Sunteți pe pagina 1din 13

BOALA PARKINSON SI RECEPTORII DOPA

Boala Parkinson poate afecta capacitatea unei persoane de a-si controla miscarile corpului. Anumite celule nervoase de la nivelul creierului produc, in mod normal, o substanta chimica numita dopamina. Dopamina este un mediator chimic sau un neurotransmitator, prin intermediul caruia celulele nervoase controleaza miscarile corpului. In boala Parkinson, aceste celule nervoase, ce produc dopamina, se distrug ducand la nivele scazute ale acesteia. Cand se intampla acest lucru pot aparea probleme in miscarile corpului. Boala Parkinson este o boal degenerativ ce survine n urma distrugerii lente si progresive a neuronilor. ntruct zona afectat joac un rol important n controlul miscrilor, pacientii pre zint gesturi rigide, sacadate si incontrolabile, tremor si instabilitate posturala. Tulburrile legate de boala Parkinson apar cel mai adesea ntre 50 si 70 ani; vrsta medie de aparitie a bolii este de 57 ani. Contrar unei pareri larg raspandite, boala Parkinson nu ii afecteaza insa numai pe varstnici. Desi varsta medie la care este stabilit diagnosticul este de 60 de ani, una din 20 de persoane incep sa aiba simptome parkinsoniene inca dinainte de a implini 40 de ani. Pacientii diagnosticati la varste tinere, intre 21 si 40 de ani, sufera de asa-numita boala Parkinson cu debut precoce. Boala Parkinson are o evolutie progresiv, iar semnele si simptomele se acumuleaz n timp. Desi aceast afectiune este potential invalidant, ea evolueaz lent astfel nct majoritatea pacientilor beneficiaz de numerosi ani de viat activ dup stabilirea diagnosticului. Mai mult, spre deosebire de alte afectiuni neurologice grave, boala Parkinson este tratabil. Tratamentul este medicamentos si chirugical si poate consta n implantarea unui dispozitiv pentru stimularea creierului. La scar mondial, boala este diagnosticat la 300 000 persoane n fiecare an. Incidenta si prevalenta bolii cresc odat cu vrsta. Boala Parkinson afecteaz 1% din persoanele cu vrsta peste 65 ani. Rareori,

boala survine n copilrie sau adolescent. Incidenta bolii este de 1,5 ori mai mare la brbati dect la femei. Tipul si severitatea simptomelor bolii Parkinsson variaza de la un bolnav la altul si in functie de stadiul bolii. Simptomele, care pot aparea la un pacient in primele faze, pot sa nu se dezvolte decat in fazele tardive ale afectiunii la alti pacienti sau pot sa nu apara deloc. Un semn precoce care poate indica (fara a fi obligatoriu) boala Parkinson este tremorul invizibil al mainilor un tremor interior, fara vreo manifestare vizibila. Multi pacienti care sufera de Parkinson se simt bine ani intregi pana ca simptomele sa devina suparatoare. Cinci pana la zece procente din pacientii cu boala Parkinson au simptome inaintea varstei de 40 de ani. Pacientii care dezvolta Boala Parkinson sub 21 de ani sunt considerati pacienti cu "BP juvenila", iar cei care fac boala intre 21 si 40 de ani au "BP cu debut timpuriu" (YOPDYoung Onset Parkinson's Disease). Prevalenta Boala Parkinson la pacientii sub 40 de ani este estimata la aproximativ 0-0,8 la 100 000, desi unele studii au gasit o prevalenta mai mare de pana la 4,7/100000. Un pacient tanar care se prezinta cu manifestari parkinsoniene trebuie evaluat cu grija pentru a exclude cauze secundare de parkinsonism mai ales cele care pot fi tratate, cum este boala Wilson. Pacientii cu boala Parkinson cu debut timpuriu sunt de obicei responsivi laterapia de inlocuire dopaminergica, fac mai rar dementa si este mai probabil ca acestia sa dezvolte diskinezie indusa de levodopa fata de cei cu Boala Parkinson la varsta inaintata. Pentru pacientii mai in varsta este mai probabil sa dezvolte bradikinezie progresiva care raspunde numai partial la levodopa, si sunt mai expusi riscului de a evolua spre dementa. Simptomele bolii apar cand nivelul de dopamina din creier scade cu circa 20% fata de valorile normale. Nu toti pacientii au aceleasi simptome in acelasi stadiu al bolii. Boala se manifesta foartediferit de la un individ la altul; uneori, trec ani buni pana sa se observe o limitare semnificativa a activitatilor zilnice. La nceput, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de mbtrnire, dar pe msura agravrii acestora, diagnosticul devine evident . n momentul manifestrii primelor simptome, se crede c

