7. Apartenenta la Comunitati.

Obiective fundamentale ale Comunitatii Europene Contrar normelor anumitor organizatii internationale, (ex: OMS) ce prevad admiterea membrilor plini si a membrilor cu drepturi restranse (membrii asociati), tratatele constitutive admit numai calitatea de stat membru cu obligatii si drepturi egale, respingand existenta membrilor inscrisi cu statut special. In pofida acestor mentiuni, se disting doua aspecte ale apartenentei la Comunitati: a) aderarea la comunitati b) caracterul continuu si irevocabil al apartenentei la Comunitati 1. Aditional principiilor generale in ceea ce priveste cadrul formal si procedural necesar aderarii, asa cum este inscris in textul tratatelor, practica a eleborat o serie de alte conditii, dupa cum urmeaza: a) Aderarea la Comunitate nu pericliteaza fundamentele acesteia. b) Aderarea implica adaptarea inscrisurilor tratatelor; prin urmare, statele aderante trebuie sa accepte atat tratatele, cat si intregul ansamblu legislativ al institutiilor inscrise comunitatii, implicit actele adoptate pe baza tratatelor. 2. Inscrisurile tratatelor cumunitare nu subliniaza pierderea calitatii de membru a statelor regrupate; in niciun inscris al tratatelor nu este mentionat dreptul Comunitatii de a retrage statelor regrupate calitatea de membru sau procedura de excludere a acestora.

Point 2 Conceptul de unitate europeana- de la antichitate pana in zorii modernitatii General vorbind, termenul de unitate europeana este intens folosit in diferite cadre sociale precum politica, invatamant sau mass-media. De multe ori, acest concept are o tenta obsesiva, lucru fiind dat de frecventa utilizarii. Si totusi, ideea de unitate europeana nu este ceva nou; ea este adanc inradacinata in izvoarele istorice continentale, si nu o strafulgerare a noii gandiri aparute in Europa timpurie. Initial, unitatea europeana a fost vazuta ca o modalitate de evitare a conflictelor iscate intre statele vechiului si batranului continent, respectiv o modalitate de a asigura populatiei o viata decenta si mult mai sigura. Pe de alta parte, bunastarea sociala si securitatea populatiei au reprezentat si inca reprezinta principalele forte motrice ale integrarii in spatiul european. Unitatea europeana a reprezentat motivul multor discutii efervescente in randul marilor istorici, scriitori sau oameni de stiinta. Secolul XIX a venit cu primele exclamatii si expuneri personale ale anumitor personaje istorice, printre care Doamna de Stael si Contele de Saint-Simon. Printre altele, Doamna de Stael a exclamat: De acum, e necesar sa avem

spiriul european. Contele de Saint-Simon vorbea intr-una din lucrarile sale despre utilitatea instituirii unui parlament european.

3 Fundamentele politico-economice ce au stat la baza constructiei Europene. Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a marcat concretizarea si intensificarea ideii de unificare europeana. Elita politica a noii Europe a conchis cu usurinta faptul ca bantranul continent isi pierduse deja pozitia de centru mondial. Acest pas inapoi a fost cauzat de razboi si de urmarile sale. SUA si URRS reprezentau in acel moment centre ale puterii decizionale, iar Europa era prinsa la mijloc. Cele doua state detineau intrega putere politica, militara si economica, fiind net superioare Europei ce fusese slabita si divizata. In acest context general, un nou razboi ar fi marcat devastarea in totalitate a batranului continent, fapt ce a accelerat si intensificat procesul de unificare europeana. Un alt aspect ce a stat la baza ideii de unificare europeana a fost aspiratia populatiei europene spre liberatate, spre o lume mai buna, mai echitabila, o organizare statala si etnica mai corecta. Winston Churchill a expus primul sau discurs in acest sens la 19 decembrie 1946, facand apel la unitate si inaintand ideea crearii Statelor Unite ale Europei. In viziunea sa, parintii noii uniuni formate ar trebui sa fie Germania si Franta. S-au creat, astfel, trei categorii de organizatii internationale: -organizatii cu vocatie militara - organizatii cu vocatie economica -organizatii cu vocatie politica

