Opera – gen muzical

Operă este un termen desemnând o formă de teatru, fiind deseori denumită teatru liric, în care
întreaga acţiune se desfăşoară total sau predominant utilizând muzică şi cântat. Opera utilizează
multe din elementele teatrului vorbit sau dramatic, precum ar fi scenariul, costumele, decorurile,
mişcarea scenică şi interpretarea. În ciuda acestor asemănări, interpreţii operei trebuie să posede
în primul rând calităţi vocale deosebite, care conferă genului muzical identitatea sa definitorie.
Întrucât mesajul operei este transmis preponderent prin muzică, la calităţile vocale primordiale
ale interpreţilor se adaugă întotdeauna un ansamblu de instrumentişti de acompaniament al cărui
complexitate poate varia între a unui ansamblu minimal, de tipul unui trio, cvartet sau cvintet,
până la o orchestră simfonică completă. Uneori, şi în special în cazul operei franceze, pentru cea
mai mare parte a istoriei sale, spectacolul de opera include şi ample scene de balet.
Opera s-a detaşat ca gen muzical şi teatral aparte în Italia anilor 1600 ca unul din produsele
artistice şi intelectuale ale amplei şi puternic influentei mişcări artistice a barocului, dar a atins
culmile sale de rafinament şi perfecţiune în secolele ulterioare, al 18-lea şi al 19-lea, reverberând
puternic până în secolul 20, fiind generată şi perpetuată mai ales de compozitorii austrieci,
germani şi cei italieni.
Primele spectacole de operă din România datează din sec. XVIII şi au fost susţinute de trupe
străine. Opera Română, ca instituţie, există din 1885, când era o trupă particulară, fondată de
George Stephănescu. Opera Română ca instituţie publică a fost înfiinţată la Cluj în 1919, la
Bucureşti în 1921, la Timişoara în 1946, la Iaşi în 1956 etc.