Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza, deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului.

Epopeea se incheie cu discursul inflacarat al lui Romandor, care indeamna la lupta pentru slobozie. Comentariul In consens cu literatura iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare, in special cele de circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul visat este alcatuita metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe. Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase istorii simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase (Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor cu cireada de vite), dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand. Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de initierea eroului, are aici un subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau forma unor colocvii fie explicative, fie de simplu comentariu. Personajele cu nume alegorice (Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a manifestat constant in literatura noastra de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie, in care introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. In cazul Tiganiadei, caracterul indrumator al notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale pe care o au aceste note si a dimensiunilor simbolice date de numele personajelor-spectator. In contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe masura spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii. Dupa modelul epopeii antice, calatoria capata sens initiatic prin coborarea in lumea infernala. Intre imaginile create pe simboluri care aglutineaza sugestii satirice, infernul are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul insista asupra pedepselor (ca si textul apocrif intitulat Calatoria Maicii Domnului in iad), dar isi indreapta critica spre structurile societatii, in consens cu ideea iluminista ca legile si preceptele sociale distrug natura omeneasca: Rauri da foc incolo s incoace / Merg bobotind ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-arde si coace,/ Iar pe zios, in loc de iarba moale,/ Jar si spuza fierbinte rasare,/ Nespusa din sine dand putoare. Prin rolul sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga definitiv sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru Deleanu, tradarea nu ocupa un loc important, ca in Divina Commedia lui Dante, ci este trecuta printre alte greseli, pe cata vreme tirania este zugravita in imagini de satira groteasca: Tiranii crunti si far de omenie / Sed legati pe tronuri infocate,/ Band sange fierbinte din potire,/ Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti / Si-alte mancaruri pentru draculeti. In consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva societatea, scriitorul pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod, raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. In pulberea drumurilor zac pietre

pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza, da slanina,/ Iar muntii si stance gurguiate / Tot da zahar stafide, smochine!.../ De pe ramurile da copaci,/ Spanzura covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in ceea ce priveste abundenta alimentara a fost pusa, in multe studii critice, pe seama mizeriei generale a celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia deja creata ca raiul sa fie asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. In credintele romanesti, ca si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand fara ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru supravietuire. Latura fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea elementelor de magie si prin complicarea subiectului prin desfasurari schizoepice, ceea ce face posibila o comparatie intre Tiganiada si alta opera iluminista de interes Manuscrisul gasit la Saragosa de Jan Potocki (1761-1815). Fantana vrajita din rai, in care se vede o scena alegorica despre libertatea viitoare, padurea demonizata sau cetatea lui Satan sunt astfel de imagini simbolice ale ispitei si ale ratacirii. Parpangel se pierde prin padurea cu naluci si zane, in care copacii glasuiesc, din ramurile frante picura sange, iar el trebuie sa se lupte cu nebunele shime. In acest labirint al alegerilor infinite, eroul trece fara sa stie prin numeroase probe, se pregateste pentru experienta triumfatoare nunta care va pune capat aventurii. Multe dintre incercarile prin care trece Parpangel sunt preluate din folclorul universal; astfel, in padurea blestemata sunt doua izvoare gemene, dar care curg in directii opuse: cel din dreapta este binecuvantat si cine bea din el se spiritualizeaza devine un viteaz neinvins si leu inimos. Celalalt izvor, cel din stanga, face mintea tampa si natanga. Dar multe episoade abordeaza teme si structuri specifice imaginarului romanesc. Asa, de pilda, personajul este ispitit in curtea nalucita / Ce Satana de curand zidisa. Din cetatea diabolica nu se poate iesi decat cu interventia sfintilor. Fascinatia acestei cetati este conferita de petrecerea lumeasca; intr-un han, cavalerii atrasi de diavol, canta si se veselesc fara grija, pana cand vraja se rupe si se trezesc intr-o balta puturoasa. Dincolo de povestea lui Parpangel, subiectul se complica prin numerose episoade care privesc aspiratiile colectivitatii intregi. Organizati dupa meserii, tiganii inainteaza la inceput ca un convoi de temerari aventurieri si se transforma de-a lungul drumului in razboinici infricosati si lasi, in sfatosi petrecareti (la nunta lui Parpangel si a Romicai), in parlamentari ori eroi cu aspiratii nationale. Aceasta metamorfoza a personajului colectiv capata amploare si prin structura labirintica a operei. In povestea tiganilor intervin cohortele de ingeri, arhanghelii razbunatori si diavolii care incetinesc mersul lumii. La spectacolul general se adauga si comentariile din subsolul paginii care confera subiectului teatralitate. Aceasta evolutie sinuoasa a subiectului tine de tiparele compozitionale specifice iluminismului, curent literar si ideologic ilustrat in literatura romana de opera lui Budai Deleanu. Referinte critice Fericirea, asa cum au conceput-o rationalistii din secolul al XVIIIlea, a avut trasaturi care i-au apartinut in exclusivitate. Fericire imediata: astzi, imediat erau cuvinte care aveau importanta; ziua de maine parea tardiva pentru aceasta neliniste; ziua de maine putea la rigoare sa aduca un complement, ziua de maine ar continua treaba inceputa; insa ziua de maine n-ar da semnalul unei transmutatii. Fericire care era mai putin un dar decat o cucerire; fericire voluntara. Fericire in componentele careia nu trebuia sa intre nici un element tragic; Beruhigung der Menschen: omenirea sa se linisteasca! sa inceteze nelinistile, incertitudinile si angoasele! Linistiti-va. Sunteti intr-o placuta pajiste inconjurata de boschete, traversata de paraiase de argint si care seamana cu gradinile din Eden: voi refuzati s-o vedeti. (Paul Hazard Gandirea european in secolul al XVIII-lea, Bucuresti, Ed. Univers, 1981, p. 24 ) Prin metoda transcriptiei monologului sau macar a unei comunicari in limba eroilor, isi face autorul observatia. Alegerea tiganilor ca instrument de parodiere a eroicului implica o valoare literara superioara simplei umflari tassoniene, caci tiganii sunt de

la sine o caricatura a societatii umane. iganiada este de fapt un poem etnologic, in care efectele sunt obtinute prin exces de documentatie. Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de harmalaie si orbeasca infuriere sunt aspecte tribale tipice pe care poetul le-a condensat intr-un limbaj de o tiganie maxima, sintetic, totusi si cu mirosuri ardelenesti. (G. Calinescu Istoria literaturii romane de la origini pan in prezent, Ed. Minerva, 1984, p. 77) Ironizat in prezentarea cetelor de ingeri si de sfinti, degradat pana la caricature in viziunea datatorului de lege, Parpangel, miraculosul crestin tratat in registru comic, e departe de a sustine partitura eroica spatiului sacru. Nu o sustine nici miraculosul magic; element de pura poezie, vrajile Brandusei nu influenteaza actiunea poemei, iar castelul nalucit, padurea fermecata, cele doua izvoare (elemente mostenite din poemele renascentiste si interpretate in note ca alegorii ale pasiunilor) sunt popasuri sau rataciri, capcane satanice, care conduc spre un drum al nebuniei, al nefiintei. (Ioana Em. Petrescu Ion Budai Deleanu i eposul

Naratorul este cel care povesteste niste intamplari reale sau imaginare. Vocea naratoriala a acestua se identifica cu persoana a III-a singular. Naratorul care stie tot despre personaje si intamplarile prin care acestea vor trece se numeste narator omniscient si omniprezent (sau narator creditabil).
comic, Cluj-Napoca Ed. Dacia, 1974, p. 195).

Naratorul necreditabil este acel narator care din diverse mative deformeaza lumea prezenta astfel incat el nu mai poate fi crezut de catre cititor. Parpangel este un astfel de narator necreditabil. Acest erou este actor al intamplarii povestite si totodata si narator. Vocea naratoriala se identifica cu cea a personajului si prezentarea se face la persoana I.

Incheiere
Intitulata 'poemation eroi-comico-satiric', 'Tiganiada' se dovededeste a fi o alegorie ce intrupeaza nazuintele de veacuri ale romanilor ardeleni. Esenta acesteia o reprezinta democratia fara fond. In incercarea lor de a-si gasi o forma dre organizare statala, tiganii dovedesc lipsa adecvarii la fondul lor originar acela de populatie omada fara posibilitatea de a se aseza intr-un loc. Prezenta vocilor naratoriale aflate in subsolul paginii nu are rolul de a explica un eveniment ci de a imbogati textul. Numele din subsol sunt caracterizante, ceea ce spun personajele se regaseste in semnificatia numelor acestora creand astfel o opera in opera. Ion Budai-Deleanu se dovedeste a fi un creator modern care trece de limitele timpului sau.