Geneza partidului Geneza partidelor politice moderne trebuie cutat n perioada trecerii de la feudalism la capitalism, n timpul luptei antifeudale

purtate de burghezie.
Valoarea contemporan a acestor structuri este preluat n cursul sec XVIII-XIX i i fac apariia n cadrul Parlamentului. Exista mai multe terorii a aparitiei acestor structuri.2 din ele spun

1. Teoriile institutionale sustin ca partidele au aparut, din interiorul politicului, din institutii sau organizatii politice deja existente, origine endogena. La baza aparitie partidelor au stat grupurile parlamentare, ca de pilda aparitia grupului iacobin, un fel de partid iacobin, grupurile socioprofesionale sau religioase - exemplu aparitia Partidului Laburist Englez, prin transformarea organizatiilor sindicale in 1899 in partid politic, nasterea partidelor agrare si religioase catolice si crestin democrate, in Tarile Scandinave, Italia, Germania, unde au aparut partide taranesti sau confesionale; in acelasi sens au aparut partidele de dreapta sau chiar fasciste, din cercuri industriale si financiare, sau din grupari ale vechilor combatanti. 2. Teoriile situational-istorice - situeaza aparitii ale unor partide politice in timpul crizelor sistemului politic, ale societatii in general, razboaie, miscari populare, depresiune economica, explozie demografica

. Tipuri de partide politice contemporane Din momentul apariiei lor i pn astzi, au existat i au funcionat mai multe tipuri de partide politice. Tipologizarea partidelor politice cunoate astzi o mare diversitate de criterii ideologice-doctrinare, organizatorice, a compoziiei sociale, a intereselor i perioadei istorice n care au aparut, al raportului cu structura social a societii. n mare, tiina politic consemneaz urmatoarele tipuri de partide politice:

1 ) partidele ideologice: sunt constituite i funcioneaz pe baza unei paradigme doctrinare, a unei filozofii ideologice, ex. partidul liberal, conservator, socialdemocrat, etc. 2) partidele istorice: apariia i funcionalitatea acestora este legat de anumite momente, obiective istorice, eliberarea naional, constituirea statului naional, modernizarea acestuia, etc. 3) partide de interese: principalul mobil al apariiei i functionalitii lor l-a constituit realizarea unui anumit interes care poate fi: naional, naionalist, religios, economic, de grup, de clasa sociala, local, zonal, etnic. Ex: partidele ecologiste, etnice (U.D.M.R.), P.R.M., partidul automobilistilor, partida romilor, etc. 4) partide de tendin: sunt acele partide al cror mobil al apariiei i fiinrii ine de opinia, interesul unor largi categorii sociale, ale realizarii unor necesiti i obiective social- politice. 5) partide personale: sunt create n jurul unor personaliti, de regul politice i beneficiaz de prestigiul, influena, fora i carisma acestora. Ex: partidul golist n Frana, creat n jurul personalitii lui Charles de Gaulle. 6) partide de cadre: se constituie i reunesc un numr mic de membrii, dar c u deosebit for i energie, caliti organizatorice i politice care pot influena i activiza importante grupuri i segmente sociale. n unele cazuri pot cpta un caracter elitist. 7) partide de mas: pun pe primul plan numrul membrilor i mai puin sau deloc au n vedere calitatea acestora. Prin partidele de mas se ncearc subordonarea, dominarea societii de ctre un singur partid. O asemenea stare este caracteristic regimurilor totalitare, aa cum au fost cele fasciste i comuniste. Monopolizn d puterea, ideologia, impunndu-i cu fora voina n societate, asemenea partide nu pot fi caracteristice sistemului democratic.

Funciile si rolul partidelor politice n cadrul oricrei societi democratice partidele politice exercit un rol major n organizarea i conducerea vieii social-politice. De regul acest rol se exprim, se manifest prin funciile exercitate de partidele politice. - funcia politic. Rolul, atributele, prerogativele acestei funcii nu sunt la fel n cazul tuturor partidelor politice. Partidele politice aflate la putere au rol major n constituirea i funcionarea principalelor instituii statale (parlament, guvern), n luarea deciziilor i aplicarea acestora, n organizarea i conducerea vieii social politice. n schimb, pentru partidele aflate n opoziie rolul acestei funcii este de a monitoriza, de a influena puterea, de a prezenta opiniei publice, electoratului, eventualele disfuncionaliti i nempliniri ale acesteia sau msuri, decizii neconstituionale. Revenirea la putere, recucerirea acesteia este obiectivul oricarui partid aflat n opoziie. - funcia de organizare i conducere a activitii partidului, de meninere a unei permanente legturi, comunicaii cu propriile organizaii, membrii i simpatizani. Alturi de mbuntirea activitii organizatorice i de conducere, aceast funcie urmrete atragerea unor noi membrii i simpatizani politici. Formarea i pregtirea propriilor cadre pentru activitatea de partid i de stat n condiiile aflrii sau revenirii la putere , constituie de asemenea o important atribuie a acestei funcii. - functia teoretico-ideologic vizeaz mai multe obiective: *dezvoltarea i adaptarea propriei paradigme doctrinare la condiiile socialistorice, la obiectivele i sarcinile urmrite de partid; * elaborarea programului politic, a strategiei i tacticii politice a partidului; *organizarea, susinerea i ducerea luptei ideologice mpotriva altor partide i formaiuni politice. Aceast funcie devine deosebit de activ n perioada luptei electorale, ea organiznd, orientnd i conducnd lupta politic a partidului. - funcia civic, formativ-educativ i patriotic att a propriilor membrii de partid ct i simpatizanilor.

Sisteme de partide politice

Sistemul partidist are n vedere modul de structurare, de funcionare a partidelor politice n cadrul vieii politice dintr-o societate. El se refer cu precdere la

numrul partidelor politice care exist ntr-o societate i prin a cror participare se deruleaz, se realizeaz viaa politic din cadrul acesteia. Noiunea de sistem partidist a fost folosit pentru prima oar n perioada interbelic i avea n vedere numrul i natura partidelor politice dintr -o societate care erau angajate n viaa politic. Cea mai raspandita clasificare a sistemelor de partide este urmatoarea: - partidul unic: unipartidismul - bipartidismul: dualismul - multipartidismul Unipartidismul se refera la existenta unui singur partid pe scena politica a unei tari. Situatii de acest gen s-au intalnit in urmatoarele cazuri: - n unele societi constituirea monopartidismului a fost legat de ndeplinirea unor obiective ale luptei naionale (obinerea independenei, unitatea naional, nlturarea subdezvoltrii, etc.). n aceste situaii, forele progresiste pentru a avea fora, unitate programatic coerent s-au grupat ntr-un singur partid politic De exemplu: Dictatura - atunci cand interesul unicului partid este de a ramane cu orice pret la putere, chiar daca vointa poporului este cu totul alta. In perioada interbelica distingem: in Italia (partidul fascist) si in Germania (partidul nazist). Bipartidismul se inscrie in cadrul democratiei pluraliste si liberale. Apare in fazele dezvoltarii democratice a societatii. Isi are geneza in inlaturarea absolutismului feudal. Intr-o prima faza a existat urmatoarea impartire a celor doua partide: - partidul progresist (forma noua) - partidul conservator (forma veche, conservatoare) Daca luam exemplul Angliei, in sec. XVIII s-au format doua partide: - whig-ii (conservatorii, si-au luat numele de la de la cuvantul derivat din scotiana ce inseamna conducator de cai sau de vite.) - tory-ii (liberalii, care-si trag numele de la o injurie de origine irlandeza - hot la drumul mare, gangster.) Si in SUA exista tot doua partide politice care domina scena politica, si anume: - partidul republican - partidul democrat dar aparitia amandurora este strans legata de lupta pentru independenta a coloniilor engleze din America de Nord.

Amintim despre bipartidism ca fiind specific democratiei, deoarece existenta celor doua partide asigura alternanta la putere, controlul unuia asupra celuilalt, facand imposibile abuzurile de orice fel. Multipartidismul este forma frecvent folosita in democratiile pluraliste (cu mai mult de doua partide politice) si liberale. Ele ofera alegatorilor o paleta mai variata de alegere functie de opiniile fiecaruia. In cazul in care partidele au platforme politice asemanatoare, acest lucru nu face altceva decat sa ingreuneze decizia si sa induca in eroare. Se afirma dupa cele doua razboaie mondiale in tarile occidentale, cu traditie in democratie. Partidele se pot grupa astfel: - partide de dreapta: centru dreapta, extreama dreapta (Partide Conservatoare, Partidul Fascist) - partide de stanga: centru stanga, extrema stanga (Partidul Socialist, Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat) - partide de centru: Partide Social-Crestine, Partide Democrat-Crestine In prezent se observa o scadere a partidelor extremiste datorita consecintelor fascismului si comunismului.

Putina "Ideologie politica" si "doctrina politica" sunt concepte similare, n buna masura, dar deosebirile sau sensurile specifice conferite n anumite mprejurari nu sunt deloc neglijabile Ideologia ideologie" se ntelege ansamblul, totalitatea ideilor si conceptiilor care reflecta ntro forma mai mult sau mai putin sistematizata, interesele si aspiratiile unor clase, categorii sau grupuri sociale, determinate de conditiile obiective ale existentei acestora si care servesc la justificarea relatiilor). Doctrinele politice, caracteriznd un sistem nchegat de conceptii si principii prin care se exprima o anumita orientare, un anumit curent de gndire politica, au un caracter istoric si exprima, apara si promoveaza interesele si aspiratiile anumitor categorii si grupuri sociale[1]. Doctrina politica ar putea fi definita ca un sistem de

gndire care judeca faptele politice si realizeaza proiecte de reforma, putnd avea, n consecinta, caracter apologetic sau profetic[2]. Conceptul de doctrina politica este organic legat de conceptul de ideologie. Doctrina politica se afla n raport de subordonare fata de ideologia politica. Pe de alta parte, doctrina politica este att element constitutiv al ideologiei ct si instrument prin care o anumita ideologie poate fi raspndita. (Eugen Strautiu)

Doctrina liberala are cea mai indelugata istorie, exercitand o influenta covarsitoare asupra vietii politice a secolului trecut. Liberalismul este centrat pe individ si: ertatea individuala, initiativa privata si limitarea puterii statului; "mainii invizibile" care regleaza relatiile dintre oameni fara interventia inoportuna a statului; rate ca fiind singurele forme ce permit existenta unei societati capabile sa asigure libertatea individuala; Din punctul de vedre al adeptilor liberalismului interventia statului trebuie limitata in baza unor reguli clar stabilite. John Locke considera ca "menirea legilor este aceea de a veghea nu la pluralitatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor ci la siguranta si securitatea comunitatii si ale bunurilor si integritatii personale a fiecarui cetatean".

Conservatorismul Este considerat ca fiind o tendinta cu totul fireasca a gandirii politice, ca reactie la liberalism. Esenta conservatorismului este continuta in faimosul dicton al contelui Falkland: "Atunci cand nu este necesar sa schimbi nimic, este necesar sa nu schimbi nimic".

Pentru Edmund Burke, fondatorul gandirii conservatoare, trasaturile credo-ului conservator sunt: a. omul este fundamental o fiinta religioasa si religia este fundamentul societatii civile; b. societatea este produsul natural,organic al evoultiei istorice treptate; institutiile existente intruchipeaza intelepciunea generatiilor trecute; c. omul presupune, alaturi de ratiune, instinct si emotie; prudenta, judecata, experienta si obiceiul sunt calauze mai bune decat absractia; d. comunitatea este mai presus de individ; drepturile oamenilor deriva din indatoririle lor; e. raul este inradacinat in natura umana,nu in instituiile sociale; f. exceptand sensul moral,oamenii sunt inegali; organizarea sociala este complexa si presupune existenta diferitelor clase si grupuri;

Liberalism politic este doctrina care vizeaz reducerea puterilor Statului la protecia drepturilor i libertilor individuale, opunndu-se ideii de "Stat providenial". Indivizii sunt liberi s i urmreasc propriile interese att timp ct nu afecteaz drepturile i libertile celorlali.

Crestin democratia Originile doctrinare al acestui curent trebuie cautate intre pricipiile si ideile propovaduite de catolicismul politic. Partidele crestin-democrate au aparut ca reactie la atacurile asupra bisericii si catolicismului. Democratia crestina a facut cariera in Europa, dupa cel de-al doilea Razboi mondial, incercand sa umple golul dintre liberalsm si socialism, dintre individualism si colectivism, avand, in acelasi timp, si valori independente de aceste curente de gandire, cum ar fi morala crestina sau subsidiaritatea. Crestin democratia este asociata in multe tari ideii de neoconservatorism, putanduse semnala un corespondent functional intre cele doua curente dat fiind ca promoveaza respectul fata de valorile traditionale: credinta, familie.

Democraie social sau social-democraia este o doctrin politic care s-a lansat spre sfritul secolului XIX. Iniial, suportul pentru democraie social a venit de la marxiti, i primele partide social-democrate au inclus socialiti revoluionari, precum Rosa Luxemburg i Vladimir Lenin, lng socialiti moderai ca i Eduard Bernsteini Karl Kautsky. Dup al doilea rzboi mondial i Revoluia Rus din 1917, democraia social a fost asociat n exclusivitate cu o form de socialism moderat i nerevoluionar, diferit de alte doctrine de stnga precum comunismul. Social-democraia modern pune accent pe o reform legislativ treptat a sistemului capitalist, cu elul de a face acest sistem mai echitabil i uman. Doctrina social-democrat este astzi rspndit prin lume, fiind n multe ri, mai ales n Europa, cea mai puternic for de stnga.

Comunismul Teoretic, n comunism toate bunurile aparin societii ca ntreg, i toi membrii acesteia se bucur de acelai statut social i economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societi comuniste ideale este: De la fiecare dup posibiliti, fiecruia dup necesiti.[1], Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noiuni legate ntre ele, dar diferite i, istoric, foarte contrastate, sau chiar, dup comentatori precum istoricul Stephane Courtois, contradictorii:

o ideologie care, oficial, promoveaz un sistem social n care nu exist stat, clase sociale i proprietate privat, i care are scopul de a realiza o societate egalitar; un regim politic care se revendic comunist, socialist, republic popular sau democraie popular, n care statul exist, fiind chiar atotputernic i totalitar sub conducerea excluziv a unui singur partid, zis comunist, socialist sau muncitoresc, iar clasele sociale fiind difereniate nu prin accesul la proprietate ci prin accesul inegal la uzufructul proprietii colective.

Marxismul Marxismul este o teorie economico-social bazat pe lucrrile lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist i revoluionar german de origine evreiasc, din secolul al XIX-lea, care a colaborat n elaborarea sus-numitei teorii cu Friedrich Engels. Marx s-a inspirat din filozofia lui Georg Hegel, din economia politic a lui Adam Smith, din teoria economic Ricardian i din socialismul francez din

secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critic a societii care se dorea att tiinific ct i revoluionar.