ntre 60% si 80% din celulele din zona de control a activittilor motorii sunt deja distruse, iar nivelul dopaminei scade cu cca. 20% fata de valorile normale. Pacienii se plng adesea de tensiune muscular dureroas unilateral, confundat uneori cu acuze reumatice. Aceste simptome apar n regiunile umr/bra sau pelvis/coaps. Alii descriu oboseal sever, diminuarea forei musculare, scderea randamentului util adesea asociate cu reducerea capacitilor mentale i fizice Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea si bradikinezia. Dintre acestea, dou sunt esentiale pentru stabilirea diagnosticului. Instabilitatea postural este al patrulea semn cardinal, dar survine tardiv, de obicei dup 8 ani de evolutie a bolii. In faza precoce a bolii, simptomele se manifesta numai pe o jumatate a corpului, extinzandu-se apoi si la cealalta jumatate.

n 70% din cazuri, gesturile ritmice incontrolabile ale minilor, capului sau picioarelor constituie primul simptom si se manifest n special n repaus si n perioadele de stres. Tremorul este diminuat n timpul miscrilor si dispare n somn, este accentuat de stres si de oboseal. Tremorul devine mai putin evident pe masura evolutiei bolii. Rigiditatea musculara si durerea continua. Unul dintre cele mai comune semne aparute la debutul bolii este reducerea balansarii bratului afectat in timpul mersului datorita rigiditatii musculare. Rigiditatea poate afecta musculatura membrelor inferioare, a fetei, gatului sau a altei parti a corpului si poate duce la oboseala musculara si la anchilozare Rigiditatea se refer la cresterea rezistentei la mobilizarea pasiv a muschilor si este mai evident la miscrile voluntare ale membrului contralateral. Bradikinezia se refer la lentoarea miscrilor, dar include si scderea miscrilor spontane si scderea amplitudinii miscrilor. Bradikinezia este vizibil prin micrografie (scris de mn mic, ilizibil), hipomimie (diminuarea miscrilor mimice), clipit rar si hipofonie (voce diminuat). Slabirea muschilor fetei si a gatului. Vorbirea si inghitirea pot deveni mai dificile si persoanele respective se pot ineca, tusi sau pot pierde saliva pe la colturile gurii. Vorbirea este una monotona si soptita. Pierderea capacitatii de contractie a muschilor fetei poate duce la o expresie faciala fixa, asa numita "masca Parkinsoniana". Dificultati in deplasare (probleme ale mersului) si in mentinerea echilibrului (instabilitate posturala). Persoanele cu boala Parkinson pot

face pasi marunti si tarandu-si picioarele, acestea fiind foarte apropiate si se pot inclina putin in fata din talie (pozitia garbovita), de asemenea exista probleme cu intoarcerile din timpul mersului. Balansul si problemele de echilibru pot duce si la cazaturi. Totusi, aceste probleme de obicei apar mai tarziu in evolutia bolii. Instabilitatea postural se refer la tulburrile de echilibru si coordonare. Aparitia sa este o etapa important n evolutia bolii, deoarece instabilitatea postural este dificil tratabila si este o sursa comun de invaliditate n stadiile avansate ale bolii. Dementa survine tardiv n evolutia bolii Parkinson si afecteaz 15% - 30% din pacienti. Memoria recent este afectat. Alte semne pot fi: -tulburri ale somnului; -crampe musculare si afectarea articulatiilor; -depresie datorata modificarilor chimice survenite la nivelul creierului; -dificultti la deglutitie; -sialoree (salivatie abundent); -incontinent urinar si constipatie, datorit alterarii functiei intestinului si vezicii. Constipatia este obisnuita. Controlul mictiunii este dificil si pot aparea urinari frecvente si imperioase. Medicamentele folosite in tratamentul bolii pot ajuta sau pot inrautati aceste simptome; -confuzie, pierderea memoriei; -probleme aparute in controlul involuntar sau automatic al unor functii ale organismului cum ar fi: cresterea transpiratiei, scaderea tensiunii arteriale cand persoanele stau in pozitie ortostatica (hipotensiunea ortostatica) si disfunctii sexuale. Dar aceste simptome pot sa fie date si de tratamentul folosit in boala Parkinson; -dermatit seboreic; -modificri ale personalittii. Celulele nervoase afectate de boala Parkinson sunt situate intr-o zona numitasubstantia nigra (substanta neagra) din centrul creierului. Aceste celule produc dopamina, un neurotransmitator care permite controlarea miscarilor.

Prin moartea celulelor din substanta neagra, boala Parkinson creeaza un deficitde dopamina. In mod normal, controlul miscarilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea de dopamina si acetilcolina (un alt neurotransmitator). Prin pierderea acestui echilibru, rezulta tremorul, rigiditatea si pierderea coordonarii. Cauza pierderii progresive a neuronilor in boala Parkinson ramane insa necunoscuta. Oamenii de stiinta indica o asociere dintre factorii de mediu si cei genetici. Factorii de risc in aceasta afectiune sunt dificil de identificat deoarece cauza bolii nu este cunoscuta. Varsta avansata este singurul factor de risc cunoscut pentru boala Parkinson (nu este inclusa boala Parkinson cu debut precoce). Majoritatea debuteaza dupa 50 de ani, desi boala poate aparea si la persoane intre 30 si 50 de ani si chiar, in cazuri rare, la tineri. Un numar foarte mic de persoane (sub 5%) ce au fost diagnosticati cu aceasta afectiune au o ruda apropiata ce sufera de boala Parkinson. Se pare ca un istoric familial de boala Parkinson nu creste semnificativ riscul aparitiei afectiunii la un membru al familiei. Avand cazuri in familie de boala Parkinson cu debut precoce acestea pot reprezenta un factor de risc important in aparitia bolii si la ceilalti membrii ai familiei, dar aceasta forma este una foarte rara. Diagnosticul este clinic. Boala Parkinson este suspectata la pacientii peste 55 ani, cu tremor de repaus, rigiditate si lentoare a miscarilor. Diagnosticul este confirmat de prezenta semnelor caracteristice: lipsa expresiei faciale, clipit rar, reflexe posturale alterate, tulburari de mers caracteristice (pasi mici, lipsa balansului bratelor in timpul mersului). Istoricul bolii cuprinde intrebari legate de antecedentele de traumatisme craniene, accident vascular cerebral, hidrocefalie, expunerea la toxine si prezenta simptomelor sau antecedente de afectiuni neurologice degenerative. Diagnosticul diferential se face cu: boala Alzheimer, tremor esential, hidrocefalia cu presiune normala, paralizia supranucleara progresiva, dementa cu corpi Lewy etc. Prezenta tremorului in absenta altor semne caracteristice indica un stadiu incipient al bolii sau un alt diagnostic. La varstnici, reducerea miscarilor spontane sau mersul dificil, cu pasi mici pot fi rezultatul depresiei sau a dementei. Scale de evaluare:

Scala lui Hoehn e Yah: examineaza parametrii expresiei faciale, tulburarile de vorbire, tremurul, rigiditatea postura, tulburarile de mers, bradikinezia. o Stadiul I: trasaturi de boala Parkinson unilaterale, inclusiv manifestarile majore: tremor, rigiditate sau bradikinezie o Stadiul II: trasaturile mentionate anterior, prezente bilateral in asociere cu posibile probleme de fonatie, capacitate scazuta de mentinere a pozitiei si mers anormal o Stadiul III: trasaturi de boala Parkinson prezente bilateral, agravate, in asociere cu dificultati de echilibru. Functionalitatea independenta a pacientilor este mentinuta. o Stadiul IV: Pacientii nu pot locui singuri si independenti. o Stadiul V: Pacientii au nevoie de scaun pe rotile sau nu pot sa se coboare din pat. Boala corespunzatoare stadiilor IV si V a fost observata la 37% si 42% din pacientii cu o durata a bolii de 10 si respectiv, 15 ani. Totusi, Hoehn si Yahr au gasit o variabilitate semnificativa; 34% dintre pacientii cu o durata a bolii de 10 ani sau mai mult erau inca in stadiile I sau II, reflectand heterogenitatea bolii. Scala di Webster: examineaza limitele de miscare si de autonomie cu un scor impartit in trei grupe de gravitate: 1-10 Parkinson usor; 11-20 Parkinson moderat, 21-30 Parkinson sever. Indicele Barthel: analizeaza activitatea cotidiana: baia, utilizarea toaletei, continenta, deplasarea prin casa, nutritia. Pentru fiecare aspect pot fi alocate pana la trei puncte, cu cat scorul este mai mic, cu atat pacientul este mai autonom. Northwestern University Scale: este impartita in 5 scari de evaluare: mersul pe jos, de autonomia la imbracat, igiena personala, autonomia alimentatiei si comportamentul la masa, vorbitul. Cu cat scorul este mai mare pentru fiecare sector, cu atat pacientul este mai autonom. Scala Tinetti: analizeaza mersul si capacitatea pacientului de a mentine echilibrul.

Mini Mental State: evalueaza orientarea in spatiu, memoria, atentie si de capacitatea de calcul, de evocare, limbajul, practica constructiv. Scorul maxim este de 30: sub 24 de puncte se presupune un deficit cognitiv, sub 17 de puncte, deficit sever. inainte de aplicarea acestui test trebuie sa se tina seama de interferenta care o poate aduce un deficit de auz sau vizual, tremurul sau impactul la miscare. Scala Becks si Scala Geriatrica de Depresie: consta in realizarea de chestionare cu privire la starea de spirit prezenta si trecuta a pacientului, relatia sa cu ceilalti, sentimentul de singuratate si gradul de satisfactie al vietii. in ambele cazuri, cu cat scorul este mai mare , cu atat depresia pacientului este majora. Aceste teste initiale vor fi efectuate periodic atat pentru a controla ca situatia nu s-a inrautatit, cat si datorita faptului ca efectuarea lor ar putea fi influentata de fluctuatiile la care este supus pacientul in timpul tratamentului medicamentos. Desi nu exista un tratament curativ pentru boala Parkinson, simptomele sale pot fi atenuate cu ajutorul medicamentelor, dar si prin modificarea stilului de viata. In general, simptomele pot fi controlate cu succes daca tratamentul este adaptat evolutiei bolii. Obiectivul tratamentului consta in controlarea semnelor si simptomelor pe o perioada de timp cat mai lunga, cat si reducerea efectelor adverse. Intrucat simptomele bolii Parkinson se datoreaza unui deficit de dopamina la nivel cerebral, cele mai multe medicamente au fost denumite dopaminergice, fiind concepute sa substituie deficitul de dopamina, sa copieze sau sa mimeze actiunea acesteia Din schemele de tratament posibile pentru aceasta boala, o componenta esentiala este levodopa (L-dopa), care, dupa ce ajunge in creier, este transformata in dopamina. In organism, levodopa este metabolizata de enzime, proces care determina reducerea cantitatii de medicament care ajunge acolo unde este necesara, adica in creier. De aceea, o inhibitie a acestor enzime stopeaza metabolizarea levodopei si astfel este disponibila in mai mare masura la nivel cerebral, imbunatatind implicit controlul simptomelor.

