Suferinta ca incercare

Mareste imaginea. Suferinta ca incercare Pentru a intelege ca suferinta este o incercare si pentru a vedea felul in care o putem infrunta, trebuie mai intai de toate sa intelegem caracterul ambiguu al suferintei. Anumite curente spiritualiste occidentale care si-au exercitat influenta cu cateva secole in urma, dar care continua si astazi sa marcheze profund mentalitatile, sub forme mai mult sau mai putin vizibile, i-au acordat suferintei o foarte mare valoare. Aceasta pretuire a suferintei este justificata prin faptul ca insusi Fiul lui Dumnezeu, venit printre oameni, a indurat patima si moarte pe cruce pentru mantuirea noastra. in chip concret, aceasta spiritualitate s-a manifestat printr-o pietate centrata pe un adevarat cult al suferintelor lui ris-tos si pe imitarea de catre crestin a lui ristos ca !om al durerilor si cunoscator al suferintei!. Astfel, suferinta este nu numai primita cu bucurie, ci si cautata, ca o cale cu totul speciala de mantuire, pentru ca prin ea nu numai ca se "terg pacatele, dar se si dobandesc !merite!. #otusi traditia mai veche, a Parintilor rasariteni si a $asaritului crestin, este mult mai retinuta in privinta valorii suferintei, mentionandu-i de la bun inceput aspectele negative. Astfel, suferinta este rea, spun ei, pentru ca n-a fost creata de Dumnezeu dintru inceput, nu exista in $ai, unde omul a fost asezat de Dumnezeu ca sa se desfete, sj nu-si va gasi loc in imparatia %ui, gatita ca salas de fericire. "uferinta nu tine de planul lui Dumnezeu si nici de natura umana, asa cum a fost ea plamadita de Dumnezeu. Pricina suferintei este pacatul. Mai intai, pacatul primului om, prin care suferinta a patruns in firea sa si in firea urmasilor lui& apoi, pacatele celor nascuti dupa Adam, care, pacatuind ca si el, au intarit si au inmultit in natura omeneasca efectele pacatului stramosesc. insa nu intotdeauna pricina suferintei este pacatul personal. 'nii, intr-adevar, indura suferinte pentru pacatele lor, insa altii - mai cu seama copiii - sufera fara nici o vina. Deci cu atat mai mult apare suferinta ca !nefireasca!, un lucru rau si adesea !smintitor!. "uferinta este rea si pentru ca in lumea noastra cazuta ajunge sa fie izvor sau prilej de pacat. Puterile demonice se folosesc de ea pentru a-l impinge pe om sa savarseasca rele, fie cateodata, fie mereu, si fac din suferinta ingrasamant pentru patimi. (ste cunoscut faptul ca Parintii rasariteni infiereaza placerea trupeasca, multi dintre ei nutrind fata de ea o adevarata ura. in primul rand, pentru ca l-a lipsit pe om de placerile duhovnicesti, cu mult mai vrednice de dorit, luandu-le locul& in al doilea rand, pentru ca ea este nascatoarea patimilor. )u tot atat

de cunoscut este insa faptul ca si durerea este privita de Parinti drept un lucru rau. 'nii spun ca ele sunt ingemanate - nu-i placere fara durere -, tinand, ambele, de trasatura patimitoare a omului, adica de faptul ca omul este supus, atat cu sufletul, cat si cu trupul, patimilor si afectelor, si s-au ivit in natura umana ca urmare a pacatului stramosesc. %egate de pacat intrun stadiu anterior, de vreme ce originea lor initiala este pacatul stramosesc, placerea si durerea isi mentin legatura cu pacatul si ulterior, ca surse sau prilejuri de pacate si de patimi. Faptul ca suntem patimitori - izvor de placere si durere - nu este in sine un rau, nici neaparat pricina de pacat si patimi. %a pacat si la patimi se ajunge numai cu consimtirea vointei noastre. *nsa trasatura patimitoare - si patimile firesti +afectele, care se nasc de aici, foamea, setea, dorinta sexuala, teama etc. - este teren prielnic pentru patimile rele. Adeseori, sub apasarea nevoilor firesti, vointa noastra se clatina. "i, in latura aceasta slaba si neputincioasa a fiintei noastre, voia rea si alegerea gresita isi ating cu usurinta scopul. %asandu-se manat de durere si placere - de una voind sa scape, iar pe cealalta s-o afle -, omul cazut nu mai staruie in virtuti, care ne tin alipiti de Dumnezeu, si se lasa atras de patimi, care ne inlantuie de lume si de sinele egoist. "fantul Maxim Marturisitorul, de-a lungul a multor pagini, infatiseaza cu de-amanuntul dramatica si vana straduinta a omului de a ajunge la placere ocolind durerea, care-l face sa cada intr-o mare de patimi. Astfel, spune "fantul