LUCEAFARUL

A fost odata ca-n povesti A fost ca niciodata, Din rude mari mparatesti, O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti Si mndra-n toate cele, Cum e Fecioara ntre sfinti Si luna ntre stele.

Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l ndreapta Lnga fereastra, unde-n colt Luceafarul asteapta.

Privea n zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele carari Corabii negre duce,

l vede azi, l vede mni, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de saptamni, i cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razima Visnd ale ei tmple, De dorul lui si inima Si sufletu-i se mple.

Si ct de viu s-aprinde el n orisicare sara, Spre umbra negrului castel Cnd ea o sa-i apara.