Sunteți pe pagina 1din 1

Undeva, ntr-un col al unei camere prfuite, uitat parc i de timp, ade un btrn pe un vechi fotoliu, privind ncremenit

la o poz. Btrnul, usciv, cu minile tremurnde, privete parc prin fotografie, n timp ce lacrimi iroaie i brzdeaz obrajii. Un tnar aflat n dimineaa vrstei, cu un zmbet ce facea pn i Soarele s simt fiorii geloziei, l privea napoi din bucata de hrtie nrmat. Lacrimi e atern strop cu strop pe geamul prfuit al ramei. Unde te-ai dus? Cum se face c ai disprut aa de repede? Iat-m acum aici, singur, fr nimeni prin preajm, rugndu-m ngerilor morii s-mi dea de tire ct mai repede... singurtatea e mai amar ca cea mai ntunecat moarte. mi amintesc de tine, cum zburdai prin viat, strignd ct puteai de tare: ,, Nu-mi pas, nu-mi pas, am totul la picioare. Copii i creteau, dar nu sub privirile tale, soia se descurca, dar nu datorit muncii tale, prietenii se nmuleau datorit exuberanei tale. Totul era minunat, nimic nu te putea distruge, damele roiau n jurul tu mai ceva ca la pachetul de cri, banii npusteau asupra ta de parc te-ai fi nscut sub zodia lor, viaa era doar o veselie, nu tiai ce nseamn lacrimi, suferint, singurtate. Dar ceva totui i-a scpat, timpul a trecut , tu ai disparut. Acum cea mai ramas din tot ce a fost? O umbr , ptat de scrumul vremii, ce-i asteapt rndul, dorind ca eterna noapte s-l nvluie. n chinurile suferinei, arunc fotografia, i privirea se intersecteaz cu cartea de pe noptier. Privete coperta i citete : ,,Dac tinereea ar

ti i btrneea ar putea...