Parinte- !.autand placerea din pricina iubirii trupesti de noi insine si straduindu-ne sa fugim de durere din aceeasi pricina, nascocim surse neinchipuite de patimi facatoare de stricaciune. Astfel, cand ne ingrijim prin placere de iubirea trupeasca de noi insine, nas-tem lacomia pantecelui, mandria, slava desarta, ingamfarea, iubirea de arginti, zgarcenia, tirania, fanfaronada, aroganta, nechibzuinta, nebunia, parerea de sine, infumurarea, dispretul, injuria, necuratia, risipa, neinfrana-rea, moleseala, pornirea de a maltrata, de a lua in ras, vorbirea prea multa, atunci cand nu este cazul, vorbele urate si toate cate sunt de acest fel. *ar cand iubirea de sine este imboldita de durere, nastem mania, pizma, ura, dusmania, tinerea de minte a raului, calomnia, barfa, intriga, tristetea, deznadejdea, defaimarea Providentei, lancezeala, neglijenta, descurajarea, putinatatea de suflet, plansul fara rost, ciuda, gelozia si toate cate tin de o dispozitie care a fost lipsita de prilejurile placerii. *n sfarsit, cand din alte pricini se amesteca in placere durerea, dand perversitatea - caci asa numesc unii intalnirea partilor contrare ale rautatii -, nastem fatarnicia, ironia, viclenia, prefacatoria, lingusirea, dorinta de a placea oamenilor si toate cate sunt nascociri ale acestui viclean amestec! +Definitia raului, in Ambigua,. / data rasarite in suflet, patimile cresc si sporesc, aninandu-se de placere - pe care omul este inclinat s-o caute -, dar si de durere - de care omul se teme si incearca sa scape. Daca nu-si poate implini patimile, daca nu poate obtine ceea ce doreste sau daca pierde ceea ce are si iubeste, omul cade in tristete, suferinta a inimii si patima nascatoare de alte patimi. *ata cum durerea se naste din patimi - fie ele chiar neimplinite - si naste patimi, fiind in chip indoit legata de pacat. Durerea si placerea sunt rele si pentru ca intuneca judecata morala a omului. .antarind lucrurile doar cu masura placerii sau durerii pe care i-o produc, el incepe sa identifice binele cu placutul, iar raul cu suferinta. *n acest fel, omul ajunge sa confunde binele si raul, iar intelegerea lor gresita, generata de iubirea de sine si intemeiata pe experierea pur simtuala a placerii si durerii, naste o multime de patimi.

$aul pe care-l reprezinta durerea si placerea tine si de faptul ca, dupa cadere, omul este dominat si chiar tiranizat de ele. Drept urmare, este manat sa pacatuiasca si sa se dedea patimilor in numele cautarii placerii si al fugii de durere cu orice pret, ajungand astfel robul lor. De aceea "fantul Maxim Marturisitorul spune ca in placere si durere sta !tirania pacatului!. Patimile, pentru care placerea si durerea sunt punct de sprijin si nutriment, fac vadita puterea lor tiranica si o intaresc continuu. .a ele stapanesc natura omeneasca, direct sau indirect, se poate vedea si din lucrarea demonilor. Pentru ca acestia nu pot sa-l subjuge de-a dreptul pe om, il momesc folosindu-se cu dibacie de latura lui pati-mitoare, care in mod spontan il mana cu putere sa caute placerea si sa se fereasca de durere. (ste partea slaba si primejduita a omului, bantuita de ispite si de rautatea demonilor. 'neori, diavolul se foloseste in mod fatis de durere. Provocand suferinta, el incearca sa-l faca pe om sa-si piarda nadejdea in Dumnezeu, sa se razvrateasca impotriva %ui si, intr-un sfarsit, sa se lepede de (l. %ucrul acesta ni-l arata limpede istoria lui *ov. "uferinta si toate relele pe care le indura *ov sunt in chip vadit ispite ale diavolului, ca sa-l impinga in pacat si patimi. Diavolul vrea ca *ov sa-% invinuiasca pe Dumnezeu pentru necazurile sale, tagaduindu-* astfel bunatatea, dar mai ales sa se rascoale impotriva %ui si sa se lepede de (l. .a aceasta ii este voia, aflam din spusele femeii lui *ov- !#e tii mereu in statornicia ta0 1lestema pe Dumnezeu si mori2! +*ov 3, 4,& o spune atat de limpede, incat unii comentatori ai textului o socotesc nu doar voce a diavolului, ci chiar intruchiparea lui. in aceste cateva cuvinte ne sunt infatisate cele patru mari ispite pe care le are de intampinat omul la vremea suferintei- sa-si piarda rabdarea& sa se dedea patimilor pe care le isca frica de suferinta& sa-l invinuiasca si sa-l blesteme pe Dumnezeu& sa-si ia viata. *mprecatia !mori2! are insa si un alt inteles. (a prevesteste ce-l asteapta pe cel biruit de aceste ispite si exprima la fel de limpede scopul ascuns al diavolului- moartea spirituala a omului. %a ea ajunge mai cu seama cel ce cade in a treia ispita - bles-temarea lui Dumnezeu. "i aceasta voieste in primul rand diavolul, caci il auzim spunandu-* de doua ori lui Dumnezeu- !intinde mana #a si atingete de tot ce este al lui, sa vedem daca nu #e va blestema in fatal! +*ov 5, 55,& si !intinde-#i mana si atinge-#e de osul si de carnea lui2 "a vedem daca nu #e va blestema in fata2! +*ov 3, 6,. #oata aceasta suferinta, care i-ar fi dus la pierzare pe cei mai multi dintre muritori, nu-l clatina pe *ov. !"i intru toate acestea, *ov nu a pacatuit si nu a rostit nici un cuvant de hula impotriva lui Dumnezeu! +*ov 5, 33& cf. 33, 57,. Astfel incercat, *ov nu-% blestema pe Dumnezeu, ci * se inchina si-% binecuvanteaza +*ov 5,35,. *ov se impotriveste ispitelor lui "atana prin trei mari virtuti- rabdare statornica in incercari, credinta nezdruncinata si nadejde neindoita in Dumnezeu. De aceea, el nu numai ca nu-% huleste si nu-% invinuieste pe Dumnezeu, dar, cu toate ca nu-si afla nici o vina, nu-* pune nici o clipa la indoiala dreptatea si se pleaca voii %ui. #aria lui *ov in fata ispitelor si biruirea lor nu se datoreaza propriilor lui puteri, ci puterii lui Dumnezeu .are raspunde rugii sale si-i vine in ajutor. Asemenea tuturor dreptilor din 8echiul #estament, randuiti de Dumnezeu spre zidire si prorocie, *ov da aici marturie de primirea unui har deosebit, care, in parte, il fereste de soarta obsteasca a omenirii care are de indurat urmarile pacatului stramosesc& stramtorat de diavol prin suferinta trupeasca si sufleteasca, el nu se lasa biruit de rau, nu se pleaca ispitei si nu cade prada pacatului si patimilor. Aceasta particularitate a dreptilor din 8echiul #estament este

legata de misiunea randuita lor de Dumnezeu, de a vesti venirea lui ristos si de a preinchipui iconomia "a mantuitoare. *ov poate fi cu adevarat socotit drept vestitor al lui ristos. .aci prin toate intrebarile sale se arata a fi in asteptarea lui ristos, tanjind dupa .el ce avea sa vina si sa le arate oamenilor pricina si rostul suferintei si .el care avea sa le dea puterea de a o indura in numele %ui pana ce (l ii va izbavi pentru totdeauna de ea. De aici, neincetatele chemari ale lui *ov catre Dumnezeu, ca sa i "e arate si sa-i descopere prin .uvantul %ui intrupat intelesul suferintei sale, de aici dorinta lui de a se intalni fata catre fata cu Dumnezeu, .are sa "e pogoare din inaltimea slavei "ale si, facandu-"e om al durerilor si cunoscator al suferintei, sa i se faca pilda de vietuire +cf. *ov 4, 99& 54, 36-3:& 39, 9-6, 4& 3;, 5,. *ov este chip al intregii omeniri aflate in suferinta care-si asteapta Mantuitorul si, intr-o anumita masura, este chiar o preinchipuire a lui ristos cel asteptat. Mai inainte de a veni ristos, icoana desavarsita si cu neputinta de intrecut a jertfirii de sine, *ov se face chip al dreptului care sufera fara nici o vina. *ov il prefigureaza pe ristos si prin felul in care isi indura suferinta. Predandu-se deplin lui Dumnezeu, prin credinta si nadejde statornica, rabdand cu tarie loviturile suferintei si neatins de ispitele aduse de diavol prin mijlocirea ei, *ov il preinchipuie pe ristos la vremea patimirii si mortii "ale pe cruce. .eea ce la ristos aflam desavarsit, la *ov este doar o umbra. Prin rabdarea suferintei, *ov nu se mantuieste decat pe sine, in timp ce ristos, luand asupra "a, ca Dumnezeu, intreaga natura omeneasca, este pentru toti oameni nu doar pilda, ci si cu adevarat izvor de mantuire. *ov este si chip al crestinului. Pe de o parte, pentru ca, spre deosebire de prietenii sai, care prin felul de a gandi si a se purta apartin pe deplin 8echiului %egamant, in care suferinta omului este intotdeauna socotita drept cuvenita urmare a pacatelor savarsite de el +dupa cum se vede mai ales din Deutero-nom,, *ov prefigureaza prin atitudinea lui spiritualitatea )oului #estament, ale carui temei si icoana este ristos. Pe de alta parte, pentru ca, asemenea altor drepti din 8echiul #estament, *ov primeste in parte si gusta din harul ce avea sa fie dat oamenilor de ristos, prin .are suferinta sa capata un rost duhovnicesc. "i *ov se face vestitor al unui nou talc al suferintei, pe care-l va lumina ristos& ca s-o priceapa, omul nu mai priveste spre trecut, considerand-o ca pe o pedeapsa a pacatului, ci spre cele ce-i stau inainte, socotind-o unealta a mantuirii sale. De aceea, pe drept cuvant, *ov este socotit de "fantul *oan <ura de Aur vestitor al (vangheliei si al noii vieti in ristos si pilda pentru orice crestin, iar "fantul <ri-gorie de )azianz il vede drept chip al sfinteniei la care il urca pe om rabdarea suferintei. )egresit, cat priveste suferinta, crestinul trebuie sa-si atinteasca privirea la ristos si sa faca din (l icoana vietuirii sale. ristos, ca om, ar fi putut sa n-aiba parte de suferinta. )ascut in chip feciorelnic, (l nu era supus legii pacatului ca toti ceilalti oameni, care indura urmarile pacatului stramosesc, ce se

transmit in fiecare generatie adusa pe lume prin impreunare trupeasca. %ui nu-* erau proprii trasatura patimitoare - sursa de placere si suferinta -, stricaciunea si moartea. ristos insa ia asupra "a de bunavoie neputintele omenesti, ca sa ne vindece pe dinlauntru, sa ne izbaveasca de ele si sa ne mantuiasca deplin, caci, dupa cuvantul "fantului <rigorie de )azianz, preluat de "fintii Maxim Marturisitorul si *oan Damaschin, !numai ceea ce este asumat poate fi mantuit!. Asadar, ristos "i-a asumat de bunavoie, in chip liber, trasatura patimitoare, stricaciunea si moartea omeneasca, fara a fi nici o clipa silit sa le indure, ci ramanand mereu cu totul liber fata de ele si avand deplina putere asupra lor, ca .el ce era deopotriva Dumnezeu si om. Felul nou si cu totul minunat al venirii "ale pe lume *-a permis in principiu sa fie stapan asupra trasaturii patimitoare, stricaciunii si mortii si sa scoata natura umana de sub puterea lor, mai inainte de a o izbavi cu totul de ele. Dar aceasta eliberare se produce in fapt atunci cand ristos infrunta real patimile, suferinta si moartea. "fantul Maxim Marturisitorul explica felul in care .uvantul lui Dumnezeu, asumandu-"i trasatura patimitoare a naturii umane cazute - insa fara atractia pentru placere si repulsia fata de durere si fara inclinarea spre pacat -, "-a folosit de ea ca de o cursa, pentru a birui puterile demonice si pentru a elibera natura umana stapanita de ele prin mijlocirea laturei patimitoare. 8azandu-% pe ristos in trup omenesc si socotindu-% om supus legii firii si cu vointa sovaitoare, !si-au aruncat asupra lui momeala, nadajduind ca-% vor convinge si pe (l ca prin patima cea dupa fire - prin afectele naturale -sa-si naluceasca patima cea impotriva firii!. *nsa, de fapt, primind sa fie ispitit asemenea noua de catre puterile raului, !le-a facut sa se prinda in propriile lor viclenii!& !ramanand neatins de ele!, !le-a dezbracat, alun-gandu-le din fire +cea omeneasca,!, aceasta biruinta fiind castigata !desigur nu pentru (l, ci pentru noi, pentru care "-a facut om, punand in folosul nostru tot castigul!. ristos ne-a eliberat din robia in care eram tinuti de diavoli prin placere, dar si prin frica de durere si moarte. %a vremea ispitirii in pustie, a castigat pe seama noastra o prima biruinta& apoi, rabdand cu tarie patimile si moartea pe cruce, ne-a daruit-o si pe a doua, caci, primind in (l !veninul stricacios al rautatii +puterilor rele,, arzan-du-l ca printr-un foc si nimicindu-l cu totul din fire!, !a dezbracat de puterea lor... .apeteniile si "tapaniile... si a scos din firea omeneasca latura de durere a trasaturii patimitoare!. "tatornicia in bine a vointei omenesti a lui ristos, acordul ei neincetat si deplin cu vointa dumnezeiasca au jucat un rol esential in lucrarea "a mantuitoare. *n fata ispitelor - atat in pustie, cat si la vremea patimilor si a mortii pe cruce -, vointa si alegerea "a au ramas nestirbite, nemiscate, neschimbate, nezdruncinate, neintoarse de la bine, iar aceasta pentru ca natura "a omeneasca, fiind unita in persoana "a cu natura dumnezeiasca, primea de la aceasta statornicie si tarie. *n vreme ce Adam, intorcandu-si voia si alegerea spre rau, a facut natura omeneasca patimitoare, stricacioasa si muritoare, ristos, )oul Adam, prin nemiscarea vointei si alegerii "ale, a izbavit natura omeneasca de pacat si i-a restituit nepatimirea, nestricaciunea si nemurirea. *n (l toti oamenii primesc vointa si puterea de a alege cu statornicie binele si de a implini intotdeauna voia lui Dumnezeu.

