IOAN ALEXANDRU LUMINA LINA STRAMOSII

Lumina lina lini lumini Rasar din codri mari de crini Lumina lina cuib de ceara Scorburi cu miere milenara De dincolo de lumi venind Si niciodata poposind Un rasarit ce nu se mai termina Lina lumina din lumina lina. Cine te asteapta te iubeste Iubindu-te nadajduieste Ca intr-o zi lumina lina Vei rasari la noi deplina Cine primeste sa te creada Toti oamenii vor veni sa te-l vada. Lumina lina lini lumini Rasar din codrii mari de crini I-atata noapte si uitare Si luminile au piarit din zare Au mai ramas din veghea lor Luminile luminilor. Lumina lina lini lumini Instrainand-i pe straini Lumina lina, nunta leac Tamaduind veac dupa veac Cel intristat si saracit Cel plans si cel nedreptatit Si pelerinul insetat In vatra ta au innoptat. lumina lina leac divin Incununandu-l pe strain Deasupra stinsului pamant Lumina lina, logos sfant.

Oricat le era vatra de saraca traiau mai mult cei vachi si mai usor Langa parinti o viata sa traiasca Si inca una langa pruncii lor Dupa ce intreaga mostenire Se stia ajunsa-n locul sfant Satui de zile si de fericire Plecau stramosii de aici cantand Dupa ce-asezau pe indelete pentru suflet ce era mai greu Intorsi senini cu fata la perete Se stramutau la bunul Dumnezeu Nu puteau muri fara sa-si lase Intreaga avutie celor vii Matusalemi cu barbi evlavioase Incap intr-un mileniu doi sau trei Ce-i mai de pret sa nu se risipeasca Frumusetea lumilor de la-nceput Cateva fapturi s-o tainuiasca Prin care focul vesnic a trecut Sa nu se uite sa nu-l bage-n seama Cuvantul sta in veac nemuritor Ca limba intr-un clopot de arama Cu cat il bate-i mai rasunator Unde sunt multi e gata sa se piarda In graba mare ce avem mai sfant Era de-ajuns luceferii se arda Sa se stravada celalalt pamant