Medicamentele ofera un bun control simptomatic timp de 4 6 ani. Dupa acest interval, invaliditatea progreseaza in ciuda tratamentelor, iar numerosi pacienti dezvolta complicatii motorii pe termen lung. Alte cauze ale invaliditatii in stadiile tardive ale bolii Parkinson sunt instabilitatea posturala (tulburarile de echilibru) si dementa. RECEPTORII DOPA; Dopamina este un compus chimic ce apartine familiei catecolaminelor si este unneurotransmitator monoamin, ce joaca un rol important in procesele biologice aleorganismului.In creier,dopamina functioneaza drept un neurotransmitator, (fiind produsa in mai multezone ale creierului, in special in substanta neagra din mezencefal) insa nu este implicatadirect in transmisia sinaptica. Se pare ca interactiunea acestuia cu receptorii specifici permitesa moduleze excitabilitatea, metabolismul, mobilitatea, sau diferentierea celulelor . Creierul uman poseda 5 tipuri de de receptori pentru dopamina, numerotati D1, D2, D3 ,D4,D5. Dopamina este un neurotransmitator foarte important, intrucat disfunctii in producerea de dopamina sunt asociate cu maladii ale sistemului nervos. Dopamina este sintetizata in organism in majoritar de catre neuroni sau de catre zona medulara a glandelor suprarenale (lucru explicat prin faptul ca dopamina este un precursoral adrenalinei si noradrenalinei, care sunt neurotransmitatori ai sistemului nervos simpatic)si poate fi creata din urmatorii trei aminoacizi: L-fenilalanina, L-tirozina (4hidroxifenilalanina) si L-dopa (3,4 hidroxifenilalanina). Receptorii dopaminergici sunt o seriede 5 receptori cuplati cu o proteina G si functioneaza prin modularea ciclic AMP-ului ( cyclicadenosine monophosphate), care este un mesager secundar, pentru a produce un raspunscelular.Cei 5 receptori pot fi impartiti in 2 clase distincte, in functie de efectele lor, si anume clasa dereceptori D1 si clasa de receptori D2. Astfel, D1 este definit ca fiind capabil sa activeze

cAMPsi sa permita acumularea de AMPc in timp ce clasa D2 inhiba activitatea sa. In prezent,familia receptorilor dopaminei este compusa din 5 reprezentanti, patru din clasa D1(D1, D5)si trei in clasa D2(D2,D3,D4).In mod final, acesti receptori lucreaza prin activarea sau inhibarea cAMP, care la randul samoduleaza deschiderea/inchiderea canalelor ionice care permit sarcinilor pozitive (subforma ionilor de Na+ si K+) sa intre in celula, astfel generand un potential de actiune.Pe scurt, receptorii din clasa D1 au tendinta de a genera potentiale de actiune, avand un efect stimulator, cei din clasa D2 au un efect invers, oprind generarea unui potential de actiune, fiind inhibitori. Distributia receptorilor este variata in teritoriul cerebral. Receptorul D1 este cel mai imprastiat receptor in sistemul nervos central. Receptorii D3, D4, D5 sunt prezenti in cantitate semnificativ mai mica si pe arii mai restranse decat receptorii D1 si D2. De fapt,receptorii D1 sunt de 100 de ori mai numerosi decat receptorii D5, insa afinitatea dopamineipentru fiecare receptor este diferita, ceea ce duce la o activare mai mult sau mai putinechilibrata a intregului sistem dopaminergic. Drept exemplu, dopamina are o afinitate de 20de ori mai mare pentru receptorul D3, in comparatie cu receptorul D2 si de 10 ori mai mare pentru receptorul D5, fata de receptorul D1.Ca distributie, receptorii D1 sunt cei mai abudenti in ariile corticale ce primesc inervatiedopaminergica (corpii striati, sistemul limbic, talamus, hipotalamus), D2 sunt prezenti in aceleasi arii precum si in glanda pituitara(hipofiza), receptorii D3 si D4 sunt prezenti insistemul limbic.Un lucru foarte important de retinut este faptul ca functiile cunoscute ale dopaminei asupraorganismului uman sunt mediate in principal de receptorii D2, cei ce sunt asociati cu inhibitiaproducerii de cAMP. Asadar, majoritatea medicamentelor ce trateaza disfunctii ale sistemului dopaminergic vizeaza acest tip de receptori.Receptorii dopaminergici, indiferent de clasa, fac parte din familia receptorilor cuplati cuproteina G. Acestia sunt receptori membranari ce traverseaza membrana de 7 ori, portiunea intermembranara fiind de tip helix.Odata ce dopamina se leaga de portiunea extracelularaa receptorului, aceasta

determina activarea proteinei G, care la randul ei are efect stimulator sau inhibitor asupra sintezei de cAMP.P. Agonisti si antagonisti pentru receptorii dopaminergici Clasa D1 Receptorii din clasa D1 sunt gasiti peste tot in creier, in vasele de sange si in muschii netezi.Acesti receptori sunt cuplati cu proteine Gs(stimulatorii) si au un efect stimulator asupraneurotransmisiei cand sunt cuplati cu un agonist si un efect inhibitor asupraneurotransmisiei, in momentul cuplarii cu un antagonist. Sub actiunea antagonistului, proteina Gs nu mai stimuleaza activitatea adenilat ciclazei(proteina care catalizeaza sinteza de cAMP din ATP), nu se mai produce cAMP, astfel nu maieste activata proteinkinaza C (PKC) care in mod normal ar fi deschis canalele ionice(pompaNa-K), ducand la generarea unui potential de actiune. Clasa D2 Receptorii din clasa D2 se gasesc in tesutul creierului, in muschii netezi si in terminalelenervoase presinaptice. Acesti receptori sunt cuplati cu proteina Gi (inhibitoare) si au un efectinhibitor asupra neurotransmisiei atunci cand sunt cuplati cu un agonist si respectiv unulstimulator, la cuplarea cu un antagonist. Acest efect al antagonistilor este folosit pentrutratarea diferitelor afectiuni psihice. Sub actiunea antagonistului, proteina Gi nu mai inhiba activitatea adenilat ciclazei(proteina care catalizeaza sinteza de cAMP din ATP), se produce cAMP, astfel este activataproteinkinaza C (PKC) care deschide canalele ionice(pompa Na-K), ducand la generarea unuipotential de actiune. Dopamina are diferite functii in creieri, incluzand roluri importante in comportament,cognitie, control motor, motivatie, productie de prolactica, somn, concentrare, memorie,procesul de invatare etc.Neuronii dopaminergici(neuroni ai caror neurotransmitator principal este dopamina) se afla preponderent prezenti in partea anterioara a mezencefalului, in substanta neagra si in nucleul arcuat al hipotalamusului.

Celulele susa clonate utilizate in maladia Parkinson Specialistii au descoperit ca celulele susa clonate prelevate de la cobaiul tratat sunt mai eficiente decat celulele clonate prelevate de la alti soareci. Celulele susa cu acelasi patrimoniu genetic ca al pacientului functioneaza mai bine Cand se realizeaza un transplant non-autolog, atunci in organism apare o inflamatie mai mare. Transplant autolog inseamna implantarea unui material compus din sau bazat pe tesuturile proprii ale unui pacient, in acest caz tendinta de a respinge transplantul fiind aproape nula. Celulele susa au un potential enorm de vindecare a maladiilor, pentru ca se pot transforma in orice tip de celule din organism, putand, deci, inlocui celulele afectate sau distruse si reconstitui tesuturi sau organe. Celule susa pot fi obtinute prin prelevarea din embrioni sau prin alte diverse tehnici, precum reprogramarea unei ovocite sau a celulelor obisnuite din piele pentru a le transforma in celule susa pluripotente, capabile, ca si celulele susa embrionare, sa se transforme in orice tip de tesut din organism. O alta tehnica, anuntata recent, consta in prelevarea unei celule de embrion uman fara a-l distruge, de la care se pot, in principiu, cultiva alte celule embrionare. Celulele susa pot sta la baza unor tratamente impotriva unor maladii cronice sau incurabile, precum cancerul, diabetul, Alzheimer si Parkinson. Pentru a obtine celule susa clonate, cercetatorii au prelevat celule obisnuite din cozile cobailor, au transferat nucleul lor in ovule de cobai fara material genetic si au obtinut clone ale soarecilor bolnavi de Parkinson. Procesul se numeste transfer nuclear celular somatic sau "clonare terapeutica". Cercetatorii au prelevat apoi celule din embrionii clone, pe care le-au cultivat pentru pentru a se transforma in celule cerebrale dopaminergice, tipul de celule distruse in maladia Parkinson. Ulterior celulele cerebrale clonate au fost transplantate in creierul cobailor. Cobaii carora li s-au administrat in creier celule prelevate de la alti

soareci au avut o stare a sanatatii mai proasta decat cei carora li sau implantat celule proprii.

Boala Parkinson si cletii moleculari Protein numit -synuclein, comun tuturor pacienilor cu Parkinson, este considerat a fi motiv de mbolnvire atunci cnd formeaz grupri sau agregate i devine toxic, distrugnd neuronii creierului. Jeff Bronstein, profesor de neurologie la UCLA i Gal Bitan, profesor asociat de neurologie la UCLA, alturi de colegii lor, anun dezvoltarea unui nou compus, cunoscut sub denumirea de clete molecular, care a blocat pe un model animal formarea agregatelor de -synuclein, toxicitatea acestora i, n plus, a eliminat agregatele deja formate n creier. Iar cletele a reuit toate acestea fr s interfereze cu funcionarea normal a creierului. Cletii moleculari sunt compui moleculari compleci, capabili s se lege de alte proteine. Avnd forma literei C, aceti compui se nfoar n jurul lanurilor de lizin, un aminoacid de baz aflat n majoritatea proteinelor. Prelucrnd culturile de celule, cercettorii au gsit c CLR01 poate s previn formarea agregatelor de -synuclein, toxicitatea lor i chiar s desfac agregatele existente. dei compusul se putea lega de multe proteine, nu a prezentat toxicitate sau efecte secundare pentru celulele creierului normale, funcionale. Cercettorii au ncercat cletele pe un animal viu, petele zebr, un pete tropical de ap dulce crescut deseori n acvarii. Petele zebr este un animal popular pentru cercetare pentru c este uor de manipulat genetic, se dezvolt rapid i este transparent, fcnd msurarea proceselor biologice mai uoar. Folosind un model transgenic de pete zebr cu boala Parkinson, cercettorii au adugat CLR01 i au folosit proteine fluorescente pentru a urmri efectul cletelui asupra agregatelor. Au descoperit

c, la fel ca n cazul culturilor de celule, CLR01 a prevenit agregarea -synucleinei i distrugerea neuronal, oprind astfel evoluia bolii ntr-un model animal viu. Asta face ca CLR01 s fie foarte promitor ca nou medicament ce poate ncetini sau opri evoluia bolii Parkinson i a afeciunilor asemntoare

Bibliografie:

1.Carlsson A., Lecrubier Y.(2004) Progress in Dopamine Research in Schizophrenia, Taylor & Francis,3,6;23-35,66-75 2.Farde L.,Wiesel FA, Nordstrom AL, et al.(1989) D1 and D2

dopamine receptor occupancy during treatment with antipsychotic drugs. Psychopharmacology 99, S28-S29
3.Parkinsons disease foundation Proiect realizat de: Herea Oana-Maria ,Seria A,Grupa 9