.u adevarat, prin deplina si neincetata supunere a voii "ale omenesti la voia "a dumnezeiasca, care era si a #atalui, (l are puterea de a mantui intreaga natura omeneasca. Ascultarea "a desavarsita se vadeste in primirea chinurilor, patimii si a mortii pe cruce, prin care se sterge neascultarea lui Adam. !Prin ascultarea "a!, spune "fantul Maxim Marturisitorul, ristos !ne-a izbavit de pedeapsa pacatului stramosesc!. *nfruntand suferinta, ristos a biruit-o. Mai precis, (l a stapanit-o pe cea care-l stapanea cu silnicie pe om, il tiraniza si-l mana la pacat. *n felul acesta, (l a rapit fortelor raului puterea de a-l inrobi pe om prin suferinta si de a isca prin ea pacate si patimi. Asadar, (l a scapat natura omeneasca si de tirania pacatului, la care-l impingea durerea prin lucrarea demonilor. .eea ce Apostolul Pavel a spus despre moarte +5 .or. 56, 6;-6=, putem spune acum despre suferinta"uferinta a fost inghitita de biruinta. 'nde iti este, suferinta, boldul tau0 'nde iti este, suferinta, biruinta ta0 1iruinta lui ristos asupra suferintei inseamna, asadar, biruinta asupra puterilor demonice, asupra patimilor si asupra pacatului. "i dupa cum Adam, purtand in natura sa natura tuturor oamenilor, i-a dus pe toti la cadere, ristos, )oul Adam, recapituland intreaga natura umana in natura "a omeneasca, ii face pe toti partasi ai biruintei "ale. Astfel ca pentru toti cei ce se unesc cu ristos, latura patimi-toare - vechiul izvor de suferinta - nu mai este salas al puterilor rele, nici lant de robie, nici prilej de pacat si impatimire& dimpotriva, acestia redevin stapanii ei de drept si pot, cu harul lui ristos, sa se ridice deasupra raului, sa alunge puterile viclene si sa biruiasca pacatul, asa cum a facuto (l. *nsa cu toate ca ristos a desfiintat tirania pacatului, a surpat domnia diavolului, a pus capat stapanirii silnice a placerii si durerii si a nimicit puterea mortii, (l n-a desfiintat nici pacatul, nici lucrarea demonilor, nici suferinta si celelalte patimi, nici stricaciunea, nici moartea trupului, si nici una dintre urmarile pacatului, pentru ca sa nu incalce voia omului, care este liber sa primeasca sau nu mantuirea adusa de (l. "i doar la sfarsitul veacurilor, cand va hotari #atal +cf. Fapte 5, :& Mt. 3;, 9=,, vor fi toate restaurate +cf. Fapte 9, 35,, se vor ivi !ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea! +3 Pt. 9, 59,, ordinea si armonia tulburate prin pacat vor fi restatornicite si toti se vor impartasi in chip desavarsit de roadele lucrarii mantuitoare si indumnezeitoare a lui ristos. Prin urmare, in trupul muritor in care-i este dat sa vietuiasca acum, fiecare om este supus acestei lumi schimbatoare si indura urmarile pacatului care ravasesc intregul cosmos. "i de aceea este cu neputinta ca el sa nu aiba parte de boala, de suferinta si sa nu moara cu trupul. Asadar, de vreme ce in aceasta lume suferinta nu poate fi ocolita, trebuie s-o induram in duh crestin si sa ne folosim de ea spre mantuire. ristos n-a sters suferinta de pe fata lumii, dar i-a dat omului puterea de a o infrunta duhovniceste, in asa fel incat ea nu numai sa nu-l mai vatame, dar sa-i si fie de folos +ceea ce nu inseamna ca omul trebuie s-o caute cu orice pret,. Prin biruinta lui ristos, suferinta capata alt inteles si rost pentru crestin.

Mai intai, suferinta a fost desprinsa din legatura ei initiala cu pacatul. Prin harul lui ristos, ea-si pierde puterea de a-l sili pe om sa faca rele. Fara indoiala, demonii inca se folosesc de ea ca de o tepusa, ca sa-l imboldeasca la pacat si impatimire, insa, prin harul primit la 1otez, crestinul dobandeste puterea de a se impotrivi lucrarii lor si de a nu mai infaptui raul. arul, care da taria de a rezista raului "i care a fost daruit inainte de venirea lui ristos in chip minunat doar catorva drepti, cum a fost *ov, de pilda este de-acum al fiecarui crestin. "fantul *oan <ura de Aur spune ca, din punct de vedere duhovnicesc, suferinta nu-i poate face nici un rau celui care o indura crestineste. "fantul Maxim Marturisitorul explica mai pe larg lucrul acesta, aratand ca pentru crestin 1otezul este o noua nastere, duhovniceasca, ce-l scoate din robia si inlantuirile nasterii celei trupesti. in vreme ce nasterea dupa trup il tine pe om sub osanda pacatului stramosesc, 1otezul il uneste cu ristos si-i da sa se impartaseasca de roadele mantuitoare ale venirii "ale in trupul omenesc pe care l-a sfintit. Prin harul 1otezului, pentru crestin, suferinta capata un alt inteles si un alt rost. .ea izvorata din pacat si tirana, care-l silea la pacat, se preschimba in unealta de osandire a pacatului, dupa cum spune in repetate randuri "fantul Maxim Marturisitorul, intarit de har, crestinul lupta cu mai mult curaj impotriva suferintei decat cei de sub %egea 8eche si se arata mai tare chiar decat *ov. .restinul are asadar puterea de a se ridica cu duhul deasupra suferintei, ramanand neatins de ea. "fantul Maxim Marturisitorul vorbeste despre aceasta tarie de a ramane cu totul !neclatinat la vreme de necaz!, de a pastra !pacea inimii! atunci cand suferim cu trupul. !Prin rabdarea necazurilor sa ne aratam neschimbata alipirea noastra de Dumnezeu!, spune el. )epatimirea crestina, care implica si statornicia sau neclatinarea sufletului in suferinta +intemeiata, dupa cum vom vedea, pe rabdare,, nu are nimic de-a face cu barbatia sau eroismul stoic. .restinul - cu harul lui Dumnezeu, si nu doar prin propriile sale forte - nu se pleaca cu duhul in fata suferintei, nu-si lasa duhul stapanit de ea, adica nu se lasa manat de ea si de diavoli la pacat si la inmultirea patimilor care-l despart de Dumnezeu. (l se impotriveste ispitelor iscate de suferinta si leapada tristetea, mahnirea, deznadejdea& nu-% invinuieste pe Dumnezeu si nu se razvrateste impotriva %ui, adica nu-% huleste si nu-% tagaduieste. .restinul nu se arunca in marea patimilor ca sa scape de arsura suferintei. 'rmandu-* lui ristos, el ramane neclintit sub loviturile demonilor si se supune voii lui Dumnezeu, staruind nemiscat in bine. #alcuindu-l pe "fantul Pavel, "fantul *oan <ura de Aur spune ca suferintele !le sunt de folos celor care le indura cu barbatie! si !aduc multe bunuri celor care le sufera cu rabdare!. *ndurarea suferintei in duh crestin duce la sporire in viata launtrica. *ncercat prin suferinta, scrie "fantul Maxim, omul ajunge !desavarsit si nestricacios!. *ntr-adevar, prin suferinta omul se curateste de pacatele sale. Despre acest rost al ei vorbesc adesea Parintii, caci, dupa cuvantul "fantului Apostol Petru- !cine a suferit cu trupul a ispravit cu pacatul! +5 Pt. ;, 5,. *nsa nu suferinta in sine curateste de pacat, ci harul lui Dumnezeu, care-l trezeste la pocainta pe cel aflat in cuptorul suferintei. *ar acest har e semn al iubirii "ale. Astfel, Marcu Ascetul spune ca !in durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda!. Parintii arata ca suferinta il curata pe om si de patimi.

Primind-o fara cartire, omul scapa mai intai de patimile pe care le isca fuga de durere& apoi, lipsindu-l de bucurii, il fereste de patimile prin care-si implineste pofta de placere. Astfel, "fantul Maxim Marturisitorul arata ca omul unit cu ristos, prin harul %ui, leapada pofta de placere si frica de durere, nascute din iubirea de sine, si o data cu ele toate patimile ce izvorasc de aici, devenind nepa-timitor si vietuind cu totul nemiscat in 1ine. *ndurata duhovniceste, suferinta fara voie se face virtute de bunavoie. Astfel, "fantul Maxim spune ca prin !rabdarea celor ce vin asupra noastra >...? dam roadele coapte si dulci ale virtutilor!. "uferinta e prilej de sporire in rabdare pana la cea mai inalta treapta. .aci, dupa cum spune "fantul *oan <ura de Aur, !daca rabdarea indeobste o ia inaintea altor virtuti, rabdarea durerilor este mai mare decat orice alta rabdare!. Din rabdarea suferintelor rasare credinciosia +statornicia in credinta,, iar din credinciosie, nadejdea, dupa cum arata "fantul Pavel +$om. 6, 9-;,. "uferinta duce la smerenie, iar langa smerenie sta cainta. "i peste toate si in toate sta rugaciunea, izvorul multimii de bunatati duhovnicesti, caci ea face din om vas al harului lui Dumnezeu. "uferinta nu rodeste ea insasi binefaceri duhovnicesti& ea este doar prilej pentru crestin de a le dobandi prin indurarea ei asa cum se cuvine. Mai intai de toate se cer rabdare, rugaciune si nadejde, virtuti in care, asa cum am vazut, omul poate sa sporeasca la vreme de suferinta, cu harul lui Dumnezeu. "fanta "criptura si "fintii Parinti infatiseaza rabdarea ca cea mai mare virtute a omului aflat in suferinta. Avva *oan de <aza spune unor frati bolnavi- !"taruiti in rabdare!, si le pune inainte spre indemn cateva versete din "criptura- Domnul insusi spune- !Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre! +%e. 35, 54,. "i urman-du-*, Apostolul spune si el- !aveti nevoie de rabdare! +(vr. 57, 9=,& iar prorocul- !Asteptand +cu rabdare, am asteptat pe Domnul, si "-a plecat spre mine! +Ps. 94, 5,. Mai mult, insusi Domnul, "tapanul nostru cel bland, spune- !cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui! +Mt. 57, 33,. Avva 8arsanufie ii spune si el unui frate bolnav- !"a ne tinem bine, sa rabdam, ca sa fim ucenici ai Apostolului, care spune!in suferinta fiti rabdatori2!. *ar in alta parte, acelasi avva spune- !Fericit cel care poate indura suferintele prin virtute, caci se face partas al rabdarii lui *ov!. %a *lie (cdicul aflam indemnul de a indura cu rabdare suferintele care vin asupra noastra, ca sa dobandim folos duhovnicesc din ele si, mai intai de toate, sa nu ne vatamam. "fantul Maxim Marturisitorul spune ca numai rabdarea il face pe om sa ramana !neclintit in necazurile cele fara de voie!. #ot el zice ca !in toate incercarile fara voie, prin rabdarea si indurarea lor, chiar atunci cand suferim cu trupul, ne putem pastra pacea sufletului, ca sa nu fim biruiti sau doborati de lovituri!. Dupa el, prin !rabdarea suferintelor! osandim pacatul din noi si ne lepadam de indreptatirea noastra& iar cel !care calca cu puterea rabdarii peste intamplarile aspre si anevoie de strabatut ale ostenelilor a facut line caile aspre, si va vedea mantuirea lui Dumnezeu!. $abdarea, dupa cum arata "fantul Maxim Marturisitorul, ne fereste de deznadejde, una dintre cele mai mari ispite la vreme de boala, cand diavolii cauta sa ne insufle simtaminte necuvenite- mahnire adanca, tristete, a@edie, invartosarea inimii si revolta impotriva lui

Dumnezeu. 1iruirea acestor ispite prin rabdare este o mare virtute. !(ste desavarsit cel care razboieste ispitele fara voie cu taria rabdarii!, scrie "fantul Maxim Marturisitorul. "fantul *saac "irul spune ca prin rabdare au indurat mucenicii !chinurile la care au fost supusi!. $abdarea crestina cere hotarare si osteneala din partea omului, insa nu se margineste la puterile omenesti, ca rabdarea stoicilor, ci, dupa cum arata "fantul *saac "irul, !puterea ei vine din iubirea lui ristos!. )adejdea in Dumnezeu este si ea un mare sprijin pentru cel aflat in suferinta. Prin nadejde el este incredintat ca suferintele de aici sunt vremelnice si ca lor le urmeaza bucuria si fericirea cea vesnica. Astfel, "fantul Maxim Marturisitorul il indemna pe un ucenic al sau sa-si atinteasca privirea la !lisus, incepatorul si plinitorul mantuirii noastre +(vr. 53, 3, si sa induram cu barbatie tot ce ni se intampla. .aci sfarsitul tuturor necazurilor este bucuria, al chinurilor, odihna, al necinstirilor, slava. Pe scurt, sfarsitul tuturor suferintelor indurate pentru virtute este unirea desavarsita cu Dumnezeu si fericirea vesnica, ce nu va avea sfarsit!. Pentru aceasta, el da drept temei cuvantul Apostolului- !socotesc ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea ce ni se va descoperi! +$om. A, 5A,. "i incheie spunand!in felul acesta, socotesc ca omul poate face prilej de bucurie din suferinta sa!. )u din durere vine bucuria, ci din credinta tare ca in imparatia cereasca plansul si durerea se vor stinge si-n locul lor va rasari fericirea vesnica si neapusa. )adejdea este intr-adevar bun reazem pentru suflet- prin nadejde stie ca necazul e trecator, prin nadejde vede bunatatile fagaduite, prin nadejde se inalta deasupra suferintei si se alipeste de Dumnezeu, asteptand de la (l alinarea chinurilor sale. Parintii il indeamna pe cel aflat in suferinta sa alerge la rugaciune si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, pe care Acesta nu va intarzia sa-l dea, fie ridicand de la el suferinta, fie intarindu-l ca s-o indure. Prin rugaciune omul se lasa cu totul in voia lui Dumnezeu, si cere har, ca sa biruiasca ispitele care se ridica asupra lui. Prin rugaciune crestinul se indreapta spre Dumnezeu si se uneste cu (l. !$ugaciunea lui *isus!, prin scurtime si prin usurinta cu care poate fi rostita, le este de folos celor slabiti de suferinta, ca sa staruie neincetat in gandul la Dumnezeu. .ufundat in rugaciune, care-l pune in prezenta lui Dumnezeu, omul uita de durere si leapada povara ei. Din rugaciune rasar rabdarea si nadejdea si iubirea de Dumnezeu. *ar prin iubirea %ui se alunga iubirea patimasa de sine, doritoare de placere, tematoare de durere si izvo-ratoare de patimi. *ubirea de Dumnezeu inalta sufletul si-l face liber, slobozindu-l din laturile placerii si durerii. .u harul lui ristos suntem feriti de relele pe care le aduce suferinta, o induram si dobandim din ea folos duhovnicesc. Acest har ne este dat ca putere care se adauga partii noastre de lucrare. arul scoate la iveala, intareste si preschimba in virtuti stradania noastra de a fi rabdatori, de a starui in rugaciune, nadejde si iubire de Dumnezeu. "i in toate acestea, asa cum ne indeamna "fantul Maxim Marturisitorul, sa-* urmam lui ristos, !.are a suportat cu indelunga rabdare patimiri cumplite cum n-a mai rabdat nimeni, de la pacatosi si pentru noi pacatosii!. .aci, dupa cum spune "fantul <rigorie de )azianz, !prin patimile "ale, ristos ne-a invatat ca cuvine sa rabdam suferinta, iar prin slava cu care s-a slavit, ne ne-a facut partasi slavei "ale!. .u toate ca suferinta ne poate aduce un oarecare folos duhovnicesc, ea nu trebuie niciodata cautata cu dinadinsul. .autarea ei cu orice pret, chiar in asceza, e primejdioasa si nefireasca. De asemenea, faptul ca suferinta se poate face pricina de bunuri duhovnicesti nu inseamna ca ea nu trebuie inlaturata sau macar alinata +de pilda, ingrijindu-ne cand suntem bolnavi si luand medicamente care calmeaza durerea,, in aceasta privinta, avem cuvantul Fericitului #eodoret

al .irului, care nu se fereste sa spuna ca relele trupesti trebuie alungate ca niste vrajmasi primejdiosi. 1unurile duhovnicesti pot fi de altfel dobandite in multe alte feluri& omul n-are neaparat nevoie de suferinta ca sa capete asemenea bunuri sau sa sporeasca in virtuti. "uferinta trebuie primita si indurata doar atunci cand nu poate fi inlaturata. Parintii osandesc fuga de suferinta provocata de frica de suferinta, care duce la pacat si patimi de ocara. "uferinta, hotaratoare pentru viata duhovniceasca, este in acelasi timp si un mare neajuns. Astfel, "fantul )ichita "tithatul spune ca suferintele din vremea bolii !sunt vatamatoare celor ce-au sporit in virtuti >...?. .aci ii intrerup de la indeletnicirea cu cele dumnezeiesti, le ingroasa prin dureri si greutati partea intelegatoare a sufletului, o tulbura cu norul descurajarii si usuca lacrimile umilintei tu seceta durerilor!. "uferinta ii rapeste omului din forta fizica si psihica, ce ar putea fi mai bine folosita& ii taie din puterile daruite de Dumnezeu ca sa se alipeasca de (l si sa-* slujeasca. %upta cu durerea ii iroseste energia necesara la indeplinirea poruncilor si la slavirea lui Dumnezeu, a .arui cuvenita cinstire si inchinare n-o poate implini deplin nici omul cel mai sanatos. Dupa cum vedem din (vanghelii, dobandirea sanatatii este un lucru binecuvantat pentru ca omul teafar poate sa-* slujeasca si sa-% slaveasca pe Dumnezeu +cf. Mt. A, 56& %e. 6, 36-3=,, lucru despre care pomenesc si rugaciunile de la taina maslului, din 1iserica /rtodoxa. Asadar, suferinta nu este ea insasi izvor de bunatati duhovnicesti, ci doar un prilej de a le dobandi, la fel de bun ca oricare altul. "uferinta in sine nu rodeste nici un bine. A cugeta altfel inseamna a tagadui ca Dumnezeu e Datatorul a tot binele si ca sta in puterea omului sa dobandeasca aceste bunatati cu ajutorul harului. Prin felul in care o primeste, omul hotaraste daca suferinta ii va fi spre folos sau spre vatamare. "i pentru ca omul este cel care-i da suferintei un inteles si un rost, nu are nici o importanta ce este ea in sine. Asadar, suferinta este cu adevarat o mare incercare, caci prin ea omul se poate mantui sau se poate pierde. %ucrul acesta ni-* arata limpede .artea lui *ov si e intarit adesea de "fintii Parinti. "uferinta este si o mare ispita, caci poate sa-* duca pe om la rau. *nsa, atunci cand se face pricina de bine, ea este cale de mantuire. Bean .laude %archet