DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

....... Broccoli. Mătrăguna................ Hibiscus..... Ghizdeiul................. Linariţa................................ Caisul.... Limba broaștei. Feriguţa....... Degetărelele..... Colăceii babei....... Creţușca... Levănţica..................... Drobușorul... Coacăzul negru.......................... Lăcrimioara.................... Agrișul. Leușteanul......... Cacao/Arborele de cacao..... Bozul.... Cafeaua/Arborele de cafea..... Lintea......... Coriandrul..... Măslinul...... 67 Jneapănul.......................... Mangoldul...... Iarba mare.................. Lemnul câinesc....... Ghimberul...... Curcuma/Curry. Gălbăjoara......... 41 E ..... 4 A . Limba mielului..... Dediţelul.......................... Măselariţa................ 48 Eucaliptul. F... Feniculul...... Ghinţura pătată... Coada racului....................... Dracila. Camforul/ Arborele de camfor........ Ipcărigea............. Drobiţa....... Castanul................ Bobul..... Cimișirul........... Macul de câmp..... Ghinţura albastră....... Iarba broaștelor. Lichenul câinilor... 53 H ........... Hreanul.......... Anghinarea........ Mango.... Calomfirul. Călinul...... Lichenul de stejar............ Brândușa de toamnă.......... Busuiocul.......... Măcrișul................. Frasinul. 12 C ........... Alunul.. Măceșul............... Ananasul....... 74 .... Bănuţii..... Merișorul.......... Feciorica. Foaia grasă. Bradul. Hrișcă..... Crinul de pădure.... Gălbinelele.. Degeţelul lânos................ Cucuta de apă.... Izmușoara de câmp... Arnica.... Buretele de stejar................. Limba boului.. Floarea paștelui..... Coada zmeului...... Cucuta..... Ienupărul........... Arinul negru......... Bamele.. Mesteacănul. Mărgelușele... Cocotierul..... Grâul....... Cânepa.. Brâncuţa................... Cătușnica............ 20 D ................. Feriga.. Dafinul......... Ginsengul......... Mazărea.... Mandarinul...................... Aloea.. Chinina/Arborele de chinină... Brădișorul.. Lemnul dulce..... Dovleacul.. Albăstrelele........ Maghiranul... Fagul. Mărarul.............. Iarba șarpelui............ Isopul.... Ardeiul iute..... Asmăţuiul.. Coca....... Dudul......... Leurda......... Mărul........................... Gutuiul......... Angelica de pădure.. Ciumăreaua......... Izma broaștei.......................... Ciumăfaia............... Cerenţelul.. Fluierătoarea. Curpenul de pădure... Genţianele (Ghinţura galbenă................ Ghinţura violetă).......... Crușânul............ Creţișorul....... Chimenul. Coada șoricelului......... 59 Hameiul... 48 G . Angelica................... I ........... Mărul lupului.................. Degetarul galben............ Castravetele............... Dumbravnicul. Floareasoarelui. Drojdia de bere.. Dalacul........... Bananierul........ Chili/Arborele de chili............. Iarba de șoaldină........... Brusturele......................... Cartoful..... Lingureaua... Curmalul...... Brânca.. Ciuboţica cucului.. Macul de grădină... Bătrânișul.. Fumăriţa.... Iarba grasă.................. Inul..... Grape-fruitul/Grepfrutul..... Cireșul și Vișinul.................... Meiul...... Căldărușa...... Captalanul.....Afinul.. Cornul.... Iarba lui Cristofor................. Bobornicul. Fucusul/Alga fucus................. Mate. Ceapa........ Dentiţa.......... Coada calului...................... Cornul secarei..... Cimbrul de cultură... Fragul... Coroniștea. Cuișoarele/Arborele de cuișoare........... Bujorul de munte.. Lăsniciorul........ Drobul....... Cola.. Cătina albă............................... Brebenelul...... Iedera..... Cicoarea........ L ......... Cuvânt înainte ...... Liliacul................................... Ceaiul........................ Lumânărica............ Iarba roșie......... Arahidele............... 67 M ...... Laptele câinelui........... Lămâiul................... Mătăciunea... Ginko biloba.......... Amăreala.......... Cimbrișorul. Ghimpele............ Anasonul..... Lemnul Domnului........... Fasolea...................... Ghiocelul.............................. Buruiana de trânji. Izma bună (Menta).... Iarba neagră.. Cornaciul..... Gălbenelele.. Măcrișul iepurelui.. 61 J ..... 5 Cuprins B . Armurariul.......

Ulmul.......... Vătămătoarea....... Talpa mâţei.................. Vineriţa.. Scaiul măgăresc. Nucul.................. Mușeţelul roman............. Virnanţul.. Rogozul.. Pepenele verde...... Strugurii ursului....... Muștarul negru.... Moșmonul...... 95 P ...... Vulturica.... Socul...... Varza creaţă. T ..... Stuful........ Scumpia....... Ridichea......... Omagul.................. Sunătoarea................. 90 O .......... Scaiul dracului........................... Păpălăul..... Mutătoarea.............. Migdalul............................. Zmeurul..... Ochiul lupului.. Ungurașul................. Salvia..... Pătrunjelul...... Morcovul sălbatic....... Nemţișorul de câmp.................... Năutul... Salata verde....... Papaia........ Troscotul.... 137 Ţ .... Salcâmul. Sănișoara.. Răculeţul.. Soia................................. Trifoiștea de baltă..... Sorbestreaua......... Pătlăgica vânăta. Ricinul..... Pelinul......... Sfecla roșie.............................. Urechelniţa.... Mușchiul de munte... Turiţa mare............... Vâscul............................... Obligeana. Vindeceaua... Orzul. Mutulica............ Usturoiul...... Prunul........................ Rostopasca.................................... Rodiul/Rodia...... Splinuţa.. Pinul.......... Tulichina....................... Volbura... Pecetea lui Solomon.......................................... Scorușul de munte........ Nufărul galben............. 135 Șofranul............. Siminocul.......... Plesnitoarea... Yucca U .............. Vinariţa.. Ovăzul.. Rozmarinul..... Roiniţa. Murul....... Ventrilica................ Roua cerului.... Năpraznicul. Portocalul. Tămâiţa........ Nu-mă-uita...... Tătăneasa........ Mirtul.......................... Morcovul de grădină.......... Urzica.... Tarhonul.. Părul............ Secara............................ Pătlagina....... N .................... Mușeţelul.............. Schinduful.... 144 Ţelina............ Troscotul de baltă... Rodul pământului............ Păducelul.. Sulfina........ Porumbul.. Toporașii.... Piersicul............ Schinelul........................................ Scaiul ghimpos......... Smochinul..... Pirul....... Salcâmul japonez....... Trei fraţi pătaţi...... Roiba.. Mojdreanul......... Sporiciul.... Plopul negru. Untișorul. Spanacul........... Pătlăgica roșie.............. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul...... Patisonul... Oreșniţa. Scânteiuţa............. Napul... Năsturelul.... Sovârvul....... 157 Bibliografie selectivă ... Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ............................ Răchita roșie........ Viţa de vie. Piciorul lupului. Tuia/Arborele-vieţii... Ștevia... Vanilia.......................... Porumbarul......... Nalba mare.. Untul vacii.... Sparanghelul..... Scaiul vânăt...... Urzica moartă.............. 145 V .............. Ruscuţa de primăvară. 118 Ş . Trifoiul roșu.......... Stejarul................. Pochivnicul................. Osul iepurelui... Podbalul.............Mielăreaua... Verigariul......... Stirigoaia........ Muștarul alb.......... Slăbănogul.... 155 Zămoșiţa......................... Ţintaura...................... Săpunariţa...... Odoleanul/Valeriana.......... Prazul.. Traista ciobanului............... Mierea ursului. Pufuliţa...... 155 Z .......................... 158 ................ Sclipeţii..... Piretrul...... Nalba neagră........... 99 R ............. Popâlnicul iepuresc... Salba moale.. Păstârnacul..................... Nufărul alb........... Piperul de baltă............... Scara Domnului.. Răchitanul..... 112 S ... Păpădia. Orezul............. Pepenele galben..... Turta............. Piperul negru.. Spânzul. Trandafirul...... Păștiţa... 149 Y ............ Saschiul..................... Silurul...................... Zorelele...... Reventul.. Teiul... Sânzienele....... Talpa gâștei....... Viţelarul.. Susanul.... Negrilica...............

între adânc de mare și vârf de munte. lumea animală. oamenii. deși istoria oamenilor ne arată. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. Se spune. în timp ce plantele au harul divin. .să-i zicem. există o lume pe care trebuie. deplină și strălucitoare. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. spre practicile și terapiile naturiste nu e. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. modă. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. răsfăţ. noi. cu natura. altceva. ci o necesitate și un incontestabil temei. neobosiţi și adesea pasionaţi. Cu încredere și la modul practic. să ne-o apropiem. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. Desigur.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. desigur. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. așa cum deja încercăm să regăsim. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. lumea faunei.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. Între hotarele mierii și ale laptelui. vital . desigur. nicidecum. parcă. Vorbim aici despre lumea vegetală . pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. în pace și în armonie. întru binele și echilibrul nostru. beneficiile vor fi nepreţuite.

tulburări ale circulaţiei sângelui. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. de culoare verzuie sau roșcată. în micoze. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. cunoscute sub numele de agrișe. Culoarea lor poate fi verzuie. Din frunze se face infuzie. zaharuri. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. dezinfectant intern. neomirtilină. coronarită. Mai nou. În tratamente naturiste. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. iar frunzele. valoarea economică a afinelor crește. și un activ agent antidiareic. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. Agrișul crește în zona montană și subalpină. diabetul. cu zahăr. de mici dimensiuni. Aparţine familiei saxifragaceelor. din care se prepară un decoct. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. acizi. de la circa 800 de metri în sus. fiind considerate un aliment ecologic. la maturitate. vitamina C. gustul fiind dulce-acrișor. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. De altfel. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Florile. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. Se prezintă ca un arbust scund. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). Denumire populară: pomușoare. Taninul se găsește nu numai în frunze. Afinul este. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. Fructele. ci și în fructe. Afinul crește pe munte. De asemenea. În condiţiile vieţii moderne. Prezentare. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. Atât frunzele. gălbuie sau chiar roșiatică. prin tufărișuri și păduri. Prezentare. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. Fructele conţin pectine. au formă lobată. antihemoragic. gută. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. Întrebuinţări. agrișele . sechele de infarct. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. Frunzele sunt oval-alungite. iar florile au culoarea roz-palid. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. afine de munte. De asemenea. mirtilină. Apare și sub formă cultivată. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. mai ales pe timp de noapte. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. culoarea verde. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. păroase. afine. afinele sunt plăcute la gust. dar nu sunt de neglijat nici fructele. afecţiuni reumatice. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. Agrișul este un arbust cu o înălţime.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. totodată. Denumiri populare: pomușoare. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. dezvoltându-se în mai-iunie. până spre golurile alpine. faringite. inclusiv miere. sunt comestibile. Reduse ca dimensiune. în permanenţă. Acrișoare. diuretic. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. ramurile sale având. ceaiul de frunze. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. dar și pentru consum în gospodărie. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. desigur. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. cuprinsă între 60 și 150 cm. Face parte din familia ericaceelor. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. provitamina A. coacăze. Din fructele de afin. Ramurile sale sunt spinoase. Afinul este un arbust bogat ramificat. sau ceva mai deschis – spre grena. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. Fructele sunt de culoare neagră. alcool și alţi ingredienţi. stomatite. și pot fi consumate ca orice fruct.

și împotriva diareii. dar mai ales ca un bun purgativ. floarea grâului. purpurii. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. tanin. În practica medicinală curentă. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. diuretic. în tratamente privind iritaţiile oculare. pectine. cianină.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. Agrișele au și o mare valoare medicinală. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. Substanţe active importante: vitaminele A. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. prin efectele sale tonifiante. Albăstrelele se folosesc. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. dar poate fi utilizată și planta întreagă. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. sunt galbene sau roșii. dispuse în formă de spic. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. B1. în afecţiunile cardiace. Înfloresc din iunie și până în septembrie. acizi – mai ales acidul citric. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. de 50 – 60 cm. C și P. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. Totodată. în principal. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). Agrișele sunt recomandate. Substanţe active importante: centaurina. păroasă. floarea paiului. Prezentare. dar în cantităţi mai mici. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). În practica naturistă. Întrebuinţări. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. în inflamaţii ale pleoapelor. însă. și în curele de slăbire. ramificată. cu încredere. precum și un diuretic natural și eficient. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. în curele de dezintoxicare. În mod obișnuit. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. Aloea provine din zona mediteraneană. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. Întrebuinţări. cărnoase. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. iarba frigurilor. stomahice. dar și acidul malic sau tartric. Are frunze foarte groase. Datorită conţinutului lor. ajungându-se să se consume. Întrebuinţări. fosfor. în mod obișnuit. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. . de asemenea. lanurile de grâu și secară. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. în România se găsește numai cultivată. în combinaţie cu alte plante medicinale. Aloea prezintă interes pentru femei. Prezentare. pilule laxative. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. adică în conjunctivite. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. B2. granule. taluzurile drumurilor. totodată. și nu numai. se face cură de agrișe. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. până la 1 kg de agrișe pe zi. și în suferinţele reumatice. lemnificată. Datorită condiţiilor climatice. Sucul se poate utiliza. Au efecte. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. vineţea. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. Potrivit specialiștilor. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. La maturitate. cu succes. în gută. tătăișă vânătă. potasiu. În mod obișnuit. astringent. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. calciu. sodiu. Acţionează. din care se extrage sucul de aloe. în industria alimentară. a reumatismului. Florile. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. vermifuge. aloea se remarcă. Denumiri populare: măturică. tulpina albăstrelelor este păioasă. dar și un bun digestiv). consistente. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. și în stare proaspătă. cu bune rezultate. Ca plantă medicinală. Preferă locurile uscate și însorite. sau se potenţează. pelargonină.

Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. de fapt. Fructul de ananas. întotdeauna. de obicei. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. iar frunzele. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. ananasul este o erbacee. Polygala vulgaris. mai nou. în vârf. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. Fructele. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. Substanţe active importante: azotaţi. a stomacului. de ulm. în amestec cu arborii de bază sau la margine.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. În cazul amărelii. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. bronșita. Cu proprietăţi astringente. Întrebuinţări. însă. tuberculoza pulmonară. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). Prezentare. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. albastre. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. Alunele de pădure sunt. Amăreala crește prin fâneţe. totodată. ci și frunzele și. pe marginea drumurilor. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. cel mai adesea albastre. materii grase. și un bandaj gastric. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. aproape ovale. de stejar. Fructul este o capsulă. ci și în menţinerea unei stări generale bune. mai nou și sub formă de extract. valoare medicinală are toată planta. sub formă de tufișuri. fier. Rizomul este scurt. Alunul înflorește devreme. Poate crește până la cinci metri înălţime. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. decoct și suc. Florile sunt sub formă de mâţișori. tusea convulsivă. Întrebuinţări. aparţinând familiei bromeliaceelor. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. datorită acestei compoziţii de excepţie. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. Poate fi întâlnit și pe pajiști. în martie. Ca plantă medicinală. vitaminele A și B. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. cupru. Prezentare. o inflorescenţă sub formă de spic. Valoare terapeutică au nu numai alunele. Este o plantă perenă. în 1493. violete. sub formă de decoct. după cum îi spune și numele. Crește prin pădurile de fag. sistemul respirator. deoarece poate irita tractul digestiv. gustul ei fiind. provocând o secreţie bronșică masivă care e. așa cum îl știm noi de la piaţă este. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. calciu. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. potasiu. fosfor. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. În practica medicinală se utilizează. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. pe terenuri înţelenite. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. magneziu. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. frecvent în zona dealurilor. au un peţiol de unu-doi centimetri. adică alunele. puternic amar. glicozide. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. În cantităţi mari. fiind foarte hrănitoare. fluidifiantă și expectorantă. precum și ca fortifiant. . Prezentare. alcoolul specific numit poligalită. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. Uneori se folosesc doar florile. Denumire populară: șopârliţă. a sistemului nervos. În mod obișnuit. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc.

iarba îngerilor. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. precum și în calciu și fosfor. Întrebuinţări. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. penate. Din acest motiv. reglează activitatea intestinală. Din aceste părţi se prepară infuzie. dar mai ales anticancerigene. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. Are înălţimea de 40 – 70 cm. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. iar florile alb-verzui. chimion dulce. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. . sucul de ananas este și un bun pansament gastric. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. De asemenea. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. Angelica este o plantă erbacee aromatică. gastritelor. praf de rădăcină. În terapii externe. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. Ca plantă medicinală. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. Substanţe active importante: ulei volatil. dar și în vitamina A. anasonul stimulează pofta de mâncare. Anasonul este o plantă anuală aromatică. substanţe grase. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Este o plantă cultivată de om. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. Mai nou. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. aniș. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. bădean. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. Potrivit specialiștilor. au formă de umbelă. Face parte din familia umbeliferelor. precum și în bucătărie. Frunzele acestei plante sunt mari. Dacă este bine preparat și păstrat. buciniș. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. Denumiri populare: chimen dulce. tinctură. ulcerului duodenal. Denumire populară: angelină. anison.5 metri. mici și albe. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. Întrebuinţări. enterocolitelor. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. aparţinând familiei umbeliferelor. acid cinamic. bromelina este cel mai preţios compus. La nivelul tractului digestiv. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. ananasul este recomandat la desert. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. Din punct de vedere medicinal. vin tonic. având și proprietăţi antispastice și carminative. Utilizat în terapia unor boli importante. adică imediat ce a fost stors din fruct. Datorită bromelinei. ci și frunzele. destul de mult. și în industria băuturilor. bulbul și rădăcinile. La recoltare se culeg seminţele (fructele). vitamina C. dar în concentraţii mai reduse. Frunzele sunt puţine și rare. Prezentare. polizaharide. pectine. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. deci este de dimensiuni reduse. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). Totodată. Anasonul este folosit. Prezentare. din care se extrage un suc foarte plăcut. precum și în cele de combatere a celulitei. Florile. tot complexul de vitamine B. Prin prelucrare. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%.

asemănătoare cu niște capitule. Aparţine familiei compozitelor. revigorând această activitate. Florile sunt mari. cu frunze mari. se spunea cândva. Substanţe active importante: terpene. Pentru terapii medicinale se folosesc. Poate atinge doi metri înălţime și are. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. Anghinarea este o plantă perenă. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. mangan. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. Întrebuinţări. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. angelicină. prin tradiţie. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. tinctură. Cândva. încă din vechime. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. pulbere de rădăcină. fiind consideraţi legume. elimină surplusul de colesterol). cumarine. au formă penat-sectată. multe ramificaţii. sudorific. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. Întrebuinţări. spinoase-sticloasealbicioase. fosfor. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. cucută. fiind cunoscut. ostol. Prezentare. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. flavone. reumatism. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. colorate în roșu-violaceu. Datorită calităţilor sale. . dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. Anghinarea se folosește în gastronomie. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. În acest caz. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. ca antispasmodic. de asemenea. fier. zaharuri. adică infuzie. Aparţine familiei umbeliferelor. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. rizomii (împreună cu rădăcinile). starea de oboseală generală. prin iulie și august. cremă. gros. Rizomul este puternic. diuretic. C. florile fiind roze sau roșiatice. polifenoli. în păduri. și în medicina veterinară. la gătit. lipsa de poftă de viaţă. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. de asemenea. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. brândușă de toamnă. Întrebuinţări. această specie de anghinare este cultivată. grupate câte două sau trei. vitaminele A. pe fâneţe. expectorant. carminativ. Substanţe active importante: ulei esenţial. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Angelica de pădure se întrebuinţează. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. Prezentare. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. Denumiri populare: angelină. de obicei. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). în preajma apelor curgătoare. medicinale și nu numai. Angelica de pădure este recomandată. rășini. în partea a doua a verii. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. afecţiuni respiratorii. În general. iarba îngerilor. Substanţe active importante: cinarină. rahitism. dar și limbul frunzelor. lipsă de poftă de mâncare. Frunzele. oxidaze. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. tulburări menstruale. angelica era socotită plantă-minune. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. zarzavaturi. în lunci. ca remediu în bolile de rinichi. Se poate utiliza și planta întreagă. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. imperatorină. în terapii. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. B. vin tonic. cu precădere. dar și seminţele. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. lipide. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile.

de asemenea. F. din fructul de ardei se prepară pulbere. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. precum și vitaminele A. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. numeroase săruri minerale. B2. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. ardeiul iute creează disconfort. enteritele. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. ardeiul iute regularizează digestia. ateroscleroza. originară din America de Sud. Fructele. . în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. Folosit drept condiment. frunze spinoase. și ca plantă medicinală. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. Florile ardeiului iute. deci. celor mai mulţi dintre noi. în facilitarea tranzitului intestinal. ardeiul iute este. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. surmenajul. Au și efecte diuretice. hepatitele cronice. rădăcină cărnoasă și aromată. hemoroizii. deși se formează în partea aeriană a plantei. infecţiile intestinale. de-a lungul timpului. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. Florile au culoarea galbenă. galbene sau roșii. Consumat în cantităţi mai mari. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. Utilizat în alimentaţia curentă. sunt verzi. sunt grupate și au culoarea albă. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. roșie. în oboseală fizică accentuată. fiind și un bun detoxifiant. dar efectele purgative sunt însemnate. dar care încă ascunde destul de multe secrete. reglează activitatea rinichilor. Aparţine familiei papilionaceelor. Prezentare. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. enzime. cirozele hepatice. în culturile mari. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. mărește pofta de mâncare. numită capsicaină. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. tanin. B1. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. Arahida este o erbacee anuală. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. A fost evidenţiată. precum și în tratamentul eczemelor cronice. vitaminele A. care se ia în loc de alcool). O plantă familiară. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. În anumite condiţii. De altfel. alune de pământ.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. Întrebuinţări. de exemplu. are tulpină ramificată. aproape 50% din conţinutul alunei). Înflorește din iunie până în septembrie. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. uneori. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. Denumire populară: alune americane. mici și numeroase. galbenă sau violetă. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. se coc în pământ. De pildă. În mod obișnuit. Întrebuinţări. B2. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. Prezentare. Forma pentru tratament – ceaiul. Fructele. are acţiune antimicrobiană. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. uimesc. flori galbene. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. energetice și medicinale rămânând intacte. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Pentru uz medicinal. la tonifierea. B1. Dacă e folosit în cantităţi moderate. anghina pectorală. dar merită luate în seamă. la revigorarea corzilor vocale. tinctură și chiar decoct.

Interesul pentru această plantă este determinat. frunzele se dispun sub forma unei rozete. ca expectorant. Prezentare. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. preferând zonele aproape aride. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. armurariul are frunzele mari. armurariul face parte din familia asteraceelor. reumatismelor. Potrivit unor observaţii și studii recente. în primul rând. de asemenea. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. Denumiri populare: arginţică. cu ţepi. Originar din zona mediteraneană. extracte. Ed.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Întrebuinţări. În tinereţe. scoarţa acestui copac este cenușie. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. Este o plantă iubitoare de mult soare. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. frumos colorată în purpuriu. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. se găsește o substanţă specifică. Întrebuinţări. inclusiv alcoolul. să echilibreze activitatea ficatului. rinichi. ficat. în acest sens. din care se prepară pulbere. de virtuţile sale medicinale. Frunzele. revigorând sistemul circulator. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. decoct și cataplasme. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. În primul an de viaţă al plantei. sistem circulator). și nu numai. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. în general. De asemenea. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. silimarinul. Arinul negru crește pe terenuri umede. specialista C. varicelor. aparţinând familiei betulaceelor. tincturi. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Prezentare. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. dar împodobită și cu spini. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. lată ce scrie. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Din frunze se prepară o tinctură. însă. În acest context. Substanţe active importante: în frunze. Unii specialiști (J. silimarinul fiind capabil să regleze. Florile au forma unor mâţișori. scai argintat. iar din seminţe se fac făinuri. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. numită silimarin. silimarinul are proprietăţi antitoxice. aproape rotunde. Z 2000). Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. în păduri cu arboret amestecat. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. la nivelul solului. Substanţă activă importantă: taninul. în intoxicaţiile cu medicamente. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. de pildă). De asemenea. Se mai folosesc și frunzele. ca mijloc de apărare. paraliziilor. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. sub formă cultivată. greţurilor. Valnet. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. în zăvoaie. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. în intoxicaţii chimice.5 metri și care poartă pe ea floarea. sunt lipicioase. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. Arinul negru este un arbore puternic. . Denumire populară: anin.

Substanţe active importante: vitaminele C. Plantă perenă. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. carul zânelor. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. prin luminișuri. Înflorește în lunile iunie. ci numai extern. luxaţii și chiar rupturi musculare. Tulpina este ramificată. Crește în zona montană și subalpină. de arnică. precum și în tratarea laringitei acute. pășuni. PP. săruri minerale. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. În flora spontană. În mod frecvent. originară din India. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. ulei eteric. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. iulie și august. locuri virane. hidropizie. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. litiază renală (pietre la rinichi). scorbut. laringită. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. Este cultivat pentru mirosul său. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. Fructele au culoare neagră. substanţe azotoase. la detoxifierea acestuia. va fi puternic. colină și coloranţi carotinoizi. Prezentare. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. ci echimoze. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. Din acest motiv. Florile. hașmaciucă. Din arnică se prepară infuzie. formează capitule. în mod curent arnica nu se utilizează intern. cicatrizante și decongestive recunoscute. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. Prezentare. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. ci și la frunze și rădăcini. Pentru uz medicinal se recoltează. Întrebuinţări. de culoare galben-portocalie. Compusul specific este arnicina. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. B2. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. B1. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. de obicei. înălţime 15-70 cm. Datorită calităţilor sale medicinale. reumatism. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. asmaţuchi. fiind folosit în bucătărie. Bama este o plantă anuală. De altfel. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. Prezentare. frunzele și lăstarii. tinctură și unguent. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. contribuind. chiar asistenţă din partea medicului. pajiști. contuzii. Ca plantă medicinală. contuzii). uneori gălbui. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. decoct. cum ar fi dermatozele. hematoame. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. Denumiri populare: carul pădurarilor. Florile sunt albe. Înflorește în partea a doua a verii. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Substanţe active importante. Aparţine familiei . Denumiri populare: hasmaţuchi. podbal de munte. Întrebuinţări.

cu toate acestea. remarcându-se prin colorit. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. B. pot consuma flori fierte de bananier). cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. este agentul medicinal . vitaminele A. În mod curent se folosesc lăstarii. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. de altfel. fiind prezentă. Florile. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Din planta de bază.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. laringite. bananele fiind produse de florile femele. florile și. sunt mici și rotunde. hidraţi de carbon. care. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. beta-caroten. Se prepară infuzie. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. dr. bronșite. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. consumate „cu discernământ”. C și E. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. Tulpina. tincturi. laxative. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. săruri minerale. poate ajunge până la opt metri înălţime. Face parte din familia musaceelor. fiind utilă în procesul de creștere. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. se extrage un ulei. și mai ales în întărirea sistemului osos. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. Această plantă erbacee. planta moare. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. până la un metru lungime. Cu toate acestea. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. totuși. Datorită florilor sale. la rându-i. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. se pare. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. fiind albe sau roșiatice. Ovidiu Bojor. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. C și PP. vitaminele A. diuretice. adunate în capitule. O inflorescenţă de bananier ajunge. bineînţeles. Musa sapietus. antiscorbutice. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. ca și din celelalte părţi. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. în general. mucilagii. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. ierboasă. Bananele au calităţi importante. având o greutate de 30 – 40 kg. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. rădăcinile. enzime. se prepară extracte. În păstăile de bamă se găsesc proteine. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. dar și pentru seminţe. totuși. ce are și ea valenţe medicinale. această plantă este cultivată și pentru decor. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. Atât păstăile. potrivit dr. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. Face parte din familia compozitelor. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. Și. păroase. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. părăluţe. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. Întrebuinţări. se obţine suc. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. După ce a rodit. decocturi. infuzii. epilepsia). Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. fiind afrodiziace. B. Denumiri populare: bănuţei. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Banana este recomandată copiilor. Substanţe active importante. fiind considerate foarte nutritive. Substanţe active importante: bananele conţin protide. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Bananierul are flori femele și flori masculine. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. Prezentare. Întrebuinţări.

iar tulpina ramificată. ulceraţiilor scorbutice. tonifiante. Potrivit medicinii populare. Originară din America. Totodată. semănând. Ca plantă medicinală. Babornicul este socotit. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. rășini. fructele. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. erbacee. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. Întrebuinţări. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. florile având culori diverse. a apelor curgătoare. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. Au. la refacerea tractului gastro-intestinal. de asemenea. Face parte din marea familie a compozitelor. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. Înflorește în mai și iunie. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. dr. reumatism. traumatisme. totodată. furunculoze. aparţinând familiei scrofulariaceelor. de altfel. dar și pe terenuri părăginite. fiind și un diuretic rapid. în liziere. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. Bătrânișul este o plantă anuală. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. în caz de hemoragii. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. pentru purificarea sanguină. pe lângă izvoare. Bobornicul este o erbacee perenă. albastru-deschis. pecingenilor. albastru. ca orice buruiană nedorită. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. deși se găsește lesne în flora României. bobornicul e folosit în bolile de astm. în reumatisme și gută. gută. Este indicat. o importanţă deosebită având florile. Înflorește în lunile iulie. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. insuficienţă hepatică și renală. în tratamentul pistruilor. contribuind la eliminarea acidului uric. pârloage. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Totuși. tanin. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. întrucâtva. amestecul din această plantă (tulpini. un revitalizant important. însemnate proprietăţi depurative. expus și nu prea consistent. determinând dezvoltarea globulelor albe. mai ales ca plantă ornamentală. tulpinile. cu cele de urzică moartă. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. florile fiind albastre. de la câmpie până sub munte. Prezentare. precum și tocătura. astm. Ion Gherman. Apare și în variantă cultivată. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. efecte diuretice. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. tuberculoză și boli ale ficatului. flori) pot fi folosite. în culturi. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. Sunt. Întrebuinţări. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. august și septembrie. precum și în scrofuloză. cât și intern. Potrivit prof. Preparatele obţinute din bătrâniș au. pe marginile drumurilor. încă din vechime. Crește. liliachiu. bobornicul este mai puţin cunoscut. târâtor. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. acum este prezentă în toată Europa. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. Potrivit specialiștilor. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. febra). Bobornicul dezvoltă un rizom lung. Prezentare. Fructul de bobornic este o capsulă. Utilizare – atât extern. laringită. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. contribuind. frunze. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. cum ar fi alb-gălbui. sub formă de comprese și cataplasme. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. Întrebuinţări. sucul din bobornic având. . în primul rând. de asemenea.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal.

purgativ. cât mai mult bob. vitaminele A. hidropizia. cu miros neplăcut. formând adevărate păduri în locuri umede. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). acid malic. bradul înflorește în lunile maiiunie. păstăile tinere. edemele. Florile bobului sunt albe. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. fier. acid tartric. Întrebuinţări. dar se utilizează și coaja și rășina. sedativ. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. fiind muchiată. Florile sunt albe. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. calităţi de agent revulsiv. în colonii. roz. pe terenuri virane. Crește. Această plantă. În mod surprinzător. Bozul înflorește în lunile de vară. substanţe grase (1.5%). Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. Prezentare. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. natriu. În mod discret. boabele verzi. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. cât și în bolile de prostată. pe pășuni. grupate în inflorescenţe. magneziu. Bobul este o erbacee anuală. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. originară din Asia. drept jertfă. Întrebuinţări. zaharuri. la marginea pădurilor. constipaţia. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. cu coajă groasă. boabele coapte. Frunzele au formă de ace și. este diuretic.5%). iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. florile. Are frunze mari. fiind înrudită cu socul. Prezentare. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. De asemenea. nefritele. vitamine. Mult mai multe utilizări au fructele. Pentru uz medicinal se culeg florile.20 metri. prin pârloage. Principalul preparat medicinal este infuzia. cistite. Substanţe active importante: taninuri. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. glucide. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. cojile păstăilor și. fructele. potasiu). Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. Din flori se prepară infuzie. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. C. substanţe amare. se pare. chiar violete. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. Arbore de mari dimensiuni. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. poate fi întâlnită numai în culturi. B. coaja rădăcinilor. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. esenţe parfumate. . goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. Putem da aici exemplul lui Pitagora. nu cad în anotimpul rece. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. Bradul face parte din familia pinaceelor. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. Denumire populară: fasole mare. depurativ. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. În acea zi se ofereau zeilor. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. protide. în locuri părăsite. Bobul este un aliment foarte hrănitor. Denumire populară: bozie. care își îndemna elevii să consume. bineînţeles. cu toată încrederea. având. celuloza 7. tonic. după cum se știe. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. adesea. frunzele. dar și medicinală a bobului. favorizează transpiraţia. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%.

Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. culcată pe pământ. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. hepatitele. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Pentru terapii medicinale se culeg sporii. răni deschise – mai ales la copii. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Sporii au culoarea galben-deschis. flavone. în primul rând. de la deal până la munte. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. fiind bune și siropul sau mierea.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. . Prezentare. rareori molidul. Întrebuinţări. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. din care se prepară o pulbere. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. Prezentare. pălămidă. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. din care se ridică frunzele. Prezentare. din timpuri străvechi. dacă. precum și laringitele și faringitele. în intertrigo. precum și în arsuri. fiind un antiinflamator eficient. cumva. Confruntându-se cu răcelile. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. dermatite. Medicina populară a introdus. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. Pentru medicaţie se culeg frunzele. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. poate fi și acuma. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Astfel. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. Denumire populară: pedicuţa. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. În uz intern. Întrebuinţări. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. culoarea fiind verzuie. lemnele căzute. Plantă perenă. pietrele. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. săruri minerale. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. Are tulpină păroasă și flori galbene. nu ne convin medicamentele moderne. firește. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. anotină). cu o tulpină lungă de până la un metru. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. barba ursului. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). uneori cu accente spre brun sau chiar verde. vârfurile cu tot florile de pe ele. părţile tinere ale plantei. în nevralgii. Prin urmare. Întrebuinţări.

brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. cu sfârșit letal. deci o plantă periculoasă. se pare. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. . Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. Se spune că în Colchida. purpurii. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. cu brânză. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. Această inflorescenţă poate fi verde. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. cu înălţime până la 13 cm. multicolor și frumos mirositor. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. există riscul unor grave intoxicaţii. precum un chiorchine. o regiune din zona estică a Mării Negre. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. breabăn. Prezentare. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. cum ar fi cancerul. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. în locuri umede. de mărimea unei nuci. sunt melifere. Altfel. adică sunt erbacee perene. recunoscute din ce în ce mai mult. Erbacee micuţă cu flori liliachii. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. este otrăvitor. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. cu ouă. dar și ca un diuretic eficient. cu paste. botrytis. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. o renumită vrăjitoare. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Denumire populară: conopida broccoli. ajungând la înflorire abia toamna târziu. violete. Florile. Rizomul este dezvoltat și. gălbui. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. ci mai rară. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. Fructul. Substanţa activă importantă este colchicina. bine puse la punct). democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. În acest sens.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. var. Prin urmare. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Denumiri populare: brebenea. Prezentare. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. roz. Prezentare. Întrebuinţări. de cele mai multe ori. galbenă sau violetă. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Bulbocapnina este o substanţă toxică. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. coricavină și bulbocapnină. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. gol pe dinăuntru. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. trăia Medeea. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. Întrebuinţări. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. în culori albe. dar și gătită cu carne. De asemenea. Ca plantă medicinală. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. Are și calităţi medicinale.

Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. putând fi folosite. ulei volatil. Florile. lucioase. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. taninuri. rareori roz sau albă. Face parte din familia ericaceelor. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. săruri de potasiu. anemii. de culoare roșie. Întrebuinţări. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. deranjamente digestive. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. totodată. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. Brusturele este o plantă maiestuoasă. glucide. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. foarte dezvoltată. Întrebuinţări. stimulând creșterea părului.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. de la câmpie până la munte. consistente. captalan. decoct. consistente și de mici dimensiuni. tanin. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. precum și în afecţiuni respiratorii. Prezentare. săruri minerale. Denumiri populare: ciulin. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. intern sau extern. În cantităţi mari. Se prepară infuzie. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. Din brusture. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. lipan. și astenia de primăvară. deci. puternică. Este. numit uneori și smârdar. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. cât și prin înălţime – până la 1. dar și în tratamente dermatologice importante. de asemenea. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. Alte substanţe: vitamine din clasa B. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. de asemenea. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Fructul este o capsulă. în osteoporoză. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. sunt dispuse altern. Prezentare. Este. de asemenea. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. Substanţe active importante: ulei eteric. Când se usucă. Întrebuinţări. Bujorul de munte. florile. betacaroten. inulină (în cantitate mare). Prin urmare. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. în amestec cu alte plante. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. groase. un bun depurativ. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. . vitamina K. își pierd o parte din proprietăţi. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. extract. eczemelor și furunculozei. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. prin uscare. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. în combaterea hemoragiilor. celuloză. Rădăcina este. cum ar fi tratamentul furunculozei. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. inflorescenţa devine scaiete. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. de un verde adesea întunecat. ramurile tinere cu tot cu flori. brusturele combătând. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. Substanţe active importante. Frunzele. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. cu succes.3 metri. late. au un miros plăcut.

Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. în timp. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. Există credinţa potrivit căreia. fiind. la prepararea diferitelor mâncăruri. antispastic. bosioc.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. Întrebuinţări. Planta înflorește în lunile mai. În bucătărie. Datorită aromei sale plăcute și persistente. putregaiul alb al lemnului. aduce liniște în gospodărie. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. planta lui Hristos. din ce în ce mai mult. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. se utilizează ca pansament. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. Datorită modului său de hrănire. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. busuiocul este utilizat. floarea bisericii. În natură. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. . dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. aparţinătoare de familia labiatelor. multă vreme. Fiind o plantă saprofită. lipsa poftei de mâncare. florile fiind albe sau roz. pe vremuri. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. Este vorba. Înflorește în iulie-august. În medicina populară românească. tot cu busuioc se tratează și. pe tulpinile copacilor bătrâni. altfel greu de vindecat. Denumire populară: trânji. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. bronșite. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. Face parte din familia orhideelor. stomahic. Denumiri populare: vasilisc. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Prezentare. Florile au culoare închisă. Busuiocul este un bun stimulent general. rădăcinile sunt cărnoase. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. bazilic. iunie și iulie. fiind un hemostatic destul de puternic. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. nu întâmplător. o orhidee de pădure. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. antifungic. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. Buruiana de trânji nu are clorofilă. încâlcite. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. brună și miros a miere de pădure. De asemenea. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). În medicina populară. buruiana dragostei. colici și balonări intestinale. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Întrebuinţări. Prezentare. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. fiind considerat plantă sfântă. busuiocul se cultivă. pus la icoană sau în grinda casei. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Chiar migrenele. dezvoltate. deci. carminativ. în casele de la ţară. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. persistent. Fructul este o capsulă. de fapt. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. borjolică. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. Plantă foarte cunoscută. Denumire populară: iască. răceală. mătăcină. Se zice că la nașterea Domnului. în lipsă de altceva. și în industria cosmetică. mai ales al pădurilor de foioase. Întrebuinţări. nevralgii. buretele de stejar a fost folosit. vomă. fiind folosit. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. de fapt. fiind antibacterian. Substanţe active importante: oestragol și linalol. Trăind pe copaci. Buruiana de trânji este o plantă perenă. busuiocul are locul său. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. buretele de stejar produce. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. Prezentare. mai ales pe stejari și fagi.

În cazul arborelui de cacao. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. deopotrivă. cu poftă. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. apoi cafeina și teina. inclusiv sub formă de alimente. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. mult mai complexe și mai diverse. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. la eliminarea clorurilor. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. arborele de cacao și. Potrivit unor cercetări de dată recentă. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. Pentru noroc. Prezentare. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. pentru suflet. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. cu suprafaţă aproape lucioasă. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. De pildă. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. în special. Asemenea cafelei. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. un fir de busuioc din grinda casei.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. Coffea excelsa. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). aminoacizi. Prezentare. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. Coffea robusta. adică arborele de cafea. În schimb. obţinându-se pudra de cacao. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. În vechiul sat românesc. adică boabele de cacao. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. enzime. fiind cărnoase și consistente. La fel ca băutura de cafea. totuși. cu virtuţi tonifiante. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. ci și. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. sau chiar frunzele. euforizante și chiar afrodiziace. de exemplu. valoare medicinală au boabele. ce conţin până la 30 de seminţe. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. contribuind. Face parte din familia rubiaceelor. însă. zilnic. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. boabele de cacao. cu nervuri puternice. pentru spor și bine în viaţă. în Arabia i s-au descoperit calităţile. conţin săruri minerale. Desigur. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. fiind socotit o plantă miraculoasă. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. adică untul de cacao. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). în care s-au aflat boabele. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. Florile apar la subsuoara frunzelor și . neapărat. Întrebuinţări. În realitate. De altfel. Pe lângă aceste substanţe. respirator și digestiv. pentru copii frumoși și sănătoși. ci și asupra sistemelor cardiovascular. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. Se recomandă. care în mod obișnuit se macină.

Caisul înflorește primăvara. compot sau fructe uscate. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. foarte sensibili. levuloză și glucoză și. apoi cafeonă. Fructele. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. de exemplu. roșie și. aromate și apetisante. aspectul său fiind foarte frumos. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. boabele. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. totodată. un adevărat accelerator al inimii. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. cobalt. B2. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. Întrebuinţări. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. Prunus armeniaca. fiind. cafeaua contribuie în mod cert. magneziu). astringente și diuretice. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. în primul rând. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. fosfor. provocându-le insomnii și agitaţie. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. cu încredere și speranţă. rahitismului. ci și mireasma florilor sale. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. Originar din China. că dilată căile respiratorii. asteniilor. fiind aclimatizat. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. Cafeaua este și un bun diuretic. Componentă a vieţii moderne. în primul rând al scoarţei cerebrale. însă. valoare medicinală au. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. Asupra unora cafeaua are efecte majore. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. de strai de sărbătoare. violetă. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. copiilor le este interzis consumul cafelei. care este un adevărat medicament. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. Astfel. fluor. de foarte multă vreme. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. brom. Din boabe se extrage cafeina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. Caisul este. Întrebuinţări. Pom fructifer. Cafeaua. este un tonic puternic al sistemului nervos central. fier. întârzierilor de creștere. În dezvoltarea sa. deci. potasiu. în cele din urmă. copiii fiind. miraculoase. nimic nu e dovedit. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. care are forma unei cireșe. Caisa are o valoare energetică semnificativă. vitamine – B1. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. prin efectele sale psihoenergizante. Cafeaua este. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. Totuși. bolnav de hidropizie). . Din acest motiv. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. totodată. dar a murit relativ tânăr. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. cu marginile fin crestate. a lucrat foarte mult și cu succes. C și. face parte din familia rozaceelor. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. insomniilor și chiar în stări depresive. Frunzele sunt de formă ovală. de multă vreme. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. În cazul arborelui de cafea. și în Europa de sud-est. mai ales. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. vitamina A. Interesant e fructul. Prezentare. caisul s-a răspândit în toată lumea. Se consumă și sub formă de suc. un arbore comun în spaţiul românesc. în cantităţi însemnate. tanin. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. și chiar coaja.

Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. substanţe amare. Ele au. oboseală accentuată. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. pentru decor. ușor cărnoase. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. captalanul are frunze mari. oboseala complexă. gripa. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. extracte. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. se încearcă . cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). Înflorește înainte de înfrunzire. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. preparatele de captalan au efecte antispastice. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. antiseptice. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. contorsionat. se știe. Totodată. fiind acoperită cu perișori foarte fini. prin lunile august și septembrie. tonice. Întrebuinţări. ulei eteric. late. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. de culoarea galbenă. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. prin tradiţie. Rizomii se culeg toamna. cu dezvoltare perenă. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. Substanţe active importante: camfor. fiind antispasmodice. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. reumatisme și gută. al râurilor. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). Potrivit unor observaţii mai vechi. prin zone mlăștinoase. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. cataplasme. borneol. fiind iubitor de apă. de tensiune nervoasă. Substanţe active importante. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. mixturi. tanozoide. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. flavone. în captalan au fost evidenţiate două substanţe.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. spasmele stomacale. prin martie-aprilie. Întrebuinţări. tincturi. Prezentare. mai nou. se dezvoltă târziu. pulbere. însă. consistente. este puternic. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. frunzele și florile. Prezentare. migrenele.5 metri înălţime. calmante. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. Preparatele de calomfir sunt eficiente. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. adesea. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. Are un rizom puternic. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. Rizomul. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. Crysanthemum balsamita. adică tulpina subpământeană. Florile. vasodilatatoare. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. analgezice. și alte proprietăţi. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. Denumire populară: vetriceaua. Tanacetum parthenium. aparţinătoare de familia compozitelor. expectorante. Întrebuinţări. Până în prezent. de asemenea. Se prepară infuzie. combătând stările de spirit confuze. Practic. gros. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. Crysanthemum vulgare. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. Această plantă se cultivă. Sub formă de infuzie. Calomfirul este o plantă erbacee. Legat de această ultimă recomandare. de isterie. Prezentare. calmează reumatismele și alte dureri din organism.

Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. Își are originea în peninsula Balcanică. Cândva. acid folic. vitaminele A și C. Cel mai important preparat de castan este decoctul. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. Castanul înflorește în mai și iunie. cea mai mare fiind foliola mijlocie. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. cartofi copţi sau fierţi în coajă. magneziu. o hrănire completă. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. dischinezii biliare. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. În cazul castanului. cartoful este foarte ușor digerabil. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. Întrebuinţări. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. Denumire populară: castan porcesc. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. obezitate (cartofii nu îngrașă!). fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. culoare ce apare. disfuncţii intestinale. B6). Pentru uz medicinal se prepară suc. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. În alimentaţie. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. B2. cataplasme. cu ghimpi. Cartofii dulci. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. se utilizează tuberculul. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. artrite. protide. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). verde. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. făină de cartofi. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. lipide. fosfor. castanele. acid citric. Denumiri populare: baraboi. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. esculozidă. fraxină. frunzele și florile. Adus și aclimatizat în Europa. oferind. mangan. În secolul al XVIII-lea. Prezentare. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. În momentul coacerii. acid malic. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. Substanţe active importante: amidon. Înalt până la 30 de metri. . Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. o vreme. castan sălbatic. În afară de tuberculi. Florile cartofului sunt albe sau violete.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. Prezentare. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. hepatite. În pământ. Din toate acestea se obţin. cartoful a fost folosit. potasiu). Datorită calităţilor sale nutritive. de obicei. practic. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. barabulă. fier. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. decoct. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. prin procedee specifice. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. vitaminele din grupul B (B1. mult mai mare decât o nucă. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. cupru. dar și pentru terapii. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). Mai mult decât atât. litiaze biliare. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. terci de cartofi cruzi. a medicului. ca hrană pentru animale.

înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. fiind. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. săruri minerale. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. atât de obișnuită. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. siliciu. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. Prezentare. sub formă de clopot. Căldărușa este o erbacee perenă. Substanţe active importante: vitaminele A. de altfel. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. potasiu. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. util în bucătărie. B și C. rareori simplă. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. lipide. vasoconstrictoare. colorate în albastru. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Întrebuinţări. azotaţi. un tonic și un reechilibrant digestiv. Denumire populară: clopoţei mari. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. fier. Prezentare. De asemenea. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. antiinflamatoare. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. quercitină. influenţând. Preparatele de castan au acţiune astringentă. totodată. proprietăţi medicinale. flavonoide. filochinonă. celor slăbiţi. Tulpina este ramificată. acoperită cu peri aspri. mucilagii. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. în combaterea ridurilor. S-a constatat. roz. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. Ca depurativ.000 de ani și chiar mai mult. castravetele. pentru terapii preparându-se un decoct. convalescenţilor. Seminţele. ușor cordiforme. Prin urmare. ulcerele varicoase. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. în inflamaţii diverse ale pielii. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. castan întâlnit în culturi. hemoroizii. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. sulf. Fructul acestei plante. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. fosfor. ale cărui fructe sunt comestibile. Fructele castanului dulce. întrucâtva. flebitele. este indicat în gută. alb sau violet. Frunzele sunt mari. mai ales în combaterea formării calculilor. Întrebuinţări. în pecingini. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). în frunze – astragalină. sunt indicate și în hrana copiilor. săruri de calciu. Fierţi. prin fluidizarea fluxului sanguin. caroten. . Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. glucide. de detoxifiere. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. Florile sunt galbene și se aseamănă. totodată. varicocelul. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. ca agent de curăţire. vrejurile și cârceii de castravete au. în castane – saponine (în primul rând escină). Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. dar cu vârful ascuţit. circulaţia sângelui. Datorită calităţilor lor. cât și extern. sunt comestibile. Rămânând în acest registru cosmetic. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. cu o stea. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. umflarea ficatului. are și o serie de proprietăţi medicinale. tulburările de menopauză. fiind energizante și remineralizante. fiind utilizat atât intern.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. în mod pozitiv. de asemenea.

B2. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. Întrebuinţări. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. în Tratat de hrană vie). căldărușa este o plantă otrăvitoare. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. liziere. De asemenea. tanin. deci. precum și lichior. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. rășini. maximum cinci. Frunzele au mai mulţi lobi. Substanţe active importante. Poate fi întâlnită în flora spontană. în zone mai pietroase și apropiate de ape.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. dar poate fi și cultivat. salicilină. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. înflorește în martie-aprilie. dispuse în ciorchini. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. cătină cenușie. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. În parcuri. Acest ceai poate fi considerat aliment. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. acid nicotinic. Florile sunt mici și galbene. nefiind comestibile. Întrebuinţări. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. mate pe spate. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. aparţinător familiei eleagnaceelor. Aparţine familiei ranunculaceelor. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. Florile sunt grupate. rareori ajungând până la cinci metri. Se prepară sub formă de tinctură. Potrivit acestora (de ex. reumatism. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. urticarie și deranjamente intestinale. dar despre care se știe că este toxic. remarcându-se vitaminele B1. Fructele fermentate pot fi și distilate. Prezentare. cătina albă se folosește. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. cătină de râu. tufărișuri. Atenţie. De altfel. acizi. Flori care. uleiuri. Elena Niţă Ibrian. inozitol. Prezentare. decoct. având culoarea albă. Călinul crește prin păduri. precum și în descântece. PP. căldărușa este și cultivată. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. Cătina este un arbust spinos. se spune. Alte substanţe: acid folic. C. mai nou. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. spune despre cătină că nu doar tratează. Uneori. Întrebuinţări. cât și în diverse boli de piele. liziere. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. ci și hrănește. Cătina albă crește în flora spontană. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. Se poate. Fructele. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. În general. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). extract fluid. Având proprietăţi sedative. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. . Denumiri populare: cătină. prin fâneţe. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. tufișul de nisip. Face parte din familia caprifoliaceelor. fiind o frumoasă plantă ornamentală. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. în bucătărie. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. ca plantă ornamentală. poieni. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. astringente și mai ales sedative. se poate prepara un vin de cătină. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. tufărișuri.

vasodilatatoare. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Deși cunoscută ca un excitant. cu frunzele de stejar sau de urzică. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. plăcut. Întrebuinţări. Prezentare.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Cătușnica este. Denumire populară: ceai chinezesc. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. de asemenea. Prezentare. Întrebuinţări. Datorită acestor proprietăţi. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). au frunzele ceaiului. în nevralgii și în boli psihice. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Desigur. P și B2. deosebit de expresive. tulpina de cânepă este total lemnificată. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. Substanţe active importante: canabinol. săruri minerale. totodată. dar și medicinală. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. uneori chiar mai mult. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). Ceaiul face parte din familia theaceelor. cu marginea crestată. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. La maturitate. Se obţin extracte și se prepară tincturi. tetrahidrocanabinol. Răspândește un miros specific. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. vitaminele C. Cânepa cultivată este o plantă anuală. originară din India. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. oarecum asemănătoare. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. excitante. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. sunt împărţite în foliole lanceolate. tanin. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. cătușnica are proprietăţi calmante. iată. înaltă de aproape un metru. bronșită cronică. Întrebuinţări. sirop și vin medicinal. au formă ovală și sunt ușor crestate. Florile ceaiului. Pentru medicaţie. netedă. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. dense. Se pare că unul dintre . precum și acţiune analgezică. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. cafeină. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. emfizem. mai ales flavonele și catehinele. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. Florile. revitalizante. originar din China. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. Prezentare. smălţuit. Pentru terapii. Utilizate în exces. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. Preparatele din cânepă au. În prezent. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. dar și tonice. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. ca formă și desen al nervurilor. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. fiind o plantă aromatică. Ceaiul este și un bun antioxidant. Potrivit cercetărilor. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. În acest caz. Se folosește și pentru combaterea tusei. sunt mari și au culoarea albă. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. diuretice. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. mari. canabidiol. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Frunzele. în ulcere gastrice. poate fi întâlnit în mari culturi. Fructul este o nuculă brun-cenușie. de culoare galben-verzuie. Substanţe active importante: teofilină. În mod ciudat. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. Valoare alimentară. de o banală plantă medicinală. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. Poate atinge înălţimea de un metru.

călţunul doamnei. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. celulita. în toată lumea. ulei volatil. ale vezicii și căilor urinare. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. Întrebuinţări. prezentându-se ca niște mici capitule. și riscul de boli cardiovasculare. menstre cu dureri. Originară din Asia. pulbere. Astfel. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. De asemenea. Prezentare. albe-gălbui. cuișoriţă. zaharuri. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. precum și disulfură de alil și propil. Decoctul de tulpină. Este o plantă bienală. amigdalite. astfel. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. Întrebuinţări. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. gingivite sângerânde. Fructele sunt niște achene. Cerenţelul este o plantă zveltă. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. în mod decisiv. colesterolul. obezitate. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. Florile de ceapă sunt mici. în acest caz fiind respins de . infuzie. al scoarţei cerebrale. la gătit. o enzimă. tanin. zaharuri. Ceapa conţine enzime. cu proprietăţi antiinfecţioase. B2 și C. deci. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. pe marginea drumurilor. dispuse grupat. Ca plantă medicinală. Datorită teofilinei. Substanţe active importante. grăsimile rele. floarea mândrei. Prezentare. epuizare fizică și nervoasă). motivând. apăsător. După cum se știe. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. Are flori galbene. litiaze renale. semnificativă. nu se va lua niciodată o doză prea mare. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. minerale esenţiale. Denumiri populare: ridichioară. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. contribuind. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. cu o tulpină dreaptă și un bulb. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). antiseptice. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. vitaminele A. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. Fructul este o capsulă. cu miros specific. abcese dentare. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. ceapa se cultivă. plăgi. macerat. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. De asemenea. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. la eliminarea apei din ţesuturi. Se prepară sub formă de decoct. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). dar mai ales rădăcina. pe maidanele unde cresc bălării.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. amidon. în boli ale rinichilor. pe taluzuri. gumirezină. reducând riscul de cancer. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. grăsimi. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. Are și efecte analgezice. hemostatice. B1. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. precum și în structurile musculare ale organismului. aparţinând familiei rozaceelor. acţiunea bactericidă fiind puternică. în pleurezii. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. în prezent. face parte din familia liliaceelor. Substanţe active importante. printre altele. tinctură. în tratarea leziunilor bucale. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. oboseală. insuficienţă hepatică. prin tradiţie. puternică. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. plasate în partea de sus a plantei.

rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. Utilizarea chininei . chimenul poate fi întâlnit. chinconină. a cistitelor. decoct. infuzie. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. extracte fluide.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. De asemenea. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. tincturi. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. în fâneţele de sub munte și în cele montane. dar se găsește și în flora spontană. din care se prepară infuzie. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. malaria). macerat. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. extractul de cerenţel sau. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. chimion. cașete. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. de culoare albă. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. sunt dispuse sub formă de umbelă. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. revigorante. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. infuzie. Cândva. Înălţimea acestei plante – până la un metru. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. Întrebuinţări. bronșitele. pipărus. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. berii. Prezentare. blocajele secreţiilor bronhice. tinctură. bactericide. Întrebuinţări. cataplasme. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. Se prepară pulbere. Substanţe active importante: chinină. pilule. Chimenul este o plantă cultivată. În prezent. Întrebuinţări. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. Substanţe active importante. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. pulbere. Din aceste seminţe se prepară decoct. Aparţine familiei rubiaceelor. extract. mixturi. enterocolitele. de obicei. Arborele de Chili este o plantă exotică. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). pur și simplu. Prezentare. sedative. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. Denumiri populare: secărică. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. Florile. tanin. detoxifiante. Prezentare. Partea care conţine chinină este scoarţa. de tihna abdomenului omenesc. În flora spontană. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. aparţinând de familia monimiaceelor. chincomidină. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. săruri minerale. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. chinidină.

Este recomandată și în anemii. Din cimbrișor se prepară o infuzie. de pe care se ridică ramuri. pe marginea drumurilor. infecţiile grave. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. Prin mușuroire. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. dar și ca infuzie. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. efectele nu sunt de neglijat. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. tanin. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. Pentru utilizări în scopuri medicinale. dar și compuși amari. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. digestie leneșă. constipaţia cronică. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. Ramurile au flori în partea superioară. convalescenţe. Cândva. obţinându-se andivele. andivă. aromat. în aplicaţii dermatologice (furunculoze.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. membră a familiei labiatelor. Se folosește și în bucătărie. Poate atinge o înălţime de 1. Întrebuinţări. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. Chinina are efecte benefice. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. dar și în partea aeriană. Din păcate. cimbrișorul de pajiște. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. Substanţe active importante. Planta are un pronunţat rizom târâtor. o contribuţie importantă având-o fosforul. În flora spontană. astenii. afecţiuni cardiace. Denumiri populare: floricică. în afecţiuni precum tuberculoza. Florile sunt de culoare albastră. pe pășuni. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. se găsește fosfor. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. Prezentare. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. Ca plantă medicinală. colină. Crește în flora spontană – pe pajiști. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. Folosit la mâncăruri. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. infecţii urinare. regularizează digestia. inclusiv rădăcina. sub soarele verii. Cicoarea conţine un ulei volatil. pentru aromatizarea unor mâncăruri. diabetul. desigur. sub formă de tufe. În mod curent. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. produce diureză. dischinezia biliară. iar rădăcinile toamna. mireasma sa persistentă fiind un calmant. purifică sângele). Altfel spus. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. în rădăcina de cicoare. cimbrul sălbatic. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. o aromă unică și agreabilă. Este o plantă perenă. Întrebuinţări. inulină (un polizaharid). în acest caz. cimbrișorul de fâneaţă. cât și în flora spontană. în activitatea lor de îngrijire . andivie. cunoscute de foarte multă vreme. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. Totuși. Tonic general bun. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. având o acţiune antiinflamatoare intensă. septembrie. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. litiaze. în anemii. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. la reducerea febrei. însă. pietre la rinichi și la vezică. De notat. august. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii.20 metri. acnee). mult mai largă. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. Înflorește în lunile iulie. adevărate colonii ce răspândesc. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. Pe lângă acești compuși. speranţe diabeticilor. cicoarea se întâlnește în fâneţe. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. Deci. Denumire populară: cimbrișorul de câmp.

roșie sau portocalie. în nuanţe roz sau violet. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. care este un alcaloid. este în blocarea cancerului. în combaterea anemiilor de primăvară. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). Contribuie la revigorarea coardelor vocale. uneori. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. tratamentul se va întrerupe. în primul rând). Denumiri populare: lămâioară. uneori. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. reumatismul. Florile sale sunt foarte mici. doar partea superioară a plantei. Asemenea cimbrișorului. Este folositor și în terapii privind ficatul. din care se prepară un decoct. coaja și frunzele. carvacrol. Prezentare. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Datorită buxeninei. mai fragedă și cu flori. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. Potrivit dr. Mai este folosit. Din acestea se prepară infuzie. precum și un expectorant deosebit de activ. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. a anorexiei. precum și în menţinerea igienei bucale. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . Întrebuinţări. Poate trăi până la 600 de ani. Combate febra și acţionează și ca sedativ. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. culoarea lor fiind. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. Prin tradiţie. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. dischinezii biliare. compuși amari. Este una dintre cele mai longevive plante. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. și ca arbust decorativ.30 a albinelor. Valenţe terapeutice au rădăcinile. care se adaugă la un litru de apă. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Atât cireșul. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. timol. Prezentare. Alexander Reinhardt. iarba cucului. Substanţe active importante: ulei eteric. înaltă de 10 – 15 cm. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. în prealabil. Nu prea înalt (maximum șapte metri). Tot dr. ci că așa îi este felul. crește bine în locurile cu lumină puternică. lămâiţă. Crește în tufe. tanin și mai ales săruri de potasiu. Deci. cineol. Cimișirul este folosit. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. În orice caz. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. se pun 80 g). Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. Întrebuinţări. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. excepţional rol am putea spune. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. însă. tuse. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. enterocolite. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. rășină. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. Prezentare. faptul acesta a fost dovedit în laborator. cu succes. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. Prunus cerasus (Vișinul). Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). Are efecte în astmul bronșic. adică nu sunt întotdeauna verzi. decoct sau tinctură. medicul. Întrebuinţări.

Sub formă de decoct. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. calciu. Denumire populară: laur. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. Înrudit cu vișinul comun. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. Prezentare. deosebită). De asemenea. tincturi. precum și sâmburii de vișine și cireșe. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. Datorită importanţei sale medicinale. neplăcut. cu bune efecte în sistemul digestiv. de fapt. Primula elatior. ci și frunzele. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. rădăcini albe. pe maidane. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. mai ales prin locurile părăsite. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. au formă de pâlnie. fiind. au și fructele ca atare. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. de asemenea. albe. îngroșate și bogate în vitamina C. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Ciumăfaia este o erbacee anuală. bolăndariţă. la deal și munte. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. Substanţe active importante: saponozidele. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . Ciuboţica cucului are. cu tot cu rădăcini. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. Aparţine familiei solanaceelor. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. Efecte medicinale. Prezentare. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. Au valoare medicinală și frunzele. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. efecte asupra nervilor. Fructul este o capsulă ovoidală. Este vorba. Totodată. la marginea platformelor de gunoi. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. Ciumăfaia crește în flora spontană. Frunzele sunt de mari dimensiuni. pe pajiști. se fac comprese și poţiuni expectorante. în zonele unde au fost construcţii. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. Tulpina se ramifică. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. care sunt moi. din care se prepară prafuri. pe fâneţe. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. Primăvara. enzime. cu un rizom viguros. Denumiri populare: ţâţa vacii. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). peste care se toarnă miere sau un sirop. comprese. ţâţa oii. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. dar plăcut. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. prin iulie-august. diferite extracte. pielita. Florile sunt galbene. tonic. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. infuzie. siropuri. Ambele fac parte din familia primulaceelor. iar florile. totodată. anglicea. despre două plante perene. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. ţigări antiastmatice. în luminișuri. un diuretic activ. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. florile și seminţele. potasiu. cu ţepi moi. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). însă. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. cistita. pielonefrita. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. Întrebuinţări. Valoare are nu numai lemnul său. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. este un bun expectorant. vitamina C.

Se prepară infuzie. stările de agitaţie. Întrebuinţări. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. care sunt dispuse în ciorchini. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. o mare valoare alimentară și terapeutică. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Coacăzul auriu. ci și frunzele. artrita. dispuse în raceme. în liziere. De asemenea. scopolamina. afecţiunile ficatului. apoi guanidina. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. Aparţine familiei leguminoaselor. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. atropina. care se găsește în seminţele de ciumărea. nevralgiile. dar și decoct. la rându-le. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. fiind. Tulpinile îi sunt ramificate. în părţile joase ale terenurilor virane. emulsină. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. chiar și în frunze. are o înălţime de până la doi metri. poate fi folosită și în zootehnie. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). cât și sub formă de culturi. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. Substanţe active importante: hiosciamina. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. au culoare liliachie. Arbustul de coacăz negru. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. fapt ce face ca această plantă atât de toxică.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. Ciumăreaua este o erbacee perenă. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. și atât de neplăcut mirositoare. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. Întrebuinţări. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. viermi intestinali. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. toxică pentru oi. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. Denumire populară: pomușor. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. Fructul acestei plante este o păstaie. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. În flora spontană. livezilor. tinctură. magneziu. Printre altele. luteolina. solului și precipitaţiilor. În mod obișnuit. de epuizare nervoasă. în constipaţie. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. totuși. Florile. Coacăzul roșu. din care se prepară infuzie. pectină. tufărișuri. cum ar fi reumatismul. Prezentare. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. Întrebuinţări. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. pășunilor. crește atât la munte. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. acidul pipecolinic. aparţinând familiei saxifragaceelor. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . apoi potasiu. Hiosciamina. astmul pe fond nervos. Prezentare. să fie foarte căutată. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. extracte care se administrează sub formă de picături. calciu. Acest arbust. poţiuni. extract fluid. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. iar la maturitate se lemnifică. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. întâlnită atât în flora spontană. guta. cât și în zonele mai joase. totodată. Din punct de vedere medicinal. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Dintre fructele de pădure. Denumire populară: scrântitoare.

trebuie reţinut faptul că specia medicinală. antiinflamator. inflamaţii gingivale. În orice caz. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. gută. Prezentare. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. pe marginea drumurilor. pe fâneţe umede. brădăţel. antispastic. în mod obișnuit. coada mânzului. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. una fertilă. hipermenoree. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. hemostatic. Preparatele medicinale din coada calului sunt. terenuri virane. barba ursului. bioxid de siliciu. ea putând fi confundată cu alte trei specii. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Denumiri populare: iarba gâștii. de culoare albă. substanţe amare. Substanţe active importante: săruri de potasiu. analgezic. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. Întrebuinţări. dintre care menţionăm: brădișor. antisudorifice și hemostatice. care sunt toxice. . florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. flavone. zolotnic. Înălţimea – până la 70 cm. dismenoree. argintică. pe marginea apelor. Prezentare. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. putând fi culeasă de pe fâneţe. antiseptic. bronșite. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. Coada calului crește mai ales în zona de deal. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. potrivit tradiţiei românești. Substanţe active importante: ulei eteric. la marginea pădurilor. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. Făcând parte din familia compozitelor. Denumiri populare. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. care asimilează și are culoarea verde. Uneori. Primăvara. enterocolite. tanin. totodată. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. de asemenea. Sunt recunoscute. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. Din coada calului se prepară decocturi. diaree. pajiști. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. ulceraţii cutanate – fiind astringent. de pe marginea drumurilor. în formă de ace. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. Întrebuinţări. bronhodilatatoare. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. reumatism. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. spasmolitic. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. leucoree. ulcer gastric. deocamdată necunoscuţi. galbene. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. precum și pentru întărirea unghiilor. tincturi. părul porcului. florile fiind. sorocină. dar mai ales cozile frunzelor. ulei eteric. anemie. deci cea care ne interesează. Prezentare. cozile frunzelor și rădăcinile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. abia mai târziu apar frunzele verzi. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. Denumiri populare: iarba oilor. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. roz sau chiar roșiatic. Au valoare medicinală. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. pulberi medicinale.

dar și prin frunzele mari. . dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. Coada șoricelului este stomahică. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. Întrebuinţări. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. gută. poate. desigur în cantităţi adecvate. hemostatică. ecgonină. puternice. unguente. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. cicatrizantă. cu aplicaţii interne și externe. consistente. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. Este folosită. precum și senzaţia de foame. Cocaina. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). mușcăturilor de viespi sau albine. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. Prezentare. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. atunci când acestea sunt complet înflorite. decoct. antispasmodică. bronhodilatatoare. coada șoricelului fiind. În aplicaţii medicale externe. această plantă era folosită ca antivenin. Substanţe active importante. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. acid formic. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. înlătură senzaţia de oboseală. În prezent. au formă ovală. peţiolate. Fără drept de apel. rareori trecând de 35 cm. Frunzele. acid valerianic. în dureri de cap. iritaţiilor pielii. lucioase. antiinflamatoare. alcool etilic. Prezentare. Tulpina este târâtoare. convulvină. enterocolitelor. fiind ascuţite la vârf. Cândva. a ulcerului varicos și a arsurilor. al altor deranjamente stomacale și intestinale. a plăgilor supurânde. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. în cazul mușcăturilor de șarpe. sirop. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. supozitoare. De obicei.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. principalul extract din frunzele de coca. Substanţe active importante. mai ales în plan nervos. suc. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. care are gust acru și este toxic. antiseptică. Întrebuinţări. în echilibrarea stării generale. Coada zmeului face parte din familia araceelor. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. reumatism. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. Creează dependenţă. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. Cocaina este un produs nociv. Substanţe active importante: cocaină. tinctură. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. vezicaţiilor. fructele fiind niște bobiţe roșii. în calmarea cefaleelor. acid acetic. Întrebuinţări. a hemoroizilor. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. azulenă. cocaina este considerată un drog periculos. achileină. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie.

garduri. pe zonele drumurilor. Prezentare. Denumiri populare: nalbă sălbatică. în căderi fizice și mai ales psihice. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. Aceste nuci. care conţine laptele de cocos. Întrebuinţări. palmitic. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. America. pe lângă drumuri. glicerină. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. totodată. Malva rotundifolia. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. așa cum fac indigenii. Prezentare. ci și valoare medicinală. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. seminţele. Această nalbă se . extract fluid. Cocotierul este. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. are culoare albă și este consistentă. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. cola ar fi și un afrodiziac garantat. Substanţe active importante: cafeină. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. vârfurile cu flori și frunzele. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. în afecţiuni pulmonare. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. asemenea cafelei. Astfel. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. oleic. ca orice fruct. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. acizi (lauric. Australia. caproic). Florile sunt mari și au o culoare plăcută. și proprietăţi laxative și depurative. în boli de inimă. Uneori se recoltează și planta întreagă. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. din seminţele din nucile de cola se prepară. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. ceai antigripal și antitusiv. uleiuri. butiric. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). din iunie și până în octombrie. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. tanin. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. Rădăcina acestei plante este puternică. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. umblate. cunoscute sub numele de nuci de cola. fără îndoială. Asia. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Cola verticillata. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. maximum șapte. tinctură. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. proteină. fiind una dintre multele specii de nalbă. decoct. teofilină. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. fosfor. Au. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. pulbere. tulpinile fiind păroase. fructoză. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. Planta. în mod curent. Poate crește până la 1. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. precum și substanţa specifică numită colatină. asigurând organismului echilibru digestiv. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. au și proprietăţi diuretice. mai ales în timpul maximei înfloriri. de trei – cinci metri lungime fiecare. nalbă de pădure. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. roșu spre violaceu. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. Poate fi și cultivată. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. în mod obișnuit. Prezentare. colină. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. Cola nitida. Din colăceii babei se prepară. destul de comună în flora din România. cărnoasă. infuzie. Fructul său este nuca de cocos.25 metri înălţime. Substanţe active importante: glucoză. Asemenea cafelei. Ca semn distinctiv. are un smoc de frunze uriașe în vârf. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. teobromină. cardiac și muscular. o stare generală de bine. Potrivit tradiţiei.

Substanţe active importante: vitamina C. Întrebuinţări. O bună parte din frunze. 3% zaharuri. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. coaja și fructele (coarnele). Prezentare. niște coarne. diuretice. calmante.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). Prezentare. Substanţe active importante: uleiuri eterice. aspre. Florile au o conformaţie specifică. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. Substanţe active importante. dermatoze. bronșită. cornaciul a devenit. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. Denumire populară: castanul de apă. un amestec de glucoză și levuloză. locuri mlăștinoase cu lumină multă. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. pentru fructele gustoase. Având acţiune vermifugă. Cornul crește în păduri. enterocolite. Celelalte frunze. Valoare medicinală au frunzele. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. pectine. colite. fiind foarte hrănitoare. cât și extern. fiind mici. Poate fi întâlnit în bălţi. Utilizate în terapii de urgenţă. precum și mucilagii. Se consumă crude. Întrebuinţări. se folosește în combaterea viermilor intestinali. 7. tanin. fierte și chiar se macină. laxative.5% grăsimi. Prezentare. 15% proteine. amidon. afte. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. ca arbust de ornament. dar și câteva preparate expectorante. statura sa fiind. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. în unele ţări. obţinându-se o făină din care se face pâine. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. . Denumiri populare: piper alb. roșii. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. rareori în aprilie. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. balonări abdominale. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. conţinând o încăpere plină cu aer. stomatite. în tufărișuri și chiar și în parcuri. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. pucioasă. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. taninuri. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. substanţe minerale. Are o tulpină puternică. astm. uneori. multe și de un galben foarte plăcut. care sunt tari și au niște prelungiri. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. de formă romboidală. afecţiuni urinare. iazuri. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. dar și în calmarea durerilor intestinale. dispepsii digestive. tumori. colorate în alb sau roz. plantă de cultură. Florile de corn apar în martie. de la nivelul apei și de deasupra apei. Frunzele sunt ovale. Întrebuinţări. eczeme. ce pot ajunge până la patru metri. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. plus un complex de vitamine. vaginite. Se cultivă pentru seminţe. gripă. Seminţele de cornaci sunt comestibile. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. cu tulpini foarte lungi. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. sunt dispuse în formă de rozetă. acid citric și malic. expectorante. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. Cornaciul este o plantă de apă. se află sub apă. De asemenea.

Prin urmare. colină. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. tulburări circulatorii. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. Cornul secarei este toxic. din acest motiv. băuturi răcoritoare sau alcoolice. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. marmelade. Coroniștea este și un bun laxativ. acţionând ca o otravă mortală. migrene. margini de păduri. în mod tradiţional. în lunile iulie și august. după cum îi spune și numele. impotenţă sexuală. care sunt folosite în alimentaţie. pe spicele (florile) de secară. având acţiune antidiareică. frigiditate. În prezent. stomacului. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. în tufe. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. bronhiilor. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. uterului. cu o nuanţă de violet. întotdeauna. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. De aceea. manevrarea acestei plante se va face. acetilcolină. Prezentare. având și proprietăţi depurative. Distonocalm și altele). Totodată. așa cum s-a spus. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. Face parte din familia leguminoaselor. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. dar și în industria farmaceutică. tahicardii. cu succes. Și. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. tufărișuri. Crește în flora spontană de la munte. . Denumire populară: pintenul secarei. ulei gras. mai ales cele obţinute din frunze. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. Cofedoi. amine. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. Întrebuinţări. Substanţe active importante: ergotoxină. Se folosesc. hipertensiune arterială. iar tulpinile. Efecte asemănătoare au și fructele. sub formă de infuzie. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. histamină. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. precum și în zone cu umiditate peste medie. Prezentare. Frunzele sunt compuse. dovedindu-se și un bun sedativ. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. ergometrină. alcamine. Din fructele de corn se fac. cornul secarei se utilizează în totalitate. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. sunt drepte. aglomerate.30 metri. jeleuri. Coroniștea este considerată o plantă toxică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. distonii neuro-vegetative. mai exact spus asupra arterelor. Întrebuinţări. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. siropuri. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. În terapii. preparatele pe bază de coroniște. ergotamină. și în hipertiroidii. mai ales. poieni. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. compuși azotaţi. pe spic apar niște diformităţi tari. datorită nevoilor farmaceutice mari. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. tanin. cu mare atenţie. prin fâneţe. dar și planta întreagă. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii.

uneori având nuanţe spre galben. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. deoarece dimineaţa avea. acid salicilic. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. de culoare galben-verzui.50 metri. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. emoliente. rizomii. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. florile fiind mici. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. Înflorește din primăvară și până în toamnă. heliotropină. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. în terenuri puternic frământate. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. extract fluid. pe frunze. mlaștini. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. este aproape pietroasă. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. Frunzele. glucozide. de obicei. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. florile fiind. Prezentare. revulsive. sulf. câte cinci – șase. tonică. cremă sedativă. pe pajiști. din care se fac cataplasme sau infuzie. diuretică și antihidropică. aplicându-se direct pe zona afectată.20 metri înălţime. în pădurile de foioase. frunzele. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. a calculilor renali. dându-le acestor băuturi un parfum special. alungite. planta are un bulb ovoidal. aparţinând familiei rozaceelor. spre mijlocul tulpinii. iazuri. ajungând până la 1. înguste. pe grohotișuri. Pentru practici medicinale se recoltează florile. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. Întrebuinţări. crescând în zonele umede. Substanţe active importante: taninuri. Prezentare. Se dezvoltă destul de mult. . Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. tinctură. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. În Evul Mediu. sunt dispuse grupat. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. Tulpina subpământeană. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. Infuzia de creţușcă este astringentă. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. din care se prepară infuzie. calciu. adică rizomul. lacuri. tulpinile aeriene fiind răsfirate. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. Întrebuinţări. Planta preferă sol calcaros. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Importanţă medicinală au florile și rizomii. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. precum și durerile generate de calculii renali și biliari.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. în fâneţe. fier. de aceea. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. dar și cozile frunzelor. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. La bază. Substanţe active importante. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. vanilină. din familia rozaceelor. Creţușca este o erbacee perenă. Florile sunt roz. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. a sângerărilor. În unele ţări. Prezentare. albe.

Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. și chiar în interiorul acestor habitate. poate ajunge la înălţimea de trei metri. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. spinul cerbului. aproape cât cea o porumbului. dar în timp se înnegresc. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. adunate în inflorescenţe. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. Datorită substanţelor pe care le conţine. paţachină. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Substanţe active importante: compușii antrachinonici. Întrebuinţări. pe marginea drumurilor și a pădurilor. florile fiind albe. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. planta fiind foarte toxică. timp în care pierde din toxicitate. ameţeli. antispamodice. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. cataplasme. penat-sectate. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. în gunoiști. Este un melifer recunoscut. tinctură din frunze sau din seminţe. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. sau pun mâna pe lujeri. tufa prafului de pușcă. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. Preparatele de cucută au efecte sedative. După cum îi spune și numele. biliare. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Tulpina acestei plante este puternică și groasă.5 metri. Poate ajunge până la înălţimea de 2. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. Crește în locuri părăsite. de unde și denumirea populară de dudău. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. salbă moale. Frunzele sunt mari. crestate. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. unguent. extract. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. în diverse spasme (tuse convulsivă. astm. Prezentare. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. atunci când a fost condamnat la moarte. Prezentare. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. uterine). Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. Aparţine familiei umbeliferelor. De asemenea. Fructele au culoarea roșie. Pentru terapii se folosește coaja. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. iar florile sunt albe-gălbui. Însuși filosoful Socrate. Denumire populară: dudău. Cei care umblă printre plantele de cucută. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). ci după un an. în tensiuni musculare. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. pasachină. trebuie să se aștepte la dureri de cap. Întrebuinţări. spasme esofagiene. Denumiri populare: lemn câinesc. intestinale. dar nu proaspătă. flori sau frunze de cucută verde. mici. de blocare a mușchilor). Frunzele sunt mari. Prezentare. analgezice.

extract. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. pentru combaterea durerilor de cap. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. mai nou. rezine. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. Prezentare. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. Uleiul de cuișoare este folosit. cicutina. vanilină. care este un ulei volatil. în tratarea rănilor. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. stomahice. pulbere. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. bactericide. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. fiind și lesne de confundat. camfor. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. Întrebuinţări. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. plăgilor. având înfăţișarea unui arbust. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. Denumire populară: caraboi. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. Pentru tratamente se prepară un extract apos. Întrebuinţări. se combină cu alte plante aromatice. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. depurative. muștarul. În practica obișnuită. ulei esenţial. Prezentare. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. Consumate în cantitate mare. farnesol. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. tonice. în anumite sindroame vasculare cerebrale. impulsionează activitatea bilei. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. cum ar fi. se prelucrează. precum și ulei aromatic. Întrebuinţări. arsurilor. acești muguri au forma unor cuișoare. . Important este compusul numit eugenol.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. al sistemului nervos. acetat de eugenol. Substanţe active importante: eugenol. care se usucă și. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. al sângelui. sudorifice. epilepsie. folosindu-se cuișoarele ca atare. din care se prepară infuzie. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. de pildă. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. în gingivite și stomatite. Deshidrataţi. combate infecţiile urinare. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. după caz. Pentru utilizare în bucătărie. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. dându-le un gust bun. ca tonic în caz de oboseală. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. După cum se știe. De asemenea. ci și cu vinul fiert. În prezent. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice.

a învingătorilor. a g lorioșilor. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. al speranţei. realizând chiar și un vin de curmale. având efecte în bolile de piept. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. cerată. dafinul a făcut istorie în Antichitate. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Face parte din familia aracaceelor. Curmalul este un palmier. al supravieţuirii. cumarină. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. stimulându-i creșterea. Curmalele sunt produse de palmierii femele. Prezentare. făcând parte dintre alimentele care. Crește în zona de deal și de câmpie. gravidelor. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. D și cele din complexul B. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. zaharuri (în cantitate mare). Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. care se usucă. tufărișuri. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). Folosită cu șampon. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. creează o stare de confort general – fizic și psihic. dar și în reglarea sistemului respirator. după ce sunt consumate. curmalele sunt măcinate. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. iar fructul este o achenă. protide. antianemică. sunt consistente și lucioase. fiind niște fructe foarte hrănitoare. Aparţine familiei lauraceelor. Florile sunt albe. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. Dafinul este planta gloriei. adică în păduri. Fructul este o boabă alungită. revitalizantă. Prezentare. Uscate și prelucrate. Întreaga plantă. Tulpina are scoarţa arămie. rezultând o făină din care se face pâine. Denumire populară: laur. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Pe faţă. Ceva mai puternică. apoi în combinaţie cu lapte. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. Întrebuinţări. Este golaș până în vârf.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. convalescenţilor. în care se înmoaie și devin delicioase. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Evident. frunzele au o culoare verde închis. Curmalele au proprietăţi relaxante. o plantă magică. Frunzele dafinului au formă ovală. Întrebuinţări. ceai. sportivilor. Din curmale se prepară și o infuzie. vitaminele A. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. margini ondulate. de culoare alb-gălbuie. Motiv . Prezentare. plăcut. cu alte băuturi. Curmalele sunt recomandate copiilor. simbol al iubirii. prin vegetaţia mare. Florile dafinului sunt mici. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. fiind considerat o plantă nobilă. cu lungimi între șase și 10 metri. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. în dureri intercostale. care. dar mai ales frunzele. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Cunoscut și sub numele de laur. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. neobosiţi. această infuzie contribuie la întărirea părului. cu multe crăpături. în flora din lunci. emană un miros specific. crește și mai ales rodește în zonele calde.

ale noastre. revigorează activitatea stomacală și intestinală. folosit pentru băi. Întrebuinţări. cercetătorii. numită dalac (antrax). durerilor de piept. Mai mult decât atât. Din dediţel. taninuri. asparagină. sub formă de infuzie sau decoct. având câte o singură floare pe fiecare plantă. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. dreaptă. din tradiţia populară. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. precum și în sistemele respirator. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. ci și în oalele de gătit. adormiţele. Dalacul este o plantă toxică. ale tuturor. Dediţelul are o singură floare. printre care și menstruaţiile dureroase. de culoare violetă.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. sinuzitelor. muscular și chiar nervos. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. Se știe. a gripei. acid citric. asigurând echilibru la acest nivel. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. infecţiilor buco-faringiene. Este o plantă erbacee. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. Dediţelul este o plantă toxică. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. inclusiv rizomul. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. sisinei. însă. Are un rizom târâtor. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). dafinul are. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. decoct. eczeme uscate. Așa cum îi spune și numele. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. pe o arie largă. în calmarea spasmelor gastrointestinale. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. de la câmpie și până la munte. Dediţelul crește prin fâneţe. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. Poate fi utilizată și în nevralgii. Întrebuinţări. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. de multă vreme. saponine. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. Dincolo de această calitate. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. Datorită faptului că este atât de toxică. Prezentare. enzime. Desigur. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. Dafinul. și în afecţiuni ceva mai banale. micoze cutanate. insomniilor. Atenţie. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. dafinul este și un diuretic activ. terenuri virane. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. precum și frunzele. Dafinul este. iarba vântului. . Prezentare. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. Se mai pot utiliza. tulpina aeriană fiindu-i. în medicina tradiţională se prepara un decoct. Denumiri populare: floarea vântului. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. din care se prepară infuzie. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. însă. ce apare prin lunile martie și aprilie. Atât din frunzele de dafin. unguent. Principalul preparat care se obţine este tinctura. în prezent. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. precum și saponine. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. vânturele. în schimb. pârloage. aparţinând de familia liliaceelor. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Frunzele de la bază sunt palmate. precum și în alte afecţiuni genitale. foarte frumoasă. Întrebuinţări. dar puţin consistentă. dată fiind cantitatea mică de frunze. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. oiţe albe. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). pecingeni și chiar tuse spasmodică. în general în locuri însorite și puţin umblate. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. mai ales în cazul durerilor uterine. cât și din fructe. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. numai că amploarea e mai redusă.

adică la înflorire. florile se constituie într-un spic alungit. în lunile iulie și august. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. Prezentare. Înflorește vara. florile având formă de clopot. neodigoxină. dar. în luminișuri. Substanţe active importante: lanatozidă. Întrebuinţări. tinctură. frunzele. digitofilină. se găsește în Carpaţii Orientali. în mod obișnuit. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. în luminișuri. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Partea superioară a plantei este. diginatină. Cel mai important preparat este. cu marginile puţin crestate. Dispuse în vârful ramurilor. otrăvitoare. Întrebuinţări. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. la marginea pădurii. tulpina aeriană fiindu-i. Digitalina. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. degeţelul de câmp. digoxină – preparat care se obţine numai . în pietrișuri și grohotișuri. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. păroasă. dar în anumite condiţii poate fi perenă. îndeobște bienală. de atâtea măsuri de precauţie. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. La maturitate. Denumire populară: potirașe. soluţie de digitalină. la ora actuală. Prezentare. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. Fructul este o capsulă ovoidă. uneori roșu-închis. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. digitalină. foarte bine tractul digestiv. din păcate. digitonina. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. în general descoperite. În România. a scrofulariaceelor. la marginea pădurilor. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Substanţe active importante. Degeţelul lânos este o plantă toxică. totodată. digoxină. Plantele din această familie. Plantă perenă. în utilizarea lor. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. și din virtuţile medicinale. De fapt. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. curăţând. de obicei. se fabrică și câteva tipuri de pilule. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. luminișuri de pădure. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. Prezentare. Mai nou. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. Denumire populară: degetăriţă. În medicina tradiţională.20 metri înălţime.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. Fructul este o capsulă. puternică. Din aceste motive. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. Înflorește în lunile mai și iunie. conţin un glicozid toxic. ramificându-se mult spre vârf. Degetarul galben este o plantă riscantă. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. Degetarul galben crește în păduri. de unde și numele de degeţel lânos. macerat. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. Face parte din familia scrofulariaceelor. gălbuiînchis. Pentru uz medicinal se folosesc. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. în schimb. pulbere. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii.

Marele farmacist dr. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală.. Aflate în interiorul dovleacului. zdrobite.5 metri înălţime. având coaja gri. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. protide. lecitină. pești. sedative. vitamina A. fitosterine. enzime. laxative. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. dar au și virtuţi medicinale. păroase. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. dar și externe. numit bostan. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. tulpină ramificată. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. antiinfecţioase. Seminţele au calităţi vermifuge. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. florile și fructele. sub formă de vrej. Întrebuinţări. în una dintre scrierile sale de specialitate. În general. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. pentru a prepara un decoct. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. hidraţi de carbon. Întrebuinţări. oamenii consumând de la el doar seminţele. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Datorită compușilor săi. Prezentare. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. în terapii medicinale. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. având și calităţi diuretice. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. Prezentare. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. aparţinând familiei cucurbitaceelor. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase.. Fructul. cu frunze din trei foliole. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. rădăcini dezvoltate. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. sudorifice. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. Substanţe active importante. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. ușor reniforme. Ovidiu Bojor sublinia. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. forma principală pentru terapie fiind infuzia. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. Pulpa de dovleac. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. Florile sunt. Denumire populară: bostan. enzime. aproape întotdeauna. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. calmând durerile și cicatrizând. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. galbene și încărcate de polen. Întrebuinţări. diuretice. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. laxative și chiar sedative.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. a râurilor și lacurilor. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. Deritiţa este o plantă anuală. Frunzele sunt mari. putând să le provoace chiar și moartea. . cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. Pentru nevoi medicinale. laxative. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. a medicului.

Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. astringent. infecţiile urinare. cu o înălţime de până la trei metri. frunzele. Pavei Chirilă. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. drăgină. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. datorită spinilor neiertători. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. despre cure de dovleac. sirop. au culoarea galbenă. prin fierbere. dintre care cea mai importantă. Frunzele sunt alterne. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. Fructul său este o bobiţă alungită. prin tufărișuri. Din ramurile tinere se poate obţine. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. icter. hemoroizi. chiar dacă este distrusă. Preferă locurile însorite. acid malic și vitamina C în fructe. sporind și calitatea produselor biliare. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. Prezentare. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. gută. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. Frunzele sunt lanceolate. pulpa de dovleac turcesc (1. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. fructul acestuia având o formă alungită. retenţiile hidrice. Face parte din familia berberidaceelor. precum și hipotiroidia. Întrebuinţări. insomniile. iar florile galben-aurii. este adenomul de prostată (prostatita cronică). jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. utilizat la vopsitul textilelor. cu gust acru.5-2 kg) se fierbe cu lapte. enterita. lemn galben. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. prezente în scoarţă și rădăcini. pe câmp în zonele accidentate. extracte. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. Face parte din familia leguminoaselor. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. chiar unele afecţiuni cardiace. deci. Dracila este un arbust foarte spinos. Înflorește în lunile iunie și iulie. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. fructul fiind o păstaie. Astfel. Un colectiv condus de dr. la marginea pădurilor. comestibilă. coaja lui este încă verde și fragedă. scorbut. . relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. Denumire populară: dracină. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. Prezentare. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. diabetul. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. Florile. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Drobiţa are capacităţi depurative. Denumire populară: gălbenuţa. Întrebuinţări. parazitozele intestinale. oblonga). În prezent. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. fără să se adauge sare. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. var. gard viu. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. stimulînd secreţiile gastrice. mare specialist naturist. tincturi. un colorant galben. coaja. reumatism. varice. care se poate îndulci și aromatiza. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. se amestecă și se face un terci gros. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. Dovleacul are rolul de a ușura. De asemenea. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale.

bun pentru vopsitorie textilă. Preparatele de drob sunt eficiente. Fiind o plantă sălbatică. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. un arbust. Întrebuinţări. din care se face. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. pe pajiști. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. vasoconstrictor.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. de culoare neagră. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. de doi metri. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. ce face parte din familia cruciferelor. de pildă). drobușorul crește. facilitând procesul de cicatrizare. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. Drobul este folosit. Reduce scorbutul. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. hemoragiile uterine. extracte. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. cunoscut și sub numele de măturice. deosebit de expresive. săruri minerale. drobul are o rădăcină foarte ramificată. rămâne verde tot timpul anului. tirarnina. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. un frumos pigment albastru. resuscitând structura nervoasă a inimii. potasiu. gluten. Întrebuinţări. epinina. Drobul. bronhopneumonia. cu drojdia folosită la fabricarea berii. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. conţin elemente nutritive de excepţie. putând apărea reacţii adverse. laolaltă cu alte plante sălbatice. având acţiune tonică asupra uterului. mai mult sau mai puţin dezvoltate. diuretic. antiveninos. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. perenă sau anuală. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. Prezentare. Se înmulţește prin înmugurire. pneumonia. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. infuzie. mătură verde. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. oxitiramina – substanţă foarte importantă. peptide (aminoacizi). Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. săruri minerale. de asemenea. în ușurarea și grăbirea nașterilor. din ele obţinându-se. protide cu aminoacizi. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. însă. decocturi. Înălţimea acestui copăcel nu trece. pe larg. Această plantă. saprofită. Fructul este o păstaie turtită. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). în mod obișnuit. infuzie. de fapt. Prezentare. magneziu. dar și D. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. carotinoide. și ea foarte ramificată. anemia. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. Aceste levuri. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. Substanţe active importante: zaharuri. reumatismul. deosebit de bine conturate. Florile au culoarea galbenă. Florile. Astfel. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. scoparină (aceasta se găsește în flori). Tulpina. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. Aparţine familiei saccharomitaceelor. reviogorând. și în industria farmaceutică. drobul este o plantă otrăvitoare. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. fosfor. chiar dacă sunt mai vechi. prin fermentare. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. Ca orice leguminoasă. Prezentare. H și E). pe stâncării. guta. Aparţine familiei leguminoaselor și este. însă. frunzele de la bază sunt peţiolate. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. precum și aritmiile cardiace.

în tratarea herniei. dar pot fi și roz sau albe. Substanţe active importante: glucozide. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Dumbravnicul este o plantă meliferă. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). antimicrobiene. Din acest motiv. în acest caz. adică de fân proaspăt. în aprilie și mai. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. sub formă de picături. beta-caroten. Are frunze mari. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. remineralizante. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. dumbravnicul are un rizom care. fiind antiscorbutică și tonifiantă. adenină. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. cu o înălţime de până la 15 metri. din care se prepară o infuzie. dar și datorită efectelor sale medicinale. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. utilizat în aplicaţii curente. Pentru terapii. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. Dudul este un arbore puternic. Este recomandat. este scurt. reconstitutive. Întrebuinţări. valoroase cu adevărat sunt florile. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. antidiabetice. depurative. dar ramificat. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. În cazul dudului. . planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. de asemenea. Denumiri populare: agud. din acest motiv. Datorită acestor proprietăţi. carbonat de calciu. dar și în intoxicaţii alimentare. Se folosește și ca diuretic. tanin. precum și pentru refacerea florei intestinale. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Mai nou. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. frăgar. Ca multe alte plante de pădure. Florile au culoare purpurie. Prezentare. în agitaţie și iritabilitate. Dudul face parte din familia moraceelor. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. Prezentare. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. ficat grav bolnav. Uscată. lobate. Dumbravnicul înflorește primăvara. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. Întrebuinţări. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. de cumarină. Întrebuinţări. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). în consecinţă. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. calmante. remarcându-se și efecte sale antiseptice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. diabet. Atât tulpina. pe lângă faptul că se lucrează bine. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate.

Tot din frunze. care poate fi prelucrat. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. adesea. desigur. ci chiar de vindecare. Prezentare. fiind antipiretică și antitermică. precum și în boli ale căilor urinare. în jur de patru metri pe an. cataplasme. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. antiseptice. Frunzele sale sunt consistente. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. efectul său fiind. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. lesne de remarcat în pădure. preparatele de eucalipt sunt utilizate. și mai ales în cazul eczemelor vechi. . oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. terpene. Fagul înflorește în luna mai. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. Are o scoarţă netedă. tanin. distilat. astmului și sinuzitei. Cel mai important compus este. glucoză (5 – 7%). sunt cei mai înalţi arbori din lume. Florile sunt albe. precum și în boli ale căilor respiratorii. preparatele de eucalipt pot fi toxice. Ajunge la înălţimi uriașe. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. Întrebuinţări. Având proprietăţi antiinfecţioase. fiind adevăratul copac zgârie-nori. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. Întrebuinţări. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. continuând să crească în grosime. cu încredere. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. se prepară infuzie. Face parte din familia fagaceelor. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. cărnoase. decoct. și în afecţiunile reumatismale. Eucalyptus amygdalina. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. Prezentare. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. uleiul de eucalipt. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. piperitonă. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. de pildă. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. a răcelii. tinctură. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. nu numai de ameliorare. Eucaliptul australian și cel californian. Sunt recomandate. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. În cantităţi mari. cumarină. dar și din scoarţă. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. cu succes. Prezentare. pudră.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. cenușiu-albicioasă. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. un adevărat monument al naturii. Foarte cunoscută și foarte răspândită. După cum se știe. zaharoză (circa 4%). roșii sau roz. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. verzui. ci și un adevărat medicament.

lipide. În combinaţie cu alte plante. din seminţele de fenicul se face infuzie. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. cistite. Întrebuinţări. diuretice. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). prin presare. contribuind. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. dar și substanţe amare. Se utilizează și planta proaspătă din care. uneori chiar perenă. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). Infuzia de fenicul este indicată în laringite. cu segmente înguste. carminative. iarba șarpelui. Denumiri populare: chimen dulce. Întrebuinţări. precum și o substanţă specifică numită herniarină. vitamina C. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. Substanţe active importante: saponine. Prezentare. . cumarină. păroasă. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. faringite. infecţii urinare. Prezentare. ci și medicinală. astm bronșic. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. galbene. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. Se utilizează atât intern. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. cât și extern. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. rareori se folosesc ca atare. ale tractului digestiv. Aparţine familiei cariofilaceelor. Substanţe active importante: ulei eteric. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. expectorante. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. ulei esenţial. cu o lungime maximă de circa 30 cm. substanţe minerale. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Este o plantă de cultură. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. Substanţe active importante. erupţiilor cutanate. tuse seacă. anason dulce. Denumire populară: săpunaș. la eliminarea clorului și a ureei din organism. dereglări ale stomacului. din care se prepară infuzie. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. Denumiri populare: ferega. Tecile conţin aminoacizi. se înmulţește prin spori). zaharuri. sedative. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. preferând solul umed și nisipos. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. perenă. triptofan. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Prezentare. Florile sunt mici. printre altele. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. Întrebuinţări. parte a familiei polipodiaceelor. se obţine un suc. amigdalite. tirozidă. Frunzele au o lungime medie de un metru. anason nemţesc. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. colici urinare. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). Herniaria hirsuta. Frunzele sunt penate. Din rizom cresc rădăcinile. antispastice. anuală sau bienală. Pentru aplicaţii terapeutice.

dar cu precădere rizomul și florile. relaxantă. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. Prezentare. o substanţă amară încă puţin cercetată. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. fiind prinse direct de rizom. în luminișuri. pe partea inferioară a frunzelor. Are acţiune sedativă. zaharuri. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. Florile sunt albe sau roz-violete. Prezentare. Întrebuinţări. Întrebuinţări. adică penat-sectată. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. guta. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. ușor muchiată. dischineziile biliare. Atenţie. manitol. frunze bracteriforme. Denumiri populare: răsărită. în locuri umbroase și umede. precum și pentru calmarea durerilor locale. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. intrând în compoziţia multor medicamente. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. adânc sectate. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. Sporii de formează în lunile august și septembrie. Se prepară extracte. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. În medicina populară. în combaterea gutei. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. a s pecialistului. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. reumatismului și gutei. tanin. Întrebuinţări. planta este încă puţin cercetată. Pentru terapii se folosește toată planta. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. Denumire populară: iarba dulce. ori de câte ori există ocazia. se utilizează și frunzele. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. blocajele intestinale. curăţindu-se doar părţile putrezite. umplută cu o măduvă . Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. în vegetaţii sălbatice amestecate. mai ales în combaterea teniei. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. acid flavoaspidic. dar. saponină. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. a arsurilor. în anumite cazuri. Are un rizom târâtor. tufărișuri. flori albe sau roz-liliachiu pal. anuală. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. planta este toxică. În stare proaspătă. Prezentare. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. De altfel. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. albaspidina. Substanţe active importante: aspidinol. aparţinând familiei compozitelor. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. zaharuri. Specialiștii recomandă ca. sora soarelui. Denumire populară: păștișor. amidon. păroasă. Substanţe active importante: tanin. filicina. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. Crește prin păduri. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. Este originară din America de Nord.

cu o înălţime de până la patru metri. Este o erbacee pitică. adică a insectelor. mai ales pe pajiști. oval-cordate. practic la nivelul solului. Împreună cu alte extracte. făcând parte din grupa plantelor carnivore. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. Prezentare. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. Desigur. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. care au un peduncul lung. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. galbene. utilizată în combaterea febrei. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. în hipertensiune. acizi. Din această rozetă se înalţă florile. fitosteroli. dermitelor. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. păroase. în afecţiuni pulmonare. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. . și preparatele din frunze și tulpini tinere. Efecte medicinale asemănătoare au. cărnoase. la îndoială. de pe marginea capitulului. Tulpinile îi sunt foarte scurte. gliceride. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. iar frunzele formează o rozetă. Uleiul de floarea-soarelui. mucilagii. ușor încălzit. a arsurilor. De asemenea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. consistente. carotenoide. Frunzele sunt mari. fiind foarte hrănitoare. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. cel mai căutat compus fiind lecitina. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. vitamina E. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. Înflorește în mai-iunie. la margini de pădure. Prezentare. Întrebuinţări. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. frunze alterne. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. în tratarea vezicii biliare leneșe. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. De altfel. ci și alte părţi ale acestei plante. În medicina tradiţională. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. din care se prepară un extract fluid. în stări febrile. precum și despre petalele mari. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. Fluierătoarea este și un bun revigorant. alterne. glucide. în locuri umede. rășină. în poieni. rădăcină consistentă. protide. a frigurilor și a bolilor de splină. numai că efectele acestora au fost puse. albastră-violacee. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. Frunzele sunt mari. însă. iar fructul său este bacă (o boabă). cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. eficientă în multe și grele afecţiuni. nu de puţine ori. cvercetină. fiind un bandaj și un stimulator. grase. În România. în turbării și mlaștini. florile fiind galbene. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. necesari consumării materiilor organice. Fluierătoarea. acizi. Florile au o culoare puternică. în liziere. enzime. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. eczemelor. lată și o medicaţie. betaină. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. având o înălţime maximă de 15 cm. dar și în acela al rănilor de sub piele. în tratarea locală a reumatismelor. o alcătuire vegetală impunătoare. mai ales la femei. pe cale de a înflori. Substanţe active importante: taninuri. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Consumat zilnic. preferând pământul tare. în primul rând. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. ajungând doar până la 60 cm înălţime. reduc febra. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. Are frunze multe. Denumire populară: ghimbir. în poieni. Substanţe active importante: genţiopicrina. Înflorește târziu. în august și septembrie. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. Este o plantă înaltă de circa un metru. chiar bătătorit. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. de mașină. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. prezentă în Orient. fiind de culoare albastru-verzuie. maluri de ape). ulei volatij. în India. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. Pentru terapii se folosesc. Florile. cu precădere . în anorexie. Se utilizează și în bolile de stomac. mai importante fiind rădăcinile. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. de mișcare de rotaţie. în locuri umblate. cu bleu spre interior. din care se extrag uleiuri aromate. de asemenea. tanin. fenoli. în tufărișuri. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. deranjamentelor stomacale sau intestinale. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. de asemenea.. combat viermii intestinali. pe fâneţe. ascuţite. pentru combaterea răului de altitudine. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. Florile au formă de clopot. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. Prezentare. Această plantă crește pe locuri virane. Poate fi găsită pe pajiști. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. de viaţă. în tratarea gastritelor hipoacide. stimulative.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. de-a lungul drumurilor. tonifiante. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). puternică. acid genţiotanic. greţuriior. Această plantă are un rizom puternic. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. Întrebuinţări. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. Ghimberul este folosit. adesea. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. potenţează activitatea ficatului și a bilei. este ramificată.. albastru-verzuie spre violaceu. gingiber. precum și în zona subalpină. Aceste preparate sunt recomandate. amarogentina. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. Ghimberul este o erbacee tropicală. Întrebuinţări. la rându-i. pentru revenirea poftei de mâncare și. antitusiv. gentisima. Malaezia. Este întrebuinţat. Întrebuinţări. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. precum și împotriva alergiilor. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. hipotensiv. pe tuluzul căilor ferate. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. la subsuoara frunzelor. Tulpina. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. în locuri umede (păduri. Prezentare. gentianina. împotriva transpiraţiei. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. Bangladesh. Nepal. ca antidot în caz de rău de mare. solitare sau grupate câte două sau trei. de la câmpie până în zona alpină. compuși uleioși. de circa doi-trei centimetri lungime. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic.

un spin. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. și fructe bace. arborele templier japonez. Ghizdeiul este o erbacee perenă. pe taluzurile drumurilor. vestitorul primăverii. sirop. luminișuri. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. extracte. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. uneori mai devreme. Denumiri populare: patru-bani. de mici dimensiuni. insomniilor. recoltarea lui fiind interzisă. din familia leguminoaselor. Tulpina este subţire. fiind dispuse în formă de evantai. sedative. Substanţe active importante: pectină. stărilor depresive. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. cum ar fi cardiopatiile. Fructele sunt niște păstăi. Înflorește în mustul zăpezii. pajiști. agitaţiei nervoase. niște bobiţe roșii. Frunzele sunt trifoliate. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. prin păduri. deci de peste 200 milioane de ani. Puţini știu că ghiocelul. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. și apar din mai și până la începutul toamnei. Florile de ghizdei sunt galbene. pe pajiști. . ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. dezinfectante. totuși. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). Ghizdeiul crește prin fâneţe. Întrebuinţări. Prezentare. Aparţine familiei amarilidaceelor. imunostimulatoare și chiar hipnotice. uneori galbene cu dungi roșietice. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. mereu verde. Au valoare terapeutică atât bulbul. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. în zone unde omul ajunge mai rar. Prezentare. condimente) și nici lactate fermentate. în păduri. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. ale cărui virtuţi medicinale sunt. Are efecte antiinflamatoare. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. fructe acre. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. În mod tradiţional. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. în vârf.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. groase și cărnoase. Spre deosebire de ghimpele comun. isteriilor. ci și un remediu medicinal. stărilor de stres. excitaţiei cerebrale. parcuri. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). Are flori verzui. Întrebuinţări. acid cianhidric. cicatrizante. în cistopielită. Întrebuinţări. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. Prezentare. două frunze lineare și o floare albă. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. florile și părţile tinere. Pentru uz medicinal se recoltează florile. pășuni. reduse și care este ocrotit de lege. Frunzele sunt bilobate. suculentă. din care se prepară infuzie. în februarie și martie. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. Aparţine familiei gincoaceelor. pe terenuri virane. cu efecte notabile. Ramurile au. sedative. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. fiind considerat copac sacru. Face parte din familia liliaceelor. în formă de stea. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. alcaloizi. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. cât și florile și frunzele. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. caisa argintie. de asemenea. cumarină. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). Pentru a nu se face confuzii. Au.

vasodilatator. Deși trezește un interes atât de mare. acid ginkgolinic. Ginsengul este o plantă perenă. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. planta are o dezvoltare specifică. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. Rusia. Aparţine familiei araliaceelor. Cu ginkgo biloba se acţionează. totuși. saponine. SUA. Inflamaţiile. antispasmodic. ginkgol. unde se cultivă ca plantă de ornament. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. pinitol. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. Se găsește în flora spontană. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. celebre pe plan mondial. De pildă. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. înveliș care nu miroase prea plăcut. ginsengul are. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. potrivit unor cunoscători. cât și sub formă cultivată. antibiotic. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. ginseng coreean. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. varicele. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. Substanţe active importante: ginsenozide. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. La modul general. În secolul ai XVIII-lea. antiinflamator. terpene. Denumiri populare: ginseng asiatic. Substanţe active importante: flavonoli.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. acizi organici. esenţă. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. ginsengul sălbatic fiind. vermifug. spasmele musculare. însă. o plantă ocrotită de lege. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. la ora actuală. ginsengul . trombozele. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. uscată și curăţată. precum și frunzele. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. Fiind foarte căutat. de un înalt nivel calitativ. În general. Întrebuinţări. și în diabet. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. cu bune rezultate. de un interval de timp atât de mare. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. o rădăcină de ginseng sălbatic. glucozaţi. pe cale industrială. „esenţă umană”. vitamine. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. cât și o infuzie. mai ales în fructe și frunze. Multă vreme. ci și în Japonia. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. de asemenea. Specific Peninsulei Coreene. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. În general. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. riboflavină. bilobol. Oricum. Prezentare. antifungic. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. comprimate. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. în special. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Întrebuinţări. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Vietnam. sedativ. Canada. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. tiamină.

stimulând activitatea factorilor de imunitate. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. ulei esenţial. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. probând și calităţi anticancerigene. întărește memoria. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. acizi organici. sativum). Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. cu noduri la anumite distanţe. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). în timp. se impune atenţie în utilizarea lui. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). trebuie menţionat. ci și pericarpul. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. o plantă exotică. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. pentru locuitorii zonelor temperate. astenii. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. decoctul. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. iar fructul este bobul de grâu. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. în primul rând. deși nu este un panaceu. tărâţele și germenii sunt .58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. afecţiuni pulmonare. precum și de tonic al organelor interne. terciul de uruială. mai ales. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. celulele nervoase. fortifică sistemul nervos central și periferic și. grâul fiert. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. iritabilitate. grâul încolţit. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. Tulpina este dreaptă. de peste 1500 de ani. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. tărâţele. putând provoca hipoglicemie. nervozitate. Citrus paradisii. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. de aceea. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. insuficienţă biliară. În mod obișnuit. Prezentare. atonie gastrică. Frunzele sunt lanceolate. folosit îndeobște ca detoxifiant. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. Acest fruct este recomandat. Datorită acestor calităţi. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. hidraţi de carbon. Desigur. numeroase legende. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. grâul face parte din familia gramineelor. Erbacee anuală. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. dezvoltă imunitatea organismului. la sporirea imunităţii organismului. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. Potrivit unei străvechi tradiţii. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. efectele posibil negative. Mai nou. Pentru alimentaţie. dar și în dislipidemii. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. Cât despre contraindicaţii. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. goală pe dinăuntru. chiar și până la un metru. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. reducând glicemia. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. protide. pentru industrie. Totuși. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. Grepfrutul este. Provine din Asia. într-o manieră semnificativă. cercetătorii susţin că ginsengul. Prezentare și Întrebuinţări. Dincolo de acestea. totuși.

circulatorii. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. vitaminele A. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. microelemente. adică binecunoscutele gutui. pectine. protide. Prezentare. în hidratarea și curăţirea pielii. consumate în mod curent. pulpa fructului. uneori până la 15%. în faringite. de mari dimensiuni. Substanţe active importante: săruri minerale. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. vitaminele A. gluten. Fructele. cardiace. tanin. în bronșite. sunt sâmburoase. glucide. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. reumatism. în tufărișuri. Tulpina se ramifică în partea superioară. substanţe mucilaginoase. uneori prezentându-se ca un arbust. De asemenea. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. în amigdalite. frunzele. himel. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. fiind prezent și în mitologia greacă. Pom fructifer. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. hameiul seamănă. gută. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. B2. protide. ulei. Acești germeni conţin săruri minerale. afecţiuni ale pielii. fructele și seminţele gutuiului. în revigorarea corzilor vocale. cu viţa de vie. Ca dezvoltare în spaţiu. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. preparate sub formă de infuzie. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. Fructele se consumă ca atare. tulburări vegetative. guturai. stările febrile. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. căţărătoare. diareea. În acest context. PP. B. Hameiul crește în flora spontană. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. dar se prepară și sub forma unui decoct. În general. de asimilaţie. Preparatele de gutui (din flori. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. amigdalină. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. fermenţi. tofolean. dizenteria. acizi organici. epuizarea. mămlugă. endocrine. în crize de creștere. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. sleirea acestuia. Denumiri populare: măiugă. Întrebuinţări. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. producându-se chiar și unele ameliorări. B1. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. Practic. frunze. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. De altfel. Substanţe active importante: amidon. ierboasă. Hameiul este o plantă perenă. stomatite. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. scoarţa ei având culoarea gri-închis. Prezentare. datorită grâului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. E. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. Frunzele de gutui. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. întrucâtva. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. în păduri tinere. C și PP. De exemplu. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. enzime. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. aparţinătoare familiei moraceelor. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. în căderi fiziologice. hameiul este cultivat pe mari . Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. fiind întâlnit în lunci. Prezentare.

oxalic). ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. bacteriostatic. tinctură. precum și mai mulţi acizi (citric. dar și un aliment cât se poate hrănitor. substanţe minerale. hibiscitrină. plăcute. rareori și părţile tinere ale plantei. Rizomul de hrean este cilindric. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. Importanţă medicinală au și frunzele. de asemenea. ci și medicinal. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. sporește pofta de mâncare. fluidizează circulaţia sângelui. provenită din zona Orientului și a Asiei. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. totodată. cât și externe. precum și cu alte fructe de pădure. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. tartric. Substanţe active importante: peroxidaza. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. Substanţe active importante: lupulină. substanţe estrogene. Prezentare. trichomonoză. în mod obișnuit. dar și primăvara. Se prepară infuzie (în mod frecvent). Întrebuinţări. dar și în cazuri de acnee și ten gras. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. extract. De altfel. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. Hreanul se folosește sub formă rasă. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. hibiscusul este menţionat primul. tonice. de circa 50 – 60 cm. parte a familiei malvaceelor. având în compoziţia lor. hibiscusul utilizat în mod curent. hibiscină. vitamina C. malic. . Aceste ceaiuri sunt indicate. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. anorexie. ceaiurile fortifiante. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. alături de măceșe și alte fructe. insomnie. Plantă perenă. ulei esenţial. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. realizându-se o serie întreagă de băuturi. dar și decoct. reconfortante. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. humolină. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). săruri minerale. dar apare și sub formă cultivată. cum ar fi cele generate de stres. acizi. fiind un produs medicinal antiseptic. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. Prezentare. vitalizante. dar și sub formă de suc sau chiar salate. laxative. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. tanin. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. În preparate și combinaţii medicinale. foarte lung. cataplasme. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. aparţine. De obicei. Întrebuinţări. alb pe dinăuntru. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. un ulei. Există și alte specii de hibiscus. ascorbic. utilizată în procesul de fabricare a berii. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. speciei Hibiscus sabdariffa. gros. sub formă de flori. Inflorescenţele (conurile). nu numai din punct de vedere gastronomic. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. și hibiscusul. având. de suprasolicitare. În general. reduce durerile menstruale. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. eficiente. plantă din flora spontană de la noi. în deranjamente digestive. antituberculos și antispastic. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi.

precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. până la înălţimea de 60 cm. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. fagopirină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. dar și în ape care curg foarte încet. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. utilitate deosebită. Iarba broaștelor înflorește toată vara. cel puţin 50 de zile. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. chiar revulsive. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. întâlnită mai ales sub formă cultivată. lizină. în zonele nordice. Iarba broaștelor este o plantă de apă. cel mai important compus este rutina (rutozida). în primul rând. Alexander Reinhard. Are dimensiuni reduse. au. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). au o valoare nutritivă însemnată. Se spune că boabele de hrișcă. Întrebuinţări. arginină. planta are nevoie de mult soare. reumatismul. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. Prezentare. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. roșii sau albe. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. Se cultivă. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. Hreanul este un excelent condiment. Hrișca este o erbacee anuală. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. dr. fiind un factor de antrenare. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. De exemplu. leucoreea. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. cum ar fi cele pulmonare. contribuind la revigorarea organismului. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. litiaza urinară. în mlaștini. Fagopyrum esculentum. Tulpina de hrișcă poate ajunge. seminţele de hrișcă. Hreanul este diuretic și expectorant. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. Denumire populară: grâu negru. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. atât în plan medicinal. ci și în calciu. Pentru a înflori. cu stoloni dezvoltaţi. mai ales la nivel periferic. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. antiseptice. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. săruri minerale. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. plutitoare. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. cu succes. asemănătoare cu cea a orezului. Bineînţeles. . Prezentare. la maturitate. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. fiind muchiată. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. decorticate. guta. Un mare specialist. cistină. fiind foarte bogate în amidon. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. Întrebuinţări. Florile sunt roz. cât și economic. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. de mobilizare a organismului.

Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. datorită aspectului său general. narcotice. folosite cu mare atenţie. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Substanţe active importante: cimicifugină. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. smântânică. Florile sunt sub formă de capitule și au . În cantităţi mari. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. având o înălţime de până la 1. precum și seminţele. Poate atinge înălţimea de un metru și. mucilagii. de mici dimensiuni. astm. la ușurarea nașterilor. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. mai indicate fiind extractele. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. ca vegetaţie în acvarii. Se prepară infuzie sau decoct. primăvara sau toamna. antiinflamatoare. mai ales cele de pe ramurile tinere. Are. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. De pildă. și virtuţi medicinale. vitamina C și vitaminele din grupa B. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. bronșite. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. vermifugă. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. hipertensiune. alcaloizi. Denumire populară: cohoșul negru. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. pe marginea drumurilor. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. floare de piatră. Întrebuinţări. în locuri părăsite. cefalee. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni.50 metri. Prezentare. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. laxative. flavone. dar și asupra tractului digestiv. capabil să înmoaie. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. Denumiri populare: troscot gras. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. cărnoase. din iunie și până în octombrie. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. tanin. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. Frunzele. însă.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. fiind administrată ca tonic. Prezentare. dar mai ales datorită florilor. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. Actaea racemosa. De culoare galbenă. Totodată. Substanţe active importante: săruri minerale. ci și după aceea. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. spasme musculare. spasme pe tractul gastro-intestinal. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. însă. Frunzele și tulpina sunt consistente. Prezentare. Denumiri populare: omag. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. Întrebuinţări. probleme cardiace). cicatrizantă. pline de suc. Actaea spicata. Iarba broaștelor se folosește. preparatele din această plantă pot provoca avortul. tuse cronică. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. Tulpina este păroasă. ochiul boului. în mod obișnuit. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică.

Principalul preparat care se obţine este decoctul. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. pecingine. Prezentare. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Substanţe active importante: acid galic. Crește în locuri umede. Face parte din familia boraginaceelor. pielonefrite. Caluna vulgaris. Practic. paralizii. acid cafeic. mixtură. Prezentare. acid fumărie. depurative. Are tulpină simplă sau ramificată. poligonon.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. . prin șanţuri. Frunzele sunt lanceolate. camfor. Datorită acestei înălţimi reduse. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). putând ajunge până la o înălţime de un metru. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. bronșice și expectorante. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. magneziu. oxiuraza. inulină. Prezentare. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. Substanţe active importante: hiperină. iar florile au forma unor spice cilindrice. reumatisme. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. din iunie și până în septembrie. De asemenea. dificile. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Întrebuinţări. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. din care se face o infuzie. precum și arbutosidă – un compus specific. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. iar florile au culoare albastră. bronșitele. în zone mlăștinoase. Este o plantă cu tulpini lemnoase. Se mai prepară cataplasme. Întrebuinţări. ulei esenţial. noduroasă. calciu. în manieră naturistă. înălţimea de un metru. extract fluid. ulei. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. astringente. Denumiri populare: ardeiaș. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. heienină. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. ramnazină. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. persicarină. extract fiuid. Substanţe active importante: uleiuri volatile. unguent. principii amare. cât și externe. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. tinctură. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. Întrebuinţări. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic.20 metri înălţime. antispastice. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. ericolină. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. Surprinzător. în mod obișnuit. Tulpina. ericinol. blocaje și atonii musculare. Stimulează apetitul și digestia. fiind antiseptice. Frunzele îi sunt lanceolate. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. alantol. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. cu tot cu frunze și flori. iarbă amară. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. nu depășește. guta. săruri de potasiu. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. fiind o iarbă meliferă. Crește pe soluri părăsite. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. roșie sau albă.

antidiareice. Denumiri populare: cetenă. rotunde. Face parte din familia araliaceelor. Poate fi întâlnit. direct pe zona afectată. Frunzele sunt verzi. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. unguente și cataplasme. de lumină. Este un arbust ramificat.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. litiaza biliară. În cantitate mare. zaharuri. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. Această plantă poate contribui. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. jneap. arsurilor. . fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. jireapăn. cu tot cu flori și frunze. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. în preajma pădurilor.2 – 2%). abcesele). A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. a stărilor febrile. brădișor. lucioase. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. turtei. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. reumatismul. din care se prepară cataplasme. Prezentare. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. De asemenea. pistruii. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. de fapt. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. Frunzele sunt aproape ovale. asemănătoare cu acele bradului. Este o plantă iubitoare de soare. stomahice. Substanţe active importante: flavone. antiscorbutice. Înflorește în aprilie-mai. dar și micozele. groase. Face parte din familia crasulaceelor. zaharuri. a rănilor greu vindecabile. Denumiri populare: iarba ciutei. antisudorifice. a ulceraţiilor gurii. taninuri. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. Substanţe active importante: ulei volatil (0. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. fiind antiepileptice. verzișoară. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. o tufănică întâlnită prin fâneţe. tinctură. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. Face parte din familia cupresaceelor. frunzele fiind ascuţite. antiulceroase și chiar anticanceroase. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. precum și în hipertensiune. decoct. la combaterea scorbutului. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. în turbării. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). guta. Prezentare. peţiolate. Iedera este un arbust agăţător. alcaloizi. în zone de tufărișuri. cu tulpină foarte lungă. Întrebuinţări. iar florile. ulcerele cutanate. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. bătăturilor. săruri de potasiu și calciu. infuzii. Se prepară o infuzie. Valoare medicinală au frunzele. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. decoct. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. în păduri. prin efectele sale medicinale. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. Substanţe active importante: iederina. de mici dimensiuni. mucilagii. Întrebuinţări. Prezentare. acizi organici. a unor boli de piele (de exemplu. rezine. au o culoare galben-verzuie. ienuperină. tusea convulsivă. iarba tutunului. și chiar a bătăturilor. grupat sau izolat. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). consistente și au gust acru.

reumatismului. carminative. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. De asemenea. protide. ciuin alb. florile fiind. În combinaţie cu alte plante medicinale. cultivată. ipcărigea are și proprietăţi depurative. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. Ipcărigea crește în flora spontană. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. a gutei. mai ales. Rareori. rareori albe. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. Întrebuinţări. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. de exemplu. la prelucrarea pieilor. iar frunzele sunt mici. alungite. Aparţine familiei cariofilaceelor. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. Inul înflorește în iulie-august. mucilagii și. emolient. dese. analgezice și bronho-dilatatoare. este indicat în anorexie. Prezentare. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. Isopul este un mic arbust. lucioase. Este o plantă anuală. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Florile au culoarea albă sau roșietică. infecţiile căilor respiratorii. a bronșitelor acute și cronice. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. pot fi roșii sau chiar albe. Aparţine de familia labiatelor. laxativ.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. Prezentare. a cistitelor. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. căile renale. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. iritând. gastro-duodenitele. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. conţin o ciano-glucozidă. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. în fabricarea unor produse cosmetice. Substanţe active importante: saponine. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. ipcărigea apare și în forme cultivate. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. acid galacturonic. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. la prepararea halvalei. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). de obicei. însă. seminţele macerate și decoctul. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. De asemenea. albastre. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. heterozide. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. Întrebuinţări. În primul rând seminţele. Prezentare. caz în care se ajunge la hematurie. Se prepară infuzie și decoct. cu obârșii exotice. glicozide. adesea. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. Tulpinile sunt mult ramificate. ulei volatil. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Substanţe active importante: grăsimi. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. Denumiri populare: gipsăriţă. cilindrice. abceselor și furunculelor. săruri minerale. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. Întrebuinţări. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. mai ales . Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. ca expectorant. coroana miresei. Tulpinile inului sunt drepte. uneori. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. sedativ. dar și restul plantei. Dezvoltă un rizom foarte puternic. antiseptic. turtite. Florile au culoare albastră. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. de culoare maro. Frunzele sunt lanceolate. gipsogenina.

ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). inclusiv la nivelul capilarelor. de relaxare. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. antispasmodic. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. și asupra reumatismului și a urticariei. Întrebuinţări. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. precum și alţi compuși specifici. ci și în industria farmaceutică. antispastice. au culoare roz. bronșita. Totodată. mintă de grădină. are aceleași utilizări ca și izma bună. cu frunzele dinţate și creţe. dispuse în spic în vârful ramurilor. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. compuși antibiotici. compuși triterpenici. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. Prezentare. uneori. a cosmeticelor. Sub formă de infuzie (ceai). Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. lacuri de pădure. Poate ajunge până la 1. se cultivă. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. Această specie de izmă. în cea alimentară. Tulpina. chiar mlăștinoase. Din punct de vedere medicinal. hipertensiunea arterială. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. antiemetice. are stoloni și rizom.20 metri înălţime. aducându-l la normal. Florile. mentă. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. colină. foarte plăcut. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. sudorific. expectorantă. fiind un bun vasodilatator. sângele în mișcare. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. substanţe minerale. Mentolul și mentona. Substanţe active importante: mentol liber. fiind o plantă meliferă. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. alungite și au un miros specific. Este o plantă erbacee perenă. Băile cu infuzie de izmă acţionează. Substanţe active importante: ulei eteric. însă. totodată. hipericină. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. astmul. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. Întrebuinţări. Prezentare. Notabile sunt și efectele carminative. punând. are o culoare roșietic-violetă. compuși sterolici. hipotensiv. Prezentare. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. Practic. Denumiri populare: izmă de leac. diuretice. Este o izmă de talie mai mică. recomandate fiind băile cu infuzie. în patru muchii. acetat și valeriană de metil. mintă. fiind și un bun regulator al digestiei. totodată. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. expectorant. Frunzele sunt opuse. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). fiind un carminativ eficient. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. în combaterea colicilor abdominali. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. izma reface climatul gastro-intestinal. malurile râurilor.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Este utilizată și ca aromatic. mentonă. . Denumire populară: izma de baltă. deseori ramificată. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. Întrebuinţări. sudorifice. antidiareice. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. aparţinătoare familiei labiatelor. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. bălţi. este verde. din acest motiv. heterozidă. florile fiind roșii-violete.

roz sau chiar albă. Prin tradiţie. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. ulei volatil. laptele secretat de plantă. Întrebuinţări. a marginilor de cale ferată și de șosea. tulpina fiind rotundă și subţire. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Are un rizom puternic. Extern. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. Întrebuinţări. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. conurile tinere. Euphorbia helioscopica. Jneapănul înflorește în mai-iunie. din mai și până în august. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. cum ar fi negii. alior. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. cum ar fi nervul sciatic. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. iar din rășină se produce terebentină. Prezentare. și seminţele. cu miros specific. înflorește intens. ascendente. Florile. a terenurilor virane. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. Datorită toxicităţii sale. tulpina secretă un suc lăptos. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. Face parte din familia euforbiaceelor. Pentru aplicaţiile externe. însă. Înălţimea maximă – trei metri. pistruii. locale. mai rar. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. În formă de ace. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. Are acţiune calmantă și antireumatică. Fiind conifer. . Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. Euphorbia seguieriana. Denumire populară: jep. acest arbust are conuri. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. În general. vârfurile acestora fiind. Denumiri populare: laptele cucului. În general. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. Preparată sub formă de decoct. Substanţe active importante: ulei eteric. Acest suc pătează pielea. La rupere. cu o înălţime maximă de 4o cm. Întrebuinţări. două câte două. precum și ca diuretic. lipide. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). Se prepară decoct.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. în mod direct. Face parte din familia pinaceelor. dar și proteine. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. Euphorbia stepposa. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. se folosește. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Laptele câinelui este o plantă toxică. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. pecinginea. dar mai ales în regiunile alpine. aflându-se plasate în teci micuţe. aflate la subsuoara frunzelor. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. dispuse solitar sau grupat. atunci când este înflorită. local. Prezentare. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. latex. această plantă este neramificată. rășină.

pulbere. având o mireasmă inegalabilă. Acidul citric. angină pectorală. Rizomul său este foarte puternic. antitermică. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. În tutungerie. afecţiunile hepatice și cele biliare. Și tot lămâia este. Prezentare. groase și lucioase. pe pajiști. Cu lămâie se tratează. saponină. săruri minerale. important în structura pulpei de lămâie. în varice. lămâia fiind un adevărat bactericid. în zonele de deal și câmpie. . Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. Întrebuinţări. Patria lui de origine este. hemoragiilor nazale. o boală gravă care făcea ravagii în trecut.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. vitaminele B1. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. în păduri. otitelor. adesea. de asemenea. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. împotriva bolilor infecţioase. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. tinctură. limonină. binecunoscuta lămâie. acizi (în miezul de lămâie). protide. Din punct de vedere medicinal. rinitelor. florile și frunzele. Substanţe active importante: ulei volatil. sucuri. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. B2. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. astringentă. Prezentare. infuzie. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. antimigrenoasă. mai puţin în iulie. alcooli. Denumiri populare: alămâi. flebite. Denumire populară: mărgăritar. Rizomul de lăcrimioară este alungit. convalotoxol. în apoplexie și chiar epilepsie. sinuzitelor. Face parte din familia rutaceelor. aftelor. În stare proaspătă. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Totodată. India. esenţe parfumate și carbonat de calciu. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. aritmie. în tufărișuri. perenă. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. însă. reglează și impulsionează metabolismul celular. în funcţionarea aparatului circulator. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. adesea având o culoare verde-închis. Ca plantă medicinală. diabet. cicatrizantă. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. Face parte din familia liliaceelor. infuzie. Lăcrimioara este o plantă erbacee. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. palpitaţii). Prezentare. Fructul este o bacă. Întrebuinţări. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. Pentru terapii medicinale se prepară extract. reumatismelor. pectine. uneori roze sau gălbui. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. Rizomul. lipide. Face parte din familia solanaceelor. precum și în cea a parfumurilor. Florile sunt albe. PP și mai ales C. Frunzele. în curele de slăbit. glucide. câte două-trei la fiecare plantă. litiaze. convalozidă. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. asistolie. mai ales. lămâia are un șir întreg de utilizări. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. Citrus medica. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. gutei. dar apare și în culturi. Florile sunt albe. sub formă de clopoţei. majalină. extracte. ulei volatil. Lăcrimioara crește în flora spontană. din care se prepară decoct. acizi diverși. citrol. lămâia este antiseptică. identificată cu vitamina C. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. chiar decisivă. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. flavonoide (în coaja de lămâie).

frunzele. fiind o plantă otrăvitoare. flavone. sunt otrăvitoare. Din acestea. tulichioară. în ulceraţii ale pielii. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. Sunt indicate. cicatrizante. la rându-i. și un bun antiscorbutic. Din acestea se prepară infuzie. Acest arbust face parte din familia compozitelor. peţiolate. cireș de pădure. importante virtuţi medicinale. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). precum și o substanţă specifică numită abrotină. cununiţă. frunzele. glucozide. dar și hemoroizii. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. florile fiind de culoare albă. De asemenea. de a combate bronșitele. Denumiri populare: lemn câinesc. Coaja acestei plante este. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. extract apos. decoct și tinctură. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. mai ales în zonele cu tufărișuri. a epilepsiei. solanidină. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. aflată în fructe. pentru uz medicinal. principii amare. Este o plantă lemnoasă. cataplasme. stomatitele. chiar celulita și bolile reumatismale. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. acid dulcamaric. aftele. În activităţile casnice sau industriale. fructele. la început. pelin domnesc. Întrebuinţări. Denumiri populare: lemnuș. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. au formă de elipsă. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. de asemenea. Face parte din familia oleaceelor. Mirosul acestor flori este respingător. mălin negru. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . până la intoxicaţii cu mercur. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. în vindecarea rănilor vechi. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. Lăsniciorul crește în locurile umede. acizi. are un gust amărui. și în combaterea bolilor de piept. Întrebuinţări. sunt crestate. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. astringentă. cumarină. de a igieniza sistemul circulator. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. eucaliptol. scoarţa. agăţătoare. când este gustată. cu o ramificaţie foarte puternică. antiinflamatoare. În practica medicinală se folosesc tulpinile. uneori. digestive. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. zaharuri. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. Frunzele. Substanţe active importante: siringină. în lunile iunie și iulie. Prezentare. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. fiind de găsit în flora spontană. tusea pe fond nervos și astmul. vitamina C și o substanţă specifică. Prezentare. Înflorește la începutul verii. lemnul lui Dumnezeu. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. de exemplu). de culoare violetă. antialgică. Florile. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. zdrobite. în digestie leneșă. lemnul câinesc este folosit drept colorant. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. numită ligulină. Fructele. mici. de o mare varietate. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. Scoarţa de lemn câinesc are. iar frunzele. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. de a reduce durerile și crizele de reumatism. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. Întrebuinţări. este considerat ca fiind subarbust). Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. Substanţe active importante: solanină. tanin. din care se prepară infuzie. în cicatrizarea rănilor. iar tulpina. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. sunt grupate în inflorescenţe. se prepară decoct. niște bobiţe roșii (bace). poate deveni târâtoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. totodată. de la câmpie până la munte. tuse și chiar unele tumori.

70 stomacului. În pământ. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. importante fiind.50 metri. Întrebuinţări. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. vitamine din grupa B. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. a tractului gastro-intestinal și nu numai. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. au dimensiuni reduse. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. frunzele și . Concluzionând. rizomul. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. în locuri adăpostite și pustii. dar crește și în flora spontană.50 metri. Este recomandată în avitaminoze. tonificatoare. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. Frunzele au formă de elipsă. în gastrite. firuţă. manitol. depurative. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. după încheierea perioadei de vegetaţie. Leurda are virtuţi antiscorbutice. În general. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. ale ficatului. Subarbust. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. În aplicaţii medicinale. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. în reglarea activităţii rinichiului. În mod obișnuit. expectorante. Aparţine familiei umbeliferelor. calculii renali și biliari. dismenoreea. Denumire populară: iarbă dulce. traheita. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. de culoare albastru-violet. uneori au formă rombică. Leurda înflorește în aprilie și mai. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. specific. format din solzi groși. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. uneori chiar mai mult. acid glicirhizinic. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. antiinflamatoare. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). însă. Este foarte apreciat în bucătărie. Prezentare. Prezentare. sedative. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Crește în toate zonele României. ulei rășinos (15%). faringita. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. rareori și în iunie. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. artrita. Acţionează. Din punct de vedere medicinal. Atenţie. Întrebuinţări. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. diuretice. acid glabric. decoct. amidon dulce (circa 30%). glicirizină. bronșita. Face parte din familia liliaceelor. o poţiune. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. diuretice. leurda are un bulb ovoidal. considerată a fi forma cea mai eficientă. fiind o plantă perenă. Tulpina este însoţită de două frunze. rădăcină dulce. asemănători căţeilor de usturoi. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). cu o înălţime de până la 1. iar florile. de asemenea. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. iarbă tare. mixtură sau pulbere. dar și sub formă de macerat. Substanţe active importante: zaharuri. Fructul este o capsulă. Denumire populară: usturoiţă. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Prezentare. bilei și căilor urinare. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. fiind crestate și consistente.

Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. linalol. constipaţiile. depinde de anotimp. În scopuri medicinale. dezvoltă numeroși lobi. Metionina conţine. sau sub formă de tincturi sau pulbere. Levănţică este o plantă cultivată. . precum și pe stânci sau pietre. în cefalee și migrene. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. pentru infuzii. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. în afecţiuni renale. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. durerile menstruale. aninului. cicatrizante. două boli grave: difteria și tuberculoza. spichinel. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. Talul acestui lichen. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. Seamănă cu o tufă mai mică. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. levănţică de grădină. plăcut mirositoare. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. Peltigera canina este un lichen. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. Mai mult decât atât. vitamine. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. În vârful ramurilor se află florile. Întrebuinţări. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. Întrebuinţare. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. printre altele. Contrar celor știute din medicina tradiţională. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. acizi organici. poate inhiba. în insomnii. mesteacănului. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Denumiri populare: levand. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. Întrebuinţări. geraniol. edemele cardiace. Întrebuinţări. putregaiuri. pe lemne. cumarină. dar și uscat. carminativ. Aparţine familiei labiatelor. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. sulf. săruri minerale. terpinol (compusul cel mai important). Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. în tulburări stomacale și abdominale. Din florile de levănţică se face infuzie. Prezentare. Prezentare. bronșitele. numită de specialiști nervaţiune. traheitele. carminative. antispasmodice. Levănţica are tulpinile ramificate. regulator al tractului intestinal. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. Frunzele sunt mărunte și înguste. de neliniște. Lobii sunt ca niște benzi înguste. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. pe căzături forestiere. edemele renale. ci și pe cea a fagului. Substanţe active importante: uleiuri eterice. Substanţe active importante: ulei volatil. cum ar fi colicile abdominale la copii. Pentru uz medicinal se culege talul. dar și cu calităţi antimicrobiene. utilizat în industria cosmetică. de hiperexcitabilitate. expectorant. precum și în reumatism și stări de agitaţie. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. prezentându-se sub formă de tufe. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. acetat de linaloj. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. sedativ. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. devenind tradiţională pentru această industrie.

Liliacul înflorește în luna mai. alantoină. Tulpina. este suculentă. Frunzele. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. Prezentare. extracte. mai ales prin urină. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. iar florile au culoarea albastră. întreaga plantă. precum și extracte apoase sau fluide. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. ceva între măcriș și ștevie. Prezentare. cu o înălţime de până la 70 cm. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). din care se prepară infuzie sau comprese. au un gust deosebit. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. peţiolate. liliacul este util și în cazuri de febră mare. decoct (din frunze). Dezvoltă un rizom gros. în retenţii urinare. Crește în tufișuri. de mici dimensiuni. Din punct de vedere medicinal. Frunzele. calmante. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Liliacul are și proprietăţi medicinale. iar tulpina exterioară este ramificată. în ameţeli și dureri de cap. De asemenea. Pentru uz medicinal se recoltează. calciu. Liliacul face parte din familia oleaceelor. Prezentare. precum și frunzele. în afecţiuni pulmonare. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. au importanţă rizomii și rădăcinile. dezvoltată. de formă eliptică. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. substanţe minerale. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. chiar și în meandrele râurilor. Florile. În acest scop. în luna mai. combinaţii de ceaiuri. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. erbacee. Denumire populară: limbariţa. Întrebuinţări. acizi. . Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. se recoltează frunzele. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. și pot fi folosite la salată. mucilagii. au un peţiolul lung. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. Prezentare. antiseptice. Are o tulpină ramificată care. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. în reumatisme și răceli mari. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. în tulburări ale funcţionării inimii. în sălbăticie. Limba broaștei este o plantă de apă. de la liliachiu la alb. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Frunzele sunt ovale și au peţiol. Întrebuinţări. când apa devine stătătoare. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. Frunzele sunt păroase. au culoare albă sau roz.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. decoct (din frunze). Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. În peisaj. Face parte din familia boraginaceelor. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. cenușie. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. cu o formă de elipsă. perenă. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. dar mai ales ramurile tinere cu flori. ușor îngroșate. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. Denumire populară: miruţă. Tot în medicina tradiţională. se ramifică în partea superioară. Întrebuinţare. la eliminarea multor substanţe toxice. atunci când se înţărcau copiii. în cazuri de febră. contribuind la detoxifierea organismului. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. rareori fiind de culoare roz.

fortifiant. se poate utiliza întreaga parte aeriană. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. laxative. afecţiunilor cutanate (acnee. inișor. sirop. în locuri părăsite. iod. potasiu. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. infuzie. la îmbunătăţirea vinului. săruri minerale. Linariţa este o erbacee din flora spontană. vitamina C. un medicament și un aliment. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. fosfor în cantitate mare. De asemenea. precum și la stimularea activităţii plămânilor. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. cu adevărat. Limba mielului este un puternic revitalizant. sub formă zdrobită și macerată. ale naturiștilor. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. remineralizante. este fragedă. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. apoi flavonoide. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Într-o oarecare măsură. Întrebuinţări. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. Crește de-a lungul drumurilor. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). De altfel. Face parte din familia cruciferelor. furuncule). Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. Se prepară suc. Denumiri populare: bumbac de câmp. rășini. alcaloizi. ficatului. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. extract. ci și medicinală. fosfor. Prezentare. fiind foarte hrănitoare. la marginea pășunilor și a pădurilor. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. deci. remarcată atât datorită florilor sale galbene. Substanţe active importante: calciu. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. limba mielului făcând din vin. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. Prezentare. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. căilor ferate. Întrebuinţări. bumbăcăriţă. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. decoct. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. a ficatului. cochlearină. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Se consumă . Prezentare. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. dar mai ales vârfurile cu flori. de culoare albă. acizi organici. remineralizant. din care se prepară infuzie. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. anemii. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. sodiu. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. rinichilor. sunt grupate sub formă de ciorchini. Are frunzele crestate. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. hemoroizilor. Întrebuinţări. sub formă de salată sau inclusă în salate. iar florile. se recomandă utilizarea plantei. stare generală proastă. prin terenuri înţelenite. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori.

B2 și C. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. Fructul este o capsulă ovoidă. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. ulei volatil. în care se găsesc seminţele. dar sunt reînnoite mereu. Potrivit farm. mucilagii. astenicilor. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. lanceolate. macul cucului. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. Tulpinile sunt păroase. dr. florile fiind mari. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. Fiind un aliment energetic. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Denumiri populare: mac iepuresc. bază a multor reţete foarte nutritive. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. Ovidiu Bojor. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. Frunzele sale sunt mari. B1. cu succes. lipean. lintea germinată. mai ales intelectual. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. folosite. lintea este recomandată celor care se refac după boală. terenurile abandonate. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. coada lupului. Aceste preparate facilitează expectoraţia. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. Prezentare. săruri minerale. sodiu (în cantitate însemnată). cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. pârloagele. din acestea se prepară cataplasme emoliente. mucilagii.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. celuloză. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. pline cu seminţe de culoare neagră. Pentru uz medicinal. zaharuri (în cantitate semnificativă). Verbascurn thapsiforme. loţiuni. de culoare galbenă. Prezentare. culturile de cereale. decoct. Fructele sunt niște capsule. Întrebuinţări. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. albă. mangan. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. În terapiile naturiste se utilizează. Extern. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. uneori și frunzele (pentru cataplasme). decorând pajiștile. amidon. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. și în industria farmaceutică. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. fâneţele. Florile au petalele foarte mari. tanin. cataplasme. uneori chiar o singură zi. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. roz. . a tusei convulsive. Intern. violetă. de altfel. În ceea. Denumiri populare: coada boului. alterne. Substanţe active importante: saponină. Din lumânărică se prepară infuzie. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. celor care depun un efort mare. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. proteine în proporţie de 24%. ușor albicioase. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. Substanţe active importante: alcaloizi. ce privește frunzele de lumânărică. vitaminele A. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe.

Din acest motiv. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. roșu. uneori fiind ramificată în partea superioară. dizenteria și chiar holera. heroină. narcotină. precum și ale vezicii. În mac se mai găsesc acidul lactic. Substanţe active importante: papaverină. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. procesul digestiv. colecistului și uterului. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. dar și din cojile uscate de mac de grădină. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. un latex. laudanină. practic. principala componentă a opiului. așa cum s-a spus. Din opiu. utilizat în bolile de piept. în limite normale.5 metri înălţime. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. Preparatele de mac de grădină. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. morfină. . opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. având rol de calmare a durerilor. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. deoarece pot apărea complicaţii grave. Macul contribuie. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. roz. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. a spasmelor. de pildă. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. latexul. acidul acetic. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. mai ales sub formă de decoct. Prezentare. senzaţia de durere din sistemul nervos central. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. angine pectorale și în gripă. laringită acută. dintre care cel mai important este morfina. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. tebaină. Tot cu mac se tratează diareile puternice. considerat a avea calităţi de excepţie. precum și ca plantă ornamentală. Valoare medicinală au seminţele de mac. deși iniţial produc o stare de agitaţie. mac. zaharuri. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. Codeina. Fructul este o capsulă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. Morfina este. siropuri. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. din familiei papaveraceelor. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. la reducerea stărilor de anxietate. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. a stărilor de melancolie. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. de asemenea. pudră de opium. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. violet. De fapt. stomacaie. La rândul său. totodată. readucând. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. în farmacie. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. tinctură de opium. mai puţin cunoscute. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. De asemenea. la combaterea ipohondriei. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. codeină. morfină. frunzele și. Datorită numărului mare de substanţe toxice. Morfina anulează. se întrebuinţează împotriva tusei. mai ales. nechibzuit. Întrebuinţări. Denumiri populare: macul alb. Folosite fără măsură. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. uretrale. ca și macul de câmp.

inclusiv budinci și plăcinte. glicozide. originar din China. Face parte din familia anacardiaceelor. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. precum și vârfurile tinere. suculent. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. substanţe proteice. foarte multe săruri minerale (potasiu. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. Malaiezia. hemostatice. sodiu. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. cărnoase. cu frunze ovale. obţinută din frunze și scoarţă. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. Valoare medicinală au și frunzele. paradontoză. diuretice. seminţele. Substanţe active importante: acizi organici. Întrebuinţări. roză sau albă. celuloză. În fapt. Principalul preparat este infuzia. fosfor. Substanţe active importante: vitamina C. Aceleași cu ale portocalului. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. acesta semănând. cicla. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. ondulate. var. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. calciu. Prezentare. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. fiind. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Mai nou. Prezentare. Din acestea se prepară infuzie. laxative. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. fructele crude. cu tot cu frunze. acizi și mai ales brom. decoct și suc. potasiu. originar din America de Sud. Laos. aproape cărnoase. de asemenea. prin urmare. datorită bromului. care sunt consistente. Mandarinul este un arbust cu flori albe. înalt de trei-patru metri. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. cu peţiol puternic. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. hemoragii. Are. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. lipide. consistente. boli ale pielii . Aparţine familiei chenopodiaceelor. de la mandarin se recoltează frunzele. dizenterie. Pentru uz medicinal. taninuri. săruri minerale. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. fosfor. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. dar și în Vietnam. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. zaharuri. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. mangoldul este o varietate de sfeclă. glucide. Întrebuinţări. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. mandarinul are și proprietăţi sedative. supe. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. dar și medicinală. cu sparanghelul și conopida.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. hemoroizi. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. ceaiul iezuiţilor. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. Substanţe active importante: ulei volatil. ceai brazilian. scoarţa. Prezentare. Întrebuinţări. Denumiri populare: ceai de Paraguay. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. consistent. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. Poate atinge înălţimea de șase metri. protide. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). acid galic. yerba mate. Spre deosebire de portocal. Importanţă medicinală au frunzele de mate. Este plăcut la gust. un anafrodiziac ușor. Preparatul principal este un . vitamina C. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. pericarpul și pulpa fructului. în multe privinţe. vitamine. antiseptice. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. În mod obișnuit. Fructele crude sunt antiscorbutice. fraged. fosfor. culoarea fiind gălbuie. În alimentaţie. Florile sale sunt albicioase. florile. mâncăruri naturiste. cărnos. calciu.

lucrurile s-au schimbat. a calculozei renale. Poate fi eficient în curele de slăbire. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. rareori roșii sau albe. Crește intens. precum și împotriva viermilor intestinali. mate devine toxic în doze mari. Întrebuinţări. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. dar poate provoca și insomnie. Este un arbust puternic împământat. fosfor. Măceșul crește de la câmpie până la munte. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. fiind ușor de recunoscut. vasodilatatoare. ulei gras volatil. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. B2. fier. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. ca și în vechime. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. lemnoase și pline de ghimpi. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. Face parte din familia leguminoaselor. edemele. în locuri expuse soarelui. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. mai ales pentru ficat. lipide. rug sălbatic. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. vitamine. lecitină. taninuri. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. este cultivată foarte mult. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. Între timp. lactonă. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. enterocolitelor. o înălţime nu prea mare. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. însă. microelemente. palpitaţii. răsură. Este utilizat. care se găsește în special în mazărea verde. antiinflamatoare. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. energetic și ușor digerabil. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. dar foarte rezistent.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. ci și în furajarea animalelor. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. Prezentare. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. Mazărea este o erbacee anuală. e adevărat foarte nutritiv. Întrebuinţări. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. Substanţe active importante: vitamine (B1. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. dar și în oboseală fizică și nervoasă. totodată. și poate ajunge până la doi metri lungime. având. Ca vitalitate. de doi-trei metri. pectine. Acum. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. agitaţie. Contribuie la tratarea avitaminozelor. acizi. roz. Florile au culori diferite fiind. când are condiţii. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. hidraţi de carbon. cu peţiol subţire. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. Întrebuinţări. Multă vreme. Acest produs are acţiune tonică. cafeină (2 – 4%). cacadâr. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. un aliment foarte hrănitor. . Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. antihelmintică. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. de obicei. acid citric. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. Denumiri populare: trandafir sălbatic. zimţate. zaharuri. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. originară din Asia Centrală. de obicei galbene la maturitate. și mai ales C). Măceșul face parte din familia rozaceelor. obezitatea. în dilatarea arterelor. În ceea ce privește caracterul său energizant. în primul rând. Mazărea este. P. în dureri de cap. în cazuri de anemii. potasiu. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. vanilină. ce conţine seminţele. teobromină. diuretică. combătând celulita. Prezentare. acid malic. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate.

însă. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. din acest. mageran. La maturitate. Ca vermifug (antihelmintic). Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. totuși. Frunzele. Este utilizat și în hipocalcemie. deci și în ţara noastră. Frunzele. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. Aparţinând familiei oxalidaceelor. Din punct de vedere medicinal. din acest motiv. Florile sunt mici și albe. dar și plăcut la consum atunci când fructele. ulei volatil. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. Întrebuinţări. deal și zona subalpină. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. dimensiuni mai reduse. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. cu o dungă roșie. Măcrișul crește prin fâneţele. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. acoperite cu perișori. au culoare albă sau roșie. antiscorbutică. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. se recomandă a fi utilizată. Plantă de cultură. De origine mediteraneană. sedative. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). cu un gust acru pronunţat. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. Florile sunt mici și verzui. curăţate de seminţe și peri. foarte mici și ele. Crud sau sub formă de infuzie. Denumire populară: măcrișul mărunt. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Denumiri populare: mărgăran. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. se amestecă cu miere. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. mădiran. Din măghiran se face infuzie. în gută. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. Poate ajunge până la un metru înălţime. de formă ovală. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. Prezentare. Întrebuinţări. Tulpina de măcriș este dreaptă. în reumatismul cronic degenerativ. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. cu precauţie. calmează spasmele . având. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Întrebuinţări. Denumiri populare: măcrișul caprei. Are frunzele mici. măceșul se dovedește nu numai eficient. diminuează colicile stomacale. Prezentare. De asemenea. Are un rizom dezvoltat și ramificat. importantă este partea aeriană a măghiranului. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. având culoarea verde. liliachii sau albastre. această tulpină se lemnifică. depurativă. uneori roșii. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. laxativă. în deranjamente intestinale. antiseptice. sporește aciditatea. Florile. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. motiv. măcrișul este folosit și în bucătărie. De altfel. în avitaminoze. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). măcrișul are acţiune diuretică. înaltă de maximum 60 cm. Prezentare. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. carminative. maioran. maghiranul face parte din familia labiatelor. preparând din el salate și suc.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

late. De fapt. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare.5 metri înălţime. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. doamna codrului. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. boala lui Parkinson. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Prezentare. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. în luminișuri. în tufărișuri. Florile sunt brune. protide. aminoacizi. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. Datorită valorii sale nutritive. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. Denumiri populare: cireașa lupului. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. smârdar. niște bobiţe sferice. Prezentare. De aceea. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. doamnă mare. în zone cu arbuști. înaltă de 1. vitamjna A. această plantă conţine.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Întrebuinţări. Florile sale au culoare albă. adică în condiţii de maximă securitate. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. scopolamină. Merișorul înflorește în mai și iunie. rareori ovală și sunt mici. Substanţe active importante: ulei volatil. roșcate. precum și în oftalmologie. Face parte din familia rozaceelor. Preparatele de mătăciune acţionează. care sunt puternic toxici. acid cafeic. negre. precum și celor suferinzi de inimă. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. Întrebuinţări. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. tanin. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Ajunge până la 1. uneori roz-roșietică. beladonă.5 metri. violete. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). în principal. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. substanţe amare. perenă. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. aspre pe partea inferioară. înflorite. alcaloizi. Boabele au formă rotundă. Preparatul principal este infuzia. acid salicilic. în totalitatea ei. Fructele sunt modeste. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. fiind verzi în permanenţă. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. lipide. astmul bronșic. Substanţe active importante: atropină. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. iar în interior sunt gălbui. de asemenea. Utilizarea mătrăgunei. ulcerul gastric și duodenal. din care se fac mai multe preparate. antiasmatică. Prezentare. Întrebuinţări. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. beladonină – care sunt niște alcaloizi. mucilagii. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. Mult timp. . Are frunze liniare. Aparţine familiei solanaceelor. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. în cantitate mare. sub formă de bacă de culoare roșie. Contribuie. Fructele. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. Merișorul crește în zona montană și este melifer. Panicum miliaceum. mai ales vârfurile tinere. Din frunze se prepară apa de melisă. vasodilatantă. potolind durerile abdominale. Denumiri populare: afin roșu. Boabele de mei au și valoare medicinală. foarte otrăvitori. sunt comestibile. Letaria italica. Mătrăguna este o erbacee puternică. având acţiune antispastică. ci și în industria farmaceutică.

netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. Substanţe active importante: hidrochinonă. foliolele fiind lanceolate. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. violete. cu valoare forestieră. mixtură și un extract. Gudronul. acid citric. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). Prezentare. decoct. lucioase și subţiri. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. seva. acidul betulalbinic. sunt romboidale sau triunghiulare. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. care se recoltează primăvara. Totodată. a acidului uric și ureei. vitamina C. În Rusia. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. vin tonic și febrifug. în dizolvarea calculilor renali. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. betulalbina. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). De asemenea. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. și flori mici. Întrebuinţări. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. Substanţe active importante: saponine. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. tanin. mesteacănul formează păduri uriașe. mugurii. ulei esenţial. sub formă de decoct. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. fiind un diuretic puternic. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. săruri minerale. sirop diuretic. numai de către specialiști. mastacin. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. flavone. cum ar fi guta și reumatismul. Are frunze digitate. Ceva mai nou. malic și benzoic. în cazul mesteacănului. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. ducând la înnoirea organismului. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. tinctură. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. . a edemelor cardiace sau renale. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. cu miros plăcut. a n efritei cronice și a gutei. în tratarea hipertensiunii arteriale. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. Frunzele. De altfel. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. De asemenea. În afecţiunile renale. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. mai ales. esenţe parfumate. coaja și. Importanţă medicinală au. Prezentare. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. Denumiri populare: măstacăn. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. În România. extract fluid. taninuri. lemnul lui Avram. Familia de care aparţine – betulacee. în eliminarea pietrelor de la rinichi. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. Compușii specifici sunt betulina. se manifestă și ca un bun dezinfectant. Totodată. Belarus și Finlanda. frunzele tinere. ornamentală și medicinală. însă. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. Coaja sa este albă. Întrebuinţări. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. vitamina C. din care se prepară infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. este un remediu în bolile de piele. Se prepară infuzie. precum și în industria cosmetică. Denumiri populare: scai de tufă mare. loţiuni și comprese.

Fructe foarte nutritive. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. Prezentare. de aceea. dar poate fi întâlnit și la noi. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. fiind utilizat în tratarea astmului. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. Bune pentru consum uman sunt. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. Altfel. inclusiv în plan psihic. ci și frunzele. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. Aparţine familiei rozaceelor. acid oleic. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. de asemenea. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. emulșină. Migdalul este un arbore mediteranean. în cosmetică și în farmacie. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. ca pe un dar al lui Dumnezeu. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). cojile. Acţionează și asupra căilor respiratorii. încât vechii evrei considerau acest arbore. Substanţe active importante: acid salicic. vermifuge. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. Potrivit specialiștilor. însă. pe fâneţe și pajiști. febrifuge. Oltenia. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. săruri minerale. chiar tuse convulsivă. redându-i. Fructul este o drupă. emoliente. reface echilibrele hormonale. vitamina C. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. amigdalină. ulcer gastric și duodenal. fermenţi. pentru liniștirea călugărilor. vitamine (mai ales A și B). simptoame. cicatrizant. Este. migdalele dulci. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. cu succes. după polenizare. devin albastre. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. în care se găsește sâmburele de migdal. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. . calciu. În general. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. Acest preparat are efect depurativ. Uneori. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. acizi organici. florile. cu tot cu fructele sale. bucuria de a trăi. magneziu. Aceste preparate. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. în culturi din Dobrogea. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. fiind revigorant și remineralizant. din familia boranginaceelor. calmante. afecţiuni. Întrebuinţări. iar în ultima fază de dezvoltare. Florile sunt roșii. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. Preparatele din frunze. Mierea ursului este o erbacee perenă. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. plămânărică. reumatism. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. în luminișuri. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. Banat. alantoină. saponine. din care se prepară infuzie și decoct. hidraţi de carbon. Din acest motiv. potasiu. Din acest motiv. De exemplu. Acesta este indicat și în anemii. Întrebuinţări. Tulpina este dreaptă și suculentă. au proprietăţi diuretice. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. Prezentare. Denumire populară: cuscrișor. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. pe marginea drumurilor. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. care nu pot fi consumate de oameni. antidiareic. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Amygdalus communis. a bronșitelor. analgetic. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. mielăreaua se folosește. cât și în afecţiuni renale.

Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. așa cum și roșia a fost folosită. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. în inflamaţii interne. și nici coaja. Fructul de mirt este o nucă. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. nici florile. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Mirtul are. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. soluţii pe bază de alcool. de culoare albă. polizaharide. dar și ca laxativ. cărnoase. saponozide. după întâlnirea sa cu europenii. Florile sunt mici și au culoare albă. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. Substanţe active importante: manită.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. formează niște panicule. La începuturi. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. printre care și mirtul. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. Întrebuinţări. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. hemostatice. pentru terapii medicinale. dar și în hemoragii interne. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Se prepară – infuzie. Întrebuinţări. se usucă în condiţii naturale. Frunzele mojdreanului sunt compuse. Crește în sudul României. frasin negru. revitalizantă. Prezentare. sunt grupate. frumos mirositoare. albe și mirositoare. eucaliptol. rășină. ale căilor urinare și renale. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. utilizat. Denumiri populare: frasin de munte. migdala este tonică. parazitoze intestinale. acid cafeic. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. se pot utiliza toate părţile acestei plante. groase. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. extracte. tanin. Din . au devenit deja obișnuinţă. Substanţe active importante: mirtol. fiind cultivat de foarte multă vreme. chiar și la copii. frunzele uscate și rădăcina. loţiuni și comprese. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. Unii herbaliști consideră însă că. remineralizantă. Frunzele sunt penat-sectate. Pentru a fi conservat. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. Surprinzător. reumatism. rezină. prin tradiţie. utilizate în gută. Valoare medicinală are sucul. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. afecţiuni dermatologice. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. astringente. iar florile. Mirtul este o plantă aromatică. cumarină. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. proprietăţi antiseptice. iar florile. în migrene. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. Face parte din familia umbeliferelor. de asemenea. ca plantă ornamentală. tinctură. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. Prezentare. Foarte hrănitoare. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. fiind cunoscut sub numele de mannă. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. Prezentare. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. încă din Antichitate. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. Mirtul are frunze alungite. soluţii uleioase. cineol. în bolile căilor respiratorii. cu o rădăcină foarte puternică. hemoroizi.

ușor de preparat. analgezice. Are acţiune și în reducerea glicemiei. hemoragiile gastro-intestinale. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. antianemic. preparatele din morcov fiind și bactericide. în hepatite. Întrebuinţări. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. artrita. hidraţi de carbon. lesne și plăcut de consumat. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. de convalescenţă. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. de culoare galbenă. Denumire populară: moșmoană. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. cât și formarea ridurilor. pectine. Moșmonul este un arbust originar din Persia. ramificată și acoperită de perișori. degerăturilor. pentru însănătoșirea ochiului. de asemenea. în icter. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. bactericide. vitamina C. ulcerele. în mod semnificativ. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. uneori florile și frunzele. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. litiaza renală. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. vermifuge. uleiuri volatile. combătând gastritele. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. stimulatoare hepatice și renale. Întrebuinţări. aici cunoscută sub numele de caroten). hemostatice. B și C. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. depurativ și laxativ. diuretic. Substanţe active importante: vitaminele A.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. rușinea fetei. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. Prezentare. efecte vitaminizate și remineralizante. mai ales dacă este consumat crud. De altfel. ajuns în Europa în mod . în general. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. a ulceraţiilor. Are. Denumiri populare: morcovul câmpului. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. seminţele de morcov conţin ulei volatil. Morcovul sălbatic sub formă crudă. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. Morcovul poate contribui. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. a hemoglobinei. Prezentare. totodată. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. săruri minerale. pentru mărirea acuităţii vizuale și. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. dextroză. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. suculentă. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. vitamine din grupul B. Face parte din familia umbeliferelor. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. arsurilor. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. a petelor de pe piele. eczemelor. Morcovul este și un detoxifiant activ. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. de orice fel. precum și efectele pozitive în diabet. morcovul. Pentru terapii cu morcov. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. Mai rar folosite. Uneori. pectine. Cât despre utilizările sale externe. levuloză. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. de subalimentaţie.

verdecenușiu sau chiar brun spre negru. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). prin rariști și luminișuri de pădure. Întrebuinţări. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. Din acest motiv. din care se face infuzie. în boli articulare (reumatisme). Substanţe active importante: vitamina C. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. de culoare neagră. mușchiul are o culoare roșietică. tanin. Întrebuinţări. frunzele și seminţele. acizi (malic. Moșmonul crește în flora spontană. Pe lângă aceste efecte. dar de cele mai multe ori târâtoare. pectine. fiind în același timp diuretice și revitalizante. Aparţine familiei rozaceelor. în gingivite. deranjamentele stomacale și intestinale majore. leucoree. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. Murul înflorește toată vara. infuzii. succinic. Se întâlnește în flora spontană. ci și utile în tratarea bolilor de piept. antibiotice. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. acizi. care sunt nu numai hrănitoare. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. . Este un arbust cu tulpină lungă. legate de perioada din an în care se află. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. agăţătoare. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. Datorită fructelor sale. tanin. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. precum și de locul în care se dezvoltă planta. salicilat de metil. Întrebuinţări. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. făcânduse gargară. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. proteine. În mod curent. Murul aparţine familiei rozaceelor. celuloză. subţire și spinoasă. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. Uneori se prepară și infuzie. Prezentare. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). afecţiuni pulmonare. Fructele se consumă ca atare. mucoasa intestinală. mur sălbatic. Florile au o frumoasă culoare albă. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. Aceste fructe sunt comestibile. pe stânci. ulei volatil. Substanţe active importante: lichenina. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. Mușchiul de munte este considerat un aliment. mure. colită. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. dinspre zona mediteraneană. Din mure se fac și siropuri. mușchi creţ. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. Astfel. uneori cu pete albicioase. dar și valorii medicinale. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). Denumiri populare: mușchiul de piatră. refăcându-se. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). acid cetraric. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. de culoare brun-roșcată. în același timp. zaharuri. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. Florile sunt albe sau roz. Frunzele sunt palmat-compuse. săruri minerale. oxalic). gastro-enterită). dar și mugurii. cenușiu-brun. verde-brun. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. dar pentru terapii se prepară și macerate. în boli de piept. de formă aproape sferică. Substanţe active importante: vitaminele B și C. Se prepară decoct și extract fluid. În zona de prindere. Denumiri populare: rug de mure. pulberi. moșmonul se și cultivă. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. Lobii sunt mari și au cili. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. mușchiul poate fi brun. Prezentare.

cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. cicatrizante. rinichiului și bilei. mușeţelul are șase calităţi principale. cataplasme. acizi (printre care și acidul clorogenic). Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. enterocolite. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. de asemenea. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. emoliente. dezinfectant și anestezic. bacteriostatic. conjunctivitei. inflamaţiilor hemoroidale. extracte. bolilor de ficat. Prezentare. regenerând-o și tonifiind-o. farmaceutică. afte. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. inflamaţiilor vaginale. amigdalitelor. Deși este realmente valoros. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. de rinichi. colicilor. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. Face parte din familia compozitelor. azulene. ci și în cosmetică. colite. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. uneori. dar cu precădere în gastrite. romaniţă nobilă. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. afecţiuni cutanate. în gripă. Substanţe active importante: ulei esenţial. Este antispastic. eczeme. camazulenă. răcelilor. arsuri. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. romaniţă mare. Denumiri populare: romaniţă. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. dermatozelor inflamatorii. dismenoreei. colină. Prezentare. mușeţel prost. decoct. fiind numit. Întrebuinţări. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. Totuși. antimicrobiene. antiparazitare. cu petale albe. răni vechi. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. . Fructul este o achenă. balonărilor. antiinflamator. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. enterite. sudorifice. În mod curent. substanţe amare. analgezice. pruritului vulvar. care se usucă. ulceraţii. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. Ca plantă medicinală. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. stărilor gripale. Se prepară infuzie. cumarină. sedative. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. matricină. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. Mușeţelul este o plantă anuală. astmului bronșic la copii. În combinaţie cu menta. azulenă. antispastice. carminative. în amigdalite. specific. ci „Bună ziua. Chamaemelum nobile. fiind. pentru uz intern. Întrebuinţări. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. capitulele având până la trei centimetri în diametru. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. enterocolite). flavone. Totodată. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. în mod obișnuit. mușeţelul a devenit plantă de cultură. stomatitelor. laringitelor. morună. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. antiseptic. precum și ale ficatului. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. ajungând până la 50 cm înălţime. abceselor dentare. Aceste flori. hemoroizi. Crește. a varicelor și hemoroizilor. Denumiri populare: romaniţoi. apar în lunile iunie și iulie. care asigură sănătate și curăţenie pielii.

În aplicaţii medicinale. de asemenea. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. sunt brun-roșietice sau cafenii. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. mirozinatul de potasiu. gripele. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. antimicrobiene. se ajunge până la o lingură pe seară. cu succes. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Tulpinile. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). printre altele. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. Frunzele sunt palmat-lobate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. sunt dispuse în formă de ciorchine. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. se agaţă cu ajutorul cârceilor. după care. Rădăcina este pivotantă. Seminţele de muștar alb sunt folosite. agăţătoare. inflamaţiile articulare. Prezentare. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. rotunde. mutătoare cu poame negre. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. Prezentare. Denumiri populare: muștar de grădină. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. mirozina. din familia cruciferelor. Prezentare. Muștarul alb conţine. foarte vitală. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. Muștarul negru este o plantă anuală. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. determinând aducerea. Întrebuinţări. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. cel mult două. Astfel. bronșitele. numai în caz de nevoie. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. înainte sau după perioada . muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Mutătoarea este o plantă perenă. cicatrizante. muștar sălbatic. Întrebuinţări. Se cultivă. Florile sunt galbene. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. Acţionează. mascule și femele. mirozină. mirozinat de potasiu. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. Pentru a putea fi înghiţite.5 metri. iar seminţele. Aplicată pe piele. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. muștar de câmp. rapiţă albă. și în aplicaţii medicinale. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. Florile de mutătoare. înainte de culcare. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. Are și calităţi calmante. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Substanţe active importante. Denumiri populare: hardal. pe o durată de 7 – 8 zile. a unui aflux de sânge. florile sale fiind galbene. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. cura se reia. se ameliorează sau se tratează răcelile. Se întâlnește în culturi. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. blocate sau cu funcţionare lentă. Bryonia dioica. a reumatismului. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. în lungime de trei-patru metri. la locul afectat. Substanţe active importante: sinigrină. Apoi. se înghit seminţe întregi. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. câteva substanţe specifice: sinalbina. Face parte din familia cucurbitaceelor. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. rapiţă de grădină. Muștarul alb are tulpinile ramificate. care pot fi băi locale sau generale. în funcţie de necesităţi.

din care se prepară decoct. coma și chiar moartea. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. În aplicaţii externe. tuse convulsivă.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. Mutătoarea este o plantă toxică. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. violacee sau roșcată. Nalba mare înflorește . reumatismelor. dispepsii. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). cum ar fi paraliziile. cum ar fi brionina. Se găsește în flora spontană. în general. apoi o enzimă. în lunile aprilie și mai. Întrebuinţări. Din acest motiv.5 metri. în tufărișuri. Aparţine familiei solanaceelor. Tulpina de mutulică este dreaptă. Mutulica este o erbacee de talie medie. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. vărsături). parazitoze intestinale. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. ramificându-se în partea superioară. Planta crește în flora spontană. putându-se ajunge la stări grave. pe locurile unde au fost păduri. Frunzele au formă oval-alungită. Aceste flori apar primăvara. contuziilor. Mutulica este o plantă toxică. prea periculos pentru a folosi această plantă. cefaleelor. în ulcere ale pielii. ulcerelor cutanate. pneumonie. bogat în alcaloizi. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. dizenterie. în general în locuri umbroase și umede. Prezentare. Substanţe active importante: atropină. gutei. mixturi. gros și consistent și. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. în tratamente homeopatice. în varice ulcerate. dacă în medicina tradiţională e. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. mai ales. congestii. Denumiri populare: rujă. fiind mult prea toxică. tincturi. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. Mai nou. cataplasme. Nalba mare este o plantă perenă. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. scopolamină. pulbere. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. Și tulpina și frunzele sunt păroase. produse farmaceutice. Pentru uz intern. Face parte din familia malvaceelor. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. compuși minerali. uneori. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. brionidina. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. sub supravegherea specialistului. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. erbacee. Rădăcina este rotundă și cenușie. extracte. tanin. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. în păduri. acţionând în manieră radicală. Substanţe active importante: substanţe specifice. Mutătoarea este întrebuinţată. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. nalbă bună. cunoscută și sub numele de untul pământului. răceli. în terapiile interne. Întrebuinţări. rășini. În orice caz. Prezentare. rădăcinile și chiar frunzele. rezine. Denumire populară: mătrăgună mică. producând disfuncţii.

un preparat special cu virtuţi medicinale certe. săruri minerale. mucilagii. PP.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. var. până la înălţimea de trei metri. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. de asemenea. dar se prepară și cataplasme. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. lipide. de la roșu purpuriu la negru-violet. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. neramificată. Întrebuinţări. diuretice. B2. păroasă. determină expectoraţia. sau al unor infecţii la nivelul pielii. Seminţele conţin un ulei comestibil. dar și florile și frunzele. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . flavonoide. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. recondiţionarea tenului uscat). Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. la maturitate. B1. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Frunzele și florile conţin taninuri. lanceolate. în primul rând. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. glucide. Florile sunt. Prezentare. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. Denumire populară: curechi chinezesc. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. fiind dreaptă. Au. În cazul unor afecţiuni dermatologice. Substanţe active importante. valoroase fiind. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. antiinflamatoare. din iunie și până în octombrie. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. pe marginea apelor curgătoare. de mari dimensiuni. sărăturoase. napobrassica. acizi uronici. frunzele și seminţele. celuloză. aparţinând de familia cruciferelor. mai ales. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. de asemenea. zaharuri. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. de asemenea. Aparţine familiei malvaceelor. digestia celorlalte alimente. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. de formă aproape sferică. pectine. Prezentare. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. favorizând. Întrebuinţări. Denumire populară: nalba de grădină. iar florile au culoare galbenă. alb-roză. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. tocmai din acest motiv. infuzie. coloranţii săi neavând efecte toxice. Brassica campestris. Întrebuinţări. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. laxative. Napul este digerat foarte bine. Nalba neagră este o plantă ornamentală. Ea conţine. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. Tulpina ajunge. Frunzele sunt ascuţite. în afecţiuni ale rinichilor. cinci luni pe an. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. a durerilor de piept. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. decoct. dar se și macerează. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). pigmenţi antocianici. Din acest motiv. de obicei. netedă. Din rădăcină se fac infuzii. totodată. Este un aliment dietetic recunoscut. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. printre altele: asparagină. nigra. betaină. iar din flori și frunze se fac cataplasme. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. mucilagii. Substanţe active importante: mirtilină. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. uneori albă. Extern se folosește ca emolient (refacerea. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. Substanţe active importante: vitaminele C. taninuri. Napul este o plantă erbacee bienală. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. proteine.

Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. C. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Florile sunt de culoare roz-roșietică. Întrebuinţări. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. se pare. și a altor tipuri de cancer. Fructele au formă de păstăi. În mod curent. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. în nevralgii. precum și în cazul răcelilor. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. depurativă. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. este indicat în astenii. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. antiinflamator. Întrebuinţări. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. Florile năutului au culoare liliachie. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. Originară din Asia. Năutul face parte din familia leguminoaselor. arsuri. tanin (în cantitate mare). Năsturelul este un diuretic foarte activ. B2. arsenic. acestea conţinând una sau două seminţe. în cure de primăvară. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. Un pahar de suc de năsturel. Prezentare. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. fiind. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. anemii. din care se prepară un suc sau se face salată. Prezentare. un bun antiseptic al căilor urinare. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. amestecat cu miere. . boabele de năut provoacă diureză.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. de epuizare. totodată. stomahice. vermifuge. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). Pentru terapii se folosește întreaga plantă. Întrebuinţări. Potrivit unor specialiști. curăţându-l de toxine și. Frunzele sunt alterne. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. de aceea. vitaminele B și C. rareori albă. Tulpina este dreaptă și păroasă. Planta are un miros specific. Contribuie la reechilibrarea organismului. în perioada de maximă vegetaţie. Prezentare. săruri minerale. remineralizant. zaharuri. fortifiantă. Substanţe active importante: vitamina C. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. ramificată. Năsturelul crește în apele curgătoare. plus una terminală. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Datorită calităţilor sale regeneratoare. lipide. are și proprietăţi anticancerigene. până la 60 cm înălţime. Consumate. Datorită acestor calităţi. din care se face ceai. Are virtuţi energizante. amidon. Denumire populară: cardamă. antitoxic. oxid de fier. Are asupra organismului acţiune tonică. ci și medicinală. săruri minerale. În mod obișnuit. degerături). când planta este fragedă în întregul ei. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. Datorită importanţei sale. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. crudă. în astenii. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Năpraznicul este revitalizant. PP). seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. Substanţe active importante: săruri minerale. Tulpina năutului poate ajunge. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. printre care cea de iod.

Prezentare. care se prelucrează. mult mai dezvoltate. . prin urmare. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. Nucul este un arbore impunător. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Substanţe active importante conţinute de frunze. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. de dimensiuni mici spre medii. Se utilizează. Potrivit tradiţiei. melantină. ulei volatil. cataplasme. fiind aromate și având și un gust iute. vârfurile tinere cu tot cu flori. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. coji și mâţișori: taninuri. Nucul înflorește în luna mai. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). au valoare medicinală. de culoare violet-albăstruie. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Nucul este un arbore cultivat. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. Frunzele nucului. în terapii medicinale. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. Prezentare. un ulei eteric. vin tonic. proaspete. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. fiind ramificată. Denumire populară: iarbă de făcut copii. fiind folosită doar în alimentaţie. iar frunzele. vitamina C. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. Aparţine familiei juglandaceelor. dar poate fi întâlnit și în amestec. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. substanţe amare. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. mai ales în locuri însorite. și frunzele fragede sau cojile de nucă. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. cât și în culturi. Totuși. reducând. și ritmul inimii. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. în pădurile de foioase. saponozidă. au formă penat-crestată. licoctonină). prin urmare. mai ales în cele cu caracter spasmodic. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. uneori verzi spre albăstrui. Frunzele sunt penat-compuse. Întrebuinţări. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). uneori se recoltează și părţile aeriene. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Prezentare. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). plină cu seminţe negre. cunoscută ca plantă decorativă. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). Scoarţa nucului este netedă. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Florile acestei plante sunt albe. care este. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Aparţine familiei ranunculaceelor. poţiune.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. Perioada de înflorire durează din mai până în august. Întrebuinţări. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. acizi. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Negrilica crește atât în flora spontană. flavone. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. de fapt. delzonină. Denumiri populare: cernușcă. tanin. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. delfinină. Tulpina este acoperită cu perișori. Aparţine de familia ranunculaceelor. bine conturate. Fructul este o capsulă. însă. Totuși. se recoltează. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. prin semănături. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. Florile. Aceste flori. tanin. Întrebuinţări. decoct. Negrilica este o erbacee anuală. apar pe tot parcursul verii. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. Tot în scopuri medicinale. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. chimen negru. roz sau albă.

Florile sunt mari. Nufărul alb poate fi și cultivat. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. b) aplicaţii externe – furunculoză. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. extract apos. de către comercianţii necinstiţi. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. în vechime. tanin. Aparţine familiei nimfaceelor. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. pur și simplu. de asemenea. Substanţe active importante: amidon. Aparţine familiei nimfaceelor. care se pune la uscat și din care. Din acest motiv. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. extract fluid. adesea fiind vândut. Contribuie. De altfel. prin macerare și în amestec cu vin roșu. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. rahitism. dar și florile – din care se face infuzie. eficientă în vindecarea rănilor. Prezentare. povești. săruri minerale. Are un rizom gros. sau chiar elimină. Nufărul alb are importanţă economică. ca plantă decorativă. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. antiinflamatoare. De asemenea. folosiţi sub formă de cataplasme. De pildă. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. Când timpul este frumos. Utilizări medicinale au rizomii. enterite acute. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). perenă. Făina de rizom este folosită. eczeme. diabet zaharat. se face o infuzie. fiind antidiareic. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. anxietate. Întrebuinţări. dar și în alte ape stătătoare. ulceraţii. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. scrofuloză. la tratarea unor boli de piele. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). Preparatele care se obţin sunt: infuzie. dar și medicinală. Nufărul alb este o plantă acvatică. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. Compusul specific este nufarina. plasat în mâlul de pe fundul apei. unde plutesc. Prezentare. tenuri grase. din iunie și până în august. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. leucoree. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. afecţiuni oculare. de asemenea. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. având utilizări în industria pielăriei. rizomul se usucă și se macină. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. antimicrobiene și cicatrizante. acizi. această plantă fiind folosită. cercetările au dovedit că acestea sunt. sub formă de cataplasme. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . Prin urmare. Aceste preparate sunt. din frunze de nuc. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). fiind utilizată în insomnii. Se remarcă prin efectele sale astringente. diaree. nufarină. Întrebuinţări. galbene și apar în perioada verii. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. drept rădăcină a acestei plante. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. Substanţe active importante. ca talisman în călătoriile lungi. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. la nevoie.

provine din India. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. pe lângă faptul că sunt foarte bune. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. De asemenea. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. glucozidă amară. perenă. carminativ. totuși. de culoare albă sau roz în interior. dextrină. Denumire populară: miozotis. având și proprietăţi calmante și relaxante. călin. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). pulbere. cu un miros specific foarte puternic. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. Dezvoltă un rizom spongios și. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. chiar liniare. Se întâlnește și sub formă cultivată. analgezic. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Întrebuinţări. florile fiind mai ales albastre. datorită proprietăţilor ei antiseptice. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. acorelină. întreg organismul. uneori roz sau albe. în mlaștini. de altfel. pentru a căpăta. Obligeana este o plantă de cultură. fiind utilizat nu numai în India. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. consistent. Substanţe active importante: ulei volatil. De exemplu. tinctură. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. după îmbăiere. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. scrofuloza infantilă. prin mlaștini. De exemplu. amidon în cantitate mare. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. la parfumuri. dar și în cea alimentară. decoct. precum și în Grecia și Roma antică. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. au și proprietăţi medicinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. a apei de gură. fiind adusă în Europa în 1574. ca plantă ornamentală. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. iar florile au o culoare galben-verzuie. Frunzele sunt foarte alungite. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. stomahic. Întrebuinţări. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. Din acest motiv. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. Are frunze păroase. dar și în Arabia. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. fiind un preparat antispastic. . Înflorește din mai și până în iulie.5 metri înălţime. spetează tărcată. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. lichior medicinal. Denumiri populare: spetează pestriţă. un plus de frumuseţe și de prospeţime. ochii păsăruicii. Tulpina poate ajunge până la 1. pe lângă lacuri. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. tonifiind și revigorând. Prezentare. calamină. în forme eliptice sau lanceolate. Prezentare. ape curgătoare. lipsă de poftă de mâncare. dar și în alimentaţie. balonări abdominale. în diverse afecţiuni epidemice. Această plantă erbacee. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. calmuz. vitamina C.

pulbere de rădăcină. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. sciatica. precum și dereglări fiziologice și de comportament. Prezentare. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. În condiţii de utilizare nesupravegheată. analgezice. dar este și cultivată. fiind iubitoare de munte. laringitele. grupate în inflorescenţe. Aparţine familiei ranunculaceelor. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. reumatismul. Frunzele au între cinci și șapte limburi. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. dar și de umezeală. galbene sau violacee. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. arabinoză. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. Omagul este o plantă foarte toxică. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. sedative ale omagului. preparându-se tinctură. renale. diminuând aceste secreţii. eficient și repede. Substanţe active importante: xiloză. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. extract și un sirop contra tusei. acid galacturonic. determinând secreţii mărite de salivă. În scopuri medicinale. din acest motiv. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. Rădăcinile. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. Importante sunt și efectele descongestionante. macerat. În zona României apare doar sub formă cultivată. doi alcaloizi (colina și valeriana). în stări de agitaţie. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. Întrebuinţări. bogat în substanţe nutritive. în mod obișnuit. glucozide. cu o înălţime maximă de 30 cm. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. preparatele de odolean pot crea dependenţă. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. pilule. acizi izovalerianici. florile fiind albastre. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. Prezentare. Frunzele sunt liniare. Are flori mici.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Substanţe active importante: valerianat de bornil. dar și ca antispasmodic. nevralgiile. Sub formă de cataplasme. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. galactoză. Face parte din familia plantaginaceelor. anginele. culoarea acestora fiind roz sau albă. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. tulpina ramificată. au valoare medicinală însemnată. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. Întrebuinţări. Își are originea în perimetrul Mediteranei. al inimii. fiind crestate și ascuţite. Este o plantă cu un rizom mare. Planta se poate găsi în flora spontană. Întrebuinţări. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. de bilă. precum și transpiraţii intense. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . intestinale. în insomnii. afecţiunile ochilor cauzate de frig. ulei volatil. dar. întregul organism. extract moale. iarba pisicii. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. din omag se utilizează rizomii și frunzele. pot înlocui tratamentele cu in. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Ceaiul de obligeană se folosește. gușa porumbelului. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. Rădăcina este fusiformă. bronhice. formiat de bornil. și în special rizomii de odolean. Denumiri populare: valeriană. prin tradiţie. inflamaţiile congestive acute. valerianat de metil. guta. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Crește și în flora spontană.

cu peri pe ele. fiind în formă de ciorchine. PP). mare iubitoare de umezeală. cu muchii. Omagul atacă sistemul nervos central. Tulpina. Din aceste motiv. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. Este originară din Orient.5 metri înălţime. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. B6. orez fiert. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. Prezentare. În mod obișnuit. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. La o anumită înălţime de la sol. 12 săruri minerale. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. precum și în unele afecţiuni dermatologice. erbacee. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Oreșniţa este o plantă perenă. Din rizom. Denumiri populare: orz de primăvară. fără perișori.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. glucide. fiind melifere. cilindrică. Fiind un aliment foarte hrănitor. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. liniare. la rându-i. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. Substanţe active importante: mucilagii. mucilagii de orez. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. decoct cu tot cu orez. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. de la câmpie și până la munte. aparţinătoare de familia leguminoaselor. tuberculii și chiar rădăcinile. orz de toamnă. tanin.30 metri. Fructul de oreșniţă este o păstaie. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. Are frunze aspre. îngroșări tuberculiforme. orezul este eficient. se va face numai sub îndrumarea medicului. a alcoolului. însă. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. Prezentare. orzul este folosit la fabricarea berii. Orzul este o plantă anuală. De asemenea. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. redându-i echilibrul. Florile apar în iulie și august. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. Întrebuinţări. . caroten. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. protide. A. Fructul de orez este o cariopsă. B2. combat asteniile. Întrebuinţări. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. Astfel. adică maximum 1. Frunzele orezului sunt lungi. Florile au o culoare roșu intens. prin tradiţie. favorizează creșterea. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. Prezentare. lipide. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. Din punct de vedere medicinal. Deshidrataţi. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. în prezent crescând în flora spontană. După cum se știe. Substanţe active importante: vitamine (B1. de extracte sau preparate de omag. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. putând duce foarte repede la moarte. Tot din orz se prepară și malţul. ceva mai mic însă decât spicul grâului. Orezul este o graminee anuală. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. În medicina chinezească. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. consumat și de oameni. Aparţine de familia gramineelor. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. orezul potenţează activitatea rinichiului. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. orice manipulare sau utilizare de omag. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. noduroasă – mai ales spre bază. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. această tulpină se ramifică. a surogatului de cafea. Tulpina plantei de orez este dreaptă. Din acest motiv.

tanin. lingoare. terciuri. de culoare trandafirie. Și nu degeaba. acţionând. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. administrându-se atât intern. Osul-iepurelui are un miros greu. de la această plantă se recoltează rădăcinile. B și C. înaltă uneori peste 1. astenii nervoase. cât și extern. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. scorbut. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. Întrebuinţări. de aceea. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. lipide. în cistite și calculoză renală. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. celuloză. Tulpina este dreaptă. în reumatism. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. în mod frecvent. Denumiri populare: cașul iepurelui. protide. Frunzele sunt trifoliene. Malţul conţine enzime și vitamine. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. totodată. ramificată. Potrivit medicinii populare. în afecţiuni ale splinei. făină. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. aftelor bucale. netedă. Prezentare. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. remineralizante. Pentru preparate medicinale se folosesc. reumatismul. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. icterul. amigdalitelor. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. vasoconstrictoare și. Preparatele din orz sunt laxative. amidon. foarte nutritive. Denumiri populare: ovăz alb. a inflamaţiilor gâtului. în enterite. de ţap. răcoritoare. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. este recomandat copiilor. la prepararea unor medicamente. o băutură diuretică și sedativă. cardiac). Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. diarei. boabele de ovăz. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. acid citric. care au un aspect păios. Aparţine familiei papilionaceelor. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. apar în vârful ramurilor.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. sălăștioară. în edeme renale. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. zob. cu efect în tratamentul calculilor biliari. Întrebuinţări. gută. Pentru uz medicinal. maitină. malţ. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. Din rădăcinile. ulei gras. o poţiune diuretică. digestive. omonina. Din punct de vedere medicinal. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. Datorită acestor calităţi. prin locuri virane. totodată. Florile. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. nervos.50 metri. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. dar mai ales rădăcinile. chiar diabet. Crește pe taluzul drumurilor. și ca un antiseptic al căilor urinare. pe terenuri accidentate și uscate. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. florile și codiţele frunzelor. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. cașete. glucozide. Se prepară decoct. vitaminele A. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. Prezentare. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. În mod obișnuit. Din orz se fac și fulgi. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. precum și în tratarea abceselor. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. și nu întâmplător. onocerina. săruri minerale. Acest ceai este și un bun expectorant. din . tonice (hepatic. bătrânilor. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. Se mai pot prepara: un extract apos. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. stări febrile.

. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. umplută cu paie și pleavă de ovăz. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. Aparţine familiei caricaceelor. Deocamdată. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. ulei. chinuitoare. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. protide. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. amidon. totodată. însă. fiind. A. PP. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. cu bune rezultate. Din acest motiv. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. fără nici o restricţie. astenii. digestive. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. vitaminele B1. Întrebuinţări. cum ar fi cele renale. are darul să alunge insomnia. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. Se mai numește și arborele de pepene. hepatice. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. Lesne de consumat. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. Întrebuinţări. în anemii. D. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. pernele cu pleavă și paie de ovăz. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. Prezentare. ușor digerabili. fructele. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. lecitină. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. Există reţete celebre pe bază de ovăz. împletiturile din paie de ovăz. lipsă de poftă de mâncare. chiar în boli grele. hernia de disc. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. firește. cresc în partea superioară a tulpinii. coaja. Cu acești fulgi. fulgii de ovăz. pancreasului. grișul și arpacașul. de mari dimensiuni. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. respiratorii (bronșite. De altfel.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. macerat. Valoare medicinală au și seminţele. tinctură și. săruri de calciu. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. Practica a demonstrat că o saltea. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. ovăzul hrănește. Fructele. în gastrite și gastroenterite. de pildă. făină. cunoscut sub numele de papaină. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. astm). un bun pansament pentru stomac. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. B2. frunzele. cum ar fi. Datorită compoziţiei sale excepţionale. rădăcina. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. consumaţi îndeosebi la micul dejun. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. hipertensiune. carotan. punând convalescenţii pe picioare. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. fosfor. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. glucide. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. în zona în care arborele începe să se ramifice. întreţine și tonifică pielea. enzime. saponine. Este și cazul mâncării numite porridge. un grup de șapte substanţe minerale.

acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. au chiar înfăţișare de arbori. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. supe. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. gustul fiind. Întrebuinţări. fiind asemănător cu dovlecelul. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. însă. Cercetările sunt. gușa găinii. atât în plan central. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. De asemenea. Păpădia este o erbacee perenă. în perdele vegetale de protecţie. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. cu înălţimea de până la opt metri. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. uneori. de culoare albă sau gălbuie. rezultând un ceai medicinal valoros. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. care este foarte scurtă. mărăcine alb. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. Fructele au culoarea roșie. leonurină. în cantitate redusă. Se spune despre patison că are. Înflorește primăvara. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Valoare medicinală are fructul. aproximativ același. steroli. Totodată. printre care se numără cele de salate. var. celuloză. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. Crataegus oxyacantha. dar și mixturi. în primul rând. vin medicinal. Rizomul păpădiei este vertical. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. cât și la nivel periferic. pe terenuri frământate. adică pe la marginea pădurilor. Prezentare. însă. sunt un fel de mini-discuri. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. Întrebuinţări. Tulpina. combate obezitatea. deocamdată. dimensiunile variind între trei și 12 cm. calciu. ulei volatil. amidon. Florile. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. . păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. acid triterpenic. În mod obișnuit. ci și de seminţe. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. Păducelul este un arbust rămuros. în schimb. formează la bază o rozetă de frunze. pe câmpuri. Substanţe active importante: proteine. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. tahicardiei. mai ales pentru ornament. păducelul regularizează circulaţia sângelui. cafeic). așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. toate fiind bine suportate de organism. acizi (clorogenic. glucidele fiind. Legumă mai puţin cunoscută. Crataegus laevigata. Fructul de patison conţine oligoelemente. ciorbe. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. chifteluţe. trimetilamină. aparţinând familiei rozaceelor. extract fluid. Din păducel se fac infuzie și tinctură. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. potasiu. Prezentare.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. cu frunze mici și flori albe. Denumiri populare: lăptucă. săruri minerale și celuloză. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. păpălungă. Denumiri populare: gherghinar. Prezentare. glucozide. floarea turcului. mărăcine. în suferinţele cardiovasculare. mălai moale. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. în aprilie-mai. zinc. patissoniana. vârfurile cu frunze și flori. coaja ramurilor tinere. ghimpos. colină. pe dealuri. la începuturi. au un parfum dulce. vitamina C. fructele și. Acidul triterpenic din păducel este benefic. magneziu. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. În mod frecvent. Unele specii. Fructele de patison.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

Fructele se gătesc. recomandate în dislipidemii. ulei volatil. lungă până la 30 cm. un depurativ eficient și la îndemână. cunoscută sub numele de vânătă. e adevărat. Întrebuinţări. în boli ale articulaţiilor. dar uneori este cultivată. aparţine familiei umbeliferelor. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. antibacterian. asemenea mărarului. Frunzele sunt mari și cărnoase. Plantă cultivată. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. Pătrunjelul are efecte hipotensive. iod. iar florile au culoare violet. fiind. Se folosesc și seminţele. mangan. Întrebuinţări. Polygonatum multiflorum. Fiind revulsiv. fibroasă. în păduri.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. infecţii. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. . Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. iarba fecioarelor. purgativ. cărnoase și onctuoase. culoarea lor fiind alb-verzuie. Reglează activitatea ficatului. peţiolate. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). reduse. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. fosfor. revigorante. celulita. precum și în germenii de cartofi. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. B1. dar nu de neglijat. B2. în locuri cu vegetaţie bogată. Pătrunjelul. anxietate. săruri minerale. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. glucide. colesterolul. uneori îngroșată. Are o rădăcina pivotantă. vitaminele C. pătrunjelul. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Prezentare. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. ulei esenţial. ca și pentru alimentaţie. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. brumată. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. protide. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Pentru uz medicinal. Prezentare. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. Vânăta revigorează organismul. Întrebuinţări. gută. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. Inflorescenţa este o umbelă. în tufărișuri. mai ales pentru florile ei. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). sodiu. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. se poate sălbătici. fier. Substanţe active importante: glucozide. a panariţiului. peliniţă. Este indicat în astenie. tulburări de nutriţie. Se folosește. se recoltează frunzele și rădăcina. Denumiri populare: pelinaș. putând fi apoi îndepărtate fără durere. Florile au aspect de tub. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. A. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. antiinflamator. în terapii împotriva furunculozei. iar din frunze se prepară cataplasme. Valoare medicinală au fructul și frunzele. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. diabetul. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. Substanţe active importante: vitaminele A. consistentă. B. reumatism. Frunzele sunt penat-sectate. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. excitante. lipide. fiind un detoxifiant activ. cupru. umede. cu muchii. o plantă bienală aromatică. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. calciu. prin urmare. de asemenea. fiind un stimulent al multor funcţii importante. acizi. inclusiv cea digestivă. sulf. Înflorește în lunile mai și iunie.20 metri înălţime.

rășini. dar și extractele de seminţe. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. Frunzele au formă palmată. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. Datorită compoziţiei sale ușoare. cu adevărat. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. oligoelemente. oxiurază. în starea generală a organismului. Prezentare. oarecum asemănător cu al dovleacului. Poate ajunge la peste un metru înălţime. hemoroizi. Preparatele de pelin sunt. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. cantalup. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. Întrebuinţări. săruri minerale. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. bilă leneșă. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. este cunoscut ca diuretic. Valoare medicinală au fructele și seminţele. în general. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. pulbere. și au peri mici. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. Își are originea în Africa de Sud. Provine din zonele tropicale ale Asiei. acizi organici. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. Prezentare. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. Întreaga plantă are un miros puternic. tanin. sunt puternic crestate. flavone. săruri minerale. În privinţa utilizării curelor de pelin. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. Denumiri populare: lubeniţă. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. harbuz. constipaţii. de uz intern. este deosebit de plăcut la consum. Pepenele galben este un nutrient de sezon. Un miros și mai puternic au frunzele care. frunzele. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. bostan galben. a căilor renale și urinare. lichior de pelin. arsuri. adesea. ceai. preparate pe bază de pelin. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. Întrebuinţări. În cazul pepenelui galben. B1. gastric și intestinal. reumatism. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. tinctură. pepenele galben are o tulpină târâtoare. De asemenea. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. ulei de pelin. B. anorexie. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. răni rebele). cașete. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. Substanţe active importante: absintonă. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. uneori albicios. proprietăţi medicinale. specific. vitaminele A. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. Denumire populară: zemos. această plantă având și calităţi depurative. răni ulcerând. spălături. cu origine exotică. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. Pulpa fructului. B2 și C. lipide. palmate. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. este un bun agent revitalizant. dar mai ales părţile tinere. în nici o împrejurare. proaspete fiind. Pentru ceaiuri se folosesc. cu flori pe ele. Substanţe active importante: în pulpă – protide. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. ulei volatil. zaharuri. pecingini. băi în cazul unor plăgi. Fructul. anemie. protide. valoare medicinală au fructul și seminţele. Întrebuinţări. acoperită cu peri. fiind o erbacee anuală. cenuși. în seminţe – saponine. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. sirop. laxativ și tonic al sistemului nervos. Mai nou. răni cu dificultăţi de vindecare. Substanţe active importante: vitaminele A. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. C. gastrite hipoacide. În mod curent. Frunzele. a rinichiului și ficatului. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. vin. cum ar fi cele de gută. celuloză.

familiei pinaceelor (abietaceelor). cât și pentru cei pletorici sau obezi. dar ceva mai mari. Este un diuretic rapid. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. ce poate atinge 1. hidraţi de carbon. amigdalină. Este un arbore de mici dimensiuni. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. enzime. florile și frunzele. Sunt hrănitoare. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. o curăţire a organismului. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. Numele îi vine însă de la Persia. Frunzele piersicului au formă eliptică. Totodată. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. Prunus persica. unele asemănări. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. Prezentare. firește. în tufărișuri și păduri tinere. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. laxative. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. în mlaștini. au o culoare roșu-carmin. Sub formă de cataplasme. Aparţine. totuși. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. în primul rând. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. sirop. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. al convalescenţilor. În aplicaţii medicinale. depurative. Conurile. micuţe. Întrebuinţări. vitamine. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. frunze și sâmburi – ulei volatil. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. Sâmburii de piersică. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. decât cele de prun.20 metri. dar și fructul și sâmburii. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. în blocaje stomacale și intestinale. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). în afecţiuni ale articulaţiilor. Întrebuinţări. se pare. printr-o cură susţinută. Se prepară infuzie. la o activitate normală. florile fiind albe cu puncte roșii. Aparţine familiei rozaceelor. Valoare medicinală au. totodată. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. pe marginea apelor. decoct. Are un riz om scurt. Acele de pin conţin pinosolvină. cataplasme. curăţindu-l și aducându-l. Decoctul de frunze este purgativ. Piciorul lupului este o plantă perenă. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. fiind reprezentativ pentru această familie. din care se prepară infuzie. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. Prezentare. Florile. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. au culoare cafenie. al anemicilor. Prezentare. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. Întrebuinţări. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . În general. asigurând. diuretice.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. cel mai utilizat preparat este infuzia. a vezicii urinare. Frunzele au formă de ace. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. dar au. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. din punct de vedere terapeutic. Pinus sylvestris. efecte având și în caz de tuse. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). în flori. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. cu sâmburii de migdale. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. acizi organici. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. ulei volatil. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. extract. rămân încă puţin cercetaţi. dilatând și tonifiind aceste traiecte. Are o frumoasă coroană piramidală. decoct. bine dezvoltată. de circa șapte centimetri lungime. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. al contuziilor și arsurilor. Piersicul este originar din China.

Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Tulpina. Atunci când este în plină vegetaţie. în locuri umede. planta are un gust piperat. ca plantă medicinală. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. ramnazină. Din loc în loc. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. Frunzele sunt ascuţite. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. care se obţine din fructe coapte. Piretrul. Tulpina piperului este lungă și subţire. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. Florile sunt mici și albe. dispuse în ciorchine. de culoare neagră la maturitate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. cu succes. fiind ramificată. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. Prezentare. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. de asemenea. piperul este. Se întrebuinţează. piperul este încă puţin utilizat. ușor cărnoase. de unde și numele de piper. antiseptic. În pământ. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Crește în flora spontană. septembrie. piperamide. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. stimulative mai ales pentru bărbaţi. piretrul are un rizom scurt și gros. și în Orientul Mijlociu. Ceva mai greu de produs este piperul alb. printre care se află oleorezina. o liană perenă. Întrebuinţări. iar florile se grupează sub formă de spic. Diuretică. iar fructele au forma unor boabe. originară din Croaţia. gripă. cavicină. Substanţe active importante: hiperină. în Europa. circulaţie periferică redusă. ca plantă. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. proteinele. Spre toamnă. de asemenea. ulei volatil. relaxant. de culoare argintie spre verzui. Se și cultivă. Este. asemenea rugilor de mure. având efecte medicinale indiscutabile. Este o specie iubitoare de umezeală. depurativ. un bun dezinfectant al căilor urinare. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. hipertensiune arterială. dar necoapte și uscate. febră. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. dar poate avea flori și mai târziu. Denumire populară: dintele dracului. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. Piperul de baltă este o erbacee anuală. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. Piperul este tonic. Condiment aproape indispensabil. Piperul este o plantă puternic aromată. Florile se prezintă sub forma unor capitule. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. se întinde pe pământ. uleiul gras. Dacă nu are de ce să se prindă. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. august. ca stimulator al imunităţii. dar și în tuse. în culturi. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. Uleiul esenţial conţine poligonon. Prezentare. La rândul său. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. fiind albe la exterior și galbene la interior. Este folosit. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). persicarină. Prezentare. . fiind întâlnit. Întrebuinţări. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. ulei esenţial. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). hemoroizi. Pyrethrum cinerariaefolium. culoarea ei devine roșie. fiind utilizată în producerea insecticidelor. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. este o plantă perenă din familia compozitelor.

detoxifiantă. este. acid salicilic. aparţinător familiei gramineelor. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. sunt ovale și ușor lanceolate. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. Foarte rezistent este și rizomul care. Ceaiurile de pir sunt laxative. consistente. Prezentare. răceli. în stomacul animalelor. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. Prin urmare. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. În combinaţie cu alte plante medicinale. esteri. iar frunzele. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. Poate ajunge până la 1. extract. foarte mici. va da noi tulpini sau chiar plante separate. Tulpina este consistentă. Pirul. la fel ca tulpina. datorită rădăcinilor sale. păroase. de un verde închis. implacabil. aspre. Coaja este cenușie-argintie. amidon. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. Substanţe active importante: ulei volatil. cu peţiol lung. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. numită hidropizie. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. vitaminele A și B. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. de la specia de plop negru se recoltează . naturiștii prepară decoct. de asemenea. o nouă plantă. Prezentare. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. Multă vreme. Întrebuinţări. Prezentare. răgălie. Denumire populară: castravete sălbatic. evoluţii remineralizante. fiind recomandate diabeticilor. până la un metru. acesta din urmă având și calităţi medicinale. Florile sunt galben-verzui. săruri de potasiu. dacă este tăiat. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. păroase și. o valoroasă plantă medicinală. Denumire populară: plop plutaș. din rădăcinile sale va răsări. Plesnitoarea este o erbacee anuală. este o plantă foarte puternică. boli de rinichi. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Pirul. Florile au formă de amenţi (mâţișori). iar ramurile sunt apropiate de tulpină. mai nou punându-se accentul pe decoct. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. Frunzele pirului sunt liniare. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. de asemenea. mai ales la nivelul sistemului osos. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. ce se formează în perioada rece. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. aceste fructe plesnesc. febrifugă. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. Tulpina sa este dreaptă și puternică. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. un înlocuitor de cafea.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. la rându-le. din rizomi de pir se fac siropuri. În urma tratamentului cu pir se remarcă. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. zaharuri. Din acești rizomi. cărnoase. precum și a râiei și păduchilor laţi. pe litoralul Mării Negre. Denumiri populare: chir. bronșite. grâul mâţii. gume. cinerine. plesnitoarea înflorind toată vara. De pildă. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. bere. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. Atunci când ajung la maturitate. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). ceaiuri și chiar infuzie. în schimb. Întrebuinţări. din care se extrage sucul. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. Face parte din familia cucurbitaceelor. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. Florile sunt galben-verzui. grupate în spice. antimicrobiană. în industria alimentară. saponine. gută. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră.

Rizomul acestei plante este târâtor. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. În anumite condiţii. relaxând și igienizând zona pulmonară. de aceea. Prezentare. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. sirop. ulei volatil. în șanţuri. piperul lupului. Denumiri populare: popâlnic. Asarona este o substanţă toxică și. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. purgativ și expectorant. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). Substanţe active importante: inulină. Laringita. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. Produce strănut. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. Podbalul înflorește toată primăvara. Substanţe active importante: glucozizi. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. decoct. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. necesară preparării unei infuzii. expectorant (puternic). contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. Plopul este. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. totodată. mult înaintea frunzelor. de culoare grena.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. antiinflamatoare. sirop expectorant. deci. steroli. Prezentare. taninuri. traheita. inflamaţii ale căilor respiratorii. antiseptic și antispastic. faptul că podbalul este eficient. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. dischinezia biliară. Denumiri populare: brusturel. pe soluri bogate în calcar. din care se prepară o infuzie. pulbere de rizomi. flebita. acute sau cronice. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. Întrebuinţări. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. dextrină. De reţinut. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. silicoza. tanin. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. cenușoară. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. tulburările digestive ușoare. pe malul râurilor. a bolilor de rinichi și arsurilor. unguent. sub formă de băi și împachetări. adică mugurii. a hemoroizilor. rizomul se macină și se obţine o pulbere. diuretice. Întrebuinţări. erupţiile cutanate. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. în bolile respiratorii. Substanţe active importante: uleiul eteric. Întrebuinţări. suc de plantă. de mici dimensiuni. salicina. Se obţin și alte preparate: tinctură. Se folosește și în caz de sciatică. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. În vârful tulpinii se află floarea. De asemenea. din familia aristolochiaceelor. în tuse convulsivă. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. substanţe albuminoide și bactericide. numeroase săruri minerale. asarita. Amestecate cu tutun. macerat. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. . frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. Primele flori de podbal apar foarte devreme. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. a astmului. antiseptice. frunzele și rizomul. în surpături. expectorante. în număr de două. Pochivnicul este o erbacee perenă. Pochivnicul crește în locuri umede. se obţin sirop. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. Frunzele sunt mari. în primul rând. Pochivnicul este vomitiv. macerat. crisina. extract moale. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. compusul specific fiind tusilagina. limba vecinului. și au formă de rinichi. nevralgii. asarona. florile având culoarea galbenă.

Prezentare. în tufărișuri. Denumiri populare: spin. cu succes. Datorită compușilor săi. camferină. artrita. flori și coaja fructului se prepară infuzie. În tradiţia populară. având. acoperită de perișori. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. chiar montane. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. încă înainte de a înfrunzi. Tulpina este foarte ramificată. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. Florile. stomatite. preferând terenurile calcaroase. cărnoase. gingivite. în jur de patru-șase metri. săruri minerale. în fructe – zaharuri. Prezentare. Frunzele portocalului sunt mici. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. diuretice și antidiareice. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. în culoare albastru-brumat. poţiuni. florile. zaharuri. vitamina C (în cantitate mare). depurative. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. în mod obișnuit. stări de agitaţie ușoară. corcodel. săruri minerale. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. Portocalul face parte din familia rutaceelor. Din frunze. Aparţine familiei rozaceelor. Portocalul este o plantă de climă blândă. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. boli de rinichi. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. pulpa fructului și coaja acestuia. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. cu petale mari. Frunzele. în formă de elipsă. febră. fiind ceva mai mici. fiind. în frunze – hesperidă. Întrebuinţări. Denumire populară: trei răi. Preparatele pe bază de frunze. acizi organici. obezitate. fiind folosite. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. flori și coajă de portocală sunt indicate. împărţite în trei lobi. mici. Porumbarul crește la marginea pădurilor. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. acizi organici. reprezentativ pentru zona mediteraneană. uneori mai mult. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . alături de lămâi. Este un arbore cu înălţime redusă. Fructele. rămân verzi și în anotimpul rece. Atât din flori. scorombar. vitamine (mai ales vitamina C). fructele. Substanţe active importante: anemonină. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. această plantă poate fi toxică. florile fiind albastre. pe terenuri accidentate. Din coajă și frunze se obţine un decoct. proteine. iar pulpa fructului se consumă ca atare. guta. în afecţiuni ale vezicii urinare. Face parte din familia ranunculaceelor. săruri minerale. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. cu precădere. Prezentare. Întrebuinţări. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. Frunzele sale. laxative. taninuri. sedative.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. Întrebuinţări. de unde și numele de hepatica. au marginea ușor crestată. soluţii apoase. care înflorește primăvara de timpuriu. sunt bune de cules toamna. rotunde. ușor cerate. prin poiene. în afecţiuni pe fond nervos. deranjamente stomacale. pe fâneţe. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. spasme.

Aparent atât de neînsemnată.50 metri. cu marginile fin crestate. Face parte din familia rozaceelor. diuretic. săruri minerale. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. calmant. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. bioxid de siliciu. asemenea mărului. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. mai harnică. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. vitamina C. antiseptic. apar în aprilie. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. Prezentare. Mierea de prun este un adevărat medicament. tulburări de menstruaţie. Prazul este o plantă bienală. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. Frunzele sunt lungilanceolate. pulmonare. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. fragedă. Pentru uz medicinal se prepară sirop. cardiace. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. Întrebuinţări. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. substanţe grase. acizi. oligoelemente. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. Floarea femelă este știuletele. Floarea din vârful porumbului. De asemenea. Substanţe active importante. PP. bătături. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Pentru terapii. Aceste terminaţii lungi. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. săruri de potasiu și calciu. Frunzele sunt eliptice. Mai mult decât atât. sedativă. metrite. calculoză renală. ramificată. În pământ. manită. este floarea masculină. decoct. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. metroragii. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. Din punct de vedere medicinal. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. saponine. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. E și K. Denumiri populare: cucuruz. caroten. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. ca aliment. o băutură alcoolică. iulie sau chiar august. Pentru consum alimentar. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. B2. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. Întrebuinţări. hemostatică. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. având și . Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. gută. de asemenea. și ca un bun pansament digestiv. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. pruna fiind. Florile. Prazul este laxativ. remarcându-se prin tulpina sa groasă. Originea prazului este în zona Mediteranei. Prezentare. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. pur și simplu. Denumire populară: perj. formată din frunze răsucite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. Înflorește în lunile iunie. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. suculentă. dischinezie biliară. vitaminele C. decongestiv. Substanţe active importante: proteine. Poate atinge o înălţime de 2. acţionând și în afecţiunile reumatice. prin fermentare și distilare. cistită. un adevărat fruct minune. abcese. tuse. prazul are și virtuţi cosmetice. vitaminele B1. mucilagii. ulei volatil. care are niște terminaţii lungi. zaharuri. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. păpușoi. sudorifică. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. adică face bila mai activă. expectorant. reumatism. prazul are un bulb. faringită. înaltă până la 40 – 50 cm. macerat. albe sau alb-verzui. fiind căutate de albine. celuloză. Prezentare.

Denumire populară: răchită. Prezentare. dar și uscate. în perioada de la mijlocul primăverii. Întrebuinţări. frunzele. iar din celelalte se poate obţine infuzie. Răchita roșie se găsește în flora spontană. uneori. Frunzele acestei plante sunt mari. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. având efecte depurative atât pentru ficat. specialiștii recomandă cure de prune. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. prunele conţin. a rinichiului. având. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. Din frunze și coajă se prepară decoct. decoct. macerate. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. de asemenea. extracte. decongestive. fructul fiind o capsulă. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. au culori diverse. cât și pentru rinichi. fiind recomandate în boli grele. Florile. vitamine. acizi organici. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. numai frunzele. cu mici crestături pe margine. anemicilor. mai ales în zonele de deal și submontane. prin pădurile de deal și câmpie. obezitatea. însă. Frunzele sunt lanceolate. aurii. zaharuri și hidraţi de carbon. Întrebuinţări. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. deci când planta este plină de sevă. sau chiar o tufă mai dezvoltată. Uscate. Substanţe active importante: ulei volatil. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. și proprietăţi diuretice. Substanţe active importante: flavone. adică banalele prune. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. sunt. astenicilor. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. caroten. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). în lunci și zăvoaie. pectine. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). suc. Prezentare. reconfortante pentru întregul organism. precum și florile (mâţișorii). Pentru uz medicinal se recoltează coaja. macerat. Crește și în flora spontană. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. dar și pe locuri pietroase. unde există mari livezi. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. miezul sâmburelui. de culoare roșie. petalele având circa doi cm lungime. Valoare medicinală au și frunzele. precum și în gastrite. mai ales de pe ramurile tinere. Preparatele medicinale. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. mucilagii. a splinei. macerat. Fructele. Denumire populară: pufuliţa păroasă. reumatismul. Face parte din familia salicaceelor. Răchita roșie crește în locuri umede. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. în preajma apelor. dar se și poate cultiva. pe malul apelor curgătoare. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. . coaja. petalele florilor. Potrivit unor specialiști. tanin. roșioară. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. glucozide. mucilagii. mari.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. laxative. celor care au imunitatea slăbită. convalescenţilor. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. Se prepară decoct. acid salicilic (salicilină). Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. în cantitate mare. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. celuloză. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). Răchita roșie este un arbore pitic. infuzie. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. ateroscleroza. pulbere din scoarţă. totodată.

necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. asigurând o primenire a organismului. tulpină puternică. Prezentare. nevralgiile. În România. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. este impresionantă – peste 2. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Denumire populară: rubarbă. decoct. Partea medicinală a plantei este rizomul. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. hemostatice. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. Răculeţul se folosește. ca erbacee. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. răchitanul este o specie de erbacee perenă. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind.50 metri. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. deja adoptate și de naturiști. inclusiv rizomul. uneori fiind aproape albe. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. Întrebuinţări. făină. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. un extract. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. extract. Are un rizom lemnificat. insomniile. un vin medicinal. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. Planta este mult căutată de albine. perenă. De asemenea. analgezică. pentru salate. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. virozele. Datorită compușilor din coaja ei. în schimb. guta. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. glucozide. Prezentare. Crește în locuri umede. Substanţe active importante: acizi. prin urmare. lemnușcă. Răchita roșie este hemostatică. cicatrizante. cicatrizantă. în asemenea caz. precum și în septembrie. Rheum palmatum. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). fiind o meliferă cunoscută. care se recoltează în luna mai. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. rabarbură. Își are originea în Asia. derivaţi flavonici. în mlaștini. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. colină. ca depurativ general. ulcere. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. stările depresive. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. și se află la subsuoara frunzelor. amidon și foarte mult tanin. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. Trăiește circa 10 ani și este . antidiareică. În general. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. Substanţe active importante: ulei volatil. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. rănile greu vindecabile. febra. celebră fiind. în terenuri accidentate cu umezeală multă. vârfurile tinere. de obicei. muchiată. Răculeţul este o erbacee târâtoare. pentru proprietăţile sale medicinale. într-o inflorescenţă sub formă de spic. Aceste două specii se găsesc. Rizomul este gros și bine dezvoltat. reventul apare numai sub formă cultivată. de cele mai multe ori grupate. Întrebuinţări. hemoragiile hemoroidale. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. în locurile unde crește și răchita roșie. gripele. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. pe marginea apelor. Florile au culori roșu-violet sau roz. fiind socotită ca un fel de chinină. Prezentare. hemoragii gastro-intestinale. revitalizându-l și echilibrându-l. În anumite zone ale României. Înălţimea sa. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. ulceraţiile pielii. Aparţinând familiei litraceelor. astringentă.

Prezentare. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. tusea. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. roșii. lipsa poftei de mâncare. crizofaneină. Ricinul este o plantă erbacee. dizenteria. Folosită. Frunzele sunt palmatlobate. vitamina C. cum ar fi impotenţa. gută. Prezentare. goală pe dinăuntru. precum și o substanţă specifică numită reină. iar florile. hidraţi de carbon. peţiolul fiind lung și puternic. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. Tulpina este cilindrică. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. B2 și C. care apar la începutul verii. acid malic. sub formă de capsulă cu ghimpi. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. și în alimentaţia din zilele noastre. Are o rădăcină pivotantă. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. stomacul leneș. puternică. cele bazale având chiar și un metru lungime. de asemenea. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. indigestia. Este vorba. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. Reventul conţine vitaminele B1. conţine seminţe bogate în ulei. Ricinul are. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. rafanol. foarte rar. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. Preparatele de ridiche contribuie. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. din care se prepară suc. dar și un remediu în multe afecţiuni. dezvoltate. astm bronșic. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. despre ridichea neagră. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. valoare ornamentală și medicinală. emodină. vitamine. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. tanin. rinichilor. ulei volatil. Întrebuinţări. din care se prepară o pulbere. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. frunzele – când sunt tinere și mici. tocoferol. dischinezie. B2. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. Originar din Af rica. Reventul are un rizom bogat. utilizat în aplicaţii locale. Substanţe active importante. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. fiind un adevărat agent revulsiv. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. Raphanus niger (ridichea neagră). Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. printre care hidropizia. Fructul. microelemente. mai ales. dar și cu multă precauţie. reumatisme. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. Fructul de revent este o nuculă. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. bilei. alungită sau sferică. vitaminele A. Face parte din familia euforbiaceelor. sirop. violete.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. lipsa de poftă de viaţă. proteine. cu o înălţime de până la doi metri. reocrisină). aceștia fiind principalul agent laxativ. anuală. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. Ridichea este o erbacee bienală. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. De altfel. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. Combinate cu miere. tuse. proteine. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. fiscion. microelemente. în mod obișnuit. dar care se dă și prin răzătoare.50 metri înălţime. care aglutinează globulele din sânge. în luna iunie. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. paraziţii intestinali. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. citric. formează un panicul și au culoarea purpurie. oxalic. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. acizi organici. iar florile apar grupate. B1. la buna funcţionare a ficatului. colecist. Întrebuinţări. neagră. Întrebuinţări. Denumire populară: căpușă. ulei volatil. . Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. cu peţiolul lung. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. în mod curent. lactic. roșie sau albă.

s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. au culoarea roșie. Unii specialiști recomandă. a blocajelor intestinale. Rodul pământului crește prin păduri. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. Fructul său este original ca structură. acid citric. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. Carex arenaria. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. substanţe grase. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. prin culturile de grâu. Își are originea în Persia și Mesopotamia. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. Florile. Seminţele se pisează. Prezentare. biliară și renală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. care se recoltează primăvara foarte devreme. Frunzele sunt mari. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. unele greu de remediat. Se prepară pulbere. iar fructele se consumă ca atare. groase. fructele. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. Întrebuinţări. și fructul bine maturizat. Rodul pământului este o erbacee perenă. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. cu peţiolul lung. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. Contribuie la revigorarea organismului. cum ar fi ulcerele cutanate. Din acest motiv. glucozide. puternic clorofilate. pectine. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. amidon. Ușor de găsit în zona mediteraneană. fiind deosebit de frumoase. tanin. acizi. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. la oprirea hemoragiilor. însă. muciiagii. dizenterie. rareori de formă ovoidală. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. bobocii florali. cele hepatică. la cicatrizarea rănilor. de asemenea. mai și iunie. fiind indicate în astenii. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. de formă cilindrică. De altfel. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. lipsa de poftă de viaţă. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Bine mărunţiţi sau maceraţi. adesea. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. Datorită conţinutului de aroină și conicină. tăiate felii sau rase. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. în dreptul ficatului. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. decoct. dar mai puţin pronunţate. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Consumate ca aliment. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. pentru preparate medicinale. în zone umbroase și umede. Denumire populară: calendarul codrului. infuzie. în număr mare. seminţele. conicină. Prezentare. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). lanceolate. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. epuizare. Sunt. celuloză. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. minerale. lucioase. Arum orientale. diaree. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. . tanin. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului.

poate duce la grave probleme de sănătate. camfor. boli ale pielii. o plantă din familia ciperaceelor. Din acestea se prepară infuzie. vârfurile tinere cu frunze și flori. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. Florile. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. diuretice și sudorifice. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. și rizomul. antidiareică. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. preferând locurile uscate și adăpostite. antiseptică și cicatrizantă. Prezentare. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. tanin. Utilizarea lor timp îndelungat. din care se prepară infuzie. Datorită compușilor săi foarte activi. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. marele specialist francez Jean Valnet. În acest sens. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. Roiniţa înflorește toată vara. extracte. se vopseau textilele. garanţa. pulbere. rahitism. antiemetică. roiba intensifică activitatea bilei.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Totuși. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. Această plantă crește pe pârloage. de culoare brun-gălbuie. Rizomul său este mediu dezvoltat. carminativă. reumatisme. a medicului. uneori numai florile. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. principii amare. ajungând până la 80 cm înălţime. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. stomahică. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. tinctură. În general. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. busuiocul stupului. Prezentare. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. în boli ale articulaţiilor. alizarină. Din punct de vedere medicinal. sub formă de fiertură (decoct). Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. decoct. aparţinând familiei labiatelor. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. care are culoare roșie. include rogozul în categoria plantelor medicinale. Se administrează intern. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. antispastică. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. Substanţe active importante: ulei volatil. în pământuri înţelenite. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. anemie. Potrivit lui Valnet. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. Totodată. are patru muchii. Crește pretutindeni în flora spontană din România. pe marginea drumurilor. pe pajiști. Este bacteriostatică. valoroase sunt frunzele. Florile formează o inflorescenţă. suc. Mai mult decât atât. pe fâneţe și poieni. Din punct de vedere medicinal. și mai ales fără supraveghere. în zonele de câmpie și deal. Intern. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. lucidină. mărunte. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. tanin. rogozul are proprietăţi depurative. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. sedativă. Denumiri populare: iarba de vopsea. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). Rogozul. este o erbacee iubitoare de umezeală. citrol. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. purpurină. coleretică. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. Rizomul. fiind util. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. roiște. uneori neagră. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. lipsă de poftă de mâncare. mai ales a lucidinei. este lemnificat. pe marginea terenurilor cultivate. Tulpina are muchii și se ramifică. spasme și colici pe traiectul gastro- . Întrebuinţări. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. citroneol. Aparţine familiei rubiaceelor. în luminișuri. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. Denumiri populare: iarba roiului. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. altădată. iar tulpina. pe taluzurile drumurilor.

diaree. . amplifică secreţia biliară. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. dischinezii biliare. Florile. De asemenea. se spune. Preparatele cele mai cunoscute. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. Substanţe active importante: chelidonina. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). mai ales prin faptul că este carnivoră. în tratarea tusei spastice. efecte antitumorale. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. împiedică dezvoltarea bacteriilor. tulburări neurovegetative. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. au peri lungi. având niște flori mici. Prezentare. sparteină. hemochelidonină. îmbunătăţesc activitatea stomacului. prin grădini mai puţin îngrijite. Are influenţă. carnea crudă și friptă. de exemplu. facilitează digestia. blocajele digestive. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. Unii dintre ei. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. amidonul și grăsimile vegetale. dar refuză zahărul. latex. de asemenea. anghină pectorală). de exemplu. mezelurile. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. antibiotice. Denumire populară: negelariţă. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. printre altele. proptopină. laptele. pierderile scurte de conștiinţă. Chinona. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. Astfel. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. din familia papaveraceelor. taninuri. putem constata că este vorba. Întrebuinţări. Prezentare. Preparatul principal este un ceai. între două și opt pe fiecare plantă. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. brânza. Roua cerului înflorește toată vara. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. Aparţine familiei droseraceelor. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. mixturi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. puternice. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Extern. Din punct de vedere medicinal. albe. Darwin. extracte. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. Citind această listă. au culoare roșietică și peri glandulari. Întrebuinţări. sunt toxici. în liziere. cheleritrină. Rostopasca este o erbacee perenă. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. suc. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. Intern. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. Substanţe active importante: chinonă. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. Tulpinile. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. antitusive. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. în păduri. compuși săi fiind toxici. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. diminuează stările de agitaţie și neliniște. migrenele. Sunt rotunde. o infuzie. Această plantă este consumatoare de insecte. iar frunzele. culoarea lor fiind galben-aurie. printre care și chelidonina. acizi. combat ameţelile. lipsă de poftă de mâncare. având. vomă. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. valoroasă este întreaga plantă. enzime. și asupra sistemului nervos. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. reduce glicemia. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. palmate. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării.

Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. Face parte din familia ranunculaceelor. penat-sectate. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. laxative. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. Florile sunt solitare. Acţionează. iar frunzele sunt sesile. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. frigiditate. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. lucioase. Potasiul. Valoare medicinală au florile. astenie. tulburări de funcţionare a creierului. ciroză hepatică). violacee sau chiar roșie.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. B1. Prezentare. loţiuni. decoct. În România. ale articulaţiilor. în tulburările neuro-vegetative. fâneţe. Întrebuinţări. Florile au culoarea albastră. locuri lăsate în paragină. B2. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. cataplasme. De asemenea. dureri de inimă. terenuri frământate. mai și iunie. Există mai multe specii de salată verde. Întrebuinţări. boli ale ficatului (hepatită acută. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . doi metri. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. acid rozmarinic. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. depurative. cel mult. fier. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. impotenţă. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. camfor. în proporţie de 12%). cetone. în mod benefic. galben-aurii. hipotensiune. lactucină. astm. Frunzele rozmarinului. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. în nevralgii sau în hemiplegii. cu o înălţime de maximum 40 cm. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. oboseală îndelungată. calciul. Este tonifiant și revitalizant. rămân mereu verzi. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. Prezentare. vitaminele A. hipotensive. glucozide. de formă aciculară. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. caroten. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. fosfor. Salata verde este o erbacee legumicolă. C și E. rozmarinul fiind o plantă aromatică. din care se prepară infuzie și tinctură. apoi potasiu. calciu. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. dischinezie biliară. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. fiind folosit în anemii. boli cardiovasculare. sedative. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. Denumiri populare: marole. hidraţi de carbon. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. acid lactucic. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. lăptucă. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. tanin. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. Prezentare. rareori albă. cineol. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. pieloase.

scoarţa. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. Întrebuinţări. uneori și mai mult. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. Frunzele sunt ușor cărnoase. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Salata verde este nu numai calmantă. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. Salcâmul. mai ales în hipertensiune. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. ciclurile menstruale dezordonate. plus o grupare de heterozoide. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. insomnii. Florile au o culoare amestecată. . în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. uneori și la munte. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. ci și diuretică. acum mai bine de 2000 de ani. Face parte din familia celastraceelor. tufărișuri. intensificându-i activitatea. lemn alb. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. florile. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. arsuri gastrice. în mod obișnuit. deci. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. În aplicaţii de uz extern. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. în principal. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. consumul acestei plante reducând glicemia. Datorită compușilor săi deosebit de activi. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. în zonele de câmpie și deal. În mod curent. pământuri părăsite. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. durerile reumatismale. La rândul său. sub formă de cataplasme de frunze. mai puţin la munte. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. vonicer. Prezentare. atât de cunoscut la noi. acacie. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. de verde cu galben. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. În uz extern. Evonymus latifolius. proprietăţile calmante și antispastice. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. Florile au miros frumos. Denumiri populare: brebene. Întrebuinţări. este un arbore exotic. de bronșită și astm. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. grupate sub forma unui ciorchine. originar din America. De asemenea. migrene. Fructul este o capsulă. Prezentare. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. afecţiuni ale tractului respirator. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. infuzie și decoct. mici și au formă de elipsă. locuri în care a fost pădure. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. Întrebuinţări. Denumire populară: lemnul câinelui. Crește. salcâm alb. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. fiind. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. ulcer gastroduodenal.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. un galben-pal spre verzui. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. de insomnie. anafrodiziacă. răspândit în spaţiul românesc prin păduri.

soforă. gastritele hipoacide. Prezentare. în tratarea insomniilor. mai deschise la culoare pe această parte. sunt grupate. Se mai prepară. Frunzele au formă ovală. alcaloizi. antibacteriană. iar florile sunt de culori diferite – albastru. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. unele afecţiuni ale ficatului. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. totodată. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. are o talie mică și cunoaște. Valoare medicinală. pectine. rosături ale pielii. atonia stomacului. expectorantă. antiinflamatoare. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. febrifugă. transpiraţiile exagerate. Dr. iritaţii. abcesele dentare. în perioada de maximă vegetaţie. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. carminativă. dischinezia biliară. loţiuni. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. după mese. șerlai. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. stomatitele. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. ci și ca arbust ornamental. diabetul. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. Frunzele sale. tulburările de ciclu menstrual. Prezentare. printre altele. aftele.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. culese cu puţin timp înainte de a înflori. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. jaleș bun. gingivitele. Substanţe active importante. terpene. infuzie pentru băi. Denumiri populare: salcâm boieresc. Salcâmul japonez. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. salvia fiind. cea numită Salvia officinalis. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. rutozide. de două-trei ori pe zi. un arbore din f amilia papilionaceelor. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. Denumiri populare: salbie. mucilagii. Întrebuinţări. în dezvoltarea sa. Prezentare. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. tonic venos. brebenoc. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. mai multe varietăţi. ulei eteric. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. fiind păroase pe partea inferioară și. camfor. Întrebuinţări. au florile. de culoare albă cu reflexe verzui. penat-compuse. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. cineol. hemoroizii. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. valoare medicinală având. în funcţie de necesităţi. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. aparţinând familiei . alb. Modul de administrare propus de dr. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. hipertensiunea arterială. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. hipoglicemiantă. borneol. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. Este un copac puternic. Substanţe active importante: glicozide flavonice. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. comprese. Saschiul este o plantă erbacee perenă. sedativă. Se bea ceaiul. Florile. însă. în cazul salcâmului japonez. Salvia. Denumire populară: merișor. compuși estrogeni. glaucomul. galben sau violet. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. decoct. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă.

extracte. favorizează oxigenarea creierului. au formă de elipsă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. printre care săruri minerale. în tufărișuri. cum ar fi eczemele. mici. care se mărunţește. cicatrizantă. alte deranjamente stomacale și intestinale. în astm. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. în primul rând. în special partea dinspre vârf. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. se macerează sau se folosește la decoct. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. inflamaţii ale gingiilor. violet sau roșu spre roz. iunie și iulie. expectorantă. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. Frunzele. iubitoare de umezeală și umbră. antiinflamatoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. în Occident. sau chiar vârful. Frunzele. Seminţele conţin ulei și acizi organici. Și tot din acele timpuri. Preparatele de saschiu se utilizează. afecţiunile dermatologice. decoct. vermifugă. lucioase. calmante. glucide. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. oxiuriaza. flavone. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. vasodilatator. Prezentare. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. reduce tonusul arterial. Prezentare. viermi intestinali. herpesul. În timpurile vechi. Se prepară infuzie. pe liziere. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. glucide. pe care se dezvoltă florile. de culoare alb-roșietică. pecinginii. sunt dispuse în rozetă. cu tot cu frunze tinere și flori. rareori. dischinezii biliare. edemele. Întrebuinţări. la marginea pădurilor. impetigo. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. Întrebuinţări. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. ulei volatil. un vin medicinal și. Florile. precum și rădăcinile. dizenterie. lipide. enterite. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. Aparţine familiei umbeliferelor. infuzie. . iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. săpunel. dar și restul plantei. saponine. Denumiri populare: văcăriţă. Apar în mai. acizi. Din ea se desprind tulpinile secundare. Întrebuinţări. comprese. Datorită. recomandă utilizarea întregii plante. săruri minerale. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. din care se pot prepara următoarele: decoct. compusului numit vincamină. cu precădere. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. vasoregulator. uneori sunt albe. diaree. dotate cu un peţiol lung. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. Substanţe active importante: florile. depurativ. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. Extern. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). se grupează într-un fel de capitul. rășini. substanţe albuminoide. odogaci. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. în boli de ficat. rareori albă. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. extract fluid. sudorifică. vincosidă. hidraţi de carbon. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. pectină. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. berbecei. săruri minerale. întâlnită prin pădurile de la munte. Florile sunt colorate în albastru. bronșite. cicatrizante. dureri de gât. în afecţiuni cardiace. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. Sunt recomandate în dischinezii biliare. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Este relaxant. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. acizi organici. de pildă). saschiul este folosit și în industria farmaceutică.

frunzele. fiind toxică. având un aspect impresionant. de mici dimensiuni. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. un calmant asemănător cu teiul. în fâneţe și poieni. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. În unele ţări. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. Au frunze lungi și înguste. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. bienală. precum și afecţiuni pulmonare. Frunzele sunt spinoase și . în panicule. ghimpe. Se știe.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. Tulpina are patru muchii și este subţire. în funcţie de climă. Procesul de înflorire. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. Acest scai. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. Substanţe active importante: ulei esenţial. în partea superioară se ramifică. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. mai rar. tanin. importante calităţi medicinale. Potrivit francezului Jean Valnet. extract fluid. Preparatul principal este infuzia. Prezentare. Florile. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. De asemenea. aparent la întâmplare. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Prezentare. sunt micuţe. înălţimea plantei fiind cuprinsă. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. Denumire populară: mături. săruri minerale. glucide. Se prezintă ca o tufă sferică. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. fiind folosite la salate. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. de mai mică amploare însă. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. se obţine o mixtură. Substanţe active importante: ulei volatil. sânziene. Întrebuinţări. dese. cumarină. Prezentare. între 30 și 100 cm. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. precum și în diabet. Aparţine familiei umbeliferelor. în primul rând. Are dezvoltare bienală sau perenă. În asociere cu alte plante medicinale. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. Sânziana albă (Galium album) are. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. scaiete. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. sirop diuretic. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. din care se prepară decoct. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). iar la maturitate se lemnifică. de exemplu. la înflorire. Este. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Denumire populară: drăgaică. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. întâlnit mai rar. cu inflorescenţe bogate. este o plantă ce crește la malul mărilor. saponină. a căilor urinare și a ficatului. sunt dispuse grupat. remarcate prin florile lor galben-aurii. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. Sânzienele sunt plante erbacee. Rădăcina are miros de morcov. continuă până în septembrie. pe terenuri părăsite. și cu miros foarte plăcut. în prezent fiind pe cale de dispariţie. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. de asemenea. cu tulpină dreaptă. Întrebuinţări. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră.

mai ales sub formă de decoct. perenă. mai ales. în locuri sălbatice. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. flori sub formă de panicul. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Florile sunt roșii sau violet-roșietice. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. cu frunze mari. Din scai ghimpos se prepară infuzie. umblate – cum ar fi izlazurile. Scara Domnului este o erbacee perenă. fiind identificată printr-un rizom gros. ulei eteric. Prezentare. Denumiri populare: spinul vântului. de aceea. precum și în ulcere gastroduodenale. aceștia fiind ascuţiţi. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. Prezentare. frunzele și florile. pe terenuri necultivate. tanin. uneori albă.împrejur. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. marginile drumurilor. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. Pe marginea florii. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. tractul gastro-intestinal. cu precădere frunzele și florile. Substanţe active importante: flavone. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. Florile apar pe tot parcursul verii. frunze alterne. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. însă. suc și vin medicinal. din acest motiv. Denumire populară: scăricica. Scaiul măgăresc înflorește târziu. infuzie. des întâlnită în flora spontană. În practica medicinală se prelucrează toată planta. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. tulpină înaltă până la 1. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. în primul rând pentru reducerea febrei. mai ales în locuri bătătorite. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. maidanele. lungi. florile având culoarea roșie-roză. lanceolate. adesea. de jur. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. împodobite cu spini. iar florile. Substanţe active importante: saponinele. Sunt folosite în răceli. se găsesc spini. scai albastru. Face parte din familia umbeliferelor. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Tulpina este dreaptă. de culoare galbenă. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. pe marginea drumurilor. decoct. recomandate fiind. decoct. cumarină. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. au culoare violacee. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. fiind un expectorant puternic și un calmant local. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. diuretice. pe marginea drumurilor. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. în locuri uscate sau aflate în paragină. Denumire populară: ghimpe mare. Se prepară un extract. Întrebuinţări. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. Aparţine familiei compozitelor. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum.50 metri. De altfel. Întrebuinţări. Crește în locuri . Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. dispuse în capitule. spre sfârșitul verii. alcaloizi. înaltă. Frunzele sunt mici și dinţate. remarcabile. pe pajiști. împărţite în lobi. Prezentare. revitalizante. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. înconjurate de spini. Curăţă organismul și. Întrebuinţări.

sunt bogate în ulei gras și lecitină. Prezentare. de multă vreme. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. Prezentare. în caz de suferinţe biliare (litiază). în perioada ei de maximă vegetaţie. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. astenicilor. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. o plantă din familia compozitelor. atunci când acestea au îngălbenit. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. enzime. furunculozele. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. . originară din zona Mării Mediterane. trigonelină. răni ulcerate. Se prepară decoct. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. extracte. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. puternic. rahiticilor. Substanţe active importante: saponine. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. Tulpina – ramificată. rănile ulcerate. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. epilepsie. Schinelul. care se recoltează cu tot cu păstăi. celor care n-au poftă de mâncare. dar și expectorante și sedative. prin semănături. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. astenii nervoase. colină. depresii. și un sedativ eficient și suportabil. glucide. pulbere. Întrebuinţări. Schinduful are un miros specific. hemoroizi. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Face parte din familia primulaceelor. iarbă amară. Schinduful este o plantă erbacee anuală. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. tanin. Face parte din familia leguminoaselor. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. fiind. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. Este recomandat anemicilor. Prezentare. În orice caz. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. ci și veterinare. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. poţiuni. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. ca buruiană. Denumiri populare: șofran sălbatic. cilindrică. Întrebuinţări. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. Aparţine familiei polemoniaceelor. Frunzele sunt alterne. flavone. cum ar fi plăgile. adică puţin înainte de înflorire. trifoliate. cu tot cu flori. diabeticilor. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. tincturi. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Substanţe active importante: saponine. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. macerate. celor care scad în greutate. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). nu numai în tratamente umane.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. Denumire populară: sfindoc. totodată. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. Prin prelucrare se obţin extracte. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. Întrebuinţări. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. tonoide. numai rareori fiind erecte. Schinduful revitalizează întregul organism. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. mai ales în vegetaţia mică montană. pecingine. Poate fi întâlnit. eczeme). cataplasme. fiind utilizat. Substanţe active importante: saponine. săruri minerale. este puţin cunoscut omului obișnuit. unele alergii. cataplasme. infecţii ale căilor urinare. pulbere.

Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. Întrebuinţări. incontinenţă urinară. Această coajă are. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). edeme. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. sucuri sau vin. Întrebuinţări. bactericide și ușor sedative. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. reduc febra. dar și prin Munţii Maramureșului. Prin uscare intensă. glucide. pentru . Prezentare. hidropizie. Substanţe active importante: ulei eteric. este scorţișoara. Din acest motiv. puternice. de culoare galbenă. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. guturai rebel. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. grupate. astm. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. Schinelul este recomandat și în reumatism. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. vin tonic. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. siropuri. rezine. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. tormentol. Produsul de interes economic. Frunzele au formă lanceolată. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. fiind dinţate. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. și un bun afrodiziac. foarte persistent. extract. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. Cinnamomum cassia. tanin. au acţiune astringentă și tonică. mirosul fiind înţepător și aromat. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. tinctură. cicatrizante. Rizomul este cilindric. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. în regiunile subalpine. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. În uz intern. uniform cerate. gingivite. Face parte din familia lauraceelor. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. tonice. consistent. ulceraţiilor. se face infuzie. nefrite. ulei volatil. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. săruri minerale. schinelul are și calităţi de agent febrifug. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. Cinnamomum zeylanicum. diaree). extracte. Totodată. Scorţișorul este un arbust exotic. antiparazitare. Florile de scorţișor au un miros plăcut.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. enterocolită. Crește în flora spontană – pe dealuri. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. fiind considerată. potrivit unor practici medicinale străvechi. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. pectine. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). Scorţișoara face bine și pancreasului. Denumire popuiară: scrântitoare. în mod obișnuit. atunci când este recoltată. Sebeșului. precum și în Carpaţii Meridionali. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. întâlnit în flora din Indochina și Australia. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. pilule. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. care se obţine de la acest arbust. Prezentare. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). un gust acru-dulceag. rezine. Bihorului. antimicrobiene. mucilagii. dar și medicinal. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. taninuri. aperitive. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. Scorţișoara are efecte relaxante. Întrebuinţări. gros de circa doi centimetri. precum și pofta de mâncare. arsurilor. arsuri. răceală. pulbere.

și foarte hrănitoare. lipide. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. Denumire populară: scoruș păsăresc. Substanţe active importante: gumirezină. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. taninuri. cunoscute sub numele de scorușe. surprinzătoare. însă. în boli reumatice. un decoct. celuloză. cu frunze imparipenate. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. Din boabele de secară se face făină și. Tulpina și ramurile au o interesantă. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. frunzele și lăstarii tineri. gingivite. cu o înălţime destul de redusă. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. Secara înflorește târziu. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. totodată. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. culoare galbenă. Întrebuinţări. de morcov. Această graminee. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. reechilibrant. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. formând adevărate tufărișuri. Coroana este bogată. sunt acrișoare și au culoare roșie. format. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. arterioscleroza. hipertensiunea. Scorușul este o plantă meliferă. fiind indicate în stomatite. Întrebuinţări. Substanţe active importante: săruri minerale. la rându-i. dar nu în zonele de mare înălţime. în anemii. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. sorbit. Prezentare. Prezentare. Rhus cotinus. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. reprezentând până la 13%. Scumpia înflorește în luna mai. ceva mai rotunjite la vârf. Prezentare. Florile au culoare albă. amidon. de mărimea unui bob de mazăre. Secara activează circulaţia sângelui. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. iar fructele. Sub formă de ceai (decoct). Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). proteine. Se spune că secara are avea. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. cum ar fi cele de ficat. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. Valoare medicinală au fructele. Întrebuinţări. circa 69%. glucide. este lăsată să ajungă la maturitate. Frunzele – plasate altern. Alături de hidraţi. cunoscătorii . care sunt. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. remineralizant. cu frunze linear-lanceolate. din mai multe spiculeţe comprimate. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. fiind dreaptă. sorbină. Atunci când. Denumire populară: oţetar. în jur de cinci metri. miricetină. Inflorescenţa este sub formă de spic. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. uneori. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. infecţii ale căilor urinare. incontinenţă urinară. prin iulie-august. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. în asociere cu alte produse. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. acid specific.

sedative. antimicrobiene. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. acid glutamic. planta își păstrează forma și . Sfecla roșie este o plantă bienală. Are și proprietăţi diuretice. pentru uz medicinal. liliachii. reconfortant. În al doilea an. decoct și cataplasme. Datorită conţinutului său complex. Denumire populară: floare de paie. afecţiuni oftalmologice (blefarite. conjunctivite). Silurul este o micuţă erbacee. sfecla roșie își pierde din calităţi. hidraţi de carbon. Tăiată. în fiecare dimineaţă. B2. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. iar florile. Siminocul face parte din familia compozitelor. Este o plantă perenă. Prezentare. Întrebuinţări. C și PP. Prezentare. aproape lemnoasă. siminic. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. Întrebuinţări. și asupra calculilor renali. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. De altfel. potasiu. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. pentru întărire și revitalizare. dar și celor care au probleme circulatorii. convalescenţilor. chiar lemnoasă. afte. Determinând formarea de enzime. florile sale. Pusă la foc. de culoare alb-verzuie. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. Aceste cure. B1. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. prezentându-se sub forma unor mici capitule. ramificată în partea superioară. totodată. stomatite. fosfor). Infuzia. bine cunoscută în orice bucătărie. protide. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. betacianină. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. whisky-ul adevărat. culoarea ei fiind verde-cenușie. Planta este acoperită de perișori. rășină aromatică. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. dar și în afecţiuni ginecologice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. Foarte folosit în terapii. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. precum și în salate. tare. acţionând. cesiu). facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. tanin. revigorant. remineralizant. este sucul de sfeclă roșie. Prezentare. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. faringite. situate în vârful plantei. fiind preparată în cele mai diverse moduri. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). uneori mai mult. fier. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. de culoare galbenă. vitaminele A. de culori diferite – violacee. antiinflamatoare. sodiu. cu o înălţime maximă de 30 cm. anemicilor. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. timp de o lună. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. aparţinând familiei scrofulariaceelor. În primul an de vegetaţie. Pe această tulpină apar florile. microelemente rare (rubidiu. asparagină. care au și scop profilactic. dar și în alimentaţia curentă. Dezvoltă o rădăcina puternică. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. colină.

care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. Prin tradiţie. pentru hrănire curentă. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. cu o formă palmat-lobată. bolile vezicii biliare. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. plăcut. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. în afecţiuni ale tractului digestiv. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. Slăbănogul este o erbacee anuală. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. decoct. B2. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. în reumatism. reducând chiar și unele inflamaţii interne. reconstitutivă. ale ficatului și ale bilei. taninuri. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. Apare și în flora din România. și ca antibactericid și antiinflamator. Tulpina este dreaptă. de asemenea. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. Smochinele sunt cunoscute. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. B1. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. Acest receptacul se va transforma în smochină. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. Prezentare. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. cărnoase și cu un miros specific. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. laringite.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. din care se face infuzie. Mai nou. Frunzele smochinului. cu precădere. convalescenţilor. Există chiar și o smochină medicinală. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. fiind punctate cu roșu. ci frunzele și latexul de smochin. iar florile au culoarea galben-aurie. traheite). guta. Prezentare. Întrebuinţări. aparţinând de familia balsaminaceelor. totodată. preferând umbra și umezeala. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. deosebit de puternice. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. flavone. Întrebuinţări. cum ar fi cele de pe căile urinare. Substanţe active importante: săruri minerale. stomatitelor. Frunzele au formă ovală. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. proteine. reumatismul. prevenindu-se astfel un accident vascular. . Totuși. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. Sunt. arsurile și negii – a gingivitelor. culoarea ei fiind un albastru spre violet. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. macerat. anemicilor. Smochina este tonică. Face parte din familia moraceelor. mineralizantă.20 metri înălţime. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. celor cu un consum mare de energie. consistentă. sunt mari. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. puternică. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. Florile au și un element de originalitate. Substanţe active importante: rezine. Pentru cure. C și PP. indicate în optimizarea traficului digestiv. amigdalitelor. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. ele au și alte efecte terapeutice. vitaminele A. glucide (între 15 și 18%). însă. copiilor. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. reconfortantă. Întrebuinţări. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin.

decoctul de scoarţă. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. Întrebuinţări. săruri minerale – calciu. în luminișuri și poieni. dar și în industrie. de asemenea. Prezentare. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. acizi grași saturaţi. o dietă. fructe. fier. gripei. rezine. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. iboz. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. Aceste boabe. totuși. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. rădăcini) este sudorifică. Combate scleroza și colesterolul. soc negru. ușurând procesele . procentul de proteine din soia fiind. Fructele au culoarea neagră sau roșie. lipide (12 – 25%). amine. Soia are frunzele paripenat-compuse. procesele de îmbătrânire. fosfor. Prezentare. fiind o erbacee anuală. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. B2. acid oleic. bronșitei și provoacă sudoraţia. într-o anumită măsură. Au valoare medicinală florile. făină de soia. zaharuri. antiinflamatoare. Înflorește în lunile iunie și iulie. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. de pildă. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. fructele. Socul crește în păduri. o minune a naturii. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. tanin. unul sau mai multe principii de hrănire. în afecţiunile cardiovasculare. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. natriu. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. în tufărișuri. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. vitaminele A. Celor suferinzi cu ficatul. în detrimentul părţii lemnoase. enzime. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. vinul de soc. a constipaţiei. bolilor de rinichi. dispuse în inflorescenţe. sau care au afecţiuni vasculare. Soja hispida. au și proprietăţi medicinale. de un verde intens pe faţa expusă la soare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. Infuzia de flori de soc se utilizează. printre care: infuzia de flori. fiind. Întrebuinţări. Infuzia din fructele. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. scoarţă. în ulei – acizi grași nesaturaţi. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. B1. Soia își are originile în China și Japonia. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). C. într-adevăr. Fructul este o păstaie. potasiu. în zone cu vegetaţie amestecată. cu precădere. diuretică. glucide (10 – 15%). accidentată. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. totodată. mucilagii. Socul are o importanţă medicinală deosebită. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Fiind un aliment complet. folosite în alimentaţia curentă. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. Scoarţa socului este crăpată. ceai diuretic. Planta se remarcă prin măduva albă. însă. carnea – maximum 20%). un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. rutozide. socul face parte din genul Sambucus. Și. D și E. sub formă de tufă. acid linoleic. numite izoflavone. cu oboseala profundă pe fond nervos. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. Aparţine familiei leguminoaselor. sucul de boabe. Infuzia de soc (flori. care conţine boabe. Recent. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. lecitină. aminoacizi esenţiali. răcelilor. ulei volatil. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. antiseptică. Denumiri populare: coramnic. magneziu. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. reumatismul. Cu infuzia din fructe. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. scoarţa și rădăcinile. acid linolenic. moi. în tratamentele de combatere a obezităţii. germeni de soia.

Infuzia de sovârv se administrează atât intern. poftă de viaţă. bufeuri. răcoritoare”. Izoflavonele. cât și extern. eczeme. trifoiște. precum și prin tufărișuri. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. Sovârvul. Din punct de vedere medicinal. stări psihice contradictorii. aparţinând familiei rozaceelor. pusă în vin (frunzele și tulpinile). mai ales în locuri umede. Cunoscătorii. tusea convulsivă. uneori fiind și de culoare albă. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. sub formă de capitule. gastritele hipoacide. Se prepară: decoct. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. oprește sângerările bucale. Sorbestreaua este o erbacee perenă. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. Prin urmare. extracte. cicatrizante. În vârfurile ramurilor apar florile. pe fâneţe. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Acestea au culoare rozalie spre roșu. mai ales. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. dureri de articulaţii. nu trece de 60 cm. antiinflamatoare. saponină și. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Are un rizom gros. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. diareile copiilor. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. este un bun expectorant. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. digestive. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. precum și infecţiile urinare. Prezentare. bună dispoziţie. Acest preparat are rol sedativ. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. Substanţe active importante: ulei esenţial. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. dizenteriile. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. digestia defectuoasă. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. o substanţă specifică numită sanguisorbină. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. Crește mai ales în zonele montane. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. pudră. nevralgii. circulaţie proastă. pe pajiști. astmul bronșic. Sovârvariţa este o erbacee bienală. Face parte din familia labiatelor. tanin. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. plantă aromatică și meliferă. colitele. diuretice. cerbăreaua. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. adică ar conferi. cataplasme. Denumiri populare: busuioc de pădure. celui care o consumă. Plantă de fâneaţă. Întrebuinţări. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. Prezentare. carvacrol. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. Fructul ei este o nuculă. La baza tulpinii. timol. infuzie. bronhodilatator și antispatic. bună dispoziţie.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. printre care și marele herbarist Jean Valnet. Substanţe active importante: ulei volatil. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. gingivitele. Întrebuinţări. având . Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Denumire populară: cerbărea. frunzele formează o rozetă. De obicei. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. sorbestreaua este căutată de naturiști. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. Destul de puţin cercetată. se valorifică planta în întregul ei. tinctură. taninuri. la maturitate.

acid folie. În mod obișnuit. cărnoase. de culoare verde. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. Datorită enzimelor pe care le conţine. avitaminoza. Erbacee legumicolă. preparându-se decoct. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. pentru consum curent. care sunt dezvoltate. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. protide. calciu. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. B2 și C. care nu prea trece de 30 cm înălţime. Sparanghelul are un rizom puternic. rahitismul. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. lipide. au funcţie de asimilare. fosfor. celuloză. în reumatisme. Frunzele spanacului – partea comestibilă. sulf. formă de săgeată și ovat-alungită. mangan. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. sodiu. caroten. B9.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. potasiu. hidraţi de carbon. B6. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. spanacul este. începând cu anul trei de vegetaţie. de asemenea. Ramurile sparanghelului. convalescenţilor. în afecţiuni ale articulaţiilor. Substanţe active importante: vitaminele A. Întrebuinţări. este o plantă anuală. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. mai mult decât atât. contribuind la buna dezvoltare a fătului. Spanacul. Trăiește între 10 și 20 de ani. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. . un diuretic moderat. suc. ci și seminţele. fiind recomandat diabeticilor. de salate sau de suc. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. C. Întrebuinţări. luteină. Sparanghelul are proprietăţi depurative. uneori bienală. calciu. dar și medicinală – au peţiolul lung. fier. Frunzele au forma unor solzi lucioși. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. glucide. Sparanghelul se consumă ca atare. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. tusea. anemia. hrănitoare. mucilagii. acneea. PP. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. E și K. Este. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. vitaminele B1. protide. Potrivit acelorași studii. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. precum și în afecţiuni respiratorii. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). a i nimii și a ochilor. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. precum și în stări de oboseală și epuizare. totodată. laxativ și depurativ. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. întâlnit în culturi. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. fosfor. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. scorbutul. Din acest rizom cresc și rădăcinile. B1. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. Prezentare. dar necesar. precum și o substanţă specifică numită spinacină. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. potasiu). filiforme. Este recomandat și în gută. tufărișuri. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. de agent anticancerigen. Prezentare. Sparanghelul are compuși numeroși. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. magneziu. cât și rădăcinile și rizomii. Substanţe active importante: microelemente (fier. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. B2. sirop și tinctură. consistente. Întâlnit sub formă cultivată.

Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). având o înălţime de circa un metru. Tulpina. reumatismelor. astmă). de mici dimensiuni. din care se prepară infuzie. antiseptice. Tulpina este dreaptă și păroasă. pe terenuri înţelenite. hidropizie. nefrită. Frunzele sunt palmate. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. decoct. extras. cistită. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. sunt galbene. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. chiar sedativă. grupate în spic. revulsină. Splinuţa este o erbacee perenă. la marginea poienelor și a pădurilor. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. iar florile au culoare roșietică. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. Substanţe active importante: alcaloizi. . hepatice și renale (colici). pe pârloage. În cazul splinuţei. asteniei. Frunzele sunt peţiolate. Aparţine familiei verbenaceelor. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. Rizomul de spânz este căutat. De altfel. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. Substanţe active importante: acid salicilic. Sporiciul este o erbacee mare. Florile.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. făină. eczeme. toxică. splinuţa se mai numește și varga de aur. în primul rând. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. perenă. Florile. iar frunzele au forme diferite. gută. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. ulei eteric. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. pe marginea drumurilor de ţară. tinctură. resuscitând întregul organism. în tufărișuri. tincturi. de tip florifer. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. Spânzul înflorește în martie și aprilie. Întrebuinţări. Prezentare. pilule. Denumire populară: spânţ. enterocolite. sporiciul este un puternic stimulator general. respiratorii (bronșită. saponine. ramificat. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. hepatita cronică. fiind o plantă erbacee. Preparate medicinale din spânz: extracte. au culoare roșie sau violetă. modelată de patru muchii. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. Este o plantă medicinală comună. Întrebuinţări. uneori albă. apoi taninuri. valoare medicinală au vârfurile înflorite. necultivate. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. În aplicaţii medicinale. sub îndrumarea specialistului. Splinuţa este o plantă meliferă. litiază. Prezentare. Rizomul este gros. cele mai multe fiind ovale. invertină. Se poate recolta și planta întreagă. puternic. tanin. Prezentare. Crește în zonele de deal și munte. opuse. diaree. Datorită acestor compuși foarte activi. cu forme diferite. uneori verzuie. astringente. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. Din acest motiv. dispuse în ciorchine. din iunie și până în octombrie. substanţe amare. răspândită în zone părăsite. depurative. Au și influenţă calmantă. Întrebuinţări. cu tulpina dreaptă. nevralgiilor.

antitoxice. rubiverină. gingivite. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. Aceste flori apar în partea a doua a verii. vitamine. decoct. antidiareice. dar și în deranjamente intestinale. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. Impresionantul arbore are o coroană largă. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. deranjamente stomacale. pulbere. din marea familie vegetală a liliaceelor. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. răni greu vindecabile). un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). Fructul este o bobiţă roșie. dar și extern – sub formă de gargară. Prezentare. dezvoltate. diaree. Stejarul înflorește în luna mai. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. tanin. spălături locale (în faringite. articulare. Scoarţa este colorată diferit. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. tinctură. oxalatul de calciu. enterocolite. cu vegetaţie de pământ înţelenit. Nu cad iarna. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. precum și o substanţă specifică numită arbutină. Fructul este binecunoscuta ghindă. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. arbustul rămânând verde tot timpul anului. cum ar fi guta și zona Zoster. unguent. sedative. cvercitaninul. pentru prepararea unei „cafele”. spasme. sub formă prăjită și măcinată. În pământ are un rizom.5 metri. verină. astringente. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. taninuri. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). Întrebuinţări. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. antihemoragice. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. Se prepară pulbere. cu frunze alterne. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Din acest motiv. Substanţe active importante: protoveratrină. Veratrum nigrum. infuzie. din care se face decoct. distrugerea lui fiind interzisă. cerat-pieloase. extract. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. Se prepară: tincturi. rubijervină. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. bogată. antibacteriene. acizi. Prezentare. prin lunile iulie și august. fiind o otravă deosebit de puternică. fiind dispuse în racem. Denumire populară: tufan. germerină. deranjamente stomacale și intestinale). Prezentare. pulbere. adică în ciorchine. cu rădăcini puternice. Stirigoaia este o erbacee perenă. degerături. băi. hemoroizi. arsuri. Frunzele sunt cărnoase. cicatrizante. Arbustus uva-ursi. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. Întrebuinţări. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. puternice. Substanţe active importante: diverși acizi. Întrebuinţări. sinaină. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . Florile au culoare roz sau albă. comestibilă. palpitaţii). Face parte din familia fagaceelor. Substanţe active importante: flavone. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. consistente.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. Denumire populară: caminei. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori).5 metri. pseudojervină. suferinţe renale. lobate. extracte. hemostatice. de circa opt centimetri. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. Are o înălţime ce trece de 1.

Întrebuinţări. au un miros plăcut. prin tufărișuri. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. Fiind un bun dezinfectant. Prezentare. din care se prepară decoct și extract. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. Stuful crește în spaţii inundate.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). hidrolat. insomnii. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Un alt domeniu important în care acţionează. aparţinătoare de familia leguminoaselor. În România. abcese dentare. în bălţi. cu tot cu flori. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. iar florile. Stuful. cicatrizant și antiinflamator. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. spălături bucale. în lacuri și în preajma lacurilor. a febrei. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. Infuzia de sulfină este folosită. ulei volatil. plăgi. în tratamente privind bronșitele. tanin. Însăși denumirea ei – sanatoria . Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. azotaţi. Se mai prepară tinctură. Denumire populară: pojarniţă. Sulfina este o plantă meliferă. deseori. este recomandată. Prezentare. De asemenea. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. Frunzele sunt trifoliate. uneori și mai mult. ca diuretic și dezinfectant. pe terenuri accidentate. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. Datorită acestui fapt. antiseptice și antiinflamatoare. astmul bronșic. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării.5 metri înălţime. pe marginea râurilor. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. glucoză. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. Este folositoare și în afecţiunile renale. hipotensive. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. Pentru terapii se recoltează rădăcina. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. Substanţe active importante: zaharuri. Întrebuinţări. care are efecte medicinale asemănătoare. cu margini tăioase. cu efecte benefice. afecţiunile oculare. cataplasme. Sulfina are și alte utilizări interesante. surcină. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. ci și o plantă cu proprietăţi magice. Florile au culoare violetă sau gălbuie. gargară. în primul rând în hipertensiune arterială. De exemplu. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. sub formă de infuzie. colici intestinali. pe pajiști. Prezentare. lanceolate. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Compusul de excepţie este cumarina. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. având tulpina dreaptă. Frunzele sunt lungi. fiind un hipotensiv binecunoscut. care miroase deosebit – a fân proaspăt. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. de culoare galbenă. colirinfuzie. Este o plantă dezvoltată. expectorante. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. Denumiri populare: sulcină. a gutei. este o graminee cu o înălţime impresionantă. Poate ajunge la 1. pe marginea drumurilor. fibroase. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. cumarină. aspre. pentru decontractarea mușchilor. se administrează și în hepatita cronică. Cumarina. Sulfina este o plantă erbacee bienală.

Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. răni. cicatrizant. Frunzele. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. fitosterine. vitaminele B. înseamnă vindecătoarea. deranjamentele stomacale și intestinale. Frunzele sunt lungi. inflamaţii bucale. cum ar fi neuroparaliziile. Tulpina șofranului este consistentă. care acoperă planta de sus și până jos. având rol în stimularea celulei hepatice. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. din care se face infuzie. saponinele. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. printre care acidul valerianic. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. antidiareic. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. substanţe grase. iar florile. seminţele de susan facilitează. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. Au fost identificaţi peste 15 compuși. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. fiind foarte hrănitoare. Contribuind la o bună digestie. dimensiunea ei obișnuită fiind. însă. sunt dantelate. Crește și în zona mediteraneană. Tulpina de susan poate ajunge la 1. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. Întrebuinţări. Extern. de 20 – 30 cm. galactoza. niște linii roșietice. Mai nou. cu virtuţi medicinale. gastrite. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. în hepatite cronice. rutina. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. Prezentare. numeroase. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. hiperina. alcooli. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. Sunătoarea este o adevărată farmacie. Prezentare. au forme diferite. florile. antibiotic. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. liniare. pe marginea apelor și a drumurilor. D. totodată. colina. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. sedativ. prezintă niște striaţii. sciatica. dar și un reechilibrant. în infecţii urinare. în deranjamente ale ciclului menstrual. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. Substanţe active importante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. antiinflamator hepatic și intestinal. F. revigorant și remineralizant. în dischinezii biliare și colecistite. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. din care se prepară un decoct. fiind galbene cu puncte negre. micuţe. și asimilaţia. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. esteri. ulei în cantitate mare. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). hipericina. în ulcere.5 metri înălţime. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. E. pe terenuri cu tufărișuri. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. Susanul are flori galbene. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. indigestiile. constipaţiile. viermii intestinali. Frunzele. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. pe pârloage. violet-deschis. . Face parte din familia pedaliaceelor. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. până la 65%. fiind păroasă. tensiunea. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. enterite. precum și în hepatitele evolutive. pe terenuri virane. uleiul volatil. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. coleretic. rănile. Întrebuinţări. cele mai multe fiind ovale.

decoct. este folosită cu succes în curele de primăvară. macriș de grădină. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. pentru detoxifierea organismului.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. săruri minerale. pulbere și tinctură. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. Tulpina este dreaptă. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. de asemenea. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). pentru revigorarea gingiilor. Printre altele. cât și externe. Ștevia se consumă ca atare. Din florile șofranului se prepară infuzie. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. Consumul de ștevie este indicat. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). bubele dulci). sub formă de decoct. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. Ștevia. reumatism. sunt folosite ca laxativ. puternică. De pildă. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. Tinctura de șofran este un produs vestit. de exemplu). calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. șofranul este considerat un agent al stării de bine. mai ales. flori care dezvoltă. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. diuretice. Are acţiune și asupra spasmelor. precum și pentru a colora unele produse alimentare. de aceea. Această plantă are florile roșii. fiind alcalinizantă. acid oxalic (oxalaţi). Prin influenţa sa asupra organismului. Denumiri populare: dragomir. în același timp. Întrebuinţări. acid tartric. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. Prin proprietăţile sale depurative. naturistă. în lunile de primăvară. tulpina de ștevie este ramificată. tonice și sedative. Valoare medicinală au. au proprietăţi depurative. Prezentare. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. icter. cu peţiolul consistent. epuizare fizică și nervoasă. o erbacee din familia compozitelor. însoţite de dureri lombare. dispuse în capitule. în astm și spasme bronhice. Astfel. tonice. tipic feminină – menstrele dureroase. Preparatele din ștevie. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. infecţii ale pielii. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. ușurând digestia. De asemenea. de reechilibrare a organismului. precum și seminţele. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. gută. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. insuficienţă hepatică. De altfel. Florile sunt grupate. rădăcinile. nefiartă. cataplasme. cu precădere. ca . precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. cât și pentru sistemul nervos central. folosite în industrie. verzui. primăvara. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. fiind un colorant natural foarte sănătos. Este indicat și în tuse violentă prelungită. În partea superioară. purtând pe ea frunze mari. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. înaltă până la doi metri. chiar al bunei dispoziţii. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. în salate. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. în forma lor naturală. care se recoltează toamna. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. prin tradiţie. Întrebuinţări. Preparatele din seminţe. dar și sub forma unor preparate culinare. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Valoare medicinală au florile.

o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. Întrebuinţări. cu tot cu ramuri și flori. floarea patului. parpian. Prezentare. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. această mâncare nouă. pe marginea drumurilor. celor cu stomac sensibil. Talpa gâștei este o erbacee perenă. Talpa gâștei este. care apar din mai și . Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. totodată. temperându-i funcţionarea oscilatorie. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. înaltă de circa un metru. Potrivit medicinii tradiţionale. Talpa gâștei este o plantă meliferă. cu precădere vârfurile înflorite. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. puternică. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. Influenţează. la începutul primăverii. Denumiri populare: sunătoare de munte. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. în tulburări de menopauză. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. mai puternice sau mai puţin puternice. Denumiri populare: cătușniţă. reducându-i starea de încordare. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. pe maidane înţelenite. Prezentare. alcaloizi. C. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. crestate. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. de excitaţie nervoasă. reechilibrându-l. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. siminic. vitamine (A. laba lupului. în reglarea presiunii sângelui. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. Florile. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. din care se prepară infuzie. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. Tulpina este puţin ramificată. talpa gâștei este indicată în stări depresive. Efectele sale medicinale. dispuse la subsuoara frunzelor. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. tanin. glucozide (cu efect cardiotonic). E). Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. fiind de culoare albicioasă. fluctuantă. dar și pentru băi și spălături locale. în tulburări neuro-vegetative. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). de asemenea. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. În aceste cazuri. și activitatea inimii. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. au culoare roz sau roșie violacee. Frunzele sunt lungi. prin liziere. Florile. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. tinctură și pulbere de frunze și flori. somnișor. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. peţiolate. talpa lupului. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. în hipertensiune. leonurina – un compus specific. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca.

Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). Este originar din Asia. substanţe azotoase. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. Acest ulei se află nu numai în tulpini. este puternic ramificată. Întrebuinţări. galbenă sau brună. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. Frunzele sunt mari și alungite. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). ulei eteric. Uleiul eteric conţine estragol. erbacee. ulei volatil. din care se . Prezentare. au culoare roz sau albă. precum și în cele ale ficatului și bilei. fac poftă de mâncare. reumatismale. planta fiind iubitoare de apă și. plăcut. celuloză. rezultate pozitive dând. crescând mai ales în zonele muntoase. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. Prezentare. suprafaţa lor fiind aspră. izolimonen. rezine. Cel mai important compus este ascaridolul. acetaldehidă. renale. Florile. frunze și flori. flavone. Substanţe active importante: flavone. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. de culoare verzuie. hepatice. numit și ulei de chenopodiu. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. aciditatea gastrică redusă. sunt diuretice. iarbă întăritoare. cumarină. fiind considerat un aromatizant. precum și seminţele. De fapt. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. fibroase. dispuse în capitule. perenă. Are o tulpină lemnoasă. Denumiri populare: tătăneaţă. apar la subsuoara frunzelor. Tarhonul este o plantă aromatică. limonen. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. pe terenuri argiloase. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. ascuţite la vârf. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. fiind un condiment mult apreciat. iar tulpina. înaltă până la 1. Denumire populară: lămâiţa. Florile au culoarea roșie spre violaceu. sunt expectorante. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. barba tatei. ramificată. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. din care se fac ceaiuri și decocturi.5 metri. ulei volatil (ascaridol). Florile. originară din America Centrală. Acest ulei este toxic. cimol. ci și în rădăcini. pectină. în pădurile rare sau în rariști de pădure. afecţiunile articulare. aparţinând familiei boraginaceelor. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. de exemplu.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. substanţe amare. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. din iunie și până în octombrie. Preparatele de tarhon combat infecţiile. la marginea pădurilor. au peţiolul scurt și sunt dinţate. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. stimulează digestia. remarcânduse prin mirosul ei specific. vitaminele B1 și C. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. Tămâiţa este o erbacee anuală. Substanţe active importante: taninuri. Substanţe active importante: săruri minerale. Întrebuinţări. din familia compozitelor. gastro-intestinale. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. biliare. au culoarea alb-verzuie. Întrebuinţări. totodată. Aparţine familiei chenopodiaceelor.

decoct. din care se dezvoltă rădăcini. Substanţe active importante: glucide. ulei volatil. de a pune sângele în mișcare. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. Valoare medicinală au. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). tulburări digestive pe fond nervos. Pentru uz medicinal se recoltează florile. sudorific. Se folosește atât intern. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. colină. Preparatul din flori de tei este hipnotic. viorea. un compus specific numit tilirozidă. teiul alb. Denumiri populare: teiul argintiu. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. cataplasme. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). Aparţine familiei tiliaceelor. fiind ușor și omogen. ulei esenţial.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . Alte preparate din tătăneasă: tinctură. zaharuri. reducerea toxicităţii din organism. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. poţiuni. Întrebuinţări. arsuri. sirop. Se prepară infuzie. acetilcolină. vitamina C. Prezentare. gută. din care vor rezulta ceaiuri. însă. sunt melifere și plăcut mirositoare. steroli. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. răceală. arterioscleroză. Teiul crește în păduri. tuse. dureri musculare. Florile au o codiţă lungă. acizi. insomnii. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. siropuri. antiinflamatoare. hemostatice. bronșite. suc. prin urmare. antispasmodic. fâneţe. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. unguent. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. Denumiri populare: tămâioară. în grădini. mierea de tei fiind un aliment excepţional. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. emolient. Pentru uz extern. împreună cu rădăcinile. Substanţe active importante: ulei esenţial. Pentru aplicaţii terapeutice interne. dizenterie. dureri de rinichi. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. tuberculoză. oboseală accentuată a creierului. unguente cicatrizante. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. stări de nervozitate. cataplasme. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. sirop. cataplasme. teiul văratic. alantoină. Florile. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. Extern. cancer gastric. cât și extern. cicatrizante. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. antiinflamator. pulbere. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. diuretic. saponine. oxidază. tanin. și miros foarte plăcut. pajiști. Alte preparate din flori de tei – mixtură. tincturi. rareori albă. culoare violetă. alte afecţiuni respiratorii. stări de ipohondrie. astringente. taninuri. amidon. calmant general. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. ci și în fiori și chiar în frunze. antitermic. hidrolat. expectorante. extract fluid. tuse convulsivă. zambilă de grădină. Prezentare. rezine. macerate. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. zahăr. ulceraţii ale pielii. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. bronșite. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. tufărișuri. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. Întrebuinţări. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. hemoragii interne. reumatisme. inflamaţii ale articulaţiilor. extract. în parcuri. macerat. enterite. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. Lemnul său are culoare alb-roșietică. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. alb-gălbui. diaree. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. și frunzele și florile. blocaje stomacale și intestinale. Întrebuinţări. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. roză sau albastră. din care face infuzie. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Întrebuinţări. Marele specialist. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Totodată. stimulează contracţiile vezicii biliare. siliciu. stomatite. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. tinctură. în tufărișuri și chiar în păduri. fiind deosebit de expresive. vin medicinal. decoct. din care se prepară infuzie. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. mult ramificată. acizi. tinctură. Prezentare. vitamina K. cumarină. farm. vizând afecţiuni precum angine. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Frunzele sunt mari și dinţate. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. de asemenea. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. Denumire populară: piperul lupului. Prezentare. dr. efectele fiind dintre cele mai interesante. spălături. contuzii. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. Ovidiu Bojor. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. Rezultate pozitive se obţin. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. Acest subarbust. Fiind foarte toxice. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. de culoare galben-aurie. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum.5 metri înălţime. rășini. taninuri. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. toxice. în combaterea parazitozelor intestinale. De pildă. afte. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. Florile au culoare trandafirie sau albă. gumă. Întrebuinţări. ulei eteric. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. răni felurite. iar tulpina are formă de nuia. flavone. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. care au formă lanceolată. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. Fructele sunt niște bobiţe roșii. Rizomul este de mici dimensiuni. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. în luminișuri de pădure. în lipsă de poftă de mâncare. semn că . Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Este indicată. tanin. poate ajunge la 1. În vârful lăstarilor se află frunzele. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. Întrebuinţări. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. Tulpina. Are o rădăcină puternică. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. fitosterină. buruiană de friguri. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. Florile. în tulburări de ciclu menstrual. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). Substanţe active importante: ulei volatil. ci și prin forma și culoarea lor. pe pajiști. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. cataplasme). Denumiri populare: cornăţel. a sciaticii. de asemenea. dafnină. dezvoltată. se adună într-o inflorescenţă. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. adică cu puţin timp înainte de a înflori. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină.

aproape rotund. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. Se prepară infuzie. Turta crește în pășunile din zonele înalte. în prezent. inulină. parazitoze intestinale. mai ales. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. sudorifice. suc de frunze. Este recomandată în tratamente externe. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. salate. expectorant. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. intrând în compoziţia unor medicamente. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. demineralizare. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. blocaje musculare. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. antibacteriene. Datorită calităţilor sale. fiind crestate puternic și. săruri minerale. carminativ. tirazină. bronșite cronice. Substanţe active importante: vitaminele A. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. din familia compozitelor. sănătos. În unele ţări se găsește și în culturi. astm. decoct și cataplasme. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). substanţe amare. acid glutamic. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. ulceraţii ale pielii. Prezentare. boli renale și ale căilor urinare. totodată. de doi-trei centimetri grosime. uneori denivelat. decoct. diuretic. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. carlinina. albuminurie. Frunzele. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. colină. de obicei la munte. Turta este o plantă erbacee perenă. aparţinând de familia umbeliferelor. ţelina este. Plantele medicinală renumită. Florile au culoarea albă și formează un capitul. specific. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. antiasmatic. din ţelină se prepară infuzie. febre. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. Substanţe active importante: ulei volatil. penate. consistent. Ţelina are un rizom gros. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. Mai nou. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). „dotate” cu spini. de culoare argintie. tanin. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. dar și interne. edeme. hidropizie.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. laxative. Frunzele sunt mari. cel puţin în Occident. tuse. Întrebuinţări. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. Pentru uz medicinal. B și C. fiind colorate într-un verde-închis. având acţiune relaxantă asupra . o plantă cultivată. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. inclusiv dureri mari. boli ale ficatului și. rezine. sau ca mijloc direct de tratament. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. Din punct de vedere medicinal. tincturi. nervozitate. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. De asemenea. Florile de ţelină sunt albe. Întrebuinţări. degerături. antiinflamatoare. ţelina de baltă. sirop. au formă ovală. Prin urmare. în disfuncţionalităţi ale bilei. săruri minerale. Prezentare. Denumire populară: ciurul zânelor. în litiază renală. de a stimula sucurile gastrice. cu coadă foarte lungă. colici abdominale. Întreaga plantă are un miros puternic. turta este considerată. o plantă miraculoasă. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. extracte. febră. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. și o tulpină foarte scurtă. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. Denumiri populare: puterea bărbatului.

un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. sudorifică. Preparatul principal care se obţine este infuzia. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. floare de friguri. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. Desigur. Este foarte indicată și în reumatism. fără îndoială. Înflorește îndelung. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. înainte de a înfrunzi. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. apoi săruri minerale. de unde și numele de fierea pământului. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. acid oleanolic. Prezentare. Este puternic. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. dar. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. iar fructele sunt aripate. pe câmp deschis. critrosterina. critricina. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. consumată după reţetele de hrană vie”. un autor foarte cunoscut. cum ar fi reumatismul sau sciatica. De asemenea. dar și în parcuri sau chiar singuratic. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. De asemenea. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. un fortifiant general. critocentaurina. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. Din acest motiv. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). Ca un adevărat detoxifiant. anuală. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. centaură. ramificat în partea superioară. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. Ţintaura este. Întrebuinţări. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. Pentru uz medicinal. aspre și cu multe nervuri. tonică. au formă de elipsă. Aparţine familiei amentaceelor. Planta are un gust amar accentuat. având darul de a reînnoi organismul omenesc. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. Frunzele. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). Ulmus campestris. de la ulm se recoltează scoarţa. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. ce crește alături de alte plante în flora spontană. din practică. depurativă. . Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. Ulmul înflorește primăvara. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. ţintaura este utilizată primăvara. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. din iunie și până în septembrie. diuretică. Denumiri populare: fierea pământului. În acest scop. în mod continuu. Ţelina este și un tonic de excepţie. Aici. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. din care se face un decoct. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Elena Niţă Ibrian. infuzia de ţintaură hărnicește bila.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. Prezentare. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. Întrebuinţări. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime.

mai ales pe tulpină și pe frunze. sciatică. Prezentare. În uz extern. antiseptic. rezine. Florile sunt albe. doi tuberculi. de asemenea. Contribuie la reducerea febrei. aparţinând de familia labiatelor. Denumire populară: bălţătură. la marginea pădurilor. antispastice. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. iar florile. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. Ungurașul este o erbacee perenă. aritmii cardiace. iarbă flocoasă. Denumire populară: poroinic. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. o tinctură. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. extracte. Este o plantă meliferă. de la câmpie până la munte. își merită pe deplin numele. gutuiţă. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. pentru uz extern. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. cu adevărat. astringente. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. de aceea. precum și ale bilei. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. în lunile aprilie și mai. din care se face. Prezentare. mai ales în caz de scorbut. au formă de inimă și se consumă ca salată. Domenii principale de terapie – reumatism. Preparatele de unguraș sunt emoliente. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. Face parte din familia ranunculaceelor. stomahice. diuretic. . au peţiolul lung și multe nervuri. Florile. cicatrizant și astringent și. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. Denumire populară: sălăţică. ulceraţii. Prezentare. saponină. în liziere. infuzie. Untișorul are virtuţi analgezice. expectorante. Ungurașul. În sol formează. hidropizie. ungurașul făcând bila mai activă. fiind indicat. apar primăvara. de a r evitaliza organismul. Substanţe active importante: ulei esenţial. Frunzele sunt aproape rotunde. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. Ungurașul crește pe o arie largă. pe lângă rădăcini. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. Fructele au formă de nuculă. Valoare medicinală are toată planta. de a interveni în anemii.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). tanin. afecţiuni ale căilor respiratorii. în avitaminoze. Face parte din familia orhideelor. pe marginea izlazurilor. descongestionante. grâușor. a potecilor și a cărărilor. răni. Totodată. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. Frunzele. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. Întrebuinţări. fiind antitoxic. în primul rând. colină. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. este indicat în bolile de piele. dar și pentru uz intern. Potrivit specialiștilor. hemoroizi. Se folosește. rădăcina acestei plante. Întrebuinţări. groase și lucioase. de asemenea. au culori diferite – purpuriu întunecat. miros neplăcut și gustul amar-taninos. pe marginea drumurilor de ţară. păroase și grupate. și în corectarea ritmului cardiac. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. cu o înălţime maximă de 30 cm. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. Untișorul este o mică erbacee perenă. galbene și strălucitoare. supozitoare antihemoroidale. Valoare medicinală are. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. liliachiu sau alb. roz. dar și o infuzie pentru băi. revitalizante.

cu anghinarea. În medicina populară din Occident. glucoză. împotriva durerilor de dinţi. amestecată cu alte ingrediente. pe stâncării. datorită valorii sale. pentru întărire. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. bătătura poate fi îndepărtată. aplicată pe o bătătură. urzica are valoare alimentară. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. astfel. diuretic. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. se afirmă că. Întrebuinţări. în locuri părăsite joase și umede. Se spune că o frunză de urechelniţă. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). și se fac și cataplasme. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. Din aceste frunze se face infuzie. Substanţe active importante: amidon. dar se mai prepară și suc. La maturitate. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. uneori este și cultivată. bune uneori și pentru salată. caldium. În general. pentru fortificare. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. antiseptic. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. Denumiri populare: urzică de pădure. În vârful plantei se află florile. însă. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. protide. untul vacii înflorește primăvara. Poate ajunge și până la un metru înălţime. prin ruine. suc proaspăt. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. Substanţe active importante: săruri astringente. verzișoară. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. fiind. piure de urzici. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. sirop. cândva. Urechelniţa este utilizată. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. Prezentare. în locuri părăsite. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. în combaterea inflamaţiilor urechii. vermifugă și febrifugă. o înmoaie și. Din acest motiv. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. de asemenea. urechelniţa era considerată. De exemplu. De altfel. prin gardurile dintre gospodării. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. loţiune tonică. urzică creaţă. Preparatul de urechelniţă este antifebril. valoarea medicinală. în medicina populară. acid malic. la marginea pădurilor. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. Întrebuinţări. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. uneori adăugându-se miere. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. mucilagii. Prezentare. Denumire populară: ţâţa mielului. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. de culoare roșie sau roz. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. zaharuri. meliferă. tulpina de urzică este fibroasă. . un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. a arsurilor. dar și decoct. de fâneaţă. pistruilor și bătăturilor. Frunzele de la nivelul solului – mari. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. este indicat și untul vacii. Aparţine familiei crasulaceelor. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. în lunile aprilie și mai. aplicată pe mâini. dă invulnerabilitate. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă.

tonice. emolient. Perișorii urzicanţi conţin histamină. seboree. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. Substanţe active importante: săruri de potasiu. vasoconstrictor. Întrebuinţări. eczeme rebele. emoliente. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. provitamina A. hemoroizi. B2. Urzica este. practic. atât bulbul. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. ulcer varicos. saponine. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. Preparatul de urzică moartă este astringent. supuraţii. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. într-un fel de mini-coroană. Înălţimea acestei plante. tanin glucozide. Pentru uz medicinal. se vor consuma . deranjamentele stomacale și intestinale. antiseptice. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. cât și frunzele. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. de forma unei sfere turtite. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. E. sugel alb. ulcere. Are proprietăţi diuretice. acid galic. astringente. hemostatice. C. K). hipoglicemiante. cât și pentru uz alimentar. urzica impulsionează activitatea ficatului. răni greu vindecabile. Întrebuinţări. hemoragii interne. ușor sedativ. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. Adus din Asia Centrală. detoxifiante. acid galic și acid formic. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. avitaminoze. usturoiul este o plantă cultivată. în bronșite. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. vitaminizante. desfăcându-se. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. siliciu. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. depurative. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). pe taluzuri. Denumire populară: urzică albă. în revigorarea podoabei capilare. din care se prepară infuzie și decoct. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. cicatrizante. acetilcolină. Denumire populară: ai. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. depurativ. poate ajunge până la un metru.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. florile fiind albe sau ușor gălbui. în etapa de maximă dezvoltare. din familia labiatelor. mai apoi. antiinflamator. declorurante. dar și hrănitoare. una dintre cele mai complete plante medicinale. Tulpina și frunzele sunt păroase. lecitină. inflamarea căilor respiratorii. mucilagii. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. în curele împotriva insomniei. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. litiază renală. Prezentare. din bulbi mai mici (căţei). În scopuri medicinale. revitalizante. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. reumatism. ulei gras. varice. abcese. Astfel. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. având o dispunere interesantă. diuretic. mai și iunie. Urzica moartă este o erbacee perenă. ulei esenţial. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. expectorant. antitusive. De asemenea. gută. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. la margine pădurilor. până pe la jumătatea plantei. Prezentare. format. psoriazis. obezitate. afecţiunile hepatice și biliare. bronșite. pe lângă ziduri și garduri vechi. diabet zaharat. tulburări digestive. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. la rându-i. hemoragii uterine. cistită. ulei volatil. expectorante. în tufărișuri. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. antidiareice. mătreaţă. plăgi supurante. menstruaţii dureroase (spălături vaginale).

Denumire populară: varza nemţească. combate hipertensiunea. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. fiind o liană din familia orhideelor. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. var. până la două-trei căpăţâni pe zi. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. fiind. și un dezinfectant activ. puternic șifonate. . tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. zilnic. stimulează circulaţia sanguină. echilibrează activitatea bilei. Tonifică activitatea gastro-intestinală. în care se află vanilina. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. antidiabetic. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. lemnoase. Are tulpini lungi până la 100 de metri. un complex de vitamine (A. planta ajungând. de colon. Vanilia are efecte tonice. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. Această vanilină va ajunge. originară din America Centrală. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. Vanilia pompona. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. Întrebuinţări. intensifică activitatea bilei. Prezentare. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. PP. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. de căpăţână. B. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. fortifiant. să se hrănească în mod parazit. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. îmbunătăţind funcţionarea acestora. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. întotdeauna crud. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. numită și varză nemţească. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. De asemenea. inulină. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. În aceste condiţii. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. două substanţe specifice. însă. sabauda. Se prezintă ca un arbust agăţător. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. Vanilia este o plantă tropicală. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. stimulative și afrodiziace. anticoagulant. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. C).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. în cele din urmă. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. Între varza albă. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. piperonal. Florile vaniliei au culoare albă. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. Substanţe active importante: săruri minerale. Prezentare. având capacitatea de a alunga duhurile rele. Fructul este o capsulă alungită. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. stimulând-o. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. Substanţe active importante: vanilozidă. cicatrizant gastro-intestinal. cât și în tratamentele făcute de diabetici. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. microelemente. Din acest motiv. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. sub forma unei păstăi. Întrebuinţări. de piele). totodată. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce.

rezine. benefice în afecţiuni precum gastrita. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. a umflăturilor. a echimozelor. din care se prepară infuzie și decoct. Specialiștii au identificat. Tulpina vâscului este ramificată puternic. reglând tranzitul în intestinul gros. ci varza. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. K. Face parte din familia leguminoaselor. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. PP. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. iar la noi că lecuiește de frică. uneori ramificată. și ele. penat-sectate. vătămătoarea combate constipaţia. calităţi medicinale. gastrită. colita. . sedative. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. cicatrizante. Dezvoltarea sa este perenă. Tulpina este dreaptă. florile fiind unisexuate – mascule și femele. calciul. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. la rându-i. sedative. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. de unde și numele de vătămătoare. Substanţe active importante: saponine. vitaminele A. la toate speciile de varză. eliptice. Cât despre varza de Bruxelles. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. tanin. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. ulcer). Întrebuinţări. sodiu. a eczemelor. ulcerul gastric. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. glucide. calităţi antianemice. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. Ca laxativ. astringente. Frunzele sunt mari. înainte de a mânca. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. Sunt utilizate. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. cu zeamă de varză de căpăţână murată. varza. fâneţe. calciu. răcelile. folosit în formă necombinată. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. aceiași specialiști recomandă un preparat. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. lesne de găsit prin pășuni. fier. Fructul său este o păstaie. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. Substanţe active importante: proteine. De pildă. Frunzele sunt mici. Varza roșie are. amidon. pentru vindecarea rănilor. Întrebuinţări. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. cu unele accente sau calităţi specifice. consistente. iunie și iulie. Pentru uz medicinal se recoltează florile. ci și în diabet. fiind și laxativă. F. Prezentare. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. B2. Vâscul înflorește în martie-aprilie. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. dar și în preparate culinare. laxative. mucilagii. potasiu. iar florile – de culoare galbenă. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. foarte răspândită. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. Prezentare. înainte de mese. amestecat. rămânând verzi tot timpul anului. Potasiul. iar modul de vieţuire semiparazit. arterioscleroza. câte un pahar. Face parte din familia lorantaceelor. prin tradiţie. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. C. În general. afecţiuni ale căilor respiratorii. B1. antialgice. de trei ori pe zi.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. indiferent de specie. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. în părţi egale. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă.

întotdeauna. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. aminoacizi liberi. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. culcată. mesteacăn. convulsii. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. trandafir. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. precum și prin tufărișuri. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. grupate sub formă de ciorchine. antispasmotic. inozitol. precum și vâscotoxina. hipertensiune arterială. Denumire populară: spinul cerbului. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. Se prepară infuzie. dar și în alte păduri de foioase. Frunzele au formă de elipsă. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. zaharuri. la marginea pădurilor și în tufărișuri. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. substanţe minerale. prun. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). Aparţinând familiei ramnaceelor. astm. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. brad. acetilcolină. extract. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. dar și al reglării proceselor intime din organism. poţiuni. dar și în tahicardie. Denumire populară: stratorică. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. macerat. face parte din familia scrofulariaceelor. Prezentare. substanţe amare. pulbere. isterie. epilepsie. glicozide. Culoarea acestor flori este albastră. Ventrilica. măr. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. Întrebuinţări. menopauză și simptomele acesteia. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Este indicat în arterioscleroză. flavone. prostată. sirop sau decoct. dar cu lăstari verticali. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. Fructul acestei plante este o capsulă. chiar și a celor canceroase. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. albă sau albtrandafirie. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. fiind vasodilatator. cireș. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. . fructul fiind o bobiţă neagră. De asemenea. extract. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. hipotensiv. tuse convulsivă. păr. decoct. o erbacee cu tulpină păroasă. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. acid aleanolic. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. Se prepară sirop. precum și în afecţiuni dermatologice. ulei volatil. cu niște dungi de nuanţă închisă. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. bronșită). Prezentare. Substanţe active importante: saponine. rizomul și vârfurile cu flori. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. Substanţe active importante: taninuri. planta fiind toxică. în alte suferinţe cardiace. În mod obișnuit. Ramurile verticale poartă pe ele florile. suc. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. dar și periferică. cu un spin. dar și în zonele alpine – prin păduri. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. verigariul are circa trei metri înălţime. saponozide. Pentru a nu se face confuzii. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. decoct. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). vâscul se recoltează în perioada de iarnă. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna.

rujeolă.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. Prezentare. Stachys germanica. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. faringitele. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. preparatele de vindecea pot fi toxice. din acest motiv. glicozide. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. în icter. cu multă lumină. mucilagii. Tulpina este dreaptă. în tufărișuri. Întrebuinţări. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. litiazele renale. din loc în loc. melancolie. pe . de culoare purpurie. Plăcut este și mirosul florilor. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. Vindeceaua. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. are proprietăţi aromatice. flavone. taninuri. Întrebuinţări. dar mai ales vârfurile tinere. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Ca plantă medicinală. Frunzele. perenă. Din acest motiv. Întrebuinţări. Frunzele au un peţiol pronunţat. compuși amari. diuretice. Denumire populară: vineţică. Acţionează și asupra sistemului nervos. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. Alte preparate: vin medicinal. hidrolat. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. scarlatină. taninuri. precum și în hidropizie. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). Datorită calităţilor sale tranchilizante. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. Vinariţa mai este folosită. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. Datorită acestui fapt. în industria vinurilor și a lichiorurilor. glucozide. din care se prepară infuzie și decoct. litiază urinară. Florile sunt mici. depurative. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. substanţe amare. Florile. ulei volatil. afectând mai ales ficatul. sunt indicate în constipaţie. datorită aromelor sale. Crește în locuri cu mult soare. În mod curent. mucilagii. isterie. cu flori pe ele. vinariţa a fost folosită. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. aparţinând de familia rubiaceelor. În cantităţi mari. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. tonice. multă vreme. Substanţe active importante: cumarina. Ca purgativ. În perioada de maximă vegetaţie. între șase și nouă bucăţi. Substanţe active importante: betaină. îmbunătăţind starea de spirit. cu umezeală puţină – pe pajiști. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. în formă de spic. Vineriţa este o plantă de munte. ușor muchiată. de asemenea. uleiuri. Vindeceaua este o plantă meliferă. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Vinariţa crește la umbra pădurilor. sedative. Recoltarea se face în luna iunie. vermifuge. Apar în lunile mai și iunie. Vinariţa se administrează și în indigestii. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. acţiunea lor este intensă. Preparatele pe bază de vinariţă au. Prezentare. în gospodăria tradiţională. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). de exemplu. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. pe dealuri. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. Prezentare. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină.

Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. Se prepară infuzie. dar poate ajunge și până la un metru. Întrebuinţări. Prezentare. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. prin grădini. ponderează variaţiile de rit m cardiac. vermifuge. ca plantă ornamentală. Reglează ciclurile menstruale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. fiind o plantă periculoasă. decoct. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. uneori roșie sau albă. heterozide. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. antiinflamatoare. persistent – nu este prea plăcut. fiind. rezine. palpitaţiile. Este o erbacee cu un rizom scurt. combate isteria. avortive. sunt crestate. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. printre cele mai vechi plante cultivate de om. cataplasme. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. cu tot cu flori. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. tinctură. astringente. Ramurile sunt relativ subţiri. a sângerărilor și rănilor gingivale. aliment și medicament. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. dextroză. de culoare galben-verzuie. frunzele și vârfurile tinere. Mirosul său – specific. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. de multă vreme. antimicrobiene. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. alcaloizi. Totodată. tanin. până la 20 de metri. strugurii. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. deși și aceștia au. cumarină. dispuse în struguri. inositol. Face parte din familia labiatelor. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. Viţa de vie înflorește primăvara. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. sedative. totuși. ulceraţii și răni ale pielii. antialgice. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. Chiar și la o simplă atingere a plantei. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. care apar în lunile mai și iunie. Denumire populară: rută. tuberculoză. Florile au. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. târâtoare. potrivit ultimelor descoperiri. au culoare albastră. Au. Fructul este o capsulă. fiind cultivat. ulei esenţial. agăţătoare. ginecologice. glucozide. pulbere. de obicei. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). ulceraţii stomacale și intestinale. melancolia. Tulpina. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. adică butucul viţei de vie. se remarcă prin consistenţă. sunt grupate în vârful ramurilor. extract. Întrebuinţări. se pare. decoct. bufeurile. de asemenea. cât și periferic. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. Prezentare. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. rareori fiind lobate. vertijul. hemoragii uterine. ramurile cu flori. planta are o înălţime de 50 cm. săruri minerale. Florile. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. decoct. În mod obișnuit. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Substanţe active importante: zaharoză. epilepsia. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. lemnificate și flexibile. de formă ovală. hemoroizi. deranjamente intestinale. aparţinând familiei rutaceelor. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. Întrebuinţări. antispasmodice. dermatologice. pielea omului se poate irita. Frunzele. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. Florile. Se prepară infuzie. inflorescenţele fiind sub formă de racem. o culoare galben-verzuie. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. Substanţe active importante: ulei volatil. vitamina C. grosime și multe noduri. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm.

Prezentare. prin pârloage. pe terenuri înţelenite. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. extract. prin urmare. Întrebuinţări. De asemenea. Prezentare. a zonei abdominale. ulei volatil. din care se prepară infuzie și decoct. cu flori în formă de spiculeţe. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). adică a fân. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. Din florile de viţelar. Prezentare. în poieni și luminișuri de pădure. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. adormiţea. . Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. acizi. din care pornesc rădăcinile și stolonii. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. Florile apar în lunile mai și iunie. Crește pe pajiști. iarba fânului. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. Folosite adesea în alimentaţia curentă. deci. pe dealuri și munţi. antrenând benefic chiar și bila. frunzele de viţă de vie sunt. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. perenă. pe marginea drumurilor. Prin distilare. Face parte din familia convolvulaceelor. care se administrează mărunţită. poala Maicii Domnului. grupate. substanţe amare. Se prepară infuzie. în locuri cu lumină multă. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. Denumire populară: părangină. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. În medicina populară. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. combinate cu alte flori. Hieracium transsilvanicum. vitamina C. Tulpina aeriană. Întrebuinţări. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. poţiune. lipsită de frunze sau cu frunze mici. în activitatea sa de secreţie și eliminare. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. precum și taninuri. Întrebuinţări. umbeliferonă. Substanţe active importante: glucozide. de aceea. tinctură. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. cât și în tulburări de menopauză. Dezvoltă un rizom. săruri minerale. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. în general. Este o plantă erbacee. Interes medicinal prezintă toată planta. poala rândunicii. Substanţe active importante: cumarină. cicatrizante. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. Florile. este însemnată și. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. sau sub formă de tinctură. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. în amestec cu miere.

deosebit de important. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. ramnoză. înlesnește asimilaţia. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. reumatisme. Substanţe active importante: flavone. abcese. apare îndeosebi în culturile legumicole. . laxative. Sunt indicate în ulcere. Fructul este o capsulă. așezate ca un pendul. fiind acoperită cu perișori tari. sub formă de buchet. cistite. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Tulpinile au înălţime redusă. edeme. aminoacizi. vitamine. epuizare fizică și psihică. cicatrizante. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. săruri minerale. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. ramificată de la bază. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. arabinoză. Florile. Prezentare. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Întrebuinţări. antiinflamatoare. Hibiscus ternatus. Frunzele. scăderea capacităţii de apărare a organismului. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. Se prepară infuzie. Denumire populară: macul ciorii. antiinfecţioase și antiinflamatoare. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. Întrebuinţări. boală infecţioasă gravă. imunostimulatoare. săruri minerale. pietrelor). Preparatele de yucca sunt detoxifiante. în afecţiuni reumatice. o buruiană. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. ajunge până la 80 cm înălţime. extract. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. de fapt. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. păroase și peţiolate. dezinfectante. diuretice. Yucca este o plantă verde în permanenţă. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. Tulpina. au formă lobată sau penată. enterocolite. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. febră. Numele îi vine de la poziţia florilor. Prezentare. sporește pofta de mâncare. Potrivit aceluiași specialist.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. Această plantă care este. decoct.

au culori diferite. fiind gustoase și aromate. subţire. fructele zmeurului. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Denumire populară: bună dimineaţa. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. din care se prepară infuzie sau decoct. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. tinctură și o rășină. de obicei. Substanţe active importante: rășină. importanţa sa economică. mai ales albastru și mov-roșcat.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. Face parte din familia rozaceelor. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. în formă de pâlnie. o dezvoltare anuală. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. Întrebuinţări. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. Valoare medicinală au. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. vitamina C. Substanţe active importante: tanin. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. poate avea o lungime de trei metri. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. Întrebuinţări. Florile. Preparatul de zorele este descongestionant. și în formă cultivată. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. făcându-și loc. depurative. din punct de vedere medicinal. astringente. faringita. însă. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. chiar și de doi metri. Datorită acestor proprietăţi. desigur. dar. mai ales. În ceea ce privește calitatea fructelor. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. printre marii arbori. convolvulină. Tulpina. totodată. Prezentare. în primul rând. diareea. Fructele au culoare roșie. în congestii cerebrale. Acest arbust poate fi întâlnit. rinichilor. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. fragarină. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Ipomaea purga. laxativ și chiar purgativ. flavone. Prezentare. în deranjamente intestinale. Potrivit specialiștilor. Zmeurul este un arbust de pădure. Importanţa lor. . dată fiind. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. uneori. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. săruri minerale. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. laxative. frunzele. vermifug. ale tractului digestiv. Potrivit unor observaţii mai noi. acizi.

inflamaţie a vezicii urinare.favorizează secreţiile gastrice.oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog . Secretolitic .tulburări de digestie. Antiemetic . Citostatic . Dismenoree . Antihemoragic .situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.sânge în urină. blochează dezvoltarea tumorilor. determinată de o congestie ușoară. Stomahic .acţionează împotriva unor forme de alergie.substanţă sau preparat care stimulează inima. ajută la cicatrizare. Bacteriostatic .cu acţiune împotriva microbilor. toxice din organism. Hemostatic .reglează menstruaţia. În limbaj Avitaminoză .care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită . Venotonic .comprimă ţesuturile.substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale. Anorexie .inflamare acută sau cronică a intestinului subţire. accelerând astfel digestia. al altor boli asemănătoare). Antiseptic . Enterocolită .provoacă transpiraţie. Galactogog . Depurativ (sau detoxifiant) . Anafrodiziac (anafrodisiac) . Cistită .împiedică formarea de secreţii. peste normal. .tulbură activitatea inimii.acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. în sânge și produc o intoxicare a organismului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . Antihelmintic . Albuminurie .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.fortifică venele. Uremie . Bactericid . Hematurie . Cardiotonic . Aromatic .provoacă transpiraţia. conţinutului acestora.stimulează secreţia biliară a ficatului.inflamarea vezicii biliare.acţionează împotriva viermilor intestinali. Astringent .aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. Antihistamic .oprește dezvoltarea microbilor. Angiocolită .hemoragii digestive. Eritem .fortifică uterul.substanţă care face gura pungă. Revulsiv .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi.somnifer. Dispepsie .ucide microbii.inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal.fără vitamine.care răspândește o aromă. substanţe care ajung Uterotonic .aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Estrogeni .dureri menstruale.substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale. echilibrează secreţiile. Emenagog .împotriva tumorilor.oprește hemoragia. Melene .calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor. Sudorific .roșeaţă a pielii. reglează bătăile inimii.hormoni feminizanţi. Carminativ .retenţie de apă în ţesuturi. Enterită . popular . Antimitotic .elimină substanţele dăunătoare. întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Congestie . Antispastic . Soporific .inflamaţie a căilor biliare.boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină.stopează sau combate hemoragiile.favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. combate dezvoltarea microbilor patogeni. Edem . apărută ca urmare a unor boli. Diaforetic . Coleretic .

Editura Fiat Lux. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. București. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. după datinile și credinţele poporului român. x x x Faune et flore d' Europe. UK. București. 2001. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. aliment și medicament. București. lași. București. 1985. vite și păsări. București. București. 18. Todor I.. Editura Z 2000. București 9. București. lași. Saragea M. ghid practic.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Pârvu Constantin. București. 10. Editura Didactică și pedagogică. Editura Polirom. . Editura Ceres. 2000 13. 17. 2000 6. București. Librairie Grund. București. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. Bereșiu Ileana. 16. 11. București. 1978 2. București. 1962. 1993. Kirkpatrick Betty – Home remedies. Editura Polirom. a ll-a. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Academiei. ed. 2003. Toma Ion – Atlas botanic. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. 2000 5. Axei Springer. 1985. 1974. Editura Miracol. Editura Garamond. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. R.A. 15. București. 1968. 19. Editura Miracol. tratamentul bolilor cu plante. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Editura știinţifică și enciclopedică. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. Editura Medicală. București. Editura Academiei. 20. Bojor Ovidiu. Editura Venus. ediţia a lll-a. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. – Mic atlas de plante. București. București. Editura Fiat Lux. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Editura Saeculum I. partea a treia. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. București. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. Popovici Lucia. Coiciu Evdochia. 21. București. 1998. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române.O. 1999. Editura Academiei. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. Gunter Ernest – Hrana vie. 2000 7. 1985 8.. 1988. Niţă Ibrian Elena – Plantele. 2003. 1999. Geddes & Grosset. ediţia a lll-a. Editura Ceres. supliment (DEX – S). Editura Ceres. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. o speranţă pentru fiecare. București. Godeanu Stoica. Editura Vestala. Ciofit Ruxandra. 12. 14. Editura Academiei. Moruzi Constanţa. Valnet Jean – Fitoterapia. 2002 3. 1987. 2003 4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful