Dictionarul_plantelor_de_leac[1]

DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

................. Cuișoarele/Arborele de cuișoare..................... Ananasul........ Iarba șarpelui................... Ghizdeiul.............................. Ginsengul... I ............ Lintea... Meiul.. Merișorul... Drobul.... Arinul negru. Ceapa.. Dafinul........ Castanul........... Lemnul Domnului... Linariţa......... 48 G .... Drobușorul...... Iedera......... Mărgelușele.......... Calomfirul........... Cerenţelul........... Curmalul.............. Hibiscus............ Cimbrul de cultură............................... Agrișul....... Măcrișul................ Isopul............ Fragul........... Dracila.............. Cornaciul.... Levănţica.. Anasonul... Ipcărigea...... Arnica........... Bujorul de munte....... 74 ......... Lămâiul....... Fluierătoarea.. Angelica de pădure......... Ghiocelul......... Curcuma/Curry. Brânca.... Ginko biloba.... Inul...... Mandarinul............................. Maghiranul. Chili/Arborele de chili.. Bătrânișul...... Mango................. Cicoarea... Coacăzul negru... Crinul de pădure. 20 D . Genţianele (Ghinţura galbenă. Izma broaștei.............. Macul de grădină......... Creţișorul... Coada racului...............................................Afinul...... Bamele........ Cimișirul.. Ciuboţica cucului..... Cola................ Brândușa de toamnă........... Angelica....... Castravetele........ Lumânărica.. Hreanul....... Lichenul câinilor.... Cătușnica... Cornul....... Coada șoricelului....... Lichenul de stejar... L ........ Macul de câmp..... Dentiţa....................... Cireșul și Vișinul....... Dudul....... Mătrăguna............. Iarba de șoaldină.............. Floarea paștelui....... Creţușca........ Liliacul.................... Cocotierul.... Colăceii babei........ Bănuţii...... Hrișcă...... 5 Cuprins B ........... Anghinarea.. Broccoli............. 59 Hameiul.............................. Mărul lupului.......... Ceaiul........... Bozul..... Lăcrimioara... Fasolea....... Brebenelul... Cafeaua/Arborele de cafea.. Dovleacul.. Izmușoara de câmp...... Bobornicul........... Gălbinelele........ Curpenul de pădure..... Bananierul....... Cucuta de apă............. Măceșul..... Dalacul............................ Dediţelul.. Busuiocul........... Camforul/ Arborele de camfor....... Fagul........ Crușânul...... Măslinul.... Iarba mare..... Buruiana de trânji...... Cimbrișorul.......... Ghimberul............. Feciorica.. Buretele de stejar.. Mazărea..... Albăstrelele..... Floareasoarelui. 48 Eucaliptul......... Ciumăfaia....... 61 J .......... Cucuta.............................. Limba broaștei............................ Gălbenelele.................. Măcrișul iepurelui.... Grape-fruitul/Grepfrutul........... Iarba lui Cristofor.................. Alunul........................ Bradul.... Ghimpele...................... Fucusul/Alga fucus.... Feniculul................. Ghinţura pătată.. Degetarul galben. Lemnul câinesc.... Cânepa.... Feriguţa. Mătăciunea.... Degetărelele........................................................ Cătina albă.................. Cuvânt înainte .... Ciumăreaua.......... Lingureaua. Călinul... Leușteanul...... 4 A ........ Arahidele.. 67 M .... Laptele câinelui............ Drobiţa.............. Armurariul....... Bobul..... Drojdia de bere.... Coada zmeului........... Caisul. 53 H ...... Chinina/Arborele de chinină.... Mangoldul... Lăsniciorul. Cornul secarei... Mesteacănul.... Iarba grasă.. F... Degeţelul lânos............ Leurda..... Coriandrul.... Măselariţa............... Frasinul.......................... Feriga.. 12 C .... Cartoful....... 67 Jneapănul..... Ardeiul iute....... Limba boului................... Ienupărul. Coada calului..... Mărarul................ Lemnul dulce.... Fumăriţa......... Ghinţura violetă).. Grâul.. Aloea. 41 E ..... Gălbăjoara..... Mate......... Chimenul.. Asmăţuiul.. Brusturele....... Captalanul. Iarba neagră........... Mărul......... Cacao/Arborele de cacao. Iarba broaștelor...................... Iarba roșie. Coca.. Foaia grasă... Brâncuţa.... Limba mielului. Ghinţura albastră. Izma bună (Menta).. Căldărușa..... Amăreala. Brădișorul.................... Dumbravnicul.. Coroniștea.. Gutuiul.....................

. Pirul....... Pelinul.......... Urzica...... Mierea ursului..... Pătlăgica roșie.......................................................... Răculeţul.... Rodul pământului.......... Salcâmul.... Roua cerului.......... Trifoiul roșu. Vindeceaua.......... Nalba neagră............ Oreșniţa........ Teiul...... Socul.. Scaiul ghimpos............ Tătăneasa.. Viţa de vie..................................... Păpădia............. Năpraznicul.... Mușchiul de munte.... Yucca U ........ Salcâmul japonez.. Osul iepurelui......... Verigariul....Mielăreaua............... Piersicul....... Strugurii ursului............ Saschiul...... Pufuliţa.......... Susanul............ Rozmarinul........ Spânzul.................... 157 Bibliografie selectivă . Spanacul...... Podbalul............ Urechelniţa..... Năsturelul... Ruscuţa de primăvară.......... 99 R ...... Săpunariţa.................. Pătlagina...................................................... Răchitanul.......... Migdalul..... Vanilia. Piperul negru.. Ovăzul............. Vătămătoarea.. Sunătoarea.................... Talpa gâștei... Ricinul.... Rogozul.... 95 P ......... Rostopasca... Porumbarul.......... Vinariţa....... Traista ciobanului................. Siminocul..... Tarhonul.......... Volbura....... Pepenele verde..... Pecetea lui Solomon............ Zorelele.............. Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi .......... Odoleanul/Valeriana... Smochinul... Năutul...... Stuful.. Murul...... Scara Domnului... Untișorul............... Salvia................... Turiţa mare.... Pătlăgica vânăta..... Prazul............................ Salata verde... 90 O ............ Zmeurul. Nalba mare..... Păstârnacul........... Sfecla roșie............... Pepenele galben.... Ungurașul... Păducelul. Ventrilica................... Silurul............ Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul................ Sulfina.... Soia..... Mușeţelul.... Urzica moartă............ Mirtul..... Usturoiul.... Turta..... 158 .. Sovârvul.. Piretrul..................... Pinul..... Mojdreanul.......... Viţelarul. Orezul... Schinelul..... Nu-mă-uita.. Piperul de baltă................... Nemţișorul de câmp. Vâscul.. 135 Șofranul. Scaiul vânăt........ N .............. Scorușul de munte....... Moșmonul... Roiba.............. 155 Z ........ Vineriţa............. Păștiţa....... Prunul. 137 Ţ ..... 155 Zămoșiţa...... Mușeţelul roman...... Salba moale.... Scaiul măgăresc................. Scumpia. Roiniţa.... Omagul..... Napul.. Talpa mâţei........................................................ Scânteiuţa......... Mutătoarea....................... Troscotul de baltă. Mutulica.. Sănișoara.. Pochivnicul. Portocalul... Sporiciul... Ridichea. Muștarul negru......................................... Sclipeţii........ Părul.......................................... Negrilica. Muștarul alb. Untul vacii..... Ulmul... Scaiul dracului... Porumbul... Sorbestreaua. Trei fraţi pătaţi... Slăbănogul.... Nucul........................ Nufărul galben. Popâlnicul iepuresc......... Patisonul............ Ștevia... 144 Ţelina........ Răchita roșie............ 149 Y .. 145 V ..... Plopul negru.......... Varza creaţă..... Vulturica. Piciorul lupului..... Rodiul/Rodia........... Reventul..... Stejarul............................................ Stirigoaia.......... Sparanghelul...... Tuia/Arborele-vieţii... Pătrunjelul...... Morcovul de grădină........................ Toporașii......... Trandafirul. Obligeana.......... Nufărul alb..... Sânzienele.. 118 Ş ..... Tulichina............. Secara............ Morcovul sălbatic........... Tămâiţa...... Ţintaura...................... Trifoiștea de baltă.... Troscotul.......................................... Papaia.......... Păpălăul........ T ................... Virnanţul.................. Orzul... Ochiul lupului...... Splinuţa............ Schinduful........ Plesnitoarea...... 112 S .....

așa cum deja încercăm să regăsim. Se spune. lumea faunei. deplină și strălucitoare. întru binele și echilibrul nostru. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. modă. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. Vorbim aici despre lumea vegetală . lumea animală. între adânc de mare și vârf de munte. cu natura. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. nicidecum. Între hotarele mierii și ale laptelui. spre practicile și terapiile naturiste nu e. altceva. răsfăţ.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. ci o necesitate și un incontestabil temei. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. . noi. există o lume pe care trebuie. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Cu încredere și la modul practic. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. în pace și în armonie. beneficiile vor fi nepreţuite. desigur. Desigur. parcă. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. deși istoria oamenilor ne arată. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. să ne-o apropiem. în timp ce plantele au harul divin. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. vital .să-i zicem. desigur. oamenii.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. neobosiţi și adesea pasionaţi.

cunoscute sub numele de agrișe. cuprinsă între 60 și 150 cm. Reduse ca dimensiune. Atât frunzele. ceaiul de frunze. Se prezintă ca un arbust scund. gălbuie sau chiar roșiatică. sechele de infarct. în permanenţă. Taninul se găsește nu numai în frunze. stomatite. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Ramurile sale sunt spinoase. De asemenea. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. De asemenea. ci și în fructe. Întrebuinţări. Apare și sub formă cultivată. coronarită. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. dar nu sunt de neglijat nici fructele. de culoare verzuie sau roșcată. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. Afinul este un arbust bogat ramificat. În condiţiile vieţii moderne. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. acizi. mai ales pe timp de noapte. inclusiv miere. Culoarea lor poate fi verzuie. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. și pot fi consumate ca orice fruct. dar și pentru consum în gospodărie. cu zahăr. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. Fructele conţin pectine. de mici dimensiuni. ramurile sale având. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. Afinul crește pe munte. iar frunzele. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Aparţine familiei saxifragaceelor. în micoze. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. alcool și alţi ingredienţi. Fructele. Florile. dezvoltându-se în mai-iunie. sunt comestibile. diuretic. Din frunze se face infuzie. dezinfectant intern. Acrișoare. desigur. culoarea verde. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. prin tufărișuri și păduri. păroase. valoarea economică a afinelor crește. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. Frunzele sunt oval-alungite. provitamina A. afine. faringite. antihemoragic. Prezentare. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. iar florile au culoarea roz-palid. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. Fructele sunt de culoare neagră. vitamina C. Denumire populară: pomușoare. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. totodată. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. și un activ agent antidiareic. de la circa 800 de metri în sus. diabetul. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). sau ceva mai deschis – spre grena. Agrișul este un arbust cu o înălţime. coacăze. afine de munte. tulburări ale circulaţiei sângelui. din care se prepară un decoct. au formă lobată. De altfel. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. până spre golurile alpine. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. gută. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. Agrișul crește în zona montană și subalpină. gustul fiind dulce-acrișor. mirtilină. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. Face parte din familia ericaceelor. Prezentare. la maturitate. fiind considerate un aliment ecologic. Afinul este. Din fructele de afin. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. afinele sunt plăcute la gust. neomirtilină. agrișele .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. Denumiri populare: pomușoare. Mai nou. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. zaharuri. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. afecţiuni reumatice. În tratamente naturiste.

Totodată. în combinaţie cu alte plante medicinale. Aloea prezintă interes pentru femei. C și P. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. și împotriva diareii. sunt galbene sau roșii. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. în afecţiunile cardiace. lemnificată. pectine. sodiu. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. de asemenea. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. Agrișele au și o mare valoare medicinală. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). iarba frigurilor. stomahice. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. Ca plantă medicinală. Are frunze foarte groase. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. ramificată. . Florile. tulpina albăstrelelor este păioasă. tanin. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. și în suferinţele reumatice. în inflamaţii ale pleoapelor. prin efectele sale tonifiante. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. păroasă. pilule laxative. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. fosfor. cu bune rezultate. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. Datorită condiţiilor climatice. În practica naturistă. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. dar și acidul malic sau tartric. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. cărnoase. tătăișă vânătă. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. însă. și în curele de slăbire. purpurii. B1. În mod obișnuit. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. de 50 – 60 cm. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. Întrebuinţări. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. Preferă locurile uscate și însorite. taluzurile drumurilor. dar mai ales ca un bun purgativ. granule. vermifuge. în gută. în tratamente privind iritaţiile oculare. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. Albăstrelele se folosesc. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. Au efecte. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. dar în cantităţi mai mici. în curele de dezintoxicare. Agrișele sunt recomandate. Datorită conţinutului lor. dispuse în formă de spic. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. B2. La maturitate. Sucul se poate utiliza. și în stare proaspătă. pelargonină. vineţea. floarea grâului. Potrivit specialiștilor. Substanţe active importante: centaurina. sau se potenţează. astringent. În practica medicinală curentă. în principal. diuretic. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. Prezentare. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. floarea paiului. a reumatismului. Înfloresc din iunie și până în septembrie. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. Întrebuinţări. până la 1 kg de agrișe pe zi. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. cu încredere. și nu numai. ajungându-se să se consume. consistente. Prezentare. dar poate fi utilizată și planta întreagă. aloea se remarcă. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. adică în conjunctivite. acizi – mai ales acidul citric. potasiu. Denumiri populare: măturică. Aloea provine din zona mediteraneană. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). calciu. Acţionează. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. lanurile de grâu și secară. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. dar și un bun digestiv). În mod obișnuit. în mod obișnuit. Întrebuinţări. Substanţe active importante: vitaminele A. se face cură de agrișe. cianină. în industria alimentară. din care se extrage sucul de aloe. în România se găsește numai cultivată. totodată. cu succes. precum și un diuretic natural și eficient.

ci și frunzele și. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. în amestec cu arborii de bază sau la margine. după cum îi spune și numele. Întrebuinţări. provocând o secreţie bronșică masivă care e. Fructul de ananas. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. în 1493. În cazul amărelii. Prezentare. Uneori se folosesc doar florile. Prezentare. a sistemului nervos. în vârf. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. glicozide. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. gustul ei fiind. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. Crește prin pădurile de fag. Poate crește până la cinci metri înălţime. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. puternic amar. alcoolul specific numit poligalită. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. deoarece poate irita tractul digestiv. Ca plantă medicinală. însă. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. În practica medicinală se utilizează. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. cupru. Amăreala crește prin fâneţe. totodată. de stejar. o inflorescenţă sub formă de spic. Valoare terapeutică au nu numai alunele. aproape ovale. pe terenuri înţelenite. fier. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. Polygala vulgaris. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. magneziu. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. fluidifiantă și expectorantă. și un bandaj gastric. bronșita. În mod obișnuit. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. iar frunzele. decoct și suc. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. datorită acestei compoziţii de excepţie. Florile sunt sub formă de mâţișori. Întrebuinţări. vitaminele A și B.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. așa cum îl știm noi de la piaţă este. de obicei. de ulm. Este o plantă perenă. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. în martie. valoare medicinală are toată planta. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. aparţinând familiei bromeliaceelor. sub formă de decoct. au un peţiol de unu-doi centimetri. tusea convulsivă. sistemul respirator. Alunul înflorește devreme. Prezentare. Fructele. Fructul este o capsulă. de fapt. Cu proprietăţi astringente. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). frecvent în zona dealurilor. potasiu. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. cel mai adesea albastre. sub formă de tufișuri. violete. ananasul este o erbacee. În cantităţi mari. Rizomul este scurt. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. pe marginea drumurilor. întotdeauna. Substanţe active importante: azotaţi. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. albastre. . tuberculoza pulmonară. fiind foarte hrănitoare. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. Poate fi întâlnit și pe pajiști. adică alunele. ci și în menţinerea unei stări generale bune. mai nou. Denumire populară: șopârliţă. Alunele de pădure sunt. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. mai nou și sub formă de extract. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. a stomacului. fosfor. calciu. precum și ca fortifiant. materii grase. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia.

destul de mult. Face parte din familia umbeliferelor. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. ananasul este recomandat la desert. mici și albe. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. bulbul și rădăcinile. penate. precum și în bucătărie. Frunzele acestei plante sunt mari. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. vitamina C. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. dar în concentraţii mai reduse. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. Prezentare. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. Din punct de vedere medicinal. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. Ca plantă medicinală. Denumire populară: angelină. tinctură. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. enterocolitelor. bromelina este cel mai preţios compus. Are înălţimea de 40 – 70 cm. . anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. anison. ci și frunzele. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. tot complexul de vitamine B. polizaharide. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Utilizat în terapia unor boli importante. La nivelul tractului digestiv. aparţinând familiei umbeliferelor. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. În terapii externe. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. acid cinamic. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. iarba îngerilor. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Substanţe active importante: ulei volatil. aniș. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. Frunzele sunt puţine și rare. Întrebuinţări. Întrebuinţări. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. Este o plantă cultivată de om. buciniș. Denumiri populare: chimen dulce. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Prin prelucrare. Anasonul este folosit. din care se extrage un suc foarte plăcut. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. gastritelor. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. având și proprietăţi antispastice și carminative. Florile. și în industria băuturilor. bădean. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. praf de rădăcină. Anasonul este o plantă anuală aromatică. substanţe grase. Din aceste părţi se prepară infuzie. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. Dacă este bine preparat și păstrat. De asemenea. iar florile alb-verzui. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. Prezentare. Datorită bromelinei. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. adică imediat ce a fost stors din fruct. precum și în cele de combatere a celulitei. Angelica este o plantă erbacee aromatică. chimion dulce. Mai nou. au formă de umbelă. Totodată. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. anasonul stimulează pofta de mâncare. ulcerului duodenal. dar mai ales anticancerigene. dar și în vitamina A. reglează activitatea intestinală. deci este de dimensiuni reduse. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare.5 metri. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. vin tonic. precum și în calciu și fosfor. La recoltare se culeg seminţele (fructele). pectine. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. Din acest motiv. Potrivit specialiștilor.

în lunci. afecţiuni respiratorii. Angelica de pădure se întrebuinţează. imperatorină. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. în preajma apelor curgătoare. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. zarzavaturi. În acest caz. expectorant. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. . Întrebuinţări. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. au formă penat-sectată. Aparţine familiei umbeliferelor. în terapii. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. Se poate utiliza și planta întreagă. B. lipsa de poftă de viaţă. rizomii (împreună cu rădăcinile). Cândva. sudorific. cucută. gros. mangan. oxidaze. diuretic. Aparţine familiei compozitelor. în păduri. multe ramificaţii. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. dar și limbul frunzelor. de obicei. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). această specie de anghinare este cultivată. rahitism. cremă. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. C. flavone. rășini. Florile sunt mari. cu frunze mari. revigorând această activitate. iarba îngerilor. brândușă de toamnă. tulburări menstruale. vitaminele A. Anghinarea se folosește în gastronomie. pulbere de rădăcină. carminativ. ca antispasmodic. fosfor. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. și în medicina veterinară. starea de oboseală generală. colorate în roșu-violaceu. lipsă de poftă de mâncare. grupate câte două sau trei. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. spinoase-sticloasealbicioase. Frunzele. încă din vechime. Angelica de pădure este recomandată. se spunea cândva. elimină surplusul de colesterol). Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. lipide. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. de asemenea. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. zaharuri. la gătit. prin iulie și august. Poate atinge doi metri înălţime și are. Datorită calităţilor sale. tinctură.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. cumarine. florile fiind roze sau roșiatice. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. Substanţe active importante: ulei esenţial. angelicină. Prezentare. de asemenea. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. pe fâneţe. ca remediu în bolile de rinichi. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. ostol. angelica era socotită plantă-minune. în partea a doua a verii. Rizomul este puternic. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. asemănătoare cu niște capitule. cu precădere. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. dar și seminţele. polifenoli. Denumiri populare: angelină. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Substanţe active importante: terpene. fiind cunoscut. Pentru terapii medicinale se folosesc. Substanţe active importante: cinarină. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Anghinarea este o plantă perenă. medicinale și nu numai. reumatism. fier. vin tonic. Prezentare. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. În general. fiind consideraţi legume. adică infuzie. prin tradiţie.

dar efectele purgative sunt însemnate. Florile au culoarea galbenă. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. În mod obișnuit. rădăcină cărnoasă și aromată. B1. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. deși se formează în partea aeriană a plantei. uimesc. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. galbene sau roșii. Aparţine familiei papilionaceelor. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. Consumat în cantităţi mai mari. Înflorește din iunie până în septembrie. De pildă. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. F. numeroase săruri minerale. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. hemoroizii. Dacă e folosit în cantităţi moderate. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. De altfel. Utilizat în alimentaţia curentă. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. Folosit drept condiment. dar merită luate în seamă. alune de pământ. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. cirozele hepatice. tinctură și chiar decoct. B2. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. ardeiul iute este. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. Întrebuinţări. Prezentare. ardeiul iute regularizează digestia. Întrebuinţări. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. reglează activitatea rinichilor. mărește pofta de mâncare. de exemplu. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. Denumire populară: alune americane. galbenă sau violetă. în culturile mari. fiind și un bun detoxifiant. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. B1. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. se coc în pământ. vitaminele A. la revigorarea corzilor vocale. A fost evidenţiată. din fructul de ardei se prepară pulbere. ardeiul iute creează disconfort. dar care încă ascunde destul de multe secrete. hepatitele cronice. enzime. ateroscleroza. originară din America de Sud. deci. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. Prezentare. frunze spinoase. de-a lungul timpului. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. Forma pentru tratament – ceaiul. În anumite condiţii. roșie. Fructele. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. în facilitarea tranzitului intestinal. mici și numeroase. Fructele. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. energetice și medicinale rămânând intacte. Arahida este o erbacee anuală. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. sunt verzi. precum și vitaminele A. sunt grupate și au culoarea albă. numită capsicaină. uneori. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. Au și efecte diuretice. Pentru uz medicinal. celor mai mulţi dintre noi. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. la tonifierea. Florile ardeiului iute. are acţiune antimicrobiană. enteritele.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. de asemenea. și ca plantă medicinală. infecţiile intestinale. are tulpină ramificată. O plantă familiară. B2. în oboseală fizică accentuată. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. precum și în tratamentul eczemelor cronice. surmenajul. tanin. care se ia în loc de alcool). aproape 50% din conţinutul alunei). ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. . ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. anghina pectorală. flori galbene. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante.

se găsește o substanţă specifică. preferând zonele aproape aride. în intoxicaţii chimice. sistem circulator). Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. Prezentare. numită silimarin. ca mijloc de apărare. revigorând sistemul circulator. în general. și nu numai. Ed. ca expectorant. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. specialista C. Unii specialiști (J. să echilibreze activitatea ficatului. cu ţepi. frumos colorată în purpuriu. Substanţă activă importantă: taninul. în zăvoaie. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. din care se prepară pulbere. extracte. Denumiri populare: arginţică. Din frunze se prepară o tinctură. Arinul negru este un arbore puternic. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. silimarinul fiind capabil să regleze. Substanţe active importante: în frunze. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. inclusiv alcoolul. reumatismelor. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Este o plantă iubitoare de mult soare. lată ce scrie. aproape rotunde. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. în acest sens. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. scai argintat. în primul rând. frunzele se dispun sub forma unei rozete. aparţinând familiei betulaceelor. în intoxicaţiile cu medicamente. Prezentare. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. decoct și cataplasme. însă. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. În tinereţe. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. de pildă). Valnet.5 metri și care poartă pe ea floarea. paraliziilor. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. iar din seminţe se fac făinuri. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. În acest context. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. ficat. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. . Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. dar împodobită și cu spini. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. De asemenea. tincturi. Întrebuinţări. Arinul negru crește pe terenuri umede. scoarţa acestui copac este cenușie. Frunzele. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. Întrebuinţări. Se mai folosesc și frunzele. Florile au forma unor mâţișori. în păduri cu arboret amestecat. armurariul face parte din familia asteraceelor. Denumire populară: anin. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. varicelor. la nivelul solului. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. Interesul pentru această plantă este determinat. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. rinichi. sub formă cultivată. armurariul are frunzele mari. Z 2000). fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. de asemenea. sunt lipicioase. silimarinul. Originar din zona mediteraneană. De asemenea. Potrivit unor observaţii și studii recente. greţurilor. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. În primul an de viaţă al plantei. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. silimarinul are proprietăţi antitoxice. de virtuţile sale medicinale.

ci și la frunze și rădăcini. în mod curent arnica nu se utilizează intern. Întrebuinţări. ci numai extern. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. locuri virane. va fi puternic. carul zânelor. tinctură și unguent. pășuni. B1. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. Aparţine familiei . substanţe azotoase. originară din India. În mod frecvent. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. contuzii). Din arnică se prepară infuzie. săruri minerale. Prezentare. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. Substanţe active importante. decoct. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. Plantă perenă. Denumiri populare: carul pădurarilor. Pentru uz medicinal se recoltează. De altfel. Tulpina este ramificată. contuzii. contribuind. asmaţuchi. hematoame. hașmaciucă. Denumiri populare: hasmaţuchi. pajiști. Florile. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. cicatrizante și decongestive recunoscute. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. cum ar fi dermatozele. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. PP. Din acest motiv. prin luminișuri. Crește în zona montană și subalpină. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. Fructele au culoare neagră. formează capitule. la detoxifierea acestuia. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). iulie și august. frunzele și lăstarii. de culoare galben-portocalie. Este cultivat pentru mirosul său. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. ulei eteric. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. chiar asistenţă din partea medicului. înălţime 15-70 cm. luxaţii și chiar rupturi musculare. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. Prezentare. B2. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. podbal de munte. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. Ca plantă medicinală. Înflorește în lunile iunie. Bama este o plantă anuală. Florile sunt albe. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. de obicei. Datorită calităţilor sale medicinale. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. În flora spontană. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. laringită. Substanţe active importante: vitaminele C. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. Compusul specific este arnicina. ci echimoze. de arnică. colină și coloranţi carotinoizi. fiind folosit în bucătărie. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. precum și în tratarea laringitei acute. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. Înflorește în partea a doua a verii. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. Prezentare. scorbut. hidropizie. litiază renală (pietre la rinichi). Întrebuinţări. reumatism. uneori gălbui. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii.

fiind afrodiziace. Ovidiu Bojor. fiind considerate foarte nutritive. Întrebuinţări. Face parte din familia compozitelor. O inflorescenţă de bananier ajunge. Musa sapietus. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. care. decocturi. săruri minerale. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. dar și pentru seminţe. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. ce are și ea valenţe medicinale. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. sunt mici și rotunde. se prepară extracte. Se prepară infuzie. Bananele au calităţi importante. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. Întrebuinţări. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. B. potrivit dr. vitaminele A. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. Substanţe active importante. infuzii. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. În păstăile de bamă se găsesc proteine. mucilagii. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. C și PP. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. laxative. ca și din celelalte părţi. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. se obţine suc. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. Banana este recomandată copiilor. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. hidraţi de carbon. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. antiscorbutice. fiind prezentă. în general. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. Prezentare. până la un metru lungime. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. beta-caroten. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. Cu toate acestea. Florile. C și E. totuși. totuși. la rându-i. bronșite. diuretice. dr. se extrage un ulei. epilepsia). enzime. rădăcinile. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. fiind albe sau roșiatice. și mai ales în întărirea sistemului osos. Face parte din familia musaceelor. această plantă este cultivată și pentru decor. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. planta moare. Atât păstăile. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. de altfel. B. adunate în capitule. Datorită florilor sale. fiind utilă în procesul de creștere. În mod curent se folosesc lăstarii. laringite. ierboasă. Și. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. După ce a rodit. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. cu toate acestea. Denumiri populare: bănuţei. Bananierul are flori femele și flori masculine. Această plantă erbacee. pot consuma flori fierte de bananier). florile și. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. tincturi. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. consumate „cu discernământ”. Din planta de bază. bananele fiind produse de florile femele. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Tulpina. vitaminele A. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. părăluţe. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. remarcându-se prin colorit. Substanţe active importante: bananele conţin protide. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. bineînţeles. este agentul medicinal . În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. se pare. având o greutate de 30 – 40 kg. poate ajunge până la opt metri înălţime. păroase.

Întrebuinţări. reumatism. tanin. Au. iar tulpina ramificată. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. fructele. tulpinile. aparţinând familiei scrofulariaceelor. de asemenea. efecte diuretice. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. expus și nu prea consistent. în primul rând. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. bobornicul este mai puţin cunoscut. Apare și în variantă cultivată. furunculoze. Este indicat. pecingenilor. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. un revitalizant important. .14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. în caz de hemoragii. Prezentare. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. în culturi. sub formă de comprese și cataplasme. Întrebuinţări. în liziere. târâtor. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. Originară din America. contribuind la eliminarea acidului uric. tuberculoză și boli ale ficatului. o importanţă deosebită având florile. august și septembrie. Prezentare. de la câmpie până sub munte. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. Înflorește în lunile iulie. întrucâtva. Totodată. cu cele de urzică moartă. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. Înflorește în mai și iunie. de altfel. pentru purificarea sanguină. sucul din bobornic având. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. frunze. mai ales ca plantă ornamentală. determinând dezvoltarea globulelor albe. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. Potrivit specialiștilor. Babornicul este socotit. cum ar fi alb-gălbui. bobornicul e folosit în bolile de astm. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. în reumatisme și gută. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. fiind și un diuretic rapid. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. pe lângă izvoare. ulceraţiilor scorbutice. florile fiind albastre. Totuși. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Întrebuinţări. la refacerea tractului gastro-intestinal. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. de asemenea. Potrivit medicinii populare. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. flori) pot fi folosite. Sunt. Bobornicul este o erbacee perenă. contribuind. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. febra). iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. insuficienţă hepatică și renală. totodată. amestecul din această plantă (tulpini. Utilizare – atât extern. gută. traumatisme. acum este prezentă în toată Europa. precum și în scrofuloză. dr. laringită. tonifiante. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. în tratamentul pistruilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. încă din vechime. pe marginile drumurilor. erbacee. Preparatele obţinute din bătrâniș au. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. liliachiu. cât și intern. albastru. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. rășini. albastru-deschis. florile având culori diverse. dar și pe terenuri părăginite. Crește. Ion Gherman. ca orice buruiană nedorită. semănând. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. Fructul de bobornic este o capsulă. deși se găsește lesne în flora României. precum și tocătura. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. a apelor curgătoare. Bătrânișul este o plantă anuală. Face parte din marea familie a compozitelor. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. Potrivit prof. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. însemnate proprietăţi depurative. astm. Ca plantă medicinală. pârloage.

hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. bradul înflorește în lunile maiiunie. Arbore de mari dimensiuni. Prezentare. În mod surprinzător. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. calităţi de agent revulsiv. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. drept jertfă. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). în colonii. glucide. Mult mai multe utilizări au fructele. grupate în inflorescenţe. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. frunzele. Frunzele au formă de ace și. cât și în bolile de prostată. B. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. . Substanţe active importante: taninuri. chiar violete. sedativ. substanţe grase (1. Întrebuinţări. nefritele. natriu. originară din Asia. cistite. care își îndemna elevii să consume. Florile bobului sunt albe. Prezentare. acid malic. prin pârloage. dar se utilizează și coaja și rășina. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. nu cad în anotimpul rece. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. florile. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. pe pășuni. roz. este diuretic. Bozul înflorește în lunile de vară. Prezentare. edemele. vitaminele A. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos.5%). se pare. Bobul este un aliment foarte hrănitor. cojile păstăilor și. Principalul preparat medicinal este infuzia. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. protide. cu coajă groasă. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. Are frunze mari. boabele verzi. cu miros neplăcut. Din flori se prepară infuzie. fructele. adesea. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. fier. Pentru uz medicinal se culeg florile. hidropizia. păstăile tinere. boabele coapte. În mod discret. cât mai mult bob. coaja rădăcinilor. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. dar și medicinală a bobului. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe).5%). De asemenea. acid tartric. zaharuri. depurativ. celuloza 7. substanţe amare. magneziu. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. vitamine.20 metri. poate fi întâlnită numai în culturi. în locuri părăsite. având. tonic. constipaţia. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. potasiu).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. Bobul este o erbacee anuală. cu toată încrederea. purgativ. favorizează transpiraţia. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. Întrebuinţări. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. pe terenuri virane. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. Denumire populară: bozie. Crește. esenţe parfumate. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. după cum se știe. fiind înrudită cu socul. bineînţeles. Denumire populară: fasole mare. Florile sunt albe. la marginea pădurilor. C. În acea zi se ofereau zeilor. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. fiind muchiată. formând adevărate păduri în locuri umede. Această plantă. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. Bradul face parte din familia pinaceelor. Putem da aici exemplul lui Pitagora.

Întrebuinţări. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. din care se ridică frunzele. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Întrebuinţări. Pentru medicaţie se culeg frunzele. dacă. părţile tinere ale plantei. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. lemnele căzute. culoarea fiind verzuie. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. cumva. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. fiind bune și siropul sau mierea. din timpuri străvechi. Denumire populară: pedicuţa. precum și în arsuri. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). Substanţă activă importantă: esenţa alilică. anotină). răni deschise – mai ales la copii. săruri minerale. rareori molidul. în intertrigo. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. Confruntându-se cu răcelile. Prezentare. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. Medicina populară a introdus. hepatitele. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. fiind un antiinflamator eficient. în primul rând. culcată pe pământ. Plantă perenă. Prin urmare. de la deal până la munte. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. Astfel. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. flavone. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Sporii au culoarea galben-deschis. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. în nevralgii. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. barba ursului. din care se prepară o pulbere. Prezentare. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. cu o tulpină lungă de până la un metru. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. . moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. pietrele. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. dermatite. vârfurile cu tot florile de pe ele. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. pălămidă. firește. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. nu ne convin medicamentele moderne. În uz intern. Prezentare. Are tulpină păroasă și flori galbene. poate fi și acuma. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. precum și laringitele și faringitele.

în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. Prin urmare. coricavină și bulbocapnină. bine puse la punct). ajungând la înflorire abia toamna târziu. purpurii. există riscul unor grave intoxicaţii. trăia Medeea. Bulbocapnina este o substanţă toxică. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. cu înălţime până la 13 cm. deci o plantă periculoasă. Această inflorescenţă poate fi verde. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Florile. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. în culori albe. roz. recunoscute din ce în ce mai mult. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. Prezentare. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. o regiune din zona estică a Mării Negre. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. . Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. Erbacee micuţă cu flori liliachii. Denumiri populare: brebenea. Prezentare. cu ouă. cum ar fi cancerul. Altfel. Are și calităţi medicinale. în locuri umede. dar și gătită cu carne. de cele mai multe ori. Întrebuinţări. breabăn. Se spune că în Colchida. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. Rizomul este dezvoltat și. Denumire populară: conopida broccoli. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. se pare. cu brânză. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. adică sunt erbacee perene. Substanţa activă importantă este colchicina. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. este otrăvitor. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. ci mai rară. galbenă sau violetă. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. dar și ca un diuretic eficient. gol pe dinăuntru. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. cu paste. De asemenea. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. cu sfârșit letal. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. var. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. Întrebuinţări. sunt melifere. botrytis. Fructul. precum un chiorchine. În acest sens. multicolor și frumos mirositor. o renumită vrăjitoare. Prezentare. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. violete. de mărimea unei nuci. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. Ca plantă medicinală. gălbui. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută.

Rădăcina este. Substanţe active importante. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. deranjamente digestive. Face parte din familia ericaceelor. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. numit uneori și smârdar. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. ramurile tinere cu tot cu flori. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. de la câmpie până la munte. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. un bun depurativ. Substanţe active importante: ulei eteric. vitamina K. au un miros plăcut. Este. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. consistente. în combaterea hemoragiilor. totodată. extract. florile. în amestec cu alte plante. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. Întrebuinţări. de asemenea. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. rareori roz sau albă. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. consistente și de mici dimensiuni. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. taninuri. lipan. Frunzele. de asemenea. foarte dezvoltată. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. deci. Este. săruri de potasiu. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. intern sau extern. Alte substanţe: vitamine din clasa B. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. de asemenea. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. Prezentare. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. și astenia de primăvară. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. . Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. captalan. betacaroten. săruri minerale. În cantităţi mari. anemii. cum ar fi tratamentul furunculozei. stimulând creșterea părului. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. Întrebuinţări. Din brusture. eczemelor și furunculozei. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. Denumiri populare: ciulin. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. tanin. Când se usucă. Bujorul de munte. brusturele combătând. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. ulei volatil. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. sunt dispuse altern. inflorescenţa devine scaiete. late. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. glucide. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. groase. inulină (în cantitate mare). care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. puternică. lucioase. Se prepară infuzie. Prin urmare. în osteoporoză. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. precum și în afecţiuni respiratorii. de culoare roșie. de un verde adesea întunecat.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Prezentare. cât și prin înălţime – până la 1. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. Florile. Brusturele este o plantă maiestuoasă. dar și în tratamente dermatologice importante. putând fi folosite. cu un ciclu de viaţă de doi ani. celuloză. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată.3 metri. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. cu succes. prin uscare. decoct. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. Fructul este o capsulă. Întrebuinţări. își pierd o parte din proprietăţi.

despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. Face parte din familia orhideelor. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. o orhidee de pădure. borjolică. fiind folosit. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. pus la icoană sau în grinda casei. floarea bisericii. În bucătărie. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. fiind un hemostatic destul de puternic. Planta înflorește în lunile mai. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). în lipsă de altceva. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Datorită aromei sale plăcute și persistente. Denumire populară: trânji. răceală. Plantă foarte cunoscută. rădăcinile sunt cărnoase. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. buruiana dragostei. la prepararea diferitelor mâncăruri. carminativ. deci. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. În medicina populară românească. În medicina populară. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Întrebuinţări. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. Denumiri populare: vasilisc. fiind. bazilic. antispastic. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Este vorba. florile fiind albe sau roz. Există credinţa potrivit căreia. de fapt. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. dezvoltate. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. în casele de la ţară. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. Se zice că la nașterea Domnului. Datorită modului său de hrănire. stomahic. Întrebuinţări. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. Prezentare. din ce în ce mai mult. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. în timp. antifungic. pe vremuri. busuiocul are locul său. Florile au culoare închisă. vomă. nevralgii. Buruiana de trânji nu are clorofilă. multă vreme. busuiocul se cultivă. de fapt. Prezentare. Fructul este o capsulă. nu întâmplător. Fiind o plantă saprofită. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. încâlcite. aparţinătoare de familia labiatelor. Înflorește în iulie-august. buretele de stejar a fost folosit. putregaiul alb al lemnului. mai ales pe stejari și fagi. Substanţe active importante: oestragol și linalol. mai ales al pădurilor de foioase. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. fiind antibacterian. persistent. altfel greu de vindecat. Întrebuinţări. și în industria cosmetică. De asemenea. Prezentare. planta lui Hristos. aduce liniște în gospodărie. colici și balonări intestinale. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. fiind considerat plantă sfântă. În natură. bronșite. . saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. Busuiocul este un bun stimulent general. brună și miros a miere de pădure. tot cu busuioc se tratează și. iunie și iulie. mătăcină. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. buretele de stejar produce.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. se utilizează ca pansament. busuiocul este utilizat. Buruiana de trânji este o plantă perenă. bosioc. Chiar migrenele. Denumire populară: iască. lipsa poftei de mâncare. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. Trăind pe copaci. pe tulpinile copacilor bătrâni.

deopotrivă. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. De pildă. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. Prezentare. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. ci și. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. respirator și digestiv. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. cu poftă. euforizante și chiar afrodiziace. Pentru noroc. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. adică untul de cacao. de exemplu. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. cu suprafaţă aproape lucioasă. Se recomandă. arborele de cacao și. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. boabele de cacao. mult mai complexe și mai diverse. ce conţin până la 30 de seminţe. Asemenea cafelei. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. în Arabia i s-au descoperit calităţile. În schimb. Desigur. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. În realitate. conţin săruri minerale. cu virtuţi tonifiante. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. totuși. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. Întrebuinţări. ci și asupra sistemelor cardiovascular. pentru suflet.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. adică arborele de cafea. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. zilnic. De altfel. La fel ca băutura de cafea. adică boabele de cacao. enzime. aminoacizi. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. apoi cafeina și teina. sau chiar frunzele. care în mod obișnuit se macină. În vechiul sat românesc. valoare medicinală au boabele. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. în care s-au aflat boabele. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). obţinându-se pudra de cacao. Pe lângă aceste substanţe. Potrivit unor cercetări de dată recentă. Prezentare. un fir de busuioc din grinda casei. inclusiv sub formă de alimente. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. cu nervuri puternice. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. contribuind. Florile apar la subsuoara frunzelor și . Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). acţionând nu numai asupra sistemului nervos. Face parte din familia rubiaceelor. în special. neapărat. însă. la eliminarea clorurilor. pentru spor și bine în viaţă. În cazul arborelui de cacao. Coffea robusta. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. Coffea excelsa. fiind cărnoase și consistente. fiind socotit o plantă miraculoasă. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. pentru copii frumoși și sănătoși. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor.

cobalt. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Astfel. de exemplu. nimic nu e dovedit. Din acest motiv. caisul s-a răspândit în toată lumea. În cazul arborelui de cafea. în cele din urmă. și în Europa de sud-est. insomniilor și chiar în stări depresive. violetă. vitamine – B1. . apoi cafeonă. în primul rând. și chiar coaja. brom. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. copiii fiind. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. C și. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. a lucrat foarte mult și cu succes. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. cu încredere și speranţă. Fructele. că dilată căile respiratorii. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. Din boabe se extrage cafeina. fosfor. mai ales. rahitismului. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. totodată. boabele. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. fier. Cafeaua. ci și mireasma florilor sale. Prunus armeniaca. Caisul înflorește primăvara. de strai de sărbătoare. cafeaua contribuie în mod cert. Componentă a vieţii moderne. de foarte multă vreme. dar a murit relativ tânăr. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. miraculoase. care este un adevărat medicament. magneziu). potasiu. astringente și diuretice. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. Cafeaua este. însă. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. Originar din China. prin efectele sale psihoenergizante. în primul rând al scoarţei cerebrale. un adevărat accelerator al inimii. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. Se consumă și sub formă de suc. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. deci. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. care are forma unei cireșe. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. cu marginile fin crestate. În dezvoltarea sa. fluor. aromate și apetisante. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. vitamina A. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. Pom fructifer. copiilor le este interzis consumul cafelei. fiind. levuloză și glucoză și.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. Frunzele sunt de formă ovală. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. un arbore comun în spaţiul românesc. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. totodată. B2. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. foarte sensibili. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. întârzierilor de creștere. Cafeaua este și un bun diuretic. în cantităţi însemnate. compot sau fructe uscate. valoare medicinală au. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. Prezentare. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. fiind aclimatizat. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. roșie și. aspectul său fiind foarte frumos. tanin. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. bolnav de hidropizie). asteniilor. este un tonic puternic al sistemului nervos central. face parte din familia rozaceelor. de multă vreme. Caisul este. Asupra unora cafeaua are efecte majore. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. Caisa are o valoare energetică semnificativă. provocându-le insomnii și agitaţie. Interesant e fructul. Totuși.

deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. oboseală accentuată. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. Crysanthemum balsamita. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. mixturi. Totodată. Preparatele de calomfir sunt eficiente. prin martie-aprilie. se știe. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. migrenele. calmează reumatismele și alte dureri din organism.5 metri înălţime. tincturi. Întrebuinţări. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. vasodilatatoare. mai nou. Denumire populară: vetriceaua. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. Până în prezent. flavone. calmante. frunzele și florile. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. tonice. extracte. tanozoide. al râurilor. prin zone mlăștinoase. Rizomii se culeg toamna. Potrivit unor observaţii mai vechi. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. de tensiune nervoasă. pulbere. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. cu dezvoltare perenă. Prezentare. spasmele stomacale. și alte proprietăţi. prin tradiţie. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. preparatele de captalan au efecte antispastice. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. expectorante. analgezice. oboseala complexă. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. însă. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. fiind iubitor de apă. late. aparţinătoare de familia compozitelor. antiseptice. Substanţe active importante: camfor.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. fiind antispasmodice. Crysanthemum vulgare. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. Practic. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. Această plantă se cultivă. ușor cărnoase. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. Se prepară infuzie. ulei eteric. captalanul are frunze mari. Ele au. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. Legat de această ultimă recomandare. este puternic. se încearcă . pentru decor. Are un rizom puternic. Substanţe active importante. se dezvoltă târziu. Înflorește înainte de înfrunzire. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. Sub formă de infuzie. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. Întrebuinţări. contorsionat. combătând stările de spirit confuze. gripa. consistente. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. de isterie. adică tulpina subpământeană. substanţe amare. prin lunile august și septembrie. Prezentare. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). Calomfirul este o plantă erbacee. borneol. Prezentare. Întrebuinţări. cataplasme. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. de culoarea galbenă. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. reumatisme și gută. gros. fiind acoperită cu perișori foarte fini. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. Tanacetum parthenium. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. de asemenea. Florile. Rizomul. adesea.

se utilizează tuberculul. prin procedee specifice. potasiu). Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. Prezentare. cupru. lipide. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. În alimentaţie. acid citric. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. dischinezii biliare. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. verde. cartoful a fost folosit. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. În secolul al XVIII-lea. castanele. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. litiaze biliare. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. vitaminele din grupul B (B1. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. cataplasme. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. Cartofii dulci. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. În cazul castanului. vitaminele A și C. Denumire populară: castan porcesc. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. cartoful este foarte ușor digerabil. În momentul coacerii. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. protide. a medicului. Întrebuinţări. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. esculozidă. o vreme. hepatite. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. mangan. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. Din toate acestea se obţin. fraxină. dar și pentru terapii. acid folic. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. mult mai mare decât o nucă. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. Castanul înflorește în mai și iunie. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. de obicei. o hrănire completă. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. magneziu. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. Cândva. fosfor. obezitate (cartofii nu îngrașă!). barabulă. Prezentare. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. practic. Înalt până la 30 de metri. terci de cartofi cruzi. Își are originea în peninsula Balcanică. Cel mai important preparat de castan este decoctul. . cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. disfuncţii intestinale. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). În afară de tuberculi. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. artrite. făină de cartofi. ca hrană pentru animale. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. Substanţe active importante: amidon. În pământ. Pentru uz medicinal se prepară suc. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). Datorită calităţilor sale nutritive. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. castan sălbatic. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. cea mai mare fiind foliola mijlocie. Florile cartofului sunt albe sau violete. Denumiri populare: baraboi. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. Adus și aclimatizat în Europa. decoct. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. fier. Mai mult decât atât. B2. frunzele și florile. B6).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). culoare ce apare. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. cartofi copţi sau fierţi în coajă. acid malic. cu ghimpi. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. oferind. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală.

Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. vrejurile și cârceii de castravete au. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. influenţând. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. flavonoide. săruri de calciu. totodată. glucide. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. convalescenţilor. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. mai ales în combaterea formării calculilor. ulcerele varicoase. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. prin fluidizarea fluxului sanguin. vasoconstrictoare. Frunzele sunt mari. lipide. castravetele. sunt indicate și în hrana copiilor. siliciu. Tulpina este ramificată. tulburările de menopauză. colorate în albastru. B și C. castan întâlnit în culturi. De asemenea. sunt comestibile.000 de ani și chiar mai mult. Denumire populară: clopoţei mari. ca agent de curăţire. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. de altfel. cu o stea. Fierţi. hemoroizii. fiind. sub formă de clopot. Datorită calităţilor lor. în pecingini. celor slăbiţi. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. rareori simplă. potasiu. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. Seminţele. de detoxifiere. ale cărui fructe sunt comestibile. pentru terapii preparându-se un decoct. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. Ca depurativ. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. Fructele castanului dulce. în inflamaţii diverse ale pielii. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. filochinonă. flebitele. azotaţi. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. varicocelul. . în frunze – astragalină. mucilagii. ușor cordiforme. Căldărușa este o erbacee perenă. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. în mod pozitiv. util în bucătărie. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. S-a constatat. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. caroten. alb sau violet. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. are și o serie de proprietăţi medicinale. Rămânând în acest registru cosmetic. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). Prin urmare. Florile sunt galbene și se aseamănă. acoperită cu peri aspri. fier. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. Prezentare. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. Întrebuinţări. Preparatele de castan au acţiune astringentă. fiind utilizat atât intern. roz. fiind energizante și remineralizante. antiinflamatoare. Fructul acestei plante. quercitină. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. circulaţia sângelui. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. proprietăţi medicinale.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. dar cu vârful ascuţit. cât și extern. săruri minerale. în castane – saponine (în primul rând escină). un tonic și un reechilibrant digestiv. este indicat în gută. de asemenea. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. umflarea ficatului. Întrebuinţări. întrucâtva. fosfor. Substanţe active importante: vitaminele A. Prezentare. sulf. atât de obișnuită. totodată. în combaterea ridurilor.

Fructele. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. căldărușa este o plantă otrăvitoare. urticarie și deranjamente intestinale. Fructele fermentate pot fi și distilate. De asemenea. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. decoct. ci și hrănește. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. liziere. Alte substanţe: acid folic. tufărișuri. cătină cenușie. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. precum și lichior. prin fâneţe. Prezentare. liziere. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. în zone mai pietroase și apropiate de ape. dispuse în ciorchini. cât și în diverse boli de piele. Se poate. nefiind comestibile. se spune. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. tanin. Frunzele au mai mulţi lobi. căldărușa este și cultivată. poieni. În general. mai nou. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. dar despre care se știe că este toxic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Cătina este un arbust spinos. se poate prepara un vin de cătină. deci. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. Întrebuinţări. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. acid nicotinic. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. Prezentare. Poate fi întâlnită în flora spontană. astringente și mai ales sedative. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. tufișul de nisip. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. Uneori. înflorește în martie-aprilie. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. PP. ca plantă ornamentală. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. C. reumatism. extract fluid. cătină de râu. având culoarea albă. aparţinător familiei eleagnaceelor. Acest ceai poate fi considerat aliment. Se prepară sub formă de tinctură. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. tufărișuri. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. remarcându-se vitaminele B1. rășini. Florile sunt mici și galbene. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. Aparţine familiei ranunculaceelor. . Face parte din familia caprifoliaceelor. uleiuri. În parcuri. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). fiind o frumoasă plantă ornamentală. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. precum și în descântece. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Atenţie. acizi. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. rareori ajungând până la cinci metri. mate pe spate. maximum cinci. Florile sunt grupate. cătina albă se folosește. Având proprietăţi sedative. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. în Tratat de hrană vie). Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Elena Niţă Ibrian. spune despre cătină că nu doar tratează. dar poate fi și cultivat. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. Cătina albă crește în flora spontană. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. în bucătărie. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. Întrebuinţări. Substanţe active importante. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. De altfel. Călinul crește prin păduri. inozitol. au culoarea roșie și sunt pline de suc. B2. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. Flori care. Potrivit acestora (de ex. Denumiri populare: cătină. salicilină.

poate fi întâlnit în mari culturi. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. de asemenea. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. dar și tonice. excitante. Se pare că unul dintre . oarecum asemănătoare. iată. canabidiol. fiind o plantă aromatică. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. Utilizate în exces. originară din India. Deși cunoscută ca un excitant. revitalizante. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. precum și acţiune analgezică. Pentru medicaţie. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. Ceaiul este și un bun antioxidant. Întrebuinţări. smălţuit. Desigur. bronșită cronică. Frunzele. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. ca formă și desen al nervurilor. Poate atinge înălţimea de un metru. tanin. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Fructul este o nuculă brun-cenușie. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. netedă. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. La maturitate. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. cu frunzele de stejar sau de urzică. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. vitaminele C. sunt împărţite în foliole lanceolate. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. Prezentare. totodată. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. Se folosește și pentru combaterea tusei. Prezentare. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Florile ceaiului. vasodilatatoare. Răspândește un miros specific. Substanţe active importante: canabinol. uneori chiar mai mult. diuretice. au frunzele ceaiului. dar și medicinală. Întrebuinţări. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. Prezentare. în ulcere gastrice. sirop și vin medicinal. Cânepa cultivată este o plantă anuală. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. Florile. Preparatele din cânepă au. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. În mod ciudat. înaltă de aproape un metru. de culoare galben-verzuie. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Pentru terapii. săruri minerale. de o banală plantă medicinală. deosebit de expresive. În acest caz. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Denumire populară: ceai chinezesc. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. Întrebuinţări. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. Cătușnica este. sunt mari și au culoarea albă. în nevralgii și în boli psihice. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). În prezent. plăcut. tetrahidrocanabinol. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. au formă ovală și sunt ușor crestate. dense. tulpina de cânepă este total lemnificată. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. mari. Valoare alimentară. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. cafeină. Potrivit cercetărilor. mai ales flavonele și catehinele. Datorită acestor proprietăţi. originar din China.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Substanţe active importante: teofilină. cătușnica are proprietăţi calmante. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. Ceaiul face parte din familia theaceelor. cu marginea crestată. emfizem. P și B2. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele.

prin tradiţie. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. ulei volatil. De asemenea. Substanţe active importante. tinctură. Ca plantă medicinală. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. Fructele sunt niște achene. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. Ceapa conţine enzime. abcese dentare. gumirezină. în toată lumea. grăsimile rele. dispuse grupat. Decoctul de tulpină. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). Denumiri populare: ridichioară. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. prezentându-se ca niște mici capitule. semnificativă. în tratarea leziunilor bucale. aparţinând familiei rozaceelor. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. epuizare fizică și nervoasă). plasate în partea de sus a plantei. la gătit. Cerenţelul este o plantă zveltă. zaharuri. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. hemostatice. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. Prezentare. apăsător. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. Originară din Asia. insuficienţă hepatică. tanin. albe-gălbui. reducând riscul de cancer. precum și disulfură de alil și propil. Fructul este o capsulă. floarea mândrei. Se prepară sub formă de decoct. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. plăgi. amidon. zaharuri. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. acţiunea bactericidă fiind puternică. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. Astfel. puternică. celulita. Datorită teofilinei. menstre cu dureri. în boli ale rinichilor. pe marginea drumurilor. nu se va lua niciodată o doză prea mare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. la eliminarea apei din ţesuturi. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. al scoarţei cerebrale. printre altele. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. amigdalite. ale vezicii și căilor urinare. în prezent. colesterolul. contribuind. cu o tulpină dreaptă și un bulb. oboseală. B1. vitaminele A. litiaze renale. grăsimi. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). pe maidanele unde cresc bălării. ceapa se cultivă. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). cu proprietăţi antiinfecţioase. minerale esenţiale. precum și în structurile musculare ale organismului. pe taluzuri. Întrebuinţări. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. cu miros specific. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. B2 și C. pulbere. infuzie. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. în mod decisiv. Întrebuinţări. antiseptice. Florile de ceapă sunt mici. Substanţe active importante. în pleurezii. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. Are și efecte analgezice. face parte din familia liliaceelor. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. Este o plantă bienală. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. deci. în acest caz fiind respins de . gingivite sângerânde. și riscul de boli cardiovasculare. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. macerat. După cum se știe. obezitate. Prezentare. motivând. astfel. cuișoriţă. De asemenea. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. dar mai ales rădăcina. călţunul doamnei. Are flori galbene. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. o enzimă.

sunt dispuse sub formă de umbelă. dar se găsește și în flora spontană. Florile. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. Aparţine familiei rubiaceelor. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. aparţinând de familia monimiaceelor. pipărus. pilule. Arborele de Chili este o plantă exotică. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. săruri minerale. decoct. Partea care conţine chinină este scoarţa. blocajele secreţiilor bronhice. chinidină. Cândva. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. bactericide. pur și simplu. în fâneţele de sub munte și în cele montane. revigorante. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. Prezentare. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. detoxifiante. macerat. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. Substanţe active importante. extract. pulbere. enterocolitele. În prezent. infuzie. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. chinconină. a cistitelor. extractul de cerenţel sau. Se prepară pulbere. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. chimenul poate fi întâlnit. din care se prepară infuzie. Întrebuinţări. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. În flora spontană. Substanţe active importante: chinină. Prezentare. cataplasme. tinctură. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. bronșitele. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Din aceste seminţe se prepară decoct. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Înălţimea acestei plante – până la un metru. berii. extracte fluide. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. sedative. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. infuzie. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. Întrebuinţări. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. tincturi. malaria). Prezentare. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. cașete. tanin. de tihna abdomenului omenesc. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. Utilizarea chininei . Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. de obicei. Întrebuinţări. Chimenul este o plantă cultivată. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. chincomidină. de culoare albă. Denumiri populare: secărică. De asemenea. mixturi. chimion.

inulină (un polizaharid). Crește în flora spontană – pe pajiști. purifică sângele). Ramurile au flori în partea superioară. Tonic general bun. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. tanin. digestie leneșă. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. dar și în partea aeriană. dar și compuși amari. mult mai largă. andivie. pentru aromatizarea unor mâncăruri. desigur. speranţe diabeticilor. De notat. Florile sunt de culoare albastră. cimbrul sălbatic. Este recomandată și în anemii. Prezentare. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. Substanţe active importante. aromat. constipaţia cronică. septembrie. Folosit la mâncăruri. infecţii urinare. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. în rădăcina de cicoare. cunoscute de foarte multă vreme. Întrebuinţări. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. în acest caz. pe pășuni. Denumiri populare: floricică. Chinina are efecte benefice. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. o contribuţie importantă având-o fosforul. andivă. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. membră a familiei labiatelor. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. Este o plantă perenă. infecţiile grave. adevărate colonii ce răspândesc. În mod curent.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. În flora spontană. Înflorește în lunile iulie. în activitatea lor de îngrijire . în afecţiuni precum tuberculoza. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. iar rădăcinile toamna. afecţiuni cardiace. mireasma sa persistentă fiind un calmant. Din cimbrișor se prepară o infuzie. Prin mușuroire. cimbrișorul de fâneaţă. august. Întrebuinţări. Altfel spus. litiaze. Ca plantă medicinală. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. Se folosește și în bucătărie. regularizează digestia. Planta are un pronunţat rizom târâtor. în anemii. dischinezia biliară.20 metri. acnee). astenii. cimbrișorul de pajiște. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. Deci. o aromă unică și agreabilă. Poate atinge o înălţime de 1. de pe care se ridică ramuri. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. obţinându-se andivele. convalescenţe. sub formă de tufe. Pentru utilizări în scopuri medicinale. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. inclusiv rădăcina. diabetul. colină. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. Pe lângă acești compuși. efectele nu sunt de neglijat. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. sub soarele verii. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. Cicoarea conţine un ulei volatil. având o acţiune antiinflamatoare intensă. cât și în flora spontană. dar și ca infuzie. însă. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. pietre la rinichi și la vezică. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. la reducerea febrei. pe marginea drumurilor. produce diureză. cicoarea se întâlnește în fâneţe. se găsește fosfor. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. Din păcate. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. Totuși. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. Cândva. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii.

inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. și ca arbust decorativ. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. timol. în primul rând). cu succes. doar partea superioară a plantei. Florile sale sunt foarte mici. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. Prunus cerasus (Vișinul). coaja și frunzele. Prezentare. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. excepţional rol am putea spune. Combate febra și acţionează și ca sedativ. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. în combaterea anemiilor de primăvară. Valenţe terapeutice au rădăcinile. Atât cireșul. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. rășină. mai fragedă și cu flori. faptul acesta a fost dovedit în laborator. ci că așa îi este felul. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. precum și în menţinerea igienei bucale. Potrivit dr. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. Substanţe active importante: ulei eteric. compuși amari. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. înaltă de 10 – 15 cm. tuse. iarba cucului. Este folositor și în terapii privind ficatul. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. din care se prepară un decoct. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. Întrebuinţări. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). carvacrol. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. în prealabil.30 a albinelor. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. în nuanţe roz sau violet. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. crește bine în locurile cu lumină puternică. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Din acestea se prepară infuzie. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. Întrebuinţări. Poate trăi până la 600 de ani. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. este în blocarea cancerului. roșie sau portocalie. dischinezii biliare. Este una dintre cele mai longevive plante. medicul. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. uneori. cineol. Prezentare. Tot dr. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. uneori. culoarea lor fiind. Deci. Prezentare. Crește în tufe. Are efecte în astmul bronșic. lămâiţă. Întrebuinţări. însă. Denumiri populare: lămâioară. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. adică nu sunt întotdeauna verzi. Alexander Reinhardt. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. care este un alcaloid. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. a anorexiei. enterocolite. Mai este folosit. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. tanin și mai ales săruri de potasiu. Nu prea înalt (maximum șapte metri). Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. Cimișirul este folosit. tratamentul se va întrerupe. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . se pun 80 g). care se adaugă la un litru de apă. În orice caz. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. reumatismul. Asemenea cimbrișorului. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. precum și un expectorant deosebit de activ. Datorită buxeninei. decoct sau tinctură. Prin tradiţie.

pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. Ciuboţica cucului are. enzime. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. florile și seminţele. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. Este vorba. potasiu. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. este un bun expectorant. calciu. cu bune efecte în sistemul digestiv. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. iar florile. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. Înrudit cu vișinul comun. Florile sunt galbene. Tulpina se ramifică. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. Au valoare medicinală și frunzele. De asemenea. Primula elatior. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. Prezentare. Întrebuinţări. mai ales prin locurile părăsite. dar plăcut. ţigări antiastmatice. în zonele unde au fost construcţii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. Substanţe active importante: saponozidele. cu ţepi moi. Primăvara. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. neplăcut. din care se prepară prafuri. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. Prezentare. pe maidane. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). ţâţa oii. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. au formă de pâlnie. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Aparţine familiei solanaceelor. fiind. bolăndariţă. Ciumăfaia este o erbacee anuală. care sunt moi. pielonefrita. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. Denumire populară: laur. la deal și munte. infuzie. vitamina C. tonic. Ambele fac parte din familia primulaceelor. deosebită). vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. ci și frunzele. peste care se toarnă miere sau un sirop. de fapt. îngroșate și bogate în vitamina C. anglicea. despre două plante perene. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). pe pajiști. comprese. cistita. Valoare are nu numai lemnul său. cu un rizom viguros. Fructul este o capsulă ovoidală. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. precum și sâmburii de vișine și cireșe. Efecte medicinale. diferite extracte. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. Frunzele sunt de mari dimensiuni. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. efecte asupra nervilor. prin iulie-august. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. de asemenea. Totodată. au și fructele ca atare. tincturi. cu tot cu rădăcini. se fac comprese și poţiuni expectorante. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. în luminișuri. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. la marginea platformelor de gunoi. Sub formă de decoct. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. însă. pielita. Denumiri populare: ţâţa vacii. totodată. siropuri. Datorită importanţei sale medicinale. pe fâneţe. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). rădăcini albe. albe. Ciumăfaia crește în flora spontană. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. un diuretic activ.

Coacăzul auriu. în constipaţie. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. poate fi folosită și în zootehnie. astmul pe fond nervos. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. ci și frunzele. crește atât la munte.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. tufărișuri. emulsină. la rându-le. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. viermi intestinali. totuși. nevralgiile. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. Întrebuinţări. Acest arbust. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. dar și decoct. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. artrita. stările de agitaţie. Denumire populară: scrântitoare. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. să fie foarte căutată. Coacăzul roșu. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. Întrebuinţări. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. care sunt dispuse în ciorchini. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. care se găsește în seminţele de ciumărea. tinctură. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. de epuizare nervoasă. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. o mare valoare alimentară și terapeutică. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Din punct de vedere medicinal. calciu. apoi potasiu. pășunilor. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. Denumire populară: pomușor. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. Se prepară infuzie. în liziere. În mod obișnuit. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Printre altele. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. guta. Ciumăreaua este o erbacee perenă. cum ar fi reumatismul. are o înălţime de până la doi metri. acidul pipecolinic. apoi guanidina. Întrebuinţări. Dintre fructele de pădure. aparţinând familiei saxifragaceelor. extract fluid. luteolina. Prezentare. Aparţine familiei leguminoaselor. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. din care se prepară infuzie. au culoare liliachie. Hiosciamina. cât și sub formă de culturi. atropina. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. totodată. pectină. De asemenea. fiind. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. scopolamina. Arbustul de coacăz negru. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. poţiuni. chiar și în frunze. livezilor. afecţiunile ficatului. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). toxică pentru oi. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . Substanţe active importante: hiosciamina. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. extracte care se administrează sub formă de picături. Fructul acestei plante este o păstaie. Prezentare. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). dispuse în raceme. cât și în zonele mai joase. întâlnită atât în flora spontană. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. Florile. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. iar la maturitate se lemnifică. În flora spontană. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. solului și precipitaţiilor. magneziu. în părţile joase ale terenurilor virane. Tulpinile îi sunt ramificate. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. și atât de neplăcut mirositoare.

care asimilează și are culoarea verde. Din coada calului se prepară decocturi. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. barba ursului. ulceraţii cutanate – fiind astringent. Făcând parte din familia compozitelor. hipermenoree. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. Preparatele medicinale din coada calului sunt. substanţe amare. anemie. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. Prezentare. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Au valoare medicinală. Substanţe active importante: ulei eteric. bioxid de siliciu. care sunt toxice. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. Substanţe active importante: săruri de potasiu. roz sau chiar roșiatic. părul porcului. ulei eteric. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. de asemenea. galbene. Întrebuinţări. gută. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. analgezic. bronhodilatatoare. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. deocamdată necunoscuţi. coada mânzului. În orice caz. enterocolite. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. de pe marginea drumurilor. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). Sunt recunoscute. pajiști. . dintre care menţionăm: brădișor. cozile frunzelor și rădăcinile. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. precum și pentru întărirea unghiilor. pe fâneţe umede. Prezentare. antiinflamator. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. pe marginea apelor. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. pulberi medicinale. în mod obișnuit. argintică. potrivit tradiţiei românești. Denumiri populare. ea putând fi confundată cu alte trei specii. antisudorifice și hemostatice. Prezentare. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. Primăvara. Coada calului crește mai ales în zona de deal. la marginea pădurilor. abia mai târziu apar frunzele verzi. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. ulcer gastric. de culoare albă. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. dismenoree. putând fi culeasă de pe fâneţe. Denumiri populare: iarba oilor. antiseptic. tanin. zolotnic. Denumiri populare: iarba gâștii. florile fiind. hemostatic. spasmolitic. antispastic. pe marginea drumurilor. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. Înălţimea – până la 70 cm. sorocină. una fertilă. tincturi. totodată. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. flavone. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. deci cea care ne interesează. terenuri virane. diaree. inflamaţii gingivale. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. în formă de ace. bronșite. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. brădăţel. reumatism. Întrebuinţări. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. leucoree. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. Uneori. dar mai ales cozile frunzelor. trebuie reţinut faptul că specia medicinală.

în echilibrarea stării generale. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. enterocolitelor. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. acid valerianic. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. Coada șoricelului este stomahică. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. antispasmodică. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Coada zmeului face parte din familia araceelor. vezicaţiilor. . ecgonină. cu aplicaţii interne și externe. achileină. convulvină. cicatrizantă. Tulpina este târâtoare. fructele fiind niște bobiţe roșii. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. Cocaina. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. Este folosită. poate. Creează dependenţă. care are gust acru și este toxic. principalul extract din frunzele de coca. Cocaina este un produs nociv. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. rareori trecând de 35 cm. decoct. acid acetic. această plantă era folosită ca antivenin. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. precum și senzaţia de foame. Întrebuinţări. al altor deranjamente stomacale și intestinale. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. Substanţe active importante. mai ales în plan nervos. în cazul mușcăturilor de șarpe. consistente. în calmarea cefaleelor. dar și prin frunzele mari. coada șoricelului fiind. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. Cândva. a plăgilor supurânde. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. În prezent. suc. fiind ascuţite la vârf. În aplicaţii medicale externe. au formă ovală. Întrebuinţări. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. Întrebuinţări. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. în dureri de cap. acid formic. a ulcerului varicos și a arsurilor. a hemoroizilor. antiinflamatoare. azulenă. antiseptică. Prezentare. unguente. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. reumatism. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. Substanţe active importante: cocaină. lucioase. bronhodilatatoare. tinctură. gută. supozitoare. puternice. înlătură senzaţia de oboseală. atunci când acestea sunt complet înflorite. Substanţe active importante. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. desigur în cantităţi adecvate. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. Prezentare. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Frunzele. Fără drept de apel. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. De obicei. hemostatică. iritaţiilor pielii. sirop. cocaina este considerată un drog periculos. peţiolate. alcool etilic. mușcăturilor de viespi sau albine. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent).

Potrivit tradiţiei. în boli de inimă. infuzie. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. colină. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. Întrebuinţări. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. așa cum fac indigenii. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. care conţine laptele de cocos. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. Poate fi și cultivată. maximum șapte. oleic. în căderi fizice și mai ales psihice. pulbere. roșu spre violaceu. Malva rotundifolia. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. are un smoc de frunze uriașe în vârf. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. teofilină. palmitic. butiric. fiind una dintre multele specii de nalbă. seminţele. ca orice fruct. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. Asemenea cafelei. garduri. mai ales în timpul maximei înfloriri. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. tulpinile fiind păroase. în afecţiuni pulmonare. Întrebuinţări. America. Din colăceii babei se prepară. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. decoct. Fructul său este nuca de cocos. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. Ca semn distinctiv. în mod obișnuit. asigurând organismului echilibru digestiv. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. Poate crește până la 1. pe lângă drumuri. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. Astfel. teobromină. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. Prezentare. Prezentare. Substanţe active importante: cafeină. pe zonele drumurilor. are culoare albă și este consistentă. Asia. Uneori se recoltează și planta întreagă. precum și substanţa specifică numită colatină. Cocotierul este. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. destul de comună în flora din România. o stare generală de bine. din seminţele din nucile de cola se prepară. Cola verticillata. acizi (lauric. cărnoasă. Această nalbă se . Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. nalbă de pădure. cola ar fi și un afrodiziac garantat. extract fluid. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. fără îndoială. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. asemenea cafelei. vârfurile cu flori și frunzele. umblate. ci și valoare medicinală. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. totodată. proteină. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. Au. fructoză.25 metri înălţime. Aceste nuci. fosfor. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. glicerină. tinctură. în mod curent. de trei – cinci metri lungime fiecare. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. Substanţe active importante: glucoză. Denumiri populare: nalbă sălbatică. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). Planta. caproic). cardiac și muscular. Australia. cunoscute sub numele de nuci de cola. ceai antigripal și antitusiv. uleiuri. au și proprietăţi diuretice. din iunie și până în octombrie. tanin. Prezentare. Rădăcina acestei plante este puternică. și proprietăţi laxative și depurative. Cola nitida.

pectine. afte. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. multe și de un galben foarte plăcut.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. 3% zaharuri. Prezentare. în tufărișuri și chiar și în parcuri. Valoare medicinală au frunzele. Substanţe active importante. 15% proteine. taninuri. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. de la nivelul apei și de deasupra apei. Întrebuinţări. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. pucioasă. se folosește în combaterea viermilor intestinali. fiind foarte hrănitoare. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. tanin. enterocolite. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. Denumiri populare: piper alb. Seminţele de cornaci sunt comestibile. se află sub apă. precum și mucilagii. calmante. un amestec de glucoză și levuloză. tumori. Prezentare. aspre. ca arbust de ornament. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. Are o tulpină puternică. afecţiuni urinare. De asemenea. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. diuretice. de formă romboidală. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. care sunt tari și au niște prelungiri. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. gripă. Denumire populară: castanul de apă. Se consumă crude. sunt dispuse în formă de rozetă. Cornul crește în păduri. niște coarne. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. Substanţe active importante: uleiuri eterice. Florile au o conformaţie specifică. cât și extern. rareori în aprilie. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. pentru fructele gustoase. Cornaciul este o plantă de apă. Florile de corn apar în martie. Utilizate în terapii de urgenţă. Poate fi întâlnit în bălţi. Substanţe active importante: vitamina C.5% grăsimi. conţinând o încăpere plină cu aer. acid citric și malic. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. substanţe minerale. bronșită. dermatoze. expectorante. 7. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. Se cultivă pentru seminţe. colorate în alb sau roz. Întrebuinţări. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. dispepsii digestive. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. laxative. fierte și chiar se macină. obţinându-se o făină din care se face pâine. plus un complex de vitamine. amidon. Prezentare. dar și în calmarea durerilor intestinale. plantă de cultură. eczeme. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. iazuri. Întrebuinţări. Celelalte frunze. balonări abdominale. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Frunzele sunt ovale. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. colite. locuri mlăștinoase cu lumină multă. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). statura sa fiind. vaginite. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. ce pot ajunge până la patru metri. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. roșii. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. O bună parte din frunze. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. stomatite. cornaciul a devenit. în unele ţări. . fiind mici. coaja și fructele (coarnele). aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. Având acţiune vermifugă. dar și câteva preparate expectorante. cu tulpini foarte lungi. uneori. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. astm. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri.

niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. Întrebuinţări. sunt drepte. Crește în flora spontană de la munte. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. tulburări circulatorii. De aceea. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. băuturi răcoritoare sau alcoolice. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. întotdeauna. impotenţă sexuală. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. preparatele pe bază de coroniște. sub formă de infuzie. În terapii. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. în lunile iulie și august. Și. Prezentare. pe spicele (florile) de secară. uterului. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. dar și planta întreagă. tanin. în tufe. dovedindu-se și un bun sedativ. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. acetilcolină. din acest motiv. preparându-se sub formă de pulbere și extracte.30 metri. siropuri. dar și în industria farmaceutică. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. colină. care sunt folosite în alimentaţie. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. tufărișuri. având acţiune antidiareică. Se folosesc. Distonocalm și altele). Cornul secarei este toxic. după cum îi spune și numele. tahicardii. precum și în zone cu umiditate peste medie. marmelade. mai exact spus asupra arterelor. Din fructele de corn se fac. ergotamină. cu o nuanţă de violet. mai ales cele obţinute din frunze. Prezentare. Întrebuinţări. acţionând ca o otravă mortală. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. având și proprietăţi depurative. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. manevrarea acestei plante se va face. Frunzele sunt compuse. ergometrină. alcamine. . Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. hipertensiune arterială. aglomerate. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. Prin urmare. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. amine. mai ales. așa cum s-a spus. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. compuși azotaţi. bronhiilor. Denumire populară: pintenul secarei. histamină. prin fâneţe. Efecte asemănătoare au și fructele. jeleuri. Totodată. Cofedoi. Coroniștea este considerată o plantă toxică. În prezent. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. Coroniștea este și un bun laxativ. cornul secarei se utilizează în totalitate. cu mare atenţie. datorită nevoilor farmaceutice mari. frigiditate. pe spic apar niște diformităţi tari. în mod tradiţional. Face parte din familia leguminoaselor. migrene. distonii neuro-vegetative. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. margini de păduri. stomacului. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. ulei gras. Substanţe active importante: ergotoxină. poieni. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. cu succes. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. iar tulpinile. și în hipertiroidii. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia.

glucozide. înguste. Importanţă medicinală au florile și rizomii. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. pe grohotișuri. din care se fac cataplasme sau infuzie. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. câte cinci – șase. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. în pădurile de foioase. Tulpina subpământeană. Substanţe active importante. florile fiind. acid salicilic. spre mijlocul tulpinii. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. emoliente. albe. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. rizomii. florile fiind mici. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. din care se prepară infuzie. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. alungite. Întrebuinţări. revulsive. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. heliotropină.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. Planta preferă sol calcaros. Infuzia de creţușcă este astringentă. de aceea. crescând în zonele umede. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. Florile sunt roz. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. frunzele. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. sulf. lacuri. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. de obicei. planta are un bulb ovoidal. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. aplicându-se direct pe zona afectată.50 metri. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. Creţușca este o erbacee perenă. vanilină. adică rizomul. iazuri. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. diuretică și antihidropică. pe frunze. Substanţe active importante: taninuri. este aproape pietroasă. dându-le acestor băuturi un parfum special. tinctură. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. ajungând până la 1.20 metri înălţime. Prezentare. Prezentare. fier. deoarece dimineaţa avea. calciu. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. În unele ţări. Prezentare. Înflorește din primăvară și până în toamnă. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. a calculilor renali. Pentru practici medicinale se recoltează florile. a sângerărilor. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. dar și cozile frunzelor. La bază. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. în terenuri puternic frământate. tulpinile aeriene fiind răsfirate. mlaștini. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. Se dezvoltă destul de mult. . pe pajiști. de culoare galben-verzui. tonică. aparţinând familiei rozaceelor. Întrebuinţări. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Întrebuinţări. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Frunzele. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. extract fluid. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. uneori având nuanţe spre galben. cremă sedativă. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. în fâneţe. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. În Evul Mediu. din familia rozaceelor. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. sunt dispuse grupat.

de blocare a mușchilor). în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. în tensiuni musculare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. ameţeli. flori sau frunze de cucută verde. atunci când a fost condamnat la moarte. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. Frunzele sunt mari. Crește în locuri părăsite. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. sau pun mâna pe lujeri. Cei care umblă printre plantele de cucută. ci după un an. Denumire populară: dudău. aproape cât cea o porumbului. dar în timp se înnegresc. Întrebuinţări. Aparţine familiei umbeliferelor. în gunoiști. Prezentare. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. pasachină. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. iar florile sunt albe-gălbui. intestinale. Frunzele sunt mari. adunate în inflorescenţe. florile fiind albe. crestate. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. De asemenea. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. Poate ajunge până la înălţimea de 2. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. Fructele au culoarea roșie. biliare. spinul cerbului. Întrebuinţări. Pentru terapii se folosește coaja. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. tinctură din frunze sau din seminţe. spasme esofagiene. Preparatele de cucută au efecte sedative. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. unguent. paţachină. dar nu proaspătă. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. pe marginea drumurilor și a pădurilor. mici. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. cataplasme. extract. planta fiind foarte toxică. poate ajunge la înălţimea de trei metri. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa.5 metri. de unde și denumirea populară de dudău. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. uterine). Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. antispamodice. salbă moale. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. Denumiri populare: lemn câinesc. în diverse spasme (tuse convulsivă. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Prezentare. penat-sectate. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. După cum îi spune și numele. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). Datorită substanţelor pe care le conţine. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. timp în care pierde din toxicitate. trebuie să se aștepte la dureri de cap. tufa prafului de pușcă. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . analgezice. Prezentare. Însuși filosoful Socrate. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. astm. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Este un melifer recunoscut. și chiar în interiorul acestor habitate.

se prelucrează. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. vanilină. Pentru utilizare în bucătărie. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. combate infecţiile urinare. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. depurative. cum ar fi. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. Întrebuinţări. având înfăţișarea unui arbust. După cum se știe. dându-le un gust bun. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. acetat de eugenol. ci și cu vinul fiert. Prezentare. extract. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. . rezine. în gingivite și stomatite. stomahice. farnesol. care este un ulei volatil. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. din care se prepară infuzie. pentru combaterea durerilor de cap. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. ulei esenţial. precum și ulei aromatic. al sistemului nervos. folosindu-se cuișoarele ca atare. În prezent. plăgilor. care se usucă și. se combină cu alte plante aromatice. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. Uleiul de cuișoare este folosit. mai nou. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. De asemenea. în tratarea rănilor. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. epilepsie. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. pulbere. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. ca tonic în caz de oboseală. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. muștarul. cicutina. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. de pildă. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. Important este compusul numit eugenol. Întrebuinţări. tonice. fiind și lesne de confundat. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. Întrebuinţări. camfor. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. acești muguri au forma unor cuișoare. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. Substanţe active importante: eugenol. Denumire populară: caraboi. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. al sângelui. bactericide. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. Deshidrataţi. impulsionează activitatea bilei. după caz. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. În practica obișnuită. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. în anumite sindroame vasculare cerebrale. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. Prezentare. sudorifice. Pentru tratamente se prepară un extract apos. Consumate în cantitate mare. arsurilor. fiind recomandate în profilaxia tumorilor.

fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. după ce sunt consumate. în dureri intercostale. Întrebuinţări. Denumire populară: laur. zaharuri (în cantitate mare). Prezentare. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). D și cele din complexul B. protide. neobosiţi. Curmalele sunt produse de palmierii femele. Întreaga plantă. Fructul este o boabă alungită. care se usucă. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Tulpina are scoarţa arămie. tufărișuri. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. dafinul a făcut istorie în Antichitate. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. vitaminele A. cerată. dar mai ales frunzele. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. Uscate și prelucrate. Frunzele dafinului au formă ovală. stimulându-i creșterea. cu lungimi între șase și 10 metri. Crește în zona de deal și de câmpie. ceai. având efecte în bolile de piept. Aparţine familiei lauraceelor. sunt consistente și lucioase. gravidelor. o plantă magică. Face parte din familia aracaceelor. adică în păduri. sportivilor. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. realizând chiar și un vin de curmale. Prezentare. Folosită cu șampon. Este golaș până în vârf. prin vegetaţia mare. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. făcând parte dintre alimentele care. Din curmale se prepară și o infuzie. Curmalele au proprietăţi relaxante. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. apoi în combinaţie cu lapte. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. simbol al iubirii. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. Dafinul este planta gloriei. Motiv . Cunoscut și sub numele de laur. creează o stare de confort general – fizic și psihic. Întrebuinţări. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. al supravieţuirii. iar fructul este o achenă. Curmalul este un palmier. această infuzie contribuie la întărirea părului. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. crește și mai ales rodește în zonele calde. a învingătorilor. rezultând o făină din care se face pâine. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. plăcut. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. în care se înmoaie și devin delicioase. emană un miros specific. revitalizantă. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. fiind considerat o plantă nobilă. dar și în reglarea sistemului respirator. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. care. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. convalescenţilor. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. cu multe crăpături. Pe faţă. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Evident. cu alte băuturi. Florile sunt albe. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. a g lorioșilor. Florile dafinului sunt mici. frunzele au o culoare verde închis. fiind niște fructe foarte hrănitoare. Curmalele sunt recomandate copiilor. curmalele sunt măcinate. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. de culoare alb-gălbuie. al speranţei. în flora din lunci. cumarină. Ceva mai puternică. margini ondulate. antianemică.

aparţinând de familia liliaceelor. eczeme uscate. dar puţin consistentă. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. saponine. Dincolo de această calitate. Se știe. sub formă de infuzie sau decoct. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. precum și în alte afecţiuni genitale. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. folosit pentru băi. de multă vreme. însă. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. durerilor de piept. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Mai mult decât atât. Prezentare. Dediţelul crește prin fâneţe. Întrebuinţări. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. Dafinul. Dediţelul este o plantă toxică. ce apare prin lunile martie și aprilie. Datorită faptului că este atât de toxică. Frunzele de la bază sunt palmate. muscular și chiar nervos. Are un rizom târâtor. în medicina tradiţională se prepara un decoct. enzime. pârloage. vânturele. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. în calmarea spasmelor gastrointestinale. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. foarte frumoasă. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. din care se prepară infuzie. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. dafinul este și un diuretic activ. sisinei. Denumiri populare: floarea vântului. ale noastre. Poate fi utilizată și în nevralgii. însă. precum și frunzele. terenuri virane. pe o arie largă. revigorează activitatea stomacală și intestinală. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. dreaptă. sinuzitelor. oiţe albe. dafinul are. Întrebuinţări. cercetătorii. ale tuturor. iarba vântului. mai ales în cazul durerilor uterine. Dalacul este o plantă toxică. . numită dalac (antrax). decoct. și în afecţiuni ceva mai banale. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). dată fiind cantitatea mică de frunze. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. Este o plantă erbacee. infecţiilor buco-faringiene. micoze cutanate. ci și în oalele de gătit. de la câmpie și până la munte. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. taninuri. Dafinul este. printre care și menstruaţiile dureroase. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. tulpina aeriană fiindu-i. numai că amploarea e mai redusă. insomniilor. de culoare violetă. precum și saponine. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. acid citric. Atât din frunzele de dafin. Principalul preparat care se obţine este tinctura. pecingeni și chiar tuse spasmodică. Dediţelul are o singură floare. cât și din fructe. precum și în sistemele respirator. Prezentare. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. în general în locuri însorite și puţin umblate. din tradiţia populară. Întrebuinţări. Așa cum îi spune și numele. Din dediţel. Atenţie. în schimb. inclusiv rizomul. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. adormiţele. asigurând echilibru la acest nivel. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. având câte o singură floare pe fiecare plantă. Se mai pot utiliza.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. unguent. asparagină. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. în prezent. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. Desigur. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. a gripei. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase.

puternică. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. digoxină – preparat care se obţine numai . a specialistului care cunoaște dozajul necesar. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. macerat. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. pulbere. digitofilină. de obicei. conţin un glicozid toxic. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. Substanţe active importante. în luminișuri. foarte bine tractul digestiv. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. frunzele. Face parte din familia scrofulariaceelor. la marginea pădurilor. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. neodigoxină. Plantă perenă. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. Înflorește vara. La maturitate. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. florile se constituie într-un spic alungit. dar. în mod obișnuit. de atâtea măsuri de precauţie. tinctură. de unde și numele de degeţel lânos. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. uneori roșu-închis. Înflorește în lunile mai și iunie. În medicina tradiţională. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. curăţând. îndeobște bienală. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. De fapt. Cel mai important preparat este. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. Mai nou. Denumire populară: potirașe. Pentru uz medicinal se folosesc. la marginea pădurii. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. și din virtuţile medicinale. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. Fructul este o capsulă. în general descoperite. Prezentare. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. păroasă. digitonina. totodată. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. în luminișuri. tulpina aeriană fiindu-i. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. Prezentare. În România. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. digitalină. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. în pietrișuri și grohotișuri. a scrofulariaceelor. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. Dispuse în vârful ramurilor. se fabrică și câteva tipuri de pilule. din păcate. digoxină. diginatină. Întrebuinţări. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. Partea superioară a plantei este. Degetarul galben este o plantă riscantă. Denumire populară: degetăriţă.20 metri înălţime. Prezentare. Din aceste motive.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. la ora actuală. degeţelul de câmp. otrăvitoare. Digitalina. Plantele din această familie. soluţie de digitalină. în lunile iulie și august. ramificându-se mult spre vârf. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. Întrebuinţări. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. Fructul este o capsulă ovoidă. Substanţe active importante: lanatozidă. florile având formă de clopot. în utilizarea lor. gălbuiînchis. luminișuri de pădure. în schimb. cu marginile puţin crestate. Degetarul galben crește în păduri. se găsește în Carpaţii Orientali. adică la înflorire. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. dar în anumite condiţii poate fi perenă. Degeţelul lânos este o plantă toxică.

fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. pentru a prepara un decoct. rădăcini dezvoltate. Întrebuinţări. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. păroase. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. fitosterine. Prezentare. putând să le provoace chiar și moartea. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. Florile sunt. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. dar au și virtuţi medicinale. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. forma principală pentru terapie fiind infuzia. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Ovidiu Bojor sublinia. În general. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). galbene și încărcate de polen. în una dintre scrierile sale de specialitate. Aflate în interiorul dovleacului. pești. a medicului. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. protide. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. enzime. a râurilor și lacurilor. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. aproape întotdeauna. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. enzime. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. având și calităţi diuretice. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. cu frunze din trei foliole. vitamina A. în terapii medicinale. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. oamenii consumând de la el doar seminţele. Datorită compușilor săi. laxative. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. sub formă de vrej. Substanţe active importante. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. sudorifice. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. laxative și chiar sedative. sedative. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. având coaja gri. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. ușor reniforme. Fructul. numit bostan. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. antiinfecţioase. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. lecitină. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. laxative.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. florile și fructele. Pulpa de dovleac. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. diuretice. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. dar și externe. Prezentare. Marele farmacist dr. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. Deritiţa este o plantă anuală. Frunzele sunt mari. . calmând durerile și cicatrizând. hidraţi de carbon. Întrebuinţări. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii.. Pentru nevoi medicinale. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. Întrebuinţări. tulpină ramificată.5 metri înălţime. aparţinând familiei cucurbitaceelor. zdrobite.. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. Seminţele au calităţi vermifuge. Denumire populară: bostan. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă.

Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. Prezentare. icter. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. au culoarea galbenă. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. reumatism. De asemenea. gard viu. drăgină. fără să se adauge sare. cu o înălţime de până la trei metri. oblonga).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. Întrebuinţări. gută. Dracila este un arbust foarte spinos. Dovleacul are rolul de a ușura. În prezent. dintre care cea mai importantă. Denumire populară: dracină. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. parazitozele intestinale. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. iar florile galben-aurii. este adenomul de prostată (prostatita cronică). pe câmp în zonele accidentate. Un colectiv condus de dr. utilizat la vopsitul textilelor. sirop. scorbut. acid malic și vitamina C în fructe. precum și hipotiroidia. Înflorește în lunile iunie și iulie. pulpa de dovleac turcesc (1. fructul acestuia având o formă alungită. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. prin tufărișuri. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. retenţiile hidrice. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. insomniile. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. chiar dacă este distrusă. . mare specialist naturist. cu gust acru. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită.5-2 kg) se fierbe cu lapte. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. var. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. prezente în scoarţă și rădăcini. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. coaja. Fructul său este o bobiţă alungită. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. lemn galben. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Astfel. Întrebuinţări. infecţiile urinare. varice. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Preferă locurile însorite. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. extracte. Face parte din familia berberidaceelor. Prezentare. diabetul. fructul fiind o păstaie. un colorant galben. despre cure de dovleac. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. astringent. Drobiţa are capacităţi depurative. stimulînd secreţiile gastrice. la marginea pădurilor. hemoroizi. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. chiar unele afecţiuni cardiace. coaja lui este încă verde și fragedă. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. care se poate îndulci și aromatiza. datorită spinilor neiertători. Frunzele sunt lanceolate. Frunzele sunt alterne. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. frunzele. tincturi. prin fierbere. Din ramurile tinere se poate obţine. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. Face parte din familia leguminoaselor. comestibilă. Pavei Chirilă. Florile. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. Denumire populară: gălbenuţa. se amestecă și se face un terci gros. enterita. deci. sporind și calitatea produselor biliare.

însă. tirarnina. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. infuzie. peptide (aminoacizi). Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. vasoconstrictor. resuscitând structura nervoasă a inimii. Întrebuinţări. săruri minerale. însă. pneumonia. perenă sau anuală. drobul este o plantă otrăvitoare. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. Aparţine familiei leguminoaselor și este. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. laolaltă cu alte plante sălbatice. în mod obișnuit. Astfel. Înălţimea acestui copăcel nu trece. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. H și E). drobul are o rădăcină foarte ramificată. infuzie. Ca orice leguminoasă. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. ce face parte din familia cruciferelor. pe pajiști. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). precum și aritmiile cardiace. magneziu. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. cu drojdia folosită la fabricarea berii. Fructul este o păstaie turtită. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Se înmulţește prin înmugurire. Această plantă. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . Florile. având acţiune tonică asupra uterului. epinina. antiveninos. reumatismul. reviogorând. putând apărea reacţii adverse. Tulpina. rămâne verde tot timpul anului. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. Preparatele de drob sunt eficiente. hemoragiile uterine. Drobul. extracte. de culoare neagră. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. Aceste levuri. un arbust. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). conţin elemente nutritive de excepţie. carotinoide. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. frunzele de la bază sunt peţiolate. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. diuretic. din care se face. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. oxitiramina – substanţă foarte importantă.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. decocturi. protide cu aminoacizi. Fiind o plantă sălbatică. de fapt. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. facilitând procesul de cicatrizare. Aparţine familiei saccharomitaceelor. și ea foarte ramificată. de pildă). Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. Substanţe active importante: zaharuri. deosebit de bine conturate. scoparină (aceasta se găsește în flori). drobușorul crește. pe larg. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. pe stâncării. săruri minerale. fosfor. cunoscut și sub numele de măturice. în ușurarea și grăbirea nașterilor. bronhopneumonia. Prezentare. și în industria farmaceutică. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. guta. un frumos pigment albastru. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. de asemenea. Reduce scorbutul. saprofită. Întrebuinţări. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. bun pentru vopsitorie textilă. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. deosebit de expresive. potasiu. Prezentare. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. dar și D. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. chiar dacă sunt mai vechi. gluten. mătură verde. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. prin fermentare. de doi metri. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. anemia. Prezentare. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. din ele obţinându-se. Florile au culoarea galbenă. mai mult sau mai puţin dezvoltate. Drobul este folosit. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ.

Substanţe active importante: glucozide. din acest motiv. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. Este recomandat. cu o înălţime de până la 15 metri. adenină. pe lângă faptul că se lucrează bine. Întrebuinţări. Mai nou. Denumiri populare: agud. dar ramificat. remineralizante. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. frăgar. Uscată. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. calmante. reconstitutive. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. depurative. în consecinţă. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. din care se prepară o infuzie. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. utilizat în aplicaţii curente. În cazul dudului. Dumbravnicul este o plantă meliferă. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Prezentare. este scurt. de asemenea. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. beta-caroten. lobate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. Întrebuinţări. valoroase cu adevărat sunt florile. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. sub formă de picături. Se folosește și ca diuretic. Întrebuinţări. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. dar și în intoxicaţii alimentare. tanin. adică de fân proaspăt. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. remarcându-se și efecte sale antiseptice. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. de cumarină. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Din acest motiv. carbonat de calciu. fiind antiscorbutică și tonifiantă. dumbravnicul are un rizom care. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). diabet. Dudul este un arbore puternic. în tratarea herniei. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. Pentru terapii. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. antidiabetice. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Dumbravnicul înflorește primăvara. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. antimicrobiene. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. Are frunze mari. . Datorită acestor proprietăţi. precum și pentru refacerea florei intestinale. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). Florile au culoare purpurie. Dudul face parte din familia moraceelor. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. Prezentare. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. dar pot fi și roz sau albe. în aprilie și mai. dar și datorită efectelor sale medicinale. Ca multe alte plante de pădure. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Atât tulpina. ficat grav bolnav. în agitaţie și iritabilitate. în acest caz.

antiseptice. pudră. de pildă. fiind antipiretică și antitermică. În cantităţi mari. După cum se știe. Foarte cunoscută și foarte răspândită. glucoză (5 – 7%). Prezentare. Eucalyptus amygdalina. Face parte din familia fagaceelor. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. Are o scoarţă netedă. fiind adevăratul copac zgârie-nori. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. Întrebuinţări. precum și în boli ale căilor urinare. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Eucaliptul australian și cel californian. ci chiar de vindecare. decoct. tinctură. preparatele de eucalipt pot fi toxice. preparatele de eucalipt sunt utilizate. verzui. nu numai de ameliorare. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. astmului și sinuzitei. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. Frunzele sale sunt consistente. Ajunge la înălţimi uriașe. Prezentare. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. un adevărat monument al naturii. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. Întrebuinţări. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. efectul său fiind. continuând să crească în grosime. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. lesne de remarcat în pădure. cumarină. zaharoză (circa 4%). Având proprietăţi antiinfecţioase. și în afecţiunile reumatismale.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. adesea. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. . Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. tanin. cenușiu-albicioasă. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. sunt cei mai înalţi arbori din lume. Tot din frunze. terpene. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). Sunt recomandate. cu încredere. cataplasme. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. uleiul de eucalipt. Prezentare. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. a răcelii. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Fagul înflorește în luna mai. ci și un adevărat medicament. distilat. desigur. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. cu succes. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. precum și în boli ale căilor respiratorii. și mai ales în cazul eczemelor vechi. se prepară infuzie. Cel mai important compus este. roșii sau roz. Florile sunt albe. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. în jur de patru metri pe an. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. dar și din scoarţă. piperitonă. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. care poate fi prelucrat. cărnoase.

dereglări ale stomacului. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. Denumiri populare: chimen dulce. vitamina C. Întrebuinţări. astm bronșic. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. ulei esenţial. Întrebuinţări. rareori se folosesc ca atare. păroasă. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. Tecile conţin aminoacizi. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Se utilizează atât intern. expectorante. Frunzele au o lungime medie de un metru. sedative. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. dar și substanţe amare. cu o lungime maximă de circa 30 cm. Frunzele sunt penate. cumarină. Herniaria hirsuta. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. Substanţe active importante: saponine. preferând solul umed și nisipos. iarba șarpelui. În combinaţie cu alte plante. cu segmente înguste. din care se prepară infuzie. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. faringite. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Pentru aplicaţii terapeutice. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. Este o plantă de cultură. Substanţe active importante. amigdalite. triptofan. colici urinare. din seminţele de fenicul se face infuzie. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. prin presare. Denumire populară: săpunaș. lipide. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. ci și medicinală. Prezentare. anason nemţesc. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. Din rizom cresc rădăcinile. infecţii urinare. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. anason dulce. carminative. Substanţe active importante: ulei eteric. se obţine un suc. anuală sau bienală. se înmulţește prin spori). acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. substanţe minerale. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. cistite. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. galbene. ale tractului digestiv. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). Prezentare. precum și o substanţă specifică numită herniarină. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). tuse seacă. Se utilizează și planta proaspătă din care. antispastice. tirozidă. cât și extern. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. . perenă. Prezentare. parte a familiei polipodiaceelor. Aparţine familiei cariofilaceelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. Denumiri populare: ferega. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. la eliminarea clorului și a ureei din organism. erupţiilor cutanate. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. zaharuri. diuretice. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. printre altele. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). Florile sunt mici. uneori chiar perenă. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. contribuind.

blocajele intestinale. a arsurilor. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. curăţindu-se doar părţile putrezite. zaharuri. amidon. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. dar cu precădere rizomul și florile. mai ales în combaterea teniei. Are acţiune sedativă. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. relaxantă. Denumire populară: păștișor. precum și pentru calmarea durerilor locale. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. pe partea inferioară a frunzelor. se utilizează și frunzele. în luminișuri. în locuri umbroase și umede. planta este încă puţin cercetată. manitol. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. Este originară din America de Nord. reumatismului și gutei. a s pecialistului. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. aparţinând familiei compozitelor. ori de câte ori există ocazia. tanin. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. În medicina populară. Florile sunt albe sau roz-violete. Substanţe active importante: aspidinol. în combaterea gutei. saponină. Se prepară extracte. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. anuală. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. frunze bracteriforme. Denumire populară: iarba dulce. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. flori albe sau roz-liliachiu pal. Crește prin păduri. intrând în compoziţia multor medicamente. în anumite cazuri. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. acid flavoaspidic. Întrebuinţări. ușor muchiată. Specialiștii recomandă ca. umplută cu o măduvă . fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. o substanţă amară încă puţin cercetată. albaspidina. adică penat-sectată. Prezentare. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. În stare proaspătă.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. Denumiri populare: răsărită. Substanţe active importante: tanin. dischineziile biliare. sora soarelui. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. fiind prinse direct de rizom. dar. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Sporii de formează în lunile august și septembrie. filicina. guta. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. Atenţie. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. De altfel. Întrebuinţări. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. Are un rizom târâtor. Prezentare. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. zaharuri. Prezentare. adânc sectate. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. tufărișuri. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. Pentru terapii se folosește toată planta. păroasă. în vegetaţii sălbatice amestecate. Întrebuinţări. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. planta este toxică.

făcând parte din grupa plantelor carnivore. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. în stări febrile. albastră-violacee. în tratarea locală a reumatismelor. Prezentare. florile fiind galbene. alterne. Fluierătoarea. fitosteroli. Frunzele sunt mari. Din această rozetă se înalţă florile. pe cale de a înflori. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. necesari consumării materiilor organice. a arsurilor. eczemelor. Frunzele sunt mari. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. Substanţe active importante: taninuri. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. de pe marginea capitulului. utilizată în combaterea febrei. mai ales pe pajiști. Prezentare. iar frunzele formează o rozetă. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. Înflorește în mai-iunie. cărnoase. glucide. lată și o medicaţie. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. dar și în acela al rănilor de sub piele. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. eficientă în multe și grele afecţiuni. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. grase. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. betaină. consistente. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. protide. în tratarea vezicii biliare leneșe. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. a frigurilor și a bolilor de splină. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. Întrebuinţări. mucilagii. acizi. gliceride. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. în liziere. care au un peduncul lung. acizi. având o înălţime maximă de 15 cm. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. la margini de pădure. Fluierătoarea este și un bun revigorant. În medicina tradiţională. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. . este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. Desigur. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. De altfel. însă. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. rădăcină consistentă. Efecte medicinale asemănătoare au. cel mai căutat compus fiind lecitina. cu o înălţime de până la patru metri. Florile au o culoare puternică. De asemenea. precum și despre petalele mari. frunze alterne. și preparatele din frunze și tulpini tinere. Uleiul de floarea-soarelui. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. în poieni. Este o erbacee pitică. din care se prepară un extract fluid. vitamina E. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. ci și alte părţi ale acestei plante. iar fructul său este bacă (o boabă). trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. practic la nivelul solului. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. oval-cordate. cvercetină. enzime. galbene. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. rășină. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. carotenoide. în locuri umede. la îndoială. adică a insectelor. în hipertensiune. Tulpinile îi sunt foarte scurte. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. numai că efectele acestora au fost puse. Împreună cu alte extracte. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. fiind un bandaj și un stimulator. dermitelor. păroase. în turbării și mlaștini. în afecţiuni pulmonare. nu de puţine ori. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. o alcătuire vegetală impunătoare. ușor încălzit. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. Întrebuinţări. fiind foarte hrănitoare. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. În România.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. mai ales la femei. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Florile au formă de clopot. precum și împotriva alergiilor. de la câmpie până în zona alpină. Prezentare. cu bleu spre interior.. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. fiind de culoare albastru-verzuie. în primul rând. în august și septembrie. pe tuluzul căilor ferate. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. Înflorește târziu. Poate fi găsită pe pajiști. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. pe fâneţe. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. greţuriior. ajungând doar până la 60 cm înălţime. este ramificată. mai importante fiind rădăcinile. de circa doi-trei centimetri lungime. deranjamentelor stomacale sau intestinale. tonifiante. Întrebuinţări. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. amarogentina. solitare sau grupate câte două sau trei. gentisima. Prezentare. Nepal. la rându-i. maluri de ape). Are frunze multe. Ghimberul este o erbacee tropicală. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. Florile. de asemenea. Este o plantă înaltă de circa un metru. Pentru terapii se folosesc. de mașină. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. ulei volatij. Ghimberul este folosit. la subsuoara frunzelor. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. combat viermii intestinali. în anorexie. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor.. gingiber. de asemenea. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. în poieni. Bangladesh. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. acid genţiotanic. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. pentru revenirea poftei de mâncare și. Substanţe active importante: genţiopicrina. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Această plantă crește pe locuri virane. stimulative. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. de-a lungul drumurilor. hipotensiv. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. compuși uleioși. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. puternică. în India. antitusiv. Întrebuinţări. cu precădere . pentru combaterea răului de altitudine. tanin. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. albastru-verzuie spre violaceu. Întrebuinţări. potenţează activitatea ficatului și a bilei. ascuţite. preferând pământul tare. chiar bătătorit. împotriva transpiraţiei. Tulpina. Aceste preparate sunt recomandate. în tratarea gastritelor hipoacide. Consumat zilnic. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. Este întrebuinţat. în locuri umede (păduri. de viaţă. Denumire populară: ghimbir. ca antidot în caz de rău de mare. precum și în zona subalpină. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. în tufărișuri. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. fenoli. prezentă în Orient. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. de mișcare de rotaţie. reduc febra. din care se extrag uleiuri aromate. adesea. în locuri umblate. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. gentianina. Malaezia. Această plantă are un rizom puternic. Se utilizează și în bolile de stomac.

Spre deosebire de ghimpele comun. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). reduse și care este ocrotit de lege. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. de mici dimensiuni. două frunze lineare și o floare albă. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. în februarie și martie. Prezentare. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. Ghizdeiul este o erbacee perenă.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. pășuni. stărilor de stres. excitaţiei cerebrale. cât și florile și frunzele. Tulpina este subţire. sirop. în cistopielită. sedative. Înflorește în mustul zăpezii. Fructele sunt niște păstăi. agitaţiei nervoase. pe taluzurile drumurilor. Au. cum ar fi cardiopatiile. imunostimulatoare și chiar hipnotice. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. Pentru a nu se face confuzii. Întrebuinţări. Ramurile au. Aparţine familiei amarilidaceelor. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). fiind dispuse în formă de evantai. Substanţe active importante: pectină. arborele templier japonez. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. ale cărui virtuţi medicinale sunt. isteriilor. dezinfectante. florile și părţile tinere. din familia leguminoaselor. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. luminișuri. vestitorul primăverii. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). . cumarină. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. Frunzele sunt bilobate. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). acid cianhidric. prin păduri. parcuri. condimente) și nici lactate fermentate. Aparţine familiei gincoaceelor. uneori mai devreme. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. mereu verde. Au valoare terapeutică atât bulbul. alcaloizi. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. sedative. stărilor depresive. fiind considerat copac sacru. totuși. cu efecte notabile. în formă de stea. Florile de ghizdei sunt galbene. ci și un remediu medicinal. pe terenuri virane. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. și fructe bace. Ghizdeiul crește prin fâneţe. în vârf. insomniilor. Frunzele sunt trifoliate. cicatrizante. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). pajiști. Întrebuinţări. în păduri. Are efecte antiinflamatoare. deci de peste 200 milioane de ani. În mod tradiţional. de asemenea. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. niște bobiţe roșii. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. fructe acre. Denumiri populare: patru-bani. în zone unde omul ajunge mai rar. pe pajiști. și apar din mai și până la începutul toamnei. suculentă. uneori galbene cu dungi roșietice. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Are flori verzui. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. Prezentare. Prezentare. groase și cărnoase. caisa argintie. din care se prepară infuzie. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. Puţini știu că ghiocelul. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. Face parte din familia liliaceelor. extracte. Întrebuinţări. recoltarea lui fiind interzisă. un spin.

În general. saponine. Canada. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. Substanţe active importante: ginsenozide. cu bune rezultate. însă. antifungic. Fiind foarte căutat. „esenţă umană”. trombozele. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. înveliș care nu miroase prea plăcut. cât și sub formă cultivată. Aparţine familiei araliaceelor. uscată și curăţată. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. glucozaţi. unde se cultivă ca plantă de ornament. terpene. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. Denumiri populare: ginseng asiatic. o plantă ocrotită de lege. potrivit unor cunoscători. Ginsengul este o plantă perenă. antibiotic. Întrebuinţări. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. vermifug. sedativ. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. ginseng coreean. Rusia. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. SUA. acizi organici. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. planta are o dezvoltare specifică. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. În secolul ai XVIII-lea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. De pildă. antiinflamator. În general. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. de un interval de timp atât de mare. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. riboflavină. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. Se găsește în flora spontană. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. La modul general. vasodilatator. vitamine. varicele. ginsengul . Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. totuși. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. ginsengul sălbatic fiind. de asemenea. Prezentare. bilobol. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. Substanţe active importante: flavonoli. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. la ora actuală. pe cale industrială. Deși trezește un interes atât de mare. precum și frunzele. de un înalt nivel calitativ. ginkgol. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. pinitol. în special. esenţă. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. Oricum. cât și o infuzie. Întrebuinţări. ci și în Japonia. Multă vreme. Specific Peninsulei Coreene. celebre pe plan mondial. tiamină. Vietnam. și în diabet. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. o rădăcină de ginseng sălbatic. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. Inflamaţiile. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. comprimate. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. mai ales în fructe și frunze. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. ginsengul are. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. antispasmodic. acid ginkgolinic. spasmele musculare. Cu ginkgo biloba se acţionează.

atonie gastrică. Provine din Asia. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. goală pe dinăuntru. stimulând activitatea factorilor de imunitate. sativum). cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. Acest fruct este recomandat. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. Erbacee anuală. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. numeroase legende. celulele nervoase. pentru locuitorii zonelor temperate. În mod obișnuit. se impune atenţie în utilizarea lui. hidraţi de carbon. în primul rând. Desigur. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. ci și pericarpul. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). fortifică sistemul nervos central și periferic și. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. acizi organici. ulei esenţial. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. Cât despre contraindicaţii. grâul fiert. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. de aceea. tărâţele. terciul de uruială. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. tărâţele și germenii sunt . Potrivit unei străvechi tradiţii.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. Pentru alimentaţie. pentru industrie. Frunzele sunt lanceolate. totuși. Prezentare. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. întărește memoria. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. deși nu este un panaceu. Mai nou. putând provoca hipoglicemie. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. într-o manieră semnificativă. decoctul. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. Grepfrutul este. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. insuficienţă biliară. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. nervozitate. afecţiuni pulmonare. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. grâul încolţit. Citrus paradisii. Totuși. iar fructul este bobul de grâu. trebuie menţionat. cu noduri la anumite distanţe. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. astenii. grâul face parte din familia gramineelor. protide. la sporirea imunităţii organismului. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. probând și calităţi anticancerigene. în timp. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. chiar și până la un metru. Datorită acestor calităţi. folosit îndeobște ca detoxifiant. mai ales. dezvoltă imunitatea organismului. cercetătorii susţin că ginsengul. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. Prezentare și Întrebuinţări. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. reducând glicemia. de peste 1500 de ani. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. Dincolo de acestea. precum și de tonic al organelor interne. Tulpina este dreaptă. dar și în dislipidemii. iritabilitate. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. efectele posibil negative. o plantă exotică.

Fructele. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. căţărătoare. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. Acești germeni conţin săruri minerale. circulatorii. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. consumate în mod curent. În acest context. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. hameiul seamănă. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. în hidratarea și curăţirea pielii. hameiul este cultivat pe mari . naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. B2. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. Substanţe active importante: săruri minerale. Practic. enzime. uneori până la 15%. sleirea acestuia. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. Hameiul este o plantă perenă. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. mămlugă. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. amigdalină. dizenteria. ulei. producându-se chiar și unele ameliorări. endocrine. fermenţi. de asimilaţie. afecţiuni ale pielii. vitaminele A. Preparatele de gutui (din flori. În general. fiind prezent și în mitologia greacă. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. dar se prepară și sub forma unui decoct. De exemplu. Substanţe active importante: amidon. tanin. datorită grâului. vitaminele A. acizi organici. sunt sâmburoase. frunze. diareea. Frunzele de gutui. De altfel. ierboasă. De asemenea. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. în bronșite. Ca dezvoltare în spaţiu. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. fructele și seminţele gutuiului. în crize de creștere. B1. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. întrucâtva. Denumiri populare: măiugă. protide. în păduri tinere. în revigorarea corzilor vocale. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. substanţe mucilaginoase. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. în amigdalite. Prezentare. frunzele. PP. Prezentare. Hameiul crește în flora spontană. fiind întâlnit în lunci. de mari dimensiuni. Pom fructifer. gută. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. E. himel. protide. scoarţa ei având culoarea gri-închis. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. în faringite. pulpa fructului. Fructele se consumă ca atare. gluten. pectine. preparate sub formă de infuzie. uneori prezentându-se ca un arbust. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. cardiace. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. în tufărișuri. aparţinătoare familiei moraceelor. Întrebuinţări. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. B. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. tulburări vegetative. microelemente. stomatite. guturai. tofolean. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. cu viţa de vie. Prezentare. stările febrile. adică binecunoscutele gutui. Tulpina se ramifică în partea superioară.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. în căderi fiziologice. glucide. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. epuizarea. reumatism. C și PP.

Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. precum și cu alte fructe de pădure. totodată. oxalic). nu numai din punct de vedere gastronomic. tinctură. hibiscusul este menţionat primul. Rizomul de hrean este cilindric. de asemenea. Prezentare. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. humolină. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. substanţe estrogene. Prezentare. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. precum și mai mulţi acizi (citric. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. alb pe dinăuntru. Substanţe active importante: peroxidaza. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. reduce durerile menstruale. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. având în compoziţia lor. fluidizează circulaţia sângelui. Se prepară infuzie (în mod frecvent). Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. antituberculos și antispastic. speciei Hibiscus sabdariffa. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. tartric. laxative. plantă din flora spontană de la noi. Hreanul se folosește sub formă rasă. În general. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. aparţine. ceaiurile fortifiante. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. sporește pofta de mâncare. provenită din zona Orientului și a Asiei. fiind un produs medicinal antiseptic. substanţe minerale. având. parte a familiei malvaceelor. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. bacteriostatic. vitalizante. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. tanin. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. și hibiscusul. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. vitamina C. De obicei. dar și decoct. gros. cât și externe. ascorbic. Întrebuinţări. tonice. malic. eficiente. acizi. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. Întrebuinţări. reconfortante. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). Inflorescenţele (conurile). plăcute. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. Substanţe active importante: lupulină. anorexie. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. dar și în cazuri de acnee și ten gras. trichomonoză. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. sub formă de flori. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. cum ar fi cele generate de stres. extract. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. De altfel. Plantă perenă. dar apare și sub formă cultivată. realizându-se o serie întreagă de băuturi. În preparate și combinaţii medicinale. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. un ulei. ulei esenţial. alături de măceșe și alte fructe. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. în mod obișnuit. hibiscitrină. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. insomnie. utilizată în procesul de fabricare a berii. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. Aceste ceaiuri sunt indicate. dar și primăvara. foarte lung. cataplasme. ci și medicinal. de suprasolicitare. dar și un aliment cât se poate hrănitor. de circa 50 – 60 cm. hibiscină. hibiscusul utilizat în mod curent. rareori și părţile tinere ale plantei. . Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. dar și sub formă de suc sau chiar salate. în deranjamente digestive. săruri minerale. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. Importanţă medicinală au și frunzele. Există și alte specii de hibiscus.

cât și economic. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. antiseptice. ci și în calciu. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. Întrebuinţări. la maturitate. chiar revulsive. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. cu stoloni dezvoltaţi. Are dimensiuni reduse. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. roșii sau albe. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Fagopyrum esculentum. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. decorticate. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. planta are nevoie de mult soare. Iarba broaștelor este o plantă de apă. săruri minerale. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. atât în plan medicinal. Se spune că boabele de hrișcă. arginină. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. Denumire populară: grâu negru. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. De exemplu. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. fiind muchiată. fagopirină. Hreanul este diuretic și expectorant. utilitate deosebită. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. fiind foarte bogate în amidon. cistină. au o valoare nutritivă însemnată. Iarba broaștelor înflorește toată vara. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. în zonele nordice. cel puţin 50 de zile. în mlaștini. întâlnită mai ales sub formă cultivată. Tulpina de hrișcă poate ajunge. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. de mobilizare a organismului. plutitoare. Pentru a înflori. Hrișca este o erbacee anuală. Prezentare. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. Alexander Reinhard. contribuind la revigorarea organismului. cum ar fi cele pulmonare. au. Întrebuinţări. Se cultivă. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. în primul rând. reumatismul. leucoreea. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. seminţele de hrișcă. cu succes. asemănătoare cu cea a orezului. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Florile sunt roz. dar și în ape care curg foarte încet. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. mai ales la nivel periferic. Bineînţeles. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. Prezentare. . dr. până la înălţimea de 60 cm. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. lizină. Un mare specialist. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. cel mai important compus este rutina (rutozida). Hreanul este un excelent condiment. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. guta. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. litiaza urinară. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. fiind un factor de antrenare.

spasme pe tractul gastro-intestinal. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. pe marginea drumurilor. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. Substanţe active importante: săruri minerale. în mod obișnuit. cefalee. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. În cantităţi mari. Iarba broaștelor se folosește. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. De culoare galbenă. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. flavone. Prezentare. mai ales cele de pe ramurile tinere. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. Denumiri populare: omag. Florile sunt sub formă de capitule și au . hipertensiune. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. Este o plantă perenă din familia compozitelor. dar și asupra tractului digestiv. probleme cardiace). Totodată. datorită aspectului său general. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. Denumire populară: cohoșul negru. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. Actaea spicata. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. Poate atinge înălţimea de un metru și. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. la ușurarea nașterilor. având o înălţime de până la 1. Prezentare. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. tuse cronică. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. laxative. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Substanţe active importante: cimicifugină. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. însă. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. Se prepară infuzie sau decoct. vermifugă. antiinflamatoare. pline de suc. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. de mici dimensiuni. precum și seminţele. și virtuţi medicinale. primăvara sau toamna. ca vegetaţie în acvarii. mucilagii. De pildă.50 metri. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. vitamina C și vitaminele din grupa B.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Denumiri populare: troscot gras. Are. folosite cu mare atenţie. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. preparatele din această plantă pot provoca avortul. dar mai ales datorită florilor. narcotice. Întrebuinţări. alcaloizi. floare de piatră. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. cărnoase. Actaea racemosa. smântânică. ci și după aceea. tanin. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. Prezentare. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. Frunzele și tulpina sunt consistente. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. astm. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. însă. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. Tulpina este păroasă. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. Întrebuinţări. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. Frunzele. ochiul boului. în locuri părăsite. cicatrizantă. din iunie și până în octombrie. mai indicate fiind extractele. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. capabil să înmoaie. fiind administrată ca tonic. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. spasme musculare. bronșite.

unguent. mixtură. ericinol. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. noduroasă. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). blocaje și atonii musculare. De asemenea. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. persicarină. reumatisme. iarbă amară. din care se face o infuzie. iar florile au forma unor spice cilindrice. bronșitele. . principii amare. extract fiuid. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. ulei esenţial.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. precum și arbutosidă – un compus specific. ulei. oxiuraza. calciu. tinctură. din iunie și până în septembrie. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. heienină. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. Prezentare. cât și externe. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. acid fumărie. săruri de potasiu. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. înălţimea de un metru. Denumiri populare: ardeiaș. roșie sau albă. Crește pe soluri părăsite. fiind antiseptice. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. depurative. Substanţe active importante: acid galic. Întrebuinţări. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. Este o plantă cu tulpini lemnoase. cu tot cu frunze și flori. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. prin șanţuri. fiind o iarbă meliferă. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. Substanţe active importante: uleiuri volatile. Face parte din familia boraginaceelor. iar florile au culoare albastră. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. Crește în locuri umede.20 metri înălţime. în manieră naturistă. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. în mod obișnuit. magneziu. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. antispastice. ramnazină. Substanţe active importante: hiperină. Datorită acestei înălţimi reduse. în zone mlăștinoase. guta. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. Prezentare. astringente. pielonefrite. Frunzele sunt lanceolate. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. alantol. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. nu depășește. Practic. acid cafeic. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. poligonon. Întrebuinţări. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. putând ajunge până la o înălţime de un metru. pecingine. paralizii. Caluna vulgaris. Prezentare. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. dificile. Tulpina. extract fluid. Frunzele îi sunt lanceolate. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Se mai prepară cataplasme. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Întrebuinţări. Are tulpină simplă sau ramificată. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. Stimulează apetitul și digestia. camfor. bronșice și expectorante. inulină. ericolină. Surprinzător.

Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). frunzele fiind ascuţite. de mici dimensiuni. decoct. groase. mucilagii. Denumiri populare: iarba ciutei. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. ulcerele cutanate. au o culoare galben-verzuie. a ulceraţiilor gurii. guta. săruri de potasiu și calciu. iarba tutunului. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. din care se prepară infuzie. tusea convulsivă. De asemenea. Poate fi întâlnit. verzișoară. ienuperină. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Face parte din familia cupresaceelor. fiind antiepileptice. Substanţe active importante: ulei volatil (0. a stărilor febrile. În cantitate mare. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. reumatismul. asemănătoare cu acele bradului. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. Substanţe active importante: flavone. Se prepară o infuzie. cu tot cu flori și frunze. abcesele). Valoare medicinală au frunzele. rezine. zaharuri. în păduri. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. Întrebuinţări. Frunzele sunt aproape ovale. antiscorbutice. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. lucioase. antisudorifice. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Această plantă poate contribui. peţiolate. direct pe zona afectată. din care se prepară cataplasme. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. alcaloizi.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. cu tulpină foarte lungă. prin efectele sale medicinale. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. acizi organici. Întrebuinţări. în turbării. și chiar a bătăturilor. Prezentare. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). Înflorește în aprilie-mai. grupat sau izolat. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. unguente și cataplasme. taninuri. Denumiri populare: cetenă. consistente și au gust acru. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. Prezentare. antidiareice. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. infuzii. turtei. Este un arbust ramificat. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. arsurilor. precum și în hipertensiune. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. . Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. de lumină. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. Face parte din familia crasulaceelor. decoct. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. Face parte din familia araliaceelor. Iedera este un arbust agăţător. Frunzele sunt verzi. de fapt. zaharuri. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. brădișor. pistruii. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. jireapăn. iar florile. în preajma pădurilor. rotunde. la combaterea scorbutului. Prezentare. antiulceroase și chiar anticanceroase. a unor boli de piele (de exemplu. bătăturilor. Substanţe active importante: iederina. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix.2 – 2%). a rănilor greu vindecabile. jneap. Este o plantă iubitoare de soare. tinctură. stomahice. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Întrebuinţări. litiaza biliară. o tufănică întâlnită prin fâneţe. în zone de tufărișuri. dar și micozele.

a cistitelor. turtite. lucioase. Întrebuinţări. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. Rareori. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. căile renale. glicozide. analgezice și bronho-dilatatoare. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). seminţele macerate și decoctul. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. laxativ. pot fi roșii sau chiar albe. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. reumatismului. Prezentare. conţin o ciano-glucozidă. Aparţine familiei cariofilaceelor. iritând. Substanţe active importante: saponine. abceselor și furunculelor. gastro-duodenitele. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. coroana miresei. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. însă. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. gipsogenina. În primul rând seminţele. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. Tulpinile inului sunt drepte. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. Aparţine de familia labiatelor. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. de culoare maro. cultivată. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. albastre. ulei volatil. de exemplu. iar frunzele sunt mici. mai ales . Întrebuinţări. Frunzele sunt lanceolate. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Substanţe active importante: grăsimi. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. De asemenea. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. infecţiile căilor respiratorii. alungite. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. protide. în fabricarea unor produse cosmetice. În combinaţie cu alte plante medicinale. acid galacturonic. Isopul este un mic arbust. ciuin alb. este indicat în anorexie. sedativ. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. mucilagii și. Dezvoltă un rizom foarte puternic. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. carminative. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. uneori. Florile au culoare albastră. Prezentare. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. cu obârșii exotice. ipcărigea apare și în forme cultivate. mai ales. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Prezentare. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. heterozide. de obicei. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. cilindrice. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. antiseptic. Inul înflorește în iulie-august. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. De asemenea. la prepararea halvalei. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. dese. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. florile fiind. Este o plantă anuală. a gutei. ca expectorant. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. Se prepară infuzie și decoct. Ipcărigea crește în flora spontană. Tulpinile sunt mult ramificate. la prelucrarea pieilor. ipcărigea are și proprietăţi depurative. rareori albe. Florile au culoarea albă sau roșietică. Întrebuinţări. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. săruri minerale. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. emolient. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. Denumiri populare: gipsăriţă. caz în care se ajunge la hematurie. adesea. dar și restul plantei. a bronșitelor acute și cronice.

Sub formă de infuzie (ceai). hipericină.20 metri înălţime. totodată. Întrebuinţări. Denumire populară: izma de baltă. sudorific. diuretice. mintă. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. fiind o plantă meliferă. fiind un bun vasodilatator. hipotensiv. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. Notabile sunt și efectele carminative. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Prezentare. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. florile fiind roșii-violete. izma reface climatul gastro-intestinal. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. Mentolul și mentona. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. din acest motiv. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. cu frunzele dinţate și creţe. Întrebuinţări. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. compuși sterolici. antidiareice. în patru muchii. se cultivă. de relaxare. dispuse în spic în vârful ramurilor. Această specie de izmă. fiind și un bun regulator al digestiei. lacuri de pădure. sudorifice. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. antispasmodic. Poate ajunge până la 1. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. astmul. recomandate fiind băile cu infuzie. Prezentare. expectorant. are aceleași utilizări ca și izma bună. mentonă. hipertensiunea arterială. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. antiemetice. a cosmeticelor. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. mentă. totodată. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. aducându-l la normal. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. substanţe minerale. colină. . Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. însă. inclusiv la nivelul capilarelor. Frunzele sunt opuse. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. bălţi. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. au culoare roz. este verde. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. deseori ramificată. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. Substanţe active importante: ulei eteric. alungite și au un miros specific. sângele în mișcare. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. Băile cu infuzie de izmă acţionează. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. foarte plăcut. aparţinătoare familiei labiatelor. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. are o culoare roșietic-violetă. are stoloni și rizom. heterozidă. expectorantă. Practic. malurile râurilor. precum și alţi compuși specifici. Este utilizată și ca aromatic. compuși triterpenici. chiar mlăștinoase. Întrebuinţări. în combaterea colicilor abdominali. Florile. Denumiri populare: izmă de leac. Substanţe active importante: mentol liber. și asupra reumatismului și a urticariei. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. compuși antibiotici. punând. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. în cea alimentară. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. acetat și valeriană de metil. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. Prezentare. uneori. fiind un carminativ eficient. ci și în industria farmaceutică. mintă de grădină. bronșita. Totodată. Este o plantă erbacee perenă. antispastice. Este o izmă de talie mai mică. Tulpina. Din punct de vedere medicinal.

laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. cu miros specific. dar mai ales în regiunile alpine. În formă de ace. precum și ca diuretic. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). Substanţe active importante: ulei eteric. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. Se prepară decoct. dar și proteine. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. Fiind conifer. locale. latex. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. aflându-se plasate în teci micuţe. rășină. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Înălţimea maximă – trei metri. cum ar fi negii. pecinginea. Prin tradiţie. aflate la subsuoara frunzelor. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. două câte două. în mod direct. a marginilor de cale ferată și de șosea. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. se folosește. ascendente. înflorește intens. cu o înălţime maximă de 4o cm. însă. În general. și seminţele. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. a terenurilor virane. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. Prezentare. mai rar. alior. . Denumire populară: jep. Acest suc pătează pielea. La rupere. Datorită toxicităţii sale. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. iar din rășină se produce terebentină. ulei volatil. local. În general. tulpina fiind rotundă și subţire. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Denumiri populare: laptele cucului. pistruii. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. Euphorbia stepposa. Preparată sub formă de decoct. conurile tinere. cum ar fi nervul sciatic. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. Întrebuinţări. tulpina secretă un suc lăptos. această plantă este neramificată. Întrebuinţări. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. Euphorbia seguieriana. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. Euphorbia helioscopica. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Jneapănul înflorește în mai-iunie. Are un rizom puternic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. Face parte din familia euforbiaceelor. laptele secretat de plantă. Laptele câinelui este o plantă toxică. Extern. atunci când este înflorită. vârfurile acestora fiind. dispuse solitar sau grupat. din mai și până în august. Întrebuinţări. lipide. Prezentare. roz sau chiar albă. Face parte din familia pinaceelor. Pentru aplicaţiile externe. acest arbust are conuri. Are acţiune calmantă și antireumatică. Florile. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune.

Patria lui de origine este. groase și lucioase. Ca plantă medicinală. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. câte două-trei la fiecare plantă. flebite. din care se prepară decoct. cicatrizantă. Din punct de vedere medicinal. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. Fructul este o bacă. în zonele de deal și câmpie. chiar decisivă. glucide. florile și frunzele. precum și în cea a parfumurilor. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. dar apare și în culturi. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. în tufărișuri. diabet. de asemenea. lipide. B2. pe pajiști. aftelor. saponină. limonină. lămâia este antiseptică. India. tinctură. Acidul citric. Face parte din familia solanaceelor. sucuri. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. otitelor. palpitaţii). Face parte din familia liliaceelor. Și tot lămâia este. antitermică. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. reglează și impulsionează metabolismul celular. lămâia are un șir întreg de utilizări. sub formă de clopoţei. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. împotriva bolilor infecţioase. în păduri. infuzie. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. Citrus medica. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. Substanţe active importante: ulei volatil. astringentă. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. important în structura pulpei de lămâie. Cu lămâie se tratează. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. PP și mai ales C. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. pulbere. extracte. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. alcooli. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. Rizomul. Frunzele. antimigrenoasă. acizi (în miezul de lămâie). în apoplexie și chiar epilepsie. Întrebuinţări. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Prezentare. identificată cu vitamina C. citrol. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. convalotoxol. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. în funcţionarea aparatului circulator. Pentru terapii medicinale se prepară extract. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. Prezentare. perenă. infuzie. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. protide. însă. ulei volatil. vitaminele B1. În tutungerie. angină pectorală. În stare proaspătă. litiaze. reumatismelor. esenţe parfumate și carbonat de calciu. pectine. gutei. Rizomul său este foarte puternic. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. rinitelor. aritmie. majalină. adesea având o culoare verde-închis. mai ales. Lăcrimioara este o plantă erbacee. Lăcrimioara crește în flora spontană. hemoragiilor nazale. convalozidă. acizi diverși. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. asistolie. Prezentare. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. flavonoide (în coaja de lămâie). Denumiri populare: alămâi. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. săruri minerale. Totodată. mai puţin în iulie. uneori roze sau gălbui. Denumire populară: mărgăritar.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. sinuzitelor. afecţiunile hepatice și cele biliare. Întrebuinţări. Face parte din familia rutaceelor. în varice. în curele de slăbit. având o mireasmă inegalabilă. Florile sunt albe. lămâia fiind un adevărat bactericid. binecunoscuta lămâie. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Florile sunt albe. . adesea.

Coaja acestei plante este. iar tulpina. Scoarţa de lemn câinesc are. în ulceraţii ale pielii. Înflorește la începutul verii. lemnul câinesc este folosit drept colorant. a epilepsiei. antiinflamatoare. Frunzele. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. Acest arbust face parte din familia compozitelor. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. pentru uz medicinal. Substanţe active importante: siringină. de o mare varietate. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. Din acestea se prepară infuzie. la început. importante virtuţi medicinale. în digestie leneșă. De asemenea. mici. frunzele. precum și o substanţă specifică numită abrotină. numită ligulină. fiind o plantă otrăvitoare. la rându-i. când este gustată. Mirosul acestor flori este respingător. agăţătoare. stomatitele. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. mălin negru. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. pelin domnesc. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. frunzele. din care se prepară infuzie. de a igieniza sistemul circulator. tuse și chiar unele tumori. tulichioară. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. eucaliptol. niște bobiţe roșii (bace). fructele. dar și hemoroizii. de culoare violetă. cu o ramificaţie foarte puternică. cicatrizante. fiind de găsit în flora spontană. cumarină. Substanţe active importante: solanină. principii amare. și un bun antiscorbutic. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. Face parte din familia oleaceelor. Prezentare. în lunile iunie și iulie. acizi. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . până la intoxicaţii cu mercur. de asemenea. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. Prezentare. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. zdrobite. Este o plantă lemnoasă. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. Denumiri populare: lemn câinesc. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. este considerat ca fiind subarbust). are un gust amărui. sunt grupate în inflorescenţe. digestive. în cicatrizarea rănilor. sunt otrăvitoare. Lăsniciorul crește în locurile umede. vitamina C și o substanţă specifică. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. aftele. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. scoarţa. flavone. antialgică. Denumiri populare: lemnuș. și în combaterea bolilor de piept.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. astringentă. Întrebuinţări. solanidină. iar frunzele. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. se prepară decoct. Întrebuinţări. totodată. Fructele. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. aflată în fructe. acid dulcamaric. Din acestea. florile fiind de culoare albă. mai ales în zonele cu tufărișuri. poate deveni târâtoare. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. zaharuri. de exemplu). tanin. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. sunt crestate. peţiolate. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. Întrebuinţări. decoct și tinctură. În activităţile casnice sau industriale. de a combate bronșitele. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. chiar celulita și bolile reumatismale. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. cataplasme. au formă de elipsă. Sunt indicate. tusea pe fond nervos și astmul. lemnul lui Dumnezeu. cununiţă. în vindecarea rănilor vechi. Florile. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. uneori. cireș de pădure. extract apos. În practica medicinală se folosesc tulpinile. glucozide. de a reduce durerile și crizele de reumatism. de la câmpie până la munte. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele).

firuţă. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. În general. după încheierea perioadei de vegetaţie. bilei și căilor urinare. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). Substanţe active importante: zaharuri. Aparţine familiei umbeliferelor.50 metri. fiind o plantă perenă. În aplicaţii medicinale. vitamine din grupa B. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. În pământ. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. dar crește și în flora spontană. Denumire populară: usturoiţă. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. Leurda are virtuţi antiscorbutice. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Face parte din familia liliaceelor. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. în gastrite. cu o înălţime de până la 1. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. Denumire populară: iarbă dulce. amidon dulce (circa 30%). putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. antiinflamatoare. format din solzi groși. importante fiind. Întrebuinţări. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. Din punct de vedere medicinal. Tulpina este însoţită de două frunze. dismenoreea. însă. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. a tractului gastro-intestinal și nu numai. calculii renali și biliari. au dimensiuni reduse. uneori chiar mai mult. bronșita. Subarbust. de culoare albastru-violet. diuretice. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). Este recomandată în avitaminoze. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. Prezentare. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. o poţiune. ulei rășinos (15%). traheita. fiind crestate și consistente. În mod obișnuit. Crește în toate zonele României. specific. ale ficatului. în reglarea activităţii rinichiului. rareori și în iunie. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. faringita. Concluzionând. leurda are un bulb ovoidal. iarbă tare. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. Acţionează. acid glicirhizinic. manitol. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. mixtură sau pulbere. rizomul. de asemenea. glicirizină. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. iar florile.50 metri. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. frunzele și . diuretice. artrita. în locuri adăpostite și pustii. dar și sub formă de macerat. Întrebuinţări.70 stomacului. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. considerată a fi forma cea mai eficientă. rădăcină dulce. uneori au formă rombică. acid glabric. Leurda înflorește în aprilie și mai. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Atenţie. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. Prezentare. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. expectorante. tonificatoare. Frunzele au formă de elipsă. decoct. sedative. Este foarte apreciat în bucătărie. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Fructul este o capsulă. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. asemănători căţeilor de usturoi. depurative. Prezentare.

Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Întrebuinţări. cumarină. depinde de anotimp. de neliniște. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. Metionina conţine. Levănţica are tulpinile ramificate. numită de specialiști nervaţiune. Mai mult decât atât. Substanţe active importante: uleiuri eterice. Prezentare. poate inhiba. pe căzături forestiere. Frunzele sunt mărunte și înguste. acetat de linaloj. Contrar celor știute din medicina tradiţională. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. sulf. plăcut mirositoare. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. spichinel. Din florile de levănţică se face infuzie. carminativ. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. Levănţică este o plantă cultivată. vitamine. carminative. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. devenind tradiţională pentru această industrie. durerile menstruale. Peltigera canina este un lichen. putregaiuri. pe lemne. regulator al tractului intestinal. Seamănă cu o tufă mai mică. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. printre altele. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. Talul acestui lichen. bronșitele. În scopuri medicinale. edemele cardiace. precum și în reumatism și stări de agitaţie. sau sub formă de tincturi sau pulbere. acizi organici. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. cum ar fi colicile abdominale la copii. edemele renale. traheitele. Pentru uz medicinal se culege talul. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. în cefalee și migrene. . expectorant. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. levănţică de grădină. Prezentare. dar și cu calităţi antimicrobiene. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. Întrebuinţări. de hiperexcitabilitate. mesteacănului. săruri minerale. Aparţine familiei labiatelor. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. dar și uscat. Prezentare. ci și pe cea a fagului. terpinol (compusul cel mai important). constipaţiile. Lobii sunt ca niște benzi înguste. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. în afecţiuni renale. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. precum și pe stânci sau pietre. Denumiri populare: levand. linalol. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. dezvoltă numeroși lobi. cicatrizante. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. sedativ. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. aninului. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. prezentându-se sub formă de tufe. În vârful ramurilor se află florile. Substanţe active importante: ulei volatil. în insomnii. geraniol. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. în tulburări stomacale și abdominale. pentru infuzii. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. două boli grave: difteria și tuberculoza. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. antispasmodice. utilizat în industria cosmetică. Întrebuinţări. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. Întrebuinţare.

utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. atunci când se înţărcau copiii. combinaţii de ceaiuri. de formă eliptică. perenă. cenușie. Are o tulpină ramificată care. În peisaj. întreaga plantă. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. Întrebuinţare. în tulburări ale funcţionării inimii. Prezentare.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Frunzele sunt ovale și au peţiol. alantoină. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Din punct de vedere medicinal. din care se prepară infuzie sau comprese. erbacee. extracte. de la liliachiu la alb. este suculentă. liliacul este util și în cazuri de febră mare. Florile. antiseptice. Denumire populară: limbariţa. Limba broaștei este o plantă de apă. rareori fiind de culoare roz. de mici dimensiuni. au culoare albă sau roz. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). Întrebuinţări. la eliminarea multor substanţe toxice. mai ales prin urină. calmante. contribuind la detoxifierea organismului. au importanţă rizomii și rădăcinile. iar tulpina exterioară este ramificată. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. Crește în tufișuri. Liliacul are și proprietăţi medicinale. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. în reumatisme și răceli mari. în cazuri de febră. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. . cu o formă de elipsă. calciu. Frunzele sunt păroase. iar florile au culoarea albastră. Prezentare. De asemenea. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. ceva între măcriș și ștevie. în ameţeli și dureri de cap. Dezvoltă un rizom gros. dezvoltată. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. Frunzele. Prezentare. În acest scop. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. peţiolate. au un gust deosebit. în sălbăticie. în retenţii urinare. cu o înălţime de până la 70 cm. substanţe minerale. dar mai ales ramurile tinere cu flori. decoct (din frunze). acizi. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. și pot fi folosite la salată. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. chiar și în meandrele râurilor. Întrebuinţări. Prezentare. Frunzele. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. Pentru uz medicinal se recoltează. decoct (din frunze). Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. Face parte din familia boraginaceelor. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). se recoltează frunzele. ușor îngroșate. precum și frunzele. când apa devine stătătoare. în afecţiuni pulmonare. în luna mai. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. au un peţiolul lung. mucilagii. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. precum și extracte apoase sau fluide. Liliacul înflorește în luna mai. se ramifică în partea superioară. Liliacul face parte din familia oleaceelor. Tot în medicina tradiţională. Tulpina. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. Denumire populară: miruţă.

deci. Linariţa este o erbacee din flora spontană. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. infuzie. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. este fragedă. de culoare albă. apoi flavonoide. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. Prezentare. anemii. remineralizante. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. acizi organici. alcaloizi. rășini. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. furuncule). Denumiri populare: bumbac de câmp. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. căilor ferate. De asemenea. Se consumă . cochlearină. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. laxative. Substanţe active importante: calciu. Într-o oarecare măsură. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. se poate utiliza întreaga parte aeriană. Face parte din familia cruciferelor. sirop. fiind foarte hrănitoare. ficatului. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. vitamina C. precum și la stimularea activităţii plămânilor. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. potasiu. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). iod. Prezentare. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. De altfel. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. în locuri părăsite. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. din care se prepară infuzie. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. sunt grupate sub formă de ciorchini. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. fosfor în cantitate mare. a ficatului. la marginea pășunilor și a pădurilor. remarcată atât datorită florilor sale galbene. decoct. Întrebuinţări. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. sub formă zdrobită și macerată. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. rinichilor. sub formă de salată sau inclusă în salate. Are frunzele crestate. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Limba mielului este un puternic revitalizant. Întrebuinţări. sodiu. iar florile. un medicament și un aliment. inișor. prin terenuri înţelenite. săruri minerale. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. limba mielului făcând din vin. dar mai ales vârfurile cu flori. Întrebuinţări. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. remineralizant. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. Prezentare. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. fortifiant. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. la îmbunătăţirea vinului. ci și medicinală. stare generală proastă. Crește de-a lungul drumurilor. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Se prepară suc. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. fosfor. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. bumbăcăriţă. se recomandă utilizarea plantei. extract. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. afecţiunilor cutanate (acnee. ale naturiștilor. hemoroizilor. cu adevărat.

lanceolate. Florile au petalele foarte mari. alterne. uneori chiar o singură zi. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. folosite. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. Tulpinile sunt păroase. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. În terapiile naturiste se utilizează. și în industria farmaceutică. Prezentare. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. Denumiri populare: mac iepuresc. macul cucului. de altfel. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. celuloză. Pentru uz medicinal. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Extern. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. B1. Fructele sunt niște capsule. roz. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. Întrebuinţări. Denumiri populare: coada boului. a tusei convulsive. mucilagii. bază a multor reţete foarte nutritive. mai ales intelectual. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. tanin. astenicilor. B2 și C. ce privește frunzele de lumânărică. Prezentare. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. proteine în proporţie de 24%. În ceea. Din lumânărică se prepară infuzie. din acestea se prepară cataplasme emoliente. Potrivit farm. de culoare galbenă. lintea germinată. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. dar sunt reînnoite mereu. Frunzele sale sunt mari. uneori și frunzele (pentru cataplasme). Substanţe active importante: saponină. Fructul este o capsulă ovoidă. celor care depun un efort mare. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. cataplasme. Verbascurn thapsiforme. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. lipean. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. albă. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. săruri minerale. sodiu (în cantitate însemnată). Aparţine familiei scrofulariaceelor. decoct. pline cu seminţe de culoare neagră. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. Ovidiu Bojor. în care se găsesc seminţele. Substanţe active importante: alcaloizi. decorând pajiștile. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). lintea este recomandată celor care se refac după boală. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. ușor albicioase. mucilagii. Fiind un aliment energetic. cu succes. dr. ulei volatil. Aceste preparate facilitează expectoraţia. vitaminele A. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. terenurile abandonate. violetă. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. florile fiind mari. Intern. loţiuni. Întrebuinţări. culturile de cereale. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. mangan. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. amidon. fâneţele. coada lupului. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. . zaharuri (în cantitate semnificativă).74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. pârloagele. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate.

În mac se mai găsesc acidul lactic. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. uneori fiind ramificată în partea superioară. Întrebuinţări. latexul. dizenteria și chiar holera.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. Morfina este. considerat a avea calităţi de excepţie. Substanţe active importante: papaverină. Denumiri populare: macul alb. totodată. frunzele și. deși iniţial produc o stare de agitaţie. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. ca și macul de câmp. senzaţia de durere din sistemul nervos central. . morfină. în farmacie. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. Din opiu. Tot cu mac se tratează diareile puternice. așa cum s-a spus. Preparatele de mac de grădină. De asemenea. uretrale. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. Morfina anulează. acidul acetic. a stărilor de melancolie. precum și ca plantă ornamentală. precum și ale vezicii. violet. se întrebuinţează împotriva tusei. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. Macul contribuie. Prezentare. la reducerea stărilor de anxietate. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. tebaină. un latex. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. utilizat în bolile de piept. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. codeină. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. mac. laudanină. colecistului și uterului. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. Codeina. pudră de opium. deoarece pot apărea complicaţii grave. angine pectorale și în gripă. heroină. de pildă. la combaterea ipohondriei. Fructul este o capsulă. a spasmelor. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. de asemenea. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. readucând. practic. având rol de calmare a durerilor. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). procesul digestiv. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. mai ales. laringită acută. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. dintre care cel mai important este morfina. siropuri. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. zaharuri. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac.5 metri înălţime. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. dar și din cojile uscate de mac de grădină. Datorită numărului mare de substanţe toxice. De fapt. narcotină. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. La rândul său. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. morfină. tinctură de opium. Valoare medicinală au seminţele de mac. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. mai puţin cunoscute. din familiei papaveraceelor. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. nechibzuit. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. roșu. mai ales sub formă de decoct. în limite normale. Folosite fără măsură. roz. Din acest motiv. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. stomacaie. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. principala componentă a opiului.

În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. consistente. Mandarinul este un arbust cu flori albe. culoarea fiind gălbuie. roză sau albă. Întrebuinţări. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. acizi și mai ales brom. Spre deosebire de portocal. aproape cărnoase. cu peţiol puternic. yerba mate. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. originar din China. hemoroizi. acid galic. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. consistent. cu sparanghelul și conopida. Substanţe active importante: acizi organici. vitamina C. protide. de asemenea. În mod obișnuit. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. obţinută din frunze și scoarţă. decoct și suc. Florile sale sunt albicioase. Preparatul principal este un . Aceleași cu ale portocalului. Prezentare. antiseptice. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. foarte multe săruri minerale (potasiu. fosfor. fraged. ceaiul iezuiţilor. mangoldul este o varietate de sfeclă. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. precum și vârfurile tinere. diuretice. cu tot cu frunze. Denumiri populare: ceai de Paraguay. Importanţă medicinală au frunzele de mate. dizenterie. care sunt consistente. laxative. datorită bromului. boli ale pielii .76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. potasiu. taninuri. Principalul preparat este infuzia. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. Din acestea se prepară infuzie. Prezentare. fiind. substanţe proteice. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. pericarpul și pulpa fructului. săruri minerale. vitamine. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. hemoragii. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. ondulate. Aparţine familiei chenopodiaceelor. fosfor. Poate atinge înălţimea de șase metri. dar și medicinală. În alimentaţie. calciu. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. Face parte din familia anacardiaceelor. var. fosfor. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. mandarinul are și proprietăţi sedative. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. ceai brazilian. supe. Fructele crude sunt antiscorbutice. Are. sodiu. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). zaharuri. Este plăcut la gust. fructele crude. lipide. cicla. dar și în Vietnam. Întrebuinţări. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. scoarţa. Substanţe active importante: ulei volatil. hemostatice. Mai nou. Malaiezia. Substanţe active importante: vitamina C. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. Pentru uz medicinal. glicozide. cu frunze ovale. seminţele. cărnos. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. Întrebuinţări. de la mandarin se recoltează frunzele. acesta semănând. înalt de trei-patru metri. paradontoză. cărnoase. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. glucide. Prezentare. Valoare medicinală au și frunzele. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. un anafrodiziac ușor. florile. inclusiv budinci și plăcinte. celuloză. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. În fapt. mâncăruri naturiste. calciu. în multe privinţe. Laos. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. originar din America de Sud. prin urmare. suculent.

fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. care se găsește în special în mazărea verde. enterocolitelor. cu peţiol subţire. pectine. P. Poate fi eficient în curele de slăbire. B2. însă. potasiu. zaharuri. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. teobromină. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. lemnoase și pline de ghimpi. Substanţe active importante: vitamine (B1. Acum. Acest produs are acţiune tonică. este cultivată foarte mult. și mai ales C). lucrurile s-au schimbat. în dilatarea arterelor. mai ales pentru ficat. având. palpitaţii. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. vitamine. fosfor. Ca vitalitate. Crește intens. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. ci și în furajarea animalelor. antiinflamatoare. taninuri. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. zimţate. de obicei. în cazuri de anemii. o înălţime nu prea mare. Mazărea este. antihelmintică. . lecitină. fier. și poate ajunge până la doi metri lungime. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. lactonă. rug sălbatic. microelemente. Denumiri populare: trandafir sălbatic. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. fiind ușor de recunoscut. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Întrebuinţări. Prezentare. Multă vreme. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. diuretică. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. de obicei galbene la maturitate. ca și în vechime. în primul rând. agitaţie. de doi-trei metri. Întrebuinţări. edemele. obezitatea. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. acizi. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. Este un arbust puternic împământat. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. Contribuie la tratarea avitaminozelor. vanilină. cafeină (2 – 4%). originară din Asia Centrală. cacadâr. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. ulei gras volatil. când are condiţii. Este utilizat. vasodilatatoare. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. Întrebuinţări. Între timp. în locuri expuse soarelui. dar poate provoca și insomnie. precum și împotriva viermilor intestinali. hidraţi de carbon. dar și în oboseală fizică și nervoasă. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. energetic și ușor digerabil. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. un aliment foarte hrănitor. acid citric. răsură. în dureri de cap. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. lipide. Prezentare. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). dar foarte rezistent. mate devine toxic în doze mari. e adevărat foarte nutritiv. roz. ce conţine seminţele. Mazărea este o erbacee anuală. totodată. a calculozei renale. acid malic. combătând celulita. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. Măceșul crește de la câmpie până la munte. În ceea ce privește caracterul său energizant. Florile au culori diferite fiind. Face parte din familia leguminoaselor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. rareori roșii sau albe.

Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. măceșul se dovedește nu numai eficient. ulei volatil. calmează spasmele . Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). se amestecă cu miere. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. antiscorbutică. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. Tulpina de măcriș este dreaptă. măcrișul are acţiune diuretică. preparând din el salate și suc. De origine mediteraneană. dar și plăcut la consum atunci când fructele. Întrebuinţări. cu precauţie. Denumire populară: măcrișul mărunt. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. sporește aciditatea. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. Frunzele. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. foarte mici și ele. Din punct de vedere medicinal. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. carminative. din acest. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. importantă este partea aeriană a măghiranului. dimensiuni mai reduse. având culoarea verde. De altfel. Prezentare. Florile. Întrebuinţări. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. în reumatismul cronic degenerativ. se recomandă a fi utilizată.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. deal și zona subalpină. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. acoperite cu perișori. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Este utilizat și în hipocalcemie. maghiranul face parte din familia labiatelor. Măcrișul crește prin fâneţele. Denumiri populare: măcrișul caprei. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. cu o dungă roșie. curăţate de seminţe și peri. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. De asemenea. Prezentare. laxativă. totuși. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Frunzele. Crud sau sub formă de infuzie. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. Ca vermifug (antihelmintic). sedative. Întrebuinţări. Denumiri populare: mărgăran. Prezentare. în avitaminoze. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Poate ajunge până la un metru înălţime. Are frunzele mici. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. Aparţinând familiei oxalidaceelor. de formă ovală. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. deci și în ţara noastră. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. liliachii sau albastre. Are un rizom dezvoltat și ramificat. însă. înaltă de maximum 60 cm. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Din măghiran se face infuzie. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. antiseptice. La maturitate. din acest motiv. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. uneori roșii. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. această tulpină se lemnifică. având. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. mădiran. măcrișul este folosit și în bucătărie. Plantă de cultură. Florile sunt mici și albe. Florile sunt mici și verzui. cu un gust acru pronunţat. au culoare albă sau roșie. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). diminuează colicile stomacale. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. în deranjamente intestinale. depurativă. maioran. în gută. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. mageran. motiv.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Contribuie. în principal. care sunt puternic toxici. în tufărișuri. Utilizarea mătrăgunei. fiind verzi în permanenţă. . smârdar. ulcerul gastric și duodenal. Boabele au formă rotundă. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne.5 metri înălţime. Florile sunt brune. uneori roz-roșietică. precum și în oftalmologie. această plantă conţine. roșcate. perenă. astmul bronșic. beladonină – care sunt niște alcaloizi. beladonă. rareori ovală și sunt mici. mucilagii. din care se fac mai multe preparate. sub formă de bacă de culoare roșie. Fructele. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. Boabele de mei au și valoare medicinală. niște bobiţe sferice. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. antiasmatică. scopolamină. De aceea. Întrebuinţări. foarte otrăvitori. Prezentare. aspre pe partea inferioară. precum și celor suferinzi de inimă. în totalitatea ei. Denumiri populare: cireașa lupului. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. Denumiri populare: afin roșu. Preparatul principal este infuzia. în zone cu arbuști. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. Preparatele de mătăciune acţionează. mai ales vârfurile tinere. Substanţe active importante: ulei volatil. iar în interior sunt gălbui. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. negre. înflorite. Are frunze liniare.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. substanţe amare. Întrebuinţări. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Mătrăguna este o erbacee puternică. Face parte din familia rozaceelor. Merișorul crește în zona montană și este melifer. Prezentare. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. Merișorul înflorește în mai și iunie. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. doamnă mare. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. lipide. Fructele sunt modeste. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. Ajunge până la 1.5 metri. tanin. Letaria italica. Panicum miliaceum. late. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. vitamjna A. potolind durerile abdominale. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. De fapt. ci și în industria farmaceutică. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. în cantitate mare. Florile sale au culoare albă. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. având acţiune antispastică. de asemenea. violete. Aparţine familiei solanaceelor. Din frunze se prepară apa de melisă. aminoacizi. Mult timp. protide. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. Prezentare. Substanţe active importante: atropină. acid salicilic. adică în condiţii de maximă securitate. vasodilatantă. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. Întrebuinţări. doamna codrului. în luminișuri. acid cafeic. boala lui Parkinson. alcaloizi. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. Datorită valorii sale nutritive. înaltă de 1. sunt comestibile.

este un remediu în bolile de piele. Importanţă medicinală au. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. loţiuni și comprese. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. ducând la înnoirea organismului. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. Denumiri populare: măstacăn. Are frunze digitate. în dizolvarea calculilor renali. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. Belarus și Finlanda. cum ar fi guta și reumatismul. Substanţe active importante: saponine. În afecţiunile renale. mesteacănul formează păduri uriașe. Ceva mai nou. ornamentală și medicinală. Prezentare. Familia de care aparţine – betulacee. în cazul mesteacănului. De asemenea. mixtură și un extract. vitamina C. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. săruri minerale. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. Coaja sa este albă. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. ulei esenţial. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). lemnul lui Avram. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. a edemelor cardiace sau renale. care se recoltează primăvara. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. Compușii specifici sunt betulina. De asemenea. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. a n efritei cronice și a gutei. De altfel. fiind un diuretic puternic. Denumiri populare: scai de tufă mare. cu valoare forestieră. . Se prepară infuzie. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. precum și în industria cosmetică. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. În Rusia. în tratarea hipertensiunii arteriale. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. Frunzele. esenţe parfumate. malic și benzoic. sub formă de decoct. se manifestă și ca un bun dezinfectant. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. tanin. decoct. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. sunt romboidale sau triunghiulare. violete. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). folosită ca decoct) ajută ca depurativ. seva. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. Gudronul. În România. mugurii. însă. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. mastacin. tinctură. lucioase și subţiri. foliolele fiind lanceolate. numai de către specialiști. vin tonic și febrifug. frunzele tinere. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. mai ales. flavone. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. Prezentare. în eliminarea pietrelor de la rinichi. taninuri. sirop diuretic. extract fluid. Întrebuinţări. a acidului uric și ureei. din care se prepară infuzie. vitamina C. acidul betulalbinic. Totodată. coaja și. acid citric. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. și flori mici.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. Întrebuinţări. cu miros plăcut. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. Substanţe active importante: hidrochinonă. betulalbina. Totodată. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor.

hidraţi de carbon. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. de aceea. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. fiind utilizat în tratarea astmului. calmante. Denumire populară: cuscrișor. Florile sunt roșii. simptoame. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. Fructul este o drupă. alantoină. în cosmetică și în farmacie. Substanţe active importante: acid salicic. magneziu. în luminișuri. Banat. au proprietăţi diuretice. calciu. Tulpina este dreaptă și suculentă. pe fâneţe și pajiști. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. cu tot cu fructele sale. Mierea ursului este o erbacee perenă. migdalele dulci. afecţiuni. Bune pentru consum uman sunt. reface echilibrele hormonale. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. emulșină. Aceste preparate. după polenizare. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. dar poate fi întâlnit și la noi. din care se prepară infuzie și decoct. pe marginea drumurilor. Acţionează și asupra căilor respiratorii. însă. Întrebuinţări. Potrivit specialiștilor. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. a bronșitelor. În general. vitamine (mai ales A și B). chiar tuse convulsivă. ca pe un dar al lui Dumnezeu. încât vechii evrei considerau acest arbore. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. redându-i. iar în ultima fază de dezvoltare. Fructe foarte nutritive. ulcer gastric și duodenal. cicatrizant. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. devin albastre. care nu pot fi consumate de oameni. florile. Preparatele din frunze. analgetic. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. săruri minerale. ci și frunzele. Amygdalus communis. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. în care se găsește sâmburele de migdal. din familia boranginaceelor. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). Uneori. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. amigdalină. emoliente. acid oleic. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. Acesta este indicat și în anemii. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. în culturi din Dobrogea. febrifuge. plămânărică. Migdalul este un arbore mediteranean. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. Acest preparat are efect depurativ. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. antidiareic. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. mielăreaua se folosește. De exemplu. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. inclusiv în plan psihic. vitamina C. cu succes. cojile. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. vermifuge. Întrebuinţări. Prezentare. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. acizi organici. . Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. fermenţi. Oltenia. fiind revigorant și remineralizant. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. Altfel. reumatism. saponine. de asemenea. Este. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. potasiu. Aparţine familiei rozaceelor. Din acest motiv. cât și în afecţiuni renale. Prezentare. pentru liniștirea călugărilor. bucuria de a trăi. Din acest motiv. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii.

rășină. acid cafeic. cineol. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. soluţii uleioase. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. afecţiuni dermatologice. Prezentare. soluţii pe bază de alcool. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. groase. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. eucaliptol. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. albe și mirositoare. Pentru a fi conservat. reumatism. cărnoase. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. Prezentare. Florile sunt mici și au culoare albă. rezină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. loţiuni și comprese. chiar și la copii. formează niște panicule. cu o rădăcină foarte puternică. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. au devenit deja obișnuinţă. dar și în hemoragii interne. prin tradiţie. Se prepară – infuzie. Surprinzător. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. La începuturi. remineralizantă. hemoroizi. nici florile. polizaharide. sunt grupate. de culoare albă. Prezentare. pentru terapii medicinale. în bolile căilor respiratorii. astringente. hemostatice. Mirtul are frunze alungite. migdala este tonică. în migrene. Foarte hrănitoare. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. așa cum și roșia a fost folosită. încă din Antichitate. Mirtul este o plantă aromatică. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. și nici coaja. utilizat. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. frasin negru. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. cumarină. Substanţe active importante: manită. Crește în sudul României. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. ale căilor urinare și renale. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. se usucă în condiţii naturale. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. Fructul de mirt este o nucă. Denumiri populare: frasin de munte. printre care și mirtul. utilizate în gută. dar și ca laxativ. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. frunzele uscate și rădăcina. se pot utiliza toate părţile acestei plante. Întrebuinţări. frumos mirositoare. Face parte din familia umbeliferelor. după întâlnirea sa cu europenii. extracte. fiind cunoscut sub numele de mannă. saponozide. în inflamaţii interne. de asemenea. iar florile. Unii herbaliști consideră însă că. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. tanin. Frunzele sunt penat-sectate. parazitoze intestinale. Întrebuinţări. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. iar florile. Mirtul are. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. proprietăţi antiseptice. Substanţe active importante: mirtol. Din . Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. ca plantă ornamentală. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. revitalizantă. Frunzele mojdreanului sunt compuse. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. fiind cultivat de foarte multă vreme. Valoare medicinală are sucul. tinctură.

în general. Morcovul sălbatic sub formă crudă. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. Face parte din familia umbeliferelor. a ulceraţiilor. suculentă. pentru însănătoșirea ochiului. antianemic. hemostatice. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. totodată. analgezice. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. pentru mărirea acuităţii vizuale și. Denumiri populare: morcovul câmpului. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. uleiuri volatile. uneori florile și frunzele. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. vitamina C. ulcerele. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. morcovul. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. pectine. în mod semnificativ. Întrebuinţări. în icter. dextroză. de subalimentaţie. Mai rar folosite. B și C. de asemenea. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. seminţele de morcov conţin ulei volatil. rușinea fetei. Uneori. Cât despre utilizările sale externe. Întrebuinţări. pectine. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. de orice fel. degerăturilor. precum și efectele pozitive în diabet. în hepatite. levuloză. de culoare galbenă. hemoragiile gastro-intestinale. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. De altfel. săruri minerale. efecte vitaminizate și remineralizante. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. bactericide. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. combătând gastritele. Are. Prezentare. stimulatoare hepatice și renale. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. Are acţiune și în reducerea glicemiei. de convalescenţă. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. arsurilor. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. mai ales dacă este consumat crud. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. Substanţe active importante: vitaminele A. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. ramificată și acoperită de perișori. Moșmonul este un arbust originar din Persia. eczemelor. a petelor de pe piele. Morcovul este și un detoxifiant activ. vermifuge. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. cât și formarea ridurilor. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. ajuns în Europa în mod . aici cunoscută sub numele de caroten). Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. artrita. Morcovul poate contribui. vitamine din grupul B. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. depurativ și laxativ. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. litiaza renală. a hemoglobinei. hidraţi de carbon. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. Pentru terapii cu morcov. preparatele din morcov fiind și bactericide. Denumire populară: moșmoană. Prezentare. ușor de preparat. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. lesne și plăcut de consumat. diuretic.

dar și valorii medicinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. ci și utile în tratarea bolilor de piept. Astfel. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). Murul înflorește toată vara. deranjamentele stomacale și intestinale majore. acid cetraric. precum și de locul în care se dezvoltă planta. ulei volatil. pe stânci. Denumiri populare: mușchiul de piatră. Florile sunt albe sau roz. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. agăţătoare. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). oxalic). Aparţine familiei rozaceelor. tanin. pulberi. făcânduse gargară. Este un arbust cu tulpină lungă. Întrebuinţări. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. mure. dar de cele mai multe ori târâtoare. frunzele și seminţele. celuloză. pectine. tanin. verde-brun. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. acizi (malic. Substanţe active importante: vitaminele B și C. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. în același timp. Din mure se fac și siropuri. refăcându-se. mușchiul are o culoare roșietică. Moșmonul crește în flora spontană. infuzii. Aceste fructe sunt comestibile. În mod curent. acizi. proteine. Din acest motiv. Datorită fructelor sale. mușchi creţ. fiind în același timp diuretice și revitalizante. gastro-enterită). Mușchiul de munte este considerat un aliment. de culoare brun-roșcată. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. cenușiu-brun. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. mușchiul poate fi brun. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. prin rariști și luminișuri de pădure. mucoasa intestinală. moșmonul se și cultivă. Uneori se prepară și infuzie. subţire și spinoasă. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. afecţiuni pulmonare. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. Prezentare. Întrebuinţări. în boli de piept. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. dinspre zona mediteraneană. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. din care se face infuzie. uneori cu pete albicioase. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. . dar și mugurii. antibiotice. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. Murul aparţine familiei rozaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Substanţe active importante: lichenina. în boli articulare (reumatisme). Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. legate de perioada din an în care se află. mur sălbatic. de culoare neagră. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. săruri minerale. În zona de prindere. Lobii sunt mari și au cili. succinic. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. în gingivite. Denumiri populare: rug de mure. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. colită. Întrebuinţări. leucoree. Se prepară decoct și extract fluid. salicilat de metil. Pe lângă aceste efecte. Fructele se consumă ca atare. Substanţe active importante: vitamina C. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. Frunzele sunt palmat-compuse. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. de formă aproape sferică. Se întâlnește în flora spontană. zaharuri. dar pentru terapii se prepară și macerate. care sunt nu numai hrănitoare. Prezentare. Florile au o frumoasă culoare albă.

ci și în cosmetică. Crește. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. flavone. azulene. mușeţelul are șase calităţi principale. răcelilor. abceselor dentare. ajungând până la 50 cm înălţime. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. dezinfectant și anestezic. Ca plantă medicinală. . laringitelor. regenerând-o și tonifiind-o. camazulenă. fiind. bacteriostatic. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. decoct. morună. Este antispastic. mușeţel prost.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. colină. eczeme. capitulele având până la trei centimetri în diametru. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. Denumiri populare: romaniţoi. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. carminative. extracte. rinichiului și bilei. Totuși. amigdalitelor. de rinichi. hemoroizi. matricină. Se prepară infuzie. ci „Bună ziua. astmului bronșic la copii. Aceste flori. pentru uz intern. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. dermatozelor inflamatorii. cu petale albe. fiind numit. cicatrizante. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. dar cu precădere în gastrite. enterite. uneori. care asigură sănătate și curăţenie pielii. arsuri. balonărilor. răni vechi. în gripă. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. antiparazitare. Face parte din familia compozitelor. a varicelor și hemoroizilor. afecţiuni cutanate. Denumiri populare: romaniţă. care se usucă. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. antiinflamator. Chamaemelum nobile. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. cumarină. Întrebuinţări. stomatitelor. emoliente. Prezentare. colite. romaniţă mare. acizi (printre care și acidul clorogenic). de asemenea. farmaceutică. analgezice. conjunctivitei. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. mușeţelul a devenit plantă de cultură. bolilor de ficat. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. În mod curent. sedative. sudorifice. Mușeţelul este o plantă anuală. Întrebuinţări. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. antispastice. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. specific. antimicrobiene. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. azulenă. Prezentare. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. Substanţe active importante: ulei esenţial. apar în lunile iunie și iulie. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. inflamaţiilor vaginale. Deși este realmente valoros. stărilor gripale. colicilor. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. enterocolite). cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. inflamaţiilor hemoroidale. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. dismenoreei. cataplasme. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. pruritului vulvar. precum și ale ficatului. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. Totodată. enterocolite. în amigdalite. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. Fructul este o achenă. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. ulceraţii. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. antiseptic. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. romaniţă nobilă. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. afte. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. În combinaţie cu menta. substanţe amare. în mod obișnuit.

muștar sălbatic. foarte vitală. care pot fi băi locale sau generale. la locul afectat. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Pentru a putea fi înghiţite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. iar seminţele. Rădăcina este pivotantă. Bryonia dioica. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. Tulpinile. printre altele. Întrebuinţări. în funcţie de necesităţi. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. Mutătoarea este o plantă perenă. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. Astfel. blocate sau cu funcţionare lentă. Se cultivă. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. muștar de câmp. Frunzele sunt palmat-lobate. după care. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. mascule și femele. Aplicată pe piele. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. Prezentare. mirozinat de potasiu. cura se reia. rotunde. Denumiri populare: hardal. a reumatismului. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. înainte de culcare. și în aplicaţii medicinale. cel mult două. inflamaţiile articulare. Întrebuinţări. numai în caz de nevoie. se înghit seminţe întregi. rapiţă de grădină. se agaţă cu ajutorul cârceilor. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. în lungime de trei-patru metri. Are și calităţi calmante. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. Muștarul negru este o plantă anuală. determinând aducerea. se ameliorează sau se tratează răcelile. În aplicaţii medicinale. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. a unui aflux de sânge. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. Substanţe active importante: sinigrină. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Substanţe active importante.5 metri. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. se ajunge până la o lingură pe seară. câteva substanţe specifice: sinalbina. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. înainte sau după perioada . Muștarul alb are tulpinile ramificate. bronșitele. mirozină. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Florile sunt galbene. Apoi. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. mutătoare cu poame negre. antimicrobiene. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. Denumiri populare: muștar de grădină. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. sunt dispuse în formă de ciorchine. pe o durată de 7 – 8 zile. sunt brun-roșietice sau cafenii. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. din familia cruciferelor. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. cu succes. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. de asemenea. gripele. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. Acţionează. florile sale fiind galbene. agăţătoare. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. cicatrizante. mirozina. mirozinatul de potasiu. Se întâlnește în culturi. Muștarul alb conţine. Prezentare. rapiţă albă. Florile de mutătoare. Face parte din familia cucurbitaceelor. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. Prezentare.

Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. Mutătoarea este întrebuinţată. în general. Prezentare. în varice ulcerate. În aplicaţii externe. violacee sau roșcată. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. prea periculos pentru a folosi această plantă. dizenterie. Întrebuinţări.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. gros și consistent și. pe locurile unde au fost păduri. Nalba mare înflorește . tuse convulsivă. Planta crește în flora spontană. cataplasme. Întrebuinţări. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. dispepsii. compuși minerali. Nalba mare este o plantă perenă. parazitoze intestinale. contuziilor. mai ales. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. în tratamente homeopatice. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. rădăcinile și chiar frunzele. Mutulica este o erbacee de talie medie. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. ulcerelor cutanate. cunoscută și sub numele de untul pământului. rezine. Mai nou. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. în terapiile interne. mixturi. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. uneori. Se găsește în flora spontană. în lunile aprilie și mai. Aceste flori apar primăvara. cefaleelor. bogat în alcaloizi. vărsături). acţionând în manieră radicală. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. congestii. În orice caz. pneumonie. Substanţe active importante: substanţe specifice. rășini. sub supravegherea specialistului. Substanţe active importante: atropină. în general în locuri umbroase și umede. reumatismelor. Face parte din familia malvaceelor. producând disfuncţii. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. cum ar fi brionina. nalbă bună. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. Mutulica este o plantă toxică. Din acest motiv. apoi o enzimă. Și tulpina și frunzele sunt păroase. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. Aparţine familiei solanaceelor. tanin. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. coma și chiar moartea. Prezentare. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. cum ar fi paraliziile. produse farmaceutice. Rădăcina este rotundă și cenușie. scopolamină. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. Denumire populară: mătrăgună mică. dacă în medicina tradiţională e. extracte. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare.5 metri. putându-se ajunge la stări grave. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. fiind mult prea toxică. erbacee. Tulpina de mutulică este dreaptă. Mutătoarea este o plantă toxică. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. brionidina. Denumiri populare: rujă. Pentru uz intern. răceli. Frunzele au formă oval-alungită. în ulcere ale pielii. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. tincturi. în păduri. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. gutei. în tufărișuri. pulbere. din care se prepară decoct. ramificându-se în partea superioară.

Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Au. Denumire populară: curechi chinezesc. iar din flori și frunze se fac cataplasme. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. Brassica campestris. dar și florile și frunzele. Napul este digerat foarte bine. Ea conţine. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. pectine. Frunzele sunt ascuţite. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. cinci luni pe an. Din rădăcină se fac infuzii. lanceolate. Florile sunt. flavonoide. până la înălţimea de trei metri. din iunie și până în octombrie. valoroase fiind. nigra. Seminţele conţin un ulei comestibil. Napul este o plantă erbacee bienală. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. antiinflamatoare. B2. de mari dimensiuni. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Nalba neagră este o plantă ornamentală. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. Întrebuinţări. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. de obicei. de asemenea. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. aparţinând de familia cruciferelor. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Substanţe active importante. Prezentare. Substanţe active importante: vitaminele C. coloranţii săi neavând efecte toxice. Din acest motiv. frunzele și seminţele. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. netedă. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. sărăturoase. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . PP. B1. Aparţine familiei malvaceelor. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. mucilagii. celuloză. neramificată. mai ales. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. de formă aproape sferică. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. diuretice. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. var. infuzie. Frunzele și florile conţin taninuri. Prezentare. tocmai din acest motiv. Denumire populară: nalba de grădină. lipide. iar florile au culoare galbenă. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. acizi uronici. printre altele: asparagină. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. Este un aliment dietetic recunoscut. taninuri. la maturitate. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. alb-roză. betaină. glucide. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. Extern se folosește ca emolient (refacerea. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. Substanţe active importante: mirtilină. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. mucilagii. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. Întrebuinţări. decoct. uneori albă. laxative. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. zaharuri. în afecţiuni ale rinichilor. dar se și macerează. Întrebuinţări. de asemenea. săruri minerale. păroasă. de asemenea. în primul rând. pigmenţi antocianici. Tulpina ajunge. proteine. recondiţionarea tenului uscat). precum și infecţiile renale – în general infecţiile. dar se prepară și cataplasme. sau al unor infecţii la nivelul pielii. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. determină expectoraţia. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. a durerilor de piept. de la roșu purpuriu la negru-violet. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. pe marginea apelor curgătoare. napobrassica. totodată. fiind dreaptă. În cazul unor afecţiuni dermatologice. favorizând. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. digestia celorlalte alimente. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic.

dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. depurativă. plus una terminală. tanin (în cantitate mare). ci și medicinală. fiind. Are virtuţi energizante. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. Datorită calităţilor sale regeneratoare.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. Prezentare. Întrebuinţări. Potrivit unor specialiști. în astenii. Datorită acestor calităţi. Prezentare. Consumate. este indicat în astenii. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Tulpina năutului poate ajunge. Are asupra organismului acţiune tonică. curăţându-l de toxine și. săruri minerale. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. amidon. un bun antiseptic al căilor urinare. antitoxic. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. precum și în cazul răcelilor. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. Năpraznicul este revitalizant. vermifuge. ramificată. acestea conţinând una sau două seminţe. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. stomahice. se pare. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. În mod curent. Frunzele sunt alterne. boabele de năut provoacă diureză. totodată. rareori albă. În mod obișnuit. din care se face ceai. Un pahar de suc de năsturel. Datorită importanţei sale. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. oxid de fier. Întrebuinţări. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. când planta este fragedă în întregul ei. Tulpina este dreaptă și păroasă. Contribuie la reechilibrarea organismului. din care se prepară un suc sau se face salată. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. degerături). Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). Năsturelul este un diuretic foarte activ. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Originară din Asia. săruri minerale. zaharuri. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. B2. arsenic. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. de epuizare. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. de aceea. arsuri. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. vitaminele B și C. în cure de primăvară. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. Năutul face parte din familia leguminoaselor. anemii. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. Florile sunt de culoare roz-roșietică. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. Fructele au formă de păstăi. PP). fortifiantă. Năsturelul crește în apele curgătoare. și a altor tipuri de cancer. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. remineralizant. printre care cea de iod. în nevralgii. . Planta are un miros specific. crudă. antiinflamator. lipide. C. are și proprietăţi anticancerigene. până la 60 cm înălţime. Prezentare. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. Florile năutului au culoare liliachie. în perioada de maximă vegetaţie. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. amestecat cu miere. Denumire populară: cardamă. Substanţe active importante: vitamina C. Întrebuinţări. Substanţe active importante: săruri minerale.

Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. cât și în culturi. Negrilica crește atât în flora spontană. delfinină. proaspete. Denumiri populare: cernușcă. Nucul este un arbore cultivat. Totuși. Prezentare. Substanţe active importante conţinute de frunze. Fructul este o capsulă. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). uneori se recoltează și părţile aeriene. poţiune. care se prelucrează. în pădurile de foioase. flavone. de culoare violet-albăstruie. plină cu seminţe negre. mai ales în cele cu caracter spasmodic. tanin. de dimensiuni mici spre medii. delzonină. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. vin tonic. Tot în scopuri medicinale. saponozidă. Frunzele nucului. fiind ramificată. licoctonină). Întrebuinţări. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. în terapii medicinale. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Aparţine familiei juglandaceelor. cunoscută ca plantă decorativă. ulei volatil. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. bine conturate. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. fiind aromate și având și un gust iute. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Negrilica este o erbacee anuală. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Totuși. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. iar frunzele. Aparţine de familia ranunculaceelor. . Denumire populară: iarbă de făcut copii. Nucul înflorește în luna mai. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. au valoare medicinală. prin urmare. Prezentare. roz sau albă. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. de fapt. Aparţine familiei ranunculaceelor. apar pe tot parcursul verii. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. chimen negru. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. tanin. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. și ritmul inimii. fiind folosită doar în alimentaţie. Întrebuinţări. prin urmare. dar poate fi întâlnit și în amestec. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). reducând. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. însă. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. vitamina C. vârfurile tinere cu tot cu flori. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). Tulpina este acoperită cu perișori. uneori verzi spre albăstrui. mult mai dezvoltate. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. Nucul este un arbore impunător. Frunzele sunt penat-compuse. coji și mâţișori: taninuri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. prin semănături. Scoarţa nucului este netedă. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. cataplasme. Florile acestei plante sunt albe. mai ales în locuri însorite. decoct. Florile. substanţe amare. care este. Perioada de înflorire durează din mai până în august. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. au formă penat-crestată. Se utilizează. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. Prezentare. se recoltează. acizi. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. Potrivit tradiţiei. un ulei eteric. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Aceste flori. Întrebuinţări. și frunzele fragede sau cojile de nucă. melantină.

rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). dar și florile – din care se face infuzie. Nufărul alb are importanţă economică. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). Întrebuinţări. Întrebuinţări. Substanţe active importante: amidon. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. la tratarea unor boli de piele. galbene și apar în perioada verii. Aparţine familiei nimfaceelor. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. Nufărul alb poate fi și cultivat. anxietate. tenuri grase. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. De altfel. pur și simplu. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. Utilizări medicinale au rizomii. antiinflamatoare. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. din frunze de nuc. leucoree. cercetările au dovedit că acestea sunt. afecţiuni oculare. Se remarcă prin efectele sale astringente. rahitism. această plantă fiind folosită. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. prin macerare și în amestec cu vin roșu. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. Din acest motiv. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. scrofuloză. antimicrobiene și cicatrizante. enterite acute. Florile sunt mari. De pildă. săruri minerale. fiind utilizată în insomnii. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. adesea fiind vândut. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. ulceraţii. ca talisman în călătoriile lungi. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. care se pune la uscat și din care. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. Făina de rizom este folosită. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. sub formă de cataplasme. dar și în alte ape stătătoare. Prezentare. extract apos. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. povești. plasat în mâlul de pe fundul apei. fiind antidiareic. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. acizi. rizomul se usucă și se macină. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. Aceste preparate sunt. diabet zaharat. de asemenea.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. De asemenea. Substanţe active importante. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. se face o infuzie. dar și medicinală. la nevoie. tanin. Are un rizom gros. Aparţine familiei nimfaceelor. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. drept rădăcină a acestei plante. eficientă în vindecarea rănilor. folosiţi sub formă de cataplasme. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. Nufărul alb este o plantă acvatică. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. de asemenea. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. Prin urmare. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. având utilizări în industria pielăriei. perenă. Compusul specific este nufarina. în vechime. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). Prezentare. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. de către comercianţii necinstiţi. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. nufarină. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. ca plantă decorativă. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. b) aplicaţii externe – furunculoză. sau chiar elimină. unde plutesc. extract fluid. eczeme. diaree. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . din iunie și până în august. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. Contribuie. Când timpul este frumos.

tulburări neuro-vegetative cu anxietate. de altfel. balonări abdominale. Întrebuinţări. glucozidă amară. scrofuloza infantilă. pe lângă faptul că sunt foarte bune. Această plantă erbacee. amidon în cantitate mare. tonifiind și revigorând. florile fiind mai ales albastre. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. ca plantă ornamentală. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. . carminativ. uneori roz sau albe. călin. acorelină. Frunzele sunt foarte alungite. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. după îmbăiere. un plus de frumuseţe și de prospeţime. Denumire populară: miozotis. provine din India. cu un miros specific foarte puternic. întreg organismul. în forme eliptice sau lanceolate. la parfumuri. în diverse afecţiuni epidemice. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. calmuz. dar și în Arabia. dar și în alimentaţie. au și proprietăţi medicinale. Din acest motiv. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. Substanţe active importante: ulei volatil. de culoare albă sau roz în interior. consistent. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. Prezentare. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. tinctură. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. lichior medicinal. Denumiri populare: spetează pestriţă. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Se întâlnește și sub formă cultivată. lipsă de poftă de mâncare. pe lângă lacuri. pentru a căpăta. perenă. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. Obligeana este o plantă de cultură. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. fiind un preparat antispastic. precum și în Grecia și Roma antică. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. Tulpina poate ajunge până la 1. calamină. decoct. Înflorește din mai și până în iulie. în mlaștini. Are frunze păroase. spetează tărcată. De exemplu. prin mlaștini. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. pulbere. fiind utilizat nu numai în India. Prezentare.5 metri înălţime. având și proprietăţi calmante și relaxante. dar și în cea alimentară. analgezic. ochii păsăruicii. totuși. Dezvoltă un rizom spongios și. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. datorită proprietăţilor ei antiseptice. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. De asemenea. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. vitamina C. dextrină. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. fiind adusă în Europa în 1574. stomahic. De exemplu. chiar liniare. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. a apei de gură. Întrebuinţări. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. ape curgătoare. iar florile au o culoare galben-verzuie. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor.

Întrebuinţări. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. Aparţine familiei ranunculaceelor. grupate în inflorescenţe. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. dar. nevralgiile. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. glucozide. Denumiri populare: valeriană. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. extract și un sirop contra tusei. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. de bilă. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. formiat de bornil. au valoare medicinală însemnată. prin tradiţie. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . dar și de umezeală. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. al inimii. dar și ca antispasmodic. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. florile fiind albastre. iarba pisicii. Importante sunt și efectele descongestionante. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. reumatismul. anginele. precum și transpiraţii intense. guta. în stări de agitaţie. pilule. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. fiind crestate și ascuţite. acid galacturonic.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. culoarea acestora fiind roz sau albă. din omag se utilizează rizomii și frunzele. precum și dereglări fiziologice și de comportament. În zona României apare doar sub formă cultivată. cu o înălţime maximă de 30 cm. în insomnii. ulei volatil. Crește și în flora spontană. În scopuri medicinale. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. Rădăcina este fusiformă. Are flori mici. Întrebuinţări. Frunzele au între cinci și șapte limburi. Omagul este o plantă foarte toxică. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. Prezentare. Ceaiul de obligeană se folosește. și în special rizomii de odolean. acizi izovalerianici. diminuând aceste secreţii. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Frunzele sunt liniare. Face parte din familia plantaginaceelor. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. tulpina ramificată. macerat. întregul organism. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. analgezice. Întrebuinţări. intestinale. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. Rădăcinile. fiind iubitoare de munte. Planta se poate găsi în flora spontană. dar este și cultivată. în mod obișnuit. sciatica. Își are originea în perimetrul Mediteranei. pulbere de rădăcină. valerianat de metil. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. Sub formă de cataplasme. pot înlocui tratamentele cu in. preparatele de odolean pot crea dependenţă. galbene sau violacee. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. afecţiunile ochilor cauzate de frig. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Substanţe active importante: valerianat de bornil. inflamaţiile congestive acute. galactoză. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. Substanţe active importante: xiloză. bronhice. determinând secreţii mărite de salivă. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. bogat în substanţe nutritive. În condiţii de utilizare nesupravegheată. din acest motiv. gușa porumbelului. preparându-se tinctură. sedative ale omagului. renale. doi alcaloizi (colina și valeriana). laringitele. Este o plantă cu un rizom mare. Prezentare. arabinoză. eficient și repede. extract moale.

Aparţine de familia gramineelor. B2. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. Denumiri populare: orz de primăvară. caroten. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. Prezentare. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii.5 metri înălţime. ceva mai mic însă decât spicul grâului. de extracte sau preparate de omag. Din aceste motiv. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. Substanţe active importante: mucilagii. Astfel. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. orzul este folosit la fabricarea berii. De asemenea. fără perișori. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. La o anumită înălţime de la sol. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. a surogatului de cafea. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Florile apar în iulie și august. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. decoct cu tot cu orez. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. adică maximum 1. se va face numai sub îndrumarea medicului. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. îngroșări tuberculiforme. PP). glucide. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. erbacee. fiind melifere. Substanţe active importante: vitamine (B1. Oreșniţa este o plantă perenă. În medicina chinezească. tuberculii și chiar rădăcinile. Tulpina plantei de orez este dreaptă. putând duce foarte repede la moarte. orezul este eficient. precum și în unele afecţiuni dermatologice. tanin. combat asteniile. orezul potenţează activitatea rinichiului. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. a alcoolului. liniare. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale.30 metri. Orzul este o plantă anuală. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. cilindrică. protide. însă. Omagul atacă sistemul nervos central. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. Prezentare. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. Florile au o culoare roșu intens. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. B6.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. 12 săruri minerale. Prezentare. fiind în formă de ciorchine. redându-i echilibrul. Din rizom. . Rădăcina oreșniţei este îngroșată. de la câmpie și până la munte. În mod obișnuit. Tot din orz se prepară și malţul. orez fiert. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. cu muchii. A. După cum se știe. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. Orezul este o graminee anuală. consumat și de oameni. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. orice manipulare sau utilizare de omag. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. cu peri pe ele. favorizează creșterea. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. aparţinătoare de familia leguminoaselor. mare iubitoare de umezeală. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. Deshidrataţi. noduroasă – mai ales spre bază. Este originară din Orient. Fructul de orez este o cariopsă. Din punct de vedere medicinal. Fructul de oreșniţă este o păstaie. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. mucilagii de orez. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. Are frunze aspre. Din acest motiv. Întrebuinţări. Întrebuinţări. această tulpină se ramifică. Fiind un aliment foarte hrănitor. Frunzele orezului sunt lungi. la rându-i. prin tradiţie. în prezent crescând în flora spontană. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. lipide. Tulpina. orz de toamnă.

este recomandat copiilor. Se mai pot prepara: un extract apos. Aparţine familiei papilionaceelor. cu efect în tratamentul calculilor biliari. apar în vârful ramurilor. de ţap. Malţul conţine enzime și vitamine. la prepararea unor medicamente. în cistite și calculoză renală. săruri minerale. Din orz se fac și fulgi. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. în mod frecvent. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. zob. florile și codiţele frunzelor. Din punct de vedere medicinal. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. tanin. vasoconstrictoare și. a inflamaţiilor gâtului. Datorită acestor calităţi. icterul. Florile. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. nervos. totodată. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. În mod obișnuit. Și nu degeaba. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. Prezentare. și nu întâmplător. B și C. onocerina. amidon. administrându-se atât intern. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. în edeme renale.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. cât și extern. cașete. de culoare trandafirie. o poţiune diuretică. care au un aspect păios. totodată. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. făină. Preparatele din orz sunt laxative. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. omonina. Pentru preparate medicinale se folosesc. ulei gras. din . stări febrile. boabele de ovăz. Pentru uz medicinal. acţionând. sălăștioară. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. diarei. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. Tulpina este dreaptă. acid citric. amigdalitelor. aftelor bucale. Acest ceai este și un bun expectorant. gută. astenii nervoase. de aceea. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. scorbut. Denumiri populare: cașul iepurelui. Întrebuinţări. Se prepară decoct. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. celuloză. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. glucozide. tonice (hepatic. vitaminele A. Prezentare. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. lipide.50 metri. Crește pe taluzul drumurilor. chiar diabet. Denumiri populare: ovăz alb. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. bătrânilor. digestive. foarte nutritive. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. Osul-iepurelui are un miros greu. protide. o băutură diuretică și sedativă. prin locuri virane. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. Din rădăcinile. pe terenuri accidentate și uscate. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. cardiac). răcoritoare. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. în reumatism. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. de la această plantă se recoltează rădăcinile. Frunzele sunt trifoliene. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. terciuri. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. și ca un antiseptic al căilor urinare. Întrebuinţări. remineralizante. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. lingoare. ramificată. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. în afecţiuni ale splinei. malţ. în enterite. reumatismul. înaltă uneori peste 1. Potrivit medicinii populare. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. precum și în tratarea abceselor. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. netedă. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. maitină. dar mai ales rădăcinile. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică.

lipsă de poftă de mâncare. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. ușor digerabili. Întrebuinţări. ulei. chiar în boli grele. grișul și arpacașul. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. Din acest motiv. totodată. cu bune rezultate. ovăzul hrănește. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. făină. . Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. Deocamdată. Se mai numește și arborele de pepene. astenii. Există reţete celebre pe bază de ovăz. respiratorii (bronșite. cum ar fi. hernia de disc. Datorită compoziţiei sale excepţionale. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. protide. fulgii de ovăz. D. de pildă. Valoare medicinală au și seminţele. rădăcina. fructele. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. hepatice. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. Aparţine familiei caricaceelor. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. Cu acești fulgi. firește. de mari dimensiuni. umplută cu paie și pleavă de ovăz. întreţine și tonifică pielea. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. Fructele. fără nici o restricţie. fiind. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. Întrebuinţări. punând convalescenţii pe picioare. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. pernele cu pleavă și paie de ovăz. fosfor. are darul să alunge insomnia. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. A. astm). carotan. frunzele. amidon. cum ar fi cele renale. coaja. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. în zona în care arborele începe să se ramifice. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. digestive. un grup de șapte substanţe minerale. în gastrite și gastroenterite. glucide. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. consumaţi îndeosebi la micul dejun. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. B2. însă. un bun pansament pentru stomac. macerat. în anemii. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. Lesne de consumat. PP. Practica a demonstrat că o saltea. săruri de calciu. Prezentare. vitaminele B1. enzime. cresc în partea superioară a tulpinii. pancreasului. hipertensiune. tinctură și. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. cunoscut sub numele de papaină. saponine. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. De altfel. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. lecitină. împletiturile din paie de ovăz. Este și cazul mâncării numite porridge. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. chinuitoare.

Unele specii. în suferinţele cardiovasculare. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. Prezentare. uneori. mărăcine. cu frunze mici și flori albe. Florile. Din păducel se fac infuzie și tinctură. Legumă mai puţin cunoscută. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. în cantitate redusă. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. cât și la nivel periferic. în schimb. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. extract fluid. toate fiind bine suportate de organism. pe dealuri. păpălungă. vitamina C. Tulpina. Întrebuinţări. ciorbe. glucidele fiind. ulei volatil. Fructele au culoarea roșie. acizi (clorogenic. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. în primul rând. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. Prezentare. glucozide. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. În mod obișnuit. Întrebuinţări. însă. dimensiunile variind între trei și 12 cm. pe câmpuri. tahicardiei. Acidul triterpenic din păducel este benefic. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. aproximativ același. formează la bază o rozetă de frunze. var. mărăcine alb. vârfurile cu frunze și flori. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. celuloză. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. Fructul de patison conţine oligoelemente. săruri minerale și celuloză. gustul fiind. pe terenuri frământate. magneziu. au un parfum dulce. Crataegus laevigata. zinc. De asemenea. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. Cercetările sunt. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. în perdele vegetale de protecţie. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. Denumiri populare: lăptucă. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. patissoniana. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. deocamdată. cafeic). aparţinând familiei rozaceelor. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. fructele și. amidon. de culoare albă sau gălbuie. gușa găinii. acid triterpenic. rezultând un ceai medicinal valoros. adică pe la marginea pădurilor. Înflorește primăvara. mălai moale. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. Valoare medicinală are fructul. Crataegus oxyacantha. combate obezitatea. sunt un fel de mini-discuri. leonurină. atât în plan central. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. În mod frecvent. însă. Totodată. păducelul regularizează circulaţia sângelui. au chiar înfăţișare de arbori. vin medicinal. Se spune despre patison că are. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. steroli. în aprilie-mai. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. la începuturi. colină. ci și de seminţe. Fructele de patison. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. trimetilamină.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Prezentare. printre care se numără cele de salate. chifteluţe. supe. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. Substanţe active importante: proteine. mai ales pentru ornament. fiind asemănător cu dovlecelul. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. care este foarte scurtă. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. dar și mixturi. Păpădia este o erbacee perenă. Păducelul este un arbust rămuros. floarea turcului. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. potasiu. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. cu înălţimea de până la opt metri. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. Denumiri populare: gherghinar. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. Rizomul păpădiei este vertical. calciu. coaja ramurilor tinere. . ghimpos.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

aparţine familiei umbeliferelor. iar din frunze se prepară cataplasme. . Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. colesterolul. dar nu de neglijat. ulei esenţial. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. cărnoase și onctuoase. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. protide. Întrebuinţări. Polygonatum multiflorum. acizi. consistentă.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. antiinflamator. excitante. anxietate. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. B2. diabetul. Este indicat în astenie. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. o plantă bienală aromatică. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. Se folosește. peliniţă. în boli ale articulaţiilor. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. cupru. recomandate în dislipidemii. reumatism. antibacterian. Fiind revulsiv. culoarea lor fiind alb-verzuie. infecţii. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. vitaminele C. Pătrunjelul. B1. Întrebuinţări. se poate sălbătici. ca și pentru alimentaţie. asemenea mărarului. se recoltează frunzele și rădăcina. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. săruri minerale. e adevărat. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. iarba fecioarelor. cunoscută sub numele de vânătă. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. fiind un stimulent al multor funcţii importante. în păduri. uneori îngroșată. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. lipide. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. fiind. calciu. Vânăta revigorează organismul. prin urmare. iar florile au culoare violet. Pătrunjelul are efecte hipotensive. Pentru uz medicinal. lungă până la 30 cm. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. iod. Inflorescenţa este o umbelă. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. fiind un detoxifiant activ. fosfor. sulf. în terapii împotriva furunculozei. Prezentare. Frunzele sunt penat-sectate. Înflorește în lunile mai și iunie. purgativ. reduse. revigorante. Substanţe active importante: vitaminele A. pătrunjelul. Florile au aspect de tub. în locuri cu vegetaţie bogată. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). precum și în germenii de cartofi.20 metri înălţime. Frunzele sunt mari și cărnoase. peţiolate. Plantă cultivată. în tufărișuri. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. fier. mai ales pentru florile ei. tulburări de nutriţie. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. un depurativ eficient și la îndemână. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. umede. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. Denumiri populare: pelinaș. mangan. B. de asemenea. brumată. ulei volatil. gută. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. Valoare medicinală au fructul și frunzele. Întrebuinţări. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). celulita. sodiu. Fructele se gătesc. inclusiv cea digestivă. a panariţiului. Prezentare. cu muchii. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Se folosesc și seminţele. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. Reglează activitatea ficatului. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. Are o rădăcina pivotantă. glucide. putând fi apoi îndepărtate fără durere. dar uneori este cultivată. A. Substanţe active importante: glucozide. fibroasă. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ.

Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. Substanţe active importante: vitaminele A. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. anemie. Poate ajunge la peste un metru înălţime. harbuz. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. băi în cazul unor plăgi. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. acizi organici. spălături. Întrebuinţări. bilă leneșă. cu adevărat. Întreaga plantă are un miros puternic. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. pecingini. laxativ și tonic al sistemului nervos. Fructul. cum ar fi cele de gută. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. este un bun agent revitalizant. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. ulei volatil. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. ulei de pelin. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. Substanţe active importante: în pulpă – protide. această plantă având și calităţi depurative. arsuri. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. cu flori pe ele. în general. cenuși. B. De asemenea. frunzele. Provine din zonele tropicale ale Asiei. Denumiri populare: lubeniţă. Preparatele de pelin sunt. cantalup. constipaţii. oarecum asemănător cu al dovleacului. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. ceai. Datorită compoziţiei sale ușoare. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. Își are originea în Africa de Sud. vitaminele A. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. palmate. Frunzele au formă palmată. Pulpa fructului. vin. de uz intern. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. oxiurază. a rinichiului și ficatului. Substanţe active importante: absintonă. adesea. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. Pepenele galben este un nutrient de sezon. este cunoscut ca diuretic. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. săruri minerale. Întrebuinţări. sirop. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. tanin. gastric și intestinal. dar mai ales părţile tinere. a căilor renale și urinare. uneori albicios. lichior de pelin. bostan galben. hemoroizi. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. preparate pe bază de pelin. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. Denumire populară: zemos. tinctură. C. flavone. dar și extractele de seminţe. în nici o împrejurare. B1. răni ulcerând.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. fiind o erbacee anuală. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. Pentru ceaiuri se folosesc. gastrite hipoacide. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. răni cu dificultăţi de vindecare. Mai nou. proprietăţi medicinale. B2 și C. pepenele galben are o tulpină târâtoare. reumatism. Prezentare. anorexie. În mod curent. răni rebele). rășini. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. sunt puternic crestate. și au peri mici. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . zaharuri. În privinţa utilizării curelor de pelin. protide. acoperită cu peri. cașete. valoare medicinală au fructul și seminţele. celuloză. proaspete fiind. este deosebit de plăcut la consum. Întrebuinţări. Valoare medicinală au fructele și seminţele. în starea generală a organismului. oligoelemente. specific. În cazul pepenelui galben. în seminţe – saponine. lipide. cu origine exotică. pulbere. săruri minerale. Frunzele. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. Prezentare. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. Un miros și mai puternic au frunzele care.

Prezentare. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Prunus persica. o curăţire a organismului. enzime. Se prepară infuzie. Florile. ce poate atinge 1. vitamine. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. dar au. Este un diuretic rapid. unele asemănări. în afecţiuni ale articulaţiilor. diuretice. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. totodată. Decoctul de frunze este purgativ. Are o frumoasă coroană piramidală. fiind reprezentativ pentru această familie. au o culoare roșu-carmin. cel mai utilizat preparat este infuzia. din care se prepară infuzie. Conurile. extract. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. depurative. totuși. Acele de pin conţin pinosolvină. al contuziilor și arsurilor. la o activitate normală. cataplasme. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. Prezentare. Piciorul lupului este o plantă perenă. Valoare medicinală au. Totodată. în blocaje stomacale și intestinale. al convalescenţilor. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. cât și pentru cei pletorici sau obezi. Numele îi vine însă de la Persia. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. curăţindu-l și aducându-l. dar și fructul și sâmburii. pe marginea apelor. laxative. Frunzele au formă de ace. decoct. În aplicaţii medicinale. În general. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. dar ceva mai mari. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. în tufărișuri și păduri tinere. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. decât cele de prun. Are un riz om scurt. Sunt hrănitoare. de circa șapte centimetri lungime. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. în primul rând. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. decoct. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. asigurând. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. firește. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. amigdalină. micuţe. Aparţine. Prezentare. printr-o cură susţinută. acizi organici. a vezicii urinare. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. efecte având și în caz de tuse. din punct de vedere terapeutic. Piersicul este originar din China. Pinus sylvestris. Sâmburii de piersică. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). cu sâmburii de migdale. în mlaștini. Aparţine familiei rozaceelor. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . familiei pinaceelor (abietaceelor). se pare. sirop. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. bine dezvoltată. frunze și sâmburi – ulei volatil. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. Este un arbore de mici dimensiuni. hidraţi de carbon. au culoare cafenie. Frunzele piersicului au formă eliptică. al anemicilor. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. ulei volatil. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. Sub formă de cataplasme. rămân încă puţin cercetaţi.20 metri. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Pinul înflorește în lunile mai și iunie.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. în flori. florile fiind albe cu puncte roșii. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. florile și frunzele. dilatând și tonifiind aceste traiecte. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. Întrebuinţări.

depurativ. hipertensiune arterială. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. Piperul este o plantă puternic aromată. Este. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. dar necoapte și uscate. printre care se află oleorezina. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). Se și cultivă. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. de asemenea. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. de asemenea. ulei volatil. ca plantă. Piperul de baltă este o erbacee anuală. hemoroizi. ușor cărnoase. ca plantă medicinală. cu succes. La rândul său. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. piperamide. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. august. Diuretică. Prezentare. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. septembrie. un bun dezinfectant al căilor urinare. Este o specie iubitoare de umezeală. febră. fiind albe la exterior și galbene la interior. ca stimulator al imunităţii. și în Orientul Mijlociu. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. persicarină. stimulative mai ales pentru bărbaţi. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. uleiul gras. cavicină. . Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. Prezentare. iar florile se grupează sub formă de spic. dar și în tuse. Pyrethrum cinerariaefolium. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. Piretrul. Se întrebuinţează. Întrebuinţări. piperul este încă puţin utilizat. originară din Croaţia. de unde și numele de piper. Piperul este tonic. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. dar poate avea flori și mai târziu. Frunzele sunt ascuţite. ulei esenţial. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. este o plantă perenă din familia compozitelor. antiseptic. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. piretrul are un rizom scurt și gros. în culturi. piperul este. planta are un gust piperat. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. ramnazină. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). În pământ. dispuse în ciorchine. Tulpina piperului este lungă și subţire. Din loc în loc. care se obţine din fructe coapte. Denumire populară: dintele dracului. relaxant. Ceva mai greu de produs este piperul alb. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. Spre toamnă. gripă. Substanţe active importante: hiperină. fiind ramificată. Prezentare. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. Dacă nu are de ce să se prindă. circulaţie periferică redusă. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Florile se prezintă sub forma unor capitule. Tulpina. Uleiul esenţial conţine poligonon. iar fructele au forma unor boabe. proteinele. având efecte medicinale indiscutabile. Atunci când este în plină vegetaţie. de culoare neagră la maturitate. culoarea ei devine roșie. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Condiment aproape indispensabil. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). Întrebuinţări. asemenea rugilor de mure. Florile sunt mici și albe. în Europa. de culoare argintie spre verzui. fiind întâlnit. Este folosit. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. se întinde pe pământ. Crește în flora spontană. o liană perenă. în locuri umede.

în schimb. păroase și. Florile sunt galben-verzui. implacabil. de la specia de plop negru se recoltează . Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. evoluţii remineralizante. un înlocuitor de cafea. aspre. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. bronșite. Tulpina sa este dreaptă și puternică. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. sunt ovale și ușor lanceolate. Pirul. ceaiuri și chiar infuzie. Coaja este cenușie-argintie. precum și a râiei și păduchilor laţi. extract. Poate ajunge până la 1. Denumiri populare: chir. din rădăcinile sale va răsări. naturiștii prepară decoct. este o plantă foarte puternică. Substanţe active importante: ulei volatil. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. dacă este tăiat. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. răceli. Din acești rizomi. Tulpina este consistentă. Frunzele pirului sunt liniare. plesnitoarea înflorind toată vara. pe litoralul Mării Negre. saponine. În combinaţie cu alte plante medicinale. de asemenea. Florile sunt galben-verzui. Ceaiurile de pir sunt laxative. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. până la un metru. foarte mici. vitaminele A și B. Prezentare. Florile au formă de amenţi (mâţișori). răgălie. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. acesta din urmă având și calităţi medicinale. zaharuri. Face parte din familia cucurbitaceelor. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. În urma tratamentului cu pir se remarcă. cu peţiol lung. mai ales la nivelul sistemului osos. în stomacul animalelor. esteri. Multă vreme. de un verde închis. boli de rinichi. o nouă plantă. antimicrobiană. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. cinerine. Pirul. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). de asemenea. la rându-le.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. săruri de potasiu. Prin urmare. numită hidropizie. în industria alimentară. gută. iar frunzele. la fel ca tulpina. Denumire populară: plop plutaș. febrifugă. bere. este. mai nou punându-se accentul pe decoct. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. detoxifiantă. Foarte rezistent este și rizomul care. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. o valoroasă plantă medicinală. Întrebuinţări. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. aparţinător familiei gramineelor. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. Plesnitoarea este o erbacee anuală. grâul mâţii. va da noi tulpini sau chiar plante separate. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. fiind recomandate diabeticilor. Prezentare. păroase. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. De pildă. din care se extrage sucul. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. Denumire populară: castravete sălbatic. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. acid salicilic. ce se formează în perioada rece. Prezentare. amidon. aceste fructe plesnesc. Întrebuinţări. consistente. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. din rizomi de pir se fac siropuri. Atunci când ajung la maturitate. grupate în spice. gume. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. datorită rădăcinilor sale. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. cărnoase. aruncând seminţele la distanţă relativ mare.

se obţin sirop. dischinezia biliară. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. diuretice. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. relaxând și igienizând zona pulmonară. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. traheita. în număr de două. pulbere de rizomi. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. piperul lupului. Se obţin și alte preparate: tinctură. Produce strănut. a bolilor de rinichi și arsurilor. adică mugurii. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. inflamaţii ale căilor respiratorii. crisina. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. limba vecinului. în primul rând. Laringita. tulburările digestive ușoare. cenușoară. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. florile având culoarea galbenă. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. în tuse convulsivă. frunzele și rizomul. ulei volatil. Prezentare. steroli. de mici dimensiuni. antiseptic și antispastic. necesară preparării unei infuzii. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). din familia aristolochiaceelor. suc de plantă. sirop expectorant. erupţiile cutanate. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. și au formă de rinichi. asarona. Întrebuinţări. nevralgii. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. tanin. a astmului. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. a hemoroizilor. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). Asarona este o substanţă toxică și. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. deci. de culoare grena. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. salicina. de aceea. taninuri. Se folosește și în caz de sciatică. Substanţe active importante: inulină. faptul că podbalul este eficient. acute sau cronice. sub formă de băi și împachetări. antiinflamatoare. compusul specific fiind tusilagina. De reţinut. Pochivnicul crește în locuri umede. pe soluri bogate în calcar. din care se prepară o infuzie. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. macerat. Rizomul acestei plante este târâtor. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. antiseptice. purgativ și expectorant. sirop. substanţe albuminoide și bactericide. Primele flori de podbal apar foarte devreme. Întrebuinţări. De asemenea. Pochivnicul este vomitiv. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. macerat. Denumiri populare: popâlnic. silicoza. totodată. mult înaintea frunzelor. pe malul râurilor. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. . Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. Pochivnicul este o erbacee perenă. Întrebuinţări. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. în bolile respiratorii. extract moale. Amestecate cu tutun. asarita. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. Substanţe active importante: uleiul eteric. Frunzele sunt mari. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. În vârful tulpinii se află floarea. expectorante. Podbalul înflorește toată primăvara. decoct. Substanţe active importante: glucozizi. rizomul se macină și se obţine o pulbere. expectorant (puternic). Plopul este. Prezentare. unguent. Denumiri populare: brusturel. În anumite condiţii. în șanţuri. flebita. dextrină. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. numeroase săruri minerale. în surpături.

Întrebuinţări. Florile. fiind ceva mai mici. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. Frunzele portocalului sunt mici. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. fiind folosite. acizi organici. în afecţiuni pe fond nervos. rămân verzi și în anotimpul rece. zaharuri. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Întrebuinţări. Prezentare. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. deranjamente stomacale. boli de rinichi. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. Atât din flori. care înflorește primăvara de timpuriu. rotunde. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. acoperită de perișori. proteine. Face parte din familia ranunculaceelor. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. Aparţine familiei rozaceelor. reprezentativ pentru zona mediteraneană. diuretice și antidiareice. Tulpina este foarte ramificată. flori și coaja fructului se prepară infuzie. săruri minerale. Prezentare. Datorită compușilor săi. stomatite.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. vitamina C (în cantitate mare). spasme. pulpa fructului și coaja acestuia. Fructele. Din coajă și frunze se obţine un decoct. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. depurative. săruri minerale. guta. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. Preparatele pe bază de frunze. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. sunt bune de cules toamna. în culoare albastru-brumat. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. corcodel. împărţite în trei lobi. laxative. Întrebuinţări. au marginea ușor crestată. În tradiţia populară. poţiuni. artrita. chiar montane. flori și coajă de portocală sunt indicate. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. prin poiene. Este un arbore cu înălţime redusă. Portocalul face parte din familia rutaceelor. Frunzele sale. pe terenuri accidentate. florile fiind albastre. de unde și numele de hepatica. soluţii apoase. Denumiri populare: spin. uneori mai mult. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. având. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. stări de agitaţie ușoară. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. taninuri. iar pulpa fructului se consumă ca atare. cărnoase. în frunze – hesperidă. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. în afecţiuni ale vezicii urinare. această plantă poate fi toxică. cu precădere. mici. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. în formă de elipsă. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. febră. în jur de patru-șase metri. obezitate. Din frunze. camferină. pe fâneţe. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Substanţe active importante: anemonină. săruri minerale. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. în fructe – zaharuri. sedative. Frunzele. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. încă înainte de a înfrunzi. Porumbarul crește la marginea pădurilor. cu petale mari. cu succes. preferând terenurile calcaroase. alături de lămâi. fiind. Prezentare. scorombar. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. în mod obișnuit. florile. Denumire populară: trei răi. gingivite. vitamine (mai ales vitamina C). Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. ușor cerate. în tufărișuri. Portocalul este o plantă de climă blândă. fructele. acizi organici. Este o plantă cu aspect foarte plăcut.

ca aliment. Denumire populară: perj. adică face bila mai activă. vitaminele C. Întrebuinţări. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. Denumiri populare: cucuruz. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. bătături. săruri de potasiu și calciu. Pentru terapii. acţionând și în afecţiunile reumatice. și ca un bun pansament digestiv. Prezentare. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. o băutură alcoolică. saponine. tuse. care are niște terminaţii lungi. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. remarcându-se prin tulpina sa groasă. oligoelemente. Mierea de prun este un adevărat medicament. un adevărat fruct minune. decongestiv. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. Pentru uz medicinal se prepară sirop. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. substanţe grase. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. acizi. sedativă. dischinezie biliară. decoct. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. Întrebuinţări. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. hemostatică. prazul are un bulb. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. Face parte din familia rozaceelor. faringită. bioxid de siliciu. înaltă până la 40 – 50 cm. B2. Din punct de vedere medicinal. iulie sau chiar august. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. ulei volatil. Frunzele sunt eliptice. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. caroten. pruna fiind. E și K. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. prin fermentare și distilare. suculentă. mucilagii. Substanţe active importante. De asemenea. cardiace. reumatism. Originea prazului este în zona Mediteranei. sudorifică. de asemenea. mai harnică. Poate atinge o înălţime de 2. Pentru consum alimentar. Aparent atât de neînsemnată. Floarea din vârful porumbului. Frunzele sunt lungilanceolate. zaharuri. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. Substanţe active importante: proteine. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. formată din frunze răsucite. este floarea masculină. gută. Aceste terminaţii lungi. abcese. vitamina C. apar în aprilie. cistită. Prazul este laxativ. Mai mult decât atât. metroragii. fragedă. cu marginile fin crestate. calculoză renală. expectorant. pur și simplu. diuretic. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. manită. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. albe sau alb-verzui. tulburări de menstruaţie. antiseptic. Prezentare. Floarea femelă este știuletele. Prezentare. fiind căutate de albine. ramificată. prazul are și virtuţi cosmetice. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. Înflorește în lunile iunie. PP. săruri minerale. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. Prazul este o plantă bienală. păpușoi. asemenea mărului. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. celuloză. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. având și . vitaminele B1. Florile. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. În pământ. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. pulmonare.50 metri. metrite. calmant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. macerat.

mai ales în zonele de deal și submontane. însă. caroten. Face parte din familia salicaceelor. au culori diverse. zaharuri și hidraţi de carbon. mucilagii. infuzie. Prezentare. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. mai ales de pe ramurile tinere. macerat. coaja. în cantitate mare. Răchita roșie se găsește în flora spontană. în lunci și zăvoaie. laxative. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. suc. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. extracte. numai frunzele. deci când planta este plină de sevă. roșioară. de asemenea. decoct. reumatismul. prunele conţin. Substanţe active importante: ulei volatil. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. a splinei. obezitatea. . precum și în gastrite. Se prepară decoct. acid salicilic (salicilină). cu mici crestături pe margine. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. prin pădurile de deal și câmpie. Valoare medicinală au și frunzele. Prezentare. Fructele. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Din frunze și coajă se prepară decoct. fructul fiind o capsulă. mari. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). având efecte depurative atât pentru ficat. sunt. glucozide. Substanţe active importante: flavone. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. iar din celelalte se poate obţine infuzie. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. precum și florile (mâţișorii). specialiștii recomandă cure de prune. Crește și în flora spontană. celuloză. unde există mari livezi. celor care au imunitatea slăbită. în preajma apelor. Potrivit unor specialiști. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. tanin. Frunzele sunt lanceolate. dar și uscate. totodată. macerat. vitamine. a rinichiului. Denumire populară: pufuliţa păroasă. pe malul apelor curgătoare. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. și proprietăţi diuretice. frunzele. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. Răchita roșie crește în locuri umede. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. Preparatele medicinale. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. mucilagii. decongestive. aurii.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. pectine. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. Răchita roșie este un arbore pitic. petalele având circa doi cm lungime. anemicilor. ateroscleroza. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. convalescenţilor. Frunzele acestei plante sunt mari. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). pulbere din scoarţă. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). Prunul este un arbore foarte răspândit în România. fiind recomandate în boli grele. sau chiar o tufă mai dezvoltată. dar și pe locuri pietroase. dar se și poate cultiva. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. în perioada de la mijlocul primăverii. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. Florile. Uscate. macerate. cât și pentru rinichi. adică banalele prune. Întrebuinţări. având. reconfortante pentru întregul organism. Întrebuinţări. petalele florilor. uneori. Denumire populară: răchită. de culoare roșie. acizi organici. miezul sâmburelui. astenicilor. Pentru uz medicinal se recoltează coaja.

Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii.50 metri. în asemenea caz. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. ulceraţiile pielii. Substanţe active importante: ulei volatil. În anumite zone ale României. cicatrizante. nevralgiile. hemoragiile hemoroidale. Florile au culori roșu-violet sau roz. rănile greu vindecabile. muchiată. Întrebuinţări. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. de cele mai multe ori grupate. Înălţimea sa. perenă. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. Își are originea în Asia. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. Planta este mult căutată de albine. vârfurile tinere. decoct. fiind socotită ca un fel de chinină. Substanţe active importante: acizi. un extract. ulcere. Prezentare. din care se prepară infuzie. Trăiește circa 10 ani și este . ca erbacee. Datorită compușilor din coaja ei. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. derivaţi flavonici. guta. pentru proprietăţile sale medicinale. gripele. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). băile cu decoct de coajă de răchită roșie. făină. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. insomniile. stările depresive. glucozide. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. revitalizându-l și echilibrându-l. tulpină puternică. cicatrizantă. Aparţine familiei poligonaceelor. în mlaștini. asigurând o primenire a organismului. De asemenea. în locurile unde crește și răchita roșie. antidiareică. Răchita roșie este hemostatică. Întrebuinţări. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. este impresionantă – peste 2. în terenuri accidentate cu umezeală multă. Rizomul este gros și bine dezvoltat. Denumire populară: rubarbă. Rheum palmatum. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. Răculeţul se folosește. Prezentare. lemnușcă. precum și în septembrie. analgezică. în schimb. Crește în locuri umede. Aceste două specii se găsesc. de obicei. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. astringentă. prin urmare. reventul apare numai sub formă cultivată. un vin medicinal. care se recoltează în luna mai. uneori fiind aproape albe. inclusiv rizomul. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. virozele. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. hemostatice. celebră fiind. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. într-o inflorescenţă sub formă de spic. și se află la subsuoara frunzelor. rabarbură. febra. ca depurativ general. amidon și foarte mult tanin. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. În România.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. Aparţinând familiei litraceelor. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. extract. pentru salate. colină. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. hemoragii gastro-intestinale. Prezentare. Răculeţul este o erbacee târâtoare. În general. deja adoptate și de naturiști. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. răchitanul este o specie de erbacee perenă. Are un rizom lemnificat. pe marginea apelor. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. Partea medicinală a plantei este rizomul. fiind o meliferă cunoscută.

fiind un adevărat agent revulsiv. dar și cu multă precauţie. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. ulei volatil. iar florile. foarte rar. dar care se dă și prin răzătoare. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. cu o înălţime de până la doi metri. Originar din Af rica.50 metri înălţime. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. formează un panicul și au culoarea purpurie. sirop. goală pe dinăuntru. citric. Prezentare. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. conţine seminţe bogate în ulei. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. ulei volatil. Fructul de revent este o nuculă. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. microelemente. despre ridichea neagră. gută. B2 și C. care aglutinează globulele din sânge. microelemente. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. dar și un remediu în multe afecţiuni. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. . din care se prepară suc. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. aceștia fiind principalul agent laxativ. rafanol. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. vitamina C. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. stomacul leneș. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. vitamine. violete. emodină. B2. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. în mod obișnuit. peţiolul fiind lung și puternic. Întrebuinţări. proteine. vitaminele A. Raphanus niger (ridichea neagră). printre care hidropizia. Are o rădăcină pivotantă. Ridichea este o erbacee bienală. Denumire populară: căpușă. Substanţe active importante. Tulpina este cilindrică. frunzele – când sunt tinere și mici. De altfel. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. în luna iunie. Prezentare. fiscion. care apar la începutul verii. lipsa de poftă de viaţă. utilizat în aplicaţii locale. hidraţi de carbon. roșii. lactic. Întrebuinţări. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. Folosită. oxalic. cu peţiolul lung. Frunzele sunt palmatlobate. Întrebuinţări. proteine. iar florile apar grupate. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. din care se prepară o pulbere. Preparatele de ridiche contribuie. Combinate cu miere. precum și o substanţă specifică numită reină. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. Este vorba. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). crizofaneină. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. reocrisină). Substanţe active importante: foarte mult potasiu. cum ar fi impotenţa. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. lipsa poftei de mâncare. paraziţii intestinali. sub formă de capsulă cu ghimpi. tanin. în mod curent. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. la buna funcţionare a ficatului. reumatisme. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. dizenteria. Ricinul este o plantă erbacee. anuală. tocoferol. Face parte din familia euforbiaceelor. B1. mai ales. acizi organici.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. indigestia. Reventul conţine vitaminele B1. tusea. puternică. tuse. cele bazale având chiar și un metru lungime. roșie sau albă. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. neagră. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. colecist. bilei. astm bronșic. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. Ricinul are. Reventul are un rizom bogat. alungită sau sferică. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. și în alimentaţia din zilele noastre. de asemenea. valoare ornamentală și medicinală. Fructul. rinichilor. dischinezie. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. dezvoltate. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. acid malic.

tăiate felii sau rase. De altfel. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. puternic clorofilate. Florile. Consumate ca aliment. Din acest motiv. cum ar fi ulcerele cutanate. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. acid citric. pentru preparate medicinale. unele greu de remediat. iar fructele se consumă ca atare. în dreptul ficatului. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. seminţele. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. Rodul pământului crește prin păduri. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. Datorită conţinutului de aroină și conicină. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. în număr mare. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. Prezentare. infuzie. lipsa de poftă de viaţă. au culoarea roșie. biliară și renală. cele hepatică. pectine. Denumire populară: calendarul codrului. amidon. în zone umbroase și umede. diaree. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. fiind indicate în astenii. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). dizenterie. Prezentare. adesea. mai și iunie. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. Seminţele se pisează. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. rareori de formă ovoidală. prin culturile de grâu. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. lanceolate. la oprirea hemoragiilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. cu peţiolul lung. groase. decoct. conicină. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. Se prepară pulbere. de formă cilindrică. Fructul său este original ca structură. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). muciiagii. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. fiind deosebit de frumoase. celuloză. Își are originea în Persia și Mesopotamia. Întrebuinţări. Bine mărunţiţi sau maceraţi. bobocii florali. a blocajelor intestinale. tanin. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. Ușor de găsit în zona mediteraneană. de asemenea. acizi. epuizare. la cicatrizarea rănilor. lucioase. substanţe grase. minerale. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. și fructul bine maturizat. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). Frunzele sunt mari. Rodul pământului este o erbacee perenă. Unii specialiști recomandă. care se recoltează primăvara foarte devreme. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). . fructele. Sunt. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. glucozide. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. însă. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Contribuie la revigorarea organismului. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. tanin. dar mai puţin pronunţate. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. Întrebuinţări. Arum orientale. Carex arenaria. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia.

garanţa. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. Din acestea se prepară infuzie. care are culoare roșie. a medicului. uneori numai florile. fiind util. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. anemie. Din punct de vedere medicinal. lucidină. uneori neagră. antiemetică. Potrivit lui Valnet. Întrebuinţări. poate duce la grave probleme de sănătate. mai ales a lucidinei. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. are patru muchii. În acest sens. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. Rizomul. reumatisme. Datorită compușilor săi foarte activi. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. se vopseau textilele. preferând locurile uscate și adăpostite. vârfurile tinere cu frunze și flori. Din punct de vedere medicinal. stomahică. altădată. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Totuși. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. pe taluzurile drumurilor. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. tanin. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. și rizomul. Crește pretutindeni în flora spontană din România. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. Florile formează o inflorescenţă. carminativă. busuiocul stupului. mărunte. marele specialist francez Jean Valnet. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. Totodată. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. citroneol. citrol. extracte. este lemnificat. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. pulbere. Se administrează intern. antidiareică. În general. Această plantă crește pe pârloage. camfor. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. Aparţine familiei rubiaceelor. antiseptică și cicatrizantă. Prezentare. sedativă. Rogozul. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. decoct. aparţinând familiei labiatelor. Tulpina are muchii și se ramifică. pe marginea terenurilor cultivate. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. și mai ales fără supraveghere. rahitism. roiște. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. purpurină. include rogozul în categoria plantelor medicinale. Denumiri populare: iarba de vopsea. Roiniţa înflorește toată vara. Rizomul său este mediu dezvoltat. alizarină. Utilizarea lor timp îndelungat. boli ale pielii. Intern. valoroase sunt frunzele. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. pe marginea drumurilor. sub formă de fiertură (decoct). ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. pe fâneţe și poieni. pe pajiști. în pământuri înţelenite. Este bacteriostatică. tanin. coleretică. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). ajungând până la 80 cm înălţime. o plantă din familia ciperaceelor. Întrebuinţări. principii amare. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. roiba intensifică activitatea bilei. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. spasme și colici pe traiectul gastro- . rogozul are proprietăţi depurative. Mai mult decât atât. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. în luminișuri. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. Florile. în zonele de câmpie și deal. Denumiri populare: iarba roiului. în boli ale articulaţiilor. tinctură. Substanţe active importante: ulei volatil. lipsă de poftă de mâncare. suc. antispastică. diuretice și sudorifice. Prezentare. iar tulpina. din care se prepară infuzie. este o erbacee iubitoare de umezeală. de culoare brun-gălbuie.

iar frunzele. Extern. combat ameţelile. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. mixturi. puternice. palmate. având niște flori mici. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. Roua cerului înflorește toată vara. având. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. Substanţe active importante: chelidonina. Astfel. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. de exemplu. Are influenţă. Din punct de vedere medicinal. au peri lungi. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. pierderile scurte de conștiinţă. Prezentare. De asemenea. printre care și chelidonina. hemochelidonină. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. proptopină. Florile. albe. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. Tulpinile. . și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. Preparatul principal este un ceai. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. între două și opt pe fiecare plantă. anghină pectorală). efecte antitumorale. sunt toxici. extracte. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. și asupra sistemului nervos. latex. brânza. o infuzie. Darwin. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. se spune. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. de asemenea. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. Aparţine familiei droseraceelor. taninuri. amidonul și grăsimile vegetale. suc. Preparatele cele mai cunoscute. Rostopasca este o erbacee perenă. migrenele. împiedică dezvoltarea bacteriilor. Sunt rotunde. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. putem constata că este vorba. diaree. din familia papaveraceelor. reduce glicemia. lipsă de poftă de mâncare. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. îmbunătăţesc activitatea stomacului. amplifică secreţia biliară. compuși săi fiind toxici. carnea crudă și friptă. Substanţe active importante: chinonă. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. antitusive. diminuează stările de agitaţie și neliniște. culoarea lor fiind galben-aurie. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. Denumire populară: negelariţă. dischinezii biliare. blocajele digestive. Întrebuinţări. facilitează digestia. dar refuză zahărul. de exemplu. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. Intern. vomă. în păduri. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. tulburări neurovegetative. prin grădini mai puţin îngrijite. în liziere. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. enzime. Chinona. au culoare roșietică și peri glandulari. Unii dintre ei. mai ales prin faptul că este carnivoră. printre altele. antibiotice. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Prezentare. laptele. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. Întrebuinţări. acizi. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. sparteină. Această plantă este consumatoare de insecte. mezelurile. cheleritrină. în tratarea tusei spastice. valoroasă este întreaga plantă. Citind această listă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal.

Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. lucioase. rozmarinul fiind o plantă aromatică. În România. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. acid lactucic. boli ale ficatului (hepatită acută. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. loţiuni. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. acid rozmarinic. locuri lăsate în paragină. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. calciu. în tulburările neuro-vegetative. hipotensive. fier. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. cineol. Acţionează. hidraţi de carbon. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. pieloase. lactucină. Florile au culoarea albastră. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. în nevralgii sau în hemiplegii. Prezentare. camfor. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. B1. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. Valoare medicinală au florile. frigiditate. lăptucă. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. tanin. dischinezie biliară. De asemenea. cetone. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. cel mult. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. vitaminele A. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. Face parte din familia ranunculaceelor. apoi potasiu.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. Întrebuinţări. rareori albă. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. glucozide. impotenţă. Există mai multe specii de salată verde. fâneţe. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. cataplasme. iar frunzele sunt sesile. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. hipotensiune. calciul. oboseală îndelungată. Prezentare. dureri de inimă. decoct. laxative. în mod benefic. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. astm. terenuri frământate. B2. Potasiul. doi metri. rămân mereu verzi. boli cardiovasculare. Salata verde este o erbacee legumicolă. ciroză hepatică). mai și iunie. C și E. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. fosfor. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. Florile sunt solitare. fiind folosit în anemii. sedative. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. depurative. cu o înălţime de maximum 40 cm. Este tonifiant și revitalizant. penat-sectate. în proporţie de 12%). ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. Frunzele rozmarinului. ale articulaţiilor. Denumiri populare: marole. Întrebuinţări. tulburări de funcţionare a creierului. caroten. Prezentare. galben-aurii. din care se prepară infuzie și tinctură. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. astenie. de formă aciculară. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. violacee sau chiar roșie. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor.

În mod curent. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. Denumire populară: lemnul câinelui. Prezentare. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). insomnii. În uz extern. în mod obișnuit. Crește. La rândul său. florile. arsuri gastrice. pământuri părăsite. Florile au o culoare amestecată. sub formă de cataplasme de frunze. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. vonicer. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. de verde cu galben. Denumiri populare: brebene. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. scoarţa. Salcâmul. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. este un arbore exotic. mici și au formă de elipsă. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. mai ales în hipertensiune. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. durerile reumatismale. grupate sub forma unui ciorchine. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. proprietăţile calmante și antispastice. tufărișuri. Prezentare. în principal. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. acum mai bine de 2000 de ani. Face parte din familia celastraceelor. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. salcâm alb. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. atât de cunoscut la noi. ciclurile menstruale dezordonate. uneori și mai mult. . anafrodiziacă. migrene. fiind. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. de bronșită și astm. lemn alb. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. un galben-pal spre verzui. în zonele de câmpie și deal. Întrebuinţări. Frunzele sunt ușor cărnoase. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. În aplicaţii de uz extern. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. infuzie și decoct. ulcer gastroduodenal. afecţiuni ale tractului respirator. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. Datorită compușilor săi deosebit de activi. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. de insomnie. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. Evonymus latifolius. Salata verde este nu numai calmantă. Fructul este o capsulă. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. intensificându-i activitatea. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. plus o grupare de heterozoide. Florile au miros frumos. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. consumul acestei plante reducând glicemia. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. deci. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. uneori și la munte. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. Întrebuinţări. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. acacie. De asemenea. ci și diuretică. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. originar din America. locuri în care a fost pădure. mai puţin la munte.

Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. de două-trei ori pe zi. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. abcesele dentare. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. cineol. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. dischinezia biliară. Salcâmul japonez. în funcţie de necesităţi. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. febrifugă. sunt grupate. Se bea ceaiul. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. culese cu puţin timp înainte de a înflori. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. galben sau violet. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. Frunzele au formă ovală. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. comprese. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. un arbore din f amilia papilionaceelor. Saschiul este o plantă erbacee perenă. mai multe varietăţi. Prezentare. expectorantă. glaucomul. Modul de administrare propus de dr. Florile. în perioada de maximă vegetaţie. tulburările de ciclu menstrual. penat-compuse. camfor. alcaloizi. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. de culoare albă cu reflexe verzui. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. hipoglicemiantă. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. gastritele hipoacide. decoct. Substanţe active importante. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Denumiri populare: salcâm boieresc. sedativă. cea numită Salvia officinalis. în tratarea insomniilor. salvia fiind. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. soforă. au florile. Frunzele sale. iar florile sunt de culori diferite – albastru. pectine. carminativă. terpene. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. fiind păroase pe partea inferioară și. în cazul salcâmului japonez. Este un copac puternic. stomatitele. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. Prezentare. unele afecţiuni ale ficatului. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. atonia stomacului. mucilagii. jaleș bun. Se mai prepară. aparţinând familiei . transpiraţiile exagerate. rutozide. totodată. Prezentare. printre altele. Dr. ulei eteric. are o talie mică și cunoaște. Valoare medicinală. Denumire populară: merișor. iritaţii. hipertensiunea arterială. hemoroizii. diabetul. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. în dezvoltarea sa. compuși estrogeni. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. însă. loţiuni. Întrebuinţări. ci și ca arbust ornamental. antiinflamatoare. Salvia. infuzie pentru băi. antibacteriană. mai deschise la culoare pe această parte. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. gingivitele. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. rosături ale pielii. Denumiri populare: salbie. brebenoc. tonic venos. valoare medicinală având. aftele. Substanţe active importante: glicozide flavonice. după mese. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. borneol. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. șerlai. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. Întrebuinţări. alb. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare.

cicatrizante. lipide. Extern. pectină. vincosidă. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. cum ar fi eczemele. iubitoare de umezeală și umbră. mici. extracte. sunt dispuse în rozetă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. saponine. Întrebuinţări. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. din care se pot prepara următoarele: decoct. glucide. au formă de elipsă. Este relaxant. lucioase. inflamaţii ale gingiilor. violet sau roșu spre roz. edemele. dotate cu un peţiol lung. de culoare alb-roșietică. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. vermifugă. acizi organici. favorizează oxigenarea creierului. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. Prezentare. Preparatele de saschiu se utilizează. viermi intestinali. bronșite. dar și restul plantei. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. ulei volatil. diaree. în boli de ficat. impetigo. Întrebuinţări. comprese. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. de pildă). alte deranjamente stomacale și intestinale. oxiuriaza. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. acizi. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. odogaci. Din ea se desprind tulpinile secundare. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. sudorifică. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. pecinginii. decoct. în astm. se macerează sau se folosește la decoct. expectorantă. hidraţi de carbon. săruri minerale. dureri de gât. vasoregulator. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. printre care săruri minerale. în special partea dinspre vârf. Sunt recomandate în dischinezii biliare. calmante. Florile sunt colorate în albastru. dischinezii biliare. compusului numit vincamină. antiinflamatoare. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. uneori sunt albe. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. se grupează într-un fel de capitul. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). Frunzele. infuzie. Denumiri populare: văcăriţă. precum și rădăcinile. la marginea pădurilor. rareori albă. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. pe liziere. În timpurile vechi. care se mărunţește. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. în tufărișuri. rareori. în primul rând. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. herpesul. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. Substanţe active importante: florile. cicatrizantă. sau chiar vârful. Aparţine familiei umbeliferelor. recomandă utilizarea întregii plante. Florile. vasodilatator. reduce tonusul arterial. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. rășini. pe care se dezvoltă florile. în Occident. Se prepară infuzie. Prezentare. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. iunie și iulie. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. Apar în mai. Întrebuinţări. cu precădere. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. dizenterie. întâlnită prin pădurile de la munte. afecţiunile dermatologice. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. berbecei. enterite. Frunzele. Seminţele conţin ulei și acizi organici. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). săruri minerale. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. flavone. depurativ. substanţe albuminoide. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. Și tot din acele timpuri. . un vin medicinal și. cu tot cu frunze tinere și flori. glucide. în afecţiuni cardiace. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Datorită. extract fluid. săpunel. precum și în cele legate de circulaţia sângelui.

cumarină. precum și în diabet. Au frunze lungi și înguste. sunt micuţe. În asociere cu alte plante medicinale. aparent la întâmplare. importante calităţi medicinale. este o plantă ce crește la malul mărilor. se obţine o mixtură. mai rar. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. Sânzienele sunt plante erbacee. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. Prezentare. fiind folosite la salate. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. de exemplu. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. glucide. scaiete. din care se prepară decoct. saponină. Se prezintă ca o tufă sferică. Aparţine familiei umbeliferelor. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. frunzele. fiind toxică. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. sunt dispuse grupat. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Procesul de înflorire. sânziene. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. în primul rând. Rădăcina are miros de morcov. precum și afecţiuni pulmonare. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Prezentare. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). Florile. sirop diuretic. remarcate prin florile lor galben-aurii. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. în fâneţe și poieni. iar la maturitate se lemnifică. la înflorire. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Frunzele sunt spinoase și . a căilor urinare și a ficatului. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. cu inflorescenţe bogate. de asemenea. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. Sânziana albă (Galium album) are. în partea superioară se ramifică. Tulpina are patru muchii și este subţire. extract fluid. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. săruri minerale. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. în panicule. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Preparatul principal este infuzia. Are dezvoltare bienală sau perenă. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. în prezent fiind pe cale de dispariţie. Potrivit francezului Jean Valnet. de mici dimensiuni. pe terenuri părăsite. de mai mică amploare însă. Acest scai. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. cu tulpină dreaptă. Substanţe active importante: ulei volatil. având un aspect impresionant. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. tanin. Se știe.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. în funcţie de climă. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. Denumire populară: drăgaică. bienală. între 30 și 100 cm. De asemenea. Întrebuinţări. un calmant asemănător cu teiul. Este. dese. continuă până în septembrie. Întrebuinţări. Prezentare. Denumire populară: mături. întâlnit mai rar. înălţimea plantei fiind cuprinsă. În unele ţări. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. ghimpe. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. și cu miros foarte plăcut. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Substanţe active importante: ulei esenţial.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. înconjurate de spini. Se prepară un extract. frunzele și florile. pe marginea drumurilor. aceștia fiind ascuţiţi. pe terenuri necultivate. împodobite cu spini. Scaiul măgăresc înflorește târziu. De altfel. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. tanin. Frunzele sunt mici și dinţate. fiind un expectorant puternic și un calmant local. revitalizante. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. Substanţe active importante: flavone. fiind identificată printr-un rizom gros. maidanele. Întrebuinţări. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. decoct. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. mai ales. Pe marginea florii. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. în locuri uscate sau aflate în paragină. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Prezentare. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. mai ales în locuri bătătorite. frunze alterne. de jur. Substanţe active importante: saponinele. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. din acest motiv. mai ales sub formă de decoct.50 metri. Aparţine familiei compozitelor. Prezentare. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. remarcabile. infuzie. au culoare violacee. dispuse în capitule. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Florile apar pe tot parcursul verii. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. tractul gastro-intestinal. Întrebuinţări. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Scara Domnului este o erbacee perenă. umblate – cum ar fi izlazurile.împrejur. alcaloizi. suc și vin medicinal. florile având culoarea roșie-roză. În practica medicinală se prelucrează toată planta. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. marginile drumurilor. însă. Prezentare. adesea. Crește în locuri . de culoare galbenă. Tulpina este dreaptă. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. uneori albă. în primul rând pentru reducerea febrei. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. lanceolate. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Denumiri populare: spinul vântului. precum și în ulcere gastroduodenale. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. des întâlnită în flora spontană. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. cu frunze mari. tulpină înaltă până la 1. Întrebuinţări. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. cumarină. ulei eteric. spre sfârșitul verii. înaltă. în locuri sălbatice. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. Sunt folosite în răceli. pe marginea drumurilor. se găsesc spini. cu precădere frunzele și florile. recomandate fiind. lungi. flori sub formă de panicul. Denumire populară: scăricica. scai albastru. împărţite în lobi. de aceea. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. diuretice. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. Face parte din familia umbeliferelor. decoct. perenă. Curăţă organismul și. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. pe pajiști. iar florile. Denumire populară: ghimpe mare.

în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). pulbere. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. furunculozele. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. infecţii ale căilor urinare. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. Face parte din familia primulaceelor. tincturi. Schinelul. trifoliate. trigonelină. pecingine. fiind. cataplasme.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. săruri minerale. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. macerate. și un sedativ eficient și suportabil. Substanţe active importante: saponine. enzime. în caz de suferinţe biliare (litiază). poţiuni. Tulpina – ramificată. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. Prezentare. dar și expectorante și sedative. depresii. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. În orice caz. originară din zona Mării Mediterane. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. colină. Schinduful este o plantă erbacee anuală. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. fiind utilizat. Denumire populară: sfindoc. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. astenicilor. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. atunci când acestea au îngălbenit. Denumiri populare: șofran sălbatic. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. tonoide. de multă vreme. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. cataplasme. . cum ar fi plăgile. adică puţin înainte de înflorire. cilindrică. Prezentare. glucide. este puţin cunoscut omului obișnuit. Prezentare. celor care scad în greutate. ca buruiană. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. Întrebuinţări. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. răni ulcerate. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. rănile ulcerate. rahiticilor. Întrebuinţări. sunt bogate în ulei gras și lecitină. hemoroizi. Poate fi întâlnit. epilepsie. pulbere. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. mai ales în vegetaţia mică montană. celor care n-au poftă de mâncare. care se recoltează cu tot cu păstăi. ci și veterinare. Este recomandat anemicilor. nu numai în tratamente umane. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. cu tot cu flori. Schinduful are un miros specific. unele alergii. astenii nervoase. puternic. în perioada ei de maximă vegetaţie. eczeme). Prin prelucrare se obţin extracte. Schinduful revitalizează întregul organism. Frunzele sunt alterne. Substanţe active importante: saponine. tanin. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. diabeticilor. extracte. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. iarbă amară. numai rareori fiind erecte. Substanţe active importante: saponine. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. o plantă din familia compozitelor. flavone. prin semănături. totodată. Întrebuinţări. Face parte din familia leguminoaselor. Aparţine familiei polemoniaceelor. Se prepară decoct.

pentru . Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. extract. bactericide și ușor sedative. care se obţine de la acest arbust. Cinnamomum zeylanicum. sucuri sau vin. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. Scorţișorul este un arbust exotic. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. hidropizie. au acţiune astringentă și tonică. dar și medicinal. tinctură. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. mucilagii. Scorţișoara face bine și pancreasului. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Sebeșului. Face parte din familia lauraceelor. tonice. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. nefrite. atunci când este recoltată. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). enterocolită. Din acest motiv. Crește în flora spontană – pe dealuri. dar și prin Munţii Maramureșului. în regiunile subalpine. guturai rebel. edeme. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). Întrebuinţări. arsurilor. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. gingivite. precum și pofta de mâncare. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. Frunzele au formă lanceolată. reduc febra. grupate. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. Întrebuinţări. ulei volatil. pilule. răceală. pulbere. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. precum și în Carpaţii Meridionali. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. potrivit unor practici medicinale străvechi. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. foarte persistent. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. Prezentare. fiind considerată. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. Această coajă are. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. glucide. mirosul fiind înţepător și aromat. un gust acru-dulceag. Bihorului. în mod obișnuit. cicatrizante. Denumire popuiară: scrântitoare. În uz intern. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. se face infuzie. consistent. extracte. rezine. Întrebuinţări. ulceraţiilor. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. diaree). Produsul de interes economic. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. pectine. vin tonic. Cinnamomum cassia. siropuri. și un bun afrodiziac. tanin. rezine. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. puternice. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. incontinenţă urinară. Schinelul este recomandat și în reumatism. antimicrobiene. Rizomul este cilindric. arsuri. fiind dinţate. aperitive. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). de culoare galbenă. schinelul are și calităţi de agent febrifug. tormentol. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. este scorţișoara. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. Prin uscare intensă. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. Substanţe active importante: ulei eteric. taninuri. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. gros de circa doi centimetri. săruri minerale. Totodată. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. antiparazitare. astm. Scorţișoara are efecte relaxante. uniform cerate. întâlnit în flora din Indochina și Australia.

alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. infecţii ale căilor urinare. cu frunze imparipenate. Florile au culoare albă. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. Această graminee. Denumire populară: scoruș păsăresc. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. în boli reumatice. hipertensiunea. proteine. fiind dreaptă. Denumire populară: oţetar. Sub formă de ceai (decoct). Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. Substanţe active importante: săruri minerale. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. celuloză. în jur de cinci metri. formând adevărate tufărișuri. frunzele și lăstarii tineri. culoare galbenă. Întrebuinţări. Frunzele – plasate altern. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. în anemii. Alături de hidraţi. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. Prezentare. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. miricetină. Substanţe active importante: gumirezină. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. sunt acrișoare și au culoare roșie. de morcov. circa 69%. cunoscătorii . de mărimea unui bob de mazăre. iar fructele. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. Scumpia înflorește în luna mai. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. Din boabele de secară se face făină și. amidon. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. Secara activează circulaţia sângelui. însă. dar nu în zonele de mare înălţime. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. arterioscleroza. reechilibrant. totodată. prin iulie-august. Întrebuinţări. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. ceva mai rotunjite la vârf. Prezentare. gingivite. Scorușul este o plantă meliferă. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. uneori.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. Valoare medicinală au fructele. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. din mai multe spiculeţe comprimate. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. format. cum ar fi cele de ficat. Rhus cotinus. lipide. cu o înălţime destul de redusă. surprinzătoare. în asociere cu alte produse. Atunci când. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. fiind indicate în stomatite. este lăsată să ajungă la maturitate. Tulpina și ramurile au o interesantă. cu frunze linear-lanceolate. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. glucide. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. Secara înflorește târziu. Întrebuinţări. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. sorbină. un decoct. acid specific. sorbit. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. care sunt. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. Coroana este bogată. și foarte hrănitoare. reprezentând până la 13%. taninuri. incontinenţă urinară. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Prezentare. remineralizant. la rându-i. Se spune că secara are avea. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. cunoscute sub numele de scorușe. Inflorescenţa este sub formă de spic.

Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. whisky-ul adevărat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. convalescenţilor. fosfor). Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. dar și în afecţiuni ginecologice. stomatite. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. anemicilor. în fiecare dimineaţă. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. B1. Dezvoltă o rădăcina puternică. acid glutamic. prezentându-se sub forma unor mici capitule. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. remineralizant. microelemente rare (rubidiu. decoct și cataplasme. situate în vârful plantei. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Denumire populară: floare de paie. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. Sfecla roșie este o plantă bienală. Pe această tulpină apar florile. Este o plantă perenă. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. Determinând formarea de enzime. cesiu). reconfortant. Prezentare. afecţiuni oftalmologice (blefarite. uneori mai mult. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. și asupra calculilor renali. de culoare galbenă. antiinflamatoare. iar florile. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. totodată. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. Întrebuinţări. B2. Aceste cure. Pusă la foc. Foarte folosit în terapii. pentru întărire și revitalizare. În al doilea an. fier. faringite. revigorant. sodiu. betacianină. de culoare alb-verzuie. Datorită conţinutului său complex. ramificată în partea superioară. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. planta își păstrează forma și . florile sale. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Tăiată. precum și în salate. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. timp de o lună. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. De altfel. afte. sedative. Are și proprietăţi diuretice. dar și celor care au probleme circulatorii. sfecla roșie își pierde din calităţi. chiar lemnoasă. Siminocul face parte din familia compozitelor. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. vitaminele A. tanin. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. acţionând. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. C și PP. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. fiind preparată în cele mai diverse moduri. bine cunoscută în orice bucătărie. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. Planta este acoperită de perișori. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. Silurul este o micuţă erbacee. conjunctivite). colină. siminic. asparagină. Infuzia. cu o înălţime maximă de 30 cm. potasiu. Prezentare. culoarea ei fiind verde-cenușie. hidraţi de carbon. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. În primul an de vegetaţie. Prezentare. este sucul de sfeclă roșie. de culori diferite – violacee. care au și scop profilactic. rășină aromatică. aproape lemnoasă. dar și în alimentaţia curentă. protide. pentru uz medicinal. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. tare. liliachii. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. antimicrobiene.

stomatitelor. Frunzele au formă ovală. glucide (între 15 și 18%). Face parte din familia moraceelor. Smochinele sunt cunoscute. iar florile au culoarea galben-aurie. Prezentare. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. Întrebuinţări. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. aparţinând de familia balsaminaceelor. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. fiind punctate cu roșu. taninuri. de asemenea. însă. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. deosebit de puternice. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. Prezentare. preferând umbra și umezeala. ele au și alte efecte terapeutice. ale ficatului și ale bilei. Există chiar și o smochină medicinală. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. Florile au și un element de originalitate. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. . Prin tradiţie. indicate în optimizarea traficului digestiv. amigdalitelor. Smochina este tonică. ci frunzele și latexul de smochin. Întrebuinţări. Frunzele smochinului. anemicilor. arsurile și negii – a gingivitelor. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. Acest receptacul se va transforma în smochină. din care se face infuzie. reconstitutivă. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. cu o formă palmat-lobată. Totuși. mineralizantă. puternică. reumatismul. Sunt. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. cum ar fi cele de pe căile urinare. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. laringite. C și PP. plăcut. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. reconfortantă. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. în afecţiuni ale tractului digestiv. convalescenţilor. vitaminele A. prevenindu-se astfel un accident vascular. Apare și în flora din România. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. B2. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. proteine. guta. sunt mari. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. cărnoase și cu un miros specific. Substanţe active importante: săruri minerale. Tulpina este dreaptă.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. consistentă. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. bolile vezicii biliare. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. traheite).20 metri înălţime. pentru hrănire curentă. în reumatism. celor cu un consum mare de energie. culoarea ei fiind un albastru spre violet. și ca antibactericid și antiinflamator. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. totodată. macerat. cu precădere. decoct. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. copiilor. Pentru cure. Substanţe active importante: rezine. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. Slăbănogul este o erbacee anuală. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Mai nou. B1. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. flavone. reducând chiar și unele inflamaţii interne. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic.

mucilagii. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. de un verde intens pe faţa expusă la soare. Infuzia de soc (flori. reumatismul. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. de asemenea. Fiind un aliment complet. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. o minune a naturii. în tufărișuri. fiind o erbacee anuală. B1. carnea – maximum 20%). vitaminele A. cu precădere. săruri minerale – calciu. fructele. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. gripei. antiseptică. Soja hispida. bolilor de rinichi. fructe. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. Și. dispuse în inflorescenţe. rezine. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. Recent. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. Soia are frunzele paripenat-compuse. natriu. folosite în alimentaţia curentă. Cu infuzia din fructe. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. Aceste boabe. ceai diuretic. lipide (12 – 25%). Planta se remarcă prin măduva albă. totuși. Prezentare. în luminișuri și poieni. însă. fier. totodată. Celor suferinzi cu ficatul. soc negru. procentul de proteine din soia fiind. Denumiri populare: coramnic. bronșitei și provoacă sudoraţia. Întrebuinţări. acizi grași saturaţi. făină de soia. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. Infuzia din fructele. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. în zone cu vegetaţie amestecată. Scoarţa socului este crăpată. antiinflamatoare. lecitină. cu oboseala profundă pe fond nervos. enzime. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. scoarţa și rădăcinile. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. unul sau mai multe principii de hrănire. Fructele au culoarea neagră sau roșie. procesele de îmbătrânire. fosfor. Fructul este o păstaie. magneziu. în ulei – acizi grași nesaturaţi. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. D și E. Întrebuinţări. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. Au valoare medicinală florile. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). Infuzia de flori de soc se utilizează.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. scoarţă. acid linoleic. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. Soia își are originile în China și Japonia. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. într-adevăr. ușurând procesele . Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. acid oleic. a constipaţiei. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. printre care: infuzia de flori. zaharuri. în afecţiunile cardiovasculare. Socul are o importanţă medicinală deosebită. iboz. Prezentare. ulei volatil. sub formă de tufă. tanin. aminoacizi esenţiali. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. o dietă. accidentată. care conţine boabe. glucide (10 – 15%). C. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. într-o anumită măsură. rutozide. vinul de soc. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. potasiu. sau care au afecţiuni vasculare. fiind. germeni de soia. răcelilor. diuretică. B2. amine. acid linolenic. sucul de boabe. au și proprietăţi medicinale. în tratamentele de combatere a obezităţii. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. numite izoflavone. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). Socul crește în păduri. moi. în detrimentul părţii lemnoase. socul face parte din genul Sambucus. de pildă. rădăcini) este sudorifică. decoctul de scoarţă. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. Înflorește în lunile iunie și iulie. dar și în industrie. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. Aparţine familiei leguminoaselor. Combate scleroza și colesterolul.

Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. Destul de puţin cercetată. Prezentare. poftă de viaţă. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. Întrebuinţări. Prin urmare. extracte. Sovârvul. Din punct de vedere medicinal. carvacrol. colitele. La baza tulpinii. trifoiște. Crește mai ales în zonele montane. cataplasme. bună dispoziţie. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. bronhodilatator și antispatic. Are un rizom gros. stări psihice contradictorii. taninuri. digestive. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. bună dispoziţie. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. astmul bronșic. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. tusea convulsivă. timol. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. bufeuri. dizenteriile. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. uneori fiind și de culoare albă. Substanţe active importante: ulei esenţial. diareile copiilor. precum și infecţiile urinare. Denumiri populare: busuioc de pădure. dureri de articulaţii. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. tanin. eczeme. saponină și. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. nu trece de 60 cm. pe fâneţe. este un bun expectorant. la maturitate. o substanţă specifică numită sanguisorbină. Întrebuinţări. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. răcoritoare”. Cunoscătorii. sorbestreaua este căutată de naturiști. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. se valorifică planta în întregul ei. adică ar conferi. digestia defectuoasă. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. Se prepară: decoct. cât și extern. Plantă de fâneaţă. frunzele formează o rozetă. Prezentare. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. mai ales în locuri umede. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. având . În vârfurile ramurilor apar florile. gingivitele. Denumire populară: cerbărea. cerbăreaua. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. Sovârvariţa este o erbacee bienală. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. mai ales. circulaţie proastă. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. nevralgii. pe pajiști. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Substanţe active importante: ulei volatil. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. Fructul ei este o nuculă. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. gastritele hipoacide. diuretice. cicatrizante. printre care și marele herbarist Jean Valnet. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. sub formă de capitule. celui care o consumă. pusă în vin (frunzele și tulpinile). fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. Izoflavonele. antiinflamatoare. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Acest preparat are rol sedativ. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. De obicei. plantă aromatică și meliferă. infuzie. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. Acestea au culoare rozalie spre roșu. pudră. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. oprește sângerările bucale.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. aparţinând familiei rozaceelor. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. tinctură. Face parte din familia labiatelor. Sorbestreaua este o erbacee perenă. precum și prin tufărișuri.

acneea. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. în afecţiuni ale articulaţiilor. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. suc. B2. calciu. lipide. precum și în afecţiuni respiratorii. a i nimii și a ochilor. pentru consum curent. Erbacee legumicolă. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. în reumatisme. au funcţie de asimilare. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. cât și rădăcinile și rizomii. laxativ și depurativ. Întrebuinţări. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Spanacul. Întâlnit sub formă cultivată. protide. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. Ramurile sparanghelului. tusea. care nu prea trece de 30 cm înălţime. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. totodată. fier. fosfor. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. mai mult decât atât. Trăiește între 10 și 20 de ani. avitaminoza. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. ci și seminţele. Sparanghelul are un rizom puternic. uneori bienală. convalescenţilor. Este. consistente. tufărișuri. un diuretic moderat. E și K. mucilagii. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. B6. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. Frunzele au forma unor solzi lucioși. calciu. sodiu. B1. potasiu). Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. precum și o substanţă specifică numită spinacină. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. PP. acid folie. hidraţi de carbon. celuloză. hrănitoare. este o plantă anuală. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. Prezentare. Sparanghelul se consumă ca atare. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. spanacul este. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. contribuind la buna dezvoltare a fătului. de agent anticancerigen. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. mangan. Este recomandat și în gută. Substanţe active importante: vitaminele A. cărnoase. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. anemia. dar necesar. întâlnit în culturi. vitaminele B1. fosfor. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). pe care apar mugurii din care cresc lăstari. potasiu. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. glucide. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. luteină. rahitismul. Prezentare. de asemenea. fiind recomandat diabeticilor. B9. începând cu anul trei de vegetaţie. de culoare verde. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. filiforme. B2 și C. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. Datorită enzimelor pe care le conţine. sirop și tinctură. C. formă de săgeată și ovat-alungită. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. dar și medicinală – au peţiolul lung. precum și în stări de oboseală și epuizare. Sparanghelul are proprietăţi depurative. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. de salate sau de suc. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. Frunzele spanacului – partea comestibilă. preparându-se decoct. care sunt dezvoltate. protide. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. Potrivit acelorași studii. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. magneziu. scorbutul. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. Sparanghelul are compuși numeroși. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. Substanţe active importante: microelemente (fier. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. Din acest rizom cresc și rădăcinile. caroten. În mod obișnuit. sulf.

Florile. Prezentare. fiind o plantă erbacee. resuscitând întregul organism. tinctură. sunt galbene. Florile. Frunzele sunt peţiolate. în primul rând. făină. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. Prezentare. revulsină. uneori verzuie. splinuţa se mai numește și varga de aur. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. au culoare roșie sau violetă. În aplicaţii medicinale. de mici dimensiuni.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. Tulpina. perenă. ramificat. invertină. saponine. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. Datorită acestor compuși foarte activi. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. Rizomul este gros. respiratorii (bronșită. având o înălţime de circa un metru. apoi taninuri. În cazul splinuţei. diaree. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. litiază. reumatismelor. opuse. Crește în zonele de deal și munte. pilule. antiseptice. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. enterocolite. extras. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. Întrebuinţări. Au și influenţă calmantă. uneori albă. tincturi. tanin. pe pârloage. toxică. valoare medicinală au vârfurile înflorite. chiar sedativă. hepatice și renale (colici). sporiciul este un puternic stimulator general. hepatita cronică. la marginea poienelor și a pădurilor. grupate în spic. în tufărișuri. pe marginea drumurilor de ţară. cele mai multe fiind ovale. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. Splinuţa este o erbacee perenă. hidropizie. Substanţe active importante: acid salicilic. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. gută. astmă). Frunzele sunt palmate. Tulpina este dreaptă și păroasă. cistită. astringente. de tip florifer. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. Rizomul de spânz este căutat. substanţe amare. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. Din acest motiv. puternic. Întrebuinţări. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. Se poate recolta și planta întreagă. . nefrită. De altfel. Sporiciul este o erbacee mare. răspândită în zone părăsite. pe terenuri înţelenite. depurative. cu tulpina dreaptă. modelată de patru muchii. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. eczeme. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). Denumire populară: spânţ. dispuse în ciorchine. din iunie și până în octombrie. Preparate medicinale din spânz: extracte. Substanţe active importante: alcaloizi. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. Splinuţa este o plantă meliferă. iar florile au culoare roșietică. Este o plantă medicinală comună. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. sub îndrumarea specialistului. cu forme diferite. Prezentare. iar frunzele au forme diferite. asteniei. Aparţine familiei verbenaceelor. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. necultivate. ulei eteric. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. nevralgiilor. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. decoct. Spânzul înflorește în martie și aprilie.

Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Nu cad iarna. tanin. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. Se prepară pulbere. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. cu rădăcini puternice. Face parte din familia fagaceelor. suferinţe renale. vitamine. antihemoragice. puternice. arbustul rămânând verde tot timpul anului. cu frunze alterne. unguent. rubijervină. Prezentare. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. oxalatul de calciu. hemoroizi. dezvoltate. Se prepară: tincturi. Prezentare. Veratrum nigrum. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. de circa opt centimetri. cu vegetaţie de pământ înţelenit. pulbere. infuzie. extracte. palpitaţii). Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. degerături. acizi.5 metri. bogată. fiind o otravă deosebit de puternică. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. Substanţe active importante: flavone. verină. deranjamente stomacale. arsuri. antibacteriene.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. pseudojervină. spasme.5 metri. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). Denumire populară: caminei. prin lunile iulie și august. germerină. adică în ciorchine. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. decoct. cvercitaninul. cerat-pieloase. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. spălături locale (în faringite. Scoarţa este colorată diferit. consistente. lobate. antidiareice. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. din marea familie vegetală a liliaceelor. Impresionantul arbore are o coroană largă. Întrebuinţări. dar și în deranjamente intestinale. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). sedative. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. cicatrizante. Stejarul înflorește în luna mai. Aceste flori apar în partea a doua a verii. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. pentru prepararea unei „cafele”. dar și extern – sub formă de gargară. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. rubiverină. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. gingivite. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. comestibilă. distrugerea lui fiind interzisă. tinctură. precum și o substanţă specifică numită arbutină. hemostatice. Fructul este o bobiţă roșie. Din acest motiv. Întrebuinţări. Frunzele sunt cărnoase. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. sub formă prăjită și măcinată. diaree. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. Întrebuinţări. Denumire populară: tufan. Stirigoaia este o erbacee perenă. antitoxice. fiind dispuse în racem. cum ar fi guta și zona Zoster. deranjamente stomacale și intestinale). băi. Fructul este binecunoscuta ghindă. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. sinaină. taninuri. extract. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. răni greu vindecabile). enterocolite. În pământ are un rizom. Are o înălţime ce trece de 1. din care se face decoct. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. Florile au culoare roz sau albă. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. pulbere. Substanţe active importante: protoveratrină. articulare. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). Arbustus uva-ursi. Substanţe active importante: diverși acizi. astringente.

Întrebuinţări. tanin. cu efecte benefice. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Denumire populară: pojarniţă. este recomandată. antiseptice și antiinflamatoare. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. gargară. cataplasme. cu tot cu flori. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. Frunzele sunt trifoliate. glucoză. colirinfuzie. Prezentare. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. Sulfina este o plantă erbacee bienală. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. surcină. cumarină. Compusul de excepţie este cumarina. De exemplu. este o graminee cu o înălţime impresionantă. care are efecte medicinale asemănătoare. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. din care se prepară decoct și extract. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Un alt domeniu important în care acţionează. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Denumiri populare: sulcină. având tulpina dreaptă. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. Se mai prepară tinctură. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. expectorante. plăgi. Stuful crește în spaţii inundate. Sulfina are și alte utilizări interesante. ca diuretic și dezinfectant. de culoare galbenă. hidrolat. Florile au culoare violetă sau gălbuie. în lacuri și în preajma lacurilor. uneori și mai mult. a febrei. Întrebuinţări. au un miros plăcut. pentru decontractarea mușchilor. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). în primul rând în hipertensiune arterială. Prezentare. Poate ajunge la 1. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. Sulfina este o plantă meliferă. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. pe pajiști. care miroase deosebit – a fân proaspăt. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. Datorită acestui fapt. cicatrizant și antiinflamator. spălături bucale. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. lanceolate. afecţiunile oculare. Prezentare. cu margini tăioase. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. hipotensive. sub formă de infuzie. Însăși denumirea ei – sanatoria . Fiind un bun dezinfectant. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. pe marginea drumurilor. astmul bronșic. Frunzele sunt lungi. Cumarina. iar florile. Stuful. colici intestinali. ulei volatil. azotaţi. Infuzia de sulfină este folosită. insomnii. pe terenuri accidentate. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. Pentru terapii se recoltează rădăcina. ci și o plantă cu proprietăţi magice. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. fiind un hipotensiv binecunoscut. În România. Substanţe active importante: zaharuri. prin tufărișuri. în tratamente privind bronșitele. Este folositoare și în afecţiunile renale. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. De asemenea. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. în bălţi. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. aspre. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. fibroase. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. a gutei. Este o plantă dezvoltată. se administrează și în hepatita cronică. pe marginea râurilor.5 metri înălţime. deseori. abcese dentare. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis.

printre care acidul valerianic. micuţe. totodată. rutina. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. Frunzele. fiind galbene cu puncte negre. . dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. indigestiile. hipericina. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. pe pârloage. Întrebuinţări. sciatica. Frunzele. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. Prezentare. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. fitosterine. substanţe grase. au forme diferite. colina. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. Extern. Crește și în zona mediteraneană. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. esteri. revigorant și remineralizant. alcooli. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. cu virtuţi medicinale. Prezentare. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. și asimilaţia. galactoza. tensiunea. pe marginea apelor și a drumurilor. E. până la 65%. uleiul volatil. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie.5 metri înălţime. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. seminţele de susan facilitează. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. având rol în stimularea celulei hepatice. cum ar fi neuroparaliziile. cele mai multe fiind ovale. de 20 – 30 cm. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. fiind foarte hrănitoare. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). Au fost identificaţi peste 15 compuși. pe terenuri virane. antidiareic. răni. hiperina. Substanţe active importante. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. gastrite. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. florile. sunt dantelate. din care se prepară un decoct. vitaminele B. însă. ulei în cantitate mare. Tulpina șofranului este consistentă. iar florile. deranjamentele stomacale și intestinale. precum și în hepatitele evolutive. Contribuind la o bună digestie. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. în hepatite cronice. Frunzele sunt lungi. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. F. constipaţiile. Mai nou. Susanul are flori galbene. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. în ulcere. Sunătoarea este o adevărată farmacie. cicatrizant. dar și un reechilibrant. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. fiind păroasă. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. în deranjamente ale ciclului menstrual. viermii intestinali. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. în dischinezii biliare și colecistite. antiinflamator hepatic și intestinal. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. pe terenuri cu tufărișuri. numeroase. coleretic. violet-deschis. D. înseamnă vindecătoarea. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. care acoperă planta de sus și până jos. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. liniare. rănile. niște linii roșietice. enterite. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. dimensiunea ei obișnuită fiind. saponinele. sedativ. Întrebuinţări. inflamaţii bucale. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. din care se face infuzie. prezintă niște striaţii. Face parte din familia pedaliaceelor. Tulpina de susan poate ajunge la 1. antibiotic. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. în infecţii urinare.

Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. prin tradiţie. Preparatele din ștevie. cu peţiolul consistent. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. sub formă de decoct. Printre altele. tonice și sedative. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. Are acţiune și asupra spasmelor. de asemenea. Valoare medicinală au. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. fiind un colorant natural foarte sănătos. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. cataplasme. rădăcinile. diuretice. Întrebuinţări. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. însoţite de dureri lombare. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. De pildă. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. o erbacee din familia compozitelor. bubele dulci). el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. Prezentare. mai ales. Întrebuinţări. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. decoct. dispuse în capitule. dar și sub forma unor preparate culinare. înaltă până la doi metri. Tinctura de șofran este un produs vestit. în lunile de primăvară. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. pentru detoxifierea organismului. flori care dezvoltă. De asemenea. primăvara. epuizare fizică și nervoasă. care se recoltează toamna. cât și pentru sistemul nervos central. Ștevia. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. icter. Preparatele din seminţe. Prin proprietăţile sale depurative. nefiartă. folosite în industrie. Valoare medicinală au florile. Consumul de ștevie este indicat. în astm și spasme bronhice. fiind alcalinizantă. pentru revigorarea gingiilor. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. Florile sunt grupate. naturistă. în același timp. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. de reechilibrare a organismului. Prin influenţa sa asupra organismului. sunt folosite ca laxativ. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. Ștevia se consumă ca atare. tonice. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. verzui. șofranul este considerat un agent al stării de bine. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. ușurând digestia. de aceea. în salate. infecţii ale pielii. precum și pentru a colora unele produse alimentare. pulbere și tinctură. în forma lor naturală. macriș de grădină. săruri minerale. cu precădere. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. Este indicat și în tuse violentă prelungită. tulpina de ștevie este ramificată.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Această plantă are florile roșii. cât și externe. Din florile șofranului se prepară infuzie. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. este folosită cu succes în curele de primăvară. În partea superioară. purtând pe ea frunze mari. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. puternică. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. Astfel. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. chiar al bunei dispoziţii. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. de exemplu). Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. ca . potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. insuficienţă hepatică. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. Tulpina este dreaptă. acid tartric. au proprietăţi depurative. De altfel. gută. precum și seminţele. tipic feminină – menstrele dureroase. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. reumatism. Denumiri populare: dragomir. acid oxalic (oxalaţi).

peţiolate. dar și pentru băi și spălături locale. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. de excitaţie nervoasă. E). reducându-i starea de încordare. dispuse la subsuoara frunzelor. laba lupului. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. în reglarea presiunii sângelui. talpa lupului. celor cu stomac sensibil. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. au culoare roz sau roșie violacee. Prezentare. leonurina – un compus specific. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Frunzele sunt lungi. din care se prepară infuzie. mai puternice sau mai puţin puternice. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. cu tot cu ramuri și flori. Întrebuinţări. glucozide (cu efect cardiotonic). somnișor. fiind de culoare albicioasă. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. În aceste cazuri. parpian. la începutul primăverii. tanin. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. în tulburări neuro-vegetative. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Talpa gâștei este o erbacee perenă. temperându-i funcţionarea oscilatorie. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. Influenţează. Talpa gâștei este o plantă meliferă. cu precădere vârfurile înflorite. reechilibrându-l. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. Denumiri populare: cătușniţă. fluctuantă. C. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. pe marginea drumurilor. puternică. pe maidane înţelenite. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. siminic. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. Potrivit medicinii tradiţionale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. Florile. în hipertensiune. crestate. Efectele sale medicinale. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. Tulpina este puţin ramificată. totodată. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. înaltă de circa un metru. Substanţe active importante: ulei volatil. talpa gâștei este indicată în stări depresive. Denumiri populare: sunătoare de munte. vitamine (A. și activitatea inimii. Prezentare. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. în tulburări de menopauză. Talpa gâștei este. această mâncare nouă. floarea patului. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. tinctură și pulbere de frunze și flori. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. de asemenea. Florile. care apar din mai și . Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. prin liziere. alcaloizi. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos.

iar tulpina. Florile. Prezentare. sunt expectorante. Acest ulei este toxic. ascuţite la vârf. remarcânduse prin mirosul ei specific. totodată. pe terenuri argiloase. ulei eteric. în pădurile rare sau în rariști de pădure. Întrebuinţări. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. crescând mai ales în zonele muntoase. biliare. stimulează digestia. Cel mai important compus este ascaridolul. fiind considerat un aromatizant. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. aciditatea gastrică redusă. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. Substanţe active importante: flavone. reumatismale. acetaldehidă. cimol. Preparatele de tarhon combat infecţiile. renale. Frunzele sunt mari și alungite. rezultate pozitive dând. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. din care se . precum și seminţele. flavone. Tarhonul este o plantă aromatică. pectină. au culoare roz sau albă. Florile. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. originară din America Centrală. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. Prezentare. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. afecţiunile articulare. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. Denumire populară: lămâiţa. gastro-intestinale. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. din iunie și până în octombrie. suprafaţa lor fiind aspră. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. limonen. Substanţe active importante: săruri minerale. Substanţe active importante: taninuri. Este originar din Asia. sunt diuretice. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. au culoarea alb-verzuie. vitaminele B1 și C. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. De fapt. de culoare verzuie. de exemplu. fac poftă de mâncare. Prezentare. celuloză. Florile au culoarea roșie spre violaceu. substanţe azotoase. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. fibroase. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. precum și în cele ale ficatului și bilei. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). hepatice. iarbă întăritoare. Acest ulei se află nu numai în tulpini. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). planta fiind iubitoare de apă și. izolimonen. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. rezine. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie.5 metri. cumarină. Aparţine familiei chenopodiaceelor. fiind un condiment mult apreciat. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. Întrebuinţări. Tămâiţa este o erbacee anuală. ulei volatil (ascaridol). ulei volatil. perenă. plăcut. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. substanţe amare. dispuse în capitule. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. barba tatei. Denumiri populare: tătăneaţă.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. din familia compozitelor. este puternic ramificată. apar la subsuoara frunzelor. ci și în rădăcini. aparţinând familiei boraginaceelor. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. înaltă până la 1. galbenă sau brună. erbacee. Uleiul eteric conţine estragol. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. Are o tulpină lemnoasă. Întrebuinţări. au peţiolul scurt și sunt dinţate. ramificată. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. frunze și flori. din care se fac ceaiuri și decocturi. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. numit și ulei de chenopodiu. la marginea pădurilor.

arterioscleroză. Valoare medicinală au. reducerea toxicităţii din organism. inflamaţii ale articulaţiilor. bronșite. antiinflamator. ulceraţii ale pielii. însă. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. cataplasme. Prezentare. stări de nervozitate. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. cataplasme. Se folosește atât intern. stări de ipohondrie. acizi. Denumiri populare: teiul argintiu. extract fluid. rareori albă. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. Substanţe active importante: glucide. din care se dezvoltă rădăcini. taninuri. din care face infuzie. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. reumatisme. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. culoare violetă. macerat. tanin. Denumiri populare: tămâioară. Substanţe active importante: ulei esenţial. tufărișuri. tincturi. roză sau albastră. prin urmare. fâneţe. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. ulei esenţial. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. în grădini. Întrebuinţări. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . blocaje stomacale și intestinale. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. calmant general. suc. hemostatice. viorea. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. steroli. dizenterie. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. extract. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. antispasmodic. dureri musculare. dureri de rinichi. colină. amidon. Întrebuinţări. cât și extern. unguent. arsuri. cancer gastric. alantoină. enterite. diuretic. tuse. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). teiul văratic. gută. unguente cicatrizante. insomnii. cataplasme. teiul alb. Prezentare. mierea de tei fiind un aliment excepţional. ci și în fiori și chiar în frunze. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. Întrebuinţări. astringente. tuse convulsivă. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. hidrolat. din care vor rezulta ceaiuri. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. bronșite. fiind ușor și omogen. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). Se prepară infuzie. cicatrizante. sirop. de a pune sângele în mișcare. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. Teiul crește în păduri. pulbere. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Pentru aplicaţii terapeutice interne. împreună cu rădăcinile. Extern. Florile au o codiţă lungă. ulei volatil. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. decoct. oxidază. tulburări digestive pe fond nervos. în parcuri. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. antiinflamatoare. un compus specific numit tilirozidă. Florile. diaree. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. Preparatul din flori de tei este hipnotic. alb-gălbui. alte afecţiuni respiratorii. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. pajiști. Lemnul său are culoare alb-roșietică. rezine. emolient. Aparţine familiei tiliaceelor. și miros foarte plăcut. poţiuni. sirop. zahăr. acetilcolină. zambilă de grădină. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. Alte preparate din flori de tei – mixtură. tuberculoză. antitermic. sunt melifere și plăcut mirositoare. zaharuri. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. și frunzele și florile. răceală. siropuri. macerate. saponine. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. sudorific. Pentru uz extern. expectorante. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. oboseală accentuată a creierului. hemoragii interne. vitamina C.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. Este indicată. De pildă. gumă. decoct. de asemenea. în tulburări de ciclu menstrual. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. Întrebuinţări. de asemenea. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). în lipsă de poftă de mâncare. Ovidiu Bojor. cataplasme). în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. a sciaticii. tinctură. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. mult ramificată. în luminișuri de pădure. vin medicinal. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. Prezentare. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. siliciu. flavone. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. adică cu puţin timp înainte de a înflori. Prezentare. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). care au formă lanceolată. Întrebuinţări. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. stimulează contracţiile vezicii biliare. taninuri. din care se prepară infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Fructele sunt niște bobiţe roșii. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. În vârful lăstarilor se află frunzele. semn că . Marele specialist. buruiană de friguri. Totodată. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Florile.5 metri înălţime. acizi. Denumire populară: piperul lupului. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. vitamina K. toxice. contuzii. Florile au culoare trandafirie sau albă. în tufărișuri și chiar în păduri. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. răni felurite. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. Substanţe active importante: ulei volatil. Fiind foarte toxice. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. ulei eteric. stomatite. afte. Întrebuinţări. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. vizând afecţiuni precum angine. iar tulpina are formă de nuia. ci și prin forma și culoarea lor. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. tanin. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. Rezultate pozitive se obţin. dezvoltată. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. Frunzele sunt mari și dinţate. în combaterea parazitozelor intestinale. Denumiri populare: cornăţel. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. dafnină. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. poate ajunge la 1. fitosterină. dr. se adună într-o inflorescenţă. Rizomul este de mici dimensiuni. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. tinctură. cumarină. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Are o rădăcină puternică. de culoare galben-aurie. Tulpina. Acest subarbust. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. fiind deosebit de expresive. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. efectele fiind dintre cele mai interesante. pe pajiști. spălături. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. rășini. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. farm. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului).

consistent. ţelina de baltă. în litiază renală. inclusiv dureri mari. Întrebuinţări. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. mai ales. diuretic. de obicei la munte. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. În unele ţări se găsește și în culturi. boli ale ficatului și. fiind crestate puternic și. acid glutamic. hidropizie. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. blocaje musculare. Frunzele. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. Plantele medicinală renumită. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. tincturi. având acţiune relaxantă asupra . și o tulpină foarte scurtă. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. în prezent. de a stimula sucurile gastrice. de culoare argintie. tuse. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. edeme. carlinina. decoct și cataplasme. sau ca mijloc direct de tratament. au formă ovală. demineralizare. turta este considerată. laxative. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. cel puţin în Occident. bronșite cronice. Substanţe active importante: vitaminele A. specific. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. Întreaga plantă are un miros puternic. cu coadă foarte lungă. uneori denivelat. săruri minerale. antiinflamatoare. „dotate” cu spini. colici abdominale. de doi-trei centimetri grosime. nervozitate. penate. Prezentare.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. Mai nou. colină. o plantă cultivată. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. Frunzele sunt mari. dar și interne. sudorifice. Din punct de vedere medicinal. rezine. Denumire populară: ciurul zânelor. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. Prin urmare. în disfuncţionalităţi ale bilei. De asemenea. aparţinând de familia umbeliferelor. parazitoze intestinale. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. tanin. Este recomandată în tratamente externe. Turta este o plantă erbacee perenă. Întrebuinţări. Prezentare. săruri minerale. fiind colorate într-un verde-închis. expectorant. febră. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. o plantă miraculoasă. sirop. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. tirazină. Substanţe active importante: ulei volatil. astm. salate. extracte. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. Denumiri populare: puterea bărbatului. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). Florile de ţelină sunt albe. Florile au culoarea albă și formează un capitul. antibacteriene. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. ţelina este. Se prepară infuzie. din familia compozitelor. Ţelina are un rizom gros. sănătos. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. din ţelină se prepară infuzie. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. febre. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. boli renale și ale căilor urinare. Datorită calităţilor sale. inulină. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. suc de frunze. B și C. Pentru uz medicinal. intrând în compoziţia unor medicamente. decoct. ulceraţii ale pielii. Turta crește în pășunile din zonele înalte. albuminurie. degerături. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. carminativ. substanţe amare. aproape rotund. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. totodată. antiasmatic.

înainte de a înfrunzi. Fructul este o capsulă plină cu seminţe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. tonică. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). acid oleanolic. Ca un adevărat detoxifiant. din care se face un decoct. Denumiri populare: fierea pământului. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. având darul de a reînnoi organismul omenesc. Planta are un gust amar accentuat. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. De asemenea. În acest scop. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Pentru uz medicinal. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. dar și în parcuri sau chiar singuratic. critricina. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. infuzia de ţintaură hărnicește bila. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. aspre și cu multe nervuri. fără îndoială. de la ulm se recoltează scoarţa. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. depurativă. Prezentare. Înflorește îndelung. în mod continuu. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Prezentare. Întrebuinţări. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Ţelina este și un tonic de excepţie. din iunie și până în septembrie. . cum ar fi reumatismul sau sciatica. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. Frunzele. Ulmus campestris. critocentaurina. un fortifiant general. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. centaură. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). Aici. Este puternic. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. diuretică. floare de friguri. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. critrosterina. pe câmp deschis. dar. Elena Niţă Ibrian. sudorifică. de unde și numele de fierea pământului. Aparţine familiei amentaceelor. Preparatul principal care se obţine este infuzia. ce crește alături de alte plante în flora spontană. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. anuală. Desigur. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. un autor foarte cunoscut. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. Ulmul înflorește primăvara. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. Din acest motiv. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. au formă de elipsă. Ţintaura este. Este foarte indicată și în reumatism. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. consumată după reţetele de hrană vie”. iar fructele sunt aripate. din practică. ţintaura este utilizată primăvara. Întrebuinţări. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. ramificat în partea superioară. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. De asemenea. apoi săruri minerale. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei.

Ungurașul crește pe o arie largă. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. hemoroizi. fiind antitoxic. Prezentare. doi tuberculi. Fructele au formă de nuculă. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. Se folosește. hidropizie. ungurașul făcând bila mai activă. expectorante. Substanţe active importante: ulei esenţial. Valoare medicinală are. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. sciatică. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. cu o înălţime maximă de 30 cm. Contribuie la reducerea febrei. Întrebuinţări. Face parte din familia ranunculaceelor. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. iarbă flocoasă. răni. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. o tinctură. grâușor. descongestionante. gutuiţă. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. antiseptic. Preparatele de unguraș sunt emoliente. Ungurașul este o erbacee perenă. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. din care se face. pe marginea izlazurilor. Untișorul are virtuţi analgezice. revitalizante. în primul rând. infuzie. Florile sunt albe. Prezentare. afecţiuni ale căilor respiratorii. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. au culori diferite – purpuriu întunecat. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. ulceraţii. extracte. de asemenea. dar și o infuzie pentru băi. iar florile. Denumire populară: poroinic. Valoare medicinală are toată planta. Frunzele sunt aproape rotunde. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. păroase și grupate. Domenii principale de terapie – reumatism. de a interveni în anemii. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. diuretic. fiind indicat. pe marginea drumurilor de ţară. și în corectarea ritmului cardiac. a potecilor și a cărărilor. . mai ales pe tulpină și pe frunze. precum și ale bilei. cu adevărat. Untișorul este o mică erbacee perenă. Denumire populară: sălăţică. de asemenea. pe lângă rădăcini. tanin. mai ales în caz de scorbut. apar primăvara. la marginea pădurilor. antispastice. liliachiu sau alb. aparţinând de familia labiatelor. Ungurașul. este indicat în bolile de piele. Este o plantă meliferă. supozitoare antihemoroidale. rezine. Potrivit specialiștilor. în avitaminoze. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. Face parte din familia orhideelor. Totodată. pentru uz extern. în liziere. Denumire populară: bălţătură. aritmii cardiace. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. În sol formează. groase și lucioase. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. stomahice. Frunzele. rădăcina acestei plante. în lunile aprilie și mai. au formă de inimă și se consumă ca salată.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. colină. au peţiolul lung și multe nervuri. de aceea. Întrebuinţări. dar și pentru uz intern. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. În uz extern. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. cicatrizant și astringent și. roz. saponină. de a r evitaliza organismul. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. miros neplăcut și gustul amar-taninos. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. Florile. își merită pe deplin numele. galbene și strălucitoare. Prezentare. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. astringente. de la câmpie până la munte. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria.

La maturitate. în locuri părăsite. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. în medicina populară. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. acid malic. de culoare roșie sau roz. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. . vermifugă și febrifugă. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. De altfel. Aparţine familiei crasulaceelor. pe stâncării. În medicina populară din Occident. urzică creaţă. uneori este și cultivată. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. în lunile aprilie și mai. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. amestecată cu alte ingrediente. pentru fortificare. Poate ajunge și până la un metru înălţime. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. dar se mai prepară și suc. de asemenea. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. În vârful plantei se află florile. și se fac și cataplasme. De exemplu. valoarea medicinală. împotriva durerilor de dinţi. pentru întărire. a arsurilor. antiseptic. untul vacii înflorește primăvara. glucoză. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. Se spune că o frunză de urechelniţă. protide. Prezentare. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. la marginea pădurilor. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. Întrebuinţări. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. în locuri părăsite joase și umede. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. În general. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. urechelniţa era considerată. datorită valorii sale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. Întrebuinţări. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. prin ruine. însă. uneori adăugându-se miere. mucilagii. o înmoaie și. piure de urzici. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. pistruilor și bătăturilor. dar și decoct. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. fiind. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. cândva. zaharuri. verzișoară. suc proaspăt. tulpina de urzică este fibroasă. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. sirop. caldium. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. astfel. aplicată pe mâini. Prezentare. Substanţe active importante: amidon. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. Din acest motiv. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Substanţe active importante: săruri astringente. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. se afirmă că. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. bătătura poate fi îndepărtată. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Urechelniţa este utilizată. este indicat și untul vacii. urzica are valoare alimentară. Preparatul de urechelniţă este antifebril. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. dă invulnerabilitate. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. Din aceste frunze se face infuzie. meliferă. prin gardurile dintre gospodării. bune uneori și pentru salată. aplicată pe o bătătură. Denumire populară: ţâţa mielului. Denumiri populare: urzică de pădure. loţiune tonică. în combaterea inflamaţiilor urechii. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. diuretic. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. Frunzele de la nivelul solului – mari. de fâneaţă. cu anghinarea.

Prezentare. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. Astfel. Denumire populară: urzică albă. litiază renală. vitaminizante. ulcere. Întrebuinţări. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. lecitină. De asemenea. una dintre cele mai complete plante medicinale. detoxifiante. abcese. în bronșite. saponine. urzica impulsionează activitatea ficatului. psoriazis. tulburări digestive. pe lângă ziduri și garduri vechi. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. E. acid galic și acid formic. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. Perișorii urzicanţi conţin histamină. revitalizante. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. C. antiinflamator. antiseptice. Întrebuinţări. hemoragii uterine. seboree. provitamina A. în tufărișuri. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). florile fiind albe sau ușor gălbui. hemoragii interne. supuraţii. avitaminoze. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. practic. Prezentare. Are proprietăţi diuretice. Urzica moartă este o erbacee perenă. se vor consuma . precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. mucilagii. din bulbi mai mici (căţei). În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. hemostatice. declorurante. emolient. până pe la jumătatea plantei. expectorant. în curele împotriva insomniei. din familia labiatelor. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. depurativ. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. depurative. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. afecţiunile hepatice și biliare.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. cât și pentru uz alimentar. pe taluzuri. tanin glucozide. bronșite. format. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. ulei esenţial. obezitate. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. Denumire populară: ai. într-un fel de mini-coroană. vasoconstrictor. diuretic. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. emoliente. gută. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. antitusive. în revigorarea podoabei capilare. având o dispunere interesantă. ulei gras. antidiareice. cicatrizante. Substanţe active importante: săruri de potasiu. dar și hrănitoare. mai și iunie. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. inflamarea căilor respiratorii. diabet zaharat. ușor sedativ. B2. atât bulbul. mătreaţă. ulcer varicos. cistită. K). Urzica este. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Pentru uz medicinal. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. acid galic. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. În scopuri medicinale. poate ajunge până la un metru. răni greu vindecabile. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. din care se prepară infuzie și decoct. eczeme rebele. la margine pădurilor. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. varice. de forma unei sfere turtite. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). în etapa de maximă dezvoltare. expectorante. Tulpina și frunzele sunt păroase. astringente. mai apoi. ulei volatil. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. reumatism. Preparatul de urzică moartă este astringent. hipoglicemiante. deranjamentele stomacale și intestinale. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. desfăcându-se. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. usturoiul este o plantă cultivată. sugel alb. acetilcolină. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. Înălţimea acestei plante. cât și frunzele. hemoroizi. la rându-i. Adus din Asia Centrală. tonice. siliciu. plăgi supurante.

antidiabetic. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. până la două-trei căpăţâni pe zi. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. echilibrează activitatea bilei. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. intensifică activitatea bilei. Întrebuinţări. originară din America Centrală. În aceste condiţii. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. fiind. Substanţe active importante: săruri minerale. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. două substanţe specifice. microelemente. cât și în tratamentele făcute de diabetici. Vanilia are efecte tonice. de piele). B. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. totodată. să se hrănească în mod parazit. stimulative și afrodiziace. planta ajungând. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. îmbunătăţind funcţionarea acestora. Prezentare. var. Vanilia este o plantă tropicală. însă. cicatrizant gastro-intestinal. Între varza albă. Se prezintă ca un arbust agăţător. sabauda. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. un complex de vitamine (A. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. lemnoase.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. Denumire populară: varza nemţească. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. de colon. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. combate hipertensiunea. . Florile vaniliei au culoare albă. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. având capacitatea de a alunga duhurile rele. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. stimulând-o. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. Prezentare. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. C). Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. fortifiant. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. fiind o liană din familia orhideelor. Are tulpini lungi până la 100 de metri. Fructul este o capsulă alungită. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. în care se află vanilina. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. Întrebuinţări. în cele din urmă. PP. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. Această vanilină va ajunge. sub forma unei păstăi. zilnic. întotdeauna crud. piperonal. Vanilia pompona. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. de căpăţână. puternic șifonate. Tonifică activitatea gastro-intestinală. stimulează circulaţia sanguină. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. Din acest motiv. inulină. și un dezinfectant activ. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. De asemenea. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. numită și varză nemţească. anticoagulant. Substanţe active importante: vanilozidă.

amidon. iar modul de vieţuire semiparazit. aceiași specialiști recomandă un preparat. Fructul său este o păstaie. Substanţe active importante: proteine. Substanţe active importante: saponine. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. amestecat. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. De pildă. sedative. calciul. din care se prepară infuzie și decoct. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. a umflăturilor. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. Specialiștii au identificat. Prezentare. antialgice. rezine. Tulpina este dreaptă. câte un pahar. uneori ramificată. Prezentare. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. calciu. glucide. vătămătoarea combate constipaţia. cicatrizante. Dezvoltarea sa este perenă. B2. consistente. răcelile.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. K. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. ulcerul gastric. Pentru uz medicinal se recoltează florile. eliptice. laxative. reglând tranzitul în intestinul gros. tanin. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. prin tradiţie. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. folosit în formă necombinată. rămânând verzi tot timpul anului. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. ci și în diabet. Ca laxativ. Frunzele sunt mari. de unde și numele de vătămătoare. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. sedative. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. la rându-i. penat-sectate. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. sodiu. dar și în preparate culinare. gastrită. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. ci varza. fâneţe. Face parte din familia lorantaceelor. PP. mucilagii. fier. potasiu. colita. iar florile – de culoare galbenă. lesne de găsit prin pășuni. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. Tulpina vâscului este ramificată puternic. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. în părţi egale. iar la noi că lecuiește de frică. cu unele accente sau calităţi specifice. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. Sunt utilizate. și ele. Întrebuinţări. benefice în afecţiuni precum gastrita. indiferent de specie. Frunzele sunt mici. de trei ori pe zi. Varza roșie are. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). înainte de a mânca. varza. arterioscleroza. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. C. Potasiul. calităţi antianemice. Face parte din familia leguminoaselor. În general. afecţiuni ale căilor respiratorii. a echimozelor. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. florile fiind unisexuate – mascule și femele. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. B1. F. Cât despre varza de Bruxelles. Întrebuinţări. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. Vâscul înflorește în martie-aprilie. calităţi medicinale. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. a eczemelor. la toate speciile de varză. pentru vindecarea rănilor. cu zeamă de varză de căpăţână murată. astringente. iunie și iulie. ulcer). fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. foarte răspândită. fiind și laxativă. înainte de mese. . vitaminele A.

în alte suferinţe cardiace. cireș. substanţe minerale. isterie. decoct. Aparţinând familiei ramnaceelor. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. Substanţe active importante: saponine. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. hipotensiv. inozitol. Se prepară sirop. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. Frunzele au formă de elipsă. prostată. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. hipertensiune arterială. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. extract. saponozide. ulei volatil. Denumire populară: spinul cerbului. brad. întotdeauna. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. măr. dar și al reglării proceselor intime din organism. Întrebuinţări. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. Este indicat în arterioscleroză. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. dar și în zonele alpine – prin păduri. suc. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. Culoarea acestor flori este albastră. păr. o erbacee cu tulpină păroasă. De asemenea. Prezentare. rizomul și vârfurile cu flori. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. fructul fiind o bobiţă neagră. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. Se prepară infuzie. precum și prin tufărișuri. planta fiind toxică. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. trandafir. Pentru a nu se face confuzii. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). zaharuri. Substanţe active importante: taninuri. cu un spin. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. tuse convulsivă. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). convulsii. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. poţiuni. Întrebuinţări. dar și în tahicardie. sirop sau decoct. macerat. pulbere. dar cu lăstari verticali. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. verigariul are circa trei metri înălţime. cu niște dungi de nuanţă închisă. fiind vasodilatator. albă sau albtrandafirie. acetilcolină. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. dar și în alte păduri de foioase. . Denumire populară: stratorică. extract. substanţe amare. bronșită). în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. antispasmotic. epilepsie. precum și în afecţiuni dermatologice. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. prun. În mod obișnuit. menopauză și simptomele acesteia. glicozide. astm. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. face parte din familia scrofulariaceelor. culcată. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. flavone. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. chiar și a celor canceroase. Ramurile verticale poartă pe ele florile. decoct. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. grupate sub formă de ciorchine. la marginea pădurilor și în tufărișuri. mesteacăn. aminoacizi liberi. precum și vâscotoxina. acid aleanolic. dar și periferică. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. Fructul acestei plante este o capsulă. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. Prezentare. Ventrilica.

fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. pe dealuri. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. litiază urinară. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. între șase și nouă bucăţi. Ca plantă medicinală. preparatele de vindecea pot fi toxice. în tufărișuri. de asemenea. Substanţe active importante: betaină. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. scarlatină. precum și în hidropizie. Vindeceaua este o plantă meliferă. isterie. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie și decoct. Plăcut este și mirosul florilor. Acţionează și asupra sistemului nervos. are proprietăţi aromatice. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Denumire populară: vineţică. Prezentare. Tulpina este dreaptă. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. vinariţa a fost folosită. de exemplu. Stachys germanica. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. flavone. Frunzele au un peţiol pronunţat. taninuri. Florile. tonice. glicozide. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. cu flori pe ele. Prezentare. cu umezeală puţină – pe pajiști. Vineriţa este o plantă de munte. Crește în locuri cu mult soare. În perioada de maximă vegetaţie. În cantităţi mari. Substanţe active importante: cumarina. Prezentare. îmbunătăţind starea de spirit. mucilagii. litiazele renale. datorită aromelor sale. glucozide. Recoltarea se face în luna iunie. în formă de spic. de culoare purpurie. pe . plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. Din acest motiv. ulei volatil. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. În mod curent. Vinariţa crește la umbra pădurilor. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. Frunzele. faringitele. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). sedative. mucilagii. vermifuge. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. Ca purgativ. depurative. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. în icter. din loc în loc. acţiunea lor este intensă. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. perenă. substanţe amare. Vinariţa mai este folosită. Datorită acestui fapt. afectând mai ales ficatul. melancolie. hidrolat. uleiuri. dar mai ales vârfurile tinere. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). multă vreme. Florile sunt mici. Întrebuinţări. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. Preparatele pe bază de vinariţă au. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. în industria vinurilor și a lichiorurilor. cu multă lumină. Apar în lunile mai și iunie. aparţinând de familia rubiaceelor. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. Alte preparate: vin medicinal. sunt indicate în constipaţie.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. taninuri. ușor muchiată. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. în gospodăria tradiţională. Vindeceaua. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. rujeolă. Întrebuinţări. Vinariţa se administrează și în indigestii. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. din acest motiv. diuretice. Datorită calităţilor sale tranchilizante. compuși amari. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans.

decoct. Ramurile sunt relativ subţiri. deranjamente intestinale. antiinflamatoare. Reglează ciclurile menstruale. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. antispasmodice. hemoroizi. până la 20 de metri. de culoare galben-verzuie. Întrebuinţări. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. astringente. o culoare galben-verzuie. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. antimicrobiene. epilepsia. care apar în lunile mai și iunie. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. prin grădini. ramurile cu flori. Substanţe active importante: ulei volatil. Întrebuinţări. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. rezine. tuberculoză. pielea omului se poate irita. extract. aliment și medicament. heterozide. combate isteria. vertijul. Este o erbacee cu un rizom scurt. de asemenea. cât și periferic. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. Face parte din familia labiatelor. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. Florile au. Prezentare. ulceraţii și răni ale pielii. a sângerărilor și rănilor gingivale. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. cataplasme. ca plantă ornamentală. Chiar și la o simplă atingere a plantei. pulbere. Fructul este o capsulă. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. vermifuge. tinctură. frunzele și vârfurile tinere. dar poate ajunge și până la un metru. Viţa de vie înflorește primăvara. ponderează variaţiile de rit m cardiac. grosime și multe noduri. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. decoct. decoct. dispuse în struguri. Substanţe active importante: zaharoză. Prezentare. ginecologice. planta are o înălţime de 50 cm. lemnificate și flexibile. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. tanin. totuși. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. săruri minerale. Întrebuinţări. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. sunt crestate. persistent – nu este prea plăcut. potrivit ultimelor descoperiri. Frunzele. alcaloizi. de multă vreme. fiind o plantă periculoasă. de obicei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. cu tot cu flori. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. aparţinând familiei rutaceelor. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. se pare. ulceraţii stomacale și intestinale. antialgice. Tulpina. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. uneori roșie sau albă. târâtoare. melancolia. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. adică butucul viţei de vie. sedative. deși și aceștia au. de formă ovală. ulei esenţial. bufeurile. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. rareori fiind lobate. hemoragii uterine. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. dextroză. Se prepară infuzie. dermatologice. inositol. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Totodată. Denumire populară: rută. au culoare albastră. glucozide. cumarină. se remarcă prin consistenţă. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. inflorescenţele fiind sub formă de racem. fiind. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. agăţătoare. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). În mod obișnuit. Florile. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. sunt grupate în vârful ramurilor. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. Mirosul său – specific. strugurii. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. Au. printre cele mai vechi plante cultivate de om. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. fiind cultivat. avortive. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. Se prepară infuzie. vitamina C. palpitaţiile. Florile. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică.

pe marginea drumurilor. ulei volatil. lipsită de frunze sau cu frunze mici. Denumire populară: părangină. a zonei abdominale. poţiune. Dezvoltă un rizom. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. În medicina populară. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. Hieracium transsilvanicum.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. cicatrizante. săruri minerale. prin pârloage. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Prezentare. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. adormiţea. poala rândunicii. . din care se prepară infuzie și decoct. sau sub formă de tinctură. adică a fân. Folosite adesea în alimentaţia curentă. care se administrează mărunţită. De asemenea. extract. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Prin distilare. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Întrebuinţări. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. Se prepară infuzie. Întrebuinţări. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. Din florile de viţelar. frunzele de viţă de vie sunt. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. acizi. în amestec cu miere. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. Prezentare. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. este însemnată și. Întrebuinţări. de aceea. Face parte din familia convolvulaceelor. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. Substanţe active importante: glucozide. prin urmare. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. Florile apar în lunile mai și iunie. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. Este o plantă erbacee. pe terenuri înţelenite. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. cât și în tulburări de menopauză. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. poala Maicii Domnului. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. pe dealuri și munţi. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. Tulpina aeriană. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. în poieni și luminișuri de pădure. tinctură. substanţe amare. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). în locuri cu lumină multă. din care pornesc rădăcinile și stolonii. vitamina C. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. grupate. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. combinate cu alte flori. iarba fânului. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. antrenând benefic chiar și bila. umbeliferonă. Crește pe pajiști. în general. precum și taninuri. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. deci. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. în activitatea sa de secreţie și eliminare. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. perenă. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). Interes medicinal prezintă toată planta. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. cu flori în formă de spiculeţe. Prezentare. Florile. Substanţe active importante: cumarină.

care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Se prepară infuzie. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. dezinfectante. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. așezate ca un pendul. Întrebuinţări. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. diuretice. Tulpinile au înălţime redusă. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. Întrebuinţări. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. vitamine. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. abcese. scăderea capacităţii de apărare a organismului. Prezentare. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. cistite. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. săruri minerale. Sunt indicate în ulcere. ramnoză. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. apare îndeosebi în culturile legumicole. săruri minerale. boală infecţioasă gravă. înlesnește asimilaţia. enterocolite. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. febră. au formă lobată sau penată. ramificată de la bază. Florile. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. edeme. Numele îi vine de la poziţia florilor. aminoacizi. imunostimulatoare. antiinfecţioase și antiinflamatoare. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. Substanţe active importante: flavone. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Hibiscus ternatus. Fructul este o capsulă. Tulpina. laxative. decoct. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. Potrivit aceluiași specialist. cicatrizante. Denumire populară: macul ciorii. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. ajunge până la 80 cm înălţime. epuizare fizică și psihică. arabinoză. Frunzele. reumatisme. în afecţiuni reumatice. Această plantă care este. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. o buruiană. deosebit de important. fiind acoperită cu perișori tari. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. de fapt. păroase și peţiolate. .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. Yucca este o plantă verde în permanenţă. sporește pofta de mâncare. Prezentare. extract. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. sub formă de buchet. pietrelor). antiinflamatoare.

și în formă cultivată. Întrebuinţări. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. flavone. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Prezentare. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. Tulpina. în formă de pâlnie. Zmeurul este un arbust de pădure. fragarină. Ipomaea purga. în deranjamente intestinale. fiind gustoase și aromate. vermifug. Fructele au culoare roșie. depurative. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. laxativ și chiar purgativ. Preparatul de zorele este descongestionant. dată fiind. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. din care se prepară infuzie sau decoct. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. faringita. frunzele. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). convolvulină. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. printre marii arbori. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. rinichilor. diareea. făcându-și loc. Prezentare. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. au culori diferite. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. acizi. Valoare medicinală au. ale tractului digestiv. în congestii cerebrale. Potrivit specialiștilor. Potrivit unor observaţii mai noi. mai ales. dar. fructele zmeurului. mai ales albastru și mov-roșcat. vitamina C. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. desigur. uneori. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. Substanţe active importante: rășină. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Denumire populară: bună dimineaţa. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. Importanţa lor. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. Acest arbust poate fi întâlnit. subţire. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. poate avea o lungime de trei metri. Florile. În ceea ce privește calitatea fructelor.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. în primul rând. Face parte din familia rozaceelor. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. din punct de vedere medicinal. tinctură și o rășină. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. de obicei. astringente. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. însă. . Substanţe active importante: tanin. laxative. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. totodată. o dezvoltare anuală. Datorită acestor proprietăţi. chiar și de doi metri. săruri minerale. Întrebuinţări. importanţa sa economică.

Coleretic .substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale. Enterocolită .dureri menstruale.retenţie de apă în ţesuturi. Galactogog . Enterită .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog .hormoni feminizanţi.substanţă care face gura pungă. accelerând astfel digestia.oprește dezvoltarea microbilor.oprește hemoragia.fără vitamine. Edem .calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor. Hematurie . Stomahic .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare. Melene .favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează.acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. popular .comprimă ţesuturile. În limbaj Avitaminoză .ucide microbii. blochează dezvoltarea tumorilor.fortifică uterul. Antihistamic .acţionează împotriva unor forme de alergie. Aromatic . Carminativ .stimulează secreţia biliară a ficatului.sânge în urină.somnifer. reglează bătăile inimii. peste normal. Cistită . Antiseptic .acţionează împotriva viermilor intestinali.provoacă transpiraţie. Bactericid . Dispepsie . Bacteriostatic . Cardiotonic . determinată de o congestie ușoară. ajută la cicatrizare.fortifică venele.inflamarea vezicii biliare. conţinutului acestora.care răspândește o aromă.boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină.aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Estrogeni .inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic .care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .tulburări de digestie. Dismenoree . Hemostatic .reglează menstruaţia. Anafrodiziac (anafrodisiac) . apărută ca urmare a unor boli. combate dezvoltarea microbilor patogeni.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire. Revulsiv .provoacă transpiraţia. . Antispastic .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi. Antimitotic . Depurativ (sau detoxifiant) .împotriva tumorilor. echilibrează secreţiile.substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale. Congestie .inflamaţie a vezicii urinare.stopează sau combate hemoragiile.aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. Emenagog . Uremie .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . Soporific . substanţe care ajung Uterotonic . al altor boli asemănătoare).elimină substanţele dăunătoare. Anorexie .roșeaţă a pielii. în sânge și produc o intoxicare a organismului. Diaforetic .împiedică formarea de secreţii. Astringent . Antiemetic .favorizează secreţiile gastrice. toxice din organism. Antihelmintic .tulbură activitatea inimii.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine. Sudorific .inflamaţie a căilor biliare. Venotonic . Secretolitic .substanţă sau preparat care stimulează inima. Citostatic . Albuminurie . Angiocolită . Antihemoragic . Eritem .hemoragii digestive.cu acţiune împotriva microbilor.

Ciofit Ruxandra. 10. București. București. Editura Miracol. București. 1987. după datinile și credinţele poporului român. partea a treia. Axei Springer. București. București. Bereșiu Ileana. 18. 11. Editura Z 2000. 1999. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. Todor I. 1985 8. Editura Fiat Lux. tratamentul bolilor cu plante. București 9. Kirkpatrick Betty – Home remedies. București. Editura Vestala. 2003. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Editura Ceres. București. Editura Academiei. Valnet Jean – Fitoterapia. Gunter Ernest – Hrana vie. 2003. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Editura Saeculum I. ediţia a lll-a. București. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. 1998. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. Toma Ion – Atlas botanic. Moruzi Constanţa. 2000 5. o speranţă pentru fiecare. 20.. Editura Didactică și Pedagogică. București. 2003 4. Editura Ceres. București. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. București. vite și păsări. București. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. București. 1999. 1968. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. Librairie Grund. Saragea M. 1993. Pârvu Constantin. Niţă Ibrian Elena – Plantele. 1962. ghid practic. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. lași. 1978 2. 1985. Editura Polirom. Editura Polirom. București. x x x Faune et flore d' Europe. Editura Academiei. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Editura Garamond. 2000 6. Editura Didactică și pedagogică. Editura Academiei. 17. 16. 12. 2002 3. aliment și medicament. Editura Academiei. Popovici Lucia. 1985. Editura Venus. 21. București. 2000 13. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice.O. lași. București. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. București. București. Geddes & Grosset. Editura Fiat Lux. Editura Miracol. 1988. Editura Medicală. București. 2000 7. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. ed. Godeanu Stoica. ediţia a lll-a. supliment (DEX – S). R. UK. Coiciu Evdochia. Editura știinţifică și enciclopedică. – Mic atlas de plante.. Bojor Ovidiu. . Editura Ceres.A. a ll-a. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. 15. 14. 19. 2001. 1974.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful