DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

..... Coada zmeului... Mărgelușele.................... Hibiscus................. Mate................................ Degetarul galben..... Cânepa.... Iedera. Cuvânt înainte ..... Fluierătoarea.... Castanul. Cornul secarei..... Măcrișul..... Creţușca... Lemnul dulce...... Alunul...... 48 Eucaliptul..... Cucuta de apă.... I .... Anghinarea.......... Gălbăjoara............... Lăsniciorul... Cola. Ceaiul...... Coroniștea. Bozul................ Linariţa....................... Mandarinul............. Drojdia de bere.......... Buretele de stejar...... Dafinul........ Iarba de șoaldină. Cartoful.......... Leurda..... Colăceii babei.. Cimișirul..................... Dudul......... Bătrânișul....... Hreanul... Cornaciul................... Mătăciunea. 67 Jneapănul...... Creţișorul. Dentiţa.... Ciumăreaua......... Calomfirul.. Cicoarea.......... Ardeiul iute.................... Dovleacul...... Izma broaștei......... Lingureaua.... L .................. Drobul........ Dumbravnicul............. Fucusul/Alga fucus.. Mesteacănul....... Mătrăguna.... Bobornicul............... 61 J ...... Brusturele..... Levănţica............ Lemnul Domnului............ Foaia grasă.............................................. Feniculul............ Mazărea.................. Brebenelul......... Laptele câinelui.......... Fasolea...... Limba mielului... Drobiţa.. Cătina albă....................... Arahidele.. 48 G ... Fagul.. Genţianele (Ghinţura galbenă............................. Gutuiul................. 12 C .................. Caisul.................... Grape-fruitul/Grepfrutul................ Macul de grădină...... Ienupărul.. Amăreala..... 53 H .......................... Ananasul........ Bobul............................................ Fragul............... Fumăriţa........... Coada șoricelului......... Feriga................ Chimenul... Asmăţuiul.................. Coada racului......... Broccoli....... Agrișul...... Feciorica....... Brândușa de toamnă. 74 . Brădișorul. Leușteanul...... Ghinţura albastră.... Dalacul............ Degetărelele. Degeţelul lânos.. Chinina/Arborele de chinină.. Ceapa... Coriandrul.......... Camforul/ Arborele de camfor... Curcuma/Curry.. Bănuţii.... 59 Hameiul.. 4 A ...... Bradul.... Grâul. Iarba neagră.. Inul.... Lichenul de stejar................................. Ghimpele.... Limba boului........ Captalanul..... Cocotierul............ Gălbinelele....... Iarba lui Cristofor..... Mărul lupului...... Iarba grasă......... Mango.. Mărul... Măselariţa............. Căldărușa.............. Ciumăfaia... Macul de câmp.................... Ginsengul.......... Dediţelul. Cafeaua/Arborele de cafea. Ginko biloba................... Călinul.. Lemnul câinesc......... Măcrișul iepurelui..... Floarea paștelui... Mangoldul...... Ipcărigea. Brânca.... Cornul........ 67 M .................. Lumânărica......... F.... Brâncuţa............ Gălbenelele......... Isopul.. Crinul de pădure.. Coacăzul negru.............................. Coada calului... Bujorul de munte....................... Iarba broaștelor..................... Cuișoarele/Arborele de cuișoare. Mărarul... Aloea.. Chili/Arborele de chili.... Ciuboţica cucului................ Ghimberul.. Ghinţura violetă). Floareasoarelui................. 20 D .. Iarba mare............ Cerenţelul..... Cireșul și Vișinul........ Arinul negru....... Angelica de pădure. Armurariul............ Iarba șarpelui..... Castravetele...... Lăcrimioara...................... Cimbrișorul......... Dracila.. Albăstrelele....... Feriguţa....... Măslinul. Crușânul........ Curpenul de pădure... Liliacul. Ghizdeiul...... Lintea.. Drobușorul... Limba broaștei.......... Merișorul. Anasonul.... Izmușoara de câmp..... Maghiranul..................... Cucuta.................. Bamele..... Bananierul. Măceșul......... Izma bună (Menta). Hrișcă...... Cacao/Arborele de cacao...... 5 Cuprins B .... Frasinul. Meiul. Lămâiul.. Curmalul................ Ghiocelul........... Lichenul câinilor....... Cătușnica. Iarba roșie............... 41 E ..........................Afinul.... Busuiocul..... Angelica. Cimbrul de cultură.. Ghinţura pătată.......... Arnica.... Buruiana de trânji.... Coca..........................

.... Morcovul sălbatic. Pochivnicul............................... Untul vacii... Popâlnicul iepuresc. Piperul de baltă. Salcâmul... Troscotul de baltă.................... Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ......... Scaiul ghimpos....... Untișorul................... N ...... Salba moale.... Nalba mare... Vătămătoarea................ Napul...... Piersicul........................... Smochinul.. Zmeurul.... Sporiciul... Papaia....... Trifoiul roșu.......... Sânzienele... Vindeceaua.... 112 S . Tătăneasa...................... Silurul.. Spânzul...... Ulmul. Scaiul măgăresc.............. Scumpia.... Mirtul... Siminocul.. Sulfina...... 155 Z .... Porumbul..... Pătlăgica roșie..... Rogozul.. Porumbarul... Trei fraţi pătaţi...... Prazul........... Ţintaura........... Strugurii ursului... Plesnitoarea.... 118 Ş ........ Rostopasca.......... Portocalul............................. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul......................... Vineriţa.... Morcovul de grădină............... Pepenele galben. Teiul.............. Nemţișorul de câmp................... Scara Domnului.... Soia.................. Păpădia... Săpunariţa. Talpa gâștei..... Turiţa mare.... Urzica.................. 137 Ţ ................... Scânteiuţa...... Spanacul..... Mușchiul de munte...... Osul iepurelui.......................... 145 V ..................... Virnanţul... Obligeana................ Orezul......... Slăbănogul... Moșmonul. Ventrilica......... Roua cerului................................... Răchitanul....... Păștiţa..... 144 Ţelina.. Troscotul... Nucul....................... Păducelul......... Rodiul/Rodia. Splinuţa...... Nufărul galben...... Scaiul dracului....... Muștarul negru............... Muștarul alb.. Secara................ Urzica moartă.............. Ungurașul.................... Roiniţa. 135 Șofranul.... Trandafirul.. Viţa de vie............ Ruscuţa de primăvară.. Sovârvul.............................. Patisonul...... Viţelarul............................... Schinduful..... Nu-mă-uita.... Ridichea........ Nalba neagră........ Sorbestreaua....... Pufuliţa. Năsturelul.................. Reventul.... Răchita roșie.......... T ..... Socul.... Sunătoarea. Volbura. Schinelul.. Sănișoara.................. Urechelniţa...... Odoleanul/Valeriana..................... Pătrunjelul............. Negrilica.. Oreșniţa.. Ștevia... Podbalul......... Susanul... Pirul......... Vulturica......... Piciorul lupului................ Vâscul..... Tuia/Arborele-vieţii.... Omagul..... Păstârnacul........ Stirigoaia... Talpa mâţei.... Roiba........... Păpălăul........ Părul..... Trifoiștea de baltă.............. Migdalul.... Mușeţelul roman......... Mierea ursului...................... Mutulica.................................... Ochiul lupului..... Rozmarinul......... Năpraznicul... Ovăzul................................ Varza creaţă............... Ricinul....... Mojdreanul..... 90 O .... 95 P ... Usturoiul................... Salvia.. Saschiul... Stejarul......................... Piperul negru.... 155 Zămoșiţa... 157 Bibliografie selectivă ............... Scorușul de munte. Năutul... Salcâmul japonez.............. Sfecla roșie... Orzul.. 149 Y .......... Plopul negru...... Mușeţelul... Pepenele verde........ Turta..Mielăreaua. Toporașii.......... Tulichina................ Scaiul vânăt............ Traista ciobanului.. Vinariţa.... Rodul pământului.... Pecetea lui Solomon..... Răculeţul................................. Pinul....... Stuful................................. Pătlăgica vânăta............ Sparanghelul..... Tarhonul. 158 . Yucca U .................... Prunul.. Vanilia...... Murul...... Tămâiţa.................. Salata verde....... Sclipeţii.... Mutătoarea..... Piretrul................ Zorelele............................................ Pătlagina...... Nufărul alb........... Verigariul................. 99 R ....... Pelinul..

moft sau tradiţionalism cu orice preţ. între adânc de mare și vârf de munte. spre practicile și terapiile naturiste nu e. deși istoria oamenilor ne arată. întru binele și echilibrul nostru. ci o necesitate și un incontestabil temei. Vorbim aici despre lumea vegetală . beneficiile vor fi nepreţuite. vital .pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. în pace și în armonie. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. există o lume pe care trebuie. altceva. deplină și strălucitoare. lumea animală. Cu încredere și la modul practic. nicidecum. desigur. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. cu natura. lumea faunei. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. în timp ce plantele au harul divin. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. neobosiţi și adesea pasionaţi.să-i zicem. răsfăţ. Între hotarele mierii și ale laptelui. să ne-o apropiem. noi. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. așa cum deja încercăm să regăsim. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. modă. oamenii. Desigur. . Se spune. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. desigur. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. parcă.

valoare medicinală au și rădăcinile de afin. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. agrișele . Florile. în micoze. Frunzele sunt oval-alungite. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. cunoscute sub numele de agrișe. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. diabetul. Prezentare. Afinul este. De asemenea. și pot fi consumate ca orice fruct. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. desigur. vitamina C. de mici dimensiuni. Fructele. Aparţine familiei saxifragaceelor. Afinul crește pe munte. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. dezvoltându-se în mai-iunie. tulburări ale circulaţiei sângelui. gustul fiind dulce-acrișor. În tratamente naturiste. Produsul principal pentru tratament este ceaiul.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. iar frunzele. sunt comestibile. dezinfectant intern. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. Fructele conţin pectine. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. afine de munte. inclusiv miere. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. de culoare verzuie sau roșcată. Acrișoare. până spre golurile alpine. coacăze. Apare și sub formă cultivată. În condiţiile vieţii moderne. dar nu sunt de neglijat nici fructele. Denumire populară: pomușoare. culoarea verde. afinele sunt plăcute la gust. faringite. totodată. fiind considerate un aliment ecologic. în permanenţă. Fructele sunt de culoare neagră. cuprinsă între 60 și 150 cm. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. Întrebuinţări. Din fructele de afin. cu zahăr. de la circa 800 de metri în sus. și un activ agent antidiareic. sau ceva mai deschis – spre grena. dar și pentru consum în gospodărie. Afinul este un arbust bogat ramificat. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. afine. ceaiul de frunze. Ramurile sale sunt spinoase. din care se prepară un decoct. antihemoragic. Culoarea lor poate fi verzuie. Din frunze se face infuzie. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. coronarită. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. alcool și alţi ingredienţi. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. gută. mirtilină. neomirtilină. prin tufărișuri și păduri. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. gălbuie sau chiar roșiatică. valoarea economică a afinelor crește. iar florile au culoarea roz-palid. ramurile sale având. sechele de infarct. stomatite. Face parte din familia ericaceelor. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. păroase. diuretic. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. la maturitate. Agrișul este un arbust cu o înălţime. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. De asemenea. Reduse ca dimensiune. au formă lobată. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. provitamina A. Mai nou. Prezentare. mai ales pe timp de noapte. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. Denumiri populare: pomușoare. De altfel. acizi. Taninul se găsește nu numai în frunze. Se prezintă ca un arbust scund. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). afecţiuni reumatice. ci și în fructe. Atât frunzele. zaharuri. Agrișul crește în zona montană și subalpină.

și nu numai. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. Acţionează. În practica medicinală curentă. Datorită conţinutului lor. Întrebuinţări. pilule laxative. cărnoase. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. În mod obișnuit. de 50 – 60 cm. În mod obișnuit. și în stare proaspătă. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. C și P. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. Sucul se poate utiliza. Datorită condiţiilor climatice. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. se face cură de agrișe. în curele de dezintoxicare. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. adică în conjunctivite. însă. și în suferinţele reumatice. Înfloresc din iunie și până în septembrie. sunt galbene sau roșii. Albăstrelele se folosesc. păroasă. Potrivit specialiștilor. iarba frigurilor. totodată. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Prezentare. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. cu bune rezultate. tanin. tătăișă vânătă. Substanţe active importante: vitaminele A. Preferă locurile uscate și însorite. calciu. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. în gută. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. prin efectele sale tonifiante. diuretic. Aloea provine din zona mediteraneană. Are frunze foarte groase. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. vermifuge. ajungându-se să se consume. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. și împotriva diareii. floarea grâului. în combinaţie cu alte plante medicinale.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. sodiu. . Agrișele sunt recomandate. potasiu. purpurii. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. în mod obișnuit. dar și acidul malic sau tartric. Florile. tulpina albăstrelelor este păioasă. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. în România se găsește numai cultivată. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. Întrebuinţări. Întrebuinţări. cu încredere. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. în inflamaţii ale pleoapelor. Ca plantă medicinală. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. fosfor. cu succes. în afecţiunile cardiace. în principal. taluzurile drumurilor. dar mai ales ca un bun purgativ. vineţea. Prezentare. cianină. precum și un diuretic natural și eficient. consistente. granule. B2. astringent. a reumatismului. dar și un bun digestiv). în tratamente privind iritaţiile oculare. dar poate fi utilizată și planta întreagă. lemnificată. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. Totodată. Aloea prezintă interes pentru femei. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. dar în cantităţi mai mici. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. dispuse în formă de spic. floarea paiului. și în curele de slăbire. din care se extrage sucul de aloe. lanurile de grâu și secară. pectine. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. Denumiri populare: măturică. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). aloea se remarcă. La maturitate. până la 1 kg de agrișe pe zi. sau se potenţează. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. ramificată. de asemenea. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. Au efecte. B1. Agrișele au și o mare valoare medicinală. în industria alimentară. pelargonină. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. Substanţe active importante: centaurina. acizi – mai ales acidul citric. În practica naturistă. stomahice. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor.

determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. fiind foarte hrănitoare. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Prezentare. . Este o plantă perenă. materii grase. tuberculoza pulmonară. sistemul respirator. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. aproape ovale. calciu. Substanţe active importante: azotaţi. frecvent în zona dealurilor. cel mai adesea albastre. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. și un bandaj gastric. după cum îi spune și numele. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. sub formă de decoct. mai nou. însă. puternic amar. Întrebuinţări. magneziu. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. precum și ca fortifiant. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. de stejar. În mod obișnuit. deoarece poate irita tractul digestiv. Fructul este o capsulă. În cantităţi mari. sub formă de tufișuri. pe marginea drumurilor. în 1493. Denumire populară: șopârliţă. Prezentare. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. adică alunele. albastre. bronșita. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. a stomacului. aparţinând familiei bromeliaceelor. Amăreala crește prin fâneţe. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. de fapt. de ulm. în martie. mai nou și sub formă de extract. tusea convulsivă. fosfor. a sistemului nervos. Crește prin pădurile de fag. datorită acestei compoziţii de excepţie. Alunul înflorește devreme. ci și în menţinerea unei stări generale bune. ananasul este o erbacee. cupru. decoct și suc. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. au un peţiol de unu-doi centimetri. provocând o secreţie bronșică masivă care e. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. fluidifiantă și expectorantă. violete. întotdeauna. de obicei. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. potasiu. Fructul de ananas. Polygala vulgaris. totodată. iar frunzele. în vârf. Cu proprietăţi astringente. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. așa cum îl știm noi de la piaţă este. fier. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. o inflorescenţă sub formă de spic. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. În cazul amărelii. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. valoare medicinală are toată planta. gustul ei fiind. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. glicozide. Poate crește până la cinci metri înălţime. Valoare terapeutică au nu numai alunele. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Alunele de pădure sunt. în amestec cu arborii de bază sau la margine. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. Ca plantă medicinală. alcoolul specific numit poligalită. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. ci și frunzele și. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. vitaminele A și B. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). Rizomul este scurt. Fructele. În practica medicinală se utilizează. Uneori se folosesc doar florile. Florile sunt sub formă de mâţișori. Întrebuinţări. pe terenuri înţelenite. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă.

chimion dulce. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. Anasonul este o plantă anuală aromatică. vitamina C. anasonul stimulează pofta de mâncare. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. precum și în calciu și fosfor. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. bădean. La nivelul tractului digestiv. Ca plantă medicinală. destul de mult. De asemenea. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. au formă de umbelă. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. bromelina este cel mai preţios compus. și în industria băuturilor. La recoltare se culeg seminţele (fructele). deci este de dimensiuni reduse. În terapii externe. polizaharide. buciniș. substanţe grase. pectine. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. adică imediat ce a fost stors din fruct. dar și în vitamina A. praf de rădăcină. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Întrebuinţări. iarba îngerilor. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. Prezentare. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. ananasul este recomandat la desert. Florile. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. penate. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. din care se extrage un suc foarte plăcut. precum și în cele de combatere a celulitei. Prezentare. Face parte din familia umbeliferelor. Întrebuinţări. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. Dacă este bine preparat și păstrat. bulbul și rădăcinile. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. dar în concentraţii mai reduse. Denumiri populare: chimen dulce. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. Substanţe active importante: ulei volatil. tot complexul de vitamine B. Totodată. tinctură. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. ci și frunzele. Anasonul este folosit. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. gastritelor. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. Din acest motiv. având și proprietăţi antispastice și carminative. Angelica este o plantă erbacee aromatică. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. Are înălţimea de 40 – 70 cm. anison. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Frunzele acestei plante sunt mari. Din punct de vedere medicinal. Utilizat în terapia unor boli importante. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. vin tonic. Datorită bromelinei. Din aceste părţi se prepară infuzie. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. aniș. precum și în bucătărie. Frunzele sunt puţine și rare. enterocolitelor. Mai nou. . Prin prelucrare. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. dar mai ales anticancerigene. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. Este o plantă cultivată de om. acid cinamic. iar florile alb-verzui. Denumire populară: angelină. Potrivit specialiștilor.5 metri. ulcerului duodenal. aparţinând familiei umbeliferelor. reglează activitatea intestinală. mici și albe. reglează secreţiile pancreatice și intestinale.

și în medicina veterinară. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. se spunea cândva. gros. vitaminele A. lipsă de poftă de mâncare. de asemenea. ca antispasmodic. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). cumarine. această specie de anghinare este cultivată. elimină surplusul de colesterol). În acest caz. vin tonic. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. Anghinarea este o plantă perenă. polifenoli. angelica era socotită plantă-minune. fosfor. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. de obicei. zaharuri. în terapii. pe fâneţe. Prezentare. ostol. Anghinarea se folosește în gastronomie. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. . brândușă de toamnă. medicinale și nu numai. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. Datorită calităţilor sale. imperatorină. în păduri. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. Rizomul este puternic. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. Florile sunt mari. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Întrebuinţări. iarba îngerilor. fier. rășini. reumatism. ca remediu în bolile de rinichi. Prezentare. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. expectorant. rahitism. starea de oboseală generală. mangan. Aparţine familiei compozitelor. sudorific. florile fiind roze sau roșiatice. Substanţe active importante: cinarină. cucută.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. Se poate utiliza și planta întreagă. Întrebuinţări. carminativ. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. asemănătoare cu niște capitule. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. fiind cunoscut. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. multe ramificaţii. pulbere de rădăcină. Poate atinge doi metri înălţime și are. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. dar și limbul frunzelor. C. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. Pentru terapii medicinale se folosesc. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. prin iulie și august. B. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. lipsa de poftă de viaţă. Frunzele. afecţiuni respiratorii. prin tradiţie. angelicină. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. lipide. Aparţine familiei umbeliferelor. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. cu precădere. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. Substanţe active importante: terpene. Întrebuinţări. dar și seminţele. Angelica de pădure se întrebuinţează. colorate în roșu-violaceu. Cândva. Denumiri populare: angelină. la gătit. cremă. fiind consideraţi legume. adică infuzie. rizomii (împreună cu rădăcinile). oxidaze. tinctură. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. au formă penat-sectată. zarzavaturi. cu frunze mari. tulburări menstruale. revigorând această activitate. în lunci. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. flavone. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. În general. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. grupate câte două sau trei. Substanţe active importante: ulei esenţial. în preajma apelor curgătoare. încă din vechime. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. diuretic. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. Angelica de pădure este recomandată. de asemenea. spinoase-sticloasealbicioase. în partea a doua a verii.

galbenă sau violetă. uneori. Prezentare. mici și numeroase. și ca plantă medicinală. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. B2. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. B2. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. Fructele. are tulpină ramificată. Întrebuinţări. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. B1. surmenajul. B1. Au și efecte diuretice. dar merită luate în seamă. ateroscleroza. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. frunze spinoase. sunt grupate și au culoarea albă. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. F. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. fiind și un bun detoxifiant. hemoroizii. vitaminele A. În mod obișnuit. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. cirozele hepatice. care se ia în loc de alcool). protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). Denumire populară: alune americane. dar efectele purgative sunt însemnate. de asemenea. numită capsicaină. Consumat în cantităţi mai mari. de exemplu. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. dar care încă ascunde destul de multe secrete. Aparţine familiei papilionaceelor. la tonifierea. enzime. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. uimesc. celor mai mulţi dintre noi. în facilitarea tranzitului intestinal. Înflorește din iunie până în septembrie. precum și vitaminele A. . Folosit drept condiment. energetice și medicinale rămânând intacte. în culturile mari. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. din fructul de ardei se prepară pulbere. sunt verzi. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. se coc în pământ. precum și în tratamentul eczemelor cronice. enteritele. De altfel. Pentru uz medicinal. A fost evidenţiată. aproape 50% din conţinutul alunei). În anumite condiţii. roșie. ardeiul iute este. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. Forma pentru tratament – ceaiul. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. ardeiul iute regularizează digestia. numeroase săruri minerale. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. Florile ardeiului iute. hepatitele cronice. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. Fructele. tanin. de-a lungul timpului. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. are acţiune antimicrobiană. tinctură și chiar decoct. deci. flori galbene. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. Arahida este o erbacee anuală. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. De pildă. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. Utilizat în alimentaţia curentă. anghina pectorală. galbene sau roșii. Florile au culoarea galbenă. Întrebuinţări. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. la revigorarea corzilor vocale. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. Prezentare. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. alune de pământ. Dacă e folosit în cantităţi moderate. reglează activitatea rinichilor. mărește pofta de mâncare.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. rădăcină cărnoasă și aromată. deși se formează în partea aeriană a plantei. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. originară din America de Sud. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. infecţiile intestinale. ardeiul iute creează disconfort. în oboseală fizică accentuată. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. O plantă familiară.

suprarenalelor și a circulaţiei periferice. silimarinul fiind capabil să regleze. în păduri cu arboret amestecat. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. De asemenea. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. iar din seminţe se fac făinuri. Din frunze se prepară o tinctură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. în general. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. dar împodobită și cu spini. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. scai argintat. frumos colorată în purpuriu. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. de asemenea. sunt lipicioase. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. Arinul negru este un arbore puternic. aparţinând familiei betulaceelor. Prezentare. specialista C. în primul rând. Potrivit unor observaţii și studii recente. ca expectorant. aproape rotunde. Substanţă activă importantă: taninul. frunzele se dispun sub forma unei rozete. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. să echilibreze activitatea ficatului. paraliziilor. Denumiri populare: arginţică. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele.5 metri și care poartă pe ea floarea. . Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. însă. Originar din zona mediteraneană. tincturi. Valnet. de virtuţile sale medicinale. în acest sens. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. Substanţe active importante: în frunze. decoct și cataplasme. extracte. sub formă cultivată. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. Întrebuinţări. silimarinul. În acest context. scoarţa acestui copac este cenușie. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. se găsește o substanţă specifică. preferând zonele aproape aride. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Frunzele. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. armurariul are frunzele mari. din care se prepară pulbere. reumatismelor. rinichi. Florile au forma unor mâţișori. cu ţepi. revigorând sistemul circulator. Ed. greţurilor. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Întrebuinţări. Z 2000). Prezentare. în zăvoaie. la nivelul solului. Este o plantă iubitoare de mult soare. În tinereţe. lată ce scrie. și nu numai. Se mai folosesc și frunzele. varicelor. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. în intoxicaţiile cu medicamente. Arinul negru crește pe terenuri umede. în intoxicaţii chimice. ca mijloc de apărare. de pildă). silimarinul are proprietăţi antitoxice. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. În primul an de viaţă al plantei. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. ficat. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. De asemenea. armurariul face parte din familia asteraceelor. inclusiv alcoolul. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. numită silimarin. Interesul pentru această plantă este determinat. Denumire populară: anin. sistem circulator). Unii specialiști (J.

Tulpina este ramificată. Prezentare. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. Înflorește în lunile iunie. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. colină și coloranţi carotinoizi. iulie și august. ci numai extern. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. Aparţine familiei . de obicei. contuzii. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. ulei eteric. asmaţuchi. Prezentare. pajiști. podbal de munte. În flora spontană. Este cultivat pentru mirosul său. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. Ca plantă medicinală. de culoare galben-portocalie. prin luminișuri. Compusul specific este arnicina. Plantă perenă. Întrebuinţări. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. ci și la frunze și rădăcini. Florile. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. va fi puternic. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. în mod curent arnica nu se utilizează intern. contuzii). Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. Prezentare. ci echimoze. fiind folosit în bucătărie. Din arnică se prepară infuzie. cicatrizante și decongestive recunoscute. decoct. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. substanţe azotoase. contribuind. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. scorbut. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. chiar asistenţă din partea medicului. B2. locuri virane. Crește în zona montană și subalpină. pășuni. cum ar fi dermatozele. hematoame. uneori gălbui. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. originară din India. Înflorește în partea a doua a verii. Fructele au culoare neagră. Datorită calităţilor sale medicinale. De altfel. În mod frecvent. luxaţii și chiar rupturi musculare.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. înălţime 15-70 cm. reumatism. formează capitule. PP. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. Substanţe active importante: vitaminele C. săruri minerale. Substanţe active importante. tinctură și unguent. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. Denumiri populare: hasmaţuchi. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. Din acest motiv. Întrebuinţări. laringită. hașmaciucă. B1. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). Florile sunt albe. litiază renală (pietre la rinichi). la detoxifierea acestuia. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. Denumiri populare: carul pădurarilor. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. carul zânelor. Pentru uz medicinal se recoltează. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. de arnică. precum și în tratarea laringitei acute. frunzele și lăstarii. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. hidropizie. Bama este o plantă anuală.

Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. este agentul medicinal . Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. având o greutate de 30 – 40 kg. fiind utilă în procesul de creștere. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. planta moare. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. dr. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. beta-caroten. pot consuma flori fierte de bananier). potrivit dr. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. antiscorbutice. Atât păstăile. care. În păstăile de bamă se găsesc proteine. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. cu toate acestea. se pare. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. Ovidiu Bojor. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. C și E. și mai ales în întărirea sistemului osos. infuzii. această plantă este cultivată și pentru decor. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. Și. Substanţe active importante. O inflorescenţă de bananier ajunge. la rându-i. florile și. tincturi. remarcându-se prin colorit. Se prepară infuzie. Face parte din familia musaceelor. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. vitaminele A. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. se prepară extracte. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. în general. B. După ce a rodit. totuși. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. părăluţe. poate ajunge până la opt metri înălţime. bronșite. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. C și PP. vitaminele A. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. de altfel. se extrage un ulei. se obţine suc. rădăcinile. laringite. fiind considerate foarte nutritive. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Această plantă erbacee. B. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. Bananierul are flori femele și flori masculine. Florile. laxative. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. totuși. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. Banana este recomandată copiilor. Datorită florilor sale. adunate în capitule. bineînţeles. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. Din planta de bază. Prezentare. păroase. bananele fiind produse de florile femele. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. decocturi. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. ce are și ea valenţe medicinale. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. dar și pentru seminţe. Denumiri populare: bănuţei. ierboasă. Întrebuinţări. până la un metru lungime. fiind afrodiziace. săruri minerale. fiind albe sau roșiatice. Cu toate acestea. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. epilepsia). consumate „cu discernământ”. hidraţi de carbon. În mod curent se folosesc lăstarii. Întrebuinţări. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. Substanţe active importante: bananele conţin protide. sunt mici și rotunde. Bananele au calităţi importante. ca și din celelalte părţi. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. Tulpina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. fiind prezentă. Face parte din familia compozitelor. diuretice. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. enzime. Musa sapietus. mucilagii.

flori) pot fi folosite. Bobornicul este o erbacee perenă. laringită. febra). albastru-deschis. Prezentare. pentru purificarea sanguină. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. pârloage. efecte diuretice. totodată. Sunt. o importanţă deosebită având florile. în culturi. precum și în scrofuloză. Face parte din marea familie a compozitelor. în tratamentul pistruilor. reumatism. aparţinând familiei scrofulariaceelor. întrucâtva. încă din vechime. târâtor. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. ulceraţiilor scorbutice. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Este indicat. pe marginile drumurilor. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. Originară din America. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. Întrebuinţări. cu cele de urzică moartă. tulpinile. furunculoze. Totuși. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. tanin. bobornicul e folosit în bolile de astm. determinând dezvoltarea globulelor albe. amestecul din această plantă (tulpini. de asemenea. gută. semănând. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. pe lângă izvoare. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. august și septembrie. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. în primul rând. Preparatele obţinute din bătrâniș au. rășini. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. Bătrânișul este o plantă anuală. Utilizare – atât extern. traumatisme. tonifiante. iar tulpina ramificată. expus și nu prea consistent. în caz de hemoragii. în reumatisme și gută. Totodată. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. acum este prezentă în toată Europa. Au. cât și intern. Întrebuinţări. sub formă de comprese și cataplasme. Potrivit prof. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. un revitalizant important. Prezentare. cum ar fi alb-gălbui. însemnate proprietăţi depurative. Potrivit medicinii populare. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. Înflorește în mai și iunie. pecingenilor. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. tuberculoză și boli ale ficatului. precum și tocătura. Crește. în liziere. Ca plantă medicinală. Înflorește în lunile iulie. Potrivit specialiștilor. deși se găsește lesne în flora României. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. astm. sucul din bobornic având. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. fiind și un diuretic rapid. Fructul de bobornic este o capsulă. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. contribuind la eliminarea acidului uric. a apelor curgătoare. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. de altfel. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. albastru. florile fiind albastre. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. la refacerea tractului gastro-intestinal. insuficienţă hepatică și renală. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Potrivit marelui specialist Jean Valnet.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. dar și pe terenuri părăginite. florile având culori diverse. Babornicul este socotit. ca orice buruiană nedorită. mai ales ca plantă ornamentală. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. Întrebuinţări. erbacee. Apare și în variantă cultivată. Ion Gherman. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. fructele. dr. contribuind. frunze. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. . de asemenea. liliachiu. bobornicul este mai puţin cunoscut. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. de la câmpie până sub munte.

Florile bobului sunt albe. la marginea pădurilor. fier. sedativ. Prezentare. se pare. vitamine. formând adevărate păduri în locuri umede. drept jertfă. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. fiind muchiată. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. De asemenea. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. C. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. după cum se știe. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. Crește. dar și medicinală a bobului. celuloza 7. glucide. păstăile tinere. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. boabele coapte. cu coajă groasă. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. Are frunze mari. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. tonic. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. edemele. cojile păstăilor și. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă.5%). Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. potasiu). natriu. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. Prezentare. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. cât mai mult bob. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. substanţe amare. În acea zi se ofereau zeilor. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. acid malic. . Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. roz. bradul înflorește în lunile maiiunie. fiind înrudită cu socul. Putem da aici exemplul lui Pitagora. B. care își îndemna elevii să consume. este diuretic. În mod surprinzător. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. magneziu. Întrebuinţări. adesea. fructele. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. Bradul face parte din familia pinaceelor. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. favorizează transpiraţia. hidropizia. Frunzele au formă de ace și. Această plantă. frunzele. Prezentare. cât și în bolile de prostată. Întrebuinţări. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. Bobul este un aliment foarte hrănitor. dar se utilizează și coaja și rășina. constipaţia.20 metri. Pentru uz medicinal se culeg florile. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. boabele verzi. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. esenţe parfumate. Denumire populară: bozie. Din flori se prepară infuzie. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. florile. în colonii. având. Florile sunt albe. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. originară din Asia. prin pârloage. Arbore de mari dimensiuni. nefritele. depurativ. calităţi de agent revulsiv. bineînţeles. pe terenuri virane. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. Bobul este o erbacee anuală. vitaminele A. Bozul înflorește în lunile de vară. purgativ. cu toată încrederea. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. Substanţe active importante: taninuri. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. cistite. coaja rădăcinilor. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. substanţe grase (1. Principalul preparat medicinal este infuzia. În mod discret. Mult mai multe utilizări au fructele. zaharuri. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe).5%). acid tartric. grupate în inflorescenţe. în locuri părăsite. Denumire populară: fasole mare. pe pășuni. poate fi întâlnită numai în culturi. chiar violete. cu miros neplăcut. protide. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. nu cad în anotimpul rece.

Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. dacă. Întrebuinţări. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. pietrele. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. vârfurile cu tot florile de pe ele. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. lemnele căzute. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. din timpuri străvechi. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. în primul rând. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Medicina populară a introdus. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. în intertrigo. din care se ridică frunzele. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. În uz intern. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. Întrebuinţări. săruri minerale. nu ne convin medicamentele moderne. fiind bune și siropul sau mierea. în nevralgii. Prezentare. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. Sporii au culoarea galben-deschis. precum și în arsuri. pălămidă. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Are tulpină păroasă și flori galbene. Plantă perenă. Prin urmare. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. Confruntându-se cu răcelile. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Întrebuinţări. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. de la deal până la munte. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. hepatitele. cu o tulpină lungă de până la un metru. din care se prepară o pulbere. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. Astfel. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. cumva. poate fi și acuma. anotină). Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. Întrebuinţări. Prezentare. culcată pe pământ. precum și laringitele și faringitele. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Pentru medicaţie se culeg frunzele. Prezentare. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. flavone. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. firește. rareori molidul. Denumire populară: pedicuţa. dermatite. părţile tinere ale plantei. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. fiind un antiinflamator eficient. barba ursului. .16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. culoarea fiind verzuie. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. răni deschise – mai ales la copii.

Din tulpini și flori se poate obţine un suc. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. bine puse la punct). adică sunt erbacee perene. cu ouă. violete. Bulbocapnina este o substanţă toxică. o renumită vrăjitoare. cum ar fi cancerul. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. este otrăvitor. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. Se spune că în Colchida. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. Fructul. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. botrytis. ajungând la înflorire abia toamna târziu. Altfel. Rizomul este dezvoltat și. Întrebuinţări. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. multicolor și frumos mirositor. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Denumiri populare: brebenea. Prin urmare. Substanţa activă importantă este colchicina. Întrebuinţări. Erbacee micuţă cu flori liliachii. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. deci o plantă periculoasă. var. în locuri umede. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. trăia Medeea. Prezentare. În acest sens. breabăn. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Prezentare. de cele mai multe ori. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. ci mai rară. Această inflorescenţă poate fi verde. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. recunoscute din ce în ce mai mult. se pare. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. De asemenea. galbenă sau violetă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. există riscul unor grave intoxicaţii. gol pe dinăuntru. purpurii. Ca plantă medicinală. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. coricavină și bulbocapnină. Denumire populară: conopida broccoli. gălbui. dar și gătită cu carne. . făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. în culori albe. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. Are și calităţi medicinale. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. cu brânză. o regiune din zona estică a Mării Negre. dar și ca un diuretic eficient. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. cu înălţime până la 13 cm. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. cu paste. de mărimea unei nuci. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. Florile. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. roz. precum un chiorchine. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. sunt melifere. Prezentare. cu sfârșit letal.

taninuri. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. decoct. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. consistente. săruri de potasiu. Se prepară infuzie. au un miros plăcut.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. Când se usucă. eczemelor și furunculozei. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. precum și în afecţiuni respiratorii. groase. intern sau extern. săruri minerale. cu succes. de un verde adesea întunecat. și astenia de primăvară. În cantităţi mari. Face parte din familia ericaceelor. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. anemii. totodată. își pierd o parte din proprietăţi. de culoare roșie. Rădăcina este. consistente și de mici dimensiuni. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. Este. brusturele combătând. celuloză. extract. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. sunt dispuse altern. de asemenea. cum ar fi tratamentul furunculozei. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. captalan. Prezentare. cât și prin înălţime – până la 1. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. dar și în tratamente dermatologice importante. putând fi folosite. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. de la câmpie până la munte. Bujorul de munte. late. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. ulei volatil. deranjamente digestive. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. Prin urmare. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Din brusture.3 metri. Florile. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. Alte substanţe: vitamine din clasa B. foarte dezvoltată. stimulând creșterea părului. lipan. Întrebuinţări. puternică. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. ramurile tinere cu tot cu flori. Întrebuinţări. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. deci. numit uneori și smârdar. de asemenea. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. tanin. Este. Brusturele este o plantă maiestuoasă. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. florile. în combaterea hemoragiilor. în osteoporoză. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. inflorescenţa devine scaiete. inulină (în cantitate mare). Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. . Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. în amestec cu alte plante. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. Substanţe active importante. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. rareori roz sau albă. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. Întrebuinţări. de asemenea. Frunzele. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. Substanţe active importante: ulei eteric. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. glucide. un bun depurativ. vitamina K. Prezentare. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. lucioase. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. Fructul este o capsulă. betacaroten. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. Denumiri populare: ciulin. prin uscare.

altfel greu de vindecat. Plantă foarte cunoscută. buretele de stejar a fost folosit. stomahic. răceală. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Se zice că la nașterea Domnului. Florile au culoare închisă. Întrebuinţări. borjolică. bronșite. nevralgii. multă vreme. fiind antibacterian. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. În medicina populară românească. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. Datorită aromei sale plăcute și persistente. Busuiocul este un bun stimulent general. rădăcinile sunt cărnoase. Chiar migrenele. De asemenea. busuiocul are locul său. persistent. bosioc. Planta înflorește în lunile mai. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. Denumire populară: iască. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. aduce liniște în gospodărie. dezvoltate. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. busuiocul se cultivă. Înflorește în iulie-august. tot cu busuioc se tratează și. bazilic. antispastic. În medicina populară. Trăind pe copaci. aparţinătoare de familia labiatelor. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. o orhidee de pădure. antifungic. se utilizează ca pansament. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. buretele de stejar produce. mai ales al pădurilor de foioase. Face parte din familia orhideelor. în timp. pe tulpinile copacilor bătrâni. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. fiind folosit. Denumiri populare: vasilisc. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. fiind un hemostatic destul de puternic. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. din ce în ce mai mult. buruiana dragostei. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. Substanţe active importante: oestragol și linalol. planta lui Hristos. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. de fapt. lipsa poftei de mâncare. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. Întrebuinţări. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. Denumire populară: trânji. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. Buruiana de trânji nu are clorofilă. pe vremuri. în lipsă de altceva. carminativ. floarea bisericii. Întrebuinţări. În natură. florile fiind albe sau roz. putregaiul alb al lemnului. fiind. la prepararea diferitelor mâncăruri. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. în casele de la ţară. mai ales pe stejari și fagi. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. deci. . Buruiana de trânji este o plantă perenă. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Datorită modului său de hrănire. colici și balonări intestinale. În bucătărie. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. mătăcină. de fapt. încâlcite. Fructul este o capsulă. fiind considerat plantă sfântă. brună și miros a miere de pădure.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. și în industria cosmetică. Prezentare. nu întâmplător. iunie și iulie. Există credinţa potrivit căreia. vomă. Este vorba. busuiocul este utilizat. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. pus la icoană sau în grinda casei. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Prezentare. Fiind o plantă saprofită. Prezentare. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii.

frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. ce conţin până la 30 de seminţe. aminoacizi. Face parte din familia rubiaceelor. sau chiar frunzele. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. În realitate. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. Potrivit unor cercetări de dată recentă. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. apoi cafeina și teina. cu nervuri puternice. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. neapărat. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. un fir de busuioc din grinda casei. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). de exemplu. boabele de cacao. Întrebuinţări. adică arborele de cafea. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. pentru copii frumoși și sănătoși. Pentru noroc. cu poftă.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. adică untul de cacao. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. obţinându-se pudra de cacao. Desigur. euforizante și chiar afrodiziace. pentru suflet. arborele de cacao și. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. Prezentare. ci și. La fel ca băutura de cafea. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. În schimb. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). care în mod obișnuit se macină. însă. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. inclusiv sub formă de alimente. fiind cărnoase și consistente. mult mai complexe și mai diverse. respirator și digestiv. la eliminarea clorurilor. cu suprafaţă aproape lucioasă. În vechiul sat românesc. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. pentru spor și bine în viaţă. în Arabia i s-au descoperit calităţile. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. valoare medicinală au boabele. Coffea excelsa. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. În cazul arborelui de cacao. fiind socotit o plantă miraculoasă. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. Se recomandă. adică boabele de cacao. zilnic. De altfel. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. Prezentare. în special. Florile apar la subsuoara frunzelor și . Coffea robusta. totuși. conţin săruri minerale. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. cu virtuţi tonifiante. contribuind. De pildă. enzime. în care s-au aflat boabele. deopotrivă. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. Asemenea cafelei. Pe lângă aceste substanţe. ci și asupra sistemelor cardiovascular. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic.

cu marginile fin crestate. un arbore comun în spaţiul românesc. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. fluor. prin efectele sale psihoenergizante. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. este un tonic puternic al sistemului nervos central. Întrebuinţări. mai ales. în cele din urmă. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. fiind. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. În cazul arborelui de cafea. vitamina A. în cantităţi însemnate. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. boabele. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. foarte sensibili. Pom fructifer. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. brom. B2. copiii fiind. Se consumă și sub formă de suc. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. Cafeaua. magneziu). Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. astringente și diuretice. un adevărat accelerator al inimii. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. rahitismului. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. Originar din China. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. Prunus armeniaca. roșie și. . caisul s-a răspândit în toată lumea. Frunzele sunt de formă ovală. cobalt. a lucrat foarte mult și cu succes. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. Fructele. fosfor. Astfel. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. C și. face parte din familia rozaceelor. în primul rând. nimic nu e dovedit. insomniilor și chiar în stări depresive. și în Europa de sud-est. Totuși. Interesant e fructul. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. fier. de exemplu. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. ci și mireasma florilor sale. Componentă a vieţii moderne. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. apoi cafeonă. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. miraculoase. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. cu încredere și speranţă. aromate și apetisante. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. care are forma unei cireșe. Prezentare. întârzierilor de creștere. însă. tanin. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. totodată. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. copiilor le este interzis consumul cafelei. aspectul său fiind foarte frumos. Cafeaua este. În dezvoltarea sa. și chiar coaja. violetă. valoare medicinală au. de multă vreme. de foarte multă vreme. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. vitamine – B1. Din acest motiv. compot sau fructe uscate. bolnav de hidropizie). fiind hrănitoare și lesne digerabilă. în primul rând al scoarţei cerebrale. dar a murit relativ tânăr. Caisul înflorește primăvara. potasiu. Întrebuinţări. care este un adevărat medicament. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. de strai de sărbătoare. levuloză și glucoză și. totodată. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. asteniilor. deci. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. fiind aclimatizat. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. provocându-le insomnii și agitaţie. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. cafeaua contribuie în mod cert. că dilată căile respiratorii. Din boabe se extrage cafeina. Asupra unora cafeaua are efecte majore. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. Caisa are o valoare energetică semnificativă. Cafeaua este și un bun diuretic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. Caisul este.

Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. Sub formă de infuzie. fiind antispasmodice. oboseala complexă. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. Rizomul. de culoarea galbenă. Prezentare. consistente. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. migrenele. Până în prezent. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Practic. frunzele și florile. Întrebuinţări. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. ușor cărnoase. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. expectorante. Calomfirul este o plantă erbacee. Prezentare. vasodilatatoare. pulbere. al râurilor. gros. Întrebuinţări. Crysanthemum vulgare. Florile. prin martie-aprilie. Crysanthemum balsamita. prin tradiţie. mixturi.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. calmează reumatismele și alte dureri din organism. substanţe amare. borneol. captalanul are frunze mari. Denumire populară: vetriceaua. de isterie. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. Prezentare. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. flavone. Întrebuinţări. Tanacetum parthenium. Substanţe active importante: camfor. de asemenea. Legat de această ultimă recomandare. spasmele stomacale. adesea. Potrivit unor observaţii mai vechi. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. Rizomii se culeg toamna. și alte proprietăţi. late. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. gripa. fiind iubitor de apă. mai nou. însă. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. prin lunile august și septembrie. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. se încearcă . Ele au. analgezice. tincturi. este puternic. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. tanozoide. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. Totodată. pentru decor. aparţinătoare de familia compozitelor. adică tulpina subpământeană. reumatisme și gută.5 metri înălţime. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). ulei eteric. tonice. oboseală accentuată. Substanţe active importante. Se prepară infuzie. Are un rizom puternic. preparatele de captalan au efecte antispastice. se știe. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Preparatele de calomfir sunt eficiente. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. antiseptice. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. se dezvoltă târziu. calmante. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. de tensiune nervoasă. cu dezvoltare perenă. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. fiind acoperită cu perișori foarte fini. extracte. Înflorește înainte de înfrunzire. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. combătând stările de spirit confuze. contorsionat. Această plantă se cultivă. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. cataplasme. prin zone mlăștinoase.

acid citric. fraxină. verde. cartofi copţi sau fierţi în coajă. Înalt până la 30 de metri. castan sălbatic. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. esculozidă. Prezentare. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. culoare ce apare. acid folic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. lipide. decoct. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. vitaminele din grupul B (B1. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. obezitate (cartofii nu îngrașă!). Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. practic. hepatite. În momentul coacerii. litiaze biliare. Datorită calităţilor sale nutritive. cea mai mare fiind foliola mijlocie. potasiu). Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. cartoful a fost folosit. cartoful este foarte ușor digerabil. Cartofii dulci. făină de cartofi. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. de obicei. Pentru uz medicinal se prepară suc. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. a medicului. Întrebuinţări. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. cu ghimpi. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. magneziu. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. În secolul al XVIII-lea. dischinezii biliare. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. cupru. În pământ. Denumire populară: castan porcesc. se utilizează tuberculul. Cel mai important preparat de castan este decoctul. Florile cartofului sunt albe sau violete. Își are originea în peninsula Balcanică. fosfor. artrite. oferind. B6). Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. terci de cartofi cruzi. B2. Cândva. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). castanele. fier. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. o vreme. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. disfuncţii intestinale. Din toate acestea se obţin. prin procedee specifice. Prezentare. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. o hrănire completă. cataplasme. Denumiri populare: baraboi. Substanţe active importante: amidon. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. vitaminele A și C. mult mai mare decât o nucă. protide. Mai mult decât atât. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. În afară de tuberculi. . Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. barabulă. ca hrană pentru animale. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). cartofi în coajă fierţi pe jumătate. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. Castanul înflorește în mai și iunie. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. frunzele și florile. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. În alimentaţie. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. În cazul castanului. Adus și aclimatizat în Europa. dar și pentru terapii. acid malic. mangan.

sunt indicate și în hrana copiilor. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. proprietăţi medicinale. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. flavonoide. caroten. castravetele. varicocelul. Ca depurativ. sulf. un tonic și un reechilibrant digestiv. Prezentare. convalescenţilor. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. vrejurile și cârceii de castravete au. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. Datorită calităţilor lor. dar cu vârful ascuţit. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. Întrebuinţări.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. întrucâtva. fiind. vasoconstrictoare. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. sunt comestibile. . Prezentare. castan întâlnit în culturi. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. de detoxifiere. potasiu. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. quercitină. flebitele. Preparatele de castan au acţiune astringentă. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. umflarea ficatului. cu o stea. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. Frunzele sunt mari. De asemenea. Căldărușa este o erbacee perenă. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. antiinflamatoare. azotaţi. roz. de asemenea. influenţând. Fructul acestei plante. ca agent de curăţire. Substanţe active importante: vitaminele A. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. în frunze – astragalină. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. rareori simplă. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. mucilagii. în pecingini. Florile sunt galbene și se aseamănă. Întrebuinţări. în combaterea ridurilor. Denumire populară: clopoţei mari. Seminţele. în mod pozitiv. totodată. Fierţi. fosfor. filochinonă. totodată. util în bucătărie. glucide. cât și extern. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. fiind energizante și remineralizante. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. Prin urmare. mai ales în combaterea formării calculilor. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. circulaţia sângelui. ulcerele varicoase. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. este indicat în gută. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. Tulpina este ramificată. sub formă de clopot. lipide. ușor cordiforme. colorate în albastru. Rămânând în acest registru cosmetic. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. fiind utilizat atât intern. are și o serie de proprietăţi medicinale. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. de altfel. acoperită cu peri aspri. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. săruri de calciu. B și C. atât de obișnuită.000 de ani și chiar mai mult. celor slăbiţi. alb sau violet. tulburările de menopauză. în inflamaţii diverse ale pielii. hemoroizii. prin fluidizarea fluxului sanguin. pentru terapii preparându-se un decoct. Fructele castanului dulce. S-a constatat. în castane – saponine (în primul rând escină). siliciu. săruri minerale. fier. ale cărui fructe sunt comestibile.

liziere. Uneori. ca plantă ornamentală. în zone mai pietroase și apropiate de ape. acizi. tufișul de nisip. Având proprietăţi sedative. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. cătină de râu. Cătina albă crește în flora spontană. astringente și mai ales sedative. Prezentare. În parcuri. aparţinător familiei eleagnaceelor. maximum cinci. Acest ceai poate fi considerat aliment. Întrebuinţări. Călinul crește prin păduri. Elena Niţă Ibrian. B2. precum și în descântece. înflorește în martie-aprilie. dar poate fi și cultivat. În general. C. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. Frunzele au mai mulţi lobi. urticarie și deranjamente intestinale. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. Întrebuinţări. Cătina este un arbust spinos. mai nou. dar despre care se știe că este toxic. decoct. Substanţe active importante. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. căldărușa este o plantă otrăvitoare. tanin. ci și hrănește. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. Florile sunt mici și galbene. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. cătina albă se folosește. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. extract fluid. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. Se prepară sub formă de tinctură. Fructele fermentate pot fi și distilate. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. Fructele. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. salicilină. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. prin fâneţe. în Tratat de hrană vie). Prezentare. cătină cenușie. se poate prepara un vin de cătină. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. Atenţie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. De altfel. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. precum și lichior. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. având culoarea albă. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. rareori ajungând până la cinci metri. Flori care. spune despre cătină că nu doar tratează. Alte substanţe: acid folic. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. Face parte din familia caprifoliaceelor. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. dispuse în ciorchini. inozitol. De asemenea. deci. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. nefiind comestibile. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. liziere. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. poieni. tufărișuri. remarcându-se vitaminele B1. în bucătărie. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. acid nicotinic. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. căldărușa este și cultivată. rășini. fiind o frumoasă plantă ornamentală. Poate fi întâlnită în flora spontană. Denumiri populare: cătină. cât și în diverse boli de piele. tufărișuri. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. PP. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. Se poate. Florile sunt grupate. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. se spune. Aparţine familiei ranunculaceelor. Potrivit acestora (de ex. uleiuri. . Denumire populară: bulgăre de zăpadă. Întrebuinţări. mate pe spate. reumatism. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină.

sunt mari și au culoarea albă. dar și medicinală. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Ceaiul este și un bun antioxidant. originar din China. precum și acţiune analgezică. mai ales flavonele și catehinele. plăcut. dense. revitalizante. vasodilatatoare. cafeină. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. în nevralgii și în boli psihice. Pentru terapii. Se folosește și pentru combaterea tusei. Prezentare. de o banală plantă medicinală. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Pentru medicaţie. Poate atinge înălţimea de un metru. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. fiind o plantă aromatică. sirop și vin medicinal. cătușnica are proprietăţi calmante. diuretice. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. tetrahidrocanabinol. ca formă și desen al nervurilor. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. Desigur. Valoare alimentară. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. mari. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. bronșită cronică. cu frunzele de stejar sau de urzică. Florile. Substanţe active importante: canabinol. au formă ovală și sunt ușor crestate. La maturitate. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. de asemenea. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. smălţuit. poate fi întâlnit în mari culturi. Ceaiul face parte din familia theaceelor. săruri minerale. În prezent. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. Răspândește un miros specific. Întrebuinţări. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. au frunzele ceaiului. în ulcere gastrice. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). În acest caz.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Preparatele din cânepă au. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Cătușnica este. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. Datorită acestor proprietăţi. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. totodată. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. P și B2. uneori chiar mai mult. sunt împărţite în foliole lanceolate. Denumire populară: ceai chinezesc. canabidiol. tulpina de cânepă este total lemnificată. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. de culoare galben-verzuie. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. Fructul este o nuculă brun-cenușie. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. Întrebuinţări. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Deși cunoscută ca un excitant. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. excitante. dar și tonice. Potrivit cercetărilor. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. înaltă de aproape un metru. Prezentare. iată. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. tanin. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. emfizem. Florile ceaiului. Utilizate în exces. Cânepa cultivată este o plantă anuală. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. În mod ciudat. cu marginea crestată. netedă. oarecum asemănătoare. Se pare că unul dintre . originară din India. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). deosebit de expresive. vitaminele C. Prezentare. Frunzele. Substanţe active importante: teofilină.

pe taluzuri. cu proprietăţi antiinfecţioase. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. reducând riscul de cancer. Decoctul de tulpină. floarea mândrei. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. în mod decisiv. pe maidanele unde cresc bălării. Întrebuinţări. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. gumirezină. al scoarţei cerebrale. colesterolul. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). cu o tulpină dreaptă și un bulb. Originară din Asia. Prezentare. Substanţe active importante. tinctură. dar mai ales rădăcina. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. în acest caz fiind respins de . insuficienţă hepatică. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. motivând. contribuind. oboseală. grăsimile rele. cuișoriţă. De asemenea. Ceapa conţine enzime. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. macerat. plasate în partea de sus a plantei. zaharuri. epuizare fizică și nervoasă). Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. la eliminarea apei din ţesuturi. Este o plantă bienală. Florile de ceapă sunt mici. Fructul este o capsulă. astfel. pulbere. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. tanin. puternică. precum și disulfură de alil și propil. gingivite sângerânde. prezentându-se ca niște mici capitule. în toată lumea. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. grăsimi. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. în tratarea leziunilor bucale. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. deci. litiaze renale. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. Substanţe active importante. apăsător. Denumiri populare: ridichioară. dispuse grupat. hemostatice. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. abcese dentare. Are și efecte analgezice. cu miros specific. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. în boli ale rinichilor. ulei volatil.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. Datorită teofilinei. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Întrebuinţări. obezitate. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. pe marginea drumurilor. antiseptice. la gătit. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. aparţinând familiei rozaceelor. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. în pleurezii. Se prepară sub formă de decoct. o enzimă. zaharuri. După cum se știe. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. face parte din familia liliaceelor. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. precum și în structurile musculare ale organismului. Ca plantă medicinală. Prezentare. celulita. De asemenea. Astfel. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. printre altele. semnificativă. minerale esenţiale. Fructele sunt niște achene. în prezent. infuzie. acţiunea bactericidă fiind puternică. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. plăgi. călţunul doamnei. B1. și riscul de boli cardiovasculare. amigdalite. B2 și C. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). Cerenţelul este o plantă zveltă. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. prin tradiţie. ale vezicii și căilor urinare. ceapa se cultivă. vitaminele A. albe-gălbui. Are flori galbene. amidon. menstre cu dureri. nu se va lua niciodată o doză prea mare.

tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. revigorante. decoct. extractul de cerenţel sau. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. bronșitele. sedative. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. Substanţe active importante: chinină. macerat. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. extract. infuzie. pulbere. Cândva. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. Întrebuinţări. aparţinând de familia monimiaceelor. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. Din aceste seminţe se prepară decoct.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. chimion. săruri minerale. Prezentare. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). enterocolitele. în fâneţele de sub munte și în cele montane. infuzie. din care se prepară infuzie. malaria). tinctură. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. Întrebuinţări. de culoare albă. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. bactericide. Chimenul este o plantă cultivată. pilule. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. a cistitelor. extracte fluide. Se prepară pulbere. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. Întrebuinţări. pipărus. de obicei. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. De asemenea. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. cașete. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. Substanţe active importante. Prezentare. chinconină. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. În prezent. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. Prezentare. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. detoxifiante. Utilizarea chininei . dar se găsește și în flora spontană. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. Arborele de Chili este o plantă exotică. Partea care conţine chinină este scoarţa. chinidină. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. tincturi. chimenul poate fi întâlnit. mixturi. Florile. berii. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. Aparţine familiei rubiaceelor. cataplasme. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. Denumiri populare: secărică. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. de tihna abdomenului omenesc. Înălţimea acestei plante – până la un metru. blocajele secreţiilor bronhice. pur și simplu. În flora spontană. tanin. chincomidină. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. sunt dispuse sub formă de umbelă.

efectele nu sunt de neglijat. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. diabetul. cât și în flora spontană. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. digestie leneșă. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. convalescenţe. Totuși. Din cimbrișor se prepară o infuzie. în afecţiuni precum tuberculoza. Pe lângă acești compuși. dar și compuși amari.20 metri. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. dischinezia biliară. sub formă de tufe. Planta are un pronunţat rizom târâtor. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. Se folosește și în bucătărie. pe pășuni. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. cimbrul sălbatic. în rădăcina de cicoare. Denumiri populare: floricică. în anemii. Ca plantă medicinală. De notat. Florile sunt de culoare albastră. astenii. sub soarele verii. Crește în flora spontană – pe pajiști. în activitatea lor de îngrijire . Întrebuinţări. mult mai largă. Prezentare. de pe care se ridică ramuri. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. având o acţiune antiinflamatoare intensă. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. dar și în partea aeriană. o contribuţie importantă având-o fosforul. Prin mușuroire. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. pentru aromatizarea unor mâncăruri. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. adevărate colonii ce răspândesc. mireasma sa persistentă fiind un calmant. la reducerea febrei. cimbrișorul de fâneaţă. o aromă unică și agreabilă. pe marginea drumurilor. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. Deci. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. Poate atinge o înălţime de 1. produce diureză. obţinându-se andivele. Cicoarea conţine un ulei volatil. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. însă. cunoscute de foarte multă vreme. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. se găsește fosfor. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. andivă. septembrie. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. inulină (un polizaharid). andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. Cândva. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. august. Este o plantă perenă. speranţe diabeticilor. cicoarea se întâlnește în fâneţe. desigur. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. acnee). Chinina are efecte benefice. infecţiile grave. Substanţe active importante. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. pietre la rinichi și la vezică. Înflorește în lunile iulie. regularizează digestia. purifică sângele). afecţiuni cardiace. iar rădăcinile toamna. membră a familiei labiatelor. dar și ca infuzie. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. constipaţia cronică. Altfel spus. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. Ramurile au flori în partea superioară. Este recomandată și în anemii. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. Întrebuinţări. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. în acest caz. tanin. andivie. infecţii urinare. cimbrișorul de pajiște. Din păcate. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. În flora spontană.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. aromat. litiaze. În mod curent. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. colină. Pentru utilizări în scopuri medicinale. Tonic general bun. Folosit la mâncăruri. inclusiv rădăcina. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor.

Din acestea se prepară infuzie. Crește în tufe. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. reumatismul. care se adaugă la un litru de apă. Întrebuinţări. iarba cucului. faptul acesta a fost dovedit în laborator. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. excepţional rol am putea spune. Asemenea cimbrișorului. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Prezentare. este în blocarea cancerului. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale).30 a albinelor. Florile sale sunt foarte mici. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. însă. Mai este folosit. tanin și mai ales săruri de potasiu. Prin tradiţie. Substanţe active importante: ulei eteric. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. și ca arbust decorativ. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. mai fragedă și cu flori. în prealabil. timol. Prezentare. precum și un expectorant deosebit de activ. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. Denumiri populare: lămâioară. adică nu sunt întotdeauna verzi. lămâiţă. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. Are efecte în astmul bronșic. carvacrol. a anorexiei. Tot dr. culoarea lor fiind. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. Nu prea înalt (maximum șapte metri). Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. coaja și frunzele. în combaterea anemiilor de primăvară. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. uneori. Este una dintre cele mai longevive plante. se pun 80 g). compuși amari. Poate trăi până la 600 de ani. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Datorită buxeninei. ci că așa îi este felul. Cimișirul este folosit. Întrebuinţări. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. în primul rând). uneori. Atât cireșul. tuse. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. Valenţe terapeutice au rădăcinile. crește bine în locurile cu lumină puternică. înaltă de 10 – 15 cm. Prunus cerasus (Vișinul). în nuanţe roz sau violet. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. enterocolite. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Combate febra și acţionează și ca sedativ. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . cineol. Este folositor și în terapii privind ficatul. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. În orice caz. care este un alcaloid. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). Prezentare. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. doar partea superioară a plantei. rășină. Deci. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. Întrebuinţări. tratamentul se va întrerupe. din care se prepară un decoct. dischinezii biliare. Potrivit dr. medicul. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. precum și în menţinerea igienei bucale. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. cu succes. Alexander Reinhardt. decoct sau tinctură. roșie sau portocalie. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir.

Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). infuzie. îngroșate și bogate în vitamina C. cistita. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. deosebită). rădăcini albe. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. este un bun expectorant. la marginea platformelor de gunoi. Ciuboţica cucului are. cu bune efecte în sistemul digestiv. pielita. de fapt. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. Au valoare medicinală și frunzele. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. Ciumăfaia este o erbacee anuală. vitamina C. siropuri. ţâţa oii. care sunt moi. efecte asupra nervilor. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. la deal și munte. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. De asemenea. Substanţe active importante: saponozidele. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. potasiu. dar plăcut. fiind. Este vorba. Florile sunt galbene. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. Întrebuinţări. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. Fructul este o capsulă ovoidală. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. Sub formă de decoct. albe. pe fâneţe. se fac comprese și poţiuni expectorante. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . au și fructele ca atare. un diuretic activ. pe maidane. Ciumăfaia crește în flora spontană. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. în zonele unde au fost construcţii. Denumire populară: laur. tonic. Totodată. Prezentare. precum și sâmburii de vișine și cireșe. despre două plante perene. Valoare are nu numai lemnul său. Prezentare. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. pielonefrita. pe pajiști. florile și seminţele. Datorită importanţei sale medicinale. în luminișuri. peste care se toarnă miere sau un sirop. de asemenea. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Frunzele sunt de mari dimensiuni. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. iar florile. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. ţigări antiastmatice. cu un rizom viguros. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. tincturi. cu tot cu rădăcini. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. Înrudit cu vișinul comun. mai ales prin locurile părăsite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. neplăcut. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). bolăndariţă. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Efecte medicinale. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. anglicea. prin iulie-august. Primăvara. Ambele fac parte din familia primulaceelor. cu ţepi moi. comprese. au formă de pâlnie. Tulpina se ramifică. Denumiri populare: ţâţa vacii. diferite extracte. Aparţine familiei solanaceelor. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. calciu. Primula elatior. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. totodată. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. enzime. din care se prepară prafuri. ci și frunzele. însă. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor.

în liziere. cât și în zonele mai joase. are o înălţime de până la doi metri. Tulpinile îi sunt ramificate. livezilor. artrita. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. crește atât la munte. dispuse în raceme. tinctură. Prezentare. în constipaţie. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. în părţile joase ale terenurilor virane. scopolamina. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. poate fi folosită și în zootehnie. dar și decoct. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. ci și frunzele. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. iar la maturitate se lemnifică. care se găsește în seminţele de ciumărea. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. Întrebuinţări. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. În mod obișnuit. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. cum ar fi reumatismul. Coacăzul roșu. Denumire populară: scrântitoare. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. acidul pipecolinic. Prezentare. aparţinând familiei saxifragaceelor. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. să fie foarte căutată. Dintre fructele de pădure. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. În flora spontană. atropina. solului și precipitaţiilor. de epuizare nervoasă. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. pășunilor. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. extract fluid. pectină. au culoare liliachie. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. Se prepară infuzie. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. toxică pentru oi. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. apoi potasiu. afecţiunile ficatului. emulsină. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. Întrebuinţări. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. totodată. De asemenea. Fructul acestei plante este o păstaie. Hiosciamina. cât și sub formă de culturi. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). Coacăzul auriu. guta. calciu. Aparţine familiei leguminoaselor. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). nevralgiile. tufărișuri. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. magneziu. stările de agitaţie. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. poţiuni. Acest arbust. Întrebuinţări. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. Printre altele. Ciumăreaua este o erbacee perenă. Florile. Denumire populară: pomușor.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. fiind. din care se prepară infuzie. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. astmul pe fond nervos. viermi intestinali. la rându-le. întâlnită atât în flora spontană. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. extracte care se administrează sub formă de picături. totuși. Din punct de vedere medicinal. Substanţe active importante: hiosciamina. și atât de neplăcut mirositoare. o mare valoare alimentară și terapeutică. care sunt dispuse în ciorchini. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. luteolina. Arbustul de coacăz negru. apoi guanidina. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. chiar și în frunze.

Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. ulceraţii cutanate – fiind astringent. tanin. substanţe amare. deci cea care ne interesează. spasmolitic. în mod obișnuit. Prezentare. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. Prezentare. argintică. pulberi medicinale. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. inflamaţii gingivale. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. Prezentare. hipermenoree. pe fâneţe umede. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. reumatism. diaree. hemostatic. flavone. antispastic. în formă de ace. Preparatele medicinale din coada calului sunt. bioxid de siliciu. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. pe marginea drumurilor. Din coada calului se prepară decocturi. dintre care menţionăm: brădișor. zolotnic. brădăţel. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. bronșite. ea putând fi confundată cu alte trei specii. coada mânzului. . Denumiri populare: iarba gâștii. Înălţimea – până la 70 cm. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. pe marginea apelor. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. abia mai târziu apar frunzele verzi. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. părul porcului. antiinflamator. Au valoare medicinală. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. barba ursului. la marginea pădurilor. potrivit tradiţiei românești. care sunt toxice. totodată. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. de pe marginea drumurilor. Substanţe active importante: ulei eteric. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. precum și pentru întărirea unghiilor. anemie. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. galbene. Sunt recunoscute. gută. Uneori. terenuri virane. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. antisudorifice și hemostatice. florile fiind. antiseptic. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). de culoare albă. Întrebuinţări. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. care asimilează și are culoarea verde. Primăvara. leucoree. Denumiri populare. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. ulcer gastric. În orice caz. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. de asemenea. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. Denumiri populare: iarba oilor. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. una fertilă. enterocolite. Substanţe active importante: săruri de potasiu. ulei eteric. roz sau chiar roșiatic. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. Făcând parte din familia compozitelor. sorocină. deocamdată necunoscuţi. Coada calului crește mai ales în zona de deal. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. tincturi. dismenoree. putând fi culeasă de pe fâneţe. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. Întrebuinţări. analgezic. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. pajiști. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. bronhodilatatoare. cozile frunzelor și rădăcinile. dar mai ales cozile frunzelor.

care are gust acru și este toxic. Substanţe active importante. mai ales în plan nervos. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. antispasmodică. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. rareori trecând de 35 cm. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. înlătură senzaţia de oboseală. desigur în cantităţi adecvate. Prezentare. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. în cazul mușcăturilor de șarpe. Substanţe active importante: cocaină. Fără drept de apel. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. Întrebuinţări. principalul extract din frunzele de coca. tinctură. a hemoroizilor. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. a ulcerului varicos și a arsurilor. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. În aplicaţii medicale externe. supozitoare. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. fructele fiind niște bobiţe roșii. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. al altor deranjamente stomacale și intestinale. atunci când acestea sunt complet înflorite. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. achileină. Coada zmeului face parte din familia araceelor. alcool etilic. Substanţe active importante. Coada șoricelului este stomahică. a plăgilor supurânde. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. Cândva. acid valerianic. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. cocaina este considerată un drog periculos. convulvină. această plantă era folosită ca antivenin. Frunzele. în dureri de cap. în calmarea cefaleelor. Este folosită. acid formic. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. au formă ovală. suc. ecgonină. În prezent. Creează dependenţă. unguente. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. fiind ascuţite la vârf. hemostatică. iritaţiilor pielii. sirop. enterocolitelor. Tulpina este târâtoare. azulenă. dar și prin frunzele mari. bronhodilatatoare. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). poate. Întrebuinţări. acid acetic. lucioase. puternice.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. Prezentare. cu aplicaţii interne și externe. vezicaţiilor. . De obicei. consistente. cicatrizantă. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. Întrebuinţări. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. reumatism. gută. antiinflamatoare. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. în echilibrarea stării generale. peţiolate. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. decoct. Cocaina este un produs nociv. antiseptică. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Cocaina. precum și senzaţia de foame. coada șoricelului fiind. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. mușcăturilor de viespi sau albine. Aceste frunze au valoare economică și medicinală.

tinctură. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. ci și valoare medicinală. Australia. seminţele. Asia. Substanţe active importante: glucoză.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. teofilină. care conţine laptele de cocos. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. America. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. infuzie. Întrebuinţări. umblate. pulbere. Denumiri populare: nalbă sălbatică. Potrivit tradiţiei. destul de comună în flora din România. ceai antigripal și antitusiv. Această nalbă se . teobromină. palmitic. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. Planta. Cola verticillata. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. cărnoasă. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. Cola nitida. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. butiric. extract fluid. așa cum fac indigenii. proteină. cardiac și muscular. și proprietăţi laxative și depurative. în mod curent. fosfor. Malva rotundifolia. o stare generală de bine. Cocotierul este. vârfurile cu flori și frunzele. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Prezentare. Poate fi și cultivată. ca orice fruct. Au. Prezentare. Fructul său este nuca de cocos. din iunie și până în octombrie. pe lângă drumuri. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. în căderi fizice și mai ales psihice. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. oleic. totodată. roșu spre violaceu. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. acizi (lauric. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. are culoare albă și este consistentă. Rădăcina acestei plante este puternică. cunoscute sub numele de nuci de cola. din seminţele din nucile de cola se prepară. precum și substanţa specifică numită colatină. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. fiind una dintre multele specii de nalbă. tanin. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. în boli de inimă. garduri. de trei – cinci metri lungime fiecare. în afecţiuni pulmonare. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. Asemenea cafelei. Aceste nuci. mai ales în timpul maximei înfloriri. Prezentare. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. decoct.25 metri înălţime. Întrebuinţări. în mod obișnuit. nalbă de pădure. maximum șapte. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. tulpinile fiind păroase. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. asemenea cafelei. Din colăceii babei se prepară. Poate crește până la 1. Uneori se recoltează și planta întreagă. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. fructoză. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. uleiuri. pe zonele drumurilor. au și proprietăţi diuretice. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. glicerină. Ca semn distinctiv. Astfel. colină. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. fără îndoială. asigurând organismului echilibru digestiv. Substanţe active importante: cafeină. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. are un smoc de frunze uriașe în vârf. caproic). cola ar fi și un afrodiziac garantat.

care sunt tari și au niște prelungiri. tumori. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. se folosește în combaterea viermilor intestinali. cu tulpini foarte lungi. plantă de cultură. cornaciul a devenit. vaginite. 15% proteine. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Substanţe active importante: vitamina C. Se cultivă pentru seminţe. locuri mlăștinoase cu lumină multă. conţinând o încăpere plină cu aer. ca arbust de ornament. de formă romboidală. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. tanin. pentru fructele gustoase. eczeme. taninuri. Întrebuinţări. bronșită. Prezentare. Poate fi întâlnit în bălţi. colite. acid citric și malic. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. Valoare medicinală au frunzele. Florile de corn apar în martie. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. Denumiri populare: piper alb. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. Florile au o conformaţie specifică. în unele ţări. pucioasă. pectine. dar și în calmarea durerilor intestinale. iazuri. Prezentare. Are o tulpină puternică. laxative. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. Substanţe active importante. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. uneori. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. enterocolite. rareori în aprilie. afte. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. Prezentare. cât și extern. dermatoze. gripă. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. amidon. obţinându-se o făină din care se face pâine. sunt dispuse în formă de rozetă. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. astm. fierte și chiar se macină. dar și câteva preparate expectorante.5% grăsimi. multe și de un galben foarte plăcut. Utilizate în terapii de urgenţă. de la nivelul apei și de deasupra apei. Seminţele de cornaci sunt comestibile. ce pot ajunge până la patru metri. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. coaja și fructele (coarnele). stomatite. fiind foarte hrănitoare. Celelalte frunze. Substanţe active importante: uleiuri eterice. colorate în alb sau roz. plus un complex de vitamine. afecţiuni urinare. precum și mucilagii. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. . Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. Având acţiune vermifugă. diuretice. niște coarne. O bună parte din frunze. Denumire populară: castanul de apă. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. dispepsii digestive. De asemenea. Întrebuinţări. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. aspre. balonări abdominale. calmante. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. roșii. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. 7. Cornul crește în păduri.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. un amestec de glucoză și levuloză. Întrebuinţări. Cornaciul este o plantă de apă. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. Frunzele sunt ovale. Se consumă crude. expectorante. substanţe minerale. fiind mici. 3% zaharuri. în tufărișuri și chiar și în parcuri. statura sa fiind. se află sub apă.

fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. histamină. Întrebuinţări. Frunzele sunt compuse.30 metri. mai ales cele obţinute din frunze. Prin urmare. Din fructele de corn se fac. având acţiune antidiareică. Cofedoi. iar tulpinile. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. frigiditate. În terapii. Substanţe active importante: ergotoxină. impotenţă sexuală. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. Crește în flora spontană de la munte. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. Coroniștea este și un bun laxativ. dar și în industria farmaceutică. tanin. băuturi răcoritoare sau alcoolice. compuși azotaţi. și în hipertiroidii. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. cu o nuanţă de violet. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. tulburări circulatorii. stomacului. prin fâneţe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. Denumire populară: pintenul secarei. mai exact spus asupra arterelor. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. uterului. pe spic apar niște diformităţi tari. în tufe. dovedindu-se și un bun sedativ. preparatele pe bază de coroniște. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. siropuri. în mod tradiţional. În prezent. datorită nevoilor farmaceutice mari. Efecte asemănătoare au și fructele. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. colină. alcamine. Distonocalm și altele). așa cum s-a spus. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. manevrarea acestei plante se va face. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. acţionând ca o otravă mortală. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. tufărișuri. bronhiilor. amine. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. Totodată. cu mare atenţie. Și. marmelade. în lunile iulie și august. ulei gras. din acest motiv. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. Coroniștea este considerată o plantă toxică. poieni. Face parte din familia leguminoaselor. întotdeauna. Întrebuinţări. mai ales. sunt drepte. dar și planta întreagă. având și proprietăţi depurative. margini de păduri. . tahicardii. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. ergotamină. precum și în zone cu umiditate peste medie. acetilcolină. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. Se folosesc. hipertensiune arterială. migrene. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. cornul secarei se utilizează în totalitate. care sunt folosite în alimentaţie. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. pe spicele (florile) de secară. ergometrină. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. De aceea. Prezentare. jeleuri. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. aglomerate. cu succes. Prezentare. Cornul secarei este toxic. sub formă de infuzie. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. după cum îi spune și numele. distonii neuro-vegetative. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii.

Planta preferă sol calcaros. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. aparţinând familiei rozaceelor. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. pe pajiști. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. Frunzele. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. înguste. florile fiind mici. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. sulf. din care se prepară infuzie. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. dându-le acestor băuturi un parfum special. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. Creţușca este o erbacee perenă. Întrebuinţări. este aproape pietroasă. adică rizomul. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. iazuri. calciu. spre mijlocul tulpinii. emoliente. Florile sunt roz. din care se fac cataplasme sau infuzie. frunzele. de aceea. de obicei. Substanţe active importante. glucozide. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. tinctură. revulsive. Prezentare. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. La bază. acid salicilic. cremă sedativă. fier. câte cinci – șase. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. ajungând până la 1. Importanţă medicinală au florile și rizomii. Tulpina subpământeană. din familia rozaceelor. Prezentare. florile fiind. Înflorește din primăvară și până în toamnă. Prezentare. tonică. sunt dispuse grupat. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. crescând în zonele umede. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. extract fluid. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. tulpinile aeriene fiind răsfirate. dar și cozile frunzelor. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor.50 metri. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. alungite. În Evul Mediu. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori.20 metri înălţime. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. aplicându-se direct pe zona afectată. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. de culoare galben-verzui. în fâneţe. Infuzia de creţușcă este astringentă. . mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. rizomii. în terenuri puternic frământate. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. uneori având nuanţe spre galben. Pentru practici medicinale se recoltează florile. Substanţe active importante: taninuri. În unele ţări. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. heliotropină. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. pe frunze. Întrebuinţări. planta are un bulb ovoidal. a calculilor renali. mlaștini. lacuri. vanilină. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. în pădurile de foioase. a sângerărilor. deoarece dimineaţa avea. pe grohotișuri. Întrebuinţări. Se dezvoltă destul de mult. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. albe. diuretică și antihidropică.

Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. iar florile sunt albe-gălbui. sau pun mâna pe lujeri. în gunoiști. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). Tulpina acestei plante este puternică și groasă. Pentru terapii se folosește coaja. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). timp în care pierde din toxicitate. florile fiind albe. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. spinul cerbului. salbă moale. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. mici. și chiar în interiorul acestor habitate. crestate. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . paţachină. penat-sectate. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. trebuie să se aștepte la dureri de cap. Poate ajunge până la înălţimea de 2. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. Aparţine familiei umbeliferelor. Datorită substanţelor pe care le conţine. Întrebuinţări. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. biliare. atunci când a fost condamnat la moarte. ci după un an. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. Denumire populară: dudău. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. Întrebuinţări. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. extract. Prezentare. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. în tensiuni musculare. cataplasme. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). flori sau frunze de cucută verde. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. pe marginea drumurilor și a pădurilor. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. astm. Este un melifer recunoscut. de blocare a mușchilor). De asemenea. După cum îi spune și numele. Prezentare. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. Preparatele de cucută au efecte sedative. intestinale. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. Crește în locuri părăsite. Frunzele sunt mari. tinctură din frunze sau din seminţe. Cei care umblă printre plantele de cucută. aproape cât cea o porumbului. de unde și denumirea populară de dudău. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. dar în timp se înnegresc. Prezentare. Fructele au culoarea roșie. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. antispamodice.5 metri. ameţeli. Însuși filosoful Socrate. tufa prafului de pușcă. spasme esofagiene. uterine). analgezice. unguent. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Denumiri populare: lemn câinesc. pasachină. poate ajunge la înălţimea de trei metri. planta fiind foarte toxică. Frunzele sunt mari. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. dar nu proaspătă. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. în diverse spasme (tuse convulsivă. adunate în inflorescenţe. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente.

40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. muștarul. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. combate infecţiile urinare. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. în gingivite și stomatite. folosindu-se cuișoarele ca atare. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. epilepsie. bactericide. sudorifice. acești muguri au forma unor cuișoare. pentru combaterea durerilor de cap. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. din care se prepară infuzie. de pildă. pulbere. fiind și lesne de confundat. care se usucă și. Deshidrataţi. ulei esenţial. al sistemului nervos. în anumite sindroame vasculare cerebrale. precum și ulei aromatic. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. cum ar fi. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. Întrebuinţări. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. având înfăţișarea unui arbust. ci și cu vinul fiert. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. Pentru utilizare în bucătărie. Prezentare. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. farnesol. În prezent. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. În practica obișnuită. Substanţe active importante: eugenol. Denumire populară: caraboi. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. Pentru tratamente se prepară un extract apos. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). al sângelui. Uleiul de cuișoare este folosit. După cum se știe. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. tonice. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. rezine. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. dându-le un gust bun. impulsionează activitatea bilei. care este un ulei volatil. stomahice. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. ca tonic în caz de oboseală. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. extract. Întrebuinţări. după caz. acetat de eugenol. se prelucrează. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. cicutina. Prezentare. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. mai nou. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. camfor. plăgilor. De asemenea. . arsurilor. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. depurative. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. în tratarea rănilor. Întrebuinţări. se combină cu alte plante aromatice. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. Important este compusul numit eugenol. vanilină. Consumate în cantitate mare. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece.

pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Crește în zona de deal și de câmpie. Din curmale se prepară și o infuzie. gravidelor. Prezentare. creează o stare de confort general – fizic și psihic. Pe faţă. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. dar și în reglarea sistemului respirator. o plantă magică. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. fiind niște fructe foarte hrănitoare. emană un miros specific. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. de culoare alb-gălbuie. fiind considerat o plantă nobilă. protide. Evident. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. al speranţei. sunt consistente și lucioase. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. realizând chiar și un vin de curmale. Prezentare. Cunoscut și sub numele de laur. Motiv . Fructul este o boabă alungită. frunzele au o culoare verde închis. Florile sunt albe. antianemică. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. iar fructul este o achenă. Întreaga plantă. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. această infuzie contribuie la întărirea părului. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. care. a învingătorilor. cerată. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. tufărișuri. curmalele sunt măcinate. care se usucă. Dafinul este planta gloriei. Florile dafinului sunt mici. sportivilor. crește și mai ales rodește în zonele calde. cumarină. cu lungimi între șase și 10 metri. D și cele din complexul B. dafinul a făcut istorie în Antichitate. cu alte băuturi. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. a g lorioșilor. zaharuri (în cantitate mare). Curmalele sunt produse de palmierii femele. Curmalele sunt recomandate copiilor. plăcut. Tulpina are scoarţa arămie. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. al supravieţuirii. neobosiţi. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. Este golaș până în vârf. Aparţine familiei lauraceelor. Uscate și prelucrate. convalescenţilor. în flora din lunci. simbol al iubirii. Ceva mai puternică. după ce sunt consumate. Întrebuinţări. având efecte în bolile de piept. Face parte din familia aracaceelor. făcând parte dintre alimentele care. Folosită cu șampon. în dureri intercostale. stimulându-i creșterea. rezultând o făină din care se face pâine. dar mai ales frunzele. Prezentare. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. ceai. Întrebuinţări. cu multe crăpături. margini ondulate. prin vegetaţia mare. Curmalul este un palmier. adică în păduri. revitalizantă. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. în care se înmoaie și devin delicioase. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Curmalele au proprietăţi relaxante. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. vitaminele A. Frunzele dafinului au formă ovală. Denumire populară: laur. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. apoi în combinaţie cu lapte.

asigurând echilibru la acest nivel. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. Are un rizom târâtor. în prezent. acid citric. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). pârloage. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. Este o plantă erbacee. în general în locuri însorite și puţin umblate. având câte o singură floare pe fiecare plantă. ce apare prin lunile martie și aprilie. în calmarea spasmelor gastrointestinale. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. dafinul este și un diuretic activ. saponine. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. Datorită faptului că este atât de toxică. Se știe. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). sisinei. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. precum și în sistemele respirator. numai că amploarea e mai redusă. infecţiilor buco-faringiene. dată fiind cantitatea mică de frunze. decoct. durerilor de piept. inclusiv rizomul. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. Denumiri populare: floarea vântului. Atenţie. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. ale tuturor. Dafinul este. Dediţelul crește prin fâneţe. muscular și chiar nervos. micoze cutanate. de la câmpie și până la munte. iarba vântului. vânturele. terenuri virane. însă. Desigur. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. printre care și menstruaţiile dureroase. Dafinul. Dediţelul are o singură floare. dafinul are. Prezentare. și în afecţiuni ceva mai banale. precum și în alte afecţiuni genitale. Din dediţel. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. . mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. asparagină. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. în medicina tradiţională se prepara un decoct. dar puţin consistentă. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. sub formă de infuzie sau decoct. Poate fi utilizată și în nevralgii. numită dalac (antrax). precum și saponine. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. Frunzele de la bază sunt palmate. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. cercetătorii. mai ales în cazul durerilor uterine. pecingeni și chiar tuse spasmodică. în schimb. pe o arie largă. Întrebuinţări.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. aparţinând de familia liliaceelor. folosit pentru băi. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. cât și din fructe. de culoare violetă. insomniilor. Mai mult decât atât. din tradiţia populară. precum și frunzele. Se mai pot utiliza. ale noastre. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. eczeme uscate. foarte frumoasă. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. Dalacul este o plantă toxică. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. unguent. oiţe albe. dreaptă. taninuri. ci și în oalele de gătit. a gripei. Principalul preparat care se obţine este tinctura. de multă vreme. Dincolo de această calitate. tulpina aeriană fiindu-i. Așa cum îi spune și numele. Întrebuinţări. Atât din frunzele de dafin. din care se prepară infuzie. Prezentare. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. revigorează activitatea stomacală și intestinală. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. enzime. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. însă. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. sinuzitelor. adormiţele. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. Dediţelul este o plantă toxică. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. Întrebuinţări. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia.

sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. florile se constituie într-un spic alungit. În medicina tradiţională. Mai nou. în lunile iulie și august. În România. De fapt. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. Dispuse în vârful ramurilor. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. Înflorește vara. neodigoxină. Pentru uz medicinal se folosesc. din păcate. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. Degeţelul lânos este o plantă toxică. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. dar în anumite condiţii poate fi perenă.20 metri înălţime. luminișuri de pădure. în mod obișnuit. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. se găsește în Carpaţii Orientali. Partea superioară a plantei este. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. la ora actuală. La maturitate. în luminișuri. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. macerat. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Denumire populară: degetăriţă. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. digitalină. Degetarul galben crește în păduri. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. digoxină – preparat care se obţine numai . Face parte din familia scrofulariaceelor. Prezentare. în utilizarea lor. de atâtea măsuri de precauţie. Substanţe active importante: lanatozidă. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. păroasă. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. digitonina. florile având formă de clopot. a scrofulariaceelor. Din aceste motive. în schimb. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. Degetarul galben este o plantă riscantă. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. foarte bine tractul digestiv. puternică. Digitalina. uneori roșu-închis. de obicei. Înflorește în lunile mai și iunie. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. și din virtuţile medicinale. la marginea pădurii. Cel mai important preparat este. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. adică la înflorire. ramificându-se mult spre vârf. digitofilină. soluţie de digitalină. frunzele. se fabrică și câteva tipuri de pilule. curăţând. Plantă perenă. cu marginile puţin crestate. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. la marginea pădurilor. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. tulpina aeriană fiindu-i. în luminișuri. dar. Denumire populară: potirașe. diginatină. Substanţe active importante. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. pulbere. în general descoperite. otrăvitoare. gălbuiînchis. Fructul este o capsulă. Fructul este o capsulă ovoidă. îndeobște bienală. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. Prezentare. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. Întrebuinţări. Plantele din această familie. conţin un glicozid toxic. în pietrișuri și grohotișuri. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. tinctură. Prezentare. degeţelul de câmp. totodată. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. de unde și numele de degeţel lânos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. digoxină. Întrebuinţări. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii.

Întrebuinţări. Aflate în interiorul dovleacului. a medicului. în terapii medicinale. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. fitosterine. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. Pulpa de dovleac. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. rădăcini dezvoltate. aproape întotdeauna. Pentru nevoi medicinale. hidraţi de carbon. aparţinând familiei cucurbitaceelor. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. protide. . fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă.. dar au și virtuţi medicinale. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. având coaja gri. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. enzime. Prezentare. sub formă de vrej. în una dintre scrierile sale de specialitate. numit bostan. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). Frunzele sunt mari. lecitină. Ovidiu Bojor sublinia. Denumire populară: bostan. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. cu frunze din trei foliole. laxative. sudorifice. tulpină ramificată. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. laxative. Marele farmacist dr. diuretice.. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. putând să le provoace chiar și moartea. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. zdrobite. dar și externe. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. Întrebuinţări. galbene și încărcate de polen. În general. a râurilor și lacurilor. Întrebuinţări. Datorită compușilor săi. păroase. Seminţele au calităţi vermifuge. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). laxative și chiar sedative. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. ușor reniforme. pentru a prepara un decoct. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri.5 metri înălţime. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. Substanţe active importante. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. antiinfecţioase. Deritiţa este o plantă anuală. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. forma principală pentru terapie fiind infuzia. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. calmând durerile și cicatrizând. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. enzime. florile și fructele. sedative. Prezentare.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. pești. având și calităţi diuretice. oamenii consumând de la el doar seminţele. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. Florile sunt. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. Fructul. vitamina A. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru.

utilizat la vopsitul textilelor. tincturi. gută. Dovleacul are rolul de a ușura. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. extracte. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. prezente în scoarţă și rădăcini. prin fierbere. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. sirop. cu o înălţime de până la trei metri. cu gust acru. care se poate îndulci și aromatiza. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. parazitozele intestinale. Întrebuinţări. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. Drobiţa are capacităţi depurative. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. icter. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Florile. De asemenea. insomniile. reumatism. Frunzele sunt alterne. comestibilă. gard viu. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. acid malic și vitamina C în fructe. astringent. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. coaja lui este încă verde și fragedă. Un colectiv condus de dr. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. la marginea pădurilor. În prezent. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. fructul acestuia având o formă alungită. Înflorește în lunile iunie și iulie. Prezentare. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice.5-2 kg) se fierbe cu lapte. pulpa de dovleac turcesc (1. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. datorită spinilor neiertători. se amestecă și se face un terci gros. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. Prezentare. fără să se adauge sare. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. Pavei Chirilă. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. despre cure de dovleac. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. fructul fiind o păstaie. iar florile galben-aurii. drăgină. frunzele. Întrebuinţări. Astfel. lemn galben. dintre care cea mai importantă. Face parte din familia berberidaceelor. mare specialist naturist. infecţiile urinare. Denumire populară: gălbenuţa. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. Frunzele sunt lanceolate. Face parte din familia leguminoaselor. chiar unele afecţiuni cardiace. au culoarea galbenă. enterita. sporind și calitatea produselor biliare. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. scorbut. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Dracila este un arbust foarte spinos. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. prin tufărișuri. pe câmp în zonele accidentate. var. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. oblonga). . Fructul său este o bobiţă alungită. coaja. varice. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. Preferă locurile însorite. este adenomul de prostată (prostatita cronică). diabetul. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. retenţiile hidrice. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Denumire populară: dracină. hemoroizi. precum și hipotiroidia. chiar dacă este distrusă. deci. un colorant galben. stimulînd secreţiile gastrice. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. Din ramurile tinere se poate obţine.

din care se face. bun pentru vopsitorie textilă. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. ce face parte din familia cruciferelor. chiar dacă sunt mai vechi. de pildă). oxitiramina – substanţă foarte importantă. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Astfel. având acţiune tonică asupra uterului. săruri minerale. dar și D. Preparatele de drob sunt eficiente. mai mult sau mai puţin dezvoltate. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. Aparţine familiei leguminoaselor și este. perenă sau anuală. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. rămâne verde tot timpul anului. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. drobușorul crește. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. Reduce scorbutul. un frumos pigment albastru. prin fermentare. săruri minerale. Întrebuinţări. Tulpina. protide cu aminoacizi. Prezentare. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. vasoconstrictor. extracte. pe larg. fosfor. scoparină (aceasta se găsește în flori). Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. decocturi. magneziu. cu drojdia folosită la fabricarea berii. hemoragiile uterine. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. precum și aritmiile cardiace. mătură verde. bronhopneumonia. infuzie. Aparţine familiei saccharomitaceelor. carotinoide. deosebit de bine conturate. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. Întrebuinţări. potasiu. în mod obișnuit. H și E). Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. saprofită. antiveninos. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. frunzele de la bază sunt peţiolate. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. Prezentare. de doi metri. pe pajiști. Fiind o plantă sălbatică. și în industria farmaceutică. de culoare neagră. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. Se înmulţește prin înmugurire. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . Substanţe active importante: zaharuri. pneumonia. putând apărea reacţii adverse. drobul are o rădăcină foarte ramificată. deosebit de expresive. Drobul este folosit. însă. și ea foarte ramificată. resuscitând structura nervoasă a inimii. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. gluten. cunoscut și sub numele de măturice. guta. anemia. reumatismul. peptide (aminoacizi). Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. infuzie. Aceste levuri. Ca orice leguminoasă. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. Florile. un arbust. pe stâncării. epinina. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. Fructul este o păstaie turtită. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. de asemenea. conţin elemente nutritive de excepţie. Florile au culoarea galbenă. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. Drobul. reviogorând. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). însă. facilitând procesul de cicatrizare. în ușurarea și grăbirea nașterilor. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. drobul este o plantă otrăvitoare. diuretic. Această plantă. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. tirarnina. laolaltă cu alte plante sălbatice. de fapt.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. din ele obţinându-se. Înălţimea acestui copăcel nu trece. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. Prezentare.

Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Dudul face parte din familia moraceelor. calmante. pe lângă faptul că se lucrează bine. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. precum și pentru refacerea florei intestinale. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. Din acest motiv. sub formă de picături. în acest caz. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. beta-caroten. reconstitutive. în consecinţă. Întrebuinţări. Mai nou. adenină. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. Ca multe alte plante de pădure. Dumbravnicul înflorește primăvara. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. Substanţe active importante: glucozide. Întrebuinţări. frăgar. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. remineralizante. dar ramificat. antimicrobiene. Pentru terapii. Florile au culoare purpurie. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. Uscată. adică de fân proaspăt. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. În cazul dudului. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. remarcându-se și efecte sale antiseptice. utilizat în aplicaţii curente. Se folosește și ca diuretic. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. carbonat de calciu. de cumarină. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. depurative. de asemenea. este scurt. în tratarea herniei. Atât tulpina. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. tanin. Datorită acestor proprietăţi. dar și în intoxicaţii alimentare. Denumiri populare: agud. antidiabetice. Are frunze mari. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. dar pot fi și roz sau albe. . la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. fiind antiscorbutică și tonifiantă. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. diabet. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. în aprilie și mai. cu o înălţime de până la 15 metri. Este recomandat. dar și datorită efectelor sale medicinale. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. din acest motiv. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. Dudul este un arbore puternic. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Întrebuinţări. Dumbravnicul este o plantă meliferă. din care se prepară o infuzie. Prezentare. lobate. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. dumbravnicul are un rizom care. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. în agitaţie și iritabilitate. ficat grav bolnav. valoroase cu adevărat sunt florile.

Fagul înflorește în luna mai. piperitonă. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. cu succes. care poate fi prelucrat. și în afecţiunile reumatismale. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. un adevărat monument al naturii. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. Florile sunt albe. de pildă. continuând să crească în grosime. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. fiind adevăratul copac zgârie-nori. decoct. verzui. După cum se știe. Ajunge la înălţimi uriașe. preparatele de eucalipt pot fi toxice. În cantităţi mari. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. Având proprietăţi antiinfecţioase. se prepară infuzie. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. terpene. în jur de patru metri pe an. Eucalyptus amygdalina. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. cenușiu-albicioasă. Foarte cunoscută și foarte răspândită. cataplasme. Face parte din familia fagaceelor. . lesne de remarcat în pădure. tanin. Tot din frunze. a răcelii. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. Sunt recomandate. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. antiseptice. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. sunt cei mai înalţi arbori din lume. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. tinctură. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. preparatele de eucalipt sunt utilizate. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. Are o scoarţă netedă. Eucaliptul australian și cel californian. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. cărnoase. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. și mai ales în cazul eczemelor vechi. Întrebuinţări. Cel mai important compus este. Frunzele sale sunt consistente. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. cu încredere. glucoză (5 – 7%). pudră. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. dar și din scoarţă. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. Prezentare. precum și în boli ale căilor urinare. ci chiar de vindecare. Prezentare. fiind antipiretică și antitermică. distilat. adesea. zaharoză (circa 4%). Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. nu numai de ameliorare. Întrebuinţări. uleiul de eucalipt. efectul său fiind. desigur. Prezentare. roșii sau roz. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. ci și un adevărat medicament. astmului și sinuzitei. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. cumarină. precum și în boli ale căilor respiratorii. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor.

Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. În combinaţie cu alte plante. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. tuse seacă. Frunzele au o lungime medie de un metru. Întrebuinţări. Prezentare. din care se prepară infuzie. din seminţele de fenicul se face infuzie. printre altele. zaharuri. rareori se folosesc ca atare. Întrebuinţări. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). ulei esenţial. la eliminarea clorului și a ureei din organism. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. vitamina C. Întrebuinţări. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. diuretice. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. expectorante. Aparţine familiei cariofilaceelor. erupţiilor cutanate. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. dereglări ale stomacului. sedative. Substanţe active importante. ci și medicinală. Prezentare. prin presare. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. substanţe minerale. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). contribuind. Substanţe active importante: ulei eteric. Prezentare. Se utilizează și planta proaspătă din care. se înmulţește prin spori). Herniaria hirsuta. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. cu segmente înguste. anason dulce. . Este o plantă de cultură. Denumire populară: săpunaș. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. Se utilizează atât intern. dar și substanţe amare. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. lipide. tirozidă. amigdalite. Frunzele sunt penate. precum și o substanţă specifică numită herniarină. astm bronșic. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. triptofan. parte a familiei polipodiaceelor. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. Denumiri populare: ferega. se obţine un suc. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. antispastice. cistite. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. Din rizom cresc rădăcinile. galbene. anuală sau bienală. Substanţe active importante: saponine. cumarină. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. uneori chiar perenă. păroasă. anason nemţesc. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. Tecile conţin aminoacizi. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. Pentru aplicaţii terapeutice. faringite. colici urinare. Florile sunt mici. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. cu o lungime maximă de circa 30 cm. carminative. ale tractului digestiv. infecţii urinare. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. cât și extern. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. iarba șarpelui. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. preferând solul umed și nisipos. Denumiri populare: chimen dulce. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. perenă.

în combaterea gutei. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. acid flavoaspidic. filicina. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. saponină. umplută cu o măduvă . Este originară din America de Nord. intrând în compoziţia multor medicamente. în locuri umbroase și umede. manitol. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. tufărișuri. planta este încă puţin cercetată. aparţinând familiei compozitelor. Specialiștii recomandă ca. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. guta. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. Întrebuinţări. Denumire populară: iarba dulce. a s pecialistului. zaharuri. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. blocajele intestinale. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. sora soarelui. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. reumatismului și gutei. pe partea inferioară a frunzelor. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. tanin. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. Se prepară extracte. Crește prin păduri. flori albe sau roz-liliachiu pal. planta este toxică. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. dar. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. Sporii de formează în lunile august și septembrie. Prezentare. o substanţă amară încă puţin cercetată. Atenţie. adânc sectate. Substanţe active importante: tanin. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. În medicina populară. păroasă. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. a arsurilor. dischineziile biliare. Prezentare. Are un rizom târâtor. ori de câte ori există ocazia. zaharuri. ușor muchiată. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. adică penat-sectată. Are acţiune sedativă. Denumire populară: păștișor. dar cu precădere rizomul și florile. fiind prinse direct de rizom. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. De altfel. Prezentare. mai ales în combaterea teniei. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. albaspidina. Florile sunt albe sau roz-violete. precum și pentru calmarea durerilor locale. se utilizează și frunzele. Substanţe active importante: aspidinol. Pentru terapii se folosește toată planta. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Întrebuinţări. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. În stare proaspătă. Denumiri populare: răsărită. Întrebuinţări. curăţindu-se doar părţile putrezite. în anumite cazuri. în luminișuri. relaxantă. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. anuală. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. în vegetaţii sălbatice amestecate. amidon. frunze bracteriforme.

extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. consistente. Fluierătoarea este și un bun revigorant. Tulpinile îi sunt foarte scurte. având o înălţime maximă de 15 cm. utilizată în combaterea febrei. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. cărnoase. practic la nivelul solului. eficientă în multe și grele afecţiuni. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. la margini de pădure. grase. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. frunze alterne. Prezentare. protide. mai ales pe pajiști. Frunzele sunt mari. betaină. enzime. mucilagii. iar fructul său este bacă (o boabă). precum și despre petalele mari. a arsurilor. adică a insectelor. eczemelor. fiind foarte hrănitoare. rășină. . care au un peduncul lung. numai că efectele acestora au fost puse. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. în tratarea vezicii biliare leneșe. Substanţe active importante: taninuri. fitosteroli. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. în poieni. ci și alte părţi ale acestei plante. Uleiul de floarea-soarelui. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. cvercetină. păroase. florile fiind galbene. glucide. în tratarea locală a reumatismelor. în hipertensiune. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. a frigurilor și a bolilor de splină. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. în afecţiuni pulmonare. de pe marginea capitulului. și preparatele din frunze și tulpini tinere. alterne. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. Împreună cu alte extracte. în locuri umede. în stări febrile. în turbării și mlaștini. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. în liziere. dermitelor. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. Efecte medicinale asemănătoare au. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. carotenoide. De asemenea. vitamina E. albastră-violacee. Frunzele sunt mari. însă. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. cel mai căutat compus fiind lecitina. iar frunzele formează o rozetă. În medicina tradiţională. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. oval-cordate. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. Întrebuinţări. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Este o erbacee pitică. acizi. gliceride. De altfel. Fluierătoarea. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. pe cale de a înflori. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. galbene. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. rădăcină consistentă. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. fiind un bandaj și un stimulator. o alcătuire vegetală impunătoare. Desigur. Din această rozetă se înalţă florile. din care se prepară un extract fluid. lată și o medicaţie. nu de puţine ori. În România. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. Florile au o culoare puternică. necesari consumării materiilor organice. ușor încălzit. cu o înălţime de până la patru metri. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. dar și în acela al rănilor de sub piele. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. mai ales la femei. la îndoială. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. Înflorește în mai-iunie. acizi. făcând parte din grupa plantelor carnivore. Întrebuinţări. Prezentare.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Este întrebuinţat. reduc febra. Întrebuinţări. în primul rând. Înflorește târziu. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Consumat zilnic. gingiber. în poieni. Pentru terapii se folosesc. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. în tratarea gastritelor hipoacide. pentru revenirea poftei de mâncare și. mai importante fiind rădăcinile. fiind de culoare albastru-verzuie. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. este ramificată. în anorexie. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. acid genţiotanic. Această plantă are un rizom puternic. Aceste preparate sunt recomandate. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. ajungând doar până la 60 cm înălţime. compuși uleioși. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). Ghimberul este o erbacee tropicală. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. Malaezia. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Florile. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. de viaţă. ca antidot în caz de rău de mare. Prezentare. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. Are frunze multe. Ghimberul este folosit. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. ulei volatij. tanin. greţuriior. solitare sau grupate câte două sau trei. antitusiv. pentru combaterea răului de altitudine. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. adesea. cu bleu spre interior. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. pe tuluzul căilor ferate. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. gentianina. Această plantă crește pe locuri virane. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. la rându-i. de mișcare de rotaţie. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. în India. tonifiante. Nepal. din care se extrag uleiuri aromate. pe fâneţe. de la câmpie până în zona alpină. de circa doi-trei centimetri lungime.. combat viermii intestinali. Tulpina. la subsuoara frunzelor. amarogentina. Se utilizează și în bolile de stomac. ascuţite. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Bangladesh. în tufărișuri. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. puternică. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. potenţează activitatea ficatului și a bilei. cu precădere . cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. Florile au formă de clopot. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. Substanţe active importante: genţiopicrina. albastru-verzuie spre violaceu. deranjamentelor stomacale sau intestinale. Întrebuinţări. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. precum și împotriva alergiilor. fenoli. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. de asemenea. în august și septembrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. Denumire populară: ghimbir. de asemenea. Este o plantă înaltă de circa un metru. Întrebuinţări. precum și în zona subalpină. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. gentisima. în locuri umblate. hipotensiv. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. preferând pământul tare. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. chiar bătătorit. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. maluri de ape). în locuri umede (păduri. prezentă în Orient. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. împotriva transpiraţiei. Prezentare. de-a lungul drumurilor. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale.. stimulative. Poate fi găsită pe pajiști. de mașină.

prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. stărilor de stres. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). pe pajiști. cu efecte notabile. și fructe bace. cicatrizante. în zone unde omul ajunge mai rar. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. suculentă. Ghizdeiul este o erbacee perenă. arborele templier japonez. extracte. . uneori mai devreme. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. ale cărui virtuţi medicinale sunt. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. cum ar fi cardiopatiile. Înflorește în mustul zăpezii. din familia leguminoaselor.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. Face parte din familia liliaceelor. uneori galbene cu dungi roșietice. imunostimulatoare și chiar hipnotice. în păduri. excitaţiei cerebrale. un spin. pajiști. niște bobiţe roșii. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. sedative. Tulpina este subţire. Frunzele sunt bilobate. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. fiind considerat copac sacru. groase și cărnoase. reduse și care este ocrotit de lege. sedative. Au valoare terapeutică atât bulbul. fiind dispuse în formă de evantai. parcuri. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. Fructele sunt niște păstăi. vestitorul primăverii. Denumiri populare: patru-bani. Ramurile au. din care se prepară infuzie. alcaloizi. Aparţine familiei gincoaceelor. agitaţiei nervoase. recoltarea lui fiind interzisă. luminișuri. ci și un remediu medicinal. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Ghizdeiul crește prin fâneţe. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. deci de peste 200 milioane de ani. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. Frunzele sunt trifoliate. Au. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. Întrebuinţări. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. Pentru a nu se face confuzii. fructe acre. Substanţe active importante: pectină. sirop. isteriilor. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. Prezentare. Are efecte antiinflamatoare. Are flori verzui. acid cianhidric. florile și părţile tinere. în formă de stea. Prezentare. în februarie și martie. Spre deosebire de ghimpele comun. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. pe taluzurile drumurilor. în cistopielită. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. totuși. de mici dimensiuni. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). Pentru uz medicinal se recoltează florile. În mod tradiţional. pășuni. mereu verde. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). Aparţine familiei amarilidaceelor. caisa argintie. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). prin păduri. în vârf. Florile de ghizdei sunt galbene. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. Întrebuinţări. cumarină. cât și florile și frunzele. Întrebuinţări. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. Puţini știu că ghiocelul. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. stărilor depresive. pe terenuri virane. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. și apar din mai și până la începutul toamnei. dezinfectante. insomniilor. două frunze lineare și o floare albă. Prezentare. condimente) și nici lactate fermentate. de asemenea.

acizi organici. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. în special. Prezentare. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. sedativ. ginseng coreean. precum și frunzele. Ginsengul este o plantă perenă. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Rusia. însă. „esenţă umană”. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. Aparţine familiei araliaceelor. tiamină. antispasmodic. totuși. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. mai ales în fructe și frunze. o plantă ocrotită de lege. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. o rădăcină de ginseng sălbatic. bilobol. la ora actuală. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. vasodilatator. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. Denumiri populare: ginseng asiatic. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. potrivit unor cunoscători. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. vitamine. pinitol. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. Multă vreme. Inflamaţiile. antibiotic. ginsengul sălbatic fiind. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. Întrebuinţări. La modul general. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. uscată și curăţată. Cu ginkgo biloba se acţionează. ginsengul . ginsengul are. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. esenţă. vermifug. și în diabet. înveliș care nu miroase prea plăcut. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. În general. Deși trezește un interes atât de mare. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. unde se cultivă ca plantă de ornament. Vietnam. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. saponine. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. Substanţe active importante: ginsenozide. ci și în Japonia. cu bune rezultate. riboflavină. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. glucozaţi. Fiind foarte căutat. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. spasmele musculare. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. Substanţe active importante: flavonoli. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. antiinflamator. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. de un înalt nivel calitativ. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. trombozele. cât și o infuzie. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. cât și sub formă cultivată. În general. pe cale industrială. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. varicele. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. terpene. Se găsește în flora spontană. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. celebre pe plan mondial. Specific Peninsulei Coreene. comprimate. acid ginkgolinic. de un interval de timp atât de mare. antifungic. De pildă. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. ginkgol. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. de asemenea. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. Oricum. Canada. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. planta are o dezvoltare specifică. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. Întrebuinţări. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. SUA. În secolul ai XVIII-lea. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine.

folosit îndeobște ca detoxifiant. În mod obișnuit. iar fructul este bobul de grâu. grâul face parte din familia gramineelor. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. cercetătorii susţin că ginsengul. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. Totuși. reducând glicemia. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. în timp. Tulpina este dreaptă. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. probând și calităţi anticancerigene. grâul fiert. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. astenii. Cât despre contraindicaţii. tărâţele. de peste 1500 de ani. deși nu este un panaceu. Potrivit unei străvechi tradiţii. Prezentare. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. la sporirea imunităţii organismului. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. Grepfrutul este. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. terciul de uruială. fortifică sistemul nervos central și periferic și. dezvoltă imunitatea organismului. pentru locuitorii zonelor temperate. tărâţele și germenii sunt . nervozitate. sativum). Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. hidraţi de carbon. de aceea. se impune atenţie în utilizarea lui. mai ales. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. într-o manieră semnificativă. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. Provine din Asia. afecţiuni pulmonare.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. precum și de tonic al organelor interne. protide. trebuie menţionat. Dincolo de acestea. Desigur. ci și pericarpul. grâul încolţit. ulei esenţial. în primul rând. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. atonie gastrică. Mai nou. Frunzele sunt lanceolate. acizi organici. Prezentare și Întrebuinţări. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. o plantă exotică. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. numeroase legende. efectele posibil negative. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. insuficienţă biliară. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. întărește memoria. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. cu noduri la anumite distanţe. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. Pentru alimentaţie. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. decoctul. putând provoca hipoglicemie. Citrus paradisii. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. Erbacee anuală. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. iritabilitate. stimulând activitatea factorilor de imunitate. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. goală pe dinăuntru. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). pentru industrie. dar și în dislipidemii. Acest fruct este recomandat. chiar și până la un metru. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. celulele nervoase. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. Datorită acestor calităţi. totuși.

circulatorii. în bronșite. vitaminele A. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. Fructele se consumă ca atare. dizenteria. de asimilaţie. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. PP. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. Prezentare. pulpa fructului. B1. Prezentare. fermenţi. De exemplu. fiind prezent și în mitologia greacă. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. Hameiul este o plantă perenă. microelemente. afecţiuni ale pielii. în hidratarea și curăţirea pielii. C și PP. mămlugă. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. fiind întâlnit în lunci. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. Tulpina se ramifică în partea superioară. endocrine. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. În acest context. Fructele. Frunzele de gutui. scoarţa ei având culoarea gri-închis. întrucâtva. de mari dimensiuni. De asemenea. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. Substanţe active importante: săruri minerale. epuizarea. ulei. Acești germeni conţin săruri minerale. enzime. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. în amigdalite. acizi organici. gluten. în faringite. în tufărișuri. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. frunze. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. sunt sâmburoase. consumate în mod curent. Întrebuinţări. fructele și seminţele gutuiului. tofolean. sleirea acestuia. gută. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. ierboasă. reumatism. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. Prezentare. cu viţa de vie. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. Hameiul crește în flora spontană. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. în crize de creștere. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. B2. De altfel. Denumiri populare: măiugă. glucide. stomatite. diareea. stările febrile. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. protide. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. cardiace. în păduri tinere. În general. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. Substanţe active importante: amidon. Practic. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. preparate sub formă de infuzie. producându-se chiar și unele ameliorări. amigdalină. hameiul este cultivat pe mari . B. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. Pom fructifer. tanin. în revigorarea corzilor vocale. Preparatele de gutui (din flori. aparţinătoare familiei moraceelor. guturai. vitaminele A. himel. hameiul seamănă. în căderi fiziologice. E. frunzele. protide. adică binecunoscutele gutui. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. datorită grâului. uneori până la 15%. tulburări vegetative. Ca dezvoltare în spaţiu. pectine. substanţe mucilaginoase. uneori prezentându-se ca un arbust. căţărătoare. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. dar se prepară și sub forma unui decoct. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus.

Acţionează și în crizele de gută și reumatism. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. bacteriostatic. extract. Întrebuinţări. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. totodată. trichomonoză. gros. Prezentare.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. malic. precum și cu alte fructe de pădure. un ulei. Substanţe active importante: lupulină. plantă din flora spontană de la noi. ascorbic. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. anorexie. săruri minerale. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. ceaiurile fortifiante. fiind un produs medicinal antiseptic. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. dar și sub formă de suc sau chiar salate. sub formă de flori. Se prepară infuzie (în mod frecvent). nu numai din punct de vedere gastronomic. În general. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. fluidizează circulaţia sângelui. Plantă perenă. parte a familiei malvaceelor. vitalizante. ulei esenţial. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. tanin. acizi. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. Există și alte specii de hibiscus. dar și primăvara. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Rizomul de hrean este cilindric. oxalic). având. Substanţe active importante: peroxidaza. tinctură. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. substanţe estrogene. tonice. Întrebuinţări. alături de măceșe și alte fructe. eficiente. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. realizându-se o serie întreagă de băuturi. Inflorescenţele (conurile). având în compoziţia lor. cum ar fi cele generate de stres. de asemenea. aparţine. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. De altfel. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. Prezentare. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. vitamina C. reduce durerile menstruale. speciei Hibiscus sabdariffa. în mod obișnuit. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. dar și un aliment cât se poate hrănitor. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. de suprasolicitare. Aceste ceaiuri sunt indicate. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. de circa 50 – 60 cm. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. substanţe minerale. hibiscusul utilizat în mod curent. utilizată în procesul de fabricare a berii. plăcute. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. Hreanul se folosește sub formă rasă. În preparate și combinaţii medicinale. foarte lung. ci și medicinal. cât și externe. antituberculos și antispastic. . dar apare și sub formă cultivată. humolină. precum și mai mulţi acizi (citric. rareori și părţile tinere ale plantei. alb pe dinăuntru. insomnie. dar și decoct. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). laxative. hibiscitrină. De obicei. reconfortante. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. Importanţă medicinală au și frunzele. cataplasme. provenită din zona Orientului și a Asiei. sporește pofta de mâncare. hibiscusul este menţionat primul. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. hibiscină. dar și în cazuri de acnee și ten gras. tartric. în deranjamente digestive. și hibiscusul.

deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. contribuind la revigorarea organismului. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. roșii sau albe. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. fiind muchiată. Se spune că boabele de hrișcă. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. atât în plan medicinal. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Fagopyrum esculentum. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. săruri minerale. . plutitoare. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. de mobilizare a organismului. Are dimensiuni reduse. mai ales la nivel periferic. cu succes. seminţele de hrișcă. Prezentare. ci și în calciu. De exemplu. Tulpina de hrișcă poate ajunge. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. arginină. au o valoare nutritivă însemnată. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. fiind foarte bogate în amidon. Iarba broaștelor înflorește toată vara. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. până la înălţimea de 60 cm. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. leucoreea. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). în primul rând. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. fagopirină. litiaza urinară. cel puţin 50 de zile. Hreanul este un excelent condiment. Pentru a înflori. în mlaștini. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. Iarba broaștelor este o plantă de apă. lizină. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. Un mare specialist.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. decorticate. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Prezentare. planta are nevoie de mult soare. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Se cultivă. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. asemănătoare cu cea a orezului. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. cu stoloni dezvoltaţi. Întrebuinţări. cât și economic. antiseptice. reumatismul. Alexander Reinhard. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. în zonele nordice. Denumire populară: grâu negru. chiar revulsive. cum ar fi cele pulmonare. utilitate deosebită. Bineînţeles. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. dar și în ape care curg foarte încet. fiind un factor de antrenare. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. dr. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. Florile sunt roz. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. guta. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. cistină. întâlnită mai ales sub formă cultivată. Hreanul este diuretic și expectorant. au. Întrebuinţări. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. Hrișca este o erbacee anuală. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. la maturitate. cel mai important compus este rutina (rutozida). Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon.

mai ales cele de pe ramurile tinere. Frunzele și tulpina sunt consistente. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate.50 metri. dar și asupra tractului digestiv. antiinflamatoare. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. vitamina C și vitaminele din grupa B. preparatele din această plantă pot provoca avortul. ci și după aceea. pe marginea drumurilor. Iarba broaștelor se folosește. tanin. însă. având o înălţime de până la 1. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. Florile sunt sub formă de capitule și au . Prezentare. fiind administrată ca tonic. De pildă. Prezentare. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. primăvara sau toamna. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. tuse cronică. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. Denumiri populare: troscot gras. Substanţe active importante: cimicifugină. datorită aspectului său general. Are. alcaloizi. hipertensiune. spasme pe tractul gastro-intestinal. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. vermifugă. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. cefalee. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. mucilagii. precum și seminţele. din iunie și până în octombrie. Tulpina este păroasă. și virtuţi medicinale. bronșite. flavone. capabil să înmoaie. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. floare de piatră. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. Frunzele. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. În cantităţi mari.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. în mod obișnuit. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. în locuri părăsite. Substanţe active importante: săruri minerale. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. Poate atinge înălţimea de un metru și. Prezentare. astm. Actaea racemosa. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. cicatrizantă. pline de suc. Întrebuinţări. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. spasme musculare. folosite cu mare atenţie. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. Întrebuinţări. ochiul boului. cărnoase. Denumire populară: cohoșul negru. smântânică. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. la ușurarea nașterilor. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. narcotice. însă. laxative. dar mai ales datorită florilor. Totodată. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. Se prepară infuzie sau decoct. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. probleme cardiace). Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. Denumiri populare: omag. ca vegetaţie în acvarii. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. De culoare galbenă. mai indicate fiind extractele. Actaea spicata. de mici dimensiuni. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul.

Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. Întrebuinţări. ericolină. Are tulpină simplă sau ramificată. extract fiuid. ulei. Frunzele îi sunt lanceolate. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. Tulpina. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. blocaje și atonii musculare. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. roșie sau albă. Datorită acestei înălţimi reduse. Surprinzător. fiind o iarbă meliferă. Crește în locuri umede. alantol. cât și externe. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. ulei esenţial. Stimulează apetitul și digestia. nu depășește. ramnazină. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. depurative. astringente. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). Caluna vulgaris. extract fluid. Se mai prepară cataplasme. ericinol. bronșitele. mixtură. magneziu. iar florile au culoare albastră. săruri de potasiu. oxiuraza. fiind antiseptice. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. bronșice și expectorante. putând ajunge până la o înălţime de un metru. principii amare. poligonon. camfor. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. noduroasă. Întrebuinţări. persicarină. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. Frunzele sunt lanceolate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. din care se face o infuzie. Denumiri populare: ardeiaș. guta.20 metri înălţime. în zone mlăștinoase. din iunie și până în septembrie. pecingine. heienină. Substanţe active importante: hiperină. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. De asemenea. Prezentare. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. în manieră naturistă. cu tot cu frunze și flori. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. tinctură. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. antispastice. precum și arbutosidă – un compus specific. iarbă amară. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. pielonefrite. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. reumatisme. paralizii. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. Este o plantă cu tulpini lemnoase. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Substanţe active importante: uleiuri volatile. acid cafeic. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. în mod obișnuit. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. acid fumărie. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. . dificile. iar florile au forma unor spice cilindrice. Practic. Substanţe active importante: acid galic. calciu. înălţimea de un metru. unguent. Prezentare. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Crește pe soluri părăsite. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. Face parte din familia boraginaceelor. Întrebuinţări. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. prin șanţuri. inulină. Prezentare.

ulcerele cutanate. Întrebuinţări. acizi organici. Valoare medicinală au frunzele. din care se prepară cataplasme. la combaterea scorbutului. antiulceroase și chiar anticanceroase. Prezentare. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. ienuperină. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. antisudorifice. frunzele fiind ascuţite. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. rotunde. pistruii. iar florile. de mici dimensiuni. a stărilor febrile. decoct. în turbării. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. bătăturilor. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. Face parte din familia araliaceelor. decoct. antidiareice. consistente și au gust acru. a ulceraţiilor gurii. asemănătoare cu acele bradului. de fapt. antiscorbutice. verzișoară. Prezentare. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. Iedera este un arbust agăţător. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. prin efectele sale medicinale. și chiar a bătăturilor. Înflorește în aprilie-mai. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. infuzii. brădișor. rezine. tusea convulsivă. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. De asemenea. lucioase. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. Întrebuinţări. o tufănică întâlnită prin fâneţe. Frunzele sunt verzi. dar și micozele. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. iarba tutunului. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. în preajma pădurilor. săruri de potasiu și calciu. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). Frunzele sunt aproape ovale. în zone de tufărișuri. au o culoare galben-verzuie. unguente și cataplasme. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. tinctură. Substanţe active importante: iederina. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). Substanţe active importante: ulei volatil (0. Poate fi întâlnit. Substanţe active importante: flavone. arsurilor. Întrebuinţări. stomahice. precum și în hipertensiune. jireapăn. fiind antiepileptice. zaharuri. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. groase. Este un arbust ramificat. zaharuri. . „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. Este o plantă iubitoare de soare. Face parte din familia cupresaceelor. guta. mucilagii. abcesele). Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. Prezentare. a rănilor greu vindecabile. a unor boli de piele (de exemplu. alcaloizi. taninuri. în păduri. În cantitate mare. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. Se prepară o infuzie. turtei. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. cu tot cu flori și frunze. Denumiri populare: cetenă. din care se prepară infuzie. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. grupat sau izolat. cu tulpină foarte lungă. direct pe zona afectată. peţiolate. Face parte din familia crasulaceelor. jneap. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. litiaza biliară. Această plantă poate contribui. de lumină.2 – 2%). reumatismul. Denumiri populare: iarba ciutei. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie.

Frunzele sunt lanceolate. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. la prepararea halvalei. Se prepară infuzie și decoct. seminţele macerate și decoctul. glicozide. Aparţine familiei cariofilaceelor. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. Tulpinile inului sunt drepte. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. cu obârșii exotice. gipsogenina. ulei volatil. emolient. a gutei. abceselor și furunculelor. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. sedativ. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. Întrebuinţări. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. Denumiri populare: gipsăriţă. Prezentare. albastre. ipcărigea apare și în forme cultivate. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. Prezentare. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. turtite. dar și restul plantei. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. de obicei. adesea. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. Rareori. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. antiseptic. săruri minerale. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. carminative. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. Dezvoltă un rizom foarte puternic. caz în care se ajunge la hematurie. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. protide. coroana miresei. ipcărigea are și proprietăţi depurative. acid galacturonic. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. iritând. heterozide. De asemenea. laxativ. Tulpinile sunt mult ramificate. Întrebuinţări. gastro-duodenitele. de exemplu. a bronșitelor acute și cronice. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. Întrebuinţări. reumatismului. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. cilindrice. Este o plantă anuală. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. lucioase. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. ca expectorant. pot fi roșii sau chiar albe. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. ciuin alb. căile renale. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. însă. alungite. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. mucilagii și. În combinaţie cu alte plante medicinale. Florile au culoarea albă sau roșietică. Inul înflorește în iulie-august. Substanţe active importante: saponine. conţin o ciano-glucozidă. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. iar frunzele sunt mici. dese. infecţiile căilor respiratorii. Isopul este un mic arbust. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Aparţine de familia labiatelor. uneori. Prezentare. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. mai ales. florile fiind. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. În primul rând seminţele. De asemenea. Substanţe active importante: grăsimi. Ipcărigea crește în flora spontană. de culoare maro. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. cultivată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. rareori albe. la prelucrarea pieilor. în fabricarea unor produse cosmetice. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. a cistitelor. este indicat în anorexie. mai ales . analgezice și bronho-dilatatoare. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. Florile au culoare albastră.

în cea alimentară. bronșita. diuretice. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. compuși antibiotici. malurile râurilor. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). antidiareice. antispastice. Este o izmă de talie mai mică. inclusiv la nivelul capilarelor. Prezentare. acetat și valeriană de metil. Prezentare. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. foarte plăcut. Întrebuinţări. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. bălţi. hipertensiunea arterială. mintă de grădină. sudorific. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. dispuse în spic în vârful ramurilor. precum și alţi compuși specifici. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. fiind un carminativ eficient.20 metri înălţime. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. în patru muchii. are aceleași utilizări ca și izma bună. antispasmodic. Băile cu infuzie de izmă acţionează. sângele în mișcare. compuși triterpenici. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. însă. au culoare roz. Florile. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. fiind un bun vasodilatator. alungite și au un miros specific. mintă. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Poate ajunge până la 1. Totodată. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. cu frunzele dinţate și creţe. . au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. Tulpina. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. astmul. Întrebuinţări.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. mentă. în combaterea colicilor abdominali. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. heterozidă. Întrebuinţări. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. se cultivă. recomandate fiind băile cu infuzie. și asupra reumatismului și a urticariei. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. totodată. antiemetice. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. expectorantă. totodată. de relaxare. Prezentare. ci și în industria farmaceutică. Notabile sunt și efectele carminative. Practic. compuși sterolici. a cosmeticelor. expectorant. Este utilizată și ca aromatic. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. izma reface climatul gastro-intestinal. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Mentolul și mentona. punând. chiar mlăștinoase. are o culoare roșietic-violetă. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. uneori. lacuri de pădure. Denumiri populare: izmă de leac. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). Substanţe active importante: ulei eteric. florile fiind roșii-violete. fiind și un bun regulator al digestiei. Din punct de vedere medicinal. mentonă. Denumire populară: izma de baltă. Substanţe active importante: mentol liber. aparţinătoare familiei labiatelor. hipotensiv. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. aducându-l la normal. fiind o plantă meliferă. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. Sub formă de infuzie (ceai). sudorifice. deseori ramificată. Frunzele sunt opuse. din acest motiv. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. Este o plantă erbacee perenă. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. are stoloni și rizom. este verde. Această specie de izmă. colină. substanţe minerale. hipericină.

Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. două câte două. Pentru aplicaţiile externe. latex. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. Prezentare. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Fiind conifer. pistruii. Substanţe active importante: ulei eteric. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. ulei volatil. precum și ca diuretic. iar din rășină se produce terebentină. Euphorbia stepposa. vârfurile acestora fiind. pecinginea. tulpina fiind rotundă și subţire.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. a terenurilor virane. La rupere. se folosește. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. însă. Euphorbia seguieriana. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. aflându-se plasate în teci micuţe. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). local. dar mai ales în regiunile alpine. mai rar. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. locale. alior. atunci când este înflorită. Prezentare. Are acţiune calmantă și antireumatică. cu miros specific. Întrebuinţări. Laptele câinelui este o plantă toxică. Prin tradiţie. Extern. Euphorbia helioscopica. În general. Se prepară decoct. în mod direct. . Florile. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. Acest suc pătează pielea. cum ar fi nervul sciatic. și seminţele. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. Are un rizom puternic. Întrebuinţări. Înălţimea maximă – trei metri. Jneapănul înflorește în mai-iunie. a marginilor de cale ferată și de șosea. cum ar fi negii. acest arbust are conuri. înflorește intens. cu o înălţime maximă de 4o cm. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. Întrebuinţări. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. conurile tinere. lipide. În formă de ace. din mai și până în august. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. În general. Face parte din familia euforbiaceelor. rășină. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. această plantă este neramificată. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. Datorită toxicităţii sale. Face parte din familia pinaceelor. dispuse solitar sau grupat. tulpina secretă un suc lăptos. ascendente. Preparată sub formă de decoct. Denumire populară: jep. dar și proteine. aflate la subsuoara frunzelor. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. roz sau chiar albă. Denumiri populare: laptele cucului. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. laptele secretat de plantă. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne.

Și tot lămâia este. protide. important în structura pulpei de lămâie. astringentă. Întrebuinţări. dar apare și în culturi. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. perenă. florile și frunzele. antitermică. saponină. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. mai ales. în varice. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. otitelor. asistolie. flavonoide (în coaja de lămâie). săruri minerale. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. convalozidă. sub formă de clopoţei. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. lipide. aritmie. palpitaţii). infuzie. Totodată. afecţiunile hepatice și cele biliare. . pectine. Citrus medica. cicatrizantă. Face parte din familia liliaceelor. Ca plantă medicinală. adesea având o culoare verde-închis. Rizomul. sinuzitelor. în curele de slăbit. identificată cu vitamina C. lămâia fiind un adevărat bactericid. glucide.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. pe pajiști. în păduri. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. tinctură. reglează și impulsionează metabolismul celular. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. India. însă. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. majalină. B2. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. lămâia este antiseptică. câte două-trei la fiecare plantă. sucuri. Fructul este o bacă. în apoplexie și chiar epilepsie. uneori roze sau gălbui. citrol. lămâia are un șir întreg de utilizări. Face parte din familia rutaceelor. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. binecunoscuta lămâie. extracte. ulei volatil. având o mireasmă inegalabilă. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. angină pectorală. Denumire populară: mărgăritar. litiaze. limonină. Prezentare. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. precum și în cea a parfumurilor. în funcţionarea aparatului circulator. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. împotriva bolilor infecţioase. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. Lăcrimioara este o plantă erbacee. Substanţe active importante: ulei volatil. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. PP și mai ales C. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. antimigrenoasă. din care se prepară decoct. pulbere. reumatismelor. groase și lucioase. chiar decisivă. gutei. acizi (în miezul de lămâie). fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. Denumiri populare: alămâi. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. diabet. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. Face parte din familia solanaceelor. infuzie. aftelor. Patria lui de origine este. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. Din punct de vedere medicinal. hemoragiilor nazale. Cu lămâie se tratează. Întrebuinţări. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. vitaminele B1. În stare proaspătă. flebite. mai puţin în iulie. acizi diverși. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Prezentare. esenţe parfumate și carbonat de calciu. Prezentare. rinitelor. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. în zonele de deal și câmpie. În tutungerie. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. Frunzele. Florile sunt albe. alcooli. Lăcrimioara crește în flora spontană. convalotoxol. Florile sunt albe. adesea. Acidul citric. de asemenea. în tufărișuri. Pentru terapii medicinale se prepară extract. Rizomul său este foarte puternic.

Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. Întrebuinţări. zdrobite. decoct și tinctură. extract apos. lemnul lui Dumnezeu. la rându-i. Substanţe active importante: siringină. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. pelin domnesc. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. în ulceraţii ale pielii. Fructele. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. Denumiri populare: lemn câinesc. la început. zaharuri. Din acestea. se prepară decoct. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. Mirosul acestor flori este respingător. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. tuse și chiar unele tumori. cataplasme. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. Din acestea se prepară infuzie. Florile. și un bun antiscorbutic. din care se prepară infuzie. eucaliptol. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. cununiţă. acizi. antiinflamatoare. Este o plantă lemnoasă. Prezentare. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. cu o ramificaţie foarte puternică. în digestie leneșă. de a reduce durerile și crizele de reumatism. are un gust amărui. iar frunzele. când este gustată. frunzele. scoarţa. mălin negru. cumarină. totodată. în lunile iunie și iulie. digestive. tanin. Face parte din familia oleaceelor. precum și o substanţă specifică numită abrotină. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. în cicatrizarea rănilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. acid dulcamaric. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. vitamina C și o substanţă specifică. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. a epilepsiei. florile fiind de culoare albă. solanidină. lemnul câinesc este folosit drept colorant. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. fiind o plantă otrăvitoare. astringentă. peţiolate. cicatrizante. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. aflată în fructe. În activităţile casnice sau industriale. de a igieniza sistemul circulator. poate deveni târâtoare. Scoarţa de lemn câinesc are. În practica medicinală se folosesc tulpinile. pentru uz medicinal. Coaja acestei plante este. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. agăţătoare. iar tulpina. De asemenea. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. glucozide. Întrebuinţări. sunt grupate în inflorescenţe. Substanţe active importante: solanină. stomatitele. Acest arbust face parte din familia compozitelor. și în combaterea bolilor de piept. până la intoxicaţii cu mercur. uneori. Înflorește la începutul verii. în vindecarea rănilor vechi. sunt otrăvitoare. fiind de găsit în flora spontană. tulichioară. de la câmpie până la munte. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. mici. Sunt indicate. tusea pe fond nervos și astmul. este considerat ca fiind subarbust). niște bobiţe roșii (bace). dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. de culoare violetă. Întrebuinţări. antialgică. fructele. principii amare. Prezentare. au formă de elipsă. Denumiri populare: lemnuș. mai ales în zonele cu tufărișuri. sunt crestate. dar și hemoroizii. Lăsniciorul crește în locurile umede. de a combate bronșitele. Frunzele. de asemenea. de o mare varietate. importante virtuţi medicinale. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . aftele. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. de exemplu). Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. frunzele. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. chiar celulita și bolile reumatismale. numită ligulină. cireș de pădure. flavone. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni.

expectorante. manitol. o poţiune. dar crește și în flora spontană. dismenoreea. sedative. asemănători căţeilor de usturoi. în locuri adăpostite și pustii. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. bronșita. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. considerată a fi forma cea mai eficientă. Crește în toate zonele României.70 stomacului. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. depurative. decoct. Substanţe active importante: zaharuri. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. uneori au formă rombică. Întrebuinţări. fiind crestate și consistente. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. glicirizină. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. iarbă tare.50 metri. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. Acţionează. dar și sub formă de macerat. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. însă. antiinflamatoare. Aparţine familiei umbeliferelor. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. firuţă.50 metri. Prezentare. bilei și căilor urinare. Leurda are virtuţi antiscorbutice. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. ale ficatului. leurda are un bulb ovoidal. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. Concluzionând. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. cu o înălţime de până la 1. Atenţie. uneori chiar mai mult. În aplicaţii medicinale. diuretice. traheita. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. vitamine din grupa B. artrita. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Este foarte apreciat în bucătărie. rădăcină dulce. Prezentare. amidon dulce (circa 30%). Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. În general. faringita. calculii renali și biliari. după încheierea perioadei de vegetaţie. de culoare albastru-violet. acid glabric. în gastrite. Fructul este o capsulă. fiind o plantă perenă. ulei rășinos (15%). importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. iar florile. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. acid glicirhizinic. Prezentare. au dimensiuni reduse. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. rizomul. Din punct de vedere medicinal. Face parte din familia liliaceelor. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). mixtură sau pulbere. Tulpina este însoţită de două frunze. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. Denumire populară: iarbă dulce. În pământ. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. în reglarea activităţii rinichiului. În mod obișnuit. a tractului gastro-intestinal și nu numai. Leurda înflorește în aprilie și mai. Este recomandată în avitaminoze. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. Frunzele au formă de elipsă. de asemenea. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. Întrebuinţări. diuretice. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. Subarbust. Denumire populară: usturoiţă. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. format din solzi groși. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. tonificatoare. frunzele și . rareori și în iunie. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. importante fiind. specific.

regulator al tractului intestinal. acizi organici. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Pentru uz medicinal se culege talul. depinde de anotimp. constipaţiile. Prezentare. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. durerile menstruale. precum și pe stânci sau pietre. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. linalol. mesteacănului. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. Metionina conţine. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Întrebuinţări. dar și cu calităţi antimicrobiene. printre altele. sulf. În vârful ramurilor se află florile. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. Întrebuinţări. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. expectorant. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. pentru infuzii. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. Contrar celor știute din medicina tradiţională. pe lemne. în insomnii. levănţică de grădină. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. două boli grave: difteria și tuberculoza. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. acetat de linaloj. ci și pe cea a fagului. în tulburări stomacale și abdominale. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. Prezentare. Levănţică este o plantă cultivată. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. Din florile de levănţică se face infuzie. Substanţe active importante: ulei volatil. Substanţe active importante: uleiuri eterice. Prezentare. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. Denumiri populare: levand. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. terpinol (compusul cel mai important). în afecţiuni renale. aninului. edemele cardiace. plăcut mirositoare. Levănţica are tulpinile ramificate. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. Mai mult decât atât. de hiperexcitabilitate. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. Întrebuinţări. geraniol. carminative. sedativ. carminativ. poate inhiba. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. bronșitele. prezentându-se sub formă de tufe. cum ar fi colicile abdominale la copii. . vitamine. săruri minerale. dezvoltă numeroși lobi. traheitele. Seamănă cu o tufă mai mică. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. În scopuri medicinale. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. edemele renale. Lobii sunt ca niște benzi înguste. cumarină. Aparţine familiei labiatelor. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. Întrebuinţare. Peltigera canina este un lichen. în cefalee și migrene. cicatrizante. Frunzele sunt mărunte și înguste. spichinel. devenind tradiţională pentru această industrie. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. pe căzături forestiere. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. precum și în reumatism și stări de agitaţie. sau sub formă de tincturi sau pulbere. utilizat în industria cosmetică. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. antispasmodice. de neliniște. putregaiuri. dar și uscat. Talul acestui lichen. numită de specialiști nervaţiune. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele.

Întrebuinţări. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. extracte. cenușie. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). cu o formă de elipsă. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. se recoltează frunzele. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Prezentare. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. Florile. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. Are o tulpină ramificată care. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. mai ales prin urină. contribuind la detoxifierea organismului. au un gust deosebit. întreaga plantă. Denumire populară: limbariţa. combinaţii de ceaiuri. Dezvoltă un rizom gros. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. alantoină. de formă eliptică. chiar și în meandrele râurilor. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. substanţe minerale. Denumire populară: miruţă. cu o înălţime de până la 70 cm. Liliacul are și proprietăţi medicinale. de mici dimensiuni. este suculentă. rareori fiind de culoare roz. și pot fi folosite la salată. . cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. În acest scop. de la liliachiu la alb.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. în tulburări ale funcţionării inimii. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. în retenţii urinare. când apa devine stătătoare. Frunzele sunt păroase. Întrebuinţări. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. Liliacul face parte din familia oleaceelor. în afecţiuni pulmonare. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). în ameţeli și dureri de cap. calciu. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. iar tulpina exterioară este ramificată. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. au importanţă rizomii și rădăcinile. Prezentare. precum și extracte apoase sau fluide. Prezentare. Crește în tufișuri. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. Pentru uz medicinal se recoltează. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. De asemenea. Liliacul înflorește în luna mai. la eliminarea multor substanţe toxice. se ramifică în partea superioară. decoct (din frunze). ușor îngroșate. Întrebuinţare. iar florile au culoarea albastră. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Tot în medicina tradiţională. perenă. decoct (din frunze). Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. au un peţiolul lung. acizi. din care se prepară infuzie sau comprese. în reumatisme și răceli mari. precum și frunzele. Face parte din familia boraginaceelor. erbacee. Limba broaștei este o plantă de apă. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. au culoare albă sau roz. dezvoltată. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. antiseptice. dar mai ales ramurile tinere cu flori. atunci când se înţărcau copiii. Tulpina. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. calmante. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. mucilagii. ceva între măcriș și ștevie. în luna mai. Prezentare. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. Frunzele sunt ovale și au peţiol. în cazuri de febră. în sălbăticie. peţiolate. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. liliacul este util și în cazuri de febră mare. Frunzele. Frunzele. Din punct de vedere medicinal. În peisaj. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună.

De altfel. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. fosfor. un medicament și un aliment. sodiu. hemoroizilor. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. sirop. Se consumă . Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). la marginea pășunilor și a pădurilor. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. Crește de-a lungul drumurilor. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. iar florile. Linariţa este o erbacee din flora spontană. remineralizante. sub formă de salată sau inclusă în salate. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. cu adevărat. Prezentare. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. cochlearină. De asemenea. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. Prezentare. Denumiri populare: bumbac de câmp. Aparţine familiei scrofulariaceelor. deci. fortifiant. Limba mielului este un puternic revitalizant. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. Face parte din familia cruciferelor. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. precum și la stimularea activităţii plămânilor. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. infuzie. alcaloizi. dar mai ales vârfurile cu flori. iod. Întrebuinţări. în locuri părăsite. decoct. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. a ficatului. inișor. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. săruri minerale. remarcată atât datorită florilor sale galbene. apoi flavonoide. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. ficatului. bumbăcăriţă. Se prepară suc. vitamina C. prin terenuri înţelenite. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. potasiu. Întrebuinţări. furuncule). Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. sub formă zdrobită și macerată. din care se prepară infuzie. rășini. Într-o oarecare măsură. laxative. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. sunt grupate sub formă de ciorchini. Prezentare. se recomandă utilizarea plantei. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. fiind foarte hrănitoare. rinichilor. ci și medicinală. remineralizant. se poate utiliza întreaga parte aeriană. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. afecţiunilor cutanate (acnee. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. limba mielului făcând din vin. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. acizi organici. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. căilor ferate. la îmbunătăţirea vinului. Substanţe active importante: calciu. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. fosfor în cantitate mare. ale naturiștilor. Are frunzele crestate. extract. anemii. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. este fragedă. stare generală proastă. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. de culoare albă.

Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. uneori chiar o singură zi. B1. cataplasme. terenurile abandonate. Denumiri populare: mac iepuresc. Florile au petalele foarte mari. astenicilor. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. coada lupului. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. a tusei convulsive. lintea germinată. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. albă. mangan. roz. Fructele sunt niște capsule. culturile de cereale. loţiuni. macul cucului. Substanţe active importante: alcaloizi. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. florile fiind mari. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. Potrivit farm. de culoare galbenă. în care se găsesc seminţele. mucilagii. B2 și C. amidon.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. Întrebuinţări. Intern. Întrebuinţări. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. lintea este recomandată celor care se refac după boală. Fructul este o capsulă ovoidă. zaharuri (în cantitate semnificativă). diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. tanin. sodiu (în cantitate însemnată). fâneţele. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. de altfel. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. lipean. și în industria farmaceutică. Din lumânărică se prepară infuzie. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. pline cu seminţe de culoare neagră. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. mucilagii. Ovidiu Bojor. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. Extern. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. cu succes. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. . Pentru uz medicinal. decoct. ulei volatil. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. decorând pajiștile. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. Fiind un aliment energetic. bază a multor reţete foarte nutritive. dr. Aceste preparate facilitează expectoraţia. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. Substanţe active importante: saponină. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). proteine în proporţie de 24%. violetă. pârloagele. alterne. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. Denumiri populare: coada boului. ce privește frunzele de lumânărică. ușor albicioase. Aparţine familiei scrofulariaceelor. din acestea se prepară cataplasme emoliente. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. celor care depun un efort mare. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. Frunzele sale sunt mari. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. Prezentare. lanceolate. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. vitaminele A. În terapiile naturiste se utilizează. celuloză. Verbascurn thapsiforme. În ceea. folosite. dar sunt reînnoite mereu. Prezentare. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. Tulpinile sunt păroase. mai ales intelectual. uneori și frunzele (pentru cataplasme). săruri minerale.

de pildă. roșu. a stărilor de melancolie. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. Fructul este o capsulă. morfină. Prezentare. uretrale. mai puţin cunoscute. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. zaharuri. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. pudră de opium. Datorită numărului mare de substanţe toxice. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. codeină. mai ales. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). Preparatele de mac de grădină. Folosite fără măsură. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. siropuri. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. Denumiri populare: macul alb. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. deoarece pot apărea complicaţii grave. Valoare medicinală au seminţele de mac. stomacaie. practic. readucând.5 metri înălţime. având rol de calmare a durerilor. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. tinctură de opium. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. principala componentă a opiului. La rândul său. se întrebuinţează împotriva tusei. Morfina este. dar și din cojile uscate de mac de grădină. . Întrebuinţări. procesul digestiv. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. Morfina anulează. în limite normale. morfină. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. mac. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. latexul. totodată. Macul contribuie. mai ales sub formă de decoct. așa cum s-a spus. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. frunzele și. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. heroină. precum și ale vezicii. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. utilizat în bolile de piept. laringită acută. nechibzuit. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. În mac se mai găsesc acidul lactic. roz. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. tebaină. Codeina. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. în farmacie. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. la reducerea stărilor de anxietate. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. de asemenea. De fapt. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. Substanţe active importante: papaverină. De asemenea. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. acidul acetic. Din acest motiv. considerat a avea calităţi de excepţie. violet. Din opiu. ca și macul de câmp. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. colecistului și uterului. a spasmelor. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. uneori fiind ramificată în partea superioară. Tot cu mac se tratează diareile puternice. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. la combaterea ipohondriei. narcotină. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. dintre care cel mai important este morfina. din familiei papaveraceelor. laudanină. precum și ca plantă ornamentală. senzaţia de durere din sistemul nervos central. dizenteria și chiar holera. angine pectorale și în gripă. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. un latex. deși iniţial produc o stare de agitaţie.

ondulate. hemoroizi. acid galic. cu tot cu frunze. fructele crude. dizenterie. vitamine. paradontoză. potasiu.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Prezentare. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. Poate atinge înălţimea de șase metri. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. de asemenea. laxative. mandarinul are și proprietăţi sedative. Are. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. Valoare medicinală au și frunzele. Întrebuinţări. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. consistent. seminţele. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. fosfor. taninuri. un anafrodiziac ușor. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. consistente. hemoragii. florile. datorită bromului. Substanţe active importante: vitamina C. glicozide. roză sau albă. Laos. fraged. Principalul preparat este infuzia. ceaiul iezuiţilor. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. mangoldul este o varietate de sfeclă. fiind. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Pentru uz medicinal. Mandarinul este un arbust cu flori albe. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. Denumiri populare: ceai de Paraguay. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. Preparatul principal este un . calciu. Mai nou. Substanţe active importante: ulei volatil. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. acizi și mai ales brom. Întrebuinţări. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). Fructele crude sunt antiscorbutice. originar din America de Sud. În mod obișnuit. scoarţa. de la mandarin se recoltează frunzele. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Prezentare. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. boli ale pielii . mâncăruri naturiste. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. decoct și suc. antiseptice. Prezentare. În alimentaţie. Florile sale sunt albicioase. cicla. Substanţe active importante: acizi organici. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. Aceleași cu ale portocalului. diuretice. care sunt consistente. Întrebuinţări. foarte multe săruri minerale (potasiu. hemostatice. culoarea fiind gălbuie. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. ceai brazilian. yerba mate. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. în multe privinţe. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. În fapt. pericarpul și pulpa fructului. sodiu. Din acestea se prepară infuzie. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. Spre deosebire de portocal. cu frunze ovale. supe. cărnoase. Malaiezia. suculent. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. glucide. celuloză. acesta semănând. fosfor. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. protide. cu sparanghelul și conopida. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. vitamina C. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. prin urmare. cu peţiol puternic. înalt de trei-patru metri. aproape cărnoase. Este plăcut la gust. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. Face parte din familia anacardiaceelor. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. dar și medicinală. var. substanţe proteice. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. originar din China. săruri minerale. Importanţă medicinală au frunzele de mate. fosfor. cărnos. inclusiv budinci și plăcinte. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. calciu. lipide. obţinută din frunze și scoarţă. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. zaharuri. dar și în Vietnam. precum și vârfurile tinere.

Prezentare. lemnoase și pline de ghimpi. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. Denumiri populare: trandafir sălbatic. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. Este un arbust puternic împământat. Este utilizat. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. zimţate. potasiu. e adevărat foarte nutritiv. Acum. și poate ajunge până la doi metri lungime. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. agitaţie. acid malic. de obicei galbene la maturitate. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. ulei gras volatil. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. antihelmintică. dar și în oboseală fizică și nervoasă. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. cacadâr. rug sălbatic. Substanţe active importante: vitamine (B1. Între timp. microelemente. Crește intens. vasodilatatoare. ci și în furajarea animalelor. obezitatea. fosfor. cu peţiol subţire. Mazărea este o erbacee anuală. Multă vreme. ca și în vechime. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. cafeină (2 – 4%). Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. Prezentare. de obicei. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. în dureri de cap. originară din Asia Centrală. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. răsură. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. și mai ales C). Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Întrebuinţări. dar poate provoca și insomnie. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. acizi. vanilină. pectine. hidraţi de carbon. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. Întrebuinţări. mate devine toxic în doze mari. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. ce conţine seminţele. vitamine. dar foarte rezistent. este cultivată foarte mult. palpitaţii. P. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. Întrebuinţări. fiind ușor de recunoscut. Măceșul face parte din familia rozaceelor. lucrurile s-au schimbat. diuretică. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. fier. acid citric. Mazărea este. . Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. în locuri expuse soarelui. precum și împotriva viermilor intestinali. enterocolitelor. Face parte din familia leguminoaselor. o înălţime nu prea mare. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. roz. însă. teobromină. Florile au culori diferite fiind. combătând celulita. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. Acest produs are acţiune tonică. energetic și ușor digerabil. de doi-trei metri. antiinflamatoare. Poate fi eficient în curele de slăbire. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. zaharuri. a calculozei renale. B2. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Contribuie la tratarea avitaminozelor. care se găsește în special în mazărea verde. Ca vitalitate. lactonă. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. în primul rând. Măceșul crește de la câmpie până la munte. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. rareori roșii sau albe. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. taninuri. mai ales pentru ficat. în dilatarea arterelor. un aliment foarte hrănitor. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. având. lipide. În ceea ce privește caracterul său energizant. totodată. când are condiţii. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. lecitină. edemele. în cazuri de anemii.

Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. se amestecă cu miere. calmează spasmele . uneori roșii. Întrebuinţări. preparând din el salate și suc. Prezentare. totuși. având. De origine mediteraneană. Poate ajunge până la un metru înălţime. cu precauţie. în avitaminoze. Denumiri populare: măcrișul caprei. La maturitate. cu o dungă roșie. Măcrișul crește prin fâneţele. maioran. Denumiri populare: mărgăran. Crud sau sub formă de infuzie. înaltă de maximum 60 cm. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. Întrebuinţări. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. Frunzele. foarte mici și ele. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. având culoarea verde. sporește aciditatea. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Florile sunt mici și verzui. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Florile. deci și în ţara noastră. în gută. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. ulei volatil. laxativă. dar și plăcut la consum atunci când fructele. Tulpina de măcriș este dreaptă. Are frunzele mici. însă. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). măcrișul este folosit și în bucătărie. liliachii sau albastre. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. Întrebuinţări. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). dimensiuni mai reduse. antiseptice. Plantă de cultură. măcrișul are acţiune diuretică. se recomandă a fi utilizată. Din măghiran se face infuzie. Are un rizom dezvoltat și ramificat. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. această tulpină se lemnifică. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. Prezentare. De altfel. Aparţinând familiei oxalidaceelor.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. din acest. depurativă. diminuează colicile stomacale. curăţate de seminţe și peri. Denumire populară: măcrișul mărunt. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. Frunzele. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. Din punct de vedere medicinal. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. De asemenea. antiscorbutică. Prezentare. acoperite cu perișori. sedative. măceșul se dovedește nu numai eficient. în reumatismul cronic degenerativ. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. mădiran. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). Ca vermifug (antihelmintic). Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. importantă este partea aeriană a măghiranului. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. motiv. în deranjamente intestinale. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. mageran. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. au culoare albă sau roșie. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. din acest motiv. carminative. maghiranul face parte din familia labiatelor. Este utilizat și în hipocalcemie. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. de formă ovală. deal și zona subalpină. Florile sunt mici și albe. cu un gust acru pronunţat.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

foarte otrăvitori. acid cafeic. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. protide. Aparţine familiei solanaceelor. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. sunt comestibile. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. boala lui Parkinson. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. din care se fac mai multe preparate. precum și în oftalmologie. Preparatul principal este infuzia. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. De fapt. această plantă conţine. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. precum și celor suferinzi de inimă. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. în tufărișuri. Datorită valorii sale nutritive. Fructele sunt modeste. Prezentare. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. de asemenea. doamnă mare. aminoacizi. în zone cu arbuști. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Face parte din familia rozaceelor. în luminișuri. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. late. Florile sale au culoare albă. Din frunze se prepară apa de melisă. Prezentare. beladonină – care sunt niște alcaloizi. De aceea. Substanţe active importante: atropină. vitamjna A. alcaloizi. Substanţe active importante: ulei volatil. smârdar. acid salicilic. uneori roz-roșietică. care sunt puternic toxici. lipide. perenă. violete. Contribuie.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. scopolamină. sub formă de bacă de culoare roșie. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Preparatele de mătăciune acţionează. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. Mătrăguna este o erbacee puternică. fiind verzi în permanenţă. niște bobiţe sferice. Boabele de mei au și valoare medicinală. mucilagii. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. Fructele. antiasmatică. Întrebuinţări. Letaria italica. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. în principal. Întrebuinţări. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. rareori ovală și sunt mici. înflorite. Prezentare. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. Merișorul crește în zona montană și este melifer. Întrebuinţări. Panicum miliaceum. vasodilatantă. Ajunge până la 1. substanţe amare. Denumiri populare: afin roșu. ulcerul gastric și duodenal. astmul bronșic. înaltă de 1. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. doamna codrului. Denumiri populare: cireașa lupului. roșcate. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. ci și în industria farmaceutică. tanin. aspre pe partea inferioară. beladonă. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. Florile sunt brune. adică în condiţii de maximă securitate. Utilizarea mătrăgunei. mai ales vârfurile tinere. Are frunze liniare. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. potolind durerile abdominale. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. . a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. negre. în cantitate mare. Merișorul înflorește în mai și iunie. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). meiul a făcut parte din hrana oamenilor.5 metri înălţime. iar în interior sunt gălbui.5 metri. Boabele au formă rotundă. Mult timp. având acţiune antispastică. în totalitatea ei.

cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. Totodată. În Rusia. . Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. lemnul lui Avram. Substanţe active importante: hidrochinonă. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. vin tonic și febrifug. loţiuni și comprese. În afecţiunile renale. coaja și. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. în eliminarea pietrelor de la rinichi. Totodată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. tanin. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. și flori mici. mai ales. vitamina C. acid citric. violete. mugurii. ornamentală și medicinală. esenţe parfumate. Întrebuinţări. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. Compușii specifici sunt betulina. însă. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. Belarus și Finlanda. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). fiind un diuretic puternic. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. mixtură și un extract. Denumiri populare: scai de tufă mare. precum și în industria cosmetică. Substanţe active importante: saponine. acidul betulalbinic. Gudronul. ducând la înnoirea organismului. flavone. malic și benzoic. vitamina C. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). se manifestă și ca un bun dezinfectant. frunzele tinere. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). Familia de care aparţine – betulacee. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. sirop diuretic. numai de către specialiști. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. cum ar fi guta și reumatismul. în dizolvarea calculilor renali. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. în tratarea hipertensiunii arteriale. În România. a edemelor cardiace sau renale. Frunzele. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. Coaja sa este albă. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. taninuri. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. care se recoltează primăvara. mastacin. mesteacănul formează păduri uriașe. extract fluid. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. lucioase și subţiri. sub formă de decoct. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. tinctură. în cazul mesteacănului. Prezentare. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. din care se prepară infuzie. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. Se prepară infuzie. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. De asemenea. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. Prezentare. decoct. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. De altfel. Denumiri populare: măstacăn. Întrebuinţări. De asemenea. Ceva mai nou. betulalbina. cu valoare forestieră. săruri minerale. seva. sunt romboidale sau triunghiulare. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. foliolele fiind lanceolate. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. ulei esenţial. a acidului uric și ureei. Importanţă medicinală au. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. este un remediu în bolile de piele. Are frunze digitate. cu miros plăcut. a n efritei cronice și a gutei.

reumatism. bucuria de a trăi. inclusiv în plan psihic. a bronșitelor. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. vitamine (mai ales A și B). mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. Aceste preparate. redându-i. Este. Din acest motiv. Denumire populară: cuscrișor. însă. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. alantoină. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. saponine. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. în cosmetică și în farmacie. acid oleic. calciu. Substanţe active importante: acid salicic.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. amigdalină. de aceea. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. Acesta este indicat și în anemii. fermenţi. Oltenia. Bune pentru consum uman sunt. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. Întrebuinţări. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. Prezentare. încât vechii evrei considerau acest arbore. Acţionează și asupra căilor respiratorii. devin albastre. ca pe un dar al lui Dumnezeu. dar poate fi întâlnit și la noi. mielăreaua se folosește. din care se prepară infuzie și decoct. Potrivit specialiștilor. antidiareic. în culturi din Dobrogea. vermifuge. din familia boranginaceelor. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). care nu pot fi consumate de oameni. afecţiuni. emoliente. în luminișuri. florile. Întrebuinţări. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. calmante. În general. De exemplu. cu tot cu fructele sale. în care se găsește sâmburele de migdal. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. Altfel. emulșină. Banat. cicatrizant. Florile sunt roșii. Fructe foarte nutritive. hidraţi de carbon. analgetic. simptoame. Migdalul este un arbore mediteranean. reface echilibrele hormonale. Uneori. Prezentare. magneziu. Mierea ursului este o erbacee perenă. de asemenea. Acest preparat are efect depurativ. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. fiind revigorant și remineralizant. vitamina C. cojile. pe fâneţe și pajiști. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. potasiu. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. cât și în afecţiuni renale. plămânărică. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. migdalele dulci. acizi organici. după polenizare. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. pe marginea drumurilor. chiar tuse convulsivă. au proprietăţi diuretice. Fructul este o drupă. săruri minerale. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. ulcer gastric și duodenal. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. ci și frunzele. pentru liniștirea călugărilor. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. fiind utilizat în tratarea astmului. febrifuge. iar în ultima fază de dezvoltare. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. Preparatele din frunze. Amygdalus communis. Aparţine familiei rozaceelor. Din acest motiv. cu succes. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. . Tulpina este dreaptă și suculentă. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni.

cineol. Mirtul are frunze alungite. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. în inflamaţii interne. Prezentare. tanin. parazitoze intestinale. ale căilor urinare și renale. afecţiuni dermatologice. sunt grupate. albe și mirositoare. reumatism. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. Florile sunt mici și au culoare albă. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. Întrebuinţări. utilizat. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. loţiuni și comprese. formează niște panicule. Mirtul este o plantă aromatică. astringente. pentru terapii medicinale. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. rezină. Valoare medicinală are sucul. tinctură. proprietăţi antiseptice. Frunzele mojdreanului sunt compuse. frasin negru. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. extracte. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. de culoare albă. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Prezentare. au devenit deja obișnuinţă. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. cu o rădăcină foarte puternică. se usucă în condiţii naturale. soluţii uleioase. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. dar și în hemoragii interne. Pentru a fi conservat. saponozide. Frunzele sunt penat-sectate. în bolile căilor respiratorii. soluţii pe bază de alcool. Face parte din familia umbeliferelor. frumos mirositoare. Mirtul are. rășină. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. remineralizantă. dar și ca laxativ. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. fiind cunoscut sub numele de mannă. încă din Antichitate. eucaliptol. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. Crește în sudul României. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. hemostatice. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. Denumiri populare: frasin de munte. prin tradiţie. fiind cultivat de foarte multă vreme. Unii herbaliști consideră însă că. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. printre care și mirtul. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. Din . Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. hemoroizi. Substanţe active importante: mirtol. în migrene. Întrebuinţări. migdala este tonică. Substanţe active importante: manită. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. și nici coaja. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. cărnoase. se pot utiliza toate părţile acestei plante. frunzele uscate și rădăcina. Fructul de mirt este o nucă. acid cafeic. nici florile. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. iar florile. chiar și la copii. iar florile. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. așa cum și roșia a fost folosită. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Surprinzător. utilizate în gută. după întâlnirea sa cu europenii. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. ca plantă ornamentală. Prezentare. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. revitalizantă. cumarină. La începuturi. groase. Foarte hrănitoare. polizaharide. de asemenea. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. Se prepară – infuzie. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice.

a ulceraţiilor. Uneori. Substanţe active importante: vitaminele A. Moșmonul este un arbust originar din Persia. ajuns în Europa în mod . arsurilor. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. de subalimentaţie. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. cât și formarea ridurilor. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. uneori florile și frunzele. Cât despre utilizările sale externe. de asemenea. săruri minerale. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. vermifuge. degerăturilor. analgezice. Prezentare. eczemelor. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. vitamina C. depurativ și laxativ. precum și efectele pozitive în diabet. suculentă. Prezentare. diuretic. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. de orice fel. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. hidraţi de carbon. mai ales dacă este consumat crud. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. De altfel. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. în general. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. uleiuri volatile. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. bactericide. Morcovul sălbatic sub formă crudă. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. Mai rar folosite. pectine. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. preparatele din morcov fiind și bactericide. Întrebuinţări. hemoragiile gastro-intestinale. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. aici cunoscută sub numele de caroten). această specie de morcov are o dezvoltare perenă. litiaza renală. morcovul.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. ușor de preparat. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. a hemoglobinei. efecte vitaminizate și remineralizante. pectine. pentru mărirea acuităţii vizuale și. Are acţiune și în reducerea glicemiei. levuloză. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. în mod semnificativ. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. rușinea fetei. dextroză. Morcovul este și un detoxifiant activ. vitamine din grupul B. B și C. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. Morcovul poate contribui. pentru însănătoșirea ochiului. Denumire populară: moșmoană. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. Face parte din familia umbeliferelor. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. de convalescenţă. antianemic. seminţele de morcov conţin ulei volatil. Întrebuinţări. totodată. de culoare galbenă. a petelor de pe piele. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. stimulatoare hepatice și renale. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Pentru terapii cu morcov. ulcerele. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. combătând gastritele. lesne și plăcut de consumat. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. hemostatice. Are. în icter. ramificată și acoperită de perișori. în hepatite. Denumiri populare: morcovul câmpului. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. artrita.

dar și valorii medicinale. precum și de locul în care se dezvoltă planta. acizi (malic. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Prezentare. de culoare brun-roșcată. . dar de cele mai multe ori târâtoare. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. Murul înflorește toată vara. verde-brun. În zona de prindere. mure. pe stânci. Este un arbust cu tulpină lungă. în același timp. frunzele și seminţele. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. Întrebuinţări. oxalic). Fructele se consumă ca atare. în boli articulare (reumatisme). Din mure se fac și siropuri. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. făcânduse gargară. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. legate de perioada din an în care se află. mușchiul are o culoare roșietică. tanin. mur sălbatic. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. pulberi. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. acizi. Substanţe active importante: vitamina C.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. Întrebuinţări. În mod curent. Uneori se prepară și infuzie. Substanţe active importante: vitaminele B și C. Frunzele sunt palmat-compuse. în boli de piept. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. Prezentare. Aceste fructe sunt comestibile. în gingivite. refăcându-se. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). din care se face infuzie. de culoare neagră. leucoree. celuloză. subţire și spinoasă. Se prepară decoct și extract fluid. fiind în același timp diuretice și revitalizante. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. afecţiuni pulmonare. moșmonul se și cultivă. salicilat de metil. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Pe lângă aceste efecte. dinspre zona mediteraneană. care sunt nu numai hrănitoare. Datorită fructelor sale. Astfel. succinic. colită. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. agăţătoare. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. Din acest motiv. tanin. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. Aparţine familiei rozaceelor. Lobii sunt mari și au cili. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. mușchiul poate fi brun. dar și mugurii. antibiotice. mucoasa intestinală. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. Moșmonul crește în flora spontană. Mușchiul de munte este considerat un aliment. Florile sunt albe sau roz. infuzii. Murul aparţine familiei rozaceelor. dar pentru terapii se prepară și macerate. proteine. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Se întâlnește în flora spontană. uneori cu pete albicioase. zaharuri. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Florile au o frumoasă culoare albă. prin rariști și luminișuri de pădure. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. ulei volatil. Substanţe active importante: lichenina. cenușiu-brun. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. Denumiri populare: mușchiul de piatră. acid cetraric. deranjamentele stomacale și intestinale majore. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). Denumiri populare: rug de mure. de formă aproape sferică. gastro-enterită). substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. săruri minerale. ci și utile în tratarea bolilor de piept. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. mușchi creţ. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). pectine.

Chamaemelum nobile. Ca plantă medicinală. colicilor. uneori. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. romaniţă mare. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. sedative. enterocolite). mușeţel prost. stomatitelor. arsuri. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. cumarină. hemoroizi. mușeţelul a devenit plantă de cultură. capitulele având până la trei centimetri în diametru. Întrebuinţări. Crește. romaniţă nobilă. acizi (printre care și acidul clorogenic). mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. abceselor dentare. Face parte din familia compozitelor. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. precum și ale ficatului. în mod obișnuit. de rinichi. bacteriostatic. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. pruritului vulvar. antimicrobiene. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. rinichiului și bilei. antispastice. antiinflamator. Substanţe active importante: ulei esenţial. ci „Bună ziua. răni vechi. Fructul este o achenă. Este antispastic. carminative. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. dezinfectant și anestezic. afte. a varicelor și hemoroizilor. dermatozelor inflamatorii. eczeme. specific. afecţiuni cutanate. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. cu petale albe. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. ci și în cosmetică. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. extracte. Deși este realmente valoros. balonărilor. În mod curent. antiparazitare. farmaceutică. Mușeţelul este o plantă anuală. enterocolite. care asigură sănătate și curăţenie pielii. laringitelor. sudorifice. morună. colină. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. decoct. ajungând până la 50 cm înălţime. astmului bronșic la copii. regenerând-o și tonifiind-o. flavone. în amigdalite. inflamaţiilor vaginale. Întrebuinţări. care se usucă. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. azulenă. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. Se prepară infuzie. Prezentare. inflamaţiilor hemoroidale. conjunctivitei. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. dar cu precădere în gastrite. matricină. în gripă. emoliente. bolilor de ficat. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. dismenoreei. Denumiri populare: romaniţoi. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. colite. de asemenea. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. fiind. ulceraţii. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. antiseptic. Totuși. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. Denumiri populare: romaniţă. stărilor gripale. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. .88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. substanţe amare. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. camazulenă. Aceste flori. Prezentare. enterite. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. amigdalitelor. apar în lunile iunie și iulie. analgezice. cicatrizante. răcelilor. pentru uz intern. mușeţelul are șase calităţi principale. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. Totodată. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. azulene. cataplasme. În combinaţie cu menta. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. fiind numit. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis.

sunt brun-roșietice sau cafenii. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. rapiţă de grădină. rotunde. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. la locul afectat. Substanţe active importante: sinigrină. Se întâlnește în culturi. se agaţă cu ajutorul cârceilor. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. Se cultivă. Florile sunt galbene. mirozinat de potasiu. Are și calităţi calmante. Muștarul alb are tulpinile ramificate. Denumiri populare: hardal. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. înainte sau după perioada . cura se reia. în funcţie de necesităţi. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. florile sale fiind galbene. mascule și femele. Muștarul alb conţine. Astfel. inflamaţiile articulare. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. numai în caz de nevoie. antimicrobiene. Acţionează. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. se înghit seminţe întregi. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). muștar sălbatic. Apoi. Frunzele sunt palmat-lobate. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. cicatrizante. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Substanţe active importante. câteva substanţe specifice: sinalbina. și în aplicaţii medicinale. iar seminţele. Denumiri populare: muștar de grădină. de asemenea. Întrebuinţări. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. agăţătoare. În aplicaţii medicinale. din familia cruciferelor. bronșitele. se ajunge până la o lingură pe seară. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. rapiţă albă. în lungime de trei-patru metri. înainte de culcare. după care. mutătoare cu poame negre. Întrebuinţări. pe o durată de 7 – 8 zile. cel mult două. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Face parte din familia cucurbitaceelor. Tulpinile. gripele. sunt dispuse în formă de ciorchine.5 metri. muștar de câmp. Aplicată pe piele. a reumatismului. determinând aducerea. Bryonia dioica. Prezentare. Mutătoarea este o plantă perenă. cu succes. printre altele. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. Pentru a putea fi înghiţite. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. care pot fi băi locale sau generale. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. mirozină. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. Rădăcina este pivotantă. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. Muștarul negru este o plantă anuală. a unui aflux de sânge. Prezentare. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. Prezentare. blocate sau cu funcţionare lentă. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. mirozina. Florile de mutătoare. foarte vitală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). se ameliorează sau se tratează răcelile. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. mirozinatul de potasiu. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă.

Nalba mare este o plantă perenă. Nalba mare înflorește .5 metri. Denumire populară: mătrăgună mică. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). Pentru uz intern. Întrebuinţări. Mutătoarea este întrebuinţată. tanin. vărsături). Tulpina de mutulică este dreaptă. Prezentare. mixturi. Mutulica este o plantă toxică. pe locurile unde au fost păduri. Mutătoarea este o plantă toxică. răceli. bogat în alcaloizi. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. Frunzele au formă oval-alungită. violacee sau roșcată. fiind mult prea toxică. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. produse farmaceutice. nalbă bună. în tratamente homeopatice. pulbere. tincturi. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. Denumiri populare: rujă. dacă în medicina tradiţională e. cataplasme. dizenterie. în terapiile interne. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. Întrebuinţări. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. În orice caz. brionidina. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. uneori. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. ramificându-se în partea superioară. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. rădăcinile și chiar frunzele. rășini. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. erbacee. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. sub supravegherea specialistului. în ulcere ale pielii. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. cum ar fi paraliziile. mai ales. cum ar fi brionina. parazitoze intestinale. în varice ulcerate. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. gutei. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. în păduri. Prezentare. în lunile aprilie și mai. producând disfuncţii. ulcerelor cutanate. coma și chiar moartea. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. dispepsii. Aceste flori apar primăvara. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. în tufărișuri. apoi o enzimă. compuși minerali.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. Substanţe active importante: atropină. acţionând în manieră radicală. cefaleelor. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). pneumonie. Planta crește în flora spontană. Substanţe active importante: substanţe specifice. prea periculos pentru a folosi această plantă. În aplicaţii externe. tuse convulsivă. contuziilor. gros și consistent și. congestii. rezine. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. Se găsește în flora spontană. Mutulica este o erbacee de talie medie. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. Rădăcina este rotundă și cenușie. Mai nou. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. reumatismelor. în general. scopolamină. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. extracte. din care se prepară decoct. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. Face parte din familia malvaceelor. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. putându-se ajunge la stări grave. Aparţine familiei solanaceelor. Din acest motiv. cunoscută și sub numele de untul pământului. în general în locuri umbroase și umede. Și tulpina și frunzele sunt păroase. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare.

de obicei. dar se și macerează. pe marginea apelor curgătoare. la maturitate. iar florile au culoare galbenă. Napul este o plantă erbacee bienală. tocmai din acest motiv. laxative. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. Substanţe active importante: vitaminele C. printre altele: asparagină. Substanţe active importante: mirtilină. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. proteine. napobrassica. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. mucilagii. Poate ajunge până la înălţimea de un metru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. din iunie și până în octombrie. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. Substanţe active importante. frunzele și seminţele. de asemenea. Brassica campestris. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. săruri minerale. de asemenea. În cazul unor afecţiuni dermatologice. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. acizi uronici. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. Florile sunt. de formă aproape sferică. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. alb-roză. Este un aliment dietetic recunoscut. Frunzele și florile conţin taninuri. Ea conţine. dar se prepară și cataplasme. Prezentare. nigra. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. Denumire populară: curechi chinezesc. Din acest motiv. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. mai ales. dar și florile și frunzele. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. de la roșu purpuriu la negru-violet. până la înălţimea de trei metri. Tulpina ajunge. sau al unor infecţii la nivelul pielii. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. Seminţele conţin un ulei comestibil. uneori albă. lipide. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. diuretice. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. recondiţionarea tenului uscat). zaharuri. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. iar din flori și frunze se fac cataplasme. flavonoide. Întrebuinţări. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. cinci luni pe an. sărăturoase. neramificată. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. totodată. de asemenea. favorizând. Aparţine familiei malvaceelor. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. valoroase fiind. betaină. glucide. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. digestia celorlalte alimente. celuloză. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. Întrebuinţări. pectine. antiinflamatoare. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. Prezentare. var. păroasă. infuzie. PP. netedă. Au. mucilagii. în primul rând. de mari dimensiuni. Extern se folosește ca emolient (refacerea. pigmenţi antocianici. decoct. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. a durerilor de piept. Napul este digerat foarte bine. taninuri. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. aparţinând de familia cruciferelor. B2. Întrebuinţări. Nalba neagră este o plantă ornamentală. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. lanceolate. B1. fiind dreaptă. în afecţiuni ale rinichilor. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Din rădăcină se fac infuzii. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. Denumire populară: nalba de grădină. coloranţii săi neavând efecte toxice. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Frunzele sunt ascuţite. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. determină expectoraţia. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm.

zaharuri. Tulpina năutului poate ajunge. Întrebuinţări. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. amestecat cu miere. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. Denumire populară: cardamă. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. de epuizare. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. când planta este fragedă în întregul ei. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. în cure de primăvară. ci și medicinală. depurativă. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. rareori albă. săruri minerale. curăţându-l de toxine și. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. se pare. boabele de năut provoacă diureză. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. Datorită importanţei sale. este indicat în astenii. în astenii. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. tanin (în cantitate mare). crudă. plus una terminală. printre care cea de iod. Are virtuţi energizante. fiind. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. B2. totodată. în nevralgii. din care se face ceai. de aceea. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). Planta are un miros specific. Substanţe active importante: vitamina C. degerături). arsenic. Un pahar de suc de năsturel. Contribuie la reechilibrarea organismului. are și proprietăţi anticancerigene. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. Florile sunt de culoare roz-roșietică. un bun antiseptic al căilor urinare. Are asupra organismului acţiune tonică. vitaminele B și C. lipide. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. Substanţe active importante: săruri minerale. în perioada de maximă vegetaţie. . săruri minerale. și a altor tipuri de cancer. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Prezentare. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. oxid de fier. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. C. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. Năutul face parte din familia leguminoaselor. Năsturelul este un diuretic foarte activ. Tulpina este dreaptă și păroasă. Datorită calităţilor sale regeneratoare. Întrebuinţări. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. Năpraznicul este revitalizant. Potrivit unor specialiști. Întrebuinţări. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. fortifiantă. arsuri. ramificată. antiinflamator. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. Năsturelul crește în apele curgătoare. Florile năutului au culoare liliachie. amidon. PP). În mod curent. acestea conţinând una sau două seminţe. Originară din Asia. Consumate. În mod obișnuit. Fructele au formă de păstăi. până la 60 cm înălţime. stomahice. precum și în cazul răcelilor. anemii. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. din care se prepară un suc sau se face salată. remineralizant. Frunzele sunt alterne. vermifuge. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. Datorită acestor calităţi. Prezentare. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. antitoxic. Prezentare.

licoctonină). care este. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. Nucul este un arbore impunător. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Scoarţa nucului este netedă. Perioada de înflorire durează din mai până în august. și ritmul inimii. dar poate fi întâlnit și în amestec. Florile. flavone. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. un ulei eteric. fiind aromate și având și un gust iute. Tulpina este acoperită cu perișori. delfinină. vin tonic. Negrilica este o erbacee anuală. vârfurile tinere cu tot cu flori. melantină. roz sau albă. Nucul este un arbore cultivat. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). cât și în culturi. mult mai dezvoltate. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. Prezentare. Tot în scopuri medicinale. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. Aceste flori. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Frunzele sunt penat-compuse. mai ales în locuri însorite. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). decoct. uneori verzi spre albăstrui. Florile acestei plante sunt albe. în pădurile de foioase. Prezentare. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Totuși. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. bine conturate. Frunzele nucului. acizi. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). însă. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). în terapii medicinale. tanin. Aparţine familiei juglandaceelor. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. delzonină. de culoare violet-albăstruie. Întrebuinţări. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. reducând. Denumiri populare: cernușcă. substanţe amare. uneori se recoltează și părţile aeriene. au formă penat-crestată. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Aparţine de familia ranunculaceelor. și frunzele fragede sau cojile de nucă. Totuși. Prezentare. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. Potrivit tradiţiei. saponozidă. fiind folosită doar în alimentaţie. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. iar frunzele. plină cu seminţe negre. . ulei volatil. prin urmare. cataplasme. Fructul este o capsulă. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. de fapt. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. poţiune. care se prelucrează. vitamina C. Se utilizează. Negrilica crește atât în flora spontană. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. Nucul înflorește în luna mai. cunoscută ca plantă decorativă. se recoltează. chimen negru. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. Denumire populară: iarbă de făcut copii. de dimensiuni mici spre medii. coji și mâţișori: taninuri. Întrebuinţări. au valoare medicinală. Substanţe active importante conţinute de frunze. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. tanin. Aparţine familiei ranunculaceelor. apar pe tot parcursul verii. mai ales în cele cu caracter spasmodic. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. Întrebuinţări. fiind ramificată. prin semănături. prin urmare. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. proaspete.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa.

Când timpul este frumos. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. b) aplicaţii externe – furunculoză. drept rădăcină a acestei plante. de către comercianţii necinstiţi. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. Nufărul alb este o plantă acvatică. Întrebuinţări. eczeme. Utilizări medicinale au rizomii. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. de asemenea. având utilizări în industria pielăriei. diaree. folosiţi sub formă de cataplasme. antiinflamatoare. galbene și apar în perioada verii. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. rahitism. din iunie și până în august. ca talisman în călătoriile lungi. tanin. plasat în mâlul de pe fundul apei. Din acest motiv. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. sau chiar elimină. ca plantă decorativă. acizi. fiind antidiareic. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). în vechime. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. Aparţine familiei nimfaceelor. tenuri grase. extract fluid. dar și în alte ape stătătoare. ulceraţii. de asemenea. dar și florile – din care se face infuzie. cercetările au dovedit că acestea sunt. De altfel. Nufărul alb are importanţă economică. Prin urmare. Prezentare. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. anxietate. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. această plantă fiind folosită. rizomul se usucă și se macină. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. eficientă în vindecarea rănilor. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. De asemenea. Are un rizom gros. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. Substanţe active importante. la nevoie. se face o infuzie. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. perenă. Compusul specific este nufarina. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. dar și medicinală. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. Făina de rizom este folosită. fiind utilizată în insomnii. Florile sunt mari. săruri minerale. afecţiuni oculare. pur și simplu. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . enterite acute. sub formă de cataplasme. la tratarea unor boli de piele. diabet zaharat. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. Întrebuinţări. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. adesea fiind vândut. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. scrofuloză. Aparţine familiei nimfaceelor. Aceste preparate sunt. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). De pildă. nufarină. prin macerare și în amestec cu vin roșu. extract apos. Substanţe active importante: amidon. leucoree. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. antimicrobiene și cicatrizante. care se pune la uscat și din care. din frunze de nuc. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. povești. Se remarcă prin efectele sale astringente. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. Prezentare. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. Contribuie. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. Nufărul alb poate fi și cultivat. unde plutesc.

perenă. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. în diverse afecţiuni epidemice. de culoare albă sau roz în interior. de altfel. Dezvoltă un rizom spongios și.5 metri înălţime. acorelină. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. Substanţe active importante: ulei volatil. consistent. analgezic. după îmbăiere. Prezentare. Frunzele sunt foarte alungite. decoct. provine din India. amidon în cantitate mare. Tulpina poate ajunge până la 1. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. chiar liniare. spetează tărcată. . Înflorește din mai și până în iulie. cu un miros specific foarte puternic. fiind adusă în Europa în 1574. în forme eliptice sau lanceolate. pe lângă faptul că sunt foarte bune. uneori roz sau albe. având și proprietăţi calmante și relaxante. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. totuși. călin. Denumire populară: miozotis. vitamina C. ca plantă ornamentală. tinctură. glucozidă amară. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. Întrebuinţări. florile fiind mai ales albastre. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. Are frunze păroase. De asemenea. calmuz. lichior medicinal. fiind utilizat nu numai în India. De exemplu. dar și în alimentaţie. dar și în cea alimentară. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. Întrebuinţări. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. prin mlaștini. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. în mlaștini. balonări abdominale. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. dextrină. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. dar și în Arabia. pulbere. carminativ. pentru a căpăta. fiind un preparat antispastic. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. Denumiri populare: spetează pestriţă. Această plantă erbacee. iar florile au o culoare galben-verzuie. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. calamină. De exemplu. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. au și proprietăţi medicinale. lipsă de poftă de mâncare. Prezentare. stomahic. ape curgătoare. ochii păsăruicii. la parfumuri. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. scrofuloza infantilă. Din acest motiv. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. întreg organismul. Se întâlnește și sub formă cultivată. tonifiind și revigorând. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. un plus de frumuseţe și de prospeţime. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. datorită proprietăţilor ei antiseptice. Obligeana este o plantă de cultură. a apei de gură. precum și în Grecia și Roma antică. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. pe lângă lacuri.

acizi izovalerianici. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. dar. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Substanţe active importante: valerianat de bornil. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. galactoză. din acest motiv. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. determinând secreţii mărite de salivă. Denumiri populare: valeriană. Este o plantă cu un rizom mare. precum și transpiraţii intense. macerat. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. dar și ca antispasmodic. galbene sau violacee. ulei volatil. Frunzele au între cinci și șapte limburi. pulbere de rădăcină. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. În scopuri medicinale. Rădăcina este fusiformă. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. Importante sunt și efectele descongestionante. Aparţine familiei ranunculaceelor. extract și un sirop contra tusei. Întrebuinţări. de bilă. sedative ale omagului. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. anginele. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. în mod obișnuit. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. guta. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . acid galacturonic. Crește și în flora spontană. din omag se utilizează rizomii și frunzele. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. sciatica. În condiţii de utilizare nesupravegheată. al inimii. tulpina ramificată. culoarea acestora fiind roz sau albă. gușa porumbelului. eficient și repede. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. preparându-se tinctură. Își are originea în perimetrul Mediteranei. Are flori mici. inflamaţiile congestive acute. precum și dereglări fiziologice și de comportament. arabinoză. Frunzele sunt liniare. extract moale. Prezentare. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. afecţiunile ochilor cauzate de frig. Planta se poate găsi în flora spontană. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. în stări de agitaţie. florile fiind albastre. iarba pisicii. Întrebuinţări. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. bronhice. renale. formiat de bornil. În zona României apare doar sub formă cultivată. valerianat de metil. Face parte din familia plantaginaceelor. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. fiind iubitoare de munte. Prezentare. cu o înălţime maximă de 30 cm. în insomnii. dar și de umezeală. preparatele de odolean pot crea dependenţă. fiind crestate și ascuţite. bogat în substanţe nutritive. analgezice. pot înlocui tratamentele cu in. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. întregul organism. prin tradiţie. Ceaiul de obligeană se folosește. Omagul este o plantă foarte toxică. dar este și cultivată. reumatismul. diminuând aceste secreţii. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Substanţe active importante: xiloză. intestinale. grupate în inflorescenţe. Întrebuinţări. laringitele. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. doi alcaloizi (colina și valeriana). pilule.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Sub formă de cataplasme. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. nevralgiile. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. glucozide. și în special rizomii de odolean. Rădăcinile. au valoare medicinală însemnată. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate.

tuberculii și chiar rădăcinile. Astfel. ceva mai mic însă decât spicul grâului. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. Florile apar în iulie și august. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. A. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. cu peri pe ele. orice manipulare sau utilizare de omag. orzul este folosit la fabricarea berii. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. în prezent crescând în flora spontană. Denumiri populare: orz de primăvară. mare iubitoare de umezeală. Fiind un aliment foarte hrănitor. decoct cu tot cu orez. Din rizom. Prezentare. Prezentare. Întrebuinţări. protide. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. la rându-i. De asemenea. cu muchii. a surogatului de cafea. consumat și de oameni. Are frunze aspre. lipide. B6. În mod obișnuit. îngroșări tuberculiforme. noduroasă – mai ales spre bază. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. de la câmpie și până la munte. Frunzele orezului sunt lungi. putând duce foarte repede la moarte. Din punct de vedere medicinal. caroten. această tulpină se ramifică. fără perișori. favorizează creșterea. fiind în formă de ciorchine. Este originară din Orient. Oreșniţa este o plantă perenă. Omagul atacă sistemul nervos central. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. Fructul de orez este o cariopsă. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. . Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. adică maximum 1. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. erbacee. Întrebuinţări. B2. Din acest motiv. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. prin tradiţie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. se va face numai sub îndrumarea medicului. de extracte sau preparate de omag. Substanţe active importante: vitamine (B1.30 metri. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. glucide. fiind melifere. orz de toamnă. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. orezul potenţează activitatea rinichiului. În medicina chinezească. tanin. redându-i echilibrul. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. orez fiert. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. Orzul este o plantă anuală. a alcoolului. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. mucilagii de orez. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. Deshidrataţi. Din aceste motiv. Prezentare. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. PP). iar rizomul este dezvoltat și prezintă. Tulpina plantei de orez este dreaptă. Aparţine de familia gramineelor. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. însă. Substanţe active importante: mucilagii. Florile au o culoare roșu intens. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. Orezul este o graminee anuală. liniare. După cum se știe. Tot din orz se prepară și malţul. Tulpina. 12 săruri minerale. La o anumită înălţime de la sol. precum și în unele afecţiuni dermatologice. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Fructul de oreșniţă este o păstaie. orezul este eficient. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. combat asteniile. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez.5 metri înălţime. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. cilindrică.

Decoctul din această plantă este un bun diuretic. lipide. Din punct de vedere medicinal. făină. înaltă uneori peste 1. Din rădăcinile. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. celuloză. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. răcoritoare. Malţul conţine enzime și vitamine. zob. florile și codiţele frunzelor. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. Osul-iepurelui are un miros greu. este recomandat copiilor. vitaminele A. administrându-se atât intern. de aceea. protide. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. Florile. lingoare. cașete.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. chiar diabet.50 metri. aftelor bucale. astenii nervoase. Crește pe taluzul drumurilor. vasoconstrictoare și. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. Preparatele din orz sunt laxative. Prezentare. Întrebuinţări. precum și în tratarea abceselor. a inflamaţiilor gâtului. Potrivit medicinii populare. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. În mod obișnuit. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. onocerina. icterul. în edeme renale. sălăștioară. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. o poţiune diuretică. remineralizante. Pentru uz medicinal. Acest ceai este și un bun expectorant. în cistite și calculoză renală. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. reumatismul. boabele de ovăz. Pentru preparate medicinale se folosesc. și ca un antiseptic al căilor urinare. Denumiri populare: ovăz alb. cât și extern. și nu întâmplător. tanin. Tulpina este dreaptă. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. amigdalitelor. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. stări febrile. Se mai pot prepara: un extract apos. Aparţine familiei papilionaceelor. Din orz se fac și fulgi. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. omonina. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. în afecţiuni ale splinei. din . în mod frecvent. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. nervos. de la această plantă se recoltează rădăcinile. Întrebuinţări. diarei. malţ. la prepararea unor medicamente. de culoare trandafirie. maitină. în reumatism. totodată. Datorită acestor calităţi. Se prepară decoct. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. totodată. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. pe terenuri accidentate și uscate. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. B și C. netedă. de ţap. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. care au un aspect păios. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. foarte nutritive. apar în vârful ramurilor. cu efect în tratamentul calculilor biliari. Prezentare. gută. o băutură diuretică și sedativă. în enterite. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. acţionând. scorbut. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. tonice (hepatic. Denumiri populare: cașul iepurelui. Și nu degeaba. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. terciuri. ramificată. Frunzele sunt trifoliene. cardiac). digestive. prin locuri virane. dar mai ales rădăcinile. ulei gras. acid citric. amidon. glucozide. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. săruri minerale. bătrânilor.

Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. fosfor. de mari dimensiuni. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. enzime. hepatice. fiind. De altfel. cu bune rezultate. protide. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. pancreasului. . efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. Cu acești fulgi. în zona în care arborele începe să se ramifice. ovăzul hrănește. tinctură și. lipsă de poftă de mâncare. frunzele. carotan. are darul să alunge insomnia. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. consumaţi îndeosebi la micul dejun. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. un bun pansament pentru stomac. Se mai numește și arborele de pepene. respiratorii (bronșite. Practica a demonstrat că o saltea. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. în anemii. Întrebuinţări. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. astenii. firește. ușor digerabili. Întrebuinţări. întreţine și tonifică pielea. împletiturile din paie de ovăz. chinuitoare. A. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. astm). Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. saponine. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. cresc în partea superioară a tulpinii. cum ar fi. vitaminele B1. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. Este și cazul mâncării numite porridge. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. ulei. cunoscut sub numele de papaină. hernia de disc. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. pernele cu pleavă și paie de ovăz. amidon. digestive. Lesne de consumat. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. umplută cu paie și pleavă de ovăz. grișul și arpacașul. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. B2. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. fructele. de pildă. Din acest motiv. Prezentare. Valoare medicinală au și seminţele. totodată. glucide. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Datorită compoziţiei sale excepţionale. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. fără nici o restricţie. hipertensiune. în gastrite și gastroenterite. macerat. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Deocamdată. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. PP. chiar în boli grele. rădăcina. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. punând convalescenţii pe picioare. făină. coaja. Există reţete celebre pe bază de ovăz. săruri de calciu. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. Fructele. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. lecitină. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. D. Aparţine familiei caricaceelor. fulgii de ovăz. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. însă. cum ar fi cele renale. un grup de șapte substanţe minerale.

păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. extract fluid. celuloză. floarea turcului.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. în suferinţele cardiovasculare. în perdele vegetale de protecţie. Tulpina. Valoare medicinală are fructul. mai ales pentru ornament. mălai moale. Rizomul păpădiei este vertical. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. păducelul regularizează circulaţia sângelui. însă. chifteluţe. săruri minerale și celuloză. Păducelul este un arbust rămuros. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. mărăcine. de culoare albă sau gălbuie. Cercetările sunt. deocamdată. acid triterpenic. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. păpălungă. au chiar înfăţișare de arbori. glucozide. în cantitate redusă. Legumă mai puţin cunoscută. Prezentare. printre care se numără cele de salate. mărăcine alb. pe câmpuri. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. zinc. însă. Denumiri populare: lăptucă. supe. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. pe dealuri. adică pe la marginea pădurilor. au un parfum dulce. Florile. Acidul triterpenic din păducel este benefic. Fructele de patison. amidon. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. cât și la nivel periferic. rezultând un ceai medicinal valoros. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. dimensiunile variind între trei și 12 cm. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. cu înălţimea de până la opt metri. Prezentare. var. gustul fiind. acizi (clorogenic. în aprilie-mai. dar și mixturi. calciu. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. combate obezitatea. Înflorește primăvara. ciorbe. vin medicinal. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. magneziu. Crataegus laevigata. Substanţe active importante: proteine. vârfurile cu frunze și flori. Crataegus oxyacantha. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. În mod frecvent. Totodată. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. patissoniana. în primul rând. colină. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. Unele specii. În mod obișnuit. Din păducel se fac infuzie și tinctură. toate fiind bine suportate de organism. cu frunze mici și flori albe. sunt un fel de mini-discuri. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. în schimb. steroli. gușa găinii. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. Întrebuinţări. uneori. ghimpos. fructele și. potasiu. aparţinând familiei rozaceelor. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. Fructele au culoarea roșie. ulei volatil. Se spune despre patison că are. Întrebuinţări. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. glucidele fiind. vitamina C. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. tahicardiei. Prezentare. atât în plan central. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. formează la bază o rozetă de frunze. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Fructul de patison conţine oligoelemente. cafeic). tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. Denumiri populare: gherghinar. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. aproximativ același. pe terenuri frământate. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. fiind asemănător cu dovlecelul. la începuturi. De asemenea. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. coaja ramurilor tinere. trimetilamină. ci și de seminţe. . a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. care este foarte scurtă. Păpădia este o erbacee perenă. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. leonurină.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

umede. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. Înflorește în lunile mai și iunie. dar uneori este cultivată. celulita. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. brumată. Florile au aspect de tub. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. de asemenea. cărnoase și onctuoase. sulf. Substanţe active importante: vitaminele A. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). reduse. Întrebuinţări. infecţii. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. săruri minerale. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. pătrunjelul. prin urmare. culoarea lor fiind alb-verzuie. în tufărișuri. B2. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. glucide. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. precum și în germenii de cartofi. Fiind revulsiv. cupru. Întrebuinţări. Pătrunjelul are efecte hipotensive. ulei esenţial. purgativ. peţiolate. revigorante. acizi. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. fiind. lungă până la 30 cm. excitante. fiind un stimulent al multor funcţii importante. calciu. . Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. în boli ale articulaţiilor. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. anxietate. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. B. Este indicat în astenie. antiinflamator. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. Substanţe active importante: glucozide. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Fructele se gătesc. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. protide. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. Inflorescenţa este o umbelă. iar din frunze se prepară cataplasme. vitaminele C. Denumiri populare: pelinaș. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. fier. inclusiv cea digestivă. Prezentare. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. mai ales pentru florile ei. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. diabetul. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. ulei volatil. a panariţiului. în terapii împotriva furunculozei. iar florile au culoare violet. mangan. asemenea mărarului. cu muchii. uneori îngroșată. în păduri. în locuri cu vegetaţie bogată. fosfor. Plantă cultivată. se poate sălbătici. gută. Polygonatum multiflorum. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. o plantă bienală aromatică. Se folosește. Are o rădăcina pivotantă. cunoscută sub numele de vânătă. tulburări de nutriţie. Valoare medicinală au fructul și frunzele. fiind un detoxifiant activ. Pentru uz medicinal. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. lipide. sodiu. dar nu de neglijat. A.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. Prezentare. Reglează activitatea ficatului. Se folosesc și seminţele. un depurativ eficient și la îndemână. B1. putând fi apoi îndepărtate fără durere. Frunzele sunt penat-sectate. Pătrunjelul. recomandate în dislipidemii. ca și pentru alimentaţie. peliniţă. Frunzele sunt mari și cărnoase. iod. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. consistentă. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. antibacterian. Întrebuinţări. aparţine familiei umbeliferelor. se recoltează frunzele și rădăcina. e adevărat. iarba fecioarelor.20 metri înălţime. reumatism. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. fibroasă. colesterolul. Vânăta revigorează organismul.

pecingini. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. pepenele galben are o tulpină târâtoare. în nici o împrejurare. cenuși. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. această plantă având și calităţi depurative. vitaminele A. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. celuloză. lichior de pelin. și au peri mici. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. constipaţii. în seminţe – saponine. arsuri. proaspete fiind. cantalup. În mod curent. Datorită compoziţiei sale ușoare. Mai nou. Denumire populară: zemos. răni cu dificultăţi de vindecare. Un miros și mai puternic au frunzele care. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. Frunzele. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. bostan galben. săruri minerale. B2 și C. ceai. laxativ și tonic al sistemului nervos. este un bun agent revitalizant. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. în starea generală a organismului. fiind o erbacee anuală. adesea. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. răni rebele). tinctură. anorexie. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. Întrebuinţări. proprietăţi medicinale. protide. Substanţe active importante: vitaminele A. frunzele. flavone. hemoroizi. ulei volatil. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. Poate ajunge la peste un metru înălţime. a căilor renale și urinare. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. De asemenea. băi în cazul unor plăgi. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. oarecum asemănător cu al dovleacului. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. Provine din zonele tropicale ale Asiei. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . Denumiri populare: lubeniţă. specific. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. cașete. a rinichiului și ficatului. Fructul. Pentru ceaiuri se folosesc. gastrite hipoacide. gastric și intestinal. cum ar fi cele de gută. bilă leneșă. valoare medicinală au fructul și seminţele. vin. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. pulbere. ulei de pelin. B. Preparatele de pelin sunt. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. oligoelemente. rășini. în general. Prezentare. anemie. acoperită cu peri. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. Întreaga plantă are un miros puternic. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. uneori albicios. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. tanin. săruri minerale. C. preparate pe bază de pelin. răni ulcerând. spălături. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. În privinţa utilizării curelor de pelin. Substanţe active importante: absintonă. sirop. Pulpa fructului. Frunzele au formă palmată. sunt puternic crestate. Pepenele galben este un nutrient de sezon. cu adevărat. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. acizi organici. oxiurază. dar mai ales părţile tinere. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. dar și extractele de seminţe. harbuz. Întrebuinţări. Valoare medicinală au fructele și seminţele. palmate. Își are originea în Africa de Sud. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. Substanţe active importante: în pulpă – protide. cu origine exotică. Întrebuinţări. Prezentare. cu flori pe ele. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. B1. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. lipide. zaharuri. de uz intern. În cazul pepenelui galben. reumatism. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. este deosebit de plăcut la consum. este cunoscut ca diuretic.

unele asemănări. cataplasme. a vezicii urinare. Prezentare. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. Numele îi vine însă de la Persia. Valoare medicinală au. în flori. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. în mlaștini. firește. Totodată. Întrebuinţări. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. al convalescenţilor. în afecţiuni ale articulaţiilor. decoct. depurative. o curăţire a organismului. în tufărișuri și păduri tinere. dar și fructul și sâmburii. rămân încă puţin cercetaţi. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. la o activitate normală. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii.20 metri. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. Piciorul lupului este o plantă perenă. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. Are o frumoasă coroană piramidală. al contuziilor și arsurilor. ulei volatil. Are un riz om scurt. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. totodată. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. Piersicul este originar din China. cel mai utilizat preparat este infuzia. curăţindu-l și aducându-l. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. din punct de vedere terapeutic. dar ceva mai mari. cât și pentru cei pletorici sau obezi. acizi organici. Conurile. Sunt hrănitoare. Se prepară infuzie. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. Întrebuinţări. sirop. pe marginea apelor. în primul rând. familiei pinaceelor (abietaceelor). fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. printr-o cură susţinută. Pinus sylvestris. Aparţine familiei rozaceelor. În aplicaţii medicinale. Sâmburii de piersică. au o culoare roșu-carmin. extract. totuși. din care se prepară infuzie. fiind reprezentativ pentru această familie. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . florile și frunzele. efecte având și în caz de tuse. asigurând. al anemicilor. frunze și sâmburi – ulei volatil. Întrebuinţări. de circa șapte centimetri lungime. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. Prezentare. diuretice. Este un diuretic rapid. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. Frunzele au formă de ace. Frunzele piersicului au formă eliptică. ce poate atinge 1. au culoare cafenie. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. laxative. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. dilatând și tonifiind aceste traiecte. micuţe. cu sâmburii de migdale. Acele de pin conţin pinosolvină. Sub formă de cataplasme. vitamine. amigdalină. Prezentare. Prunus persica. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. Florile. decoct. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. Este un arbore de mici dimensiuni. Aparţine. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). dar au. enzime. hidraţi de carbon. decât cele de prun. Decoctul de frunze este purgativ. bine dezvoltată. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. florile fiind albe cu puncte roșii. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. se pare. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. în blocaje stomacale și intestinale. În general. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului.

depurativ. Florile se prezintă sub forma unor capitule. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. gripă. Denumire populară: dintele dracului. asemenea rugilor de mure. Piperul de baltă este o erbacee anuală. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. fiind ramificată. de unde și numele de piper. se întinde pe pământ. hipertensiune arterială. de culoare argintie spre verzui. dar necoapte și uscate. piretrul are un rizom scurt și gros. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. septembrie. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. Frunzele sunt ascuţite. de asemenea. Atunci când este în plină vegetaţie. fiind albe la exterior și galbene la interior. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. febră. cu succes. Substanţe active importante: hiperină. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Diuretică. în Europa. Se întrebuinţează. printre care se află oleorezina. un bun dezinfectant al căilor urinare. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. piperul este încă puţin utilizat. Piperul este tonic. având efecte medicinale indiscutabile. Uleiul esenţial conţine poligonon. iar fructele au forma unor boabe. Din loc în loc. Condiment aproape indispensabil. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. piperamide. ulei volatil. Prezentare. ramnazină. fiind întâlnit. piperul este. Întrebuinţări. care se obţine din fructe coapte. Este folosit. ca stimulator al imunităţii. relaxant. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. Se și cultivă. Este o specie iubitoare de umezeală. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. hemoroizi. Florile sunt mici și albe. iar florile se grupează sub formă de spic. uleiul gras. în culturi. În pământ. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. ca plantă medicinală. ușor cărnoase. proteinele. de asemenea. Piperul este o plantă puternic aromată. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). Spre toamnă. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. antiseptic. dar și în tuse. stimulative mai ales pentru bărbaţi. La rândul său. Dacă nu are de ce să se prindă. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. Ceva mai greu de produs este piperul alb. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. și în Orientul Mijlociu. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). în locuri umede. o liană perenă. planta are un gust piperat. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. dispuse în ciorchine. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. este o plantă perenă din familia compozitelor. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Piretrul. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. culoarea ei devine roșie. . Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. originară din Croaţia. Întrebuinţări. dar poate avea flori și mai târziu. Tulpina piperului este lungă și subţire. Prezentare. persicarină. cavicină. Crește în flora spontană. ca plantă. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. Pyrethrum cinerariaefolium. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. ulei esenţial. de culoare neagră la maturitate. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. Este. circulaţie periferică redusă. Prezentare. august. Tulpina.

fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. Pirul. ceaiuri și chiar infuzie. esteri. numită hidropizie. precum și a râiei și păduchilor laţi. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). din rădăcinile sale va răsări. la fel ca tulpina. gută.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. Pirul. Florile au formă de amenţi (mâţișori). de la specia de plop negru se recoltează . Tulpina este consistentă. Florile sunt galben-verzui. de un verde închis. aparţinător familiei gramineelor. Prezentare. antimicrobiană. vitaminele A și B. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. Prin urmare. iar frunzele. amidon. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. Denumiri populare: chir. Prezentare. febrifugă.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. bronșite. bere. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. În combinaţie cu alte plante medicinale. consistente. Multă vreme. în industria alimentară. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. evoluţii remineralizante. mai ales la nivelul sistemului osos. grupate în spice. dacă este tăiat. detoxifiantă. Întrebuinţări. Face parte din familia cucurbitaceelor. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. în stomacul animalelor. un înlocuitor de cafea. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. din care se extrage sucul. aspre. boli de rinichi. cărnoase. gume. Denumire populară: castravete sălbatic. fiind recomandate diabeticilor. păroase. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. extract. cinerine. În urma tratamentului cu pir se remarcă. implacabil. Poate ajunge până la 1. răgălie. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. de asemenea. mai nou punându-se accentul pe decoct. Prezentare. de asemenea. datorită rădăcinilor sale. zaharuri. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. Coaja este cenușie-argintie. în schimb. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. Denumire populară: plop plutaș. foarte mici. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. pe litoralul Mării Negre. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. la rându-le. Din acești rizomi. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. Ceaiurile de pir sunt laxative. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. Substanţe active importante: ulei volatil. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. până la un metru. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. cu peţiol lung. De pildă. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). Foarte rezistent este și rizomul care. grâul mâţii. săruri de potasiu. o valoroasă plantă medicinală. este. ce se formează în perioada rece. acid salicilic. aceste fructe plesnesc. Plesnitoarea este o erbacee anuală. saponine. din rizomi de pir se fac siropuri. Tulpina sa este dreaptă și puternică. păroase și. Întrebuinţări. răceli. Frunzele pirului sunt liniare. sunt ovale și ușor lanceolate. Atunci când ajung la maturitate. va da noi tulpini sau chiar plante separate. naturiștii prepară decoct. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. o nouă plantă. plesnitoarea înflorind toată vara. acesta din urmă având și calităţi medicinale. Florile sunt galben-verzui. este o plantă foarte puternică.

Substanţe active importante: uleiul eteric. a bolilor de rinichi și arsurilor. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. expectorant (puternic). cenușoară. Denumiri populare: brusturel. Frunzele sunt mari. pe soluri bogate în calcar. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. antiseptice. Podbalul înflorește toată primăvara. sub formă de băi și împachetări. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. ulei volatil. în număr de două. În anumite condiţii. asarona. erupţiile cutanate. a astmului. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. inflamaţii ale căilor respiratorii. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. mult înaintea frunzelor. relaxând și igienizând zona pulmonară. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. silicoza. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. de mici dimensiuni. totodată. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Pochivnicul este vomitiv. . Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). în bolile respiratorii. Prezentare. De reţinut. în surpături. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. Se obţin și alte preparate: tinctură. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. Asarona este o substanţă toxică și. numeroase săruri minerale. se obţin sirop. substanţe albuminoide și bactericide. în primul rând. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. pe malul râurilor. compusul specific fiind tusilagina. rizomul se macină și se obţine o pulbere. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. adică mugurii. Se folosește și în caz de sciatică. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. Întrebuinţări. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. macerat. expectorante. macerat. din care se prepară o infuzie. Substanţe active importante: inulină. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. pulbere de rizomi. sirop expectorant. limba vecinului. sirop. antiseptic și antispastic. nevralgii. traheita. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. asarita. dischinezia biliară. Pochivnicul este o erbacee perenă. acute sau cronice. dextrină. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. În vârful tulpinii se află floarea. în tuse convulsivă. Substanţe active importante: glucozizi. flebita. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. De asemenea. Laringita. florile având culoarea galbenă. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. purgativ și expectorant. antiinflamatoare. de aceea. din familia aristolochiaceelor. tulburările digestive ușoare. a hemoroizilor. și au formă de rinichi. Plopul este. suc de plantă. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. tanin. piperul lupului. Întrebuinţări. salicina. frunzele și rizomul. Primele flori de podbal apar foarte devreme. diuretice. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. Pochivnicul crește în locuri umede. crisina. taninuri. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. Produce strănut. Rizomul acestei plante este târâtor. unguent. deci. Prezentare. Întrebuinţări. în șanţuri. steroli. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. decoct. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. faptul că podbalul este eficient. extract moale. necesară preparării unei infuzii. de culoare grena. Amestecate cu tutun. Denumiri populare: popâlnic.

obezitate. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. Portocalul este o plantă de climă blândă. fructele. Prezentare. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. încă înainte de a înfrunzi. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. Preparatele pe bază de frunze. Aparţine familiei rozaceelor. corcodel. în frunze – hesperidă. această plantă poate fi toxică. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. flori și coaja fructului se prepară infuzie. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. acoperită de perișori. Datorită compușilor săi. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. săruri minerale. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. au marginea ușor crestată. acizi organici. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. vitamine (mai ales vitamina C). stări de agitaţie ușoară. fiind folosite. Tulpina este foarte ramificată. depurative. Fructele. diuretice și antidiareice. pe fâneţe. pe terenuri accidentate. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. prin poiene. Florile. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. florile fiind albastre. Denumiri populare: spin. Din frunze. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. în jur de patru-șase metri. artrita. în mod obișnuit. zaharuri. care înflorește primăvara de timpuriu. în fructe – zaharuri. sunt bune de cules toamna. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. având. chiar montane. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. laxative.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. Denumire populară: trei răi. în afecţiuni pe fond nervos. guta. reprezentativ pentru zona mediteraneană. în formă de elipsă. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . Porumbarul crește la marginea pădurilor. ușor cerate. În tradiţia populară. de unde și numele de hepatica. săruri minerale. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Face parte din familia ranunculaceelor. rotunde. Frunzele. în culoare albastru-brumat. în tufărișuri. cu petale mari. florile. spasme. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. Este un arbore cu înălţime redusă. Atât din flori. împărţite în trei lobi. iar pulpa fructului se consumă ca atare. sedative. rămân verzi și în anotimpul rece. scorombar. cărnoase. vitamina C (în cantitate mare). Întrebuinţări. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Din coajă și frunze se obţine un decoct. pulpa fructului și coaja acestuia. Întrebuinţări. mici. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. Frunzele portocalului sunt mici. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. boli de rinichi. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. Substanţe active importante: anemonină. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. uneori mai mult. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. Portocalul face parte din familia rutaceelor. camferină. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. Frunzele sale. Prezentare. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. gingivite. în afecţiuni ale vezicii urinare. acizi organici. Întrebuinţări. alături de lămâi. poţiuni. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. fiind ceva mai mici. cu succes. flori și coajă de portocală sunt indicate. cu precădere. soluţii apoase. fiind. Prezentare. stomatite. preferând terenurile calcaroase. deranjamente stomacale. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. proteine. febră. taninuri. săruri minerale.

Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. decoct. asemenea mărului. Frunzele sunt eliptice. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii.50 metri. un adevărat fruct minune. ramificată. mucilagii. vitaminele B1. prin fermentare și distilare. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. reumatism. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. pur și simplu. metroragii. Aparent atât de neînsemnată. o băutură alcoolică. Pentru uz medicinal se prepară sirop. caroten. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. substanţe grase. diuretic. calculoză renală. macerat. vitaminele C. Întrebuinţări. celuloză. apar în aprilie. Prazul este laxativ. suculentă. acţionând și în afecţiunile reumatice. Pentru terapii. acizi. care are niște terminaţii lungi. remarcându-se prin tulpina sa groasă. Floarea femelă este știuletele. ca aliment. În pământ. fragedă. Denumiri populare: cucuruz. Din punct de vedere medicinal. Prezentare. Frunzele sunt lungilanceolate. săruri de potasiu și calciu. Mierea de prun este un adevărat medicament. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. înaltă până la 40 – 50 cm. albe sau alb-verzui. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. gută. manită. pulmonare. bioxid de siliciu. Prazul este o plantă bienală. abcese. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. Substanţe active importante. păpușoi. sudorifică. hemostatică. fiind căutate de albine. E și K. adică face bila mai activă. De asemenea. decongestiv. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. Înflorește în lunile iunie. dischinezie biliară. bătături. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. iulie sau chiar august. vitamina C. expectorant. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. antiseptic. saponine. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. Prezentare. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. și ca un bun pansament digestiv. de asemenea. Aceste terminaţii lungi. pruna fiind. ulei volatil. formată din frunze răsucite. sedativă. cardiace. tulburări de menstruaţie. PP. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. cistită. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. Pentru consum alimentar. prazul are și virtuţi cosmetice. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. Prezentare. mai harnică. Mai mult decât atât. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. calmant. tuse. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. B2. având și . Florile. Floarea din vârful porumbului. Face parte din familia rozaceelor. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. Denumire populară: perj. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. săruri minerale. oligoelemente. prazul are un bulb. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. Întrebuinţări. metrite. faringită. zaharuri. este floarea masculină. cu marginile fin crestate. Substanţe active importante: proteine.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. Originea prazului este în zona Mediteranei. Poate atinge o înălţime de 2.

pectine. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. Substanţe active importante: ulei volatil. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. celuloză. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. Se prepară decoct. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). decongestive. mari. roșioară. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. sau chiar o tufă mai dezvoltată. vitamine. macerate. coaja. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). mucilagii. mai ales în zonele de deal și submontane. caroten. precum și în gastrite. în cantitate mare. frunzele. având efecte depurative atât pentru ficat. totodată. prunele conţin. a splinei. numai frunzele. deci când planta este plină de sevă. petalele florilor. specialiștii recomandă cure de prune. suc. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. decoct. tanin. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. având. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. celor care au imunitatea slăbită. cu mici crestături pe margine. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. Întrebuinţări. anemicilor. Preparatele medicinale. în preajma apelor. în perioada de la mijlocul primăverii. cât și pentru rinichi. extracte. prin pădurile de deal și câmpie. Frunzele sunt lanceolate. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Întrebuinţări. Uscate. sunt. în lunci și zăvoaie. obezitatea. însă. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). Potrivit unor specialiști. pulbere din scoarţă. zaharuri și hidraţi de carbon. reumatismul. adică banalele prune. Face parte din familia salicaceelor.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. precum și florile (mâţișorii). de culoare roșie. mai ales de pe ramurile tinere. Florile. Denumire populară: răchită. glucozide. Răchita roșie crește în locuri umede. convalescenţilor. laxative. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. mucilagii. fructul fiind o capsulă. Din frunze și coajă se prepară decoct. reconfortante pentru întregul organism. macerat. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. a rinichiului. ateroscleroza. Substanţe active importante: flavone. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. uneori. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). aurii. acizi organici. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. infuzie. dar și pe locuri pietroase. Răchita roșie este un arbore pitic. dar și uscate. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. macerat. unde există mari livezi. dar se și poate cultiva. petalele având circa doi cm lungime. Crește și în flora spontană. au culori diverse. astenicilor. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. de asemenea. pe malul apelor curgătoare. acid salicilic (salicilină). Prezentare. Denumire populară: pufuliţa păroasă. . dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. Prezentare. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. Valoare medicinală au și frunzele. Fructele. fiind recomandate în boli grele. și proprietăţi diuretice. Răchita roșie se găsește în flora spontană. iar din celelalte se poate obţine infuzie. Frunzele acestei plante sunt mari. miezul sâmburelui.

iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. vârfurile tinere. analgezică. antidiareică. extract. hemostatice. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. care se recoltează în luna mai. pe marginea apelor. perenă. Rheum palmatum. Prezentare. Răculeţul este o erbacee târâtoare. nevralgiile. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. Întrebuinţări. de obicei. Răchita roșie este hemostatică. colină. într-o inflorescenţă sub formă de spic. Înălţimea sa.50 metri. glucozide. precum și în septembrie. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. în mlaștini. În România. decoct. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. Denumire populară: rubarbă. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. guta. din care se prepară infuzie. Crește în locuri umede.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. prin urmare. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. În anumite zone ale României. inclusiv rizomul. lemnușcă. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. asigurând o primenire a organismului. celebră fiind. În general. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. rănile greu vindecabile. hemoragii gastro-intestinale. fiind o meliferă cunoscută. Substanţe active importante: acizi. hemoragiile hemoroidale. ca depurativ general. Prezentare. deja adoptate și de naturiști. Florile au culori roșu-violet sau roz. pentru proprietăţile sale medicinale. în asemenea caz. Aparţinând familiei litraceelor. un vin medicinal. virozele. Prezentare. gripele. Are un rizom lemnificat. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. Trăiește circa 10 ani și este . o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. De asemenea. rabarbură. un extract. Rizomul este gros și bine dezvoltat. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. astringentă. uneori fiind aproape albe. fiind socotită ca un fel de chinină. derivaţi flavonici. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. Partea medicinală a plantei este rizomul. făină. răchitanul este o specie de erbacee perenă. reventul apare numai sub formă cultivată. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. tulpină puternică. cicatrizante. Aceste două specii se găsesc. febra. ca erbacee. Întrebuinţări. amidon și foarte mult tanin. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. în terenuri accidentate cu umezeală multă. Datorită compușilor din coaja ei. insomniile. în locurile unde crește și răchita roșie. Răculeţul se folosește. ulceraţiile pielii. stările depresive. pentru salate. de cele mai multe ori grupate. este impresionantă – peste 2. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. cicatrizantă. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. muchiată. Aparţine familiei poligonaceelor. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. Își are originea în Asia. Substanţe active importante: ulei volatil. și se află la subsuoara frunzelor. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. în schimb. Planta este mult căutată de albine. ulcere. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. revitalizându-l și echilibrându-l.

dischinezie. dizenteria. Folosită. stomacul leneș. lipsa poftei de mâncare. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. de asemenea. utilizat în aplicaţii locale. Întrebuinţări. acid malic. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). B1. roșie sau albă. tocoferol. reumatisme. precum și o substanţă specifică numită reină. lipsa de poftă de viaţă. rinichilor. aceștia fiind principalul agent laxativ. dar și un remediu în multe afecţiuni. dar care se dă și prin răzătoare. cum ar fi impotenţa. foarte rar. citric. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. Tulpina este cilindrică. în mod obișnuit. B2. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. Întrebuinţări. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. acizi organici. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. fiscion. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. proteine. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. roșii. vitaminele A. sub formă de capsulă cu ghimpi. Prezentare. Ricinul este o plantă erbacee. alungită sau sferică. Combinate cu miere. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. Este vorba. peţiolul fiind lung și puternic. care apar la începutul verii.50 metri înălţime. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. Fructul. Frunzele sunt palmatlobate. puternică. Întrebuinţări. Reventul conţine vitaminele B1. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. și în alimentaţia din zilele noastre. bilei. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. gută. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. ulei volatil. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. anuală. din care se prepară o pulbere. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. Denumire populară: căpușă. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. Ricinul are. cu o înălţime de până la doi metri. reocrisină). Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. microelemente. tusea. microelemente. B2 și C. Substanţe active importante. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. De altfel. Prezentare. astm bronșic. colecist. despre ridichea neagră. tuse. la buna funcţionare a ficatului. Ridichea este o erbacee bienală. Originar din Af rica. sirop. care aglutinează globulele din sânge. ulei volatil. vitamine. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. mai ales. dar și cu multă precauţie. lactic. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. iar florile apar grupate. crizofaneină. cu peţiolul lung. în luna iunie. paraziţii intestinali. valoare ornamentală și medicinală. hidraţi de carbon.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. neagră. fiind un adevărat agent revulsiv. . Are o rădăcină pivotantă. Reventul are un rizom bogat. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. formează un panicul și au culoarea purpurie. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. proteine. goală pe dinăuntru. din care se prepară suc. frunzele – când sunt tinere și mici. vitamina C. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. tanin. indigestia. Raphanus niger (ridichea neagră). Substanţe active importante: foarte mult potasiu. Fructul de revent este o nuculă. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. emodină. Face parte din familia euforbiaceelor. iar florile. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. printre care hidropizia. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. cele bazale având chiar și un metru lungime. rafanol. în mod curent. Preparatele de ridiche contribuie. oxalic. conţine seminţe bogate în ulei. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. dezvoltate. violete.

cele hepatică. Întrebuinţări. muciiagii. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. au culoarea roșie. în număr mare. dar mai puţin pronunţate. diaree. Consumate ca aliment. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. acizi. cu peţiolul lung. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. Își are originea în Persia și Mesopotamia. a blocajelor intestinale. epuizare. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. de formă cilindrică. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Datorită conţinutului de aroină și conicină. minerale. însă. la oprirea hemoragiilor. . Unii specialiști recomandă. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. Prezentare. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. substanţe grase. tanin. fiind indicate în astenii. adesea. în dreptul ficatului. dizenterie. celuloză. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. Denumire populară: calendarul codrului. fiind deosebit de frumoase. Rodul pământului crește prin păduri. Se prepară pulbere. și fructul bine maturizat. lipsa de poftă de viaţă. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. pectine. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. seminţele. care se recoltează primăvara foarte devreme. De altfel. Ușor de găsit în zona mediteraneană. unele greu de remediat. bobocii florali. pentru preparate medicinale. la cicatrizarea rănilor. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. Contribuie la revigorarea organismului. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. în zone umbroase și umede. fructele. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). tăiate felii sau rase. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. Întrebuinţări. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. rareori de formă ovoidală. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. conicină. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. cum ar fi ulcerele cutanate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. Carex arenaria. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. iar fructele se consumă ca atare. acid citric. glucozide. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. tanin. Frunzele sunt mari. puternic clorofilate. infuzie. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. prin culturile de grâu. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. groase. Prezentare. amidon. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. biliară și renală. Florile. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). Sunt. Din acest motiv. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). Fructul său este original ca structură. Seminţele se pisează. lucioase. mai și iunie. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. lanceolate. Rodul pământului este o erbacee perenă. de asemenea. Bine mărunţiţi sau maceraţi. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. Arum orientale. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. decoct.

Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. tinctură. Utilizarea lor timp îndelungat. sub formă de fiertură (decoct). a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. Tulpina are muchii și se ramifică. aparţinând familiei labiatelor. mărunte. diuretice și sudorifice. pe marginea terenurilor cultivate. marele specialist francez Jean Valnet. poate duce la grave probleme de sănătate. anemie. Mai mult decât atât. principii amare. și rizomul. ajungând până la 80 cm înălţime. Totuși. rogozul are proprietăţi depurative. roiba intensifică activitatea bilei. Potrivit lui Valnet. roiște. Această plantă crește pe pârloage. are patru muchii. o plantă din familia ciperaceelor. Prezentare. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. sedativă. suc. pe fâneţe și poieni. mai ales a lucidinei. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. și mai ales fără supraveghere. carminativă. lipsă de poftă de mâncare. Denumiri populare: iarba roiului. din care se prepară infuzie. vârfurile tinere cu frunze și flori. decoct. purpurină. în pământuri înţelenite. antiemetică. Aparţine familiei rubiaceelor. stomahică. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. rahitism. Denumiri populare: iarba de vopsea. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. Întrebuinţări. Prezentare. Rizomul său este mediu dezvoltat. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. de culoare brun-gălbuie. care are culoare roșie. altădată. coleretică. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. Din acestea se prepară infuzie. Roiniţa înflorește toată vara. lucidină. în boli ale articulaţiilor. tanin. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. în luminișuri. extracte. Este bacteriostatică. În acest sens. pe pajiști. Totodată.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. pe marginea drumurilor. pulbere. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. Intern. valoroase sunt frunzele. antiseptică și cicatrizantă. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. antidiareică. citrol. antispastică. Datorită compușilor săi foarte activi. În general. Florile. Substanţe active importante: ulei volatil. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. preferând locurile uscate și adăpostite. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. Se administrează intern. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. tanin. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. boli ale pielii. include rogozul în categoria plantelor medicinale. busuiocul stupului. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. în zonele de câmpie și deal. Din punct de vedere medicinal. Rizomul. este lemnificat. Florile formează o inflorescenţă. iar tulpina. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. garanţa. spasme și colici pe traiectul gastro- . Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. uneori numai florile. Crește pretutindeni în flora spontană din România. fiind util. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. a medicului. alizarină. Rogozul. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. pe taluzurile drumurilor. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. citroneol. reumatisme. uneori neagră. se vopseau textilele. camfor. Din punct de vedere medicinal. Întrebuinţări. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. este o erbacee iubitoare de umezeală.

brânza. o infuzie. extracte. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. Substanţe active importante: chelidonina. Intern. tulburări neurovegetative. având. Sunt rotunde. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. vomă. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. se spune. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. combat ameţelile. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. de exemplu. hemochelidonină. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). îmbunătăţesc activitatea stomacului. de exemplu. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. printre altele. Chinona. sparteină. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. prin grădini mai puţin îngrijite. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. Citind această listă. antibiotice. Roua cerului înflorește toată vara. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. blocajele digestive. reduce glicemia. enzime. . sunt toxici. valoroasă este întreaga plantă. printre care și chelidonina. Substanţe active importante: chinonă. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. diaree. Preparatul principal este un ceai. dar refuză zahărul. Preparatele cele mai cunoscute. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. au culoare roșietică și peri glandulari. Aparţine familiei droseraceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. au peri lungi. Are influenţă. Prezentare. facilitează digestia. Din punct de vedere medicinal. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Darwin. putem constata că este vorba. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. Denumire populară: negelariţă. Florile. între două și opt pe fiecare plantă. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. palmate. lipsă de poftă de mâncare. laptele. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. Astfel. proptopină. iar frunzele. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. mezelurile. suc. în liziere. Întrebuinţări. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. compuși săi fiind toxici. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. Tulpinile. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. migrenele. acizi. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. Rostopasca este o erbacee perenă. cheleritrină. mixturi. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. din familia papaveraceelor. albe. Extern. puternice. pierderile scurte de conștiinţă. amplifică secreţia biliară. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. Întrebuinţări. având niște flori mici. Această plantă este consumatoare de insecte. efecte antitumorale. Unii dintre ei. în păduri. împiedică dezvoltarea bacteriilor. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. dischinezii biliare. antitusive. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. culoarea lor fiind galben-aurie. mai ales prin faptul că este carnivoră. Prezentare. și asupra sistemului nervos. de asemenea. diminuează stările de agitaţie și neliniște. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. De asemenea. în tratarea tusei spastice. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. amidonul și grăsimile vegetale. carnea crudă și friptă. taninuri. latex. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. anghină pectorală).

loţiuni. laxative. cel mult. fier. doi metri. fiind folosit în anemii. violacee sau chiar roșie. rareori albă. vitaminele A. penat-sectate. sedative. rămân mereu verzi. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. ciroză hepatică). Salata verde este o erbacee legumicolă. dureri de inimă. în mod benefic. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. Potasiul. hipotensiune. acid rozmarinic. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. boli cardiovasculare. frigiditate. calciul. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. terenuri frământate. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. Prezentare. acid lactucic. în tulburările neuro-vegetative. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. camfor. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. depurative. hidraţi de carbon. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. dischinezie biliară. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. Denumiri populare: marole. tulburări de funcţionare a creierului. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. rozmarinul fiind o plantă aromatică. Florile au culoarea albastră. Florile sunt solitare. astm. calciu. tanin. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. astenie. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. Frunzele rozmarinului. cataplasme. în nevralgii sau în hemiplegii. din care se prepară infuzie și tinctură. Este tonifiant și revitalizant. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. fosfor. Acţionează. cu o înălţime de maximum 40 cm. Întrebuinţări. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. Prezentare. În România. iar frunzele sunt sesile. ale articulaţiilor. C și E. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. glucozide. B2. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. lăptucă. cineol. caroten. cetone. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. mai și iunie. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. apoi potasiu. Întrebuinţări. fâneţe. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. lucioase. lactucină. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. Valoare medicinală au florile. Există mai multe specii de salată verde. hipotensive. Face parte din familia ranunculaceelor. de formă aciculară. galben-aurii. B1. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. impotenţă. decoct. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. în proporţie de 12%). oboseală îndelungată. De asemenea. pieloase. Prezentare. boli ale ficatului (hepatită acută. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . locuri lăsate în paragină.

Fructul este o capsulă. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Evonymus latifolius. un galben-pal spre verzui. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. migrene. acum mai bine de 2000 de ani. în principal. uneori și mai mult. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. infuzie și decoct. Întrebuinţări. în mod obișnuit. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. Crește. fiind. acacie. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. plus o grupare de heterozoide. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Denumire populară: lemnul câinelui. Prezentare. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. vonicer. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. uneori și la munte. pământuri părăsite. consumul acestei plante reducând glicemia. Salata verde este nu numai calmantă. durerile reumatismale. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. În uz extern. scoarţa. salcâm alb. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. proprietăţile calmante și antispastice. Datorită compușilor săi deosebit de activi. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. de bronșită și astm. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. locuri în care a fost pădure. Face parte din familia celastraceelor. În aplicaţii de uz extern. ci și diuretică. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. sub formă de cataplasme de frunze. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. insomnii. mai puţin la munte. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). florile fiind alb-verzui sau roz deschis. grupate sub forma unui ciorchine. atât de cunoscut la noi. De asemenea. afecţiuni ale tractului respirator. tufărișuri. Întrebuinţări. ulcer gastroduodenal. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. Frunzele sunt ușor cărnoase. este un arbore exotic. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. . florile. de insomnie. deci. Florile au miros frumos. de verde cu galben. Prezentare. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. în zonele de câmpie și deal. mici și au formă de elipsă. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. intensificându-i activitatea. originar din America. Salcâmul. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. În mod curent. Întrebuinţări. La rândul său. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. lemn alb. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. anafrodiziacă. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. mai ales în hipertensiune. Florile au o culoare amestecată. arsuri gastrice. ciclurile menstruale dezordonate. Denumiri populare: brebene.

brebenoc. febrifugă. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. jaleș bun. iritaţii. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. în dezvoltarea sa. Denumiri populare: salcâm boieresc. transpiraţiile exagerate. diabetul. Întrebuinţări. un arbore din f amilia papilionaceelor. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. pectine. Prezentare. Florile. Valoare medicinală. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. Întrebuinţări. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. în tratarea insomniilor. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. însă. de culoare albă cu reflexe verzui. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. salvia fiind. cea numită Salvia officinalis. după mese. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. Substanţe active importante. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. hemoroizii. alcaloizi. au florile. în perioada de maximă vegetaţie. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. Saschiul este o plantă erbacee perenă. carminativă. abcesele dentare. hipertensiunea arterială. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. infuzie pentru băi. mai multe varietăţi. iar florile sunt de culori diferite – albastru. fiind păroase pe partea inferioară și. gingivitele. Denumire populară: merișor. culese cu puţin timp înainte de a înflori. mai deschise la culoare pe această parte. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. rutozide. sedativă. unele afecţiuni ale ficatului. sunt grupate. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. soforă. mucilagii. Frunzele au formă ovală. atonia stomacului. terpene. ci și ca arbust ornamental. antiinflamatoare. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. hipoglicemiantă. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. expectorantă. valoare medicinală având. stomatitele. ulei eteric. Denumiri populare: salbie. glaucomul. dischinezia biliară. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. în cazul salcâmului japonez. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. cineol. gastritele hipoacide. Este un copac puternic. borneol. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Prezentare. camfor. aparţinând familiei . Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. Modul de administrare propus de dr. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. de două-trei ori pe zi. tonic venos. galben sau violet. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. comprese. decoct. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. totodată. Dr. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. antibacteriană. tulburările de ciclu menstrual.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. are o talie mică și cunoaște. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. Substanţe active importante: glicozide flavonice. Prezentare. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. rosături ale pielii. Salvia. loţiuni. Se mai prepară. penat-compuse. printre altele. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. în funcţie de necesităţi. Frunzele sale. compuși estrogeni. Se bea ceaiul. alb. șerlai. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. aftele. Salcâmul japonez. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare.

săpunel. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. dotate cu un peţiol lung. Florile sunt colorate în albastru. cum ar fi eczemele. rășini. cu precădere. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. ulei volatil. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. rareori albă. în boli de ficat. Sunt recomandate în dischinezii biliare. în Occident. oxiuriaza. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. care se mărunţește. cicatrizantă. hidraţi de carbon. Florile. Extern. extracte. în tufărișuri. cu tot cu frunze tinere și flori. Prezentare. compusului numit vincamină. în special partea dinspre vârf. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. în primul rând. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. sau chiar vârful. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). la marginea pădurilor. Și tot din acele timpuri. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. flavone. Întrebuinţări. acizi. . tonic al circulaţiei coronariene și periferice. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. dizenterie. impetigo. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. Este relaxant. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. săruri minerale. dureri de gât. glucide. viermi intestinali. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. Întrebuinţări. infuzie. iunie și iulie. reduce tonusul arterial. glucide. un vin medicinal și. vasoregulator. Aparţine familiei umbeliferelor. bronșite. pectină. sunt dispuse în rozetă. afecţiunile dermatologice. Denumiri populare: văcăriţă. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. lipide. uneori sunt albe. pecinginii. calmante. cicatrizante. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. în astm. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. saponine. Apar în mai. de culoare alb-roșietică. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. săruri minerale. favorizează oxigenarea creierului. Preparatele de saschiu se utilizează. se grupează într-un fel de capitul. odogaci. pe care se dezvoltă florile. vasodilatator. precum și rădăcinile. recomandă utilizarea întregii plante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. Se prepară infuzie. iubitoare de umezeală și umbră. Din ea se desprind tulpinile secundare. Frunzele. acizi organici. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. Întrebuinţări. Substanţe active importante: florile. diaree. se macerează sau se folosește la decoct. din care se pot prepara următoarele: decoct. În timpurile vechi. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. vincosidă. Datorită. berbecei. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. antiinflamatoare. herpesul. inflamaţii ale gingiilor. mici. extract fluid. rareori. enterite. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. vermifugă. au formă de elipsă. substanţe albuminoide. printre care săruri minerale. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). pe liziere. edemele. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Seminţele conţin ulei și acizi organici. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. dischinezii biliare. alte deranjamente stomacale și intestinale. dar și restul plantei. Prezentare. Frunzele. întâlnită prin pădurile de la munte. comprese. lucioase. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. sudorifică. depurativ. decoct. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. expectorantă. în afecţiuni cardiace. de pildă). violet sau roșu spre roz.

sânziene. se obţine o mixtură. în primul rând. Tulpina are patru muchii și este subţire. În unele ţări. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Sânzienele sunt plante erbacee. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Rădăcina are miros de morcov. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. pe terenuri părăsite. sunt dispuse grupat. sunt micuţe. De asemenea. glucide. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. de mai mică amploare însă. Denumire populară: mături. Este. este o plantă ce crește la malul mărilor. în funcţie de climă. de mici dimensiuni. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. iar la maturitate se lemnifică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. scaiete. în prezent fiind pe cale de dispariţie. importante calităţi medicinale. Se prezintă ca o tufă sferică. Denumire populară: drăgaică. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. de exemplu. fiind folosite la salate. cu inflorescenţe bogate. cu tulpină dreaptă. tanin. Potrivit francezului Jean Valnet. dese. înălţimea plantei fiind cuprinsă. un calmant asemănător cu teiul. de asemenea. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Aparţine familiei umbeliferelor. Întrebuinţări. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. în partea superioară se ramifică. Are dezvoltare bienală sau perenă. fiind toxică. precum și afecţiuni pulmonare. Substanţe active importante: ulei esenţial. Acest scai. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Prezentare. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. întâlnit mai rar. Prezentare. având un aspect impresionant. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. a căilor urinare și a ficatului. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. În asociere cu alte plante medicinale. Sânziana albă (Galium album) are. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. între 30 și 100 cm. Frunzele sunt spinoase și .122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. din care se prepară decoct. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. extract fluid. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. frunzele. mai rar. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. la înflorire. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). în panicule. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. Se știe. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. Preparatul principal este infuzia. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. precum și în diabet. cumarină. Întrebuinţări. continuă până în septembrie. bienală. Prezentare. săruri minerale. și cu miros foarte plăcut. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. Au frunze lungi și înguste. ghimpe. remarcate prin florile lor galben-aurii. Procesul de înflorire. Florile. în fâneţe și poieni. aparent la întâmplare. sirop diuretic. saponină. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează.

Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. fiind identificată printr-un rizom gros. În practica medicinală se prelucrează toată planta. în locuri sălbatice. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. precum și în ulcere gastroduodenale. Prezentare. în locuri uscate sau aflate în paragină. Crește în locuri . flori sub formă de panicul. Florile apar pe tot parcursul verii. uneori albă. recomandate fiind. lanceolate. însă. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Frunzele sunt mici și dinţate. împodobite cu spini. de culoare galbenă. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Face parte din familia umbeliferelor. Întrebuinţări. marginile drumurilor. înconjurate de spini. Scara Domnului este o erbacee perenă. se găsesc spini. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. cu frunze mari. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. ulei eteric. revitalizante. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. adesea. Prezentare. cu precădere frunzele și florile. pe marginea drumurilor. dispuse în capitule. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. spre sfârșitul verii. Aparţine familiei compozitelor. alcaloizi. De altfel. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. des întâlnită în flora spontană.50 metri. umblate – cum ar fi izlazurile. cumarină. decoct. Substanţe active importante: flavone.împrejur. Întrebuinţări. pe pajiști. de aceea. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. frunzele și florile. Întrebuinţări. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. au culoare violacee. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. Pe marginea florii. Tulpina este dreaptă. scai albastru. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. Denumire populară: scăricica. florile având culoarea roșie-roză. Substanţe active importante: saponinele. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. din acest motiv. pe terenuri necultivate. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. mai ales. tanin. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. iar florile. în primul rând pentru reducerea febrei. tractul gastro-intestinal. diuretice. împărţite în lobi. perenă. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. de jur. pe marginea drumurilor. infuzie. lungi. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. aceștia fiind ascuţiţi. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. suc și vin medicinal. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. frunze alterne. remarcabile. Curăţă organismul și. fiind un expectorant puternic și un calmant local. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. mai ales în locuri bătătorite. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. Prezentare. Denumire populară: ghimpe mare. decoct. tulpină înaltă până la 1.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. înaltă. Scaiul măgăresc înflorește târziu. Sunt folosite în răceli. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Se prepară un extract. Denumiri populare: spinul vântului. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. mai ales sub formă de decoct. maidanele.

dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. adică puţin înainte de înflorire. săruri minerale. Schinduful revitalizează întregul organism. În orice caz. celor care scad în greutate. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. tonoide. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. Substanţe active importante: saponine. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. trigonelină.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. mai ales în vegetaţia mică montană. sunt bogate în ulei gras și lecitină. și un sedativ eficient și suportabil. extracte. Face parte din familia leguminoaselor. iarbă amară. trifoliate. Poate fi întâlnit. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. răni ulcerate. Prezentare. cataplasme. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. Substanţe active importante: saponine. Întrebuinţări. puternic. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. epilepsie. celor care n-au poftă de mâncare. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. cu tot cu flori. cataplasme. rănile ulcerate. pecingine. tincturi. de multă vreme. diabeticilor. Frunzele sunt alterne. în caz de suferinţe biliare (litiază). colină. glucide. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. Schinduful are un miros specific. în perioada ei de maximă vegetaţie. rahiticilor. Prin prelucrare se obţin extracte. Aparţine familiei polemoniaceelor. atunci când acestea au îngălbenit. Prezentare. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. pulbere. cilindrică. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. . Întrebuinţări. este puţin cunoscut omului obișnuit. poţiuni. Este recomandat anemicilor. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Substanţe active importante: saponine. pulbere. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. ci și veterinare. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. macerate. unele alergii. astenii nervoase. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. Prezentare. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. ca buruiană. o plantă din familia compozitelor. Schinduful este o plantă erbacee anuală. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. astenicilor. eczeme). fiind. enzime. nu numai în tratamente umane. Face parte din familia primulaceelor. hemoroizi. infecţii ale căilor urinare. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. cum ar fi plăgile. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. Denumire populară: sfindoc. Schinelul. depresii. prin semănături. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. Se prepară decoct. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. fiind utilizat. originară din zona Mării Mediterane. tanin. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. numai rareori fiind erecte. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. Denumiri populare: șofran sălbatic. Întrebuinţări. Tulpina – ramificată. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. totodată. furunculozele. flavone. dar și expectorante și sedative. care se recoltează cu tot cu păstăi.

Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. antimicrobiene. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. Totodată. răceală. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. săruri minerale. au acţiune astringentă și tonică. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. reduc febra. Bihorului. Cinnamomum zeylanicum. Denumire popuiară: scrântitoare. enterocolită. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. Sebeșului. Întrebuinţări. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). extracte. tanin. puternice. bactericide și ușor sedative. un gust acru-dulceag. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. Face parte din familia lauraceelor. guturai rebel. grupate. Prezentare. pectine. foarte persistent. hidropizie. schinelul are și calităţi de agent febrifug. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. aperitive. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. se face infuzie. taninuri. rezine. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. sucuri sau vin. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. nefrite. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. antiparazitare. care se obţine de la acest arbust. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. Întrebuinţări. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Scorţișorul este un arbust exotic. arsuri. ulceraţiilor. siropuri. precum și pofta de mâncare. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. de culoare galbenă. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. este scorţișoara. tormentol. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. În uz intern. dar și prin Munţii Maramureșului. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. atunci când este recoltată. astm. arsurilor. în mod obișnuit. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. Din acest motiv. vin tonic. Prin uscare intensă. Cinnamomum cassia. precum și în Carpaţii Meridionali. Scorţișoara face bine și pancreasului. Această coajă are. tonice. Crește în flora spontană – pe dealuri. fiind dinţate. Întrebuinţări. incontinenţă urinară. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. edeme. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. ulei volatil. dar și medicinal. și un bun afrodiziac. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. extract. gros de circa doi centimetri. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. uniform cerate. Frunzele au formă lanceolată. cicatrizante. Produsul de interes economic. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. fiind considerată. potrivit unor practici medicinale străvechi. întâlnit în flora din Indochina și Australia. Rizomul este cilindric. diaree). stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). mirosul fiind înţepător și aromat. Prezentare. rezine. în regiunile subalpine. pilule. glucide. pulbere. mucilagii. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. Schinelul este recomandat și în reumatism. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. tinctură. gingivite. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). pentru . consistent. Scorţișoara are efecte relaxante. Substanţe active importante: ulei eteric.

Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. proteine. cu frunze linear-lanceolate. Frunzele – plasate altern. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Întrebuinţări. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. sunt acrișoare și au culoare roșie. arterioscleroza. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. în asociere cu alte produse. culoare galbenă. Secara înflorește târziu. de mărimea unui bob de mazăre. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. amidon. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. Tulpina și ramurile au o interesantă. din mai multe spiculeţe comprimate. un decoct. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. care sunt. în anemii. este lăsată să ajungă la maturitate. Denumire populară: oţetar. Alături de hidraţi. remineralizant. surprinzătoare. Sub formă de ceai (decoct). Substanţe active importante: gumirezină. cunoscătorii . dar nu în zonele de mare înălţime. formând adevărate tufărișuri. Rhus cotinus. sorbit. glucide. incontinenţă urinară.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. lipide. fiind indicate în stomatite. Prezentare. ceva mai rotunjite la vârf. reprezentând până la 13%. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). Se spune că secara are avea. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. Atunci când. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. Coroana este bogată. Valoare medicinală au fructele. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. cunoscute sub numele de scorușe. de morcov. iar fructele. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. Din boabele de secară se face făină și. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. format. fiind dreaptă. Scumpia înflorește în luna mai. celuloză. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. însă. frunzele și lăstarii tineri. în boli reumatice. Denumire populară: scoruș păsăresc. prin iulie-august. Întrebuinţări. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. în jur de cinci metri. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. cu o înălţime destul de redusă. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. Scorușul este o plantă meliferă. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. miricetină. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. gingivite. acid specific. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. circa 69%. cu frunze imparipenate. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. infecţii ale căilor urinare. Prezentare. Substanţe active importante: săruri minerale. Această graminee. Florile au culoare albă. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. hipertensiunea. Prezentare. Întrebuinţări. Secara activează circulaţia sângelui. cum ar fi cele de ficat. reechilibrant. Inflorescenţa este sub formă de spic. uneori. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. și foarte hrănitoare. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. sorbină. totodată. la rându-i. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. taninuri.

asparagină. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. tare. Are și proprietăţi diuretice. microelemente rare (rubidiu. tanin. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. conjunctivite). afecţiuni oftalmologice (blefarite. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. faringite. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). antiinflamatoare. Întrebuinţări. timp de o lună. culoarea ei fiind verde-cenușie. de culoare galbenă. precum și în salate. Datorită conţinutului său complex. acid glutamic. acţionând. Aceste cure. C și PP. cu o înălţime maximă de 30 cm. afte. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. Siminocul face parte din familia compozitelor. decoct și cataplasme. revigorant. betacianină. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. sfecla roșie își pierde din calităţi. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. florile sale. protide. B2. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. vitaminele A. și asupra calculilor renali. Infuzia. Dezvoltă o rădăcina puternică. anemicilor. uneori mai mult. Determinând formarea de enzime. Tăiată. hidraţi de carbon. iar florile. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. antimicrobiene. liliachii. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. ramificată în partea superioară. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. potasiu. convalescenţilor. prezentându-se sub forma unor mici capitule. Întrebuinţări. fiind preparată în cele mai diverse moduri. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. Planta este acoperită de perișori. siminic. whisky-ul adevărat. care au și scop profilactic. de culoare alb-verzuie. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Sfecla roșie este o plantă bienală. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. Pusă la foc. fosfor). sedative. pentru uz medicinal. colină. Prezentare. dar și în alimentaţia curentă. de culori diferite – violacee. situate în vârful plantei. reconfortant. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. Pe această tulpină apar florile. Denumire populară: floare de paie. Silurul este o micuţă erbacee. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. În primul an de vegetaţie. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. dar și celor care au probleme circulatorii. B1. În al doilea an. Prezentare. Este o plantă perenă. remineralizant. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. aparţinând familiei scrofulariaceelor. aproape lemnoasă. chiar lemnoasă. totodată. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. De altfel. este sucul de sfeclă roșie. pentru întărire și revitalizare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. planta își păstrează forma și . Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. în fiecare dimineaţă. Prezentare. rășină aromatică. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. bine cunoscută în orice bucătărie. fier. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. dar și în afecţiuni ginecologice. sodiu. Foarte folosit în terapii. stomatite. cesiu).

Florile au și un element de originalitate. Prezentare. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. în reumatism. prevenindu-se astfel un accident vascular. ele au și alte efecte terapeutice. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. Apare și în flora din România. Substanţe active importante: rezine. preferând umbra și umezeala. Smochina este tonică. bolile vezicii biliare. însă. Tulpina este dreaptă. Substanţe active importante: săruri minerale. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. anemicilor. convalescenţilor. de asemenea. Există chiar și o smochină medicinală. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. Slăbănogul este o erbacee anuală. decoct. sunt mari. Face parte din familia moraceelor. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. culoarea ei fiind un albastru spre violet. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. flavone. vitaminele A. totodată. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. pentru hrănire curentă. amigdalitelor. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. C și PP. proteine. B2. cu precădere. glucide (între 15 și 18%). mineralizantă. Sunt. ci frunzele și latexul de smochin. copiilor. Frunzele smochinului. traheite). cum ar fi cele de pe căile urinare. deosebit de puternice. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. plăcut. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. indicate în optimizarea traficului digestiv. din care se face infuzie. fiind punctate cu roșu. macerat. taninuri. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. cu o formă palmat-lobată. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. puternică. reconstitutivă.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. Totuși. guta. cărnoase și cu un miros specific. reducând chiar și unele inflamaţii interne. aparţinând de familia balsaminaceelor. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. Mai nou. B1. Smochinele sunt cunoscute. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. iar florile au culoarea galben-aurie. Prin tradiţie. Pentru cure. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. Întrebuinţări. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. Întrebuinţări. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. laringite. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. . consistentă. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. celor cu un consum mare de energie. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. în afecţiuni ale tractului digestiv. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie.20 metri înălţime. Acest receptacul se va transforma în smochină. și ca antibactericid și antiinflamator. Întrebuinţări. reconfortantă. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. arsurile și negii – a gingivitelor. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. stomatitelor. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. reumatismul. ale ficatului și ale bilei. Prezentare. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. Frunzele au formă ovală.

asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. Combate scleroza și colesterolul. a constipaţiei. carnea – maximum 20%). reumatismul. Prezentare. zaharuri. fier. Infuzia de flori de soc se utilizează. Socul are o importanţă medicinală deosebită. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. rădăcini) este sudorifică. acid linolenic. unul sau mai multe principii de hrănire. fiind. ușurând procesele . soc negru. amine. sau care au afecţiuni vasculare. într-o anumită măsură. antiinflamatoare. lipide (12 – 25%). Planta se remarcă prin măduva albă. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. D și E. acid oleic. au și proprietăţi medicinale. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. rutozide. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. lecitină. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. Înflorește în lunile iunie și iulie. antiseptică. natriu. vinul de soc. de pildă. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. de asemenea. germeni de soia. B1. Întrebuinţări. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. ceai diuretic. Fructul este o păstaie. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. totodată. totuși. ulei volatil. numite izoflavone. sucul de boabe. scoarţă. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. printre care: infuzia de flori. fosfor. folosite în alimentaţia curentă. într-adevăr. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. procesele de îmbătrânire. vitaminele A. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. bronșitei și provoacă sudoraţia. Soja hispida. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. acid linoleic. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. Scoarţa socului este crăpată. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. Fructele au culoarea neagră sau roșie. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. procentul de proteine din soia fiind. Infuzia din fructele. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. fructele. în tufărișuri. Aceste boabe. rezine. o dietă. în afecţiunile cardiovasculare. Și. mucilagii. Recent. săruri minerale – calciu. Soia își are originile în China și Japonia. C. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. glucide (10 – 15%). făină de soia. în luminișuri și poieni. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. cu precădere. Socul crește în păduri. dar și în industrie. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. moi. diuretică. fructe. de un verde intens pe faţa expusă la soare. în detrimentul părţii lemnoase. acizi grași saturaţi. Infuzia de soc (flori. aminoacizi esenţiali. Aparţine familiei leguminoaselor. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. în ulei – acizi grași nesaturaţi. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. dispuse în inflorescenţe. Celor suferinzi cu ficatul. care conţine boabe. Cu infuzia din fructe. scoarţa și rădăcinile. socul face parte din genul Sambucus. iboz. cu oboseala profundă pe fond nervos. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). răcelilor. Denumiri populare: coramnic. o minune a naturii. magneziu. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. Au valoare medicinală florile. tanin. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). potasiu. B2. fiind o erbacee anuală. gripei. însă. enzime. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. accidentată. Prezentare. bolilor de rinichi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. Soia are frunzele paripenat-compuse. în tratamentele de combatere a obezităţii. în zone cu vegetaţie amestecată. Întrebuinţări. decoctul de scoarţă. Fiind un aliment complet. sub formă de tufă.

Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. precum și infecţiile urinare. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. frunzele formează o rozetă. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. pusă în vin (frunzele și tulpinile). La baza tulpinii. uneori fiind și de culoare albă. Se prepară: decoct. cerbăreaua. diareile copiilor. Întrebuinţări. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. sub formă de capitule. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. Crește mai ales în zonele montane. o substanţă specifică numită sanguisorbină. plantă aromatică și meliferă. carvacrol. pe pajiști. oprește sângerările bucale. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. stări psihice contradictorii. Substanţe active importante: ulei esenţial. Izoflavonele. la maturitate. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. mai ales în locuri umede. cât și extern. sorbestreaua este căutată de naturiști. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. pe fâneţe. având . răcoritoare”. Prezentare. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. tusea convulsivă. cicatrizante. dizenteriile. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. adică ar conferi. Acest preparat are rol sedativ. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. bună dispoziţie. Destul de puţin cercetată. Denumiri populare: busuioc de pădure. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. digestive. este un bun expectorant. În vârfurile ramurilor apar florile. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. Prezentare. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. cataplasme. infuzie. dureri de articulaţii. Substanţe active importante: ulei volatil. Sovârvariţa este o erbacee bienală. eczeme. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. digestia defectuoasă. saponină și. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Din punct de vedere medicinal. Plantă de fâneaţă. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. De obicei.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. bronhodilatator și antispatic. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. printre care și marele herbarist Jean Valnet. Prin urmare. mai ales. Cunoscătorii. bună dispoziţie. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. Fructul ei este o nuculă. taninuri. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. Sovârvul. gastritele hipoacide. celui care o consumă. Face parte din familia labiatelor. gingivitele. aparţinând familiei rozaceelor. se valorifică planta în întregul ei. astmul bronșic. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. timol. nu trece de 60 cm. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. Întrebuinţări. nevralgii. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. precum și prin tufărișuri. Are un rizom gros. diuretice. circulaţie proastă. colitele. antiinflamatoare. Sorbestreaua este o erbacee perenă. trifoiște. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. extracte. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. pudră. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. bufeuri. Acestea au culoare rozalie spre roșu. poftă de viaţă. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. tanin. Denumire populară: cerbărea. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. tinctură.

Prezentare. mucilagii. luteină. sulf. Frunzele au forma unor solzi lucioși. Întrebuinţări. anemia. precum și în stări de oboseală și epuizare. care sunt dezvoltate. sirop și tinctură. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. Trăiește între 10 și 20 de ani. un diuretic moderat. B2 și C. laxativ și depurativ. acneea. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. protide. au funcţie de asimilare. vitaminele B1. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. calciu. dar necesar. Sparanghelul are un rizom puternic. de agent anticancerigen. Sparanghelul se consumă ca atare. Sparanghelul are proprietăţi depurative. Este recomandat și în gută. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. formă de săgeată și ovat-alungită. B6. caroten. hrănitoare. Sparanghelul are compuși numeroși. B1. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. Datorită enzimelor pe care le conţine. Substanţe active importante: microelemente (fier. acid folie. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. potasiu). protide. de asemenea. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. totodată. în afecţiuni ale articulaţiilor. fosfor. Este. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. de culoare verde. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. filiforme. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. este o plantă anuală. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. fiind recomandat diabeticilor. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. fier. cărnoase. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. potasiu. hidraţi de carbon. scorbutul. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. C. Potrivit acelorași studii. Spanacul. celuloză. a i nimii și a ochilor. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). contribuind la buna dezvoltare a fătului. magneziu. Întrebuinţări. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. dar și medicinală – au peţiolul lung. precum și o substanţă specifică numită spinacină. Prezentare. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. care nu prea trece de 30 cm înălţime. preparându-se decoct. B9. PP. B2. precum și în afecţiuni respiratorii. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. suc. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. ci și seminţele. Erbacee legumicolă. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. avitaminoza. consistente. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. de salate sau de suc. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. Substanţe active importante: vitaminele A. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. uneori bienală. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. Frunzele spanacului – partea comestibilă. Din acest rizom cresc și rădăcinile. În mod obișnuit. spanacul este. Întâlnit sub formă cultivată. tusea. tufărișuri. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. calciu. pentru consum curent. E și K. glucide. mai mult decât atât. sodiu. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. rahitismul. convalescenţilor. lipide. . Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. mangan. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. Ramurile sparanghelului. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. începând cu anul trei de vegetaţie. cât și rădăcinile și rizomii. fosfor. întâlnit în culturi. în reumatisme.

Tulpina este dreaptă și păroasă. puternic. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. Denumire populară: spânţ. Prezentare. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. diaree. din care se prepară infuzie. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. uneori verzuie. de tip florifer. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. sub îndrumarea specialistului. chiar sedativă. asteniei. pe marginea drumurilor de ţară. pilule. Este o plantă medicinală comună. enterocolite. eczeme. litiază. Datorită acestor compuși foarte activi. revulsină. tinctură. uneori albă. cu tulpina dreaptă. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. cistită. Substanţe active importante: alcaloizi. În cazul splinuţei. Din acest motiv. nefrită. antiseptice. Sporiciul este o erbacee mare. dispuse în ciorchine. Florile. . resuscitând întregul organism. toxică. hidropizie. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. tincturi. Întrebuinţări. Frunzele sunt palmate. Rizomul este gros. În aplicaţii medicinale. extras. sunt galbene.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. Frunzele sunt peţiolate. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. tanin. au culoare roșie sau violetă. modelată de patru muchii. Spânzul înflorește în martie și aprilie. Întrebuinţări. Substanţe active importante: acid salicilic. opuse. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. sporiciul este un puternic stimulator general. Întrebuinţări. Florile. Tulpina. Splinuţa este o erbacee perenă. nevralgiilor. substanţe amare. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. hepatice și renale (colici). apoi taninuri. cele mai multe fiind ovale. iar frunzele au forme diferite. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. Se poate recolta și planta întreagă. iar florile au culoare roșietică. fiind o plantă erbacee. în primul rând. Aparţine familiei verbenaceelor. făină. ulei eteric. valoare medicinală au vârfurile înflorite. Rizomul de spânz este căutat. astmă). decoct. Prezentare. necultivate. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Preparate medicinale din spânz: extracte. de mici dimensiuni. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. splinuţa se mai numește și varga de aur. perenă. astringente. reumatismelor. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. depurative. în tufărișuri. gută. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. cu forme diferite. ramificat. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. pe pârloage. din iunie și până în octombrie. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. având o înălţime de circa un metru. invertină. Splinuţa este o plantă meliferă. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). saponine. Crește în zonele de deal și munte. respiratorii (bronșită. Au și influenţă calmantă. la marginea poienelor și a pădurilor. De altfel. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. Prezentare. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. răspândită în zone părăsite. grupate în spic. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. hepatita cronică. pe terenuri înţelenite.

prin lunile iulie și august. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. verină. Se prepară: tincturi.5 metri. Are o înălţime ce trece de 1. dar și extern – sub formă de gargară. Denumire populară: caminei. Fructul este binecunoscuta ghindă. dezvoltate. astringente. În pământ are un rizom. deranjamente stomacale și intestinale). taninuri. arbustul rămânând verde tot timpul anului. Substanţe active importante: diverși acizi. sinaină. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. decoct. tanin. extracte. antihemoragice. Se prepară pulbere. Fructul este o bobiţă roșie. Aceste flori apar în partea a doua a verii. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. Din acest motiv. Denumire populară: tufan. fiind dispuse în racem. Stejarul înflorește în luna mai. antibacteriene. cerat-pieloase. fiind o otravă deosebit de puternică. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). vitamine. răni greu vindecabile). diaree. precum și o substanţă specifică numită arbutină. Prezentare. antidiareice. suferinţe renale. arsuri. pentru prepararea unei „cafele”. deranjamente stomacale. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. germerină. bogată. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. oxalatul de calciu. Frunzele sunt cărnoase. Face parte din familia fagaceelor. consistente. puternice. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. Impresionantul arbore are o coroană largă. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. Arbustus uva-ursi. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. Prezentare. rubiverină. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). pulbere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. cicatrizante. antitoxice. extract. pulbere. lobate. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. Stirigoaia este o erbacee perenă. Substanţe active importante: flavone. adică în ciorchine. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. hemoroizi. dar și în deranjamente intestinale. cu frunze alterne. hemostatice. unguent. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. cum ar fi guta și zona Zoster. sub formă prăjită și măcinată. rubijervină. Prezentare. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda.5 metri. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). băi. cvercitaninul. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. comestibilă. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. Întrebuinţări. Scoarţa este colorată diferit. enterocolite. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. gingivite. Întrebuinţări. spălături locale (în faringite. Substanţe active importante: protoveratrină. cu rădăcini puternice. Nu cad iarna. articulare. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. infuzie. Întrebuinţări. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. Florile au culoare roz sau albă. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. tinctură. din marea familie vegetală a liliaceelor. din care se face decoct. distrugerea lui fiind interzisă. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. pseudojervină. degerături. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. spasme. cu vegetaţie de pământ înţelenit. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. acizi. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. de circa opt centimetri. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. palpitaţii). Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. Veratrum nigrum. sedative.

insomnii. având tulpina dreaptă. Datorită acestui fapt. iar florile. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. în tratamente privind bronșitele. lanceolate. în lacuri și în preajma lacurilor. a gutei. Se mai prepară tinctură. sub formă de infuzie. deseori. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. cataplasme. colici intestinali. cumarină. în bălţi. ci și o plantă cu proprietăţi magice. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. Prezentare. Sulfina are și alte utilizări interesante. Infuzia de sulfină este folosită. Compusul de excepţie este cumarina. astmul bronșic. antiseptice și antiinflamatoare. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Frunzele sunt lungi. Prezentare. este recomandată. Întrebuinţări. pe marginea drumurilor. ca diuretic și dezinfectant. Prezentare. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Substanţe active importante: zaharuri. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. glucoză. Frunzele sunt trifoliate. au un miros plăcut. cicatrizant și antiinflamator. Pentru terapii se recoltează rădăcina. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. plăgi. pentru decontractarea mușchilor. De asemenea. Denumiri populare: sulcină. Un alt domeniu important în care acţionează. uneori și mai mult. care miroase deosebit – a fân proaspăt. Fiind un bun dezinfectant. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. în primul rând în hipertensiune arterială. a febrei. ulei volatil. Florile au culoare violetă sau gălbuie. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. colirinfuzie.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). Este o plantă dezvoltată. hipotensive. Este folositoare și în afecţiunile renale. Stuful. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. tanin. gargară. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. De exemplu. expectorante. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. spălături bucale. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. cu tot cu flori. abcese dentare. În România. pe pajiști. aspre. se administrează și în hepatita cronică. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Sulfina este o plantă meliferă. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. Însăși denumirea ei – sanatoria . Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. Denumire populară: pojarniţă. surcină. Poate ajunge la 1. afecţiunile oculare. fiind un hipotensiv binecunoscut. care are efecte medicinale asemănătoare. din care se prepară decoct și extract. prin tufărișuri. Cumarina. pe marginea râurilor. de culoare galbenă. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. pe terenuri accidentate. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. hidrolat. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. cu efecte benefice.5 metri înălţime. Stuful crește în spaţii inundate. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. este o graminee cu o înălţime impresionantă. fibroase. azotaţi. cu margini tăioase. Întrebuinţări. Sulfina este o plantă erbacee bienală.

Sunătoarea este o adevărată farmacie. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. fiind păroasă. esteri. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. florile. hipericina. indigestiile. fiind galbene cu puncte negre. vitaminele B. Crește și în zona mediteraneană. micuţe. F. în ulcere. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. deranjamentele stomacale și intestinale. liniare. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. ulei în cantitate mare. printre care acidul valerianic. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. cele mai multe fiind ovale. colina. cum ar fi neuroparaliziile. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. substanţe grase. numeroase. însă. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. înseamnă vindecătoarea. gastrite. Frunzele. în infecţii urinare. rutina. hiperina. Substanţe active importante. enterite. Frunzele. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. Contribuind la o bună digestie. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. coleretic. alcooli. Întrebuinţări. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. Face parte din familia pedaliaceelor. antiinflamator hepatic și intestinal. sedativ. Au fost identificaţi peste 15 compuși. saponinele. uleiul volatil. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. dimensiunea ei obișnuită fiind. Frunzele sunt lungi. fiind foarte hrănitoare. violet-deschis. în deranjamente ale ciclului menstrual. sciatica. iar florile. au forme diferite. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. prezintă niște striaţii. din care se prepară un decoct. D. . în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). pe pârloage. Prezentare. dar și un reechilibrant. Susanul are flori galbene. Prezentare. cicatrizant. precum și în hepatitele evolutive. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. antidiareic. galactoza. în dischinezii biliare și colecistite. inflamaţii bucale. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. răni. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate.5 metri înălţime. rănile. pe terenuri virane. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. sunt dantelate. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. având rol în stimularea celulei hepatice. în hepatite cronice. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. cu virtuţi medicinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. Tulpina șofranului este consistentă. Întrebuinţări. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. Tulpina de susan poate ajunge la 1. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. E. totodată. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. de 20 – 30 cm. Extern. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. antibiotic. constipaţiile. care acoperă planta de sus și până jos. niște linii roșietice. până la 65%. și asimilaţia. Mai nou. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. pe terenuri cu tufărișuri. pe marginea apelor și a drumurilor. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. din care se face infuzie. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. viermii intestinali. revigorant și remineralizant. seminţele de susan facilitează. tensiunea. fitosterine.

diuretice. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. Prin influenţa sa asupra organismului. Preparatele din ștevie. Întrebuinţări. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). în același timp. ușurând digestia. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. în lunile de primăvară. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. cât și externe. cât și pentru sistemul nervos central. cu peţiolul consistent. Valoare medicinală au florile. verzui. Este indicat și în tuse violentă prelungită. De asemenea. ca . preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). săruri minerale. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Ștevia se consumă ca atare. de asemenea. infecţii ale pielii. reumatism. sub formă de decoct. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. De pildă. în salate. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. de exemplu). Denumiri populare: dragomir. Are acţiune și asupra spasmelor. precum și seminţele. tonice și sedative. purtând pe ea frunze mari. de reechilibrare a organismului. flori care dezvoltă. rădăcinile. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. fiind un colorant natural foarte sănătos. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. icter. Această plantă are florile roșii. în astm și spasme bronhice. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. care se recoltează toamna. este folosită cu succes în curele de primăvară. Consumul de ștevie este indicat. fiind alcalinizantă. cataplasme. De altfel. precum și pentru a colora unele produse alimentare.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Valoare medicinală au. o erbacee din familia compozitelor. pentru revigorarea gingiilor. Printre altele. Prin proprietăţile sale depurative. macriș de grădină. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. Astfel. puternică. dispuse în capitule. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. de aceea. Tulpina este dreaptă. Întrebuinţări. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. sunt folosite ca laxativ. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. acid tartric. gută. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. în forma lor naturală. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. cu precădere. naturistă. primăvara. dar și sub forma unor preparate culinare. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. nefiartă. înaltă până la doi metri. epuizare fizică și nervoasă. Tinctura de șofran este un produs vestit. însoţite de dureri lombare. tulpina de ștevie este ramificată. Din florile șofranului se prepară infuzie. pentru detoxifierea organismului. Ștevia. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. Florile sunt grupate. pulbere și tinctură. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. insuficienţă hepatică. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. șofranul este considerat un agent al stării de bine. tonice. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. au proprietăţi depurative. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. acid oxalic (oxalaţi). În partea superioară. Prezentare. folosite în industrie. Preparatele din seminţe. decoct. bubele dulci). chiar al bunei dispoziţii. prin tradiţie. mai ales. tipic feminină – menstrele dureroase.

crestate. tinctură și pulbere de frunze și flori. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. siminic. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. dar și pentru băi și spălături locale. somnișor. glucozide (cu efect cardiotonic). fiind cicatrizante și antiinflamatoare. în hipertensiune. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. reducându-i starea de încordare. E). Efectele sale medicinale. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. această mâncare nouă. Prezentare. Florile. de asemenea. dispuse la subsuoara frunzelor. Potrivit medicinii tradiţionale. tanin. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. fiind de culoare albicioasă. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. parpian. cu precădere vârfurile înflorite. puternică. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. și activitatea inimii. talpa gâștei este indicată în stări depresive. cu tot cu ramuri și flori. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). în tulburări neuro-vegetative. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. în reglarea presiunii sângelui. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. temperându-i funcţionarea oscilatorie. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. pe marginea drumurilor. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Substanţe active importante: ulei volatil. Întrebuinţări. peţiolate. vitamine (A. C. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. floarea patului. înaltă de circa un metru. Denumiri populare: cătușniţă. alcaloizi. Talpa gâștei este o plantă meliferă. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. Talpa gâștei este o erbacee perenă. la începutul primăverii. Frunzele sunt lungi. care apar din mai și . infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. celor cu stomac sensibil.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. au culoare roz sau roșie violacee. Florile. Talpa gâștei este. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. în tulburări de menopauză. laba lupului. talpa lupului. Influenţează. Prezentare. prin liziere. În aceste cazuri. leonurina – un compus specific. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. Tulpina este puţin ramificată. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. totodată. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. reechilibrându-l. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. pe maidane înţelenite. mai puternice sau mai puţin puternice. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. fluctuantă. din care se prepară infuzie. Denumiri populare: sunătoare de munte. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. de excitaţie nervoasă. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni.

Florile. aparţinând familiei boraginaceelor. pe terenuri argiloase. stimulează digestia. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. suprafaţa lor fiind aspră. afecţiunile articulare. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. ulei volatil (ascaridol). din care se . gastro-intestinale. cimol. fac poftă de mâncare. izolimonen. Tarhonul este o plantă aromatică. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). erbacee. Prezentare. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. reumatismale. ramificată. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. Întrebuinţări. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. barba tatei. din familia compozitelor. flavone. iar tulpina. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. fibroase. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Preparatele de tarhon combat infecţiile. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. crescând mai ales în zonele muntoase. De fapt. Florile au culoarea roșie spre violaceu. fiind un condiment mult apreciat. Uleiul eteric conţine estragol. Florile. Este originar din Asia. substanţe amare. rezine. înaltă până la 1. Substanţe active importante: taninuri. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. substanţe azotoase. Cel mai important compus este ascaridolul. Substanţe active importante: flavone. au peţiolul scurt și sunt dinţate. ascuţite la vârf.5 metri. Prezentare. din care se fac ceaiuri și decocturi. Denumiri populare: tătăneaţă. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. plăcut. acetaldehidă. precum și în cele ale ficatului și bilei. în pădurile rare sau în rariști de pădure. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. biliare. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. au culoare roz sau albă. din iunie și până în octombrie. totodată. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. la marginea pădurilor. Denumire populară: lămâiţa. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). ulei volatil. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. perenă. ulei eteric. celuloză. remarcânduse prin mirosul ei specific. ci și în rădăcini. aciditatea gastrică redusă. originară din America Centrală. este puternic ramificată. Acest ulei se află nu numai în tulpini. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. Întrebuinţări. Substanţe active importante: săruri minerale. precum și seminţele. rezultate pozitive dând. vitaminele B1 și C. dispuse în capitule. Are o tulpină lemnoasă. fiind considerat un aromatizant. Acest ulei este toxic. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. limonen. de exemplu. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. numit și ulei de chenopodiu.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. sunt diuretice. cumarină. sunt expectorante. planta fiind iubitoare de apă și. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. Tămâiţa este o erbacee anuală. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Întrebuinţări. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. iarbă întăritoare. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. pectină. au culoarea alb-verzuie. Prezentare. de culoare verzuie. renale. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. galbenă sau brună. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. Frunzele sunt mari și alungite. frunze și flori. apar la subsuoara frunzelor. hepatice.

steroli. sudorific. din care se dezvoltă rădăcini. antispasmodic. Pentru aplicaţii terapeutice interne. mierea de tei fiind un aliment excepţional. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. acetilcolină. teiul alb. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). arsuri. culoare violetă. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. vitamina C. bronșite. taninuri. poţiuni. macerate. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. zaharuri. Prezentare. răceală. tuse convulsivă. Teiul crește în păduri. rezine. dureri musculare. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. cicatrizante. astringente. unguent. zahăr. de a pune sângele în mișcare. arterioscleroză. Se folosește atât intern. macerat. fiind ușor și omogen. tincturi. inflamaţii ale articulaţiilor. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. alb-gălbui. sunt melifere și plăcut mirositoare. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. stări de nervozitate. cataplasme. tuse. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. antiinflamatoare. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. oboseală accentuată a creierului. calmant general. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. Substanţe active importante: ulei esenţial. dureri de rinichi. enterite. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. emolient. și frunzele și florile. sirop. în grădini. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. diaree. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. acizi. pulbere. însă. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. cataplasme. dizenterie. hemoragii interne. ci și în fiori și chiar în frunze. tanin. Florile au o codiţă lungă. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . stări de ipohondrie. diuretic. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. cancer gastric. unguente cicatrizante. tuberculoză. alte afecţiuni respiratorii. Se prepară infuzie. Denumiri populare: tămâioară. Florile. suc. hidrolat. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. fâneţe. extract fluid. rareori albă. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. Preparatul din flori de tei este hipnotic. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). tufărișuri. în parcuri. Extern. prin urmare. viorea. saponine. zambilă de grădină. reumatisme. Întrebuinţări. roză sau albastră. colină. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. expectorante. ulei esenţial. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. un compus specific numit tilirozidă. insomnii. cât și extern. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. Denumiri populare: teiul argintiu. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. hemostatice. ulei volatil. antiinflamator. Lemnul său are culoare alb-roșietică. decoct. Alte preparate din flori de tei – mixtură. Aparţine familiei tiliaceelor. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. din care vor rezulta ceaiuri. și miros foarte plăcut. extract. siropuri. amidon. teiul văratic. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. Întrebuinţări. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. Întrebuinţări. tulburări digestive pe fond nervos. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. pajiști. Pentru uz extern. Prezentare. blocaje stomacale și intestinale. reducerea toxicităţii din organism. bronșite. Substanţe active importante: glucide. împreună cu rădăcinile. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. antitermic. sirop. alantoină. ulceraţii ale pielii. gută. din care face infuzie. oxidază. cataplasme. Valoare medicinală au. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. Pentru uz medicinal se recoltează florile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

Rizomul este de mici dimensiuni. a sciaticii. Întrebuinţări. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. siliciu. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. farm.5 metri înălţime. Ovidiu Bojor. acizi. fitosterină. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. flavone. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. ci și prin forma și culoarea lor. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. Este indicată. Prezentare. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. spălături. poate ajunge la 1. ulei eteric. decoct. Tulpina. în tufărișuri și chiar în păduri. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. care au formă lanceolată. Acest subarbust. Întrebuinţări. Prezentare. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. vizând afecţiuni precum angine. toxice. cataplasme). gumă. în luminișuri de pădure. contuzii. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. tanin. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). de asemenea. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. pe pajiști. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. în lipsă de poftă de mâncare. din care se prepară infuzie. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. în tulburări de ciclu menstrual. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. se adună într-o inflorescenţă. Totodată. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). stomatite. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. stimulează contracţiile vezicii biliare. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. Substanţe active importante: ulei volatil. Denumire populară: piperul lupului. Întrebuinţări. de asemenea. Frunzele sunt mari și dinţate. vitamina K. Rezultate pozitive se obţin. Are o rădăcină puternică. dafnină. iar tulpina are formă de nuia. Florile au culoare trandafirie sau albă. mult ramificată. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. răni felurite. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. de culoare galben-aurie. dezvoltată. taninuri. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Denumiri populare: cornăţel. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. efectele fiind dintre cele mai interesante. vin medicinal. adică cu puţin timp înainte de a înflori. fiind deosebit de expresive. De pildă. afte. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. dr. Florile. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Fructele sunt niște bobiţe roșii. În vârful lăstarilor se află frunzele. Fiind foarte toxice. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Marele specialist. tinctură. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. în combaterea parazitozelor intestinale. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. semn că . Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. rășini. tinctură. cumarină. buruiană de friguri.

în disfuncţionalităţi ale bilei. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. Datorită calităţilor sale. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. Turta crește în pășunile din zonele înalte. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. sănătos. degerături. în prezent. diuretic. Ţelina are un rizom gros. au formă ovală. specific. Mai nou. carminativ. sirop. substanţe amare. salate. sudorifice. „dotate” cu spini. consistent. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. penate. Florile de ţelină sunt albe. febră. expectorant. Denumire populară: ciurul zânelor. fiind crestate puternic și. decoct și cataplasme. laxative. nervozitate. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. suc de frunze. mai ales. turta este considerată. extracte. din ţelină se prepară infuzie. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. B și C. Substanţe active importante: ulei volatil. În unele ţări se găsește și în culturi. Întrebuinţări. ţelina de baltă. Prezentare. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. o plantă cultivată. hidropizie. tirazină. cel puţin în Occident. antibacteriene. Turta este o plantă erbacee perenă. Florile au culoarea albă și formează un capitul. De asemenea. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. de a stimula sucurile gastrice. demineralizare. totodată. Întrebuinţări. Este recomandată în tratamente externe. săruri minerale. Prezentare. inulină. albuminurie. Plantele medicinală renumită. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. Frunzele. Pentru uz medicinal. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). blocaje musculare. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. colici abdominale. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. Prin urmare. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. carlinina. cu coadă foarte lungă. o plantă miraculoasă. boli renale și ale căilor urinare. boli ale ficatului și. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. Frunzele sunt mari. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. tincturi. Substanţe active importante: vitaminele A. de culoare argintie. tuse. uneori denivelat. antiasmatic. antiinflamatoare. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). Din punct de vedere medicinal. acid glutamic. tanin. ulceraţii ale pielii. în litiază renală. rezine. din familia compozitelor. aproape rotund. edeme. febre. ţelina este. Întreaga plantă are un miros puternic. parazitoze intestinale. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. de doi-trei centimetri grosime. colină. dar și interne. inclusiv dureri mari. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. Denumiri populare: puterea bărbatului. aparţinând de familia umbeliferelor. săruri minerale. având acţiune relaxantă asupra . Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. de obicei la munte. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. sau ca mijloc direct de tratament. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. Se prepară infuzie. și o tulpină foarte scurtă. intrând în compoziţia unor medicamente. astm. fiind colorate într-un verde-închis. bronșite cronice. decoct.

fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. infuzia de ţintaură hărnicește bila. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. sudorifică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. În acest scop. Preparatul principal care se obţine este infuzia. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Prezentare. Prezentare. Frunzele. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. în mod continuu. au formă de elipsă. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. Aici. apoi săruri minerale. având darul de a reînnoi organismul omenesc. Întrebuinţări. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. acid oleanolic. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. de unde și numele de fierea pământului. înainte de a înfrunzi. din care se face un decoct. aspre și cu multe nervuri. Este puternic. Ţelina este și un tonic de excepţie. din iunie și până în septembrie. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. un fortifiant general. Denumiri populare: fierea pământului. Este foarte indicată și în reumatism. diuretică. tonică. din practică. anuală. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. Ţintaura este. Aparţine familiei amentaceelor. Din acest motiv. critocentaurina. critrosterina. Înflorește îndelung. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. critricina. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. De asemenea. Ulmus campestris. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. consumată după reţetele de hrană vie”. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. Desigur. de la ulm se recoltează scoarţa. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. ţintaura este utilizată primăvara. iar fructele sunt aripate. depurativă. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). De asemenea. dar și în parcuri sau chiar singuratic. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. floare de friguri. Ulmul înflorește primăvara. . un autor foarte cunoscut. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. pe câmp deschis. fără îndoială. dar. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. ramificat în partea superioară. Ca un adevărat detoxifiant. Planta are un gust amar accentuat. Pentru uz medicinal. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. Elena Niţă Ibrian. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. cum ar fi reumatismul sau sciatica. Întrebuinţări. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. ce crește alături de alte plante în flora spontană. centaură.

Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. Prezentare. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. Prezentare. Întrebuinţări. hemoroizi. Contribuie la reducerea febrei. În uz extern. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. de asemenea. pe lângă rădăcini. roz. dar și pentru uz intern. ulceraţii. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. mai ales pe tulpină și pe frunze. Face parte din familia ranunculaceelor. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Fructele au formă de nuculă. în primul rând. de a interveni în anemii. aritmii cardiace. Untișorul este o mică erbacee perenă. diuretic. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. cu adevărat. de aceea. afecţiuni ale căilor respiratorii. cicatrizant și astringent și. pe marginea izlazurilor. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. revitalizante. cu o înălţime maximă de 30 cm. rădăcina acestei plante. antispastice. doi tuberculi. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. la marginea pădurilor. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. este indicat în bolile de piele. răni. dar și o infuzie pentru băi. Ungurașul este o erbacee perenă. Florile sunt albe. saponină. fiind indicat. Preparatele de unguraș sunt emoliente. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. de a r evitaliza organismul. fiind antitoxic. de la câmpie până la munte. în liziere. Este o plantă meliferă. au culori diferite – purpuriu întunecat. Valoare medicinală are. în avitaminoze. iar florile. sciatică. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. Domenii principale de terapie – reumatism. Florile. hidropizie. din care se face. Denumire populară: bălţătură. Se folosește. groase și lucioase.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). infuzie. tanin. precum și ale bilei. Denumire populară: sălăţică. pentru uz extern. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. ungurașul făcând bila mai activă. apar primăvara. descongestionante. păroase și grupate. aparţinând de familia labiatelor. În sol formează. iarbă flocoasă. supozitoare antihemoroidale. . grâușor. pe marginea drumurilor de ţară. Ungurașul. în lunile aprilie și mai. Face parte din familia orhideelor. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. astringente. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. rezine. o tinctură. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. au peţiolul lung și multe nervuri. gutuiţă. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. mai ales în caz de scorbut. a potecilor și a cărărilor. antiseptic. Untișorul are virtuţi analgezice. colină. au formă de inimă și se consumă ca salată. de asemenea. extracte. Prezentare. galbene și strălucitoare. miros neplăcut și gustul amar-taninos. Întrebuinţări. Substanţe active importante: ulei esenţial. Totodată. Valoare medicinală are toată planta. Denumire populară: poroinic. liliachiu sau alb. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. Ungurașul crește pe o arie largă. expectorante. și în corectarea ritmului cardiac. Frunzele. Potrivit specialiștilor. stomahice. Frunzele sunt aproape rotunde. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. își merită pe deplin numele.

pentru întărire. Frunzele de la nivelul solului – mari. pistruilor și bătăturilor. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. Substanţe active importante: amidon. vermifugă și febrifugă. se afirmă că. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. verzișoară. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. amestecată cu alte ingrediente. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. glucoză. de culoare roșie sau roz. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. De exemplu. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. mucilagii. uneori este și cultivată. împotriva durerilor de dinţi. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. datorită valorii sale. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). protide. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. pentru fortificare. în combaterea inflamaţiilor urechii. loţiune tonică. Întrebuinţări. urzica are valoare alimentară.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Întrebuinţări. Aparţine familiei crasulaceelor. În general. urechelniţa era considerată. bătătura poate fi îndepărtată. la marginea pădurilor. aplicată pe mâini. Prezentare. prin gardurile dintre gospodării. dar și decoct. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. sirop. dar se mai prepară și suc. diuretic. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. cândva. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. pe stâncării. dă invulnerabilitate. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. a arsurilor. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. zaharuri. o înmoaie și. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. meliferă. Substanţe active importante: săruri astringente. Din acest motiv. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. în locuri părăsite. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. Se spune că o frunză de urechelniţă. Denumiri populare: urzică de pădure. Preparatul de urechelniţă este antifebril. de asemenea. untul vacii înflorește primăvara. și se fac și cataplasme. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. aplicată pe o bătătură. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. tulpina de urzică este fibroasă. piure de urzici. De altfel. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. Poate ajunge și până la un metru înălţime. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. Din aceste frunze se face infuzie. urzică creaţă. valoarea medicinală. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. Urechelniţa este utilizată. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. fiind. caldium. astfel. suc proaspăt. În medicina populară din Occident. Prezentare. uneori adăugându-se miere. în locuri părăsite joase și umede. bune uneori și pentru salată. Denumire populară: ţâţa mielului. este indicat și untul vacii. de fâneaţă. acid malic. La maturitate. . în medicina populară. În vârful plantei se află florile. antiseptic. prin ruine. cu anghinarea. însă. în lunile aprilie și mai.

siliciu. urzica impulsionează activitatea ficatului. usturoiul este o plantă cultivată. poate ajunge până la un metru. Urzica este. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. depurative. în bronșite. declorurante. mai apoi. vasoconstrictor. antiinflamator. antidiareice. Perișorii urzicanţi conţin histamină. în etapa de maximă dezvoltare. saponine. revitalizante. acetilcolină. C. Are proprietăţi diuretice. pe taluzuri. având o dispunere interesantă. inflamarea căilor respiratorii. seboree. în tufărișuri. tanin glucozide. plăgi supurante. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. deranjamentele stomacale și intestinale. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal. până pe la jumătatea plantei. emolient. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. de forma unei sfere turtite. într-un fel de mini-coroană. mai și iunie. În scopuri medicinale. Denumire populară: urzică albă. acid galic și acid formic. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. hipoglicemiante. tonice. din familia labiatelor. detoxifiante. Tulpina și frunzele sunt păroase. depurativ. mucilagii. ulei volatil. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. Preparatul de urzică moartă este astringent. B2. cât și frunzele. De asemenea. abcese. bronșite. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). ulei esenţial. Prezentare. Adus din Asia Centrală. practic. diuretic. din care se prepară infuzie și decoct. una dintre cele mai complete plante medicinale. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. K). provitamina A. emoliente. afecţiunile hepatice și biliare. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. cistită. în curele împotriva insomniei. ulei gras. expectorante. cât și pentru uz alimentar. pe lângă ziduri și garduri vechi. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. lecitină. antiseptice. astringente. Întrebuinţări. eczeme rebele. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). se vor consuma . din bulbi mai mici (căţei). desfăcându-se. varice. vitaminizante. expectorant. hemoragii interne. dar și hrănitoare. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. format. ulcer varicos. gută. ulcere. la rându-i. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. obezitate. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. la margine pădurilor. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Întrebuinţări. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. sugel alb. supuraţii. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. mătreaţă. diabet zaharat. hemostatice. litiază renală. hemoroizi. Substanţe active importante: săruri de potasiu. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. în revigorarea podoabei capilare. avitaminoze. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. tulburări digestive. ușor sedativ. cicatrizante. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. atât bulbul. Urzica moartă este o erbacee perenă.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. răni greu vindecabile. florile fiind albe sau ușor gălbui. reumatism. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. Astfel. antitusive. Înălţimea acestei plante. psoriazis. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. acid galic. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. Prezentare. hemoragii uterine. E. Denumire populară: ai.

cât și în tratamentele făcute de diabetici. var. combate hipertensiunea. Tonifică activitatea gastro-intestinală. îmbunătăţind funcţionarea acestora. stimulative și afrodiziace. stimulează circulaţia sanguină. Din acest motiv. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. Vanilia pompona. Florile vaniliei au culoare albă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. având capacitatea de a alunga duhurile rele. Prezentare. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. până la două-trei căpăţâni pe zi. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. de piele). Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. fortifiant. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. să se hrănească în mod parazit. intensifică activitatea bilei. În aceste condiţii. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. însă. Vanilia este o plantă tropicală. puternic șifonate. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. . usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Substanţe active importante: vanilozidă. inulină. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. piperonal. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. Denumire populară: varza nemţească. în cele din urmă. lemnoase. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. PP. totodată. fiind o liană din familia orhideelor. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. fiind. în care se află vanilina. Această vanilină va ajunge. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. un complex de vitamine (A. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. cicatrizant gastro-intestinal. antidiabetic. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. sabauda. Vanilia are efecte tonice. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. Se prezintă ca un arbust agăţător. Prezentare. întotdeauna crud. Substanţe active importante: săruri minerale. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. Fructul este o capsulă alungită. echilibrează activitatea bilei. B. anticoagulant. stimulând-o. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. sub forma unei păstăi. de colon. Întrebuinţări. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. de căpăţână. Întrebuinţări. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. De asemenea. planta ajungând. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. două substanţe specifice. Are tulpini lungi până la 100 de metri. Între varza albă. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. numită și varză nemţească. zilnic. C). microelemente. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. originară din America Centrală. și un dezinfectant activ. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia.

băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. calităţi medicinale. laxative. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. și ele. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. Substanţe active importante: saponine. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. consistente. foarte răspândită. Vâscul înflorește în martie-aprilie. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. înainte de a mânca. antialgice. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. sedative. lesne de găsit prin pășuni. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. afecţiuni ale căilor respiratorii. ci varza. ulcerul gastric. câte un pahar. gastrită. cu zeamă de varză de căpăţână murată. la rându-i. florile fiind unisexuate – mascule și femele. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. F. fier. de trei ori pe zi. folosit în formă necombinată. Cât despre varza de Bruxelles. varza. a echimozelor. vătămătoarea combate constipaţia. Tulpina vâscului este ramificată puternic. Dezvoltarea sa este perenă. colita. calciu. B2. a eczemelor. iar la noi că lecuiește de frică. ci și în diabet. C. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. iar modul de vieţuire semiparazit. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. PP. Tulpina este dreaptă.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. calităţi antianemice. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. sodiu. indiferent de specie. Face parte din familia leguminoaselor. iar florile – de culoare galbenă. Frunzele sunt mici. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. Sunt utilizate. ulcer). Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Specialiștii au identificat. rezine. fiind și laxativă. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. potasiu. tanin. eliptice. sedative. în părţi egale. dar și în preparate culinare. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. aceiași specialiști recomandă un preparat. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. Întrebuinţări. K. Face parte din familia lorantaceelor. Prezentare. B1. rămânând verzi tot timpul anului. arterioscleroza. uneori ramificată. De pildă. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. Substanţe active importante: proteine. . Fructul său este o păstaie. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. penat-sectate. cu unele accente sau calităţi specifice. prin tradiţie. astringente. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. amestecat. pentru vindecarea rănilor. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. Potasiul. mucilagii. la toate speciile de varză. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. a umflăturilor. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). amidon. Întrebuinţări. înainte de mese. răcelile. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. iunie și iulie. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. Ca laxativ. vitaminele A. Frunzele sunt mari. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. Pentru uz medicinal se recoltează florile. cicatrizante. din care se prepară infuzie și decoct. fâneţe. Prezentare. reglând tranzitul în intestinul gros. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. de unde și numele de vătămătoare. În general. glucide. calciul. benefice în afecţiuni precum gastrita. Varza roșie are.

fiind vasodilatator. inozitol. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. poţiuni. Întrebuinţări. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. la marginea pădurilor și în tufărișuri. substanţe amare. chiar și a celor canceroase. substanţe minerale. brad. Aparţinând familiei ramnaceelor. rizomul și vârfurile cu flori. întotdeauna. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. Substanţe active importante: saponine. dar și periferică. măr. face parte din familia scrofulariaceelor. bronșită). în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. Culoarea acestor flori este albastră. zaharuri. acid aleanolic. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. Fructul acestei plante este o capsulă. ulei volatil.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. cu niște dungi de nuanţă închisă. extract. fructul fiind o bobiţă neagră. acetilcolină. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. Prezentare. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. decoct. hipotensiv. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. precum și prin tufărișuri. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. Pentru a nu se face confuzii. prun. hipertensiune arterială. cireș. suc. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. dar cu lăstari verticali. În mod obișnuit. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. Este indicat în arterioscleroză. saponozide. De asemenea. Se prepară sirop. menopauză și simptomele acesteia. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. aminoacizi liberi. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. verigariul are circa trei metri înălţime. glicozide. Întrebuinţări. Denumire populară: stratorică. Prezentare. prostată. sirop sau decoct. antispasmotic. flavone. albă sau albtrandafirie. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. culcată. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Frunzele au formă de elipsă. dar și al reglării proceselor intime din organism. cu un spin. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. mesteacăn. trandafir. astm. dar și în alte păduri de foioase. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. epilepsie. planta fiind toxică. precum și vâscotoxina. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. macerat. în alte suferinţe cardiace. . dar și în zonele alpine – prin păduri. decoct. pulbere. Ventrilica. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. grupate sub formă de ciorchine. precum și în afecţiuni dermatologice. tuse convulsivă. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. Substanţe active importante: taninuri. extract. o erbacee cu tulpină păroasă. Se prepară infuzie. Denumire populară: spinul cerbului. isterie. convulsii. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. dar și în tahicardie. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. păr. Ramurile verticale poartă pe ele florile.

cu umezeală puţină – pe pajiști. din acest motiv. în industria vinurilor și a lichiorurilor. de exemplu. taninuri. În cantităţi mari. mucilagii. Vindeceaua este o plantă meliferă. Ca purgativ. Stachys germanica. Din acest motiv. cu flori pe ele. sedative. Prezentare. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. diuretice. preparatele de vindecea pot fi toxice. afectând mai ales ficatul. sunt indicate în constipaţie. vermifuge. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. Acţionează și asupra sistemului nervos. precum și în hidropizie. Vinariţa se administrează și în indigestii. Frunzele au un peţiol pronunţat. îmbunătăţind starea de spirit. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). acţiunea lor este intensă. Frunzele. uleiuri. Prezentare. litiazele renale. Tulpina este dreaptă. Substanţe active importante: betaină.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. Plăcut este și mirosul florilor. Datorită calităţilor sale tranchilizante. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. Vinariţa crește la umbra pădurilor. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. depurative. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. datorită aromelor sale. Crește în locuri cu mult soare. are proprietăţi aromatice. litiază urinară. perenă. Întrebuinţări. melancolie. compuși amari. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. substanţe amare. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. glucozide. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. Preparatele pe bază de vinariţă au. în formă de spic. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. isterie. în gospodăria tradiţională. Prezentare. În perioada de maximă vegetaţie. Vinariţa mai este folosită. Recoltarea se face în luna iunie. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. mucilagii. glicozide. de culoare purpurie. aparţinând de familia rubiaceelor. rujeolă. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. vinariţa a fost folosită. în icter. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. multă vreme. hidrolat. faringitele. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. ulei volatil. din care se prepară infuzie și decoct. Denumire populară: vineţică. În mod curent. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. în tufărișuri. Substanţe active importante: cumarina. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. tonice. cu multă lumină. Datorită acestui fapt. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. scarlatină. ușor muchiată. taninuri. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Apar în lunile mai și iunie. flavone. de asemenea. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Alte preparate: vin medicinal. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. Florile sunt mici. pe . Întrebuinţări. Întrebuinţări. Ca plantă medicinală. dar mai ales vârfurile tinere. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. Vineriţa este o plantă de munte. din loc în loc. între șase și nouă bucăţi. pe dealuri. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. Florile. Vindeceaua.

de formă ovală. palpitaţiile. adică butucul viţei de vie. care apar în lunile mai și iunie. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. epilepsia. Au. tanin. alcaloizi. antimicrobiene. cumarină. de multă vreme. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. lemnificate și flexibile. Prezentare. potrivit ultimelor descoperiri. Frunzele. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. săruri minerale. ca plantă ornamentală. vertijul. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. dermatologice. prin grădini. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. Tulpina. deranjamente intestinale. Face parte din familia labiatelor. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. dextroză. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. Florile au. totuși. inositol. sunt grupate în vârful ramurilor. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. hemoroizi. Florile. dar poate ajunge și până la un metru. a sângerărilor și rănilor gingivale. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. deși și aceștia au. aliment și medicament. fiind. sedative. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. ulceraţii și răni ale pielii. pielea omului se poate irita. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. cu tot cu flori. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. inflorescenţele fiind sub formă de racem. printre cele mai vechi plante cultivate de om. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. glucozide. de asemenea. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. au culoare albastră. Totodată. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. În mod obișnuit. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . antispasmodice. tuberculoză. agăţătoare. de culoare galben-verzuie. vermifuge. Se prepară infuzie. planta are o înălţime de 50 cm. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. ulceraţii stomacale și intestinale. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. heterozide. astringente. ramurile cu flori. vitamina C. Mirosul său – specific. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). rezine. Substanţe active importante: zaharoză. decoct. o culoare galben-verzuie. strugurii. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. fiind cultivat. ulei esenţial. târâtoare. Florile. tinctură. decoct. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. Fructul este o capsulă. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. avortive. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. grosime și multe noduri. fiind o plantă periculoasă. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. uneori roșie sau albă. Substanţe active importante: ulei volatil. Întrebuinţări. Întrebuinţări. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. decoct. cât și periferic. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. Se prepară infuzie. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. persistent – nu este prea plăcut. se pare. combate isteria. ginecologice. hemoragii uterine. dispuse în struguri. cataplasme. Denumire populară: rută. frunzele și vârfurile tinere. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. antiinflamatoare. Chiar și la o simplă atingere a plantei. pulbere. de obicei. antialgice. Ramurile sunt relativ subţiri. sunt crestate. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. rareori fiind lobate. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. ponderează variaţiile de rit m cardiac. aparţinând familiei rutaceelor. până la 20 de metri. extract. Viţa de vie înflorește primăvara. Prezentare. bufeurile. Este o erbacee cu un rizom scurt. Reglează ciclurile menstruale. Întrebuinţări. melancolia. se remarcă prin consistenţă.

au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. din care pornesc rădăcinile și stolonii. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Întrebuinţări. ulei volatil. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. cicatrizante. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. adormiţea. în amestec cu miere. Prezentare. Se prepară infuzie. umbeliferonă. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. în locuri cu lumină multă. Tulpina aeriană. Întrebuinţări. adică a fân. Substanţe active importante: glucozide. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. substanţe amare. Dezvoltă un rizom. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. În medicina populară. De asemenea. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). poala rândunicii. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. Face parte din familia convolvulaceelor. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. precum și taninuri. pe terenuri înţelenite. Este o plantă erbacee. Întrebuinţări. săruri minerale. prin urmare. extract. cât și în tulburări de menopauză. acizi. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. perenă. din care se prepară infuzie și decoct. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. iarba fânului. Hieracium transsilvanicum. Prin distilare. vitamina C. cu flori în formă de spiculeţe. Interes medicinal prezintă toată planta. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. antrenând benefic chiar și bila. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. . Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. a zonei abdominale. Denumire populară: părangină. combinate cu alte flori. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. este însemnată și. Folosite adesea în alimentaţia curentă. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. care se administrează mărunţită. prin pârloage. pe marginea drumurilor. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. în poieni și luminișuri de pădure. pe dealuri și munţi. Din florile de viţelar.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Substanţe active importante: cumarină. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. poţiune. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. deci. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. tinctură. poala Maicii Domnului. Florile. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Florile apar în lunile mai și iunie. frunzele de viţă de vie sunt. Prezentare. de aceea. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. lipsită de frunze sau cu frunze mici. grupate. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. în activitatea sa de secreţie și eliminare. sau sub formă de tinctură. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. Prezentare. Crește pe pajiști. în general.

fiind acoperită cu perișori tari. Tulpina. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. Fructul este o capsulă. arabinoză. ajunge până la 80 cm înălţime. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. vitamine. imunostimulatoare. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. păroase și peţiolate. Frunzele. aminoacizi. Florile. epuizare fizică și psihică. edeme. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. așezate ca un pendul. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. săruri minerale. pietrelor). de fapt. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. cistite. Întrebuinţări. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. ramnoză. sporește pofta de mâncare. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. antiinfecţioase și antiinflamatoare. dezinfectante. deosebit de important. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. decoct. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. au formă lobată sau penată. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. laxative. Substanţe active importante: flavone. Denumire populară: macul ciorii. Numele îi vine de la poziţia florilor. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. Se prepară infuzie. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. . frunzele fiind situate în vârful ramurilor. Sunt indicate în ulcere. Prezentare. reumatisme. scăderea capacităţii de apărare a organismului. o buruiană. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. enterocolite. înlesnește asimilaţia. febră. sub formă de buchet. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. în afecţiuni reumatice. apare îndeosebi în culturile legumicole. ramificată de la bază. boală infecţioasă gravă. Potrivit aceluiași specialist. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. extract. Hibiscus ternatus. abcese. Tulpinile au înălţime redusă. Această plantă care este. săruri minerale. antiinflamatoare. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. diuretice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. cicatrizante. Prezentare.

Face parte din familia rozaceelor. Florile. Tulpina. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. printre marii arbori. de obicei. din care se prepară infuzie sau decoct. Substanţe active importante: rășină. Valoare medicinală au. Importanţa lor. Prezentare. vermifug. totodată. ale tractului digestiv. depurative. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. în formă de pâlnie. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. fructele zmeurului. importanţa sa economică. făcându-și loc. diareea. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. Întrebuinţări. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. o dezvoltare anuală. uneori. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. însă. din punct de vedere medicinal. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. laxativ și chiar purgativ. fragarină. Denumire populară: bună dimineaţa. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Preparatul de zorele este descongestionant. Potrivit unor observaţii mai noi. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. faringita. fiind gustoase și aromate. convolvulină. Substanţe active importante: tanin. în congestii cerebrale. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. subţire. flavone. acizi. Fructele au culoare roșie. . precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. poate avea o lungime de trei metri. Zmeurul este un arbust de pădure. în deranjamente intestinale. desigur. săruri minerale. tinctură și o rășină. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). mai ales. au culori diferite. Prezentare. rinichilor. Ipomaea purga. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. Acest arbust poate fi întâlnit. frunzele. Potrivit specialiștilor. vitamina C. În ceea ce privește calitatea fructelor. chiar și de doi metri. Datorită acestor proprietăţi. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. astringente. dar. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. și în formă cultivată. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. laxative. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. în primul rând. Întrebuinţări. mai ales albastru și mov-roșcat. dată fiind.

blochează dezvoltarea tumorilor. Galactogog .favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. Antiemetic . Albuminurie .elimină substanţele dăunătoare. Bactericid .care răspândește o aromă. Anorexie . toxice din organism.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire. Astringent . popular .somnifer. Venotonic .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog .inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. echilibrează secreţiile. Hemostatic . Coleretic . Antiseptic . Revulsiv .hormoni feminizanţi. Estrogeni .substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale.hemoragii digestive. Dismenoree . Antispastic . combate dezvoltarea microbilor patogeni. Depurativ (sau detoxifiant) .sânge în urină.substanţă sau preparat care stimulează inima.substanţă care face gura pungă. Antihistamic . al altor boli asemănătoare).substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.tulbură activitatea inimii. Hematurie . Stomahic .acţionează împotriva unor forme de alergie.acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. Enterită .provoacă transpiraţia. determinată de o congestie ușoară. Antihemoragic .oprește dezvoltarea microbilor. Aromatic . în sânge și produc o intoxicare a organismului. Bacteriostatic . ajută la cicatrizare.fortifică venele.care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită . Melene . întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Soporific .boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină.fortifică uterul. Edem .situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.roșeaţă a pielii. Secretolitic .împiedică formarea de secreţii. În limbaj Avitaminoză .acţionează împotriva viermilor intestinali.aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Antimitotic . .inflamarea vezicii biliare. Emenagog . Congestie .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi. conţinutului acestora.reglează menstruaţia. Sudorific .aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat.inflamaţie a căilor biliare.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor. Angiocolită .tulburări de digestie.favorizează secreţiile gastrice.fără vitamine.stopează sau combate hemoragiile.cu acţiune împotriva microbilor.ucide microbii.oprește hemoragia. Cardiotonic . Dispepsie .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare. Uremie .retenţie de apă în ţesuturi.comprimă ţesuturile. accelerând astfel digestia. substanţe care ajung Uterotonic .inflamaţie a vezicii urinare. reglează bătăile inimii. Cistită .stimulează secreţia biliară a ficatului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . Diaforetic . Citostatic .provoacă transpiraţie. Carminativ . peste normal. Antihelmintic . Enterocolită . apărută ca urmare a unor boli. Anafrodiziac (anafrodisiac) . Eritem .împotriva tumorilor.dureri menstruale.

Editura Ceres. vite și păsări. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. București. Kirkpatrick Betty – Home remedies. București. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Fiat Lux. Editura Miracol. – Mic atlas de plante. 1968. Editura Academiei. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. 20.. 2000 5. UK. 1987. 14. București. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 18. Librairie Grund. Editura Polirom. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni.A. Valnet Jean – Fitoterapia. Editura Academiei. Bereșiu Ileana. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. 2000 6. Editura Academiei. București. București. a ll-a. 2000 13. 1985. Editura Ceres. Bojor Ovidiu. Popovici Lucia. Pârvu Constantin. tratamentul bolilor cu plante. 1985. 1993. lași. 2003. 21. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Axei Springer. după datinile și credinţele poporului român. 1998. Geddes & Grosset. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Ciofit Ruxandra. București. 19. 1985 8. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. București. București. ghid practic. București. București. lași. Editura Z 2000. supliment (DEX – S). Moruzi Constanţa. ed.. Todor I. București 9. București. București. Godeanu Stoica. 1974. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. R. Gunter Ernest – Hrana vie. 2001. Saragea M. 1962. Editura Academiei. Niţă Ibrian Elena – Plantele.O. 17. Editura Saeculum I. 1999. București. Editura Medicală. 2003. Editura Miracol. 16. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. București. 2000 7. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. Editura Vestala. 1978 2. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Editura Fiat Lux. Editura Didactică și pedagogică. 15. partea a treia. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. 1999. Editura Ceres. o speranţă pentru fiecare. 11. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. Coiciu Evdochia. Toma Ion – Atlas botanic. Editura Venus. . București. aliment și medicament. Editura Polirom. ediţia a lll-a. 2003 4. București. 12. București. București. 2002 3. 1988. ediţia a lll-a. Editura știinţifică și enciclopedică. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Editura Garamond. București. x x x Faune et flore d' Europe. 10.