DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

Iarba lui Cristofor......... Chili/Arborele de chili....... Isopul................... Curmalul........... Asmăţuiul............... Amăreala.. Bobornicul......... Lemnul Domnului.................. Coada calului................ Ananasul.......... Levănţica........... Ienupărul. 48 G ... Dracila.... 61 J .... Inul. Lichenul de stejar.. Castanul.................... Ghiocelul.. Camforul/ Arborele de camfor.. Ardeiul iute................. 59 Hameiul................ Ghinţura albastră.. Coroniștea..... Degetarul galben.... Coada racului.. Ceaiul..... Lichenul câinilor............ Fucusul/Alga fucus. Cuvânt înainte ................ Macul de câmp........... Ciuboţica cucului................... Fagul....... Cucuta de apă.................... Ghimberul.................... Bozul........ Anasonul...... Degeţelul lânos............ 4 A .................... Mărgelușele...................... Ciumăfaia.................. Izmușoara de câmp. Foaia grasă. Dumbravnicul.... Brebenelul..... Meiul..... Brâncuţa. F.......... Mărul lupului............... Călinul... Drobul.. Ginsengul... Limba boului..... Coacăzul negru.. 67 Jneapănul.... Busuiocul.. Măcrișul................................ Hibiscus......................... Iarba șarpelui. Cicoarea......... Cucuta........ Bradul... Măslinul... Arinul negru. Lăcrimioara.... Mazărea................ Crușânul. Cireșul și Vișinul. Alunul.............. Bănuţii..................... Ghimpele.... Castravetele. Cola.......... Ceapa.. Dafinul.... Bujorul de munte.................. Dovleacul.... 20 D .. Colăceii babei..... Lemnul câinesc.............. Feniculul. Bătrânișul. Cornul secarei.................. Cimișirul. Chimenul....... Linariţa. Cacao/Arborele de cacao. Dediţelul... Ipcărigea.................... Cornul............ Cătușnica..... Măcrișul iepurelui...................... Mate......... Mărul... Iarba broaștelor...... Liliacul.......... Lemnul dulce........... Iarba grasă. Mătăciunea.................. Feriga........ Ghinţura pătată. Calomfirul... Buruiana de trânji..... Buretele de stejar...... Grape-fruitul/Grepfrutul.................................. Frasinul...................... Floareasoarelui. Creţișorul. 5 Cuprins B .. Cocotierul..... Captalanul................... Bananierul.............. Coada șoricelului...................... Mangoldul. Fragul. Drobiţa............................. Leușteanul.... 48 Eucaliptul...... Angelica...... Iarba neagră.... Crinul de pădure.... Degetărelele. Leurda...... Mătrăguna... Curcuma/Curry........... Brândușa de toamnă.......... Floarea paștelui.... Fumăriţa.......... I ...... Chinina/Arborele de chinină. Iedera......... Agrișul............. Drojdia de bere......... Angelica de pădure.. Coca....................... Grâul.................... Broccoli............. Măceșul.. Măselariţa. Mesteacănul......................... Albăstrelele...... Anghinarea... Feriguţa.. Cătina albă. Lămâiul.. Creţușca..... Feciorica................ Drobușorul............................ Lumânărica.. Brădișorul....................... Ghizdeiul..... Genţianele (Ghinţura galbenă....... Bobul... Brânca...... Mandarinul.................. Iarba de șoaldină...... Mango.................................... Cuișoarele/Arborele de cuișoare..... Macul de grădină....... Hreanul. 53 H ..... Dentiţa.. Gălbenelele..... Cerenţelul................................... Dalacul.... Limba broaștei.. Brusturele............... Curpenul de pădure.......... Coada zmeului.... Maghiranul.. Iarba roșie.. Iarba mare............. Gutuiul..... Căldărușa. L ... 74 ..... 12 C . Gălbinelele...... Lintea.............. Cartoful........ 41 E ......... Hrișcă... Dudul..... Arnica.... Fluierătoarea...... Caisul........................... Ghinţura violetă)........Afinul...... Ginko biloba.. Cafeaua/Arborele de cafea........ Bamele.. 67 M .. Merișorul................. Cimbrul de cultură...... Fasolea. Izma bună (Menta).......... Izma broaștei.............. Lăsniciorul.... Lingureaua............ Aloea............ Cânepa... Laptele câinelui..... Armurariul............ Limba mielului.. Gălbăjoara..... Cornaciul........ Mărarul...... Cimbrișorul... Arahidele..... Ciumăreaua............. Coriandrul.........

.... 118 Ş . Plesnitoarea.... 144 Ţelina........... Salata verde............. Secara................... Osul iepurelui.................. Sânzienele.... Nalba mare. Nemţișorul de câmp.. Ștevia......... Pătlăgica vânăta...... Răchita roșie. Muștarul alb.. Nufărul alb...... Vindeceaua.................. Ridichea... Pelinul...... Piperul de baltă....................................... Popâlnicul iepuresc...................... Saschiul.. Varza creaţă...... Orzul.. 158 ... Talpa mâţei.................. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul. Rodiul/Rodia. 112 S ........ Pinul....... Tulichina.............................. Ţintaura.......... Pepenele galben.... Papaia. Silurul............................................ Pecetea lui Solomon........... Rogozul.. Păducelul..... T ....... Urzica......... 137 Ţ .......................................... Turta..... Scaiul măgăresc........ Negrilica............ Napul.. Ochiul lupului................ Socul. Virnanţul.............................. Morcovul de grădină....... Ricinul. Pochivnicul. Sovârvul... Sunătoarea.. Zorelele.. Sulfina.... Migdalul....... Roua cerului. Mierea ursului.. Mojdreanul............... Ungurașul... Viţelarul.............. Roiniţa... Odoleanul/Valeriana.. Usturoiul............. Turiţa mare.. Troscotul...... Mirtul......... Portocalul................. Porumbarul.... Ventrilica........ Sclipeţii...................... Urechelniţa............. 149 Y . Murul. Podbalul......... Nucul.............. 99 R ..................... Untișorul............ 155 Z .... Talpa gâștei. Trifoiul roșu.. Tarhonul............................. Salcâmul........... Nufărul galben................. Tămâiţa. Reventul.. Năsturelul........... 157 Bibliografie selectivă ............................................. Scaiul dracului.. 135 Șofranul........ Teiul.. Păpădia.......... Vătămătoarea. Scaiul vânăt.. Scara Domnului..... Siminocul........... Trandafirul. Pepenele verde........... 145 V .. Pirul. Vanilia. Tuia/Arborele-vieţii......... Yucca U ... Păstârnacul..... Moșmonul....... Sparanghelul....................... Traista ciobanului.......... Ovăzul....... Vâscul...... Spanacul.............. Năutul......... Toporașii...... Salcâmul japonez................................... Piersicul..... Trifoiștea de baltă.......... Mutătoarea.. Rodul pământului........... Vinariţa........ Scumpia......... Trei fraţi pătaţi... Verigariul.... Patisonul......... Piretrul........ Stejarul............... Prazul. Omagul...................... Pătlăgica roșie........ Pătrunjelul. Năpraznicul... Susanul........ Volbura...... Soia.. Muștarul negru.. Strugurii ursului................ Obligeana...... Sfecla roșie..... Splinuţa................. Ulmul..... Răchitanul..................................... Scânteiuţa............. Rozmarinul..... Porumbul.......... Zmeurul.. Stuful.. Tătăneasa........... Orezul... Stirigoaia....... Rostopasca........................... Schinduful....... Nu-mă-uita....................... Scorușul de munte.... Pufuliţa... Părul. Sănișoara............ Viţa de vie.... Mutulica......... Troscotul de baltă.............. Pătlagina.. Mușeţelul........ Slăbănogul.......... Ruscuţa de primăvară... Păpălăul............................................... Sporiciul. 155 Zămoșiţa......... Piperul negru.. Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ......... Mușeţelul roman.. N .... Piciorul lupului..... Sorbestreaua.......... Salvia.... Păștiţa.................. Untul vacii................................. 90 O ... Prunul............. Morcovul sălbatic....... Oreșniţa. Vineriţa. Vulturica............ Schinelul.. Nalba neagră.... Răculeţul................................................. Smochinul...... Scaiul ghimpos.. Spânzul........... Roiba.....Mielăreaua...... Săpunariţa... Plopul negru... 95 P . Urzica moartă..... Mușchiul de munte............................ Salba moale..

desigur. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. spre practicile și terapiile naturiste nu e. desigur. beneficiile vor fi nepreţuite. lumea faunei. altceva. parcă. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. . nicidecum. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. Se spune. oamenii. cu natura. Desigur. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. să ne-o apropiem. în pace și în armonie. în timp ce plantele au harul divin. vital . deși istoria oamenilor ne arată. ci o necesitate și un incontestabil temei. Vorbim aici despre lumea vegetală . și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. Cu încredere și la modul practic. noi.să-i zicem. răsfăţ. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. există o lume pe care trebuie. între adânc de mare și vârf de munte. Între hotarele mierii și ale laptelui. lumea animală.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. modă. așa cum deja încercăm să regăsim. întru binele și echilibrul nostru. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. deplină și strălucitoare. neobosiţi și adesea pasionaţi.

iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. de la circa 800 de metri în sus. din care se prepară un decoct. Face parte din familia ericaceelor. Mai nou. și un activ agent antidiareic. au formă lobată. diabetul. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. Denumire populară: pomușoare. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. Din fructele de afin. faringite. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. inclusiv miere. În condiţiile vieţii moderne. ceaiul de frunze. de culoare verzuie sau roșcată. afine de munte. ci și în fructe. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. de mici dimensiuni. De asemenea. neomirtilină. Apare și sub formă cultivată. Prezentare. alcool și alţi ingredienţi. zaharuri. prin tufărișuri și păduri. gustul fiind dulce-acrișor. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Afinul crește pe munte. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. afecţiuni reumatice. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. la maturitate. coacăze. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. De altfel. mai ales pe timp de noapte. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. Atât frunzele. Întrebuinţări. Ramurile sale sunt spinoase. Afinul este un arbust bogat ramificat. Agrișul este un arbust cu o înălţime. diuretic. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. Se prezintă ca un arbust scund. coronarită. și pot fi consumate ca orice fruct. iar florile au culoarea roz-palid. sechele de infarct. provitamina A. gălbuie sau chiar roșiatică. iar frunzele. păroase. afine. ramurile sale având. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). valoarea economică a afinelor crește.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. desigur. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. Fructele. Fructele sunt de culoare neagră. sunt comestibile. stomatite. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. cuprinsă între 60 și 150 cm. Fructele conţin pectine. agrișele . Reduse ca dimensiune. Afinul este. Frunzele sunt oval-alungite. cu zahăr. sau ceva mai deschis – spre grena. De asemenea. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. cunoscute sub numele de agrișe. Taninul se găsește nu numai în frunze. culoarea verde. Florile. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. gută. Culoarea lor poate fi verzuie. mirtilină. acizi. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. până spre golurile alpine. În tratamente naturiste. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. tulburări ale circulaţiei sângelui. fiind considerate un aliment ecologic. totodată. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. Agrișul crește în zona montană și subalpină. dezvoltându-se în mai-iunie. în micoze. Aparţine familiei saxifragaceelor. Prezentare. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. Acrișoare. în permanenţă. dar nu sunt de neglijat nici fructele. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. dar și pentru consum în gospodărie. vitamina C. antihemoragic. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. Din frunze se face infuzie. Denumiri populare: pomușoare. afinele sunt plăcute la gust. dezinfectant intern.

Albăstrelele se folosesc. ajungându-se să se consume. tulpina albăstrelelor este păioasă. pelargonină. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. potasiu. cu încredere. precum și un diuretic natural și eficient. Ca plantă medicinală. sodiu. B1. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. fosfor. Acţionează. pectine. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). de asemenea. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. diuretic. floarea paiului. în inflamaţii ale pleoapelor. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. Denumiri populare: măturică. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. La maturitate. ramificată. astringent. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. în gută. tătăișă vânătă. dar mai ales ca un bun purgativ. Datorită condiţiilor climatice. Florile. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. Are frunze foarte groase. cianină. și în stare proaspătă. tanin. și în curele de slăbire. cărnoase. vineţea. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. se face cură de agrișe. iarba frigurilor. B2. și nu numai. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. lemnificată. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. stomahice. vermifuge. În practica naturistă. din care se extrage sucul de aloe. Înfloresc din iunie și până în septembrie. Totodată. Sucul se poate utiliza. acizi – mai ales acidul citric. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. Aloea provine din zona mediteraneană. În mod obișnuit. și împotriva diareii. Substanţe active importante: centaurina. . Aloea prezintă interes pentru femei. Întrebuinţări. Prezentare. În mod obișnuit. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. și în suferinţele reumatice. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. Agrișele au și o mare valoare medicinală. sunt galbene sau roșii. Întrebuinţări. totodată. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. calciu. Prezentare. lanurile de grâu și secară. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. dar în cantităţi mai mici. în tratamente privind iritaţiile oculare. cu bune rezultate. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. Au efecte. taluzurile drumurilor. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. în afecţiunile cardiace. în România se găsește numai cultivată. până la 1 kg de agrișe pe zi. Substanţe active importante: vitaminele A. de 50 – 60 cm. C și P. în mod obișnuit. Potrivit specialiștilor. sau se potenţează. dar poate fi utilizată și planta întreagă. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. în combinaţie cu alte plante medicinale. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). adică în conjunctivite. păroasă. prin efectele sale tonifiante. Întrebuinţări. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. în curele de dezintoxicare. cu succes. dar și acidul malic sau tartric. pilule laxative. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. Datorită conţinutului lor. dispuse în formă de spic. dar și un bun digestiv). în industria alimentară.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. Agrișele sunt recomandate. aloea se remarcă. floarea grâului. purpurii. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. a reumatismului. însă. consistente. în principal. În practica medicinală curentă. granule. Preferă locurile uscate și însorite.

Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. Alunele de pădure sunt. datorită acestei compoziţii de excepţie. glicozide. frecvent în zona dealurilor. Denumire populară: șopârliţă. calciu. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. ci și frunzele și. Substanţe active importante: azotaţi. totodată. Fructele. valoare medicinală are toată planta. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. iar frunzele. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. ananasul este o erbacee. întotdeauna. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. de ulm. Prezentare. fier. cel mai adesea albastre. în vârf. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. vitaminele A și B. în 1493. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. fosfor. În cantităţi mari. a sistemului nervos. de fapt. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. ci și în menţinerea unei stări generale bune. în amestec cu arborii de bază sau la margine. și un bandaj gastric. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. au un peţiol de unu-doi centimetri. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. pe marginea drumurilor. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. În cazul amărelii. Fructul este o capsulă. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. sistemul respirator. materii grase. Întrebuinţări. de obicei. în martie. cupru. Poate fi întâlnit și pe pajiști. aparţinând familiei bromeliaceelor. În mod obișnuit. aproape ovale. deoarece poate irita tractul digestiv. Întrebuinţări. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. o inflorescenţă sub formă de spic. tuberculoza pulmonară. Crește prin pădurile de fag. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. adică alunele. albastre. Ca plantă medicinală. sub formă de tufișuri. provocând o secreţie bronșică masivă care e. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. Valoare terapeutică au nu numai alunele. mai nou. după cum îi spune și numele. Prezentare. tusea convulsivă. violete. pe terenuri înţelenite. Rizomul este scurt. fiind foarte hrănitoare. puternic amar. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. Uneori se folosesc doar florile. însă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. magneziu. Amăreala crește prin fâneţe. mai nou și sub formă de extract. fluidifiantă și expectorantă. gustul ei fiind. Polygala vulgaris. de stejar. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. Alunul înflorește devreme. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Fructul de ananas. decoct și suc. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. În practica medicinală se utilizează. alcoolul specific numit poligalită. precum și ca fortifiant. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). . Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Florile sunt sub formă de mâţișori. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. așa cum îl știm noi de la piaţă este. bronșita. Cu proprietăţi astringente. Prezentare. Este o plantă perenă. a stomacului. sub formă de decoct. Poate crește până la cinci metri înălţime. potasiu.

substanţe grase. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. La nivelul tractului digestiv. ananasul este recomandat la desert. și în industria băuturilor. . Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. În terapii externe. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. precum și în bucătărie. Anasonul este o plantă anuală aromatică. deci este de dimensiuni reduse. Utilizat în terapia unor boli importante. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. mici și albe. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). având și proprietăţi antispastice și carminative. Mai nou. iar florile alb-verzui. anasonul stimulează pofta de mâncare. Angelica este o plantă erbacee aromatică. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. precum și în calciu și fosfor. au formă de umbelă. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. Din punct de vedere medicinal. buciniș. Denumiri populare: chimen dulce. gastritelor. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. Potrivit specialiștilor. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. Prezentare. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. Prezentare. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. pectine. Substanţe active importante: ulei volatil. aparţinând familiei umbeliferelor. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. precum și în cele de combatere a celulitei. Ca plantă medicinală. bădean. Este o plantă cultivată de om. La recoltare se culeg seminţele (fructele). destul de mult. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. dar în concentraţii mai reduse. adică imediat ce a fost stors din fruct. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. anison. Florile. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. tot complexul de vitamine B. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. Întrebuinţări. aniș. Are înălţimea de 40 – 70 cm. enterocolitelor. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. ci și frunzele. acid cinamic. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. iarba îngerilor. penate. ulcerului duodenal. vitamina C. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. Dacă este bine preparat și păstrat. dar mai ales anticancerigene.5 metri. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. Întrebuinţări. Frunzele acestei plante sunt mari. tinctură. Denumire populară: angelină. Anasonul este folosit. chimion dulce. Face parte din familia umbeliferelor. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. Totodată. dar și în vitamina A. Prin prelucrare. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. bromelina este cel mai preţios compus. polizaharide. vin tonic. Din acest motiv. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. bulbul și rădăcinile. praf de rădăcină. reglează activitatea intestinală. De asemenea. din care se extrage un suc foarte plăcut. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. Datorită bromelinei. Frunzele sunt puţine și rare. Din aceste părţi se prepară infuzie. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului.

în terapii. rahitism. Aparţine familiei compozitelor. gros. de obicei. de asemenea. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. prin tradiţie. angelicină. ostol. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. Anghinarea se folosește în gastronomie. florile fiind roze sau roșiatice. Frunzele. această specie de anghinare este cultivată. în preajma apelor curgătoare. de asemenea. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. angelica era socotită plantă-minune. medicinale și nu numai. lipsa de poftă de viaţă. fiind cunoscut. cumarine. prin iulie și august. reumatism. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. Întrebuinţări. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. B. Florile sunt mari. zarzavaturi. încă din vechime. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). Substanţe active importante: terpene. pe fâneţe. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. fosfor. brândușă de toamnă. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. multe ramificaţii. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. Angelica de pădure este recomandată. Substanţe active importante: ulei esenţial. C. dar și limbul frunzelor. ca remediu în bolile de rinichi. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. cremă. vin tonic. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Angelica de pădure se întrebuinţează. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. afecţiuni respiratorii. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. au formă penat-sectată. elimină surplusul de colesterol). dar și seminţele. . iarba îngerilor. Întrebuinţări. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. flavone. imperatorină. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. Întrebuinţări. la gătit. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. Anghinarea este o plantă perenă. în păduri. zaharuri. asemănătoare cu niște capitule. Aparţine familiei umbeliferelor. mangan. lipsă de poftă de mâncare. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. rășini. spinoase-sticloasealbicioase. în lunci. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. vitaminele A. cu frunze mari. fiind consideraţi legume. cu precădere. grupate câte două sau trei. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. Poate atinge doi metri înălţime și are. rizomii (împreună cu rădăcinile). Prezentare. diuretic. expectorant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. Cândva. Datorită calităţilor sale. pulbere de rădăcină. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. În general. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. Denumiri populare: angelină. cucută. ca antispasmodic. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. În acest caz. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. în partea a doua a verii. se spunea cândva. colorate în roșu-violaceu. Prezentare. Rizomul este puternic. și în medicina veterinară. polifenoli. starea de oboseală generală. lipide. tinctură. adică infuzie. Se poate utiliza și planta întreagă. carminativ. fier. tulburări menstruale. Pentru terapii medicinale se folosesc. Substanţe active importante: cinarină. sudorific. revigorând această activitate. oxidaze.

Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. mărește pofta de mâncare. uimesc. reglează activitatea rinichilor. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. anghina pectorală. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. dar care încă ascunde destul de multe secrete. la revigorarea corzilor vocale. în facilitarea tranzitului intestinal. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. B2. B1. Dacă e folosit în cantităţi moderate. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. infecţiile intestinale. În anumite condiţii. dar merită luate în seamă. ateroscleroza. Forma pentru tratament – ceaiul. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. O plantă familiară. De pildă. din fructul de ardei se prepară pulbere. ardeiul iute creează disconfort. aproape 50% din conţinutul alunei). deci. vitaminele A. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. de-a lungul timpului. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. rădăcină cărnoasă și aromată. B2. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. enteritele. galbenă sau violetă. tanin. și ca plantă medicinală. Întrebuinţări. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. A fost evidenţiată. F. uneori. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. are acţiune antimicrobiană. sunt verzi. Pentru uz medicinal. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. originară din America de Sud. galbene sau roșii. frunze spinoase. Folosit drept condiment. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. de exemplu. alune de pământ. celor mai mulţi dintre noi. energetice și medicinale rămânând intacte. ardeiul iute este. de asemenea. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. ardeiul iute regularizează digestia. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). numită capsicaină. enzime. mici și numeroase. . roșie. care se ia în loc de alcool). deși se formează în partea aeriană a plantei. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. flori galbene. surmenajul. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. De altfel. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. Denumire populară: alune americane. sunt grupate și au culoarea albă. cirozele hepatice. tinctură și chiar decoct. are tulpină ramificată. precum și în tratamentul eczemelor cronice. hemoroizii. Prezentare. hepatitele cronice. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. În mod obișnuit. Aparţine familiei papilionaceelor. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. dar efectele purgative sunt însemnate. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. Fructele. precum și vitaminele A. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. Înflorește din iunie până în septembrie. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. Prezentare. Arahida este o erbacee anuală. Florile ardeiului iute. Întrebuinţări. se coc în pământ. B1. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. Consumat în cantităţi mai mari. în culturile mari. fiind și un bun detoxifiant. Fructele. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. Utilizat în alimentaţia curentă. Florile au culoarea galbenă. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. în oboseală fizică accentuată. Au și efecte diuretice. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. numeroase săruri minerale. la tonifierea. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică.

Întrebuinţări. Se mai folosesc și frunzele. De asemenea. Prezentare. scai argintat. frunzele se dispun sub forma unei rozete. Z 2000). în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. Denumiri populare: arginţică. silimarinul. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. armurariul are frunzele mari. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. tincturi. în acest sens. Întrebuinţări. Prezentare. paraliziilor. frumos colorată în purpuriu. la nivelul solului. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. în zăvoaie. de asemenea. Originar din zona mediteraneană. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. rinichi. sunt lipicioase. lată ce scrie. Este o plantă iubitoare de mult soare. decoct și cataplasme. aparţinând familiei betulaceelor. Valnet.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. armurariul face parte din familia asteraceelor. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. dar împodobită și cu spini. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. Denumire populară: anin. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. sub formă cultivată. în păduri cu arboret amestecat. De asemenea. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. să echilibreze activitatea ficatului. revigorând sistemul circulator. greţurilor.5 metri și care poartă pe ea floarea. Arinul negru este un arbore puternic. . infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. iar din seminţe se fac făinuri. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. de virtuţile sale medicinale. Arinul negru crește pe terenuri umede. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. În primul an de viaţă al plantei. varicelor. Substanţe active importante: în frunze. reumatismelor. preferând zonele aproape aride. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. În acest context. din care se prepară pulbere. silimarinul fiind capabil să regleze. ficat. însă. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. în intoxicaţii chimice. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. specialista C. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. numită silimarin. cu ţepi. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. extracte. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. scoarţa acestui copac este cenușie. Unii specialiști (J. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. ca mijloc de apărare. ca expectorant. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. Potrivit unor observaţii și studii recente. Florile au forma unor mâţișori. Interesul pentru această plantă este determinat. Frunzele. aproape rotunde. și nu numai. în primul rând. inclusiv alcoolul. sistem circulator). de pildă). Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. Ed. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. silimarinul are proprietăţi antitoxice. În tinereţe. în intoxicaţiile cu medicamente. Din frunze se prepară o tinctură. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. în general. se găsește o substanţă specifică. Substanţă activă importantă: taninul.

Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. Substanţe active importante: vitaminele C. reumatism. originară din India. B1. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. Prezentare. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. Aparţine familiei . ci și la frunze și rădăcini. luxaţii și chiar rupturi musculare. de culoare galben-portocalie. scorbut. Înflorește în lunile iunie. Denumiri populare: hasmaţuchi. Prezentare. contuzii). podbal de munte. pășuni. Întrebuinţări. contuzii. formează capitule. uneori gălbui. cum ar fi dermatozele. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. Pentru uz medicinal se recoltează. cicatrizante și decongestive recunoscute. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. În mod frecvent. Este cultivat pentru mirosul său. hematoame. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. la detoxifierea acestuia. colină și coloranţi carotinoizi. Florile. înălţime 15-70 cm. Crește în zona montană și subalpină. fiind folosit în bucătărie. PP. Întrebuinţări. tinctură și unguent. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. Florile sunt albe. Denumiri populare: carul pădurarilor. prin luminișuri. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. litiază renală (pietre la rinichi). Ca plantă medicinală. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. Substanţe active importante. B2. va fi puternic. asmaţuchi. Din arnică se prepară infuzie. Datorită calităţilor sale medicinale. Înflorește în partea a doua a verii. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. carul zânelor. pajiști. hașmaciucă. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. Compusul specific este arnicina. iulie și august. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. Fructele au culoare neagră. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). în mod curent arnica nu se utilizează intern. săruri minerale. ci numai extern. de arnică. chiar asistenţă din partea medicului. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. ulei eteric. laringită. frunzele și lăstarii. Plantă perenă. Bama este o plantă anuală. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. locuri virane. Tulpina este ramificată. De altfel. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. fiind utilizat și în proceduri cosmetice.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. precum și în tratarea laringitei acute. substanţe azotoase. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. ci echimoze. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. decoct. Din acest motiv. de obicei. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. Prezentare. hidropizie. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. În flora spontană. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. contribuind.

banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. părăluţe. Cu toate acestea. fiind albe sau roșiatice. Din planta de bază. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. până la un metru lungime. totuși. hidraţi de carbon. laringite. la rându-i. consumate „cu discernământ”. remarcându-se prin colorit. florile și. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. Musa sapietus. Florile. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. Atât păstăile. mucilagii. Denumiri populare: bănuţei. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. ca și din celelalte părţi. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. diuretice. C și PP. fiind considerate foarte nutritive. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. Bananele au calităţi importante. săruri minerale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. ce are și ea valenţe medicinale. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. adunate în capitule. Face parte din familia musaceelor. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. Face parte din familia compozitelor. B. pot consuma flori fierte de bananier). banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. planta moare. epilepsia). Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. infuzii. sunt mici și rotunde. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. Întrebuinţări. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. potrivit dr. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. totuși. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Această plantă erbacee. vitaminele A. laxative. decocturi. păroase. dr. și mai ales în întărirea sistemului osos. antiscorbutice. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. În mod curent se folosesc lăstarii. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. rădăcinile. tincturi. poate ajunge până la opt metri înălţime. Banana este recomandată copiilor. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. O inflorescenţă de bananier ajunge. se prepară extracte. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. Substanţe active importante. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. vitaminele A. fiind utilă în procesul de creștere. bananele fiind produse de florile femele. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. bronșite. de altfel. Întrebuinţări. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. Se prepară infuzie. beta-caroten. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. C și E. Bananierul are flori femele și flori masculine. având o greutate de 30 – 40 kg. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. în general. Ovidiu Bojor. Tulpina. fiind prezentă. această plantă este cultivată și pentru decor. Substanţe active importante: bananele conţin protide. enzime. B. fiind afrodiziace. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. se extrage un ulei. Prezentare. dar și pentru seminţe. este agentul medicinal . ierboasă. se pare. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. După ce a rodit. bineînţeles. se obţine suc. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. cu toate acestea. Datorită florilor sale. În păstăile de bamă se găsesc proteine. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. care. Și.

Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. sub formă de comprese și cataplasme. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. insuficienţă hepatică și renală. în liziere. Totuși. Prezentare. bobornicul e folosit în bolile de astm. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. precum și în scrofuloză. albastru. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. Prezentare. rășini. dr. gută. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. Preparatele obţinute din bătrâniș au. Bobornicul este o erbacee perenă. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. amestecul din această plantă (tulpini. Fructul de bobornic este o capsulă. dar și pe terenuri părăginite. frunze. albastru-deschis. mai ales ca plantă ornamentală. ca orice buruiană nedorită. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. a apelor curgătoare. pe marginile drumurilor. de asemenea. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. liliachiu. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. de altfel. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. în culturi. pârloage. furunculoze. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. totodată. Este indicat. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. august și septembrie. cum ar fi alb-gălbui. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. de la câmpie până sub munte. în tratamentul pistruilor. Bătrânișul este o plantă anuală. întrucâtva. aparţinând familiei scrofulariaceelor. florile având culori diverse. contribuind. Întrebuinţări. un revitalizant important. iar tulpina ramificată. reumatism. în primul rând. Întrebuinţări. fructele. Totodată. o importanţă deosebită având florile. tuberculoză și boli ale ficatului. erbacee. Face parte din marea familie a compozitelor. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. florile fiind albastre. cu cele de urzică moartă. astm. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. însemnate proprietăţi depurative. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. febra). pentru purificarea sanguină. Ion Gherman. tulpinile. Întrebuinţări. tanin. . Ca plantă medicinală. încă din vechime. efecte diuretice. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. precum și tocătura. Potrivit specialiștilor. Utilizare – atât extern. fiind și un diuretic rapid. la refacerea tractului gastro-intestinal. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. pecingenilor. determinând dezvoltarea globulelor albe. laringită. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. acum este prezentă în toată Europa. semănând. de asemenea. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. pe lângă izvoare. în caz de hemoragii.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. Au. Apare și în variantă cultivată. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. Înflorește în mai și iunie. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. expus și nu prea consistent. contribuind la eliminarea acidului uric. Înflorește în lunile iulie. cât și intern. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. Potrivit prof. Potrivit medicinii populare. deși se găsește lesne în flora României. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. târâtor. sucul din bobornic având. Originară din America. Babornicul este socotit. Sunt. bobornicul este mai puţin cunoscut. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. tonifiante. traumatisme. în reumatisme și gută. ulceraţiilor scorbutice. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. flori) pot fi folosite. Crește.

drept jertfă. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. favorizează transpiraţia. în colonii. prin pârloage. C. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. frunzele. Întrebuinţări. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. păstăile tinere. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). depurativ. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. acid tartric. fiind înrudită cu socul. după cum se știe. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. vitaminele A. tonic. Arbore de mari dimensiuni. sedativ. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. Bobul este un aliment foarte hrănitor. cojile păstăilor și. Are frunze mari. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. roz. florile. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. glucide. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. chiar violete. Substanţe active importante: taninuri. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. coaja rădăcinilor. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. substanţe amare. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. substanţe grase (1. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. fructele. Din flori se prepară infuzie. . Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. Mult mai multe utilizări au fructele. care își îndemna elevii să consume. Denumire populară: fasole mare. purgativ. esenţe parfumate. Bobul este o erbacee anuală. la marginea pădurilor. cât mai mult bob. cu toată încrederea. potasiu). iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. calităţi de agent revulsiv. În mod surprinzător. nu cad în anotimpul rece. Prezentare. Crește. celuloza 7. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. constipaţia. boabele verzi. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. vitamine. boabele coapte. nefritele. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. De asemenea.5%). cu coajă groasă. B. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1.20 metri. În acea zi se ofereau zeilor. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. cistite. Bradul face parte din familia pinaceelor. în locuri părăsite. formând adevărate păduri în locuri umede. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. natriu. edemele. cu miros neplăcut. dar și medicinală a bobului. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. este diuretic. pe terenuri virane. originară din Asia. Frunzele au formă de ace și. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. fiind muchiată. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. magneziu. acid malic. Pentru uz medicinal se culeg florile. pe pășuni. protide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. Bozul înflorește în lunile de vară.5%). grupate în inflorescenţe. În mod discret. Prezentare. se pare. Putem da aici exemplul lui Pitagora. cât și în bolile de prostată. având. adesea. Această plantă. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. Florile bobului sunt albe. Denumire populară: bozie. bradul înflorește în lunile maiiunie. fier. Prezentare. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. bineînţeles. dar se utilizează și coaja și rășina. poate fi întâlnită numai în culturi. zaharuri. Principalul preparat medicinal este infuzia. Florile sunt albe. hidropizia.

săruri minerale. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. poate fi și acuma. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. Prezentare. Prezentare. Denumire populară: pedicuţa. precum și laringitele și faringitele. fiind bune și siropul sau mierea. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. flavone. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. Confruntându-se cu răcelile. cumva. Sporii au culoarea galben-deschis. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. precum și în arsuri. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. hepatitele. cu o tulpină lungă de până la un metru. pălămidă. în primul rând. pietrele. barba ursului. Întrebuinţări. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Întrebuinţări. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. culcată pe pământ. vârfurile cu tot florile de pe ele. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Plantă perenă. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. rareori molidul. anotină). părţile tinere ale plantei. de la deal până la munte. din care se ridică frunzele. lemnele căzute. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. în intertrigo. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. răni deschise – mai ales la copii. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Prin urmare. firește. dermatite. Are tulpină păroasă și flori galbene. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. . În uz intern. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Astfel. în nevralgii. nu ne convin medicamentele moderne. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. fiind un antiinflamator eficient. Prezentare. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. din timpuri străvechi. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. Întrebuinţări. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. dacă. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. din care se prepară o pulbere. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. culoarea fiind verzuie. Întrebuinţări. Pentru medicaţie se culeg frunzele. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. Medicina populară a introdus. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies).

Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. galbenă sau violetă. o regiune din zona estică a Mării Negre. se pare. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. cu brânză. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. De asemenea. multicolor și frumos mirositor. Substanţa activă importantă este colchicina. de cele mai multe ori. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. cu înălţime până la 13 cm. cum ar fi cancerul. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. recunoscute din ce în ce mai mult. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. Florile. Se spune că în Colchida. trăia Medeea. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. violete. bine puse la punct). cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. roz. Rizomul este dezvoltat și. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. Prezentare. Erbacee micuţă cu flori liliachii. Are și calităţi medicinale. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. cu paste. sunt melifere. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. Această inflorescenţă poate fi verde. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. Denumire populară: conopida broccoli. Prezentare. Fructul. există riscul unor grave intoxicaţii. coricavină și bulbocapnină. Ca plantă medicinală. precum un chiorchine. În acest sens. Întrebuinţări. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. Prin urmare. gălbui. var. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. ajungând la înflorire abia toamna târziu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. de mărimea unei nuci. Întrebuinţări. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Prezentare. Bulbocapnina este o substanţă toxică. în culori albe. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. gol pe dinăuntru. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. ci mai rară. cu sfârșit letal. Altfel. deci o plantă periculoasă. dar și ca un diuretic eficient. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. în locuri umede. este otrăvitor. dar și gătită cu carne. breabăn. . adică sunt erbacee perene. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. botrytis. purpurii. o renumită vrăjitoare. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. Denumiri populare: brebenea. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. cu ouă. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical.

late. Când se usucă. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. sunt dispuse altern. deci. Florile. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. Se prepară infuzie. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. lucioase. cât și prin înălţime – până la 1. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. rareori roz sau albă. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. Întrebuinţări. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. glucide. cu succes. în combaterea hemoragiilor. săruri minerale. anemii. . un bun depurativ. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. Întrebuinţări. de la câmpie până la munte.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. intern sau extern. săruri de potasiu. brusturele combătând. și astenia de primăvară. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. florile. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. tanin. Rădăcina este. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. Prezentare. Din brusture. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. decoct. ramurile tinere cu tot cu flori. vitamina K.3 metri. inflorescenţa devine scaiete. Brusturele este o plantă maiestuoasă. celuloză. puternică. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. numit uneori și smârdar. Face parte din familia ericaceelor. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. de un verde adesea întunecat. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. Este. Întrebuinţări. Substanţe active importante: ulei eteric. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. au un miros plăcut. de asemenea. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. Este. lipan. își pierd o parte din proprietăţi. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. În cantităţi mari. foarte dezvoltată. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. în amestec cu alte plante. Bujorul de munte. inulină (în cantitate mare). eczemelor și furunculozei. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. totodată. în osteoporoză. ulei volatil. taninuri. consistente și de mici dimensiuni. de asemenea. Prezentare. captalan. betacaroten. cum ar fi tratamentul furunculozei. prin uscare. stimulând creșterea părului. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. groase. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. Frunzele. de culoare roșie. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. deranjamente digestive. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. Denumiri populare: ciulin. dar și în tratamente dermatologice importante. precum și în afecţiuni respiratorii. Substanţe active importante. Prin urmare. extract. Alte substanţe: vitamine din clasa B. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. putând fi folosite. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. consistente. de asemenea. Fructul este o capsulă.

și în industria cosmetică. fiind folosit. altfel greu de vindecat. iunie și iulie. pe tulpinile copacilor bătrâni. Întrebuinţări. răceală. Înflorește în iulie-august. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. Denumiri populare: vasilisc. mai ales al pădurilor de foioase. În natură. De asemenea. busuiocul are locul său. antifungic. Face parte din familia orhideelor. fiind considerat plantă sfântă. În medicina populară. Florile au culoare închisă. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. . bosioc. fiind un hemostatic destul de puternic. aparţinătoare de familia labiatelor. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. în casele de la ţară. Fructul este o capsulă. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. Prezentare. În bucătărie. antispastic. nevralgii. Fiind o plantă saprofită. Este vorba. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. Trăind pe copaci. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. multă vreme. putregaiul alb al lemnului. la prepararea diferitelor mâncăruri. Întrebuinţări. Datorită modului său de hrănire. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. pe vremuri. se utilizează ca pansament. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. busuiocul este utilizat. vomă. florile fiind albe sau roz. Există credinţa potrivit căreia. nu întâmplător. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. fiind antibacterian. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. stomahic. Denumire populară: iască. rădăcinile sunt cărnoase. buruiana dragostei. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. colici și balonări intestinale. Chiar migrenele. din ce în ce mai mult. deci. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. aduce liniște în gospodărie. bazilic. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. în lipsă de altceva. Planta înflorește în lunile mai. Prezentare. În medicina populară românească. dezvoltate. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. tot cu busuioc se tratează și. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. floarea bisericii. planta lui Hristos. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). Busuiocul este un bun stimulent general. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. mai ales pe stejari și fagi. Substanţe active importante: oestragol și linalol. brună și miros a miere de pădure. Buruiana de trânji este o plantă perenă. Datorită aromei sale plăcute și persistente. borjolică. de fapt. Întrebuinţări. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. busuiocul se cultivă. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). buretele de stejar produce. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Plantă foarte cunoscută. fiind. bronșite. carminativ. o orhidee de pădure. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. de fapt. pus la icoană sau în grinda casei. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. Denumire populară: trânji. în timp. Buruiana de trânji nu are clorofilă. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. Prezentare. lipsa poftei de mâncare. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. persistent. buretele de stejar a fost folosit. Se zice că la nașterea Domnului. mătăcină. încâlcite.

de exemplu. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. adică untul de cacao. De altfel. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. neapărat. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. respirator și digestiv. totuși. valoare medicinală au boabele. În cazul arborelui de cacao. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. cu virtuţi tonifiante. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. De pildă. fiind socotit o plantă miraculoasă. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. În realitate. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. În schimb. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. cu suprafaţă aproape lucioasă. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. mult mai complexe și mai diverse. aminoacizi. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. Se recomandă. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. Întrebuinţări. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. cu nervuri puternice. arborele de cacao și. Florile apar la subsuoara frunzelor și . pentru copii frumoși și sănătoși. Face parte din familia rubiaceelor. În vechiul sat românesc. Desigur. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). însă. pentru spor și bine în viaţă. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. care în mod obișnuit se macină. în care s-au aflat boabele. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. la eliminarea clorurilor. adică arborele de cafea. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. boabele de cacao. ci și asupra sistemelor cardiovascular. pentru suflet. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. conţin săruri minerale. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. contribuind.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. inclusiv sub formă de alimente. sau chiar frunzele. adică boabele de cacao. deopotrivă. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. în Arabia i s-au descoperit calităţile. Pe lângă aceste substanţe. fiind cărnoase și consistente. în special. Prezentare. La fel ca băutura de cafea. Potrivit unor cercetări de dată recentă. un fir de busuioc din grinda casei. Coffea excelsa. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. ce conţin până la 30 de seminţe. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. enzime. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. Asemenea cafelei. ci și. zilnic. Pentru noroc. cu poftă. apoi cafeina și teina. euforizante și chiar afrodiziace. obţinându-se pudra de cacao. Coffea robusta. Prezentare.

că dilată căile respiratorii. B2. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. Se consumă și sub formă de suc. violetă. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. cafeaua contribuie în mod cert. face parte din familia rozaceelor. Componentă a vieţii moderne. tanin. vitamine – B1. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. Fructele. dar a murit relativ tânăr. fier. prin efectele sale psihoenergizante. de foarte multă vreme. miraculoase. aromate și apetisante. provocându-le insomnii și agitaţie. cu încredere și speranţă. Caisa are o valoare energetică semnificativă. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. un adevărat accelerator al inimii. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. magneziu). copiilor le este interzis consumul cafelei. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. întârzierilor de creștere. bolnav de hidropizie). boabele. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. care are forma unei cireșe. Cafeaua este. Asupra unora cafeaua are efecte majore. astringente și diuretice. nimic nu e dovedit. cobalt. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. Astfel. un arbore comun în spaţiul românesc. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. Caisul înflorește primăvara. cu marginile fin crestate. deci. Cafeaua este și un bun diuretic. roșie și. caisul s-a răspândit în toată lumea. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. Caisul este. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. mai ales. apoi cafeonă. C și. Originar din China. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. Frunzele sunt de formă ovală. levuloză și glucoză și. în primul rând al scoarţei cerebrale. copiii fiind. totodată. Din boabe se extrage cafeina. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. valoare medicinală au. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. Interesant e fructul. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. Prezentare. insomniilor și chiar în stări depresive. și chiar coaja.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. Pom fructifer. vitamina A. și în Europa de sud-est. În cazul arborelui de cafea. asteniilor. în primul rând. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. însă. fosfor. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. de exemplu. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. Cafeaua. a lucrat foarte mult și cu succes. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. fiind. Întrebuinţări. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. brom. este un tonic puternic al sistemului nervos central. fiind aclimatizat. în cantităţi însemnate. foarte sensibili. de strai de sărbătoare. Prunus armeniaca. aspectul său fiind foarte frumos. compot sau fructe uscate. Totuși. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. Din acest motiv. rahitismului. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. Întrebuinţări. în cele din urmă. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. În dezvoltarea sa. care este un adevărat medicament. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. potasiu. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. . ci și mireasma florilor sale. totodată. de multă vreme. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. fluor.

calmante. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. Rizomii se culeg toamna. calmează reumatismele și alte dureri din organism. oboseala complexă. se încearcă . și alte proprietăţi. tonice. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. Potrivit unor observaţii mai vechi. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. tincturi. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. al râurilor. contorsionat. se știe. Crysanthemum vulgare. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. cataplasme. flavone. late.5 metri înălţime. Calomfirul este o plantă erbacee. fiind iubitor de apă. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. antiseptice. captalanul are frunze mari. fiind antispasmodice. ușor cărnoase. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. mixturi. tanozoide. Totodată. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. consistente. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. Practic. extracte. reumatisme și gută. Are un rizom puternic.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. însă. vasodilatatoare. Întrebuinţări. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. analgezice. prin zone mlăștinoase. gros. combătând stările de spirit confuze. Se prepară infuzie. Prezentare. oboseală accentuată. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). pentru decor. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. Rizomul. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Crysanthemum balsamita. de culoarea galbenă. Prezentare. borneol. Florile. Denumire populară: vetriceaua. este puternic. de tensiune nervoasă. Legat de această ultimă recomandare. adesea. mai nou. Înflorește înainte de înfrunzire. fiind acoperită cu perișori foarte fini. spasmele stomacale. frunzele și florile. Întrebuinţări. Această plantă se cultivă. adică tulpina subpământeană. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. Substanţe active importante. Substanţe active importante: camfor. migrenele. Tanacetum parthenium. aparţinătoare de familia compozitelor. substanţe amare. Preparatele de calomfir sunt eficiente. de isterie. Ele au. expectorante. prin martie-aprilie. cu dezvoltare perenă. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. prin lunile august și septembrie. se dezvoltă târziu. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. Sub formă de infuzie. gripa. ulei eteric. Prezentare. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. Întrebuinţări. preparatele de captalan au efecte antispastice. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. prin tradiţie. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. Până în prezent. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. de asemenea. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. pulbere.

Castanul înflorește în mai și iunie. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. frunzele și florile. o vreme. Prezentare. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. artrite. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. Pentru uz medicinal se prepară suc. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). Substanţe active importante: amidon. mangan. potasiu). B2. Întrebuinţări. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. În momentul coacerii. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. cea mai mare fiind foliola mijlocie. esculozidă. . fosfor. castanele. În secolul al XVIII-lea. oferind. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. a medicului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). cu ghimpi. Își are originea în peninsula Balcanică. Denumire populară: castan porcesc. terci de cartofi cruzi. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. practic. Florile cartofului sunt albe sau violete. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. obezitate (cartofii nu îngrașă!). Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. ca hrană pentru animale. fraxină. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. culoare ce apare. cupru. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. o hrănire completă. fier. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. Cel mai important preparat de castan este decoctul. dischinezii biliare. prin procedee specifice. Înalt până la 30 de metri. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. Datorită calităţilor sale nutritive. În cazul castanului. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. Prezentare. acid folic. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). acid malic. În pământ. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. protide. B6). cartofi în coajă fierţi pe jumătate. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. mult mai mare decât o nucă. castan sălbatic. cartofi copţi sau fierţi în coajă. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. făină de cartofi. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. acid citric. Adus și aclimatizat în Europa. cartoful a fost folosit. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. cartoful este foarte ușor digerabil. disfuncţii intestinale. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. În alimentaţie. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. de obicei. Mai mult decât atât. cataplasme. Denumiri populare: baraboi. lipide. barabulă. se utilizează tuberculul. litiaze biliare. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. Cândva. decoct. În afară de tuberculi. verde. dar și pentru terapii. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. vitaminele A și C. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. magneziu. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. Din toate acestea se obţin. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. hepatite. Cartofii dulci. vitaminele din grupul B (B1.

înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. fiind. dar cu vârful ascuţit. totodată. celor slăbiţi. Preparatele de castan au acţiune astringentă. Substanţe active importante: vitaminele A. ușor cordiforme. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. vasoconstrictoare. tulburările de menopauză. sulf. filochinonă. fiind utilizat atât intern. în pecingini. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. lipide. varicocelul. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. ca agent de curăţire. Prezentare. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. săruri minerale. în combaterea ridurilor. de asemenea. mai ales în combaterea formării calculilor. de detoxifiere. Frunzele sunt mari. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. fier. Prezentare. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. are și o serie de proprietăţi medicinale. Fierţi. vrejurile și cârceii de castravete au. în castane – saponine (în primul rând escină). contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. cât și extern. sub formă de clopot. pentru terapii preparându-se un decoct. B și C. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. Ca depurativ. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. azotaţi. în inflamaţii diverse ale pielii. siliciu. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. cu o stea. săruri de calciu. atât de obișnuită. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. Denumire populară: clopoţei mari. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. Prin urmare. este indicat în gută. colorate în albastru. în frunze – astragalină. Tulpina este ramificată. quercitină. mucilagii. rareori simplă. De asemenea. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. fosfor. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. Fructul acestei plante. proprietăţi medicinale. de altfel. întrucâtva. Rămânând în acest registru cosmetic. acoperită cu peri aspri. circulaţia sângelui. castravetele. antiinflamatoare. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă.000 de ani și chiar mai mult. flebitele. alb sau violet. . Florile sunt galbene și se aseamănă. S-a constatat. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. prin fluidizarea fluxului sanguin. castan întâlnit în culturi. fiind energizante și remineralizante. în mod pozitiv. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. totodată. util în bucătărie. roz. Căldărușa este o erbacee perenă. ale cărui fructe sunt comestibile. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. sunt comestibile. hemoroizii. Întrebuinţări. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. Seminţele. potasiu. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. convalescenţilor. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). influenţând. Datorită calităţilor lor. un tonic și un reechilibrant digestiv. flavonoide. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. Fructele castanului dulce. sunt indicate și în hrana copiilor. umflarea ficatului. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. glucide. caroten. ulcerele varicoase.

cătina albă se folosește. În parcuri. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. Uneori. reumatism. Elena Niţă Ibrian. C. căldărușa este și cultivată. Întrebuinţări. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. cătină cenușie. tufișul de nisip. tanin. precum și în descântece. se spune. Având proprietăţi sedative. dispuse în ciorchini. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. Alte substanţe: acid folic. prin fâneţe. Denumiri populare: cătină. nefiind comestibile. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. în zone mai pietroase și apropiate de ape. Florile sunt mici și galbene. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. decoct. . uleiuri. B2. Acest ceai poate fi considerat aliment.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. Face parte din familia caprifoliaceelor. Florile sunt grupate. având culoarea albă. ci și hrănește. extract fluid. liziere. PP. se poate prepara un vin de cătină. inozitol. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. poieni. mate pe spate. Substanţe active importante. În general. rășini. înflorește în martie-aprilie. rareori ajungând până la cinci metri. Prezentare. De asemenea. deci. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. Aparţine familiei ranunculaceelor. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. tufărișuri. Prezentare. ca plantă ornamentală. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. Se poate. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. dar despre care se știe că este toxic. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Atenţie. tufărișuri. Călinul crește prin păduri. Frunzele au mai mulţi lobi. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. Potrivit acestora (de ex. acid nicotinic. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. căldărușa este o plantă otrăvitoare. Întrebuinţări. cât și în diverse boli de piele. Întrebuinţări. fiind o frumoasă plantă ornamentală. Se prepară sub formă de tinctură. în bucătărie. remarcându-se vitaminele B1. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. De altfel. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. acizi. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. în Tratat de hrană vie). salicilină. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. liziere. precum și lichior. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). cătină de râu. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Cătina albă crește în flora spontană. astringente și mai ales sedative. aparţinător familiei eleagnaceelor. urticarie și deranjamente intestinale. mai nou. maximum cinci. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. Flori care. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. Fructele. Cătina este un arbust spinos. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. dar poate fi și cultivat. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. Poate fi întâlnită în flora spontană. Fructele fermentate pot fi și distilate. spune despre cătină că nu doar tratează.

oarecum asemănătoare. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. Prezentare. bronșită cronică. Întrebuinţări. Utilizate în exces. canabidiol. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. Poate atinge înălţimea de un metru. Ceaiul face parte din familia theaceelor. iată. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. Cânepa cultivată este o plantă anuală. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. originar din China. plăcut. Întrebuinţări. smălţuit. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. În mod ciudat. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. au formă ovală și sunt ușor crestate. Denumire populară: ceai chinezesc. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Florile ceaiului. dar și tonice. în ulcere gastrice. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. Fructul este o nuculă brun-cenușie. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. Potrivit cercetărilor. Frunzele. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. P și B2. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. cu frunzele de stejar sau de urzică. Desigur. sirop și vin medicinal. săruri minerale. uneori chiar mai mult. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. precum și acţiune analgezică. de asemenea. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. originară din India. Răspândește un miros specific. Prezentare. tetrahidrocanabinol. deosebit de expresive. poate fi întâlnit în mari culturi. dar și medicinală. În prezent. Pentru terapii. revitalizante. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. Ceaiul este și un bun antioxidant. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Se folosește și pentru combaterea tusei.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. au frunzele ceaiului. sunt mari și au culoarea albă. Datorită acestor proprietăţi. de o banală plantă medicinală. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. emfizem. mari. Substanţe active importante: teofilină. tanin. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. Întrebuinţări. Se pare că unul dintre . netedă. cafeină. ca formă și desen al nervurilor. cătușnica are proprietăţi calmante. mai ales flavonele și catehinele. sunt împărţite în foliole lanceolate. Pentru medicaţie. În acest caz. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. Prezentare. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Deși cunoscută ca un excitant. vitaminele C. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). cu marginea crestată. fiind o plantă aromatică. Preparatele din cânepă au. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. înaltă de aproape un metru. excitante. tulpina de cânepă este total lemnificată. Florile. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. dense. La maturitate. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). totodată. vasodilatatoare. Cătușnica este. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. Substanţe active importante: canabinol. diuretice. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. de culoare galben-verzuie. Valoare alimentară. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. în nevralgii și în boli psihice. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă.

obezitate. colesterolul. reducând riscul de cancer. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. semnificativă. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. pe maidanele unde cresc bălării. motivând. Fructul este o capsulă. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. ulei volatil. Prezentare. Are și efecte analgezice. pe marginea drumurilor. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. plăgi. în acest caz fiind respins de . oboseală. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. Se prepară sub formă de decoct. călţunul doamnei. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. gingivite sângerânde. ceapa se cultivă. Are flori galbene. face parte din familia liliaceelor. Substanţe active importante. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. în toată lumea. la gătit. albe-gălbui. plasate în partea de sus a plantei. vitaminele A. gumirezină. al scoarţei cerebrale. hemostatice. pe taluzuri. Cerenţelul este o plantă zveltă. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. ale vezicii și căilor urinare. zaharuri. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. pulbere. acţiunea bactericidă fiind puternică. Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. amigdalite. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. în tratarea leziunilor bucale. la eliminarea apei din ţesuturi. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. litiaze renale. Decoctul de tulpină. prin tradiţie. De asemenea. Ceapa conţine enzime. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. în pleurezii. amidon. menstre cu dureri. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. o enzimă. Întrebuinţări. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). Fructele sunt niște achene. antiseptice. B2 și C. cu miros specific. După cum se știe. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. Ca plantă medicinală. dispuse grupat. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). Florile de ceapă sunt mici. și riscul de boli cardiovasculare. grăsimile rele. contribuind. infuzie. în prezent. cu o tulpină dreaptă și un bulb. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). cu proprietăţi antiinfecţioase. precum și disulfură de alil și propil. minerale esenţiale. Substanţe active importante. insuficienţă hepatică. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. Prezentare. grăsimi. puternică. tanin. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. zaharuri. astfel. în mod decisiv. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. dar mai ales rădăcina. aparţinând familiei rozaceelor. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. cuișoriţă. Datorită teofilinei. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. Denumiri populare: ridichioară. floarea mândrei. deci. în boli ale rinichilor. Astfel. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. prezentându-se ca niște mici capitule. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Originară din Asia. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. epuizare fizică și nervoasă). nu se va lua niciodată o doză prea mare. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. tinctură. precum și în structurile musculare ale organismului. macerat. Este o plantă bienală. apăsător. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. celulita. B1. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. printre altele. abcese dentare. Întrebuinţări. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. De asemenea.

fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. de tihna abdomenului omenesc. mixturi. chinconină. Întrebuinţări. detoxifiante. chinidină. În flora spontană. Arborele de Chili este o plantă exotică. Din aceste seminţe se prepară decoct. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. infuzie. în fâneţele de sub munte și în cele montane. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. Partea care conţine chinină este scoarţa. Prezentare. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. chimenul poate fi întâlnit. bactericide. cașete. Întrebuinţări. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Se prepară pulbere. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. de obicei. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. tincturi. extractul de cerenţel sau. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. enterocolitele. sedative. aparţinând de familia monimiaceelor. extracte fluide.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. Utilizarea chininei . având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. a cistitelor. tinctură. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. decoct. Chimenul este o plantă cultivată. tanin. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. infuzie. sunt dispuse sub formă de umbelă. Substanţe active importante. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. chincomidină. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. de culoare albă. Aparţine familiei rubiaceelor. bronșitele. revigorante. pulbere. pur și simplu. berii. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. Denumiri populare: secărică. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. Substanţe active importante: chinină. Florile. chimion. pilule. În prezent. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. De asemenea. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. extract. malaria). Prezentare. din care se prepară infuzie. macerat. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). Înălţimea acestei plante – până la un metru. dar se găsește și în flora spontană. cataplasme. Prezentare. Cândva. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. blocajele secreţiilor bronhice. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. pipărus. Întrebuinţări. săruri minerale.

speranţe diabeticilor. De notat. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. Este o plantă perenă. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. Prin mușuroire. diabetul. Cândva. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. tanin. digestie leneșă. o contribuţie importantă având-o fosforul.20 metri. cimbrișorul de fâneaţă. Planta are un pronunţat rizom târâtor. aromat. inclusiv rădăcina. infecţiile grave. Din cimbrișor se prepară o infuzie. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. membră a familiei labiatelor. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. inulină (un polizaharid). cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. afecţiuni cardiace. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. în activitatea lor de îngrijire . dischinezia biliară. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. În mod curent. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. în anemii. mireasma sa persistentă fiind un calmant. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. de pe care se ridică ramuri. dar și în partea aeriană. dar și ca infuzie. dar și compuși amari. în acest caz. purifică sângele). Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. Crește în flora spontană – pe pajiști. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. andivie. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. acnee). adevărate colonii ce răspândesc. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. Florile sunt de culoare albastră. pentru aromatizarea unor mâncăruri. infecţii urinare. În flora spontană. Cicoarea conţine un ulei volatil. sub soarele verii. desigur. Întrebuinţări. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. Deci. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. cicoarea se întâlnește în fâneţe. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. Folosit la mâncăruri. Poate atinge o înălţime de 1. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. la reducerea febrei. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. septembrie. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. constipaţia cronică. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. Ramurile au flori în partea superioară. obţinându-se andivele. efectele nu sunt de neglijat. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. august. Se folosește și în bucătărie. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. Din păcate. pe marginea drumurilor. iar rădăcinile toamna. Este recomandată și în anemii. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. Substanţe active importante. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. Prezentare. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. pe pășuni. Tonic general bun. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. astenii. Chinina are efecte benefice. produce diureză. regularizează digestia. mult mai largă. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. Pentru utilizări în scopuri medicinale. având o acţiune antiinflamatoare intensă. cât și în flora spontană. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. litiaze. însă. pietre la rinichi și la vezică. în afecţiuni precum tuberculoza. colină. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. Altfel spus. cimbrul sălbatic. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. Înflorește în lunile iulie. Întrebuinţări. se găsește fosfor. cunoscute de foarte multă vreme. Ca plantă medicinală. andivă. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. cimbrișorul de pajiște. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. sub formă de tufe. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. Denumiri populare: floricică. în rădăcina de cicoare. convalescenţe. o aromă unică și agreabilă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. Pe lângă acești compuși. Totuși.

în primul rând). excepţional rol am putea spune. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. carvacrol. precum și un expectorant deosebit de activ. crește bine în locurile cu lumină puternică. culoarea lor fiind. decoct sau tinctură. Întrebuinţări. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). însă. Întrebuinţări. tuse. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. și ca arbust decorativ. doar partea superioară a plantei. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. roșie sau portocalie. rășină. Substanţe active importante: ulei eteric. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. în combaterea anemiilor de primăvară. a anorexiei. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. Are efecte în astmul bronșic. Este folositor și în terapii privind ficatul. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. reumatismul. Crește în tufe. se pun 80 g). uneori. Din acestea se prepară infuzie.30 a albinelor. Atât cireșul. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Potrivit dr. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. ci că așa îi este felul. cineol. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. Tot dr. precum și în menţinerea igienei bucale. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. Prezentare. înaltă de 10 – 15 cm. Denumiri populare: lămâioară. timol. adică nu sunt întotdeauna verzi. Datorită buxeninei. Mai este folosit. Prin tradiţie. mai fragedă și cu flori. Întrebuinţări. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. uneori. faptul acesta a fost dovedit în laborator. cu succes. Asemenea cimbrișorului. Poate trăi până la 600 de ani. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. Prezentare. în prealabil. În orice caz. Valenţe terapeutice au rădăcinile. Florile sale sunt foarte mici. Este una dintre cele mai longevive plante. dischinezii biliare. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). care este un alcaloid. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. Cimișirul este folosit. este în blocarea cancerului. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. iarba cucului. coaja și frunzele. Prunus cerasus (Vișinul). lămâiţă. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. în nuanţe roz sau violet. compuși amari. Alexander Reinhardt. care se adaugă la un litru de apă. enterocolite. Nu prea înalt (maximum șapte metri). În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . din care se prepară un decoct. medicul. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. tanin și mai ales săruri de potasiu. Combate febra și acţionează și ca sedativ. tratamentul se va întrerupe. Deci. Prezentare.

bolăndariţă. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. Ciumăfaia crește în flora spontană. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. Au valoare medicinală și frunzele. pielonefrita. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. Denumire populară: laur. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Substanţe active importante: saponozidele. Prezentare. Ciumăfaia este o erbacee anuală. din care se prepară prafuri. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . albe. deosebită). fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. Prezentare. au și fructele ca atare. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. cu un rizom viguros. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. pe fâneţe. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. neplăcut. comprese. se fac comprese și poţiuni expectorante. anglicea. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Efecte medicinale. Totodată. Florile sunt galbene. îngroșate și bogate în vitamina C. Tulpina se ramifică. cistita. ţigări antiastmatice. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. un diuretic activ. pe pajiști. Primula elatior. diferite extracte. calciu. dar plăcut. cu ţepi moi. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. este un bun expectorant. precum și sâmburii de vișine și cireșe. la deal și munte. la marginea platformelor de gunoi. siropuri. Înrudit cu vișinul comun. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. Valoare are nu numai lemnul său. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. ţâţa oii. pielita. în zonele unde au fost construcţii. prin iulie-august. de fapt. Întrebuinţări. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. tonic. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. Frunzele sunt de mari dimensiuni. Datorită importanţei sale medicinale. despre două plante perene. Fructul este o capsulă ovoidală. De asemenea. care sunt moi. Ciuboţica cucului are. Este vorba. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. Aparţine familiei solanaceelor. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. ci și frunzele. în luminișuri. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Sub formă de decoct. Ambele fac parte din familia primulaceelor. efecte asupra nervilor. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. cu bune efecte în sistemul digestiv. cu tot cu rădăcini. peste care se toarnă miere sau un sirop. totodată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). mai ales prin locurile părăsite. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). însă. enzime. iar florile. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. Denumiri populare: ţâţa vacii. au formă de pâlnie. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). pe maidane. rădăcini albe. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. potasiu. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. de asemenea. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. tincturi. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Primăvara. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. florile și seminţele. infuzie. fiind. vitamina C.

solului și precipitaţiilor. livezilor. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. Ciumăreaua este o erbacee perenă. întâlnită atât în flora spontană. emulsină. Se prepară infuzie. în constipaţie. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. Întrebuinţări. Fructul acestei plante este o păstaie. În mod obișnuit. stările de agitaţie. Aparţine familiei leguminoaselor. Din punct de vedere medicinal. crește atât la munte. o mare valoare alimentară și terapeutică. fiind. artrita. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. De asemenea. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . în părţile joase ale terenurilor virane. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. pectină. toxică pentru oi. cum ar fi reumatismul. extracte care se administrează sub formă de picături. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). dispuse în raceme. din care se prepară infuzie. de epuizare nervoasă. Hiosciamina. Întrebuinţări. Florile. apoi guanidina. Arbustul de coacăz negru. scopolamina. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Coacăzul auriu. nevralgiile. extract fluid. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. care sunt dispuse în ciorchini. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. ci și frunzele. Acest arbust. Prezentare. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. Printre altele. chiar și în frunze. tinctură. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. acidul pipecolinic. atropina. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. la rându-le. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. apoi potasiu. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. poţiuni.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. totodată. tufărișuri. afecţiunile ficatului. guta. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. pășunilor. Întrebuinţări. în liziere. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. are o înălţime de până la doi metri. luteolina. Tulpinile îi sunt ramificate. astmul pe fond nervos. au culoare liliachie. Denumire populară: pomușor. Substanţe active importante: hiosciamina. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. care se găsește în seminţele de ciumărea. Dintre fructele de pădure. Denumire populară: scrântitoare. Coacăzul roșu. cât și în zonele mai joase. magneziu. Prezentare. și atât de neplăcut mirositoare. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. să fie foarte căutată. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. viermi intestinali. cât și sub formă de culturi. calciu. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. totuși. iar la maturitate se lemnifică. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. poate fi folosită și în zootehnie. aparţinând familiei saxifragaceelor. În flora spontană. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. dar și decoct.

argintică. anemie. hipermenoree. Denumiri populare. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). Înălţimea – până la 70 cm. Prezentare. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. pe marginea apelor. gută. Uneori. roz sau chiar roșiatic. bioxid de siliciu. ulei eteric. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. bronșite. una fertilă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. în mod obișnuit. sorocină. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. Preparatele medicinale din coada calului sunt. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. diaree. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. deci cea care ne interesează. florile fiind. reumatism. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. leucoree. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. Făcând parte din familia compozitelor. deocamdată necunoscuţi. antispastic. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. zolotnic. de pe marginea drumurilor. Din coada calului se prepară decocturi. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. hemostatic. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. de culoare albă. coada mânzului. Prezentare. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. analgezic. dintre care menţionăm: brădișor. Prezentare. de asemenea. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. ulceraţii cutanate – fiind astringent. Întrebuinţări. inflamaţii gingivale. pajiști. care asimilează și are culoarea verde. pe fâneţe umede. pe marginea drumurilor. enterocolite. putând fi culeasă de pe fâneţe. părul porcului. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. În orice caz. ulcer gastric. flavone. Substanţe active importante: ulei eteric. Au valoare medicinală. potrivit tradiţiei românești. la marginea pădurilor. Sunt recunoscute. substanţe amare. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. galbene. pulberi medicinale. . în formă de ace. Întrebuinţări. dismenoree. bronhodilatatoare. tanin. ea putând fi confundată cu alte trei specii. abia mai târziu apar frunzele verzi. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. barba ursului. brădăţel. Substanţe active importante: săruri de potasiu. terenuri virane. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. tincturi. precum și pentru întărirea unghiilor. Denumiri populare: iarba oilor. antisudorifice și hemostatice. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. Denumiri populare: iarba gâștii. cozile frunzelor și rădăcinile. totodată. dar mai ales cozile frunzelor. Coada calului crește mai ales în zona de deal. care sunt toxice. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. antiseptic. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. antiinflamator. spasmolitic. Primăvara.

supozitoare. În aplicaţii medicale externe. antispasmodică. atunci când acestea sunt complet înflorite. suc. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. De obicei. cocaina este considerată un drog periculos. hemostatică. Prezentare. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. Substanţe active importante. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. azulenă. Tulpina este târâtoare. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. Coada șoricelului este stomahică. Substanţe active importante. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. unguente. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. cicatrizantă. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. a hemoroizilor. Cocaina este un produs nociv. enterocolitelor. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. acid acetic. al altor deranjamente stomacale și intestinale. mai ales în plan nervos. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). precum și senzaţia de foame. Cândva. lucioase. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. vezicaţiilor. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Este folosită. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. Frunzele. bronhodilatatoare. consistente. desigur în cantităţi adecvate. . decoct. antiinflamatoare. iritaţiilor pielii. Fără drept de apel. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. această plantă era folosită ca antivenin. tinctură. Întrebuinţări. reumatism. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. acid valerianic. în dureri de cap. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. coada șoricelului fiind. Creează dependenţă. antiseptică. poate. Întrebuinţări. alcool etilic. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. în echilibrarea stării generale. peţiolate. fiind ascuţite la vârf. a plăgilor supurânde. Coada zmeului face parte din familia araceelor. ecgonină. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. în cazul mușcăturilor de șarpe. sirop. principalul extract din frunzele de coca. în calmarea cefaleelor. dar și prin frunzele mari. rareori trecând de 35 cm. fructele fiind niște bobiţe roșii. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. gută. Întrebuinţări. Cocaina. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. achileină. a ulcerului varicos și a arsurilor. care are gust acru și este toxic. au formă ovală. Prezentare. puternice. înlătură senzaţia de oboseală. mușcăturilor de viespi sau albine. acid formic. Substanţe active importante: cocaină. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. În prezent. cu aplicaţii interne și externe. convulvină.

America. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. Uneori se recoltează și planta întreagă. umblate. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. colină. cunoscute sub numele de nuci de cola. Potrivit tradiţiei. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. mai ales în timpul maximei înfloriri. Rădăcina acestei plante este puternică. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. Australia. oleic. așa cum fac indigenii. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. în mod obișnuit. ci și valoare medicinală. fosfor. Cocotierul este. decoct. destul de comună în flora din România. vârfurile cu flori și frunzele. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. teofilină. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. de trei – cinci metri lungime fiecare. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. ca orice fruct. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. în căderi fizice și mai ales psihice. Poate crește până la 1. Ca semn distinctiv. cărnoasă. Întrebuinţări. Planta. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. Substanţe active importante: cafeină. tulpinile fiind păroase. în afecţiuni pulmonare. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. butiric.25 metri înălţime. tinctură. proteină. au și proprietăţi diuretice. Din colăceii babei se prepară. Prezentare. teobromină. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. o stare generală de bine. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. Denumiri populare: nalbă sălbatică. precum și substanţa specifică numită colatină. fiind una dintre multele specii de nalbă. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. palmitic. Substanţe active importante: glucoză. pe zonele drumurilor. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. Malva rotundifolia. în mod curent. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. glicerină. uleiuri. tanin. are un smoc de frunze uriașe în vârf. caproic). frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. fructoză. Fructul său este nuca de cocos. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. Cola verticillata. Astfel. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. care conţine laptele de cocos. extract fluid. Au. ceai antigripal și antitusiv. Întrebuinţări. Aceste nuci. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. fără îndoială. are culoare albă și este consistentă. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. cardiac și muscular. garduri. Cola nitida. infuzie. Asia. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. cola ar fi și un afrodiziac garantat. asemenea cafelei. și proprietăţi laxative și depurative.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. roșu spre violaceu. Prezentare. seminţele. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. maximum șapte. acizi (lauric. din iunie și până în octombrie. Această nalbă se . pulbere. pe lângă drumuri. totodată. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. nalbă de pădure. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. asigurând organismului echilibru digestiv. Poate fi și cultivată. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. din seminţele din nucile de cola se prepară. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. în boli de inimă. Prezentare. Asemenea cafelei.

Utilizate în terapii de urgenţă. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. taninuri. Substanţe active importante: uleiuri eterice. enterocolite. eczeme. multe și de un galben foarte plăcut. conţinând o încăpere plină cu aer. 15% proteine. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. 7. de formă romboidală.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). în tufărișuri și chiar și în parcuri.5% grăsimi. niște coarne. Întrebuinţări. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. bronșită. Celelalte frunze. cu tulpini foarte lungi. tanin. dar și în calmarea durerilor intestinale. Întrebuinţări. aspre. stomatite. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. cornaciul a devenit. Florile au o conformaţie specifică. afte. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. de la nivelul apei și de deasupra apei. plus un complex de vitamine. Se consumă crude. De asemenea. 3% zaharuri. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. Denumire populară: castanul de apă. Poate fi întâlnit în bălţi. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. Florile de corn apar în martie. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. . O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Poate ajunge până la înălţimea de un metru. care sunt tari și au niște prelungiri. rareori în aprilie. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. Cornul crește în păduri. acid citric și malic. Întrebuinţări. ce pot ajunge până la patru metri. dispepsii digestive. uneori. statura sa fiind. tumori. ca arbust de ornament. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. roșii. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. plantă de cultură. Denumiri populare: piper alb. cât și extern. diuretice. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. Frunzele sunt ovale. pentru fructele gustoase. colite. calmante. laxative. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. Substanţe active importante: vitamina C. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. sunt dispuse în formă de rozetă. Valoare medicinală au frunzele. se află sub apă. Are o tulpină puternică. Având acţiune vermifugă. iazuri. locuri mlăștinoase cu lumină multă. în unele ţări. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. coaja și fructele (coarnele). mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. Substanţe active importante. Se cultivă pentru seminţe. pucioasă. dar și câteva preparate expectorante. O bună parte din frunze. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. fierte și chiar se macină. gripă. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. precum și mucilagii. obţinându-se o făină din care se face pâine. substanţe minerale. colorate în alb sau roz. fiind mici. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. balonări abdominale. dermatoze. Cornaciul este o plantă de apă. amidon. fiind foarte hrănitoare. astm. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. vaginite. Prezentare. un amestec de glucoză și levuloză. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. Prezentare. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. pectine. expectorante. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. se folosește în combaterea viermilor intestinali. afecţiuni urinare. Seminţele de cornaci sunt comestibile. Prezentare.

