la micul dejun. respiratorii (bronșite. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. Fructele. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. Datorită compoziţiei sale excepţionale. umplută cu paie și pleavă de ovăz. astenii. ulei. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. un bun pansament pentru stomac. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. hepatice. firește. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. B2. un grup de șapte substanţe minerale. protide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Prezentare. în anemii. fructele. vitaminele B1. ovăzul hrănește. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. macerat. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. întreţine și tonifică pielea. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. făină. Se mai numește și arborele de pepene. Întrebuinţări. digestive. punând convalescenţii pe picioare. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. Cu acești fulgi. Lesne de consumat. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. frunzele. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. în zona în care arborele începe să se ramifice. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. hernia de disc. Practica a demonstrat că o saltea. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. lecitină. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. cum ar fi cele renale. cresc în partea superioară a tulpinii. cunoscut sub numele de papaină. cum ar fi. A. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. lipsă de poftă de mâncare. Din acest motiv. Întrebuinţări. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. chinuitoare. Există reţete celebre pe bază de ovăz. chiar în boli grele. tinctură și. coaja. pancreasului. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. împletiturile din paie de ovăz. astm). totodată. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. hipertensiune. fulgii de ovăz. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. de mari dimensiuni. carotan. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. pernele cu pleavă și paie de ovăz. PP. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. fiind. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. ușor digerabili. fosfor. are darul să alunge insomnia. săruri de calciu. fără nici o restricţie. D. Aparţine familiei caricaceelor. în gastrite și gastroenterite. rădăcina. glucide. amidon. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc.

Fructele au culoarea roșie. În mod obișnuit. însă. pe câmpuri. însă. pe dealuri. toate fiind bine suportate de organism. sunt un fel de mini-discuri. glucidele fiind. cu frunze mici și flori albe. floarea turcului. săruri minerale și celuloză.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Crataegus oxyacantha. mărăcine alb. uneori. zinc. Prezentare. Crataegus laevigata. ci și de seminţe. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. atât în plan central. ghimpos. deocamdată. aproximativ același. colină. Valoare medicinală are fructul. coaja ramurilor tinere. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. Fructul de patison conţine oligoelemente. Prezentare. Se spune despre patison că are. Substanţe active importante: proteine. au chiar înfăţișare de arbori. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. la începuturi. mălai moale. în schimb. Totodată. Păducelul este un arbust rămuros. De asemenea. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. gustul fiind. ciorbe. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. Păpădia este o erbacee perenă. Fructele de patison. mai ales pentru ornament. în primul rând. rezultând un ceai medicinal valoros. leonurină. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. ulei volatil. calciu. Denumiri populare: gherghinar. formează la bază o rozetă de frunze. vitamina C. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. gușa găinii. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. Florile. fiind asemănător cu dovlecelul. Tulpina. În mod frecvent. combate obezitatea. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. mărăcine. în perdele vegetale de protecţie. chifteluţe. în suferinţele cardiovasculare. păducelul regularizează circulaţia sângelui. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. Rizomul păpădiei este vertical. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. Acidul triterpenic din păducel este benefic. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. au un parfum dulce. Unele specii. Legumă mai puţin cunoscută. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. fructele și. acid triterpenic. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. în cantitate redusă. în aprilie-mai. vin medicinal. dar și mixturi. pe terenuri frământate. trimetilamină. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. steroli. care este foarte scurtă. Întrebuinţări. Cercetările sunt. aparţinând familiei rozaceelor. amidon. tahicardiei. glucozide. patissoniana. Denumiri populare: lăptucă. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Prezentare. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. celuloză. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. de culoare albă sau gălbuie. dimensiunile variind între trei și 12 cm. printre care se numără cele de salate. acizi (clorogenic. . cu înălţimea de până la opt metri. vârfurile cu frunze și flori. cafeic). adică pe la marginea pădurilor. extract fluid. supe. păpălungă. Înflorește primăvara. Întrebuinţări. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. var. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. Din păducel se fac infuzie și tinctură. cât și la nivel periferic. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. magneziu. potasiu. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Pătrunjelul are efecte hipotensive. săruri minerale. ca și pentru alimentaţie. Denumiri populare: pelinaș. mai ales pentru florile ei. în locuri cu vegetaţie bogată. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. gută. în tufărișuri. Fiind revulsiv. iarba fecioarelor. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. asemenea mărarului. Întrebuinţări. diabetul. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. precum și în germenii de cartofi. Se folosesc și seminţele. purgativ. fiind un detoxifiant activ. a panariţiului. lipide. Florile au aspect de tub. pătrunjelul. uneori îngroșată. se poate sălbătici. Inflorescenţa este o umbelă. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. . putând fi apoi îndepărtate fără durere. iod. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. iar florile au culoare violet. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. Dacă nu este îndeajuns de coaptă.20 metri înălţime. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. Întrebuinţări. dar uneori este cultivată. tulburări de nutriţie. antiinflamator. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. cupru. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. peliniţă. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. B1. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. Se folosește. fosfor. dar nu de neglijat. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. colesterolul. Prezentare. brumată. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. antibacterian. prin urmare. Reglează activitatea ficatului. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. B. un depurativ eficient și la îndemână. acizi. în păduri. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. cu muchii. Polygonatum multiflorum. calciu. glucide. inclusiv cea digestivă. A. protide. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. Frunzele sunt penat-sectate. se recoltează frunzele și rădăcina. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. sulf. aparţine familiei umbeliferelor. o plantă bienală aromatică. Plantă cultivată. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. e adevărat. vitaminele C. ulei esenţial. de asemenea. culoarea lor fiind alb-verzuie. B2. în boli ale articulaţiilor. Frunzele sunt mari și cărnoase. fier. infecţii. iar din frunze se prepară cataplasme. Pătrunjelul. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Prezentare. anxietate. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. reduse. Are o rădăcina pivotantă. celulita. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. fiind. peţiolate. consistentă. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. Substanţe active importante: vitaminele A. Substanţe active importante: glucozide. revigorante. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. Vânăta revigorează organismul. fibroasă. în terapii împotriva furunculozei. cunoscută sub numele de vânătă. Pentru uz medicinal. Întrebuinţări. ulei volatil. reumatism. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. fiind un stimulent al multor funcţii importante. excitante. Înflorește în lunile mai și iunie. Valoare medicinală au fructul și frunzele. recomandate în dislipidemii. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Fructele se gătesc. umede. Este indicat în astenie. lungă până la 30 cm. sodiu.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. cărnoase și onctuoase. mangan.

Fructul. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. lipide. de uz intern. oarecum asemănător cu al dovleacului. Provine din zonele tropicale ale Asiei. este cunoscut ca diuretic. oxiurază. Datorită compoziţiei sale ușoare. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. adesea. B. săruri minerale. cenuși. vitaminele A. această plantă având și calităţi depurative. Întrebuinţări. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. a căilor renale și urinare. În cazul pepenelui galben. Poate ajunge la peste un metru înălţime. și au peri mici. oligoelemente. Pentru ceaiuri se folosesc. bostan galben. zaharuri. ulei volatil. vin. constipaţii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. proprietăţi medicinale. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. cantalup. laxativ și tonic al sistemului nervos. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. Preparatele de pelin sunt. este un bun agent revitalizant. fiind o erbacee anuală. Substanţe active importante: absintonă. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. preparate pe bază de pelin. dar și extractele de seminţe. specific. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. este deosebit de plăcut la consum. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. Întrebuinţări. palmate. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. Substanţe active importante: în pulpă – protide. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. Valoare medicinală au fructele și seminţele. acoperită cu peri. pulbere. cu adevărat. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. anorexie. Un miros și mai puternic au frunzele care. celuloză. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. săruri minerale. Frunzele au formă palmată. proaspete fiind. În mod curent. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. răni ulcerând. în nici o împrejurare. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. spălături. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. ceai. reumatism. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. flavone. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. Își are originea în Africa de Sud. în starea generală a organismului. În privinţa utilizării curelor de pelin. Prezentare. Pepenele galben este un nutrient de sezon. protide. B2 și C. frunzele. Mai nou. pecingini. B1. ulei de pelin. acizi organici. gastrite hipoacide. C. Întreaga plantă are un miros puternic. dar mai ales părţile tinere. Prezentare. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. bilă leneșă. valoare medicinală au fructul și seminţele. Denumire populară: zemos. Denumiri populare: lubeniţă. Pulpa fructului. pepenele galben are o tulpină târâtoare. cum ar fi cele de gută. cu origine exotică. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. în general. anemie. a rinichiului și ficatului. băi în cazul unor plăgi. hemoroizi. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. arsuri. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. uneori albicios. lichior de pelin. sirop. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. cu flori pe ele. rășini. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. tanin. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. gastric și intestinal. răni cu dificultăţi de vindecare. sunt puternic crestate. Întrebuinţări. cașete. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. în seminţe – saponine. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. harbuz. răni rebele). tinctură. Substanţe active importante: vitaminele A. Frunzele. De asemenea. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă.

hidraţi de carbon. Întrebuinţări. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. cataplasme. dar ceva mai mari. la o activitate normală. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Piciorul lupului este o plantă perenă. Decoctul de frunze este purgativ. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. Florile. unele asemănări. Sub formă de cataplasme. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. al convalescenţilor. extract. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. frunze și sâmburi – ulei volatil. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. în primul rând. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. amigdalină. Prezentare. depurative. Numele îi vine însă de la Persia. Este un arbore de mici dimensiuni. cu sâmburii de migdale. Totodată. rămân încă puţin cercetaţi. florile fiind albe cu puncte roșii. efecte având și în caz de tuse. bine dezvoltată. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. curăţindu-l și aducându-l. din punct de vedere terapeutic. ce poate atinge 1. florile și frunzele. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. în flori. se pare. decoct. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Întrebuinţări. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. în mlaștini. totuși. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . laxative. Piersicul este originar din China. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). pe marginea apelor. fiind reprezentativ pentru această familie. asigurând. Prezentare. sirop. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. decât cele de prun. au culoare cafenie. Se prepară infuzie. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). al anemicilor. Întrebuinţări. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. cel mai utilizat preparat este infuzia.20 metri. enzime. o curăţire a organismului. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. firește. din care se prepară infuzie. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. în tufărișuri și păduri tinere. Pinus sylvestris. dar și fructul și sâmburii. în afecţiuni ale articulaţiilor. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. de circa șapte centimetri lungime. în blocaje stomacale și intestinale. dar au. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. Aparţine familiei rozaceelor. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. al contuziilor și arsurilor. dilatând și tonifiind aceste traiecte. decoct. Valoare medicinală au. În general. ulei volatil. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. acizi organici. Prezentare. Sâmburii de piersică. Conurile. Acele de pin conţin pinosolvină. Are un riz om scurt. Prunus persica. a vezicii urinare. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. Are o frumoasă coroană piramidală. Aparţine. totodată. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. familiei pinaceelor (abietaceelor). Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. vitamine. diuretice. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. În aplicaţii medicinale. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. au o culoare roșu-carmin. Este un diuretic rapid. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. Frunzele piersicului au formă eliptică.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. cât și pentru cei pletorici sau obezi. printr-o cură susţinută. Sunt hrănitoare. micuţe. Frunzele au formă de ace.

ca plantă medicinală. dar poate avea flori și mai târziu. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). dispuse în ciorchine. gripă. culoarea ei devine roșie. Crește în flora spontană. piperul este. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. fiind ramificată. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. ca stimulator al imunităţii. piperamide. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). Piperul de baltă este o erbacee anuală. Prezentare. Întrebuinţări. de unde și numele de piper. proteinele. august. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. febră. dar și în tuse. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. Condiment aproape indispensabil. Atunci când este în plină vegetaţie. ca plantă. Este. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. cavicină. persicarină. Piperul este tonic. Dacă nu are de ce să se prindă. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. de asemenea. uleiul gras. originară din Croaţia. Florile se prezintă sub forma unor capitule. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. fiind albe la exterior și galbene la interior. Diuretică. Pyrethrum cinerariaefolium. La rândul său. Tulpina. depurativ. printre care se află oleorezina. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. având efecte medicinale indiscutabile. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. antiseptic. în Europa. este o plantă perenă din familia compozitelor. Substanţe active importante: hiperină. Tulpina piperului este lungă și subţire. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. Se întrebuinţează. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. Prezentare. Frunzele sunt ascuţite. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. septembrie. de culoare neagră la maturitate. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. de culoare argintie spre verzui. Piretrul. ulei esenţial. Este o specie iubitoare de umezeală. și în Orientul Mijlociu. Piperul este o plantă puternic aromată. relaxant. Este folosit. Florile sunt mici și albe. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. se întinde pe pământ. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. o liană perenă. Se și cultivă. dar necoapte și uscate. planta are un gust piperat. Spre toamnă. hipertensiune arterială. în culturi. stimulative mai ales pentru bărbaţi. Prezentare. Întrebuinţări. Uleiul esenţial conţine poligonon. un bun dezinfectant al căilor urinare. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). ulei volatil. fiind întâlnit. Din loc în loc. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. În pământ. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. iar florile se grupează sub formă de spic. circulaţie periferică redusă. Denumire populară: dintele dracului. ramnazină. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. piperul este încă puţin utilizat. piretrul are un rizom scurt și gros. iar fructele au forma unor boabe. asemenea rugilor de mure. cu succes. de asemenea. . care se obţine din fructe coapte. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. Ceva mai greu de produs este piperul alb. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. ușor cărnoase. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. în locuri umede. hemoroizi.

Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. Foarte rezistent este și rizomul care. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Face parte din familia cucurbitaceelor. bronșite. Denumire populară: plop plutaș. de un verde închis. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. din rădăcinile sale va răsări. Atunci când ajung la maturitate. febrifugă. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. gută. un înlocuitor de cafea. aparţinător familiei gramineelor. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. datorită rădăcinilor sale. în schimb. plesnitoarea înflorind toată vara. Coaja este cenușie-argintie. o nouă plantă. detoxifiantă. Pirul. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. consistente. ceaiuri și chiar infuzie. acesta din urmă având și calităţi medicinale. fiind recomandate diabeticilor.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. Denumire populară: castravete sălbatic. săruri de potasiu. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. implacabil. răgălie. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. aceste fructe plesnesc. cărnoase. păroase. cinerine. În combinaţie cu alte plante medicinale. antimicrobiană. cu peţiol lung. amidon. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. boli de rinichi. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. din rizomi de pir se fac siropuri. bere. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. Plesnitoarea este o erbacee anuală. de asemenea. vitaminele A și B. numită hidropizie. zaharuri. Multă vreme. Întrebuinţări. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. din care se extrage sucul. precum și a râiei și păduchilor laţi. o valoroasă plantă medicinală. Florile sunt galben-verzui. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. în industria alimentară. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. În urma tratamentului cu pir se remarcă. Poate ajunge până la 1. Prezentare. Ceaiurile de pir sunt laxative. Din acești rizomi. saponine. De pildă. esteri. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). Florile sunt galben-verzui. acid salicilic. extract. naturiștii prepară decoct. Florile au formă de amenţi (mâţișori). pe litoralul Mării Negre. Tulpina este consistentă. mai ales la nivelul sistemului osos. până la un metru. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. în stomacul animalelor. grupate în spice. este o plantă foarte puternică. iar frunzele. Substanţe active importante: ulei volatil. grâul mâţii. păroase și. Denumiri populare: chir. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). Prin urmare. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. dacă este tăiat. evoluţii remineralizante. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. Întrebuinţări. de la specia de plop negru se recoltează . mai nou punându-se accentul pe decoct. sunt ovale și ușor lanceolate. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. de asemenea. este. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. foarte mici. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. Tulpina sa este dreaptă și puternică. aspre. răceli. Pirul. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. Prezentare. la rându-le. va da noi tulpini sau chiar plante separate. gume. Frunzele pirului sunt liniare. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. Prezentare. ce se formează în perioada rece. la fel ca tulpina.

macerat. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. necesară preparării unei infuzii. acute sau cronice. faptul că podbalul este eficient. antiinflamatoare. sub formă de băi și împachetări. taninuri. piperul lupului. Se folosește și în caz de sciatică. cenușoară. Plopul este. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Rizomul acestei plante este târâtor. De reţinut. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. Pochivnicul este vomitiv. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. deci. flebita. mult înaintea frunzelor. unguent. Substanţe active importante: inulină. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. a bolilor de rinichi și arsurilor. Întrebuinţări. Prezentare. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. în șanţuri. Întrebuinţări. decoct. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. antiseptice. pe malul râurilor. traheita. Substanţe active importante: glucozizi. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. Amestecate cu tutun. în primul rând. compusul specific fiind tusilagina. antiseptic și antispastic. Pochivnicul este o erbacee perenă. tanin. purgativ și expectorant. asarona. suc de plantă. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. florile având culoarea galbenă. a hemoroizilor. Denumiri populare: brusturel. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. și au formă de rinichi. dextrină. de mici dimensiuni. în număr de două. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. Laringita. se obţin sirop. expectorante. Prezentare. Se obţin și alte preparate: tinctură. salicina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. Frunzele sunt mari. Podbalul înflorește toată primăvara. sirop expectorant. în surpături. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. diuretice. rizomul se macină și se obţine o pulbere. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. dischinezia biliară. Produce strănut. Substanţe active importante: uleiul eteric. numeroase săruri minerale. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). pulbere de rizomi. Denumiri populare: popâlnic. nevralgii. relaxând și igienizând zona pulmonară. erupţiile cutanate. De asemenea. adică mugurii. expectorant (puternic). din care se prepară o infuzie. crisina. totodată. . substanţe albuminoide și bactericide. În vârful tulpinii se află floarea. inflamaţii ale căilor respiratorii. Primele flori de podbal apar foarte devreme. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. tulburările digestive ușoare. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. asarita. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. de aceea. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. în tuse convulsivă. silicoza. steroli. ulei volatil. În anumite condiţii. Pochivnicul crește în locuri umede. extract moale. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. Întrebuinţări. limba vecinului. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. macerat. frunzele și rizomul. a astmului. în bolile respiratorii. de culoare grena. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Asarona este o substanţă toxică și. pe soluri bogate în calcar. din familia aristolochiaceelor. sirop.

Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. Din coajă și frunze se obţine un decoct. fiind folosite. în tufărișuri. în fructe – zaharuri. în afecţiuni ale vezicii urinare. pulpa fructului și coaja acestuia. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. florile fiind albastre. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. acizi organici. săruri minerale. în formă de elipsă. de unde și numele de hepatica. soluţii apoase. Substanţe active importante: anemonină. taninuri. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. Aparţine familiei rozaceelor. Frunzele. depurative. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. Întrebuinţări. fructele. Din frunze. Este un arbore cu înălţime redusă. zaharuri. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. pe terenuri accidentate. în jur de patru-șase metri. iar pulpa fructului se consumă ca atare. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. Frunzele sale. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. florile. vitamina C (în cantitate mare). având. săruri minerale. împărţite în trei lobi. Fructele. flori și coajă de portocală sunt indicate. mici. Prezentare. Prezentare. rămân verzi și în anotimpul rece. laxative. sunt bune de cules toamna. Face parte din familia ranunculaceelor. gingivite. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. ușor cerate. în culoare albastru-brumat. cu succes. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . alături de lămâi. proteine. corcodel. scorombar. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. Portocalul este o plantă de climă blândă. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. au marginea ușor crestată. săruri minerale. poţiuni. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. diuretice și antidiareice. în afecţiuni pe fond nervos. stări de agitaţie ușoară. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. vitamine (mai ales vitamina C). Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. febră. cu precădere. Întrebuinţări. artrita. care înflorește primăvara de timpuriu. preferând terenurile calcaroase. Preparatele pe bază de frunze. camferină. guta. Atât din flori. cu petale mari. Porumbarul crește la marginea pădurilor. Tulpina este foarte ramificată. Frunzele portocalului sunt mici. acizi organici. uneori mai mult. În tradiţia populară. prin poiene. flori și coaja fructului se prepară infuzie. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. fiind ceva mai mici. Portocalul face parte din familia rutaceelor. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. Denumire populară: trei răi. boli de rinichi. acoperită de perișori. încă înainte de a înfrunzi. chiar montane. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. obezitate. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. cărnoase. în frunze – hesperidă. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. deranjamente stomacale. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. Întrebuinţări. această plantă poate fi toxică. stomatite. fiind. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Florile.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. spasme. rotunde. Denumiri populare: spin. sedative. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. Prezentare. reprezentativ pentru zona mediteraneană. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. în mod obișnuit. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. Datorită compușilor săi. pe fâneţe.

Mai mult decât atât.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. pulmonare. tulburări de menstruaţie. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. fiind căutate de albine. prazul are și virtuţi cosmetice. Prazul este o plantă bienală. cu marginile fin crestate. Prezentare. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. sedativă. Floarea femelă este știuletele. Originea prazului este în zona Mediteranei. diuretic. mai harnică. ramificată. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Denumiri populare: cucuruz. albe sau alb-verzui. oligoelemente. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. înaltă până la 40 – 50 cm. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. săruri minerale. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. ca aliment. Aparent atât de neînsemnată. asemenea mărului. decoct. Poate atinge o înălţime de 2. dischinezie biliară. calmant. caroten. vitaminele B1. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. metroragii. având și . fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. celuloză. Frunzele sunt lungilanceolate. hemostatică. un adevărat fruct minune. expectorant. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. Denumire populară: perj. calculoză renală. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. Substanţe active importante. pruna fiind. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. vitamina C. Mierea de prun este un adevărat medicament. ulei volatil. mucilagii. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. Floarea din vârful porumbului. bioxid de siliciu. Pentru uz medicinal se prepară sirop. sudorifică. Din punct de vedere medicinal. B2. și ca un bun pansament digestiv. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. Florile. Frunzele sunt eliptice. substanţe grase. remarcându-se prin tulpina sa groasă. manită. Prezentare. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri.50 metri. abcese. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. macerat. vitaminele C. Pentru consum alimentar. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. E și K. zaharuri. fragedă. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. De asemenea. prin fermentare și distilare. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. cardiace. PP. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. păpușoi. Aceste terminaţii lungi. care are niște terminaţii lungi. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. Prazul este laxativ. saponine. prazul are un bulb. În pământ. Face parte din familia rozaceelor. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. suculentă. apar în aprilie. de asemenea. formată din frunze răsucite. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. decongestiv. Întrebuinţări. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. acizi. o băutură alcoolică. este floarea masculină. Înflorește în lunile iunie. antiseptic. iulie sau chiar august. Substanţe active importante: proteine. bătături. acţionând și în afecţiunile reumatice. cistită. gută. Pentru terapii. adică face bila mai activă. tuse. faringită. pur și simplu. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. metrite. reumatism. săruri de potasiu și calciu. Prezentare. Întrebuinţări.

care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. având. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. Răchita roșie este un arbore pitic. în preajma apelor. de culoare roșie. deci când planta este plină de sevă.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. însă. anemicilor. astenicilor. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. mari. fructul fiind o capsulă. reumatismul. Întrebuinţări. Crește și în flora spontană. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). coaja. suc. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. au culori diverse. pe malul apelor curgătoare. precum și florile (mâţișorii). reconfortante pentru întregul organism. având efecte depurative atât pentru ficat. în lunci și zăvoaie. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. Uscate. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. Substanţe active importante: flavone. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. petalele având circa doi cm lungime. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. Răchita roșie se găsește în flora spontană. mucilagii. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). Substanţe active importante: ulei volatil. Denumire populară: răchită. dar și uscate. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). acid salicilic (salicilină). Frunzele acestei plante sunt mari. Se prepară decoct. Fructele. celuloză. roșioară. Preparatele medicinale. decoct. pulbere din scoarţă. Prezentare. totodată. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. sunt. macerat. și proprietăţi diuretice. dar și pe locuri pietroase. a splinei. sau chiar o tufă mai dezvoltată. prin pădurile de deal și câmpie. unde există mari livezi. celor care au imunitatea slăbită. miezul sâmburelui. prunele conţin. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. glucozide. pectine. convalescenţilor. fiind recomandate în boli grele. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. în cantitate mare. Denumire populară: pufuliţa păroasă. macerate. mucilagii. acizi organici. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. adică banalele prune. zaharuri și hidraţi de carbon. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. Valoare medicinală au și frunzele. Întrebuinţări. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. obezitatea. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. de asemenea. Prezentare. decongestive. Florile. laxative. tanin. Răchita roșie crește în locuri umede. Din frunze și coajă se prepară decoct. mai ales în zonele de deal și submontane. precum și în gastrite. numai frunzele. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. vitamine. cât și pentru rinichi. mai ales de pe ramurile tinere. petalele florilor. iar din celelalte se poate obţine infuzie. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). . uneori. caroten. frunzele. Frunzele sunt lanceolate. macerat. aurii. a rinichiului. Potrivit unor specialiști. infuzie. ateroscleroza. extracte. specialiștii recomandă cure de prune. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. cu mici crestături pe margine. Face parte din familia salicaceelor. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. în perioada de la mijlocul primăverii. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. dar se și poate cultiva.

ulceraţiile pielii. Întrebuinţări. Aparţinând familiei litraceelor. pentru proprietăţile sale medicinale. fiind o meliferă cunoscută. astringentă. glucozide. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. guta. în asemenea caz. ca depurativ general. Răchita roșie este hemostatică. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. gripele. Răculeţul este o erbacee târâtoare. un extract. Partea medicinală a plantei este rizomul. Înălţimea sa. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. virozele. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. În România. hemostatice. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. Florile au culori roșu-violet sau roz. Rheum palmatum. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. prin urmare. cicatrizantă. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. amidon și foarte mult tanin. nevralgiile. tulpină puternică. Prezentare. reventul apare numai sub formă cultivată. într-o inflorescenţă sub formă de spic. decoct. pentru salate. Aceste două specii se găsesc. În anumite zone ale României. febra. Își are originea în Asia. celebră fiind. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. răchitanul este o specie de erbacee perenă. Denumire populară: rubarbă. în locurile unde crește și răchita roșie. În general. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. derivaţi flavonici. Rizomul este gros și bine dezvoltat. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. revitalizându-l și echilibrându-l. stările depresive. insomniile. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. rabarbură. este impresionantă – peste 2. și se află la subsuoara frunzelor. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. ulcere. de cele mai multe ori grupate. de obicei. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. vârfurile tinere. Substanţe active importante: acizi. hemoragiile hemoroidale. Prezentare. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. care se recoltează în luna mai. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. Întrebuinţări. extract. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. Prezentare. făină. precum și în septembrie. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). în terenuri accidentate cu umezeală multă. Substanţe active importante: ulei volatil. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. Aparţine familiei poligonaceelor. Crește în locuri umede. perenă. muchiată. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. în schimb. antidiareică. uneori fiind aproape albe. hemoragii gastro-intestinale. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. lemnușcă. un vin medicinal. Are un rizom lemnificat. Răculeţul se folosește. Planta este mult căutată de albine. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. De asemenea. cicatrizante. Trăiește circa 10 ani și este . în mlaștini. rănile greu vindecabile.50 metri. din care se prepară infuzie. inclusiv rizomul. Datorită compușilor din coaja ei. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. fiind socotită ca un fel de chinină. pe marginea apelor. colină. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. ca erbacee. asigurând o primenire a organismului. deja adoptate și de naturiști. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. analgezică.

Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. iar florile apar grupate. violete. iar florile. de asemenea. cu o înălţime de până la doi metri. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. cele bazale având chiar și un metru lungime. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. tuse. microelemente. din care se prepară suc. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. dischinezie. Este vorba. la buna funcţionare a ficatului. din care se prepară o pulbere. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. tanin. stomacul leneș. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România.50 metri înălţime. anuală. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. oxalic. Preparatele de ridiche contribuie. goală pe dinăuntru. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. în mod curent. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. colecist. De altfel. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. gută. crizofaneină. lactic. microelemente. printre care hidropizia. dar care se dă și prin răzătoare. frunzele – când sunt tinere și mici. Substanţe active importante. Fructul. neagră. Folosită. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. bilei.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. indigestia. Prezentare. conţine seminţe bogate în ulei. vitamina C. Fructul de revent este o nuculă. și în alimentaţia din zilele noastre. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. vitaminele A. reocrisină). Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. formează un panicul și au culoarea purpurie. care apar la începutul verii. Ridichea este o erbacee bienală. Ricinul are. peţiolul fiind lung și puternic. precum și o substanţă specifică numită reină. Denumire populară: căpușă. vitamine. astm bronșic. Întrebuinţări. ulei volatil. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. B2. rafanol. Ricinul este o plantă erbacee. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. lipsa poftei de mâncare. Întrebuinţări. reumatisme. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. ulei volatil. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). sirop. mai ales. hidraţi de carbon. fiind un adevărat agent revulsiv. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. care aglutinează globulele din sânge. Raphanus niger (ridichea neagră). citric. B2 și C. Originar din Af rica. acizi organici. Face parte din familia euforbiaceelor. emodină. foarte rar. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. despre ridichea neagră. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. cum ar fi impotenţa. paraziţii intestinali. valoare ornamentală și medicinală. Tulpina este cilindrică. Întrebuinţări. B1. Are o rădăcină pivotantă. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. puternică. utilizat în aplicaţii locale. . dizenteria. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. dar și un remediu în multe afecţiuni. Reventul conţine vitaminele B1. tocoferol. aceștia fiind principalul agent laxativ. Frunzele sunt palmatlobate. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. Combinate cu miere. fiscion. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. proteine. în mod obișnuit. roșii. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. în luna iunie. dar și cu multă precauţie. tusea. cu peţiolul lung. dezvoltate. proteine. Reventul are un rizom bogat. acid malic. Prezentare. rinichilor. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. alungită sau sferică. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. lipsa de poftă de viaţă. roșie sau albă. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. sub formă de capsulă cu ghimpi.

Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. pentru preparate medicinale. Ușor de găsit în zona mediteraneană. . Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. lucioase. adesea. Carex arenaria. Denumire populară: calendarul codrului. bobocii florali. a blocajelor intestinale. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. de asemenea. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. De altfel. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. de formă cilindrică. Consumate ca aliment. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. fiind indicate în astenii. seminţele. iar fructele se consumă ca atare. cele hepatică. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. mai și iunie. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Contribuie la revigorarea organismului. dar mai puţin pronunţate. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. Florile. cum ar fi ulcerele cutanate. Din acest motiv. tanin. decoct. tăiate felii sau rase. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. epuizare. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. Își are originea în Persia și Mesopotamia. amidon. Sunt. minerale. Rodul pământului este o erbacee perenă. și fructul bine maturizat. pectine. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. acizi. în zone umbroase și umede. Bine mărunţiţi sau maceraţi. acid citric. cu peţiolul lung. Frunzele sunt mari. glucozide. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. Prezentare. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. lanceolate. tanin. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. Fructul său este original ca structură. au culoarea roșie. Seminţele se pisează. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). Prezentare. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). Rodul pământului crește prin păduri. celuloză. la oprirea hemoragiilor. în dreptul ficatului. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. rareori de formă ovoidală. în număr mare. groase. fiind deosebit de frumoase. substanţe grase. diaree. la cicatrizarea rănilor. însă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. dizenterie. lipsa de poftă de viaţă. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. infuzie. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. Unii specialiști recomandă. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. unele greu de remediat. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. Se prepară pulbere. Întrebuinţări. care se recoltează primăvara foarte devreme. Datorită conţinutului de aroină și conicină. Arum orientale. muciiagii. puternic clorofilate. fructele. prin culturile de grâu. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. biliară și renală. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. conicină. Întrebuinţări. bune diuretice și au proprietăţi antialergice.

fiind util. Florile. Din acestea se prepară infuzie. Este bacteriostatică. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). se vopseau textilele. Din punct de vedere medicinal. Rogozul. ajungând până la 80 cm înălţime. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. Crește pretutindeni în flora spontană din România. lucidină. busuiocul stupului. În acest sens. sedativă. Substanţe active importante: ulei volatil. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. stomahică. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. Întrebuinţări. anemie. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. Intern. mai ales a lucidinei. pe marginea terenurilor cultivate. este lemnificat. Utilizarea lor timp îndelungat. a medicului. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. garanţa. Aparţine familiei rubiaceelor. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. Denumiri populare: iarba roiului. uneori numai florile. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. camfor. Prezentare. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. Denumiri populare: iarba de vopsea. pe fâneţe și poieni. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. principii amare. din care se prepară infuzie. și mai ales fără supraveghere. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. pe pajiști. reumatisme. Această plantă crește pe pârloage. Se administrează intern. pe marginea drumurilor. boli ale pielii. Rizomul. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. purpurină. Întrebuinţări. Potrivit lui Valnet. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. în boli ale articulaţiilor. în zonele de câmpie și deal. antispastică. Rizomul său este mediu dezvoltat. tanin. sub formă de fiertură (decoct). Prezentare. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. Datorită compușilor săi foarte activi. lipsă de poftă de mâncare. care are culoare roșie. alizarină. spasme și colici pe traiectul gastro- . Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. citroneol. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. extracte. antidiareică. rahitism. citrol. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. carminativă. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. roiște. este o erbacee iubitoare de umezeală. aparţinând familiei labiatelor. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. mărunte. în pământuri înţelenite. poate duce la grave probleme de sănătate. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. și rizomul. rogozul are proprietăţi depurative. Din punct de vedere medicinal. antiemetică. antiseptică și cicatrizantă. include rogozul în categoria plantelor medicinale. pulbere. Tulpina are muchii și se ramifică. Totodată. în luminișuri. Roiniţa înflorește toată vara. Totuși. pe taluzurile drumurilor. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. marele specialist francez Jean Valnet. uneori neagră. o plantă din familia ciperaceelor. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. Mai mult decât atât. decoct. În general. coleretică. iar tulpina. valoroase sunt frunzele. vârfurile tinere cu frunze și flori. are patru muchii. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. diuretice și sudorifice. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. preferând locurile uscate și adăpostite. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. de culoare brun-gălbuie. roiba intensifică activitatea bilei. Florile formează o inflorescenţă. tinctură. suc. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. altădată. tanin.

au peri lungi. dischinezii biliare. Roua cerului înflorește toată vara. pierderile scurte de conștiinţă. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. printre altele. vomă. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. reduce glicemia. suc. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. valoroasă este întreaga plantă. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. sunt toxici. împiedică dezvoltarea bacteriilor. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Întrebuinţări. lipsă de poftă de mâncare. se spune. mezelurile. laptele. migrenele. enzime. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. . antitusive. au culoare roșietică și peri glandulari. Extern. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. culoarea lor fiind galben-aurie. puternice. antibiotice. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. Rostopasca este o erbacee perenă. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. brânza. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. de asemenea. Citind această listă. Sunt rotunde. Preparatul principal este un ceai. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. mai ales prin faptul că este carnivoră. Darwin. în liziere. Această plantă este consumatoare de insecte. din familia papaveraceelor. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. carnea crudă și friptă. Aparţine familiei droseraceelor. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. dar refuză zahărul. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. printre care și chelidonina. diminuează stările de agitaţie și neliniște. cheleritrină. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. de exemplu. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. diaree. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. între două și opt pe fiecare plantă. palmate. Intern. și asupra sistemului nervos. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. Prezentare. Prezentare. facilitează digestia. anghină pectorală). Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. putem constata că este vorba. Florile. Are influenţă. mixturi. Tulpinile. hemochelidonină. extracte. o infuzie. efecte antitumorale. albe. Substanţe active importante: chinonă. Din punct de vedere medicinal. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. Denumire populară: negelariţă. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. în păduri. latex. Preparatele cele mai cunoscute. Întrebuinţări. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. acizi. De asemenea. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. taninuri. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. având. iar frunzele. amidonul și grăsimile vegetale. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. blocajele digestive. prin grădini mai puţin îngrijite. Substanţe active importante: chelidonina. tulburări neurovegetative. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. îmbunătăţesc activitatea stomacului. compuși săi fiind toxici. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. Chinona. Unii dintre ei. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. Astfel. având niște flori mici. sparteină. amplifică secreţia biliară. de exemplu. proptopină. în tratarea tusei spastice. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). combat ameţelile. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă.

boli cardiovasculare. Acţionează. impotenţă. depurative. loţiuni. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. Florile sunt solitare. hipotensive. Frunzele rozmarinului. dureri de inimă. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. Potasiul. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. boli ale ficatului (hepatită acută. Valoare medicinală au florile. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. Denumiri populare: marole. fier. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. tulburări de funcţionare a creierului. tanin. caroten. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. decoct. Prezentare. cineol. lucioase. Întrebuinţări. acid rozmarinic. de formă aciculară. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. fâneţe. rozmarinul fiind o plantă aromatică. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. terenuri frământate. oboseală îndelungată. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. În România. Florile au culoarea albastră. hidraţi de carbon. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. rămân mereu verzi. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. Prezentare. cel mult. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. cu o înălţime de maximum 40 cm. din care se prepară infuzie și tinctură. B1. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. laxative. cetone. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. acid lactucic. C și E. în tulburările neuro-vegetative. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. galben-aurii. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. vitaminele A. cataplasme. lactucină. Există mai multe specii de salată verde. pieloase. Face parte din familia ranunculaceelor. astm. în mod benefic. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. ciroză hepatică). ale articulaţiilor. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. astenie. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. fiind folosit în anemii. Salata verde este o erbacee legumicolă. dischinezie biliară. Este tonifiant și revitalizant. camfor. mai și iunie. calciul.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. rareori albă. fosfor. lăptucă. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. apoi potasiu. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. B2. sedative. penat-sectate. glucozide. Întrebuinţări. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. în nevralgii sau în hemiplegii. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. Prezentare. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . în proporţie de 12%). rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. De asemenea. locuri lăsate în paragină. iar frunzele sunt sesile. doi metri. hipotensiune. calciu. frigiditate. violacee sau chiar roșie.

Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. uneori și mai mult. arsuri gastrice. insomnii. tufărișuri. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. atât de cunoscut la noi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. intensificându-i activitatea. Datorită compușilor săi deosebit de activi. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. pământuri părăsite. De asemenea. ulcer gastroduodenal. grupate sub forma unui ciorchine. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. Întrebuinţări. infuzie și decoct. de insomnie. Crește. anafrodiziacă. consumul acestei plante reducând glicemia. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. Florile au o culoare amestecată. mici și au formă de elipsă. originar din America. proprietăţile calmante și antispastice. uneori și la munte. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. acum mai bine de 2000 de ani. În mod curent. lemn alb. florile. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. Fructul este o capsulă. locuri în care a fost pădure. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. La rândul său. în principal. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. plus o grupare de heterozoide. de verde cu galben. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. ciclurile menstruale dezordonate. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. salcâm alb. fiind. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. Întrebuinţări. Întrebuinţări. în mod obișnuit. . deci. vonicer. Denumire populară: lemnul câinelui. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. în zonele de câmpie și deal. Salcâmul. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. Frunzele sunt ușor cărnoase. scoarţa. Denumiri populare: brebene. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. sub formă de cataplasme de frunze. Prezentare. mai ales în hipertensiune. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. afecţiuni ale tractului respirator. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Prezentare. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. un galben-pal spre verzui. migrene. Evonymus latifolius. ci și diuretică. mai puţin la munte. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. În uz extern. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. durerile reumatismale. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Salata verde este nu numai calmantă. de bronșită și astm. În aplicaţii de uz extern. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. Face parte din familia celastraceelor. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. Florile au miros frumos. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. este un arbore exotic. acacie. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate.

abcesele dentare. rutozide. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. pectine. tulburările de ciclu menstrual. transpiraţiile exagerate. Saschiul este o plantă erbacee perenă. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. după mese. iritaţii. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. hemoroizii. Denumiri populare: salbie. antibacteriană. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. galben sau violet. diabetul. sunt grupate. ulei eteric. Valoare medicinală. Salcâmul japonez. fiind păroase pe partea inferioară și. Substanţe active importante. gingivitele. totodată. însă. mai deschise la culoare pe această parte. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. culese cu puţin timp înainte de a înflori. aparţinând familiei . tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. un arbore din f amilia papilionaceelor. carminativă. compuși estrogeni. aftele. rosături ale pielii. soforă. brebenoc. Se mai prepară. ci și ca arbust ornamental. Frunzele au formă ovală. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. febrifugă. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Este un copac puternic. Denumiri populare: salcâm boieresc. glaucomul. atonia stomacului. valoare medicinală având. Florile. hipertensiunea arterială. alb. printre altele. penat-compuse. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. în tratarea insomniilor. Prezentare. gastritele hipoacide. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. tonic venos. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. salvia fiind. dischinezia biliară. Prezentare. hipoglicemiantă. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. în perioada de maximă vegetaţie. iar florile sunt de culori diferite – albastru. Substanţe active importante: glicozide flavonice. borneol. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. cea numită Salvia officinalis. Frunzele sale. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. unele afecţiuni ale ficatului. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. mai multe varietăţi. cineol. au florile. Dr. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. de două-trei ori pe zi.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. Modul de administrare propus de dr. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. în funcţie de necesităţi. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. expectorantă. are o talie mică și cunoaște. de culoare albă cu reflexe verzui. Prezentare. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. antiinflamatoare. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. loţiuni. Salvia. terpene. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. mucilagii. stomatitele. sedativă. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. camfor. decoct. jaleș bun. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. Denumire populară: merișor. comprese. Se bea ceaiul. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. în cazul salcâmului japonez. infuzie pentru băi. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. șerlai. alcaloizi. în dezvoltarea sa.

Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. iubitoare de umezeală și umbră. extracte. iunie și iulie. violet sau roșu spre roz. rareori albă. Aparţine familiei umbeliferelor. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. dureri de gât. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. săruri minerale. Substanţe active importante: florile. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. decoct. săpunel. pe liziere. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. flavone. pecinginii. de pildă). Florile sunt colorate în albastru. lucioase. Denumiri populare: văcăriţă. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. Florile. întâlnită prin pădurile de la munte. enterite. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. uneori sunt albe. glucide. Frunzele. se grupează într-un fel de capitul. în afecţiuni cardiace. hidraţi de carbon. în boli de ficat. Datorită. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. în primul rând. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. au formă de elipsă. săruri minerale. Frunzele. Seminţele conţin ulei și acizi organici. recomandă utilizarea întregii plante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. dotate cu un peţiol lung. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. herpesul. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. un vin medicinal și. ulei volatil. dar și restul plantei. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. în tufărișuri. lipide. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. printre care săruri minerale. Întrebuinţări. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. vermifugă. substanţe albuminoide. afecţiunile dermatologice. rășini. Din ea se desprind tulpinile secundare. alte deranjamente stomacale și intestinale. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). Și tot din acele timpuri. vincosidă. Preparatele de saschiu se utilizează. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Este relaxant. în Occident. Prezentare. oxiuriaza. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. glucide. cicatrizantă. Prezentare. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). bronșite. Apar în mai. favorizează oxigenarea creierului. edemele. impetigo. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. în astm. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. acizi. Se prepară infuzie. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. compusului numit vincamină. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. saponine. În timpurile vechi. dizenterie. în special partea dinspre vârf. dischinezii biliare. sudorifică. se macerează sau se folosește la decoct. pectină. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. inflamaţii ale gingiilor. extract fluid. Întrebuinţări. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. viermi intestinali. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. . pe care se dezvoltă florile. de culoare alb-roșietică. acizi organici. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. expectorantă. infuzie. depurativ. antiinflamatoare. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. Sunt recomandate în dischinezii biliare. vasoregulator. sau chiar vârful. cu tot cu frunze tinere și flori. cicatrizante. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. comprese. calmante. diaree. mici. din care se pot prepara următoarele: decoct. precum și rădăcinile. sunt dispuse în rozetă. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. odogaci. rareori. cum ar fi eczemele. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. Întrebuinţări. vasodilatator. cu precădere. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. Extern. reduce tonusul arterial. la marginea pădurilor. care se mărunţește. berbecei.

Aparţine familiei umbeliferelor. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. frunzele. cu tulpină dreaptă. în partea superioară se ramifică. Potrivit francezului Jean Valnet. a căilor urinare și a ficatului. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. Acest scai. sunt micuţe. Sânziana albă (Galium album) are. de mai mică amploare însă. în funcţie de climă. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. în primul rând. este o plantă ce crește la malul mărilor. De asemenea. întâlnit mai rar. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. dese. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. Substanţe active importante: ulei volatil. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. între 30 și 100 cm. Se știe. de exemplu. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. pe terenuri părăsite. se obţine o mixtură. Substanţe active importante: ulei esenţial. Denumire populară: drăgaică. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. cumarină. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. remarcate prin florile lor galben-aurii. înălţimea plantei fiind cuprinsă. sunt dispuse grupat. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Prezentare. Sânzienele sunt plante erbacee. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. în prezent fiind pe cale de dispariţie. Tulpina are patru muchii și este subţire. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. în panicule. precum și în diabet. Întrebuinţări. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. de asemenea. Florile. fiind toxică. săruri minerale. de mici dimensiuni. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. În asociere cu alte plante medicinale. sirop diuretic. sânziene. În unele ţări. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. continuă până în septembrie. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. cu inflorescenţe bogate. la înflorire. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. un calmant asemănător cu teiul. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. Frunzele sunt spinoase și . și cu miros foarte plăcut. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. aparent la întâmplare. tanin. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. Este. Prezentare. precum și afecţiuni pulmonare. Au frunze lungi și înguste. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. Întrebuinţări. bienală. glucide. având un aspect impresionant. scaiete.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. Denumire populară: mături. Preparatul principal este infuzia. saponină. din care se prepară decoct. extract fluid. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). importante calităţi medicinale. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. ghimpe. Prezentare. mai rar. iar la maturitate se lemnifică. Se prezintă ca o tufă sferică. Rădăcina are miros de morcov. fiind folosite la salate. în fâneţe și poieni. Procesul de înflorire. Are dezvoltare bienală sau perenă.

Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. maidanele. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. de jur. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. fiind identificată printr-un rizom gros. De altfel. Frunzele sunt mici și dinţate. tanin. înaltă. pe terenuri necultivate. de aceea. remarcabile. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. florile având culoarea roșie-roză. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Curăţă organismul și. Denumire populară: scăricica. precum și în ulcere gastroduodenale. înconjurate de spini. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. aceștia fiind ascuţiţi. Denumiri populare: spinul vântului. însă. frunze alterne. suc și vin medicinal. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. Întrebuinţări. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. perenă. scai albastru. cumarină. iar florile. Se prepară un extract. Aparţine familiei compozitelor. cu precădere frunzele și florile. în locuri uscate sau aflate în paragină. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. revitalizante. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. mai ales sub formă de decoct. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. infuzie. Crește în locuri . marginile drumurilor.împrejur. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. flori sub formă de panicul. fiind un expectorant puternic și un calmant local. În practica medicinală se prelucrează toată planta. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. tractul gastro-intestinal. umblate – cum ar fi izlazurile. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. cu frunze mari. Florile apar pe tot parcursul verii. pe marginea drumurilor. Denumire populară: ghimpe mare. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. dispuse în capitule.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. mai ales în locuri bătătorite. Scara Domnului este o erbacee perenă. decoct. uneori albă. recomandate fiind. alcaloizi. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie.50 metri. lanceolate. Substanţe active importante: saponinele. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. des întâlnită în flora spontană. împodobite cu spini. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. mai ales. împărţite în lobi. pe marginea drumurilor. lungi. pe pajiști. în primul rând pentru reducerea febrei. adesea. Substanţe active importante: flavone. Prezentare. decoct. au culoare violacee. în locuri sălbatice. spre sfârșitul verii. Face parte din familia umbeliferelor. se găsesc spini. ulei eteric. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. tulpină înaltă până la 1. Tulpina este dreaptă. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Întrebuinţări. frunzele și florile. Sunt folosite în răceli. diuretice. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. Prezentare. Pe marginea florii. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. Scaiul măgăresc înflorește târziu. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. din acest motiv. Întrebuinţări. Prezentare. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. de culoare galbenă. Pentru uz medicinal se folosește toată planta.

enzime. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. Poate fi întâlnit. nu numai în tratamente umane. Schinduful este o plantă erbacee anuală. Tulpina – ramificată. în perioada ei de maximă vegetaţie. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. atunci când acestea au îngălbenit. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. fiind utilizat. cataplasme. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Substanţe active importante: saponine. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. depresii. este puţin cunoscut omului obișnuit. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. unele alergii. care se recoltează cu tot cu păstăi. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. adică puţin înainte de înflorire. trigonelină. epilepsie. ci și veterinare. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. numai rareori fiind erecte. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. Denumiri populare: șofran sălbatic. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. rănile ulcerate. pulbere. glucide. Aparţine familiei polemoniaceelor. cilindrică. răni ulcerate. Întrebuinţări. celor care n-au poftă de mâncare. Întrebuinţări. de multă vreme. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. cum ar fi plăgile. Schinduful are un miros specific. macerate. Prezentare. extracte. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. tanin. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. cu tot cu flori. astenii nervoase. celor care scad în greutate. și un sedativ eficient și suportabil. Întrebuinţări. mai ales în vegetaţia mică montană. Prezentare. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. rahiticilor. puternic. hemoroizi. trifoliate. Prezentare. infecţii ale căilor urinare. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. furunculozele. fiind. diabeticilor. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. Face parte din familia leguminoaselor. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. prin semănături. Substanţe active importante: saponine. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. totodată. Prin prelucrare se obţin extracte. colină. pulbere. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. Substanţe active importante: saponine. eczeme). în caz de suferinţe biliare (litiază). astenicilor. ca buruiană. Schinelul. sunt bogate în ulei gras și lecitină. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. Schinduful revitalizează întregul organism. săruri minerale. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. cataplasme. Este recomandat anemicilor. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Face parte din familia primulaceelor. . Frunzele sunt alterne. tincturi. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). o plantă din familia compozitelor. dar și expectorante și sedative. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. tonoide. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. iarbă amară. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. În orice caz. flavone. originară din zona Mării Mediterane. pecingine. Denumire populară: sfindoc. Se prepară decoct. poţiuni.

Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. enterocolită.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. ulceraţiilor. au acţiune astringentă și tonică. antimicrobiene. Rizomul este cilindric. Face parte din familia lauraceelor. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. reduc febra. în regiunile subalpine. foarte persistent. ulei volatil. Prezentare. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. consistent. rezine. astm. atunci când este recoltată. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. glucide. hidropizie. Întrebuinţări. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. Totodată. Denumire popuiară: scrântitoare. și un bun afrodiziac. de culoare galbenă. cicatrizante. Scorţișoara are efecte relaxante. Din acest motiv. potrivit unor practici medicinale străvechi. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. arsuri. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. Prin uscare intensă. uniform cerate. tonice. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. Prezentare. antiparazitare. schinelul are și calităţi de agent febrifug. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. grupate. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. fiind dinţate. dar și medicinal. nefrite. Crește în flora spontană – pe dealuri. mucilagii. aperitive. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). Produsul de interes economic. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. bactericide și ușor sedative. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. rezine. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. pentru . Întrebuinţări. săruri minerale. arsurilor. edeme. siropuri. se face infuzie. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). Schinelul este recomandat și în reumatism. extracte. Cinnamomum cassia. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. pilule. Frunzele au formă lanceolată. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. Această coajă are. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. tinctură. mirosul fiind înţepător și aromat. în mod obișnuit. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. diaree). fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. tormentol. Scorţișoara face bine și pancreasului. vin tonic. Cinnamomum zeylanicum. dar și prin Munţii Maramureșului. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. guturai rebel. Scorţișorul este un arbust exotic. pectine. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. În uz intern. răceală. tanin. care se obţine de la acest arbust. pulbere. Sebeșului. un gust acru-dulceag. extract. sucuri sau vin. precum și în Carpaţii Meridionali. este scorţișoara. Întrebuinţări. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. întâlnit în flora din Indochina și Australia. puternice. gros de circa doi centimetri. Substanţe active importante: ulei eteric. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. gingivite. taninuri. precum și pofta de mâncare. incontinenţă urinară. fiind considerată. Bihorului.

Rhus cotinus. lipide. Se spune că secara are avea. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. fiind dreaptă. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. un decoct. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. reechilibrant. miricetină. proteine. cunoscute sub numele de scorușe. Prezentare. amidon. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. remineralizant. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. Scorușul este o plantă meliferă. Substanţe active importante: gumirezină. taninuri. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. gingivite. format. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. la rându-i. care sunt. însă. cunoscătorii . Scumpia înflorește în luna mai. Alături de hidraţi. Secara înflorește târziu. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. infecţii ale căilor urinare. Întrebuinţări. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Denumire populară: scoruș păsăresc. Prezentare. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. formând adevărate tufărișuri. celuloză. Întrebuinţări. prin iulie-august. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. uneori. de mărimea unui bob de mazăre. surprinzătoare. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. culoare galbenă. din mai multe spiculeţe comprimate. și foarte hrănitoare. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. hipertensiunea. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. incontinenţă urinară. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). iar fructele. Florile au culoare albă. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. cum ar fi cele de ficat. Întrebuinţări. în jur de cinci metri. Frunzele – plasate altern. Valoare medicinală au fructele. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. de morcov. frunzele și lăstarii tineri. este lăsată să ajungă la maturitate. Secara activează circulaţia sângelui. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. fiind indicate în stomatite. au peţiolul lung și sunt de formă ovală.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. reprezentând până la 13%. acid specific. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. Substanţe active importante: săruri minerale. Atunci când. cu frunze linear-lanceolate. glucide. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. ceva mai rotunjite la vârf. cu frunze imparipenate. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. cu o înălţime destul de redusă. în asociere cu alte produse. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. dar nu în zonele de mare înălţime. Coroana este bogată. Această graminee. arterioscleroza. în boli reumatice. sorbină. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. Tulpina și ramurile au o interesantă. circa 69%. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. Din boabele de secară se face făină și. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. totodată. Denumire populară: oţetar. Prezentare. Sub formă de ceai (decoct). sunt acrișoare și au culoare roșie. Inflorescenţa este sub formă de spic. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. sorbit. în anemii.

Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. Datorită conţinutului său complex. Planta este acoperită de perișori. Este o plantă perenă. Determinând formarea de enzime. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. dar și celor care au probleme circulatorii. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. fiind preparată în cele mai diverse moduri. Pe această tulpină apar florile. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. hidraţi de carbon. afecţiuni oftalmologice (blefarite. colină. microelemente rare (rubidiu. conjunctivite). cu o înălţime maximă de 30 cm. chiar lemnoasă. antiinflamatoare. potasiu. fosfor). Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. florile sale. de culoare alb-verzuie. rășină aromatică. asparagină. B2. vitaminele A. siminic. planta își păstrează forma și . Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. de culori diferite – violacee. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. revigorant. Are și proprietăţi diuretice. uneori mai mult. este sucul de sfeclă roșie. afte. și asupra calculilor renali. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. decoct și cataplasme. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. precum și în salate. sodiu. acţionând. Foarte folosit în terapii. betacianină. faringite. antimicrobiene. aparţinând familiei scrofulariaceelor. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. prezentându-se sub forma unor mici capitule. În primul an de vegetaţie. anemicilor. ramificată în partea superioară. Pusă la foc. tanin. culoarea ei fiind verde-cenușie. De altfel. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. de culoare galbenă. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. bine cunoscută în orice bucătărie. Întrebuinţări. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. sedative. convalescenţilor. Prezentare. timp de o lună. Sfecla roșie este o plantă bienală. Prezentare. Silurul este o micuţă erbacee. whisky-ul adevărat. stomatite. Aceste cure. liliachii. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. reconfortant. totodată. Denumire populară: floare de paie. fier. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. Infuzia. pentru întărire și revitalizare. Prezentare. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. iar florile. dar și în afecţiuni ginecologice. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. aproape lemnoasă. în fiecare dimineaţă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. Dezvoltă o rădăcina puternică. pentru uz medicinal. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. care au și scop profilactic. dar și în alimentaţia curentă. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. situate în vârful plantei. Siminocul face parte din familia compozitelor. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. C și PP. cesiu). acid glutamic. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. B1. remineralizant. În al doilea an. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. protide. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. tare. sfecla roșie își pierde din calităţi. Tăiată. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. Întrebuinţări. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase.

fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. cu o formă palmat-lobată. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. reconfortantă. Întrebuinţări.20 metri înălţime. reumatismul. reducând chiar și unele inflamaţii interne. Tulpina este dreaptă. de asemenea. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. Frunzele smochinului. amigdalitelor. și ca antibactericid și antiinflamator. reconstitutivă. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. Întrebuinţări. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. Slăbănogul este o erbacee anuală. Substanţe active importante: rezine. Există chiar și o smochină medicinală. . Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. în reumatism. B1. aparţinând de familia balsaminaceelor. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. Prezentare. însă. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. fiind punctate cu roșu. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. Prin tradiţie. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. Pentru cure. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. cu precădere. C și PP. anemicilor. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. arsurile și negii – a gingivitelor. preferând umbra și umezeala. flavone. Totuși. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. prevenindu-se astfel un accident vascular. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. puternică. în afecţiuni ale tractului digestiv. vitaminele A. glucide (între 15 și 18%). ci frunzele și latexul de smochin. traheite). Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. guta. deosebit de puternice. Întrebuinţări. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. Frunzele au formă ovală. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. cum ar fi cele de pe căile urinare. Mai nou. Face parte din familia moraceelor. taninuri. indicate în optimizarea traficului digestiv. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. plăcut. stomatitelor. copiilor. convalescenţilor. cărnoase și cu un miros specific. Apare și în flora din România. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. consistentă. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. mineralizantă. Prezentare. sunt mari. ele au și alte efecte terapeutice. laringite. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Florile au și un element de originalitate. iar florile au culoarea galben-aurie. totodată. celor cu un consum mare de energie. Acest receptacul se va transforma în smochină. B2. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. bolile vezicii biliare. culoarea ei fiind un albastru spre violet. Substanţe active importante: săruri minerale. proteine. decoct. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. Sunt. Smochinele sunt cunoscute. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. pentru hrănire curentă. Smochina este tonică. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. ale ficatului și ale bilei. din care se face infuzie. macerat.

cu precădere. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. vinul de soc. Celor suferinzi cu ficatul. potasiu. vitaminele A. Aparţine familiei leguminoaselor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. fiind. bolilor de rinichi. Recent. Înflorește în lunile iunie și iulie. Infuzia de soc (flori. Combate scleroza și colesterolul. au și proprietăţi medicinale. Și. totodată. în zone cu vegetaţie amestecată. sau care au afecţiuni vasculare. iboz. Planta se remarcă prin măduva albă. rădăcini) este sudorifică. rezine. magneziu. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. în ulei – acizi grași nesaturaţi. Aceste boabe. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. fructe. accidentată. Socul crește în păduri. totuși. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. dispuse în inflorescenţe. germeni de soia. acizi grași saturaţi. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. rutozide. de pildă. Fructul este o păstaie. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. în detrimentul părţii lemnoase. fosfor. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. însă. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). lecitină. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. acid linolenic. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. cu oboseala profundă pe fond nervos. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. într-o anumită măsură. ceai diuretic. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. Infuzia de flori de soc se utilizează. amine. Soja hispida. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. glucide (10 – 15%). Infuzia din fructele. decoctul de scoarţă. socul face parte din genul Sambucus. aminoacizi esenţiali. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. acid linoleic. Prezentare. într-adevăr. sub formă de tufă. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. de un verde intens pe faţa expusă la soare. procentul de proteine din soia fiind. o minune a naturii. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. reumatismul. fier. diuretică. natriu. a constipaţiei. acid oleic. printre care: infuzia de flori. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. folosite în alimentaţia curentă. sucul de boabe. Denumiri populare: coramnic. în luminișuri și poieni. antiseptică. tanin. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. D și E. unul sau mai multe principii de hrănire. în tufărișuri. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. B2. gripei. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. Întrebuinţări. moi. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. răcelilor. Au valoare medicinală florile. în afecţiunile cardiovasculare. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. zaharuri. scoarţa și rădăcinile. Întrebuinţări. Cu infuzia din fructe. săruri minerale – calciu. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. mucilagii. fiind o erbacee anuală. numite izoflavone. Soia își are originile în China și Japonia. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). C. făină de soia. carnea – maximum 20%). procesele de îmbătrânire. în tratamentele de combatere a obezităţii. B1. enzime. ulei volatil. o dietă. Fiind un aliment complet. bronșitei și provoacă sudoraţia. antiinflamatoare. Socul are o importanţă medicinală deosebită. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. soc negru. Soia are frunzele paripenat-compuse. dar și în industrie. Fructele au culoarea neagră sau roșie. care conţine boabe. lipide (12 – 25%). fructele. Prezentare. de asemenea. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. scoarţă. Scoarţa socului este crăpată. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. ușurând procesele .

gingivitele. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. mai ales în locuri umede. Substanţe active importante: ulei esenţial. trifoiște. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. eczeme. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). În vârfurile ramurilor apar florile. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. stări psihice contradictorii. Fructul ei este o nuculă. Acest preparat are rol sedativ. Se prepară: decoct. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. La baza tulpinii. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. carvacrol. o substanţă specifică numită sanguisorbină. nu trece de 60 cm. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. extracte. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. pusă în vin (frunzele și tulpinile). Face parte din familia labiatelor. Destul de puţin cercetată. Denumiri populare: busuioc de pădure. diareile copiilor. având . este un bun expectorant. cicatrizante. se valorifică planta în întregul ei. Sorbestreaua este o erbacee perenă. antiinflamatoare. Are un rizom gros. taninuri. Acestea au culoare rozalie spre roșu. Denumire populară: cerbărea. Prin urmare. gastritele hipoacide. Prezentare. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. diuretice. saponină și. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. tusea convulsivă. Prezentare. cât și extern. astmul bronșic. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. nevralgii. bună dispoziţie. precum și prin tufărișuri. Sovârvul. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. Sovârvariţa este o erbacee bienală. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. sorbestreaua este căutată de naturiști. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. dizenteriile.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. De obicei. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. circulaţie proastă. Din punct de vedere medicinal. Izoflavonele. pe fâneţe. Substanţe active importante: ulei volatil. Crește mai ales în zonele montane. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. bună dispoziţie. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. la maturitate. printre care și marele herbarist Jean Valnet. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. timol. Întrebuinţări. Cunoscătorii. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. uneori fiind și de culoare albă. Plantă de fâneaţă. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. bufeuri. frunzele formează o rozetă. digestia defectuoasă. Întrebuinţări. tanin. răcoritoare”. pudră. dureri de articulaţii. precum și infecţiile urinare. colitele. infuzie. aparţinând familiei rozaceelor. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. sub formă de capitule. pe pajiști. digestive. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. mai ales. bronhodilatator și antispatic. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. tinctură. adică ar conferi. celui care o consumă. oprește sângerările bucale. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. cerbăreaua. cataplasme. plantă aromatică și meliferă. poftă de viaţă.

Erbacee legumicolă. B9. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. care sunt dezvoltate. filiforme. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. PP. sodiu. Spanacul. vitaminele B1. Sparanghelul se consumă ca atare. Frunzele spanacului – partea comestibilă. magneziu. precum și o substanţă specifică numită spinacină. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. hrănitoare. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. fosfor. de salate sau de suc. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). Datorită caracterului său depurativ și diuretic. sirop și tinctură. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. precum și în afecţiuni respiratorii. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. Potrivit acelorași studii. Ramurile sparanghelului. care nu prea trece de 30 cm înălţime. au funcţie de asimilare. calciu. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. de agent anticancerigen. Din acest rizom cresc și rădăcinile. caroten. întâlnit în culturi. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. lipide. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. Substanţe active importante: microelemente (fier. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. este o plantă anuală. laxativ și depurativ. luteină. tufărișuri. dar și medicinală – au peţiolul lung. formă de săgeată și ovat-alungită. contribuind la buna dezvoltare a fătului. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. a i nimii și a ochilor. mai mult decât atât. sulf. În mod obișnuit. Întrebuinţări. Prezentare. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. fosfor. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. mucilagii. acneea. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. un diuretic moderat. potasiu. scorbutul. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. celuloză. cât și rădăcinile și rizomii. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. uneori bienală. calciu. E și K. B1. pentru consum curent. Datorită enzimelor pe care le conţine. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. ci și seminţele. cărnoase. suc. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. avitaminoza. spanacul este. glucide. Sparanghelul are proprietăţi depurative. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. fier. consistente. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. de asemenea. protide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. Este. Întrebuinţări. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. anemia. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. totodată. Prezentare. Întâlnit sub formă cultivată. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. Frunzele au forma unor solzi lucioși. protide. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. mangan. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. . Sparanghelul are compuși numeroși. potasiu). Substanţe active importante: vitaminele A. fiind recomandat diabeticilor. B6. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. C. preparându-se decoct. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. B2. tusea. B2 și C. convalescenţilor. acid folie. hidraţi de carbon. de culoare verde. Trăiește între 10 și 20 de ani. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. rahitismul. începând cu anul trei de vegetaţie. Sparanghelul are un rizom puternic. precum și în stări de oboseală și epuizare. dar necesar. Este recomandat și în gută. în reumatisme. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. în afecţiuni ale articulaţiilor. care se pot transforma în enzime binefăcătoare.

Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. nevralgiilor. pe marginea drumurilor de ţară. sub îndrumarea specialistului. hidropizie. Sporiciul este o erbacee mare. Întrebuinţări. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. eczeme. Aparţine familiei verbenaceelor. De altfel. toxică. perenă. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. Rizomul de spânz este căutat. resuscitând întregul organism. Splinuţa este o erbacee perenă. cu forme diferite. astringente. splinuţa se mai numește și varga de aur. puternic. tincturi. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. Substanţe active importante: acid salicilic. Splinuţa este o plantă meliferă. Întrebuinţări. în primul rând. Este o plantă medicinală comună. asteniei. tanin. hepatice și renale (colici). Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. sunt galbene. cele mai multe fiind ovale. diaree. enterocolite. Prezentare. Prezentare. sporiciul este un puternic stimulator general. chiar sedativă. Se poate recolta și planta întreagă. ramificat. astmă). Prezentare. având o înălţime de circa un metru. valoare medicinală au vârfurile înflorite. opuse. iar frunzele au forme diferite. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. Frunzele sunt palmate. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. dispuse în ciorchine. Datorită acestor compuși foarte activi. Tulpina este dreaptă și păroasă. grupate în spic. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. iar florile au culoare roșietică. ulei eteric. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. extras. fiind o plantă erbacee. pilule. revulsină. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. reumatismelor. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. cu tulpina dreaptă. la marginea poienelor și a pădurilor. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. substanţe amare. apoi taninuri. cistită. de mici dimensiuni. decoct. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. de tip florifer. litiază. Întrebuinţări. În cazul splinuţei. Au și influenţă calmantă. Florile. din care se prepară infuzie. făină. Florile. pe terenuri înţelenite. pe pârloage. depurative. tinctură. În aplicaţii medicinale. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. Rizomul este gros. în tufărișuri. saponine. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. gută. Denumire populară: spânţ. antiseptice. răspândită în zone părăsite. nefrită. Preparate medicinale din spânz: extracte. uneori albă. din iunie și până în octombrie. hepatita cronică. Frunzele sunt peţiolate. Spânzul înflorește în martie și aprilie. necultivate. invertină. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. Substanţe active importante: alcaloizi. modelată de patru muchii. respiratorii (bronșită. uneori verzuie. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. au culoare roșie sau violetă.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. Crește în zonele de deal și munte. Tulpina. . Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). Din acest motiv.

un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). rubijervină. cicatrizante. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. puternice. Fructul este binecunoscuta ghindă. infuzie. Arbustus uva-ursi.5 metri. răni greu vindecabile). extract. tinctură. cvercitaninul. suferinţe renale. prin lunile iulie și august. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Stejarul înflorește în luna mai. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. Denumire populară: tufan. băi. pulbere. Are o înălţime ce trece de 1. precum și o substanţă specifică numită arbutină. unguent. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. degerături. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. extracte. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). cu vegetaţie de pământ înţelenit. gingivite. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. antitoxice. dar și extern – sub formă de gargară. Substanţe active importante: flavone. Substanţe active importante: diverși acizi. pulbere. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. palpitaţii). Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. astringente. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. Prezentare. pseudojervină. arsuri. antidiareice. rubiverină. Veratrum nigrum. Aceste flori apar în partea a doua a verii. cu rădăcini puternice. distrugerea lui fiind interzisă. enterocolite. sedative. vitamine. cum ar fi guta și zona Zoster. tanin. diaree. dezvoltate. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. din care se face decoct. consistente.5 metri. taninuri. oxalatul de calciu. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. cerat-pieloase. Întrebuinţări. articulare. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . Denumire populară: caminei. decoct. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). cu frunze alterne. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. Frunzele sunt cărnoase. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). Prezentare. Face parte din familia fagaceelor. comestibilă. dar și în deranjamente intestinale. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. arbustul rămânând verde tot timpul anului. hemostatice. deranjamente stomacale și intestinale). Se prepară pulbere. antibacteriene. Întrebuinţări. fiind dispuse în racem. fiind o otravă deosebit de puternică. Nu cad iarna. Scoarţa este colorată diferit. În pământ are un rizom. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. pentru prepararea unei „cafele”. acizi. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. Stirigoaia este o erbacee perenă. Fructul este o bobiţă roșie. Substanţe active importante: protoveratrină. Florile au culoare roz sau albă. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Din acest motiv. Se prepară: tincturi. spasme. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. antihemoragice. Impresionantul arbore are o coroană largă. Întrebuinţări. din marea familie vegetală a liliaceelor. deranjamente stomacale. hemoroizi. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. germerină. verină. de circa opt centimetri. bogată. sinaină. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. spălături locale (în faringite. Prezentare. lobate. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. adică în ciorchine. sub formă prăjită și măcinată.

Este folositoare și în afecţiunile renale. pe marginea râurilor. lanceolate. iar florile. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. au un miros plăcut. Prezentare. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. fibroase. uneori și mai mult. Însăși denumirea ei – sanatoria . Stuful crește în spaţii inundate. De exemplu. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. este recomandată. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. glucoză. afecţiunile oculare. Întrebuinţări. colirinfuzie. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. pentru decontractarea mușchilor. surcină. în tratamente privind bronșitele. Este o plantă dezvoltată. cataplasme. insomnii. având tulpina dreaptă. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. Compusul de excepţie este cumarina. din care se prepară decoct și extract. Frunzele sunt trifoliate. Stuful. Prezentare. Denumiri populare: sulcină. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. Substanţe active importante: zaharuri. ulei volatil. aspre. Pentru terapii se recoltează rădăcina. cicatrizant și antiinflamator. Sulfina are și alte utilizări interesante. pe terenuri accidentate. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. Prezentare. în lacuri și în preajma lacurilor. Se mai prepară tinctură. gargară. a febrei. a gutei. hipotensive. Un alt domeniu important în care acţionează. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Florile au culoare violetă sau gălbuie. care miroase deosebit – a fân proaspăt. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. fiind un hipotensiv binecunoscut. sub formă de infuzie. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. cumarină. colici intestinali. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. Datorită acestui fapt. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. ci și o plantă cu proprietăţi magice. tanin. Fiind un bun dezinfectant. cu efecte benefice. pe marginea drumurilor.5 metri înălţime.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). deseori. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. în bălţi. hidrolat. se administrează și în hepatita cronică. Denumire populară: pojarniţă. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. În România. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. abcese dentare. aparţinătoare de familia leguminoaselor. care are efecte medicinale asemănătoare. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Frunzele sunt lungi. de culoare galbenă. cu margini tăioase. Sulfina este o plantă meliferă. De asemenea. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. Poate ajunge la 1. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Cumarina. este o graminee cu o înălţime impresionantă. astmul bronșic. azotaţi. spălături bucale. expectorante. pe pajiști. în primul rând în hipertensiune arterială. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. ca diuretic și dezinfectant. plăgi. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. cu tot cu flori. antiseptice și antiinflamatoare. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. Întrebuinţări. prin tufărișuri. Infuzia de sulfină este folosită. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. Sulfina este o plantă erbacee bienală.

Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. care acoperă planta de sus și până jos. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). în deranjamente ale ciclului menstrual. gastrite. viermii intestinali. Substanţe active importante. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. înseamnă vindecătoarea.5 metri înălţime. fiind păroasă. rutina. Sunătoarea este o adevărată farmacie. rănile. coleretic. din care se face infuzie. în infecţii urinare. hiperina. pe pârloage. dar și un reechilibrant. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. sciatica. din care se prepară un decoct. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. niște linii roșietice. antibiotic. prezintă niște striaţii. Frunzele sunt lungi. Întrebuinţări. în hepatite cronice. cicatrizant. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. printre care acidul valerianic. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. D. iar florile. pe marginea apelor și a drumurilor. Crește și în zona mediteraneană. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. până la 65%. fiind galbene cu puncte negre. având rol în stimularea celulei hepatice. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. antidiareic. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. Mai nou. fitosterine. Prezentare. colina. esteri. substanţe grase. cele mai multe fiind ovale. și asimilaţia. inflamaţii bucale. vitaminele B. pe terenuri virane. în dischinezii biliare și colecistite. Prezentare. numeroase. dimensiunea ei obișnuită fiind. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. Întrebuinţări. antiinflamator hepatic și intestinal. Au fost identificaţi peste 15 compuși. hipericina. cum ar fi neuroparaliziile. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. F. Tulpina de susan poate ajunge la 1. cu virtuţi medicinale. galactoza. Contribuind la o bună digestie. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. constipaţiile. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. Extern. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. florile. pe terenuri cu tufărișuri. saponinele. precum și în hepatitele evolutive. liniare. Tulpina șofranului este consistentă. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. sedativ. E. ulei în cantitate mare. totodată. micuţe. Susanul are flori galbene. fiind foarte hrănitoare. însă. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. de 20 – 30 cm. violet-deschis. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. enterite. deranjamentele stomacale și intestinale. Frunzele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. au forme diferite. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. seminţele de susan facilitează. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. sunt dantelate. revigorant și remineralizant. . alcooli. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. indigestiile. uleiul volatil. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. Frunzele. tensiunea. Face parte din familia pedaliaceelor. în ulcere. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. răni.

ușurând digestia. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. care se recoltează toamna. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. macriș de grădină. Prin proprietăţile sale depurative. acid oxalic (oxalaţi). pentru revigorarea gingiilor. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. Are acţiune și asupra spasmelor. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. purtând pe ea frunze mari. De asemenea. dar și sub forma unor preparate culinare. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. decoct. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. tipic feminină – menstrele dureroase. flori care dezvoltă. cu peţiolul consistent. Consumul de ștevie este indicat. insuficienţă hepatică. șofranul este considerat un agent al stării de bine. precum și seminţele. de aceea. înaltă până la doi metri. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. reumatism. dispuse în capitule. pentru detoxifierea organismului. fiind alcalinizantă. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. De pildă. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. o erbacee din familia compozitelor. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. Este indicat și în tuse violentă prelungită. diuretice. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. epuizare fizică și nervoasă. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. este folosită cu succes în curele de primăvară. însoţite de dureri lombare. tonice și sedative. tonice. sub formă de decoct. mai ales. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. Din florile șofranului se prepară infuzie. Ștevia. în salate. naturistă. Preparatele din ștevie. precum și pentru a colora unele produse alimentare. pulbere și tinctură. în lunile de primăvară. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. Florile sunt grupate. săruri minerale. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. verzui. nefiartă. Prezentare. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. au proprietăţi depurative. Printre altele. icter. folosite în industrie. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. cât și externe. bubele dulci). sunt folosite ca laxativ. Prin influenţa sa asupra organismului. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. cataplasme. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. puternică. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. în forma lor naturală. de asemenea. de reechilibrare a organismului. Denumiri populare: dragomir. Valoare medicinală au florile. în astm și spasme bronhice.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. infecţii ale pielii. fiind un colorant natural foarte sănătos. Valoare medicinală au. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). chiar al bunei dispoziţii. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. De altfel. de exemplu). Întrebuinţări. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. ca . prin tradiţie. rădăcinile. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. primăvara. Ștevia se consumă ca atare. gută. Tulpina este dreaptă. Această plantă are florile roșii. Întrebuinţări. În partea superioară. Tinctura de șofran este un produs vestit. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. Preparatele din seminţe. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. cât și pentru sistemul nervos central. acid tartric. Astfel. cu precădere. tulpina de ștevie este ramificată. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. în același timp.

Crește în flora spontană de la câmpie și deal. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). dispuse la subsuoara frunzelor. talpa gâștei este indicată în stări depresive. Tulpina este puţin ramificată. cu tot cu ramuri și flori. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. celor cu stomac sensibil. puternică. Prezentare. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. reducându-i starea de încordare. Talpa gâștei este o plantă meliferă. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. Denumiri populare: cătușniţă. siminic. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. mai puternice sau mai puţin puternice. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. dar și pentru băi și spălături locale. Florile. somnișor. glucozide (cu efect cardiotonic). Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. totodată. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. Florile. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. talpa lupului. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. fiind de culoare albicioasă. înaltă de circa un metru. în tulburări neuro-vegetative. crestate. de asemenea. care apar din mai și . o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. la începutul primăverii. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. În aceste cazuri. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. Întrebuinţări. laba lupului. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Frunzele sunt lungi. reechilibrându-l. Influenţează. cu precădere vârfurile înflorite. floarea patului. alcaloizi. Potrivit medicinii tradiţionale. tanin. au culoare roz sau roșie violacee. parpian. și activitatea inimii. Prezentare. temperându-i funcţionarea oscilatorie. Talpa gâștei este o erbacee perenă. pe marginea drumurilor. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. tinctură și pulbere de frunze și flori. în tulburări de menopauză. această mâncare nouă. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. de excitaţie nervoasă. în reglarea presiunii sângelui. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. fluctuantă. E). Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. în hipertensiune. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. leonurina – un compus specific. pe maidane înţelenite. vitamine (A. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. din care se prepară infuzie. Efectele sale medicinale. prin liziere. C. Talpa gâștei este. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. Denumiri populare: sunătoare de munte. peţiolate.

planta fiind iubitoare de apă și. numit și ulei de chenopodiu. fac poftă de mâncare. au culoare roz sau albă. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. stimulează digestia. erbacee. sunt diuretice. remarcânduse prin mirosul ei specific. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. substanţe azotoase. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Întrebuinţări. Frunzele sunt mari și alungite. Are o tulpină lemnoasă. la marginea pădurilor. afecţiunile articulare. hepatice. Florile. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. celuloză. crescând mai ales în zonele muntoase. precum și în cele ale ficatului și bilei. gastro-intestinale. reumatismale. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). Tarhonul este o plantă aromatică. rezine. cumarină. au peţiolul scurt și sunt dinţate.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. precum și seminţele. Prezentare. Substanţe active importante: taninuri. ulei volatil. frunze și flori. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. totodată. înaltă până la 1. cimol. Acest ulei este toxic. din iunie și până în octombrie. suprafaţa lor fiind aspră. iarbă întăritoare. ascuţite la vârf. din care se . Aparţine familiei chenopodiaceelor. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. aciditatea gastrică redusă.5 metri. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). vitaminele B1 și C. Cel mai important compus este ascaridolul. izolimonen. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. Întrebuinţări. renale. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. fiind considerat un aromatizant. Este originar din Asia. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. Florile au culoarea roșie spre violaceu. de culoare verzuie. iar tulpina. fibroase. sunt expectorante. aparţinând familiei boraginaceelor. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. substanţe amare. acetaldehidă. pe terenuri argiloase. din care se fac ceaiuri și decocturi. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. galbenă sau brună. Denumiri populare: tătăneaţă. limonen. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. Tămâiţa este o erbacee anuală. dispuse în capitule. ramificată. fiind un condiment mult apreciat. Denumire populară: lămâiţa. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. Întrebuinţări. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Acest ulei se află nu numai în tulpini. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. au culoarea alb-verzuie. Substanţe active importante: săruri minerale. este puternic ramificată. rezultate pozitive dând. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. barba tatei. ci și în rădăcini. Florile. Prezentare. De fapt. ulei eteric. plăcut. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. flavone. din familia compozitelor. de exemplu. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. în pădurile rare sau în rariști de pădure. Uleiul eteric conţine estragol. pectină. Substanţe active importante: flavone. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. Prezentare. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. apar la subsuoara frunzelor. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. Preparatele de tarhon combat infecţiile. perenă. ulei volatil (ascaridol). originară din America Centrală. biliare.

Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. hemostatice. tuse convulsivă. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. rezine. Denumiri populare: teiul argintiu. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. reumatisme. emolient. suc. mierea de tei fiind un aliment excepţional. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. teiul văratic. însă. tuse. cataplasme. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. insomnii. taninuri. stări de nervozitate. tuberculoză. pajiști. dureri de rinichi. Se folosește atât intern. Denumiri populare: tămâioară. acetilcolină. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). inflamaţii ale articulaţiilor. din care se dezvoltă rădăcini. sirop. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Alte preparate din flori de tei – mixtură. din care vor rezulta ceaiuri. zambilă de grădină. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. cât și extern. blocaje stomacale și intestinale. enterite. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. Substanţe active importante: ulei esenţial. extract. tincturi. steroli. sirop. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. cancer gastric. bronșite. în parcuri. cicatrizante. pulbere. tufărișuri. Se prepară infuzie. colină. unguent. Întrebuinţări. hidrolat. macerat. calmant general. expectorante. dizenterie. Prezentare. antitermic. Întrebuinţări. Extern. astringente. Preparatul din flori de tei este hipnotic. prin urmare. Întrebuinţări. Florile. macerate. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. Aparţine familiei tiliaceelor. răceală. zahăr. de a pune sângele în mișcare. sudorific. culoare violetă. Lemnul său are culoare alb-roșietică. stări de ipohondrie. Substanţe active importante: glucide. oboseală accentuată a creierului. fâneţe. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. Prezentare. ulceraţii ale pielii. hemoragii interne. arsuri. vitamina C. ci și în fiori și chiar în frunze. reducerea toxicităţii din organism. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. diaree. alte afecţiuni respiratorii. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . saponine. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. viorea. tulburări digestive pe fond nervos. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. alantoină. Florile au o codiţă lungă. diuretic. teiul alb. siropuri. ulei esenţial. extract fluid. cataplasme. Valoare medicinală au. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. amidon. arterioscleroză. sunt melifere și plăcut mirositoare. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. în grădini. poţiuni. roză sau albastră. împreună cu rădăcinile. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. tanin. acizi. ulei volatil. fiind ușor și omogen. Pentru uz medicinal se recoltează florile. decoct. din care face infuzie. unguente cicatrizante. Pentru aplicaţii terapeutice interne. zaharuri. rareori albă. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. cataplasme. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. bronșite. antiinflamator. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. dureri musculare. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. antiinflamatoare. Pentru uz extern. și miros foarte plăcut. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. antispasmodic. gută. oxidază. un compus specific numit tilirozidă. Teiul crește în păduri. alb-gălbui. și frunzele și florile.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

Florile. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Rizomul este de mici dimensiuni. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. care au formă lanceolată. siliciu. ci și prin forma și culoarea lor. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. decoct. iar tulpina are formă de nuia. dafnină. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. Denumire populară: piperul lupului. Întrebuinţări. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. Tulpina. în tulburări de ciclu menstrual. buruiană de friguri. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. Are o rădăcină puternică. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. adică cu puţin timp înainte de a înflori. rășini. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. Prezentare. Întrebuinţări. Prezentare. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. flavone. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. ulei eteric. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. Ovidiu Bojor. tinctură. acizi. Fructele sunt niște bobiţe roșii. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. stomatite. farm. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. dr. cataplasme). Rezultate pozitive se obţin. cumarină. dezvoltată. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. de culoare galben-aurie. poate ajunge la 1. în tufărișuri și chiar în păduri. Marele specialist. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. spălături. a sciaticii. în lipsă de poftă de mâncare. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. din care se prepară infuzie. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. în combaterea parazitozelor intestinale. afte. gumă. fiind deosebit de expresive. Totodată. vin medicinal. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. pe pajiști. Fiind foarte toxice. efectele fiind dintre cele mai interesante. Este indicată. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. în luminișuri de pădure. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). toxice. vizând afecţiuni precum angine. răni felurite. Denumiri populare: cornăţel. De pildă. mult ramificată. În vârful lăstarilor se află frunzele. semn că . Frunzele sunt mari și dinţate. tinctură. vitamina K. se adună într-o inflorescenţă. contuzii. Acest subarbust. Întrebuinţări. de asemenea. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Florile au culoare trandafirie sau albă. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). taninuri.5 metri înălţime. Substanţe active importante: ulei volatil. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. fitosterină. tanin. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. stimulează contracţiile vezicii biliare. de asemenea. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria.

penate. ţelina de baltă. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. bronșite cronice. boli renale și ale căilor urinare. tanin. nervozitate. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. febră. în disfuncţionalităţi ale bilei. tirazină. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. decoct și cataplasme. o plantă cultivată. Ţelina are un rizom gros. totodată. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. de culoare argintie. mai ales. expectorant. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). și o tulpină foarte scurtă. colici abdominale. În unele ţări se găsește și în culturi. boli ale ficatului și. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. laxative. turta este considerată. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). aparţinând de familia umbeliferelor. având acţiune relaxantă asupra . Turta crește în pășunile din zonele înalte. Întrebuinţări. carlinina. substanţe amare. Denumiri populare: puterea bărbatului. Întrebuinţări. cu coadă foarte lungă. tincturi. Substanţe active importante: ulei volatil. uneori denivelat. „dotate” cu spini. săruri minerale. antiinflamatoare. sirop. De asemenea. astm. specific. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. diuretic. Prezentare. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. extracte. din ţelină se prepară infuzie. sănătos. Este recomandată în tratamente externe. ulceraţii ale pielii. Pentru uz medicinal. antiasmatic. Întreaga plantă are un miros puternic. Plantele medicinală renumită. au formă ovală. săruri minerale. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. de obicei la munte. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. hidropizie. acid glutamic. intrând în compoziţia unor medicamente. Turta este o plantă erbacee perenă. tuse. parazitoze intestinale. fiind crestate puternic și. sudorifice. în prezent. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. cel puţin în Occident. ţelina este. Din punct de vedere medicinal. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. dar și interne. suc de frunze. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. salate. Florile au culoarea albă și formează un capitul. colină. B și C. Mai nou. Frunzele sunt mari. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. inulină. carminativ. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. de doi-trei centimetri grosime. blocaje musculare. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. inclusiv dureri mari. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. degerături. în litiază renală. Denumire populară: ciurul zânelor. albuminurie. de a stimula sucurile gastrice. din familia compozitelor. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. o plantă miraculoasă. Substanţe active importante: vitaminele A. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. febre. Prezentare. sau ca mijloc direct de tratament. Se prepară infuzie. fiind colorate într-un verde-închis. edeme.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. Prin urmare. Florile de ţelină sunt albe. aproape rotund. Datorită calităţilor sale. rezine. antibacteriene. consistent. decoct. demineralizare. Frunzele.

din iunie și până în septembrie. Denumiri populare: fierea pământului. critocentaurina. floare de friguri. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. fără îndoială. de la ulm se recoltează scoarţa. anuală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. un autor foarte cunoscut. au formă de elipsă. un fortifiant general. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Prezentare. Aici. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. De asemenea. depurativă. Ţintaura este. Este foarte indicată și în reumatism. diuretică. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. din practică. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. În acest scop. Ulmus campestris. Înflorește îndelung. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. Ca un adevărat detoxifiant. înainte de a înfrunzi. aspre și cu multe nervuri. Ţelina este și un tonic de excepţie. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. . Din acest motiv. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Desigur. cum ar fi reumatismul sau sciatica. iar fructele sunt aripate. Ulmul înflorește primăvara. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. ramificat în partea superioară. Prezentare. tonică. având darul de a reînnoi organismul omenesc. De asemenea. consumată după reţetele de hrană vie”. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. de unde și numele de fierea pământului. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. dar și în parcuri sau chiar singuratic. centaură. infuzia de ţintaură hărnicește bila. Preparatul principal care se obţine este infuzia. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. Întrebuinţări. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. acid oleanolic. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. critrosterina. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. Aparţine familiei amentaceelor. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. Planta are un gust amar accentuat. în mod continuu. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). Este puternic. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. dar. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. ţintaura este utilizată primăvara. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. Întrebuinţări. critricina. apoi săruri minerale. sudorifică. pe câmp deschis. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Frunzele. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. Elena Niţă Ibrian. ce crește alături de alte plante în flora spontană. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. Pentru uz medicinal. din care se face un decoct. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv.

Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. rezine. galbene și strălucitoare. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. fiind indicat. Denumire populară: poroinic. de a interveni în anemii. descongestionante. o tinctură. Florile. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. în primul rând. la marginea pădurilor. Ungurașul este o erbacee perenă. și în corectarea ritmului cardiac. Este o plantă meliferă. Se folosește. păroase și grupate. răni. cicatrizant și astringent și. dar și o infuzie pentru băi. Domenii principale de terapie – reumatism. diuretic. în avitaminoze. a potecilor și a cărărilor. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. liliachiu sau alb. Prezentare. gutuiţă.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). aritmii cardiace. Untișorul este o mică erbacee perenă. colină. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. își merită pe deplin numele. Valoare medicinală are toată planta. În sol formează. Frunzele. afecţiuni ale căilor respiratorii. hemoroizi. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. din care se face. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. saponină. Denumire populară: bălţătură. pe lângă rădăcini. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. tanin. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. cu o înălţime maximă de 30 cm. Întrebuinţări. stomahice. revitalizante. mai ales în caz de scorbut. au culori diferite – purpuriu întunecat. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. roz. Face parte din familia ranunculaceelor. pe marginea izlazurilor. apar primăvara. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. astringente. de aceea. Ungurașul. expectorante. Substanţe active importante: ulei esenţial. au formă de inimă și se consumă ca salată. miros neplăcut și gustul amar-taninos. Preparatele de unguraș sunt emoliente. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. de a r evitaliza organismul. supozitoare antihemoroidale. în liziere. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. ungurașul făcând bila mai activă. Florile sunt albe. Frunzele sunt aproape rotunde. de asemenea. antispastice. rădăcina acestei plante. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. Denumire populară: sălăţică. groase și lucioase. Face parte din familia orhideelor. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. în lunile aprilie și mai. Totodată. iarbă flocoasă. Prezentare. cu adevărat. . Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. ulceraţii. hidropizie. extracte. iar florile. În uz extern. Contribuie la reducerea febrei. Fructele au formă de nuculă. Valoare medicinală are. au peţiolul lung și multe nervuri. grâușor. Ungurașul crește pe o arie largă. Prezentare. precum și ale bilei. pe marginea drumurilor de ţară. pentru uz extern. Întrebuinţări. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. de asemenea. mai ales pe tulpină și pe frunze. este indicat în bolile de piele. doi tuberculi. infuzie. sciatică. dar și pentru uz intern. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. fiind antitoxic. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. antiseptic. aparţinând de familia labiatelor. de la câmpie până la munte. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. Untișorul are virtuţi analgezice. Potrivit specialiștilor.

Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. sirop. urzică creaţă. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. antiseptic. untul vacii înflorește primăvara. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. dar și decoct. Din acest motiv. valoarea medicinală. Prezentare. aplicată pe mâini. meliferă. În medicina populară din Occident. în locuri părăsite. uneori este și cultivată. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. urzica are valoare alimentară. Denumire populară: ţâţa mielului. Frunzele de la nivelul solului – mari. Prezentare. Din aceste frunze se face infuzie. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. Întrebuinţări. și se fac și cataplasme. protide. de culoare roșie sau roz. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. prin ruine.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. Poate ajunge și până la un metru înălţime. de asemenea. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. Substanţe active importante: amidon. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. fiind. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. o înmoaie și. De altfel. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. verzișoară. cândva. loţiune tonică. piure de urzici. în lunile aprilie și mai. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). Denumiri populare: urzică de pădure. Urechelniţa este utilizată. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. pistruilor și bătăturilor. dă invulnerabilitate. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. a arsurilor. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. dar se mai prepară și suc. în combaterea inflamaţiilor urechii. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. . glucoză. astfel. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. caldium. mucilagii. Se spune că o frunză de urechelniţă. bătătura poate fi îndepărtată. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. tulpina de urzică este fibroasă. vermifugă și febrifugă. În general. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. se afirmă că. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. uneori adăugându-se miere. bune uneori și pentru salată. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. la marginea pădurilor. De exemplu. pentru fortificare. Întrebuinţări. datorită valorii sale. însă. pentru întărire. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. suc proaspăt. diuretic. în locuri părăsite joase și umede. aplicată pe o bătătură. În vârful plantei se află florile. La maturitate. împotriva durerilor de dinţi. urechelniţa era considerată. Substanţe active importante: săruri astringente. zaharuri. de fâneaţă. în medicina populară. pe stâncării. acid malic. Aparţine familiei crasulaceelor. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. prin gardurile dintre gospodării. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. cu anghinarea. amestecată cu alte ingrediente. Preparatul de urechelniţă este antifebril. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. este indicat și untul vacii.

în tufărișuri. hemoragii uterine. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. obezitate. afecţiunile hepatice și biliare. emoliente. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). astringente. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. practic. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. de forma unei sfere turtite. Adus din Asia Centrală. hemoragii interne. inflamarea căilor respiratorii. antiinflamator. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. gută. tonice. Urzica moartă este o erbacee perenă. vitaminizante. vasoconstrictor. antitusive. hemostatice. expectorante. urzica impulsionează activitatea ficatului. Astfel. Tulpina și frunzele sunt păroase. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. mucilagii. cât și frunzele. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. acetilcolină. plăgi supurante. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. Prezentare. desfăcându-se. una dintre cele mai complete plante medicinale. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. Întrebuinţări. siliciu. sugel alb. pe taluzuri. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. ulei gras. Înălţimea acestei plante. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. Întrebuinţări. seboree. acid galic. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). hemoroizi. acid galic și acid formic. antidiareice. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. atât bulbul. Are proprietăţi diuretice. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. format. în revigorarea podoabei capilare. din bulbi mai mici (căţei). florile fiind albe sau ușor gălbui. pe lângă ziduri și garduri vechi. reumatism. revitalizante. cistită. depurativ. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. într-un fel de mini-coroană. mai apoi. Denumire populară: ai. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. psoriazis. Denumire populară: urzică albă. având o dispunere interesantă. poate ajunge până la un metru. hipoglicemiante. dar și hrănitoare. Preparatul de urzică moartă este astringent. În scopuri medicinale. cât și pentru uz alimentar. ușor sedativ. cicatrizante. în bronșite. provitamina A. eczeme rebele. ulcer varicos. ulei volatil. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. tulburări digestive. C. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. mai și iunie. Pentru uz medicinal. în etapa de maximă dezvoltare. ulcere. diuretic. la rându-i. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. E. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. bronșite. Substanţe active importante: săruri de potasiu. din familia labiatelor. K). depurative. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. supuraţii. tanin glucozide. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. se vor consuma . diabet zaharat. varice.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. usturoiul este o plantă cultivată. Perișorii urzicanţi conţin histamină. Prezentare. la margine pădurilor. în curele împotriva insomniei. expectorant. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. până pe la jumătatea plantei. deranjamentele stomacale și intestinale. abcese. litiază renală. declorurante. lecitină. saponine. De asemenea. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. detoxifiante. ulei esenţial. răni greu vindecabile. Urzica este. din care se prepară infuzie și decoct. emolient. antiseptice. mătreaţă. avitaminoze. B2.

care se fixează de arborii din pădurea tropicală. Prezentare. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. originară din America Centrală. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. în cele din urmă. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. fiind. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. Prezentare. Denumire populară: varza nemţească. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. până la două-trei căpăţâni pe zi. un complex de vitamine (A. Întrebuinţări. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. planta ajungând. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. cât și în tratamentele făcute de diabetici. sabauda. combate hipertensiunea. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. fiind o liană din familia orhideelor. antidiabetic. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. stimulează circulaţia sanguină. PP. cicatrizant gastro-intestinal. în care se află vanilina. două substanţe specifice. fortifiant. microelemente. var. B. Are tulpini lungi până la 100 de metri. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. puternic șifonate. totodată. C). la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. zilnic. Se prezintă ca un arbust agăţător. lemnoase. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. și un dezinfectant activ. stimulative și afrodiziace. echilibrează activitatea bilei. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Din acest motiv. inulină. Substanţe active importante: săruri minerale. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. Tonifică activitatea gastro-intestinală. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. Fructul este o capsulă alungită. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. sub forma unei păstăi. întotdeauna crud. Această vanilină va ajunge. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. Între varza albă. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. numită și varză nemţească. Substanţe active importante: vanilozidă. Vanilia este o plantă tropicală. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. stimulând-o.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. anticoagulant. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. să se hrănească în mod parazit. piperonal. de colon. În aceste condiţii. Întrebuinţări. având capacitatea de a alunga duhurile rele. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. Florile vaniliei au culoare albă. Vanilia are efecte tonice. Vanilia pompona. de piele). îmbunătăţind funcţionarea acestora. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. însă. de căpăţână. intensifică activitatea bilei. De asemenea. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. .

tanin. calciul. calităţi antianemice. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. benefice în afecţiuni precum gastrita. Face parte din familia leguminoaselor. iar modul de vieţuire semiparazit. înainte de a mânca. Tulpina este dreaptă. Substanţe active importante: proteine. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. . Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. consistente. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. folosit în formă necombinată. În general. fiind și laxativă. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. penat-sectate. B2. pentru vindecarea rănilor. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. De pildă. câte un pahar. calităţi medicinale. de trei ori pe zi. eliptice. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. F. C. din care se prepară infuzie și decoct. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. varza. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. Fructul său este o păstaie. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. iar florile – de culoare galbenă. ci varza. iunie și iulie. foarte răspândită. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. aceiași specialiști recomandă un preparat. Prezentare. mucilagii. arterioscleroza. ulcerul gastric. la rându-i. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. B1.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. PP. înainte de mese. laxative. dar și în preparate culinare. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. rămânând verzi tot timpul anului. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). vătămătoarea combate constipaţia. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. Frunzele sunt mici. Întrebuinţări. ulcer). varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. cicatrizante. amidon. ci și în diabet. a eczemelor. gastrită. glucide. sodiu. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. vitaminele A. Potasiul. colita. Cât despre varza de Bruxelles. Pentru uz medicinal se recoltează florile. fier. de unde și numele de vătămătoare. indiferent de specie. Ca laxativ. K. reglând tranzitul în intestinul gros. cu unele accente sau calităţi specifice. potasiu. Dezvoltarea sa este perenă. florile fiind unisexuate – mascule și femele. a umflăturilor. și ele. sedative. calciu. Sunt utilizate. Substanţe active importante: saponine. răcelile. prin tradiţie. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. astringente. a echimozelor. la toate speciile de varză. uneori ramificată. iar la noi că lecuiește de frică. rezine. Face parte din familia lorantaceelor. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. în părţi egale. Specialiștii au identificat. fâneţe. Frunzele sunt mari. Prezentare. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Întrebuinţări. Varza roșie are. amestecat. Tulpina vâscului este ramificată puternic. afecţiuni ale căilor respiratorii. antialgice. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. sedative. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. Vâscul înflorește în martie-aprilie. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. cu zeamă de varză de căpăţână murată. lesne de găsit prin pășuni.

cu niște dungi de nuanţă închisă. dar și în alte păduri de foioase. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. antispasmotic. convulsii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. măr. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). face parte din familia scrofulariaceelor. cu un spin. trandafir. suc. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. saponozide. planta fiind toxică. decoct. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Ramurile verticale poartă pe ele florile. grupate sub formă de ciorchine. Denumire populară: spinul cerbului. . precum și în afecţiuni dermatologice. inozitol. Se prepară sirop. dar cu lăstari verticali. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. dar și în zonele alpine – prin păduri. verigariul are circa trei metri înălţime. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. macerat. bronșită). Ventrilica. extract. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. Prezentare. precum și vâscotoxina. De asemenea. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. dar și al reglării proceselor intime din organism. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. zaharuri. culcată. În mod obișnuit. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. Întrebuinţări. glicozide. Se prepară infuzie. cireș. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. decoct. chiar și a celor canceroase. poţiuni. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. isterie. flavone. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. Fructul acestei plante este o capsulă. hipertensiune arterială. acetilcolină. o erbacee cu tulpină păroasă. în alte suferinţe cardiace. brad. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. fructul fiind o bobiţă neagră. pulbere. precum și prin tufărișuri. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. aminoacizi liberi. Întrebuinţări. întotdeauna. fiind vasodilatator. menopauză și simptomele acesteia. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. mesteacăn. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. Substanţe active importante: taninuri. sirop sau decoct. păr. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. Este indicat în arterioscleroză. rizomul și vârfurile cu flori. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. ulei volatil. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. Denumire populară: stratorică. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). extract. la marginea pădurilor și în tufărișuri. prun. substanţe minerale. substanţe amare. Pentru a nu se face confuzii. dar și periferică. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. epilepsie. acid aleanolic. tuse convulsivă. Culoarea acestor flori este albastră. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. albă sau albtrandafirie. astm. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. Substanţe active importante: saponine. Prezentare. prostată. Frunzele au formă de elipsă. hipotensiv. dar și în tahicardie. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. Aparţinând familiei ramnaceelor.

îmbunătăţind starea de spirit. litiază urinară. Stachys germanica. faringitele. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. depurative. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). Substanţe active importante: betaină. în formă de spic. de culoare purpurie. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. în gospodăria tradiţională. taninuri. pe dealuri. afectând mai ales ficatul. Întrebuinţări. sunt indicate în constipaţie. cu multă lumină. Substanţe active importante: cumarina. datorită aromelor sale. în icter. Vindeceaua este o plantă meliferă. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. Florile. flavone. În cantităţi mari. Prezentare. glicozide. în industria vinurilor și a lichiorurilor. Recoltarea se face în luna iunie. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. Alte preparate: vin medicinal. Florile sunt mici. din loc în loc. Întrebuinţări. mucilagii. Prezentare. Frunzele. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. din acest motiv. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. melancolie. Vineriţa este o plantă de munte. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. Ca purgativ. Denumire populară: vineţică. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). în tufărișuri. scarlatină. Vinariţa crește la umbra pădurilor. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. Preparatele pe bază de vinariţă au. glucozide. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. În mod curent. vinariţa a fost folosită. hidrolat. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. isterie. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. de exemplu. de asemenea. cu flori pe ele. rujeolă. dar mai ales vârfurile tinere. Prezentare. multă vreme. sedative. acţiunea lor este intensă. preparatele de vindecea pot fi toxice. litiazele renale. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Vinariţa se administrează și în indigestii. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. Acţionează și asupra sistemului nervos. Plăcut este și mirosul florilor. Apar în lunile mai și iunie. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). Tulpina este dreaptă. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. taninuri. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. În perioada de maximă vegetaţie. precum și în hidropizie. perenă. are proprietăţi aromatice. Datorită calităţilor sale tranchilizante. Ca plantă medicinală. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. ușor muchiată. cu umezeală puţină – pe pajiști. ulei volatil. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. diuretice. tonice. între șase și nouă bucăţi. Întrebuinţări. pe . mucilagii. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. Datorită acestui fapt. Vindeceaua. Crește în locuri cu mult soare. Din acest motiv. Frunzele au un peţiol pronunţat. vermifuge. din care se prepară infuzie și decoct. aparţinând de familia rubiaceelor. uleiuri. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. Vinariţa mai este folosită. substanţe amare. compuși amari.

ulei esenţial. combate isteria. inflorescenţele fiind sub formă de racem. Se prepară infuzie. Substanţe active importante: zaharoză. ulceraţii și răni ale pielii. potrivit ultimelor descoperiri. lemnificate și flexibile. palpitaţiile. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. se remarcă prin consistenţă. grosime și multe noduri. cât și periferic. antialgice. Se prepară infuzie. rezine. Face parte din familia labiatelor. pulbere. a sângerărilor și rănilor gingivale. de asemenea. hemoroizi. ulceraţii stomacale și intestinale. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. tuberculoză. Întrebuinţări. o culoare galben-verzuie. deși și aceștia au. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . agăţătoare. fiind. aliment și medicament. săruri minerale. deranjamente intestinale. vertijul. Ramurile sunt relativ subţiri. antispasmodice. de culoare galben-verzuie. adică butucul viţei de vie. târâtoare. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. vitamina C. ca plantă ornamentală. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. inositol. Reglează ciclurile menstruale. bufeurile. ramurile cu flori. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. sedative. decoct. antimicrobiene. rareori fiind lobate. Florile au. Prezentare. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. dispuse în struguri. avortive. ponderează variaţiile de rit m cardiac. Întrebuinţări. În mod obișnuit. Fructul este o capsulă. Chiar și la o simplă atingere a plantei. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. de obicei. de formă ovală. Frunzele. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. astringente. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. glucozide. totuși. decoct. pielea omului se poate irita. vermifuge. au culoare albastră. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. aparţinând familiei rutaceelor. până la 20 de metri. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. cataplasme. sunt crestate. planta are o înălţime de 50 cm. Totodată. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). strugurii. dar poate ajunge și până la un metru. dermatologice. fiind cultivat. Florile. Este o erbacee cu un rizom scurt. alcaloizi. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. printre cele mai vechi plante cultivate de om. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. ginecologice. Prezentare. Tulpina. decoct. Viţa de vie înflorește primăvara. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. heterozide. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. extract. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. uneori roșie sau albă. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. melancolia. sunt grupate în vârful ramurilor. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. antiinflamatoare. care apar în lunile mai și iunie. persistent – nu este prea plăcut. Întrebuinţări. Denumire populară: rută. frunzele și vârfurile tinere. Florile. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. tinctură. epilepsia. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. Substanţe active importante: ulei volatil. fiind o plantă periculoasă. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. se pare. Mirosul său – specific. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. hemoragii uterine. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. prin grădini. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. Au. cumarină. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. cu tot cu flori. tanin. dextroză. de multă vreme.

Prezentare. substanţe amare. săruri minerale. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. Întrebuinţări. Face parte din familia convolvulaceelor. cicatrizante. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. perenă. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. poala Maicii Domnului. cu flori în formă de spiculeţe. adică a fân. a zonei abdominale. în general. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). pe marginea drumurilor. tinctură. Hieracium transsilvanicum. Prezentare. ulei volatil. sau sub formă de tinctură. lipsită de frunze sau cu frunze mici. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. deci. grupate. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. vitamina C. Florile apar în lunile mai și iunie. este însemnată și. din care pornesc rădăcinile și stolonii. Interes medicinal prezintă toată planta. De asemenea.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. poţiune. care se administrează mărunţită. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. Prezentare. Substanţe active importante: cumarină. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). precum și taninuri. Substanţe active importante: glucozide. Este o plantă erbacee. Crește pe pajiști. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. Denumire populară: părangină. în activitatea sa de secreţie și eliminare. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. În medicina populară. antrenând benefic chiar și bila. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. pe dealuri și munţi. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. Florile. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. Întrebuinţări. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. cât și în tulburări de menopauză. în amestec cu miere. Întrebuinţări. de aceea. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. prin pârloage. în poieni și luminișuri de pădure. Tulpina aeriană. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. combinate cu alte flori. poala rândunicii. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. acizi. în locuri cu lumină multă. prin urmare. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. adormiţea. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. Din florile de viţelar. umbeliferonă. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Folosite adesea în alimentaţia curentă. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. Se prepară infuzie. frunzele de viţă de vie sunt. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. . extract. Prin distilare. din care se prepară infuzie și decoct. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. pe terenuri înţelenite. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. iarba fânului. Dezvoltă un rizom.

o buruiană. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Prezentare. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. au formă lobată sau penată. Denumire populară: macul ciorii. sporește pofta de mâncare. scăderea capacităţii de apărare a organismului. păroase și peţiolate. Tulpina. Se prepară infuzie. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. boală infecţioasă gravă. vitamine. Frunzele. Tulpinile au înălţime redusă. Substanţe active importante: flavone. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. în afecţiuni reumatice. deosebit de important. săruri minerale. Prezentare. Această plantă care este. enterocolite. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. de fapt. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. . Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. ajunge până la 80 cm înălţime. imunostimulatoare. decoct. ramificată de la bază. așezate ca un pendul. Întrebuinţări. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. cicatrizante. laxative. aminoacizi. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. apare îndeosebi în culturile legumicole. extract. antiinfecţioase și antiinflamatoare. abcese. reumatisme. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. antiinflamatoare. edeme. Potrivit aceluiași specialist. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. Florile. săruri minerale. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Întrebuinţări. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. Numele îi vine de la poziţia florilor. dezinfectante. Sunt indicate în ulcere. Hibiscus ternatus. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. cistite. diuretice. fiind acoperită cu perișori tari. înlesnește asimilaţia. arabinoză.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. pietrelor). ramnoză. febră. epuizare fizică și psihică. sub formă de buchet. Fructul este o capsulă.

Fructele au culoare roșie. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. în primul rând. făcându-și loc. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. însă. ale tractului digestiv. Potrivit specialiștilor. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. acizi. laxative. fragarină. poate avea o lungime de trei metri. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. dată fiind. Importanţa lor. din punct de vedere medicinal. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. în formă de pâlnie. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. În ceea ce privește calitatea fructelor. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. laxativ și chiar purgativ. rinichilor. Întrebuinţări. în deranjamente intestinale. Potrivit unor observaţii mai noi. o dezvoltare anuală. fiind gustoase și aromate. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. vitamina C. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. Tulpina. astringente. Acest arbust poate fi întâlnit. mai ales. și în formă cultivată. frunzele. Prezentare. Denumire populară: bună dimineaţa. tinctură și o rășină. depurative. Prezentare. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. Întrebuinţări. convolvulină. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. subţire. . din care se prepară infuzie sau decoct. vermifug. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. fructele zmeurului. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. faringita. chiar și de doi metri. totodată. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Ipomaea purga. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. de obicei. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). importanţa sa economică. Valoare medicinală au. Face parte din familia rozaceelor. Substanţe active importante: rășină. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. desigur. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. Datorită acestor proprietăţi. săruri minerale. uneori. dar.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. Zmeurul este un arbust de pădure. au culori diferite. Preparatul de zorele este descongestionant. printre marii arbori. flavone. Florile. în congestii cerebrale. diareea. Substanţe active importante: tanin. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. mai ales albastru și mov-roșcat. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis.

aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ.elimină substanţele dăunătoare.care răspândește o aromă. apărută ca urmare a unor boli.inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. Diaforetic . reglează bătăile inimii.fortifică venele. Antispastic .reglează menstruaţia. Edem . blochează dezvoltarea tumorilor. Antiemetic .retenţie de apă în ţesuturi. Cardiotonic .stimulează secreţia biliară a ficatului. Enterită . Revulsiv .inflamare acută sau cronică a intestinului subţire.împotriva tumorilor.împiedică formarea de secreţii. Anorexie . Uremie . accelerând astfel digestia.oprește dezvoltarea microbilor. Antihistamic . Cistită . Bactericid . Bacteriostatic . toxice din organism.tulburări de digestie.somnifer. peste normal.oprește hemoragia.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . popular .acţionează împotriva unor forme de alergie. Antihemoragic .acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. substanţe care ajung Uterotonic .calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor. Eritem . Astringent . echilibrează secreţiile.favorizează secreţiile gastrice.comprimă ţesuturile. Melene .substanţă sau preparat care stimulează inima.provoacă transpiraţia. Secretolitic . Citostatic .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare. Sudorific .ucide microbii. Albuminurie . Emenagog . Antihelmintic .substanţă care face gura pungă. Enterocolită .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi.stopează sau combate hemoragiile.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.provoacă transpiraţie.hemoragii digestive. Anafrodiziac (anafrodisiac) .dureri menstruale. Stomahic .acţionează împotriva viermilor intestinali.tulbură activitatea inimii.cu acţiune împotriva microbilor. Galactogog .aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. Hematurie . Dispepsie . Hemostatic . conţinutului acestora.oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog . determinată de o congestie ușoară. Antiseptic . Coleretic .fortifică uterul.care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită . al altor boli asemănătoare). în sânge și produc o intoxicare a organismului.inflamarea vezicii biliare. Estrogeni . întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Depurativ (sau detoxifiant) . Congestie . combate dezvoltarea microbilor patogeni.sânge în urină.inflamaţie a vezicii urinare. Angiocolită . Venotonic . În limbaj Avitaminoză .boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină. Dismenoree . Carminativ . Antimitotic .substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. Aromatic . ajută la cicatrizare. Soporific .roșeaţă a pielii.inflamaţie a căilor biliare.fără vitamine.substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale.hormoni feminizanţi. .

Axei Springer. R. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. 2002 3. 2001. – Mic atlas de plante. Editura Ceres. Pârvu Constantin. 10. Editura Fiat Lux. 18. București 9. 1998. Editura Academiei. Editura Medicală. după datinile și credinţele poporului român. Niţă Ibrian Elena – Plantele. 1999. Ciofit Ruxandra. 2003. 2003 4. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. București. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. 1962. ghid practic. București. Editura Academiei. Editura Fiat Lux. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Editura Academiei. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. 1988. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Toma Ion – Atlas botanic. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Moruzi Constanţa. 2000 13. 2000 6. ediţia a lll-a. 16. 11. 1985. Editura Ceres. 15. București. București. Bereșiu Ileana. 1968. 1999. tratamentul bolilor cu plante. Editura Z 2000. a ll-a. Editura știinţifică și enciclopedică. București. Editura Academiei. lași. 17. București. București. Popovici Lucia. . București. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. 14. București. București. Editura Venus. București. Editura Vestala. 1987. București. București. 21. UK.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. București. Editura Miracol. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. lași. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice.A. vite și păsări. București. București. Gunter Ernest – Hrana vie. supliment (DEX – S). Geddes & Grosset. 1985 8. ediţia a lll-a. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. Editura Polirom. Valnet Jean – Fitoterapia. 2003. Todor I.O. Editura Didactică și pedagogică. aliment și medicament. Editura Miracol. 1974. Editura Didactică și Pedagogică.. București. 19. Editura Saeculum I. Kirkpatrick Betty – Home remedies. Editura Polirom. Saragea M. 12. Bojor Ovidiu. Librairie Grund. 2000 5. Coiciu Evdochia. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. 20. Editura Garamond. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. București. 2000 7. Editura Ceres. o speranţă pentru fiecare. Godeanu Stoica. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. 1985. 1993. ed.. București. 1978 2. x x x Faune et flore d' Europe. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. partea a treia.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful