Sunteți pe pagina 1din 14

Deficienele de limbaj 1.1.

Constituirea si importanta logopediei Etimologic, termenul de logopedie si are originea n grecescul logos, care nseamna cuvnt si paideia, care nseamna educatie. Sensul restrictiv acordat logopediei si anume acela de a educa, de a corecta vorbirea (orala sau scrisa) tulburata si respectiv, elaborarea unor tehnici, a unei metodologii adecvate, care sa faca posibila ndeplinirea scopului ntr un timp ct mai scurt a accentuat caracterul ei practic. !cceptiunea moderna a logopediei s a e"tins si la prevenirea tulburarilor de limba# si mai cu seama, n plan teoretic, la studierea mecanismelor psihologice si neurofi$iologice ale desfasurarii limba#ului, la conditiile obiective si subiective, a reali$arii comunicarii verbale si importanta acesteia n de$voltarea personalitatii umane. %a fel ca si alte stiinte, ce se spri#ina pe datele acumulate n domeniile tangente, si logopedia asimilea$a o serie de informatii din stiintele psihologice si pedagogice, n mod deosebit, din psihologia limba#ului, surdopsihologie, oligofrenopsihologie, tiflopsihologie, psihologia medicala si psihopatologie, psihofi$iologie si neurofi$iologie, psiholingvistica si lingvistica, etc. &ar, odata cu progresele reali$ate n logopedie, sunt furni$ate de catre aceasta date incontestabile celorlalte domenii cu privire la de$voltarea si desfasurarea corecta a comunicarii si limba#ului, a modului cum pot fi evitate si corectate de$ordinile de la nivelul limba#ului, ale felului cum se constituie modelele optime de functionalitate a conduitelor verbale si a modalitatilor de integrare a limba#ului n sistemul psihic uman. Scurt istoric 'reocuparile legate de formarea vorbirii corecte si nlaturarea unor eventuale dificultati verbale au preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri. Spre e"emplu, grecii antici aveau un cult deosebit pentru vorbire si oratorie. Se aprecia n mod deosebit, arta de a vorbi frumos, cursiv si ct mai pe ntelesul auditorului, ceea ce a ridicat aceasta capacitate la un rang de cinste, asigurnd oratorului o po$itie sociala favorabila. (perele lui 'lutarh, )erodot, )eraclit, 'laton, !ristotel, )ipocrat contin consideratii interesante cu privire la preocuparile societatii antice de a forma si de$volta, la toti membrii ei, o vorbire ct mai agreabila si mai eficienta. &escrierea pe care o face 'lutarh, n *ieti paralele, lui &emostene, ilustrea$a stralucit posibilitatile de modelare a vorbirii sub influenta unor e"ercitii si ale unor antrenamente de tip psihoterapeutic. +e$ulta, ca &emostene suferea de o blbiala grava, cu implicatii n planul interior, marcndu l ca timid, centrat pe sine, necomunicativ, dar prin vointa, e"ercitii sistematice de de$voltare a vorbirii a a#uns nu numai sa scape de handicapul respectiv, dar si sa si transforme ntreaga personalitate, devenind marele orator al antichitatii. ( pretuire asemanatoare, acordata vorbirii, o gasim si la romani, prin nsemnarile lui Cicero, care n lucrarea &e oratorie scrie, daca nu depinde de noi sa avem un glas frumos, de noi depinde sa l cultivam si sa l fortificam, sa studiem toate treptele de la sunetele grave pna la cele mai nalte. -lterior, n evul mediu, cu toate oprimarile la care este supusa stiinta, se evidentia$a unele idei po$itive. !stfel,

n Canonul medicinii, !viceena notea$a o serie de e"ercitii utili$ate n scopul reglarii respiratiei n emiterea vocii adoptate si n pre$ent n corectarea blbielii si a altor tulburari asemanatoare. 'rogresele din secolele .*/// ./. cunoscute n toate domeniile, si n special marele avnt al stiintelor naturii, au stimulat de$voltarea unor noi domenii de activitate si conturarea unor discipline ce s au deprins din corpul stiintelor fundamentale. %ucrarile de logopedie sunt tot mai frecvente si creste interesul pentru corectarea handicapurilor de limba# si pentru de$voltarea comunicarii verbale la persoanele aflate n dificultate. 0n tara noastra, o cronica din 1123 vorbeste de vindecarea gngaviei (o forma de tulburare a fluentei verbale), dar practica logopedica s a legiferat mult mai tr$iu, n 1454 si apoi n 1436. 7ai nti, iau fiinta cabinetele logopedice n policlinici si n unele spitale, iar apoi centrele logopedice interscolare si cabinetele din unitatile speciale de nvatamnt, unde si frecventa tulburarilor de limba# este mai mare. 0n pre$ent, se acorda o importanta tot mai mare de$voltarii limba#ului nca din copilaria timpurie ca si fata de modalitatile de ntelegere, receptionare si comunicare pentru adaptarea si integrarea persoanelor n mediu social. Chiar procesul instructiv educativ impune, cu necesitate, formarea si de$voltarea unor capacitati verbale care sa nlesneasca nvatarea si accesul la cultura, a de$voltarii deprinderilor de comunicare optima si eficienta ntr o lume n care informatia circula pe canale tot mai diverse. !ctivitatea logopedica este centrata, n special asupra copiilor nu numai datorita frecventei mai mari a tulburarilor de limba#, dar si pentru faptul ca la acestia vorbirea este n continua structurare si de$voltare, iar dereglarile aparute au tendinta, ca o data cu trecerea timpului, sa se consolide$e si sa se agrave$e sub forma unor deprinderi deficitare, ceea ce necesita un efort mai mare pentru corectarea lor si nlaturarea efectelor negative asupra comportamentului si personalitatii. 1.8. Etiologia si clasificarea tulburarilor de limba# &upa cum se stie, asupra individului actionea$a o multitudinede factori dintre care unii sunt nocivi. !cestia pot influenta negativ de$voltarea sa si cu ct actionea$a la vrstele mai mici cu att efectele sunt mai mari. &ar organismul are o anumita re$istenta ce i permite o evolutie normala, si numai n anumite conte"te acesti factori determina dereglari psihice. 0n acest conte"t, ne vom referi la principalele patru categorii de factori care pot influenta negativ de$voltarea limba#ului. Cau$e organice !cestea pot avea o natura centrala sau periferica. !ici sunt cuprinse diferitele traumatisme mecanice care influentea$a negativ de$voltarea sistemului nervos central (S9C) sau afectea$a nemi#locit au$ul si organele fonoarticulatorii. 0n ca$ul unor le$iuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce, printre alte tulburari, handicapuri ale limba#ului de o mare varietate. Cu ct $ona le$ata este mai ntinsa sau mai profunda, cu att tulburarile sunt mai comple"e, deoarece sunt atinsi mai multi centri corticali implicati n diferitele functii psihice. !sa, de e"emplu, le$area timpanului mpiedica receptia corecta a limba#ului si emiterea normala a vorbirii, iar anomaliile dento ma"ilo faciale nu permit o participare sincroni$ata a tuturor elementelor implicate n procesul vorbirii. ( asemenea situatie se produce si n prognatism si progenie, ca si n macroglosie sau microglosie. ( anumita frecventa o au infectiile si into"icatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta organic sau functional mecanismele neurofi$iologice ale limba#ului. Si unele

boli ale primei copilarii, ca meningita, encefalita, scarlatina, ru#eola, po#arul etc, pot determina tulburari de limba# att pe cale centrala ct si pe cea periferica, marcndu l pe subiect pe perioade limitate sau pe toata durata vietii. Cau$e functionale 0n urma actiunii acestor cau$e, se pot produce tulburari ale limba#ului care privesc att sfera sen$oriala (receptoare), ct si pe cea motorie (efectoare). Cau$ele functionale pot afecta oricare din componentele pronuntarii, e"piratie, fonatie, articulatie. Ca urmare, apar dereglari ale proceselor de e"citatie si inhibitie, de nutritie la nivelul corte"ului, insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central, insuficiente ale au$ului fonematic care, toate, sunt dificil de evidentiat, dar au implicatii nemi#locite asupra evolutiei limba#ului si activitatii psihice. Cau$e psiho neurologice Cau$e ce i influentea$a, mai ales, pe acei subiecti care, congenital, au o constructie anatomo fi$iologica fragila sau patologica. !semenea cau$e se ntlnesc la subiectii cu deficit mintal, la alienatii mintal, la cei cu tulburari de memorie si de atentie, la cei cu tulburari ale repre$entarilor optice si acustice. Cau$e psiho sociale Cau$e care sunt abordate n literatura de specialitate cu mai putina insistenta, cu toate ca ele nu sunt lipsite de importanta: la o anali$a mai atenta vom constata ca ele au o frecventa relativ mare, iar efectele lor negative mpietea$a nu numai asupra de$voltarii limba#ului, ci si asupra ntregii de$voltari psihice a omului. &in aceasta categorie fac parte unele metode gresite n educatie ( iatrogeniile sau didactogeniile), slaba stimulare a vorbirii n ontogene$a timpurie, ncura#area copilului mic n folosirea unei vorbiri incorecte pentru amu$amentul parintilor (adultilor), toate conducnd la formarea unor obisnuinte deficitare, imitarea unor modele cu o vorbire incorecta n perioada constituirii limba#ului, trairea unor stari conflictuale, stresante, suprasolicitarile, care favori$ea$a oboseala e"cesiva ce duce la disfunctii verbale, bloca#e, un nivel sca$ut al antrenamentului verbal, s.a.m.d. Clasificari 0n logopedie e"ista mai multe tipuri de clasificari ale tulburarilor de limba#. !ceste clasificari sunt efectuate n functie de o serie de criterii, cum sunt cel etiologic, lingvistic, morfologic, simptomatologic. &ar considerarea unui singur criteriu nu permite dect o clasificare unilaterala care vi$ea$a numai partial natura si varietatea handicapurilor de limba#. !stfel de clasificari sunt echivoce si nu cuprind toate categoriile limba#ului deteriorat. 9i se pare mult mai adecvata o clasificare care sa tina seama de mai multe criterii, n acelasi timp, anatomo fi$iologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic. ( astfel de clasificare, elaborata de E. *er$a, s a impus n literatura de specialitate, si ea se re$uma la urmatoarele categorii, 1. tulburari de pronuntie sau de articulatie(dislalie, rinolalie, dizartrie); 2. tulburari de ritm si fluenta a vorbirii (blbiala, logonevroza, tumultus sermones, tahilalie, bradilalie, aftongie, tulburari pe baza de coree); 3. tulburari de voce (afonie, disfonie, fonastenie); 4. tulburari ale limba ului citit! scris (disle"ie! ale"ie si disgrafie! agrafie); #. tulburari polimorfe (afazie si alalie); $. tulburari de dezvoltare a limba ului (mutism psihogen, electiv sau

voluntar, retard sau %ntrziere %n dezvoltarea generala a vorbirii); &. tulburari ale limba ului, bazat pe disfunctii psihice (dislogii, ecolalii, argonofazii, bradifazii s.a.) Cunoasterea unei asemenea clasificari pre$inta importanta nu numai pentru activitatea de cunoastere si terapie logopedica, dar si pentru diagno$a tulburarilor de limba#. 0n activitatea de corectare, diagnosticul diferential corect facilitea$a stabilirea metodologiei de lucru si fi"area cadrului general de recuperare. 9ici o progno$a valida nu se poate adopta fara a tine seama de diagnosticul diferential si evitarea unor confu$ii ntre diferitele categorii de tulburari de limba#. Ca atare, orice e"amen logopedic se corelea$a cu alte investigatii, de tip psihologic, medical etc. ;.2 Simptomatologia tulburarilor de limba# ;.2.1. <ulburari de pronuntie sau de articulatie !sa cum a re$ultat, deficientele de limba# pot aparea att pe fondul intelectului normal, ct si la deficientii mintal sau sen$orial cnd, de obicei, sunt mai profunde si mai frecvente. 0n ca$ul unor asemenea asocieri, deficitul de limba# este o forma secundara a unui sindrom comple", dar prin e"istenta lui accentuea$a dificultatile de recuperare si adaptare. <ulburarile de pronuntie sau de articulatie au cea mai mare frecventa fata de toate categoriile pre$entate n clasificarea mentionata n special la copiii prescolari si scolarii mici. 'rin e"istenta tulburarilor respective, se creea$a dificultati n emiterea sunetelor, cuvintelor, propo$itiilor si n ntelegerea celor enuntate. !deseori, ele se transpun si n limba#ul scriscitit, ceea ce ngreunea$a formarea deprinderilor grafo le"ice. <ulburarile respective cuprind, dislaliile, rinolaliile si disartriile, pe o scara de la simplu la comple". &islalia Se remarca prin frecventa cea mai mare n raport cu toate handicapurile de limba#. <otusi, ea este diferita att sub raportul comple"itatii ct si al frecventei, de la o vrsta la alta. 'entru copilul anteprescolar, tulburarile de pronuntie nu constituie semnale de alarma: n schimb, la vrsta prescolara se simte nevoia unei interventii logopedice pentru a nu permite stabili$area si formarea unor deprinderi deficitare de pronuntie. %a copilul anteprescolar, dislalia are o natura fi$iologica ca urmare a nede$voltarii suficiente a aparatului fonoarticular si a sistemelor cerebrale implicate n actul vorbirii. &ar, dupa vrsta de 2 5 ani, acestea devin suficient de de$voltate pentru a putea reali$a o pronuntie corecta. 7anifestarea tulburarilor dislalice si dupa aceasta vrsta denota e"istenta unor cau$e cu grad de risc, care tind sa le transforme n obisnuinte negative, mai cu seama cnd dificultatile de pronuntie persista pe o perioada lunga de timp. &ar, dislalia poate aparea si la vrstele mai mari, datorita unei etiologii comple"e incriminata n producerea handicapurilor de limba#, n genere. Cu ct apare mai tr$iu, cu att gravitatea ei sporeste. Ca orice tulburare de articulatie sau de pronuntie, dislalia se manifesta prin deformarea, omiterea, substituirea si inversarea sunetelor. 0n formele grave de dislalie, astfel de fenomene se produc si la nivelul silabelor si chiar al cuvintelor. Cnd deficientele de articulatie se limitea$a numai la nivelul unor sunete i$olate si, n genere, se manifesta sub o forma usoara, ea se numeste dislalie simpla, partiala sau monomorfa . &ar atunci cnd sunt afectate ma#oritatea sunetelor si chiar grupe de

silabe, ea poarta denumirea de dislalie polimorfa, iar prin alterarea tuturor sunetelor, a ma#oritatii silabelor si a cuvintelor se a#unge la asa numita dislalie generala sau totala, ce este caracteristica mai cu seama disartriei. &intre formele cele mai frecvente de dislalii sau de disfunctionalitatiile acestuia mentionam, n primul rnd, grupa sigmatismelor si a parasigmatismelor care ocupa un loc central. !cestea apar atunci cnd au loc deformari, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante si suieratoare, s, s, #, $, t, ce, ci, ge, gi. %a copiii prescolari si la scolarii mici, cel mai des se manifesta omisiunile si deformarile, iar la logopatii mai mari apar, deseori, si nlocuirile. Sunt mai multe forme de sigmatism, specifice si limbii romne, dintre care remarcam urmatoarele, a)sigmatism interdental, ce apare ca urmare a pronuntarii sunetelor respective cu limba plasata ntre dinti. 0n perioada schimbarii dentitiei, la copil apar frecvent asemenea forme de sigmatism, care dispar n mod normal o data cu cresterea dintilor, dar se fi"ea$a ca defect atunci cnd persista prea mult sau apar si alti factori determinanti, ca de e"emplu, vegetatiile adenoide si slabirea muschilor linguali: b) sigmatism lateral, care este de trei feluri, lateral de"ter, cnd iesirea aerului se face prin coltul drept al comisurilor labiale, n loc de po$itia mediana: lateral sinister, n ca$ul iesirii aerului prin stnga si sigmatism bilateral, n care aerul se mprastie pe ambele parti. Sigmatismul lateral ia nastere, adeseori, ca urmare a pare$ei partiale a nervului hipoglos, cnd cel mai mult este afectata siflanta s, comparativ cu suieratoarele: c) sigmatism addental, produs prin spri#inirea vrfului limbii pe dinti, nepermitnd astfel aerului sa iasa prin spatiul interdental, cum este normal. =orma respectiva este mai frecventa la hipoacu$ici, datorita perceperii deficitare a pronuntiei, ca si n progenie si prognatism, deoarece n timpul pronuntiei nu se efectuea$a sincroni$area adecvata a miscarii ma"ilarelor: d) sigmatism palatal, produs prin pronuntarea sunetelor siflante si suieratoare cu vrful limbii retras spre bolta palatina: e) sigmatism strident, manifestat printr o sonoritate e"agerata a siflantelor, producnd perturbari la nivelul receptiei: f) sigmatism nazal, determinat de deficiente ale palatului moale care nu si poate ndeplini functia normala, imprimnd, astfel, scurgerea aerului, partial sau total, prin intermediul cailor na$ale. Sigmatismul de acest tip apare n despicaturile palatale si la cei cu un palat prea rigid, la cei cu vegetatii adenoide si deviatii de sept. +emarcam o alta forma dislalica cu o frecventa mare, rotacismul si pararotacimsul ce consta n deformarea, omisiunea, inversiunea si nlocuirea sunetului r . Consoana r apare, de obicei, n vorbirea copilului n urma sunetelor siflante si suieratoare, iar emisiunea lui corecta presupune o anumita de$voltare a aparatului fonoarticular si miscari fine de sincroni$are. &in aceste motive, la ma#oritatea copiilor anteprescolari se produce afectarea sunetului r sau se nlocuieste cu l , si mai rar cu d, h, v, . =enomenele respective pot persista si n perioadele de vrsta ulterioare. 'e lnga acestea, la ba$a producerii rotacismului si pararotacismului stau anomaliile anatomice si functionale ale limbii, cum ar fi, micro si macroglosia limbii, frenul prea scurt sau prea lung al limbii, le$iuni ale nervului hipoglos, ca si deficientele au$ului fi$ic si fonematic, imitatiile deficitare ale pronuntiei celor din antura#ul copilului, e"istenta unor factori negativi de natura psiho sociala si culturala etc. Ca si n ca$ul sigmatismului, adoptnd criteriul simptomatologic si etiologic, cele mai frecvente forme de rotacism sunt,

a) rotacism interdental ce ia nastere prin pronuntarea sunetului r cu vibrarea vrfului limbii spri#init pe incisivii superiori, sau, mai rar, prin atingerea limbii de bu$a superioara n timpul vibrarii acesteia: b) rotacism labial reali$at printr un #oc usor al limbii si vibrarea bu$elor: c) rotacism labiodental apare prin vibrarea bu$ei superioare n atingere cu incisivii inferiori sau vibrarea bu$ei inferioare n momentul atingerii incisivilor superiori: d) rotacism apical recunoscut dupa faptul ca limba se afla n momentul pronuntarii lipita de alveole, ceea ce nu i permite sa vibre$e suficient: e) rotacism velar, n care nu vibrea$a vrful limbii asa cum este normal, ci valul palatin: f) rotacism nazal datorat faptului ca orificiul palatofaringian nu se nchide suficient, ceea ce face sa se produca vibratii la nivelul partii posterioare a palatului moale si a peretelui posterior al faringelui, iar emisia lui r este stridenta, cu caracteristici na$ale: g) rotacism uvular produs prin vibrarea uvulei n articulatia sunetului r: h) rotacism bucal format prin scurgerea aerului pe spatiile dintre partile laterale ale limbii, fortnd obra#ii sa intre n vibratie dnd o nota de$agreabila pronuntiei. &esi cu o frecventa mai mica, se pot produce tulburari si ale celorlalte sunete. &intre acestea, amintim, lambdacism si paralamdacism (cnd este afectat sunetul l): betacism si parabetacism (cnd este afectat sunetul b): capacism si paracapacism (cnd este afectat sunetul c): gamacism si paragamacism (afectarea sunetului g): deltacism si paradeltacism (tulburarea sunetului d): fitacism si parafitacism (tulburarea sunetului f): nutacism si paranutacism (tulburarea sunetului n): hamacism si parahamacism (tulburarea sunetului h): tetacism si paratetacism (tulburarea sunetului t): mutacism si paramutacism (tulburarea sunetului m): vitacism si paravitacism (tulburarea sunetului v) s.a. (dupa E. *er$a, 8>>2). 'rin urmare, frecventa fenomenelor evidentiate depinde de etiologie, de se" si vrsta, de particularitatile psihoindividuale ale subiectului si de capacitatile sale verbale. 'e de alta parte, n functie de cau$ele care stau la ba$a handicapurilor de pronuntie, dislaliile se mpart n organice si functionale. 'islaliile organice, numite si disglosii , sunt provocate de deficientele anatomofi$iologice de la nivelul aparatului fonoarticular (prognatismul, progenia, despicaturile ma"ilo velo palatine etc). E"ista si asa numitele dislalii audiogene, sunt determinate de le$area aparatului auditiv ce nu permite o receptie normala a vorbirii si nici un autocontrol al propriei articulari. &isartria &in categoria tulburarilor de pronuntie face parte si disartria, care este cea mai grava dintre tulburarile respective, fiind cau$ata de afectiunea cailor centrale si ale nucleilor nervilor care participa la articulare. Ea se caracteri$ea$a pe lnga pre$enta fenomenelor dislalice, printr o vorbire confu$a, disritmica, disfonica, cu re$onanta na$ala si pronuntie neclara. %a disartrici, apar si o serie de complicatii psihice ce se produc n sfera afectiva, sen$oriala, mintala, psiho sociala si motrica. &ata fiind originea sa, disartria se mai numeste si dislalie centrala. &in punct de vedere simptomatologic, unele dintre fenomenele enuntate sunt asemanatoare dislaliei obisnuite, dar mult mai grave. &islalia centrala este mai frecventa la subiecti cu handicap de intelect. Ea poate fi pusa n evidenta mai usor la adulti fata de copii, nu numai ca urmare a deteriorarii componentei centrale, ci si a agravarii dificultatilor de vorbire.

+inolalia ( forma intermediara n cadrul tulburarilor de pronuntie, este rinolalia ce pre$inta si ea manifestari specifice. Se produce ca urmare a unor malformatii ce sunt locali$ate la nivelul valului palatin sau a insuficientelor de$voltarii acestuia, determinate de unele boli infectioase, de vegetatiile adenoide, de polipi, de atonia sau parali$ia valului palatin, de despicaturile labio ma"ilo palatine, de hipoacu$ie, de functionarea defectuoasa a muschilor sau a valului palatin care nu pot deschide traectul na$al n timpul pronuntarii sunetelor na$ale etc. 0n rinolalie, se manifesta tulburari de pronuntie specifice dislaliei, dar si deficiente ale re$onantei sunetelor, de fonatie si chiar de voce, n ca$urile accentuate. !spectul general al vorbirii este de$agreabil, prin manifestarea fonfaielii. (inolalia se clasifica n aperta sau deschisa, n care suflul aerului necesar pronuntarii sunetelor parcurge, predominant, calea na$ala: clau$a sau nchisa, cnd unda e"piratorie necesara pronuntarii sunetelor na$ale (m, n) se scurge pe traectul bucal si mi"a sau mi"ta,n care unda e"piratorie trece, alternativ, att pe cale na$ala, ct si pe traectul bucal, indiferent de caracteristicile articulatorii ale sunetelor. 1.2.8. <ulburari de ritm si fluenta ale vorbirii !sa cum am va$ut, din categoria tulburarilor de ritm si fluenta fac parte, blbiala, logonevro$a, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburarile pe ba$a de coree s.a. !cestea sunt si ele tot tulburari ale vorbirii orale, dar sunt mai grave dect tulburarile de pronuntie, nu numai prin formele de manifestare, ci mai cu seama prin efectele negative ce le au asupra personalitatii si comportamentului persoanei. )lbiala a fost remarcata de catre oamenii de stiinta din cele mai vechi timpuri, fapt ce a dus la cresterea interesului si pentru alte tulburari ale limba#ului. ?lbiala 'erturba relatiile logopatului cu cei din #ur si se pre$inta ca un handicap relativ grav. &esi preocuparile fata de aceasta tulburare au fost intense de a lungul timpului, e"plicatia stiintifica, prin evidentierea simptomatologiei si etiologiei blbielii ca si de$voltarea conceptiei cu privire la terapia comple"a n corectarea ei, a fost posibila abia n secolul nostru, ca urmare a progresului reali$at n stiintele psihopedagogice, progres reali$at si la nivelul logopediei, mai ales pe plan practicrecuperativ. ?lbiala se manifesta prin repetarea unor sunete sau silabe la nceputul si mi#locul cuvntului, cu pre$entarea unor pau$e ntre acestea sau prin repetarea cuvintelor ori prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care mpiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. 0n primul ca$, blbiala se numeste clonica, iar n cel de al doilea, tonica. Cnd se manifesta att prin prima forma, ct si prin a doua, ea se numeste mi"ta sau clonotonica si respectiv tonoclonica, n functie de aspectul care predomina. =ormele cele mai grave se manifesta la adult si adolescent. &ar cel mai frecvent, blbiala apare ntre 8 21@8 ani si, de obicei, poate fi considerata fi$iologica, n lipsa unor factori favori$anti care sa o mentina si s o consolide$e. Cnd persista si n perioada prescolara, constituie un semnal de alarma pentru ca are tendinta de a se cronici$a. %ogonevro$a Este strns legata de blbiala, att prin natura, ct si prin forma ei. &in punct de vedere simptomatologic, ele sunt foarte asemanatoare, dar de cele mai multe ori logonevro$a este mai accentuata dect blbiala, care, apoi, se poate transforma n

logonevro$a. ?lbiala se transforma n logonevro$a, atunci cnd e"ista sau apare un fond nevrotic ca urmare a constienti$arii tulburarii si a trairii acesteia ca o drama, ca un moment de frustrare a posibilitatilor pe care le are individul. ?lbiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor, silabelor si cuvintelor, iar logonevro$a presupune pe lnga acestea si modificarea atitudinii fata de vorbire si a modului cum este traita dificultatea respectiva prin pre$enta spasmelor, a grimaselor, a ncordarii si a an"ietatii, determinate de teama ca va gresi n timpul vorbirii. %a persoanele nevro$ate sau psihonevro$ate factorii nocivi (mai cu seama traumele psihice, stresurile) pot provoca direct logonevro$a, ceea ce accentuea$a starea generala de nevro$ism si drept urmare nu se mai trece printr o dereglare usoara de tipul blbielii. Celelalte tulburari de ritm si fluenta ale vorbirii pot e"ista ca sindrom separat, dar si ca simptom al blbielii. !ftongia /a nastere atunci cnd n muschii limbii se produce un spasm tonic, de lunga durata, si nsoteste de cele mai multe ori blbiala: tulburari de vorbire pe ba$a de coree (tic, boli ale creierului mic), determinate de ticuri nervoase sau coreice ale muschilor aparatului fonoarticular, ale fi$ionomiei ce se manifesta concomitent cu producerea vorbirii: <ahilalia Caracteri$ata printr o vorbire e"agerat de rapida, apare mai frecvent la persoanele cu instabilitate nervoasa, cu hipere"citabilitate: ?radilalia (pusa tahilaliei se manifesta prin vorbire rara, ncetinita cu e"agerari ma"ime ale acestor caracteristici n handicapurile accentuate de intelect sau n ca$urile de dominare e"cesiva a inhibitiei etc. 1.2.2. <ulburari de voce Spre deosebire de tulburarile de ritm, care afectea$a cadenta vorbirii, tulburarile devoce perturba melodicitatea, intensitatea si timbrul vocii. 7utatia patologica a vocii. Ea apare ca urmare a transformarilor de la nivelul sistemului endocrin, manifestate prin schimbarea functiei hipofi$are si prin modificarea hormonilor se"uali care influentea$a nu numai structura anatomofunctionala a laringelui, dar si modalitatile de reactionare ale sistemului nervos central ce determina o adaptare lenta la conditiile biomecanice. 0n ca$ul tulburarilor endocrine, cum este acromegalia, copilul capata o voce barbateasca, iar n diferite forme de insuficienta de$voltare a aparatului (din nastere), apare mutatia vocii nainte de vrsta obisnuita (la 1 11 ani). (pusul acestui fenomen este ntr$ierea n procesul de schimbare a vocii, dndu i o nota de infantilism cu pre$enta unei voci brite, cu oscilatii de la un ton la altul si cu diferente minime ntre vocea fetelor si a baietilor. +aguseala vocala =ace parte din aceasta categorie si se manifesta prin pierderea e"presivitatii si a fortei vocii. !semenea ca$uri sunt frecvente n mbolnavirile laringelui, ale cailor respiratorii (prin raceala, gripe) si ale ganglionilor fi"ati pe coardele vocale.

+aguseala poate mbraca o forma organica, cnd vocea se ngroasa si se ntrerupe n timpul vorbirii, si alta, functionala ce determina un caracter suierat si nabusit al vocii. &e obicei, raguseala functionala apare n starile emotionale puternice si n folosirea e"cesiva a vocii ceea ce conduce la oboseala componentelor articulatorii. =onastenia si pseudofonastenia !u de cele mai multe ori o natura functionala. =olosirea incorecta (n special la cntareti) si abu$iva a vocii (cntareti, profesori, oratori), ca si laringitele pot da nastere la fonastenie. 'seudofonastenia apare cu o oarecare frecventa la unii prescolari, ca urmare a suprasolicitarii vocii, dar mai cu seama n starile emotionale puternice. 0n ma#oritatea ca$urilor, fonastenia este nsotita de o serie de dereglari de ordin psihic (frustrare, nesiguranta, teama, frica), care o mentin si chiar o accentuea$a. <oate formele de fonastenie duc la scaderea intensitatii vocii, pierderea calitatilor mu$icale, ntreruperea si rateul vocii, tremurul si obosirea prea devreme a vocii. &isfonia !pare n urma tulburarilor partiale ale muschilor laringelui, ale coardelor vocale, si a anomaliilor produse de nodulii bucali si de polipi. 0n aceasta situatie, vocea este falsa, bitonala, monotona, na$ala, tusita, voalata, sca$uta n intensitate, cu timbrul inegal etc. &ereglarile si spasmele respiratorii, produse fie ca urmare a tonusului muscular slab, fie pa ba$a tracului, a emotiilor, a socului, a angoasei, pot determina instabilitatea vocii, inhibitia ei, monotonia si caracterul sters, nediferentiat sau chiar soptit, prin scaderea intensitatii. !fonia Este cea mai grava tulburare de voce. Ea apare n mbolnavirile acute si cronice ale laringelui, cum sunt pare$ele muschilor sau procesele inflamatorii. *ocea, n astfel de situatii, daca nu dispare complet, se produce numai n soapta, din cau$a nevibrarii coardelor vocale. /nitial, vocea se manifesta prin raguseala, scaderea n intensitate, soptirea, ca n final sa dispara complet. 0n ca$ul acesta, se instalea$a tensiunea, agitatia, si chiar unele tulburari psihice. 'e de alta parte, afonia poate fi determinata si de dereglari psihice puternice, prin emotii, soc, stresuri, comple"e de inferioritate, care actionea$a pe un fond de hipersensibilitate sau fragilitate a sistemului nervos, afectnd personalitatea si comportamentul subiectului. 1.2.5. <ulburari ale limba#ului citit scris &isle"ia si disgrafia Constituie tulburari partiale ale citit scrisului ce si pun amprenta pe de$voltarea psihica a copilului si mai cu seama pe re$ultatele sale la nvatatura. 0nsusirea citit scrisului, ca achi$itie recenta n conditiile instruirii, presupune din partea copilului o participare intentionata, voita, afectiva si constienta. Cnd se produc dificultati n elaborarea deprinderilor le"o grafice, se dereglea$a integrarea sociala prin manifestarea n mai multe ca$uri a unor comportamente neadaptate la mediu, datorita unor esecuri si conflicte permanente (n viata scolara), ct si datorita instalarii unor trasaturi caracteriale negative, ca, negativismul, an"ietatea, descura#area, inertia, nepasarea, i$olarea. %a preadolescenti si adolescenti, aceste caracteristici se accentuea$a prin pre$enta agresivitatii si a de$interesului fata de activitatea intelectuala n general. &e remarcat si e"istenta altor forme mai grave ale dereglarilor citit scrisului ce se manifesta sub forma ale"iei si agrafiei, e"primnd imposibilitatea

producerii actului le"o grafic. &ar acestea apar pe fondul altor handicapuri grave sau n unele boli psihice si nu sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal. E"ista un comple" de cau$e care stau la ba$a disle"iei si disgrafiei, dintre care mai importante sunt, insuficientele functionale n elaborarea limba#ului, ale ndemnarii manuale, ale schemei corporale si ale ritmului, lipsa omogenitatii n laterali$are, stngacia nsotita de o laterali$are ncrucisata, tulburarile spatio temporale, influenta ereditatii, afectiunile corticale si, nu n ultimul rnd, factorii pedagogici inoportuni, concreti$ati ntr o metodologie instructiv educativa neadecvata, ce duce la formarea unor deprinderi grafo le"ice deficitare si care se corectea$a ulterior foarte greu. &isle"ia si disgrafia se manifesta, la scolar, prin incapacitatea sa parado"ala, mai mult sau mai putin accentuata, de a nvata citirea si scrierea n mod corect. 0n ca$ul acesta, au loc confu$ii constante si repetate ntre fonemele asemanatoare acustic, literele si grafemele lor, inversiuni, adaugiri si omisiuni de litere si grafeme, omisiuni, inversiuni si adaugiri de cuvinte si chiar de propo$itii, dificultati n combinarea cuvintelor n unitati mai mari de limba#, tulburari ale li$ibilitatii, ale laturii semantice etc. %a unii disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos n spatiul paginii, sunt inegale ca marime si forma si, n general, au o ornduire de$ordonata. &atorita nendemnarii de a scrie, te"tul este scurt, lacunar si fara unitate logica. &in cau$a nentelegerii celor citite si a chiar a propriului lor scris, redarea la disle"ici si disgrafici este lacunara, plina de omisiuni, sau, n alte ca$uri, contine adaugiri de elemente ce nu figurau n te"tul parcurs . (E. *er$a, 1412). %a elevii neva$atori, care nvata n ?raille, se poate constata ca manifestarile disgrafiei au unele particularitati specifice, dar caracteristicile generale sunt asemanatoare cu ale disgraficilor ce scriu n alb negru. &intre fenomenele comune, att n scrierea al negru, ct si n ?raille, putem cita urmatoarele, omisiuni de litere si silabe, omisiuni de cuvinte, omisiuni de propo$itii si sintagme, contopiri de cuvinte, substituiri de grafeme, substituiri si deformari de cuvinte, adaugiri de grafeme si cuvinte, disortografii, rnduri libere sau suprapuse etc. <otodata, n ?raille, se poate evidentia o dependenta mai mare a dificultatilor pre$entate de e"ercitiu (antrenament) si de nivelul de$voltarii intelective a subiectului. 1.2.3. <ulburari polimorfe &in aceasta categorie a tulburarilor de limba# fac parte alalia si afazia, ce se caracteri$ea$a printr o ma"ima gravitate cu implicatii comple"e, negative, nu numai n comunicarea si relationarea cu cei din #ur, dar si n evolutia psihica a logopatilor. !stfel, alalia si afa$ia afectea$a att limba#ul impresiv ct si pe cel e"presiv. !lalia &in punct de vedere etimologic, termenul de alalie provine din grecescul alales, care nseamna fara vorbire sau mutenie. Ca urmare, tulburarea respectiva mai este denumita si prin termenii de audimutitate, ntr$iere nnascuta a vorbirii, mutenia au$itorilor, mutenia idiopatica s.a. &ar vorbirea alalicilor nu se confunda cu lipsa de vorbire a deficientilor de intelect profund, a surdomutilor, a disartricilor sau a afa$icilor. &esi pot e"ista ntr$ieri mintale, alalia nu presupune deficit de intelect de tip oligofrenic, cu toate ca sunt evidente tulburarile de perceptie, de gndire si imaginatie, de comunicare si de ndemnare motorie. !ceste caracteristici sunt si n functie de forma alaliei. 0n asa numita alalie motorie, alalicul ntelege sensul cuvintelor si l retine, dar nu le poate pronunta. E"ecuta ordinele verbale si poate arata obiectele indicate. 'oate emite unele sunete nearticulate si chiar cuvinte mono si

bisilabice. 0n alta forma de alalie, cea sen$oriala, dimpotriva, alalicul nu ntelege sensul vorbirii, dar poate repeta sunete si unele cuvinte cu o structura mai simpla. &esi pot sa auda bine, au dificultati de perceptie a directiei sunetelor. =orma cea mai grava de alalie este cea mi"ta, n care predomina, fie caracteristicile din prima, fie din cea de a doua. Se pot retine o serie de caracteristici generale, comune, pentru toti alalicii, indiferent de forma alaliei pe care o au. &intre acestea, mentionam, lipsa de e"presivitate, rigiditate n miscari si comportament, de$interes pentru activitate, vointa sca$uta, deficite de atentie si de perceptie, slaba de$voltare a motricitatii, o ntr$iere generala n evolutia psihica, ca urmare a lipsei comunicarii verbale etc. !fa$ia &upa cum am va$ut, n alalie subiectul este lipsit de posibilitatea achi$itiei limba#ului, n timp ce afa$ia se produce dupa dobndirea comportamentului verbal si este mai frecventa la persoanele adulte sau la batrnete, dat fiind faptul ca persoanele respective sunt supuse mai frecvent factorilor nocivi care o provoaca. Specialistii i au acordat o importanta deosebita, pentru ca afa$ia determina modificari profunde n sfera limba#ului (impresiv si e"presiv), iar la nivelul personalitatii se produc destructurari masive. !fa$ia poate fi cau$ata de accidente vasculare cerebrale produse prin le$iunile de la nivelul sistemului nervos central si gravitatea ei este dependenta de ntinderea si profun$imea acestor le$iuni. &esi, n principal, deteriorarea priveste sfera comportamentului verbal, au loc, mai mult sau mai putin, dereglari la nivelul ntregului psihism. !stfel, se pot pastra cuvinte para$ite, inter#ectiile, n#uraturile si, n general, limba#ul trivial. 0n acelasi timp, vocabularul devine sarac, un cuvnt poate ndeplini rolul de propo$itie, adica se manifesta asa numitul stil telegrafic n vorbire. %a unii afa$ici apare o vorbire academica, cu multe pretio$itati si un scris servil, ce se remarca prin nclinarea e"agerata spre dreapta sau spre stnga, tulburari ale accentului si agramatisme. &ificultatile n enumerarea automata, ca si perseverarea si asa numitele into"icatii cu cuvinte ocupa un loc aparte n vorbirea afa$icului. Ca tulburari secundare, apar afectiuni ale vocii, dereglari ale respiratiei si emotii e"agerate. &e cele mai multe ori, acestea se asocia$a cu o serie de dereglari de la nivelul memoriei. &e pilda, la afa$ici se manifesta o scadere a memoriei iar reproducerea este mai slaba ca recunoasterea si nvatarea. &e asemenea, memoria auditiva este mai sca$uta dect cea vi$uala. !mploarea acestor tulburari din afa$ie este dependenta si de caracteristicile personalitatii subiectului naintea aparitiei afa$iei, de instructia sa, de cultura ce o poseda, de vrsta etc. Si eficienta recuperarii se raportea$a la aceste caracteristici si mai ales la mediul de viata, pentru ca afa$icul are nevoie de ntelegere si afectiune, de sustinerea moralului, prin crearea unui tonus psihic po$itiv. 1.2.;. <ulburari de de$voltare ale limba#ului 7utismul electiv 'e acest plan se remarca o gama e"tinsa de dereglari, dar ne referim, n principal, la doua categorii de tulburari. !stfel, este vorba de mutismul electiv, numit si voluntar sau psihic, care se manifesta prin refu$ul partial sau total din partea subiectului de a comunica cu unele persoane, iar n forme grave acest refu$ se e"tinde asupra ntregului mediu ncon#urator.

*utenia este temporara, si poate dura de la cteva saptamni, la luni sau chiar ani de $ile. &e obicei, mutismul electiv apare la copiii hipersensibili si este nsotit de tulburari comportamentale n care ncapatnarea, timiditatea, brutalitatea, irascibilitatea ocupa un loc important. 0n ma#oritatea ca$urilor, handicapul este determinat de atitudinile gresite n educatie care traumati$ea$a afectiv copilul. &ar si emotiile soc, stresurile, esecurile repetate frustrarile pot duce la un astfel de mutism. &esi nu comunica, copiii cu mutism electiv nteleg vorbirea si nu manifesta deficiente de ordin intelectiv. &ar persistenta pe o perioada mai mare a lipsei comunicarii duce la ramneri n urma pe linia de$voltarii vocabularului si a e"primarii logico gramaticale, cu repercusiuni n plan intelectiv. +etardurile n de$voltarea limba#ului ( e"tindere si o frecventa mai mare o au handicapurile de limba#: acestea se nscriu n categoria ntr$ierilor sau retardurilor n de$voltarea generala a vorbirii ce se pot ntlni la acei subiecti care nu reusesc sa atinga nivelul de evolutie al limba#ului, raportat la vrsta cronologica. &e obicei, ele e"ista ca fenomene secundare n mai toate handicapurile de intelect si sen$oriale si chiar n unele tulburari de vorbire descrise mai sus, dar se pot manifesta si de sine statator. 0ntr$ierile n de$voltarea vorbirii se recunosc dupa saracia vocabularului si dupa neputinta de a se e"prima coerent, logic n propo$itii si fra$e. =recvent, retardurile verbale cuprind att aspectele fonetice, le"icale, ct si gramaticale. &atorita acestor fenomene, si ntelegerea vorbirii celor din #ur se reali$ea$a cu dificultate, ceea ce influentea$a negativ evolutia psihica generala si comportamentala. !semenea retarduri verbale pot fi determinate de carentele sistemului nervos central provocate de hemoragii cerebrale n timpul nasterii, de eventualele boli grave, de lipsa de stimulare a comunicarii n perioada primei copilarii. &eficientele sen$oriale si de intelect pot avea efecte similare, deoarece nu facilitea$a o de$voltare normala a limba#ului, iar cau$ele specifice acestora influentea$a negativ si modul de evolutie si de structurare a limba#ului. 1.2.6. <ulburari ale limba#ului ba$ate pe disfunctii psihice &ereglarile care se produc la nivelul oricarei componente psihice au repercusiuni si asupra celorlalte componente si n egala masura si asupra limba#ului. !sadar, tulburarile de la nivelul limba#ului sunt dependente, din aceasta perspectiva, de gravitatea afectiunii psihice si chiar de etiologia incriminata n ca$ul dat. &e aici, e"istenta unei categorii largi de tulburari care are n componenta o serie de fenomene relativ asemanatoare prin forma de manifestare si prin efectele negative n e"primarea continutului ideativ (dislogii, ecolalii, #argonafa$ii, bradifa$ii etc). Caracteristic pentru toate sunt, asadar, dereglarile generale n formulare, e"presie verbala deficitara si reducerea cantitativa a ntelegerii comunicarii. 1.5. <erapia tulburarilor de limba# Eficienta corectarii tulburarilor de limba# este dependenta de o serie de conditii subiective (dependente de subiect) si obiective (dependente de situatie, mediu, corectitudinea si preci$ia metodelor folosite etc). 'e acest plan, subliniem ca activitatea corectiv recuperativa trebuie sa nceapa, n primul rnd, cu copiii prescolari si scolari mici, pentru a evita transformarea tulburarilor de vorbire n

deprinderi negative si pentru a nlesni desfasurarea procesului instructiv educativ n conditii adecvate. 0n aceeasi ordine de idei, remarcam ca la vrstele mici tulburarile de vorbire sunt mai frecvente si corectarea lor este mult mai facila n raport cu perioadele naintate. &ar aceasta nu nseamna ca vor fi negli#ati puberii, adolescentii si chiar adultii care manifesta tulburari de limba#, cu att mai mult cu ct, se stie, ca la acestia, framntarile launtrice care le provoaca sunt mai accentuate si influentea$a negativ structurile de personalitate si elaborarea comportamentelor adaptative. 7etodele si procedeele folosite n terapia logopedica sunt specifice fiecarei categorii de tulburari, iar alegerea lor este n functie de fiecare ca$ n parte, de tipul de tulburare si de gravitatea acestuia, de vrsta si nivelul de de$voltare psihica ale subiectului, de etiologia si simptomatologia acestuia. Stabilirea diagnosticului logopedic este esentiala pentru ncadrarea subiectului n activitate si adoptarea comple"ului terapeutic. -n asemenea demers presupune o e"aminare precisa a capacitatilor verbale ale subiectului si a perspectivei corective (progno$ei) la care este bine sa se adauge si e"amenul psihologic si medical. 0n terapia limba#ului tulburat e"ista doua categorii mari de metode si procedee. &intre acestea, unele sunt generale si comune pentru toate categoriile de handicapati, iar altele sunt specifice si se adopta n raport de fiecare tulburare n parte. dar n cele mai multe ca$uri, ele se aplica combinat si vi$ea$a, n egala masura, aspectele corective ale limba#ului ca si stimularea activitatii psihice n ansamblu. Cele din a doua categorie sunt de competenta e"clusiva a specialistului, dat fiind gradul lor de comple"itate si dificultate. &in prima categorie de metode si procedee fac parte acelea care contribuie indirect la corectarea tulburarilor de limba# si pregatesc subiectul pentru aplicarea celei de a doua categorii si anume metodele si procedeele specific logopedice. !ceasta nu nseamna ca metodele si procedeele cu caracter general din prima categorie nu sunt eficiente, ci dimpotriva, ele au o mare importanta pentru ntreaga terapie. 1.3. Educarea personalitatii si facilitarea comportamentelor adaptive &upa cum se stie, una din functiile esentiale ale limba#ului este cea reglatorie si autoreglatorie. 0n handicapurile de limba# scade functionalitatea unei asemenea functii si, ca atare, se produc perturbatii n organi$area si sistemati$area activitatii psihice, ceea ce face sa se reduca ncrederea n fortele proprii si sa apara o stare de ncordare, de neliniste si de teama fata de impresia ce o produce asupra celor din #ur. <ulburarile de limba# accentuate, care afectea$a att latura e"presiva, ct si cea impresiva a limba#ului nu numai ca determina reticente n relationarea cu cei din #ur, dar integrarea logopatului n activitate devine anevoioasa. Ca atare, structurarea nsusirilor de personalitate poate mbraca forme negative care duc la comportamente neintegrative. Cu ct tulburarea de limba# este mai grav, cu att tensiunea creste, iar subiectul va trai acest fenomen n planul psihic ca pe o drama. 0ntr o cercetare efectuata de E. *er$a, asupra unui lot de subiecti cu handicapuri de limba#, format din 13> dislalici, ;2 blbiti, 28 cu tulburari de voce si ;3 cu deficit asociat disle"ie disgrafie au fost constatate tulburari comportamentale la 1>5 dislalici, la 3; blbiti, la 15 dintre cei cu tulburari de voce si la 31 disle"ici disgrafici. 9umarul relativ mare al subiectilor la care au aparut tulburari comportamentale se e"plica tocmai prin trairea dramatica a handicapului de limba# pe fondul hipersensibilitatii si atitudinilor nefavorabile pe care logopatul le percepeca pe respingeri si marginali$ari ale celor din #ur.

Bibliografie 1.*E+A! E. B'S/)('E&!C(C/! S'EC/!%!D, ?-C-+ES</, E.&.'., 1441. (pg. 62 E 1>5) 8. *E+A! E. B<+!<!< &E %(C('E&/E E *(%-7-% /D, E&/<-+! =-9&!</E/ )-7!9/<!S, ?-C-+ES</, 8>>2. (pg. 82 E ;2: 185 E 131: 818 E 814: 811 E 282) 2. *E+A! E.=. B/9<+(&-CE+E 09 'S/)('E&!C(C/! S'EC/!%! S/ 09 !S/S<E9<! S(C/!%!D, ?-C-+ES</, E&. =-9&!</E/ )-7!9/<!S, 8>>8. (pg. 155 E 11;)