Sunteți pe pagina 1din 63

UNIVERSITATEA BOGDAN VOD CLUJ NAPOCA FACULTATEA DE DREPT

DREPT ADMINISTRATIV II
- NOTE DE CURS -

LECTOR UNIVESITAR DOCTOR GABRIEL ADRIAN NSUI

2012

CUPRINS
Introducere Capitolul 1 CONTROLUL ACTIVITATII ADMINISTRATIEI PUBLICE Obiectivele capitolului 1 1. Notiune 2. Formele controlului administratiei publice. Clasificare 2.1. Controlul parlamentar 2.2. Controlul administrativ 2.3. Controlul politic 2.4. Controlul popular 2.5. Controlul economic 2.6. Controlul judecatoresc al activitatii administratiei publice. Contenciosul administrativ 2.6.1. Notiunea de contencios administrativ 2.6.2. Reglementarea actualului contencios administrativ 2.6.3. Formele contenciosului administrativ 2.6.4. Conditiile actiunii directe n contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ 2.6.4.1. Conditii referitoare la actul contestat 2.6.4.2. Conditii referitoare la titularul dreptului la actiune directa (persoana vatamata) 2.6.4.3. Conditii referitoare la exercitarea procedurii prealabile si la termenele n care actiunea directa poate fi introdusa 2.6.5. Obiectul actiunii n contencios administrativ 2.6.6. Competenta instantelor de contencios administrativ 2.6.7. Procedura n contenciosul administrativ 2.6.8. Solutiile pronuntate de catre instanta de contencios administrativ 2.6.9. Executarea hotarrilor judecatoresti definitive si irevocabile 2.6.10 Exceptia de nelegalitate Test de autoevaluare Bibliografie capitol 1

CAPITOLUL 2 RASPUNDEREA N DREPTUL ADMINISTRATIV Obiectivele capitolului 2 1. Teoria raspunderii n dreptul administrativ 2. Raspunderea administrativ-disciplinara 3. Raspunderea administrativ-patrimoniala 4. Raspunderea administrativ contraventionala 4.1. Condiiile rspunderii contravenionale 4.2. Sanctiunile contraventionale Test de autoevaluare Bibliografie capitol 2

Capitolul 3 DOMENIUL PUBLIC. REGIMUL DOMENIAL Obiectivele capitolului 3 1. Notiune. Scurt istoric. Principalele teorii privind domeniul public 2. Reglementare. Particularitatile proprietatii publice 3. Caracterele specifice ale dreptului de proprietate publica sunt: 4. Definitia si trasaturile domeniului public 5. Clasificarea domeniului public. Criterii 6. Regimul juridic al domeniului public Test de autoevaluare Bibliografie capitol 3 Capitolul 4 STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI Obiectivele capitolului 4 1. Notiuni generale.definitii.
4

2. Clasificarea funciilor publice. 3. Categorii de funcionari publici 3.1. Categoria nalilor funcionari publici 3.2. Agenia Naional a Funcionarilor Fublici 4. Drepturile funcionarilor publici 5. ndatoririle funcionarilor publici 6. Perfecionarea profesional a funcionarilor publici 7. Cariera funcionarilor publici 8. Sanciunile disciplinare i rspunderea funcionarilor publici Test de autoevaluare Bibliografie capitol 4 Bibliografie general Rspunsuri i comentarii la testele de autoevaluare Lucrare de verificare

Capitolul 1 CONTROLUL ACTIVITATII ADMINISTRATIEI PUBLICE

Obiectivele capitolului 1 Controlul activitatii administratiei publice reprezinta o cerinta a principiului legalitatii care conduce activitatea administratiei publice si care supune autoritatea administrativa obligatiei de a emite sau adopta acte administrative cu respectarea dispozitiilor prevazute de lege. 1. Notiune Administratia publica se contureaza la nivel statal ca si o putere de sine statatoare, cu propriile sale interese si scopuri, este drept conectata, indisolubil legata de puterea executiva si de procesele politice din aceasta zona a puterii statale. Gndind n termenii democratiei moderne, daca afirmatia anterioara este adevarata, atunci trebuie sa existe n stat forte care sa controleze functionarea acestei puteri. n virtutea principiului check and balancies trebuie sa existe n stat alte forte care sa contrabalanseze puterea administratiei publice tocmai pentru nu a deveni o putere de necontrolat. Cu alte cuvinte, trebuie sa existe n orice tara democratica un control asupra administratiei publice. Garantia juridica a ndeplinirii conformitatii activitatii organelor administratiei publice cu exigentele stabilite de forurile politice l constituie controlul asupra modului n care aceste organe si-au exercitat atributiile conferite de lege de catre nsesi autoritatile administrative sau de catre autoritati care nfaptuiesc celelalte puteri ale statului, legislativa sau judecatoreasca. 2. Formele controlului administratiei publice. Clasificare Avnd n vedere complexitatea deosebita a activitatii pe care o desfasoara autoritatile administratiei publice, att la nivel central, ct si local, care cuprinde toate elementele si sectoarele vietii economico-sociale, formele de control folosite sunt foarte diverse, drept pentru care, n doctrina, se utilizeaza urmatoarele criterii de clasificare: Dupa natura juridica a autoritatii care exercita controlul administratiei publice, se pot distinge:
7

Controlul exercitat de autoritatea legislativa (Parlament), direct sau prin intermediul unor autoritati publice ce depind de Parlament (Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ) Controlul exercitat de autoritati ale administratiei publice Controlul jurisdictional (exercitat de autoritatile judecatoresti si de Curtea Constitutionala) Controlul politic Controlul popular Controlul economic Sintetiznd, se poate afirma ca n cadrul mecanismului statului, toate cele trei puteri ale statului legislativa, executiva si judecatoreasca exercita, prin mijloace specifice, controlul asupra administratiei publice, la care se vor adauga nsa si alte autoritati autonome. Dupa regimul procedural aplicabil: Control contencios (realizat de instantele judecatoresti, de Curtea Constitutionala, n cazul ordonantelor Guvernului, de organele administrative cu caracter jurisdictional si uneori de comisiile parlamentare de ancheta) Control necontencios (control parlamentar traditional, control administrativ ierarhic, unele forme ale controlului administrativ specializat etc.) Dupa efectele pe care le determina: Control care atrage atentionari si sanctionari ale organelor administrative si functionarilor acestora, nsotite de anularea actelor Control care atrage numai atentionari si sanctionari 2.1. Controlul parlamentar Parlamentul, prin natura functionarii sale, poate exercita mai ales un control preventiv a priori si mai putin un control ulterior a posteriori desi acest mod de a controla nu lipseste din arsenalul Parlamentului. Principala modalitate prin care Parlamentul are control asupra administratiei publice sunt legile, fie ele constitutionale, organice sau ordinare. Prin aceste legi, Parlamentul traseaza principalele limite ale functionarii formale ale administratiei publice, se stabilesc atributiile sistemului administrativ, regulile de functionare si modalitatile de control ale sistemului birocratic. Se stabileste cadrul general de functionare si rolul administratiei publice n stat. Aceste reguli sunt cuprinse n unele dintre legile organice, cum ar Legea administratiei publice, Legea functionarii guvernului si a aparatului acestuia.
8

Aceste legi prevad o serie de reguli comportamentale ale institutiilor care compun sistemul administrativ prin stabilirea naturii relatiilor si resurselor de care dispun att la nivel de autoritate, ct si la nivel economic. Regulile de functionare stabilite prin lege sunt obligatorii pentru institutia administrativa tot asa cum regulile legilor sunt obligatorii si pentru orice persoana fizica n relatiile cu alte persoane naturale. Parlamentul, pe lnga faptul ca stabileste regulile generale de functionare a administratiei publice, poate controla birocratia de stat si a posteriori, prin instituirea unor comisii parlamentare de control care verifica functionarea administratiei publice n anumite domenii de activitate considerate de Parlament deficitare sau prost conduse. Aceste comisii, n genere, sunt nfiintate la aparitia unor abuzuri sau neglijente n ceea ce priveste functionarea sistemului administratiei publice. Controlul parlamentar se concretizeaza, de regula, prin interpelarile si ntrebarile parlamentarilor adresate ministrilor, a dezbaterilor rapoartelor si declaratiilor primului-ministru, a informarilor prezentate de Guvern si de celelalte organe ale administratiei publice, a analizelor n comisiile permanente sau n cele de ancheta. 2.2. Controlul administrativ Generic, controlul nfaptuit de catre administratia publica asupra ei nsisi poarta denumirea de control administrativ. n functie de pozitia organelor administrative care efectueaza controlul fata de organul controlat distingem 2 forme: controlul intern, cnd se realizeaza de persoane, compartimente etc. din interiorul organului administrativ controlat controlul extern, cnd este exercitat de organe sau functionari din afara organelor controlate Controlul administrativ extern se clasifica n: control ierarhic control de supraveghere generala a Guvernului asupra administratiei publice control de tutela administrativa control specializat (exercitat de organe administrative cu atributii speciale de control, n cele mai diverse domenii si sectoare de activitate: financiar, sanitar, protectia muncii, comert etc.). control administrativ-jurisdictional Controlul administrativ intern Acesta mbraca 2 forme:
9

- un control intern general, realizat de catre conducatorii serviciilor publice ori de functionari publici cu functii de conducere, din interiorul organului, asupra celor din subordinea lor - un control intern specializat, realizat de structuri organizatorice sau persoane specializate (de ex. controlul financiar preventiv). Controlul administrativ intern are un caracter permanent, fiind regasit, obligatoriu, la nivelul fiecarei structuri, organ sau autoritate administrativa. Organizarea administrativa fiind fundamentata pe ierarhie, genernd astfel raporturi de subordonare ntre functionarii administrativi, controlul administrativ intern cuprinde verificarea eficientei, legalitatii, eficacitatii si a oportunitatii de catre functionarii ierarhic superiori. Pe de alta parte, controlul intern se exercita fie din oficiu, fie la sesizarea unui particular care se considera vatamata ntr-un drept recunoscut de lege sau ntr-un interes legitim prin emiterea sau refuzul emiterii unui act administrativ. n aceasta a doua ipoteza, controlul exercitat la sesizarea particularului se numeste recurs administrativ, care, la rndu-i, poate prezenta 2 forme: recurs gratios si recurs ierarhic. Recursul gratios reprezinta cererea adresata de catre particularul vatamat printrun act administrativ/prin refuzul emiterii unui act administrativ direct emitentului actului, prin care se solicita revocarea, n tot sau n parte, a acestuia. Recursul gratios poate fi exercitat si n situatia n care autoritatea administrativa emitenta nu a dat un raspuns cererii formulate de catre un particular, n termenul prevazut de lege sau ntr-un termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, termen care este prevazut cu caracter general de catre Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recursul gratios este prevazut de art.7 al Legii nr. 554/2004 si constituie, totodata, o conditie de ndeplinirea careia este legata si posibilitatea ulterioara a particularului vatamat de a se adresa unei instante de contencios administrativ. Recursul ierarhic reprezinta sesizarea adresata de catre particularul vatamat prin emiterea/adoptarea unui act administrativ / prin refuzul emiterii unui act administrativ autoritatii administrative ierarhic superioare celei emitente. Ca si recursul gratios, recursul ierarhic este tot o consecinta a principiului legalitatii nsa, spre deosebire de execitiul recursului gratios, exercitiul recursului ierarhic este lasat la latitudinea persoanelor interesate, Legea contenciosului administrativ neconditionnd introducerea unei actiuni n contencios administrativ de exercitarea recursului ierarhic. Recursul ierarhic este reglementat de art.7 din Legea nr. 554/2004 si reprezinta situatia n care autoritatea ierarhic superioara solutioneaza o cerere care vizeaza legalitatea unui act administrativ emis de o autoritate subordonata.
10

Autoritatea superioara are posibilitatea, daca sesizarea este ntemeiata, sa modifice sau sa anuleze actul administrativ. n acest ultim caz, autoritatea ierarhic superioara fie poate sa se substituie autoritatii emitente, fie sa oblige autoritatea emitenta sa emita un alt act administrativ cu respectarea conditiilor de legalitate prevazute de lege ( o noua modificare). De asemenea, autoritatea ierarhic superioara poate obliga organul ierarhic inferior sa emita certificatul sau adeverinta solicitata de catre particular. Att recursul gratios, ct si recursul ierarhic se declanseaza numai la o sesizare adresata autoritatii administrative de catre persoanele interesate; acelorasi autoritati administrative le revine si sarcina de a solutiona sesizarea si de a lua masurile necesare remedierii situatiei atunci cnd apreciaza sesizarea ntemeiata. Controlul intern se prezinta sub doua tipuri: a) Control intern propriu-zis, care se exercita din oficiu de catre compartimentul de specialitate din cadrul autoritatii administrative si vizeaza stabilirea conditiilor de legalitate si oportunitate n care a fost emis un act administrativ. Are drept cauze eliminarea din continutul actelor administrative a prevederilor contrare legii. Controlul intern poate fi prealabil, concomitent si posterior. n lipsa controlului prealabil, autoritatea administrativa nu poate emite actul administrativ. Controlul concomitent este dificil de realizat astfel nct el este mai putin folosit. Controlul posterior, cel mai utilizat, vizeaza controlul legalitatii si oportunitatii actelor administrative. b) Control intern ierarhic este controlul de legalitate si oportunitate exercitat de catre autoritatile administrative ierarhic superioare, cu privire la activitatile autoritatilor administrative care emit / adopta acte administrative. De exemplu: controlul exercitat de catre ministere asupra actelor emise de autoritatile administratiei publice deconcentrate din teritoriu. n urma exercitarii acestui control, autoritatile administrative ierarhic superioare pot confirma /modifica / anula / revoca, n tot / n parte, actele administrative emise de organele inferioare. Controlul administrativ extern Acest control comporta doua forme, unul al carui obiect are un caracter general, celalalt cu un obiect particular, specializat, viznd protejarea unui aspect determinat al legalitatii administrative sau care se aplica numai anumitor categorii de servicii. El se exercita de catre autoritati administrative, demnitari sau functionari publici din afara autoritatii ce face obiectul controlului si mbraca urmatoarele forme:
11

- controlul ierarhic (de ex. Guvern prefecti) este controlul exercitat din oficiu, de catre organele ierarhic superioare asupra activitatii organelor din subordine. - controlul de tutela administrativa. Tutela administrativa se asociaza cu modalitatea efectiva de organizare si functionare a administratiei publice locale pe baza principiului descentralizarii administrative. ntruct aplicarea descentralizarii administrative nu are drept consecinta independenta totala a colectivitatilor locale fata de statul n care sunt organizate, autoritatile publice centrale si rezerva dreptul de a supraveghea activitatea colectivitatilor locale, exercitnd asupra acestora un anumit tip de control, care poarta denumirea de tutela administrativa, mai fiind numit si control de legalitate. Raporturile de tutela administrativa sunt raporturi de drept administrativ, dar cu totul speciale, pe care le ntlnim doar n administratia publica. Legislatia noastra a revenit la traditia numirii de catre Guvern a unui prefect, la nivelul judetelor, care apare att ca reprezentant al Guvernului, pentru a exercita controlul de tutela administrativa, ct si ca reprezentant al Guvernului pentru a conduce activitatea serviciilor publice statale de la nivelul judetului. Tutela administrativa se exercita de catre Guvern, n con textul amplu al supravegherii autoritatii publice executive asupra ntregii structuri a administratiei publice, deci inclusiv asupra administratiei publice locale. Mult mai pregnant n acest caz este rolul prefectului, ca autoritate de tutela administrativa, care ndeplineste, n numele Guvernului pe care l reprezinta la nivel teritorial, toate drepturile si obligatiile specifice, n conditiile legii. Potrivit principiului tutelei administrative reglementat implicit n Constitutie, articolul 123, prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel judetean. Asadar, prefectul ca institutie a administratiei teritoriale a statului, este principala autoritate care exercita tutela administrativa (controlul de legalitate) n numele Guvernului, n anumite situatii prevazute de lege controlul prefectului trebuind corelat cu rolul si competentele att ale unor structuri guvernamentale (Autoritatea Nationala de Control) si Ministerul Administratiei si Internelor, ct si ale altor organe si autoritati ale administratiei publice. Cu exceptia institutiei prefectului, al carei rol este dominant n contextul supravegherii activitatii autoritatilor administratiei publice locale, mai cu seama pe linia respectarii legii, Guvernul si exercita prerogativele relativ la tutela administrativa prin intermediul unor structuri guvernamentale specializate, dar si prin mijlocirea altor ministere sau organe centrale de specialitate care au competente n domeniu. Raporturile de tutela administrativa sunt raporturi speciale, particulare, deoarece ele nu sunt reglementate expressis verbis, ci doar implicit n Constitutie si n celelalte texte normative mentionae. Desi nu sunt reglementate expressis verbis, aceste raporturi sunt prezente. Aceasta forma de control se realizeaza indirect
12

pentru ca prefectul doar sesizeaza instanta de judecata cu privire la legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene (controlul direct este realizat de instanta de judecata). Este o forma de control incomplet realizat pentru ca, potrivit art. 26 din Legea privind institutia prefectului, n exercitarea atributiei cu privire la verificarea legalitatii actelor administrative ale autoritatilor administratiei publice locale ori judetene, prefectul poate ataca, n fata instantei de contencios administrativ, aceste acte, daca le considera nelegale, cu exceptia actelor de gestiune; actul atacat este suspendat de drept. Este, de asemenea, un control incomplet realizat deoarece prefectul exercita controlul doar asupra unei parti din activitatea de administratie publica si anume adoptarea/emiterea de acte administrative (art. 134 (b) din Legea nr. 215/2001). Este, de asemenea, o forma de control partial realizata de catre prefect pentru ca acesta poate constata doar legalitatea sau nelegalitatea actelor si poate doar cere revocarea sau modificarea lor. Se exercita controlul asupra actelor adoptate ori emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene, exceptnd actele de gestiune curenta ( art.26 din Legea nr. 340/2004). 2.3. Controlul politic Este o forma de control pe care multi dintre specialistii n domeniu nu l -ar considera o forma separata de control deoarece ia forma unui control interior. Dar cum se manifesta controlul politic asupra administratiei publice ? n primul rnd si cel mai efectiv mod se manifesta prin faptul ca, n majoritatea cazurilor, n fruntea institutiilor administrative se afla persoane care au acces la aceste functii printr-un scrutin electoral, au fost alesi pe baza unui vot popular. Iar, unde sunt alegeri este si politica. Persoanele candidate la o functie publica sunt nominalizate cel mai adesea de catre partide politice, iar candidatii nsisi au optiuni ideologice si programatice diferite. Lupta pentru ocuparea funtiei publice se da pe terenul politic. Odata instalata, persoana care a cstigat alegerile pentru functia publica va controla sistemul administrativ subordonat mai nainte si din punct de vedere politic. Controlul este mai nainte unul politic si numai dupa aceea unul de natura manageriala, profesionala. Acest control politic este mai prezent daca luam n considerare si faptul ca mai ales n cazul administratiilor publice locale persoanele publice alese n functii de conducere se subordoneaza unor foruri deliberative. Acest for deliberativ, n cazul administratiei centrale, este Parlamentul, iar n cazul autoritatilor locale este vorba de consiliile locale si/sau regionale, care au control asupra deciziilor luate de catre primul ministru, ca sef al administratiei centrale, asupra primarului conducatorul administratiei locale si presedintele consiliului judetean conducatorul administratiei judetene/regionale. Hotarrile acestor foruri deliberative sunt obligatorii n executie pentru persoanele publice executive
13

aflate n fruntea unor administratii. Hotarrile att ale parlamentelor, consiliilor locale sau regionale sunt luate pe baza de vot, votul fiind precedat de catre dezbateri nu de alta natura, ci poltice. Ba mai mult, forurile deliberative sunt alcatuite dupa rezultatul unor alegeri de ordin politic ca si n cazul persoanelor publice care ocupa demnitati de executie. Lupta pentru putere n domeniul public este caracteristica politicii si nu a altei sfere sociale. n consecinta, se poate afirma ca exista un control politic asupra administratiei, dar care se manifesta din interiorul sistemului administrativ si nu din exteriorul acestuia. Poate tocmai din aceasta cauza aceasta forma a controlului nu este att de evidenta pentru multi dintre observatorii f enomenului administrativ. 2.4. Controlul popular Ca si n cazul controlului politic, att controlul popular, ct si controlul economic este mai putin definit n Romnia tocmai din cauza ca aceste forme de control nu sunt att de proeminente ca si cele juridice sau financiare. Desi nu ies att de mult n evidenta, aceste forme de control si au rolul lor n sistemul administrativ. Controlul popular al administratiei se poate exercita n doua forme. Forma intermediata a controlului popular se materializeaza prin si cu ajutorul massmediei, iar controlul popular direct se realizeaza prin referendumuri, fie ele nationale sau locale. n forma mediata a controlului popular, mass-media este cea care, analiznd consecvent si permanent actiunile administrative ale unei autoritati sau alteia, din puntul de vedere al cetateanului, cetatenilor sau a comunitatii, poate determina administratia n cauza sa rectifice masurile deja luate sau aflate n proiect. Mecanismul modificarii cursului unei decizii administrative este relativ simplu: se mareste cercul decidentilor si a cunoscatorilor problemei n cauza, prin aceasta masura modificndu-se si rezultatul si/sau natura deciziei luate asupra problemeii aflate pe ordinea de zi. Mecanismul sus amintit functioneaza mai ales n cazul n care de pe urma deciziei comunitatea ar fi revoltata din punct de vedere moral sau ar avea de pierdut n sensul economic al cuvntului. Acelasi control popular se manifesta si n cazul n care decizia este greu de luat tocmai din cauza importantei impactului acesteia asupra comunitatii. n asemena cazuri, decizia este luata de un corp electoral n forma unei exprimari a vointei asemanatoare alegerilor. Este referendumul. Puterea de luare a deciziei este preluata de catre comunitatea n cauza de la conducatorii politici-administrativi ai acesteia.

14

2.5. Controlul economic Controlul economic este cea mai voalata forma a controlului. Controlul economic exercitat asupra administratiei este derivat din evaluarea programelor din domeniul politicilor publice. Fiecare administratie se confrunta cu o serie de probleme a caror rezolvare s-a promis n campania electorala care a dus la nvestirea n functie a persoanei publice sau a corpului deliberativ. Acestia cauta sa rezolve probleme aflate n atentia comunitatii prin intermediul unor masuri stabilite anterior. Aceste masuri, respectiv ordinea acestora sunt denumite programe n domeniul politicilor publice. Acestea, prin definitie, trebuie sa aiba rezultate concrete n domeniul problemei abordate. Aceste rezultate trebuie sa fie masurabile n domeniul economic. Evaluarea impactului economic si social al unor programe administrative acopera, de fapt, notiunea controlului economic. Acest control nu are n vedere modalitatea prin care s-au cheltuit banii aferenti unui program, ci rezultatul acelei sume care a fost nvestita pentru a duce la rezultatele scontate si urmarite. Cum n Romnia nu exista nici un program n domeniul politicilor publice, nu poate fi vorba nici de un control economic exercitat din interior de catre evaluatori sau exterior exercitat de catre populatie asupra administratiei. 2.6. Controlul judecatoresc al activitatii administratiei publice. Contenciosul administrativ 2.6.1. Notiunea de contencios administrativ Principiul separatiei puterilor n stat, potrivit caruia sunt organizate cele trei puteri statale,presupune, deopotriva, att o colaborare, precum si un control reciproc al acestora. Drept urmare, contenciosul administrativ reprezinta, n fapt, o concretizare a principiului separatiei puterilor n stat, o modalitate de exercitare a controlului judecatoresc asupra activitatii desfasurate de puterea executiva. Specificul activitatii administratiei publice consta n organizarea executarii si executarea n concret a legilor si a celorlalte acte normative. Uneori, prin activitatea sa, cu precadere prin actele administrative pe care le emite, administratia poate leza drepturi subiective sau interese legitime ale particularilor. Pentru a feri administratia sa comita ilegalitati, s -au stabilit diferite mijloace preventive, care au drept scop sa asigure, pe de o parte, aplicarea exacta a legilor si regulamentelor, iar, pe de alta parte, sa apere drepturile si interesele administratolor (E.D.Tarangul, Tratat de drept administrativ romn, 1944, p.547). Astfel, controlul judecatoresc se constituie n ultimul mijloc juridic pus la dispozitia celor vatamati pentru apararea drepturilor lor subiective si a intereselor legitime care au fost vatamate prin activitatea abuziva a administratiei publice.
15

Notiunea de contencios administrativ Aceasta notiune poate fi abordata ntr-un dublu sens: - n sens larg, contencios administrativ reprezint totalitatea litigiilor dintre administratia publica si cei administrati. - n sens restrns, contenciosul administrativ se refera numai la acele litigii juridice n care organele administratiei publice folosesc regimul juridic administrativ n baza competentei pe care le-o confera legea. La rndul sau, aceasta ultima acceptiune are att un sens material, ct si un ul formal-organic. n sens material, contenciosul administrativ nseamn totalitatea litigiilor dintre administratia publica si cei administrati si regimul juridic aplicabil solutionarii acestora. n sens formal, contenciosul administrativ nseamn totalitatea instantelor competente a solutiona litigiile mentionate. n decursul timpului, au fost cunoscute 4 sisteme de contencios administrativ, dintre care doar 3 mai sunt astazi n vigoare. - Sistemul administratorului-judecator a fost un sistem specific monarhiilor absolutiste, evident astazi disparut. El s-a caracterizat prin numeroase inechitati si abuzuri datorita faptului ca administratia, parte n conflict, era n acelasi timp si judecatorul cauzei. - Sistemul anglo-american se caracterizeaza prin competenta instantelor judecatoresti de drept comun de a efectua controlul legalitatii actelor administrative. n acest sistem nu se face deosebire ntre litigiile de drept comun si cele de contencios administrativ, toate avnd un tratament egal si o procedura comuna. Sistemul mai este ntlnit si n Norvegia si Danemarca. - Sistemul francez ncredinteaza controlul legalitatii actelor administratiei unor instante specializate, care nsa nu apartin puterii judecatoresti, ci fac parte chiar din sistemul administratiei publice. Aceste instante sunt tribunalele administrative interdepartamentale, curtile administrative de apel si Consiliul de Stat, ca instanta suprema administrativa. Modelul francez al tribunalelor administrative se ntlneste astazi n majoritatea statelor UE (Italia, Germania, Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia, Suedia etc.). - Sistemul mixt, ntlnit n Romnia si n Spania, preia elemente din sistemul anglo-saxon si din sistemul francez si stabileste competenta controlului legalitatii activitatii administratiei publice unor instante specializate de contencios administrativ, situate n cadrul puterii judecatoresti.

16

2.6.2. Reglementarea actualului contencios administrativ Potrivit art.2 lit.e al Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, prin contencios administrativ se ntelege activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor n care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau ncheierea, dupa caz, a unui act administrativ, n sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea n termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Detaliind continutul notiunii, putem sublinia faptul ca litigiile date spre solutionare instantelor de contencios administrativ sunt acele litigii n care cel putin o parte este un organ sau autoritate a administratiei publice sau un functionar public. 2.6.3. Formele contenciosului administrativ a. din punct de vedere al constatarii, contenciosul poate fi obiectiv (apara dreptul obiectiv, legalitatea) sau subiectiv (apara drepturile subiective si interesele legitime ale particularilor); b. din punct de vedere al deciziei, el poate fi contencios de anulare sau de plina jurisdictie. Contenciosul administrativ de anulare este acela n care instanta de contencios este competenta sa anuleze / sa modifice un act administrativ emis / adoptat cu ncalcarea legii / sa oblige o autoritate administrativa sa rezolve o cerere privitoare la un drept / interes recunoscut de lege. n acest sistem, instanta de contencios nu se poate pronunta asupra prejudiciului material cauzat de actul administrativ. Reparatia daunelor materiale se va face printr-o actiune separata n justitie, n fata unei instante de drept comun. Contenciosul administrativ de plina jurisdictie este acela n care instanta poate fie sa anuleze sau sa modifice un act administrativ, fie sa oblige autoritatea administrativa sa solutioneze o cerere sau sa emita actul administrativ ori sa repare prejudiciile materiale si morale provocate de un act administrativ (aceste prejudicii pot fi recuperate si printr-o actiune separata la instante de drept comun). n Romnia, Legea nr. 29/1990, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ au creat un sistem de contencios de plina jurisdictie, n care, solutionnd cauza, instanta poate sa modifice / sa anuleze un act administrativ, sa oblige autoritatea administrativa sa emita / sa adopte un act administrativ, certificat, adeverinta si sa dispuna repararea prejudiciului material si moral. c. dupa sfera de cuprindere si temeiul legal al actiunii n justitie, exista contencios administrativ de drept comun, bazat pe Legea nr. 554/2004, si un
17

contencios special, bazat pe reglementari derogatorii de la Legea nr. 554/2004 (de ex. domeniul contraventiilor, n materie electorala etc.) Constitutia Romniei revizuita a largit considerabil temeiul actiunilor n contencios administrativ, extinzndu-l, dincolo de limita drepturilor subiective ncalcate, si la interesul legitim; a largit sfera actelor ce pot fi atacate n contenciosul administrativ, incluznd si ordonantele Guvernului; a reglementat expres jurisdictiile administrative speciale (gratuite si facultative); a garantat controlul de legalitate asupra actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, prevaznd si exceptiile de la acest control. Prin urmare, Constitutia a fortificat institutia contenciosului administrativ, n calitatea ei de instrument de protectie a cetateanului mpotriva abuzurilor administratiei. Actuala reglementare-cadru n materia contenciosului administrativ realizeaz o revalorizare a reglementrii contenciosului administrativ din perioada interbelic. Ea contribuie la separarea puterilor n stat si la realizarea principiilor statului de drept. Anterioara lege a contenciosului administrativ, Legea nr. 29/1990, a fost criticat pentru numrul mare (14) de acte administrative exceptate, din diferite ratiuni, de la controlul legalittii exercitat de instantele judectoresti. Legea nr. 554/2004 reduce numrul exceptiilor, odat cu lrgirea competentelor instantelor de contencios, crescnd astfel sansele particularilor de a reusi s-si apere drepturile si interesele legitime n instanta de contencios administrativ. Reglementarea actual, realizat prin Legea nr.554/2004, permite subiectului dreptului la actiune s cear si instantei s dispuna: -anularea total sau partial a unui act administrativ -modificarea sau suspendarea unui act administrativ -emiterea sau adoptarea unui act administrativ -stabilirea si evaluarea pagubelor si obligatia autorittilor administrative de a le repara. Potrivit actelor mentionate, contenciosul administrativ este reglementat n tara noastr pe 2 grade de jurisdictie: Fondul cauzelor este de competenta sectiilor de contencios administrativ si fiscal de pe lng tribunale si curti de apel. Recursul si cile de atac extraordinare sunt judecate de ctre sectiile de contencios administrativ si fiscal de pe lng curtile de apel si de pe lng nalta Curte de Casatie si Justitie. 2.6.4. Conditiile actiunii directe n contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nvestirea instantei specializate de contencios administrativ pentru verificarea legalitatii unui act administrativ se poate face fie pe cale directa, prin promovarea unei cereri de chemare n judecata a autoritatii publice emitenta a
18

actului (prin actiune directa), fie pe cale indirecta, anume prin invocarea exceptiei de nelegalitate a actului administrativ. Art.52 din Constitutia revizuita stabileste dreptul persoanei vatamate ntr -un drept al sau ori ntr-un interes legitim, printr-un act administrativ al unei autoritati publice sau prin nesolutionarea n termenul legal a unei cereri, de a obtine recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei pe calea actiunii directe n justitie. Art.1 al Legii nr. 554/2004 valorifica prevederile constitutionale si formuleaza conditiile actiunii directe n justitie. Respectivele conditii se refera la actul contestat, la titularul dreptului la actiunea directa, la termenele n care actiunea directa poate fi exercitata si la efectuarea procedurii prealabile. 2.6.4.1. Conditii referitoare la actul contestat 1. Actul atacat s fie un act administrativ n form a tipica sau un fapt material asimilat actului administrativ. Cu privire la actul administrativ, acesta reprezinta o manifestare unilaterala de vointa ce apartine unei autoritati publice n vederea executarii ori organizarii executarii legii, ddnd nastere, modificnd sau stingnd raporturi juridice. n acest sens, actul administrativ poate fi att individual, ct si normativ. Aceasta prevedere are rolul de a clarifica disputele ntre partizanii si adversarii ideii ca numai actul administrativ individual, fiind producator de efecte juridice concrete, poate vatama drepturi subiective, iar nu si actul administrativ normativ, ntruct contine reguli juridice abstracte, nesusceptibile de a fi cenzurate n contenciosul administrativ, practica judiciara, de altfel, oscilnd n aceasta materie. Legea nr. 554/2004 asimileaz actelor administrative unilaterale refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului n termenul legal (tcerea administrativa si tardivitatea). Comparnd cuprinsul alin.2 al art.2 din Legea nr. 554/2004 cu dispozitiile art.52 din Constitutia revizuita, observam ca faptul refuzului nejustificat de a satisface o cerere nu are consacrare constitutionala, acest demers procesual fiind lipsit de protectia suprema conferita de Constitutie. De asemenea, actuala legea a contenciosului asimileaz actelor administrative si contractele ncheiate de autorittile publice care au ca obiect: punerea n valoare a bunurilor proprietate publica, executarea unor lucrri de interes public, prestarea unor servicii publice sau achizitiile publice. n al treilea rnd, fac parte din categoria actelor administrative supuse controlului instantelor de contencios administrativ si actele administrative jurisdictionale, acestea fiind emise de catre autoritatile administrative cu atributii jurisdictionale n solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la aparare.
19

n ultimul rnd, ca o noutate a prezentei legi a contenciosului administrativ, n consonanta cu dispozitiile art. 126 alin.6 din Constitutie, pot face obiectul controlului n contenciosul administrativ ordonantele sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale. n acest caz, persoana vatamata va introduce actiunea sa mpotriva ordonantelor Guvernului nsotita de exceptia de neconstitutionalitate. Cu privire la faptul administrativ asimilat actului administrativ, art.2 alin.2 al Legii asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului n termenul legal. Comparnd cuprinsul art.2 alin.2 al Legii nr. 554/2004 cu dispozitiile art. 52 al Constitutiei, se observa ca faptul refuzului nejustificat de a satisface o cerere nu are consacrare constitutionala, acest demers procesual fiind lipsit de protectia suprema conferita de Constitutie. n concluzie, se constata ca nu pot fi atacate n contencios administrativ simplele adrese, circulare sau unele masuri luate n vederea emiterii, adoptarii sau aplicarii unui act administrativ, ntruct toate acestea reprezinta acte preparatorii, ele nefiind deci acte administrative sau asimilate lor. La fel, simplele fapte materiale sau operatiuni administrative, care nu produc prin ele nsele efecte juridice, nu pot fi atacate n contenciosul administrativ. Totusi, instantele de contencios administrativ vor fi competente sa se pronunte si asupra legalitatii actelor preparatorii, a faptelor materiale si a operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii doar odata cu solutia asupra actului administrativ propriu-zis. 2. Actul administrativ atacat trebuie s provin de la o autoritate public . Spre deosebire de Legea nr. 29/1990, care mentiona c pot fi atacate n contencios administrativ numai actele care provin de la autoritti administrative, actuala lege foloseste formularea de autoritate public, facnd astfel posibil introducerea unei actiuni n contencios administrativ mpotriva oricrei autoritti publice care emite acte administrative. Potrivit ntelesului legii, autoritatea publica reprezinta orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, n regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public. De asemenea, sunt asimilate autoritatilor publice persoanele juridice de drept privat care, conform legii, au obtinut statutul de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public (de ex. universitati, colegii, spitale private etc.).

20

3. Actul atacat trebuie s produc o vtmare unui drept subiectiv sau a unui interes legitim. Dreptul subiectiv ncalcat printr-un act administrativ trebuie sa se regaseasca n categoria drepturilor si libertatilor fundamentale enumerate n Titlul II Capitolul II din Constitutie. Fat de Legea nr. 29/1990, care prevedea posibilitatea introducerii unei actiuni n justitie numai n cazul n care se producea o vtmare unui drept subiectiv, Legea nr. 554/2004, respectnd dispozitiile constitutionale din art. 21 (potrivit crora pot fi atacate n justitie actele p rin care se aduce atingere drepturilor, intereselor legitime si liberttilor acordate prin Constitutie si prin legi speciale), permite introducerea unei actiuni n contencios administrativ nu numai n situatiile n care este ncalcat un drept subiectiv, ci si n situatiile n care se aduce atingere unui interes legitim. Cu privire la notiunea de interes legitim, pentru prima data n legislatia romnesca se face distinctie ntre interesul legitim public si privat. - Interesul legitim privat const n posibilitatea de a pretinde o anumit conduit, n considerarea realizrii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat. - Interesul legitim public reprezinta interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si ndatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice. Drept urmare, nu sunt admisibile actiunile n justitie prin care s -ar solicita aprarea unor simple interese. 4. Actul administrativ s nu fac parte din categoria finelor de neprimire Finele de neprimire reprezinta acele cauze sau conditii care sustrag o categorie de acte administrative de la controlul n fata instantelor de contencios administrativ. Absenta finelor de neprimire constituie una dintre conditiile de admisibilitate a actiunii directe n contenciosul administrativ. Finele de neprimire sunt de 3 categorii: Fine de neprimire rezultate din natura actului Fine de neprimire rezultate din natura organului emitent Fine de neprimire rezultate din existenta unui recurs paralel Datorita prezentei finelor de neprimire, nu pot fi atacate n contencios administrativ urmatoarele acte administrative: - actele administrative ale autorittilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul; - actele de comandament cu caracter militar - sunt acte administrative referitoare la problemele strict militare ale activitatilor din cadrul fortelor armate, specifice organizarii militare si care presupune dreptul comandantilor de a da ordine
21

subordonatilor n aspecte privind conducerea trupelor n caz de pace, razboi sau, dupa caz, la ndeplinirea serviciului militar. Nu toate actele emise de autoritatile militare sunt exceptate de la controlul legalitatii. Pentru a se delimita categoriile actelor exceptate, Legea nr.554/2004 a definit, n mod expres, actele de comandament militar. n mod constant, instantele de contencios administrativ au nteles sa interpreteze aceasta exceptie n sensul ca anumite acte emise de organele militare (cele de pensionare, cele care privesc trecerea n rezerva sau retragerea din activitate) sunt supuse controlului legalitatii. - actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea crora se prevede prin lege organica speciala, o alta procedur judiciara; este cazul actelor de stare civila, actelor privitoare la pensii, la fondul funciar, la brevetele de inventii sau la marcile de fabrica, de comert sau de servicii. n conditiile unor legi speciale, organice, controlul legalitatii actelor administrative de autoritate poate fi exercitat si de catre alte instante judecatoresti dect cele de contencios administrativ. Ori de cte ori legea organica acorda unei instante competenta de a r ezolva un litigiu dintre administratie si particulari, aparut n urma adoptarii / modificarii unui act administrativ sau a refuzului nejustificat de a solutiona o cerere, ne aflam n prezenta unei forme de control al legalitatii. Actele administrative emise pentru aplicarea regimului strii de rzboi, al strii de urgent, al strii de asediu, precum si cele care privesc aprarea si securitatea national ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru nlturarea consecintelor calamittilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai n cazul depasirii limitelor puterii de apreciere a autorittii administrative, adic pentru exces de putere. Excesul de putere din partea unei autoritati de administratie publica nseamna exercitarea dreptului de apreciere cu privire la o mprejurare a carei reglementare tine de competenta ei, prin ncalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege. Nu exista nici o diferenta ntre notiunile de siguranta interna si externa, siguranta nationala prevazuta de Legea nr.51/1991 privind siguranta nationala, ori cea de securitate nationala folosita de Legea nr.554/2004, deoarece toate aceste notiuni au, ca element central, statul romn cu atributiile conferite de art. 1 din Constitutie. Trebuie sa se fac a, nsa, o distinctie ntre actele curente, care privesc siguranta statului, cum ar fi actele emise de organele din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, si actele care se adopt n cazul amenintarii statului de pericole grave, ce pot duce la distrugerea sa, fie prin degradarea, fie prin dizolvarea structurilor politice si de conducere. Numai acestea din urma sunt exceptate de la controlul exercitat de instanta de contencios administrativ.

22

2.6.4.2. Conditii referitoare la titularul dreptului la actiune directa (persoana vatamata) Calitatea de reclamant n litigiile de contencios administrativ rezulta din interpretarea coroborata a dispozitiilor art.1 si 2 alin.1 lit. a) si r) din Legea nr. 554/2004. Astfel, titularul dreptului la actiune directa poate fi: Orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, care reclama vatamarea unor drepturi subiective sau interese legitime printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea n termenul legal a unei cereri; Organisme sociale interesate (structuri neguvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii etc.), care invoca vatamarea unui interes public; Avocatul Poporului; petitionarul dobndeste, de drept, calitatea de reclamant. Ministerul Public Aceasta institutie poate intenta, n baza Legii nr. 554/2004, trei tipuri de actiuni: actiunea n contencios administrativ subiectiv (n numele si pe seama persoanei fizice sau juridice), actiunea n contencios administrativ obiectiv (n temeiul existentei unui interes public, viznd doar actele administrative normative si urmarind doar anularea actelor, nu si despagubiri) si actiunea intentata, n temeiul art.1 alin.8, pentru apararea propriilor drepturi, respectiv pentru apararea interesului public, n calitatea sa de persoana de drept public. Din analiza dispozitiilor legale, se poate concluziona ca Ministerul Public, prin procurorul general de pe lnga CCJ, devine aparatorul drepturilor si libertatilor persoanelor fizice si juridice n fata abuzurilor administratiei publice. Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate solicita instantei anularea actului, atunci cnd actul nu mai poate fi revocat, ntruct a intrat n circuitul civil si a produs efecte juridice. Intrarea n circuitul civil semnifica ncheierea unui act juridic sau realizarea unei operatiuni juridice pe baza actului administrativ, manifestari de vointa menite a marca acest moment. Prin urmare, pna la ncheierea unui act civil sau de munca, comercial etc. sau efectuarea unei operatiuni material-tehnice, actul mai poate fi revocat de catre emitentul sau. Dupa aceasta data, numai instanta de contencios administrativ va putea anula actul administrativ. Criteriul se aplica si actelor cu executare succesiva n timp, fiind luat n calcul momentu l primului act de executare din serie. Persoana vatamata n drepturile sale sau n interesele sale legitime, prin ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului neconstitutionale. Prefectul, n virtutea dreptului de tutela administrativa prevazu t de art. 123 alin.5 din Constitutie, ale Legii nr. 340/2004 privind institutia prefectului si ale Legii contenciosului administrativ. n raport cu autoritatile administratiei publice locale, prefectul exercita functia de control. Acest control nu este unul ierarhic, ntruct nu are la baza un raport de
23

subordonare, ci si are temeiul n prevederile legii. Controlul efectuat de catre prefect vizeaza doar legalitatea actelor emise de autoritatile administratiei publice locale, adica conformitatea lor cu Constitutia si cu celelalte acte normative n vigoare. Prin urmare, el nu poate viza oportunitatea actelor administrative, momentul luarii unei masuri administrative ramnnd la aprecierea autoritatilor administratiei publice locale. De asemenea, obiectul controlului de tutela administrativa vizeaza si faptele sau actele asimilate actului administrativ unilateral tacerea administrativa si refuzul nejustificat de a rezolva cererea. Agentia Nationala a Functionarilor Publici Actiunea poate fi introdusa fie mpotriva actelor administrative ilegale ce au ca obiect raporturi de functie publica, fie mpotriva refuzului nejustificat sau tacerii administrative. Orice subiect de drept public vatamat ntr-un drept sau interes legitim. Persoanele juridice de drept public sunt Statul romn, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, Guvernul, ministerele, judetul, orasul si comuna, precum si entitatile declarate ca atare prin legi sau hotarri de Guvern (de ex. Fondul Romn de Dezvoltare Sociala, Agentia Nationala a Functionarilor Publici). Prtul poate fi orice autoritate publica, organ al administratiei publice, institutie publica, regie autonoma, servicii publice administrative, functionarii publici. Nu pot avea calitatea de prt: persoanele juridice de drept privat / asociatiile / fundatiile fara scop lucrativ. Persoanele interesate se pot adresa cu actiuni directe mpotriva autoritatilor publice sau organelor administrative care i au produs un prejudiciu sau mpotriva functionarului public emitent. 2.6.4.3. Conditii referitoare la exercitarea procedurii prealabile si la termenele n care actiunea directa poate fi introdusa Exercitarea procedurii prealabile Potrivit art.7 alin.1 al Legii nr. 554/2004, nainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana vatamata trebuie sa solicite emitentului actului administrativ unilateral, n termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea n tot sau n parte a acestuia (recurs gratios). Plngerea se poate adresa si organului ierarhic superior, daca exista (recurs ierarhic). Conditia procedurii prealabile constituie un beneficiu acordat autorittii administrative emitente, n virtutea cruia aceasta si poate repara greseala prin anularea, revocarea sau modificarea unui act administrativ.
24

Att recursul gratios, ct si cel ierarhic trebuie exercitat n termen de 30 de zile de la data la care s-a comunicat actul administrativ ilegal. n anumite situatii, temeinic justificate, recursul gratios poate fi exercitat si ntr -un termen mai mare de 30 de zile, dar nu mai trziu de 6 luni de la data emiterii actului. Persoana care a fost vtmat ntr-un drept al sau ori ntr-un interes legitim, prin emiterea sau adoptarea unui act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept poate introduce plngerea prelabila din momentul n care a luat la cunostinta, pe orice cale, de existenta actului, n limitele termenului de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie. Exista si situatii n care plngerea prelabila nu este obligatorie, anume n cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, ANFP, de cei vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale, n cazul exceptiei de nelegalitate si a actului administrativ asimilat sub forma refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului n termen legal. n cazul actiunilor care au ca obiect contracte administrative, plngerea prealabila are semnificatia concilierii n cazul litigiilor comerciale. Termenul de introducere a actiunii directe Potrivit art.11 alin.1 din Legea nr. 554/2004, modificata prin Legea nr. 262/2007, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate, se pot introduce n termen de 6 luni de la: - data comunicarii raspunsului la plngerea prealabila - data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii - data expirarii termenului de solutionare a plngerii prealabile, fara a se putea depasi termenul maxim de 1 an, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii - data expirarii termenului prevazut la art.2 alin.1 lit.h, calculat de la comunicarea actului administrativ emis n solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plngerii prealabile - data ncheierii procesului verbal de finalizare a procedurii concilierii, n cazul contractelor administrative. Pentru motive temeinice, n cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul de 6 luni, dar nu mai trziu de 1 an de la comunicarea actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data ncheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz. n cazul ordonantelor sau dispozitiilor din ordonante considerate neconstitutionale, precum si actele administrative normative considerate nelegale, acestea pot fi atacate oricnd.
25

Pentru prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau A.N.F.P., termenul curge de la data cnd s-a cunoscut existenta actului nelegal, dar nu mai trziu de 1 an de la data comunicarii actului. Termenul general de 6 luni este de prescriptie, iar termenul de 1 an este de decadere. 2.6.5. Obiectul actiunii n contencios administrativ Este reglementat n art. 8 din Legea nr. 554/2004 si const n: anularea, n tot sau n parte, a actului administrativ unilateral obligarea la emiterea sau adoptarea actului repararea pagubelor cauzate si, eventual, acordarea de daune morale solutionarea litigiilor care apar n fazele premergatoare ncheierii unui contract administrativ, precum si orice litigiu legat de ncheierea, modificarea, interpretarea, executarea si ncetarea contractului administrativ. De asemenea, legea permite introducerea unei actiuni n contenciosul administrativ si n cazul nesolutionarii n termen sau prin refuzului nejustificat al unei autoritti publice de solutionare a cererii. Persoanele nemultumite au posibilitatea de a recupera pagubele provocate de un act administrativ si pe calea unei actiuni introduse la instantele de drept comun, n termenul general de prescriptie extinctiv. De asemenea, Legea nr.554/2004 mai precizeaz c, n situatia n care ntinderea unei pagube provocate de un act administrativ ilegal nu este cunoscut la data introducerii unei actiuni n anularea actului la instanta de contencios administrativ, persoanele se pot adresa cu o cerere separat instantei de contencios administrativ, fr a depsi un an de la data comunicarii actului. 2.6.6. Competenta instantelor de contencios administrativ Contenciosul administrativ este reglementat, n tara noastr, pe 2 grade de jurisdictie: fond si recurs, n acest domeniu nu exista calea de atac a apelului. n privinta competentelor instantelor de contencios administrativ, sunt incidente att prevederile Legii nr. 554/2004, ct si ale art. 2 si 3 din Codul de procedur civil. Din punctul de vedere al competentei teritoriale, Legea nr .554/2004 creeaz un beneficiu reclamantului, care poate introduce o actiune n contencios administrativ att la instanta n raza creia si are sediul sau domiciliul, ct si la cea n raza creia si are sediul prtul. Cu alte cuvinte, legea permite reclamantului s renunte la beneficiul creat, introducnd actiunea la instanta de la sediul prtului. Din punctul de vedere al competentei materiale, Codul de procedur civil stabileste c tribunalele administrativ-fiscale judec, n prim instant, actiunile
26

si cererile n materie de contencios administrativ, cu exceptia celor date spre solutionare sectiilor de contencios administrativ si fiscal de pe lng Curtile de Apel. Pot fi atacate la tribunalele administrativ -fiscale actele administrative emise sau ncheiate de autorittile administrative pn la nivel judetean inclusiv, precum si litigiile administrative sau financiare care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora de pn la 500.000 de lei. Sectiile de contencios administrativ si fiscal de pe lng Curtile de Apel judec, n prim instant, actiunile ndreptate mpotriva actelor emise sau ncheiate de autorittile publice centrale, precum si litigiile administrative sau financiare care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora de peste 500.000 de lei. Ca instante de recurs, sectiile de contencios administrativ si fiscal de pe lng Curtile de Apel judec recursurile mpotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale. CCJ judec, prin Sectia de contencios administrativ si fiscal, recursurile mpotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal de pe lng Curtile de Apel, precum si conflictele de competent. 2.6.7. Procedura n contenciosul administrativ Cererea va trebui formulat personal de ctre persoana vtmat sau de reprezentantul legal sau prin mandatar cu procur special, care va trebui s legalizeze procura (copie legalizat). Ea va trebui s contin numele si prenumele reclamantului si al prtului, domiciliul sau sediul prtilor, instanta la care se adreseaz cererea, obiectul cererii, artarea probelor, data si semntura. Cererea va trebui s fie nsotit de dovada exercitrii procedurii prealabile, precum si de actele doveditoare ale prejudiciului produs de actul administrativ atacat. Ea poate fi formulat si direct mpotriva functionarului public care a emis actul, instanta putnd s-l oblige pe acesta la plata daunelor provocate n solidar cu organul administrativ. n acelasi timp, functionarul public are posibilitatea de a chema n garantie superiorul ierarhic cnd actul administrativ ilegal sau refuzul nejustificat de a solutiona o cerere a fost urmarea ordinului scris al acestuia. Reclamantul mai poate cere si suspendarea executrii unui act administrativ ilegal, n cazuri bine justificate si pentru a preveni producerea unor pagube iminente. Suspendarea executarii actului pna la pronuntarea instantei de fond poate fi solicitata fie n faza procedurii prealabile, odata cu introducerea plngerii la autoritatea emitenta, fie mpreuna cu cererea introductiva de instanta. n acest caz, instanta va hotr de urgent si cu citarea prtilor, iar hotrrea este executorie.

27

Legea nr. 554/2004 prevede ca cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, cnd n cauza este un interes public major. 2.6.8. Solutiile pronuntate de catre instanta de contencios administrativ Potrivit art.18 din Legea nr. 554/2004, instanta, solutionnd cererea, poate, dupa caz : sa anuleze, n tot sau n parte, actul administrativ sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt nscris ori sa efectueze o anumita operatiune administrativa sa acorde despagubiri pentru daunele materiale sau morale cauzate si cerute de reclamant sa se pronunte asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii Cnd obiectul cauzei l formeaza un contract administrativ, instanta poate : dispune anularea, n tot sau n parte, a acestuia obliga autoritatea publica sa ncheie contractul la care reclamantul este ndrituit impune uneia dintre parti ndeplinirea unei anumite obligatii suplini consimtamntul unei parti, cnd interesul public o cere obliga la plata unor despagubiri pentru daune materiale si morale. Hotarrea pronuntata n prima instanta poate fi atacata cu recurs, n termen de 15 zile de la comunicare. Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta. 2.6.9. Executarea hotarrilor judecatoresti definitive si irevocabile Aceste hotarri judecatoresti, prin care s-au admis actiunile formulate si s-au acordat cheltuieli de judecata se nvestesc cu formula executorie si se executa silit, potrivit dreptului comun. Hotarrile judecatoresti definitive si irevocabile prin care s-au anulat actele administrative normative sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Ele se publica n Monit orul Oficial al Romniei, partea I, la solicitarea instantelor, fiind scutite de plata taxelor de publicare. Daca n urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa ncheie, sa nlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un c ertificat, o adeverinta sau orice alt nscris, ori sa efectueze o anumita operatiune administrativa, executarea hotarrii definitive si irevocabile se va face n termenul prevazut n cuprinsul ei, iar n lipsa unui astfel de termen, n cel mult 30 de zile de la data ramnerii irevocabile a hotarrii. n cazul n care termenul nu este respectat, se va aplica conducatorului autoritatii publice sau persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de ntrziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru
28

ntrziere. Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotarrilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instantele de contencios administrativ, n termen de 30 de zile de la data aplicarii amenzii con stituie infractiune si se pedepseste cu nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. 2.6.10. Exceptia de nelegalitate Reprezinta o alta modalitate de control a legalitatii actelor administrative unilaterale cu caracter individual. Spre deosebire nsa de controlul legalitatii exercitat pe calea unei actiuni directe n contencios, exceptia de nelegalitate poate fi invocata n orice proces de competenta instantelor judecatoresti civil, comercial, de dreptul muncii, penal, de contencios administrativ, nu nsa si n fata unui organ administrativ cu atributii jurisdictionale. Pe de alta parte, exceptia de nelegalitate constituie un mijloc de aparare prin care, n cazul unui proces pus n curgere pentru alte temeiuri dect valabilitatea unui act administrativ, una dintre parti este amenintata cu aplicarea unui act administrativ pe care l considera ilegal. Partea respectiva se poate apara invocnd nelegalitatea actului administrativ si solicitnd ca actul sa nu fie luat n considerare n judecarea cauzei. Totodata, instanta, din oficiu, poate ridica aceasta exceptie. n cazul invocarii unei exceptii de nelegalitate, instanta n fata careia a fost invocata exceptia, constatnd ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, sesizeaza, prin ncheiere motivata, instanta de contencios administrativ competent si suspenda cauza. Suspendarea cauzei nu se dispune n ipoteza n care instanta n fata careia s-a ridicat exceptia de nelegalitate este instanta de contencios administrativ competenta sa o solutioneze. Instanta de contencios administrativ sesizata prin ncheiere va judeca litigiul n procedur de urgenta, n sedinta publica, cu citarea partilor, pronuntndu-se cu privire la legalitatea actului administrativ. mpotriva hotarrii instantei de contencios administrativ persoanele nemultumite pot face recurs n termen de 5 zile de la comunicare. n cazul n care, n urma controlului exercitat de instanta de contencios administrativ, se constata ca actul administrativ este nelegal, instanta n fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza fara a mai lua n considerare respectivul act. n legatur cu exceptia de nelegalitate, n practica s-au ridicat doua probleme care vizeaza: - Sfera actelor administrative mpotriva carora poate fi invocata e xceptia de nelegalitate: n mod constant, doctrina si jurisprudenta au retinut ca ea poate fi invocata mpotriva tuturor categoriilor de acte administrative, cu exceptia celor care sunt prevazute la art 5 din Legea nr. 554/2004, adica a finelor de neprimire si a actelor administrative asimilate.
29

- Momentul n care poate fi invocata exceptia de nelegalitate. n legatura cu aceasta, s-a retinut ca exceptia poate fi invocata n oricare dintre fazele procesului: fond, apel sau recurs. Spre deosebire de actiunea directa n contenciosul administrativ, care nu poate fi introdusa n termen de peste 1 an de zile de la data emiterii actului administrativ, exceptia de nelegalitate, ca orice mijloc de aparare, este imprescriptibila. Natura juridica a exceptiei este cea a unei exceptii procesuale de ordine publica, chiar daca are efecte doar inter partes. n urma constatarii ilegalitatii sale, actul administrativ continua sa produca efecte juridice att fata de destinatar, ct si fata de terte persoane, singurul efect al declararii ilegalitatii lui constnd n faptul ca instanta de judecata, chemata sa solutioneze cauza, l considera inopozabil n cadrul acesteia. ntr-o alta cauza, ntre aceleasi parti sau ntre alte parti, legalitatea actului administrativ va trebui pusa din nou n discutie, nsa ea va beneficia de autoritatea lucrului judecat, invocata de parti sau de instanta din oficiu.

30

TEST DE AUTOEVALUARE 1. Care sunt formele contenciosului administrativ ? 2.Conditiile actiunii directe n contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ 3. Exceptia de nelegalitate

BIBLIOGRAFIE CAPITOL 1 1.Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008 2. I. Santai, Drept administrativ i tiina administraiei, vol. I, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002. 3. A. Trilescu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureti, 2008 4. Antonie Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ Genez i explicaii, Ed.Roata, Bucureti, 2004. 5.O. Podaru - Drept administrativ. Caiet de seminarii, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008 6.O. Podaru - Drept administrativ. Vol I si II, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2010

31

CAPITOLUL 2 RASPUNDEREA N DREPTUL ADMINISTRATIV

Obiectivele capitolului 2

Elementul esential care determina angajarea raspunderii juridice este savrsirea unui fapt ilicit, n sensul manifestarii unei conduite umane n contradictie cu prevederile legii si care va fi sanctionata n mod corespunzator. Raspunderea administrativa este o forma a raspunderii juridice care intervine n urma ncalcarii normelor dreptului administrativ. 1. Teoria raspunderii n dreptul administrativ Raspunderea juridica este una dintre formele raspunderii sociale, specificul sau constnd n aceea ca intervine numai atunci cnd au fost ncalcate norme de drept, nu si n cazul ncalcarii unor norme morale, religioase ori politice. Scopul raspunderii juridice l constituie, pe de o parte, restabilirea ordinii de drept ncalcate si, pe de alta parte, sanctionarea celui vinovat de savrsirea faptului perturbator al ordinii de drept. O alta trasatura specifica raspunderii juridice consta n legatura sa strnsa cu activitatea statului, care va interveni prin organele sale atunci cnd va constata ncalcarea ordinii de drept, n scopul restabilirii si aplicarii raspunderii juridice. Elementele raspunderii administrative sunt: savrsirea unei fapte ilicite, ncalcarea unei norme de drept administrativ si interventia autoritatilor administrative pentru restabilirea ordinii de drept si sanctionarea celui vinovat. Functie de scopul urmarit, raspunderea administrativa mbraca 3 forme esentiale: - raspunderea contraventionala - raspunderea disciplinara - raspunderea patrimoniala. 2. Raspunderea administrativ-disciplinara Functionarii publici, n calitate de agenti ai statului, exercita atributiile si responsabilitatile functiei publice. Ei trebuie sa si asume consecintele actelor lor, dar, avnd n vedere ca nu sunt dect mputerniciti ai statului, prin intermediul carora se exercita puterea publica, este echitabil ca raspunderea juridica sa fie partajata ntre functionarii publici si autoritatea/institutia publica n cadrul careia si desfasoara activitatea. Astfel, daca o autoritate administrativa este obligata sa raspunda pentru o fapta a unui functionar public, ea are
32

posibilitatea sa se ndrepte mpotriva acestuia cu o actiune n regres pentru recuperarea daunelor pe care este obligata sa le plateasca tertilor. Pe de alta parte, o persoana care este vatamata ntr-un drept recunoscut de lege sau ntr-un interes legitim prin actiunea/inactiunea unui functionar public, se poate adresa pentru repararea prejudiciilor si recuperarea daunelor fie mpotriva functionarului public care a savrsit fapta, fie mpotriva autoritatii administrative n care si desfasoara activitatea respectivul functionar, care va raspunde solidar alaturi de acesta. Raspunderea juridica a functionarilor publici si are temeiul n Legea nr. 188/1999 ori de cte ori fapta savrsita are legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu. Dac fapta nu are legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, este atrasa una dintre formele raspunderii de drept comun. Potrivit art. 75 din Legea nr. 188/1999, ncalcarea de catre functionarii publici, cu vinovatie, a ndatoririlor de serviciu atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz. Totusi, raspunderea juridica a functionarilor publici nu se poate angaja daca acestia au respectat prevederile legale si procedurile administrative aplicabile autoritatii sau institutiei n care si desfasoara activitatea. Aceasta forma a raspunderii juridice administrative este atrasa n cazul savrsirii de catre un functionar public a unei abateri disciplinare. Aceasta este definita de Legea nr. 188/1999 ca fiind fapta savrsita cu vinovatie de catre un functionar public prin care se ncalca ndatoririle corespunzatoare functiei publice si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege. Caracteristicile raspunderii disciplinare: 1. Intervine numai n cazul savrsirii de catre functionarul public a unei fapte calificata de normele dreptului administrativ ca fiind abatere disciplinara. 2. Subiectul activ este functionarul public, iar subiectul pasiv este autoritatea sau institutia publica n cadrul careia acesta si desfasoara activitatea. 3. Procedura de constatare, sanctionare si contestare a sanctiunii este o procedura speciala, reglementata de Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici si de H.G. nr. 1210/2003. 3. Raspunderea administrativ-patrimoniala Aceasta forma a raspunderii administrative a ridicat probleme de interpretare n doctrina romneasca de specialitate, pornind, n special, de la insuficienta reglementarilor din domeniu. Astfel, chiar n legatura cu natura juridica a acestei forme, sunt formulate opinii diferite. De ex., multi autori apreciaza ca, de fapt, raspunderea administrativa patrimoniala a statului este o forma a rapunderii civile si nu una a raspunderii administrative. n acelasi timp, raspunderea administrativa patrimoniala a persoanelor fizice, a functionarilor publici si chiar a persoanelor juridice nu este clar si expres reglementata, suprapunndu -se n practica cu raspunderea civila delictuala.
33

n actuala literatura de specialitate predomina nsa opinia potrivit careia, deocamdata, este reglementata ca o forma a raspunderii administrative doar raspunderea administrativa patrimoniala a statului. n acest sens, reglementarea de principiu o gasim n art.52 alin.3 din Constitutia Romniei. Astfel, raspunderea patrimoniala a statului este angajata pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, ea fiind stabilita n conditiile legii si nu nlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta. Statul romn va raspunde doar atunci cnd, printr-o noua hotarre a instantei de judecata, este anulata hotarrea anterioara, dovedindu-se existenta unei erori judiciare. Persoana interesata se va adresa ulterior cu o actiune n despagubire, solicitnd repararea prejudiciului material sau moral suferit, statul fiind reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice. n al doilea rnd, dispozitiile din legi sau din ordonante guvernamentale declarate neconstitutionale ca urmare a admiterii exceptiilor de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala dau dreptul persoanelor ce se considera vatamate prin aplicarea acestor acte de a se adresa instantelor de judecata, solicitnd obligarea statului la cuvenitele despagubiri. 4. Raspunderea administrativ contraventionala 4.1. Condiiile rspunderii contravenionale Dreptul comun n materia contraventiilor l constituie O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificari si completari prin Legea nr.180/2002, cu modificari si completari ulterioare. Art.1 din O.G. nr. 2/2001 defineste contraventia ca fiind fapta savrsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, hotarre a Guvernului, a consiliului local, consiliului judetean sau Consiliului General al municipiului Bucuresti. Noua definitie elimina prevederea expresa din Legea nr. 32/1968, potrivit careia contraventia trebuia sa prezinte un pericol social mai redus dect infractiunea. Argumentul ar consta n aceea ca, n timp, s-a dovedit ca pericolul social mai redus al faptei constituie un criteriu insuficient pentru definirea si delimitarea celor 3 fapte ilicite (infractiuni, contraventii si abateri disciplinare), motiv pentru legiuitorul a renuntat la acesta. n practica, s-a constatat ca unele fapte ilicite, calificate de legiuitor ca fiind contraventii, sunt sanctionate mai aspru dect unele infractiuni. Pentru ca o fapta sa fie considerata contraventie este necesar a fi ndeplinite urmatoarele conditii: 1. Fapta sa fie savrsita cu vinovatie 2. Fapta trebuie sa fie stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, hotarre a Guvernului, a consiliului local, consiliului judetean sau Consiliului General al municipiului Bucuresti.
34

O.G. nr. 2/2001 a adus unele aspecte novatoare cu privire la aplicarea n timp si asupra persoanelor a reglementarilor n materie contraventionala. n ceea ce priveste aplicarea n timp a normelor contraventionale, 2 aspecte sunt avute n vedere, anume: momentul intrarii n vigoare si norma aplicabila faptei contraventionale. Potrivit dispozitiilor art.4 din O.G. nr.2/2001, intrarea n vigoare a actelor normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii, prin derogare de la regulile dreptului comun, se produce, dupa caz : - la 30 de zile de la data publicarii, termen care reprezinta regula - la cel putin 10 zile de la data publicarii, termen care constituie exceptia si opereaza numai n cazuri urgente . Sub aspectul aplicarii n timp, alin.1 al art.12 din O.G. nr.2/2001 instituie principiul retroactivitatii legii mai favorabile n materie constraventionala, iar alin.2 consacra principiul ultraactivitatii, al supravietuirii reglementarii vechi n cazul n care aceasta era mai favorabila. Referitor la aplicarea normelor contraventionale cu privire la persoane, ntr-o viziune novatoare, actuala reglementare consfinteste faptul ca subiecte ale raspunderii contraventionale pot fi, deopotriva, att persoanele fizice, ct si cele juridice. Raspunderea juridica pentru contraventii si are temeiul n savrsirea, cu vinovatie, a unei fapte contraventionale. Pentru a raspunde contraventional, n cazurile anume prevazute de lege, persoana contravenientului nu trebuie sa detina o calitate speciala sau oficiala. Raspunderea contraventionala este tipica pentru persoana fizica, n calitatea acesteia de simplu particular, de si mplu cetatean. Daca s-ar cere persoanei fizice o anume calitate sau pozitie n scara ierarhiei sociale pentru a raspunde pentru vreuna dintre faptele sale antisociale ar exista si premisele necesare ca raspunderea juridica sa se circumscrie altei reglementari legale, dect celei prevazute pentru raspunderea contraventionala. Contraventia, fiind o activitate ilicita, este atribuita unei persoane care a ncalcat obligatia de conformare. Cu exceptia minorilor sub 14 ani si a iresponsabililor permanenti, toti membrii societatii sunt susceptibili de a savrsi contraventii. 4.2. Sanctiunile contraventionale Conform O.G. nr. 2/2001, sanctiunile contraventionale sunt principale si complementare. n domeniul contraventiilor au fost mprumutate doua principii din dreptul penal, potrivit carora, pentru savrsirea unei contraventii, nu se poate aplica dect o singura sanctiune contraventionala principala, precum si una sau mai multe sanctiuni complementare. Cu privire la sanctiunile contraventionale, mai trebuie mentionat si faptul ca, n urma revizuirii Constitutiei Romniei din 2003, sanctiunea nchisorii contraventionale a fost abrogata. Sanctiunile contraventionale principale sunt: avertismentul
35

amenda contraventionala obligarea contravenientului la prestarea unei activitati n folosul comunitatii. Sanctiunile contraventionale complementare constau n: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii suspendarea sau anularea avizului/ acordului /autorizatiei de exercitare a unei activitati blocarea contului bancar nchiderea unitatii suspendarea activitatii agentului economic retragerea licentei sau a avizului pentru anumite activitati/ operatiuni de comert exterior, temporar/ definitiv desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului n situatia anterioara. Prin legi speciale pot fi stabilite si alte sanctiuni contraventionale principale sau complementare. Sanctiunile stabilite trebuie sa fie proportionale cu gradul de pericol social al faptei.

Test de autoevaluare 1. Rspunderea disciplinara 2. Rspunderea patrimonial 3. Rspunderea contravenional Bibliografie capitol 2 1. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2010; 2. A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediia IIIa 2001 i vol. 2, ediia a III-a, 2002, Ed. All Beck; 3. Verginia Vedina, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2009. 4. A. Trilescu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureti, 2008 5.O. Podaru - Drept administrativ. Caiet de seminarii, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008 6.O. Podaru - Drept administrativ. Vol I si II, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2010

36

CAPITOLUL 3 DOMENIUL PUBLIC. REGIMUL DOMENIAL

Obiectivele capitolului 3 Problema proprietatii asupra bunurilor, n general, este rezervata domeniului dreptului civil. n cazul bunurilor apartinnd statului si unitatilor administrativ teritoriale, exista o problema legata de dreptul administrativ, deoarece aceste bunuri au regimuri juridice diferite, dupa cum apartin domeniului public sau domeniului privat. Notiunea de domeniu si are originea n cuvntul latin dominium, care nseamna posesiune, stapnire, drept de proprietate. 1. Notiune. Scurt istoric. Principalele teorii privind domeniul public Bunurile proprietatea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale se mpart n doua categorii, supuse unor regimuri juridice diferite: domeniul public, supus regimului de drept public, si domeniul privat, supus regimului de drept privat, formnd mpreuna domeniul statului si, respectiv, domeniul unitatilor administrativ - teritoriale. Definirea notiunii de domeniu public a constituit una dintre preocuparile autorilor romni de drept administrativ, dar si ale legiuitorului. Astfel, profesorul Paul Negulescu definea domeniul ca fiind totalitatea bunurilor mobile si imobile apartinnd statului, judetului sau comunei, ntrebuintate pentru satisfacerea interesului general, facnd distinctie ntre domeniul public, care era supus regimului de drept public, si domeniul privat, care era supus regimului de drept privat. Un alt autor interbelic, Constantin G. Rarincescu, definea domeniul public al statului sau al celorlalte administratiuni publice ca fiind totalitatea acelor bunuri mobile sau imobile, afectate, n mod direct si nemijlocit, functionarii serviciilor publice si care sunt absolut necesare pentru aceasta, fiind supuse unui regim juridic special. Codul civil de la 1864 (art.475-478) se referea la bunurile care nu apartineau particularilor, ca fiind dependinte ale domeniului public, n sensul de bunuri domeniale, bunuri ale statului. Constitutiile din 1948, 1952 si 1965 au renuntat la notiunea de domeniu public si au consacrat, pentru bunurile apartinnd statului, dreptul de proprietate socialista de stat si dreptul de administrare directa pentru bunurile aflate n folosinta ntreprinderilor si institutiilor statului.
37

Constitutia din 1991 a folosit termenii de proprietate publica si, respectiv, proprietate privata, renuntnd la notiunea de domeniu public, care fusese folosita de Codul civil din 1861, de Constitutia din 1866, de Constitutia din 1923, precum si de doctrina administrativa interbelica. 2. Reglementare. Particularitatile proprietatii publice Constitutia din 1991, revizuita n 2003, contine doua articole cu privire la proprietate, art. 44 si, respectiv, art. 136, primul este cuprins n Titlul II, consacrat drepturilor, libertatilor si ndatoririlor fundamentale, iar cel de-al doilea n Titlul IV, consacrat economiei si finantelor publice. De ce doua articole si nca n titluri diferite ? Comisia de redactare a proiectului de Constitutie a urmarit ca reglementarea proprietatii sa aiba un sediu general, unde sa se consacre sistemul proprietatii n Romnia, deci formele pe care le mbraca proprietatea, cu evidentierea pozitiei statului fata de aceasta, precum si un sediu special al proprietatii cetateanului, adica al dreptului de proprietate, ca drept fundamental. Ar fi fost de dorit ca articolul cu privire la sistemul proprietatii sa fie anterior articolului cu privire la dreptul de proprietate al cetateanului (proprietatea privata). Analiza sistematica a reglementarilor constitutionale n materia proprietatii trebuie sa porneasca de la art. 136. Potrivit alin.1, tipologia de baza a sistemului proprietatii este data, deci, de proprietatea publica si cea privata. Prin urmare, art. 136 precizeaza cele doua forme de proprietate privata si publica -, apoi stabileste regimul proprietatii publice, deoarece aceasta reprezinta exceptia (regula n societate formnd-o proprietatea privata), pentru ca n final sa consacre principiul inviolabilitatii proprietatii private. Prima referire facuta la proprietatea publica n legislatia recenta este continuta de art. 4 din Legea Fondului funciar nr. 18/1991, act normativ care, prin art. 5 alin. (2), i-a conturat si regulile de baza ale regimului juridic: Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse n circuitul civil dect daca, potrivit legii, sunt de zafectate din domeniul public. Aceste prevederi s-au completat cu cele ale art. 475 alin. (2), art. 476-478, art. 499, art. 1310 si art. 1844 C. civ., care au fost revigorate n noile conditii istorice. Odata cu intrarea n vigoare a Constitutiei Romniei din 1991, dreptului de proprietate publica iau fost consacrate prevederile art. 135 alin. (2) si (3), care au devenit fundamentul existentei sale. Dupa revizuirea legii fundamentale, realizata n anul 2003 si republicarea sa, prevederile la care ne referim fac obiectul art. 136 alin. (1) si alin. (2). Potrivit art. 136 alin. (1), Proprietatea este publica sau privata, iar conform alin. (2) al aceleiasi dispozitii constitutionale, n noua sa redactare, Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Referiri exprese la
38

existenta proprietatii publice au fost facute si prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, Legea nr. 7/1996 - Codul silvic, Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, ca si n alte acte normative. n sfrsit, acestei materii i-a fost consacrat un act normativ special Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia. Ea reglementeaza regimul juridic general al acestei proprietatii. Aceasta lege reprezinta sediul materiei n ceea ce priveste regimul general al dreptului de proprietate publica, aspect ce rezulta din art. 5 alin. (1): regimul juridic al dreptului de proprietate publica este reglementat de prezenta lege, daca prin legi speciale nu se dispune altfel. Textul care apartine unei legi organice nu exclude ca si alte legi speciale sa cuprinda reglementari privind dreptul de proprietate publica, care sa cuprinda unele particularitati fata de regimul juridic general. n doctrina, dreptul de proprietate publica a fost definit ca fiind dreptul de proprietate al statului si unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul public, care se exercita n regim de drept public, fiind inalienabil, imprescriptibil si insesizabil; sau acel drept subiectiv de proprietate ce apartine statului sau unitatilor sale administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispozitie speciala a legii, sunt de uz si de utilitate publica; ori, acel drept real ce are ca titulari exclusiv statul si unitatile administrativ-teritoriale si care confera acestor titulari atributele posesiei, folosintei si dispozitiei nsa n regim de drept public, asupra bunurilor care, prin declaratia legii sau natura lor sunt de uz sau de interes public. Pentru definirea dreptului de proprietate publica trebuie sa tinem cont de urmatoarele aspecte: proprietatea publica este o forma a dreptului de proprietate; ea constituie exceptia fata de proprietatea privata, care constituie regula; titularii acestui drept sunt numai statul si unitatile sale administrativ -teritoriale; obiectul dreptului de proprietate este alcatuit din bunurile care fac parte din domeniul public; proprietatea publica se exercita n regim de drept public. Asadar, dreptul de proprietate publica este acea forma a dreptului de proprietate ce apartine statului si unitatilor sale administrativ-teritoriale, are ca obiect bunurile din domeniul public si se exercita n regim de drept public, sau dreptul statului si unitatilor administrativ-teritoriale de a poseda, a folosi si a dispune, n regim de drept public, de bunurile care alcatuiesc domeniul public. Regimul juridic al proprietatii publice este unul preponderent de drept public, caracterizat de trasaturi specifice, care sunt menite sa asigure respectarea afectatiunii bunurilor care-i formeaza obiectul.

39

3. Caracterele specifice ale dreptului de proprietate publica sunt: a. inalienabilitatea Acest caracter, nscris n art. 136 alin.4 din Constitutie, presupune ca bunurile care fac obiectul dreptului de proprietate publica sunt scoase prin lege din circuitul civil. Acest lucru nseamna ca ele nu pot fi nstrainate prin acte juridice nici n mod voluntar, nici prin expropriere. Mai mult dect att, cu unele exceptii, dreptul de proprietate publica nu poate fi dezmembrat prin constituirea drepturilor reale derivate: uz, uzufruct, abitatie, servitute si superficie. De asemenea, bunurile respective nu pot fi gajate sau ipotecate. Actele juridice ncheiate cu nesocotirea caracterului inalienabil sunt lovite de nulitate absoluta. Se considera totusi ca domeniul public poate fi afectat de servituti prin fapta omului. De altfel, legislatia statueaza ca servitutile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai n masura n care sunt compatibile cu uzul sau interesul public caruia i sunt destinate bunurile afectate. Asadar, daca servitutea este compatibila cu uzul sau interesul public al imobilelor afectate, se vor putea constitui att servituti naturale sau legale, ct si conventionale. Servitutile valabil constituite anterior intrarii bunului n domeniul public se mentin daca sunt compatibile cu uzul sau interesul public al bunului. b. imprescriptibilitatea Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil extinctiv si achizitiv: - extinctiv pentru ca actiunea n revendicare poate fi introdusa oricnd, dreptul la actiune n sens material nu se stinge; - achizitiv deoarece bunurile aflate n proprietate publica nu pot fi dobndite de nici o persoana prin uzucapiune, n cazul imobilelor sau prin posesia de buna credinta, n cazul mobilelor: Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii nu pot fiobiecte de proprietate privata ci sunt scoase afara din comert. Imprescriptibilitatea este, de fapt, o consecinta a inalienabilitatii dreptului de proprietate publica. c. insesizabilitatea Aceasta nseamna ca bunurile ce formeaza obiectul acestui drept nu pot fi urmarite de catre creditorii proprietarului sau ai persoanelor care le poseda pe temeiul dreptului real de administrare ori cu orice alt titlu. Acest caracter este o consecinta fireasca a caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publica deoarece, daca el nu ar opera, s-ar ocoli regula inalienabilitatii. Daca aceasta categorie de bunuri ar fi supusa executarii silite, atunci s-ar ajunge la vnzarea lor silita si deci nstrainarea lor. Dar, cum statul este ntotdeauna prezumat ca solvabil, nu se aplica asupra bunurilor sale regimul comun privind
40

urmarirea silita. Actele normative care reglementeaza dreptul de proprietate publica prevad si care sunt titularii sai n mod limitativ. n afara acestora, de regula entitati sau autoritati publice, nici o alta persoana fizica sau juridica nu poate sa fie titular al dreptului de proprietate publica. n acest sens, art. 136 alin. 2 din Constitutie statueaza ca: proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ- teritoriale. Tot astfel dispun Legea fondului funciar nr. 18/1991, prin art. 4 alin. (2), Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, prin art. 1 si Legea administratiei publice locale, nr. 215/2001, prin art. 122 alin. (1). Cu referire la terenurile proprietate publica, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicata, dispune ca: domeniul public poate fi de interes national, caz n care proprietatea asupra sa, n regim de drept public, apartine statului, sau de interes local, caz n care proprietatea, de asemenea n regim de drept public, apar tine oraselor, comunelor, municipiilor sau judetelor. Din aceste texte legale rezulta ca titulari ai dreptului de proprietate publica sunt: a) statul, asupra bunurilor din domeniul public de interes national. Aceste bunuri sunt date Guvernului Romniei n administrarea generala, iar n litigiile privitoare la ele, statul este reprezentat, de regula, de Ministerul Finantelor Publice. b) unitatile administrativ-teritoriale comuna, orasul, municipiul, judetul definite astfel ca avnd personalitate juridica de drept public n art. 19 alin.1 din Legea nr. 215/2001, pentru bunurile din domeniul public de interes local. Aceste bunuri sunt date n administrarea generala a consiliilor locale, consiliilor judetene ori a Consiliului General al mun. Bucuresti, dupa caz. n litigiile legate de aceste bunuri, unitatile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale ori judetene, dupa caz, care dau mandat scris, fiecare caz n parte, presedintelui consiliului judetean ori primarului, care poate desemna un alt functionar ori un avocat care sa-l reprezinte n instanta. Autoritatile enumerate la punctul b) exercita n conditiile art. 2 din Legea nr. 213/1998, posesia, fo1osinta si dispozitia asupra bunurilor care alcatuiesc domeniul public n limitele si n conditiile legii. Asadar, exercitarea prerogativelor de catre titulari nu este discretionara, potentarea caracterelor juridice specifice nu este posibila dect n conformitate cu interesul general al acestei forme a dreptului de proprietate si al regimului juridic pe care l ofera. n acest context, este de subliniat ca nici un alt subiect de drept public sau de drept privat nu poate sa fie titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public. Aceste persoane juridice dobndesc, tot n cadrul oferit de lege, un drept de administrare sau de concesionare asupra bunurilor din domeniul public, care sunt altceva dect dreptul real de proprietate. Ele sunt simple modalitati de exercitare ale acestui drept, care nu pot fi confundate cu exercitarea atributelor dreptului de proprietate publica. Proprietatea publica nu poate avea ca obiect dect bunurile la care se refera
41

alin.3 al art. 136 din Constitutie, unele fiind nominalizate, altele fiind identificate printr-un criteriu generic valorificare n interes national, iar altele urmeaza sa fie stabilite de legea organica, ceea ce logic determina imposibilitatea nstrainarii. Este o constanta a dreptului public faptul ca bunurile domeniului public, de vreme ce sunt scoase din circuitul civil, fiind pastrate si protejate pentru generatiile viitoare, sunt inalienabile. Inalienabilitatea nu exclude nsa o integrare n circuitul economico-juridic al unor bunuri ale domeniului public, dimpotriva, unele dintre ele din totdeauna au fost si o sursa de venituri pentru stat sau pentru autoritatile locale. Asa se explica de ce, traditional, pentru a evoca plata pentru o utilizare privata a domeniului public s-a impus notiunea de redeventa si nu notiunea de pret, specifica raporturilor juridice civile. Potrivit art. 7 al Legii nr. 213/1998, dreptul de proprietate publica se dobndeste: a. pe cale naturala b. prin achizitii publice efectuate n conditiile legii c. prin expropriere pentru cauza de utilitate publica d. prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern, consiliul judetean sau consiliul local e. prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale n domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica f. prin alte moduri prevazute de lege. Trecerea unui bun din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativteritoriale n domeniul public se face, dupa caz, prin HG, HCJ, HCL, hotarri ce pot fi atacate, n conditiile legii, la instanta de contencios administrativ competenta n a carei raza teritoriala se afla bunul. Daca este vorba de trecerea n domeniul public a unor bunuri care apartin societatilor comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actionar, trecerea se poate face numai cu plata si cu acordul adunarii generale a actionarilor, iar n lipsa acestui acord trecerea se poate face numai prin procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica si dupa o justa si prealabila despagubire. Dreptul de proprietate publica nceteaza daca bunul a pierit ori daca a fost trecut n domeniul privat, iar trecerea se face, dupa caz, prin HG, HCJ, HCL, daca prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel. Trecerea unui bun din domeniul public al statului n domeniul public al unitatii administrativ teritoriale se face prin HG, la cererea consiliului judetean sau a consiliului local si invers, trecerea unui bun din proprietatea publica a unei unitati administrativ-teritoriale n proprietatea publica a statului se face prin hotarre a consiliilor respective, la cererea Guvernului (art. 9 din Legea nr, 213/1998).

42

4. Definitia si trasaturile domeniului public Domeniul public este o institutie traditionala a dreptului administrativ, iar cercetarea acesteia a declansat, de-a lungul timpului, numeroase discutii, conturndu-se teorii diferite att n ceea ce priveste notele de continut, ct si cu privire la regimul juridic aplicabil categoriilor de bunuri pe care le evoca aceasta notiune. n tara noastra, notiunea de domeniu public redevine o notiune actuala dupa Revolutia din Decembrie 1989, mai precis dupa adoptarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, care nominalizeaza terenurile ce apartin domeniului public, exceptate de la regula reconstituirii dreptului de proprietate privata. n plus, aceasta institutie este reabilitata si prin Constitutia Romniei, precum si prin Legea nr. 69/1991 a administratiei publice locale. Cu privire la legea noastra fundamentala, trebuie facuta precizarea ca aici se vorbeste numai despre proprietatea publica si nu despre domeniul public. Daca ne raportam la legislatia moderna de la noi, constatam o varietate terminologica, fiind folosite fie expresiile de bun public sau domeniu public, fie cele de proprietate de stat sau proprietate publica, ceea ce ne obliga la o analiza terminologica, aceasta cu att mai mult cu ct nu de putine ori n doctrina romneasca sau n jurisprudenta s-au exprimat idei diferite cu privire la semnificatia unei notiuni sau alteia, si de aici, existenta unei sfere mai extinse sau, dimpotriva, mai restrnse pentru bunurile care formeaza domeniul public. Astfel, se pune problema de a sti daca domeniul public se circumscrie numai la un ansamblu de bunuri ce nu pot apartine particularilor, formn d eventual proprietatea publica, sau este vorba de un regim juridic care poate afecta, sub anumite aspecte, si bunurile susceptibile de proprietate privata. Apoi, autorii romni s-au ntrebat daca nu cumva ideea de proprietate publica evoca si bunuri care nu tin de domeniul public. 5. Clasificarea domeniului public. Criterii 1. Din punct de vedere al interesului pe care-l prezinta: - domeniul public de interes national - domeniul public de interes judetean - domeniul public de interes comunal 2. Din punct de vedere al modului de determinare: - bunuri ale domeniului public nominalizate de Constitutie - bunuri ale domeniului public nominalizate de legi - bunuri ale domeniului public nominalizate de autoritatile administratiei publice, n baza criteriilor din Constitutie si legi. 3. Din punct de vedere al naturii juridice a dreptului statului (autoritatii publice): - bunuri ale domeniului public ce apartin proprietatii publice a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale
43

- bunuri ale domeniului public ce apartin proprietatii private, dar afectata de dreptul de paza si protectie a statului 4. Din punct de vedere al modului de ncorporare: - domeniu public natural (ncorporarea bunurilor rezulta dintr-un fapt natural, Constitutia, legea sau administratia publica nu fac altceva dect sa constate existenta acestor bunuri, stabilind ca apartin domeniului public) - domeniu public artificial (ncorporarea bunurilor este rezultatul unei interventii a omului, legea calificndu-le ca fiind bunuri ale domeniului public). 5. Din punct de vedere al modului de utilizare de catre public: - bunuri utilizate direct - bunuri utilizate indirect, prin intermediul unui serviciu public 6. Din punct de vedere al serviciului public organizat: - bunuri care sunt puse n valoare prin serviciul public - bunuri care mijlocesc realizarea unui serviciu public 7. Din punct de vedere al naturii bunurilor: - domeniu public terestru - domeniu public maritim - domeniu public fluvial - domeniu public aerian - domeniu public cultural - domeniu public militar 6. Regimul juridic al domeniului public Prin notiunea de regim juridic se evoca un ansamblu de reguli de fond si de forma care personalizeaza materia respectiva n circuitul juridic. Regimul domenial al bunurilor proprietatii publice este, prin definitie, un regim de drept administrativ, nsa regimul domenial care vizeaza bunurile proprietate privata nu este exclusiv regim de drept administrativ. Astfel, n cazul bunurilor care apartin patrimoniului cultural national, dar sunt si n pr oprietate privata, vorbim despre regimul unui drept de paza si protectie al statului, care se grefeaza pe regimul de drept privat, al dreptului de proprietate privata (vezi art. 5 din Legea nr. 182/2000). Data fiind destinatia bunurilor proprietatii publice, uzul public sau interesul public, pe de o parte, si necesitatea conservarii si transmiterii lor pentru generatiile viitoare, pe de alta parte, ele nu pot fi nstrainate, deci sunt inalienabile. Bunurile domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, ca orice bun particular, pot servi ca obiect la orice act de nstrainare, evident n conditiile si cu respectarea formelor prevazute de lege. Ca atare, un proprietar, n principiu, este ntotdeauna n drept sa nstraineze lucrul sau, alienabilitatea bunurilor fiind regula generala pentru bunurile particulare.
44

n prezent, vom vorbi despre principiul inalienabilitatii bunurilor domeniului public care fac obiectul proprietatii publice si, respectiv, despre principiul prohibirii ori restrngerii vnzarii bunurilor domeniului public care sunt obiect al proprietatii private. Pe de alta parte, inalienabilitatea de care se bucura bunurile domeniului public pe tot timpul ct sunt afectate unui interes general nu este o inalienabilitate absoluta si uniforma, ci una relativa si limitata, ea depinznd de natura bunului si de scopul pentru care a fost afectat. Aceste bunuri apartinnd proprietatii publice nu pot fi grevate de nici o servitute. Si acest principiu trebuie nsa privit nu n sens absolut, ci relativ; astfel, se pot stabili servituti administrative care sunt compatibile cu natura si destinatia bunurilor (de ex. servitutea de vedere, servitutea de scurgere asupra unei strazi). Bunurile apartinnd proprietatii publice sunt, de asemenea, s i insesizabile n sensul ca acestea nu pot fi urmarite de catre creditori pe cale de executare silita. Daca aceste bunuri ar putea fi urmarite de catre creditori, s-ar crea posibilitatea ca, n mod indirect, sa se poata dobndi si un drept de proprietate asupra lor, ceea ce ar contraveni caracterului inalienabil al acestui drept. O asemenea urmarire ar putea fi facuta pentru bunurile domeniului privat. Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil, neputnd fi opuse proprietarului nici prescriptia achizitiva si nici, dupa caz, posesia de bunacredinta. Aceasta nseamna ca dreptul de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate publica nu poate fi dobndit de nici o alta persoana prin uzucapiune (prescriptia achizitiva), n cazul bunurilor imobile, sau prin efectul posesiei de buna-credinta, n cazul bunurilor mobile. Principiul imprescriptibilitatii este consacrat de Legea nr. 213/1998. n plus, n art. 1844 C.civ. se prevede ca Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate private, ci sunt scoase afara din comert". Pentru terenuri, n alin. 2 al art. 5 din Legea fondului funciar se prevede, n mod expres, ca dreptul de proprietate publica ce are ca obiect terenuri este imprescriptibil. Dimpotriva, la bunurile apartinnd domeniului privat al statului si unitatilor administrativteritoriale, prescriptia opereaza n aceleasi conditii ca si cum ar fi vorba despre bunuri apartinnd particularilor. Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil si sub aspectul prescriptiei extinctive, titularii acestui drept putnd exercita oricnd actiunea n revendicare pentru apararea dreptului lor. Imprescriptibilitatea caracterizeaza si bunurile domeniului public care apartin proprietatii private, n sensul ca statul are un drept de preemtiune asupra dobndirii proprietatii. Numai daca statul renunta la acest drept se poate discuta dobndirea lor prin prescriptie, renuntare, nsa, care echivaleaza cu dezafectarea (scoaterea bunului din sfera domeniului public).
45

Decizia de dezafectare sau declasare a domeniului public, potrivit Legii nr. 213/1998, este de competenta Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a consiliului local, acest act normativ stabilind totodata si dreptul de control al instantelor de contencios administrativ, actiunea putnd fi introdusa practic de catre orice persoana ndreptatita sa invoce ncalcarea unui interes public si nu a unui drept sau interes privat. Orice nstrainare sau expropriere a unui bun public este nula si constatarea nulitatii se poate invoca n orice moment; actiunea n revendicare se poate intenta oricnd fara sa se poata prescrie.

Test de autoevaluare

1Caracterele specifice ale dreptului de proprietate publica sunt: 2. Definitia si trasaturile domeniului public 3. Clasificarea domeniului public. 4. Regimul juridic al domeniului public

Bibliografie capitol 3 1. A. Trilescu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureti, 2008 2. Antonie Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ Genez i explicaii, Ed.Roata, Bucureti, 2004. 3.O. Podaru - Drept administrativ. Caiet de seminarii, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008 4.O. Podaru - Drept administrativ. Vol I si II, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2010

46

CAPITOLUL 4 STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI

OBIECTIVELE CAPITOLULUI 4 - identificarea drepturilor i ndatoririlor fucionarilor publici - angajarea rspunderii n dreptul administrativ - regulile contenciosului disciplinar - stabilirea reperelor profesionale n cariera funcionarilor publici 1. NOTIUNI GENERALE.DEFINITII. Funcia public reprezint ansamblul atribuiilor i responsabilitilor, stabilite n temeiul legii, n scopul realizrii prerogativelor de putere public de ctre administraia public central, administraia public local i autoritile administrative autonome. Funcionarul public este persoana numit, n condiiile legii, ntr-o funcie public. Persoana care a fost eliberat din funcia public i se afl n corpul de rezerv al funcionarilor publici i pstreaz calitatea de funcionar public. Activitile desfurate de funcionarii publici, care implic exercitarea prerogativelor de putere public, sunt urmtoarele: a) punerea n executare a legilor i a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative i a altor reglementri specifice autoritii sau instituiei publice, precum i asigurarea avizrii acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor i strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor i statisticilor necesare realizrii i implementrii politicilor publice, precum i a documentaiei necesare executrii legilor, n vederea realizrii competenei autoritii sau instituiei publice; d) consilierea, controlul i auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane i a resurselor financiare; f) colectarea creanelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autoritii sau instituiei publice n raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ar i strintate, n limita competenelor stabilite de conductorul autoritii sau instituiei publice, precum i reprezentarea n justiie a autoritii sau instituiei publice n care i desfoar activitatea; h) realizarea de activiti n conformitate cu strategia de informatizare a administraiei publice.
47

Totalitatea funcionarilor publici din cadrul autoritilor administrative autonome i din cadrul autoritilor i instituiilor publice din administraia public central i local constituie corpul funcionarilor publici. Principiile care stau la baza exercitrii funciei publice sunt: a) legalitate, imparialitate i obiectivitate; b) transparen; c) eficien i eficacitate; d) responsabilitate, n conformitate cu prevederile legale; e) orientare ctre cetean; f) stabilitate n exercitarea funciei publice; g) subordonare ierarhic. 2. CLASIFICAREA FUNCIILOR PUBLICE. Funciile publice se clasific dup cum urmeaz: a) funcii publice generale i funcii publice specifice; b) funcii publice din clasa I, funcii publice din clasa a II-a, funcii publice din clasa a III-a; c) funcii publice de stat, funcii publice teritoriale i funcii publice locale. Funciile publice generale reprezint ansamblul atribuiilor i responsabilitilor cu caracter general i comun tuturor autoritilor i instituiilor publice, n vederea realizrii competenelor lor generale. Funciile publice specifice reprezint ansamblul atribuiilor i responsabilitilor cu caracter specific unor autoriti i instituii publice, stabilite n vederea realizrii competenelor lor specifice, sau care necesit competene i responsabiliti specifice. Funciile publice de stat sunt funciile publice stabilite i avizate, potrivit legii, n cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraiei publice centrale, precum i n cadrul autoritilor administrative autonome. Funciile publice teritoriale sunt funciile publice stabilite i avizate, potrivit legii, n cadrul instituiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor i ale celorlalte organe ale administraiei publice centrale din unitile administrativ-teritoriale. Funciile publice locale sunt funciile publice stabilite i avizate, potrivit legii, n cadrul aparatului propriu al autoritilor administraiei publice locale i al instituiilor publice subordonate acestora. Funciile publice se mpart n 3 clase, definite n raport cu nivelul studiilor necesare ocuprii funciei publice, dup cum urmeaz: a) clasa I cuprinde funciile publice pentru a cror ocupare se cer studii universitare de licen absolvite cu diplom, respectiv studii superioare de lung durat, absolvite cu diplom de licen sau echivalent;
48

b) clasa a II-a cuprinde funciile publice pentru a cror ocupare se cer studii superioare de scurt durat, absolvite cu diplom; c) clasa a III-a cuprinde funciile publice pentru a cror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplom de bacalaureat. Dup nivelul atribuiilor titularului funciei publice, funciile publice se mpart n trei categorii dup cum urmeaz: a) funcii publice corespunztoare categoriei nalilor funcionari publici; b) funcii publice corespunztoare categoriei funcionarilor publici de conducere; c) funcii publice corespunztoare categoriei funcionarilor publici de execuie. Funcionarii publici numii n funciile publice din clasele a II -a i a III-a pot ocupa numai funcii publice de execuie. 3. CATEGORII DE FUNCIONARI PUBLICI Funcionarii publici sunt debutani sau definitivi. Pot fi numite funcionari publici debutani persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcii publice de grad profesional debutant. Categoria nalilor funcionari publici cuprinde persoanele care sunt numite n una dintre urmtoarele funcii publice: a) secretar general al Guvernului i secretar general adjunct al Guvernului; b) secretar general din ministere i alte organe de specialitate ale administraiei publice centrale; c) prefect; d) secretar general adjunct din ministere i alte organe de specialitate ale administraiei publice centrale; e) subprefect; f) inspector guvernamental. Categoria funcionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite n una dintre urmtoarele funcii publice: a) director general i director general adjunct din aparatul autoritilor administrative autonome, al ministerelor i al celorlalte organe de specialitate ale administraiei publice centrale, precum i n funciile publice specifice asimilate acestora; b) director i director adjunct din aparatul autoritilor administrative autonome, al ministerelor i al celorlalte organe de specialitate ale administraiei publice centrale, precum i n funciile publice specifice asimilate acestora; c) secretar al unitii administrativ-teritoriale; d) director executiv i director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor i ale celorlalte organe de specialitate ale
49

administraiei publice centrale din unitile administrativ -teritoriale, n cadrul instituiei prefectului, n cadrul aparatului propriu al autoritilor administraiei publice locale i al instituiilor publice subordonate acestora, precum i n funciile publice specifice asimilate acestora; e) ef serviciu, precum i n funciile publice specifice asimilate acesteia; f) ef birou, precum i n funciile publice specifice asimilate acesteia. Sunt funcionari publici de execuie din clasa I persoanele numite n urmtoarele funcii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum i n funciile publice specifice asimilate acestora. Sunt funcionari publici de execuie din clasa a II-a persoanele numite n funcia public general de referent de specialitate, precum i n funciile publice specifice asimilate acesteia. Sunt funcionari publici de execuie din clasa a III-a persoanele numite n funcia public general de referent, precum i n funciile publice specifice asimilate acesteia. Funciile publice de execuie sunt structurate pe grade profesionale, dup cum urmeaz: a) superior, ca nivel maxim; b) principal; c) asistent; d) debutant. 3.1. CATEGORIA NALILOR FUNCIONARI PUBLICI nalii funcionari publici realizeaz managementul de nivel superior n administraia public central i n autoritile administrative autonome. Intrarea n categoria nalilor funcionari publici se face prin concurs naional. Recrutarea se face de ctre o comisie permanent, independent, format din 7 membri, numii prin decizie a primului-ministru. Membrii comisiei au mandate fixe de 10 ani i jumtate i sunt numii prin rotaie. Evaluarea performanelor profesionale individuale ale nalilor funcionari publici se face anual. Evaluarea general a nalilor funcionari publ ici se face o dat la 2 ani, n scopul confirmrii cunotinelor profesionale, aptitudinilor i abilitilor necesare exercitrii funciei publice. nalii funcionari publici au obligaia de a urma anual cursuri de perfecionare profesional, n condiiil e legii. Evaluarea anual i evaluarea general se fac de ctre o comisie de evaluare, ai crei membri sunt numii prin decizie a primului -ministru, la propunerea ministrului internelor i reformei administrative.
50

3.2. AGENIA NAIONAL A FUNCIONARILOR PUBLICI Pentru crearea i dezvoltarea unui corp de funcionari publici profesionist, stabil i imparial se nfiineaz, n subordinea Ministerului Internelor i Reformei Administrative, Agenia Naional a Funcionarilor Publici, organ de specialitate al administraiei publice centrale, cu personalitate juridic. Agenia Naional a Funcionarilor Publici este condus de un preedinte, cu rang de secretar de stat, numit de ctre primul -ministru, la propunerea ministrului internelor i reformei administrative. n exercitarea atribuiilor care i revin, preedintele Ageniei Naionale a Funcionarilor Publici emite ordine cu caracter normativ i individual. Agenia Naional a Funcionarilor Publici are urmtoarele atribuii: a) elaboreaz politicile i strategiile privind managementul funciei publice i al funcionarilor publici; b) elaboreaz i avizeaz proiecte de acte normative privind funcia public i funcionarii publici; c) monitorizeaz i controleaz modul de aplicare a legislaiei privind funcia public i funcionarii publici n cadrul autoritilor i instituiilor publice; d) elaboreaz reglementri comune, aplicabile tuturor autoritilor i instituiilor publice, privind funciile publice, precum i instruciuni privind aplicarea unitar a legislaiei n domeniul funciei publice i al funcionarilor publici; e) elaboreaz proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcionarii publici; f) stabilete criteriile pentru evaluarea activitii funcionarilor publici; g) centralizeaz propunerile de instruire a funcionarilor publici, stabilite ca urmare a evalurii performanelor profesionale individuale ale funcionarilor publici; h) colaboreaz cu Institutul Naional de Administraie la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializat n administraia public i de perfecionare a funcionarilor publici; i) ntocmete i administreaz baza de date cuprinznd evidena funciilor publice i a funcionarilor publici; j) aprob condiiile de participare i procedura de organizare a recrutrii i promovrii pentru funciile publice pentru care organizeaz concurs, avizeaz i monitorizeaz recrutarea i promovarea pentru celelalte funcii publice, n condiiile prezentei legi; k) realizeaz redistribuirea funcionarilor publici crora le-au ncetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor; l) acord asisten de specialitate i coordoneaz metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autoritilor i instituiilor administraiei publice centrale i locale;
51

m) particip la negocierile dintre organizaiile sindicale reprezentative ale funcionarilor publici i Ministerul Internelor i Reformei Administrative; n) colaboreaz cu organisme i cu organizaii internaionale din domeniul su de activitate; o) elaboreaz anual, cu consultarea autoritilor i instituiilor publice, Planul de ocupare a funciilor publice, pe care l supune spre aprobare Guvernului; p) ntocmete raportul anual cu privire la managementul funciilor publice i al funcionarilor publici, pe care l prezint Guvernului; q) constat contravenii i aplic sanciuni, n condiiile legii. Agenia Naional a Funcionarilor Publici are legitimare procesual activ i poate sesiza instana de contencios administrativ cu privire la: a) actele prin care autoritile sau instituiile publice ncalc legislaia referitoare la funcia public i funcionarii publici, constatate ca u rmare a activitii proprii de control; b) refuzul autoritilor i instituiilor publice de a aplica prevederile legale n domeniul funciei publice i al funcionarilor publici. Agenia Naional a Funcionarilor Publici administreaz evidena naional a funciilor publice i a funcionarilor publici, pe baza datelor transmise de autoritile i instituiile publice. Evidena funciilor publice i a funcionarilor publici se ine n cadrul fiecrei autoriti sau instituii publice, potrivit formatului stabilit de ctre Agenia Naional a Funcionarilor Publici. Autoritile i instituiile publice au obligaia de a transmite Ageniei Naionale a Funcionarilor Publici toate informaiile cuprinse n evidena funciilor publice i a funcionarilor publici din cadrul acestora. n scopul asigurrii gestionrii eficiente a resurselor umane, precum i pentru urmrirea carierei funcionarului public, autoritile i instituiile publice ntocmesc dosarul profesional pentru fiecare funcionar public. 4. DREPTURILE FUNCIONARILOR PUBLICI Dreptul la opinie al funcionarilor publici este garantat. Este interzis orice discriminare ntre funcionarii publici pe criterii politice, de apartenen sindical, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexual, stare material, origine social sau de orice alt asemenea natur. Funcionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau n aplicarea prezentului statut i care l vizeaz n mod direct. Dreptul de asociere sindical este garantat funcionarilor publici. Funcionarii publici pot, n mod liber, s nfiineze organizaii sindicale, s adere la ele i s exercite orice mandat n cadrul acestora. Funcionarii publici se pot asocia n organizaii profesionale sau n alte organizaii avnd ca scop protejarea intereselor profesionale.
52

Funcionarilor publici le este recunoscut dreptul la grev, n condiiile legii. Funcionarii publici care se afl n grev nu beneficiaz de salariu i alte drepturi salariale pe durata grevei. Pentru activitatea desfurat, funcionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de baz; b) sporul pentru vechime n munc; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunztor treptei de salarizare. Funcionarii publici care, potrivit legii, sunt obligai s poarte uniform n timpul serviciului o primesc gratuit. Durata normal a timpului de lucru pentru funcionarii publici este, de regul, de 8 ore pe zi i de 40 de ore pe sptmn. Funcionarii publici au dreptul, n condiiile legii, la concediu de odihn, la concedii medicale i la alte concedii. Funcionarul public are dreptul, pe lng indemnizaia de concediu, la o prim egal cu salariul de baz din luna anterioar plecrii n concediu, care se impoziteaz separat. 5. NDATORIRILE FUNCIONARILOR PUBLICI Funcionarii publici au obligaia s i ndeplineasc cu profesionalism, imparialitate i n conformitate cu legea ndatoririle de serviciu i s se abin de la orice fapt care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcionarilor publici. Funcionarii publici de conducere sunt obligai s sprijine propunerile i iniiativele motivate ale personalului din subordine, n vederea mbuntirii activitii autoritii sau instituiei publice n care i desfoar activitatea, precum i a calitii serviciilor publice oferite cetenilor. Funcionarii publici au ndatorirea de a respecta normele de conduit profesional i civic prevzute de lege. Funcionarilor publici le este interzis s ocupe funcii de conducere n structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizaiilor crora le este aplicabil acelai regim juridic ca i partidelor politice sau ale fundaiilor ori asociaiilor care funcioneaz pe lng partidele politice. nalilor funcionari publici le este interzis s fac parte din partide p olitice, organizaii crora le este aplicabil acelai regim juridic ca i partidelor politice sau din fundaiile ori asociaiile care funcioneaz pe lng partidele politice. Funcionarii publici au obligaia ca, n exercitarea atribuiilor ce le revin, s se abin de la exprimarea sau manifestarea public a convingerilor i
53

preferinelor lor politice, s nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaie creia i este aplicabil acelai regim juridic ca i partidelor politice. Funcionarul public este obligat s se conformeze dispoziiilor primite de la superiorii ierarhici. Funcionarul public are dreptul s refuze, n scris i motivat, ndeplinirea dispoziiilor primite de la superiorul ierarhic, dac le consider ilegale. Funcionarii publici au obligaia s pstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum i confidenialitatea n legtur cu faptele, informaiile sau documentele de care iau cunotin n exercitarea funciei publice, n condiiile legii, cu excepia informaiilor de interes public. Funcionarilor publici le este interzis s solicite sau s accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alii, n considerarea funciei lor publice, daruri sau alte avantaje. La numirea ntr-o funcie public, precum i la ncetarea raportului de serviciu, funcionarii publici sunt obligai s prezinte, n condiiile legii, conductorului autoritii sau instituiei publice declaraia de avere. Funcionarii publici au obligaia de a rezolva, n termenele stabilite de ctre superiorii ierarhici, lucrrile repartizate. 6. PERFECIONAREA PUBLICI PROFESIONAL A FUNCIONARILOR

Funcionarii publici au dreptul i obligaia de a-i mbunti n mod continuu abilitile i pregtirea profesional. Autoritile i instituiile publice au obligaia s prevad n bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfecionare profesional a funcionarilor publici organizat la iniiativa ori n interesul autoritii sau instituiei publice. Pe perioada n care funcionarii publici urmeaz forme de perfecionare profesional, beneficiaz de drepturile salariale cuvenite, n situaia n care acestea sunt: a) organizate la iniiativa ori n interesul autoritii sau instituiei publice; b) urmate la iniiativa funcionarului public, cu acordul conductorului autoritii sau instituiei publice. (3) Funcionarii publici care urmeaz forme de perfecionare profesional, a cror durat este mai mare de 90 de zile ntr-un an calendaristic, organizate n ar sau n strintate, finanate din bugetul de stat sau bugetul local, sunt obligai s se angajeze n scris c vor lucra n administraia public ntre 2 i 5 ani de la terminarea programelor, proporional cu numrul zilelor de perfecionare profesional, dac pentru programul respectiv nu este prevzut o alt perioad. (4) Funcionarii publici care au urmat forme de perfecionare profesional si ale cror raporturi de serviciu nceteaz, nainte de mplinirea termenului
54

prevzut sunt obligai s restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecionare, precum i, dup caz, drepturile salariale primite pe perioada perfecionrii, calculate n condiiile legii proporional cu perioada rmas pn la mplinirea termenului. Nu constituie forme de perfecionare profesional i nu pot fi finanate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat. 7. CARIERA FUNCIONARILOR PUBLICI Recrutarea funcionarilor publici Poate ocupa o funcie public persoana care ndeplinete urmtoarele condiii: a) are cetenia romn i domiciliul n Romnia; b) cunoate limba romn, scris i vorbit; c) are vrsta de minimum 18 ani mplinii; d) are capacitate deplin de exerciiu; e) are o stare de sntate corespunztoare funciei publice pentru care candideaz, atestat pe baz de examen medical de specialitate; f) ndeplinete condiiile de studii prevzute de lege pentru funcia public; g) ndeplinete condiiile specifice pentru ocuparea funciei publice; h) nu a fost condamnat pentru svrirea unei infraciuni contra umanitii, contra statului sau contra autoritii, de serviciu sau n legtur cu serviciul, care mpiedic nfptuirea justiiei, de fals ori a unor fapte de corupie sau a unei infraciuni svrite cu intenie, care ar face-o incompatibil cu exercitarea funciei publice, cu excepia situaiei n care a intervenit reabilitarea; i) nu a fost destituit dintr-o funcie public sau nu i-a ncetat contractul individual de munc pentru motive disciplinare n ultimii 7 ani; j) nu a desfurat activitate de poliie politic, astfel cum este definit prin lege. Ocuparea funciilor publice se face prin: a) promovare; b) transfer; c) redistribuire; d) recrutare; e) alte modaliti prevzute expres de prezenta lege. Recrutarea n vederea intrrii n corpul funcionarilor publici se face prin concurs, n limita funciilor publice vacante rezervate n acest scop pr in planul de ocupare a funciilor publice. Anunul privind concursul se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea a III-a, i ntr-un cotidian de larg circulaie, cu cel puin 30 de zile nainte de data desfurrii concursului. n mod excepional, termenul de 30 de zile poate fi redus, n condiiile legii, pentru concursul organizat n vederea ocuprii funciilor publice de execuie temporar vacante.
55

Condiiile minime de vechime n specialitatea studiilor necesare participrii la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funciilor publice de execuie se stabilesc astfel: a) un an n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice, pentru ocuparea funciilor publice de execuie de grad profesional asistent din clasa I, 8 luni pentru ocuparea funciilor publice de execuie de grad profesional asistent din clasa a II-a sau 6 luni pentru ocuparea funciilor publice de execuie de grad profesional asistent din clasa a III-a; b) 5 ani n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice, pentru ocuparea funciilor publice de execuie de grad profesional principal; c) 9 ani n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice, pentru ocuparea funciilor publice de execuie de grad profesional superior. Condiiile minime de vechime n specialitatea studiilor necesare participrii la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funciilor publice de conducere se stabilesc astfel: a) 2 ani n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice, pentru ocuparea funciilor publice de conducere de: ef birou, ef serviciu i secretar al comunei, precum i a funciilor publice specifice asimilate acestora; b) 5 ani n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice, pentru ocuparea funciilor publice de conducere, altele dect cele prevzute la lit. a). Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funciilor publice de conducere, candidaii trebuie s fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare n domeniul administraiei publice, management ori n specialitatea studiilor necesare exercitrii funciei publice. Numirea funcionarilor publici Numirea n funciile publice din categoria nalilor funcionari publici se face de catre Guvern pentru functiile de secretar general al Guvernului i secretar general adjunct al Guvernului, prefect si subprefect si de catre primul ministru pentru functiile de secretar general din ministere i alte organe de specialitate ale administraiei publice centrale, secretar general adjunct din ministere i alte organe de specialitate ale administraiei publice centrale, inspector guvernamental. Numirea n funciile publice de conducere pentru ocuparea funciilor publice de conducere generale i specifice pentru care se organizeaz concurs se face prin actul administrativ emis de conductorii autoritilor sau instituiilor publice din administraia public central i local, la propunerea Ageniei Naionale a Funcionarilor Publici. Numirea n funciile publice pentru ocuparea funciilor publice de execuie generale i specifice pentru care se organizeaz concurs se face prin actul administrativ emis de conductorii autoritilor i instituiilor publice din administraia public central i local.
56

La intrarea n corpul funcionarilor publici, funcionarul public depune jurmntul de credin n termen de 3 zile de la emiterea actului de numire n funcia public definitiv. Promovarea funcionarilor publici i evaluarea performanelor profesionale n carier, funcionarul public poate promova n funcia public i poate avansa n treptele de salarizare, n condiiile legii. Promovarea n clas, promovarea n grade profesionale i avansarea n trepte de salarizare nu sunt condiionate de existena unui post vacant. Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcii publice superioare. Promovarea n gradul profesional imediat superior celui deinut de funcionarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcionarul public ca urmare a promovrii concursului sau examenului. Fia postului funcionarului public care a promovat n funcia public se completeaz cu noi atribuii i responsabiliti. 8. SANCIUNILE DISCIPLINARE I RSPUNDEREA FUNCIONARILOR PUBLICI nclcarea de ctre funcionarii publici, cu vinovie, a ndatoririlor de serviciu atrage rspunderea disciplinar, contravenional, civil sau penal, dup caz. Orice persoan care se consider vtmat ntr-un drept al su sau ntr-un interes legitim se poate adresa instanei judectoreti, n condiiile legii, mpotriva autoritii sau instituiei publice care a emis actul sau care a refuzat s rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. n cazul n care aciunea se admite i se constat vinovia funcionarului public, persoana respectiv va fi obligat la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituia public. Rspunderea juridic a funcionarului public nu se poate angaja dac acesta a respectat prevederile legale i procedurile administrative aplicabile autoritii sau instituiei publice n care i desfoar activitatea. nclcarea cu vinovie de ctre funcionarii publici a ndatoririlor corespunztoare funciei publice pe care o dein i a normelor de conduit profesional i civic prevzute de lege constituie abatere disciplinar i atrage rspunderea disciplinar a acestora. Constituie abateri disciplinare urmtoarele fapte: a) ntrzierea sistematic n efectuarea lucrrilor; b) neglijena repetat n rezolvarea lucrrilor; c) absene nemotivate de la serviciu; d) nerespectarea n mod repetat a programului de lucru;
57

e) interveniile sau struinele pentru soluionarea unor cereri n afara cadrului legal; f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenialitii lucrrilor cu acest caracter; g) manifestri care aduc atingere prestigiului autoritii sau instituiei publice n care i desfoar activitatea; h) desfurarea n timpul programului de lucru a unor activiti cu caracter politic; i) refuzul de a ndeplini atribuiile de serviciu; j) nclcarea prevederilor legale referitoare la ndatoriri, incompatibiliti, conflicte de interese i interdicii stabilite prin lege pentru funcionarii publici; k) alte fapte prevzute ca abateri disciplinare n actele normative din domeniul funciei publice i funcionarilor publici. Sanciunile disciplinare sunt: a) mustrare scris; b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioad de pn la 3 luni; c) suspendarea dreptului de avansare n gradele de salarizare sau, dup caz, de promovare n funcia public pe o perioad de la 1 la 3 ani; d) retrogradarea n treptele de salarizare sau retrogradarea n funcia public pe o perioad de pn la un an; e) destituirea din funcia public. La individualizarea sanciunii disciplinare se va ine seama de cauzele i gravitatea abaterii disciplinare, mprejurrile n care aceasta a fost svrit, gradul de vinovie i consecinele abaterii, comportarea general n timpul serviciului a funcionarului public, precum i de existena n antecedentele acestuia a altor sanciuni disciplinare care nu au fost radiate. Sanciunile disciplinare se aplic n termen de cel mult 1 an de la data sesizrii comisiei de disciplin cu privire la svrirea abaterii disciplinare, dar nu mai trziu de 2 ani de la data svririi abaterii disciplinare. n cazul n care fapta funcionarului public a fost sesizat ca abatere disciplinar i ca infraciune, procedura angajrii rspunderii disciplinare se suspend pn la dispunerea nenceperii urmririi penale, scoaterii de sub urmrire penal ori ncetrii urmririi penale sau pn la data la care instana judectoreasc dispune achitarea sau ncetarea procesului penal. Pe perioada cercetrii administrative, n situaia n care funcionarul public care a svrit o abatere disciplinar poate influena cercetarea administrativ, conductorul autoritii sau instituiei publice are obligaia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influena cercetarea sau, dup caz, de a dispune mutarea temporar a funcionarului public n cadrul altui compartiment sau altei structuri a autoritii ori instituiei publice. Sanciunile disciplinare nu pot fi aplicate dect dup cercetarea prealabil a faptei svrite i dup audierea funcionarului public. Audierea funcionarului
58

public trebuie consemnat n scris, sub sanciunea nulitii. Refuzul funcionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraie privitoare la abaterile disciplinare care i se imput se consemneaz ntr -un proces-verbal. Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare i propunerea sanciunii disciplinare aplicabile funcionarilor publici din autoritile sau instituiile publice se constituie comisii de disciplin. Din comisia de disciplin face parte i un reprezentant al organizaiei sindicale reprezentative sau, dup caz, un reprezentant desemnat prin votul majoritii funcionarilor publici pentru care este organizat comisia de disciplin, n cazul n care sindicatul nu este reprezentativ sau funcionarii publici nu sunt organizai n sindicat. Comisia de disciplin poate desemna unul sau mai muli membri i, dup caz, poate solicita compartimentelor de control din cadrul autoritilor sau instituiilor publice s cerceteze faptele sesizate i s prezinte rezultatele activitii de cercetare. Comisia de disciplin pentru nalii funcionari publici este compus din 5 nali funcionari publici, numii prin decizia primului -ministru, la propunerea ministrului internelor i reformei administrative. Funcionarul public nemulumit de sanciunea aplicat se poate adresa instanei de contencios administrativ, solicitnd anularea sau modificarea, dup caz, a ordinului sau dispoziiei de sancionare. Pentru evidenierea situaiei disciplinare a funcionarului public, Agenia Naional a Funcionarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administreaz. Cazierul administrativ este un act care cuprinde sanciunile disciplinare aplicate funcionarului public i care nu au fost radiate n condiiile legii. Cazierul administrativ este necesar n urmtoarele cazuri: a) desemnarea unui funcionar public ca membru n comisia de concurs pentru recrutarea funcionarilor publici; b) desemnarea unui funcionar public n calitate de preedinte i membru n comisia de disciplin; c) desemnarea unui funcionar public ca membru n comisia paritar; d) ocuparea unei funcii publice corespunztoare categoriei nalilor funcionari publici sau categoriei funcionarilor publici de conducere; e) n orice alte situaii prevzute de lege. Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea: a) funcionarului public interesat; b) conductorului autoritii sau instituiei publice n care i desfoar activitatea; c) preedintelui comisiei de disciplin; d) altor persoane prevzute de lege.
59

Sanciunile disciplinare se radiaz de drept, dup cum urmeaz: a) n termen de 6 luni de la aplicare, pentru mustrare scris; b) n termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate pentru diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioad de pn la 3 luni; suspendarea dreptului de avansare n gradele de salarizare sau, dup caz, de promovare n funcia public pe o perioad de la 1 la 3 ani; retrogradarea n treptele de salarizare sau retrogradarea n funcia public pe o perioad de pn la un an; c) n termen de 7 ani de la aplicare, pentru destituirea din funcia public. Radierea sanciunilor disciplinare se constat prin act administrativ al conductorului autoritii sau instituiei publice. Rspunderea contravenional a funcionarilor publici se angajeaz n cazul n care acetia au svrit o contravenie n timpul i n legtur cu sarcinile de serviciu. mpotriva procesului-verbal de constatare a contraveniei i de aplicare a sanciunii funcionarul public se poate adresa cu plngere la judectoria n a crei circumscripie i are sediul autoritatea sau instituia public n care este numit funcionarul public sancionat. Rspunderea civil a funcionarului public se angajeaz: a) pentru pagubele produse cu vinovie patrimoniului autoritii sau instituiei publice n care funcioneaz; b) pentru nerestituirea n termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele pltite de autoritatea sau instituia public, n calitate de comitent, unor tere persoane, n temeiul unei hotrri judectoreti definitive i irevocabile. Repararea pagubelor aduse autoritii sau instituiei publice n situaiile prevzute la lit. a) i b) se dispune prin emiterea de ctre conductorul autoritii sau instituiei publice a unui ordin sau a unei dispoziii de imputare, n termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, dup caz, prin asumarea unui angajament de plat, iar n situaia prevzut la lit. c) pe baza hotrrii judectoreti definitive i irevocabile. mpotriva ordinului sau dispoziiei de imputare funcionarul public n cauz se poate adresa instanei de contencios administrativ. Dreptul conductorului autoritii sau instituiei publice de a emite ordinul sau dispoziia de imputare se prescrie n termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Rspunderea funcionarului public pentru infraciunile svrite n timpul serviciului sau n legtur cu atribuiile funciei publice pe care o ocup se angajeaz potrivit legii penale. n cazul n care funcionarul public este trimis n judecat pentru svrirea unei infraciuni (contra umanitii, contra statului sau contra autoritii, de serviciu sau n legtur cu serviciul, care mpiedic nfptuirea justiiei, de fals ori a unor
60

fapte de corupie sau a unei infraciuni svrite cu intenie, care ar face-o incompatibil cu exercitarea funciei publice, cu excepia situaiei n care a intervenit reabilitarea), persoana care are competena legal de numire n funcia public va dispune suspendarea funcionarului public din funcia public pe care o deine. Dac instana judectoreasc dispune achitarea sau ncetarea procesului penal, suspendarea din funcia public nceteaz, iar funcionarul public respectiv i va relua activitatea n funcia public deinut anterior i i vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Test de autoevaluare Drepturile i ndatoririle funcionarilor publici Rspunderea disciplinar Clasificarea funciilor publice

Biblografia capitolului 4 1. A. Trilescu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureti, 2008 2. Verginia Vedina, Legea nr.188/1999 privind Statutul funcionarilor publici, cu modificrile ulterioare, republicat, comentat, ediia a III-a, revzut i adugit, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2004; 3.O. Podaru - Drept administrativ. Caiet de seminarii, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008 4.O. Podaru - Drept administrativ. Vol I si II, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2010

61

62

BIBLIOGRAFIE GENERAL 1. Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008 2. I. Santai, Drept administrativ i tiina administraiei, vol. I, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002. 3. A. Trilescu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureti, 2008 4. Antonie Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ Genez i explicaii, Ed.Roata, Bucureti, 2004. 5. Verginia Vedina, Legea nr.188/1999 privind Statutul funcionarilor publici, cu modificrile ulterioare, republicat, comentat, ediia a III-a, revzut i adugit, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2004; 6.O. Podaru - Drept administrativ. Caiet de seminarii, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008 7.O. Podaru - Drept administrativ. Vol I si II, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2010 8. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2010; 9. A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, ediia III a 2001 i vol. 2, ediia a III-a, 2002, Ed. All Beck; 10. Verginia Vedina, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2009.

TEME PROPUSE: Condiiile de admisibilitate ale aciunii directe n contenciosul administrativ potrivit legii nr.554/2004 . Excepia de nelegalitate Modificarea raportului de serviciu al functionarului public
63