P. 1
Dictionarul_plantelor_de_leac[1]

Dictionarul_plantelor_de_leac[1]

|Views: 2|Likes:
Published by Constanta Vasile

More info:

Published by: Constanta Vasile on Jan 15, 2014
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/29/2015

pdf

text

original

DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

... Bradul...... 61 J ...................... Dracila. Gălbenelele......... Angelica.. Hrișcă........................... Brâncuţa................. Creţișorul.. Dentiţa. Izma broaștei....... Mango.......... Cireșul și Vișinul.... F.. Cucuta de apă.... Curcuma/Curry. Coriandrul...................... Cicoarea.. Cătina albă........................... Macul de câmp. Albăstrelele. Dumbravnicul. Curmalul... Cola.... Fasolea................... Izma bună (Menta)........... Cucuta....... Merișorul.... Anghinarea. Fluierătoarea.. Dafinul.... Crușânul. Călinul.... Camforul/ Arborele de camfor......... Dovleacul....................... Bănuţii........... 67 M ....................... Gutuiul.. Coca................ Brândușa de toamnă.... Fagul.................. Măslinul... Cuișoarele/Arborele de cuișoare.... Leușteanul.... Mărgelușele.... Lichenul de stejar........... Căldărușa...... Buruiana de trânji.................. 4 A .... Ghimpele.............. Cerenţelul.................. Cimișirul. Genţianele (Ghinţura galbenă........ Chili/Arborele de chili... Bobul............. Lintea.............................. Ghiocelul......Afinul.......... Coroniștea... Bananierul.... Broccoli................ Bamele........ Gălbăjoara...................... Brusturele......................................... Brânca............. Grape-fruitul/Grepfrutul. Degeţelul lânos......... Dalacul...... Mesteacănul. Ginsengul.. Curpenul de pădure. Lemnul dulce...... Iarba neagră. 59 Hameiul............. Cuvânt înainte ..... Ceaiul.......... Cânepa. Coada calului..... Cătușnica............... Coada zmeului............................ Dediţelul. Mătrăguna...... Mărul lupului......... Arnica.... Brădișorul. Arahidele................ Iarba roșie..... Lingureaua... Măcrișul iepurelui..... Feriguţa.. Iarba șarpelui.............................. Frasinul... Iarba broaștelor............ Drobul...... Foaia grasă.. Chimenul. Castanul...... 67 Jneapănul..... Gălbinelele... Ciuboţica cucului.. Aloea...... Hibiscus......... Laptele câinelui............... Alunul......... Ardeiul iute........ Drobiţa. Ghinţura albastră............... Cornul........................ Mate......... Caisul.... Floareasoarelui... 74 ............. Mazărea..... Ghimberul........ 53 H ... Agrișul...... Ceapa...... Măselariţa.. Lăcrimioara.................... Limba boului.... Lăsniciorul... Hreanul. 20 D ........ 41 E .. Lemnul câinesc. Ghizdeiul..... Măcrișul... Levănţica.............. Captalanul.. Lichenul câinilor......... Mărarul... Chinina/Arborele de chinină................................. Iedera. Linariţa....................... Arinul negru. Izmușoara de câmp. Drojdia de bere......................... Coacăzul negru..... Fragul................... Isopul....... 48 Eucaliptul.. Mărul..... Degetărelele...... Brebenelul...... Bobornicul. Anasonul....................... Calomfirul..... Crinul de pădure.. Leurda. I ...... Coada racului...................... 12 C . Cornul secarei... Bujorul de munte...... 5 Cuprins B . Limba broaștei.... Iarba mare................... Liliacul.......................... Feciorica....... Coada șoricelului......... Ghinţura violetă)...... Degetarul galben..... Iarba de șoaldină.. Lumânărica. Lămâiul........ Feniculul. Lemnul Domnului.............. Iarba lui Cristofor.................. Asmăţuiul..... Busuiocul.............. Meiul......... Dudul.. L .......... Amăreala.... Ghinţura pătată... Ciumăfaia.......................... Floarea paștelui. Fumăriţa......... Mătăciunea.... Macul de grădină............... Ienupărul.................... Măceșul...... Colăceii babei.. Drobușorul. Maghiranul.............. Armurariul........ Bătrânișul................... Ginko biloba............ Cornaciul..... Ciumăreaua.. Castravetele....... Mandarinul.... Cartoful............. Fucusul/Alga fucus....... Cocotierul....... Cafeaua/Arborele de cafea...... Cacao/Arborele de cacao.. 48 G . Cimbrișorul........... Limba mielului. Angelica de pădure. Mangoldul......... Grâul........ Ananasul........................................... Bozul............... Ipcărigea.............. Inul.. Cimbrul de cultură..... Creţușca. Feriga...... Buretele de stejar.... Iarba grasă.............

......... Ruscuţa de primăvară. Pătrunjelul. Mușeţelul roman.... Teiul.. Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ........ Talpa mâţei..... Scumpia.. Ţintaura..... Strugurii ursului. Roiniţa.. Spanacul..... Roua cerului........ Virnanţul... Sparanghelul........... T ..... Vinariţa........................................... Socul.. Murul........... 158 .................. Viţelarul................. Piersicul. Soia.............................. Scaiul dracului........... Trifoiul roșu.. 99 R ....................... Rodul pământului........... Toporașii.. Nalba neagră........ Pinul............. Piperul de baltă.......... Plopul negru.......... Mușeţelul............... Pătlăgica vânăta....................................................... Verigariul.................. Popâlnicul iepuresc. Viţa de vie........... Răchitanul.. Năutul............................. Ventrilica......... Muștarul negru................... Orezul...... 157 Bibliografie selectivă ................. Sfecla roșie................. Usturoiul.. Ovăzul..... Smochinul. Sunătoarea......... Ulmul..................... Urzica moartă.. Nalba mare......... Mierea ursului. 155 Zămoșiţa.. Schinelul...................... Scaiul ghimpos........... Rogozul...... Ungurașul.... Sănișoara....... Sulfina.. Sclipeţii.. Volbura..... Trandafirul.. Napul...................... Sporiciul...... Stuful..... Păducelul..... Mojdreanul.... Pătlăgica roșie.... Negrilica............ Portocalul................ Troscotul.............................. 155 Z .... Sovârvul.... Păstârnacul......... Pochivnicul................. Mutulica................... Urzica........ Vătămătoarea....... Nu-mă-uita................ Răchita roșie.............. Salata verde. Stejarul. Zorelele. 135 Șofranul...... Schinduful......... Pecetea lui Solomon........... Silurul........... 90 O ....... Patisonul. 137 Ţ ........... Reventul........ Talpa gâștei.............. Prazul............ Nufărul alb.............................. Tarhonul... Troscotul de baltă...... Orzul.... Spânzul.. Obligeana... Nufărul galben.......................... Morcovul sălbatic.... Papaia.... Salba moale............... Salvia....... Sânzienele........ Scânteiuţa................ Păpălăul............. Untișorul............ Omagul. Vulturica......... Susanul... Piciorul lupului.... Porumbarul....... Untul vacii.......................... 118 Ş ...... Morcovul de grădină.. 95 P . Scaiul măgăresc........ Roiba........ Ricinul..... Pufuliţa... Vâscul... Rodiul/Rodia......... Trei fraţi pătaţi................. Turta................ Tuia/Arborele-vieţii............ Mușchiul de munte..... Nemţișorul de câmp...... Osul iepurelui........... Stirigoaia..... Ochiul lupului... Moșmonul... Pepenele galben...................................... Vindeceaua................. Scorușul de munte................ 145 V ......... Muștarul alb. Tămâiţa....................... Splinuţa.......................... 149 Y .... Răculeţul............ Sorbestreaua... Rozmarinul............... Prunul. Zmeurul............ Mutătoarea.............................. 144 Ţelina... Ridichea.................. Plesnitoarea........ Slăbănogul...... N . Păștiţa....... Pepenele verde..................... Piperul negru............. Tulichina. Siminocul......... Năpraznicul...... Migdalul. Traista ciobanului. Salcâmul......... Salcâmul japonez. Vanilia......... Nucul............. Părul...... Trifoiștea de baltă......... Rostopasca...... Scara Domnului. Năsturelul........ Secara.. Păpădia..... Tătăneasa.. Turiţa mare... Urechelniţa......... Porumbul......Mielăreaua. Varza creaţă.......... Pirul............... Odoleanul/Valeriana...... Yucca U . Vineriţa. 112 S .......... Scaiul vânăt....... Piretrul...... Oreșniţa.... Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul...... Mirtul........... Pelinul............ Podbalul.. Ștevia...... Pătlagina.... Săpunariţa....... Saschiul...

neobosiţi și adesea pasionaţi. .Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. Între hotarele mierii și ale laptelui. întru binele și echilibrul nostru. desigur. ci o necesitate și un incontestabil temei. Vorbim aici despre lumea vegetală . deși istoria oamenilor ne arată. Cu încredere și la modul practic. oamenii.să-i zicem. deplină și strălucitoare. Se spune. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. între adânc de mare și vârf de munte. desigur. există o lume pe care trebuie. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. lumea animală. cu natura. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. în pace și în armonie. modă. să ne-o apropiem. spre practicile și terapiile naturiste nu e. răsfăţ. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. altceva. noi. parcă. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. beneficiile vor fi nepreţuite. Desigur. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. vital . nicidecum. în timp ce plantele au harul divin. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. lumea faunei. așa cum deja încercăm să regăsim. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea.

Din fructele de afin. cunoscute sub numele de agrișe. De asemenea. faringite. la maturitate. în permanenţă. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. ramurile sale având. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. gută. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. agrișele . afinele sunt plăcute la gust. și pot fi consumate ca orice fruct. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. sunt comestibile. mirtilină. fiind considerate un aliment ecologic. desigur. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. afine. dar și pentru consum în gospodărie. antihemoragic. inclusiv miere. iar frunzele. tulburări ale circulaţiei sângelui. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. Agrișul crește în zona montană și subalpină. zaharuri. neomirtilină. stomatite. Afinul crește pe munte. au formă lobată. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. sau ceva mai deschis – spre grena. Reduse ca dimensiune. ci și în fructe. Ramurile sale sunt spinoase. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. De asemenea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. Denumire populară: pomușoare. Culoarea lor poate fi verzuie. până spre golurile alpine. ceaiul de frunze. păroase. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. din care se prepară un decoct. culoarea verde. cuprinsă între 60 și 150 cm. dezinfectant intern. diuretic. mai ales pe timp de noapte. Taninul se găsește nu numai în frunze. Întrebuinţări. totodată. dar nu sunt de neglijat nici fructele. Prezentare. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. afine de munte. de la circa 800 de metri în sus. de mici dimensiuni. alcool și alţi ingredienţi. Fructele. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. provitamina A. iar florile au culoarea roz-palid. Frunzele sunt oval-alungite. gustul fiind dulce-acrișor. Fructele conţin pectine. dezvoltându-se în mai-iunie. Mai nou. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). în micoze. Face parte din familia ericaceelor. vitamina C. afecţiuni reumatice. În condiţiile vieţii moderne. Se prezintă ca un arbust scund. Denumiri populare: pomușoare. coronarită. În tratamente naturiste. de culoare verzuie sau roșcată. Agrișul este un arbust cu o înălţime. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. cu zahăr. Aparţine familiei saxifragaceelor. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. Fructele sunt de culoare neagră. Afinul este. valoarea economică a afinelor crește. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. prin tufărișuri și păduri. Afinul este un arbust bogat ramificat. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. Apare și sub formă cultivată. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Prezentare. sechele de infarct. diabetul. și un activ agent antidiareic. acizi. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. coacăze. Florile. Atât frunzele. Din frunze se face infuzie. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. Acrișoare. gălbuie sau chiar roșiatică. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. De altfel. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent.

tulpina albăstrelelor este păioasă. consistente. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. și nu numai. floarea paiului. Preferă locurile uscate și însorite. și în curele de slăbire. a reumatismului. însă. cu succes. Întrebuinţări. dar mai ales ca un bun purgativ. cu încredere. în industria alimentară. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. potasiu. ramificată. La maturitate. Agrișele au și o mare valoare medicinală. pilule laxative. în combinaţie cu alte plante medicinale. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). Prezentare. în România se găsește numai cultivată. cărnoase. în principal. vermifuge. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. B2. Potrivit specialiștilor. până la 1 kg de agrișe pe zi. cianină. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. Întrebuinţări. fosfor. granule. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. dispuse în formă de spic. precum și un diuretic natural și eficient. în curele de dezintoxicare. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). purpurii. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. taluzurile drumurilor. din care se extrage sucul de aloe. tătăișă vânătă. iarba frigurilor. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. Sucul se poate utiliza. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. lanurile de grâu și secară. și în suferinţele reumatice. Ca plantă medicinală. În practica naturistă. prin efectele sale tonifiante. vineţea. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. Are frunze foarte groase. În mod obișnuit. pelargonină. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. totodată. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. în inflamaţii ale pleoapelor. În mod obișnuit. în gută. Datorită condiţiilor climatice. și împotriva diareii. C și P. B1. astringent. Au efecte. dar în cantităţi mai mici. Substanţe active importante: centaurina. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. în afecţiunile cardiace.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. Totodată. Aloea prezintă interes pentru femei. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. cu bune rezultate. adică în conjunctivite. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. sodiu. diuretic. de 50 – 60 cm. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. tanin. Agrișele sunt recomandate. dar și acidul malic sau tartric. Întrebuinţări. Datorită conţinutului lor. stomahice. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. calciu. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. sunt galbene sau roșii. în tratamente privind iritaţiile oculare. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. aloea se remarcă. Prezentare. Albăstrelele se folosesc. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. de asemenea. floarea grâului. pectine. și în stare proaspătă. sau se potenţează. Florile. Înfloresc din iunie și până în septembrie. Aloea provine din zona mediteraneană. Substanţe active importante: vitaminele A. În practica medicinală curentă. acizi – mai ales acidul citric. în mod obișnuit. ajungându-se să se consume. dar poate fi utilizată și planta întreagă. Denumiri populare: măturică. lemnificată. Acţionează. se face cură de agrișe. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. păroasă. . dar și un bun digestiv). roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale.

bronșita. Cu proprietăţi astringente. de stejar. magneziu. potasiu. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. ci și frunzele și. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. Substanţe active importante: azotaţi. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. frecvent în zona dealurilor. în martie. Întrebuinţări. aparţinând familiei bromeliaceelor. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. . Alunul înflorește devreme. puternic amar. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. Amăreala crește prin fâneţe. sub formă de decoct. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. a stomacului. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. Valoare terapeutică au nu numai alunele. însă. de fapt. precum și ca fortifiant. în vârf. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. tuberculoza pulmonară. În cantităţi mari. iar frunzele. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. sub formă de tufișuri. valoare medicinală are toată planta. aproape ovale. așa cum îl știm noi de la piaţă este. Este o plantă perenă. glicozide. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. ananasul este o erbacee. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. violete. sistemul respirator. gustul ei fiind. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. tusea convulsivă. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. Fructul de ananas. în 1493. Alunele de pădure sunt. Fructul este o capsulă. Prezentare. pe terenuri înţelenite. datorită acestei compoziţii de excepţie. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). alcoolul specific numit poligalită. În cazul amărelii. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. a sistemului nervos. au un peţiol de unu-doi centimetri. ci și în menţinerea unei stări generale bune. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. o inflorescenţă sub formă de spic. vitaminele A și B. Poate fi întâlnit și pe pajiști. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Uneori se folosesc doar florile. și un bandaj gastric. calciu. întotdeauna. Ca plantă medicinală. Florile sunt sub formă de mâţișori. Crește prin pădurile de fag. decoct și suc. de ulm. albastre. Întrebuinţări. Denumire populară: șopârliţă. deoarece poate irita tractul digestiv. în amestec cu arborii de bază sau la margine. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Fructele. Poate crește până la cinci metri înălţime. În mod obișnuit. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. Prezentare. fluidifiantă și expectorantă. materii grase. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. fosfor. adică alunele. provocând o secreţie bronșică masivă care e. de obicei. fiind foarte hrănitoare. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. În practica medicinală se utilizează. Prezentare. pe marginea drumurilor. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. Rizomul este scurt. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. totodată. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. mai nou și sub formă de extract. după cum îi spune și numele. fier. mai nou. Polygala vulgaris. cupru. cel mai adesea albastre.

acestea sunt în cantităţi foarte reduse. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. Are înălţimea de 40 – 70 cm. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. . bromelina este cel mai preţios compus. Întrebuinţări. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. Din aceste părţi se prepară infuzie. Substanţe active importante: ulei volatil. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. aparţinând familiei umbeliferelor. destul de mult. pectine. buciniș. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. anison. Mai nou. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. Datorită bromelinei. adică imediat ce a fost stors din fruct.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. dar în concentraţii mai reduse. Dacă este bine preparat și păstrat. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. bulbul și rădăcinile. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. Frunzele sunt puţine și rare. aniș. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. Anasonul este folosit. Face parte din familia umbeliferelor. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Frunzele acestei plante sunt mari. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. La nivelul tractului digestiv. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. precum și în calciu și fosfor. Prin prelucrare. Denumiri populare: chimen dulce. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. ananasul este recomandat la desert. Florile. din care se extrage un suc foarte plăcut. vitamina C. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Întrebuinţări. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. tot complexul de vitamine B. Este o plantă cultivată de om. Potrivit specialiștilor. precum și în cele de combatere a celulitei. Totodată. Prezentare. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. chimion dulce. vin tonic. reglează activitatea intestinală. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. mici și albe. acid cinamic. substanţe grase. precum și în bucătărie.5 metri. gastritelor. ci și frunzele. La recoltare se culeg seminţele (fructele). au formă de umbelă. anasonul stimulează pofta de mâncare. Prezentare. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. ulcerului duodenal. Din acest motiv. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. Angelica este o plantă erbacee aromatică. Ca plantă medicinală. polizaharide. Denumire populară: angelină. Utilizat în terapia unor boli importante. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. și în industria băuturilor. penate. De asemenea. iarba îngerilor. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. deci este de dimensiuni reduse. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. dar și în vitamina A. praf de rădăcină. iar florile alb-verzui. Din punct de vedere medicinal. dar mai ales anticancerigene. bădean. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. enterocolitelor. În terapii externe. având și proprietăţi antispastice și carminative. tinctură. Anasonul este o plantă anuală aromatică. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%.

Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. Prezentare. cu precădere. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. au formă penat-sectată. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. în terapii. flavone. C. Pentru terapii medicinale se folosesc. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. Substanţe active importante: terpene. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. rășini. ostol. Angelica de pădure este recomandată. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. Poate atinge doi metri înălţime și are. pulbere de rădăcină. în păduri. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. Substanţe active importante: ulei esenţial. Aparţine familiei umbeliferelor. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. mangan. elimină surplusul de colesterol). zarzavaturi. prin tradiţie. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. sudorific. și în medicina veterinară. Anghinarea se folosește în gastronomie. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. adică infuzie. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. Aparţine familiei compozitelor. vin tonic. vitaminele A. oxidaze. cumarine. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. la gătit. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. lipsă de poftă de mâncare. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. rizomii (împreună cu rădăcinile). afecţiuni respiratorii. Frunzele. în preajma apelor curgătoare. Cândva. această specie de anghinare este cultivată. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. zaharuri. tulburări menstruale. Florile sunt mari. de asemenea. brândușă de toamnă. Întrebuinţări. cu frunze mari. cucută. ca remediu în bolile de rinichi. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. de obicei. dar și limbul frunzelor. fiind cunoscut. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. ca antispasmodic. de asemenea. fiind consideraţi legume. Substanţe active importante: cinarină. fier. Denumiri populare: angelină. florile fiind roze sau roșiatice. multe ramificaţii. grupate câte două sau trei. lipide. starea de oboseală generală. Angelica de pădure se întrebuinţează. colorate în roșu-violaceu. prin iulie și august. reumatism. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. Întrebuinţări. în lunci. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). iarba îngerilor. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. lipsa de poftă de viaţă. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. pe fâneţe. În acest caz. Prezentare. fosfor. polifenoli. dar și seminţele. în partea a doua a verii. medicinale și nu numai. asemănătoare cu niște capitule. tinctură. expectorant. angelicină. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. revigorând această activitate. Anghinarea este o plantă perenă. În general. angelica era socotită plantă-minune. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. încă din vechime. B. se spunea cândva. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. imperatorină. Datorită calităţilor sale. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Se poate utiliza și planta întreagă. Întrebuinţări. cremă. spinoase-sticloasealbicioase. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. diuretic. . gros. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. carminativ. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. rahitism. Rizomul este puternic.

reglează activitatea rinichilor. În anumite condiţii. tanin. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. din fructul de ardei se prepară pulbere. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. celor mai mulţi dintre noi. galbenă sau violetă. ardeiul iute este. Pentru uz medicinal. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. anghina pectorală. în culturile mari. Înflorește din iunie până în septembrie. de asemenea. și ca plantă medicinală. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. Întrebuinţări. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. care se ia în loc de alcool). frunze spinoase. B1. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. fiind și un bun detoxifiant. hepatitele cronice. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. O plantă familiară. sunt grupate și au culoarea albă. dar merită luate în seamă. B1. numită capsicaină. Folosit drept condiment. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. aproape 50% din conţinutul alunei). deci. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. Au și efecte diuretice. Fructele. Fructele. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. ardeiul iute regularizează digestia. Florile ardeiului iute. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. precum și în tratamentul eczemelor cronice. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. roșie. B2. galbene sau roșii. hemoroizii. F. ateroscleroza. Aparţine familiei papilionaceelor. alune de pământ. sunt verzi. Utilizat în alimentaţia curentă. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. flori galbene. B2. Întrebuinţări. mărește pofta de mâncare. enzime.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Prezentare. Prezentare. În mod obișnuit. uimesc. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. la revigorarea corzilor vocale. are acţiune antimicrobiană. Forma pentru tratament – ceaiul. Denumire populară: alune americane. A fost evidenţiată. Dacă e folosit în cantităţi moderate. are tulpină ramificată. De pildă. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. De altfel. enteritele. cirozele hepatice. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. . Consumat în cantităţi mai mari. de-a lungul timpului. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. vitaminele A. Arahida este o erbacee anuală. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. precum și vitaminele A. se coc în pământ. rădăcină cărnoasă și aromată. numeroase săruri minerale. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. ardeiul iute creează disconfort. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. tinctură și chiar decoct. mici și numeroase. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. uneori. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. dar care încă ascunde destul de multe secrete. surmenajul. originară din America de Sud. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. în oboseală fizică accentuată. energetice și medicinale rămânând intacte. la tonifierea. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. de exemplu. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. Florile au culoarea galbenă. dar efectele purgative sunt însemnate. infecţiile intestinale. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. deși se formează în partea aeriană a plantei. în facilitarea tranzitului intestinal. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%).

Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. de pildă). dar împodobită și cu spini. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. lată ce scrie. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. în primul rând. Substanţe active importante: în frunze. în zăvoaie. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. preferând zonele aproape aride.5 metri și care poartă pe ea floarea. scai argintat. specialista C. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. În primul an de viaţă al plantei. Se mai folosesc și frunzele. armurariul face parte din familia asteraceelor. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. armurariul are frunzele mari. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. ca mijloc de apărare. Valnet. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. de virtuţile sale medicinale. decoct și cataplasme. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. în general. ca expectorant. În tinereţe. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. rinichi. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. tincturi. frumos colorată în purpuriu. Întrebuinţări. în intoxicaţiile cu medicamente. silimarinul are proprietăţi antitoxice. paraliziilor. Denumire populară: anin. Substanţă activă importantă: taninul. varicelor. În acest context. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. aparţinând familiei betulaceelor. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. cu ţepi. sunt lipicioase. sistem circulator). să echilibreze activitatea ficatului. Întrebuinţări. greţurilor. Z 2000). revigorând sistemul circulator. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. iar din seminţe se fac făinuri. De asemenea. Frunzele. numită silimarin. la nivelul solului. sub formă cultivată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Interesul pentru această plantă este determinat. Este o plantă iubitoare de mult soare. inclusiv alcoolul. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. Arinul negru este un arbore puternic. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. reumatismelor. ficat. Florile au forma unor mâţișori. Denumiri populare: arginţică. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. Prezentare. din care se prepară pulbere. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. silimarinul fiind capabil să regleze. silimarinul. De asemenea. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. aproape rotunde. în păduri cu arboret amestecat. de asemenea. Potrivit unor observaţii și studii recente. Prezentare. Arinul negru crește pe terenuri umede. Din frunze se prepară o tinctură. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. în intoxicaţii chimice. . și nu numai. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. extracte. însă. scoarţa acestui copac este cenușie. Originar din zona mediteraneană. Unii specialiști (J. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. Ed. se găsește o substanţă specifică. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. frunzele se dispun sub forma unei rozete. în acest sens. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus.

PP. colină și coloranţi carotinoizi. pășuni. contribuind. B2. ci numai extern. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Ca plantă medicinală. Substanţe active importante. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. Din acest motiv. În flora spontană. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. Fructele au culoare neagră. Întrebuinţări. precum și în tratarea laringitei acute. B1. de obicei. Compusul specific este arnicina. litiază renală (pietre la rinichi). scorbut. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. hidropizie. hașmaciucă. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. Prezentare. cum ar fi dermatozele. carul zânelor. Întrebuinţări. cicatrizante și decongestive recunoscute. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. contuzii). decoct. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. laringită. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. Bama este o plantă anuală. Înflorește în partea a doua a verii. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. Este cultivat pentru mirosul său. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Plantă perenă. tinctură și unguent. hematoame. uneori gălbui. Aparţine familiei . Prezentare. prin luminișuri. Florile sunt albe. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). ci și la frunze și rădăcini. va fi puternic. Datorită calităţilor sale medicinale. În mod frecvent. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. de arnică. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. frunzele și lăstarii. reumatism. asmaţuchi. Crește în zona montană și subalpină. podbal de munte. fiind folosit în bucătărie. Florile. Pentru uz medicinal se recoltează. originară din India. Din arnică se prepară infuzie. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. formează capitule. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. Tulpina este ramificată. săruri minerale. pajiști. luxaţii și chiar rupturi musculare. iulie și august. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. ulei eteric. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. Înflorește în lunile iunie. Denumiri populare: carul pădurarilor. în mod curent arnica nu se utilizează intern. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. de culoare galben-portocalie. De altfel. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. substanţe azotoase. ci echimoze. locuri virane.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. la detoxifierea acestuia. Substanţe active importante: vitaminele C. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. Denumiri populare: hasmaţuchi. înălţime 15-70 cm. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. chiar asistenţă din partea medicului. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. contuzii. Prezentare. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium.

Această plantă erbacee. care. epilepsia). Se cultivă pentru păstăile sale tinere. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. planta moare. Face parte din familia musaceelor. C și PP. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. laringite. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. O inflorescenţă de bananier ajunge. această plantă este cultivată și pentru decor. enzime. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. până la un metru lungime. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. cu toate acestea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. Tulpina. diuretice. bronșite. dr. beta-caroten. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. hidraţi de carbon. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. consumate „cu discernământ”. fiind afrodiziace. În mod curent se folosesc lăstarii. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. vitaminele A. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. vitaminele A. Din planta de bază. Întrebuinţări. totuși. ierboasă. Se prepară infuzie. remarcându-se prin colorit. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. rădăcinile. Face parte din familia compozitelor. păroase. infuzii. adunate în capitule. ce are și ea valenţe medicinale. se extrage un ulei. laxative. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. ca și din celelalte părţi. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. B. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. Florile. totuși. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. Substanţe active importante. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. florile și. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. Datorită florilor sale. Atât păstăile. la rându-i. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. antiscorbutice. se prepară extracte. decocturi. Musa sapietus. Bananierul are flori femele și flori masculine. de altfel. poate ajunge până la opt metri înălţime. bananele fiind produse de florile femele. săruri minerale. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. Cu toate acestea. C și E. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. Prezentare. tincturi. și mai ales în întărirea sistemului osos. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. fiind considerate foarte nutritive. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. având o greutate de 30 – 40 kg. fiind albe sau roșiatice. fiind utilă în procesul de creștere. potrivit dr. Întrebuinţări. B. pot consuma flori fierte de bananier). În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. mucilagii. În păstăile de bamă se găsesc proteine. se obţine suc. Substanţe active importante: bananele conţin protide. După ce a rodit. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. părăluţe. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. Și. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. Bananele au calităţi importante. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. se pare. bineînţeles. dar și pentru seminţe. sunt mici și rotunde. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. este agentul medicinal . Ovidiu Bojor. Banana este recomandată copiilor. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. fiind prezentă. Denumiri populare: bănuţei. în general.

sub formă de comprese și cataplasme. Înflorește în mai și iunie. Prezentare. Potrivit specialiștilor. contribuind. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. în reumatisme și gută. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. pe lângă izvoare. Fructul de bobornic este o capsulă. de la câmpie până sub munte. precum și tocătura. precum și în scrofuloză. cât și intern. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. acum este prezentă în toată Europa. tanin. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. Potrivit prof. amestecul din această plantă (tulpini. Prezentare. Babornicul este socotit. pentru purificarea sanguină. florile fiind albastre. Bobornicul este o erbacee perenă. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. Originară din America. liliachiu. insuficienţă hepatică și renală. în tratamentul pistruilor. însemnate proprietăţi depurative. Preparatele obţinute din bătrâniș au. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. august și septembrie. Bătrânișul este o plantă anuală. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. traumatisme. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. dr. flori) pot fi folosite. o importanţă deosebită având florile. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Înflorește în lunile iulie. la refacerea tractului gastro-intestinal. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. Face parte din marea familie a compozitelor. în culturi. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. Ion Gherman. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. dar și pe terenuri părăginite. florile având culori diverse. aparţinând familiei scrofulariaceelor. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. tulpinile. fructele. Potrivit medicinii populare. pe marginile drumurilor. cum ar fi alb-gălbui. încă din vechime. Sunt. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. Totodată. în primul rând. albastru-deschis. un revitalizant important. ulceraţiilor scorbutice. furunculoze. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. frunze. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. . iar tulpina ramificată. Întrebuinţări. bobornicul e folosit în bolile de astm. în caz de hemoragii. în liziere. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. de altfel. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. târâtor. semănând. laringită. pârloage. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. deși se găsește lesne în flora României. expus și nu prea consistent. întrucâtva. fiind și un diuretic rapid. astm. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. a apelor curgătoare. Întrebuinţări. Utilizare – atât extern. efecte diuretice. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. totodată. de asemenea. Totuși. febra). ca orice buruiană nedorită. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. Întrebuinţări. reumatism. erbacee. sucul din bobornic având. Este indicat. mai ales ca plantă ornamentală. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. contribuind la eliminarea acidului uric. determinând dezvoltarea globulelor albe. albastru. Apare și în variantă cultivată. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. gută. tuberculoză și boli ale ficatului. tonifiante. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. pecingenilor. Ca plantă medicinală. cu cele de urzică moartă. bobornicul este mai puţin cunoscut. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Crește. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. Au. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. rășini. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. de asemenea.

boabele coapte. Prezentare. Prezentare. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. Denumire populară: fasole mare. care își îndemna elevii să consume. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. favorizează transpiraţia. Bobul este un aliment foarte hrănitor. De asemenea. acid malic. În mod discret. nu cad în anotimpul rece. potasiu). bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. Mult mai multe utilizări au fructele. frunzele. Bradul face parte din familia pinaceelor. la marginea pădurilor. păstăile tinere. având. în colonii. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. dar se utilizează și coaja și rășina. boabele verzi. În mod surprinzător. Această plantă. B. natriu. cu toată încrederea. adesea. cojile păstăilor și. coaja rădăcinilor. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. Pentru uz medicinal se culeg florile. drept jertfă. în locuri părăsite. protide. roz. Principalul preparat medicinal este infuzia. substanţe grase (1. Arbore de mari dimensiuni. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. edemele. pe terenuri virane. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. Denumire populară: bozie. Crește. fiind muchiată. depurativ. bineînţeles. fier. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. sedativ. substanţe amare. Are frunze mari. dar și medicinală a bobului. cu miros neplăcut. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. . Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. poate fi întâlnită numai în culturi. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. Bobul este o erbacee anuală. zaharuri. esenţe parfumate. grupate în inflorescenţe. hidropizia. celuloza 7. C. este diuretic. purgativ. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. pe pășuni. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. cistite. fructele. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune.20 metri. magneziu. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. Prezentare. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. Substanţe active importante: taninuri. Întrebuinţări. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. formând adevărate păduri în locuri umede. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). prin pârloage. se pare. originară din Asia. Bozul înflorește în lunile de vară. Întrebuinţări. În acea zi se ofereau zeilor. fiind înrudită cu socul. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. Florile sunt albe. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. după cum se știe. cât și în bolile de prostată.5%). glucide. florile. chiar violete. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. nefritele. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. vitamine.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. cu coajă groasă. Frunzele au formă de ace și. acid tartric. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). Din flori se prepară infuzie. constipaţia. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. tonic. vitaminele A.5%). cât mai mult bob. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. Putem da aici exemplul lui Pitagora. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. bradul înflorește în lunile maiiunie. Florile bobului sunt albe. calităţi de agent revulsiv. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole.

cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. Întrebuinţări. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. Pentru medicaţie se culeg frunzele. răni deschise – mai ales la copii. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. precum și în arsuri. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. cu o tulpină lungă de până la un metru. lemnele căzute. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. flavone. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). culcată pe pământ. dermatite. din care se ridică frunzele. fiind un antiinflamator eficient. de la deal până la munte. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. Întrebuinţări. hepatitele. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. rareori molidul. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. dacă. din timpuri străvechi. poate fi și acuma. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. nu ne convin medicamentele moderne. Prin urmare. Medicina populară a introdus. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. Denumire populară: pedicuţa. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. săruri minerale. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. fiind bune și siropul sau mierea. În uz intern. părţile tinere ale plantei. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. Astfel. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. Prezentare. vârfurile cu tot florile de pe ele.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). firește. barba ursului. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Are tulpină păroasă și flori galbene. Întrebuinţări. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. Prezentare. precum și laringitele și faringitele. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. Sporii au culoarea galben-deschis. culoarea fiind verzuie. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. pălămidă. Confruntându-se cu răcelile. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Întrebuinţări. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. în intertrigo. Plantă perenă. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. din care se prepară o pulbere. anotină). cumva. pietrele. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. în primul rând. . Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. în nevralgii. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Prezentare.

se pare. cu sfârșit letal. în locuri umede. cu înălţime până la 13 cm. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. galbenă sau violetă. adică sunt erbacee perene. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. cu brânză. cu ouă. Se spune că în Colchida. Prezentare. o renumită vrăjitoare. Prezentare. cum ar fi cancerul. există riscul unor grave intoxicaţii. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. de cele mai multe ori. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. Prezentare. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. ajungând la înflorire abia toamna târziu. de mărimea unei nuci. De asemenea. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. gălbui. Denumire populară: conopida broccoli. ci mai rară. purpurii. Erbacee micuţă cu flori liliachii. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. Această inflorescenţă poate fi verde. deci o plantă periculoasă. breabăn. botrytis. Florile. Denumiri populare: brebenea. o regiune din zona estică a Mării Negre. Fructul. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. sunt melifere. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. Întrebuinţări. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. Rizomul este dezvoltat și. roz. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. dar și ca un diuretic eficient. în culori albe. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. Prin urmare. precum un chiorchine. violete. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. . Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. trăia Medeea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Are și calităţi medicinale. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. este otrăvitor. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. var. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. multicolor și frumos mirositor. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. Bulbocapnina este o substanţă toxică. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. recunoscute din ce în ce mai mult. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. Întrebuinţări. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. Altfel. Substanţa activă importantă este colchicina. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. bine puse la punct). Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. Ca plantă medicinală. În acest sens. coricavină și bulbocapnină. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. dar și gătită cu carne. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. cu paste. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. gol pe dinăuntru.

3 metri. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. de la câmpie până la munte. betacaroten. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. consistente și de mici dimensiuni. de asemenea. Bujorul de munte. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. au un miros plăcut. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. un bun depurativ. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. în combaterea hemoragiilor. în osteoporoză. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Prezentare. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. taninuri. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. cu succes. tanin. vitamina K. în amestec cu alte plante. Prin urmare. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. . plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. numit uneori și smârdar. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. deci. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. de un verde adesea întunecat. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. săruri minerale. Întrebuinţări. Când se usucă. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. dar și în tratamente dermatologice importante. putând fi folosite. Întrebuinţări. Este. ramurile tinere cu tot cu flori. rareori roz sau albă. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. glucide. Este. Brusturele este o plantă maiestuoasă. de culoare roșie. consistente. decoct. totodată. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Substanţe active importante: ulei eteric. Prezentare. intern sau extern. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. Frunzele. lipan. precum și în afecţiuni respiratorii. Din brusture. Se prepară infuzie. Florile. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. În cantităţi mari. Fructul este o capsulă. Substanţe active importante. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. brusturele combătând. foarte dezvoltată. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. ulei volatil. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. își pierd o parte din proprietăţi. Denumiri populare: ciulin. cât și prin înălţime – până la 1. florile. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. de asemenea. celuloză. stimulând creșterea părului. anemii. Alte substanţe: vitamine din clasa B. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. late. puternică. de asemenea. și astenia de primăvară. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. Rădăcina este. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. captalan. deranjamente digestive. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. cum ar fi tratamentul furunculozei. eczemelor și furunculozei. extract. prin uscare. săruri de potasiu. lucioase. groase. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. Face parte din familia ericaceelor. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. sunt dispuse altern. inflorescenţa devine scaiete. inulină (în cantitate mare). Întrebuinţări.

fiind antibacterian. În medicina populară. de fapt. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. buretele de stejar a fost folosit. persistent. de fapt. din ce în ce mai mult. Fiind o plantă saprofită. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. borjolică. lipsa poftei de mâncare. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. Denumire populară: iască. busuiocul este utilizat. bazilic. Chiar migrenele. Face parte din familia orhideelor. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. Există credinţa potrivit căreia. aparţinătoare de familia labiatelor. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. Denumiri populare: vasilisc. Denumire populară: trânji. buruiana dragostei. fiind. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. Substanţe active importante: oestragol și linalol. încâlcite. Înflorește în iulie-august. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. Prezentare. În medicina populară românească. tot cu busuioc se tratează și. o orhidee de pădure. mai ales al pădurilor de foioase. pus la icoană sau în grinda casei. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. buretele de stejar produce. Buruiana de trânji nu are clorofilă. Prezentare. deci. busuiocul se cultivă. Busuiocul este un bun stimulent general. Întrebuinţări. Datorită modului său de hrănire. bosioc. dezvoltate. colici și balonări intestinale. Este vorba. mătăcină. la prepararea diferitelor mâncăruri. nu întâmplător. Prezentare. în casele de la ţară. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. pe vremuri. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. aduce liniște în gospodărie. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. altfel greu de vindecat. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. În natură. rădăcinile sunt cărnoase. vomă. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. busuiocul are locul său. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. planta lui Hristos. floarea bisericii. . Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). Buruiana de trânji este o plantă perenă. Trăind pe copaci. fiind un hemostatic destul de puternic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. Florile au culoare închisă. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. Întrebuinţări. Se zice că la nașterea Domnului. Întrebuinţări. bronșite. florile fiind albe sau roz. carminativ. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. în lipsă de altceva. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. antispastic. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. brună și miros a miere de pădure. De asemenea. Planta înflorește în lunile mai. se utilizează ca pansament. pe tulpinile copacilor bătrâni. și în industria cosmetică. în timp. fiind folosit. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. iunie și iulie. fiind considerat plantă sfântă. Fructul este o capsulă. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. În bucătărie. răceală. nevralgii. multă vreme. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Plantă foarte cunoscută. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. antifungic. stomahic. Datorită aromei sale plăcute și persistente. mai ales pe stejari și fagi. putregaiul alb al lemnului.

preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. care în mod obișnuit se macină. deopotrivă. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. pentru suflet. aminoacizi. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. obţinându-se pudra de cacao. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. Prezentare. Prezentare. enzime. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. de exemplu. însă. În realitate. respirator și digestiv. euforizante și chiar afrodiziace. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. fiind cărnoase și consistente. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. conţin săruri minerale.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. în Arabia i s-au descoperit calităţile. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. Coffea robusta. Pe lângă aceste substanţe. adică arborele de cafea. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. Face parte din familia rubiaceelor. zilnic. un fir de busuioc din grinda casei. Se recomandă. ci și asupra sistemelor cardiovascular. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). în care s-au aflat boabele. boabele de cacao. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. cu virtuţi tonifiante. mult mai complexe și mai diverse. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. cu suprafaţă aproape lucioasă. contribuind. cu poftă. Potrivit unor cercetări de dată recentă. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. ce conţin până la 30 de seminţe. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. fiind socotit o plantă miraculoasă. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. De altfel. inclusiv sub formă de alimente. sau chiar frunzele. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. Întrebuinţări. ci și. cu nervuri puternice. valoare medicinală au boabele. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. pentru copii frumoși și sănătoși. neapărat. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. apoi cafeina și teina. La fel ca băutura de cafea. adică boabele de cacao. la eliminarea clorurilor. Asemenea cafelei. Pentru noroc. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. pentru spor și bine în viaţă. adică untul de cacao. totuși. De pildă. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. Florile apar la subsuoara frunzelor și . În vechiul sat românesc. arborele de cacao și. Coffea excelsa. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. În schimb. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. În cazul arborelui de cacao. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. în special. Desigur.

Din acest motiv. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. în primul rând al scoarţei cerebrale. Fructele. fier. Totuși. copiilor le este interzis consumul cafelei. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. de multă vreme. fiind aclimatizat. În cazul arborelui de cafea. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. cafeaua contribuie în mod cert. un adevărat accelerator al inimii. vitamina A. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. a lucrat foarte mult și cu succes. este un tonic puternic al sistemului nervos central. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. valoare medicinală au. În dezvoltarea sa. în cantităţi însemnate. fiind. și în Europa de sud-est. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. vitamine – B1. Componentă a vieţii moderne. copiii fiind. miraculoase. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. totodată. Caisa are o valoare energetică semnificativă. Caisul înflorește primăvara. roșie și. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. Pom fructifer. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. cu încredere și speranţă. Prezentare. ci și mireasma florilor sale. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. aspectul său fiind foarte frumos. însă. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. potasiu. Interesant e fructul. levuloză și glucoză și. Se consumă și sub formă de suc. mai ales. prin efectele sale psihoenergizante. Caisul este. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. Cafeaua este și un bun diuretic. magneziu). brom.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. Astfel. Originar din China. Cafeaua. și chiar coaja. că dilată căile respiratorii. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. de exemplu. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. compot sau fructe uscate. întârzierilor de creștere. de foarte multă vreme. totodată. B2. cobalt. caisul s-a răspândit în toată lumea. foarte sensibili. Cafeaua este. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. un arbore comun în spaţiul românesc. în cele din urmă. violetă. C și. astringente și diuretice. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. Întrebuinţări. nimic nu e dovedit. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. Întrebuinţări. aromate și apetisante. în primul rând. care are forma unei cireșe. care este un adevărat medicament. boabele. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. Frunzele sunt de formă ovală. de strai de sărbătoare. apoi cafeonă. provocându-le insomnii și agitaţie. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. Din boabe se extrage cafeina. face parte din familia rozaceelor. bolnav de hidropizie). tanin. fosfor. Prunus armeniaca. cu marginile fin crestate. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. fluor. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. dar a murit relativ tânăr. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. . deci. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. Asupra unora cafeaua are efecte majore. rahitismului. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. insomniilor și chiar în stări depresive. asteniilor. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie.

al râurilor. prin zone mlăștinoase. captalanul are frunze mari. de isterie. pulbere. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. Preparatele de calomfir sunt eficiente. și alte proprietăţi. gros. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. Prezentare. oboseală accentuată. frunzele și florile. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. ulei eteric. spasmele stomacale. Practic. Această plantă se cultivă. prin martie-aprilie. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. Prezentare. Substanţe active importante: camfor. de culoarea galbenă. preparatele de captalan au efecte antispastice. consistente. late. fiind antispasmodice. cu dezvoltare perenă. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. Ele au.5 metri înălţime. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. însă. tanozoide. se știe. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. Sub formă de infuzie. contorsionat. adesea. Se prepară infuzie. mixturi. borneol. Denumire populară: vetriceaua. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. gripa. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. Prezentare. este puternic. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. cataplasme. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. Rizomii se culeg toamna. tonice. Întrebuinţări. de tensiune nervoasă. Legat de această ultimă recomandare. ușor cărnoase. Întrebuinţări. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. calmează reumatismele și alte dureri din organism. se dezvoltă târziu. Florile. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. Tanacetum parthenium. Crysanthemum balsamita. Potrivit unor observaţii mai vechi. Calomfirul este o plantă erbacee.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. Totodată. pentru decor. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. mai nou. Crysanthemum vulgare. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. reumatisme și gută. prin lunile august și septembrie. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. oboseala complexă. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. calmante. se încearcă . tincturi. de asemenea. Substanţe active importante. analgezice. Rizomul. extracte. prin tradiţie. Întrebuinţări. fiind iubitor de apă. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. aparţinătoare de familia compozitelor. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. adică tulpina subpământeană. flavone. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. Are un rizom puternic. combătând stările de spirit confuze. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. expectorante. Înflorește înainte de înfrunzire. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. migrenele. Până în prezent. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. antiseptice. substanţe amare. vasodilatatoare. fiind acoperită cu perișori foarte fini.

În afară de tuberculi. Florile cartofului sunt albe sau violete. cartoful a fost folosit. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. prin procedee specifice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. . În secolul al XVIII-lea. mult mai mare decât o nucă. acid citric. Înalt până la 30 de metri. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. castanele. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. cea mai mare fiind foliola mijlocie. Din toate acestea se obţin. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. fraxină. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. B6). dar și pentru terapii. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. barabulă. hepatite. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. de obicei. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. În cazul castanului. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. fosfor. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. făină de cartofi. vitaminele din grupul B (B1. Pentru uz medicinal se prepară suc. cataplasme. Cel mai important preparat de castan este decoctul. Denumire populară: castan porcesc. magneziu. dischinezii biliare. Mai mult decât atât. Prezentare. Întrebuinţări. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. potasiu). cartofi copţi sau fierţi în coajă. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. disfuncţii intestinale. litiaze biliare. Cartofii dulci. În momentul coacerii. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. cupru. practic. acid malic. se utilizează tuberculul. castan sălbatic. cartoful este foarte ușor digerabil. ca hrană pentru animale. esculozidă. o hrănire completă. B2. o vreme. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. Își are originea în peninsula Balcanică. Prezentare. mangan. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). Cândva. culoare ce apare. obezitate (cartofii nu îngrașă!). Datorită calităţilor sale nutritive. lipide. vitaminele A și C. În pământ. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. fier. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). acid folic. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. a medicului. Adus și aclimatizat în Europa. protide. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. frunzele și florile. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. artrite. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. Denumiri populare: baraboi. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. În alimentaţie. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. Castanul înflorește în mai și iunie. terci de cartofi cruzi. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. Substanţe active importante: amidon. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. cu ghimpi. decoct. verde. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. oferind. cartofi în coajă fierţi pe jumătate.

ca agent de curăţire. Fructul acestei plante. colorate în albastru. B și C. este indicat în gută. tulburările de menopauză. vrejurile și cârceii de castravete au. în pecingini. util în bucătărie. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. S-a constatat. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. quercitină. filochinonă. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. în inflamaţii diverse ale pielii. Prezentare. sunt indicate și în hrana copiilor. convalescenţilor. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. de detoxifiere. Fructele castanului dulce. antiinflamatoare. cât și extern. ale cărui fructe sunt comestibile. Datorită calităţilor lor. sulf. în combaterea ridurilor. roz. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. fosfor. lipide. Seminţele. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. caroten. în castane – saponine (în primul rând escină). săruri de calciu. sub formă de clopot. hemoroizii. glucide. alb sau violet. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. Prin urmare. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. potasiu. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. ușor cordiforme. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. totodată. Prezentare. mai ales în combaterea formării calculilor. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. cu o stea. Întrebuinţări. Tulpina este ramificată. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. rareori simplă. de asemenea. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. ulcerele varicoase. fiind energizante și remineralizante. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. influenţând. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). acoperită cu peri aspri. de altfel. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. circulaţia sângelui. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. celor slăbiţi. dar cu vârful ascuţit. varicocelul. fiind utilizat atât intern. un tonic și un reechilibrant digestiv. Fierţi. are și o serie de proprietăţi medicinale. Frunzele sunt mari. sunt comestibile. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. săruri minerale. Substanţe active importante: vitaminele A. siliciu. fier. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. fiind. flebitele. Florile sunt galbene și se aseamănă. totodată. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. Preparatele de castan au acţiune astringentă. Căldărușa este o erbacee perenă. azotaţi. Ca depurativ. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. castan întâlnit în culturi. atât de obișnuită. întrucâtva. . Rămânând în acest registru cosmetic. umflarea ficatului. prin fluidizarea fluxului sanguin. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. De asemenea. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete.000 de ani și chiar mai mult. Denumire populară: clopoţei mari. vasoconstrictoare. în frunze – astragalină. flavonoide. pentru terapii preparându-se un decoct. proprietăţi medicinale. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. mucilagii. în mod pozitiv. castravetele.

Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. prin fâneţe. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. dar despre care se știe că este toxic. decoct. cătina albă se folosește. ca plantă ornamentală. Fructele. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. Prezentare. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. Face parte din familia caprifoliaceelor. Atenţie. tufișul de nisip. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. tufărișuri. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. Substanţe active importante. Având proprietăţi sedative. rășini. Aparţine familiei ranunculaceelor. cătină cenușie. Fructele fermentate pot fi și distilate. Întrebuinţări. reumatism. tufărișuri. astringente și mai ales sedative. nefiind comestibile. Frunzele au mai mulţi lobi. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. se spune. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. remarcându-se vitaminele B1. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. deci. salicilină. C. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Denumiri populare: cătină. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. Alte substanţe: acid folic. având culoarea albă. dar poate fi și cultivat. urticarie și deranjamente intestinale. fiind o frumoasă plantă ornamentală. În parcuri. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. Potrivit acestora (de ex. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. Prezentare. căldărușa este și cultivată. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. De asemenea. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. liziere. Florile sunt mici și galbene. uleiuri. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. în zone mai pietroase și apropiate de ape. ci și hrănește. Acest ceai poate fi considerat aliment. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. acizi. Se poate. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. De altfel. Florile sunt grupate. extract fluid.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. maximum cinci. Poate fi întâlnită în flora spontană. mai nou. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. Cătina albă crește în flora spontană. În general. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. cătină de râu. se poate prepara un vin de cătină. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. dispuse în ciorchini. rareori ajungând până la cinci metri. Uneori. acid nicotinic. tanin. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. Flori care. Cătina este un arbust spinos. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. liziere. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. precum și în descântece. . Se prepară sub formă de tinctură. în Tratat de hrană vie). Întrebuinţări. aparţinător familiei eleagnaceelor. înflorește în martie-aprilie. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. cât și în diverse boli de piele. căldărușa este o plantă otrăvitoare. B2. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. Călinul crește prin păduri. poieni. în bucătărie. PP. Întrebuinţări. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. inozitol. precum și lichior. mate pe spate. Elena Niţă Ibrian. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. spune despre cătină că nu doar tratează.

Ceaiul este și un bun antioxidant. de culoare galben-verzuie. deosebit de expresive. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Valoare alimentară. originară din India. oarecum asemănătoare. Frunzele. vitaminele C. Substanţe active importante: canabinol. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. tetrahidrocanabinol. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. bronșită cronică. Pentru terapii. de asemenea. dar și medicinală. Cânepa cultivată este o plantă anuală. P și B2. au formă ovală și sunt ușor crestate. mari. excitante. Întrebuinţări. iată. cu marginea crestată. săruri minerale. Prezentare. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Se folosește și pentru combaterea tusei. dar și tonice. Fructul este o nuculă brun-cenușie. Deși cunoscută ca un excitant. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. uneori chiar mai mult. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. totodată. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. precum și acţiune analgezică. Utilizate în exces. Răspândește un miros specific. În mod ciudat. sunt mari și au culoarea albă. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. Florile ceaiului. sirop și vin medicinal. au frunzele ceaiului. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. tulpina de cânepă este total lemnificată. cafeină. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. Întrebuinţări. Preparatele din cânepă au. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. dense. în ulcere gastrice. sunt împărţite în foliole lanceolate. în nevralgii și în boli psihice. tanin. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Cătușnica este. netedă. Denumire populară: ceai chinezesc. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. înaltă de aproape un metru. plăcut. Datorită acestor proprietăţi. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. smălţuit. revitalizante. cu frunzele de stejar sau de urzică. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. canabidiol. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. vasodilatatoare. ca formă și desen al nervurilor. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. emfizem. cătușnica are proprietăţi calmante. poate fi întâlnit în mari culturi. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. Poate atinge înălţimea de un metru. Se pare că unul dintre . în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. În acest caz. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. mai ales flavonele și catehinele. de o banală plantă medicinală. Desigur. În prezent. Prezentare. Întrebuinţări. Substanţe active importante: teofilină. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. Potrivit cercetărilor. Prezentare. Ceaiul face parte din familia theaceelor. Se obţin extracte și se prepară tincturi. fiind o plantă aromatică.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). Pentru medicaţie. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. La maturitate. diuretice. Florile. originar din China.

Fructul este o capsulă. colesterolul. litiaze renale. După cum se știe. apăsător. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). Decoctul de tulpină. face parte din familia liliaceelor. insuficienţă hepatică. Este o plantă bienală. gingivite sângerânde. zaharuri. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. oboseală. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. cuișoriţă. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. Întrebuinţări. acţiunea bactericidă fiind puternică. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. în acest caz fiind respins de . menstre cu dureri. motivând. deci. la gătit. ceapa se cultivă. Are flori galbene. Denumiri populare: ridichioară. precum și disulfură de alil și propil. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. nu se va lua niciodată o doză prea mare. Prezentare. și riscul de boli cardiovasculare. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. la eliminarea apei din ţesuturi. Prezentare. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. Fructele sunt niște achene. în prezent. celulita. pe taluzuri. tanin. De asemenea. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. abcese dentare. antiseptice. macerat. plăgi. prezentându-se ca niște mici capitule. ale vezicii și căilor urinare. cu o tulpină dreaptă și un bulb. cu miros specific. obezitate. în pleurezii. infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. epuizare fizică și nervoasă). astfel. amidon. plasate în partea de sus a plantei. Substanţe active importante. printre altele. dispuse grupat. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. Cerenţelul este o plantă zveltă. B1. gumirezină. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. Întrebuinţări. Astfel. pe marginea drumurilor. grăsimile rele. pulbere. floarea mândrei. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. pe maidanele unde cresc bălării. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. Ca plantă medicinală. contribuind. reducând riscul de cancer. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). B2 și C. De asemenea. amigdalite. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. cu proprietăţi antiinfecţioase. o enzimă. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. Datorită teofilinei. Are și efecte analgezice. prin tradiţie. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. minerale esenţiale. în tratarea leziunilor bucale. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. tinctură. hemostatice. Ceapa conţine enzime. călţunul doamnei. grăsimi. aparţinând familiei rozaceelor. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. zaharuri. Originară din Asia. în boli ale rinichilor. precum și în structurile musculare ale organismului. albe-gălbui. semnificativă. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. puternică. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. ulei volatil. în toată lumea. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. vitaminele A. Se prepară sub formă de decoct. Florile de ceapă sunt mici. în mod decisiv. Substanţe active importante. al scoarţei cerebrale. dar mai ales rădăcina.

pulbere. Prezentare. tanin. Din aceste seminţe se prepară decoct. cataplasme. macerat. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). sunt dispuse sub formă de umbelă. dar se găsește și în flora spontană. Se prepară pulbere. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. Florile. Întrebuinţări. chimion. cașete. chinconină. chimenul poate fi întâlnit. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. bactericide. pur și simplu. În flora spontană. pipărus. tincturi. În prezent. extract. Aparţine familiei rubiaceelor. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. Cândva. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. de obicei. săruri minerale. detoxifiante. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. de culoare albă. Denumiri populare: secărică. decoct. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. aparţinând de familia monimiaceelor. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. Întrebuinţări. în fâneţele de sub munte și în cele montane. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. Arborele de Chili este o plantă exotică. Utilizarea chininei . Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. Substanţe active importante: chinină. bronșitele. Întrebuinţări. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. berii. blocajele secreţiilor bronhice. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. malaria). infuzie. revigorante. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. infuzie. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. chincomidină.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. chinidină. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. Substanţe active importante. Înălţimea acestei plante – până la un metru. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. pilule. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. a cistitelor. Chimenul este o plantă cultivată. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. sedative. De asemenea. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. Prezentare. Prezentare. extracte fluide. extractul de cerenţel sau. Partea care conţine chinină este scoarţa. tinctură. de tihna abdomenului omenesc. mixturi. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. din care se prepară infuzie. enterocolitele. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare.

o contribuţie importantă având-o fosforul. diabetul. cât și în flora spontană. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. de pe care se ridică ramuri. pentru aromatizarea unor mâncăruri. andivă. mult mai largă. adevărate colonii ce răspândesc. în anemii. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. Altfel spus. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. cimbrișorul de pajiște. Deci. sub formă de tufe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. o aromă unică și agreabilă. Ca plantă medicinală. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. cimbrișorul de fâneaţă. Se folosește și în bucătărie. Întrebuinţări. Înflorește în lunile iulie. Denumiri populare: floricică. tanin. mireasma sa persistentă fiind un calmant. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. purifică sângele). Crește în flora spontană – pe pajiști. august. convalescenţe. Cicoarea conţine un ulei volatil. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. Este o plantă perenă. Cândva. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. În flora spontană. Planta are un pronunţat rizom târâtor. în rădăcina de cicoare. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. la reducerea febrei. acnee). pietre la rinichi și la vezică. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. Tonic general bun. membră a familiei labiatelor. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. iar rădăcinile toamna. Totuși. În mod curent. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. în activitatea lor de îngrijire . frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. Chinina are efecte benefice. efectele nu sunt de neglijat. andivie. Poate atinge o înălţime de 1. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. Din cimbrișor se prepară o infuzie. astenii. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. infecţii urinare. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. afecţiuni cardiace. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. produce diureză. în afecţiuni precum tuberculoza. regularizează digestia. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. inulină (un polizaharid). Din păcate.20 metri. dar și în partea aeriană. pe marginea drumurilor. constipaţia cronică. digestie leneșă. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. cimbrul sălbatic. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. aromat. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. speranţe diabeticilor. Pentru utilizări în scopuri medicinale. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. Este recomandată și în anemii. infecţiile grave. colină. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. având o acţiune antiinflamatoare intensă. Întrebuinţări. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. Prin mușuroire. dar și compuși amari. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. desigur. pe pășuni. se găsește fosfor. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. dar și ca infuzie. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. litiaze. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. Substanţe active importante. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. Pe lângă acești compuși. inclusiv rădăcina. De notat. Folosit la mâncăruri. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. dischinezia biliară. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. Prezentare. septembrie. cunoscute de foarte multă vreme. cicoarea se întâlnește în fâneţe. Ramurile au flori în partea superioară. în acest caz. Florile sunt de culoare albastră. sub soarele verii. însă. obţinându-se andivele.

cineol. compuși amari. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. adică nu sunt întotdeauna verzi. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. Este una dintre cele mai longevive plante. tuse. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. în nuanţe roz sau violet. este în blocarea cancerului. enterocolite. în prealabil. excepţional rol am putea spune. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . dischinezii biliare. care este un alcaloid. Cimișirul este folosit.30 a albinelor. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. Substanţe active importante: ulei eteric. Nu prea înalt (maximum șapte metri). precum și în menţinerea igienei bucale. În orice caz. care se adaugă la un litru de apă. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. crește bine în locurile cu lumină puternică. Valenţe terapeutice au rădăcinile. precum și un expectorant deosebit de activ. lămâiţă. Prunus cerasus (Vișinul). din care se prepară un decoct. în combaterea anemiilor de primăvară. Potrivit dr. Crește în tufe. carvacrol. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. reumatismul. înaltă de 10 – 15 cm. Întrebuinţări. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). uneori. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. mai fragedă și cu flori. Prin tradiţie. și ca arbust decorativ. tratamentul se va întrerupe. uneori. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. Alexander Reinhardt. Prezentare. însă. culoarea lor fiind. Denumiri populare: lămâioară. tanin și mai ales săruri de potasiu. iarba cucului. Este folositor și în terapii privind ficatul. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. Florile sale sunt foarte mici. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Din acestea se prepară infuzie. Asemenea cimbrișorului. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. Întrebuinţări. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. doar partea superioară a plantei. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. rășină. faptul acesta a fost dovedit în laborator. a anorexiei. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Atât cireșul. medicul. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. cu succes. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. Prezentare. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. Tot dr. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Are efecte în astmul bronșic. Combate febra și acţionează și ca sedativ. coaja și frunzele. Întrebuinţări. Prezentare. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. în primul rând). decoct sau tinctură. Deci. Mai este folosit. Datorită buxeninei. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. timol. se pun 80 g). roșie sau portocalie. Poate trăi până la 600 de ani. ci că așa îi este felul.

cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. de fapt. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. Substanţe active importante: saponozidele. Sub formă de decoct. Au valoare medicinală și frunzele. vitamina C. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. Ciumăfaia este o erbacee anuală. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. neplăcut. Denumire populară: laur. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. Frunzele sunt de mari dimensiuni. cu bune efecte în sistemul digestiv. în zonele unde au fost construcţii. florile și seminţele. iar florile. din care se prepară prafuri. Aparţine familiei solanaceelor. infuzie. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. la marginea platformelor de gunoi. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. pielita. ţâţa oii. tincturi. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. pe fâneţe. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. enzime. bolăndariţă. la deal și munte. Valoare are nu numai lemnul său. Înrudit cu vișinul comun. pe maidane.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. pielonefrita. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. efecte asupra nervilor. comprese. dar plăcut. rădăcini albe. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. despre două plante perene. în luminișuri. cistita. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). diferite extracte. fiind. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. se fac comprese și poţiuni expectorante. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. Denumiri populare: ţâţa vacii. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. Întrebuinţări. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. un diuretic activ. Prezentare. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Florile sunt galbene. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. au formă de pâlnie. tonic. calciu. Primula elatior. deosebită). ci și frunzele. De asemenea. cu tot cu rădăcini. albe. totodată. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. Ciuboţica cucului are. Ambele fac parte din familia primulaceelor. mai ales prin locurile părăsite. Ciumăfaia crește în flora spontană. cu un rizom viguros. care sunt moi. potasiu. cu ţepi moi. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. Totodată. precum și sâmburii de vișine și cireșe. siropuri. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. ţigări antiastmatice. pe pajiști. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). peste care se toarnă miere sau un sirop. Efecte medicinale. Datorită importanţei sale medicinale. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. prin iulie-august. însă. este un bun expectorant. Fructul este o capsulă ovoidală. au și fructele ca atare. Prezentare. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. Este vorba. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . îngroșate și bogate în vitamina C. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. anglicea. de asemenea. Primăvara. Tulpina se ramifică.

Arbustul de coacăz negru. Coacăzul auriu. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. la rându-le. de epuizare nervoasă. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. Fructul acestei plante este o păstaie. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. aparţinând familiei saxifragaceelor. livezilor. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. acidul pipecolinic. guta. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. Denumire populară: pomușor. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. să fie foarte căutată. în liziere. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. care sunt dispuse în ciorchini. emulsină. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. Se prepară infuzie. De asemenea.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. calciu. poţiuni. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. o mare valoare alimentară și terapeutică. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. ci și frunzele. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. în constipaţie. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. artrita. poate fi folosită și în zootehnie. atropina. Printre altele. Acest arbust. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). Dintre fructele de pădure. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. Prezentare. afecţiunile ficatului. În flora spontană. Denumire populară: scrântitoare. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. toxică pentru oi. chiar și în frunze. care se găsește în seminţele de ciumărea. Ciumăreaua este o erbacee perenă. extract fluid. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. stările de agitaţie. pectină. Tulpinile îi sunt ramificate. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. dispuse în raceme. astmul pe fond nervos. totuși. din care se prepară infuzie. Întrebuinţări. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. totodată. în părţile joase ale terenurilor virane. nevralgiile. apoi potasiu. viermi intestinali. cât și sub formă de culturi. Întrebuinţări. Aparţine familiei leguminoaselor. tinctură. Prezentare. dar și decoct. În mod obișnuit. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. Hiosciamina. extracte care se administrează sub formă de picături. apoi guanidina. cât și în zonele mai joase. fiind. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. și atât de neplăcut mirositoare. scopolamina. are o înălţime de până la doi metri. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Substanţe active importante: hiosciamina. Întrebuinţări. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. au culoare liliachie. pășunilor. luteolina. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. crește atât la munte. Florile. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . Coacăzul roșu. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. solului și precipitaţiilor. magneziu. cum ar fi reumatismul. tufărișuri. iar la maturitate se lemnifică. întâlnită atât în flora spontană. Din punct de vedere medicinal.

sorocină. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. antisudorifice și hemostatice. Au valoare medicinală. tincturi. tanin. care sunt toxice. Preparatele medicinale din coada calului sunt. zolotnic. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. Întrebuinţări. precum și pentru întărirea unghiilor. părul porcului. care asimilează și are culoarea verde. Coada calului crește mai ales în zona de deal. pe fâneţe umede. bronhodilatatoare. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. Substanţe active importante: săruri de potasiu. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. Prezentare. analgezic. galbene. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. bioxid de siliciu. antiseptic. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. deci cea care ne interesează. enterocolite. hemostatic. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. potrivit tradiţiei românești. în formă de ace. Întrebuinţări. roz sau chiar roșiatic. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. argintică. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. abia mai târziu apar frunzele verzi. flavone. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. hipermenoree. reumatism. ulei eteric. totodată. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. Făcând parte din familia compozitelor. pe marginea drumurilor. cozile frunzelor și rădăcinile. una fertilă. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. ea putând fi confundată cu alte trei specii. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Uneori. deocamdată necunoscuţi. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. de culoare albă. Înălţimea – până la 70 cm. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. . la marginea pădurilor. În orice caz. de asemenea. putând fi culeasă de pe fâneţe. Din coada calului se prepară decocturi. Denumiri populare. florile fiind. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. leucoree. barba ursului. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. ulcer gastric. de pe marginea drumurilor. ulceraţii cutanate – fiind astringent. anemie. terenuri virane. spasmolitic. coada mânzului. diaree. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. Denumiri populare: iarba gâștii. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. Prezentare. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. în mod obișnuit. antiinflamator. Substanţe active importante: ulei eteric. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. Prezentare. Denumiri populare: iarba oilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. bronșite. brădăţel. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. inflamaţii gingivale. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. gută. dar mai ales cozile frunzelor. pajiști. antispastic. dismenoree. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. pulberi medicinale. dintre care menţionăm: brădișor. Primăvara. substanţe amare. pe marginea apelor. Sunt recunoscute.

desigur în cantităţi adecvate. unguente. supozitoare. hemostatică. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. a ulcerului varicos și a arsurilor. Cândva. iritaţiilor pielii. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. a plăgilor supurânde. a hemoroizilor. azulenă. Cocaina este un produs nociv. Coada zmeului face parte din familia araceelor. care are gust acru și este toxic. fiind ascuţite la vârf. În prezent. acid valerianic. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. antiinflamatoare. Substanţe active importante. cu aplicaţii interne și externe. Cocaina. De obicei. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. Întrebuinţări. coada șoricelului fiind. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. cocaina este considerată un drog periculos. această plantă era folosită ca antivenin. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. suc. dar și prin frunzele mari. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. poate. în cazul mușcăturilor de șarpe. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. Substanţe active importante. în echilibrarea stării generale. fructele fiind niște bobiţe roșii. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). În aplicaţii medicale externe. antispasmodică. mușcăturilor de viespi sau albine. convulvină. Coada șoricelului este stomahică. Substanţe active importante: cocaină. Frunzele. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. consistente. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. precum și senzaţia de foame. rareori trecând de 35 cm. Este folosită. Tulpina este târâtoare. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. Prezentare. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. ecgonină. peţiolate. decoct. lucioase. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. principalul extract din frunzele de coca. în dureri de cap. vezicaţiilor. în calmarea cefaleelor. enterocolitelor. cicatrizantă. reumatism. gută. . Întrebuinţări. Prezentare. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. Creează dependenţă. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. alcool etilic. al altor deranjamente stomacale și intestinale. puternice. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. tinctură. sirop. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. Întrebuinţări. bronhodilatatoare. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. acid acetic. atunci când acestea sunt complet înflorite. antiseptică. mai ales în plan nervos. acid formic. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. achileină. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. au formă ovală. Fără drept de apel. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. Aceste frunze au valoare economică și medicinală.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. înlătură senzaţia de oboseală.

din iunie și până în octombrie. Australia. Planta. Din colăceii babei se prepară. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. tulpinile fiind păroase. Prezentare. din seminţele din nucile de cola se prepară. garduri. Astfel. Ca semn distinctiv. Rădăcina acestei plante este puternică. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. uleiuri. are un smoc de frunze uriașe în vârf. și proprietăţi laxative și depurative. în mod curent. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. fosfor. destul de comună în flora din România. precum și substanţa specifică numită colatină. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. în boli de inimă. extract fluid. cola ar fi și un afrodiziac garantat. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. Potrivit tradiţiei.25 metri înălţime. Substanţe active importante: cafeină. tanin. care conţine laptele de cocos. în mod obișnuit. asigurând organismului echilibru digestiv. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. cunoscute sub numele de nuci de cola. ceai antigripal și antitusiv. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. palmitic. roșu spre violaceu. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. butiric. Substanţe active importante: glucoză. caproic). Malva rotundifolia. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. Întrebuinţări. fără îndoială. America. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. pe lângă drumuri. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. Asia. decoct. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). teofilină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. Cola nitida. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. în afecţiuni pulmonare. totodată. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. asemenea cafelei. infuzie. umblate. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. cardiac și muscular. acizi (lauric. așa cum fac indigenii. vârfurile cu flori și frunzele. Asemenea cafelei. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. Poate crește până la 1. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. nalbă de pădure. Cocotierul este. oleic. ca orice fruct. colină. seminţele. Această nalbă se . Poate fi și cultivată. ci și valoare medicinală. Cola verticillata. Uneori se recoltează și planta întreagă. Întrebuinţări. de trei – cinci metri lungime fiecare. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. proteină. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. mai ales în timpul maximei înfloriri. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. tinctură. teobromină. pulbere. Aceste nuci. Prezentare. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. Denumiri populare: nalbă sălbatică. cărnoasă. fructoză. pe zonele drumurilor. are culoare albă și este consistentă. o stare generală de bine. glicerină. Fructul său este nuca de cocos. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. fiind una dintre multele specii de nalbă. Au. au și proprietăţi diuretice. maximum șapte. în căderi fizice și mai ales psihice. Prezentare. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai.

Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. Prezentare. uneori. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. Cornaciul este o plantă de apă. sunt dispuse în formă de rozetă. Având acţiune vermifugă. se folosește în combaterea viermilor intestinali. fierte și chiar se macină. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. un amestec de glucoză și levuloză. în unele ţări. ca arbust de ornament. de formă romboidală. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. taninuri. plantă de cultură. cât și extern. cu tulpini foarte lungi. Celelalte frunze. eczeme. pentru fructele gustoase. ce pot ajunge până la patru metri. enterocolite. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. vaginite. balonări abdominale. pucioasă. Întrebuinţări. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. rareori în aprilie. Întrebuinţări. dar și în calmarea durerilor intestinale. conţinând o încăpere plină cu aer. care sunt tari și au niște prelungiri. Substanţe active importante: uleiuri eterice. gripă. Valoare medicinală au frunzele. De asemenea. fiind mici. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. dispepsii digestive. Seminţele de cornaci sunt comestibile. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. locuri mlăștinoase cu lumină multă. expectorante. acid citric și malic. amidon. Frunzele sunt ovale. 7. stomatite. calmante. roșii. Substanţe active importante. coaja și fructele (coarnele). 15% proteine. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. tanin. în tufărișuri și chiar și în parcuri. niște coarne. dermatoze. precum și mucilagii. astm. fiind foarte hrănitoare. Substanţe active importante: vitamina C. Denumire populară: castanul de apă. Florile de corn apar în martie. Florile au o conformaţie specifică. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. Prezentare. cornaciul a devenit. obţinându-se o făină din care se face pâine. . de la nivelul apei și de deasupra apei. afte. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. Denumiri populare: piper alb. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. multe și de un galben foarte plăcut. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. Poate fi întâlnit în bălţi. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. O bună parte din frunze. afecţiuni urinare. Prezentare. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. pectine. colite. Cornul crește în păduri. dar și câteva preparate expectorante. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. bronșită. Se cultivă pentru seminţe. Are o tulpină puternică. tumori. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. aspre. Se consumă crude. colorate în alb sau roz. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. laxative. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. iazuri. se află sub apă. Întrebuinţări.5% grăsimi.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. statura sa fiind. 3% zaharuri. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. substanţe minerale. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. diuretice. plus un complex de vitamine. Utilizate în terapii de urgenţă.

contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. Prin urmare. mai exact spus asupra arterelor. Cofedoi. stomacului. acetilcolină. datorită nevoilor farmaceutice mari. Substanţe active importante: ergotoxină. în lunile iulie și august. tanin. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. amine. în tufe. poieni.30 metri. dovedindu-se și un bun sedativ. așa cum s-a spus. dar și în industria farmaceutică. Prezentare. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. siropuri. Prezentare. băuturi răcoritoare sau alcoolice. Întrebuinţări. histamină. uterului. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. Din fructele de corn se fac. aglomerate. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. marmelade. cornul secarei se utilizează în totalitate. Face parte din familia leguminoaselor. tahicardii. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. Distonocalm și altele). cu o nuanţă de violet. Coroniștea este și un bun laxativ. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. În terapii. distonii neuro-vegetative. jeleuri. . Se folosesc. după cum îi spune și numele. Și. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. Totodată. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. Denumire populară: pintenul secarei. având acţiune antidiareică. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. Cornul secarei este toxic. preparatele pe bază de coroniște. având și proprietăţi depurative. iar tulpinile. alcamine. întotdeauna. ergotamină. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. În prezent. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. compuși azotaţi. margini de păduri. precum și în zone cu umiditate peste medie. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. tufărișuri. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. ulei gras. care sunt folosite în alimentaţie. cu succes.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. Crește în flora spontană de la munte. manevrarea acestei plante se va face. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. cu mare atenţie. De aceea. bronhiilor. pe spic apar niște diformităţi tari. frigiditate. ergometrină. și în hipertiroidii. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. Efecte asemănătoare au și fructele. în mod tradiţional. prin fâneţe. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. din acest motiv. mai ales cele obţinute din frunze. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. pe spicele (florile) de secară. Întrebuinţări. impotenţă sexuală. migrene. colină. mai ales. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. hipertensiune arterială. Coroniștea este considerată o plantă toxică. acţionând ca o otravă mortală. Frunzele sunt compuse. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. sunt drepte. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. dar și planta întreagă. sub formă de infuzie. tulburări circulatorii.

diuretică și antihidropică. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. uneori având nuanţe spre galben. sunt dispuse grupat. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. mlaștini. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. . Substanţe active importante: taninuri. cremă sedativă. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. deoarece dimineaţa avea. vanilină. pe grohotișuri.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. planta are un bulb ovoidal. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. Frunzele. iazuri. crescând în zonele umede. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. heliotropină. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. fier. sulf. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. din familia rozaceelor. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. lacuri. în terenuri puternic frământate. Infuzia de creţușcă este astringentă.20 metri înălţime. florile fiind. adică rizomul. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. frunzele. albe. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. tonică.50 metri. înguste. Se dezvoltă destul de mult. dar și cozile frunzelor. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Creţușca este o erbacee perenă. de culoare galben-verzui. revulsive. din care se fac cataplasme sau infuzie. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. tulpinile aeriene fiind răsfirate. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. Substanţe active importante. extract fluid. Tulpina subpământeană. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. emoliente. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. dându-le acestor băuturi un parfum special. florile fiind mici. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. În Evul Mediu. este aproape pietroasă. Florile sunt roz. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. tinctură. Întrebuinţări. din care se prepară infuzie. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. Importanţă medicinală au florile și rizomii. Prezentare. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. Planta preferă sol calcaros. acid salicilic. Înflorește din primăvară și până în toamnă. rizomii. a sângerărilor. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. aparţinând familiei rozaceelor. pe frunze. Întrebuinţări. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. calciu. În unele ţări. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. Pentru practici medicinale se recoltează florile. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. La bază. aplicându-se direct pe zona afectată. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. spre mijlocul tulpinii. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. în pădurile de foioase. în fâneţe. Prezentare. a calculilor renali. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. de aceea. alungite. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. pe pajiști. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. Întrebuinţări. glucozide. ajungând până la 1. Prezentare. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. de obicei. câte cinci – șase.

în gunoiști. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . spasme esofagiene. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. Întrebuinţări. Prezentare. ci după un an. Pentru terapii se folosește coaja. Denumiri populare: lemn câinesc. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. Frunzele sunt mari. Este un melifer recunoscut. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. biliare. Frunzele sunt mari. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. flori sau frunze de cucută verde. cataplasme. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. intestinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. în tensiuni musculare. Însuși filosoful Socrate. poate ajunge la înălţimea de trei metri. sau pun mâna pe lujeri. crestate. tinctură din frunze sau din seminţe. După cum îi spune și numele. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. tufa prafului de pușcă. Cei care umblă printre plantele de cucută. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. Poate ajunge până la înălţimea de 2. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). dar nu proaspătă. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. în diverse spasme (tuse convulsivă. Aparţine familiei umbeliferelor. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. Crește în locuri părăsite.5 metri. Datorită substanţelor pe care le conţine. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. astm. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. penat-sectate. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). și chiar în interiorul acestor habitate. pe marginea drumurilor și a pădurilor. planta fiind foarte toxică. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. de unde și denumirea populară de dudău. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. iar florile sunt albe-gălbui. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. florile fiind albe. extract. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. atunci când a fost condamnat la moarte. Preparatele de cucută au efecte sedative. dar în timp se înnegresc. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. trebuie să se aștepte la dureri de cap. ameţeli. salbă moale. unguent. mici. adunate în inflorescenţe. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. de blocare a mușchilor). timp în care pierde din toxicitate. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. uterine). Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Fructele au culoarea roșie. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. antispamodice. Prezentare. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. Denumire populară: dudău. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. spinul cerbului. analgezice. De asemenea. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Întrebuinţări. pasachină. paţachină. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. Prezentare. aproape cât cea o porumbului.

care este un ulei volatil. farnesol. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. stomahice. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. tonice. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. Pentru utilizare în bucătărie. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. De asemenea. În practica obișnuită. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). de pildă. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. ci și cu vinul fiert. Prezentare. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. depurative. în tratarea rănilor. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. din care se prepară infuzie. al sângelui. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. rezine. Uleiul de cuișoare este folosit. se prelucrează. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. mai nou. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. ulei esenţial. ca tonic în caz de oboseală. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. precum și ulei aromatic. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. având înfăţișarea unui arbust. Pentru tratamente se prepară un extract apos. folosindu-se cuișoarele ca atare. Întrebuinţări. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. după caz. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. pulbere. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. acești muguri au forma unor cuișoare. dându-le un gust bun. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. . Substanţe active importante: eugenol. al sistemului nervos. plăgilor. în gingivite și stomatite. arsurilor. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. epilepsie. fiind și lesne de confundat. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. Prezentare. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. combate infecţiile urinare. vanilină. camfor. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. cum ar fi. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. extract. Consumate în cantitate mare. se combină cu alte plante aromatice. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. cicutina. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. Deshidrataţi. sudorifice. Important este compusul numit eugenol. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. În prezent. în anumite sindroame vasculare cerebrale. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. muștarul. Întrebuinţări. Întrebuinţări. impulsionează activitatea bilei. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. După cum se știe. acetat de eugenol. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. care se usucă și. pentru combaterea durerilor de cap. bactericide. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. Denumire populară: caraboi.

frunzele au o culoare verde închis. cumarină. vitaminele A. sportivilor. al speranţei. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. adică în păduri. convalescenţilor. Prezentare. ceai. revitalizantă. cu alte băuturi. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. în dureri intercostale. emană un miros specific. dar și în reglarea sistemului respirator. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. zaharuri (în cantitate mare). fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. Cunoscut și sub numele de laur. D și cele din complexul B. a învingătorilor. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Curmalele sunt recomandate copiilor. Crește în zona de deal și de câmpie. sunt consistente și lucioase. dar mai ales frunzele. Fructul este o boabă alungită. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. rezultând o făină din care se face pâine. Dafinul este planta gloriei. dafinul a făcut istorie în Antichitate. Din curmale se prepară și o infuzie. realizând chiar și un vin de curmale. Curmalele sunt produse de palmierii femele. care se usucă. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). Prezentare. plăcut. fiind considerat o plantă nobilă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. neobosiţi. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. făcând parte dintre alimentele care. de culoare alb-gălbuie. al supravieţuirii. gravidelor. Ceva mai puternică. Denumire populară: laur. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Este golaș până în vârf. iar fructul este o achenă. Întrebuinţări. cu multe crăpături. cu lungimi între șase și 10 metri. Evident. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. Întreaga plantă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. această infuzie contribuie la întărirea părului. având efecte în bolile de piept. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. Întrebuinţări. Pe faţă. tufărișuri. Uscate și prelucrate. creează o stare de confort general – fizic și psihic. prin vegetaţia mare. Florile dafinului sunt mici. în flora din lunci. stimulându-i creșterea. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. după ce sunt consumate. o plantă magică. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. antianemică. fiind niște fructe foarte hrănitoare. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. apoi în combinaţie cu lapte. Curmalul este un palmier. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. în care se înmoaie și devin delicioase. Motiv . Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. a g lorioșilor. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. simbol al iubirii. protide. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Curmalele au proprietăţi relaxante. Aparţine familiei lauraceelor. cerată. Tulpina are scoarţa arămie. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. Folosită cu șampon. care. Prezentare. Frunzele dafinului au formă ovală. curmalele sunt măcinate. crește și mai ales rodește în zonele calde. margini ondulate. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. Face parte din familia aracaceelor. Florile sunt albe.

eczeme uscate. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. Atât din frunzele de dafin. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. infecţiilor buco-faringiene. durerilor de piept. a gripei. cercetătorii. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. sisinei. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. printre care și menstruaţiile dureroase. în general în locuri însorite și puţin umblate. Dafinul. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Dediţelul este o plantă toxică. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. pârloage. Datorită faptului că este atât de toxică. însă. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. Dediţelul are o singură floare. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. folosit pentru băi. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. Din dediţel. asigurând echilibru la acest nivel. în schimb. Prezentare. ci și în oalele de gătit. ale tuturor. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. Denumiri populare: floarea vântului. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). însă. Întrebuinţări. insomniilor. ale noastre. unguent. cât și din fructe. iarba vântului. adormiţele. Prezentare. Dincolo de această calitate. vânturele. muscular și chiar nervos. taninuri. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. Poate fi utilizată și în nevralgii. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. de culoare violetă. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. numită dalac (antrax). sinuzitelor. dreaptă. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. din tradiţia populară. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. dafinul are. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. în medicina tradiţională se prepara un decoct. Desigur. micoze cutanate. enzime. Dafinul este. inclusiv rizomul. . Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. Întrebuinţări. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. decoct. foarte frumoasă. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. având câte o singură floare pe fiecare plantă. precum și în sistemele respirator. Are un rizom târâtor. Principalul preparat care se obţine este tinctura. asparagină. Se știe. pe o arie largă. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. și în afecţiuni ceva mai banale. Întrebuinţări. numai că amploarea e mai redusă. dafinul este și un diuretic activ. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. precum și frunzele. dată fiind cantitatea mică de frunze. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). terenuri virane. Se mai pot utiliza. pecingeni și chiar tuse spasmodică. de multă vreme. revigorează activitatea stomacală și intestinală. precum și saponine. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. Frunzele de la bază sunt palmate. în calmarea spasmelor gastrointestinale. acid citric. Este o plantă erbacee. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. Atenţie. din care se prepară infuzie. în prezent. precum și în alte afecţiuni genitale. Dalacul este o plantă toxică. Așa cum îi spune și numele. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. mai ales în cazul durerilor uterine. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. oiţe albe. ce apare prin lunile martie și aprilie. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. dar puţin consistentă. Dediţelul crește prin fâneţe. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. de la câmpie și până la munte. Mai mult decât atât. tulpina aeriană fiindu-i. sub formă de infuzie sau decoct. aparţinând de familia liliaceelor. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. saponine.

Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. Substanţe active importante. degeţelul de câmp. în schimb. frunzele. Pentru uz medicinal se folosesc. păroasă. în luminișuri. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. Întrebuinţări. cu marginile puţin crestate. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. în luminișuri. În medicina tradiţională. curăţând.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. Fructul este o capsulă ovoidă. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. soluţie de digitalină. digitonina. neodigoxină. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. digitalină. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. Prezentare. pulbere. dar. gălbuiînchis. Degeţelul lânos este o plantă toxică. în general descoperite. Denumire populară: degetăriţă. din păcate. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. de atâtea măsuri de precauţie. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. la marginea pădurilor. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. La maturitate. de obicei. la marginea pădurii. îndeobște bienală. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. tulpina aeriană fiindu-i. foarte bine tractul digestiv. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. Din aceste motive.20 metri înălţime. otrăvitoare. în utilizarea lor. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. Cel mai important preparat este. Degetarul galben crește în păduri. Întrebuinţări. adică la înflorire. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. conţin un glicozid toxic. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. digitofilină. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. și din virtuţile medicinale. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. uneori roșu-închis. în pietrișuri și grohotișuri. Înflorește vara. digoxină. totodată. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. Fructul este o capsulă. În România. se fabrică și câteva tipuri de pilule. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. Dispuse în vârful ramurilor. Substanţe active importante: lanatozidă. macerat. Prezentare. dar în anumite condiţii poate fi perenă. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Mai nou. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. Degetarul galben este o plantă riscantă. Face parte din familia scrofulariaceelor. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. diginatină. De fapt. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. Plantele din această familie. de unde și numele de degeţel lânos. Plantă perenă. Partea superioară a plantei este. Denumire populară: potirașe. Prezentare. ramificându-se mult spre vârf. digoxină – preparat care se obţine numai . florile se constituie într-un spic alungit. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. Înflorește în lunile mai și iunie. luminișuri de pădure. florile având formă de clopot. în lunile iulie și august. Digitalina. puternică. a scrofulariaceelor. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. tinctură. la ora actuală. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. în mod obișnuit. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. se găsește în Carpaţii Orientali. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm.

Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. Marele farmacist dr. enzime. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. în terapii medicinale. vitamina A. în una dintre scrierile sale de specialitate. având coaja gri. calmând durerile și cicatrizând. În general. sub formă de vrej. a medicului. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. pești. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. . Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. putând să le provoace chiar și moartea. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. Seminţele au calităţi vermifuge. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. aproape întotdeauna. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Întrebuinţări. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. florile și fructele. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). pentru a prepara un decoct. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. lecitină. Fructul. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. ușor reniforme. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. păroase. Pentru nevoi medicinale.5 metri înălţime. oamenii consumând de la el doar seminţele. laxative. laxative și chiar sedative. zdrobite.. dar au și virtuţi medicinale. sedative. rădăcini dezvoltate. enzime. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). forma principală pentru terapie fiind infuzia. Întrebuinţări. având și calităţi diuretice. Florile sunt. Prezentare. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. Pulpa de dovleac. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. Deritiţa este o plantă anuală. Datorită compușilor săi. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. Denumire populară: bostan. diuretice. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. numit bostan. cu frunze din trei foliole.. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. aparţinând familiei cucurbitaceelor. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. galbene și încărcate de polen. Prezentare. Frunzele sunt mari. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. antiinfecţioase. Ovidiu Bojor sublinia. Aflate în interiorul dovleacului. fitosterine. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. hidraţi de carbon.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. laxative. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. a râurilor și lacurilor. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. dar și externe. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. sudorifice. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. tulpină ramificată. Întrebuinţări. protide. Substanţe active importante. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului.

stimulînd secreţiile gastrice. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. infecţiile urinare. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. chiar unele afecţiuni cardiace. cu o înălţime de până la trei metri. Face parte din familia leguminoaselor. var. mare specialist naturist. este adenomul de prostată (prostatita cronică). Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. insomniile. la marginea pădurilor. iar florile galben-aurii. Prezentare. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. sporind și calitatea produselor biliare. fructul fiind o păstaie. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. De asemenea. prezente în scoarţă și rădăcini. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. Fructul său este o bobiţă alungită. scorbut. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. Înflorește în lunile iunie și iulie. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. gută. Drobiţa are capacităţi depurative. diabetul. care se poate îndulci și aromatiza.5-2 kg) se fierbe cu lapte. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. tincturi. Preferă locurile însorite. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. parazitozele intestinale. varice. sirop. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. acid malic și vitamina C în fructe. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. pe câmp în zonele accidentate. icter. chiar dacă este distrusă. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. cu gust acru. dintre care cea mai importantă. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. Întrebuinţări. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. prin tufărișuri. Dracila este un arbust foarte spinos. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. . au culoarea galbenă. În prezent. gard viu. Face parte din familia berberidaceelor. enterita. retenţiile hidrice. Denumire populară: dracină. pulpa de dovleac turcesc (1. lemn galben. Frunzele sunt lanceolate. oblonga). deci. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. utilizat la vopsitul textilelor. despre cure de dovleac. Florile. Pavei Chirilă. fără să se adauge sare. Frunzele sunt alterne. prin fierbere. reumatism. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. extracte. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. precum și hipotiroidia. se amestecă și se face un terci gros. comestibilă. Prezentare. astringent. Astfel. hemoroizi. coaja lui este încă verde și fragedă. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. un colorant galben. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. frunzele. datorită spinilor neiertători. fructul acestuia având o formă alungită. Întrebuinţări. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. drăgină. coaja. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. Dovleacul are rolul de a ușura. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. Denumire populară: gălbenuţa. Un colectiv condus de dr. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Din ramurile tinere se poate obţine. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni.

diuretic. Tulpina. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. de fapt. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Prezentare. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. cu drojdia folosită la fabricarea berii. Prezentare. dar și D. H și E). protide cu aminoacizi. drobușorul crește. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. pe stâncării. din care se face. reviogorând. fosfor. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. deosebit de expresive. săruri minerale. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. perenă sau anuală. Ca orice leguminoasă. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. laolaltă cu alte plante sălbatice. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. Drobul. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. conţin elemente nutritive de excepţie. drobul este o plantă otrăvitoare. extracte. pe pajiști. gluten. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. ce face parte din familia cruciferelor. hemoragiile uterine. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. săruri minerale. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. Întrebuinţări. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. din ele obţinându-se. Florile au culoarea galbenă. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). Aceste levuri. prin fermentare. scoparină (aceasta se găsește în flori). Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. în ușurarea și grăbirea nașterilor. Preparatele de drob sunt eficiente. pneumonia. tirarnina. Aparţine familiei leguminoaselor și este. carotinoide. Florile. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. resuscitând structura nervoasă a inimii. pe larg. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . rămâne verde tot timpul anului. de pildă). pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. precum și aritmiile cardiace. oxitiramina – substanţă foarte importantă. drobul are o rădăcină foarte ramificată. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. având acţiune tonică asupra uterului. saprofită. Fiind o plantă sălbatică. vasoconstrictor.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. însă. peptide (aminoacizi). în mod obișnuit. Se înmulţește prin înmugurire. decocturi. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. Prezentare. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. de asemenea. reumatismul. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. chiar dacă sunt mai vechi. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. deosebit de bine conturate. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. Această plantă. bronhopneumonia. guta. Drobul este folosit. epinina. magneziu. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. antiveninos. și în industria farmaceutică. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. mătură verde. frunzele de la bază sunt peţiolate. un frumos pigment albastru. Substanţe active importante: zaharuri. Astfel. facilitând procesul de cicatrizare. mai mult sau mai puţin dezvoltate. infuzie. și ea foarte ramificată. cunoscut și sub numele de măturice. Întrebuinţări. de doi metri. infuzie. bun pentru vopsitorie textilă. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. însă. un arbust. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Înălţimea acestui copăcel nu trece. anemia. putând apărea reacţii adverse. potasiu. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. Fructul este o păstaie turtită. Reduce scorbutul. de culoare neagră. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. Aparţine familiei saccharomitaceelor. Cu sparteină se tratează și tahicardiile.

Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. valoroase cu adevărat sunt florile. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. remineralizante. Întrebuinţări. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. din care se prepară o infuzie. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. depurative. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. cu o înălţime de până la 15 metri. pe lângă faptul că se lucrează bine. dar pot fi și roz sau albe. lobate. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. sub formă de picături. frăgar. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. din acest motiv. . planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. Are frunze mari. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. de asemenea. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. diabet. Prezentare. Uscată. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. Pentru terapii. antidiabetice. remarcându-se și efecte sale antiseptice. fiind antiscorbutică și tonifiantă. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. dar și în intoxicaţii alimentare. de cumarină. beta-caroten. Dumbravnicul înflorește primăvara. Datorită acestor proprietăţi. Mai nou. Dudul este un arbore puternic. Din acest motiv. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). reconstitutive. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. antimicrobiene. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Denumiri populare: agud. În cazul dudului. adică de fân proaspăt. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. dumbravnicul are un rizom care. Întrebuinţări. în aprilie și mai. ficat grav bolnav. dar și datorită efectelor sale medicinale. carbonat de calciu. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. Atât tulpina. Dumbravnicul este o plantă meliferă. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. Întrebuinţări. Substanţe active importante: glucozide. Florile au culoare purpurie. este scurt. Ca multe alte plante de pădure. dar ramificat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. în agitaţie și iritabilitate. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. în consecinţă. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. Dudul face parte din familia moraceelor. tanin. în tratarea herniei. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. calmante. Este recomandat. adenină. Prezentare. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). utilizat în aplicaţii curente. în acest caz. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. precum și pentru refacerea florei intestinale. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Se folosește și ca diuretic.

Întrebuinţări. în jur de patru metri pe an. Are o scoarţă netedă. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. verzui. Ajunge la înălţimi uriașe. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. Prezentare. antiseptice. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. roșii sau roz. fiind antipiretică și antitermică. și în afecţiunile reumatismale. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. tinctură. Întrebuinţări. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. piperitonă. cumarină. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. de pildă. Eucaliptul australian și cel californian. pudră. cenușiu-albicioasă. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. preparatele de eucalipt pot fi toxice. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. dar și din scoarţă. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. zaharoză (circa 4%). precum și în boli ale căilor urinare. Eucalyptus amygdalina. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. sunt cei mai înalţi arbori din lume. un adevărat monument al naturii. desigur. fiind adevăratul copac zgârie-nori. preparatele de eucalipt sunt utilizate. adesea. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. cărnoase. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. . După cum se știe. Prezentare. nu numai de ameliorare. cu succes. ci chiar de vindecare. tanin. Prezentare. efectul său fiind. precum și în boli ale căilor respiratorii. continuând să crească în grosime. a răcelii. Cel mai important compus este. se prepară infuzie. care poate fi prelucrat. cataplasme. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. distilat. uleiul de eucalipt. terpene. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. În cantităţi mari. Foarte cunoscută și foarte răspândită. Având proprietăţi antiinfecţioase. glucoză (5 – 7%). Face parte din familia fagaceelor. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. astmului și sinuzitei. decoct. lesne de remarcat în pădure. ci și un adevărat medicament. Fagul înflorește în luna mai. și mai ales în cazul eczemelor vechi. Florile sunt albe. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). Tot din frunze. Sunt recomandate. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. cu încredere. Frunzele sale sunt consistente.

se înmulţește prin spori). Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. preferând solul umed și nisipos. dar și substanţe amare. Substanţe active importante: saponine. ulei esenţial. sedative. erupţiilor cutanate. uneori chiar perenă. cât și extern. anuală sau bienală. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). galbene. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. Se utilizează atât intern. iarba șarpelui. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. ci și medicinală. din care se prepară infuzie. Frunzele sunt penate. Denumiri populare: ferega. perenă. rareori se folosesc ca atare. Tecile conţin aminoacizi. Întrebuinţări. prin presare. Frunzele au o lungime medie de un metru. dereglări ale stomacului. expectorante. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. cumarină. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. din seminţele de fenicul se face infuzie. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. Prezentare. tirozidă. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. precum și o substanţă specifică numită herniarină. cu segmente înguste. Denumire populară: săpunaș. Întrebuinţări. . tuse seacă. astm bronșic. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Este o plantă de cultură. lipide. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. faringite. cu o lungime maximă de circa 30 cm. Întrebuinţări. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. cistite. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. printre altele. În combinaţie cu alte plante. ale tractului digestiv. Din rizom cresc rădăcinile. colici urinare. triptofan. substanţe minerale. anason nemţesc. parte a familiei polipodiaceelor. Prezentare. Denumiri populare: chimen dulce. contribuind. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. zaharuri. amigdalite. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. păroasă. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. vitamina C. Pentru aplicaţii terapeutice. Prezentare. Se utilizează și planta proaspătă din care. antispastice. Herniaria hirsuta. carminative. Aparţine familiei cariofilaceelor. infecţii urinare. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. Substanţe active importante: ulei eteric. anason dulce. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. diuretice. Florile sunt mici. Substanţe active importante. la eliminarea clorului și a ureei din organism. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. se obţine un suc.

dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. fiind prinse direct de rizom. păroasă. Se prepară extracte. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. reumatismului și gutei. Specialiștii recomandă ca. Prezentare. saponină. acid flavoaspidic. a arsurilor. dischineziile biliare. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Are un rizom târâtor. a s pecialistului. flori albe sau roz-liliachiu pal. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. sora soarelui. în vegetaţii sălbatice amestecate. în combaterea gutei. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. mai ales în combaterea teniei. Prezentare. zaharuri. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. În medicina populară. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. se utilizează și frunzele. aparţinând familiei compozitelor. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. relaxantă. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. pe partea inferioară a frunzelor. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. Substanţe active importante: aspidinol. dar. planta este încă puţin cercetată. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. amidon. filicina. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. Are acţiune sedativă. Sporii de formează în lunile august și septembrie. ori de câte ori există ocazia. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. intrând în compoziţia multor medicamente. Întrebuinţări. Prezentare. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. albaspidina. Substanţe active importante: tanin. Denumire populară: păștișor. Atenţie. Denumiri populare: răsărită. Este originară din America de Nord. frunze bracteriforme. blocajele intestinale. Întrebuinţări. guta. Florile sunt albe sau roz-violete. tufărișuri. adânc sectate. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. Crește prin păduri. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. De altfel. dar cu precădere rizomul și florile. planta este toxică. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. în anumite cazuri. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. adică penat-sectată.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. În stare proaspătă. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. umplută cu o măduvă . tanin. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. curăţindu-se doar părţile putrezite. manitol. zaharuri. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. Pentru terapii se folosește toată planta. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. în luminișuri. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. ușor muchiată. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. anuală. o substanţă amară încă puţin cercetată. precum și pentru calmarea durerilor locale. Întrebuinţări. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. Denumire populară: iarba dulce. în locuri umbroase și umede. Floarea-soarelui este o plantă erbacee.

floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. ușor încălzit. cvercetină. Împreună cu alte extracte. Fluierătoarea. necesari consumării materiilor organice. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. eficientă în multe și grele afecţiuni. florile fiind galbene. frunze alterne. utilizată în combaterea febrei. Frunzele sunt mari. grase. ci și alte părţi ale acestei plante. în stări febrile. alterne. adică a insectelor. cu o înălţime de până la patru metri. Înflorește în mai-iunie. a arsurilor. în hipertensiune. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. având o înălţime maximă de 15 cm. în tratarea vezicii biliare leneșe. . Din această rozetă se înalţă florile. oval-cordate. Este o erbacee pitică. Frunzele sunt mari. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. Substanţe active importante: taninuri. nu de puţine ori. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. mai ales pe pajiști. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. rășină. fiind un bandaj și un stimulator. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. protide. consistente. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. iar frunzele formează o rozetă. din care se prepară un extract fluid. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. Uleiul de floarea-soarelui. În România. În medicina tradiţională. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. în tratarea locală a reumatismelor. numai că efectele acestora au fost puse. Fluierătoarea este și un bun revigorant. mai ales la femei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. mucilagii. cărnoase. De asemenea. Întrebuinţări. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. în locuri umede. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. în afecţiuni pulmonare. Prezentare. betaină. dar și în acela al rănilor de sub piele. iar fructul său este bacă (o boabă). la margini de pădure. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. Întrebuinţări. lată și o medicaţie. făcând parte din grupa plantelor carnivore. vitamina E. Prezentare. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. în liziere. rădăcină consistentă. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. Desigur. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. cel mai căutat compus fiind lecitina. eczemelor. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. în poieni. practic la nivelul solului. Efecte medicinale asemănătoare au. pe cale de a înflori. o alcătuire vegetală impunătoare. și preparatele din frunze și tulpini tinere. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. fiind foarte hrănitoare. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. galbene. Florile au o culoare puternică. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. în turbării și mlaștini. acizi. enzime. glucide. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. precum și despre petalele mari. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. acizi. De altfel. de pe marginea capitulului. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. care au un peduncul lung. fitosteroli. Tulpinile îi sunt foarte scurte. însă. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. păroase. carotenoide. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. albastră-violacee. dermitelor. a frigurilor și a bolilor de splină. gliceride. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. la îndoială.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Este întrebuinţat. la rându-i. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. Malaezia.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. Nepal. tonifiante. Substanţe active importante: genţiopicrina. puternică. în tufărișuri. gentisima. de viaţă. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. Denumire populară: ghimbir. mai importante fiind rădăcinile. Consumat zilnic. potenţează activitatea ficatului și a bilei. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. compuși uleioși. în India. pentru combaterea răului de altitudine. de-a lungul drumurilor. pe fâneţe. Prezentare. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. stimulative. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. fiind de culoare albastru-verzuie. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Este o plantă înaltă de circa un metru. ajungând doar până la 60 cm înălţime. în poieni. precum și împotriva alergiilor. Florile. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. împotriva transpiraţiei. fenoli. tanin. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. Are frunze multe. amarogentina. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. cu precădere . preferând pământul tare. Ghimberul este o erbacee tropicală. Întrebuinţări. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. de asemenea. gingiber. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. Această plantă are un rizom puternic. Florile au formă de clopot. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. Aceste preparate sunt recomandate. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. Tulpina. de la câmpie până în zona alpină. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. albastru-verzuie spre violaceu.. Ghimberul este folosit. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. solitare sau grupate câte două sau trei. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. Poate fi găsită pe pajiști. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. de mașină. de mișcare de rotaţie. este ramificată. Întrebuinţări. Pentru terapii se folosesc. greţuriior. adesea. Bangladesh. gentianina. precum și în zona subalpină. în locuri umblate. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. acid genţiotanic. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). Înflorește târziu. în primul rând. deranjamentelor stomacale sau intestinale. pentru revenirea poftei de mâncare și. chiar bătătorit. reduc febra. ulei volatij. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. Se utilizează și în bolile de stomac. antitusiv. Prezentare. din care se extrag uleiuri aromate. cu bleu spre interior. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. prezentă în Orient. combat viermii intestinali. pe tuluzul căilor ferate. hipotensiv.. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. de circa doi-trei centimetri lungime. de asemenea. în august și septembrie. Întrebuinţări. ca antidot în caz de rău de mare. Această plantă crește pe locuri virane. în locuri umede (păduri. în tratarea gastritelor hipoacide. ascuţite. maluri de ape). în anorexie. la subsuoara frunzelor.

pajiști. recoltarea lui fiind interzisă. pe pajiști. Înflorește în mustul zăpezii. Fructele sunt niște păstăi. Aparţine familiei amarilidaceelor.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. și fructe bace. în februarie și martie. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. Aparţine familiei gincoaceelor. Florile de ghizdei sunt galbene. două frunze lineare și o floare albă. Pentru a nu se face confuzii. prin păduri. stărilor depresive. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. excitaţiei cerebrale. cu efecte notabile. vestitorul primăverii. reduse și care este ocrotit de lege. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. și apar din mai și până la începutul toamnei. ale cărui virtuţi medicinale sunt. uneori mai devreme. fiind dispuse în formă de evantai. Întrebuinţări. pășuni. Pentru uz medicinal se recoltează florile. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. pe terenuri virane. Frunzele sunt bilobate. în cistopielită. arborele templier japonez. cum ar fi cardiopatiile. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. imunostimulatoare și chiar hipnotice. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. cumarină. sedative. Face parte din familia liliaceelor. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. Spre deosebire de ghimpele comun. Au valoare terapeutică atât bulbul. Prezentare. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. din care se prepară infuzie. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. Ramurile au. mereu verde. Întrebuinţări. luminișuri. pe taluzurile drumurilor. În mod tradiţional. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. fiind considerat copac sacru. un spin. niște bobiţe roșii. Substanţe active importante: pectină. . Ghizdeiul este o erbacee perenă. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. caisa argintie. Puţini știu că ghiocelul. Ghizdeiul crește prin fâneţe. de asemenea. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. în vârf. condimente) și nici lactate fermentate. dezinfectante. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. acid cianhidric. Prezentare. Au. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). Are efecte antiinflamatoare. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. parcuri. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). în păduri. sirop. cât și florile și frunzele. florile și părţile tinere. isteriilor. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). fructe acre. Întrebuinţări. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. insomniilor. agitaţiei nervoase. Are flori verzui. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. alcaloizi. Frunzele sunt trifoliate. în zone unde omul ajunge mai rar. sedative. uneori galbene cu dungi roșietice. de mici dimensiuni. deci de peste 200 milioane de ani. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. în formă de stea. stărilor de stres. din familia leguminoaselor. totuși. Denumiri populare: patru-bani. ci și un remediu medicinal. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. Tulpina este subţire. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. groase și cărnoase. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. cicatrizante. suculentă. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. Prezentare. extracte.

vasodilatator. la ora actuală. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. de un interval de timp atât de mare. ginseng coreean. acid ginkgolinic. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. Inflamaţiile. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. însă. de asemenea. Întrebuinţări. cu bune rezultate. varicele. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. bilobol. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. Ginsengul este o plantă perenă. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. Fiind foarte căutat. pe cale industrială. totuși. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. mai ales în fructe și frunze. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. ginsengul . antiinflamator. SUA. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. Se găsește în flora spontană. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. La modul general. unde se cultivă ca plantă de ornament. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. cât și sub formă cultivată. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. cât și o infuzie. Oricum. comprimate. saponine. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. ginsengul sălbatic fiind. esenţă. În general. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. sedativ. ci și în Japonia. și în diabet. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. antibiotic. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. antifungic. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. înveliș care nu miroase prea plăcut. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. pinitol. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. În general. terpene. Rusia. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. o plantă ocrotită de lege. precum și frunzele. ginkgol. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. În secolul ai XVIII-lea. o rădăcină de ginseng sălbatic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. spasmele musculare. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. de un înalt nivel calitativ. Aparţine familiei araliaceelor. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. Deși trezește un interes atât de mare. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. Substanţe active importante: flavonoli. tiamină. Întrebuinţări. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. în special. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. Canada. acizi organici. trombozele. Cu ginkgo biloba se acţionează. Denumiri populare: ginseng asiatic. De pildă. glucozaţi. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. Specific Peninsulei Coreene. Multă vreme. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. potrivit unor cunoscători. uscată și curăţată. riboflavină. celebre pe plan mondial. „esenţă umană”. planta are o dezvoltare specifică. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. Vietnam. ginsengul are. antispasmodic. Prezentare. vitamine. Substanţe active importante: ginsenozide. vermifug. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare.

acizi organici. grâul face parte din familia gramineelor. afecţiuni pulmonare. Desigur. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. într-o manieră semnificativă. grâul încolţit. tărâţele și germenii sunt . fiind ceva mai înalt decât lămâiul. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. cercetătorii susţin că ginsengul. reducând glicemia. În mod obișnuit. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. iritabilitate. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. pentru locuitorii zonelor temperate. pentru industrie. decoctul. ci și pericarpul. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. Frunzele sunt lanceolate. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. Cât despre contraindicaţii. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. Pentru alimentaţie. Erbacee anuală.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. în primul rând. Prezentare și Întrebuinţări. Totuși. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. hidraţi de carbon. iar fructul este bobul de grâu. protide. ulei esenţial. fortifică sistemul nervos central și periferic și. cu noduri la anumite distanţe. goală pe dinăuntru. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. nervozitate. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. probând și calităţi anticancerigene. Potrivit unei străvechi tradiţii. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. Acest fruct este recomandat. tărâţele. totuși. precum și de tonic al organelor interne. trebuie menţionat. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. în timp. stimulând activitatea factorilor de imunitate. Datorită acestor calităţi. deși nu este un panaceu. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. de peste 1500 de ani. folosit îndeobște ca detoxifiant. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. atonie gastrică. numeroase legende. întărește memoria. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. dar și în dislipidemii. celulele nervoase. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. o plantă exotică. Grepfrutul este. Provine din Asia. astenii. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. de aceea. efectele posibil negative. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). Această plantă crește în flora spontană din Siberia. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. mai ales. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. Dincolo de acestea. Tulpina este dreaptă. Citrus paradisii. dezvoltă imunitatea organismului. la sporirea imunităţii organismului. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. Prezentare. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. sativum). aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. insuficienţă biliară. Mai nou. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. putând provoca hipoglicemie. se impune atenţie în utilizarea lui. grâul fiert. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. terciul de uruială. chiar și până la un metru.

microelemente. aparţinătoare familiei moraceelor. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. de mari dimensiuni. stomatite. hameiul seamănă. glucide. tofolean. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. uneori până la 15%. în crize de creștere. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. tanin. epuizarea. mămlugă. de asimilaţie. Hameiul este o plantă perenă. stările febrile. cu viţa de vie. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. circulatorii. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. B1. tulburări vegetative. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. în revigorarea corzilor vocale. Fructele se consumă ca atare. frunzele. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. cardiace. Fructele. Prezentare. Ca dezvoltare în spaţiu. gută. adică binecunoscutele gutui. diareea. scoarţa ei având culoarea gri-închis. sleirea acestuia. gluten. afecţiuni ale pielii. producându-se chiar și unele ameliorări. pulpa fructului. Practic. enzime. În acest context. Prezentare. guturai. vitaminele A. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. reumatism. consumate în mod curent. Prezentare. protide. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. în păduri tinere. E. în tufărișuri. Denumiri populare: măiugă. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. Întrebuinţări. în amigdalite. preparate sub formă de infuzie. Substanţe active importante: amidon. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. uneori prezentându-se ca un arbust. fructele și seminţele gutuiului. amigdalină. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. B. ulei. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. De asemenea. Hameiul crește în flora spontană. întrucâtva. ierboasă. B2. De altfel. Acești germeni conţin săruri minerale. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. Frunzele de gutui. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. dizenteria. în hidratarea și curăţirea pielii. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. fiind întâlnit în lunci. acizi organici. în bronșite. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. sunt sâmburoase. Tulpina se ramifică în partea superioară. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. protide. himel. De exemplu. datorită grâului. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. frunze. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. endocrine. fiind prezent și în mitologia greacă. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. Preparatele de gutui (din flori. dar se prepară și sub forma unui decoct. hameiul este cultivat pe mari . Substanţe active importante: săruri minerale. În general. C și PP. în căderi fiziologice. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. Pom fructifer. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. vitaminele A. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. în faringite. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. substanţe mucilaginoase. pectine. PP. căţărătoare. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. fermenţi.

Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. gros. de circa 50 – 60 cm. în deranjamente digestive. extract. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. Aceste ceaiuri sunt indicate. Inflorescenţele (conurile). Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). antituberculos și antispastic. hibiscusul este menţionat primul. nu numai din punct de vedere gastronomic. dar și decoct. plăcute. reduce durerile menstruale. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. cât și externe. provenită din zona Orientului și a Asiei. oxalic). Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. utilizată în procesul de fabricare a berii. Hreanul se folosește sub formă rasă. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. Se prepară infuzie (în mod frecvent). precum și cu alte fructe de pădure. cum ar fi cele generate de stres. având în compoziţia lor. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. totodată. realizându-se o serie întreagă de băuturi. cataplasme. tanin. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. dar și sub formă de suc sau chiar salate. foarte lung. . Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. plantă din flora spontană de la noi. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. hibiscusul utilizat în mod curent. eficiente. Prezentare. săruri minerale. De altfel. Rizomul de hrean este cilindric. tinctură. hibiscitrină. malic. în mod obișnuit. rareori și părţile tinere ale plantei. În preparate și combinaţii medicinale. acizi. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. Substanţe active importante: lupulină. hibiscină. reconfortante. În general. tartric. anorexie. dar apare și sub formă cultivată. humolină. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. Prezentare. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. fluidizează circulaţia sângelui. dar și în cazuri de acnee și ten gras. ci și medicinal. sporește pofta de mâncare. de asemenea. vitamina C. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. De obicei. laxative. și hibiscusul. parte a familiei malvaceelor. dar și un aliment cât se poate hrănitor. precum și mai mulţi acizi (citric. insomnie. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. ulei esenţial. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. ascorbic. Importanţă medicinală au și frunzele. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. un ulei. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. ceaiurile fortifiante. vitalizante. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. fiind un produs medicinal antiseptic. Există și alte specii de hibiscus. având.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. Întrebuinţări. tonice. substanţe estrogene. Plantă perenă. substanţe minerale. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. trichomonoză. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. alb pe dinăuntru. aparţine. sub formă de flori. de suprasolicitare. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. bacteriostatic. alături de măceșe și alte fructe. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. Substanţe active importante: peroxidaza. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. Întrebuinţări. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. speciei Hibiscus sabdariffa. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. dar și primăvara.

până la înălţimea de 60 cm. întâlnită mai ales sub formă cultivată. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. Se cultivă. cu succes. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. atât în plan medicinal. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. cistină. plutitoare. Bineînţeles. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. seminţele de hrișcă. reumatismul. fiind muchiată. . utilitate deosebită. dar și în ape care curg foarte încet. fagopirină. roșii sau albe. au. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. Întrebuinţări. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Are dimensiuni reduse. cât și economic. Florile sunt roz. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). săruri minerale. Întrebuinţări. guta. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. Iarba broaștelor este o plantă de apă. ci și în calciu. litiaza urinară. fiind foarte bogate în amidon. contribuind la revigorarea organismului. în primul rând. Iarba broaștelor înflorește toată vara. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. Alexander Reinhard. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. cel mai important compus este rutina (rutozida). mai ales la nivel periferic. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. decorticate. de mobilizare a organismului. la maturitate. Se spune că boabele de hrișcă. planta are nevoie de mult soare. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. au o valoare nutritivă însemnată. fiind un factor de antrenare. Prezentare. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. cel puţin 50 de zile. Tulpina de hrișcă poate ajunge. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. Hrișca este o erbacee anuală. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. Hreanul este un excelent condiment. în mlaștini. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Denumire populară: grâu negru. lizină. Un mare specialist. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. Hreanul este diuretic și expectorant. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. dr. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. în zonele nordice. cum ar fi cele pulmonare. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. asemănătoare cu cea a orezului. antiseptice. Prezentare. cu stoloni dezvoltaţi. De exemplu. Fagopyrum esculentum. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. leucoreea. Pentru a înflori. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. arginină. chiar revulsive. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace.

iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. antiinflamatoare. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. cefalee. ci și după aceea. mai ales cele de pe ramurile tinere. Denumiri populare: troscot gras. Are. ochiul boului. tanin. pline de suc. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. cicatrizantă. în mod obișnuit. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. primăvara sau toamna.50 metri. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. În cantităţi mari. spasme pe tractul gastro-intestinal. Întrebuinţări. flavone. Denumire populară: cohoșul negru.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. probleme cardiace). la restabilirea femeii în perioada lăuziei. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. tuse cronică. Se prepară infuzie sau decoct. Frunzele și tulpina sunt consistente. capabil să înmoaie. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. De pildă. narcotice. Întrebuinţări. Totodată. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. și virtuţi medicinale. Denumiri populare: omag. vermifugă. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. datorită aspectului său general. dar mai ales datorită florilor. mucilagii. Prezentare. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. astm. De culoare galbenă. hipertensiune. precum și seminţele. Actaea racemosa. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. folosite cu mare atenţie. bronșite. cărnoase. Prezentare. ca vegetaţie în acvarii. Iarba broaștelor se folosește. dar și asupra tractului digestiv. mai indicate fiind extractele. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. Este o plantă perenă din familia compozitelor. însă. floare de piatră. preparatele din această plantă pot provoca avortul. Florile sunt sub formă de capitule și au . deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Actaea spicata. Poate atinge înălţimea de un metru și. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. pe marginea drumurilor. spasme musculare. de mici dimensiuni. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. Substanţe active importante: cimicifugină. vitamina C și vitaminele din grupa B. laxative. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. alcaloizi. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. având o înălţime de până la 1. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. fiind administrată ca tonic. din iunie și până în octombrie. smântânică. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. Frunzele. Tulpina este păroasă. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. Substanţe active importante: săruri minerale. însă. în locuri părăsite. Prezentare. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. la ușurarea nașterilor. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa.

aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice.20 metri înălţime. Caluna vulgaris. Se mai prepară cataplasme. . poligonon. Crește pe soluri părăsite. ericinol. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. cât și externe. Tulpina. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. Întrebuinţări. depurative. Surprinzător. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. pecingine. Frunzele îi sunt lanceolate. în mod obișnuit. Prezentare. persicarină. heienină. ramnazină. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. roșie sau albă. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. bronșitele. reumatisme. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. noduroasă. Întrebuinţări. Crește în locuri umede. în manieră naturistă. unguent. camfor. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. Substanţe active importante: uleiuri volatile. iarbă amară. Substanţe active importante: acid galic. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. în zone mlăștinoase. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. nu depășește. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. alantol. bronșice și expectorante. tinctură. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. Stimulează apetitul și digestia. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. fiind o iarbă meliferă. acid cafeic. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. Substanţe active importante: hiperină. Frunzele sunt lanceolate. precum și arbutosidă – un compus specific. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Prezentare. putând ajunge până la o înălţime de un metru. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. Prezentare. pielonefrite. cu tot cu frunze și flori. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. oxiuraza. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. Denumiri populare: ardeiaș. dificile. ericolină. principii amare. blocaje și atonii musculare. astringente. Este o plantă cu tulpini lemnoase. ulei esenţial. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. antispastice. din care se face o infuzie. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. fiind antiseptice. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. extract fluid. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. iar florile au culoare albastră. calciu. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). acid fumărie. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. inulină. extract fiuid. mixtură. Are tulpină simplă sau ramificată. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. din iunie și până în septembrie. Face parte din familia boraginaceelor. Datorită acestei înălţimi reduse. iar florile au forma unor spice cilindrice. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. paralizii. Practic. săruri de potasiu. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. magneziu. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. prin șanţuri. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. De asemenea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. ulei. înălţimea de un metru. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. Întrebuinţări. guta. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile.

Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). mucilagii. săruri de potasiu și calciu. lucioase. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. fiind antiepileptice. Poate fi întâlnit. antiscorbutice. Înflorește în aprilie-mai. peţiolate. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. la combaterea scorbutului. Substanţe active importante: iederina. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. antidiareice.2 – 2%). antiulceroase și chiar anticanceroase. frunzele fiind ascuţite. Frunzele sunt verzi. Se prepară o infuzie. decoct. au o culoare galben-verzuie. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. rezine. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. turtei. Prezentare. Denumiri populare: cetenă. dar și micozele. Întrebuinţări. Substanţe active importante: flavone. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. Această plantă poate contribui. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. Denumiri populare: iarba ciutei. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. Substanţe active importante: ulei volatil (0. prin efectele sale medicinale. iar florile. Întrebuinţări. consistente și au gust acru. Este un arbust ramificat. decoct. jneap. de lumină. a stărilor febrile. zaharuri. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. a unor boli de piele (de exemplu. Iedera este un arbust agăţător. și chiar a bătăturilor. a rănilor greu vindecabile. Prezentare. o tufănică întâlnită prin fâneţe. groase. de fapt. alcaloizi. Prezentare. verzișoară. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. din care se prepară infuzie. Întrebuinţări. Face parte din familia araliaceelor. stomahice. direct pe zona afectată. antisudorifice. asemănătoare cu acele bradului. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. guta. brădișor. cu tot cu flori și frunze. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. bătăturilor. în păduri. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. . zaharuri.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. arsurilor. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. pistruii. În cantitate mare. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. abcesele). de mici dimensiuni. în turbării. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. Valoare medicinală au frunzele. taninuri. din care se prepară cataplasme. Face parte din familia cupresaceelor. acizi organici. De asemenea. ienuperină. litiaza biliară. reumatismul. Face parte din familia crasulaceelor. unguente și cataplasme. precum și în hipertensiune. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. grupat sau izolat. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. în preajma pădurilor. jireapăn. în zone de tufărișuri. ulcerele cutanate. Frunzele sunt aproape ovale. cu tulpină foarte lungă. iarba tutunului. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. Este o plantă iubitoare de soare. rotunde. infuzii. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. a ulceraţiilor gurii. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. tinctură. tusea convulsivă.

Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. coroana miresei. infecţiile căilor respiratorii. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. a gutei. cu obârșii exotice. mai ales. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. adesea. la prepararea halvalei. Isopul este un mic arbust. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. Tulpinile sunt mult ramificate. la prelucrarea pieilor. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. ipcărigea are și proprietăţi depurative. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. uneori. Întrebuinţări. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. protide. Tulpinile inului sunt drepte. acid galacturonic. ipcărigea apare și în forme cultivate. este indicat în anorexie. ciuin alb. carminative. În combinaţie cu alte plante medicinale. antiseptic. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. turtite. reumatismului. căile renale. dar și restul plantei. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. Întrebuinţări. lucioase. sedativ. de obicei. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. rareori albe. glicozide. Substanţe active importante: saponine. gipsogenina. Prezentare. mai ales . alungite. De asemenea. Prezentare. Aparţine familiei cariofilaceelor. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. ulei volatil. Denumiri populare: gipsăriţă. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. iritând. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. caz în care se ajunge la hematurie. a bronșitelor acute și cronice. Dezvoltă un rizom foarte puternic. Ipcărigea crește în flora spontană. Prezentare. albastre. iar frunzele sunt mici.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. laxativ. mucilagii și. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. Rareori. florile fiind. heterozide. ca expectorant. cilindrice. În primul rând seminţele. Florile au culoare albastră. De asemenea. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. Frunzele sunt lanceolate. Se prepară infuzie și decoct. analgezice și bronho-dilatatoare. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. a cistitelor. emolient. de exemplu. Florile au culoarea albă sau roșietică. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. dese. însă. conţin o ciano-glucozidă. pot fi roșii sau chiar albe. Întrebuinţări. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. seminţele macerate și decoctul. Inul înflorește în iulie-august. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). Inul este folosit în cazul constipaţiilor. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. Substanţe active importante: grăsimi. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. Aparţine de familia labiatelor. în fabricarea unor produse cosmetice. abceselor și furunculelor. cultivată. gastro-duodenitele. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. Este o plantă anuală. săruri minerale. de culoare maro. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară.

Notabile sunt și efectele carminative. Practic. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. fiind un carminativ eficient. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. foarte plăcut. colină. malurile râurilor. uneori. antiemetice. hipertensiunea arterială. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. Totodată. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. bălţi. antispastice. în cea alimentară. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. aparţinătoare familiei labiatelor. Întrebuinţări. sudorific. Este o izmă de talie mai mică. aducându-l la normal. antidiareice. Denumire populară: izma de baltă. compuși sterolici. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. deseori ramificată. Întrebuinţări. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. dispuse în spic în vârful ramurilor. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. sângele în mișcare. izma reface climatul gastro-intestinal. recomandate fiind băile cu infuzie. inclusiv la nivelul capilarelor. heterozidă. Florile. are aceleași utilizări ca și izma bună. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. bronșita. precum și alţi compuși specifici. are o culoare roșietic-violetă. însă. punând. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. compuși triterpenici. și asupra reumatismului și a urticariei. acetat și valeriană de metil. Prezentare. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. are stoloni și rizom. din acest motiv. Substanţe active importante: mentol liber. Această specie de izmă. Prezentare. Denumiri populare: izmă de leac. Întrebuinţări. Este o plantă erbacee perenă. hipotensiv. fiind un bun vasodilatator. astmul. florile fiind roșii-violete. mintă. substanţe minerale. Sub formă de infuzie (ceai). Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. Mentolul și mentona. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. Prezentare. mentă. hipericină. Frunzele sunt opuse. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. chiar mlăștinoase. au culoare roz. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. cu frunzele dinţate și creţe. mintă de grădină. de relaxare. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. alungite și au un miros specific. ci și în industria farmaceutică.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Poate ajunge până la 1. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. în combaterea colicilor abdominali. fiind și un bun regulator al digestiei. Băile cu infuzie de izmă acţionează. sudorifice. fiind o plantă meliferă. Este utilizată și ca aromatic. Tulpina. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. expectorantă. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). totodată. în patru muchii. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. a cosmeticelor. diuretice. lacuri de pădure. este verde. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. totodată. compuși antibiotici. se cultivă.20 metri înălţime. mentonă. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. expectorant. Din punct de vedere medicinal. . antispasmodic. Substanţe active importante: ulei eteric.

se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Denumire populară: jep. în mod direct. aflându-se plasate în teci micuţe. Jneapănul înflorește în mai-iunie. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. În formă de ace. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). a terenurilor virane. Prin tradiţie. conurile tinere. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. această plantă este neramificată. În general. mai rar. La rupere. se folosește. dispuse solitar sau grupat. Euphorbia helioscopica. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. roz sau chiar albă. Prezentare. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. cum ar fi nervul sciatic. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. Prezentare. precum și ca diuretic. Preparată sub formă de decoct. însă. pistruii. Extern. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. tulpina fiind rotundă și subţire. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. ulei volatil. Denumiri populare: laptele cucului. Florile. cu o înălţime maximă de 4o cm. cum ar fi negii. Datorită toxicităţii sale. din mai și până în august. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. atunci când este înflorită. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. Substanţe active importante: ulei eteric. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. două câte două. și seminţele. Întrebuinţări. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). Face parte din familia pinaceelor. locale. aflate la subsuoara frunzelor. Înălţimea maximă – trei metri. Euphorbia seguieriana. Se prepară decoct. rășină. Euphorbia stepposa. În general. Are acţiune calmantă și antireumatică. Acest suc pătează pielea. înflorește intens. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. latex. ascendente. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. acest arbust are conuri. pecinginea. . local. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. a marginilor de cale ferată și de șosea. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. lipide. alior. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. dar mai ales în regiunile alpine. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. iar din rășină se produce terebentină. Face parte din familia euforbiaceelor. Are un rizom puternic. Întrebuinţări. dar și proteine. laptele secretat de plantă. tulpina secretă un suc lăptos. cu miros specific. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. Fiind conifer. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. Pentru aplicaţiile externe. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. Laptele câinelui este o plantă toxică. vârfurile acestora fiind.

reumatismelor. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. Acidul citric. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Lăcrimioara crește în flora spontană. Denumire populară: mărgăritar. flavonoide (în coaja de lămâie). convalotoxol. Denumiri populare: alămâi. Face parte din familia rutaceelor. gutei. Patria lui de origine este. Lăcrimioara este o plantă erbacee. în păduri. florile și frunzele. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. Fructul este o bacă. aritmie. infuzie. dar apare și în culturi. alcooli. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. glucide. antitermică. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. ulei volatil. identificată cu vitamina C. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. însă. sucuri. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. precum și în cea a parfumurilor. palpitaţii). Prezentare. uneori roze sau gălbui. În tutungerie. otitelor. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. citrol. pe pajiști. angină pectorală. Rizomul. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. vitaminele B1. litiaze. reglează și impulsionează metabolismul celular. afecţiunile hepatice și cele biliare. Rizomul său este foarte puternic. perenă. important în structura pulpei de lămâie. antimigrenoasă. Prezentare. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. rinitelor. împotriva bolilor infecţioase. . tinctură. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Citrus medica. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. India. Totodată. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. Cu lămâie se tratează. esenţe parfumate și carbonat de calciu. flebite. majalină. binecunoscuta lămâie. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. mai puţin în iulie. extracte. infuzie. Florile sunt albe. limonină. lămâia are un șir întreg de utilizări. B2. convalozidă. adesea având o culoare verde-închis. hemoragiilor nazale. în apoplexie și chiar epilepsie. PP și mai ales C. Întrebuinţări. în tufărișuri. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. groase și lucioase. Face parte din familia solanaceelor. chiar decisivă. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. câte două-trei la fiecare plantă. diabet. Și tot lămâia este. Ca plantă medicinală. Pentru terapii medicinale se prepară extract. acizi (în miezul de lămâie). Face parte din familia liliaceelor. în funcţionarea aparatului circulator. Din punct de vedere medicinal. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. Prezentare. în varice. având o mireasmă inegalabilă. în curele de slăbit. lipide. mai ales. Frunzele. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. Florile sunt albe. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. din care se prepară decoct. în zonele de deal și câmpie. sub formă de clopoţei. În stare proaspătă. protide. aftelor. astringentă.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. pulbere. asistolie. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. Substanţe active importante: ulei volatil. adesea. pectine. sinuzitelor. lămâia fiind un adevărat bactericid. saponină. acizi diverși. de asemenea. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. săruri minerale. Întrebuinţări. lămâia este antiseptică. cicatrizantă.

în cicatrizarea rănilor. florile fiind de culoare albă. Acest arbust face parte din familia compozitelor. de a igieniza sistemul circulator. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. vitamina C și o substanţă specifică. fiind de găsit în flora spontană. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. lemnul câinesc este folosit drept colorant. cumarină. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. Întrebuinţări. cicatrizante. a epilepsiei. de la câmpie până la munte. aflată în fructe. în digestie leneșă. extract apos. principii amare. flavone. tusea pe fond nervos și astmul. stomatitele. de a combate bronșitele. sunt grupate în inflorescenţe. fiind o plantă otrăvitoare. niște bobiţe roșii (bace). au formă de elipsă. Prezentare. până la intoxicaţii cu mercur. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. cu o ramificaţie foarte puternică. Substanţe active importante: solanină. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. mai ales în zonele cu tufărișuri. eucaliptol. antialgică. în lunile iunie și iulie. acizi. când este gustată. totodată. chiar celulita și bolile reumatismale. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. de o mare varietate. digestive. sunt crestate. tanin. poate deveni târâtoare. zaharuri. importante virtuţi medicinale. în ulceraţii ale pielii. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. Fructele. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . și în combaterea bolilor de piept. iar tulpina. tuse și chiar unele tumori. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. scoarţa. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. mici. solanidină. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. pentru uz medicinal. uneori. de asemenea. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. antiinflamatoare. Din acestea. lemnul lui Dumnezeu. de a reduce durerile și crizele de reumatism. peţiolate. Din acestea se prepară infuzie. acid dulcamaric. Întrebuinţări. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. Sunt indicate. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. de culoare violetă. în vindecarea rănilor vechi. tulichioară. În activităţile casnice sau industriale. din care se prepară infuzie. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. Frunzele. numită ligulină. astringentă. are un gust amărui. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. agăţătoare. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. Prezentare. frunzele. Coaja acestei plante este. zdrobite. Denumiri populare: lemn câinesc. Face parte din familia oleaceelor. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. iar frunzele. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. Denumiri populare: lemnuș. glucozide. este considerat ca fiind subarbust). Întrebuinţări. fructele. cireș de pădure. Substanţe active importante: siringină. la început. frunzele. cataplasme. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. Lăsniciorul crește în locurile umede. În practica medicinală se folosesc tulpinile. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. aftele. De asemenea. de exemplu). dar și hemoroizii. și un bun antiscorbutic. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. Este o plantă lemnoasă. Scoarţa de lemn câinesc are. precum și o substanţă specifică numită abrotină. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. mălin negru. Înflorește la începutul verii. se prepară decoct. Mirosul acestor flori este respingător. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. la rându-i. sunt otrăvitoare. pelin domnesc. decoct și tinctură. Florile. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. cununiţă.

acid glabric. rizomul. rareori și în iunie. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. diuretice. iar florile. diuretice. În mod obișnuit.70 stomacului. fiind o plantă perenă. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. Din punct de vedere medicinal. format din solzi groși. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. Prezentare. Tulpina este însoţită de două frunze. Leurda are virtuţi antiscorbutice. Aparţine familiei umbeliferelor. frunzele și . în locuri adăpostite și pustii. Crește în toate zonele României. în gastrite. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. o poţiune. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. Atenţie. sedative. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. În aplicaţii medicinale. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. antiinflamatoare. acid glicirhizinic. depurative. Întrebuinţări. Leurda înflorește în aprilie și mai. ale ficatului. Frunzele au formă de elipsă. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. iarbă tare. Substanţe active importante: zaharuri. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată.50 metri. Este foarte apreciat în bucătărie. considerată a fi forma cea mai eficientă. de asemenea. de culoare albastru-violet. bronșita. specific. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). manitol. au dimensiuni reduse. În general. amidon dulce (circa 30%). expectorante. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. calculii renali și biliari. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. Întrebuinţări. traheita. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Acţionează. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. după încheierea perioadei de vegetaţie. Denumire populară: iarbă dulce. Subarbust. în reglarea activităţii rinichiului. dar și sub formă de macerat. fiind crestate și consistente. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. Face parte din familia liliaceelor. a tractului gastro-intestinal și nu numai. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. mixtură sau pulbere. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. însă. Fructul este o capsulă. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. artrita. bilei și căilor urinare.50 metri. decoct. vitamine din grupa B. uneori au formă rombică. tonificatoare. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. Este recomandată în avitaminoze. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. rădăcină dulce. Prezentare. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. dar crește și în flora spontană. glicirizină. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. firuţă. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. asemănători căţeilor de usturoi. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. importante fiind. ulei rășinos (15%). lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. Prezentare. leurda are un bulb ovoidal. Denumire populară: usturoiţă. Concluzionând. cu o înălţime de până la 1. dismenoreea. În pământ. faringita. uneori chiar mai mult.

ci și pe cea a fagului. În scopuri medicinale. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. de hiperexcitabilitate. în tulburări stomacale și abdominale. Întrebuinţări. bronșitele. sedativ. Pentru uz medicinal se culege talul. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. precum și în reumatism și stări de agitaţie. devenind tradiţională pentru această industrie. sau sub formă de tincturi sau pulbere. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. sulf. dar și cu calităţi antimicrobiene. Metionina conţine. printre altele. Prezentare. în afecţiuni renale. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. Lobii sunt ca niște benzi înguste. spichinel. levănţică de grădină. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. regulator al tractului intestinal. carminative. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. de neliniște. Substanţe active importante: ulei volatil. Din florile de levănţică se face infuzie. Denumiri populare: levand. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. pentru infuzii. constipaţiile. terpinol (compusul cel mai important). care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. două boli grave: difteria și tuberculoza. Prezentare. pe căzături forestiere. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. geraniol. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. Levănţică este o plantă cultivată. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. Levănţica are tulpinile ramificate. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. linalol. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. pe lemne. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. acetat de linaloj. prezentându-se sub formă de tufe. cicatrizante. durerile menstruale. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. edemele cardiace. cumarină. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. Peltigera canina este un lichen. Întrebuinţare. Seamănă cu o tufă mai mică. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. aninului. depinde de anotimp. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. Prezentare. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. Întrebuinţări. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. Aparţine familiei labiatelor. în insomnii. vitamine. Întrebuinţări. Substanţe active importante: uleiuri eterice. în cefalee și migrene. Talul acestui lichen. acizi organici. Mai mult decât atât. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. putregaiuri. dar și uscat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. antispasmodice. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. poate inhiba. Contrar celor știute din medicina tradiţională. dezvoltă numeroși lobi. mesteacănului. plăcut mirositoare. . Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. precum și pe stânci sau pietre. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. săruri minerale. numită de specialiști nervaţiune. expectorant. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. traheitele. Frunzele sunt mărunte și înguste. carminativ. cum ar fi colicile abdominale la copii. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. În vârful ramurilor se află florile. edemele renale. utilizat în industria cosmetică.

atunci când se înţărcau copiii. erbacee. rareori fiind de culoare roz. Frunzele. au un peţiolul lung. Liliacul are și proprietăţi medicinale. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. de formă eliptică. calmante. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. În acest scop. cu o formă de elipsă. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. precum și extracte apoase sau fluide. Denumire populară: miruţă. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. în retenţii urinare. în reumatisme și răceli mari. Pentru uz medicinal se recoltează. decoct (din frunze). Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. Crește în tufișuri. acizi. perenă. dar mai ales ramurile tinere cu flori. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. Liliacul înflorește în luna mai. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. ușor îngroșate. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. Tot în medicina tradiţională. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. la eliminarea multor substanţe toxice. întreaga plantă. de la liliachiu la alb. alantoină. în cazuri de febră. Prezentare. Prezentare. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. Frunzele sunt păroase. Dezvoltă un rizom gros. în sălbăticie. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. Florile. din care se prepară infuzie sau comprese. Limba broaștei este o plantă de apă. Denumire populară: limbariţa. cu o înălţime de până la 70 cm. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Are o tulpină ramificată care. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. cenușie. în ameţeli și dureri de cap. de mici dimensiuni. extracte. liliacul este util și în cazuri de febră mare. precum și frunzele. au un gust deosebit. Prezentare. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. Din punct de vedere medicinal. mucilagii. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Tulpina. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. contribuind la detoxifierea organismului. substanţe minerale. Frunzele. ceva între măcriș și ștevie. în luna mai. este suculentă. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). calciu. se ramifică în partea superioară. peţiolate.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. au importanţă rizomii și rădăcinile. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. De asemenea. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. dezvoltată. decoct (din frunze). Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. Face parte din familia boraginaceelor. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. mai ales prin urină. se recoltează frunzele. combinaţii de ceaiuri. au culoare albă sau roz. chiar și în meandrele râurilor. în tulburări ale funcţionării inimii. Întrebuinţări. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). Întrebuinţări. Întrebuinţare. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. în afecţiuni pulmonare. Liliacul face parte din familia oleaceelor. iar tulpina exterioară este ramificată. În peisaj. . și pot fi folosite la salată. când apa devine stătătoare. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. Prezentare. antiseptice. Frunzele sunt ovale și au peţiol. iar florile au culoarea albastră.

Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. sub formă zdrobită și macerată. remineralizante. din care se prepară infuzie. la marginea pășunilor și a pădurilor. Denumiri populare: bumbac de câmp. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Prezentare. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. un medicament și un aliment. sunt grupate sub formă de ciorchini. Crește de-a lungul drumurilor. afecţiunilor cutanate (acnee. remarcată atât datorită florilor sale galbene. iod. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. decoct. Prezentare. căilor ferate. hemoroizilor. Întrebuinţări. laxative. furuncule). Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. fosfor în cantitate mare. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. remineralizant. fiind foarte hrănitoare. Întrebuinţări. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. limba mielului făcând din vin. Linariţa este o erbacee din flora spontană. rășini. cu adevărat. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. Se consumă . Are frunzele crestate. ficatului. rinichilor. Întrebuinţări. inișor. anemii. sodiu. cochlearină. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. la îmbunătăţirea vinului. săruri minerale. apoi flavonoide. Substanţe active importante: calciu. iar florile. infuzie. este fragedă. De altfel. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. Se prepară suc. vitamina C. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. stare generală proastă. fosfor. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. De asemenea. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. se poate utiliza întreaga parte aeriană. extract. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. a ficatului. Prezentare. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. sub formă de salată sau inclusă în salate. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Limba mielului este un puternic revitalizant. fortifiant. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. se recomandă utilizarea plantei. ale naturiștilor. Face parte din familia cruciferelor. ci și medicinală. de culoare albă. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. în locuri părăsite. precum și la stimularea activităţii plămânilor. dar mai ales vârfurile cu flori. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. Aparţine familiei scrofulariaceelor. bumbăcăriţă. acizi organici. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. Într-o oarecare măsură. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. deci. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. prin terenuri înţelenite. potasiu. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). sirop. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. alcaloizi.

în care se găsesc seminţele. terenurile abandonate. uneori și frunzele (pentru cataplasme). lintea germinată. pârloagele. celor care depun un efort mare. dar sunt reînnoite mereu. Fructele sunt niște capsule. astenicilor. mucilagii. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. amidon. Întrebuinţări. cu succes. Fiind un aliment energetic. săruri minerale. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. vitaminele A. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. Prezentare. Fructul este o capsulă ovoidă. florile fiind mari. roz. Denumiri populare: mac iepuresc. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. a tusei convulsive. loţiuni. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. folosite. mucilagii. B1. de altfel. Prezentare. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. dr. ușor albicioase. Din lumânărică se prepară infuzie. celuloză. Frunzele sale sunt mari. mai ales intelectual. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. cataplasme. din acestea se prepară cataplasme emoliente. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. violetă. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. fâneţele. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. bază a multor reţete foarte nutritive. lipean. Substanţe active importante: alcaloizi. Pentru uz medicinal. În terapiile naturiste se utilizează. B2 și C. În ceea. zaharuri (în cantitate semnificativă). macul cucului. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). Potrivit unei vechi practici de medicină populară. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. tanin. sodiu (în cantitate însemnată). mangan. albă. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. coada lupului. ce privește frunzele de lumânărică. și în industria farmaceutică. Întrebuinţări. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. proteine în proporţie de 24%. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. Substanţe active importante: saponină. Potrivit farm. alterne. Extern. . Verbascurn thapsiforme. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. lintea este recomandată celor care se refac după boală. uneori chiar o singură zi. pline cu seminţe de culoare neagră. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. Tulpinile sunt păroase. Intern. Aceste preparate facilitează expectoraţia. Ovidiu Bojor. Florile au petalele foarte mari. decorând pajiștile. Denumiri populare: coada boului. culturile de cereale. de culoare galbenă. decoct. lanceolate. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. ulei volatil. Aparţine familiei scrofulariaceelor.

opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. la combaterea ipohondriei. deși iniţial produc o stare de agitaţie. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. laringită acută. angine pectorale și în gripă. dar și din cojile uscate de mac de grădină. mai ales sub formă de decoct. utilizat în bolile de piept. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. totodată. Preparatele de mac de grădină. În mac se mai găsesc acidul lactic. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. Macul contribuie. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. așa cum s-a spus. practic. frunzele și. de pildă. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. deoarece pot apărea complicaţii grave. ca și macul de câmp. în limite normale. Denumiri populare: macul alb. din familiei papaveraceelor. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. tebaină. Fructul este o capsulă. în farmacie. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. Întrebuinţări. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. precum și ca plantă ornamentală. uneori fiind ramificată în partea superioară. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. dizenteria și chiar holera. siropuri. acidul acetic. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. Substanţe active importante: papaverină. a stărilor de melancolie. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). latexul. readucând. considerat a avea calităţi de excepţie. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. colecistului și uterului. Morfina este. Valoare medicinală au seminţele de mac. morfină. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. Morfina anulează. dintre care cel mai important este morfina. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. un latex. heroină. Din acest motiv. narcotină. Prezentare. având rol de calmare a durerilor. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. Codeina. Folosite fără măsură. Întreaga plantă conţine un suc lăptos.5 metri înălţime. mac. zaharuri. laudanină. se întrebuinţează împotriva tusei. de asemenea. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. stomacaie. uretrale. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. Tot cu mac se tratează diareile puternice. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. nechibzuit. roșu. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. la reducerea stărilor de anxietate. principala componentă a opiului. precum și ale vezicii. mai ales. a spasmelor. . De asemenea. Datorită numărului mare de substanţe toxice. La rândul său. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. Din opiu. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. procesul digestiv. roz. senzaţia de durere din sistemul nervos central. morfină. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. mai puţin cunoscute. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. pudră de opium. tinctură de opium. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. violet. De fapt. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. codeină. urmările pentru sănătate fiind foarte grave.

Malaiezia. prin urmare. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). În mod obișnuit. acid galic. mangoldul este o varietate de sfeclă. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. hemoroizi. Din acestea se prepară infuzie. în multe privinţe. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. mâncăruri naturiste. glucide. Are. săruri minerale. Prezentare. de asemenea. ceai brazilian. Întrebuinţări. taninuri. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. supe. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. cu peţiol puternic. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. seminţele. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. fiind. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. sodiu. cărnoase. Substanţe active importante: ulei volatil. precum și vârfurile tinere. Preparatul principal este un . florile. Face parte din familia anacardiaceelor. cu tot cu frunze. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. Substanţe active importante: vitamina C. Denumiri populare: ceai de Paraguay. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. vitamina C. Pentru uz medicinal. obţinută din frunze și scoarţă. lipide. originar din China. fructele crude. cu sparanghelul și conopida. yerba mate. Prezentare. inclusiv budinci și plăcinte. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Întrebuinţări. culoarea fiind gălbuie. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. Importanţă medicinală au frunzele de mate. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. mandarinul are și proprietăţi sedative. fosfor. Substanţe active importante: acizi organici. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. un anafrodiziac ușor. consistent. calciu. suculent. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. Florile sale sunt albicioase. glicozide. celuloză. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. Laos. foarte multe săruri minerale (potasiu. substanţe proteice. zaharuri.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Fructele crude sunt antiscorbutice. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. protide. înalt de trei-patru metri. Aparţine familiei chenopodiaceelor. În fapt. Mandarinul este un arbust cu flori albe. hemostatice. acesta semănând. decoct și suc. var. calciu. acizi și mai ales brom. Întrebuinţări. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. originar din America de Sud. antiseptice. aproape cărnoase. Mai nou. fosfor. datorită bromului. hemoragii. Poate atinge înălţimea de șase metri. ceaiul iezuiţilor. cărnos. În alimentaţie. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. laxative. Aceleași cu ale portocalului. dizenterie. de la mandarin se recoltează frunzele. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. fosfor. diuretice. vitamine. scoarţa. ondulate. fraged. potasiu. Principalul preparat este infuzia. roză sau albă. Este plăcut la gust. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. Spre deosebire de portocal. Prezentare. cicla. consistente. dar și medicinală. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. paradontoză. Valoare medicinală au și frunzele. cu frunze ovale. dar și în Vietnam. pericarpul și pulpa fructului. care sunt consistente. boli ale pielii . Mate este un arbust din familia ilicaceelor. frunzele de mangold pot înlocui spanacul.

Multă vreme. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. pectine. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. Între timp. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. Substanţe active importante: vitamine (B1.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. dar poate provoca și insomnie. Mazărea este. cacadâr. lecitină. în locuri expuse soarelui. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. obezitatea. în primul rând. lactonă. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. B2. Florile au culori diferite fiind. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. a calculozei renale. rug sălbatic. edemele. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. lemnoase și pline de ghimpi. microelemente. lipide. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. totodată. taninuri. mate devine toxic în doze mari. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. Denumiri populare: trandafir sălbatic. zaharuri. enterocolitelor. ca și în vechime. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. mai ales pentru ficat. vasodilatatoare. care se găsește în special în mazărea verde. cu peţiol subţire. de doi-trei metri. Prezentare. Ca vitalitate. P. de obicei. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. palpitaţii. dar foarte rezistent. acid malic. precum și împotriva viermilor intestinali. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. În ceea ce privește caracterul său energizant. teobromină. fosfor. Poate fi eficient în curele de slăbire. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. hidraţi de carbon. având. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. acid citric. roz. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. Crește intens. potasiu. antiinflamatoare. însă. Acest produs are acţiune tonică. și mai ales C). Acum. în dureri de cap. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. originară din Asia Centrală. ulei gras volatil. în dilatarea arterelor. Întrebuinţări. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. lucrurile s-au schimbat. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. zimţate. Contribuie la tratarea avitaminozelor. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. Întrebuinţări. un aliment foarte hrănitor. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. rareori roșii sau albe. este cultivată foarte mult. ce conţine seminţele. ci și în furajarea animalelor. e adevărat foarte nutritiv. acizi. fiind ușor de recunoscut. Face parte din familia leguminoaselor. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. . vanilină. fier. antihelmintică. o înălţime nu prea mare. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. și poate ajunge până la doi metri lungime. combătând celulita. Este utilizat. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. energetic și ușor digerabil. diuretică. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. răsură. dar și în oboseală fizică și nervoasă. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. de obicei galbene la maturitate. Mazărea este o erbacee anuală. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. cafeină (2 – 4%). Este un arbust puternic împământat. Măceșul crește de la câmpie până la munte. vitamine. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. agitaţie. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. Întrebuinţări. în cazuri de anemii. când are condiţii. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. Prezentare.

se recomandă a fi utilizată. motiv. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. măceșul se dovedește nu numai eficient. carminative. înaltă de maximum 60 cm. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. Denumiri populare: măcrișul caprei. antiscorbutică. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. De altfel. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. măcrișul are acţiune diuretică. cu un gust acru pronunţat. calmează spasmele . maghiranul face parte din familia labiatelor. totuși. Ca vermifug (antihelmintic). Prezentare. importantă este partea aeriană a măghiranului. în avitaminoze. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. Are un rizom dezvoltat și ramificat. mageran. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. mădiran. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. în reumatismul cronic degenerativ. sedative. Prezentare. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. având. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. acoperite cu perișori. au culoare albă sau roșie. se amestecă cu miere. Plantă de cultură. maioran.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. sporește aciditatea. această tulpină se lemnifică. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). însă. din acest. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. Din măghiran se face infuzie. Florile sunt mici și verzui. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. cu o dungă roșie. deci și în ţara noastră. La maturitate. dimensiuni mai reduse. De asemenea. Din punct de vedere medicinal. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Întrebuinţări. din acest motiv. Întrebuinţări. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. Crud sau sub formă de infuzie. diminuează colicile stomacale. Are frunzele mici. în gută. cu precauţie. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. curăţate de seminţe și peri. Măcrișul crește prin fâneţele. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. Prezentare. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). Denumiri populare: mărgăran. de formă ovală. Florile. în deranjamente intestinale. dar și plăcut la consum atunci când fructele. ulei volatil. Este utilizat și în hipocalcemie. liliachii sau albastre. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. uneori roșii. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Denumire populară: măcrișul mărunt. laxativă. depurativă. Întrebuinţări. Frunzele. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. Frunzele. Aparţinând familiei oxalidaceelor. foarte mici și ele. având culoarea verde. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. Florile sunt mici și albe. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. De origine mediteraneană. deal și zona subalpină. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. măcrișul este folosit și în bucătărie. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). Tulpina de măcriș este dreaptă. Poate ajunge până la un metru înălţime. preparând din el salate și suc. antiseptice.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

protide. De fapt. Are frunze liniare. antiasmatică. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. late. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. Merișorul crește în zona montană și este melifer. Denumiri populare: afin roșu. smârdar. Mătrăguna este o erbacee puternică. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. perenă. Prezentare. boala lui Parkinson. Contribuie. în principal. adică în condiţii de maximă securitate. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. mucilagii. precum și în oftalmologie. aspre pe partea inferioară. De aceea. Din frunze se prepară apa de melisă. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. Substanţe active importante: atropină. potolind durerile abdominale. niște bobiţe sferice. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. ci și în industria farmaceutică. în tufărișuri. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Întrebuinţări. beladonină – care sunt niște alcaloizi. Fructele sunt modeste. Ajunge până la 1. astmul bronșic. scopolamină. Boabele au formă rotundă. beladonă. foarte otrăvitori. Panicum miliaceum. Preparatul principal este infuzia. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. Substanţe active importante: ulei volatil. sunt comestibile. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Merișorul înflorește în mai și iunie. aminoacizi. Florile sale au culoare albă. doamna codrului. iar în interior sunt gălbui. având acţiune antispastică. Aparţine familiei solanaceelor. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. vasodilatantă. Boabele de mei au și valoare medicinală. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. în totalitatea ei. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. din care se fac mai multe preparate. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. Letaria italica. roșcate. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. negre. Florile sunt brune. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. în zone cu arbuști. vitamjna A. Preparatele de mătăciune acţionează. Face parte din familia rozaceelor. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. sub formă de bacă de culoare roșie. această plantă conţine. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. în cantitate mare. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. Mult timp. Utilizarea mătrăgunei. precum și celor suferinzi de inimă. Fructele. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. . Denumiri populare: cireașa lupului. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. Întrebuinţări. înflorite. substanţe amare. Datorită valorii sale nutritive. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. Prezentare. tanin. acid cafeic. alcaloizi. uneori roz-roșietică. doamnă mare.5 metri înălţime. înaltă de 1. ulcerul gastric și duodenal. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. fiind verzi în permanenţă.5 metri. Prezentare. violete. acid salicilic. lipide. Întrebuinţări. mai ales vârfurile tinere. de asemenea. rareori ovală și sunt mici. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. care sunt puternic toxici. în luminișuri.

. Coaja sa este albă. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. sub formă de decoct. frunzele tinere. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. cu miros plăcut. În afecţiunile renale. și flori mici. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). violete. Totodată. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. în dizolvarea calculilor renali. Importanţă medicinală au. acidul betulalbinic. Prezentare. Prezentare. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. De altfel. din care se prepară infuzie. însă. sunt romboidale sau triunghiulare. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. mesteacănul formează păduri uriașe. betulalbina. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. a n efritei cronice și a gutei. a acidului uric și ureei. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. Ceva mai nou. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. mastacin. Denumiri populare: scai de tufă mare. flavone. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. lucioase și subţiri. decoct. Compușii specifici sunt betulina. mai ales. mugurii. cu valoare forestieră. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. esenţe parfumate. ulei esenţial. De asemenea. Se prepară infuzie. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. taninuri. Substanţe active importante: hidrochinonă. este un remediu în bolile de piele. malic și benzoic. fiind un diuretic puternic. Substanţe active importante: saponine. în tratarea hipertensiunii arteriale. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. loţiuni și comprese. sirop diuretic. În România. În Rusia. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. se manifestă și ca un bun dezinfectant. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. De asemenea. ornamentală și medicinală. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. coaja și. Totodată. în cazul mesteacănului. Denumiri populare: măstacăn. săruri minerale. lemnul lui Avram. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). tanin. Familia de care aparţine – betulacee. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). în eliminarea pietrelor de la rinichi. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. precum și în industria cosmetică. Întrebuinţări. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. vitamina C. cum ar fi guta și reumatismul. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. care se recoltează primăvara. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. vin tonic și febrifug. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. extract fluid. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. numai de către specialiști. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. tinctură. vitamina C. ducând la înnoirea organismului. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. acid citric. a edemelor cardiace sau renale. Frunzele. Întrebuinţări. mixtură și un extract. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Gudronul. foliolele fiind lanceolate. Belarus și Finlanda. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. seva. Are frunze digitate.

Este. Întrebuinţări. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. cu tot cu fructele sale. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. . hidraţi de carbon. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. vermifuge. Acesta este indicat și în anemii. au proprietăţi diuretice. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. Bune pentru consum uman sunt. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. emoliente. acizi organici. afecţiuni. pe marginea drumurilor. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. cicatrizant. migdalele dulci. simptoame. potasiu. din familia boranginaceelor. emulșină. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. dar poate fi întâlnit și la noi. Fructul este o drupă. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. Aparţine familiei rozaceelor. în cosmetică și în farmacie. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. mielăreaua se folosește. Uneori. plămânărică. Mierea ursului este o erbacee perenă. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. redându-i. antidiareic. iar în ultima fază de dezvoltare. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. Tulpina este dreaptă și suculentă. Prezentare. în luminișuri. vitamina C. vitamine (mai ales A și B). Potrivit specialiștilor. inclusiv în plan psihic. în culturi din Dobrogea. ci și frunzele. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. Întrebuinţări. însă. Din acest motiv. Migdalul este un arbore mediteranean. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. de asemenea. fermenţi. Oltenia. cojile. în care se găsește sâmburele de migdal. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. reumatism. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). analgetic. amigdalină. de aceea. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. Banat. febrifuge. încât vechii evrei considerau acest arbore. De exemplu. Din acest motiv. Altfel. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. alantoină. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. Acţionează și asupra căilor respiratorii. Preparatele din frunze. Florile sunt roșii. chiar tuse convulsivă. reface echilibrele hormonale. bucuria de a trăi. florile. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. saponine. Aceste preparate. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. care nu pot fi consumate de oameni. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. a bronșitelor. cât și în afecţiuni renale. pentru liniștirea călugărilor. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. devin albastre. Prezentare. fiind utilizat în tratarea astmului. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. În general. Denumire populară: cuscrișor. după polenizare. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. pe fâneţe și pajiști. ca pe un dar al lui Dumnezeu. Substanţe active importante: acid salicic. calmante. săruri minerale. magneziu.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Amygdalus communis. Fructe foarte nutritive. Acest preparat are efect depurativ. ulcer gastric și duodenal. acid oleic. cu succes. din care se prepară infuzie și decoct. fiind revigorant și remineralizant. calciu.

sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. groase. chiar și la copii. soluţii pe bază de alcool. astringente. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. acid cafeic. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. saponozide. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. Prezentare. în migrene. formează niște panicule. ca plantă ornamentală. dar și în hemoragii interne. extracte. Din . Fructul de mirt este o nucă. Foarte hrănitoare. Mirtul este o plantă aromatică. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. în bolile căilor respiratorii. revitalizantă. soluţii uleioase. tinctură. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. polizaharide. utilizat. au devenit deja obișnuinţă. Întrebuinţări. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. dar și ca laxativ. Prezentare. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. sunt grupate. fiind cunoscut sub numele de mannă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. frumos mirositoare. Substanţe active importante: mirtol. ale căilor urinare și renale. printre care și mirtul. loţiuni și comprese. Se prepară – infuzie. Pentru a fi conservat. cu o rădăcină foarte puternică. și nici coaja. în inflamaţii interne. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. Surprinzător. Crește în sudul României. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. se usucă în condiţii naturale. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. albe și mirositoare. Substanţe active importante: manită. nici florile. proprietăţi antiseptice. reumatism. migdala este tonică. Florile sunt mici și au culoare albă. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. afecţiuni dermatologice. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. Prezentare. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. frasin negru. după întâlnirea sa cu europenii. rezină. Unii herbaliști consideră însă că. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. eucaliptol. de culoare albă. așa cum și roșia a fost folosită. pentru terapii medicinale. iar florile. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. remineralizantă. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. tanin. Frunzele mojdreanului sunt compuse. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. iar florile. parazitoze intestinale. frunzele uscate și rădăcina. fiind cultivat de foarte multă vreme. cărnoase. se pot utiliza toate părţile acestei plante. cineol. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. hemoroizi. prin tradiţie. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. rășină. La începuturi. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. Mirtul are frunze alungite. utilizate în gută. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. de asemenea. încă din Antichitate. Face parte din familia umbeliferelor. Mirtul are. Frunzele sunt penat-sectate. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. cumarină. Valoare medicinală are sucul. hemostatice. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Întrebuinţări. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. Denumiri populare: frasin de munte.

lesne și plăcut de consumat. analgezice. pentru mărirea acuităţii vizuale și. în hepatite. seminţele de morcov conţin ulei volatil. de culoare galbenă. hemostatice. Morcovul poate contribui. Denumire populară: moșmoană. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. în general. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. combătând gastritele. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. în mod semnificativ. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. Are acţiune și în reducerea glicemiei. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. depurativ și laxativ. Întrebuinţări. ulcerele. litiaza renală. Morcovul este și un detoxifiant activ. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. Morcovul sălbatic sub formă crudă. efecte vitaminizate și remineralizante. totodată. ramificată și acoperită de perișori. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. arsurilor. suculentă. antianemic. în icter. diuretic. dextroză. hidraţi de carbon. Prezentare. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. aici cunoscută sub numele de caroten). cât și formarea ridurilor. preparatele din morcov fiind și bactericide. De altfel. vitamina C. a petelor de pe piele. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. pectine. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. pectine. Are. Prezentare. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Uneori. bactericide. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. vermifuge. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. Moșmonul este un arbust originar din Persia. levuloză. pentru însănătoșirea ochiului. hemoragiile gastro-intestinale. B și C. Mai rar folosite. de subalimentaţie. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. rușinea fetei. ajuns în Europa în mod . săruri minerale. uleiuri volatile. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. Pentru terapii cu morcov. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. de orice fel. Denumiri populare: morcovul câmpului. eczemelor. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. de convalescenţă. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. de asemenea. precum și efectele pozitive în diabet. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. stimulatoare hepatice și renale. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. mai ales dacă este consumat crud. uneori florile și frunzele. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. artrita. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. degerăturilor. vitamine din grupul B. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. Cât despre utilizările sale externe. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. Face parte din familia umbeliferelor. ușor de preparat. morcovul. Întrebuinţări. a hemoglobinei. a ulceraţiilor. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. Substanţe active importante: vitaminele A.

Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. pectine. în boli articulare (reumatisme). agăţătoare. mușchi creţ. mure. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). de culoare neagră. în același timp. În mod curent. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. Mușchiul de munte este considerat un aliment. mucoasa intestinală. mușchiul poate fi brun. celuloză. Fructele se consumă ca atare. . Prezentare. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. dar pentru terapii se prepară și macerate. Murul aparţine familiei rozaceelor. Murul înflorește toată vara. Substanţe active importante: vitamina C. mur sălbatic. prin rariști și luminișuri de pădure. Întrebuinţări. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Moșmonul crește în flora spontană. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. Se întâlnește în flora spontană. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). uneori cu pete albicioase. făcânduse gargară. Substanţe active importante: lichenina. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Denumiri populare: mușchiul de piatră. Din acest motiv. subţire și spinoasă. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. În zona de prindere. moșmonul se și cultivă. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). Astfel. Denumiri populare: rug de mure. săruri minerale. ulei volatil. zaharuri. frunzele și seminţele. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. refăcându-se. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. Pe lângă aceste efecte. Aceste fructe sunt comestibile. infuzii. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. gastro-enterită). care sunt nu numai hrănitoare. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). colită. verde-brun. Datorită fructelor sale. de formă aproape sferică. dar și valorii medicinale. oxalic). Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. Florile au o frumoasă culoare albă. acizi (malic. în boli de piept. cenușiu-brun. Substanţe active importante: vitaminele B și C. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. tanin. acid cetraric. acizi. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. Frunzele sunt palmat-compuse. Florile sunt albe sau roz. legate de perioada din an în care se află. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. dar de cele mai multe ori târâtoare. fiind în același timp diuretice și revitalizante. Din mure se fac și siropuri. tanin. leucoree. mușchiul are o culoare roșietică. Se prepară decoct și extract fluid. precum și de locul în care se dezvoltă planta. Întrebuinţări. succinic. deranjamentele stomacale și intestinale majore. afecţiuni pulmonare. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Aparţine familiei rozaceelor. dinspre zona mediteraneană. Este un arbust cu tulpină lungă. salicilat de metil. de culoare brun-roșcată. Uneori se prepară și infuzie. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. dar și mugurii. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. Întrebuinţări. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. în gingivite. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. proteine. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Prezentare. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. ci și utile în tratarea bolilor de piept. pe stânci. din care se face infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. pulberi. Lobii sunt mari și au cili. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. antibiotice.

laringitelor. hemoroizi. bacteriostatic. stărilor gripale. . fiind. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. care se usucă. matricină. în gripă. În mod curent. Întrebuinţări. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. uneori. eczeme. sudorifice. amigdalitelor. romaniţă mare. substanţe amare. balonărilor. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. Aceste flori. capitulele având până la trei centimetri în diametru. a varicelor și hemoroizilor. fiind numit. cu petale albe. pruritului vulvar. analgezice. enterocolite. morună. mușeţelul are șase calităţi principale. dermatozelor inflamatorii. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. în amigdalite. ci „Bună ziua. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. regenerând-o și tonifiind-o. flavone. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. farmaceutică. răcelilor. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. precum și ale ficatului. conjunctivitei. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. Este antispastic. enterocolite). Fructul este o achenă. Mușeţelul este o plantă anuală. azulene. antiparazitare. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. colicilor. de rinichi. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. Deși este realmente valoros. astmului bronșic la copii. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. mușeţelul a devenit plantă de cultură. în mod obișnuit. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. emoliente. afte. inflamaţiilor vaginale. apar în lunile iunie și iulie. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. dezinfectant și anestezic. bolilor de ficat. colite. Ca plantă medicinală. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. sedative. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. Crește. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. cicatrizante. Totodată. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. Prezentare. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. răni vechi.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. ajungând până la 50 cm înălţime. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. ci și în cosmetică. camazulenă. cataplasme. antiseptic. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. inflamaţiilor hemoroidale. abceselor dentare. antispastice. antimicrobiene. Întrebuinţări. stomatitelor. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. carminative. Denumiri populare: romaniţă. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. acizi (printre care și acidul clorogenic). Totuși. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. Se prepară infuzie. dismenoreei. Face parte din familia compozitelor. Chamaemelum nobile. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. ulceraţii. colină. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. mușeţel prost. rinichiului și bilei. În combinaţie cu menta. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. azulenă. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. Prezentare. antiinflamator. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. pentru uz intern. de asemenea. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. Denumiri populare: romaniţoi. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. Substanţe active importante: ulei esenţial. enterite. specific. cumarină. afecţiuni cutanate. extracte. decoct. dar cu precădere în gastrite. romaniţă nobilă. arsuri. care asigură sănătate și curăţenie pielii.

sunt dispuse în formă de ciorchine. Florile sunt galbene.5 metri. Muștarul negru este o plantă anuală. florile sale fiind galbene. Prezentare. a unui aflux de sânge. iar seminţele. Substanţe active importante: sinigrină. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. Substanţe active importante. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. Tulpinile. după care. Rădăcina este pivotantă. Acţionează. numai în caz de nevoie. mirozină. cu succes. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. rapiţă albă. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. rapiţă de grădină. Pentru a putea fi înghiţite. Florile de mutătoare. Astfel. gripele. în lungime de trei-patru metri. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. se ameliorează sau se tratează răcelile. Denumiri populare: hardal. Aplicată pe piele. bronșitele. muștar de câmp. Prezentare. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. în funcţie de necesităţi. Apoi. Întrebuinţări. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. rotunde. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. printre altele. blocate sau cu funcţionare lentă. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. foarte vitală. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). înainte sau după perioada . mutătoare cu poame negre. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. Prezentare. mirozinat de potasiu. Mutătoarea este o plantă perenă. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. la locul afectat. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. muștar sălbatic. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. În aplicaţii medicinale. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. pe o durată de 7 – 8 zile. mirozinatul de potasiu. agăţătoare. se înghit seminţe întregi. mirozina. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. și în aplicaţii medicinale. inflamaţiile articulare. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. mascule și femele. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. Denumiri populare: muștar de grădină. Muștarul alb conţine. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. antimicrobiene. Se cultivă. câteva substanţe specifice: sinalbina. Se întâlnește în culturi. de asemenea. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. cicatrizante. Are și calităţi calmante. cura se reia. Bryonia dioica. cel mult două. se ajunge până la o lingură pe seară. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). Muștarul alb are tulpinile ramificate. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. se agaţă cu ajutorul cârceilor. înainte de culcare. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. din familia cruciferelor. Întrebuinţări. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. determinând aducerea. a reumatismului. care pot fi băi locale sau generale. sunt brun-roșietice sau cafenii. Face parte din familia cucurbitaceelor. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. Frunzele sunt palmat-lobate.

Planta crește în flora spontană. în tratamente homeopatice. Din acest motiv. cefaleelor. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). violacee sau roșcată. Tulpina de mutulică este dreaptă. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. Prezentare. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. extracte. cum ar fi brionina. răceli. rezine. în terapiile interne. compuși minerali. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. mai ales. Substanţe active importante: substanţe specifice. Nalba mare înflorește .5 metri. Substanţe active importante: atropină. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. pe locurile unde au fost păduri. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). Întrebuinţări. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. cataplasme. tuse convulsivă. acţionând în manieră radicală. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. coma și chiar moartea. ramificându-se în partea superioară. bogat în alcaloizi. Nalba mare este o plantă perenă. în ulcere ale pielii. fiind mult prea toxică. tincturi. Aparţine familiei solanaceelor. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. în păduri. putându-se ajunge la stări grave. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. ulcerelor cutanate. Mutătoarea este întrebuinţată. În orice caz. Mutulica este o erbacee de talie medie. sub supravegherea specialistului. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. congestii. Se găsește în flora spontană. Întrebuinţări. în tufărișuri. Rădăcina este rotundă și cenușie. în general în locuri umbroase și umede. Și tulpina și frunzele sunt păroase. Mutătoarea este o plantă toxică. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. cunoscută și sub numele de untul pământului. pneumonie. dacă în medicina tradiţională e. prea periculos pentru a folosi această plantă. apoi o enzimă. tanin. mixturi. brionidina. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. reumatismelor. În aplicaţii externe. din care se prepară decoct. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. Mai nou. Pentru uz intern. în general. Denumire populară: mătrăgună mică. dispepsii. producând disfuncţii. Prezentare. nalbă bună. vărsături). Mutulica este o plantă toxică. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. pulbere. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. erbacee. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. scopolamină. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. rădăcinile și chiar frunzele. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. gros și consistent și. Aceste flori apar primăvara. Face parte din familia malvaceelor. rășini. gutei. Denumiri populare: rujă. dizenterie. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. parazitoze intestinale. Frunzele au formă oval-alungită. în varice ulcerate. contuziilor. produse farmaceutice. în lunile aprilie și mai. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. uneori. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. cum ar fi paraliziile.

a durerilor de piept. Napul este digerat foarte bine. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. favorizând. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. mai ales. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. de obicei. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. Întrebuinţări. Au. de la roșu purpuriu la negru-violet. Substanţe active importante: vitaminele C. în primul rând. Extern se folosește ca emolient (refacerea. lipide. Întrebuinţări. antiinflamatoare. decoct. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). săruri minerale. iar din flori și frunze se fac cataplasme. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. aparţinând de familia cruciferelor. B1. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. determină expectoraţia. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. PP. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. mucilagii. nigra. pigmenţi antocianici. napobrassica. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . printre altele: asparagină. Aparţine familiei malvaceelor. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. neramificată. cinci luni pe an. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. valoroase fiind. var. lanceolate. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. betaină. laxative. Prezentare. totodată. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. până la înălţimea de trei metri. dar și florile și frunzele. pectine. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. păroasă. din iunie și până în octombrie. Substanţe active importante: mirtilină. de asemenea. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Tulpina ajunge. diuretice. Întrebuinţări. Din acest motiv. recondiţionarea tenului uscat). glucide. la maturitate. dar se prepară și cataplasme. netedă. Substanţe active importante. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. fiind dreaptă. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. zaharuri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. frunzele și seminţele. Din rădăcină se fac infuzii. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. alb-roză. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. coloranţii săi neavând efecte toxice. de asemenea. Brassica campestris. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. de formă aproape sferică. Denumire populară: curechi chinezesc. Este un aliment dietetic recunoscut. Denumire populară: nalba de grădină. Seminţele conţin un ulei comestibil. mucilagii. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. iar florile au culoare galbenă. proteine. Napul este o plantă erbacee bienală. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. dar se și macerează. Frunzele și florile conţin taninuri. sau al unor infecţii la nivelul pielii. sărăturoase. digestia celorlalte alimente. de mari dimensiuni. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. Ea conţine. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. uneori albă. celuloză. Nalba neagră este o plantă ornamentală. de asemenea. B2. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. taninuri. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. Prezentare. pe marginea apelor curgătoare. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. Frunzele sunt ascuţite. în afecţiuni ale rinichilor. Florile sunt. flavonoide. infuzie. tocmai din acest motiv. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. acizi uronici. În cazul unor afecţiuni dermatologice. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă.

Potrivit unor specialiști. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. Întrebuinţări. . Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. este indicat în astenii. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. acestea conţinând una sau două seminţe. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. zaharuri. Tulpina este dreaptă și păroasă. anemii. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. amestecat cu miere. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Prezentare. C. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. depurativă. PP). năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. remineralizant. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. vermifuge. Are asupra organismului acţiune tonică. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. Originară din Asia. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. printre care cea de iod. când planta este fragedă în întregul ei. Datorită calităţilor sale regeneratoare. antiinflamator. Contribuie la reechilibrarea organismului. ramificată. de epuizare. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. precum și în cazul răcelilor. în cure de primăvară. crudă. Substanţe active importante: săruri minerale. lipide. Năsturelul este un diuretic foarte activ. Tulpina năutului poate ajunge. arsenic. un bun antiseptic al căilor urinare. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. Întrebuinţări. vitaminele B și C. săruri minerale. totodată. Substanţe active importante: vitamina C. Are virtuţi energizante. din care se face ceai. Un pahar de suc de năsturel. B2. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. are și proprietăţi anticancerigene. în astenii. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. de aceea. se pare. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. Consumate. degerături). rareori albă. Năutul face parte din familia leguminoaselor. Florile năutului au culoare liliachie. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. Planta are un miros specific. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). antitoxic. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. oxid de fier. Prezentare. stomahice. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. săruri minerale. Datorită acestor calităţi. fiind. până la 60 cm înălţime. Prezentare. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. Năsturelul crește în apele curgătoare. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Denumire populară: cardamă. Frunzele sunt alterne. ci și medicinală. curăţându-l de toxine și. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. plus una terminală. boabele de năut provoacă diureză. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. În mod curent. tanin (în cantitate mare). Năpraznicul este revitalizant. Întrebuinţări. Datorită importanţei sale. fortifiantă. în perioada de maximă vegetaţie. În mod obișnuit. în nevralgii. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. Fructele au formă de păstăi. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. din care se prepară un suc sau se face salată. arsuri. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. amidon. Florile sunt de culoare roz-roșietică. și a altor tipuri de cancer. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice.

Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). Întrebuinţări. proaspete. plină cu seminţe negre. substanţe amare. și ritmul inimii. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. Potrivit tradiţiei. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. ulei volatil. iar frunzele. Negrilica crește atât în flora spontană. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. Întrebuinţări. Totuși. care este. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. mai ales în cele cu caracter spasmodic. însă. un ulei eteric. bine conturate. vitamina C. reducând. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. Denumire populară: iarbă de făcut copii. fiind aromate și având și un gust iute. Nucul este un arbore cultivat. Se utilizează. în pădurile de foioase. Aparţine familiei juglandaceelor. Aparţine familiei ranunculaceelor. Frunzele nucului. cunoscută ca plantă decorativă. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Prezentare. au formă penat-crestată. Florile. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. dar poate fi întâlnit și în amestec. acizi. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. Aparţine de familia ranunculaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. roz sau albă. Totuși. melantină. se recoltează. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Denumiri populare: cernușcă. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. uneori se recoltează și părţile aeriene. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). Scoarţa nucului este netedă. Frunzele sunt penat-compuse. Prezentare. apar pe tot parcursul verii. mult mai dezvoltate. Nucul înflorește în luna mai. Negrilica este o erbacee anuală. poţiune. coji și mâţișori: taninuri. Perioada de înflorire durează din mai până în august. Aceste flori. care se prelucrează. saponozidă. licoctonină). Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). flavone. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. prin urmare. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. mai ales în locuri însorite. în terapii medicinale. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. de culoare violet-albăstruie. uneori verzi spre albăstrui. Întrebuinţări. tanin. fiind folosită doar în alimentaţie. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Prezentare. fiind ramificată. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). decoct. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. de fapt. delzonină. cataplasme. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. prin urmare. vin tonic. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. prin semănături. vârfurile tinere cu tot cu flori. chimen negru. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. au valoare medicinală. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Tot în scopuri medicinale. Fructul este o capsulă. Florile acestei plante sunt albe. Substanţe active importante conţinute de frunze. . tanin. Tulpina este acoperită cu perișori. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. cât și în culturi. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. delfinină. de dimensiuni mici spre medii. și frunzele fragede sau cojile de nucă. Nucul este un arbore impunător. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare.

rahitism. cercetările au dovedit că acestea sunt. eficientă în vindecarea rănilor. la nevoie. adesea fiind vândut. diabet zaharat. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. Contribuie. Întrebuinţări. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. la tratarea unor boli de piele. Utilizări medicinale au rizomii. Florile sunt mari. Nufărul alb are importanţă economică. Se remarcă prin efectele sale astringente. din iunie și până în august. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . Aceste preparate sunt. dar și în alte ape stătătoare. Făina de rizom este folosită. povești. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. această plantă fiind folosită. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. b) aplicaţii externe – furunculoză. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. Nufărul alb este o plantă acvatică. Are un rizom gros. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. dar și florile – din care se face infuzie. diaree. Substanţe active importante: amidon. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. Din acest motiv. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. se face o infuzie. din frunze de nuc. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. Substanţe active importante. ca plantă decorativă. fiind utilizată în insomnii. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. tanin. pur și simplu. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. afecţiuni oculare. ulceraţii. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. prin macerare și în amestec cu vin roșu. Când timpul este frumos. fiind antidiareic. unde plutesc. Compusul specific este nufarina. ca talisman în călătoriile lungi. Prezentare. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). având utilizări în industria pielăriei. anxietate. acizi. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. leucoree. nufarină. dar și medicinală. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. antimicrobiene și cicatrizante. De asemenea. săruri minerale. De altfel. de asemenea. drept rădăcină a acestei plante. galbene și apar în perioada verii. de către comercianţii necinstiţi. tenuri grase. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. extract apos. eczeme. sub formă de cataplasme. Nufărul alb poate fi și cultivat. scrofuloză. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. antiinflamatoare. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. sau chiar elimină. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. Prin urmare. plasat în mâlul de pe fundul apei. folosiţi sub formă de cataplasme. rizomul se usucă și se macină. perenă. enterite acute. Prezentare. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. Aparţine familiei nimfaceelor. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. de asemenea. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). în vechime. De pildă. extract fluid. Întrebuinţări. Aparţine familiei nimfaceelor. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime).94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. care se pune la uscat și din care. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada.

Substanţe active importante: ulei volatil. calamină. în diverse afecţiuni epidemice. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. lipsă de poftă de mâncare. scrofuloza infantilă. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. Denumiri populare: spetează pestriţă. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. uneori roz sau albe. dar și în alimentaţie. ochii păsăruicii. dar și în Arabia. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. au și proprietăţi medicinale. prin mlaștini. ape curgătoare. calmuz. florile fiind mai ales albastre. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. un plus de frumuseţe și de prospeţime. fiind adusă în Europa în 1574. călin. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). după îmbăiere. Obligeana este o plantă de cultură. Înflorește din mai și până în iulie. lichior medicinal. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. De asemenea. analgezic. De exemplu. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. Are frunze păroase. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. Dezvoltă un rizom spongios și. stomahic. Întrebuinţări. Din acest motiv. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. Prezentare. fiind utilizat nu numai în India. ca plantă ornamentală. consistent. Se întâlnește și sub formă cultivată. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. a apei de gură. balonări abdominale. la parfumuri. decoct. De exemplu. fiind un preparat antispastic. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. pulbere. în forme eliptice sau lanceolate. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. pe lângă lacuri.5 metri înălţime. perenă. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. datorită proprietăţilor ei antiseptice. amidon în cantitate mare. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. provine din India. dar și în cea alimentară. glucozidă amară. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. Denumire populară: miozotis. Prezentare. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. Întrebuinţări. tinctură. Frunzele sunt foarte alungite. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. . iar florile au o culoare galben-verzuie. chiar liniare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. spetează tărcată. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. tonifiind și revigorând. acorelină. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. întreg organismul. pentru a căpăta. precum și în Grecia și Roma antică. pe lângă faptul că sunt foarte bune. Această plantă erbacee. cu un miros specific foarte puternic. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. Tulpina poate ajunge până la 1. având și proprietăţi calmante și relaxante. totuși. carminativ. de altfel. vitamina C. de culoare albă sau roz în interior. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. în mlaștini. dextrină.

Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. În condiţii de utilizare nesupravegheată. intestinale. glucozide. Își are originea în perimetrul Mediteranei. renale. fiind iubitoare de munte. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. determinând secreţii mărite de salivă. acid galacturonic.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. au valoare medicinală însemnată. galactoză. al inimii. întregul organism. iarba pisicii. florile fiind albastre. extract și un sirop contra tusei. cu o înălţime maximă de 30 cm. Rădăcina este fusiformă. culoarea acestora fiind roz sau albă. tulpina ramificată. gușa porumbelului. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. fiind crestate și ascuţite. Omagul este o plantă foarte toxică. pot înlocui tratamentele cu in. prin tradiţie. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. sciatica. inflamaţiile congestive acute. Are flori mici. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. arabinoză. bogat în substanţe nutritive. preparatele de odolean pot crea dependenţă. Rădăcinile. analgezice. În zona României apare doar sub formă cultivată. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. precum și dereglări fiziologice și de comportament. valerianat de metil. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Întrebuinţări. preparându-se tinctură. reumatismul. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. Frunzele au între cinci și șapte limburi. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. Substanţe active importante: valerianat de bornil. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. Substanţe active importante: xiloză. doi alcaloizi (colina și valeriana). laringitele. Face parte din familia plantaginaceelor. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . acizi izovalerianici. Este o plantă cu un rizom mare. Întrebuinţări. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. sedative ale omagului. în stări de agitaţie. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. eficient și repede. Sub formă de cataplasme. dar este și cultivată. dar. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. nevralgiile. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. din omag se utilizează rizomii și frunzele. Ceaiul de obligeană se folosește. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. macerat. Întrebuinţări. afecţiunile ochilor cauzate de frig. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. și în special rizomii de odolean. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. dar și de umezeală. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. diminuând aceste secreţii. dar și ca antispasmodic. pulbere de rădăcină. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. în mod obișnuit. extract moale. Prezentare. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. de bilă. formiat de bornil. guta. pilule. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. bronhice. Planta se poate găsi în flora spontană. În scopuri medicinale. grupate în inflorescenţe. din acest motiv. Denumiri populare: valeriană. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. Aparţine familiei ranunculaceelor. ulei volatil. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. anginele. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. Crește și în flora spontană. Frunzele sunt liniare. precum și transpiraţii intense. galbene sau violacee. în insomnii. Prezentare. Importante sunt și efectele descongestionante.

5 metri înălţime. Substanţe active importante: vitamine (B1. prin tradiţie. favorizează creșterea. însă. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. Astfel. Florile apar în iulie și august. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. îngroșări tuberculiforme. a alcoolului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. noduroasă – mai ales spre bază. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. B2. de la câmpie și până la munte. Întrebuinţări. liniare. Din acest motiv. cu muchii. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. Fructul de oreșniţă este o păstaie. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. Orezul este o graminee anuală. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. cilindrică. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. orzul este folosit la fabricarea berii. la rându-i. Denumiri populare: orz de primăvară. Deshidrataţi. Orzul este o plantă anuală. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. Prezentare. Tulpina plantei de orez este dreaptă. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. Are frunze aspre. Omagul atacă sistemul nervos central. Din rizom. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. În mod obișnuit. orezul este eficient. PP). caroten. . Este originară din Orient. aparţinătoare de familia leguminoaselor. mucilagii de orez. cu peri pe ele. orz de toamnă. Frunzele orezului sunt lungi. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. consumat și de oameni. fără perișori. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. Din punct de vedere medicinal. La o anumită înălţime de la sol. ceva mai mic însă decât spicul grâului. Fiind un aliment foarte hrănitor. Întrebuinţări. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. Tulpina. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. protide. Oreșniţa este o plantă perenă. precum și în unele afecţiuni dermatologice. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. De asemenea. B6. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. decoct cu tot cu orez. Prezentare. Din aceste motiv. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Florile au o culoare roșu intens. În medicina chinezească. se va face numai sub îndrumarea medicului. orice manipulare sau utilizare de omag. A. fiind în formă de ciorchine. în prezent crescând în flora spontană. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. combat asteniile. orezul potenţează activitatea rinichiului. de extracte sau preparate de omag. adică maximum 1. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. a surogatului de cafea. putând duce foarte repede la moarte. Prezentare. lipide. După cum se știe. această tulpină se ramifică. tuberculii și chiar rădăcinile. tanin. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. glucide. Substanţe active importante: mucilagii. 12 săruri minerale. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. Aparţine de familia gramineelor. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. Fructul de orez este o cariopsă. redându-i echilibrul.30 metri. orez fiert. Tot din orz se prepară și malţul. fiind melifere. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. mare iubitoare de umezeală. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. erbacee.

de la această plantă se recoltează rădăcinile. ramificată. scorbut. nervos. Pentru preparate medicinale se folosesc. și nu întâmplător. netedă. amidon. Preparatele din orz sunt laxative. Și nu degeaba. o poţiune diuretică. Din rădăcinile. cașete.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. administrându-se atât intern. Acest ceai este și un bun expectorant. gută. o băutură diuretică și sedativă. acid citric. Din orz se fac și fulgi. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. Se prepară decoct. totodată. Prezentare. Pentru uz medicinal. cardiac). florile și codiţele frunzelor. astenii nervoase. bătrânilor. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. la prepararea unor medicamente. celuloză. remineralizante. sălăștioară. dar mai ales rădăcinile. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. și ca un antiseptic al căilor urinare. lingoare. înaltă uneori peste 1. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. ulei gras. digestive. este recomandat copiilor. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. de ţap. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. onocerina. în mod frecvent.50 metri. răcoritoare. glucozide. Crește pe taluzul drumurilor. Prezentare. Florile. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. terciuri. care au un aspect păios. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. în enterite. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. lipide. protide. Malţul conţine enzime și vitamine. acţionând. icterul. pe terenuri accidentate și uscate. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. În mod obișnuit. vitaminele A. totodată. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. diarei. malţ. Denumiri populare: ovăz alb. omonina. zob. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. aftelor bucale. în reumatism. boabele de ovăz. cât și extern. în cistite și calculoză renală. Osul-iepurelui are un miros greu. săruri minerale. precum și în tratarea abceselor. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. tonice (hepatic. prin locuri virane. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. Se mai pot prepara: un extract apos. făină. Potrivit medicinii populare. în afecţiuni ale splinei. reumatismul. cu efect în tratamentul calculilor biliari. Denumiri populare: cașul iepurelui. apar în vârful ramurilor. maitină. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. foarte nutritive. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Aparţine familiei papilionaceelor. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. de culoare trandafirie. în edeme renale. Datorită acestor calităţi. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. din . vasoconstrictoare și. de aceea. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. a inflamaţiilor gâtului. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. Din punct de vedere medicinal. amigdalitelor. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. tanin. chiar diabet. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. Frunzele sunt trifoliene. B și C. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. stări febrile. Tulpina este dreaptă.

efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. lipsă de poftă de mâncare. Se mai numește și arborele de pepene. Prezentare. firește. Aparţine familiei caricaceelor. punând convalescenţii pe picioare. PP. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. A. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. un grup de șapte substanţe minerale. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. cum ar fi. Lesne de consumat. cunoscut sub numele de papaină. Este și cazul mâncării numite porridge. respiratorii (bronșite. glucide. consumaţi îndeosebi la micul dejun. Există reţete celebre pe bază de ovăz. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. tinctură și. umplută cu paie și pleavă de ovăz. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. De altfel. în gastrite și gastroenterite. însă. făină. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. protide. de pildă. Din acest motiv. fosfor. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. lecitină. chiar în boli grele. Întrebuinţări. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. saponine. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. digestive. grișul și arpacașul. chinuitoare. Datorită compoziţiei sale excepţionale. Practica a demonstrat că o saltea. macerat. un bun pansament pentru stomac. Întrebuinţări. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. D. săruri de calciu. fără nici o restricţie. are darul să alunge insomnia. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. totodată. hepatice. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. în anemii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Fructele. ușor digerabili. amidon. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. cu bune rezultate. vitaminele B1. astenii. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. pancreasului. ovăzul hrănește. frunzele. astm). împletiturile din paie de ovăz. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. B2. . hernia de disc. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. carotan. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. ulei. cum ar fi cele renale. de mari dimensiuni. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. coaja. cresc în partea superioară a tulpinii. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. rădăcina. Valoare medicinală au și seminţele. hipertensiune. pernele cu pleavă și paie de ovăz. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. fulgii de ovăz. întreţine și tonifică pielea. Deocamdată. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. fructele. în zona în care arborele începe să se ramifice. Cu acești fulgi. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. fiind. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. enzime.

aparţinând familiei rozaceelor. Legumă mai puţin cunoscută. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. Păpădia este o erbacee perenă. acid triterpenic. Substanţe active importante: proteine. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. păpălungă. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. cu frunze mici și flori albe. Păducelul este un arbust rămuros. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. fructele și. ghimpos. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. gustul fiind. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. uneori. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. Unele specii. mărăcine alb. pe dealuri. ulei volatil. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. mărăcine. Denumiri populare: lăptucă. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. de culoare albă sau gălbuie. ci și de seminţe. floarea turcului. Fructele de patison. ciorbe. formează la bază o rozetă de frunze. Întrebuinţări. Fructele au culoarea roșie. Tulpina. Crataegus laevigata. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. Acidul triterpenic din păducel este benefic. cafeic). mai ales pentru ornament. Se spune despre patison că are. celuloză. Întrebuinţări. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. acizi (clorogenic. au chiar înfăţișare de arbori. var. chifteluţe. glucozide. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. supe. steroli. Florile. vitamina C. rezultând un ceai medicinal valoros. glucidele fiind. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. toate fiind bine suportate de organism. la începuturi. au un parfum dulce. săruri minerale și celuloză. mălai moale. aproximativ același. Prezentare. care este foarte scurtă. Crataegus oxyacantha. în suferinţele cardiovasculare. potasiu. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. Rizomul păpădiei este vertical. Prezentare. Fructul de patison conţine oligoelemente. În mod obișnuit. cu înălţimea de până la opt metri. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. extract fluid. leonurină. însă. magneziu. De asemenea. gușa găinii. în primul rând. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. în aprilie-mai. în schimb. colină. atât în plan central. combate obezitatea. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. coaja ramurilor tinere. Cercetările sunt. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. vin medicinal. însă. patissoniana. trimetilamină. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. Prezentare. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. dar și mixturi. printre care se numără cele de salate. . deocamdată. Valoare medicinală are fructul. pe câmpuri. sunt un fel de mini-discuri. amidon. pe terenuri frământate. În mod frecvent. Totodată. cât și la nivel periferic. zinc. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. calciu. dimensiunile variind între trei și 12 cm.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. în cantitate redusă. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. fiind asemănător cu dovlecelul. Înflorește primăvara. Denumiri populare: gherghinar. păducelul regularizează circulaţia sângelui. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. tahicardiei. adică pe la marginea pădurilor. vârfurile cu frunze și flori. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Din păducel se fac infuzie și tinctură. în perdele vegetale de protecţie.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

vitaminele C. Inflorescenţa este o umbelă. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). în boli ale articulaţiilor. culoarea lor fiind alb-verzuie. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. infecţii. iar florile au culoare violet. cupru. peţiolate. dar nu de neglijat. lipide. cunoscută sub numele de vânătă. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. pătrunjelul. tulburări de nutriţie. peliniţă. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. Vânăta revigorează organismul. Denumiri populare: pelinaș. Pătrunjelul are efecte hipotensive. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). ulei volatil. colesterolul. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). mai ales pentru florile ei. Pătrunjelul. fiind un detoxifiant activ. Frunzele sunt mari și cărnoase. calciu. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. . în terapii împotriva furunculozei. gută. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. fiind un stimulent al multor funcţii importante. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. în locuri cu vegetaţie bogată. Substanţe active importante: glucozide. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. excitante. ulei esenţial. A. Polygonatum multiflorum. cărnoase și onctuoase. recomandate în dislipidemii. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. de asemenea. precum și în germenii de cartofi. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. fosfor. se poate sălbătici. Se folosește. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. sodiu. anxietate. Prezentare. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. reduse. purgativ. revigorante. ca și pentru alimentaţie. fier. Înflorește în lunile mai și iunie. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. umede. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. Pentru uz medicinal. Întrebuinţări. diabetul. Fructele se gătesc.20 metri înălţime. Are o rădăcina pivotantă. consistentă. sulf. aparţine familiei umbeliferelor.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. prin urmare. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. săruri minerale. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. Florile au aspect de tub. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. B. iarba fecioarelor. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. iod. e adevărat. Reglează activitatea ficatului. Fiind revulsiv. B2. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. B1. Prezentare. uneori îngroșată. Substanţe active importante: vitaminele A. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. Frunzele sunt penat-sectate. antibacterian. Valoare medicinală au fructul și frunzele. iar din frunze se prepară cataplasme. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. Plantă cultivată. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. brumată. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. acizi. antiinflamator. mangan. în păduri. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. un depurativ eficient și la îndemână. cu muchii. fibroasă. Este indicat în astenie. fiind. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Se folosesc și seminţele. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. lungă până la 30 cm. Întrebuinţări. reumatism. în tufărișuri. dar uneori este cultivată. o plantă bienală aromatică. Întrebuinţări. glucide. se recoltează frunzele și rădăcina. inclusiv cea digestivă. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. asemenea mărarului. a panariţiului. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. putând fi apoi îndepărtate fără durere. celulita. protide.

ceai. dar mai ales părţile tinere. acoperită cu peri. palmate. ulei volatil. Denumire populară: zemos. cantalup. bilă leneșă. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. constipaţii. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. Substanţe active importante: absintonă. specific. bostan galben. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. proprietăţi medicinale. flavone. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. Întreaga plantă are un miros puternic. reumatism. proaspete fiind. gastrite hipoacide. răni ulcerând. dar și extractele de seminţe. Pentru ceaiuri se folosesc. oarecum asemănător cu al dovleacului. tanin. C. B2 și C. este un bun agent revitalizant. sunt puternic crestate. cu origine exotică. lichior de pelin. ulei de pelin. a rinichiului și ficatului. hemoroizi. tinctură. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. frunzele. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. în seminţe – saponine. Preparatele de pelin sunt. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. Mai nou. cenuși. cu adevărat. în starea generală a organismului. anemie. Substanţe active importante: în pulpă – protide. pulbere. cum ar fi cele de gută. Întrebuinţări. Pulpa fructului. Poate ajunge la peste un metru înălţime. este cunoscut ca diuretic. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. săruri minerale. Valoare medicinală au fructele și seminţele. de uz intern. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. Provine din zonele tropicale ale Asiei. fiind o erbacee anuală. vin. În cazul pepenelui galben. zaharuri. cașete. Un miros și mai puternic au frunzele care. și au peri mici. Prezentare. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. spălături. rășini. laxativ și tonic al sistemului nervos. vitaminele A. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. Frunzele au formă palmată. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. B1. băi în cazul unor plăgi. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. cu flori pe ele. celuloză. săruri minerale. acizi organici. preparate pe bază de pelin. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. gastric și intestinal. pepenele galben are o tulpină târâtoare. De asemenea. valoare medicinală au fructul și seminţele. oligoelemente. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. a căilor renale și urinare. Își are originea în Africa de Sud. Întrebuinţări. B. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. Pepenele galben este un nutrient de sezon. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. această plantă având și calităţi depurative. Fructul. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. răni cu dificultăţi de vindecare. Prezentare. Întrebuinţări. în general. în nici o împrejurare. În mod curent. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. adesea. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. Denumiri populare: lubeniţă. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. oxiurază. pecingini. lipide. Substanţe active importante: vitaminele A. Frunzele. uneori albicios. protide. harbuz. Datorită compoziţiei sale ușoare. răni rebele). În privinţa utilizării curelor de pelin. sirop. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. anorexie. arsuri. este deosebit de plăcut la consum.

au culoare cafenie. Se prepară infuzie. al contuziilor și arsurilor. în flori. dilatând și tonifiind aceste traiecte. al anemicilor. micuţe. depurative. efecte având și în caz de tuse. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Are o frumoasă coroană piramidală. o curăţire a organismului. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. cataplasme. la o activitate normală. familiei pinaceelor (abietaceelor). Aparţine familiei rozaceelor. Totodată. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. dar și fructul și sâmburii. ce poate atinge 1. laxative. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. sirop. Conurile. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. În general. extract. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. cel mai utilizat preparat este infuzia. bine dezvoltată. dar ceva mai mari. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . Prezentare. dar au. decoct. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. cu sâmburii de migdale. Prunus persica. cât și pentru cei pletorici sau obezi. vitamine. Piersicul este originar din China. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. Acele de pin conţin pinosolvină. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. Sunt hrănitoare. enzime. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii).20 metri.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. în primul rând. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. frunze și sâmburi – ulei volatil. de circa șapte centimetri lungime. Frunzele au formă de ace. în afecţiuni ale articulaţiilor. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. amigdalină. se pare. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. din punct de vedere terapeutic. Aparţine. în tufărișuri și păduri tinere. În aplicaţii medicinale. Întrebuinţări. Numele îi vine însă de la Persia. Sub formă de cataplasme. acizi organici. totuși. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. printr-o cură susţinută. Decoctul de frunze este purgativ. în blocaje stomacale și intestinale. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. ulei volatil. asigurând. Piciorul lupului este o plantă perenă. Întrebuinţări. curăţindu-l și aducându-l. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. Sâmburii de piersică. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. florile fiind albe cu puncte roșii. Pinus sylvestris. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Frunzele piersicului au formă eliptică. decât cele de prun. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. decoct. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. Florile. fiind reprezentativ pentru această familie. Întrebuinţări. au o culoare roșu-carmin. Are un riz om scurt. diuretice. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. Este un diuretic rapid. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. unele asemănări. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. din care se prepară infuzie. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. hidraţi de carbon. firește. Este un arbore de mici dimensiuni. Prezentare. Valoare medicinală au. pe marginea apelor. în mlaștini. al convalescenţilor. rămân încă puţin cercetaţi. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. totodată. a vezicii urinare. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. florile și frunzele. Prezentare.

uleiul gras. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. Piretrul. piperul este. Se și cultivă. Este o specie iubitoare de umezeală. ușor cărnoase. printre care se află oleorezina. ca stimulator al imunităţii. hemoroizi. Piperul este tonic. Denumire populară: dintele dracului. august. Spre toamnă. În pământ. Prezentare. și în Orientul Mijlociu. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. hipertensiune arterială. Substanţe active importante: hiperină. Este folosit. iar fructele au forma unor boabe. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. depurativ. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). gripă. Florile se prezintă sub forma unor capitule. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. ca plantă medicinală. cu succes. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. ca plantă. dispuse în ciorchine. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. culoarea ei devine roșie. piperamide. Florile sunt mici și albe. cavicină. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). Condiment aproape indispensabil. originară din Croaţia. se întinde pe pământ. fiind ramificată. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. în Europa. Uleiul esenţial conţine poligonon. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). fiind întâlnit. Întrebuinţări. Tulpina. planta are un gust piperat. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Pyrethrum cinerariaefolium. ramnazină. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. de unde și numele de piper. relaxant. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. septembrie. o liană perenă. proteinele. un bun dezinfectant al căilor urinare. asemenea rugilor de mure. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. de asemenea. Prezentare. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. Diuretică. ulei volatil. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. piretrul are un rizom scurt și gros. Tulpina piperului este lungă și subţire. antiseptic. în culturi. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Se întrebuinţează. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. febră. persicarină. care se obţine din fructe coapte. fiind albe la exterior și galbene la interior. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. stimulative mai ales pentru bărbaţi. La rândul său. în locuri umede. Dacă nu are de ce să se prindă. ulei esenţial. de asemenea. circulaţie periferică redusă. Atunci când este în plină vegetaţie. de culoare neagră la maturitate. Crește în flora spontană. Prezentare. de culoare argintie spre verzui. Întrebuinţări. Piperul este o plantă puternic aromată. este o plantă perenă din familia compozitelor. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. Din loc în loc. dar și în tuse. dar necoapte și uscate. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. Piperul de baltă este o erbacee anuală. iar florile se grupează sub formă de spic. Este. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. având efecte medicinale indiscutabile. Ceva mai greu de produs este piperul alb. Frunzele sunt ascuţite. piperul este încă puţin utilizat. fiind utilizată în producerea insecticidelor. dar poate avea flori și mai târziu. .

de un verde închis. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. esteri. aceste fructe plesnesc. Florile sunt galben-verzui. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. naturiștii prepară decoct. evoluţii remineralizante. sunt ovale și ușor lanceolate. o nouă plantă. zaharuri. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. saponine. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. acesta din urmă având și calităţi medicinale. păroase și. Ceaiurile de pir sunt laxative. fiind recomandate diabeticilor. Frunzele pirului sunt liniare. implacabil. o valoroasă plantă medicinală. precum și a râiei și păduchilor laţi. Atunci când ajung la maturitate. cu peţiol lung. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. antimicrobiană. Pirul. Tulpina este consistentă. la rându-le. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. febrifugă. Întrebuinţări. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. În urma tratamentului cu pir se remarcă. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). datorită rădăcinilor sale. Plesnitoarea este o erbacee anuală. Multă vreme. Denumire populară: castravete sălbatic. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. de asemenea. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. săruri de potasiu. din rizomi de pir se fac siropuri. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. răgălie. va da noi tulpini sau chiar plante separate. ceaiuri și chiar infuzie. Substanţe active importante: ulei volatil.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. plesnitoarea înflorind toată vara. din care se extrage sucul. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. Denumiri populare: chir. mai nou punându-se accentul pe decoct. de la specia de plop negru se recoltează . este. extract. până la un metru. din rădăcinile sale va răsări. Prezentare. Prin urmare. Pirul. dacă este tăiat. bronșite. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. un înlocuitor de cafea. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. cărnoase. grâul mâţii. Denumire populară: plop plutaș. foarte mici. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. mai ales la nivelul sistemului osos. Tulpina sa este dreaptă și puternică. boli de rinichi. în stomacul animalelor. detoxifiantă. la fel ca tulpina. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. aspre. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. în schimb. ce se formează în perioada rece. amidon. Florile au formă de amenţi (mâţișori). gume.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. vitaminele A și B. Face parte din familia cucurbitaceelor. gută. grupate în spice. păroase. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. Din acești rizomi. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). în industria alimentară. bere. Florile sunt galben-verzui. cinerine. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. aparţinător familiei gramineelor. Foarte rezistent este și rizomul care. Prezentare. pe litoralul Mării Negre. Prezentare. Poate ajunge până la 1. Întrebuinţări. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. de asemenea. acid salicilic. este o plantă foarte puternică. Coaja este cenușie-argintie. consistente. numită hidropizie. În combinaţie cu alte plante medicinale. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. răceli. De pildă. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. iar frunzele.

și au formă de rinichi. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). unguent. pe soluri bogate în calcar. asarita. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. erupţiile cutanate. extract moale. crisina. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. suc de plantă. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. pulbere de rizomi. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. Primele flori de podbal apar foarte devreme. flebita. în șanţuri. de mici dimensiuni. silicoza. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. numeroase săruri minerale. antiseptice. inflamaţii ale căilor respiratorii. substanţe albuminoide și bactericide. mult înaintea frunzelor. de aceea. compusul specific fiind tusilagina. a hemoroizilor. ulei volatil. antiinflamatoare. Frunzele sunt mari. limba vecinului. sub formă de băi și împachetări. florile având culoarea galbenă. Produce strănut. Substanţe active importante: uleiul eteric. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. În vârful tulpinii se află floarea. sirop expectorant. Plopul este. acute sau cronice. Se folosește și în caz de sciatică. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. asarona. expectorante. adică mugurii. tulburările digestive ușoare. Substanţe active importante: glucozizi. de culoare grena. Laringita. De reţinut. Se obţin și alte preparate: tinctură. a bolilor de rinichi și arsurilor. nevralgii. Prezentare. în bolile respiratorii. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. taninuri. macerat. diuretice. relaxând și igienizând zona pulmonară. Întrebuinţări. Asarona este o substanţă toxică și. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. sirop. expectorant (puternic). antiseptic și antispastic. Pochivnicul este vomitiv. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. în surpături. Pochivnicul este o erbacee perenă. macerat. Podbalul înflorește toată primăvara. în primul rând. Întrebuinţări. Rizomul acestei plante este târâtor. dischinezia biliară. din familia aristolochiaceelor. tanin. a astmului. salicina. deci. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. cenușoară. Denumiri populare: popâlnic. dextrină. traheita. din care se prepară o infuzie. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. De asemenea. Prezentare. se obţin sirop. . iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. totodată. piperul lupului. rizomul se macină și se obţine o pulbere. necesară preparării unei infuzii. în tuse convulsivă. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. în număr de două. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. frunzele și rizomul. Denumiri populare: brusturel. pe malul râurilor. Amestecate cu tutun. purgativ și expectorant. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Pochivnicul crește în locuri umede. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. Substanţe active importante: inulină. Întrebuinţări. În anumite condiţii. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. decoct. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. faptul că podbalul este eficient. steroli.

acizi organici. Portocalul este o plantă de climă blândă. în culoare albastru-brumat. în formă de elipsă. Prezentare. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. în tufărișuri. împărţite în trei lobi. ușor cerate. preferând terenurile calcaroase. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. acoperită de perișori. Frunzele sale. Face parte din familia ranunculaceelor. În tradiţia populară. uneori mai mult. cu succes. cu petale mari. având. săruri minerale. Aparţine familiei rozaceelor. Florile. Porumbarul crește la marginea pădurilor. pe fâneţe. Prezentare. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. Tulpina este foarte ramificată. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. în jur de patru-șase metri. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. în fructe – zaharuri. Substanţe active importante: anemonină. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. mici. Din frunze. prin poiene. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. florile fiind albastre. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. această plantă poate fi toxică. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. camferină. boli de rinichi. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. fructele. în afecţiuni ale vezicii urinare. stomatite. florile. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. încă înainte de a înfrunzi. obezitate. pe terenuri accidentate. în afecţiuni pe fond nervos. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Preparatele pe bază de frunze. Fructele. corcodel. sunt bune de cules toamna. febră. Frunzele. zaharuri. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. stări de agitaţie ușoară. sedative. rămân verzi și în anotimpul rece. taninuri. poţiuni. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. Este un arbore cu înălţime redusă. în frunze – hesperidă. chiar montane. cărnoase. Denumire populară: trei răi. săruri minerale. care înflorește primăvara de timpuriu. Atât din flori. Prezentare. rotunde. vitamine (mai ales vitamina C). Din coajă și frunze se obţine un decoct. laxative. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . depurative. iar pulpa fructului se consumă ca atare. acizi organici. soluţii apoase. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. Denumiri populare: spin. diuretice și antidiareice. au marginea ușor crestată. pulpa fructului și coaja acestuia. deranjamente stomacale. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. proteine. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. flori și coaja fructului se prepară infuzie. Frunzele portocalului sunt mici. reprezentativ pentru zona mediteraneană. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. fiind folosite. scorombar. în mod obișnuit. fiind. guta. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. Datorită compușilor săi. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. artrita. de unde și numele de hepatica. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. fiind ceva mai mici. săruri minerale. flori și coajă de portocală sunt indicate. gingivite. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. spasme. cu precădere. vitamina C (în cantitate mare). alături de lămâi. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. Portocalul face parte din familia rutaceelor.

saponine. decongestiv. prin fermentare și distilare. Face parte din familia rozaceelor. mai harnică. prazul are un bulb. păpușoi. oligoelemente. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. Denumire populară: perj. Pentru uz medicinal se prepară sirop. formată din frunze răsucite. tulburări de menstruaţie. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. B2. Prezentare. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. săruri minerale. cardiace. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. Substanţe active importante: proteine. remarcându-se prin tulpina sa groasă. Frunzele sunt eliptice. mucilagii. este floarea masculină. calmant. metrite. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. PP. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. bioxid de siliciu. substanţe grase. abcese. Prezentare. Prezentare. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. acţionând și în afecţiunile reumatice. adică face bila mai activă. manită. Prazul este o plantă bienală. apar în aprilie. suculentă. Pentru consum alimentar. acizi. Denumiri populare: cucuruz. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. pulmonare. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Aceste terminaţii lungi. tuse. o băutură alcoolică. Aparent atât de neînsemnată. În pământ. zaharuri. cistită. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. pur și simplu. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. dischinezie biliară. Floarea femelă este știuletele. Întrebuinţări. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. un adevărat fruct minune. Înflorește în lunile iunie. asemenea mărului. E și K. iulie sau chiar august. albe sau alb-verzui. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. sudorifică. Originea prazului este în zona Mediteranei. decoct. Mierea de prun este un adevărat medicament. expectorant. gută. diuretic. Din punct de vedere medicinal. având și . prazul are și virtuţi cosmetice. bătături. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. cu marginile fin crestate. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. și ca un bun pansament digestiv. Florile. metroragii. fiind căutate de albine. sedativă. vitaminele B1. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. ca aliment. antiseptic. săruri de potasiu și calciu. Mai mult decât atât. Pentru terapii. Substanţe active importante. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. pruna fiind.50 metri. ramificată. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. fragedă. caroten. care are niște terminaţii lungi. hemostatică. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. înaltă până la 40 – 50 cm. faringită. vitaminele C. de asemenea. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. celuloză. reumatism. calculoză renală. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. Floarea din vârful porumbului. De asemenea. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. vitamina C. Poate atinge o înălţime de 2. Prazul este laxativ. Întrebuinţări. macerat. ulei volatil.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. Frunzele sunt lungilanceolate.

numai frunzele. Se prepară decoct. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). fructul fiind o capsulă. Preparatele medicinale. Întrebuinţări.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. acid salicilic (salicilină). celuloză. reumatismul. prunele conţin. în preajma apelor. frunzele. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. Crește și în flora spontană. cu mici crestături pe margine. Valoare medicinală au și frunzele. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). Denumire populară: pufuliţa păroasă. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. Din frunze și coajă se prepară decoct. iar din celelalte se poate obţine infuzie. celor care au imunitatea slăbită. reconfortante pentru întregul organism. Răchita roșie crește în locuri umede. sunt. mai ales în zonele de deal și submontane. acizi organici. suc. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. aurii. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. în perioada de la mijlocul primăverii. mucilagii. pectine. zaharuri și hidraţi de carbon. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. Uscate. pulbere din scoarţă. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. macerat. precum și florile (mâţișorii). Prezentare. tanin. adică banalele prune. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. unde există mari livezi. Face parte din familia salicaceelor. în lunci și zăvoaie. mucilagii. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. infuzie. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. având. dar se și poate cultiva. vitamine. deci când planta este plină de sevă. obezitatea. Frunzele acestei plante sunt mari. prin pădurile de deal și câmpie. Răchita roșie se găsește în flora spontană. Fructele. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. pe malul apelor curgătoare. laxative. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. ateroscleroza. Întrebuinţări. dar și uscate. de culoare roșie. specialiștii recomandă cure de prune. precum și în gastrite. a splinei. coaja. convalescenţilor. mari. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. petalele având circa doi cm lungime. cât și pentru rinichi. totodată. în cantitate mare. macerate. fiind recomandate în boli grele. Potrivit unor specialiști. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. macerat. Răchita roșie este un arbore pitic. roșioară. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. decoct. au culori diverse. miezul sâmburelui. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. caroten. Florile. astenicilor. având efecte depurative atât pentru ficat. . uneori. însă. Denumire populară: răchită. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. Frunzele sunt lanceolate. glucozide. mai ales de pe ramurile tinere. și proprietăţi diuretice. anemicilor. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). Substanţe active importante: hidraţi de carbon. sau chiar o tufă mai dezvoltată. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. extracte. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). petalele florilor. Substanţe active importante: flavone. a rinichiului. Substanţe active importante: ulei volatil. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. de asemenea. Prezentare. dar și pe locuri pietroase. decongestive.

uneori fiind aproape albe. rănile greu vindecabile. reventul apare numai sub formă cultivată. care se recoltează în luna mai. cicatrizantă. extract. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. Trăiește circa 10 ani și este . efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. Răchita roșie este hemostatică. fiind socotită ca un fel de chinină. glucozide. Rheum palmatum. revitalizându-l și echilibrându-l. fiind o meliferă cunoscută. inclusiv rizomul. antidiareică. Are un rizom lemnificat.50 metri. Își are originea în Asia. guta. tulpină puternică. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. insomniile. Planta este mult căutată de albine. Crește în locuri umede. nevralgiile. Înălţimea sa. de cele mai multe ori grupate. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. febra. ulceraţiile pielii. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). În anumite zone ale României. un extract. în terenuri accidentate cu umezeală multă. Datorită compușilor din coaja ei. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. Prezentare. cicatrizante. ca depurativ general. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. Prezentare. asigurând o primenire a organismului. gripele. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. într-o inflorescenţă sub formă de spic. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. Răculeţul se folosește. în asemenea caz. este impresionantă – peste 2. vârfurile tinere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. pentru salate. un vin medicinal. virozele. De asemenea. și se află la subsuoara frunzelor. rabarbură. pentru proprietăţile sale medicinale. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. făină. Întrebuinţări. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. de obicei. Întrebuinţări. în locurile unde crește și răchita roșie. precum și în septembrie. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. Răculeţul este o erbacee târâtoare. pe marginea apelor. muchiată. în mlaștini. Aparţine familiei poligonaceelor. Partea medicinală a plantei este rizomul. prin urmare. Prezentare. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. lemnușcă. Aceste două specii se găsesc. amidon și foarte mult tanin. În România. analgezică. perenă. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. deja adoptate și de naturiști. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. derivaţi flavonici. celebră fiind. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. Florile au culori roșu-violet sau roz. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. răchitanul este o specie de erbacee perenă. hemoragiile hemoroidale. astringentă. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. stările depresive. Denumire populară: rubarbă. din care se prepară infuzie. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. Aparţinând familiei litraceelor. decoct. hemostatice. În general. Substanţe active importante: acizi. Rizomul este gros și bine dezvoltat. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. colină. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. ulcere. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. hemoragii gastro-intestinale. ca erbacee. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. în schimb.

vitaminele A. cum ar fi impotenţa. ulei volatil. Este vorba. Denumire populară: căpușă. emodină. iar florile. în luna iunie.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. gută. stomacul leneș. microelemente. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. citric. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. B1. Întrebuinţări. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. Fructul. precum și o substanţă specifică numită reină. frunzele – când sunt tinere și mici. dar și cu multă precauţie. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. puternică. tuse. astm bronșic. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. în mod obișnuit. foarte rar. rafanol. sub formă de capsulă cu ghimpi. dar și un remediu în multe afecţiuni. proteine. în mod curent. hidraţi de carbon. microelemente. crizofaneină. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Raphanus niger (ridichea neagră). din care se prepară o pulbere. neagră. Tulpina este cilindrică. Prezentare. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. paraziţii intestinali. Ricinul are. aceștia fiind principalul agent laxativ. valoare ornamentală și medicinală. rinichilor. Preparatele de ridiche contribuie. Ricinul este o plantă erbacee. din care se prepară suc. Fructul de revent este o nuculă. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. Întrebuinţări. De altfel. vitamina C. roșie sau albă. lipsa de poftă de viaţă. formează un panicul și au culoarea purpurie. B2. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. Face parte din familia euforbiaceelor. oxalic. reocrisină). Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. Întrebuinţări. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. și în alimentaţia din zilele noastre. violete. Prezentare. care aglutinează globulele din sânge. iar florile apar grupate. B2 și C. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală.50 metri înălţime. Reventul conţine vitaminele B1. fiscion. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. goală pe dinăuntru. roșii. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. acizi organici. fiind un adevărat agent revulsiv. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. . tanin. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. cu o înălţime de până la doi metri. mai ales. dar care se dă și prin răzătoare. de asemenea. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. printre care hidropizia. cele bazale având chiar și un metru lungime. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. Folosită. Frunzele sunt palmatlobate. peţiolul fiind lung și puternic. indigestia. despre ridichea neagră. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. care apar la începutul verii. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. cu peţiolul lung. dischinezie. dezvoltate. la buna funcţionare a ficatului. Combinate cu miere. conţine seminţe bogate în ulei. Are o rădăcină pivotantă. utilizat în aplicaţii locale. tocoferol. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. sirop. lactic. reumatisme. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. acid malic. tusea. bilei. proteine. Ridichea este o erbacee bienală. ulei volatil. anuală. Substanţe active importante. lipsa poftei de mâncare. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. Reventul are un rizom bogat. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). dizenteria. alungită sau sferică. colecist. vitamine. Originar din Af rica.

biliară și renală. Întrebuinţări. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. fiind deosebit de frumoase. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Fructul său este original ca structură. conicină. Rodul pământului este o erbacee perenă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. în număr mare. Prezentare. prin culturile de grâu. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. acid citric. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. Ușor de găsit în zona mediteraneană. decoct. dizenterie. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. Bine mărunţiţi sau maceraţi. . iar fructele se consumă ca atare. în zone umbroase și umede. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. groase. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. Denumire populară: calendarul codrului. fiind indicate în astenii. tanin. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). Din acest motiv. la cicatrizarea rănilor. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. Arum orientale. lucioase. au culoarea roșie. însă. cu peţiolul lung. epuizare. Florile. pentru preparate medicinale. Sunt. Se prepară pulbere. Datorită conţinutului de aroină și conicină. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. care se recoltează primăvara foarte devreme. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. Își are originea în Persia și Mesopotamia. Unii specialiști recomandă. Întrebuinţări. adesea. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. dar mai puţin pronunţate. Carex arenaria. la oprirea hemoragiilor. minerale. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. Frunzele sunt mari. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. Consumate ca aliment. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. puternic clorofilate. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. lanceolate. tăiate felii sau rase. Rodul pământului crește prin păduri. de formă cilindrică. De altfel. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. seminţele. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). în dreptul ficatului. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. mai și iunie. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). rareori de formă ovoidală. lipsa de poftă de viaţă. amidon. unele greu de remediat. celuloză. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. Seminţele se pisează. substanţe grase. fructele. bobocii florali. cum ar fi ulcerele cutanate. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. tanin. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. a blocajelor intestinale. acizi. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. cele hepatică. diaree. pectine. infuzie. glucozide. și fructul bine maturizat. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. Contribuie la revigorarea organismului. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. Prezentare. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. muciiagii. de asemenea.

lucidină. citroneol. tanin. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. extracte. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Tulpina are muchii și se ramifică. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. boli ale pielii. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. antiemetică. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. diuretice și sudorifice. include rogozul în categoria plantelor medicinale. în boli ale articulaţiilor. iar tulpina. anemie.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Totuși. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. fiind util. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. Din punct de vedere medicinal. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. decoct. rogozul are proprietăţi depurative. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. tanin. busuiocul stupului. Potrivit lui Valnet. Crește pretutindeni în flora spontană din România. se vopseau textilele. pe taluzurile drumurilor. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. tinctură. în zonele de câmpie și deal. care are culoare roșie. roiba intensifică activitatea bilei. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. Totodată. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. din care se prepară infuzie. roiște. și rizomul. Această plantă crește pe pârloage. antiseptică și cicatrizantă. Rizomul său este mediu dezvoltat. Mai mult decât atât. marele specialist francez Jean Valnet. în pământuri înţelenite. Roiniţa înflorește toată vara. coleretică. valoroase sunt frunzele. Denumiri populare: iarba roiului. Florile formează o inflorescenţă. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. Din acestea se prepară infuzie. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. lipsă de poftă de mâncare. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. a medicului. În general. Aparţine familiei rubiaceelor. Se administrează intern. pe marginea terenurilor cultivate. uneori numai florile. Florile. preferând locurile uscate și adăpostite. mai ales a lucidinei. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Întrebuinţări. rahitism. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. Din punct de vedere medicinal. antidiareică. o plantă din familia ciperaceelor. pe pajiști. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. Denumiri populare: iarba de vopsea. carminativă. sub formă de fiertură (decoct). reumatisme. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. ajungând până la 80 cm înălţime. garanţa. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. citrol. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. pe marginea drumurilor. este o erbacee iubitoare de umezeală. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. și mai ales fără supraveghere. pulbere. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. este lemnificat. aparţinând familiei labiatelor. Rogozul. Utilizarea lor timp îndelungat. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). antispastică. altădată. în luminișuri. mărunte. sedativă. are patru muchii. principii amare. de culoare brun-gălbuie. Substanţe active importante: ulei volatil. Intern. camfor. Prezentare. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. Este bacteriostatică. suc. Întrebuinţări. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. Prezentare. Datorită compușilor săi foarte activi. pe fâneţe și poieni. poate duce la grave probleme de sănătate. uneori neagră. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. spasme și colici pe traiectul gastro- . purpurină. În acest sens. vârfurile tinere cu frunze și flori. Rizomul. stomahică. alizarină. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. Frunzele au formă ovală și sunt păroase.

au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. de asemenea. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. valoroasă este întreaga plantă. mai ales prin faptul că este carnivoră. Are influenţă. în păduri. compuși săi fiind toxici. Substanţe active importante: chelidonina. pierderile scurte de conștiinţă. printre altele. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. puternice. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. suc. Extern. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. vomă. mezelurile. în tratarea tusei spastice. taninuri. reduce glicemia. migrenele. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. Astfel. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. de exemplu. proptopină. enzime. mixturi. cheleritrină. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. împiedică dezvoltarea bacteriilor. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. blocajele digestive. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. dar refuză zahărul. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. antibiotice. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. diminuează stările de agitaţie și neliniște. au culoare roșietică și peri glandulari. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. se spune. iar frunzele. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. Din punct de vedere medicinal. Darwin. palmate. Chinona. sparteină. amplifică secreţia biliară. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. . Această plantă este consumatoare de insecte. hemochelidonină. De asemenea. combat ameţelile. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Citind această listă. prin grădini mai puţin îngrijite. au peri lungi. Prezentare. Rostopasca este o erbacee perenă. Denumire populară: negelariţă. Intern. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. diaree. lipsă de poftă de mâncare. și asupra sistemului nervos. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. Preparatul principal este un ceai. putem constata că este vorba. culoarea lor fiind galben-aurie. Aparţine familiei droseraceelor. anghină pectorală). Întrebuinţări. Întrebuinţări. Prezentare. Preparatele cele mai cunoscute. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. o infuzie. acizi. tulburări neurovegetative. Tulpinile. brânza. Sunt rotunde. efecte antitumorale. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. sunt toxici. Substanţe active importante: chinonă. amidonul și grăsimile vegetale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. Florile. albe. carnea crudă și friptă. printre care și chelidonina. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. având. îmbunătăţesc activitatea stomacului. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. Roua cerului înflorește toată vara. dischinezii biliare. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. Unii dintre ei. antitusive. în liziere. având niște flori mici. extracte. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. laptele. între două și opt pe fiecare plantă. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. latex. facilitează digestia. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. din familia papaveraceelor. de exemplu.

hipotensiune. fosfor. B2. calciul. cataplasme. rozmarinul fiind o plantă aromatică. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. hidraţi de carbon. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. rămân mereu verzi. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. fier. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. depurative. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. acid lactucic. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. Face parte din familia ranunculaceelor. apoi potasiu. impotenţă. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. în nevralgii sau în hemiplegii. Potasiul. sedative. Prezentare. violacee sau chiar roșie. penat-sectate. mai și iunie. tanin. lactucină. boli ale ficatului (hepatită acută. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. vitaminele A. De asemenea. în proporţie de 12%). acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. loţiuni. lucioase. Întrebuinţări. în tulburările neuro-vegetative. fâneţe. Există mai multe specii de salată verde. Florile sunt solitare. terenuri frământate. locuri lăsate în paragină. cel mult. Valoare medicinală au florile. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. cetone. oboseală îndelungată. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. Frunzele rozmarinului. camfor. Denumiri populare: marole. dureri de inimă. caroten. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. Întrebuinţări. rareori albă. calciu. Este tonifiant și revitalizant. acid rozmarinic. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. din care se prepară infuzie și tinctură. ciroză hepatică). astenie. Prezentare. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. decoct. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. pieloase. hipotensive. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. de formă aciculară. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . cineol. astm. doi metri. Prezentare. B1. ale articulaţiilor. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. dischinezie biliară. fiind folosit în anemii. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. În România. galben-aurii. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. în mod benefic. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. C și E. boli cardiovasculare. frigiditate. Acţionează. tulburări de funcţionare a creierului. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. laxative. glucozide. cu o înălţime de maximum 40 cm. Florile au culoarea albastră. Salata verde este o erbacee legumicolă.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. iar frunzele sunt sesile. lăptucă. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze.

Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. tufărișuri. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. este un arbore exotic. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. intensificându-i activitatea. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. sub formă de cataplasme de frunze. un galben-pal spre verzui. originar din America. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. Prezentare. Întrebuinţări. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Salcâmul. salcâm alb. Florile au miros frumos. acacie. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. Denumire populară: lemnul câinelui. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. deci. grupate sub forma unui ciorchine. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. mici și au formă de elipsă. De asemenea. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. În mod curent. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. . Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. fiind. de bronșită și astm. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. În uz extern. uneori și mai mult. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. Întrebuinţări. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. insomnii. uneori și la munte. Prezentare. în zonele de câmpie și deal. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. arsuri gastrice. La rândul său. Întrebuinţări. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. atât de cunoscut la noi. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. consumul acestei plante reducând glicemia. ulcer gastroduodenal. În aplicaţii de uz extern. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. Datorită compușilor săi deosebit de activi. ci și diuretică. de insomnie. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. Salata verde este nu numai calmantă. florile. scoarţa.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. în principal. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. mai puţin la munte. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. pământuri părăsite. Frunzele sunt ușor cărnoase. de verde cu galben. Crește. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). afecţiuni ale tractului respirator. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. durerile reumatismale. Denumiri populare: brebene. în mod obișnuit. infuzie și decoct. Evonymus latifolius. mai ales în hipertensiune. acum mai bine de 2000 de ani. Florile au o culoare amestecată. locuri în care a fost pădure. Fructul este o capsulă. vonicer. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. proprietăţile calmante și antispastice. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. lemn alb. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. Face parte din familia celastraceelor. anafrodiziacă. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. ciclurile menstruale dezordonate. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. plus o grupare de heterozoide. migrene.

Se bea ceaiul. Substanţe active importante. de culoare albă cu reflexe verzui. hipoglicemiantă. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. Salvia. Modul de administrare propus de dr. iar florile sunt de culori diferite – albastru. gastritele hipoacide. febrifugă. sunt grupate. infuzie pentru băi. de două-trei ori pe zi. valoare medicinală având. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. rutozide. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. printre altele. mai multe varietăţi. aftele. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. totodată. mai deschise la culoare pe această parte. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. carminativă. însă. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. Denumire populară: merișor. Întrebuinţări. soforă. Saschiul este o plantă erbacee perenă. are o talie mică și cunoaște. Salcâmul japonez. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. Prezentare. gingivitele. Florile. mucilagii. în cazul salcâmului japonez. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. terpene. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. salvia fiind. ci și ca arbust ornamental. unele afecţiuni ale ficatului. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. antibacteriană. transpiraţiile exagerate. Denumiri populare: salbie. Denumiri populare: salcâm boieresc. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. rosături ale pielii. în tratarea insomniilor. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. dischinezia biliară. ulei eteric. au florile. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. borneol. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. fiind păroase pe partea inferioară și. culese cu puţin timp înainte de a înflori. penat-compuse. Întrebuinţări. Frunzele sale. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. Frunzele au formă ovală. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Substanţe active importante: glicozide flavonice. expectorantă.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. abcesele dentare. Se mai prepară. după mese. glaucomul. Este un copac puternic. camfor. cineol. tulburările de ciclu menstrual. decoct. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. cea numită Salvia officinalis. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. comprese. loţiuni. stomatitele. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. diabetul. atonia stomacului. hemoroizii. Prezentare. jaleș bun. antiinflamatoare. alb. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. șerlai. alcaloizi. un arbore din f amilia papilionaceelor. brebenoc. iritaţii. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. Dr. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. în funcţie de necesităţi. hipertensiunea arterială. tonic venos. sedativă. galben sau violet. în dezvoltarea sa. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. pectine. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. aparţinând familiei . Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. în perioada de maximă vegetaţie. Prezentare. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. compuși estrogeni. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. Valoare medicinală.

vasodilatator. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. mici. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. de culoare alb-roșietică. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. recomandă utilizarea întregii plante. au formă de elipsă. comprese. . un vin medicinal și. Și tot din acele timpuri. lucioase. Florile. iunie și iulie. extracte. Întrebuinţări. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. Apar în mai. Din ea se desprind tulpinile secundare. în Occident. Aparţine familiei umbeliferelor. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. care se mărunţește. Întrebuinţări. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. flavone. calmante. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). Extern. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. Întrebuinţări. lipide. bronșite. precum și rădăcinile. din care se pot prepara următoarele: decoct. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. uneori sunt albe. vermifugă. dischinezii biliare. diaree. Se prepară infuzie. vasoregulator. săruri minerale. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. pe care se dezvoltă florile. favorizează oxigenarea creierului. extract fluid. violet sau roșu spre roz. odogaci. antiinflamatoare. pecinginii. pe liziere. edemele. dizenterie. afecţiunile dermatologice. în astm. pectină. glucide. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. În timpurile vechi. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. glucide. cu tot cu frunze tinere și flori. Florile sunt colorate în albastru. în boli de ficat. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. impetigo. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. dar și restul plantei. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. substanţe albuminoide. viermi intestinali. depurativ. saponine. cicatrizante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. expectorantă. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Preparatele de saschiu se utilizează. Frunzele. reduce tonusul arterial. cicatrizantă. Prezentare. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. săpunel. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. oxiuriaza. compusului numit vincamină. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. rareori albă. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. decoct. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. în afecţiuni cardiace. rareori. herpesul. întâlnită prin pădurile de la munte. sunt dispuse în rozetă. hidraţi de carbon. inflamaţii ale gingiilor. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Denumiri populare: văcăriţă. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. Este relaxant. vincosidă. săruri minerale. rășini. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. se grupează într-un fel de capitul. se macerează sau se folosește la decoct. Seminţele conţin ulei și acizi organici. în special partea dinspre vârf. la marginea pădurilor. ulei volatil. iubitoare de umezeală și umbră. dureri de gât. în tufărișuri. Sunt recomandate în dischinezii biliare. de pildă). alte deranjamente stomacale și intestinale. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. infuzie. enterite. în primul rând. berbecei. Frunzele. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). sudorifică. printre care săruri minerale. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. cu precădere. acizi. dotate cu un peţiol lung. acizi organici. Prezentare. Substanţe active importante: florile. sau chiar vârful. cum ar fi eczemele. Datorită.

Rădăcina are miros de morcov. Florile. în primul rând. pe terenuri părăsite. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. Substanţe active importante: ulei volatil. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. precum și afecţiuni pulmonare. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. În unele ţări. mai rar. extract fluid. remarcate prin florile lor galben-aurii. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. Prezentare. între 30 și 100 cm. iar la maturitate se lemnifică. și cu miros foarte plăcut. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Frunzele sunt spinoase și . Sânziana albă (Galium album) are. Acest scai. de mici dimensiuni. cu inflorescenţe bogate. având un aspect impresionant. Potrivit francezului Jean Valnet. în panicule. săruri minerale. Denumire populară: mături.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. glucide. Denumire populară: drăgaică. de exemplu. de asemenea. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. înălţimea plantei fiind cuprinsă. sânziene. fiind folosite la salate. frunzele. bienală. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. importante calităţi medicinale. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. Întrebuinţări. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. aparent la întâmplare. în partea superioară se ramifică. a căilor urinare și a ficatului. în prezent fiind pe cale de dispariţie. de mai mică amploare însă. la înflorire. Prezentare. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. cu tulpină dreaptă. Tulpina are patru muchii și este subţire. Aparţine familiei umbeliferelor. în funcţie de climă. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). în fâneţe și poieni. În asociere cu alte plante medicinale. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. ghimpe. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. tanin. De asemenea. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. Prezentare. scaiete. continuă până în septembrie. Are dezvoltare bienală sau perenă. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. se obţine o mixtură. întâlnit mai rar. precum și în diabet. Substanţe active importante: ulei esenţial. un calmant asemănător cu teiul. sirop diuretic. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. cumarină. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Procesul de înflorire. fiind toxică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Preparatul principal este infuzia. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. este o plantă ce crește la malul mărilor. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. dese. Este. Întrebuinţări. Sânzienele sunt plante erbacee. Se știe. saponină. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. din care se prepară decoct. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. sunt dispuse grupat. sunt micuţe. Se prezintă ca o tufă sferică. Au frunze lungi și înguste. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. Curăţă organismul și. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. umblate – cum ar fi izlazurile. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. spre sfârșitul verii. Prezentare. Se prepară un extract. de jur. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. diuretice. adesea. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. de culoare galbenă. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. Aparţine familiei compozitelor. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. des întâlnită în flora spontană. Întrebuinţări. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. împodobite cu spini. fiind identificată printr-un rizom gros. se găsesc spini. cumarină. marginile drumurilor. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. dispuse în capitule. Sunt folosite în răceli. frunzele și florile. Frunzele sunt mici și dinţate. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. flori sub formă de panicul.50 metri.împrejur. În practica medicinală se prelucrează toată planta. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Face parte din familia umbeliferelor. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. Prezentare. mai ales în locuri bătătorite. recomandate fiind. mai ales. Prezentare. Tulpina este dreaptă. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. cu frunze mari. ulei eteric. Substanţe active importante: flavone. înaltă. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. Substanţe active importante: saponinele. în locuri sălbatice. Scaiul măgăresc înflorește târziu. alcaloizi. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. Întrebuinţări. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. suc și vin medicinal. fiind un expectorant puternic și un calmant local. iar florile. împărţite în lobi. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Pe marginea florii. Întrebuinţări. însă. tanin. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. lungi. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. Din scai ghimpos se prepară infuzie. pe terenuri necultivate. tractul gastro-intestinal. tulpină înaltă până la 1. Scara Domnului este o erbacee perenă. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. revitalizante. uneori albă. frunze alterne. înconjurate de spini. de aceea. precum și în ulcere gastroduodenale. pe marginea drumurilor. din acest motiv. în locuri uscate sau aflate în paragină. decoct. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. au culoare violacee. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. pe pajiști. Florile apar pe tot parcursul verii. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. perenă. aceștia fiind ascuţiţi. florile având culoarea roșie-roză. scai albastru. cu precădere frunzele și florile. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. pe marginea drumurilor. mai ales sub formă de decoct. decoct. Crește în locuri . infuzie. Denumire populară: scăricica. Denumiri populare: spinul vântului. remarcabile. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Denumire populară: ghimpe mare. maidanele. în primul rând pentru reducerea febrei. lanceolate. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. De altfel. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi.

Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. numai rareori fiind erecte. Întrebuinţări. hemoroizi. Prin prelucrare se obţin extracte. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. nu numai în tratamente umane. cu tot cu flori. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. de multă vreme. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. macerate. puternic. Întrebuinţări. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. astenicilor. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. în caz de suferinţe biliare (litiază). seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). Face parte din familia primulaceelor. celor care scad în greutate. sunt bogate în ulei gras și lecitină. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. originară din zona Mării Mediterane. pulbere. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. Substanţe active importante: saponine. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. totodată. Substanţe active importante: saponine. răni ulcerate. poţiuni. colină. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. pecingine. cum ar fi plăgile. pulbere. astenii nervoase. Prezentare. unele alergii. trigonelină. cilindrică. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. cataplasme. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Denumire populară: sfindoc. Schinduful revitalizează întregul organism. extracte. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. depresii. Se prepară decoct. În orice caz. și un sedativ eficient și suportabil. ci și veterinare. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. rănile ulcerate. tonoide. Schinduful este o plantă erbacee anuală. Prezentare. în perioada ei de maximă vegetaţie. Substanţe active importante: saponine. trifoliate. fiind. fiind utilizat. Prezentare. care se recoltează cu tot cu păstăi. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. Aparţine familiei polemoniaceelor. glucide. Este recomandat anemicilor. Denumiri populare: șofran sălbatic. o plantă din familia compozitelor. celor care n-au poftă de mâncare. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. Face parte din familia leguminoaselor. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. epilepsie. cataplasme. infecţii ale căilor urinare. furunculozele. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. Poate fi întâlnit. rahiticilor. Tulpina – ramificată. mai ales în vegetaţia mică montană. . adică puţin înainte de înflorire. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. enzime. tincturi. ca buruiană.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. flavone. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. eczeme). dar și expectorante și sedative. Frunzele sunt alterne. săruri minerale. este puţin cunoscut omului obișnuit. diabeticilor. Întrebuinţări. iarbă amară. tanin. atunci când acestea au îngălbenit. prin semănături. Schinduful are un miros specific. Schinelul.

Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. tanin. atunci când este recoltată. nefrite. antiparazitare. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. mirosul fiind înţepător și aromat. Totodată. tormentol. se face infuzie. schinelul are și calităţi de agent febrifug. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. extract. Întrebuinţări. de culoare galbenă. diaree). antimicrobiene. enterocolită. precum și pofta de mâncare. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. Substanţe active importante: ulei eteric. extracte. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. Din acest motiv. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. uniform cerate. foarte persistent. Cinnamomum cassia. glucide. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. gros de circa doi centimetri. au acţiune astringentă și tonică. Scorţișoara face bine și pancreasului. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. Sebeșului. sucuri sau vin. Rizomul este cilindric. astm.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. arsuri. guturai rebel. ulceraţiilor. bactericide și ușor sedative. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. Această coajă are. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. Bihorului. întâlnit în flora din Indochina și Australia. Florile de scorţișor au un miros plăcut. răceală. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. în regiunile subalpine. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. Face parte din familia lauraceelor. potrivit unor practici medicinale străvechi. incontinenţă urinară. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. este scorţișoara. consistent. Întrebuinţări. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. hidropizie. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. Schinelul este recomandat și în reumatism. Prezentare. edeme. mucilagii. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. în mod obișnuit. săruri minerale. taninuri. Crește în flora spontană – pe dealuri. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. Produsul de interes economic. tinctură. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. pectine. dar și prin Munţii Maramureșului. care se obţine de la acest arbust. gingivite. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. Denumire popuiară: scrântitoare. Cinnamomum zeylanicum. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. Scorţișoara are efecte relaxante. pentru . În uz intern. ulei volatil. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. puternice. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. rezine. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. Întrebuinţări. vin tonic. precum și în Carpaţii Meridionali. arsurilor. și un bun afrodiziac. rezine. un gust acru-dulceag. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. dar și medicinal. cicatrizante. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. pilule. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. fiind dinţate. siropuri. Frunzele au formă lanceolată. Prezentare. fiind considerată. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). tonice. reduc febra. grupate. aperitive. Scorţișorul este un arbust exotic. pulbere. Prin uscare intensă.

incontinenţă urinară. Din boabele de secară se face făină și. și foarte hrănitoare. totodată. arterioscleroza. ceva mai rotunjite la vârf. Valoare medicinală au fructele. frunzele și lăstarii tineri. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. Tulpina și ramurile au o interesantă. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. miricetină. Această graminee. fiind dreaptă. Secara înflorește târziu. Frunzele – plasate altern. cunoscătorii . Scumpia înflorește în luna mai.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. Inflorescenţa este sub formă de spic. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. Prezentare. iar fructele. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. Atunci când. cu frunze imparipenate. Alături de hidraţi. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. Scorușul este o plantă meliferă. Coroana este bogată. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. culoare galbenă. Substanţe active importante: gumirezină. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. de mărimea unui bob de mazăre. surprinzătoare. Întrebuinţări. glucide. proteine. lipide. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. remineralizant. Substanţe active importante: săruri minerale. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. cu frunze linear-lanceolate. infecţii ale căilor urinare. cunoscute sub numele de scorușe. amidon. prin iulie-august. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. este lăsată să ajungă la maturitate. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. Întrebuinţări. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. Secara activează circulaţia sângelui. Prezentare. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. de morcov. în boli reumatice. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. Sub formă de ceai (decoct). înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. din mai multe spiculeţe comprimate. Denumire populară: oţetar. fiind indicate în stomatite. însă. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. formând adevărate tufărișuri. Florile au culoare albă. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. Prezentare. celuloză. care sunt. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. sorbină. în anemii. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. în jur de cinci metri. acid specific. uneori. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. Denumire populară: scoruș păsăresc. reechilibrant. la rându-i. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. în asociere cu alte produse. Se spune că secara are avea. sorbit. dar nu în zonele de mare înălţime. gingivite. Întrebuinţări. cum ar fi cele de ficat. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. Rhus cotinus. taninuri. circa 69%. sunt acrișoare și au culoare roșie. cu o înălţime destul de redusă. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). reprezentând până la 13%. format. hipertensiunea. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. un decoct.

situate în vârful plantei. liliachii. Sfecla roșie este o plantă bienală. cesiu). Are și proprietăţi diuretice. este sucul de sfeclă roșie. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. În al doilea an. Este o plantă perenă. de culoare galbenă. totodată. în fiecare dimineaţă. și asupra calculilor renali. bine cunoscută în orice bucătărie. sodiu. Dezvoltă o rădăcina puternică. ramificată în partea superioară. afte. conjunctivite). Pusă la foc. fiind preparată în cele mai diverse moduri. acid glutamic. Întrebuinţări. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. Denumire populară: floare de paie. Prezentare. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. decoct și cataplasme. florile sale. sedative. Siminocul face parte din familia compozitelor. fosfor). chiar lemnoasă. microelemente rare (rubidiu. În primul an de vegetaţie. Întrebuinţări. Datorită conţinutului său complex. revigorant. afecţiuni oftalmologice (blefarite. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. care au și scop profilactic. Determinând formarea de enzime. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. pentru întărire și revitalizare. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. whisky-ul adevărat. iar florile. betacianină. faringite. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. stomatite. C și PP. potasiu. vitaminele A. convalescenţilor. colină. tanin. B2. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. tare. sfecla roșie își pierde din calităţi. dar și în alimentaţia curentă. cu o înălţime maximă de 30 cm. Planta este acoperită de perișori. aproape lemnoasă. de culoare alb-verzuie. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. fier. hidraţi de carbon. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. rășină aromatică. remineralizant. acţionând. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Tăiată. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. Aceste cure. protide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. prezentându-se sub forma unor mici capitule. Pe această tulpină apar florile. dar și în afecţiuni ginecologice. B1. planta își păstrează forma și . Sfecla roșie se folosește în bucătărie. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. antimicrobiene. de culori diferite – violacee. Prezentare. culoarea ei fiind verde-cenușie. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. reconfortant. anemicilor. Silurul este o micuţă erbacee. Foarte folosit în terapii. Prezentare. uneori mai mult. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). timp de o lună. aparţinând familiei scrofulariaceelor. pentru uz medicinal. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. dar și celor care au probleme circulatorii. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. Infuzia. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. asparagină. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. precum și în salate. siminic. antiinflamatoare. De altfel. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente.

Florile au și un element de originalitate. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. și ca antibactericid și antiinflamator. celor cu un consum mare de energie. în reumatism. Mai nou. cu precădere. B1. prevenindu-se astfel un accident vascular.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. C și PP. ale ficatului și ale bilei. Întrebuinţări. deosebit de puternice. însă. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. decoct. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui.20 metri înălţime. guta. indicate în optimizarea traficului digestiv. Slăbănogul este o erbacee anuală. consistentă. amigdalitelor. culoarea ei fiind un albastru spre violet. mineralizantă. cu o formă palmat-lobată. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. stomatitelor. Întrebuinţări. arsurile și negii – a gingivitelor. Apare și în flora din România. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. Prezentare. laringite. reconfortantă. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. reducând chiar și unele inflamaţii interne. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. cum ar fi cele de pe căile urinare. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. de asemenea. Tulpina este dreaptă. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. Substanţe active importante: săruri minerale. proteine. macerat. Substanţe active importante: rezine. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. ci frunzele și latexul de smochin. vitaminele A. B2. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. Prezentare. anemicilor. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Smochina este tonică. pentru hrănire curentă. convalescenţilor. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. Smochinele sunt cunoscute. totodată. preferând umbra și umezeala. bolile vezicii biliare. copiilor. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. din care se face infuzie. ele au și alte efecte terapeutice. Sunt. flavone. în afecţiuni ale tractului digestiv. Pentru cure. Totuși. reumatismul. Există chiar și o smochină medicinală. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. glucide (între 15 și 18%). în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. plăcut. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. reconstitutivă. iar florile au culoarea galben-aurie. taninuri. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. sunt mari. aparţinând de familia balsaminaceelor. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. Prin tradiţie. Frunzele smochinului. cărnoase și cu un miros specific. . Acest receptacul se va transforma în smochină. puternică. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. traheite). Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. fiind punctate cu roșu. Face parte din familia moraceelor. Frunzele au formă ovală.

sau care au afecţiuni vasculare. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. care conţine boabe. tanin. au și proprietăţi medicinale. Înflorește în lunile iunie și iulie. procentul de proteine din soia fiind. zaharuri. însă. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. C. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. Fructele au culoarea neagră sau roșie. într-o anumită măsură. dispuse în inflorescenţe. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. Aceste boabe. B1. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. rezine. fosfor. în tufărișuri. vinul de soc. Soia are frunzele paripenat-compuse. rutozide. soc negru. Denumiri populare: coramnic. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. săruri minerale – calciu. Scoarţa socului este crăpată. Fiind un aliment complet. în ulei – acizi grași nesaturaţi. potasiu. lipide (12 – 25%). fier. B2. în luminișuri și poieni. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. Prezentare. acid linoleic. sucul de boabe. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. acid linolenic. glucide (10 – 15%). Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. în detrimentul părţii lemnoase. numite izoflavone. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. rădăcini) este sudorifică. Infuzia de soc (flori. magneziu. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. ulei volatil. totuși.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. o minune a naturii. diuretică. fiind. iboz. Cu infuzia din fructe. Planta se remarcă prin măduva albă. Au valoare medicinală florile. totodată. moi. ceai diuretic. Celor suferinzi cu ficatul. scoarţă. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. antiseptică. aminoacizi esenţiali. decoctul de scoarţă. germeni de soia. de un verde intens pe faţa expusă la soare. antiinflamatoare. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. acizi grași saturaţi. într-adevăr. Infuzia din fructele. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. Prezentare. răcelilor. Soia își are originile în China și Japonia. a constipaţiei. fructele. Recent. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. natriu. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. fiind o erbacee anuală. ușurând procesele . enzime. de pildă. Combate scleroza și colesterolul. carnea – maximum 20%). fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. reumatismul. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). bronșitei și provoacă sudoraţia. Aparţine familiei leguminoaselor. Socul are o importanţă medicinală deosebită. în zone cu vegetaţie amestecată. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. făină de soia. Socul crește în păduri. procesele de îmbătrânire. fructe. Infuzia de flori de soc se utilizează. Și. acid oleic. Soja hispida. mucilagii. amine. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. lecitină. cu oboseala profundă pe fond nervos. printre care: infuzia de flori. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. unul sau mai multe principii de hrănire. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. bolilor de rinichi. Întrebuinţări. gripei. de asemenea. Întrebuinţări. o dietă. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. sub formă de tufă. vitaminele A. D și E. folosite în alimentaţia curentă. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. în afecţiunile cardiovasculare. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. Fructul este o păstaie. scoarţa și rădăcinile. dar și în industrie. cu precădere. socul face parte din genul Sambucus. accidentată. în tratamentele de combatere a obezităţii.

colitele. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. stări psihice contradictorii. astmul bronșic. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. Cunoscătorii. diuretice. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. bună dispoziţie. extracte. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. Întrebuinţări. cât și extern. răcoritoare”. Sorbestreaua este o erbacee perenă. cicatrizante. Întrebuinţări. bună dispoziţie. saponină și. Crește mai ales în zonele montane. Face parte din familia labiatelor. poftă de viaţă. pe pajiști. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. tusea convulsivă. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. pe fâneţe. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. pusă în vin (frunzele și tulpinile). iar în zona externă regenerează podoaba capilară. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. mai ales în locuri umede. Are un rizom gros. precum și infecţiile urinare. trifoiște. antiinflamatoare. precum și prin tufărișuri. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. diareile copiilor. o substanţă specifică numită sanguisorbină. este un bun expectorant. Acest preparat are rol sedativ. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. Denumiri populare: busuioc de pădure. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. cerbăreaua. oprește sângerările bucale. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. gastritele hipoacide. pudră. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. mai ales. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. tanin. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. printre care și marele herbarist Jean Valnet. nevralgii. taninuri. Plantă de fâneaţă. gingivitele. celui care o consumă. Prezentare. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. bufeuri. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. sub formă de capitule.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. cataplasme. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. uneori fiind și de culoare albă. frunzele formează o rozetă. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. bronhodilatator și antispatic. se valorifică planta în întregul ei. Substanţe active importante: ulei volatil. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Fructul ei este o nuculă. Destul de puţin cercetată. eczeme. circulaţie proastă. Substanţe active importante: ulei esenţial. dureri de articulaţii. Din punct de vedere medicinal. Prezentare. Se prepară: decoct. având . Izoflavonele. Prin urmare. carvacrol. digestia defectuoasă. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. De obicei. plantă aromatică și meliferă. nu trece de 60 cm. adică ar conferi. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. În vârfurile ramurilor apar florile. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. Sovârvariţa este o erbacee bienală. digestive. La baza tulpinii. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. sorbestreaua este căutată de naturiști. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. infuzie. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. Denumire populară: cerbărea. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. dizenteriile. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. timol. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). Sovârvul. Acestea au culoare rozalie spre roșu. aparţinând familiei rozaceelor. la maturitate. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. tinctură.

B6. de agent anticancerigen. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. Datorită enzimelor pe care le conţine. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. celuloză. cărnoase. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. B2 și C. mai mult decât atât. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. C. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. B2. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. Sparanghelul are compuși numeroși.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. a i nimii și a ochilor. de salate sau de suc. protide. Substanţe active importante: microelemente (fier. rahitismul. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). acid folie. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. în reumatisme. hrănitoare. hidraţi de carbon. potasiu). convalescenţilor. tufărișuri. mucilagii. spanacul este. calciu. sulf. În mod obișnuit. de culoare verde. protide. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. lipide. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. Frunzele spanacului – partea comestibilă. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. contribuind la buna dezvoltare a fătului. luteină. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. Întâlnit sub formă cultivată. fosfor. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. pentru consum curent. avitaminoza. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. Întrebuinţări. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. vitaminele B1. totodată. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. B1. uneori bienală. dar și medicinală – au peţiolul lung. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. au funcţie de asimilare. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. Erbacee legumicolă. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. întâlnit în culturi. precum și o substanţă specifică numită spinacină. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. suc. magneziu. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. filiforme. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. începând cu anul trei de vegetaţie. Este recomandat și în gută. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. Potrivit acelorași studii. fier. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. precum și în stări de oboseală și epuizare. calciu. formă de săgeată și ovat-alungită. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. PP. laxativ și depurativ. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. consistente. cât și rădăcinile și rizomii. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. Din acest rizom cresc și rădăcinile. tusea. glucide. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. ci și seminţele. Sparanghelul are proprietăţi depurative. potasiu. de asemenea. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. un diuretic moderat. B9. anemia. Sparanghelul are un rizom puternic. sodiu. . precum și în afecţiuni respiratorii. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. Spanacul. Substanţe active importante: vitaminele A. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. caroten. Întrebuinţări. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. Ramurile sparanghelului. sirop și tinctură. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. fosfor. care sunt dezvoltate. Prezentare. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. preparându-se decoct. Trăiește între 10 și 20 de ani. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. Frunzele au forma unor solzi lucioși. acneea. Sparanghelul se consumă ca atare. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. în afecţiuni ale articulaţiilor. Este. E și K. Prezentare. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. este o plantă anuală. care nu prea trece de 30 cm înălţime. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. dar necesar. scorbutul. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. mangan. fiind recomandat diabeticilor.

Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. Frunzele sunt palmate. răspândită în zone părăsite. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). grupate în spic. litiază. Tulpina. din iunie și până în octombrie. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. opuse. pilule. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. cele mai multe fiind ovale. au culoare roșie sau violetă. saponine. Spânzul înflorește în martie și aprilie. hepatice și renale (colici). substanţe amare. Rizomul de spânz este căutat. În cazul splinuţei. Florile. în primul rând. Datorită acestor compuși foarte activi. . Prezentare. valoare medicinală au vârfurile înflorite. având o înălţime de circa un metru. necultivate. Denumire populară: spânţ. de tip florifer. enterocolite. respiratorii (bronșită. Din acest motiv. la marginea poienelor și a pădurilor. tinctură. puternic. Substanţe active importante: alcaloizi. astringente. antiseptice. decoct. invertină. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. chiar sedativă. hepatita cronică. nefrită. Tulpina este dreaptă și păroasă. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. Splinuţa este o plantă meliferă. Preparate medicinale din spânz: extracte. diaree. tincturi. ulei eteric. asteniei. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. cu forme diferite. Frunzele sunt peţiolate. revulsină. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. sub îndrumarea specialistului. sunt galbene. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. resuscitând întregul organism. Întrebuinţări. iar florile au culoare roșietică. Aparţine familiei verbenaceelor. depurative. Florile. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. apoi taninuri. extras. splinuţa se mai numește și varga de aur. astmă). gută. În aplicaţii medicinale. cistită. cu tulpina dreaptă. perenă. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. hidropizie. din care se prepară infuzie. nevralgiilor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Splinuţa este o erbacee perenă. Este o plantă medicinală comună. Au și influenţă calmantă. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. pe pârloage. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. fiind o plantă erbacee. Crește în zonele de deal și munte. Întrebuinţări. reumatismelor. Rizomul este gros. Substanţe active importante: acid salicilic. ramificat. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. în tufărișuri. toxică. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. Întrebuinţări. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. eczeme. Se poate recolta și planta întreagă. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. tanin. Sporiciul este o erbacee mare. pe marginea drumurilor de ţară. De altfel. uneori albă. Prezentare. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. pe terenuri înţelenite. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. modelată de patru muchii. Prezentare. dispuse în ciorchine. făină. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. sporiciul este un puternic stimulator general. iar frunzele au forme diferite. de mici dimensiuni. uneori verzuie. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare.

extract. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). consistente. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). Întrebuinţări. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. cum ar fi guta și zona Zoster. fiind o otravă deosebit de puternică. verină. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. enterocolite. dezvoltate. răni greu vindecabile). antibacteriene. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. extracte. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. infuzie. unguent. oxalatul de calciu. Fructul este binecunoscuta ghindă. Denumire populară: caminei. băi. spasme. hemostatice. din marea familie vegetală a liliaceelor. sinaină. arbustul rămânând verde tot timpul anului. astringente.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. Nu cad iarna. Aceste flori apar în partea a doua a verii. Stejarul înflorește în luna mai. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. Face parte din familia fagaceelor. Arbustus uva-ursi. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). suferinţe renale. puternice. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. cvercitaninul. cerat-pieloase. Veratrum nigrum. antidiareice. precum și o substanţă specifică numită arbutină. rubiverină. tinctură. arsuri. distrugerea lui fiind interzisă. Substanţe active importante: flavone. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. taninuri. spălături locale (în faringite. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. degerături. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. Are o înălţime ce trece de 1. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . prin lunile iulie și august. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. acizi. articulare. deranjamente stomacale și intestinale). comestibilă. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. lobate. Prezentare. În pământ are un rizom. deranjamente stomacale. Substanţe active importante: diverși acizi. dar și extern – sub formă de gargară. sub formă prăjită și măcinată. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. pulbere. din care se face decoct. cu frunze alterne. diaree. Întrebuinţări. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. cu vegetaţie de pământ înţelenit. antitoxice. Prezentare. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. adică în ciorchine. gingivite. Se prepară: tincturi. Stirigoaia este o erbacee perenă. Se prepară pulbere. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. bogată. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. decoct. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. de circa opt centimetri. Întrebuinţări. sedative. palpitaţii). pentru prepararea unei „cafele”. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. Scoarţa este colorată diferit. rubijervină. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). Florile au culoare roz sau albă. Fructul este o bobiţă roșie. germerină. cu rădăcini puternice. cicatrizante.5 metri. antihemoragice. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite.5 metri. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. dar și în deranjamente intestinale. Din acest motiv. Frunzele sunt cărnoase. Substanţe active importante: protoveratrină. vitamine. hemoroizi. pulbere. Impresionantul arbore are o coroană largă. fiind dispuse în racem. Prezentare. Denumire populară: tufan. pseudojervină. tanin.

mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. cu efecte benefice. Stuful. au un miros plăcut. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. Prezentare. care are efecte medicinale asemănătoare. De exemplu. spălături bucale. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Prezentare. de culoare galbenă. ci și o plantă cu proprietăţi magice. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. pe terenuri accidentate. pe pajiști. din care se prepară decoct și extract. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. astmul bronșic. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. Sulfina este o plantă meliferă. cicatrizant și antiinflamator. expectorante. Infuzia de sulfină este folosită. pe marginea drumurilor. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. Cumarina. Pentru terapii se recoltează rădăcina. a febrei. afecţiunile oculare. este recomandată. colirinfuzie. iar florile. având tulpina dreaptă. se administrează și în hepatita cronică. Poate ajunge la 1. lanceolate. Este o plantă dezvoltată. în tratamente privind bronșitele. sub formă de infuzie. Datorită acestui fapt. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. De asemenea. Fiind un bun dezinfectant. în bălţi. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. cumarină. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. pentru decontractarea mușchilor. Denumire populară: pojarniţă. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. fibroase. hidrolat. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. hipotensive. prin tufărișuri. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. abcese dentare. pe marginea râurilor. Florile au culoare violetă sau gălbuie. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. cu tot cu flori. În România. insomnii. deseori. Sulfina este o plantă erbacee bienală. cataplasme. Prezentare. Întrebuinţări. în lacuri și în preajma lacurilor.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. surcină. gargară. tanin. în primul rând în hipertensiune arterială. a gutei. Stuful crește în spaţii inundate. este o graminee cu o înălţime impresionantă. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. cu margini tăioase. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Denumiri populare: sulcină. plăgi. Un alt domeniu important în care acţionează. Se mai prepară tinctură. uneori și mai mult. Frunzele sunt lungi. azotaţi. fiind un hipotensiv binecunoscut. Însăși denumirea ei – sanatoria . Frunzele sunt trifoliate. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. Compusul de excepţie este cumarina. antiseptice și antiinflamatoare.5 metri înălţime. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. aspre. Întrebuinţări. ca diuretic și dezinfectant. Substanţe active importante: zaharuri. Sulfina are și alte utilizări interesante. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. Este folositoare și în afecţiunile renale. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. glucoză. colici intestinali. ulei volatil. care miroase deosebit – a fân proaspăt.

Extern. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. pe terenuri virane. Susanul are flori galbene. fitosterine. niște linii roșietice. din care se face infuzie. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. constipaţiile. Întrebuinţări. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. din care se prepară un decoct. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. totodată. pe marginea apelor și a drumurilor. Face parte din familia pedaliaceelor. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. în ulcere. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. viermii intestinali. Mai nou. revigorant și remineralizant. Au fost identificaţi peste 15 compuși. cu virtuţi medicinale. liniare. până la 65%. Frunzele. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan.5 metri înălţime. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. deranjamentele stomacale și intestinale. florile. și asimilaţia. ulei în cantitate mare. antiinflamator hepatic și intestinal. în hepatite cronice. având rol în stimularea celulei hepatice. hipericina. coleretic. sedativ. pe pârloage. esteri. . În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. în deranjamente ale ciclului menstrual. antibiotic. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. dar și un reechilibrant. Tulpina șofranului este consistentă. în infecţii urinare. Crește și în zona mediteraneană. care acoperă planta de sus și până jos. E. rutina. substanţe grase. cicatrizant. indigestiile. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. saponinele. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. alcooli. enterite. cum ar fi neuroparaliziile. D. fiind păroasă. Întrebuinţări. uleiul volatil. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. Sunătoarea este o adevărată farmacie. Contribuind la o bună digestie. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. inflamaţii bucale. de 20 – 30 cm. fiind foarte hrănitoare. seminţele de susan facilitează. colina. dimensiunea ei obișnuită fiind. în dischinezii biliare și colecistite. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. Prezentare. Substanţe active importante. au forme diferite. fiind galbene cu puncte negre. sciatica. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. însă. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. Frunzele sunt lungi. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. galactoza. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. gastrite. antidiareic. violet-deschis. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. iar florile. vitaminele B. hiperina. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. prezintă niște striaţii. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. rănile. F. micuţe. Tulpina de susan poate ajunge la 1. sunt dantelate. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. răni. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. numeroase. printre care acidul valerianic. înseamnă vindecătoarea. Prezentare. pe terenuri cu tufărișuri. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. precum și în hepatitele evolutive. cele mai multe fiind ovale. tensiunea. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. Frunzele.

Întrebuinţări. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. acid tartric. Tinctura de șofran este un produs vestit. prin tradiţie. sub formă de decoct. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. de aceea. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. În partea superioară. Această plantă are florile roșii. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. verzui. decoct. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. epuizare fizică și nervoasă. cataplasme. ca . naturistă. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. precum și pentru a colora unele produse alimentare. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. puternică. care se recoltează toamna. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. o erbacee din familia compozitelor. reumatism. în același timp. înaltă până la doi metri. tonice.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Prezentare. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. Este indicat și în tuse violentă prelungită. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. ușurând digestia. De altfel. Prin influenţa sa asupra organismului. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. bubele dulci). flori care dezvoltă. în forma lor naturală. în salate. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. pentru revigorarea gingiilor. de asemenea. în lunile de primăvară. insuficienţă hepatică. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. De asemenea. Printre altele. nefiartă. Denumiri populare: dragomir. macriș de grădină. dar și sub forma unor preparate culinare. Are acţiune și asupra spasmelor. Ștevia. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. șofranul este considerat un agent al stării de bine. rădăcinile. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. mai ales. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. acid oxalic (oxalaţi). tonice și sedative. folosite în industrie. Ștevia se consumă ca atare. cât și pentru sistemul nervos central. Prin proprietăţile sale depurative. în astm și spasme bronhice. infecţii ale pielii. chiar al bunei dispoziţii. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. au proprietăţi depurative. însoţite de dureri lombare. cu peţiolul consistent. pentru detoxifierea organismului. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. dispuse în capitule. Valoare medicinală au florile. săruri minerale. de reechilibrare a organismului. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. Întrebuinţări. cu precădere. Consumul de ștevie este indicat. pulbere și tinctură. sunt folosite ca laxativ. fiind un colorant natural foarte sănătos. cât și externe. Tulpina este dreaptă. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. Florile sunt grupate. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. precum și seminţele. Valoare medicinală au. Preparatele din seminţe. este folosită cu succes în curele de primăvară. primăvara. fiind alcalinizantă. Astfel. de exemplu). ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. De pildă. tipic feminină – menstrele dureroase. purtând pe ea frunze mari. diuretice. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). Preparatele din ștevie. icter. gută. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. Din florile șofranului se prepară infuzie. tulpina de ștevie este ramificată.

Substanţe active importante: ulei volatil. și activitatea inimii. prin liziere. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. reechilibrându-l. care apar din mai și . tanin. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. fluctuantă. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. Talpa gâștei este. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. peţiolate. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. Tulpina este puţin ramificată. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. în hipertensiune. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. de asemenea. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). floarea patului. înaltă de circa un metru. în tulburări de menopauză. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. fiind de culoare albicioasă. parpian. laba lupului. această mâncare nouă. din care se prepară infuzie. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. În aceste cazuri. Întrebuinţări. Florile. totodată. C. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. au culoare roz sau roșie violacee. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. Prezentare. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. la începutul primăverii. Denumiri populare: cătușniţă. de excitaţie nervoasă. tinctură și pulbere de frunze și flori. pe maidane înţelenite. cu precădere vârfurile înflorite. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. Florile. în reglarea presiunii sângelui. Talpa gâștei este o erbacee perenă. alcaloizi. E). temperându-i funcţionarea oscilatorie. siminic. mai puternice sau mai puţin puternice. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. Talpa gâștei este o plantă meliferă. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. Prezentare. în tulburări neuro-vegetative. crestate. somnișor. Influenţează.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. vitamine (A. leonurina – un compus specific. puternică. talpa lupului. dar și pentru băi și spălături locale. pe marginea drumurilor. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. celor cu stomac sensibil. Frunzele sunt lungi. cu tot cu ramuri și flori. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. Potrivit medicinii tradiţionale. glucozide (cu efect cardiotonic). reducându-i starea de încordare. talpa gâștei este indicată în stări depresive. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. Denumiri populare: sunătoare de munte. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. dispuse la subsuoara frunzelor. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Efectele sale medicinale.

în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. perenă. dispuse în capitule. totodată. planta fiind iubitoare de apă și. Prezentare. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. ulei volatil. pectină. afecţiunile articulare. au culoarea alb-verzuie. gastro-intestinale. Tămâiţa este o erbacee anuală. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. fac poftă de mâncare. fiind considerat un aromatizant. cimol. Frunzele sunt mari și alungite. Uleiul eteric conţine estragol. Florile. Substanţe active importante: flavone. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. plăcut. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. numit și ulei de chenopodiu. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). Acest ulei se află nu numai în tulpini. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. rezine. aciditatea gastrică redusă. în pădurile rare sau în rariști de pădure. Denumire populară: lămâiţa. ascuţite la vârf. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. Substanţe active importante: taninuri. vitaminele B1 și C. Acest ulei este toxic. Preparatele de tarhon combat infecţiile. Prezentare. este puternic ramificată. Întrebuinţări. acetaldehidă. biliare. fiind un condiment mult apreciat. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. remarcânduse prin mirosul ei specific. apar la subsuoara frunzelor. cumarină. rezultate pozitive dând. fibroase. iar tulpina. stimulează digestia. precum și seminţele. Tarhonul este o plantă aromatică. Substanţe active importante: săruri minerale. frunze și flori. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. precum și în cele ale ficatului și bilei. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. flavone. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. din iunie și până în octombrie. ci și în rădăcini. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. substanţe amare. barba tatei. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. crescând mai ales în zonele muntoase.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. Are o tulpină lemnoasă. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. suprafaţa lor fiind aspră. au peţiolul scurt și sunt dinţate. ulei eteric. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. au culoare roz sau albă. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. hepatice. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. originară din America Centrală. Denumiri populare: tătăneaţă. izolimonen. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). ramificată. limonen. renale. înaltă până la 1. iarbă întăritoare. sunt expectorante. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. galbenă sau brună. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. aparţinând familiei boraginaceelor. reumatismale. sunt diuretice. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. erbacee. la marginea pădurilor. pe terenuri argiloase. celuloză. de exemplu. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. Este originar din Asia. Prezentare. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. din familia compozitelor. Cel mai important compus este ascaridolul. de culoare verzuie. substanţe azotoase. Florile au culoarea roșie spre violaceu. ulei volatil (ascaridol).5 metri. din care se fac ceaiuri și decocturi. Florile. din care se . De fapt.

însă. colină. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . Substanţe active importante: glucide. fiind ușor și omogen. Pentru uz extern. din care se dezvoltă rădăcini. unguent. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. poţiuni. stări de ipohondrie. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. culoare violetă. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. dizenterie. fâneţe. hidrolat. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. zahăr. cancer gastric. unguente cicatrizante. din care vor rezulta ceaiuri. diaree. Denumiri populare: tămâioară. ci și în fiori și chiar în frunze. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. reducerea toxicităţii din organism. Se folosește atât intern. antiinflamatoare. sudorific. teiul alb. sirop. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. acetilcolină. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. Prezentare. emolient. bronșite. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. zaharuri. alantoină. siropuri. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. Denumiri populare: teiul argintiu. cataplasme. sirop. pulbere. tincturi. rezine. vitamina C. antispasmodic. Întrebuinţări. cicatrizante. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. Teiul crește în păduri. Lemnul său are culoare alb-roșietică. oxidază. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. suc. arsuri. ulei esenţial. tuse convulsivă. expectorante. antiinflamator.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. teiul văratic. tanin. în grădini. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. rareori albă. Aparţine familiei tiliaceelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. bronșite. taninuri. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. zambilă de grădină. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. antitermic. dureri musculare. Extern. Substanţe active importante: ulei esenţial. de a pune sângele în mișcare. calmant general. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. blocaje stomacale și intestinale. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. saponine. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. Valoare medicinală au. decoct. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. cataplasme. și miros foarte plăcut. și frunzele și florile. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. roză sau albastră. din care face infuzie. Pentru aplicaţii terapeutice interne. tuse. mierea de tei fiind un aliment excepţional. insomnii. sunt melifere și plăcut mirositoare. alb-gălbui. Întrebuinţări. stări de nervozitate. diuretic. răceală. Florile au o codiţă lungă. dureri de rinichi. ulceraţii ale pielii. alte afecţiuni respiratorii. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. gută. macerate. acizi. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. Se prepară infuzie. oboseală accentuată a creierului. Preparatul din flori de tei este hipnotic. Florile. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. tuberculoză. Alte preparate din flori de tei – mixtură. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. reumatisme. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). hemoragii interne. Prezentare. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). împreună cu rădăcinile. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. astringente. hemostatice. prin urmare. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. inflamaţii ale articulaţiilor. pajiști. macerat. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. arterioscleroză. tufărișuri. cataplasme. viorea. steroli. enterite. ulei volatil. tulburări digestive pe fond nervos. extract fluid. cât și extern. în parcuri. extract. un compus specific numit tilirozidă. amidon. Întrebuinţări.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. din care se prepară infuzie. Are o rădăcină puternică. Rezultate pozitive se obţin. Denumiri populare: cornăţel. acizi. Prezentare. tinctură. dafnină. mult ramificată. adică cu puţin timp înainte de a înflori. farm. Totodată. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. în lipsă de poftă de mâncare. În vârful lăstarilor se află frunzele. care au formă lanceolată. dr. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. Denumire populară: piperul lupului. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. a sciaticii. ulei eteric. stomatite. Prezentare. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. răni felurite. flavone. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. semn că . Fructele sunt niște bobiţe roșii. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. spălături. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. taninuri. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. în tufărișuri și chiar în păduri. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. iar tulpina are formă de nuia. de asemenea. rășini. fiind deosebit de expresive. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. dezvoltată. contuzii. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. efectele fiind dintre cele mai interesante. Frunzele sunt mari și dinţate. poate ajunge la 1. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. pe pajiști. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. vizând afecţiuni precum angine. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. afte. cumarină. Ovidiu Bojor. Florile au culoare trandafirie sau albă. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. De pildă.5 metri înălţime. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. buruiană de friguri. Florile. tanin. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. se adună într-o inflorescenţă. Rizomul este de mici dimensiuni. decoct. vitamina K. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. Fiind foarte toxice. în luminișuri de pădure. tinctură. de asemenea. în tulburări de ciclu menstrual.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). Acest subarbust. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. vin medicinal. în combaterea parazitozelor intestinale. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). de culoare galben-aurie. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Întrebuinţări. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. Întrebuinţări. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). siliciu. Este indicată. cataplasme). gumă. Marele specialist. Substanţe active importante: ulei volatil. stimulează contracţiile vezicii biliare. Întrebuinţări. Tulpina. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. toxice. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. fitosterină. ci și prin forma și culoarea lor.

ţelina este. Mai nou.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. rezine. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. colici abdominale. hidropizie. Turta crește în pășunile din zonele înalte. colină. mai ales. Florile au culoarea albă și formează un capitul. Întreaga plantă are un miros puternic. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. consistent. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. extracte. aparţinând de familia umbeliferelor. Prezentare. boli renale și ale căilor urinare. Turta este o plantă erbacee perenă. și o tulpină foarte scurtă. în disfuncţionalităţi ale bilei. Denumiri populare: puterea bărbatului. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. Datorită calităţilor sale. Frunzele. având acţiune relaxantă asupra . Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. ţelina de baltă. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. din ţelină se prepară infuzie. albuminurie. de a stimula sucurile gastrice. specific. săruri minerale. febre. Florile de ţelină sunt albe. Frunzele sunt mari. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. salate. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. antibacteriene. de obicei la munte. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). carlinina. Substanţe active importante: vitaminele A. acid glutamic. Din punct de vedere medicinal. cu coadă foarte lungă. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. aproape rotund. boli ale ficatului și. inclusiv dureri mari. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. cel puţin în Occident. o plantă miraculoasă. tirazină. ulceraţii ale pielii. sau ca mijloc direct de tratament. dar și interne. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. sănătos. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. din familia compozitelor. uneori denivelat. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. Se prepară infuzie. Întrebuinţări. Denumire populară: ciurul zânelor. „dotate” cu spini. Substanţe active importante: ulei volatil. tuse. B și C. decoct și cataplasme. turta este considerată. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. decoct. laxative. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. blocaje musculare. antiinflamatoare. tanin. degerături. febră. fiind colorate într-un verde-închis. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). parazitoze intestinale. de culoare argintie. expectorant. bronșite cronice. carminativ. diuretic. edeme. Prin urmare. Ţelina are un rizom gros. au formă ovală. inulină. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. demineralizare. astm. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. Prezentare. fiind crestate puternic și. de doi-trei centimetri grosime. penate. săruri minerale. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. o plantă cultivată. sudorifice. în litiază renală. Este recomandată în tratamente externe. De asemenea. nervozitate. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. totodată. antiasmatic. intrând în compoziţia unor medicamente. În unele ţări se găsește și în culturi. suc de frunze. substanţe amare. Pentru uz medicinal. Întrebuinţări. în prezent. sirop. Plantele medicinală renumită. tincturi. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi.

un fortifiant general. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. Aici. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. Din acest motiv. floare de friguri. dar și în parcuri sau chiar singuratic. Aparţine familiei amentaceelor. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. sudorifică. centaură. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. Desigur. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. Ca un adevărat detoxifiant. Pentru uz medicinal. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. cum ar fi reumatismul sau sciatica. având darul de a reînnoi organismul omenesc. Elena Niţă Ibrian. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. au formă de elipsă. ţintaura este utilizată primăvara. aspre și cu multe nervuri. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). tonică. Întrebuinţări. din practică. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. diuretică. critocentaurina. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. apoi săruri minerale. de la ulm se recoltează scoarţa. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. consumată după reţetele de hrană vie”. înainte de a înfrunzi. Este foarte indicată și în reumatism. în mod continuu. din care se face un decoct. Ulmul înflorește primăvara. un autor foarte cunoscut. În acest scop. din iunie și până în septembrie. De asemenea. ramificat în partea superioară. dar. Frunzele. Este puternic. infuzia de ţintaură hărnicește bila. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. anuală. acid oleanolic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. ce crește alături de alte plante în flora spontană. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. de unde și numele de fierea pământului. depurativă. Întrebuinţări. critrosterina. Planta are un gust amar accentuat. Ţelina este și un tonic de excepţie. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. critricina. fără îndoială. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. Prezentare. Ţintaura este. Preparatul principal care se obţine este infuzia. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. pe câmp deschis. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. De asemenea. . Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. Ulmus campestris. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Înflorește îndelung. Denumiri populare: fierea pământului. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. iar fructele sunt aripate. Prezentare. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general.

au peţiolul lung și multe nervuri. Valoare medicinală are toată planta. aritmii cardiace. și în corectarea ritmului cardiac. Frunzele. păroase și grupate. precum și ale bilei. de asemenea. mai ales pe tulpină și pe frunze. extracte. apar primăvara. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. o tinctură. Se folosește. Întrebuinţări. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. iar florile. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. pe marginea drumurilor de ţară. hidropizie. din care se face. rădăcina acestei plante. tanin. În uz extern. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. revitalizante. ulceraţii. la marginea pădurilor. miros neplăcut și gustul amar-taninos. antiseptic. mai ales în caz de scorbut. Denumire populară: poroinic. saponină. cu adevărat. Face parte din familia orhideelor. Prezentare. fiind indicat. Întrebuinţări. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. grâușor. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. Ungurașul. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. descongestionante. sciatică. de la câmpie până la munte. Valoare medicinală are. Florile. în avitaminoze. răni. aparţinând de familia labiatelor. rezine. liliachiu sau alb. au formă de inimă și se consumă ca salată. Preparatele de unguraș sunt emoliente. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. supozitoare antihemoroidale. hemoroizi. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. gutuiţă. cicatrizant și astringent și. de asemenea. stomahice. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. Potrivit specialiștilor. Untișorul este o mică erbacee perenă. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. galbene și strălucitoare. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. infuzie.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). Prezentare. în liziere. își merită pe deplin numele. Frunzele sunt aproape rotunde. Este o plantă meliferă. de a interveni în anemii. cu o înălţime maximă de 30 cm. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. pentru uz extern. groase și lucioase. dar și o infuzie pentru băi. Face parte din familia ranunculaceelor. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. Ungurașul crește pe o arie largă. Prezentare. antispastice. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. pe marginea izlazurilor. Contribuie la reducerea febrei. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. Domenii principale de terapie – reumatism. în lunile aprilie și mai. dar și pentru uz intern. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. ungurașul făcând bila mai activă. roz. În sol formează. Denumire populară: sălăţică. Ungurașul este o erbacee perenă. astringente. fiind antitoxic. au culori diferite – purpuriu întunecat. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. Denumire populară: bălţătură. Substanţe active importante: ulei esenţial. Florile sunt albe. în primul rând. . Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. este indicat în bolile de piele. doi tuberculi. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. diuretic. pe lângă rădăcini. Fructele au formă de nuculă. iarbă flocoasă. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. expectorante. colină. de aceea. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. a potecilor și a cărărilor. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. Untișorul are virtuţi analgezice. de a r evitaliza organismul. afecţiuni ale căilor respiratorii. Totodată.

Denumiri populare: urzică de pădure. Urechelniţa este utilizată. urechelniţa era considerată. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. pentru fortificare. uneori este și cultivată. sirop. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. la marginea pădurilor. antiseptic. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. Frunzele de la nivelul solului – mari. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. amestecată cu alte ingrediente. este indicat și untul vacii. a arsurilor. Întrebuinţări. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. Se spune că o frunză de urechelniţă. Substanţe active importante: săruri astringente. datorită valorii sale. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. prin ruine. în medicina populară. bătătura poate fi îndepărtată. diuretic. în locuri părăsite joase și umede. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. în combaterea inflamaţiilor urechii. . Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. Poate ajunge și până la un metru înălţime. Substanţe active importante: amidon. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. caldium. Preparatul de urechelniţă este antifebril. aplicată pe mâini. verzișoară. loţiune tonică. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. de culoare roșie sau roz. valoarea medicinală. În vârful plantei se află florile. însă. În general. În medicina populară din Occident. prin gardurile dintre gospodării. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. pentru întărire. zaharuri. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. și se fac și cataplasme. fiind. Prezentare. pistruilor și bătăturilor. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. meliferă. se afirmă că. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. suc proaspăt. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. de fâneaţă. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. dă invulnerabilitate. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. aplicată pe o bătătură. Prezentare. pe stâncării. în locuri părăsite. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. La maturitate. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. o înmoaie și. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). mucilagii. cu anghinarea. glucoză. urzică creaţă. de asemenea. dar și decoct. împotriva durerilor de dinţi. în lunile aprilie și mai. bune uneori și pentru salată. Din acest motiv. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. urzica are valoare alimentară. De altfel. De exemplu. dar se mai prepară și suc. protide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. astfel. Întrebuinţări. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. cândva. tulpina de urzică este fibroasă. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Denumire populară: ţâţa mielului. piure de urzici. Din aceste frunze se face infuzie. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. Aparţine familiei crasulaceelor. untul vacii înflorește primăvara. uneori adăugându-se miere. vermifugă și febrifugă. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. acid malic.

depurative. Are proprietăţi diuretice. litiază renală. cistită. mai și iunie. dar și hrănitoare. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. antitusive. reumatism. B2. antiinflamator. într-un fel de mini-coroană. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. declorurante. Întrebuinţări. provitamina A. tulburări digestive. usturoiul este o plantă cultivată. una dintre cele mai complete plante medicinale. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. până pe la jumătatea plantei. Denumire populară: ai. florile fiind albe sau ușor gălbui. antiseptice. obezitate. Înălţimea acestei plante. detoxifiante. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. mai apoi. pe taluzuri. hemoragii uterine. C. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. E. revitalizante. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. din care se prepară infuzie și decoct. acid galic și acid formic. ușor sedativ. din bulbi mai mici (căţei). menstruaţii dureroase (spălături vaginale). expectorante. desfăcându-se. tanin glucozide. în curele împotriva insomniei. Prezentare. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. eczeme rebele. Perișorii urzicanţi conţin histamină. Tulpina și frunzele sunt păroase. ulcer varicos. în etapa de maximă dezvoltare. cicatrizante. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. la margine pădurilor. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. tonice. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). sugel alb. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. în tufărișuri. hemostatice. expectorant. din familia labiatelor. lecitină. de forma unei sfere turtite. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. acid galic. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. urzica impulsionează activitatea ficatului. Pentru uz medicinal. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. Substanţe active importante: săruri de potasiu. plăgi supurante. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. având o dispunere interesantă. Preparatul de urzică moartă este astringent. seboree. K). Adus din Asia Centrală. varice. diuretic. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. atât bulbul. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. cât și pentru uz alimentar. emolient. Urzica este. hemoragii interne. De asemenea. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. saponine. mucilagii. acetilcolină. Prezentare. vitaminizante. abcese. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. vasoconstrictor. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. la rându-i. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. răni greu vindecabile. diabet zaharat. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. antidiareice. format. avitaminoze. inflamarea căilor respiratorii. în revigorarea podoabei capilare. hemoroizi. afecţiunile hepatice și biliare. mătreaţă. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. emoliente. ulei gras. Denumire populară: urzică albă. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. ulei esenţial. ulei volatil. deranjamentele stomacale și intestinale. bronșite. cât și frunzele. astringente. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. gută. siliciu. pe lângă ziduri și garduri vechi. Astfel. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. În scopuri medicinale. se vor consuma . poate ajunge până la un metru. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. ulcere. Întrebuinţări. supuraţii. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. depurativ. hipoglicemiante. practic. în bronșite. Urzica moartă este o erbacee perenă. psoriazis.

și un dezinfectant activ. originară din America Centrală. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. zilnic. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. var. două substanţe specifice. PP. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. planta ajungând. puternic șifonate. Are tulpini lungi până la 100 de metri. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. Întrebuinţări. fiind o liană din familia orhideelor. întotdeauna crud. sabauda. lemnoase. microelemente. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. Vanilia pompona. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. Vanilia are efecte tonice. B. până la două-trei căpăţâni pe zi. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. În aceste condiţii. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. de căpăţână. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. intensifică activitatea bilei. fiind. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. Întrebuinţări. Tonifică activitatea gastro-intestinală. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. să se hrănească în mod parazit. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. totodată. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. sub forma unei păstăi. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. De asemenea. piperonal. Prezentare. îmbunătăţind funcţionarea acestora. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. anticoagulant. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. stimulând-o. Prezentare. . antidiabetic. Denumire populară: varza nemţească. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. numită și varză nemţească. având capacitatea de a alunga duhurile rele. Substanţe active importante: săruri minerale. Între varza albă. fortifiant. Fructul este o capsulă alungită. în care se află vanilina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. Vanilia este o plantă tropicală. Din acest motiv. combate hipertensiunea. cât și în tratamentele făcute de diabetici. în cele din urmă. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. un complex de vitamine (A. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. Această vanilină va ajunge. de colon. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. Florile vaniliei au culoare albă. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. de piele). cicatrizant gastro-intestinal. stimulative și afrodiziace. C). Se prezintă ca un arbust agăţător. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. inulină. însă. echilibrează activitatea bilei. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. Substanţe active importante: vanilozidă. stimulează circulaţia sanguină. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare.

ci și în diabet. sedative. arterioscleroza. Cât despre varza de Bruxelles. iunie și iulie. uneori ramificată. Vâscul înflorește în martie-aprilie. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. aceiași specialiști recomandă un preparat. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. florile fiind unisexuate – mascule și femele. prin tradiţie. Frunzele sunt mari. și ele. F. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. câte un pahar. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. tanin. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. Sunt utilizate. foarte răspândită. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. cicatrizante. Prezentare. dar și în preparate culinare. fâneţe. ulcer). înainte de mese. B2. fier. a eczemelor. lesne de găsit prin pășuni. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. ulcerul gastric. Tulpina vâscului este ramificată puternic. varza. C. B1. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. la rându-i. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. amestecat. răcelile. benefice în afecţiuni precum gastrita. mucilagii. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. calciul. de unde și numele de vătămătoare. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. iar la noi că lecuiește de frică. reglând tranzitul în intestinul gros. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. iar modul de vieţuire semiparazit. consistente. vătămătoarea combate constipaţia. Frunzele sunt mici. la toate speciile de varză. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. glucide. ci varza. Ca laxativ. laxative. a echimozelor. iar florile – de culoare galbenă. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. afecţiuni ale căilor respiratorii. amidon. din care se prepară infuzie și decoct. folosit în formă necombinată. Substanţe active importante: saponine. rezine. Specialiștii au identificat. cu zeamă de varză de căpăţână murată. rămânând verzi tot timpul anului. Prezentare. Tulpina este dreaptă. a umflăturilor. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. Potasiul. de trei ori pe zi. În general. Face parte din familia leguminoaselor. Fructul său este o păstaie. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. pentru vindecarea rănilor. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. Substanţe active importante: proteine. antialgice. înainte de a mânca. cu unele accente sau calităţi specifice. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. sedative. astringente. colita. Dezvoltarea sa este perenă. De pildă. Pentru uz medicinal se recoltează florile. calităţi medicinale. în părţi egale. . Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). Varza roșie are. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. fiind și laxativă. potasiu. Întrebuinţări. vitaminele A. penat-sectate. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. Face parte din familia lorantaceelor. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. gastrită. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. PP. sodiu. Întrebuinţări. eliptice. K. calităţi antianemice. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. calciu. indiferent de specie.

ulei volatil. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. cireș. trandafir. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. verigariul are circa trei metri înălţime. Ramurile verticale poartă pe ele florile. substanţe minerale. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. astm. la marginea pădurilor și în tufărișuri. dar și în tahicardie. macerat. acid aleanolic. inozitol. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. Prezentare. rizomul și vârfurile cu flori. pulbere. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. menopauză și simptomele acesteia. cu un spin. extract. Pentru a nu se face confuzii. epilepsie. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. convulsii. fructul fiind o bobiţă neagră. albă sau albtrandafirie. Denumire populară: spinul cerbului. Culoarea acestor flori este albastră. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. păr. prostată. Substanţe active importante: saponine. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. decoct. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. Frunzele au formă de elipsă. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. acetilcolină. hipertensiune arterială. zaharuri. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. Se prepară infuzie. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. antispasmotic. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. Se prepară sirop. Aparţinând familiei ramnaceelor. sirop sau decoct. în alte suferinţe cardiace. substanţe amare. dar cu lăstari verticali. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Ventrilica. saponozide. precum și prin tufărișuri. Fructul acestei plante este o capsulă. Denumire populară: stratorică. flavone. hipotensiv. întotdeauna. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. În mod obișnuit. dar și periferică. dar și în zonele alpine – prin păduri. bronșită). Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. decoct. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. Prezentare. precum și în afecţiuni dermatologice. face parte din familia scrofulariaceelor. precum și vâscotoxina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. fiind vasodilatator. grupate sub formă de ciorchine. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. extract. cu niște dungi de nuanţă închisă. poţiuni. Întrebuinţări. Întrebuinţări. aminoacizi liberi. brad. tuse convulsivă. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. culcată. De asemenea. măr. chiar și a celor canceroase. dar și în alte păduri de foioase. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. isterie. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. dar și al reglării proceselor intime din organism. glicozide. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. Substanţe active importante: taninuri. . Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. Este indicat în arterioscleroză. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). o erbacee cu tulpină păroasă. mesteacăn. suc. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. planta fiind toxică. prun.

pe dealuri. litiazele renale. În mod curent. glucozide. Recoltarea se face în luna iunie. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. compuși amari. glicozide. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. vermifuge. în gospodăria tradiţională. Apar în lunile mai și iunie. Preparatele pe bază de vinariţă au. taninuri. în icter. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. Vinariţa crește la umbra pădurilor. sunt indicate în constipaţie. diuretice. faringitele. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. are proprietăţi aromatice. dar mai ales vârfurile tinere. preparatele de vindecea pot fi toxice. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Vinariţa mai este folosită. flavone. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. de exemplu. Crește în locuri cu mult soare. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. mucilagii. litiază urinară. cu flori pe ele. Plăcut este și mirosul florilor. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. aparţinând de familia rubiaceelor. Datorită acestui fapt. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. sedative. din care se prepară infuzie și decoct. Florile sunt mici. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. Întrebuinţări. Prezentare. depurative. scarlatină. Frunzele au un peţiol pronunţat. Substanţe active importante: betaină. Întrebuinţări. Vinariţa se administrează și în indigestii. melancolie. Denumire populară: vineţică. îmbunătăţind starea de spirit. tonice. datorită aromelor sale. isterie. rujeolă. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. Prezentare. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. hidrolat. Ca purgativ. Vindeceaua. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. de culoare purpurie. Ca plantă medicinală. Substanţe active importante: cumarina. Frunzele. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Vindeceaua este o plantă meliferă. Alte preparate: vin medicinal. în industria vinurilor și a lichiorurilor. ulei volatil. cu umezeală puţină – pe pajiști. acţiunea lor este intensă. În cantităţi mari. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. Din acest motiv. taninuri. Întrebuinţări. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. Florile. ușor muchiată. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. afectând mai ales ficatul. mucilagii. Acţionează și asupra sistemului nervos. din acest motiv. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. de asemenea. Vineriţa este o plantă de munte. cu multă lumină. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. perenă. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. între șase și nouă bucăţi. Stachys germanica. vinariţa a fost folosită. Tulpina este dreaptă. în formă de spic. Prezentare. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). precum și în hidropizie. Datorită calităţilor sale tranchilizante. pe . multă vreme. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). în tufărișuri. substanţe amare. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. din loc în loc. În perioada de maximă vegetaţie. uleiuri.

planta are o înălţime de 50 cm. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. palpitaţiile. care apar în lunile mai și iunie. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. vermifuge. strugurii. sunt crestate. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. tanin.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. totuși. Este o erbacee cu un rizom scurt. de asemenea. epilepsia. alcaloizi. fiind o plantă periculoasă. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. Chiar și la o simplă atingere a plantei. cataplasme. astringente. Denumire populară: rută. Ramurile sunt relativ subţiri. antiinflamatoare. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. ponderează variaţiile de rit m cardiac. antialgice. aliment și medicament. Prezentare. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. lemnificate și flexibile. fiind cultivat. uneori roșie sau albă. frunzele și vârfurile tinere. ginecologice. tuberculoză. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. de obicei. de multă vreme. dispuse în struguri. Substanţe active importante: zaharoză. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. vitamina C. melancolia. inflorescenţele fiind sub formă de racem. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Florile. rareori fiind lobate. ulei esenţial. cu tot cu flori. potrivit ultimelor descoperiri. Mirosul său – specific. târâtoare. ca plantă ornamentală. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. dermatologice. extract. Substanţe active importante: ulei volatil. grosime și multe noduri. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . heterozide. inositol. de culoare galben-verzuie. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. Face parte din familia labiatelor. Florile au. decoct. antimicrobiene. Se prepară infuzie. bufeurile. Întrebuinţări. agăţătoare. glucozide. În mod obișnuit. cumarină. dextroză. adică butucul viţei de vie. Au. Fructul este o capsulă. ramurile cu flori. deși și aceștia au. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. Frunzele. aparţinând familiei rutaceelor. prin grădini. sunt grupate în vârful ramurilor. cât și periferic. hemoragii uterine. pielea omului se poate irita. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. până la 20 de metri. Florile. persistent – nu este prea plăcut. Reglează ciclurile menstruale. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. a sângerărilor și rănilor gingivale. antispasmodice. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). printre cele mai vechi plante cultivate de om. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. deranjamente intestinale. fiind. dar poate ajunge și până la un metru. o culoare galben-verzuie. sedative. Tulpina. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. combate isteria. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. decoct. Prezentare. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. vertijul. de formă ovală. ulceraţii stomacale și intestinale. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. Se prepară infuzie. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. pulbere. se pare. Întrebuinţări. hemoroizi. decoct. săruri minerale. avortive. Viţa de vie înflorește primăvara. ulceraţii și răni ale pielii. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. tinctură. Totodată. se remarcă prin consistenţă. au culoare albastră. rezine. Întrebuinţări. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii.

de aceea. pe marginea drumurilor. sau sub formă de tinctură. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Crește pe pajiști. deci. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. prin urmare.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. cât și în tulburări de menopauză. Prezentare. în amestec cu miere. prin pârloage. cu flori în formă de spiculeţe. în locuri cu lumină multă. Întrebuinţări. . Se prepară infuzie. Din florile de viţelar. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. extract. substanţe amare. Substanţe active importante: cumarină. umbeliferonă. poţiune. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). frunzele de viţă de vie sunt. grupate. acizi. adormiţea. Face parte din familia convolvulaceelor. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. lipsită de frunze sau cu frunze mici. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. care se administrează mărunţită. în general. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. cicatrizante. Hieracium transsilvanicum. în poieni și luminișuri de pădure. tinctură. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Prezentare. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. În medicina populară. perenă. poala Maicii Domnului. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. precum și taninuri. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Denumire populară: părangină. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. în activitatea sa de secreţie și eliminare. din care se prepară infuzie și decoct. combinate cu alte flori. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. poala rândunicii. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. este însemnată și. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. adică a fân. Este o plantă erbacee. pe dealuri și munţi. Folosite adesea în alimentaţia curentă. din care pornesc rădăcinile și stolonii. pe terenuri înţelenite. săruri minerale. Interes medicinal prezintă toată planta. Florile. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. Întrebuinţări. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. iarba fânului. ulei volatil. Dezvoltă un rizom. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. Substanţe active importante: glucozide. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. Întrebuinţări. antrenând benefic chiar și bila. Florile apar în lunile mai și iunie. Prin distilare. De asemenea. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. vitamina C. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. a zonei abdominale. Tulpina aeriană. Prezentare. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină.

au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. sub formă de buchet. imunostimulatoare. Se prepară infuzie. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. extract. arabinoză. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. antiinflamatoare. laxative. săruri minerale. ramnoză. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. pietrelor). Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. Hibiscus ternatus. Tulpina. enterocolite. epuizare fizică și psihică. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. o buruiană. Întrebuinţări. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. . Denumire populară: macul ciorii. Tulpinile au înălţime redusă. cistite. Prezentare. sporește pofta de mâncare. Numele îi vine de la poziţia florilor. înlesnește asimilaţia. deosebit de important. boală infecţioasă gravă. păroase și peţiolate. așezate ca un pendul. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. săruri minerale. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. ajunge până la 80 cm înălţime. ramificată de la bază. în afecţiuni reumatice. aminoacizi. Sunt indicate în ulcere. au formă lobată sau penată. scăderea capacităţii de apărare a organismului. Această plantă care este. Prezentare. edeme. abcese. reumatisme. dezinfectante. Florile. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. Întrebuinţări. apare îndeosebi în culturile legumicole. decoct. fiind acoperită cu perișori tari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. de fapt. antiinfecţioase și antiinflamatoare. Substanţe active importante: flavone. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. vitamine. febră. diuretice. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Potrivit aceluiași specialist. Frunzele. Fructul este o capsulă. cicatrizante. Yucca este o plantă verde în permanenţă.

în formă de pâlnie. fragarină. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. în primul rând. de obicei. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. din punct de vedere medicinal. protecţie în faţa substanţelor foarte active. acizi. flavone. Întrebuinţări. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. fiind gustoase și aromate.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. Prezentare. în deranjamente intestinale. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. totodată. Denumire populară: bună dimineaţa. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. rinichilor. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). Prezentare. subţire. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. chiar și de doi metri. Zmeurul este un arbust de pădure. desigur. Importanţa lor. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. Ipomaea purga. Datorită acestor proprietăţi. și în formă cultivată. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. astringente. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. Florile. Fructele au culoare roșie. Preparatul de zorele este descongestionant. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. poate avea o lungime de trei metri. depurative. mai ales albastru și mov-roșcat. însă. laxative. tinctură și o rășină. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. Tulpina. făcându-și loc. Substanţe active importante: tanin. frunzele. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. ale tractului digestiv. laxativ și chiar purgativ. au culori diferite. Potrivit specialiștilor. dar. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. din care se prepară infuzie sau decoct. Face parte din familia rozaceelor. În ceea ce privește calitatea fructelor. . mai ales. convolvulină. importanţa sa economică. uneori. diareea. Substanţe active importante: rășină. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. o dezvoltare anuală. Valoare medicinală au. vitamina C. în congestii cerebrale. vermifug. Acest arbust poate fi întâlnit. dată fiind. faringita. printre marii arbori. săruri minerale. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Potrivit unor observaţii mai noi. fructele zmeurului. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Întrebuinţări.

Carminativ .oprește dezvoltarea microbilor.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire. Depurativ (sau detoxifiant) .ucide microbii.fortifică uterul. Galactogog .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) .hemoragii digestive.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor.afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare. conţinutului acestora. Coleretic .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog . Stomahic .provoacă transpiraţia. apărută ca urmare a unor boli.inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. Antihemoragic . Hemostatic .elimină substanţele dăunătoare. Melene . Hematurie .boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină.care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .oprește hemoragia. Bacteriostatic .fortifică venele.substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.retenţie de apă în ţesuturi. accelerând astfel digestia.dureri menstruale.favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. Anorexie . peste normal.stimulează secreţia biliară a ficatului. popular . blochează dezvoltarea tumorilor.substanţă care face gura pungă.acţionează împotriva viermilor intestinali. Citostatic .tulburări de digestie.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine. echilibrează secreţiile. Cistită .inflamaţie a vezicii urinare. Enterocolită . Revulsiv .stopează sau combate hemoragiile. În limbaj Avitaminoză . Albuminurie . toxice din organism. Soporific .acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. Eritem . ajută la cicatrizare. Edem . Angiocolită .favorizează secreţiile gastrice.care răspândește o aromă. reglează bătăile inimii. Cardiotonic . Diaforetic . determinată de o congestie ușoară. Bactericid . Congestie .inflamarea vezicii biliare.acţionează împotriva unor forme de alergie.fără vitamine. Antispastic . Sudorific . .împiedică formarea de secreţii.inflamaţie a căilor biliare.aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ.provoacă transpiraţie. Dismenoree .împotriva tumorilor. Uremie . combate dezvoltarea microbilor patogeni. Antihelmintic . Enterită . Secretolitic .substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale.cu acţiune împotriva microbilor. Estrogeni . întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic .reglează menstruaţia. Aromatic . Antimitotic .sânge în urină.somnifer.substanţă sau preparat care stimulează inima.tulbură activitatea inimii.aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. al altor boli asemănătoare). Dispepsie . Astringent .hormoni feminizanţi. Antiemetic . Venotonic . Emenagog .roșeaţă a pielii. substanţe care ajung Uterotonic . Antihistamic . Anafrodiziac (anafrodisiac) . Antiseptic . în sânge și produc o intoxicare a organismului.comprimă ţesuturile.acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi.

Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. 20. 2000 5. 1962. Editura Academiei. partea a treia. 1999. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. București. Editura știinţifică și enciclopedică. Editura Fiat Lux. x x x Faune et flore d' Europe. ghid practic. lași. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. UK. Editura Academiei. București 9. Editura Vestala. Gunter Ernest – Hrana vie. 1978 2. 2003 4. 1974. Pârvu Constantin. Editura Garamond. București. 2002 3. București. București. Niţă Ibrian Elena – Plantele. 19. Ciofit Ruxandra. Editura Ceres. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic.. București. Editura Polirom. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. 2000 13. tratamentul bolilor cu plante. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. R. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Editura Polirom. Moruzi Constanţa. supliment (DEX – S). 1968. 2003. București. aliment și medicament. după datinile și credinţele poporului român. 2000 7. Bereșiu Ileana. .A. Editura Miracol. 1993. Kirkpatrick Betty – Home remedies. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Toma Ion – Atlas botanic. 2001. 15. Editura Ceres. Editura Miracol. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. ediţia a lll-a. Todor I. 1985 8. București. Editura Academiei. Librairie Grund. București. București. Axei Springer. 14. București. – Mic atlas de plante. Popovici Lucia. Editura Didactică și pedagogică. 1988. ed. lași. Godeanu Stoica. Editura Didactică și Pedagogică. Bojor Ovidiu. 17. Geddes & Grosset. Editura Medicală. București. Editura Academiei. Editura Venus. 16. 1985. 21. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. București. 10. Editura Saeculum I. Editura Z 2000. vite și păsări. București. o speranţă pentru fiecare. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. București. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. 18. 12. București. Coiciu Evdochia. 1999. 1987. 1985. Editura Fiat Lux.O. București. a ll-a. 1998. Editura Ceres. București. Valnet Jean – Fitoterapia. 2000 6. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. 11. București. ediţia a lll-a. București. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române.. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. 2003. Saragea M.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->