4 Tratatul de la Paris (1951). Constituirea CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului). Inalta Autoritate si Curtea de Justitie Robert Schuman inainteaza in declaratia sa din 9 mai 1950 ideea renuntarii la incheierea unui acord cu privire la constituirea federatiei europene, sustinand, insa, concretizarea planurilor stabilite inainte. In viziunea lui Schuman, aceste realizari trebuie puse pe seama celor doua mari puteri economice, Franta si Germania, iar productia de otel franco-germana sa fie pusa sub tutela comuna. Tot in cadrul acestei conferinte apare pentru prima data ideea unei Europe construite pe baza functionala, legaturile politice precedand legaturi politice. Propunerea lui Schuman discutata in cadrul conferintei a fost salutata cu interes de state precum Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg. La 18 aprilie 1951, la Paris, a fost semnat tratatul ce avea drept scop constituirea CECO, intrand in vigoare la data de 25 iulie 1952. Tot acest tratat a fost incheiat ca avand o durata de 50 de ani, presedinte fiind ales Monne. In august 1952 a avut loc prima reuniune in acest format, iar piata comuna a fost

deschisa pe 10 februarie 1953. Printre dezideratele enumerate in declaratia sa, Schuman propunea: sa se plaseze ansamblul productiei franco-germane a carbunelui si otelului sub o Inalta Autoritate comuna, intr-o organizatie deschisa participarii altor tari ale Europei. Carbunele si otelul au fost alese ca principale materii prime datorita ponderii economice a acestor doua industrii. De asemenea, se considera necesara existenta unor garantii legale prin care controlul interaliat al zonei Ruhr sa fie suprimat. Dupa cum era expus in Declaratie, orice sansa de razboi intre cele doua state, Germania si Franta, va fi redusa la zero, in special din punct de vedere material. In acest context, prin crearea unei Inalte Autoritati si stabilirea unei baze de productie comune, se vor pune fundamentele unei federatii europene imperios necesare pentru mentinerea pacii si inlaturarea asa-zisei diviziuni sangeroase. Nu trebuie ignorant faptul ca urmarile razboiului erau inca simtite pe chipurile si in memoria europenilor. Statele sunt de acord asupra functionalitatii unei Curti de Justitie independente care sa asigure respectarea drepturilor. De asemenea, se aproba ca Adunarea Parlamentara sa poata interveni cu solutii in probleme de natura comunitara.

5 Tratatul de la Roma. Crearea CEE (Comunitatea Economica Europeana) si CEEA (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice). Odata cu infiintarea si punerea in aplicare a CECO in iulie 1952, a fost inregistrat un prim succes al noii Europe. Acest succes se refera la cedarea in favoarea noii Comunitati a unei parti din suveranitatea celor sase state membre ale organizatiei deja infiintate. In cadrul Conferintei de la Messina din 1 iunie 1955, ministrii de externe ai CECO l-au desemnat pe Paul-Henri Spaak in vederea pregatirii unui raport. Raportul venea ca o concluzie asupra necesitatii crearii unei piete economice comune si asupra stabilirii unei comunitati economice atomice. In data de 25 martie 1957, la Roma, s-au semnat cele doua tratate ce aveau drep scop infiintarea CEE si CEEA, ultima putand fi gasita si sub denumirea de Euratom. La cele doua tratate de la Roma au fost anexate cateva protocoale cu privire atat la imunitati si privilegii, cat si la Curtea de Justitie a Comunitatii Economice Europene si Euratom. Ambele tratate au intrat in vigoare de la data de 1 ianuarie 1958 si au fost incheiate pe perioada nelimitata.

6. Aria de aplicare a celor trei tratate si sistemul institutional Exista doua arii de aplicare a acestor trei tratate: aria de aplicare ratione materie, si aria de aplicare ratione loci. In ceea ce priveste aria de aplicare ratione materiae, putem cu usurinta observa a divizare a celore trei tratate intr-un tratat general (cel referitor la infiintarea CEE) si doua tratate sectoriale (cele referitoare la infiintarea CECO si CEEA). Institutional vorbind, putem

observa o structura unica pentru toate cele trei comunitati. Din punct de vedere material, cele trei tratate isi mentin propriile reguli fundamentale si procedurale. In ceea ce priveste aria de aplicare ratione loci, putem observa ca tratatul CECO a fost incheiat pe o perioada de 50 de ani, iar celelalte doua tratate au fost incheiate pe o perioada nedeterminata. Motivul limitarii in timp a CECO a avut la baza caracterul experimental al proiectului; rezultatul fiind unul pozitiv, statele influente au hotarat extinderea urmatoarelor doua pe o perioada nelimitata, formula in perfecta conformitate cu finalitatile integrarii europene.