Sunteți pe pagina 1din 3

Adrian Punescu Poetul

A sta, aa cu faa-n sus, Lovit piezi de vreme i-ncet ca un izvor supus i-a murmura poeme.

i patul de sub ira mea, Podeaua care-l ine, Cu timpul s-ar drpna i-n cas-ar fi ruine

i peste molcomul prpd Peste privirea-mi oarb Cu gura ncepnd s vad Eu, npdit de iarb,

Din somnul ca un trist magnet Ce tie doar s cheme, i-a mai ncredina ncet Mistere i poeme.

Albitul firii mele os, Schiloada chiproas,

Lovit de pietre dureros i mrunit de-o coas.

Ar face gura i-ar sopti Despre ce e i nu mi-i n veacul de schizofrenii Pn-la sfrsitul lumii

i dac varul cel nestins, Ce-i una cu folosul, Cu cinic urlet dinadins Mi-ar nghii i osul,

Eu, tainic, blnd i tutelar, Clcnd tceri postume, Din toi pereii dai cu var M-a rentoarce-n lume,

Ctre o cas, unde-acum i moartea mai ateapt, Pn s-nceap tristul drum De dincolo de oapt.

S-i spun c nc nu-i trziu. Ruina e departe,

Iar eu cu inima te tiu Pe via i pe moarte.

A sta aici, pe-acest prundi Pe care-mi este bine, Ca vremii, pus hotar piezi, S-mbtrnesc de tine.

S-mi sug oasele-n pmnt De parc oase-a plnge, S fiu doar calcar i cuvnt i-un ultim strop de snge.