Factorii dezvoltarii ontogenetice: Ereditatea -Pedagogia contemporan accept c ereditatea este un prim factor care intervine n determinarea dezvoltrii

psihologice. Ereditatea este un fenomen de natur biologic ce const n transmiterea de la prini la urmai a unor nsuiri morfo-funcionale, cu ajutorul codului genetic. Codul genetic este un sistem de nregistrare n compoziia nucleului i citoplasmei din celulele organismului a unor informaii privind caracteristicile ce urmeaz s fie transmise urmailor. Sistemul este identic pentru toate organismele; informaia genetic transmis este diferit n funcie de specia, familia, prinii crora le aparine individul. 23 perechi de cromozomi, gene si acizi nucleici). Pe cale ereditar se transmit: caracteristici ale speciei (ex. constituirea anatomofiziologic specific, tipul de metabolism etc.); caracteristici ale familiei creia i aparine subiectul (pigmentaie, compoziie chimic a sngelui .a.); caracteristici ale prinilor (caracteristici funcionale ale analizatorilor, particulariti ale motricitii, memoria brut, temperament, inteligen s.a.). Exist: 1. ereditate general, a speciei, ce se transmite genetic (de exemplu: bipedismul, conformaia corporal, elemente generale legate de structura i funcionarea analizatorilor, etc.); 2. ereditate special, ce presupune transmiterea anumitor caractere individuale urmailor. Trebuie observat faptul c motenirea ereditar se refer mai degrab la un complex de predispoziii, dect la o transmitere a nsuirilor antecesorilor. De exemplu, anumite caracteristici funcionale ale analizatorului auditiv nu reprezint condiia suficient pentru ca un copil s se afirme ca un talent muzical, fiind nevoie de identificarea acestor predispoziii i de o stimulare educativ adecvat. Altfel, nedescoperit i needucat, motenirea ereditar rmne un potenial nevalorificat. n plus, aceleai predispoziii ereditare pot fi valorificate n mod diferit: de exemplu o bun motricitate poate sta la baza obinerii unor performante deosebite n domeniul sportului, dar la fel de bine condiioneaz reuita n arta coregrafic, sau n profesii care presupun fine coordonri ale micrilor. Pentru a permite formarea-dezvoltarea personalitatii ereditatea trebuie sustinuta si de factori externi (mediul si educatia) sau altfel spus baza genetica (genotipul) sa fie activata individual (fenotip). In functie de caracteristicile ereditare (aspecte fizice, temperamentale, caracteriale, aptitudinale) educatorul va avea o abordare psihopedagogica specifica astfel incat actul educational sa fie o reusita.

Mediul, ca factor al dezvoltrii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacioneaz, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltrii sale. n influenele mediului se pot distinge o multitudine de planuri: de la cel natural-geografic (clim, relief) la cel social, indispensabil unei ontogeneze de tip uman (familie, grup de joac). Aceasta explica caracterul neomogen al sau fapt ce contribuie la diferente individuale Aciunea mediului poate fi direct (alimentaie, clim) sau indirect, prin intermediul formelor de adaptare uman pe care le genereaz (activiti dominante, nivel de trai, grad de cultur i civilizaie ). Influenele pot veni din imediata apropiere a individului (obiectele, persoanele, situaiile zilnice), ceea ce constituie mediul proximal(dispune de o puternica incarcatura afectiva) sau poate fi un aspect al mediului distal ( aflat la distan, mediatizare, exprima dezvoltarea sociala). Condiia dezvoltrii este ca factorii de mediu s acioneze asupra individului care, la rndul su, s reacioneze chiar si in sensul influentarii si transformarii mediului. Nia de dezvoltare (termen introdus de Harkeness i Super,1986)= totalitatea elementelor cu care un copil intr n relaie la o vrst dat. Copilul i activitile lui devin punctul de referin n identificarea, la vrste diferite, a unor nie de dezvoltare diferite. Structura unei nie de dezvoltare vizeaz: - obiectele i locurile accesibile copilului la vrste diferite - rspunsurile, reaciile anturajului - cerinele adultului viznd competenele ncurajate, vrsta la care sunt solicitate i nivelul de performan solicitat - activitile impuse, propuse copilului sau acceptate de acesta - culturi diferite folosesc nie de dezvoltare diferite, chiar pentru aceeai vrst, ceea ce i explic n parte, diferenele n dezvoltarea bio-psiho-social Educatia actiune de formare a individului in vederea obtinerii perfectiunii urmare a posibilitatilor de care dispune si a bunei functionari armonioase a vietii psiho-sociale. Este o activitate constienta de influentare a omului in directia cultivarii si crearii de valori. Caracteristici: Este aplicabila speciei umane si poate fi conceputa ca: proces( de transformare), actiune sociala(planificata cu scop), interrelatie umana(educator-educat), ansamblu de influente (actiuni deliberate sau nedeliberate, sistematice sau neorganizate). Contribuie la : formarea-dezvoltarea permanenta a personalitatii, valorificarea educabilitatii

(ereditate-mediu-educatie), autoformare-autodezvoltare, proiecteaza noi perspective de abordare. Este specific speciei umane, caracter social-istoric, caracter necesar,obiectiv, permanent; caracter national si universal. Laturi ale educatiei: intelectuala ,tehnologica, profesionala, moral-civica, religioasa, juridica, estetica, igienosanitara. Educatia intelectuala reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane "prin stiinta pentru stiinta". Definirea educatiei intelectuale, la nivelul unui concept pedagogic fundamental, concentreaza functia esentiala a acestei dimensiuni a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii: "adaptarea la realitatea obiectiva" prin cunostintele stiintifice acumulate "nu prin juxtapunere" ci prin strategii de integrare graduala, posibile si necesare la nivel didactic si extradidactic, in plan general, particular si individual. Educatia intelectuala marcheaza activitatea de formare-dezvoltare a unei personalitate umane rationale prin informatiile si capacitatile stiintifice dobandite in cadrul fiecarei etape de varsta scolara/postscolara si psihologica. Se asigura astfel: a) "informarea logica", la nivelul diferitelor cunostinte stiintifice acumulate in mediul scolar si extrascoiar; b) "formarea logica", la nivelul capacitatilor intelectuale acumulate in mediul scolar si extrascoiar, capacitati intelectuale angajate strategic in evolutia permanenta a personalitatii umane. Continutul educatiei intelectuale concentreaza resursele de formare-dezvoltare a personalitatii catre: o educatie intelectuala concreta (in invatamantul general); o educatie intelectuala abstracta (in invatamantul secundar superior); o educatie intelectuala spiritualizata (in invatamantul superior). Valorificarea varstelor psihologice si a ciclurilor vietii (copilarie, adolescenta, tinerete, maturitate, batranete) asigura continuitatea educatiei postscolare. deschisa (au-to)perfectionarii intelectuale permanente.Metodologia educatiei intelectuale respecta particularitatile fiecarei varste psihologice si sociale (scolara, profesionala etc.) care solicita strategii pedagogice angajate special pentru adaptarea interesului cognitiv la un obiect real. reflectat prin diferite sisteme si circuite valorice. Ca "strategii ale culturii intelectuale" metodele si procedeele educatiei intelectuale formeaza nu numai "achizitii de cunostinte", ci. in primul rand, "obisnuinte ale gandirii sanatoase", exprimate ca atitudini superioare care dezvolta efectiv "dorinta de a sti intotdeuna mai mult si mai bine".

Educatia tehnologica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane, proiectata si realizata prin aplicarea cunostintelor stiintifice din diferite domenii, dobandite la diferite niveluri, in viata sociala, in general. in cea economica, in mod special. Termenul de tehnologie acopera aceasta realitate pedagogica in conditiile tranzitiei de la cultura "societatii industrializate" la cultura "societatii postindustriale", de tip informatizat. Definirea educatiei tehnologice presupune explicarea conceptului sociologic de tehnologie si interpretarea sa in sens specific pedagogic.Tehnologia vizeaza procesul de aplicare a cunostintelor prin intermediul unor instrumente, metode, mijloace, norme etc, utilizate, mai ales. dar nu exclusiv, in domeniul productiei. Structura sa acopera trei dimensiuni functionale: a) o dimensiune materiala, tehnica, reprezentata prin masini, unelte, instrumente, instalatii etc; b) o dimensiune normativa, reprezentata prin norme si strategii de proiectare, organizare si de valorificare a tehnicilor; c) o dimensiune sociala, reprezentata prin abilitati, capacitati, comportamente individuale si sociale, generate de folosirea tehnicilor promovate la nivel material si normativ. Cultura societatii postindustriale confera tehnologiei calitatea de stiinta aplicata. Aceasta calitate reflecta mutatiile inregistrate la nivel global pnn; a) sustinerea legaturii dintre dimensiunea normativa a tehnologiei (calitatea proiectelor) - dimensiunea materiala a tehnologiei (calitatea mijloacelor folosite) si dimensiunea sociala a tehnologiei (calitatea consecintelor psihologice angajate la nivelul personalitatii si al colectivitatilor umane); b) reducerea distantei dintre descoperirea stiintifica si aplicatia sa sociala - distanta devenita in anii de ordinul lunilor si chiar al saptamanilo. Ea subordoneaza educatia profesionala care vizeaza dobandirea unor tehnici specifice doar anumitor domenii de specializare. In contextul societatii postindustriale, informatizate, educatia tehnologica devme simultan sau/si succesiv: - o disciplina scolara de cultura generala, cu contributii decisive in procesul de structurare aptitudinala si atitudinala a personalitatii (pre)adolescentului. realizabil la nivelul scolii de baza. prelungita pana la varsta de ani; - o disciplina scolara/universitara de profil, cu contributii decisive in orientarea a-plicativa a cunostintelor stiintifice pe difeeite domenii de cunoastere si de activitate (real, uman, economic; stiinte exacte, stiinte socioumane, filologie, limbi straine, politehnica, management, medicina, educatie fizica si sport etc); - o disciplina scolara/universitara de specialitate cu contributie decisiva la orientarea practica a cunostintelor stiintifice in diferite domenii socioprofesionale, la niveluri medii (liceu

tehnologic/profesional, scoli profesionale) si superioare (invatamant universitar scurt, lung, postuniversitar). Educatia tehnologica, in interactiune cu toate celelalte dimensiuni ale educatiei, pregateste procesul de integrare psihosociala a personalitatii umane, care include urmatoarele trepte metodologice: orientarea cunostintelor spre activitati practice; orientarea sociala, proiectata in planul informarii si al indrumarii scolare si profesionale; orientarea sociala, realizata in planul optiunilor scolare si profesionale; pregatirea si calificarea socio-profesionala; integrarea socioprofesionala: perfectionarea si auto-perfectionarea profesionala; integrarea socioprofesionala deplina: adaptare-angajare socioprofesionala deplina (randament optim, maiestrie si stabilitate socioprofesionala). Educatia estetica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii u-mane, proiectata si realizata prin receptarea, evaluarea si crearea frumosului existent in natura, societate, arta. Definirea educatiei estetice ridica doua dificultati majore, de ordin metodologic si de ordin practic. Ca dimensiune generala a educatiei, educatia estetica vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii umane prin cultivarea frumosului existent la nivelul artei (autenticitate absoluta), dar si la nivelul societatii (organizare sociala, relatii interumane, comportament uman, "design industrial", "design a! tehnologiei informatizate) si al naturii (armonie, echilibru, calm, seninatate, justitie, proportionalitate, "totalitate"). Educatia estetica urmareste proiectarea si realizarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane prin promovarea frumosului artistic, social si natural in functie de urmatoarele categorii valorice specifice: a) ideal estetic: exprima modelul de frumos spre care tinde, in general, comunitatea umana; b) simtul estetic: exprima capacitatea omului de a percepe, de a reprezenta si de a trai frumosul; c) gustul estetic: exprima capacitatea omului de a explica, a intelege si de a iubi frumosul; d) spiritul de creatie estetica: exprima capacitatea omului de a crea frumosul, la nivelul artei, societatii, naturii. Procesarea pedagogica a acestor categorii permite delimitarea functiilor care determina obiectivele generale si specifice ale educatiei estetice: - receptarea frumosului din arta, societate, natura, prin mijloace senzoriale (perceptia estetica), rationale (cunoasterea estetica), afective (sentimentele estetice), moti-vationale (interesele estetice), integrate la nivelul gustului estetic;

- evaluarea frumosului din arta, societate, natura, prin formarea atitudinilor estetice si a capacitatii de decizie estetica ("discernamant estetic"), rezultat al integrarii gustului estetic la nivelul structurii aptitudinale si atitudinale a personalitatii umane; - crearea frumosului in arta, societate, natura, la nivel de proces-produs-trasatura generala a personalitatii umane, cu semnificatie individuala, particulara, sociala. Educatia estetica reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane prin intermediul valorilor frumosului din arta, societate, natura, receptat, evaluat si cultivat la nivelul sensibilitatii, al rationalitatii si al creativitatii umane. Educatia morala reprezinta dimensiunea interna a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii care vizeaza "ceea ce este mai profund si mai accentuat subiectiv in fiinta umana". Definirea educatiei morale solicita depasirea a doua tendinte extreme: a) tendinta reducerii educatiei morale exclusiv la nivelul proiectarii si al realizarii unor obiective formative (in opozitie cu educatia intelectuala, redusa exclusiv la proiectarea si realizarea unor obiective informative); b) tendinta extrapolarii educatiei morale la nivelul intregii activitati de formaredezvoltare a personalitati - "educatia morala nu este in fond nimic altceva decat educatia insasi". Depasirea acestor tendinte extreme implica analiza conceptului filosofic de morala. Din aceasta perspectiva morala reprezinta, pe de o parte, "o teorie a relatiilor cu celalalt si cu sine", respectiv un model de organizare a raporturilor omului cu lumea si cu propria persoana. Pe de alta parte, prin continutul angajat, morala reprezinta o forma a constiintei sociale care reflecta existenta sociala la nivel "ideologic"/teoretic (ansamblul reprezentarilor, notiunilor, judecatilor, normelor, sentimentelor morale) si psihosocial/practic (ansamblul actiunilor morale). In perspectiva pedagogica, educatia morala reprezinta activitatea de formare-dezvoltare a constiintei morale a personalitatii umane, proiectata si realizata la nivel teoretic si nivel practic. Formareadezvoltarea constiintei morale la mvel "ideologic", angajeaza "teoria morala", bazata pe norme proiectate si realizate in toate ciclurile vietii. in mod special in plan cognitiv dar si in plan afectiv si volitiv. Formarea-dezvoltarea constiintei morale la nivel "psihosocial", angajeaza "practica morala", bazata pe actiuni proiectate si realizate in toate ciclurile vietii, integra-te,in mod special, in plan atitudinal. Aceasta abordare filosofica permite clarificarea a doua probleme importante pentru intelegerea educatiei morale la nivelul unui concept pedagogic fundamental: problema obiectivelor generale

care vizeaza ambele niveluri ale constiintei morale, teoria/ideologia morala si practica/actiunea morala, problema continutului, care vizeaza ambele raporturi de comunicare ale personalitatii, "cu sine" (educatia moral-individuala) si cu lumea (educatia moral-civica). Prin formarea profesionala se intelege" devenirea individului datorata celor mai diverse influente si actiuni care marcheaza personalitatea sub unghiul de incidenta cu activitatea profesionala".Prin educatie profesionala se intelege orice forma de pregatire sau perfectionare in vederea unei activitati profesionale, care cuprinde insusirea cunostintelor teoretice, formarea deprinderilor, priceperilor si transmiterea valorilor etnice si de comportament social necesare unei asemenea activitati. Esenta educatiei profesionale consta in "formarea unui orizont cultural si tehnologic cu privire la o anumita profesiune, concomitent cu dezvoltarea unor capacitati, priceperi si deprinderi necesare exercitarii ei".Educatia profesionala cuprinde atat initierea in profesie, cat si perfectionarea, specializarea si se realizeaza atat in scoala (dupa terminarea scolii generale), cat si in intreprinderi. Educatia profesionala se fundamenteaza pe toate celelalte dimensiuni(componente, laturi) ale educatiei:pe cunostintele, priceperile, deprinderile, competentele dobandite in plan intelectual;pe deprinderile, priceperile, competentele in plan moral, actional;pe comportamentele morale si estetice;pe calitatea dezvoltarii si functionarii corpului (pe sanatatea acestuia). Educatia juridica cauta sa surprinda cunoasterea cadrului legislativ dupa care se conduce o societate si a caror consecinte inseamna drepturi si obligatii ale cetatenilor. Domeniul juridic asigura siguranta cetatenilor prin respectarea regulilor. Se vor prezenta documente oficiale (constitutia, coduri) astfel incat elevul ca viitor cetatean cu drepturi depline sa-si apere si sa-si exercite drepturile, de a avea initiative si a intreprinde pe cont propriu actiuni care pot conduce la optimizarerea si progresul vietii comunitare. Se cauta astfel sa se implice in a-si suma raspunderi si obligatii. Pentru aceasta se vor alfabetiza catre cunoastera drepturilor fundamentale ale omului, drepturile copiilor, drepturile copilului victima si acela ale copilului infractor. Sustinuta de celelalte laturi educatia juridica va permite preintampinarea delicventei juvenile si crearea de cetateni model.

Functii ale educatiei: crestere si dezvoltare fizica armonioasa; transmitere de informatii a valorilor de la societate la individ, atitudinal si afectiv-motivational, deprinderi; transmitere de norme etice (axiologica, economica, cognitiva)., de socializare si culturalizare TEORII ALE DEZVOLTARII PSIHICE Stadialitatea psihodinamica Perioadele de vrsta n care tabloul psihocomportamental este relativ asemanator la toti copiii, au fost denumite stadii ale dezvoltarii. Acestea se succed unele dupa altele. Stadialitatea este prezenta att n abordarea genetica (longitudinala) a vietii psihice (a personalitatii cognitive, afective, social-morale), situatie n care vorbim despre stadii genetice, ct si n perspectiva transversala, atunci cnd se urmareste unitatea diverselor aspecte ale vietii psihice ntr-o etapa anume. n acest din urma caz vorbim despre stadii de vrsta. Stadiul de vrsta nu este si nici nu se suprapune cu stadiile genetice ale diverselor procese psihice. Definirea celor doua categorii de stadii: genetice si de vrsta se face n baza unor modalitati diferite. Stadiul genetic vizeaza reuniunea unui ansamblu de conditii, stadiul de vrsta exprima caracteristici generate de anumite dominante. Principalele conditii sunt: de ordine - se exprima prin succesiunea dintre caracteristicile anterioare si

