Drept, Curs nr.

3
27.10.2006

Cap. 4 Izvoarele Dreptului

4.1. Conceptul de izvor al Dreptului. Clasificarea
izvoarelor Dreptului
4.2. Izvoare de Drept in sens material si izvoare de
Drept in sens formal

4.1. Conceptul de izvor al Dreptului. Clasificarea izvoarelor

Dreptului

Pentru ca normele juridice in vigoare sa fie cunoscute si receptate trebuie sa se

gaseasca modalitati speciale de exprimare a lor, acestea purtand denumirea de
“izvoare ale dreptului pozitiv”. Termenului izvor de drept i s-au evidentiat 2
sensuri/ acceptiuni:
- izvoare de drept in sens material
- izvoare de drept in sens formal
Izvoarele materiale sunt acele elemente ce determina continutul normativ
concret al dreptului pozitiv, exprimand nevoile reale ale vietii unei comunitati
organizate si asigurand corelarea reglementarilor juridice cu ritmul
transformarii sociale ale ei.
Prin Izvoare formale se intelege rezultatul unei reguli de conduita printr-o
anumita formulare de limbaj juridic corespunzator asigurarii unei receptii
optime de catre destinatarii sai.

Clasificarea izvoarelor de drept:

1. Dupa modul de exprimare se distinge intre:

- izvoare scrise (exp. acte normative)
- izvoare nescrise (exp. obiceiul juridic)

2. Dupa autoritatea de la care emana, izvoarele sunt:

- oficiale – ce emana de la un organ al puterii de stat abilitat (legea si
jurisprudenta)
- neoficiale (obiceiul juridic/cutuma si teoria juridica/doctrina)

3. Se disting deasemenea:
- izvoare directe (actele normative)
- izvoare indirecte – obiceiul juridic sau normele de elaborare a
organizarii nestatale sunt considerate izvoare indirecte intrucat
pentru a deveni izvoare de drept au nevoie de recunoasterea lor de
catre autoritatea publica
 4. Este confirmata deasemenea existenta:
- izvoare creatoare de drept (legea, cutuma)
- izvoare interpretative de drept (doctrina, jurisprudenta)

4.2. Izvoare de Drept in sens material si izvoare de Drept in

sens formal

Izvoarele materiale, numite si substantiale, desemneaza atat cadrul in care

apare cat si factorii extrajuridici care determina specificitatea fiecarui sistem de
drept pozitiv.
In acest cadru apare dreptul pozitiv, fie ca este vorba de un drept cutumiar, fie
ca este vorba despre legea scrisa formata prin actiunea constienta a
legiuitorului. Izvorul material al dreptului pozitiv este constiinta juridica adica
generalizarea si abstractizarea cazurilor individuale de relatii juridice supuse
aprecierii in raporturile sociale.

Izvoarele formale ale dreptului sunt urmatoarele:

1. Obiceiul juridic (cutuma) – alcatuit din reguli de conduita aplicate vreme
indelungata in temeiul convingerii privind necesitatea lor, obiceiul juridic este
cel mai vechi izvor de drept. Cutuma se constituie prin repetarea aplicarii unei
idei juridice intr-un numar mare de cazuri individuale succesive, acceptate de
comunitate, prin crearea de precedente. Societatea isi constituie o gama vasta de
uzuri, de obiceiuri, de datini, nu toate acestea insa devenind izvoare de drept.
Mecanismul trecerii unui obicei din sistemul normelor sociale in sistemul
izvoarelor de drept statului vizeaza 2 momente:
- fie ca statul prin organele sale legislative sanctioneaza un obicei si il
incorporeaza intr-o anumita norma oficiala
- fie ca obiceiul este invocat de parti ca norma de conduita in fata unei
instante judecatoresti, iar aceasta il valideaza ca regula juridica

2. Practica juridica si precedentul judiciar – practica judiciara denumita si

“jurisprudenta” este alcatuita din totalitatea hotararilor judecatoresti
pronuntate de instantele judecatoresti de toate gradele. Hotararile judecatoresti
cu caracter de indrumare pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, care
au forta obligatorie pentru cazurile similare ce vor urma, poarta denumirea de
procedeuri juridice.

3. Actul normativ – include toate formele edictate (elaborate) tehnico-legislativ

prin care sunt fixate norme juridice de catre organele statului indiferent de
denumirea lor.(legi, decrete, hotarari, ordonante de guvern, etc.)

4. Un Contract - accordul intre 2 sau mai multe persoane realizat pentru a da

nastere, a modifica sau a stinge intre ele un raport juridic. Un astfel de contract
nu constituie izvor de drept.
Exista insa o categorie aparte de contracte, contracte normative, care nu privesc
nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte de drept determinate, nu
reglementeaza raporturi juridice concrete si au in vedere reglementarile cu
caracter general. Aceste contracte indeplinesc rolul de izvoare de drept.

5. Teoria juridica (doctrina) – cuprinde ansamblul analizelor, investigatiilor,

interpretarilor sistematice si metodologice pe care specialistii in drept le dau
fenomenului juridic, care alcatuiesc stiintele juridice.

Cap. 5 Norma Juridica

5.1. Notiunea si trasaturile Normei Juridice
5.2. Structura Normei Juridice
5.2.1. Structura logico-juridica a Normei Juridice
5.2.2. Structura tehnico-legislativa a N.J.
5.3. Clasificarea Normelor Juridice

5.1. Notiunea si trasaturile Normei Juridice

Norma – reprezinta o regula care stabileste cum trebuie sa actioneze sau sa se

comporte membrii societatii in anumite conditii determinate pentru ca
rezultatele lor sa fie eficiente si apreciate pozitiv. Trebuie facuta distinctie intre
categoria normelor sociale si cea a normelor tehnice.
Normele sociale reglementeaza direct sau indirect relatiile interumane, in timp
ce normele tehnice vizeaza modul de actiune a omului in raport cu natura.
Normele sociale, morale, religioase, economice, dar si cele juridice coexista in
societate prezentand urmatoarele trasaturi comune:
- generalitatea si impartialitatea
- dispozitiile lor sunt fie pozitive, fie negative
- sunt obligatorii pentru destinatari
- urmaresc prin incurajarea prin stimulente a comportamentelor
prescrise, dar si tragerea la raspundere acelor care deviaza de la
aceste comportamente

Criteriile avute in vedere la clasificarea normelor sociale sunt uramtoarele:

1. dupa sfera de reglementare ele pot fi:
- norme cu caracter general
- norme particulare

2. dupa modul de aparitie:

- normele elaborate constient, organizat (cazul normelor scrise)
- normele cu aparitie spontana, cu caracter neorganizat (cutuma,
normele morale)
3. dupa sanctiunea aplicabila in cazul nerespectarii lor:
- norme sanctionate cu coercitii fizice
- norme carora le sunt specifice sanctiuni de alta natura

4. dupa continutul lor tinand cont de tipul de relatii sociale pe care le

reglementeaza:
- norme economice
- norme politice
- norme religioase
- norme morale.

Norma juridica – reprezinta o regula generala si obligatorie de conduita al

carui scop este de-a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la
indeplinire in caz de nevoie prin constrangere.

Normele juridice prezinta urmatoarele trasaturi:

a. Caracter general si impersonal: - ca si norma morala regula de

conduita prescrisa de norma juridica este tipica, fiind aplicata unui
numar nedefinit de cazuri si persoane, fiind rezultatul unei inalte
abstractizari si generalizari cu caracter impersonal adresandu-se
tuturor persoanelor care indeplinesc conditiile impuse de norma.
Exista si norma juridica care se adreseaza unui organ unipersonal
(exp. procuror, ministru), care insa desi privesc o singura persoana
nu isi pierd caracterul de generalitate si impersonal, deoarece nu se
refera la persoana fizica ce ocupa acea functie, ci vizeaza institutia
ale carui componente le reglementeaza.

b. Caracter imperativ: - pentru a se asigura caracterul obligatoriu,

normele beneficiaza de garantii exterioare statale, de forta de
constrangere. Normele se aplica continuu si neconditionat din
momentul intrarii lor in vigoare. Obligativitatea respectarii
normelor juridice nerezultand din frecventa aplicarii ei.

c. Caracter volitiv: - normele juridice tin seama de realitatea sociala

in care se vor aplica. Ele se adreseaza intelectului destinatarului, la
care ajung prin intermediul vointei acestuia.

d. Implica un raport inter-subiectiv: - prin normele juridice sunt

vizate relatiile sociale, ea avand caracter bilateral.
5.2./ 5.2.1. Structura Normei Juridice/
Structura logico- juridica a Normei Juridice

Norma juridica are o structura proprie, numita “structura logico-juridica”,

aceasta reprezentand aspectul intern al n.j. referindu-se la elementele
componente ale acestuia indiferent de formularea contextuala si ramura de
drept a carui apartine. Norma juridica din punctul de vedere a structurii logice
este formata din 3 elemente:
- ipoteza
- dispozitia
- sanctiunea.
In acestea se prevad:
- conditiile in care subiectii vor avea anumite tipuri de conduita
(ipoteza)
- care este tipul de conduita corect (dispozitia)
- care sunt urmarile nerespectarii normei (sanctiunea)

IPOTEZA: - este acea componenta a normei juridice in care se stabilesc

conditiile, faptele si subiectii in raport cu care trebuie sa existe un anumit tip
de conduita.

In functie de precizia detaliilor existente, ipotezele pot fi:

a. ipoteze determinate : care stabilesc cu exactitate conditiile de aplicare a

dispozitiei.
La randul lor ipotezele determinate pot fi:
- simple, cand norma juridica are in vedere o singura conditie in care
se aplica dispozitia
- complexe, cand sunt avute in vedere mai multe conditii dintre care
toate sau fiecare in parte pot determina aplicarea dispozitiei.

b. ipoteze relativ determinate : care nu indica decat modul general al

conditiilor in care dispozitia devine incidenta. Ipoteza unei norme juridice este
subinteleasa cand desi nu este expres formulata ea rezulta din contextul
reglementarii.
 Drept, Curs nr.4
03.11.2006

DISPOZITIA: - cuprinde imperativul sau comandamentul normei ce prevede

comportamentul ce trebuie urmat in cazul indeplinirii conditiilor din ipoteza,
adica drepturile si obligatiile corelative de conduita ale persoanelor vizate de
norma juridica respectiva.
Prin urmare dispozitia unei norme juridice:
- poate impune o conduita anume
- poate sa prevada obligatia de abtinere de la savarsia unor fapte
- poate permite obtinerea unei conduite
- poate da anumite recomandari actiunii umane

Clasificare dispozitiilor:

1. In functie de conduita prescrisa dispozitiile normelor juridice pot fi:

• dispozitii imperative, care prevad obligatia de a savarsi anumite
actiuni

• dispozitii prohibitive, acelea care interzic o conduita tip printr-un text

sau act normativ

• dispozitii permisive, acelea care nici nu interzic dar nici nu impun

savarsirea unor actiuni, lasand la atitudinea partilor optiune conduita
pe care doresc sa o urmeze
In toate tipurile de dispozitii propozitiile cuprinse in acestea se afla in raporturi
de echivalenta dupa cum urmeaza:
- “este obligatoriu sa se faca” devine echivalent cu “este interzis sa nu
se faca” si cu “nu este permis sa nu se faca”
- “este interzis sa se faca” devine echivalent cu “este obligatoriu sa nu
se faca” si cu “nu este permis sa se faca”
- “este permis sa se faca” devine echivalent cu “nu este interzis sa se
faca” si cu “nu este obligat sa nu se faca”

• dispozitii supletive, sunt o varianta a dispozitiilor precedente dar si

constau ca daca persoanele interesate nu se hotarasc in adoptarea
unor conduite pe care puteau sa le aleaga prin optiune libera, in
limitele legii, atunci statul prin organele sale competente va suplini
vointa acestora printr-o alegere oficializata

• dispozitii de recomandare, prevad o anumita conduita pe care

organele statului o recomanda persoanelor fizice sau juridice

• dispozitii de stimulare, prevad recompensarea unei conduite de

exceptie sau stimularea initiativei creatoare.
2. In functie de gradul de generalitate si al sferei lor de aplicare, dispozitiile
normelor juridice pot fi:
- dispozitii generale: - care au o sfera larga de aplicare si care
genereaza de obicei o anumita ramura de drept
- dispozitii speciale: - care vizeaza un anumit grup de relatii sociale
dintr-o anumita ramura a dreptului
- dispozitii de exceptie: - care completeaza fie dispozitiile generale, fie
pe cele speciale (se mai numesc “dispozitii derogatorii”- fiind o
exceptie de la primele 2 categorii)

3. In functie de modul in care este precizata conditia partilor unui raport

juridic:
a. dispozitii determinate: – ele stabilesc categoric si fara nici o posibilitate
de derogare dreptele si obligatiile subiectelor vizate
b. dispozitii relativ determinate: - prevad mai multe variante posibile de
conduita, urmand ca partile sa opteze pentru una din ele

SANCTIUNEA: - acel element al normelor juridice care stabileste:

- urmarile nefavorabile ce apar in conditia in care nu sunt respectate
prevederile ipotezei sau ale dispozitiei (sanctiuni negative)
- masurile de stimulare de cointeresare a subiectului in vederea
promovarii conduitei dorite (sanctiuni pozitive)

Sanctiunile negative pot fi clasificate conform urmatoarelor criterii:

a. in functie de natura raporturile juridice reglemantate prin norme, de
pericolul social al actelor de incalcare si de importanta intereselor
aparate, se disting:
- sanctiuni negative penale
- sanctiuni negative disciplinare
- sanctiuni negative administrative
- sanctiuni negative civile
b. dupa scopul urmarit de sanctiunile negative acestea se impart in:
- sanctiuni de anulare a actelor ilicite care urmaresc desfiintarea sau
anularea actului juridic ilicit
- sanctiuni reparatorii care stabilesc situatiile legale si repararea
prejudiciului produs
- sanctiuni expiratorii care urmaresc aplicarea unor sanctiunui de
constrangere sau a unor pedepse pentru faptele cu caracter
antisocial savarsite cu vinovatie precum si prevenirea eventualelor
incalcari ale legii
c. dupa gradul de determinare:
- sanctiuni absolut determinate – acelea care sunt formulate precis si
care nu pot fi majorate sau reduse de organele de aplicare
- sanctiuni relativ determinate – se stabilesc in limitele unui minim si
ale unui maxim urmand ca sanctiunea concreta sa o stabileasca
organele de aplicare
 - sanctiuni alternative – dau posibilitatea organului de aplicare sa
aleaga intre 2 sau mai multe feluri de sanctiuni
- sanctiuni cumulative – presupun stabilirea mai multor feluri de
sanctiuni care se aplica in mod obligatoriu pentru savarsirea
aceleiasi fapte

5.2.2. Structura tehnico-legislativa a Normelor Juridice

Daca impartirea normelor juridice in ipoteza, dispozitie si sanctiune alcatuieste

structura interna a acesteia, constructia ei tehnico-legislativa ii dezvaluie
structura externa care priveste redactarea acesteia dupa reguli clare si concise
corelate cu principiile generale.
Structura tehnico-legislativa se refera la forma exterioara de fixare a structurii
logice a normei juridice in actele normative. Normele juridice nu apar intr-o
forma de sine statatoare, ci sunt redactate in acte numite acte normative( legi,
hotarari, decrete, ordonante, regulamente, statute, etc.).
Actul normativ la randul sau este structurat pe: - capitole
- sectiuni
- titluri
- carti
- parti.
Articolul este element structural primar al unui act normativ care contine de
regula o norma; in timp ce norma este element structural definitoriu al
dreptului obiectiv.
Un articol dintr-un act normativ nu intotdeauna fixeaza integral o norma
juridica, existand insa si posibilitatea ca un singur articol sa fixeze mai multe
norme juridice, dar si aceea ca o norma juridica sa fie fixata in mai multe
articole.
Articolul trebuie sa intruneasca urmatoarele caracteristici:
- sa fie unitar
- sa nu contina elemente eterogenme care nu se leaga unele de altele
- sa fie accesibil destinatarilor sai
Articolele se scriu intr-un text sub forma prescurtata “art.” .
Cand un act normativ contine un singur articol, acesta se exprima prin cuvintele
“articol unic”.
Articolele se numeroteaza cu cifre arabe in ordine crescatoare de la inceputul
textului pana la sfarsit. In cazul unor acte normative de importanta deosebita
(cum ar fi Constitutia sau Codurile) articolele pot si prevazute cu note
marginale, care prevad succint continutul normativ al fiecarui articol.
Aliniatul este o parte dintr-un articol si poate fi format dupa caz dintr-o
propozitie, o fraza sau mai multe fraze asezate in text dupa o anumita forma.
Ca parti distincte ale unui articol mai pot fi intalnite paragrafele care grupeaza
2 sau mai multe aliniate, acestea utilizandu-se in cazul unei redactari in care
articolele sunt prea incarcate, pentru o mai buna sistematizare a acestora din
urma.
 Articolele se grupeaza in sectiuni » sectiunea in capitole » iar capitolele in
titluri.
In cazul Codurilor titlurile se pot grupa in carti sau parti, sectiunile, capitolele,
titlurile sau partile purtand cate o denumire ce reflecta in mod sintetic
continutul prevederilor pe care le cuprind astfel ca diviziunile si subdiviziunile
trebuie sa aiba un caracter omogen si sa se refere la acelasi obiect.

5.3. Clasificarea Normelor Juridice

Clasificarea normelor juridice prezinta atat importanta teoretica cat si practica.

Orice clasificare corecta respecta un criteriu ce tine seama de esenta obiectelor
clasificate. Criteriul este fundamentul unei clasificari. Acesta putand fii inca
schimbat, obtinandu-se astfel diverse clasificari, adica diferite aranjamente
ordonate, ale obiectelor pe baza relatiior si a asemanarii dintre acestea.
Clasa normelor juridice se poate diviza conform urmatoarelor criterii:
• 1. dupa criteriul ramurilor de drept - deci in functie de obiectul si de
metoda de reglementare juridica se disting totatatea subclase de norme
juridice cate ramuri de drept sunt, toate acestea formand clasa normelor
juridice in vigoare (11 ca numar)
• 2. dupa criteriul izvorului de drept in care sunt incorporate normele de
drept se divid tinanad seama de forta juridica a actului normativ, de
pozitia acestuia in ierarhia actelor normative, distingandu-se norme
cuprinse in legi, in hotarari de guvern, in ordonante ale guvernului sau in
acte normative elaborate de organele administrative de stat centrale sau
locale, acte cu o sfera de aplicabilitate limitata la nivelul intinderii
competentei teritoriale a organului respectiv (judet, municipiu, oras,
comuna).
• 3. dupa criteriul sferei de aplicare si a gradului lor de generalitate
normele juridice se divizeaza in :
- norme juridice generale – se aplica in reglementarea tuturor
relatiilor sociale, apartinand unei ramuri de drept
- norme juridice speciale – aplicabile unei sfere restranse de relatii
sociale din cadrul unei ramuri de drept
- norme juridice de exceptie – le completeaza fie pe cele generale,
fie pe cele speciale instituind u regim derogatoriu de la acestea
• 4. dupa criteriul modului de reglementare a conduitei normele juridice se
impart in:
- norme imperative – a caror respectare se impune in mod
categoric neadministrandu-se nici o deviere de la acestea, ele se
impart la randul lor in:
a. norme onerative – prescriu in mod expres obligatia de-a
savarsi o actiune
b. norme prohibitive – care obliga subiectul destinatar sa se
abtina de la savarsirea unor fapte – ele interzic sa se faca
ceva
 - norme permisive/ dispozitive – care nu interzic, dar nici nu
obliga in mod expres la o anumita actiune, ci ofera posibilitatea
subiectului sa apeleze pentru o anumita conduita dintre cele
prevazute de lege actionand dupa propria apreciere, convingere. Ele
fiind de mai multe categorii:
a. norme supletive – ofera partilor posibilitatea de-a opta
pentru o conduita si numai daca dreptul la optim nu a
fost exercitat intr-un anumit interval de timp norma
supletiva va stabili reglementarea ce se va aplica
b. norme stimulative – creaza pentru destinatari vocatia
obtinerii unor acte de recompensa
c. norme de recomandare – prevederi neobligatorii
adresate persoanelor fizice sau juridice care sunt
indemnate sa urmeze o anumita conduita.
Reglementarea juridica cu caracter supletiv este specifica ramurilor de drept
privat, in timp ce reglementarea imperativa vizeaza cu precadere ramurile de
drept public care ocrotesc interesele generale ale societatii.

• 5. dupa criteriul modului in care sunt redactate:

- norme juridice complete care cuprind in articolele din actele
normative in care sunt publicate toate partile constitutive ( ipoteza,
dispozitia, sanctiunea). Majoritatea normelor juridice sunt
complete.
- norme juridice incomplete/ imperfecte fac referire si se
completeaza cu reglementari prezente fie in cadrul aceluiasi act
normativ fie in alte acte normative. La randul lor ele se clasifica:
a. norme juridice de trimitere – se completeaza cu norme
din acelasi act normativ sau din alte acte normative
existente
b. norme juridice in alb – acelea care urmeaza a fi
completate cu dispozitia din acte normative ce urmeaza
sa apara