Lacrimile

Cnd izgonit din cuibul veniciei ntiul om trecea uimit i-ngndurat pe codri ori pe cmpuri, l chinuiau mustrndu-l lumina, zarea, norii - i din orice floare l sgeta c-o amintire paradisul i omul cel dinti, pribeagul, nu tia s plng. Odat istovit de-albastrul prea senin al primverii, cu suflet de copil ntiul om czu cu faa-n pulberea pmntului: "Stpne, ia-mi vederea, ori dac-i st-n putin mpienjenete-mi ochii c-un giulgiu, s nu mai vd nici flori, nici cer, nici zmbetele Evei i nici nori, cci vezi - lumina lor m doare". i-atuncea Milostivul ntr-o clip de-ndurare i dete - lacrimile.
poezie de Lucian Blaga din Poemele luminii (18 februarie 1919)

Psalm dragostei
E nc n mine greul pietrelor, dintre cari m-am ridicat cnd zi s-a fcut. Dragoste, mprumut-mi tu uurina cu care norii albi umbl-n azur peste abisuri i graia fr fiin a verdelui, frunzelor. Simt nc n mine greul pmntului i dezndejdea lutoas. n mine tnguitoarele nopi.

Neguri mai struie-n gnd i tlpile fr de voie mai prind rdcini pe drumuri neprietenoase. Din trecut cteodat mai vine un vnt. n ceasurile desprimverii, dragoste, n ceasurile-acestea, ce singur tu le numeri, cci numai tu nu ai amintirea marilor ntunecimi, f s uit cumplita povar a vzduhului negru, ce-l port pe umeri i d-mi tria dea suporta bucuria eliberrii.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii i nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntlnesc n calea mea n flori, n ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrum vraja neptrunsului ascuns n adncimi de ntuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii tain i-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micoreaz, ci tremurtoare mrete i mai tare taina nopii, aa nbogesc i eu ntunecata zare cu largi fiori de sfnt mister i tot ce-i neneles se schimb-n nenelesuri i mai mari sub ochii meicci eu iubesc i flori i ochi i buze i morminte.