cele care urmeaza; de structura specifica; de pregatire, saturatie si integrare a caracteristicilor psihice, ale stadiului

respectiv, ceea ce-i confera un specific anume Pentru precizarea stadiilor, psihologia romneasca (Ursula Schiopu, Emil Verza) propune 3 criterii: 1. Tipul fundamental de activitate: joc, nvatare, munca; exprima orientarea si structurarea energiei psihice pentru asimilarea de cunostinte, pentru formarea, exersarea

sensibilitatii, a deprinderilor, a abilitatilor care vor fi integrate n nsusiri de personalitate. Activitatea dominanta este considerata aceea care are cele mai mari implicatii formative n planul dezvoltarii psihice. Este, totodata, activitatea cu cea mai mare frecventa, cu cea mai mare pondere n sfera preocuparilor curente. Tipuri de activitate dominanta (perioade): sugarului - manipularea de obiecte. n functie de volumul, diversitatea

manipularii obiectelor, copilul ajunge la un anume nivel al dezvoltarii senzorialitatii, motricitatii, sau, n perspectiva lui J.Piaget, al inteligentei senzoriomotorii. anteprescolara (1-3 ani) - automiscarea si jocul simplu; prescolara - jocul simbolic si jocul cu reguli; vrsta scolara mica - nvatarea elementara, tip pe care sunt centrate toate

celelalte forme de nvatare; polimorfa; vrsta postadolescentei - nvatarea complexa fuzioneaza cu modalitati de vrsta scolara mijlocie (10-14 ani) - nvatarea organizata, sistematica; vrsta scolara mare / adolescenta (14 - 20-22 ani) - nvatarea complexa,

specializare (calificare) profesionala; munca; vrsta adultului - munca si creatia; ambele ajung la apogeu; vrsta batrnetii - activitati preferentiale, de autoservire. vrsta tineretii - are caracteristic fie integrarea initiala profesionala, fie

2. Tipul de relatii. Cum ponderea relatiilor sociale este mult mai prezenta dect cea a relatiilor obiectuale (masina, casetofon etc.), acest criteriu cunoaste o reformulare recenta

nscrisa n zona comunicarii. Astfel, acest criteriu este considerat a fi nivelul comunicarii cu ambianta. Pentru perioadele timpurii ale dezvoltarii psihice, comunicarea nonverbala are un mare rol. 3. Originea tensiunii psihice dominante. n permanenta exista o tensiune interioara ce apare ca un conflict ce genereaza anumite caracteristici. Exemplu: conflictul ntre cerintele externe, intre solicitari si posibilitati subiective de

satisfacere. Astfel de solicitari pot fi: regim de lucru, continuturi de nvatare; opozitia dintre posibilitati, resurse subiective (dorinte, aspiratii, capacitati)

si potentialul societatii de a le satisface; opozitia dintre structurile psihice vechi si cele noi (deprinderi, interese,

sentimente, componente caracteriale). Calea de micsorare a distantelor dintre elementele psihice aflate n opozitie este data de tendinta fireasca, naturala spre echilibru si complementar. Aceasta tendinta se instituie si actioneaza atunci cnd subiectul este preocupat de mplinirea unor obiective concrete care dau sens vietii. Echilibrul n plan afectiv conduce la satisfactie, bucurie, stimulare tonica iar cel intelectual, la capacitate de proiectare a unor noi obiective. La baza acestor 3 criterii s-au stabilit 2 mari etape: Etapa I - prenatala. Etapa II - postnatala, de la nastere pna la moarte. Aceasta etapa cuprinde 3 cicluri: 1. Ciclul de crestere si dezvoltare (de la 0 - 20-24 ani) cuprinde copilaria, pubertatea si

adolescenta, fiecare cu substadiile corespunzatoare. Copilaria reprezinta etapa cea mai importanta pentru dezvoltarea ulterioara, ntruct n aceasta perioada (0 - 10 ani) se formeaza cele mai importante conduite ce asigura adaptarea, se

elaboreaza structurile cele mai reprezentative de tip intelectual, afectiv, volitional, se pun bazele viitoarei personalitati.