Coroniștea este și un bun laxativ.30 metri. tulburări circulatorii. hipertensiune arterială. Întrebuinţări. ergometrină. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. stomacului. prin fâneţe. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. Frunzele sunt compuse. preparatele pe bază de coroniște. Prezentare. marmelade. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. compuși azotaţi. pe spicele (florile) de secară. distonii neuro-vegetative. aglomerate. în lunile iulie și august. cu mare atenţie. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. migrene. mai exact spus asupra arterelor. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. datorită nevoilor farmaceutice mari. dar și în industria farmaceutică. siropuri. manevrarea acestei plante se va face. având acţiune antidiareică. în mod tradiţional. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. De aceea. și în hipertiroidii. din acest motiv. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. ulei gras. dar și planta întreagă. tufărișuri. Face parte din familia leguminoaselor. Coroniștea este considerată o plantă toxică. uterului. În prezent. acetilcolină. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. Cornul secarei este toxic. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. Substanţe active importante: ergotoxină. cu o nuanţă de violet. mai ales. acţionând ca o otravă mortală. băuturi răcoritoare sau alcoolice. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. Prezentare. În terapii. Distonocalm și altele). Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. tahicardii. după cum îi spune și numele. așa cum s-a spus. frigiditate. având și proprietăţi depurative. sub formă de infuzie. cornul secarei se utilizează în totalitate. Cofedoi. Denumire populară: pintenul secarei. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. Efecte asemănătoare au și fructele. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. . Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. colină. Se folosesc. mai ales cele obţinute din frunze. Întrebuinţări. cu succes. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. iar tulpinile. precum și în zone cu umiditate peste medie. tanin. Prin urmare. bronhiilor. histamină. dovedindu-se și un bun sedativ. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. care sunt folosite în alimentaţie. ergotamină. Totodată. margini de păduri. jeleuri. amine. pe spic apar niște diformităţi tari. poieni. Crește în flora spontană de la munte. întotdeauna. sunt drepte. în tufe. Și. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. impotenţă sexuală. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. Din fructele de corn se fac. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. alcamine.

tonică. înguste. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. alungite. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. de aceea. sulf. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. crescând în zonele umede. spre mijlocul tulpinii. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. cremă sedativă. din care se prepară infuzie. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. Infuzia de creţușcă este astringentă. acid salicilic. sunt dispuse grupat. iazuri. în pădurile de foioase. pe frunze.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. tinctură. rizomii. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. emoliente. Florile sunt roz. în fâneţe. pe pajiști. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. Frunzele. glucozide. În unele ţări. mlaștini. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. este aproape pietroasă. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. tulpinile aeriene fiind răsfirate. deoarece dimineaţa avea. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. Prezentare. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Întrebuinţări. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. Planta preferă sol calcaros. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. dar și cozile frunzelor. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. albe. Importanţă medicinală au florile și rizomii. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. lacuri. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. La bază. în terenuri puternic frământate. câte cinci – șase. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. . Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. heliotropină. Înflorește din primăvară și până în toamnă. Pentru practici medicinale se recoltează florile. În Evul Mediu. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. din familia rozaceelor. Substanţe active importante. Substanţe active importante: taninuri. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. aparţinând familiei rozaceelor. calciu. Prezentare. pe grohotișuri. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. frunzele. uneori având nuanţe spre galben. Prezentare. florile fiind mici. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. planta are un bulb ovoidal. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. a sângerărilor. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. Creţușca este o erbacee perenă. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. din care se fac cataplasme sau infuzie. Se dezvoltă destul de mult. diuretică și antihidropică. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. florile fiind. Întrebuinţări. vanilină. de culoare galben-verzui. dându-le acestor băuturi un parfum special. fier.20 metri înălţime. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. a calculilor renali. revulsive. ajungând până la 1. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. de obicei. precum și durerile generate de calculii renali și biliari.50 metri. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. extract fluid. Tulpina subpământeană. aplicându-se direct pe zona afectată. adică rizomul. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. Întrebuinţări.

florile fiind albe. biliare. extract. Fructele au culoarea roșie. flori sau frunze de cucută verde. Frunzele sunt mari. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. intestinale. mici. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Însuși filosoful Socrate. crestate. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. salbă moale. Frunzele sunt mari. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. pasachină. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). După cum îi spune și numele. Denumiri populare: lemn câinesc. Întrebuinţări. și chiar în interiorul acestor habitate. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. Pentru terapii se folosește coaja. ci după un an. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. trebuie să se aștepte la dureri de cap. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. ameţeli. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. în gunoiști. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. spinul cerbului. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. spasme esofagiene. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. De asemenea.5 metri. Preparatele de cucută au efecte sedative. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. astm. pe marginea drumurilor și a pădurilor. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. de unde și denumirea populară de dudău. în tensiuni musculare. adunate în inflorescenţe. cataplasme. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. poate ajunge la înălţimea de trei metri. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. unguent. analgezice. Crește în locuri părăsite. Denumire populară: dudău. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. Întrebuinţări. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. penat-sectate. tufa prafului de pușcă. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. Cei care umblă printre plantele de cucută. Prezentare. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Prezentare. Prezentare. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. uterine). Poate ajunge până la înălţimea de 2. antispamodice. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. dar nu proaspătă. Este un melifer recunoscut. planta fiind foarte toxică. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. Datorită substanţelor pe care le conţine. atunci când a fost condamnat la moarte. dar în timp se înnegresc. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. timp în care pierde din toxicitate. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. paţachină. Aparţine familiei umbeliferelor. în diverse spasme (tuse convulsivă. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. sau pun mâna pe lujeri. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. de blocare a mușchilor). tinctură din frunze sau din seminţe. aproape cât cea o porumbului. iar florile sunt albe-gălbui.

având înfăţișarea unui arbust. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). se combină cu alte plante aromatice. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. muștarul. fiind și lesne de confundat. combate infecţiile urinare. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. Consumate în cantitate mare.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. după caz. cicutina. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. . ca tonic în caz de oboseală. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. mai nou. stomahice. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. care este un ulei volatil. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. ulei esenţial. Prezentare. Pentru utilizare în bucătărie. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. epilepsie. pulbere. ci și cu vinul fiert. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. camfor. Important este compusul numit eugenol. bactericide. acetat de eugenol. Substanţe active importante: eugenol. al sângelui. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. din care se prepară infuzie. care se usucă și. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. Întrebuinţări. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. depurative. pentru combaterea durerilor de cap. Întrebuinţări. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. Pentru tratamente se prepară un extract apos. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. Întrebuinţări. cum ar fi. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. extract. de pildă. se prelucrează. vanilină. folosindu-se cuișoarele ca atare. Denumire populară: caraboi. sudorifice. Prezentare. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. Uleiul de cuișoare este folosit. plăgilor. al sistemului nervos. în tratarea rănilor. farnesol. După cum se știe. tonice. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. rezine. în anumite sindroame vasculare cerebrale. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. dându-le un gust bun. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. impulsionează activitatea bilei. În practica obișnuită. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. Deshidrataţi. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. precum și ulei aromatic. arsurilor. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. De asemenea. în gingivite și stomatite. În prezent. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. acești muguri au forma unor cuișoare. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei.

neobosiţi. Dafinul este planta gloriei. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Tulpina are scoarţa arămie. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. cerată. margini ondulate. realizând chiar și un vin de curmale. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. gravidelor. al supravieţuirii. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. cu alte băuturi. în flora din lunci. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. Cunoscut și sub numele de laur. având efecte în bolile de piept. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. sportivilor. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. după ce sunt consumate. cumarină. plăcut. cu multe crăpături. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. D și cele din complexul B. simbol al iubirii. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. a g lorioșilor. în dureri intercostale. Prezentare. curmalele sunt măcinate. Curmalul este un palmier. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. Prezentare. convalescenţilor. o plantă magică. zaharuri (în cantitate mare). Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. al speranţei. Folosită cu șampon. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. a învingătorilor. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. Denumire populară: laur. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. antianemică. ceai.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. frunzele au o culoare verde închis. sunt consistente și lucioase. Frunzele dafinului au formă ovală. Pe faţă. tufărișuri. adică în păduri. rezultând o făină din care se face pâine. stimulându-i creșterea. Întrebuinţări. cu lungimi între șase și 10 metri. iar fructul este o achenă. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. de culoare alb-gălbuie. apoi în combinaţie cu lapte. Prezentare. dafinul a făcut istorie în Antichitate. Este golaș până în vârf. Florile sunt albe. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. care. Întrebuinţări. crește și mai ales rodește în zonele calde. care se usucă. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. făcând parte dintre alimentele care. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. vitaminele A. Curmalele sunt produse de palmierii femele. creează o stare de confort general – fizic și psihic. protide. Uscate și prelucrate. Din curmale se prepară și o infuzie. Aparţine familiei lauraceelor. Ceva mai puternică. dar și în reglarea sistemului respirator. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). fiind considerat o plantă nobilă. Evident. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. această infuzie contribuie la întărirea părului. Florile dafinului sunt mici. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Curmalele au proprietăţi relaxante. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. Motiv . D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. Curmalele sunt recomandate copiilor. fiind niște fructe foarte hrănitoare. prin vegetaţia mare. emană un miros specific. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Face parte din familia aracaceelor. în care se înmoaie și devin delicioase. Întreaga plantă. dar mai ales frunzele. Crește în zona de deal și de câmpie. revitalizantă. Fructul este o boabă alungită.

Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. în general în locuri însorite și puţin umblate. Întrebuinţări. precum și în alte afecţiuni genitale. însă. Se știe. cât și din fructe. pe o arie largă. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. Dafinul. unguent. sinuzitelor. sub formă de infuzie sau decoct. însă. în medicina tradiţională se prepara un decoct. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. eczeme uscate. terenuri virane. . Întrebuinţări. Este o plantă erbacee. în prezent. taninuri. revigorează activitatea stomacală și intestinală. numai că amploarea e mai redusă. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. Frunzele de la bază sunt palmate. Datorită faptului că este atât de toxică.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. Dediţelul crește prin fâneţe. și în afecţiuni ceva mai banale. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. precum și saponine. ale noastre. dreaptă. foarte frumoasă. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. cercetătorii. Dalacul este o plantă toxică. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. sisinei. dată fiind cantitatea mică de frunze. micoze cutanate. printre care și menstruaţiile dureroase. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. având câte o singură floare pe fiecare plantă. inclusiv rizomul. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. Desigur. dar puţin consistentă. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). oiţe albe. Dediţelul este o plantă toxică. asparagină. de multă vreme. dafinul are. precum și frunzele. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. ce apare prin lunile martie și aprilie. iarba vântului. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. Atât din frunzele de dafin. din care se prepară infuzie. tulpina aeriană fiindu-i. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. infecţiilor buco-faringiene. numită dalac (antrax). Atenţie. Se mai pot utiliza. Are un rizom târâtor. în calmarea spasmelor gastrointestinale. de la câmpie și până la munte. muscular și chiar nervos. durerilor de piept. pecingeni și chiar tuse spasmodică. de culoare violetă. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Dincolo de această calitate. Prezentare. a gripei. asigurând echilibru la acest nivel. pârloage. ale tuturor. Principalul preparat care se obţine este tinctura. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. precum și în sistemele respirator. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. Întrebuinţări. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. Denumiri populare: floarea vântului. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. decoct. Poate fi utilizată și în nevralgii. mai ales în cazul durerilor uterine. Așa cum îi spune și numele. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. dafinul este și un diuretic activ. din tradiţia populară. Prezentare. Dafinul este. vânturele. aparţinând de familia liliaceelor. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. Din dediţel. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. folosit pentru băi. ci și în oalele de gătit. în schimb. saponine. Dediţelul are o singură floare. enzime. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). insomniilor. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. Mai mult decât atât. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. adormiţele. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. acid citric. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie.

În România. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. ramificându-se mult spre vârf. Întrebuinţări. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. macerat. florile având formă de clopot. cu marginile puţin crestate. de obicei. digoxină. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. Face parte din familia scrofulariaceelor. conţin un glicozid toxic. uneori roșu-închis. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. Înflorește vara. de unde și numele de degeţel lânos. la marginea pădurii. La maturitate. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. Cel mai important preparat este. la ora actuală. totodată. neodigoxină. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. degeţelul de câmp. Întrebuinţări. la marginea pădurilor. în general descoperite. Substanţe active importante. Prezentare. florile se constituie într-un spic alungit. Substanţe active importante: lanatozidă. îndeobște bienală. curăţând. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. în lunile iulie și august. în luminișuri. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. Prezentare. de atâtea măsuri de precauţie. și din virtuţile medicinale. Denumire populară: potirașe. Înflorește în lunile mai și iunie. a scrofulariaceelor. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). luminișuri de pădure. dar în anumite condiţii poate fi perenă. pulbere. digitonina. în utilizarea lor. Partea superioară a plantei este. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. soluţie de digitalină. Fructul este o capsulă ovoidă. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. diginatină. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. digitalină. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. Degetarul galben crește în păduri. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. Digitalina. De fapt. în luminișuri. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. În medicina tradiţională. păroasă. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. Degeţelul lânos este o plantă toxică. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. în pietrișuri și grohotișuri. Fructul este o capsulă. Plantele din această familie. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. Mai nou. Degetarul galben este o plantă riscantă. gălbuiînchis. tulpina aeriană fiindu-i. Prezentare. în mod obișnuit.20 metri înălţime. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. se găsește în Carpaţii Orientali. foarte bine tractul digestiv. Pentru uz medicinal se folosesc. Potrivit cunoscătorilor în domeniu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. Denumire populară: degetăriţă. se fabrică și câteva tipuri de pilule. Plantă perenă. Din aceste motive. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. otrăvitoare. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. puternică. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. din păcate. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. digoxină – preparat care se obţine numai . adică la înflorire. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. dar. tinctură. Dispuse în vârful ramurilor. în schimb. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. frunzele. digitofilină.

aproape întotdeauna. zdrobite. enzime. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. sudorifice. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. în terapii medicinale. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. În general. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. florile și fructele. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie.. Pentru nevoi medicinale. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. sub formă de vrej. Pulpa de dovleac. dar au și virtuţi medicinale. Florile sunt. în una dintre scrierile sale de specialitate. Deritiţa este o plantă anuală. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. Întrebuinţări. . dar și externe. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. lecitină. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. calmând durerile și cicatrizând. vitamina A. laxative. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. Substanţe active importante. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. aparţinând familiei cucurbitaceelor. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). putând să le provoace chiar și moartea. Marele farmacist dr. cu frunze din trei foliole. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. Prezentare. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. Denumire populară: bostan. hidraţi de carbon. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. a medicului. enzime. rădăcini dezvoltate. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. laxative. Frunzele sunt mari. diuretice. având coaja gri. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. forma principală pentru terapie fiind infuzia. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. Întrebuinţări. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. sedative. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. tulpină ramificată. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni.5 metri înălţime. Ovidiu Bojor sublinia.. păroase. ușor reniforme. Prezentare. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. antiinfecţioase. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. numit bostan. fitosterine. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). protide. pești. Întrebuinţări. Fructul. laxative și chiar sedative. Seminţele au calităţi vermifuge. oamenii consumând de la el doar seminţele. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. galbene și încărcate de polen. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. Aflate în interiorul dovleacului. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. a râurilor și lacurilor. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. Datorită compușilor săi. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. având și calităţi diuretice. pentru a prepara un decoct.

Prezentare. un colorant galben. Fructul său este o bobiţă alungită. Preferă locurile însorite. Denumire populară: gălbenuţa. hemoroizi. fructul fiind o păstaie. Florile. pulpa de dovleac turcesc (1. extracte. icter. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Face parte din familia berberidaceelor. Dovleacul are rolul de a ușura. comestibilă. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. De asemenea. stimulînd secreţiile gastrice. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. prin fierbere. deci. scorbut. chiar dacă este distrusă. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. Din ramurile tinere se poate obţine. lemn galben. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. se amestecă și se face un terci gros. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. datorită spinilor neiertători. dintre care cea mai importantă. infecţiile urinare. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. gard viu. Frunzele sunt alterne. este adenomul de prostată (prostatita cronică). . prezente în scoarţă și rădăcini. varice. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. Un colectiv condus de dr. gută. oblonga). retenţiile hidrice. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. cu o înălţime de până la trei metri. var. Dracila este un arbust foarte spinos. coaja lui este încă verde și fragedă. Frunzele sunt lanceolate. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. iar florile galben-aurii. cu gust acru. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. sporind și calitatea produselor biliare. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. utilizat la vopsitul textilelor. sirop. chiar unele afecţiuni cardiace. despre cure de dovleac. la marginea pădurilor. Denumire populară: dracină. Drobiţa are capacităţi depurative. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. prin tufărișuri. reumatism. drăgină. Înflorește în lunile iunie și iulie. diabetul. fără să se adauge sare. astringent. parazitozele intestinale. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. acid malic și vitamina C în fructe. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo.5-2 kg) se fierbe cu lapte. fructul acestuia având o formă alungită. precum și hipotiroidia.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. Întrebuinţări. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. coaja. frunzele. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. care se poate îndulci și aromatiza. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. insomniile. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. Prezentare. Astfel. pe câmp în zonele accidentate. Face parte din familia leguminoaselor. Pavei Chirilă. În prezent. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. enterita. Întrebuinţări. tincturi. au culoarea galbenă. mare specialist naturist.

pe pajiști. saprofită. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. cunoscut și sub numele de măturice. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. pe stâncării. bun pentru vopsitorie textilă. Întrebuinţări. scoparină (aceasta se găsește în flori). Ca orice leguminoasă. din ele obţinându-se. antiveninos. infuzie. Preparatele de drob sunt eficiente. gluten. H și E). iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. reviogorând. carotinoide. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. reumatismul. Drobul. din care se face. un arbust. Aparţine familiei saccharomitaceelor. vasoconstrictor. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. diuretic. Întrebuinţări. însă. de asemenea. Drobul este folosit. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . fosfor. având acţiune tonică asupra uterului. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. Florile au culoarea galbenă. extracte. magneziu. de fapt. bronhopneumonia. Fiind o plantă sălbatică. Prezentare. Astfel. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. Aparţine familiei leguminoaselor și este. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. decocturi. în mod obișnuit. ce face parte din familia cruciferelor. Înălţimea acestui copăcel nu trece. Prezentare. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. Substanţe active importante: zaharuri. și ea foarte ramificată. anemia. protide cu aminoacizi. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. în ușurarea și grăbirea nașterilor. conţin elemente nutritive de excepţie. deosebit de expresive. drobul are o rădăcină foarte ramificată. perenă sau anuală. săruri minerale. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. de culoare neagră. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. mătură verde. pneumonia. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. Prezentare. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. Această plantă. putând apărea reacţii adverse. epinina. prin fermentare. de doi metri.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. de pildă). precum și aritmiile cardiace. facilitând procesul de cicatrizare. resuscitând structura nervoasă a inimii. Aceste levuri. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. rămâne verde tot timpul anului. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. guta. hemoragiile uterine. peptide (aminoacizi). Are frunze de dimensiuni și forme diferite. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. Fructul este o păstaie turtită. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. tirarnina. laolaltă cu alte plante sălbatice. Florile. chiar dacă sunt mai vechi. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. mai mult sau mai puţin dezvoltate. Tulpina. Se înmulţește prin înmugurire. cu drojdia folosită la fabricarea berii. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. însă. Reduce scorbutul. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. pe larg. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Culoarea frunzelor este albastru-brumat. oxitiramina – substanţă foarte importantă. drobușorul crește. drobul este o plantă otrăvitoare. infuzie. și în industria farmaceutică. dar și D. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. deosebit de bine conturate. frunzele de la bază sunt peţiolate. un frumos pigment albastru. potasiu. săruri minerale.

drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. Este recomandat. în agitaţie și iritabilitate. . dar și datorită efectelor sale medicinale. adenină. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. precum și pentru refacerea florei intestinale. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. dar ramificat. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. de cumarină. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. diabet. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. Prezentare. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. din care se prepară o infuzie. carbonat de calciu. beta-caroten. Florile au culoare purpurie. antimicrobiene. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. Atât tulpina. dumbravnicul are un rizom care. Denumiri populare: agud. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. din acest motiv. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. remarcându-se și efecte sale antiseptice. Din acest motiv. Datorită acestor proprietăţi. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. în acest caz. frăgar. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. Întrebuinţări. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. Dumbravnicul este o plantă meliferă. Întrebuinţări. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. în tratarea herniei. Uscată. În cazul dudului. în consecinţă. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. calmante. în aprilie și mai. Are frunze mari.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. dar și în intoxicaţii alimentare. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). Pentru terapii. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Prezentare. pe lângă faptul că se lucrează bine. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). antidiabetice. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. de asemenea. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. este scurt. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. fiind antiscorbutică și tonifiantă. remineralizante. cu o înălţime de până la 15 metri. utilizat în aplicaţii curente. ficat grav bolnav. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. dar pot fi și roz sau albe. tanin. Mai nou. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. reconstitutive. Dudul face parte din familia moraceelor. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). depurative. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. adică de fân proaspăt. Întrebuinţări. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). sub formă de picături. Substanţe active importante: glucozide. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. Dumbravnicul înflorește primăvara. Se folosește și ca diuretic. Dudul este un arbore puternic. lobate. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. Ca multe alte plante de pădure. valoroase cu adevărat sunt florile.

Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. piperitonă. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. Prezentare. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). care poate fi prelucrat. cenușiu-albicioasă. desigur. zaharoză (circa 4%). pudră. Face parte din familia fagaceelor. tinctură. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. dar și din scoarţă. cărnoase.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. astmului și sinuzitei. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. tanin. cu succes. cu încredere. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. preparatele de eucalipt pot fi toxice. roșii sau roz. cataplasme. ci chiar de vindecare. precum și în boli ale căilor respiratorii. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. de pildă. și în afecţiunile reumatismale. Fagul înflorește în luna mai. un adevărat monument al naturii. Florile sunt albe. adesea. ci și un adevărat medicament. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. verzui. Tot din frunze. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. în jur de patru metri pe an. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. Având proprietăţi antiinfecţioase. sunt cei mai înalţi arbori din lume. a răcelii. lesne de remarcat în pădure. După cum se știe. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. glucoză (5 – 7%). Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. nu numai de ameliorare. distilat. terpene. Frunzele sale sunt consistente. decoct. fiind antipiretică și antitermică. . fiind adevăratul copac zgârie-nori. efectul său fiind. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. preparatele de eucalipt sunt utilizate. cumarină. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. se prepară infuzie. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. Ajunge la înălţimi uriașe. Cel mai important compus este. Are o scoarţă netedă. și mai ales în cazul eczemelor vechi. antiseptice. Foarte cunoscută și foarte răspândită. Întrebuinţări. Eucaliptul australian și cel californian. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. Prezentare. precum și în boli ale căilor urinare. Întrebuinţări. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. În cantităţi mari. Sunt recomandate. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. Eucalyptus amygdalina. Prezentare. continuând să crească în grosime. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. uleiul de eucalipt. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani.

colici urinare. Este o plantă de cultură. Substanţe active importante: saponine. Din rizom cresc rădăcinile. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). din care se prepară infuzie. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). se obţine un suc. anuală sau bienală. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. antispastice. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. Prezentare. Se utilizează și planta proaspătă din care. iarba șarpelui. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). . prin presare. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. se înmulţește prin spori). anason dulce. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. cât și extern. Se utilizează atât intern. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. Frunzele sunt penate. diuretice. ulei esenţial. faringite. vitamina C. rareori se folosesc ca atare. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. contribuind. Florile sunt mici. astm bronșic. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. amigdalite. din seminţele de fenicul se face infuzie. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Prezentare. Întrebuinţări. dar și substanţe amare. preferând solul umed și nisipos. triptofan. galbene. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. lipide. cumarină. Frunzele au o lungime medie de un metru. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. carminative. Denumiri populare: ferega. Aparţine familiei cariofilaceelor. cistite. expectorante. Substanţe active importante. ale tractului digestiv. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. Întrebuinţări. zaharuri. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. infecţii urinare. substanţe minerale. cu o lungime maximă de circa 30 cm. anason nemţesc. Tecile conţin aminoacizi. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. erupţiilor cutanate. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. Pentru aplicaţii terapeutice. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. precum și o substanţă specifică numită herniarină. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. Denumire populară: săpunaș. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. Herniaria hirsuta. În combinaţie cu alte plante. printre altele. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. Substanţe active importante: ulei eteric. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. dereglări ale stomacului. păroasă. tuse seacă. ci și medicinală.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. parte a familiei polipodiaceelor. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. perenă. cu segmente înguste. la eliminarea clorului și a ureei din organism. sedative. uneori chiar perenă. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. Prezentare. tirozidă. Denumiri populare: chimen dulce. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. Întrebuinţări. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni.

Pentru terapii se folosește toată planta. mai ales în combaterea teniei. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. Denumire populară: păștișor. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. În medicina populară. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Este originară din America de Nord. zaharuri. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. De altfel. aparţinând familiei compozitelor. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. filicina. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Sporii de formează în lunile august și septembrie. guta. Florile sunt albe sau roz-violete. în luminișuri. Întrebuinţări. Prezentare.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. Substanţe active importante: aspidinol. sora soarelui. Prezentare. fiind prinse direct de rizom. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. ușor muchiată. frunze bracteriforme. în locuri umbroase și umede. zaharuri. a s pecialistului. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. în anumite cazuri. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. amidon. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. albaspidina. Specialiștii recomandă ca. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. Crește prin păduri. Se prepară extracte. blocajele intestinale. în vegetaţii sălbatice amestecate. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. relaxantă. acid flavoaspidic. Atenţie. reumatismului și gutei. a arsurilor. o substanţă amară încă puţin cercetată. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. planta este încă puţin cercetată. În stare proaspătă. curăţindu-se doar părţile putrezite. Are un rizom târâtor. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. adânc sectate. Prezentare. Denumiri populare: răsărită. umplută cu o măduvă . Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. păroasă. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. adică penat-sectată. Are acţiune sedativă. în combaterea gutei. tanin. dar. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. Substanţe active importante: tanin. anuală. Denumire populară: iarba dulce. tufărișuri. manitol. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. dar cu precădere rizomul și florile. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. pe partea inferioară a frunzelor. dischineziile biliare. flori albe sau roz-liliachiu pal. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. se utilizează și frunzele. intrând în compoziţia multor medicamente. precum și pentru calmarea durerilor locale. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. saponină. planta este toxică. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. ori de câte ori există ocazia. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii.

trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. în poieni. Fluierătoarea este și un bun revigorant. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. Întrebuinţări. vitamina E. Frunzele sunt mari. oval-cordate. în liziere. ușor încălzit. cu o înălţime de până la patru metri. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. practic la nivelul solului. a arsurilor. în afecţiuni pulmonare. gliceride. Împreună cu alte extracte. Prezentare. Florile au o culoare puternică. Frunzele sunt mari. cvercetină. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. în hipertensiune. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. păroase. cărnoase. iar frunzele formează o rozetă. acizi. mai ales la femei. acizi. carotenoide. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. eficientă în multe și grele afecţiuni. adică a insectelor. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. la îndoială. care au un peduncul lung. în turbării și mlaștini. Fluierătoarea. Substanţe active importante: taninuri. de pe marginea capitulului. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. în tratarea vezicii biliare leneșe. dermitelor. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. În medicina tradiţională. fiind foarte hrănitoare. pe cale de a înflori. în tratarea locală a reumatismelor. Înflorește în mai-iunie. o alcătuire vegetală impunătoare. utilizată în combaterea febrei. enzime. necesari consumării materiilor organice. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. Din această rozetă se înalţă florile. ci și alte părţi ale acestei plante. din care se prepară un extract fluid. cel mai căutat compus fiind lecitina. făcând parte din grupa plantelor carnivore. mai ales pe pajiști. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. florile fiind galbene. lată și o medicaţie. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. protide. însă. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. frunze alterne. alterne. în locuri umede. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. Este o erbacee pitică. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. De altfel. rășină. betaină. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. consistente. Desigur. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. mucilagii. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. grase. dar și în acela al rănilor de sub piele. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. având o înălţime maximă de 15 cm. galbene. Tulpinile îi sunt foarte scurte. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Întrebuinţări. și preparatele din frunze și tulpini tinere. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. Efecte medicinale asemănătoare au. . albastră-violacee. iar fructul său este bacă (o boabă). rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. a frigurilor și a bolilor de splină. Uleiul de floarea-soarelui. fiind un bandaj și un stimulator. în stări febrile. la margini de pădure. glucide. rădăcină consistentă. fitosteroli. nu de puţine ori. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. eczemelor. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. În România. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. numai că efectele acestora au fost puse. Prezentare. De asemenea. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. precum și despre petalele mari.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

combat viermii intestinali. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. din care se extrag uleiuri aromate. de viaţă. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. de asemenea. în tratarea gastritelor hipoacide. tanin. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. potenţează activitatea ficatului și a bilei. Are frunze multe. Poate fi găsită pe pajiști. pentru combaterea răului de altitudine. de la câmpie până în zona alpină. Florile. compuși uleioși. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. Nepal. fiind de culoare albastru-verzuie. deranjamentelor stomacale sau intestinale. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. Ghimberul este o erbacee tropicală. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic.. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. gentianina. precum și în zona subalpină. greţuriior. hipotensiv. Substanţe active importante: genţiopicrina. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Este întrebuinţat. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. Ghimberul este folosit. ascuţite. pe fâneţe. Pentru terapii se folosesc. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. împotriva transpiraţiei. de mișcare de rotaţie. de asemenea. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. Bangladesh. pentru revenirea poftei de mâncare și. gingiber. Tulpina. Întrebuinţări. de-a lungul drumurilor. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. fenoli. Prezentare. amarogentina. precum și împotriva alergiilor. Această plantă crește pe locuri virane. ulei volatij. Întrebuinţări. ca antidot în caz de rău de mare. cu precădere . reduc febra. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. Înflorește târziu. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. în poieni. gentisima. antitusiv.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. tonifiante. în primul rând. este ramificată. de mașină. Întrebuinţări. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. cu bleu spre interior. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. în locuri umblate. solitare sau grupate câte două sau trei. pe tuluzul căilor ferate. stimulative. Prezentare. maluri de ape). Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. la subsuoara frunzelor. preferând pământul tare. Denumire populară: ghimbir. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. în august și septembrie. în India. Florile au formă de clopot. Aceste preparate sunt recomandate. mai importante fiind rădăcinile. prezentă în Orient. Este o plantă înaltă de circa un metru. puternică. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. la rându-i. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. acid genţiotanic. chiar bătătorit. albastru-verzuie spre violaceu. Această plantă are un rizom puternic. Se utilizează și în bolile de stomac. adesea. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. Malaezia.. ajungând doar până la 60 cm înălţime. Consumat zilnic. în tufărișuri. în locuri umede (păduri. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. de circa doi-trei centimetri lungime. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. în anorexie.

prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. sedative. cumarină. Frunzele sunt trifoliate. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. fiind dispuse în formă de evantai. Pentru a nu se face confuzii. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. ale cărui virtuţi medicinale sunt. Înflorește în mustul zăpezii. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). în zone unde omul ajunge mai rar. niște bobiţe roșii. Au valoare terapeutică atât bulbul. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. cât și florile și frunzele. în vârf. Prezentare. condimente) și nici lactate fermentate. extracte. agitaţiei nervoase. uneori galbene cu dungi roșietice. Aparţine familiei gincoaceelor. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. dezinfectante. Tulpina este subţire. luminișuri. stărilor de stres. stărilor depresive. cu efecte notabile. prin păduri. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. fructe acre. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. insomniilor. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. alcaloizi. și fructe bace. excitaţiei cerebrale. un spin. Ghizdeiul este o erbacee perenă. Puţini știu că ghiocelul. mereu verde. Frunzele sunt bilobate. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. Întrebuinţări. cicatrizante. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. caisa argintie. florile și părţile tinere. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). Are efecte antiinflamatoare. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. imunostimulatoare și chiar hipnotice. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. Întrebuinţări. în februarie și martie. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. recoltarea lui fiind interzisă. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. reduse și care este ocrotit de lege. În mod tradiţional. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. arborele templier japonez. Ghizdeiul crește prin fâneţe. pe terenuri virane. acid cianhidric. două frunze lineare și o floare albă. în cistopielită. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Spre deosebire de ghimpele comun. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. cum ar fi cardiopatiile. Ramurile au. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. Fructele sunt niște păstăi. pajiști. Are flori verzui. sedative. pe pajiști. . parcuri. din familia leguminoaselor. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. vestitorul primăverii. Substanţe active importante: pectină. uneori mai devreme. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. și apar din mai și până la începutul toamnei. totuși. Face parte din familia liliaceelor. deci de peste 200 milioane de ani. Pentru uz medicinal se recoltează florile. sirop. Aparţine familiei amarilidaceelor. Denumiri populare: patru-bani. de mici dimensiuni. de asemenea. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. în formă de stea. Întrebuinţări. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. fiind considerat copac sacru. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. suculentă. Prezentare. pe taluzurile drumurilor. Prezentare. isteriilor. Au. groase și cărnoase. Florile de ghizdei sunt galbene. ci și un remediu medicinal. pășuni. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). în păduri. din care se prepară infuzie.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele.

Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. Fiind foarte căutat. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. mai ales în fructe și frunze. antispasmodic. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. În secolul ai XVIII-lea. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. vasodilatator. o plantă ocrotită de lege. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. uscată și curăţată. cât și o infuzie. ginsengul . fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. pinitol. sedativ. precum și frunzele. Aparţine familiei araliaceelor. tiamină. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Rusia. riboflavină. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. esenţă. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. Oricum. SUA. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. acid ginkgolinic. antibiotic. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. vitamine. de asemenea. bilobol. antiinflamator. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. La modul general. glucozaţi. ginseng coreean. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. cât și sub formă cultivată. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. în special. unde se cultivă ca plantă de ornament. Substanţe active importante: flavonoli. celebre pe plan mondial. ginsengul are. Canada. Întrebuinţări. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. Deși trezește un interes atât de mare. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. o rădăcină de ginseng sălbatic. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. înveliș care nu miroase prea plăcut. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. de un interval de timp atât de mare. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Multă vreme. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. pe cale industrială. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. spasmele musculare. antifungic. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. ginkgol. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. Denumiri populare: ginseng asiatic. acizi organici. planta are o dezvoltare specifică. Ginsengul este o plantă perenă. Inflamaţiile. ginsengul sălbatic fiind. Specific Peninsulei Coreene. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. Întrebuinţări. de un înalt nivel calitativ. „esenţă umană”. Cu ginkgo biloba se acţionează. comprimate. Vietnam. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. cu bune rezultate. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. Prezentare. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. ci și în Japonia. saponine. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. De pildă. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. Substanţe active importante: ginsenozide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. varicele. În general. însă. la ora actuală. și în diabet. În general. potrivit unor cunoscători. Se găsește în flora spontană. terpene. totuși. trombozele. vermifug.

decoctul. Cât despre contraindicaţii. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. grâul fiert. de aceea. în timp. Prezentare. cercetătorii susţin că ginsengul. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. reducând glicemia. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. Tulpina este dreaptă. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. de peste 1500 de ani. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. Prezentare și Întrebuinţări. ulei esenţial. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. grâul încolţit. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. iritabilitate. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. Provine din Asia. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. protide. celulele nervoase. se impune atenţie în utilizarea lui. astenii. într-o manieră semnificativă. sativum). precum și de tonic al organelor interne. putând provoca hipoglicemie. deși nu este un panaceu. Grepfrutul este. pentru locuitorii zonelor temperate. totuși. iar fructul este bobul de grâu. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. în primul rând. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. Acest fruct este recomandat. Erbacee anuală. hidraţi de carbon. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. dar și în dislipidemii. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. numeroase legende. Potrivit unei străvechi tradiţii. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. goală pe dinăuntru. Mai nou. Totuși. efectele posibil negative. cu noduri la anumite distanţe. mai ales. la sporirea imunităţii organismului. o plantă exotică. stimulând activitatea factorilor de imunitate. Frunzele sunt lanceolate. acizi organici. Desigur. grâul face parte din familia gramineelor. tărâţele și germenii sunt . ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. În mod obișnuit. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. întărește memoria. Dincolo de acestea. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. dezvoltă imunitatea organismului. Citrus paradisii. fortifică sistemul nervos central și periferic și. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). Datorită acestor calităţi. pentru industrie. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. folosit îndeobște ca detoxifiant. trebuie menţionat. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. nervozitate. insuficienţă biliară. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. tărâţele. ci și pericarpul. chiar și până la un metru. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. afecţiuni pulmonare. Pentru alimentaţie. atonie gastrică. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. terciul de uruială. probând și calităţi anticancerigene.

epuizarea. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. dizenteria. vitaminele A. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. De altfel. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. adică binecunoscutele gutui. Hameiul crește în flora spontană. Ca dezvoltare în spaţiu. hameiul este cultivat pe mari . stomatite. gută. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. frunze. circulatorii. reumatism. Acești germeni conţin săruri minerale. Practic. producându-se chiar și unele ameliorări. ulei. dar se prepară și sub forma unui decoct. uneori până la 15%. tofolean. Frunzele de gutui. hameiul seamănă. fructele și seminţele gutuiului. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. Hameiul este o plantă perenă. căţărătoare. diareea. Substanţe active importante: săruri minerale. protide. în căderi fiziologice. de mari dimensiuni. guturai. sunt sâmburoase. De exemplu. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. PP. Substanţe active importante: amidon. vitaminele A. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. Denumiri populare: măiugă. Prezentare. întrucâtva. scoarţa ei având culoarea gri-închis. în bronșite. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. fiind prezent și în mitologia greacă. acizi organici. De asemenea. Întrebuinţări. în faringite. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. glucide. mămlugă. Fructele se consumă ca atare. cardiace. consumate în mod curent. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. stările febrile. aparţinătoare familiei moraceelor. sleirea acestuia. fiind întâlnit în lunci. Pom fructifer. enzime. în tufărișuri. în crize de creștere. B1. de asimilaţie. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. afecţiuni ale pielii. amigdalină. fermenţi. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. tulburări vegetative. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. frunzele. datorită grâului. în amigdalite. himel. ierboasă. endocrine. în păduri tinere. uneori prezentându-se ca un arbust. microelemente. Preparatele de gutui (din flori. cu viţa de vie. În general. B. Tulpina se ramifică în partea superioară. C și PP. gluten. în revigorarea corzilor vocale. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. În acest context. preparate sub formă de infuzie. Fructele. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. în hidratarea și curăţirea pielii. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. tanin. pectine. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. B2. protide. Prezentare. pulpa fructului. E. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. Prezentare. substanţe mucilaginoase.

De altfel. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. În general. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. realizându-se o serie întreagă de băuturi. insomnie. Rizomul de hrean este cilindric. fiind un produs medicinal antiseptic. un ulei. provenită din zona Orientului și a Asiei. având în compoziţia lor. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. reconfortante. dar și decoct. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. Există și alte specii de hibiscus. Hreanul se folosește sub formă rasă. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. tartric. dar și sub formă de suc sau chiar salate. oxalic). Importanţă medicinală au și frunzele. malic. substanţe estrogene. hibiscusul este menţionat primul. Aceste ceaiuri sunt indicate. eficiente. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. În preparate și combinaţii medicinale. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. alături de măceșe și alte fructe. precum și cu alte fructe de pădure. ascorbic. ci și medicinal. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Întrebuinţări. Prezentare. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. bacteriostatic. antituberculos și antispastic. Plantă perenă. aparţine. precum și mai mulţi acizi (citric. vitalizante. ceaiurile fortifiante. și hibiscusul. Întrebuinţări. având. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. extract. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. gros. cataplasme. . săruri minerale. în mod obișnuit. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. Substanţe active importante: lupulină. Substanţe active importante: peroxidaza. tonice. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. tinctură. Inflorescenţele (conurile). utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. hibiscină. totodată. alb pe dinăuntru. ulei esenţial. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. vitamina C. dar apare și sub formă cultivată. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. speciei Hibiscus sabdariffa. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. în deranjamente digestive. acizi. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. foarte lung. plantă din flora spontană de la noi. laxative. fluidizează circulaţia sângelui. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. Se prepară infuzie (în mod frecvent). anorexie. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. de asemenea.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. sub formă de flori. Prezentare. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. parte a familiei malvaceelor. de suprasolicitare. dar și în cazuri de acnee și ten gras. dar și un aliment cât se poate hrănitor. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. nu numai din punct de vedere gastronomic. hibiscitrină. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. reduce durerile menstruale. hibiscusul utilizat în mod curent. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. plăcute. rareori și părţile tinere ale plantei. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. cum ar fi cele generate de stres. utilizată în procesul de fabricare a berii. humolină. trichomonoză. sporește pofta de mâncare. dar și primăvara. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. De obicei. cât și externe. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. substanţe minerale. de circa 50 – 60 cm. tanin.

din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. cel puţin 50 de zile. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. la maturitate. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. săruri minerale. în mlaștini. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. Alexander Reinhard. utilitate deosebită. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. roșii sau albe. Întrebuinţări. litiaza urinară. De exemplu. Florile sunt roz. de mobilizare a organismului. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. Pentru a înflori. lizină. seminţele de hrișcă. Se spune că boabele de hrișcă. fiind muchiată. fagopirină. Iarba broaștelor este o plantă de apă. Iarba broaștelor înflorește toată vara. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. antiseptice. contribuind la revigorarea organismului. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. cel mai important compus este rutina (rutozida). chiar revulsive. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. asemănătoare cu cea a orezului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Fagopyrum esculentum. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. în zonele nordice. cu succes. dr. cu stoloni dezvoltaţi. Hrișca este o erbacee anuală. reumatismul. ci și în calciu. Hreanul este un excelent condiment. Întrebuinţări. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. leucoreea. mai ales la nivel periferic. Prezentare. . Un mare specialist. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. cum ar fi cele pulmonare. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. atât în plan medicinal. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. au. decorticate. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. dar și în ape care curg foarte încet. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. în primul rând. Prezentare. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. până la înălţimea de 60 cm. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. Are dimensiuni reduse. planta are nevoie de mult soare. Denumire populară: grâu negru. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. arginină. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. au o valoare nutritivă însemnată. Bineînţeles. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. întâlnită mai ales sub formă cultivată. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. fiind un factor de antrenare. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. guta. Hreanul este diuretic și expectorant. fiind foarte bogate în amidon. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. cât și economic. plutitoare. Tulpina de hrișcă poate ajunge. cistină. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. Se cultivă.

astm. Denumire populară: cohoșul negru. ochiul boului. însă. floare de piatră. Are. vitamina C și vitaminele din grupa B. Prezentare. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. cărnoase. preparatele din această plantă pot provoca avortul. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. de mici dimensiuni. Denumiri populare: omag. Totodată. cefalee. Denumiri populare: troscot gras. Substanţe active importante: cimicifugină. precum și seminţele. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. dar mai ales datorită florilor. bronșite. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. fiind administrată ca tonic. Iarba broaștelor se folosește. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. vermifugă. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. Prezentare. Actaea spicata. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. Florile sunt sub formă de capitule și au . alcaloizi. primăvara sau toamna. laxative. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. ci și după aceea. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. Prezentare. cicatrizantă. smântânică. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. având o înălţime de până la 1. probleme cardiace). în mod obișnuit. pline de suc. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. hipertensiune. spasme musculare. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. În cantităţi mari. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. Întrebuinţări. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. mai indicate fiind extractele.50 metri. Tulpina este păroasă. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. spasme pe tractul gastro-intestinal. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. Întrebuinţări. narcotice. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. mucilagii. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. dar și asupra tractului digestiv. și virtuţi medicinale. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. la ușurarea nașterilor. tanin. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. flavone. Este o plantă perenă din familia compozitelor. tuse cronică. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. antiinflamatoare. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. însă. De pildă. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. din iunie și până în octombrie. Actaea racemosa. ca vegetaţie în acvarii. în locuri părăsite. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. Poate atinge înălţimea de un metru și. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. pe marginea drumurilor. Frunzele și tulpina sunt consistente. folosite cu mare atenţie. datorită aspectului său general. mai ales cele de pe ramurile tinere. De culoare galbenă. Substanţe active importante: săruri minerale. Frunzele. capabil să înmoaie. Se prepară infuzie sau decoct.

Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. înălţimea de un metru. prin șanţuri. iar florile au forma unor spice cilindrice. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. Substanţe active importante: uleiuri volatile. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. antispastice. depurative. Substanţe active importante: hiperină. Practic. roșie sau albă. persicarină. acid fumărie. Se mai prepară cataplasme. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). Frunzele sunt lanceolate. acid cafeic. principii amare. din iunie și până în septembrie. De asemenea. reumatisme. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. în mod obișnuit. Substanţe active importante: acid galic. extract fluid. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. camfor. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. guta. ulei. Are tulpină simplă sau ramificată. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. iarbă amară. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. Denumiri populare: ardeiaș. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. Prezentare. Crește în locuri umede. inulină. cu tot cu frunze și flori. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. mixtură. oxiuraza. Stimulează apetitul și digestia. cât și externe. pielonefrite. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. noduroasă.20 metri înălţime. Crește pe soluri părăsite. precum și arbutosidă – un compus specific. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. dificile. ericinol. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. extract fiuid. astringente. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. Frunzele îi sunt lanceolate. Întrebuinţări. ramnazină. Întrebuinţări. Face parte din familia boraginaceelor. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. Prezentare. din care se face o infuzie. paralizii. Întrebuinţări. fiind antiseptice. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. Este o plantă cu tulpini lemnoase. bronșitele. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Tulpina. Caluna vulgaris. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. tinctură. bronșice și expectorante. nu depășește. în zone mlăștinoase. alantol. săruri de potasiu. . magneziu. ulei esenţial. Surprinzător. unguent. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. Prezentare. putând ajunge până la o înălţime de un metru. heienină. poligonon. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. fiind o iarbă meliferă. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. iar florile au culoare albastră. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Datorită acestei înălţimi reduse. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. blocaje și atonii musculare. calciu. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. pecingine. ericolină. în manieră naturistă. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor.

săruri de potasiu și calciu. infuzii. prin efectele sale medicinale. consistente și au gust acru. Denumiri populare: iarba ciutei. lucioase. în zone de tufărișuri. iar florile. cu tulpină foarte lungă. litiaza biliară. Este o plantă iubitoare de soare. Frunzele sunt verzi. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. a unor boli de piele (de exemplu. antiscorbutice. și chiar a bătăturilor. din care se prepară cataplasme. Denumiri populare: cetenă. reumatismul. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. antidiareice. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. Întrebuinţări.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. arsurilor. peţiolate. Substanţe active importante: iederina. Prezentare. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. a ulceraţiilor gurii. o tufănică întâlnită prin fâneţe. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. dar și micozele. tusea convulsivă. asemănătoare cu acele bradului. precum și în hipertensiune. de mici dimensiuni. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. Poate fi întâlnit. Face parte din familia crasulaceelor. din care se prepară infuzie. de lumină. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. frunzele fiind ascuţite. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). Face parte din familia araliaceelor.2 – 2%). grupat sau izolat. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. antisudorifice. Iedera este un arbust agăţător. ulcerele cutanate. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. stomahice. direct pe zona afectată. Se prepară o infuzie. Această plantă poate contribui. cu tot cu flori și frunze. mucilagii. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. guta. Întrebuinţări. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. De asemenea. jneap. Frunzele sunt aproape ovale. antiulceroase și chiar anticanceroase. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. în turbării. jireapăn. Valoare medicinală au frunzele. verzișoară. rotunde. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. ienuperină. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. au o culoare galben-verzuie. pistruii. zaharuri. în preajma pădurilor. decoct. Prezentare. iarba tutunului. Substanţe active importante: ulei volatil (0. tinctură. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. . Face parte din familia cupresaceelor. taninuri. groase. a stărilor febrile. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. decoct. în păduri. Înflorește în aprilie-mai. rezine. unguente și cataplasme. abcesele). la combaterea scorbutului. de fapt. a rănilor greu vindecabile. alcaloizi. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. bătăturilor. brădișor. zaharuri. Întrebuinţări. Substanţe active importante: flavone. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. acizi organici. turtei. fiind antiepileptice. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. Prezentare. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. Este un arbust ramificat. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. În cantitate mare. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia.

rareori albe. Frunzele sunt lanceolate. ciuin alb. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. mai ales . contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. cilindrice. Substanţe active importante: saponine. Aparţine de familia labiatelor. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. albastre. Prezentare. abceselor și furunculelor. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. emolient. căile renale. Florile au culoarea albă sau roșietică. Dezvoltă un rizom foarte puternic. De asemenea. gipsogenina. Ipcărigea crește în flora spontană. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. Este o plantă anuală. Întrebuinţări. seminţele macerate și decoctul. În primul rând seminţele. conţin o ciano-glucozidă. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. glicozide. turtite. este indicat în anorexie. cu obârșii exotice. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. Prezentare. mucilagii și. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. Substanţe active importante: grăsimi. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. a gutei. Rareori. antiseptic. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. dese. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. în fabricarea unor produse cosmetice. Aparţine familiei cariofilaceelor. uneori. florile fiind. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. gastro-duodenitele. În combinaţie cu alte plante medicinale. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. caz în care se ajunge la hematurie. cultivată. carminative. laxativ. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. de obicei. Întrebuinţări. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. mai ales. Denumiri populare: gipsăriţă. a bronșitelor acute și cronice. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. Prezentare. analgezice și bronho-dilatatoare. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). iritând.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. ipcărigea apare și în forme cultivate. Întrebuinţări. infecţiile căilor respiratorii. coroana miresei. însă. alungite. heterozide. Florile au culoare albastră. de culoare maro. de exemplu. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. ipcărigea are și proprietăţi depurative. iar frunzele sunt mici. sedativ. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. ulei volatil. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. Se prepară infuzie și decoct. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. Isopul este un mic arbust. săruri minerale. Inul înflorește în iulie-august. Tulpinile inului sunt drepte. pot fi roșii sau chiar albe. De asemenea. la prelucrarea pieilor. la prepararea halvalei. ca expectorant. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. reumatismului. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. adesea. dar și restul plantei. acid galacturonic. Tulpinile sunt mult ramificate. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. protide. lucioase. a cistitelor.

cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. Notabile sunt și efectele carminative. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. Sub formă de infuzie (ceai). fiind un carminativ eficient. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Tulpina. Este utilizată și ca aromatic. aparţinătoare familiei labiatelor. este verde. în cea alimentară. recomandate fiind băile cu infuzie. cu frunzele dinţate și creţe. are aceleași utilizări ca și izma bună. precum și alţi compuși specifici. mintă de grădină. Prezentare. are o culoare roșietic-violetă. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. bronșita. izma reface climatul gastro-intestinal. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. astmul. însă. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Florile. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. Poate ajunge până la 1. . infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. chiar mlăștinoase. antispastice. totodată. malurile râurilor. expectorantă. colină. compuși antibiotici. Substanţe active importante: ulei eteric. Această specie de izmă. fiind un bun vasodilatator. mentă. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. substanţe minerale. aducându-l la normal. și asupra reumatismului și a urticariei. Este o izmă de talie mai mică. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. în combaterea colicilor abdominali. Totodată. hipotensiv. Practic. Denumiri populare: izmă de leac. mintă. compuși triterpenici. antiemetice. inclusiv la nivelul capilarelor. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Frunzele sunt opuse. lacuri de pădure. punând. are stoloni și rizom. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. antispasmodic. expectorant. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. compuși sterolici. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). Mentolul și mentona. Prezentare. florile fiind roșii-violete. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. în patru muchii. hipericină. fiind și un bun regulator al digestiei. diuretice.20 metri înălţime. se cultivă. deseori ramificată. Din punct de vedere medicinal. Întrebuinţări. totodată. antidiareice. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. acetat și valeriană de metil. Denumire populară: izma de baltă. uneori. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. hipertensiunea arterială. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. din acest motiv. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. heterozidă. a cosmeticelor. Întrebuinţări. sângele în mișcare. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). alungite și au un miros specific. Prezentare. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. Substanţe active importante: mentol liber. Întrebuinţări. Băile cu infuzie de izmă acţionează. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. de relaxare. Este o plantă erbacee perenă. mentonă. fiind o plantă meliferă. au culoare roz. ci și în industria farmaceutică. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). sudorific. sudorifice. dispuse în spic în vârful ramurilor. foarte plăcut. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. bălţi.

În general. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. tulpina secretă un suc lăptos. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. locale. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. Prezentare. Preparată sub formă de decoct. . Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. cum ar fi negii. Euphorbia stepposa. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. cu miros specific. local. din mai și până în august. se folosește. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. lipide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. laptele secretat de plantă. Jneapănul înflorește în mai-iunie. vârfurile acestora fiind. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. acest arbust are conuri. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. Florile. Pentru aplicaţiile externe. a marginilor de cale ferată și de șosea. Laptele câinelui este o plantă toxică. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. În formă de ace. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. înflorește intens. Are un rizom puternic. aflându-se plasate în teci micuţe. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. Are acţiune calmantă și antireumatică. cu o înălţime maximă de 4o cm. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. Se prepară decoct. în mod direct. două câte două. alior. ulei volatil. Substanţe active importante: ulei eteric. Întrebuinţări. Euphorbia helioscopica. Datorită toxicităţii sale. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. precum și ca diuretic. Denumire populară: jep. mai rar. pecinginea. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. Acest suc pătează pielea. a terenurilor virane. dispuse solitar sau grupat. Face parte din familia euforbiaceelor. latex. conurile tinere. cum ar fi nervul sciatic. La rupere. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Prin tradiţie. Întrebuinţări. însă. Fiind conifer. Extern. Întrebuinţări. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). Prezentare. tulpina fiind rotundă și subţire. rășină. roz sau chiar albă. ascendente. Face parte din familia pinaceelor. dar mai ales în regiunile alpine. această plantă este neramificată. Denumiri populare: laptele cucului. iar din rășină se produce terebentină. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. Înălţimea maximă – trei metri. dar și proteine. În general. atunci când este înflorită. aflate la subsuoara frunzelor. și seminţele. Euphorbia seguieriana. pistruii. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină.

lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. . Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. acizi (în miezul de lămâie). asistolie. aftelor. protide. lipide. Rizomul de lăcrimioară este alungit. împotriva bolilor infecţioase. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. chiar decisivă. Florile sunt albe. Cu lămâie se tratează. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. în varice. palpitaţii). antitermică. tinctură. câte două-trei la fiecare plantă. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. flebite. identificată cu vitamina C. Prezentare. pulbere. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. groase și lucioase. Fructul este o bacă. dar apare și în culturi. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. esenţe parfumate și carbonat de calciu. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. florile și frunzele. infuzie. India. convalozidă. în apoplexie și chiar epilepsie. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. lămâia este antiseptică. hemoragiilor nazale. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. din care se prepară decoct. însă. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. în funcţionarea aparatului circulator. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. în zonele de deal și câmpie. PP și mai ales C. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. infuzie. important în structura pulpei de lămâie. citrol. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. convalotoxol. flavonoide (în coaja de lămâie). antimigrenoasă. extracte. glucide. Face parte din familia solanaceelor. angină pectorală. Patria lui de origine este. sub formă de clopoţei. aritmie. Din punct de vedere medicinal. reumatismelor. Totodată. în curele de slăbit. Face parte din familia liliaceelor. Florile sunt albe. Face parte din familia rutaceelor. adesea având o culoare verde-închis. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. uneori roze sau gălbui. ulei volatil. limonină. săruri minerale. litiaze. în păduri. otitelor. Lăcrimioara crește în flora spontană. Lăcrimioara este o plantă erbacee. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. Denumire populară: mărgăritar. Substanţe active importante: ulei volatil. alcooli. Frunzele. Întrebuinţări.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. pe pajiști. binecunoscuta lămâie. precum și în cea a parfumurilor. rinitelor. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. Acidul citric. Prezentare. vitaminele B1. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. cicatrizantă. Pentru terapii medicinale se prepară extract. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. astringentă. mai puţin în iulie. În tutungerie. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. diabet. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. având o mireasmă inegalabilă. reglează și impulsionează metabolismul celular. Și tot lămâia este. pectine. Rizomul său este foarte puternic. sucuri. lămâia fiind un adevărat bactericid. mai ales. lămâia are un șir întreg de utilizări. majalină. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. gutei. acizi diverși. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. Rizomul. Prezentare. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. saponină. perenă. Întrebuinţări. Denumiri populare: alămâi. de asemenea. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. B2. În stare proaspătă. sinuzitelor. afecţiunile hepatice și cele biliare. în tufărișuri. Ca plantă medicinală. adesea. Citrus medica.

scoarţa. principii amare. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. flavone. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. tanin. a epilepsiei. din care se prepară infuzie. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. agăţătoare. tuse și chiar unele tumori. Florile. niște bobiţe roșii (bace). de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. chiar celulita și bolile reumatismale. în lunile iunie și iulie. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . Denumiri populare: lemn câinesc. uneori. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. Denumiri populare: lemnuș. acizi. zdrobite. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. Este o plantă lemnoasă. este considerat ca fiind subarbust). în vindecarea rănilor vechi. cataplasme. stomatitele. în cicatrizarea rănilor. Coaja acestei plante este. cununiţă. frunzele. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. Din acestea. eucaliptol. tusea pe fond nervos și astmul. până la intoxicaţii cu mercur. precum și o substanţă specifică numită abrotină. cireș de pădure. mai ales în zonele cu tufărișuri. acid dulcamaric. dar și hemoroizii. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. astringentă. Sunt indicate. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. mălin negru. fructele. glucozide. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. extract apos. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. în digestie leneșă. Din acestea se prepară infuzie. zaharuri. totodată. Lăsniciorul crește în locurile umede. numită ligulină. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. de asemenea. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. importante virtuţi medicinale. Acest arbust face parte din familia compozitelor. Substanţe active importante: solanină. de la câmpie până la munte. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. cu o ramificaţie foarte puternică. fiind de găsit în flora spontană. de a reduce durerile și crizele de reumatism. cumarină. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. Întrebuinţări. Face parte din familia oleaceelor. pentru uz medicinal. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. sunt crestate. vitamina C și o substanţă specifică. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. Prezentare. Întrebuinţări. lemnul câinesc este folosit drept colorant. De asemenea. cicatrizante. și în combaterea bolilor de piept. În practica medicinală se folosesc tulpinile. Substanţe active importante: uleiuri aromatice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. florile fiind de culoare albă. Înflorește la începutul verii. în ulceraţii ale pielii. fiind o plantă otrăvitoare. Fructele. peţiolate. lemnul lui Dumnezeu. au formă de elipsă. digestive. aftele. Frunzele. iar frunzele. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. aflată în fructe. și un bun antiscorbutic. la rându-i. de o mare varietate. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. are un gust amărui. tulichioară. sunt otrăvitoare. Substanţe active importante: siringină. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. Mirosul acestor flori este respingător. de a combate bronșitele. când este gustată. Întrebuinţări. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. decoct și tinctură. Scoarţa de lemn câinesc are. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. poate deveni târâtoare. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). În activităţile casnice sau industriale. pelin domnesc. mici. de culoare violetă. antialgică. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. iar tulpina. la început. se prepară decoct. solanidină. frunzele. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. sunt grupate în inflorescenţe. Prezentare. antiinflamatoare. de exemplu). Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. de a igieniza sistemul circulator. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale.

în locuri adăpostite și pustii. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Frunzele au formă de elipsă. în reglarea activităţii rinichiului. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. ulei rășinos (15%). Este recomandată în avitaminoze. Este foarte apreciat în bucătărie. rădăcină dulce. Atenţie. traheita. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. considerată a fi forma cea mai eficientă. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. Fructul este o capsulă. mixtură sau pulbere. iarbă tare. bilei și căilor urinare. Leurda are virtuţi antiscorbutice. de asemenea. Din punct de vedere medicinal. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. Întrebuinţări. dar crește și în flora spontană. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. asemănători căţeilor de usturoi. Leurda înflorește în aprilie și mai. calculii renali și biliari. depurative. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). bronșita. de culoare albastru-violet. fiind crestate și consistente. În mod obișnuit. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. Denumire populară: iarbă dulce. antiinflamatoare. decoct. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. expectorante. tonificatoare. artrita. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. glicirizină. format din solzi groși. uneori au formă rombică. Crește în toate zonele României. Concluzionând. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. importante fiind. în gastrite. o poţiune. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. rareori și în iunie. fiind o plantă perenă. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. uneori chiar mai mult. ale ficatului. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. manitol. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. amidon dulce (circa 30%). Prezentare. Denumire populară: usturoiţă. În aplicaţii medicinale. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. vitamine din grupa B. a tractului gastro-intestinal și nu numai. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic.70 stomacului. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. frunzele și . au dimensiuni reduse. însă. Acţionează. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. faringita. Tulpina este însoţită de două frunze. Prezentare. cu o înălţime de până la 1. rizomul. Întrebuinţări. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. acid glabric. dismenoreea. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce.50 metri. sedative. diuretice. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. firuţă. În pământ. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. iar florile. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. specific. leurda are un bulb ovoidal. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale.50 metri. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. Face parte din familia liliaceelor. Subarbust. după încheierea perioadei de vegetaţie. În general. acid glicirhizinic. Prezentare. Aparţine familiei umbeliferelor. dar și sub formă de macerat. diuretice. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). Substanţe active importante: zaharuri. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată.

Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. edemele renale. Substanţe active importante: uleiuri eterice. în afecţiuni renale. printre altele. Pentru uz medicinal se culege talul. Peltigera canina este un lichen. pe lemne. Întrebuinţări. în insomnii. două boli grave: difteria și tuberculoza. în cefalee și migrene. Denumiri populare: levand. Din florile de levănţică se face infuzie. precum și în reumatism și stări de agitaţie. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. cumarină. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. cum ar fi colicile abdominale la copii. sedativ. În vârful ramurilor se află florile. geraniol. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. Frunzele sunt mărunte și înguste. carminative. Levănţica are tulpinile ramificate. dar și uscat. precum și pe stânci sau pietre. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. Lobii sunt ca niște benzi înguste. de hiperexcitabilitate. spichinel. carminativ. Talul acestui lichen. levănţică de grădină. ci și pe cea a fagului. linalol. poate inhiba. acetat de linaloj. traheitele. Prezentare. Aparţine familiei labiatelor. . Întrebuinţare. sau sub formă de tincturi sau pulbere. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. bronșitele. numită de specialiști nervaţiune. săruri minerale. Întrebuinţări. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. Substanţe active importante: ulei volatil. de neliniște. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. putregaiuri. În scopuri medicinale. acizi organici. pentru infuzii. dar și cu calităţi antimicrobiene. sulf. cicatrizante. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. edemele cardiace. constipaţiile. utilizat în industria cosmetică. mesteacănului. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. depinde de anotimp. durerile menstruale. Metionina conţine. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. Contrar celor știute din medicina tradiţională. Levănţică este o plantă cultivată. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Prezentare. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. expectorant. aninului. Prezentare. dezvoltă numeroși lobi. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. antispasmodice. Mai mult decât atât. regulator al tractului intestinal. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. prezentându-se sub formă de tufe. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. devenind tradiţională pentru această industrie. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. în tulburări stomacale și abdominale. vitamine. plăcut mirositoare. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. Întrebuinţări. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. pe căzături forestiere. Seamănă cu o tufă mai mică. terpinol (compusul cel mai important). Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică.

în tulburări ale funcţionării inimii. Prezentare. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). De asemenea. mucilagii. au un gust deosebit. decoct (din frunze). Prezentare. în reumatisme și răceli mari. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). din care se prepară infuzie sau comprese. alantoină. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. chiar și în meandrele râurilor. ușor îngroșate. Frunzele. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. cenușie. Frunzele sunt păroase. antiseptice. Tulpina. cu o înălţime de până la 70 cm. în luna mai. în afecţiuni pulmonare. substanţe minerale. iar tulpina exterioară este ramificată. Întrebuinţări. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. calciu. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. la eliminarea multor substanţe toxice. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. în cazuri de febră. Face parte din familia boraginaceelor. În acest scop. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. în ameţeli și dureri de cap. Prezentare. perenă. Întrebuinţări. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. peţiolate. au un peţiolul lung. au culoare albă sau roz. este suculentă.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. contribuind la detoxifierea organismului. Are o tulpină ramificată care. mai ales prin urină. Întrebuinţare. se ramifică în partea superioară. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. ceva între măcriș și ștevie. Dezvoltă un rizom gros. acizi. dezvoltată. când apa devine stătătoare. de mici dimensiuni. decoct (din frunze). se recoltează frunzele. Prezentare. precum și frunzele. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. liliacul este util și în cazuri de febră mare. Crește în tufișuri. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. extracte. combinaţii de ceaiuri. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Frunzele. dar mai ales ramurile tinere cu flori. au importanţă rizomii și rădăcinile. de la liliachiu la alb. Tot în medicina tradiţională. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. în sălbăticie. Denumire populară: limbariţa. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. În peisaj. întreaga plantă. Florile. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. rareori fiind de culoare roz. atunci când se înţărcau copiii. Din punct de vedere medicinal. Liliacul are și proprietăţi medicinale. Frunzele sunt ovale și au peţiol. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. erbacee. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. cu o formă de elipsă. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. calmante. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Limba broaștei este o plantă de apă. Pentru uz medicinal se recoltează. în retenţii urinare. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. și pot fi folosite la salată. . Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Liliacul face parte din familia oleaceelor. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. Liliacul înflorește în luna mai. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. iar florile au culoarea albastră. de formă eliptică. Denumire populară: miruţă. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. precum și extracte apoase sau fluide. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului.

Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. inișor. remineralizante. la marginea pășunilor și a pădurilor. din care se prepară infuzie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. Substanţe active importante: calciu. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. anemii. De asemenea. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. sub formă de salată sau inclusă în salate. Aparţine familiei scrofulariaceelor. fortifiant. prin terenuri înţelenite. cu adevărat. sirop. stare generală proastă. Se prepară suc. Linariţa este o erbacee din flora spontană. remarcată atât datorită florilor sale galbene. iod. remineralizant. ficatului. Întrebuinţări. Prezentare. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. Se consumă . sodiu. apoi flavonoide. extract. De altfel. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. vitamina C. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. sub formă zdrobită și macerată. decoct. furuncule). Face parte din familia cruciferelor. precum și la stimularea activităţii plămânilor. rinichilor. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. Întrebuinţări. infuzie. Prezentare. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Are frunzele crestate. dar mai ales vârfurile cu flori. a ficatului. este fragedă. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. potasiu. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. Denumiri populare: bumbac de câmp. săruri minerale. laxative. acizi organici. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Într-o oarecare măsură. Limba mielului este un puternic revitalizant. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. fosfor. se poate utiliza întreaga parte aeriană. Întrebuinţări. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. hemoroizilor. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. alcaloizi. rășini. de culoare albă. un medicament și un aliment. fiind foarte hrănitoare. deci. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. bumbăcăriţă. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. ci și medicinală. sunt grupate sub formă de ciorchini. în locuri părăsite. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. se recomandă utilizarea plantei. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. cochlearină. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. ale naturiștilor. fosfor în cantitate mare. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. Crește de-a lungul drumurilor. iar florile. la îmbunătăţirea vinului. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. căilor ferate. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. afecţiunilor cutanate (acnee. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. Prezentare. limba mielului făcând din vin. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori.

florile fiind mari. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. vitaminele A. dr. de culoare galbenă. celor care depun un efort mare. În terapiile naturiste se utilizează. lintea germinată. macul cucului. bază a multor reţete foarte nutritive. mucilagii. Denumiri populare: mac iepuresc. lintea este recomandată celor care se refac după boală.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Aceste preparate facilitează expectoraţia. alterne. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. Verbascurn thapsiforme. mangan. coada lupului. decoct. violetă. lipean. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. proteine în proporţie de 24%. mucilagii. a tusei convulsive. Pentru uz medicinal. săruri minerale. mai ales intelectual. și în industria farmaceutică. Frunzele sale sunt mari. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. amidon. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. uneori și frunzele (pentru cataplasme). din acestea se prepară cataplasme emoliente. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. uneori chiar o singură zi. dar sunt reînnoite mereu. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. astenicilor. celuloză. ce privește frunzele de lumânărică. tanin. în care se găsesc seminţele. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. terenurile abandonate. fâneţele. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. B1. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. albă. B2 și C. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. Fructele sunt niște capsule. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. sodiu (în cantitate însemnată). pline cu seminţe de culoare neagră. Prezentare. Din lumânărică se prepară infuzie. pârloagele. ulei volatil. Extern. lanceolate. cataplasme. Substanţe active importante: alcaloizi. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. decorând pajiștile. zaharuri (în cantitate semnificativă). Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. Substanţe active importante: saponină. Potrivit farm. de altfel. Întrebuinţări. Prezentare. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. Denumiri populare: coada boului. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. folosite. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. Florile au petalele foarte mari. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). Tulpinile sunt păroase. loţiuni. Ovidiu Bojor. Intern. Fructul este o capsulă ovoidă. ușor albicioase. cu succes. culturile de cereale. Fiind un aliment energetic. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. . Întrebuinţări. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. roz. În ceea. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă.

laringită acută. din familiei papaveraceelor. Datorită numărului mare de substanţe toxice. Morfina anulează. deoarece pot apărea complicaţii grave. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. Din opiu. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. senzaţia de durere din sistemul nervos central. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. Morfina este.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. Folosite fără măsură. Preparatele de mac de grădină. nechibzuit. în farmacie. de pildă. roz. dintre care cel mai important este morfina. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. laudanină. uneori fiind ramificată în partea superioară. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. angine pectorale și în gripă. așa cum s-a spus. narcotină. dizenteria și chiar holera. readucând. precum și ca plantă ornamentală. Fructul este o capsulă. Tot cu mac se tratează diareile puternice. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. procesul digestiv. În mac se mai găsesc acidul lactic. totodată. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. a stărilor de melancolie. principala componentă a opiului. . Prezentare. precum și ale vezicii. la combaterea ipohondriei. zaharuri. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. La rândul său. violet. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. dar și din cojile uscate de mac de grădină. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. considerat a avea calităţi de excepţie. De fapt. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. practic. Codeina. mac. la reducerea stărilor de anxietate. Valoare medicinală au seminţele de mac. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. Întrebuinţări. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. morfină. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. heroină. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. pudră de opium. Denumiri populare: macul alb. se întrebuinţează împotriva tusei. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. mai puţin cunoscute. tinctură de opium. Din acest motiv. mai ales sub formă de decoct. De asemenea.5 metri înălţime. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. a spasmelor. latexul. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. roșu. tebaină. codeină. un latex. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. siropuri. Macul contribuie. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. având rol de calmare a durerilor. de asemenea. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. deși iniţial produc o stare de agitaţie. utilizat în bolile de piept. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. ca și macul de câmp. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. colecistului și uterului. uretrale. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. stomacaie. morfină. acidul acetic. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. Substanţe active importante: papaverină. în limite normale. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. frunzele și. mai ales.

Substanţe active importante: ulei volatil. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. săruri minerale. Întrebuinţări. Întrebuinţări. aproape cărnoase. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). ceaiul iezuiţilor. cu sparanghelul și conopida. fosfor. glicozide. Din acestea se prepară infuzie. Aceleași cu ale portocalului. Malaiezia. lipide. fosfor. un anafrodiziac ușor. antiseptice. hemoragii. Principalul preparat este infuzia. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. acesta semănând. supe. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. originar din China. În fapt. precum și vârfurile tinere. fosfor. cu frunze ovale. dizenterie. Este plăcut la gust. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. Mai nou. boli ale pielii . prin urmare. hemostatice. taninuri. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. În mod obișnuit. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. mâncăruri naturiste. Florile sale sunt albicioase. originar din America de Sud. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. zaharuri. fraged. Valoare medicinală au și frunzele. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. paradontoză. glucide. potasiu. ondulate. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. celuloză. care sunt consistente. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. diuretice. Pentru uz medicinal. acizi și mai ales brom. decoct și suc. fructele crude.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. seminţele. Face parte din familia anacardiaceelor. pericarpul și pulpa fructului. datorită bromului. calciu. cu tot cu frunze. consistente. Prezentare. vitamine. Substanţe active importante: vitamina C. înalt de trei-patru metri. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. Preparatul principal este un . arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. hemoroizi. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Fructele crude sunt antiscorbutice. inclusiv budinci și plăcinte. Denumiri populare: ceai de Paraguay. cicla. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. Laos. cărnos. Prezentare. sodiu. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. roză sau albă. var. mandarinul are și proprietăţi sedative. scoarţa. substanţe proteice. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. Mandarinul este un arbust cu flori albe. florile. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. Substanţe active importante: acizi organici. protide. cu peţiol puternic. Spre deosebire de portocal. În alimentaţie. consistent. în multe privinţe. laxative. foarte multe săruri minerale (potasiu. Are. dar și medicinală. suculent. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. ceai brazilian. Prezentare. calciu. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. vitamina C. mangoldul este o varietate de sfeclă. fiind. yerba mate. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. Poate atinge înălţimea de șase metri. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. acid galic. culoarea fiind gălbuie. de asemenea. Importanţă medicinală au frunzele de mate. dar și în Vietnam. Întrebuinţări. de la mandarin se recoltează frunzele. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. cărnoase. obţinută din frunze și scoarţă. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime.

ci și în furajarea animalelor. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. combătând celulita. în dilatarea arterelor. în primul rând. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. Este un arbust puternic împământat. fier. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. răsură. e adevărat foarte nutritiv. a calculozei renale. și mai ales C). palpitaţii. și poate ajunge până la doi metri lungime. energetic și ușor digerabil. În ceea ce privește caracterul său energizant. fiind ușor de recunoscut. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. ce conţine seminţele. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. antihelmintică. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. vasodilatatoare. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. de obicei. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. Acest produs are acţiune tonică. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. potasiu. ca și în vechime. mate devine toxic în doze mari. cacadâr. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. în dureri de cap. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. dar foarte rezistent. Întrebuinţări. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. Întrebuinţări. rareori roșii sau albe. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. roz. Florile au culori diferite fiind. acizi. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. Prezentare. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. rug sălbatic. lecitină. zimţate. cu peţiol subţire. zaharuri. vitamine. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. cafeină (2 – 4%). P. Întrebuinţări. o înălţime nu prea mare. de obicei galbene la maturitate. Acum. în locuri expuse soarelui. microelemente. vanilină. Mazărea este. dar poate provoca și insomnie. Măceșul crește de la câmpie până la munte. Mazărea este o erbacee anuală. Între timp. teobromină. în cazuri de anemii. acid malic. pectine. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%). Contribuie la tratarea avitaminozelor. taninuri. Face parte din familia leguminoaselor. Crește intens. enterocolitelor. este cultivată foarte mult. Multă vreme. edemele. precum și împotriva viermilor intestinali. antiinflamatoare. lipide. Este utilizat. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. însă. lucrurile s-au schimbat. fosfor. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. având. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. totodată. agitaţie. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. Măceșul face parte din familia rozaceelor. . care se găsește în special în mazărea verde. diuretică. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. Denumiri populare: trandafir sălbatic. când are condiţii. Ca vitalitate. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. hidraţi de carbon. originară din Asia Centrală. obezitatea. lactonă. de doi-trei metri. Substanţe active importante: vitamine (B1. acid citric. Prezentare. un aliment foarte hrănitor. B2. dar și în oboseală fizică și nervoasă. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. mai ales pentru ficat. ulei gras volatil. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. Poate fi eficient în curele de slăbire. lemnoase și pline de ghimpi.

măcrișul este folosit și în bucătărie. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. depurativă. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. având. maghiranul face parte din familia labiatelor. Prezentare. sedative. măceșul se dovedește nu numai eficient. mădiran. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. Este utilizat și în hipocalcemie. Florile sunt mici și verzui. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. Ca vermifug (antihelmintic). laxativă. sporește aciditatea. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. ulei volatil. Denumire populară: măcrișul mărunt. curăţate de seminţe și peri. Întrebuinţări. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. calmează spasmele . Din punct de vedere medicinal. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. deal și zona subalpină. maioran. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). Tulpina de măcriș este dreaptă. cu o dungă roșie. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). în gută. din acest motiv. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. Prezentare. de formă ovală. La maturitate. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Denumiri populare: măcrișul caprei. în avitaminoze. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. Florile sunt mici și albe. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. deci și în ţara noastră. măcrișul are acţiune diuretică. Florile. Denumiri populare: mărgăran. având culoarea verde. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. cu precauţie. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. De origine mediteraneană. Întrebuinţări. Frunzele. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. preparând din el salate și suc. Plantă de cultură. importantă este partea aeriană a măghiranului. se recomandă a fi utilizată. Din măghiran se face infuzie. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. în reumatismul cronic degenerativ. Frunzele. antiseptice. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. însă. această tulpină se lemnifică. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. în deranjamente intestinale. Are un rizom dezvoltat și ramificat. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. De altfel. mageran. De asemenea. Crud sau sub formă de infuzie. uneori roșii. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Întrebuinţări. acoperite cu perișori. Prezentare. carminative. cu un gust acru pronunţat. dimensiuni mai reduse. se amestecă cu miere. dar și plăcut la consum atunci când fructele. Măcrișul crește prin fâneţele. foarte mici și ele. Poate ajunge până la un metru înălţime. diminuează colicile stomacale. din acest. totuși. Aparţinând familiei oxalidaceelor. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. au culoare albă sau roșie. liliachii sau albastre. înaltă de maximum 60 cm. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. antiscorbutică. Are frunzele mici. motiv.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

mai ales vârfurile tinere. Mătrăguna este o erbacee puternică. boala lui Parkinson. beladonă. Utilizarea mătrăgunei. în luminișuri. Preparatele de mătăciune acţionează. astmul bronșic. perenă. late. violete. lipide. rareori ovală și sunt mici. înaltă de 1. înflorite. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Fructele sunt modeste. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. potolind durerile abdominale. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. Denumiri populare: afin roșu. Merișorul crește în zona montană și este melifer. De fapt. din care se fac mai multe preparate.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. aspre pe partea inferioară. Boabele de mei au și valoare medicinală. adică în condiţii de maximă securitate. scopolamină. Contribuie. alcaloizi. în principal. Mult timp. în cantitate mare. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. tanin. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. Florile sunt brune. Fructele. De aceea. Merișorul înflorește în mai și iunie. Prezentare. Boabele au formă rotundă. Prezentare. ulcerul gastric și duodenal. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. Întrebuinţări. această plantă conţine. precum și celor suferinzi de inimă. Substanţe active importante: atropină. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. sunt comestibile. Panicum miliaceum. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. Întrebuinţări. smârdar. de asemenea. Ajunge până la 1. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. Aparţine familiei solanaceelor. . Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). vasodilatantă. doamnă mare. roșcate. Are frunze liniare. substanţe amare. precum și în oftalmologie. protide. Datorită valorii sale nutritive. antiasmatică. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. Denumiri populare: cireașa lupului. fiind verzi în permanenţă. Preparatul principal este infuzia. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. iar în interior sunt gălbui. Florile sale au culoare albă. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină.5 metri. Face parte din familia rozaceelor. acid salicilic. vitamjna A. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. niște bobiţe sferice. doamna codrului. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. ci și în industria farmaceutică.5 metri înălţime. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. aminoacizi. care sunt puternic toxici. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. negre. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. sub formă de bacă de culoare roșie. Din frunze se prepară apa de melisă. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. beladonină – care sunt niște alcaloizi. mucilagii. Substanţe active importante: ulei volatil. în totalitatea ei. uneori roz-roșietică. în tufărișuri. Letaria italica. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. în zone cu arbuști. acid cafeic. Prezentare. foarte otrăvitori. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. având acţiune antispastică.

netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. vitamina C. extract fluid. De asemenea. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. cu valoare forestieră. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. în tratarea hipertensiunii arteriale. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. în cazul mesteacănului. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. este un remediu în bolile de piele. Denumiri populare: măstacăn. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. mesteacănul formează păduri uriașe. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. Importanţă medicinală au. Are frunze digitate. De asemenea. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. lemnul lui Avram. fiind un diuretic puternic. precum și în industria cosmetică. tinctură. mixtură și un extract. În afecţiunile renale. ulei esenţial. foliolele fiind lanceolate. vitamina C. sunt romboidale sau triunghiulare. decoct. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. Totodată. se manifestă și ca un bun dezinfectant. Întrebuinţări. a n efritei cronice și a gutei. mugurii. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). săruri minerale. în dizolvarea calculilor renali. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. Prezentare. care se recoltează primăvara.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. loţiuni și comprese. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. Coaja sa este albă. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. mastacin. însă. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. cu miros plăcut. Totodată. flavone. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. taninuri. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). Ceva mai nou. În Rusia. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. acid citric. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Denumiri populare: scai de tufă mare. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. . malic și benzoic. Belarus și Finlanda. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. sub formă de decoct. Compușii specifici sunt betulina. Prezentare. esenţe parfumate. ducând la înnoirea organismului. Substanţe active importante: saponine. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. din care se prepară infuzie. mai ales. Gudronul. sirop diuretic. Substanţe active importante: hidrochinonă. De altfel. vin tonic și febrifug. ornamentală și medicinală. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. Familia de care aparţine – betulacee. cum ar fi guta și reumatismul. numai de către specialiști. violete. Frunzele. a acidului uric și ureei. tanin. lucioase și subţiri. acidul betulalbinic. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. Se prepară infuzie. a edemelor cardiace sau renale. betulalbina. și flori mici. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. Întrebuinţări. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. În România. seva. frunzele tinere. coaja și. în eliminarea pietrelor de la rinichi. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor.

plămânărică. ca pe un dar al lui Dumnezeu. încât vechii evrei considerau acest arbore. bucuria de a trăi. Din acest motiv. magneziu. De exemplu. de asemenea. iar în ultima fază de dezvoltare. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. vitamine (mai ales A și B). Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. inclusiv în plan psihic. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. care nu pot fi consumate de oameni. pe fâneţe și pajiști. afecţiuni. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. Acesta este indicat și în anemii. Este. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. emoliente. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. antidiareic. Întrebuinţări. fiind revigorant și remineralizant. calmante. florile. în luminișuri. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. pe marginea drumurilor. Amygdalus communis. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. cu succes. dar poate fi întâlnit și la noi. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. alantoină. acid oleic. chiar tuse convulsivă. Din acest motiv. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. Aparţine familiei rozaceelor. Prezentare. vermifuge. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. Migdalul este un arbore mediteranean. cojile. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. Denumire populară: cuscrișor. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. din familia boranginaceelor. hidraţi de carbon. fiind utilizat în tratarea astmului. Aceste preparate. Uneori. Bune pentru consum uman sunt. potasiu. În general. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. vitamina C. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. pentru liniștirea călugărilor. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. Întrebuinţări. Banat. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. mielăreaua se folosește. acizi organici. amigdalină. Florile sunt roșii. reface echilibrele hormonale. Potrivit specialiștilor. din care se prepară infuzie și decoct. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. simptoame. însă. ulcer gastric și duodenal. după polenizare. redându-i. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. în cosmetică și în farmacie. Mierea ursului este o erbacee perenă. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. . și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual).84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. fermenţi. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. de aceea. Fructe foarte nutritive. Preparatele din frunze. ci și frunzele. calciu. în culturi din Dobrogea. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. în care se găsește sâmburele de migdal. analgetic. Substanţe active importante: acid salicic. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. săruri minerale. Oltenia. devin albastre. febrifuge. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. Altfel. cu tot cu fructele sale. Tulpina este dreaptă și suculentă. cicatrizant. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. emulșină. a bronșitelor. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. Prezentare. Acest preparat are efect depurativ. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. reumatism. saponine. migdalele dulci. Acţionează și asupra căilor respiratorii. au proprietăţi diuretice. Fructul este o drupă. cât și în afecţiuni renale.

în inflamaţii interne. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. tinctură. extracte. Prezentare. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. parazitoze intestinale. Prezentare. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. tanin. frunzele uscate și rădăcina. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. Se prepară – infuzie. Substanţe active importante: mirtol. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. Prezentare. se pot utiliza toate părţile acestei plante. rezină. pentru terapii medicinale. frumos mirositoare. Întrebuinţări. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. reumatism. Crește în sudul României. hemoroizi. soluţii pe bază de alcool. Substanţe active importante: manită. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. hemostatice. loţiuni și comprese. sunt grupate. cineol. Surprinzător.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. Mirtul este o plantă aromatică. eucaliptol. utilizat. polizaharide. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. iar florile. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Întrebuinţări. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. nici florile. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. Mirtul are. astringente. printre care și mirtul. albe și mirositoare. utilizate în gută. Fructul de mirt este o nucă. se usucă în condiţii naturale. cărnoase. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. remineralizantă. încă din Antichitate. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. Foarte hrănitoare. fiind cultivat de foarte multă vreme. iar florile. ca plantă ornamentală. în bolile căilor respiratorii. Unii herbaliști consideră însă că. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. soluţii uleioase. dar și ca laxativ. în migrene. ale căilor urinare și renale. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. după întâlnirea sa cu europenii. Valoare medicinală are sucul. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. Denumiri populare: frasin de munte. chiar și la copii. au devenit deja obișnuinţă. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. groase. fiind cunoscut sub numele de mannă. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. Din . de culoare albă. rășină. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. cumarină. Florile sunt mici și au culoare albă. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. prin tradiţie. migdala este tonică. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. Frunzele sunt penat-sectate. Frunzele mojdreanului sunt compuse. frasin negru. și nici coaja. Pentru a fi conservat. revitalizantă. acid cafeic. La începuturi. așa cum și roșia a fost folosită. cu o rădăcină foarte puternică. dar și în hemoragii interne. Mirtul are frunze alungite. afecţiuni dermatologice. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. Face parte din familia umbeliferelor. formează niște panicule. de asemenea. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. saponozide. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. proprietăţi antiseptice.

este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. în mod semnificativ. ajuns în Europa în mod . Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. eczemelor. vitamine din grupul B. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. Morcovul sălbatic sub formă crudă. având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. mai ales dacă este consumat crud. degerăturilor. Morcovul poate contribui. pectine. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. Face parte din familia umbeliferelor. antianemic. artrita. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. morcovul. pentru însănătoșirea ochiului. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. levuloză. de convalescenţă. depurativ și laxativ. totodată. De altfel. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. uneori florile și frunzele. ulcerele. în general. Prezentare. hidraţi de carbon. în icter. Denumire populară: moșmoană. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. dextroză. de culoare galbenă. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. combătând gastritele. în hepatite. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. diuretic. vitamina C. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. pectine. efecte vitaminizate și remineralizante. precum și efectele pozitive în diabet. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. arsurilor. de orice fel. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. uleiuri volatile. ușor de preparat. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. pentru mărirea acuităţii vizuale și. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. rușinea fetei. bactericide. de asemenea. Are acţiune și în reducerea glicemiei. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. Uneori. seminţele de morcov conţin ulei volatil. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. hemoragiile gastro-intestinale. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. B și C. a petelor de pe piele. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. Denumiri populare: morcovul câmpului. Prezentare. a hemoglobinei. Are. Moșmonul este un arbust originar din Persia. hemostatice. Întrebuinţări. vermifuge. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. săruri minerale. analgezice. litiaza renală.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. Substanţe active importante: vitaminele A. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. Morcovul este și un detoxifiant activ. a ulceraţiilor. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Pentru terapii cu morcov. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. lesne și plăcut de consumat. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. stimulatoare hepatice și renale. suculentă. Mai rar folosite. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. ramificată și acoperită de perișori. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. de subalimentaţie. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. preparatele din morcov fiind și bactericide. Cât despre utilizările sale externe. aici cunoscută sub numele de caroten). cât și formarea ridurilor. Întrebuinţări.

dar și valorii medicinale. antibiotice. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. Lobii sunt mari și au cili. Datorită fructelor sale. . de formă aproape sferică. oxalic). Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. acid cetraric. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. leucoree. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. Prezentare. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. Frunzele sunt palmat-compuse. mușchi creţ. acizi. care sunt nu numai hrănitoare. mur sălbatic. din care se face infuzie. cenușiu-brun. zaharuri. mucoasa intestinală. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. agăţătoare. prin rariști și luminișuri de pădure. Astfel. făcânduse gargară. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. afecţiuni pulmonare. Prezentare. În zona de prindere. deranjamentele stomacale și intestinale majore. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. ci și utile în tratarea bolilor de piept. Florile sunt albe sau roz. refăcându-se.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. Pe lângă aceste efecte. Este un arbust cu tulpină lungă. Denumiri populare: rug de mure. proteine. în gingivite. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. pulberi. în boli articulare (reumatisme). Substanţe active importante: vitamina C. Întrebuinţări. de culoare neagră. tanin. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. Uneori se prepară și infuzie. verde-brun. tanin. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. fiind în același timp diuretice și revitalizante. Substanţe active importante: lichenina. Fructele se consumă ca atare. subţire și spinoasă. acizi (malic. Întrebuinţări. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). Întrebuinţări. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. legate de perioada din an în care se află. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. mure. Aceste fructe sunt comestibile. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). celuloză. uneori cu pete albicioase. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. mușchiul are o culoare roșietică. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. Moșmonul crește în flora spontană. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. dinspre zona mediteraneană. salicilat de metil. ulei volatil. în boli de piept. succinic. Aparţine familiei rozaceelor. pectine. Din mure se fac și siropuri. Florile au o frumoasă culoare albă. infuzii. moșmonul se și cultivă. Murul înflorește toată vara. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). dar și mugurii. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. dar de cele mai multe ori târâtoare. dar pentru terapii se prepară și macerate. Substanţe active importante: vitaminele B și C. precum și de locul în care se dezvoltă planta. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. Din acest motiv. colită. pe stânci. Murul aparţine familiei rozaceelor. în același timp. În mod curent. Se întâlnește în flora spontană. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. gastro-enterită). Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. săruri minerale. Mușchiul de munte este considerat un aliment. Denumiri populare: mușchiul de piatră. de culoare brun-roșcată. frunzele și seminţele. mușchiul poate fi brun. Se prepară decoct și extract fluid. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile.

laringitelor. bacteriostatic. inflamaţiilor hemoroidale. . eczeme. Întrebuinţări. fiind. Se prepară infuzie. sudorifice. de asemenea. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. care se usucă. enterocolite). ci „Bună ziua. Mușeţelul este o plantă anuală. răcelilor. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. decoct. extracte. precum și ale ficatului. pentru uz intern. romaniţă mare. capitulele având până la trei centimetri în diametru. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. pruritului vulvar. conjunctivitei. În combinaţie cu menta. Întrebuinţări. uneori. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. rinichiului și bilei. de rinichi. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. dar cu precădere în gastrite. Prezentare. camazulenă. antiinflamator. în gripă. analgezice. Este antispastic. afte. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. abceselor dentare. cu petale albe. antiseptic. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. Denumiri populare: romaniţoi. afecţiuni cutanate. Aceste flori. Totuși. antiparazitare. emoliente. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. regenerând-o și tonifiind-o. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. Prezentare. substanţe amare. carminative. Substanţe active importante: ulei esenţial. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. Ca plantă medicinală. specific. balonărilor. inflamaţiilor vaginale. Chamaemelum nobile. cumarină. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. ulceraţii. morună. fiind numit. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. colite. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. a varicelor și hemoroizilor. cataplasme. în amigdalite. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. Face parte din familia compozitelor. mușeţelul a devenit plantă de cultură. dezinfectant și anestezic. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. colină. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. farmaceutică. în mod obișnuit. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. antimicrobiene. sedative. azulenă. Deși este realmente valoros. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. apar în lunile iunie și iulie. ajungând până la 50 cm înălţime. arsuri. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. hemoroizi. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. Fructul este o achenă. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. bolilor de ficat. mușeţel prost. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. Denumiri populare: romaniţă. cicatrizante. răni vechi. dermatozelor inflamatorii. amigdalitelor. antispastice. colicilor. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. stărilor gripale. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. matricină. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. care asigură sănătate și curăţenie pielii. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. acizi (printre care și acidul clorogenic). Crește. În mod curent. mușeţelul are șase calităţi principale. enterite. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. romaniţă nobilă. Totodată. stomatitelor. flavone. ci și în cosmetică. azulene. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. dismenoreei. enterocolite. astmului bronșic la copii.

rotunde. se agaţă cu ajutorul cârceilor. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. se înghit seminţe întregi. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. Florile de mutătoare. se ajunge până la o lingură pe seară. iar seminţele. Astfel. Aplicată pe piele. Întrebuinţări. în funcţie de necesităţi. Muștarul alb conţine. printre altele. pe o durată de 7 – 8 zile. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. Face parte din familia cucurbitaceelor. florile sale fiind galbene. Frunzele sunt palmat-lobate. din familia cruciferelor. blocate sau cu funcţionare lentă. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. antimicrobiene. cura se reia. înainte sau după perioada . Prezentare. Întrebuinţări. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. la locul afectat. a unui aflux de sânge. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. mirozinat de potasiu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. determinând aducerea. Prezentare. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. sunt dispuse în formă de ciorchine. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. cel mult două. cu succes. mirozina. în lungime de trei-patru metri. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). numai în caz de nevoie. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. care pot fi băi locale sau generale. Are și calităţi calmante. mascule și femele. agăţătoare. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. Se întâlnește în culturi. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. Mutătoarea este o plantă perenă. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. Apoi. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. rapiţă albă. gripele. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. Bryonia dioica. mirozinatul de potasiu. Tulpinile. Pentru a putea fi înghiţite. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. Muștarul negru este o plantă anuală. Substanţe active importante: sinigrină. după care. inflamaţiile articulare. bronșitele. muștar sălbatic. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Muștarul alb are tulpinile ramificate. muștar de câmp. se ameliorează sau se tratează răcelile. sunt brun-roșietice sau cafenii. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. mutătoare cu poame negre. mirozină. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. Florile sunt galbene. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. înainte de culcare. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. Rădăcina este pivotantă. foarte vitală. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. și în aplicaţii medicinale. În aplicaţii medicinale. cicatrizante. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. Denumiri populare: hardal. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv.5 metri. Se cultivă. rapiţă de grădină. câteva substanţe specifice: sinalbina. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. Denumiri populare: muștar de grădină. Prezentare. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. a reumatismului. de asemenea. Substanţe active importante. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. Acţionează.

Denumire populară: mătrăgună mică. răceli. cunoscută și sub numele de untul pământului. parazitoze intestinale. uneori. mai ales. pulbere. În orice caz. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. Rădăcina este rotundă și cenușie.5 metri. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. dizenterie. putându-se ajunge la stări grave. pe locurile unde au fost păduri. cum ar fi brionina. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. Nalba mare este o plantă perenă. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). Pentru uz intern. extracte. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. dacă în medicina tradiţională e. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. contuziilor. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. în lunile aprilie și mai. Aparţine familiei solanaceelor. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. produse farmaceutice. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. Tulpina de mutulică este dreaptă. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. Substanţe active importante: atropină. Mutătoarea este întrebuinţată. ulcerelor cutanate. cataplasme. Aceste flori apar primăvara. congestii. violacee sau roșcată. reumatismelor. în general. Se găsește în flora spontană. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. tincturi. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. scopolamină. vărsături). acţionând în manieră radicală. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). rășini. Mai nou. Planta crește în flora spontană. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. producând disfuncţii. prea periculos pentru a folosi această plantă. cefaleelor. Mutulica este o erbacee de talie medie. coma și chiar moartea. Prezentare. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. Face parte din familia malvaceelor. Și tulpina și frunzele sunt păroase. gutei. gros și consistent și. Întrebuinţări. compuși minerali. Mutătoarea este o plantă toxică. tanin. apoi o enzimă. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. cum ar fi paraliziile. Denumiri populare: rujă. pneumonie. în păduri. sub supravegherea specialistului. Mutulica este o plantă toxică. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. Întrebuinţări. mixturi. Frunzele au formă oval-alungită. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. în general în locuri umbroase și umede. rezine. în tufărișuri. din care se prepară decoct. ramificându-se în partea superioară. Din acest motiv. brionidina. tuse convulsivă. în varice ulcerate. bogat în alcaloizi. în ulcere ale pielii. dispepsii. în terapiile interne. În aplicaţii externe. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. în tratamente homeopatice. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. erbacee. Substanţe active importante: substanţe specifice. Prezentare. Nalba mare înflorește . preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. fiind mult prea toxică. nalbă bună. rădăcinile și chiar frunzele.

până la înălţimea de trei metri. iar din flori și frunze se fac cataplasme. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. infuzie. dar și florile și frunzele. favorizând. a durerilor de piept. de obicei. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. la maturitate. Ea conţine. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. taninuri. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. celuloză. Extern se folosește ca emolient (refacerea. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Au. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. mucilagii. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. cinci luni pe an. tocmai din acest motiv. aparţinând de familia cruciferelor. săruri minerale. Napul este o plantă erbacee bienală. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. Frunzele și florile conţin taninuri. nigra. diuretice. mucilagii. PP. în afecţiuni ale rinichilor. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. lipide. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. în primul rând. Seminţele conţin un ulei comestibil. de asemenea. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. fiind dreaptă. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. Întrebuinţări. laxative. flavonoide. Prezentare. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. var. totodată. sărăturoase. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. recondiţionarea tenului uscat). de asemenea. Substanţe active importante: mirtilină. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. sau al unor infecţii la nivelul pielii. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. Prezentare. valoroase fiind. pigmenţi antocianici. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. de mari dimensiuni. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. de asemenea. uneori albă. neramificată. alb-roză. Denumire populară: curechi chinezesc. Florile sunt. Substanţe active importante: vitaminele C. pe marginea apelor curgătoare. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. din iunie și până în octombrie. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Din rădăcină se fac infuzii. pectine. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. proteine. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. decoct. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. În cazul unor afecţiuni dermatologice. mai ales. Denumire populară: nalba de grădină. B2. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. netedă. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. betaină. dar se și macerează. iar florile au culoare galbenă. determină expectoraţia. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. acizi uronici. păroasă. Napul este digerat foarte bine. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. de formă aproape sferică. Este un aliment dietetic recunoscut. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. Aparţine familiei malvaceelor. digestia celorlalte alimente. B1. de la roșu purpuriu la negru-violet. frunzele și seminţele. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. Nalba neagră este o plantă ornamentală. glucide. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. zaharuri. Substanţe active importante. Frunzele sunt ascuţite. lanceolate. Din acest motiv. Brassica campestris. printre altele: asparagină. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. Întrebuinţări. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. antiinflamatoare. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. napobrassica. dar se prepară și cataplasme. coloranţii săi neavând efecte toxice. Tulpina ajunge.

rareori albă. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. PP). Denumire populară: cardamă. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). din care se face ceai.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. Are virtuţi energizante. în nevralgii. Prezentare. Năpraznicul este revitalizant. amidon. arsuri. crudă. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. din care se prepară un suc sau se face salată. fiind. zaharuri. Florile năutului au culoare liliachie. vitaminele B și C. antiinflamator. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. boabele de năut provoacă diureză. Substanţe active importante: vitamina C. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. lipide. Tulpina năutului poate ajunge. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. un bun antiseptic al căilor urinare. Năsturelul crește în apele curgătoare. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. săruri minerale. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. Consumate. plus una terminală. tanin (în cantitate mare). în astenii. Întrebuinţări. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. Prezentare. ramificată. până la 60 cm înălţime. degerături). Datorită acestor calităţi. Prezentare. ci și medicinală. stomahice. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. Planta are un miros specific. Frunzele sunt alterne. Întrebuinţări. În mod curent. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. Năutul face parte din familia leguminoaselor. Năsturelul este un diuretic foarte activ. depurativă. săruri minerale. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. în perioada de maximă vegetaţie. vermifuge. de aceea. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. . fortifiantă. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. Substanţe active importante: săruri minerale. B2. remineralizant. C. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. când planta este fragedă în întregul ei. Întrebuinţări. arsenic. Originară din Asia. acestea conţinând una sau două seminţe. Fructele au formă de păstăi. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. de epuizare. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. în cure de primăvară. este indicat în astenii. curăţându-l de toxine și. Datorită importanţei sale. și a altor tipuri de cancer. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. printre care cea de iod. În mod obișnuit. Potrivit unor specialiști. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. Datorită calităţilor sale regeneratoare. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. anemii. Tulpina este dreaptă și păroasă. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Are asupra organismului acţiune tonică. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. precum și în cazul răcelilor. Florile sunt de culoare roz-roșietică. se pare. totodată. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. Contribuie la reechilibrarea organismului. Un pahar de suc de năsturel. are și proprietăţi anticancerigene. amestecat cu miere. antitoxic. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. oxid de fier.

Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Nucul este un arbore impunător. Denumiri populare: cernușcă. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. care este. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. bine conturate. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. substanţe amare. mai ales în locuri însorite. Nucul înflorește în luna mai. Întrebuinţări. vârfurile tinere cu tot cu flori. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Aparţine familiei juglandaceelor. Frunzele sunt penat-compuse. Prezentare. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. . Potrivit tradiţiei. fiind folosită doar în alimentaţie. prin urmare. Negrilica este o erbacee anuală. prin urmare. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. vitamina C. Negrilica crește atât în flora spontană. Aceste flori. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. Întrebuinţări. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). ulei volatil. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. acizi. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. de culoare violet-albăstruie. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. au valoare medicinală. Florile. delzonină. și ritmul inimii. iar frunzele. Aparţine de familia ranunculaceelor. roz sau albă. Scoarţa nucului este netedă. se recoltează. vin tonic. saponozidă. tanin. Frunzele nucului. însă. Tot în scopuri medicinale. proaspete. chimen negru. melantină. flavone. Totuși. licoctonină). cunoscută ca plantă decorativă. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). cataplasme. Denumire populară: iarbă de făcut copii. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. Perioada de înflorire durează din mai până în august. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. poţiune. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. au formă penat-crestată. uneori verzi spre albăstrui. Nucul este un arbore cultivat. fiind ramificată. Fructul este o capsulă. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. apar pe tot parcursul verii. și frunzele fragede sau cojile de nucă. prin semănături. Prezentare. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. Tulpina este acoperită cu perișori. de fapt. uneori se recoltează și părţile aeriene. cât și în culturi. Prezentare. de dimensiuni mici spre medii. care se prelucrează. mai ales în cele cu caracter spasmodic. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. Se utilizează. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. coji și mâţișori: taninuri. un ulei eteric. Florile acestei plante sunt albe. Totuși. reducând. în pădurile de foioase. Întrebuinţări. dar poate fi întâlnit și în amestec. mult mai dezvoltate. în terapii medicinale. delfinină. tanin. fiind aromate și având și un gust iute. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. Aparţine familiei ranunculaceelor. plină cu seminţe negre. Substanţe active importante conţinute de frunze. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. decoct.

săruri minerale. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. prin macerare și în amestec cu vin roșu. sau chiar elimină. adesea fiind vândut. extract fluid. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. antimicrobiene și cicatrizante. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. cercetările au dovedit că acestea sunt. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. dar și în alte ape stătătoare. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). anxietate. la tratarea unor boli de piele. enterite acute. De asemenea. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. Aparţine familiei nimfaceelor. Prezentare. de asemenea. Florile sunt mari. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. din frunze de nuc. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. de către comercianţii necinstiţi. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. sub formă de cataplasme. De altfel. antiinflamatoare. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. unde plutesc. Întrebuinţări. Când timpul este frumos. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. nufarină. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). Contribuie. Are un rizom gros. fiind utilizată în insomnii. în vechime. eczeme. plasat în mâlul de pe fundul apei. rizomul se usucă și se macină. drept rădăcină a acestei plante. ca plantă decorativă. Nufărul alb poate fi și cultivat. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. această plantă fiind folosită. dar și medicinală. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. galbene și apar în perioada verii. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. Din acest motiv. Nufărul alb are importanţă economică. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. având utilizări în industria pielăriei. Compusul specific este nufarina. tenuri grase.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. b) aplicaţii externe – furunculoză. pur și simplu. folosiţi sub formă de cataplasme. de asemenea. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. care se pune la uscat și din care. extract apos. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). la nevoie. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. ulceraţii. Utilizări medicinale au rizomii. diabet zaharat. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. Întrebuinţări. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. Aceste preparate sunt. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. Nufărul alb este o plantă acvatică. povești. Prin urmare. Făina de rizom este folosită. scrofuloză. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. acizi. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. tanin. afecţiuni oculare. ca talisman în călătoriile lungi. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. Prezentare. Se remarcă prin efectele sale astringente. Substanţe active importante: amidon. din iunie și până în august. eficientă în vindecarea rănilor. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. Substanţe active importante. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. rahitism. leucoree. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. De pildă. perenă. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. dar și florile – din care se face infuzie. fiind antidiareic. Aparţine familiei nimfaceelor. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. diaree. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. se face o infuzie.

chiar liniare. pe lângă lacuri. uneori roz sau albe. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. dextrină. pulbere. provine din India. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. Denumiri populare: spetează pestriţă. ochii păsăruicii. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. Substanţe active importante: ulei volatil. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. dar și în Arabia. după îmbăiere. în mlaștini. ca plantă ornamentală. tonifiind și revigorând. Obligeana este o plantă de cultură. călin. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. prin mlaștini. pe lângă faptul că sunt foarte bune. decoct. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. în diverse afecţiuni epidemice. spetează tărcată. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. fiind un preparat antispastic. lipsă de poftă de mâncare. Această plantă erbacee. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. De exemplu. Frunzele sunt foarte alungite. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. analgezic. . dar și în cea alimentară. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. carminativ. Se întâlnește și sub formă cultivată. balonări abdominale. pentru a căpăta. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. Tulpina poate ajunge până la 1. De exemplu. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. stomahic. iar florile au o culoare galben-verzuie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. fiind adusă în Europa în 1574. glucozidă amară. acorelină. totuși. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. De asemenea. dar și în alimentaţie. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. fiind utilizat nu numai în India. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). vitamina C. un plus de frumuseţe și de prospeţime. Întrebuinţări. întreg organismul. de culoare albă sau roz în interior. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. Prezentare. datorită proprietăţilor ei antiseptice. perenă. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. Din acest motiv. de altfel. tinctură. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. lichior medicinal. având și proprietăţi calmante și relaxante.5 metri înălţime. Are frunze păroase. florile fiind mai ales albastre. calmuz. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. calamină. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. a apei de gură. în forme eliptice sau lanceolate. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. amidon în cantitate mare. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. consistent. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. ape curgătoare. Prezentare. Denumire populară: miozotis. Dezvoltă un rizom spongios și. cu un miros specific foarte puternic. la parfumuri. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. scrofuloza infantilă. au și proprietăţi medicinale. Înflorește din mai și până în iulie. precum și în Grecia și Roma antică. Întrebuinţări. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium.

iar un istoric antic numea această plantă arsenic . Prezentare. formiat de bornil. eficient și repede. de bilă. al inimii. au valoare medicinală însemnată. inflamaţiile congestive acute. tulpina ramificată. galactoză. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. dar este și cultivată. Prezentare. Sub formă de cataplasme.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. precum și dereglări fiziologice și de comportament. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. preparatele de odolean pot crea dependenţă. În condiţii de utilizare nesupravegheată. Frunzele au între cinci și șapte limburi. În scopuri medicinale. Denumiri populare: valeriană. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. Este o plantă cu un rizom mare. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. sedative ale omagului. și în special rizomii de odolean. Are flori mici. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. extract și un sirop contra tusei. Rădăcina este fusiformă. cu o înălţime maximă de 30 cm. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. glucozide. Face parte din familia plantaginaceelor. dar. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. în mod obișnuit. Rădăcinile. prin tradiţie. grupate în inflorescenţe. afecţiunile ochilor cauzate de frig. acizi izovalerianici. arabinoză. bogat în substanţe nutritive. din acest motiv. pulbere de rădăcină. analgezice. întregul organism. fiind crestate și ascuţite. precum și transpiraţii intense. diminuând aceste secreţii. sciatica. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. galbene sau violacee. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. Aparţine familiei ranunculaceelor. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. valerianat de metil. macerat. acid galacturonic. pilule. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. culoarea acestora fiind roz sau albă. renale. pot înlocui tratamentele cu in. Importante sunt și efectele descongestionante. doi alcaloizi (colina și valeriana). Ceaiul de obligeană se folosește. anginele. intestinale. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. iarba pisicii. Substanţe active importante: xiloză. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. Întrebuinţări. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. florile fiind albastre. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. guta. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. ulei volatil. în insomnii. extract moale. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. dar și de umezeală. gușa porumbelului. laringitele. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. Întrebuinţări. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. nevralgiile. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. din omag se utilizează rizomii și frunzele. bronhice. fiind iubitoare de munte. preparându-se tinctură. Întrebuinţări. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. Crește și în flora spontană. determinând secreţii mărite de salivă. Substanţe active importante: valerianat de bornil. reumatismul. dar și ca antispasmodic. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. Își are originea în perimetrul Mediteranei. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. Omagul este o plantă foarte toxică. Planta se poate găsi în flora spontană. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. în stări de agitaţie. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. În zona României apare doar sub formă cultivată. Frunzele sunt liniare.

Fructul de orez este o cariopsă. După cum se știe. se va face numai sub îndrumarea medicului. Deshidrataţi. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. Substanţe active importante: mucilagii. Oreșniţa este o plantă perenă. Prezentare. îngroșări tuberculiforme. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. Prezentare. La o anumită înălţime de la sol. adică maximum 1. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. Substanţe active importante: vitamine (B1. Prezentare.5 metri înălţime. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. Orzul este o plantă anuală. Din acest motiv. aparţinătoare de familia leguminoaselor. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. erbacee. Florile au o culoare roșu intens. . Arpacașul este un produs obţinut și din orz. precum și în unele afecţiuni dermatologice. A. fiind melifere. În mod obișnuit. mucilagii de orez. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. decoct cu tot cu orez. Astfel. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. Întrebuinţări. liniare. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. combat asteniile. însă. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Tulpina. de extracte sau preparate de omag. orz de toamnă. 12 săruri minerale. Frunzele orezului sunt lungi. glucide. Fructul de oreșniţă este o păstaie. prin tradiţie. noduroasă – mai ales spre bază. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale.30 metri. De asemenea. Tot din orz se prepară și malţul. orice manipulare sau utilizare de omag. orezul potenţează activitatea rinichiului. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. orezul este eficient. a alcoolului. de la câmpie și până la munte. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. orez fiert. caroten. Aparţine de familia gramineelor. Din punct de vedere medicinal. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. lipide. Din aceste motiv. a surogatului de cafea. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. cu peri pe ele. orzul este folosit la fabricarea berii. în prezent crescând în flora spontană. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. Din rizom. Florile apar în iulie și august. B6. cilindrică. mare iubitoare de umezeală. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. la rându-i. ceva mai mic însă decât spicul grâului. B2. fiind în formă de ciorchine. favorizează creșterea. Fiind un aliment foarte hrănitor. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Tulpina plantei de orez este dreaptă. redându-i echilibrul. tuberculii și chiar rădăcinile. această tulpină se ramifică. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. Întrebuinţări. Denumiri populare: orz de primăvară. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. Are frunze aspre. tanin. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. fără perișori. cu muchii. PP). Omagul atacă sistemul nervos central. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. În medicina chinezească. protide. Este originară din Orient. Orezul este o graminee anuală. putând duce foarte repede la moarte. consumat și de oameni.

și ca un antiseptic al căilor urinare. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. Întrebuinţări. o băutură diuretică și sedativă. astenii nervoase. netedă. digestive. malţ. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. celuloză. cu efect în tratamentul calculilor biliari. administrându-se atât intern. de la această plantă se recoltează rădăcinile. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. ulei gras. lingoare. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. Potrivit medicinii populare. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini.50 metri. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. Frunzele sunt trifoliene. Se prepară decoct. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. Florile. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. ramificată. sălăștioară. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. B și C. Denumiri populare: cașul iepurelui. tonice (hepatic. maitină. și nu întâmplător. totodată. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. Prezentare. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. Pentru uz medicinal. nervos. protide. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. înaltă uneori peste 1. amigdalitelor. În mod obișnuit. în mod frecvent. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. scorbut. tanin. de culoare trandafirie. în cistite și calculoză renală. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. făină. glucozide. stări febrile. care au un aspect păios. dar mai ales rădăcinile. la prepararea unor medicamente. terciuri. zob. în edeme renale. Datorită acestor calităţi. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. totodată. Pentru preparate medicinale se folosesc. prin locuri virane. Din orz se fac și fulgi. Denumiri populare: ovăz alb. săruri minerale. acid citric. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. gută. reumatismul. diarei. Aparţine familiei papilionaceelor. Întrebuinţări. aftelor bucale. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. de aceea. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. vitaminele A. este recomandat copiilor. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. Malţul conţine enzime și vitamine. chiar diabet. de ţap. în enterite. boabele de ovăz. lipide. amidon. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. a inflamaţiilor gâtului. vasoconstrictoare și. Se mai pot prepara: un extract apos. Preparatele din orz sunt laxative. onocerina. cardiac). foarte nutritive. Din rădăcinile. Prezentare. răcoritoare. o poţiune diuretică. precum și în tratarea abceselor. în afecţiuni ale splinei. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. Din punct de vedere medicinal. acţionând. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. remineralizante. cașete. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. din . Dacă este folosit în alimentaţia curentă. Crește pe taluzul drumurilor. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. omonina. Tulpina este dreaptă. apar în vârful ramurilor. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. în reumatism.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. Acest ceai este și un bun expectorant. icterul. cât și extern. Osul-iepurelui are un miros greu. Și nu degeaba. bătrânilor. pe terenuri accidentate și uscate. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. florile și codiţele frunzelor.

Datorită compoziţiei sale excepţionale. în zona în care arborele începe să se ramifice. Cu acești fulgi. saponine. Este și cazul mâncării numite porridge. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. vitaminele B1. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. rădăcina. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. De altfel. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. săruri de calciu. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. Întrebuinţări. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. Întrebuinţări. făină. Practica a demonstrat că o saltea. cresc în partea superioară a tulpinii. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. un bun pansament pentru stomac. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. frunzele. digestive. de mari dimensiuni. grișul și arpacașul. punând convalescenţii pe picioare. amidon. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. hepatice. chinuitoare. pernele cu pleavă și paie de ovăz. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. în anemii. glucide. coaja. D. un grup de șapte substanţe minerale. hernia de disc. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. A. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. de pildă. Există reţete celebre pe bază de ovăz. lipsă de poftă de mâncare. împletiturile din paie de ovăz. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. umplută cu paie și pleavă de ovăz. astm). chiar în boli grele. carotan. Fructele. pancreasului. PP. Din acest motiv. ovăzul hrănește. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. firește. B2. fosfor. hipertensiune. fiind. ușor digerabili. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. Prezentare. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. ulei. fulgii de ovăz. respiratorii (bronșite. cum ar fi. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. cu bune rezultate. . Lesne de consumat. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. protide. tinctură și. Aparţine familiei caricaceelor. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. macerat. astenii. Deocamdată. Valoare medicinală au și seminţele. fără nici o restricţie. enzime. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. are darul să alunge insomnia. cum ar fi cele renale. Se mai numește și arborele de pepene. însă. consumaţi îndeosebi la micul dejun. lecitină. Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. în gastrite și gastroenterite. stimulându-l și aducându-l la parametri normali.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. cunoscut sub numele de papaină. totodată. întreţine și tonifică pielea. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. fructele. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya.

cu înălţimea de până la opt metri. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. gușa găinii. Tulpina. trimetilamină. Valoare medicinală are fructul. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. leonurină. Fructul de patison conţine oligoelemente. vârfurile cu frunze și flori. însă. pe dealuri. Rizomul păpădiei este vertical. Fructele au culoarea roșie. steroli. glucidele fiind. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. Fructele de patison. amidon. Acidul triterpenic din păducel este benefic. atât în plan central. Înflorește primăvara. tahicardiei. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. cât și la nivel periferic. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. însă. cu frunze mici și flori albe. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. printre care se numără cele de salate. în cantitate redusă. calciu. Florile. floarea turcului. în aprilie-mai. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. mărăcine. au un parfum dulce. care este foarte scurtă. extract fluid. Crataegus laevigata. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. aparţinând familiei rozaceelor. Din păducel se fac infuzie și tinctură. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. uneori. toate fiind bine suportate de organism. Denumiri populare: lăptucă. magneziu. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. ci și de seminţe. glucozide. zinc. potasiu. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. au chiar înfăţișare de arbori. pe câmpuri. ulei volatil. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. celuloză. mărăcine alb. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. În mod frecvent. cafeic). ciorbe. Prezentare. formează la bază o rozetă de frunze. la începuturi. Denumiri populare: gherghinar. de culoare albă sau gălbuie. dimensiunile variind între trei și 12 cm. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. în perdele vegetale de protecţie. păpălungă. Crataegus oxyacantha. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. patissoniana. vin medicinal. Păpădia este o erbacee perenă. adică pe la marginea pădurilor. sunt un fel de mini-discuri. ghimpos. Substanţe active importante: proteine. Prezentare. rezultând un ceai medicinal valoros. vitamina C. gustul fiind. Legumă mai puţin cunoscută. var. Întrebuinţări. Păducelul este un arbust rămuros. pe terenuri frământate. Cercetările sunt. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. în schimb. combate obezitatea. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. Întrebuinţări. mai ales pentru ornament. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. dar și mixturi. săruri minerale și celuloză. coaja ramurilor tinere. Prezentare. acid triterpenic. în suferinţele cardiovasculare. fructele și. În mod obișnuit. . mălai moale. colină. deocamdată. în primul rând. Totodată. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. fiind asemănător cu dovlecelul. păducelul regularizează circulaţia sângelui. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. aproximativ același. acizi (clorogenic. supe. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. De asemenea. Se spune despre patison că are. Unele specii. chifteluţe. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

celulita. gută. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare.20 metri înălţime. revigorante. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. iod. Se folosește. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. se recoltează frunzele și rădăcina. vitaminele C. Substanţe active importante: vitaminele A. cărnoase și onctuoase. Întrebuinţări. acizi. Polygonatum multiflorum. e adevărat. colesterolul. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Denumiri populare: pelinaș. Fructele se gătesc. Prezentare. cunoscută sub numele de vânătă. Vânăta revigorează organismul. Întrebuinţări. brumată. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Dacă nu este îndeajuns de coaptă. diabetul. fiind. Pătrunjelul. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. Se folosesc și seminţele. anxietate. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. culoarea lor fiind alb-verzuie. fiind un stimulent al multor funcţii importante. excitante. lipide. inclusiv cea digestivă. Frunzele sunt mari și cărnoase. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. Frunzele sunt penat-sectate. sodiu. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. dar nu de neglijat. sulf. glucide. prin urmare. mai ales pentru florile ei. mangan. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. ulei esenţial. în locuri cu vegetaţie bogată. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. precum și în germenii de cartofi. antibacterian. purgativ. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. reduse. Valoare medicinală au fructul și frunzele. B2. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. în terapii împotriva furunculozei. peliniţă. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. consistentă. peţiolate. Înflorește în lunile mai și iunie. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. uneori îngroșată. Plantă cultivată. lungă până la 30 cm. Este indicat în astenie. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. calciu. fiind un detoxifiant activ. ca și pentru alimentaţie. fibroasă. săruri minerale. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. umede. în păduri. în boli ale articulaţiilor. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. asemenea mărarului. fosfor. de asemenea. iar din frunze se prepară cataplasme. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Întrebuinţări. . B. Substanţe active importante: glucozide. Reglează activitatea ficatului. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. protide. un depurativ eficient și la îndemână. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. cu muchii. pătrunjelul. dar uneori este cultivată. Fiind revulsiv. Inflorescenţa este o umbelă. reumatism. Prezentare. A. Are o rădăcina pivotantă. iar florile au culoare violet. Florile au aspect de tub. fier. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. antiinflamator. o plantă bienală aromatică. iarba fecioarelor. Pentru uz medicinal. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. a panariţiului. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. se poate sălbătici. infecţii. ulei volatil. în tufărișuri. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. Pătrunjelul are efecte hipotensive. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. putând fi apoi îndepărtate fără durere. aparţine familiei umbeliferelor. recomandate în dislipidemii. B1. tulburări de nutriţie. cupru.

această plantă având și calităţi depurative. preparate pe bază de pelin. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. Frunzele au formă palmată. B2 și C. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. valoare medicinală au fructul și seminţele. cum ar fi cele de gută. ulei de pelin. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. oxiurază. Frunzele. gastric și intestinal. tanin. dar mai ales părţile tinere. vitaminele A. vin. este un bun agent revitalizant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. cu origine exotică. De asemenea. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . Pentru ceaiuri se folosesc. oligoelemente. este deosebit de plăcut la consum. sirop. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. acizi organici. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. Fructul. Un miros și mai puternic au frunzele care. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. flavone. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. reumatism. bilă leneșă. Întrebuinţări. adesea. Substanţe active importante: vitaminele A. tinctură. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. în nici o împrejurare. este cunoscut ca diuretic. Poate ajunge la peste un metru înălţime. răni rebele). de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. frunzele. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. proprietăţi medicinale. săruri minerale. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. celuloză. În mod curent. Valoare medicinală au fructele și seminţele. ulei volatil. cașete. săruri minerale. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. În cazul pepenelui galben. lipide. În privinţa utilizării curelor de pelin. Întrebuinţări. uneori albicios. pulbere. specific. a căilor renale și urinare. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. și au peri mici. în general. Pepenele galben este un nutrient de sezon. B. hemoroizi. de uz intern. Substanţe active importante: în pulpă – protide. C. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. sunt puternic crestate. gastrite hipoacide. Denumire populară: zemos. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. Substanţe active importante: absintonă. Pulpa fructului. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. fiind o erbacee anuală. cu flori pe ele. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. oarecum asemănător cu al dovleacului. Mai nou. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. Își are originea în Africa de Sud. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. Întrebuinţări. lichior de pelin. cantalup. Denumiri populare: lubeniţă. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. B1. anemie. zaharuri. constipaţii. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. răni ulcerând. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. anorexie. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. Prezentare. palmate. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. răni cu dificultăţi de vindecare. pecingini. Datorită compoziţiei sale ușoare. a rinichiului și ficatului. pepenele galben are o tulpină târâtoare. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. protide. proaspete fiind. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. spălături. ceai. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. dar și extractele de seminţe. rășini. cu adevărat. bostan galben. Întreaga plantă are un miros puternic. harbuz. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. Prezentare. în seminţe – saponine. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. în starea generală a organismului. Preparatele de pelin sunt. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. laxativ și tonic al sistemului nervos. Provine din zonele tropicale ale Asiei. cenuși. arsuri. acoperită cu peri. băi în cazul unor plăgi.

florile și frunzele. cât și pentru cei pletorici sau obezi. În aplicaţii medicinale. Pinus sylvestris. Se prepară infuzie. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. decoct. În general. în primul rând. extract. rămân încă puţin cercetaţi. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. o curăţire a organismului. depurative. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. Are un riz om scurt. decoct. Aparţine familiei rozaceelor. la o activitate normală. Prunus persica. Întrebuinţări. din punct de vedere terapeutic. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. cu sâmburii de migdale. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. curăţindu-l și aducându-l. unele asemănări. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. Numele îi vine însă de la Persia. cel mai utilizat preparat este infuzia. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. Frunzele au formă de ace. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. Are o frumoasă coroană piramidală. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. dar și fructul și sâmburii. Prezentare. acizi organici. în tufărișuri și păduri tinere. amigdalină. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . florile fiind albe cu puncte roșii. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. Este un arbore de mici dimensiuni. Aparţine. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. Piersicul este originar din China. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). a vezicii urinare. sirop. Piciorul lupului este o plantă perenă. diuretice. au culoare cafenie. al convalescenţilor. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. printr-o cură susţinută. dar au. se pare. Este un diuretic rapid. asigurând. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. Valoare medicinală au. decât cele de prun. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. Sub formă de cataplasme. în blocaje stomacale și intestinale. al contuziilor și arsurilor. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. în mlaștini. enzime. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. firește.20 metri. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. Conurile. laxative. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. de circa șapte centimetri lungime. Sâmburii de piersică. dar ceva mai mari. în afecţiuni ale articulaţiilor. efecte având și în caz de tuse. Totodată. Acele de pin conţin pinosolvină. ulei volatil. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. Prezentare. totuși. micuţe. din care se prepară infuzie. Decoctul de frunze este purgativ. Întrebuinţări.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. vitamine. cataplasme. frunze și sâmburi – ulei volatil. familiei pinaceelor (abietaceelor). în flori. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. totodată. Întrebuinţări. al anemicilor. Frunzele piersicului au formă eliptică. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. bine dezvoltată. ce poate atinge 1. pe marginea apelor. fiind reprezentativ pentru această familie. Sunt hrănitoare. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. Florile. hidraţi de carbon. dilatând și tonifiind aceste traiecte. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. Prezentare. au o culoare roșu-carmin. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei.

Este o specie iubitoare de umezeală. având efecte medicinale indiscutabile. ca stimulator al imunităţii. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. este o plantă perenă din familia compozitelor. în locuri umede. dar și în tuse. cu succes. stimulative mai ales pentru bărbaţi. Piretrul. iar fructele au forma unor boabe. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). Întrebuinţări. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Spre toamnă. culoarea ei devine roșie. Tulpina piperului este lungă și subţire. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. Ceva mai greu de produs este piperul alb. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. La rândul său. gripă. Uleiul esenţial conţine poligonon. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. ramnazină. ușor cărnoase. planta are un gust piperat. de unde și numele de piper. Este. care se obţine din fructe coapte. Piperul de baltă este o erbacee anuală. fiind ramificată. piperamide. în Europa. relaxant. august. de culoare neagră la maturitate. Este folosit. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. de culoare argintie spre verzui. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. circulaţie periferică redusă. dar necoapte și uscate. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. fiind albe la exterior și galbene la interior. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. proteinele. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. Piperul este o plantă puternic aromată. persicarină. piretrul are un rizom scurt și gros. de asemenea. Atunci când este în plină vegetaţie. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). Piperul este tonic. Pyrethrum cinerariaefolium. piperul este încă puţin utilizat. se întinde pe pământ. un bun dezinfectant al căilor urinare. Crește în flora spontană. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. ulei esenţial. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. originară din Croaţia. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Prezentare. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. ca plantă. Din loc în loc. dar poate avea flori și mai târziu. Întrebuinţări. În pământ. o liană perenă. . dispuse în ciorchine. asemenea rugilor de mure. Diuretică. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. antiseptic. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. ca plantă medicinală. hipertensiune arterială.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. Condiment aproape indispensabil. hemoroizi. printre care se află oleorezina. ulei volatil. septembrie. și în Orientul Mijlociu. în culturi. Substanţe active importante: hiperină. Florile se prezintă sub forma unor capitule. uleiul gras. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. piperul este. cavicină. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). Frunzele sunt ascuţite. fiind întâlnit. Prezentare. depurativ. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. iar florile se grupează sub formă de spic. Tulpina. Prezentare. Se întrebuinţează. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. de asemenea. Denumire populară: dintele dracului. febră. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Se și cultivă. Dacă nu are de ce să se prindă. Florile sunt mici și albe.

plesnitoarea înflorind toată vara. de la specia de plop negru se recoltează . cărnoase. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. ce se formează în perioada rece. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. ceaiuri și chiar infuzie. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. Din acești rizomi. foarte mici. Poate ajunge până la 1. din care se extrage sucul. bronșite. acesta din urmă având și calităţi medicinale. aparţinător familiei gramineelor. esteri. Tulpina este consistentă. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. răgălie. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. saponine. cinerine. implacabil. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. din rădăcinile sale va răsări. Denumire populară: castravete sălbatic. păroase. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. este.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. vitaminele A și B. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. de asemenea. este o plantă foarte puternică. Florile sunt galben-verzui. Foarte rezistent este și rizomul care. evoluţii remineralizante. un înlocuitor de cafea. la fel ca tulpina. Frunzele pirului sunt liniare. febrifugă. aceste fructe plesnesc. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. până la un metru. numită hidropizie. Denumire populară: plop plutaș. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. Florile au formă de amenţi (mâţișori). fiind recomandate diabeticilor. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. În combinaţie cu alte plante medicinale. Coaja este cenușie-argintie. detoxifiantă. Florile sunt galben-verzui. De pildă. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. la rându-le. va da noi tulpini sau chiar plante separate. săruri de potasiu. Denumiri populare: chir.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. Întrebuinţări. aspre. în stomacul animalelor. amidon. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. antimicrobiană. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. Pirul. din rizomi de pir se fac siropuri. Multă vreme. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. Substanţe active importante: ulei volatil. Întrebuinţări. precum și a râiei și păduchilor laţi. răceli. Plesnitoarea este o erbacee anuală. grâul mâţii. gume. iar frunzele. Prezentare. acid salicilic. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. păroase și. în industria alimentară. o nouă plantă. consistente. bere. mai ales la nivelul sistemului osos. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. Ceaiurile de pir sunt laxative. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). mai nou punându-se accentul pe decoct. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. În urma tratamentului cu pir se remarcă. pe litoralul Mării Negre. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. de un verde închis. Pirul. datorită rădăcinilor sale. sunt ovale și ușor lanceolate. extract. Face parte din familia cucurbitaceelor. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. o valoroasă plantă medicinală. zaharuri. naturiștii prepară decoct. grupate în spice. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. cu peţiol lung. în schimb. Prezentare. gută. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. Prezentare. Prin urmare. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. Tulpina sa este dreaptă și puternică. Atunci când ajung la maturitate. de asemenea. boli de rinichi. dacă este tăiat.

Întrebuinţări. nevralgii. rizomul se macină și se obţine o pulbere. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. faptul că podbalul este eficient. Prezentare. macerat. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. purgativ și expectorant. în șanţuri. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. totodată. De asemenea. tulburările digestive ușoare. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. sub formă de băi și împachetări. deci. Amestecate cu tutun. Laringita. necesară preparării unei infuzii. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. antiinflamatoare. în tuse convulsivă. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. tanin. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. Substanţe active importante: inulină. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. se obţin sirop. din familia aristolochiaceelor. crisina. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. cenușoară. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. dextrină. în primul rând. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. ulei volatil. pe malul râurilor. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). diuretice. Plopul este. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. frunzele și rizomul. mult înaintea frunzelor. Întrebuinţări. macerat. relaxând și igienizând zona pulmonară. Podbalul înflorește toată primăvara. steroli. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. în surpături. . piperul lupului. Se folosește și în caz de sciatică. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. expectorante. suc de plantă. inflamaţii ale căilor respiratorii. din care se prepară o infuzie. taninuri. limba vecinului. traheita. florile având culoarea galbenă. Primele flori de podbal apar foarte devreme. dischinezia biliară. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. Se obţin și alte preparate: tinctură. Denumiri populare: popâlnic. salicina. erupţiile cutanate. asarona. Substanţe active importante: glucozizi. sirop. unguent. Prezentare. pe soluri bogate în calcar. Pochivnicul este o erbacee perenă. Asarona este o substanţă toxică și. flebita. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. Pochivnicul crește în locuri umede. a astmului. Denumiri populare: brusturel. pulbere de rizomi. Întrebuinţări. de aceea. Pochivnicul este vomitiv. Produce strănut. extract moale. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. asarita. compusul specific fiind tusilagina. Rizomul acestei plante este târâtor. adică mugurii. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. de culoare grena. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. expectorant (puternic). În anumite condiţii. de mici dimensiuni. De reţinut. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. numeroase săruri minerale. și au formă de rinichi. decoct. în număr de două. Substanţe active importante: uleiul eteric. În vârful tulpinii se află floarea. în bolile respiratorii. antiseptice. Frunzele sunt mari. silicoza. sirop expectorant. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. a hemoroizilor. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. antiseptic și antispastic. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). substanţe albuminoide și bactericide. acute sau cronice. a bolilor de rinichi și arsurilor.

Întrebuinţări. uneori mai mult. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. în formă de elipsă. fiind folosite. artrita. prin poiene. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. florile fiind albastre. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. sedative. pe terenuri accidentate. Face parte din familia ranunculaceelor. alături de lămâi. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Întrebuinţări. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. cu petale mari. Prezentare. În tradiţia populară. chiar montane. în fructe – zaharuri. proteine. acoperită de perișori. fiind. de unde și numele de hepatica. Denumiri populare: spin. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. deranjamente stomacale. încă înainte de a înfrunzi. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. în tufărișuri. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. guta. poţiuni. obezitate. mici. stomatite. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Fructele. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. taninuri. rămân verzi și în anotimpul rece. stări de agitaţie ușoară. laxative. în culoare albastru-brumat. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. această plantă poate fi toxică. împărţite în trei lobi. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. Din frunze. vitamina C (în cantitate mare). Prezentare. în mod obișnuit. acizi organici. în afecţiuni pe fond nervos. fiind ceva mai mici. Substanţe active importante: anemonină. au marginea ușor crestată. iar pulpa fructului se consumă ca atare. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. în frunze – hesperidă. cărnoase. care înflorește primăvara de timpuriu. fructele. Frunzele sale. Prezentare. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. febră. Frunzele. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Datorită compușilor săi. zaharuri. Este un arbore cu înălţime redusă. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. pulpa fructului și coaja acestuia. acizi organici. corcodel. pe fâneţe. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. flori și coaja fructului se prepară infuzie. având. sunt bune de cules toamna. depurative. Frunzele portocalului sunt mici. soluţii apoase. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. reprezentativ pentru zona mediteraneană. săruri minerale. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. camferină. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. ușor cerate. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. Tulpina este foarte ramificată. spasme. Din coajă și frunze se obţine un decoct.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. Atât din flori. în afecţiuni ale vezicii urinare. Portocalul face parte din familia rutaceelor. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . popâlnicul iepuresc este puţin studiat. flori și coajă de portocală sunt indicate. Preparatele pe bază de frunze. Denumire populară: trei răi. Florile. cu precădere. gingivite. preferând terenurile calcaroase. Portocalul este o plantă de climă blândă. boli de rinichi. săruri minerale. Aparţine familiei rozaceelor. Întrebuinţări. florile. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. diuretice și antidiareice. cu succes. Porumbarul crește la marginea pădurilor. rotunde. vitamine (mai ales vitamina C). scorombar. în jur de patru-șase metri. săruri minerale. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative.

tulburări de menstruaţie. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. bioxid de siliciu.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. iulie sau chiar august. manită. calculoză renală. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. Poate atinge o înălţime de 2. metrite. antiseptic. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. adică face bila mai activă. prazul are un bulb. remarcându-se prin tulpina sa groasă. Prezentare. pur și simplu. tuse. fragedă. de asemenea. pulmonare. substanţe grase. decoct. Pentru terapii. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. expectorant. B2. cistită. Prezentare. Face parte din familia rozaceelor. vitaminele C. Pentru uz medicinal se prepară sirop. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. reumatism. Frunzele sunt lungilanceolate. albe sau alb-verzui. săruri de potasiu și calciu. Aceste terminaţii lungi. este floarea masculină. care are niște terminaţii lungi. cu marginile fin crestate. un adevărat fruct minune. având și . E și K. vitaminele B1. sudorifică. acţionând și în afecţiunile reumatice.50 metri. Înflorește în lunile iunie. acizi. și ca un bun pansament digestiv. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. hemostatică. ca aliment. păpușoi. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. formată din frunze răsucite. zaharuri. abcese. ulei volatil. Prazul este laxativ. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. suculentă. Mai mult decât atât. prin fermentare și distilare. o băutură alcoolică. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. apar în aprilie. metroragii. vitamina C. Întrebuinţări. Prezentare. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. Originea prazului este în zona Mediteranei. prazul are și virtuţi cosmetice. celuloză. Substanţe active importante: proteine. diuretic. De asemenea. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. bătături. mucilagii. ramificată. pruna fiind. calmant. oligoelemente. Denumire populară: perj. fiind căutate de albine. Întrebuinţări. macerat. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. decongestiv. gută. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. caroten. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. dischinezie biliară. cardiace. Florile. Din punct de vedere medicinal. Frunzele sunt eliptice. În pământ. Mierea de prun este un adevărat medicament. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. Denumiri populare: cucuruz. Prazul este o plantă bienală. Floarea femelă este știuletele. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. faringită. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. sedativă. asemenea mărului. mai harnică. Substanţe active importante. Floarea din vârful porumbului. Aparent atât de neînsemnată. saponine. Pentru consum alimentar. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. înaltă până la 40 – 50 cm. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. săruri minerale. PP.

Răchita roșie se găsește în flora spontană. fructul fiind o capsulă. mucilagii. având efecte depurative atât pentru ficat. macerat. acizi organici. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). zaharuri și hidraţi de carbon. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. totodată. Preparatele medicinale. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. celor care au imunitatea slăbită. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. glucozide. Frunzele sunt lanceolate. Denumire populară: pufuliţa păroasă. infuzie. adică banalele prune. Substanţe active importante: ulei volatil. miezul sâmburelui. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. în perioada de la mijlocul primăverii. dar se și poate cultiva. convalescenţilor. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). în preajma apelor. vitamine. uneori. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. în lunci și zăvoaie. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. pectine. cât și pentru rinichi. Denumire populară: răchită. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. mai ales de pe ramurile tinere. prin pădurile de deal și câmpie. astenicilor. Prezentare. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. Răchita roșie crește în locuri umede. Întrebuinţări. anemicilor. Prezentare. deci când planta este plină de sevă. specialiștii recomandă cure de prune. fiind recomandate în boli grele. coaja. dar și uscate. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Fructele. de culoare roșie. roșioară. pulbere din scoarţă. Răchita roșie este un arbore pitic. ateroscleroza. Se prepară decoct. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. precum și în gastrite. a splinei. petalele florilor. reconfortante pentru întregul organism. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. precum și florile (mâţișorii). decoct. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. iar din celelalte se poate obţine infuzie. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. celuloză. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). a rinichiului. petalele având circa doi cm lungime. sau chiar o tufă mai dezvoltată. aurii. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. Substanţe active importante: flavone. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. numai frunzele. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. obezitatea. au culori diverse. Potrivit unor specialiști. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. decongestive. Florile. Crește și în flora spontană. macerat.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. tanin. Întrebuinţări. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. mai ales în zonele de deal și submontane. caroten. extracte. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. mari. laxative. frunzele. prunele conţin. de asemenea. suc. și proprietăţi diuretice. Uscate. Frunzele acestei plante sunt mari. macerate. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). sunt. acid salicilic (salicilină). Valoare medicinală au și frunzele. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. cu mici crestături pe margine. pe malul apelor curgătoare. în cantitate mare. reumatismul. Din frunze și coajă se prepară decoct. având. . Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. Face parte din familia salicaceelor. însă. dar și pe locuri pietroase. mucilagii. unde există mari livezi.

Prezentare. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. Rizomul este gros și bine dezvoltat. amidon și foarte mult tanin. cicatrizante.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. pentru salate. Aparţinând familiei litraceelor. rănile greu vindecabile. stările depresive. insomniile. într-o inflorescenţă sub formă de spic. Răchita roșie este hemostatică. fiind socotită ca un fel de chinină. nevralgiile. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. Are un rizom lemnificat. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. colină. prin urmare. reventul apare numai sub formă cultivată. ulcere. tulpină puternică. gripele. Prezentare. inclusiv rizomul. în mlaștini. În România. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. în asemenea caz. hemoragiile hemoroidale. decoct. ca erbacee. ca depurativ general. perenă. glucozide. Înălţimea sa. un extract. Răculeţul se folosește. Datorită compușilor din coaja ei.50 metri. uneori fiind aproape albe. precum și în septembrie. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. febra. În anumite zone ale României. în terenuri accidentate cu umezeală multă. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. antidiareică. de cele mai multe ori grupate. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. Substanţe active importante: acizi. astringentă. muchiată. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. din care se prepară infuzie. derivaţi flavonici. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. este impresionantă – peste 2. și se află la subsuoara frunzelor. Planta este mult căutată de albine. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. Denumire populară: rubarbă. Întrebuinţări. Rheum palmatum. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. De asemenea. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. revitalizându-l și echilibrându-l. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. un vin medicinal. de obicei. Prezentare. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. deja adoptate și de naturiști. ulceraţiile pielii. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. în schimb. Răculeţul este o erbacee târâtoare. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. răchitanul este o specie de erbacee perenă. Florile au culori roșu-violet sau roz. hemostatice. fiind o meliferă cunoscută. hemoragii gastro-intestinale. Substanţe active importante: ulei volatil. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. vârfurile tinere. Crește în locuri umede. Își are originea în Asia. în locurile unde crește și răchita roșie. guta. pentru proprietăţile sale medicinale. În general. rabarbură. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. Aparţine familiei poligonaceelor. cicatrizantă. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Partea medicinală a plantei este rizomul. Aceste două specii se găsesc. Trăiește circa 10 ani și este . care se recoltează în luna mai. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. extract. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. lemnușcă. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. analgezică. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. Întrebuinţări. pe marginea apelor. asigurând o primenire a organismului. virozele. făină. celebră fiind.

Este vorba. iar florile apar grupate. Ridichea este o erbacee bienală. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. Frunzele sunt palmatlobate. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. cele bazale având chiar și un metru lungime.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. lipsa de poftă de viaţă. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. cu o înălţime de până la doi metri. dar și cu multă precauţie. în mod obișnuit. B2. sirop. în mod curent. și în alimentaţia din zilele noastre. Face parte din familia euforbiaceelor. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. Originar din Af rica. Are o rădăcină pivotantă. rafanol. B2 și C. proteine. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. Denumire populară: căpușă. proteine. vitamina C. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. cum ar fi impotenţa. tuse. Substanţe active importante. rinichilor. oxalic. sub formă de capsulă cu ghimpi. roșie sau albă. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). în luna iunie. despre ridichea neagră. cu peţiolul lung. valoare ornamentală și medicinală. paraziţii intestinali. alungită sau sferică. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. la buna funcţionare a ficatului. crizofaneină. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. aceștia fiind principalul agent laxativ. stomacul leneș. . Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. tusea. din care se prepară o pulbere. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. vitamine. microelemente. citric. puternică. tanin. lipsa poftei de mâncare. colecist. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. fiind un adevărat agent revulsiv. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. acid malic. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. Prezentare. goală pe dinăuntru. hidraţi de carbon. frunzele – când sunt tinere și mici. De altfel. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. Întrebuinţări. violete. fiscion. Fructul de revent este o nuculă. Întrebuinţări. Folosită. astm bronșic. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. dischinezie. bilei. peţiolul fiind lung și puternic. printre care hidropizia. reumatisme. Întrebuinţări. ulei volatil. Fructul. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. Preparatele de ridiche contribuie. precum și o substanţă specifică numită reină. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. ulei volatil. dar care se dă și prin răzătoare. Tulpina este cilindrică. Ricinul are. de asemenea. Reventul conţine vitaminele B1. care aglutinează globulele din sânge. Prezentare. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. Raphanus niger (ridichea neagră). care apar la începutul verii. utilizat în aplicaţii locale. B1. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. dezvoltate. iar florile. foarte rar. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2.50 metri înălţime. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. anuală. Reventul are un rizom bogat. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. roșii. dar și un remediu în multe afecţiuni. conţine seminţe bogate în ulei. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. emodină. tocoferol. microelemente. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. acizi organici. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. dizenteria. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. vitaminele A. Combinate cu miere. indigestia. Ricinul este o plantă erbacee. formează un panicul și au culoarea purpurie. din care se prepară suc. reocrisină). lactic. mai ales. gută. neagră.

Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. adesea. decoct. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. cu peţiolul lung. acizi. la oprirea hemoragiilor. tanin. fructele. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. rareori de formă ovoidală. Unii specialiști recomandă. Întrebuinţări. Sunt. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. dar mai puţin pronunţate. amidon. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. diaree. a blocajelor intestinale. infuzie. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. lanceolate. De altfel. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. pentru preparate medicinale. pectine. Rodul pământului este o erbacee perenă. Întrebuinţări. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. lipsa de poftă de viaţă. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. care se recoltează primăvara foarte devreme. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. și fructul bine maturizat. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. în număr mare. . groase. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. în dreptul ficatului. muciiagii. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. tanin. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. Ușor de găsit în zona mediteraneană. în zone umbroase și umede. cele hepatică. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. Prezentare. Fructul său este original ca structură. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). prin culturile de grâu. puternic clorofilate. glucozide. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). de formă cilindrică. cum ar fi ulcerele cutanate. Carex arenaria. lucioase. acid citric. tăiate felii sau rase. Contribuie la revigorarea organismului. substanţe grase. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. însă. celuloză. Consumate ca aliment. Prezentare. Florile. Frunzele sunt mari. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. Din acest motiv. Bine mărunţiţi sau maceraţi. de asemenea. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. Se prepară pulbere. bobocii florali. Arum orientale. iar fructele se consumă ca atare. conicină. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. biliară și renală. dizenterie. Datorită conţinutului de aroină și conicină. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. seminţele. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. epuizare. la cicatrizarea rănilor. minerale. Denumire populară: calendarul codrului. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Rodul pământului crește prin păduri. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. mai și iunie. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. Își are originea în Persia și Mesopotamia. au culoarea roșie. fiind deosebit de frumoase. Seminţele se pisează. unele greu de remediat. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. fiind indicate în astenii.

preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. citroneol. sub formă de fiertură (decoct). Datorită compușilor săi foarte activi. tanin. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Totodată. Tulpina are muchii și se ramifică. în pământuri înţelenite. aparţinând familiei labiatelor. roiște. Crește pretutindeni în flora spontană din România. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. în luminișuri. diuretice și sudorifice. Roiniţa înflorește toată vara. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. de culoare brun-gălbuie. include rogozul în categoria plantelor medicinale. Din punct de vedere medicinal. uneori neagră. Rogozul. rogozul are proprietăţi depurative. marele specialist francez Jean Valnet. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. ajungând până la 80 cm înălţime. poate duce la grave probleme de sănătate. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. uneori numai florile. Florile formează o inflorescenţă. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. Din acestea se prepară infuzie. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. se vopseau textilele. Denumiri populare: iarba roiului. pe marginea drumurilor. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. este lemnificat. Mai mult decât atât. antispastică. Utilizarea lor timp îndelungat. mărunte. Potrivit lui Valnet. Se administrează intern. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. vârfurile tinere cu frunze și flori. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. antiseptică și cicatrizantă. roiba intensifică activitatea bilei. a medicului. antidiareică. Întrebuinţări. Florile. o plantă din familia ciperaceelor. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. Prezentare. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. care are culoare roșie. tinctură. Întrebuinţări. În acest sens. din care se prepară infuzie. stomahică. antiemetică. În general. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. Din punct de vedere medicinal. pulbere. sedativă. Intern. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. alizarină. lucidină. și mai ales fără supraveghere. suc. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. pe marginea terenurilor cultivate. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. Aparţine familiei rubiaceelor. iar tulpina. tanin. este o erbacee iubitoare de umezeală. citrol. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. busuiocul stupului. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. Această plantă crește pe pârloage. lipsă de poftă de mâncare. în boli ale articulaţiilor. camfor. coleretică. reumatisme. anemie. carminativă. în zonele de câmpie și deal. spasme și colici pe traiectul gastro- . Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. Rizomul. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Este bacteriostatică. extracte. pe fâneţe și poieni. altădată. pe taluzurile drumurilor. Totuși. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. pe pajiști. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. principii amare. Rizomul său este mediu dezvoltat. Prezentare. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. Substanţe active importante: ulei volatil. mai ales a lucidinei. boli ale pielii. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. purpurină. Denumiri populare: iarba de vopsea. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. garanţa. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. are patru muchii. rahitism.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. și rizomul. preferând locurile uscate și adăpostite. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. valoroase sunt frunzele. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). fiind util. decoct.

pierderile scurte de conștiinţă. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. mezelurile. putem constata că este vorba. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. suc. de asemenea. în tratarea tusei spastice. de exemplu. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). anghină pectorală). enzime. având niște flori mici. Denumire populară: negelariţă. taninuri. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. și asupra sistemului nervos. brânza. dischinezii biliare. lipsă de poftă de mâncare. Întrebuinţări. Tulpinile. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. antitusive. efecte antitumorale. sunt toxici. reduce glicemia. Intern. iar frunzele. diminuează stările de agitaţie și neliniște. Substanţe active importante: chelidonina. antibiotice. proptopină. migrenele. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. hemochelidonină. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. Rostopasca este o erbacee perenă. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. dar refuză zahărul. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. au culoare roșietică și peri glandulari. puternice. diaree. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. . în păduri. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. combat ameţelile. latex. mai ales prin faptul că este carnivoră. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. Are influenţă. între două și opt pe fiecare plantă. culoarea lor fiind galben-aurie. de exemplu. amidonul și grăsimile vegetale. Întrebuinţări. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. Chinona. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. vomă. Această plantă este consumatoare de insecte. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. acizi. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. o infuzie. Preparatul principal este un ceai. amplifică secreţia biliară. Darwin. carnea crudă și friptă. îmbunătăţesc activitatea stomacului. blocajele digestive. tulburări neurovegetative. prin grădini mai puţin îngrijite. din familia papaveraceelor. cheleritrină. extracte. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. Prezentare. Din punct de vedere medicinal. De asemenea. Unii dintre ei. Sunt rotunde. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. printre altele. Preparatele cele mai cunoscute. Astfel. compuși săi fiind toxici. se spune. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. împiedică dezvoltarea bacteriilor. facilitează digestia. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. laptele. Substanţe active importante: chinonă. Prezentare. valoroasă este întreaga plantă. Aparţine familiei droseraceelor. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. Roua cerului înflorește toată vara. în liziere. mixturi. sparteină. printre care și chelidonina. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. palmate. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. având. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Florile. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. au peri lungi. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. Citind această listă. Extern. albe.

decoct. impotenţă. în mod benefic. din care se prepară infuzie și tinctură. cineol. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. fiind folosit în anemii. mai și iunie. vitaminele A. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. depurative. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. hidraţi de carbon. B1. în tulburările neuro-vegetative. apoi potasiu. glucozide. Prezentare. pieloase. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. În România. locuri lăsate în paragină. Este tonifiant și revitalizant. hipotensive. galben-aurii. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. caroten. Valoare medicinală au florile. în proporţie de 12%). Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. acid lactucic. în nevralgii sau în hemiplegii. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. boli cardiovasculare. rareori albă. ciroză hepatică). Florile sunt solitare. oboseală îndelungată. De asemenea. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. dischinezie biliară. loţiuni. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. Întrebuinţări. lucioase. cetone. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. calciu. boli ale ficatului (hepatită acută. rozmarinul fiind o plantă aromatică. fosfor. astenie. frigiditate. fier. lăptucă. cu o înălţime de maximum 40 cm. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. Prezentare. camfor. iar frunzele sunt sesile. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. acid rozmarinic. fâneţe. B2. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. astm. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . Există mai multe specii de salată verde. lactucină. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. sedative. hipotensiune. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. dureri de inimă. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. tanin. Florile au culoarea albastră. Întrebuinţări. Acţionează. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. Prezentare. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. penat-sectate. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. C și E. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. cel mult. violacee sau chiar roșie. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. Frunzele rozmarinului. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. calciul. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. cataplasme. Face parte din familia ranunculaceelor. tulburări de funcţionare a creierului. Potasiul. de formă aciculară. laxative. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. terenuri frământate. Salata verde este o erbacee legumicolă. ale articulaţiilor. doi metri. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. Denumiri populare: marole. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. rămân mereu verzi. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale.

Salata verde este nu numai calmantă. în principal. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. mai puţin la munte. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. insomnii. un galben-pal spre verzui. sub formă de cataplasme de frunze.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. grupate sub forma unui ciorchine. uneori și mai mult. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. Întrebuinţări. În aplicaţii de uz extern. ciclurile menstruale dezordonate. durerile reumatismale. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. migrene. plus o grupare de heterozoide. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. mai ales în hipertensiune. anafrodiziacă. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Florile au miros frumos. atât de cunoscut la noi. mici și au formă de elipsă. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. fiind. ci și diuretică. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. Datorită compușilor săi deosebit de activi. salcâm alb. florile. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. arsuri gastrice. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. Face parte din familia celastraceelor. Fructul este o capsulă. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. lemn alb. acacie. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. Crește. de verde cu galben. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. . infuzie și decoct. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. În uz extern. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. Evonymus latifolius. în zonele de câmpie și deal. deci. De asemenea. Denumiri populare: brebene. În mod curent. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. Întrebuinţări. pământuri părăsite. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. uneori și la munte. vonicer. este un arbore exotic. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. în mod obișnuit. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. proprietăţile calmante și antispastice. afecţiuni ale tractului respirator. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. scoarţa. de bronșită și astm. de insomnie. Prezentare. Denumire populară: lemnul câinelui. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. La rândul său. Prezentare. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. Salcâmul. ulcer gastroduodenal. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. tufărișuri. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. locuri în care a fost pădure. Frunzele sunt ușor cărnoase. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Florile au o culoare amestecată. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. originar din America. consumul acestei plante reducând glicemia. acum mai bine de 2000 de ani. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. intensificându-i activitatea. Întrebuinţări.

gingivitele. hipertensiunea arterială. Întrebuinţări. în tratarea insomniilor. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. alb. Modul de administrare propus de dr. Valoare medicinală. mai deschise la culoare pe această parte. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. sunt grupate. Întrebuinţări. diabetul. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. valoare medicinală având. iar florile sunt de culori diferite – albastru. fiind păroase pe partea inferioară și. ulei eteric. Salvia. camfor. tulburările de ciclu menstrual. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. dischinezia biliară. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. compuși estrogeni. Se bea ceaiul. Prezentare. Substanţe active importante. transpiraţiile exagerate. culese cu puţin timp înainte de a înflori. galben sau violet. aparţinând familiei . mai multe varietăţi. terpene. jaleș bun. însă. aftele. expectorantă. alcaloizi. în funcţie de necesităţi. Florile. de culoare albă cu reflexe verzui. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. unele afecţiuni ale ficatului. iritaţii. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. penat-compuse. un arbore din f amilia papilionaceelor. totodată. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. Prezentare. comprese. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. pectine. în dezvoltarea sa. glaucomul. Denumiri populare: salbie. Salcâmul japonez. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Este un copac puternic. infuzie pentru băi. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. rutozide. loţiuni. Saschiul este o plantă erbacee perenă. decoct. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. hipoglicemiantă. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. hemoroizii. cea numită Salvia officinalis. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. Denumire populară: merișor. cineol. are o talie mică și cunoaște. stomatitele. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. de două-trei ori pe zi. în cazul salcâmului japonez. după mese. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. salvia fiind. Substanţe active importante: glicozide flavonice. tonic venos. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Dr. Se mai prepară. borneol. sedativă. în perioada de maximă vegetaţie. gastritele hipoacide. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. antiinflamatoare. Denumiri populare: salcâm boieresc. au florile. febrifugă. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. brebenoc. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. Frunzele sale. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. atonia stomacului. mucilagii. carminativă. șerlai. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. ci și ca arbust ornamental. printre altele.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. abcesele dentare. soforă. antibacteriană. Frunzele au formă ovală. Prezentare. rosături ale pielii. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal.

Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. săruri minerale. alte deranjamente stomacale și intestinale. cicatrizantă. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. berbecei. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. Frunzele. pecinginii. printre care săruri minerale. mici. în afecţiuni cardiace. În timpurile vechi. compusului numit vincamină. decoct. în boli de ficat. Extern. săpunel. antiinflamatoare. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. în primul rând. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. rășini. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. au formă de elipsă. recomandă utilizarea întregii plante. cu precădere. hidraţi de carbon. Substanţe active importante: florile. flavone. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. de pildă). Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. care se mărunţește. expectorantă. sau chiar vârful. diaree. lipide. comprese. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. la marginea pădurilor. Se prepară infuzie. Este relaxant. pe liziere. Denumiri populare: văcăriţă. viermi intestinali. precum și rădăcinile. iubitoare de umezeală și umbră. se grupează într-un fel de capitul. dotate cu un peţiol lung. impetigo. întâlnită prin pădurile de la munte. Din ea se desprind tulpinile secundare. . în tufărișuri. săruri minerale. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. edemele. reduce tonusul arterial. Întrebuinţări. dizenterie. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. oxiuriaza. favorizează oxigenarea creierului. rareori. vasoregulator. acizi. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Întrebuinţări. Prezentare. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. odogaci. Seminţele conţin ulei și acizi organici. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Preparatele de saschiu se utilizează. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. cu tot cu frunze tinere și flori. vasodilatator. glucide. rareori albă. sunt dispuse în rozetă. Sunt recomandate în dischinezii biliare. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. enterite. Și tot din acele timpuri. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. în Occident. cicatrizante. calmante. Florile sunt colorate în albastru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. Întrebuinţări. se macerează sau se folosește la decoct. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. iunie și iulie. herpesul. infuzie. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. depurativ. în special partea dinspre vârf. din care se pot prepara următoarele: decoct. vermifugă. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. violet sau roșu spre roz. extract fluid. Prezentare. dureri de gât. un vin medicinal și. de culoare alb-roșietică. saponine. afecţiunile dermatologice. acizi organici. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. pectină. dischinezii biliare. Frunzele. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). pe care se dezvoltă florile. substanţe albuminoide. extracte. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. sudorifică. Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. în astm. Apar în mai. bronșite. ulei volatil. vincosidă. dar și restul plantei. Florile. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). Aparţine familiei umbeliferelor. lucioase. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. inflamaţii ale gingiilor. cum ar fi eczemele. glucide. uneori sunt albe. Datorită.

În unele ţări. importante calităţi medicinale. Rădăcina are miros de morcov. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. cu tulpină dreaptă. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. Prezentare. în funcţie de climă. sunt micuţe. Sânzienele sunt plante erbacee. iar la maturitate se lemnifică. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. în partea superioară se ramifică. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. fiind folosite la salate. între 30 și 100 cm. cumarină. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). scaiete. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Procesul de înflorire. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Frunzele sunt spinoase și . bienală. saponină. Se prezintă ca o tufă sferică. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. cu inflorescenţe bogate. de mici dimensiuni. glucide. Prezentare. extract fluid. Tulpina are patru muchii și este subţire. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. Denumire populară: drăgaică. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Preparatul principal este infuzia. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. precum și în diabet. Întrebuinţări. Întrebuinţări. Este. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. sunt dispuse grupat. frunzele. întâlnit mai rar. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. sânziene. Substanţe active importante: ulei esenţial. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. continuă până în septembrie. în fâneţe și poieni. săruri minerale. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. a căilor urinare și a ficatului. Prezentare. este o plantă ce crește la malul mărilor. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. Sânziana albă (Galium album) are. Denumire populară: mături. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. la înflorire. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. Se știe. În asociere cu alte plante medicinale. remarcate prin florile lor galben-aurii. având un aspect impresionant. Au frunze lungi și înguste. se obţine o mixtură. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. în primul rând. Acest scai. înălţimea plantei fiind cuprinsă. un calmant asemănător cu teiul. de exemplu. Aparţine familiei umbeliferelor. Potrivit francezului Jean Valnet.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. de asemenea. în prezent fiind pe cale de dispariţie. de mai mică amploare însă. fiind toxică. aparent la întâmplare. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. dese. din care se prepară decoct. De asemenea. și cu miros foarte plăcut. Florile. mai rar. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. pe terenuri părăsite. Substanţe active importante: ulei volatil. Are dezvoltare bienală sau perenă. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. ghimpe. tanin. precum și afecţiuni pulmonare. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. în panicule. sirop diuretic.

Crește în locuri . Întrebuinţări. în locuri uscate sau aflate în paragină. Tulpina este dreaptă. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. Scara Domnului este o erbacee perenă. Substanţe active importante: flavone. Prezentare. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. aceștia fiind ascuţiţi. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră.50 metri. precum și în ulcere gastroduodenale. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. pe pajiști. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. maidanele. flori sub formă de panicul. frunzele și florile. marginile drumurilor. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Substanţe active importante: saponinele. pe terenuri necultivate. lungi. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. În practica medicinală se prelucrează toată planta. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. mai ales sub formă de decoct. împărţite în lobi. Denumiri populare: spinul vântului. Aparţine familiei compozitelor. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. se găsesc spini. cu precădere frunzele și florile. infuzie. Curăţă organismul și. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. scai albastru. Scaiul ghimpos crește pe pășuni.împrejur. mai ales. spre sfârșitul verii. Frunzele sunt mici și dinţate. din acest motiv. uneori albă. Florile apar pe tot parcursul verii. Scaiul măgăresc înflorește târziu. de aceea. Prezentare. Face parte din familia umbeliferelor. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. în primul rând pentru reducerea febrei. mai ales în locuri bătătorite. de culoare galbenă. adesea. tanin. recomandate fiind. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. tractul gastro-intestinal. umblate – cum ar fi izlazurile. înaltă. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. cu frunze mari. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. ulei eteric. de jur. fiind un expectorant puternic și un calmant local. împodobite cu spini. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. în locuri sălbatice. pe marginea drumurilor. De altfel. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. decoct. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Sunt folosite în răceli. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. înconjurate de spini. tulpină înaltă până la 1. alcaloizi. lanceolate. însă. des întâlnită în flora spontană. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. perenă. diuretice. pe marginea drumurilor. fiind identificată printr-un rizom gros. suc și vin medicinal. florile având culoarea roșie-roză. remarcabile. revitalizante. Pe marginea florii. au culoare violacee. Din scai ghimpos se prepară infuzie. Întrebuinţări. cumarină. frunze alterne. dispuse în capitule. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. decoct. Denumire populară: ghimpe mare. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. Prezentare. Denumire populară: scăricica. Se prepară un extract. iar florile. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante.

glucide. Substanţe active importante: saponine. Este recomandat anemicilor. Face parte din familia leguminoaselor. Face parte din familia primulaceelor. flavone. puternic. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. Substanţe active importante: saponine. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. hemoroizi. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. Schinelul. ci și veterinare. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. adică puţin înainte de înflorire. Denumiri populare: șofran sălbatic. epilepsie. Aparţine familiei polemoniaceelor. extracte. originară din zona Mării Mediterane. pulbere. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Schinduful este o plantă erbacee anuală. Întrebuinţări. ca buruiană. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. fiind utilizat. răni ulcerate. unele alergii. cataplasme. iarbă amară. Întrebuinţări. poţiuni. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. astenii nervoase. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. astenicilor. de multă vreme. numai rareori fiind erecte. tonoide. în caz de suferinţe biliare (litiază). trigonelină. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. Poate fi întâlnit. colină. enzime. rahiticilor. Prin prelucrare se obţin extracte. fiind. Tulpina – ramificată.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. totodată. cum ar fi plăgile. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. tincturi. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. macerate. depresii. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. În orice caz. Substanţe active importante: saponine. săruri minerale. Prezentare. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). cataplasme. Prezentare. care se recoltează cu tot cu păstăi. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. nu numai în tratamente umane. atunci când acestea au îngălbenit. cilindrică. diabeticilor. Frunzele sunt alterne. infecţii ale căilor urinare. Schinduful revitalizează întregul organism. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. dar și expectorante și sedative. tanin. trifoliate. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. cu tot cu flori. celor care n-au poftă de mâncare. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. mai ales în vegetaţia mică montană. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. este puţin cunoscut omului obișnuit. în perioada ei de maximă vegetaţie. Denumire populară: sfindoc. Întrebuinţări. sunt bogate în ulei gras și lecitină. celor care scad în greutate. eczeme). Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. prin semănături. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. furunculozele. și un sedativ eficient și suportabil. rănile ulcerate. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. o plantă din familia compozitelor. pulbere. Schinduful are un miros specific. pecingine. Se prepară decoct. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. Prezentare. .

dar și medicinal. săruri minerale. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. fiind dinţate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. de culoare galbenă. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. pulbere. precum și în Carpaţii Meridionali. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. Frunzele au formă lanceolată. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. ulceraţiilor. Schinelul este recomandat și în reumatism. grupate. incontinenţă urinară. în mod obișnuit. atunci când este recoltată. Prezentare. precum și pofta de mâncare. în regiunile subalpine. mucilagii. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. hidropizie. un gust acru-dulceag. rezine. Cinnamomum zeylanicum. Prezentare. ulei volatil. Totodată. guturai rebel. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. au acţiune astringentă și tonică. reduc febra. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. extract. gingivite. Prin uscare intensă. cicatrizante. Florile de scorţișor au un miros plăcut. antimicrobiene. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). nefrite. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. Face parte din familia lauraceelor. edeme. Cinnamomum cassia. fiind considerată. rezine. pilule. Rizomul este cilindric. mirosul fiind înţepător și aromat. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. este scorţișoara. foarte persistent. siropuri. Crește în flora spontană – pe dealuri. consistent. gros de circa doi centimetri. În uz intern. pentru . tanin. astm. extracte. Substanţe active importante: ulei eteric. se face infuzie. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. tonice. sucuri sau vin. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. Scorţișoara face bine și pancreasului. potrivit unor practici medicinale străvechi. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. Sebeșului. și un bun afrodiziac. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. arsurilor. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. uniform cerate. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. antiparazitare. puternice. glucide. schinelul are și calităţi de agent febrifug. aperitive. pectine. Această coajă are. dar și prin Munţii Maramureșului. taninuri. Scorţișorul este un arbust exotic. Scorţișoara are efecte relaxante. întâlnit în flora din Indochina și Australia. Produsul de interes economic. Bihorului. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. bactericide și ușor sedative. Din acest motiv. Întrebuinţări. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. răceală. tormentol. tinctură. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. diaree). enterocolită. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. care se obţine de la acest arbust. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. Întrebuinţări. Denumire popuiară: scrântitoare. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). arsuri. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. vin tonic.

este lăsată să ajungă la maturitate. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. la rându-i. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. Denumire populară: oţetar. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. glucide. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. culoare galbenă. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. remineralizant. Frunzele – plasate altern. cunoscute sub numele de scorușe. ceva mai rotunjite la vârf. prin iulie-august. reprezentând până la 13%. totodată. uneori. acid specific. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. însă. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. un decoct. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. Alături de hidraţi. Inflorescenţa este sub formă de spic. în asociere cu alte produse. celuloză. infecţii ale căilor urinare. cu o înălţime destul de redusă. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. în jur de cinci metri. cu frunze imparipenate. Întrebuinţări. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. de mărimea unui bob de mazăre. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Substanţe active importante: săruri minerale. Scorușul este o plantă meliferă. sorbit. din mai multe spiculeţe comprimate. care sunt. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. Valoare medicinală au fructele. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Atunci când. Întrebuinţări. Prezentare. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. cu frunze linear-lanceolate. Florile au culoare albă. Această graminee. reechilibrant. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. Substanţe active importante: gumirezină. format. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. sorbină. proteine. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. Sub formă de ceai (decoct). fiind indicate în stomatite. de morcov. dar nu în zonele de mare înălţime. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. lipide. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. Rhus cotinus. incontinenţă urinară. cunoscătorii . în anemii. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. frunzele și lăstarii tineri. amidon. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. Tulpina și ramurile au o interesantă. miricetină. Prezentare. Prezentare. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). hipertensiunea. și foarte hrănitoare. arterioscleroza. fiind dreaptă. sunt acrișoare și au culoare roșie. Denumire populară: scoruș păsăresc. gingivite. în boli reumatice. cum ar fi cele de ficat. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. circa 69%. iar fructele. taninuri. formând adevărate tufărișuri. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. Coroana este bogată. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. Întrebuinţări. surprinzătoare. Secara înflorește târziu. Din boabele de secară se face făină și. Secara activează circulaţia sângelui. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. Se spune că secara are avea. Scumpia înflorește în luna mai. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară.

Datorită conţinutului său complex. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. sedative. bine cunoscută în orice bucătărie. cesiu). Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. acid glutamic. asparagină. de culori diferite – violacee. în fiecare dimineaţă. chiar lemnoasă. timp de o lună. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. sodiu. colină. betacianină. afte. de culoare alb-verzuie. B1. siminic. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. De altfel. prezentându-se sub forma unor mici capitule. iar florile. whisky-ul adevărat. decoct și cataplasme. fiind preparată în cele mai diverse moduri. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. conjunctivite). Întrebuinţări. Prezentare. Pe această tulpină apar florile. precum și în salate. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. Aceste cure. Prezentare. afecţiuni oftalmologice (blefarite. tanin. faringite. de culoare galbenă. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. Prezentare. convalescenţilor. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. acţionând. În primul an de vegetaţie. ramificată în partea superioară. anemicilor. tare. Are și proprietăţi diuretice. uneori mai mult. Infuzia. sfecla roșie își pierde din calităţi. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. remineralizant. și asupra calculilor renali. aproape lemnoasă. pentru întărire și revitalizare. situate în vârful plantei. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. microelemente rare (rubidiu. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. cu o înălţime maximă de 30 cm. Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. Planta este acoperită de perișori. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. totodată. pentru uz medicinal. fosfor). care au și scop profilactic. antimicrobiene. reconfortant. Denumire populară: floare de paie. În al doilea an. rășină aromatică. C și PP. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. Tăiată. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). protide. B2. dar și în afecţiuni ginecologice. Silurul este o micuţă erbacee. Dezvoltă o rădăcina puternică. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. vitaminele A. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. florile sale. stomatite. planta își păstrează forma și . potasiu. Siminocul face parte din familia compozitelor. Întrebuinţări. Foarte folosit în terapii. Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. Determinând formarea de enzime. este sucul de sfeclă roșie. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Sfecla roșie este o plantă bienală. fier. hidraţi de carbon. Este o plantă perenă. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. liliachii. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. revigorant.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. culoarea ei fiind verde-cenușie. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. antiinflamatoare. Pusă la foc. dar și în alimentaţia curentă. dar și celor care au probleme circulatorii.

preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. mineralizantă. reconfortantă. Mai nou. cu precădere. în afecţiuni ale tractului digestiv. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. din care se face infuzie. copiilor. Face parte din familia moraceelor. ci frunzele și latexul de smochin. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. Prezentare. convalescenţilor. și ca antibactericid și antiinflamator. macerat. reumatismul. indicate în optimizarea traficului digestiv. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. Smochina este tonică. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. Substanţe active importante: rezine. ale ficatului și ale bilei. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. consistentă. reconstitutivă. Substanţe active importante: săruri minerale. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. Prezentare. B2. Slăbănogul este o erbacee anuală. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. glucide (între 15 și 18%). Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. taninuri. Prin tradiţie. Întrebuinţări. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. reducând chiar și unele inflamaţii interne. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. stomatitelor. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. celor cu un consum mare de energie. B1. deosebit de puternice. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. pentru hrănire curentă. Acest receptacul se va transforma în smochină. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. cum ar fi cele de pe căile urinare. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. bolile vezicii biliare. arsurile și negii – a gingivitelor. guta. Există chiar și o smochină medicinală. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. Frunzele smochinului. Totuși. însă. C și PP.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. anemicilor. plăcut. Pentru cure. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. cărnoase și cu un miros specific. Întrebuinţări. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. laringite. Sunt. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. puternică. flavone. aparţinând de familia balsaminaceelor. proteine. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. totodată. iar florile au culoarea galben-aurie. preferând umbra și umezeala. vitaminele A. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. traheite). Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. decoct. culoarea ei fiind un albastru spre violet. amigdalitelor. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. de asemenea. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Apare și în flora din România. fiind punctate cu roșu. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. Smochinele sunt cunoscute. ele au și alte efecte terapeutice. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. prevenindu-se astfel un accident vascular. Florile au și un element de originalitate. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. Tulpina este dreaptă. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. sunt mari. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. în reumatism. cu o formă palmat-lobată. Întrebuinţări. Frunzele au formă ovală.20 metri înălţime. .

totuși. Scoarţa socului este crăpată. tanin. numite izoflavone. fosfor. care conţine boabe. Recent. C. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. în detrimentul părţii lemnoase. lecitină. într-o anumită măsură. dar și în industrie. Soia își are originile în China și Japonia. procesele de îmbătrânire. acizi grași saturaţi. au și proprietăţi medicinale. gripei. fiind o erbacee anuală. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Prezentare. acid linolenic. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. fructe. B2. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. Fructele au culoarea neagră sau roșie. carnea – maximum 20%). bolilor de rinichi. amine. germeni de soia. ulei volatil. Prezentare. accidentată. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. fier. de un verde intens pe faţa expusă la soare. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). în zone cu vegetaţie amestecată. Denumiri populare: coramnic. aminoacizi esenţiali. enzime. potasiu. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. printre care: infuzia de flori. în ulei – acizi grași nesaturaţi. ceai diuretic. antiseptică. procentul de proteine din soia fiind. în afecţiunile cardiovasculare. într-adevăr. mucilagii. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. iboz. Infuzia de soc (flori. natriu. zaharuri. săruri minerale – calciu. în tratamentele de combatere a obezităţii. o dietă. o minune a naturii. Soia are frunzele paripenat-compuse. bronșitei și provoacă sudoraţia. Celor suferinzi cu ficatul. acid oleic. Fructul este o păstaie. Infuzia din fructele. lipide (12 – 25%). D și E. fiind. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. sucul de boabe. rădăcini) este sudorifică. rutozide. Socul crește în păduri. dispuse în inflorescenţe. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. Socul are o importanţă medicinală deosebită. vinul de soc. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. răcelilor. însă. moi. reumatismul. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. Întrebuinţări. în luminișuri și poieni. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. vitaminele A. Întrebuinţări. fructele. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. Fiind un aliment complet. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. soc negru. totodată. cu oboseala profundă pe fond nervos. a constipaţiei. Înflorește în lunile iunie și iulie. magneziu. acid linoleic. de pildă. de asemenea. făină de soia. folosite în alimentaţia curentă. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. ușurând procesele . în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. Combate scleroza și colesterolul. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. socul face parte din genul Sambucus. Au valoare medicinală florile. Soja hispida. Cu infuzia din fructe. B1. antiinflamatoare. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. în tufărișuri. Infuzia de flori de soc se utilizează. decoctul de scoarţă. Aparţine familiei leguminoaselor. Și. Aceste boabe. rezine. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. sub formă de tufă. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). scoarţa și rădăcinile. Planta se remarcă prin măduva albă. glucide (10 – 15%). sau care au afecţiuni vasculare. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. cu precădere. diuretică. scoarţă. unul sau mai multe principii de hrănire.

În vârfurile ramurilor apar florile. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. bună dispoziţie. extracte. Acestea au culoare rozalie spre roșu. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. se valorifică planta în întregul ei. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Sovârvul. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. antiinflamatoare. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. având . în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. pe pajiști. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. oprește sângerările bucale. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. digestive. tinctură. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. Denumiri populare: busuioc de pădure. poftă de viaţă. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. cât și extern. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. eczeme. Face parte din familia labiatelor. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Din punct de vedere medicinal. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. nevralgii. precum și prin tufărișuri. o substanţă specifică numită sanguisorbină. bună dispoziţie. mai ales. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. Prezentare. colitele. Sovârvariţa este o erbacee bienală. Prezentare. dureri de articulaţii. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. Izoflavonele. pe fâneţe. Fructul ei este o nuculă. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. trifoiște. bufeuri. Acest preparat are rol sedativ. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. mai ales în locuri umede. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. nu trece de 60 cm. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. este un bun expectorant. aparţinând familiei rozaceelor. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. infuzie. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. Substanţe active importante: ulei volatil. Plantă de fâneaţă. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). precum și infecţiile urinare. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. sorbestreaua este căutată de naturiști. la maturitate. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. Sorbestreaua este o erbacee perenă. saponină și. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. taninuri. La baza tulpinii. cerbăreaua. Crește mai ales în zonele montane. Destul de puţin cercetată. Întrebuinţări. diareile copiilor. cicatrizante. Prin urmare. uneori fiind și de culoare albă.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. gastritele hipoacide. diuretice. Substanţe active importante: ulei esenţial. adică ar conferi. circulaţie proastă. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. frunzele formează o rozetă. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. carvacrol. pudră. digestia defectuoasă. De obicei. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. astmul bronșic. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. dizenteriile. gingivitele. bronhodilatator și antispatic. plantă aromatică și meliferă. sub formă de capitule. tusea convulsivă. Cunoscătorii. Întrebuinţări. Are un rizom gros. tanin. cataplasme. printre care și marele herbarist Jean Valnet. timol. stări psihice contradictorii. Se prepară: decoct. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. pusă în vin (frunzele și tulpinile). celui care o consumă. Denumire populară: cerbărea. răcoritoare”. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm.

spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. Datorită enzimelor pe care le conţine. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. dar necesar. rahitismul. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. acid folie. scorbutul. Erbacee legumicolă. de culoare verde. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. de asemenea. anemia. Sparanghelul are un rizom puternic. Sparanghelul se consumă ca atare. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. precum și în afecţiuni respiratorii. Sparanghelul are proprietăţi depurative. Prezentare. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. B2 și C. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. cât și rădăcinile și rizomii. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. magneziu. spanacul este. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. calciu. totodată. avitaminoza. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. sulf. un diuretic moderat. contribuind la buna dezvoltare a fătului. Substanţe active importante: vitaminele A. tusea. luteină. calciu. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. fosfor. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). protide. Trăiește între 10 și 20 de ani. tufărișuri. hrănitoare. pentru consum curent. convalescenţilor. suc. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. Spanacul. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. Frunzele au forma unor solzi lucioși. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. formă de săgeată și ovat-alungită. mai mult decât atât. începând cu anul trei de vegetaţie. care nu prea trece de 30 cm înălţime. consistente. fier. dar și medicinală – au peţiolul lung. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. în reumatisme. precum și o substanţă specifică numită spinacină. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. care sunt dezvoltate. de salate sau de suc. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. Întrebuinţări. filiforme. Ramurile sparanghelului. ci și seminţele. Substanţe active importante: microelemente (fier. Este. PP. În mod obișnuit. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. B2. laxativ și depurativ. B1. glucide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. mucilagii. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. uneori bienală. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. potasiu. Prezentare. potasiu). fosfor. este o plantă anuală. Frunzele spanacului – partea comestibilă. fiind recomandat diabeticilor. vitaminele B1. întâlnit în culturi. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. Potrivit acelorași studii. celuloză. Sparanghelul are compuși numeroși. au funcţie de asimilare. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. cărnoase. sodiu. lipide. hidraţi de carbon. B6. caroten. Este recomandat și în gută. precum și în stări de oboseală și epuizare. acneea. a i nimii și a ochilor. C. B9. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. Întâlnit sub formă cultivată. sirop și tinctură. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. preparându-se decoct. E și K. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. Întrebuinţări. de agent anticancerigen. . protide. mangan. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. în afecţiuni ale articulaţiilor. Din acest rizom cresc și rădăcinile.

Întrebuinţări. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. de mici dimensiuni. respiratorii (bronșită. Se poate recolta și planta întreagă. De altfel. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. puternic. Florile. reumatismelor. saponine. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. pe marginea drumurilor de ţară. astringente. hidropizie. fiind o plantă erbacee. din iunie și până în octombrie. uneori albă. ulei eteric. în tufărișuri. toxică. extras. depurative. pe terenuri înţelenite. iar florile au culoare roșietică. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. chiar sedativă. Au și influenţă calmantă. în primul rând. Datorită acestor compuși foarte activi. tinctură. Întrebuinţări. astmă). ramificat. Prezentare. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. la marginea poienelor și a pădurilor. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. cistită. din care se prepară infuzie. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. cele mai multe fiind ovale. grupate în spic. Denumire populară: spânţ. Crește în zonele de deal și munte. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. cu tulpina dreaptă. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. făină. hepatita cronică. splinuţa se mai numește și varga de aur. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. Tulpina. Splinuţa este o erbacee perenă. necultivate. enterocolite. au culoare roșie sau violetă. asteniei. Este o plantă medicinală comună. hepatice și renale (colici). Din acest motiv. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. În cazul splinuţei. pilule. opuse. Splinuţa este o plantă meliferă. sunt galbene. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. valoare medicinală au vârfurile înflorite. nevralgiilor. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. Frunzele sunt peţiolate. Florile. cu forme diferite. Tulpina este dreaptă și păroasă. Preparate medicinale din spânz: extracte. decoct. perenă. răspândită în zone părăsite. pe pârloage. tincturi. nefrită. eczeme. Prezentare. Frunzele sunt palmate. substanţe amare. În aplicaţii medicinale. Substanţe active importante: acid salicilic. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). uneori verzuie. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. Rizomul de spânz este căutat. resuscitând întregul organism. Aparţine familiei verbenaceelor. . Prezentare. antiseptice. gută. revulsină. Rizomul este gros. tanin. Întrebuinţări. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. diaree. dispuse în ciorchine. litiază. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. iar frunzele au forme diferite. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. Sporiciul este o erbacee mare. Substanţe active importante: alcaloizi. având o înălţime de circa un metru. sub îndrumarea specialistului. sporiciul este un puternic stimulator general. de tip florifer. modelată de patru muchii. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. invertină. Spânzul înflorește în martie și aprilie. apoi taninuri.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens.

sub formă prăjită și măcinată. arsuri. Substanţe active importante: flavone. decoct.5 metri. Frunzele sunt cărnoase. Prezentare. pseudojervină. cvercitaninul. suferinţe renale. Denumire populară: tufan. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Substanţe active importante: protoveratrină. Scoarţa este colorată diferit. Florile au culoare roz sau albă. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). Fructul este binecunoscuta ghindă. cu frunze alterne. Denumire populară: caminei. consistente. dar și extern – sub formă de gargară. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. cu rădăcini puternice.5 metri. antitoxice. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. adică în ciorchine. prin lunile iulie și august. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. Se prepară: tincturi. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. puternice. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. Stirigoaia este o erbacee perenă. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. dar și în deranjamente intestinale. rubiverină. pulbere. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. fiind o otravă deosebit de puternică. distrugerea lui fiind interzisă. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. băi. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. Întrebuinţări. În pământ are un rizom. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. Are o înălţime ce trece de 1. palpitaţii). comestibilă. verină. Nu cad iarna. cerat-pieloase. Întrebuinţări. arbustul rămânând verde tot timpul anului. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. tinctură. Stejarul înflorește în luna mai. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. tanin. antibacteriene. precum și o substanţă specifică numită arbutină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. Aceste flori apar în partea a doua a verii. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. diaree. Fructul este o bobiţă roșie. cu vegetaţie de pământ înţelenit. de circa opt centimetri. Substanţe active importante: diverși acizi. extracte. Arbustus uva-ursi. spasme. pentru prepararea unei „cafele”. extract. hemoroizi. Întrebuinţări. bogată. dezvoltate. sedative. pulbere. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). taninuri. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Face parte din familia fagaceelor. enterocolite. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). astringente. deranjamente stomacale și intestinale). din care se face decoct. oxalatul de calciu. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. cicatrizante. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. antihemoragice. lobate. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . antidiareice. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. deranjamente stomacale. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. unguent. Se prepară pulbere. gingivite. articulare. Impresionantul arbore are o coroană largă. cum ar fi guta și zona Zoster. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. infuzie. hemostatice. germerină. Prezentare. răni greu vindecabile). având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. degerături. sinaină. vitamine. Veratrum nigrum. Din acest motiv. fiind dispuse în racem. rubijervină. acizi. din marea familie vegetală a liliaceelor. Prezentare. spălături locale (în faringite. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime).

Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Însăși denumirea ei – sanatoria . pe marginea râurilor.5 metri înălţime. expectorante. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. se administrează și în hepatita cronică. este recomandată. Sulfina este o plantă erbacee bienală. este o graminee cu o înălţime impresionantă. cu margini tăioase. Florile au culoare violetă sau gălbuie. colirinfuzie. colici intestinali. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. lanceolate. din care se prepară decoct și extract. cumarină. pe marginea drumurilor. abcese dentare. De asemenea. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. Denumire populară: pojarniţă. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. Sulfina are și alte utilizări interesante.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. Prezentare. antiseptice și antiinflamatoare. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. glucoză. iar florile. fiind un hipotensiv binecunoscut. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. gargară. în bălţi. Întrebuinţări. plăgi. Fiind un bun dezinfectant. Poate ajunge la 1. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. sub formă de infuzie. care are efecte medicinale asemănătoare. care miroase deosebit – a fân proaspăt. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. a gutei. Frunzele sunt lungi. Stuful crește în spaţii inundate. Este o plantă dezvoltată. au un miros plăcut. a febrei. Întrebuinţări. cataplasme. Cumarina. Este folositoare și în afecţiunile renale. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. aspre. afecţiunile oculare. Sulfina este o plantă meliferă. Prezentare. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. de culoare galbenă. astmul bronșic. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. surcină. ulei volatil. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. în lacuri și în preajma lacurilor. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. cu efecte benefice. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. fibroase. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. cicatrizant și antiinflamator. Prezentare. hidrolat. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. cu tot cu flori. prin tufărișuri. Datorită acestui fapt. De exemplu. Substanţe active importante: zaharuri. pe pajiști. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. Frunzele sunt trifoliate. Un alt domeniu important în care acţionează. azotaţi. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Stuful. Infuzia de sulfină este folosită. pe terenuri accidentate. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. Denumiri populare: sulcină. hipotensive. tanin. Pentru terapii se recoltează rădăcina. pentru decontractarea mușchilor. Compusul de excepţie este cumarina. insomnii. în tratamente privind bronșitele. deseori. având tulpina dreaptă. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. spălături bucale. aparţinătoare de familia leguminoaselor. uneori și mai mult. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. În România. Se mai prepară tinctură. ca diuretic și dezinfectant. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. ci și o plantă cu proprietăţi magice. în primul rând în hipertensiune arterială.

Face parte din familia pedaliaceelor. substanţe grase. vitaminele B. care acoperă planta de sus și până jos. pe pârloage. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. antibiotic. iar florile. fiind galbene cu puncte negre. rutina. hipericina. printre care acidul valerianic. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. și asimilaţia. în hepatite cronice. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. răni. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. Întrebuinţări. uleiul volatil. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. colina. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. alcooli. prezintă niște striaţii. saponinele. Substanţe active importante. liniare. fiind păroasă. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. viermii intestinali. constipaţiile. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. în dischinezii biliare și colecistite. însă. ulei în cantitate mare. Mai nou. totodată. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). cu virtuţi medicinale. de 20 – 30 cm. cicatrizant.5 metri înălţime. violet-deschis. tensiunea. F.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. fitosterine. Crește și în zona mediteraneană. au forme diferite. Susanul are flori galbene. pe terenuri cu tufărișuri. florile. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. rănile. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. cum ar fi neuroparaliziile. sciatica. în infecţii urinare. inflamaţii bucale. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. Tulpina șofranului este consistentă. . gastrite. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. revigorant și remineralizant. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. până la 65%. seminţele de susan facilitează. Contribuind la o bună digestie. fiind foarte hrănitoare. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. E. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. Au fost identificaţi peste 15 compuși. Prezentare. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. din care se face infuzie. sunt dantelate. dimensiunea ei obișnuită fiind. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. Prezentare. dar și un reechilibrant. Frunzele. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. antiinflamator hepatic și intestinal. galactoza. hiperina. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. pe marginea apelor și a drumurilor. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. numeroase. enterite. D. Extern. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. niște linii roșietice. din care se prepară un decoct. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Frunzele sunt lungi. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. deranjamentele stomacale și intestinale. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. pe terenuri virane. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. în deranjamente ale ciclului menstrual. în ulcere. sedativ. coleretic. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. înseamnă vindecătoarea. esteri. Tulpina de susan poate ajunge la 1. cele mai multe fiind ovale. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. precum și în hepatitele evolutive. indigestiile. Întrebuinţări. antidiareic. micuţe. Frunzele. având rol în stimularea celulei hepatice. Sunătoarea este o adevărată farmacie.

pulbere și tinctură. De pildă. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. cât și pentru sistemul nervos central. în salate. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). chiar al bunei dispoziţii. Valoare medicinală au. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. reumatism. tipic feminină – menstrele dureroase. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. Este indicat și în tuse violentă prelungită. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. însoţite de dureri lombare. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. Din florile șofranului se prepară infuzie. folosite în industrie. în același timp. fiind alcalinizantă. tonice și sedative. precum și seminţele. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. fiind un colorant natural foarte sănătos. gută. care se recoltează toamna. acid oxalic (oxalaţi). pentru detoxifierea organismului. pentru revigorarea gingiilor. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. Ștevia. săruri minerale. Are acţiune și asupra spasmelor. puternică. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. Ștevia se consumă ca atare. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. epuizare fizică și nervoasă. este folosită cu succes în curele de primăvară. prin tradiţie. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. ca . Denumiri populare: dragomir. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. de asemenea. naturistă.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Consumul de ștevie este indicat. Preparatele din ștevie. tulpina de ștevie este ramificată. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. cu peţiolul consistent. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. sunt folosite ca laxativ. Tulpina este dreaptă. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. precum și pentru a colora unele produse alimentare. au proprietăţi depurative. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. infecţii ale pielii. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. tonice. dispuse în capitule. o erbacee din familia compozitelor. flori care dezvoltă. Prezentare. icter. Astfel. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. Preparatele din seminţe. de reechilibrare a organismului. bubele dulci). purtând pe ea frunze mari. cât și externe. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. de aceea. Prin influenţa sa asupra organismului. De altfel. cu precădere. dar și sub forma unor preparate culinare. cataplasme. mai ales. Valoare medicinală au florile. în forma lor naturală. înaltă până la doi metri. Prin proprietăţile sale depurative. de exemplu). decoct. Această plantă are florile roșii. insuficienţă hepatică. în astm și spasme bronhice. verzui. Întrebuinţări. nefiartă. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. rădăcinile. În partea superioară. Florile sunt grupate. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. diuretice. acid tartric. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. ușurând digestia. Printre altele. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. macriș de grădină. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. șofranul este considerat un agent al stării de bine. primăvara. sub formă de decoct. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). în lunile de primăvară. De asemenea. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. Întrebuinţări. Tinctura de șofran este un produs vestit. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei.

Frunzele sunt lungi. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. dar și pentru băi și spălături locale. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. și activitatea inimii. Talpa gâștei este. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. cu precădere vârfurile înflorite. Denumiri populare: cătușniţă. puternică. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. dispuse la subsuoara frunzelor. mai puternice sau mai puţin puternice. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). tinctură și pulbere de frunze și flori. în hipertensiune. ajungând până la maximum 30 cm înălţime.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. Tulpina este puţin ramificată. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. pe marginea drumurilor. talpa gâștei este indicată în stări depresive. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. în tulburări neuro-vegetative. de asemenea. alcaloizi. E). Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. somnișor. de excitaţie nervoasă. la începutul primăverii. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. pe maidane înţelenite. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. peţiolate. leonurina – un compus specific. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. au culoare roz sau roșie violacee. Prezentare. talpa lupului. Florile. această mâncare nouă. parpian. Potrivit medicinii tradiţionale. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. Substanţe active importante: ulei volatil. Efectele sale medicinale. Întrebuinţări. Talpa gâștei este o erbacee perenă. temperându-i funcţionarea oscilatorie. floarea patului. din care se prepară infuzie. celor cu stomac sensibil. Talpa gâștei este o plantă meliferă. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. În aceste cazuri. în tulburări de menopauză. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. fluctuantă. C. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. cu tot cu ramuri și flori. totodată. crestate. glucozide (cu efect cardiotonic). Florile. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. reducându-i starea de încordare. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. reechilibrându-l. siminic. prin liziere. Denumiri populare: sunătoare de munte. laba lupului. înaltă de circa un metru. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. Influenţează. fiind de culoare albicioasă. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. tanin. vitamine (A. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. care apar din mai și . în reglarea presiunii sângelui. Prezentare.

Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. Denumiri populare: tătăneaţă. de culoare verzuie. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. suprafaţa lor fiind aspră. remarcânduse prin mirosul ei specific. Tămâiţa este o erbacee anuală. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. ramificată. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. limonen. Are o tulpină lemnoasă. flavone. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. De fapt. substanţe azotoase. rezultate pozitive dând. crescând mai ales în zonele muntoase. pe terenuri argiloase. dispuse în capitule. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. iar tulpina. hepatice. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. plăcut. rezine. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. barba tatei. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. Prezentare. au culoare roz sau albă. ulei volatil. Substanţe active importante: taninuri. Acest ulei este toxic. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. afecţiunile articulare. sunt expectorante. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. Prezentare. în pădurile rare sau în rariști de pădure. erbacee. Este originar din Asia. din familia compozitelor. Acest ulei se află nu numai în tulpini. ci și în rădăcini. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. vitaminele B1 și C. de exemplu. Preparatele de tarhon combat infecţiile. totodată. precum și în cele ale ficatului și bilei. Prezentare. Substanţe active importante: flavone. fiind considerat un aromatizant. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. Uleiul eteric conţine estragol. acetaldehidă. biliare. aparţinând familiei boraginaceelor. Substanţe active importante: săruri minerale. substanţe amare. Florile au culoarea roșie spre violaceu. ulei volatil (ascaridol). aciditatea gastrică redusă. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. iarbă întăritoare. numit și ulei de chenopodiu. renale. din care se . planta fiind iubitoare de apă și. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. Tarhonul este o plantă aromatică. pectină. sunt diuretice. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. Denumire populară: lămâiţa. Întrebuinţări. cimol. Florile. apar la subsuoara frunzelor. precum și seminţele. fac poftă de mâncare. au culoarea alb-verzuie. frunze și flori. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. Întrebuinţări. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. din care se fac ceaiuri și decocturi. înaltă până la 1. fiind un condiment mult apreciat. ascuţite la vârf. din iunie și până în octombrie. ulei eteric. Frunzele sunt mari și alungite. perenă.5 metri. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. Florile. Întrebuinţări. au peţiolul scurt și sunt dinţate. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. reumatismale. izolimonen. gastro-intestinale. celuloză. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. fibroase. cumarină. galbenă sau brună. originară din America Centrală. este puternic ramificată. Cel mai important compus este ascaridolul. stimulează digestia. la marginea pădurilor.

macerat. Aparţine familiei tiliaceelor. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. cataplasme. fiind ușor și omogen. alte afecţiuni respiratorii. din care vor rezulta ceaiuri. pajiști. ulei esenţial. blocaje stomacale și intestinale. expectorante. Florile. culoare violetă. diuretic. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. Pentru aplicaţii terapeutice interne. dureri musculare. teiul alb. dureri de rinichi. Pentru uz extern. Întrebuinţări. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. enterite. arsuri. calmant general. răceală. mierea de tei fiind un aliment excepţional. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. un compus specific numit tilirozidă. hemoragii interne. oboseală accentuată a creierului. cancer gastric. alantoină. diaree. teiul văratic. arterioscleroză. hemostatice. extract. rezine. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. amidon. Lemnul său are culoare alb-roșietică. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. stări de nervozitate. vitamina C. emolient. Denumiri populare: tămâioară. din care face infuzie. sirop. zaharuri. Denumiri populare: teiul argintiu. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. tulburări digestive pe fond nervos. Prezentare. roză sau albastră. colină. și frunzele și florile. macerate. cât și extern. în parcuri. poţiuni. Întrebuinţări. antispasmodic. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. din care se dezvoltă rădăcini. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. stări de ipohondrie. Florile au o codiţă lungă. Substanţe active importante: glucide. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. reumatisme. împreună cu rădăcinile. unguente cicatrizante. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. cicatrizante. acetilcolină. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). Se prepară infuzie. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. însă. decoct. Pentru uz medicinal se recoltează florile. sudorific. Preparatul din flori de tei este hipnotic. extract fluid. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . prin urmare. tuse. alb-gălbui. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. sirop. steroli. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. Substanţe active importante: ulei esenţial. Alte preparate din flori de tei – mixtură. tufărișuri. zambilă de grădină. Teiul crește în păduri. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. antitermic. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. antiinflamatoare. Valoare medicinală au. bronșite. gută. tuse convulsivă. astringente. antiinflamator. inflamaţii ale articulaţiilor. suc. Prezentare. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. siropuri. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. sunt melifere și plăcut mirositoare. Se folosește atât intern. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. Extern. viorea. cataplasme. tincturi. și miros foarte plăcut. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. saponine. hidrolat. rareori albă. pulbere. dizenterie. de a pune sângele în mișcare. ci și în fiori și chiar în frunze. taninuri. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. în grădini. zahăr. oxidază. cataplasme. acizi. Întrebuinţări. reducerea toxicităţii din organism. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. fâneţe. bronșite. tuberculoză. unguent. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. ulei volatil. insomnii. tanin. ulceraţii ale pielii.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. toxice. Denumiri populare: cornăţel. fitosterină. adică cu puţin timp înainte de a înflori. taninuri. se adună într-o inflorescenţă. de culoare galben-aurie. farm. Florile au culoare trandafirie sau albă. care au formă lanceolată. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. a sciaticii. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. pe pajiști. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. Tulpina. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Întrebuinţări. Prezentare. poate ajunge la 1. în luminișuri de pădure. gumă. stimulează contracţiile vezicii biliare. mult ramificată. tinctură. Acest subarbust. În vârful lăstarilor se află frunzele. Are o rădăcină puternică. stomatite.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. efectele fiind dintre cele mai interesante. Rezultate pozitive se obţin. în tulburări de ciclu menstrual. Totodată. Ovidiu Bojor. tinctură. vizând afecţiuni precum angine. siliciu. Fructele sunt niște bobiţe roșii. semn că . Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Întrebuinţări. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. în tufărișuri și chiar în păduri. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. tanin. acizi. dr. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. afte. Întrebuinţări. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. de asemenea. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. dezvoltată. din care se prepară infuzie. De pildă. buruiană de friguri. flavone. dafnină. în lipsă de poftă de mâncare. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. ci și prin forma și culoarea lor. iar tulpina are formă de nuia. Denumire populară: piperul lupului. rășini. fiind deosebit de expresive. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. răni felurite. vitamina K. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. ulei eteric. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). Marele specialist. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. cumarină. vin medicinal. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. de asemenea. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. contuzii. spălături. Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. Substanţe active importante: ulei volatil.5 metri înălţime. în combaterea parazitozelor intestinale. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. Prezentare. Florile. Rizomul este de mici dimensiuni. cataplasme). Frunzele sunt mari și dinţate. Fiind foarte toxice. decoct. Este indicată. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor.

carlinina. o plantă cultivată. tirazină. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. albuminurie. cu coadă foarte lungă. Prezentare. Mai nou. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. Turta este o plantă erbacee perenă. turta este considerată. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. antiasmatic. boli ale ficatului și. De asemenea. din ţelină se prepară infuzie. Ţelina are un rizom gros. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. extracte. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. în disfuncţionalităţi ale bilei. în prezent. sănătos. sau ca mijloc direct de tratament. antibacteriene. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). în litiază renală. aproape rotund. suc de frunze. Substanţe active importante: vitaminele A. rezine. de culoare argintie. Prin urmare. specific. decoct și cataplasme. demineralizare. astm. inclusiv dureri mari. de a stimula sucurile gastrice. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. Este recomandată în tratamente externe. salate. uneori denivelat. sirop. mai ales. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. În unele ţări se găsește și în culturi. Se prepară infuzie. nervozitate. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. boli renale și ale căilor urinare. cel puţin în Occident. Frunzele sunt mari. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. febră. săruri minerale. tuse. Întrebuinţări. Florile de ţelină sunt albe. Datorită calităţilor sale. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. B și C. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. penate. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. colină. degerături. Denumire populară: ciurul zânelor. diuretic. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. o plantă miraculoasă. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. dar și interne. Substanţe active importante: ulei volatil. au formă ovală. și o tulpină foarte scurtă. de doi-trei centimetri grosime. substanţe amare. săruri minerale. colici abdominale. antiinflamatoare.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. ţelina de baltă. Întrebuinţări. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. expectorant. consistent. decoct. inulină. Turta crește în pășunile din zonele înalte. de obicei la munte. Florile au culoarea albă și formează un capitul. având acţiune relaxantă asupra . Pentru uz medicinal. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. totodată. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. ulceraţii ale pielii. intrând în compoziţia unor medicamente. carminativ. fiind colorate într-un verde-închis. bronșite cronice. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. febre. hidropizie. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. ţelina este. Prezentare. aparţinând de familia umbeliferelor. tincturi. Denumiri populare: puterea bărbatului. fiind crestate puternic și. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. tanin. sudorifice. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. Frunzele. Întreaga plantă are un miros puternic. laxative. „dotate” cu spini. Plantele medicinală renumită. Din punct de vedere medicinal. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. parazitoze intestinale. din familia compozitelor. edeme. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. blocaje musculare. acid glutamic.

se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. iar fructele sunt aripate. Preparatul principal care se obţine este infuzia. Ulmus campestris. critocentaurina. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. Este foarte indicată și în reumatism. fără îndoială. critrosterina. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). În acest scop. înainte de a înfrunzi. apoi săruri minerale. Aici. dar și în parcuri sau chiar singuratic. ramificat în partea superioară. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. Ulmul înflorește primăvara. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. Pentru uz medicinal. De asemenea. un autor foarte cunoscut. dar. . la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. aspre și cu multe nervuri. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. din practică. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. consumată după reţetele de hrană vie”. în mod continuu. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. diuretică. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. Aparţine familiei amentaceelor. acid oleanolic. tonică. având darul de a reînnoi organismul omenesc. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. infuzia de ţintaură hărnicește bila. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. Planta are un gust amar accentuat. anuală. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. au formă de elipsă. Întrebuinţări. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. Întrebuinţări. de unde și numele de fierea pământului. Frunzele. Denumiri populare: fierea pământului. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. un fortifiant general. de la ulm se recoltează scoarţa. critricina. Prezentare. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. Din acest motiv. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. ţintaura este utilizată primăvara. depurativă. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. Desigur. Ţelina este și un tonic de excepţie. floare de friguri. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. Ţintaura este. sudorifică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. Ca un adevărat detoxifiant. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. Elena Niţă Ibrian. Prezentare. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. cum ar fi reumatismul sau sciatica. ce crește alături de alte plante în flora spontană. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. centaură. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. din iunie și până în septembrie. pe câmp deschis. De asemenea. Înflorește îndelung. din care se face un decoct. Este puternic. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze).

Domenii principale de terapie – reumatism. răni. Face parte din familia ranunculaceelor. au culori diferite – purpuriu întunecat. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. de asemenea. expectorante. Prezentare. Florile sunt albe. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. groase și lucioase. În sol formează. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. precum și ale bilei. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. Întrebuinţări. dar și pentru uz intern. Florile. gutuiţă. apar primăvara. tanin. În uz extern. Untișorul are virtuţi analgezice. își merită pe deplin numele. în liziere. cu o înălţime maximă de 30 cm. Prezentare. mai ales pe tulpină și pe frunze. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. Denumire populară: bălţătură. în lunile aprilie și mai. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. extracte. revitalizante. diuretic. Valoare medicinală are toată planta. rezine. cicatrizant și astringent și. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. antiseptic. de a interveni în anemii. în avitaminoze. astringente. doi tuberculi. Ungurașul. pe marginea drumurilor de ţară. afecţiuni ale căilor respiratorii. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. infuzie. fiind antitoxic. galbene și strălucitoare. Valoare medicinală are. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. Întrebuinţări. păroase și grupate. Denumire populară: sălăţică. iarbă flocoasă. Denumire populară: poroinic. supozitoare antihemoroidale. au peţiolul lung și multe nervuri. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. de la câmpie până la munte. Prezentare. descongestionante. Preparatele de unguraș sunt emoliente. Potrivit specialiștilor. Este o plantă meliferă. din care se face. pentru uz extern. liliachiu sau alb. au formă de inimă și se consumă ca salată. Ungurașul este o erbacee perenă. antispastice. grâușor. mai ales în caz de scorbut. aritmii cardiace. hemoroizi. Totodată. dar și o infuzie pentru băi. pe marginea izlazurilor. fiind indicat. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). hidropizie. Substanţe active importante: ulei esenţial. este indicat în bolile de piele. la marginea pădurilor. . de a r evitaliza organismul. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. pe lângă rădăcini. aparţinând de familia labiatelor. ungurașul făcând bila mai activă. sciatică. a potecilor și a cărărilor. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. și în corectarea ritmului cardiac. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. Frunzele. colină. o tinctură. Contribuie la reducerea febrei. Frunzele sunt aproape rotunde. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. saponină. miros neplăcut și gustul amar-taninos. roz. Untișorul este o mică erbacee perenă. cu adevărat. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. Ungurașul crește pe o arie largă. de aceea. rădăcina acestei plante. Fructele au formă de nuculă. Face parte din familia orhideelor. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. de asemenea. stomahice. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. în primul rând. ulceraţii. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. Se folosește. iar florile. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi.

tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. Întrebuinţări. Denumire populară: ţâţa mielului. însă. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. se afirmă că. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. și se fac și cataplasme. datorită valorii sale. fiind. urechelniţa era considerată. amestecată cu alte ingrediente. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. sirop. valoarea medicinală. zaharuri. de asemenea. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. este indicat și untul vacii. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. cu anghinarea. pentru întărire. Substanţe active importante: săruri astringente. urzică creaţă. glucoză. în combaterea inflamaţiilor urechii. a arsurilor. dă invulnerabilitate. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. dar se mai prepară și suc. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. bătătura poate fi îndepărtată. pistruilor și bătăturilor. în locuri părăsite. cândva. o înmoaie și. prin ruine. acid malic. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. dar și decoct. . de fâneaţă. Denumiri populare: urzică de pădure. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. de culoare roșie sau roz. aplicată pe o bătătură. antiseptic. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. Din aceste frunze se face infuzie. pentru fortificare. Substanţe active importante: amidon. la marginea pădurilor. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. tulpina de urzică este fibroasă. mucilagii. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. piure de urzici. în locuri părăsite joase și umede. pe stâncării. Preparatul de urechelniţă este antifebril. Prezentare. Aparţine familiei crasulaceelor. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. bune uneori și pentru salată. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. De exemplu. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. astfel. diuretic. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. uneori este și cultivată. caldium. protide. uneori adăugându-se miere. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. în medicina populară. Poate ajunge și până la un metru înălţime. vermifugă și febrifugă. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. prin gardurile dintre gospodării. suc proaspăt. untul vacii înflorește primăvara. Întrebuinţări. Se spune că o frunză de urechelniţă. De altfel. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. Frunzele de la nivelul solului – mari. meliferă. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. În vârful plantei se află florile. împotriva durerilor de dinţi. În general. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. aplicată pe mâini. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. La maturitate. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. Prezentare. verzișoară. Urechelniţa este utilizată. Din acest motiv. urzica are valoare alimentară. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. În medicina populară din Occident. în lunile aprilie și mai. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. loţiune tonică. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum.

florile fiind albe sau ușor gălbui. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. tanin glucozide. din care se prepară infuzie și decoct. afecţiunile hepatice și biliare. una dintre cele mai complete plante medicinale. urzica impulsionează activitatea ficatului. din bulbi mai mici (căţei). în revigorarea podoabei capilare. mucilagii. deranjamentele stomacale și intestinale. având o dispunere interesantă. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. Prezentare. în bronșite. pe taluzuri. hemoragii uterine. diuretic. mătreaţă. siliciu. Urzica moartă este o erbacee perenă. Preparatul de urzică moartă este astringent. litiază renală. se vor consuma . depurative. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. Perișorii urzicanţi conţin histamină. dar și hrănitoare. ulei esenţial. emoliente. bronșite. astringente. diabet zaharat. sugel alb. ulei volatil. hemoragii interne. expectorant. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. acetilcolină. inflamarea căilor respiratorii. depurativ. acid galic. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. K). ulcere. antiinflamator. antitusive. cât și pentru uz alimentar. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. mai și iunie. gută. hipoglicemiante. vasoconstrictor. Denumire populară: urzică albă. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. antiseptice. ulei gras. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. emolient. ușor sedativ. Adus din Asia Centrală. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. acid galic și acid formic. Tulpina și frunzele sunt păroase. detoxifiante. Întrebuinţări. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. Substanţe active importante: săruri de potasiu. din familia labiatelor. ulcer varicos. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. E. cât și frunzele. hemostatice. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. B2. declorurante. În scopuri medicinale. pe lângă ziduri și garduri vechi. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. într-un fel de mini-coroană. provitamina A. vitaminizante. usturoiul este o plantă cultivată. Denumire populară: ai. tulburări digestive. tonice. avitaminoze. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. practic. de forma unei sfere turtite. seboree. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. Astfel. varice. psoriazis. la rându-i. Înălţimea acestei plante. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. la margine pădurilor. până pe la jumătatea plantei. Urzica este. Are proprietăţi diuretice. Prezentare. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. antidiareice. în tufărișuri. eczeme rebele. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. Întrebuinţări. revitalizante. abcese. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. expectorante. atât bulbul. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. mai apoi. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. lecitină. cicatrizante. obezitate. format. poate ajunge până la un metru. cistită. supuraţii. desfăcându-se.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. hemoroizi. în etapa de maximă dezvoltare. reumatism. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. Pentru uz medicinal. C. în curele împotriva insomniei. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. saponine. De asemenea. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. plăgi supurante. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. răni greu vindecabile. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână).

stimulative și afrodiziace. Are tulpini lungi până la 100 de metri. stimulează circulaţia sanguină. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. Vanilia pompona. PP. să se hrănească în mod parazit. însă. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. var. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. intensifică activitatea bilei. echilibrează activitatea bilei. cicatrizant gastro-intestinal. de piele). acţionează împotriva paraziţilor intestinali. îmbunătăţind funcţionarea acestora. Prezentare. și un dezinfectant activ. anticoagulant. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. Vanilia este o plantă tropicală. Denumire populară: varza nemţească. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. microelemente. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. până la două-trei căpăţâni pe zi. fiind o liană din familia orhideelor. întotdeauna crud. originară din America Centrală. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. C). . cât și în tratamentele făcute de diabetici. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. Întrebuinţări. două substanţe specifice. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. sabauda. Această vanilină va ajunge. Se prezintă ca un arbust agăţător. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. Între varza albă. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. inulină. de colon. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. numită și varză nemţească. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. stimulând-o. de căpăţână. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. Întrebuinţări. B.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. în care se află vanilina. zilnic. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. în cele din urmă. Prezentare. Vanilia are efecte tonice. piperonal. totodată. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. Din acest motiv. având capacitatea de a alunga duhurile rele. antidiabetic. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. Substanţe active importante: vanilozidă. Tonifică activitatea gastro-intestinală. Fructul este o capsulă alungită. Substanţe active importante: săruri minerale. De asemenea. sub forma unei păstăi. un complex de vitamine (A. În aceste condiţii. planta ajungând. Florile vaniliei au culoare albă. combate hipertensiunea. fiind. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. puternic șifonate. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. lemnoase. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. fortifiant.

sodiu. Face parte din familia leguminoaselor. În general. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. prin tradiţie. potasiu. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. calciul. varza. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. fâneţe. ulcerul gastric. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. iar la noi că lecuiește de frică. Frunzele sunt mari. și ele. a eczemelor. Prezentare. PP. F. iar florile – de culoare galbenă. colita. rămânând verzi tot timpul anului. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. Dezvoltarea sa este perenă. Frunzele sunt mici. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. în părţi egale. indiferent de specie. Specialiștii au identificat. arterioscleroza. eliptice. iar modul de vieţuire semiparazit.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. calciu. glucide. cu unele accente sau calităţi specifice. . Face parte din familia lorantaceelor. folosit în formă necombinată. foarte răspândită. ulcer). vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. Substanţe active importante: proteine. tanin. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. a echimozelor. câte un pahar. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. la toate speciile de varză. astringente. benefice în afecţiuni precum gastrita. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). Potasiul. la rându-i. fier. Prezentare. cu zeamă de varză de căpăţână murată. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. de unde și numele de vătămătoare. Cât despre varza de Bruxelles. rezine. calităţi antianemice. antialgice. gastrită. ci varza. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. laxative. răcelile. Pentru uz medicinal se recoltează florile. dar și în preparate culinare. Tulpina este dreaptă. calităţi medicinale. Varza roșie are. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. iunie și iulie. Sunt utilizate. de trei ori pe zi. De pildă. afecţiuni ale căilor respiratorii. amestecat. fiind și laxativă. ci și în diabet. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. K. consistente. Întrebuinţări. pentru vindecarea rănilor. uneori ramificată. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. vătămătoarea combate constipaţia. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. Întrebuinţări. vitaminele A. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. din care se prepară infuzie și decoct. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. amidon. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. Fructul său este o păstaie. florile fiind unisexuate – mascule și femele. înainte de mese. Vâscul înflorește în martie-aprilie. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. lesne de găsit prin pășuni. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. sedative. înainte de a mânca. C. sedative. Ca laxativ. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. B1. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. Substanţe active importante: saponine. mucilagii. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. reglând tranzitul în intestinul gros. B2. aceiași specialiști recomandă un preparat. cicatrizante. Tulpina vâscului este ramificată puternic. a umflăturilor. penat-sectate.

convulsii. în alte suferinţe cardiace. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. cu un spin. Culoarea acestor flori este albastră. Se prepară sirop. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. . Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. bronșită). astm. suc. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. Substanţe active importante: saponine. decoct. Întrebuinţări. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. isterie. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. glicozide. poţiuni. mesteacăn. culcată. precum și prin tufărișuri. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. tuse convulsivă. hipertensiune arterială. Prezentare. dar și al reglării proceselor intime din organism. epilepsie. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. Prezentare. macerat. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. ulei volatil. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). Aparţinând familiei ramnaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. chiar și a celor canceroase. Se prepară infuzie. dar cu lăstari verticali. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. Pentru a nu se face confuzii. hipotensiv. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. cu niște dungi de nuanţă închisă. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. verigariul are circa trei metri înălţime. substanţe amare. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. dar și în zonele alpine – prin păduri. extract. planta fiind toxică. rizomul și vârfurile cu flori. aminoacizi liberi. prun. trandafir. menopauză și simptomele acesteia. Fructul acestei plante este o capsulă. cireș. Ramurile verticale poartă pe ele florile. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. păr. albă sau albtrandafirie. brad. antispasmotic. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. acid aleanolic. dar și periferică. întotdeauna. Frunzele au formă de elipsă. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. zaharuri. Este indicat în arterioscleroză. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. saponozide. grupate sub formă de ciorchine. precum și vâscotoxina. fructul fiind o bobiţă neagră. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. inozitol. Întrebuinţări. face parte din familia scrofulariaceelor. prostată. o erbacee cu tulpină păroasă. dar și în tahicardie. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. De asemenea. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. Denumire populară: stratorică. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. În mod obișnuit. Ventrilica. dar și în alte păduri de foioase. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. fiind vasodilatator. pulbere. extract. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. substanţe minerale. la marginea pădurilor și în tufărișuri. Denumire populară: spinul cerbului. precum și în afecţiuni dermatologice. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. Substanţe active importante: taninuri. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. sirop sau decoct. flavone. decoct. acetilcolină. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. măr.

Întrebuinţări. Preparatele pe bază de vinariţă au. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. diuretice. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. din care se prepară infuzie și decoct. mucilagii. compuși amari. litiazele renale. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. rujeolă. sedative. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. Prezentare. Ca plantă medicinală. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. în tufărișuri. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). Stachys germanica. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. Denumire populară: vineţică. Florile. din acest motiv. Întrebuinţări. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. uleiuri. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. Crește în locuri cu mult soare. de asemenea. datorită aromelor sale. Vinariţa crește la umbra pădurilor. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. taninuri. tonice. îmbunătăţind starea de spirit. Vinariţa mai este folosită. de exemplu. cu multă lumină. Vineriţa este o plantă de munte. În cantităţi mari.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. în gospodăria tradiţională. sunt indicate în constipaţie. afectând mai ales ficatul. glicozide. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. Apar în lunile mai și iunie. mucilagii. hidrolat. Din acest motiv. Tulpina este dreaptă. cu flori pe ele. perenă. în industria vinurilor și a lichiorurilor. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. aparţinând de familia rubiaceelor. substanţe amare. în formă de spic. acţiunea lor este intensă. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. vermifuge. Prezentare. Vindeceaua este o plantă meliferă. Vinariţa se administrează și în indigestii. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Datorită calităţilor sale tranchilizante. În perioada de maximă vegetaţie. melancolie. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). în icter. Plăcut este și mirosul florilor. multă vreme. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. vinariţa a fost folosită. de culoare purpurie. taninuri. Datorită acestui fapt. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. Substanţe active importante: cumarina. scarlatină. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. glucozide. între șase și nouă bucăţi. pe dealuri. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. faringitele. litiază urinară. În mod curent. Acţionează și asupra sistemului nervos. Ca purgativ. Prezentare. ulei volatil. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. pe . preparatele de vindecea pot fi toxice. precum și în hidropizie. din loc în loc. Substanţe active importante: betaină. cu umezeală puţină – pe pajiști. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. ușor muchiată. Frunzele au un peţiol pronunţat. dar mai ales vârfurile tinere. flavone. Frunzele. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Florile sunt mici. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. depurative. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. isterie. Vindeceaua. Recoltarea se face în luna iunie. Alte preparate: vin medicinal. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. Întrebuinţări. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). are proprietăţi aromatice.

Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. hemoragii uterine. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. deranjamente intestinale. prin grădini. melancolia. se pare. Se prepară infuzie. tanin. pulbere. Florile. Întrebuinţări. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. heterozide. până la 20 de metri. inositol. o culoare galben-verzuie. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. potrivit ultimelor descoperiri. lemnificate și flexibile. antispasmodice. care apar în lunile mai și iunie. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. Întrebuinţări. pielea omului se poate irita. totuși. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. Prezentare. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. epilepsia. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. rareori fiind lobate. Au. sunt grupate în vârful ramurilor. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. tinctură. uneori roșie sau albă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. ulceraţii și răni ale pielii. dextroză. ca plantă ornamentală. printre cele mai vechi plante cultivate de om. strugurii. vermifuge. aparţinând familiei rutaceelor. Întrebuinţări. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. agăţătoare. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. se remarcă prin consistenţă. fiind cultivat. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. Totodată. ramurile cu flori. În mod obișnuit. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. de formă ovală. săruri minerale. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. antimicrobiene. Denumire populară: rută. adică butucul viţei de vie. au culoare albastră. cât și periferic. antialgice. Florile au. decoct. sedative. Face parte din familia labiatelor. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. planta are o înălţime de 50 cm. târâtoare. astringente. Frunzele. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. Substanţe active importante: ulei volatil. Se prepară infuzie. extract. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. dermatologice. de asemenea. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). palpitaţiile. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. rezine. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. fiind o plantă periculoasă. decoct. Substanţe active importante: zaharoză. bufeurile. dar poate ajunge și până la un metru. aliment și medicament. frunzele și vârfurile tinere. de obicei. de culoare galben-verzuie. de multă vreme. cataplasme. Fructul este o capsulă. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. hemoroizi. Tulpina. grosime și multe noduri. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. Florile. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. cu tot cu flori. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. a sângerărilor și rănilor gingivale. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. Ramurile sunt relativ subţiri. tuberculoză. decoct. persistent – nu este prea plăcut. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. deși și aceștia au. Este o erbacee cu un rizom scurt. ponderează variaţiile de rit m cardiac. dispuse în struguri. inflorescenţele fiind sub formă de racem. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. vertijul. combate isteria. Chiar și la o simplă atingere a plantei. ginecologice. vitamina C. Reglează ciclurile menstruale. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. Prezentare. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. fiind. alcaloizi. glucozide. Mirosul său – specific. ulei esenţial. sunt crestate. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. antiinflamatoare. cumarină. avortive. Viţa de vie înflorește primăvara. ulceraţii stomacale și intestinale. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică.

adică a fân. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. în locuri cu lumină multă. ulei volatil. cicatrizante. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. pe dealuri și munţi. umbeliferonă. extract. în general. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. sau sub formă de tinctură. Interes medicinal prezintă toată planta. Întrebuinţări. poala Maicii Domnului.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. pe marginea drumurilor. În medicina populară. antrenând benefic chiar și bila. Substanţe active importante: glucozide. prin pârloage. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Întrebuinţări. Prezentare. adormiţea. pe terenuri înţelenite. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. De asemenea. poala rândunicii. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. acizi. tinctură. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. săruri minerale. Din florile de viţelar. Dezvoltă un rizom. în activitatea sa de secreţie și eliminare. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. Florile apar în lunile mai și iunie. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. cât și în tulburări de menopauză. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. poţiune. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. Se prepară infuzie. . Tulpina aeriană. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. Prin distilare. precum și taninuri. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. iarba fânului. Prezentare. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. din care se prepară infuzie și decoct. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. grupate. Denumire populară: părangină. în poieni și luminișuri de pădure. vitamina C. Este o plantă erbacee. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. frunzele de viţă de vie sunt. Hieracium transsilvanicum. este însemnată și. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. a zonei abdominale. Substanţe active importante: cumarină. lipsită de frunze sau cu frunze mici. substanţe amare. din care pornesc rădăcinile și stolonii. prin urmare. cu flori în formă de spiculeţe. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. Întrebuinţări. Folosite adesea în alimentaţia curentă. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. care se administrează mărunţită. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. de aceea. Crește pe pajiști. Face parte din familia convolvulaceelor. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. Prezentare. combinate cu alte flori. în amestec cu miere. deci. perenă. Florile.

ramificată de la bază. Prezentare. arabinoză. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. Substanţe active importante: flavone. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. Florile. Întrebuinţări. Prezentare. sub formă de buchet. așezate ca un pendul. decoct. cistite. Numele îi vine de la poziţia florilor. ramnoză. Se prepară infuzie. dezinfectante. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. pietrelor). Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. au formă lobată sau penată. Tulpinile au înălţime redusă. Potrivit aceluiași specialist. diuretice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. săruri minerale. epuizare fizică și psihică. de fapt. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Frunzele. Tulpina. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. boală infecţioasă gravă. apare îndeosebi în culturile legumicole. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. Hibiscus ternatus. săruri minerale. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. înlesnește asimilaţia. Fructul este o capsulă. cicatrizante. ajunge până la 80 cm înălţime. enterocolite. antiinfecţioase și antiinflamatoare. în afecţiuni reumatice. păroase și peţiolate. Această plantă care este. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. febră. Denumire populară: macul ciorii. imunostimulatoare. deosebit de important. . extract. Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. reumatisme. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. fiind acoperită cu perișori tari. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. abcese. laxative. scăderea capacităţii de apărare a organismului. antiinflamatoare. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. Yucca este o plantă verde în permanenţă. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. sporește pofta de mâncare. Întrebuinţări. aminoacizi. o buruiană. edeme. Sunt indicate în ulcere. vitamine. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat.

precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. convolvulină. în primul rând. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. faringita. Substanţe active importante: tanin. în congestii cerebrale. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. flavone. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). uneori. poate avea o lungime de trei metri. tinctură și o rășină. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. mai ales. frunzele. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. subţire. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. acizi. o dezvoltare anuală. Datorită acestor proprietăţi. dar. laxative. Importanţa lor. depurative. Zmeurul este un arbust de pădure. din care se prepară infuzie sau decoct. Întrebuinţări. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. în deranjamente intestinale. laxativ și chiar purgativ. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. Potrivit specialiștilor. . în formă de pâlnie. săruri minerale. desigur. dată fiind. rinichilor. și în formă cultivată. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. însă. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. au culori diferite. de obicei. fructele zmeurului. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Face parte din familia rozaceelor. făcându-și loc. Întrebuinţări. Preparatul de zorele este descongestionant. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. Prezentare. vermifug. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. Substanţe active importante: rășină. diareea. mai ales albastru și mov-roșcat. chiar și de doi metri. În ceea ce privește calitatea fructelor. Tulpina. protecţie în faţa substanţelor foarte active. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. Fructele au culoare roșie. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. fiind gustoase și aromate. Valoare medicinală au. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Acest arbust poate fi întâlnit. ale tractului digestiv. totodată. din punct de vedere medicinal. Prezentare. astringente. importanţa sa economică. printre marii arbori. vitamina C. Potrivit unor observaţii mai noi. Denumire populară: bună dimineaţa. Ipomaea purga. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. Florile. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. fragarină.

Melene .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi.favorizează secreţiile gastrice.provoacă transpiraţie. popular .acţionează împotriva viermilor intestinali.care răspândește o aromă.reglează menstruaţia. Dismenoree . Cistită .elimină substanţele dăunătoare.inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal.inflamarea vezicii biliare. accelerând astfel digestia. Edem .oprește hemoragia. Revulsiv . conţinutului acestora. Secretolitic . toxice din organism.fără vitamine. Citostatic . Emenagog .aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. Antiemetic . Galactogog . Astringent .somnifer.substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine.stopează sau combate hemoragiile. întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Soporific . Diaforetic . în sânge și produc o intoxicare a organismului. Enterită .afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.stimulează secreţia biliară a ficatului. Albuminurie .provoacă transpiraţia. În limbaj Avitaminoză .roșeaţă a pielii. Aromatic . Depurativ (sau detoxifiant) . Anorexie .inflamaţie a vezicii urinare. combate dezvoltarea microbilor patogeni.ucide microbii. Uremie . Bacteriostatic .fortifică uterul. Antihemoragic .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) .împiedică formarea de secreţii. Coleretic .tulbură activitatea inimii. al altor boli asemănătoare).cu acţiune împotriva microbilor. peste normal.aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat. Carminativ .sânge în urină. Eritem .hormoni feminizanţi.substanţă sau preparat care stimulează inima. determinată de o congestie ușoară. substanţe care ajung Uterotonic . Cardiotonic .substanţă care face gura pungă. Estrogeni .tulburări de digestie. Hemostatic . Antimitotic .oprește dezvoltarea microbilor.împotriva tumorilor.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor. Venotonic . ajută la cicatrizare.retenţie de apă în ţesuturi.favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. Sudorific . Anafrodiziac (anafrodisiac) .substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale. Bactericid . .dureri menstruale.acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă. Antispastic .fortifică venele.comprimă ţesuturile. Enterocolită . Antihistamic .inflamare acută sau cronică a intestinului subţire.acţionează împotriva unor forme de alergie.inflamaţie a căilor biliare. Angiocolită . Antihelmintic . Congestie . Hematurie . Antiseptic .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog . reglează bătăile inimii. Stomahic . echilibrează secreţiile.care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .hemoragii digestive. blochează dezvoltarea tumorilor. apărută ca urmare a unor boli. Dispepsie .

Editura Ceres. București. București. Editura Academiei. după datinile și credinţele poporului român. Editura Fiat Lux. Editura Fiat Lux. Editura Polirom. București. ed. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. R. Editura Ceres. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Geddes & Grosset. 1988. 2000 13. 15. Ciofit Ruxandra. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Editura Miracol. o speranţă pentru fiecare.A. București. București. Editura știinţifică și enciclopedică. București. a ll-a. lași. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. Editura Saeculum I. București. 1978 2. 1998. 14. 1985. 1985 8. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. București. Popovici Lucia. 2000 5. 1987. Editura Garamond. Saragea M. partea a treia. 2003. lași. Editura Medicală. 2003 4. . București. Moruzi Constanţa. București. Editura Polirom. București. 20. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. București 9. Editura Z 2000. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. Niţă Ibrian Elena – Plantele. 1974. Todor I. Editura Miracol. Godeanu Stoica. 1999. București. București. 2000 6. București. 1999. 1993. 11. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. Editura Vestala. 21.. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. ediţia a lll-a. 1968. Coiciu Evdochia. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. 12. Editura Academiei. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. București. București. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. tratamentul bolilor cu plante. supliment (DEX – S). 2000 7. 17. Editura Didactică și Pedagogică.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Kirkpatrick Betty – Home remedies. 2002 3. x x x Faune et flore d' Europe. aliment și medicament.. – Mic atlas de plante. 18. ediţia a lll-a. Librairie Grund. 1962. 19. Gunter Ernest – Hrana vie. 10. 16. Editura Didactică și pedagogică. Editura Ceres. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Editura Academiei. UK. Valnet Jean – Fitoterapia. Bojor Ovidiu. București. București. 1985. ghid practic. Editura Venus. 2003. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Bereșiu Ileana. București.O. vite și păsări. Toma Ion – Atlas botanic. 2001. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. Editura Academiei. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Axei Springer. Pârvu Constantin. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful