1. Obiectul de studiu al filosofiei Filosofia, ca obiect de studiu, apare în secolele 7-6 î. Hr. în India, China și Grecia . Filosofia studiază domenii precum știința, religia și conștiința (și relațiile între domenii) . Filosofia e știința despre tot ce există (Hegel, D'Aquino, Aristotel) . Hegel are filosofia într-un șir de domenii precum: filosofia naturii, filosofia istoriei, metafizica, fizica, logica, filosofia religiei, filosofia dr eptului, estetica . Reprezentanții școlilor din India, China, ai neotomismului și ai existențialismului contemporan susțin că filosofia este știința despre existență în general . Reprezentanții unor școli din Grecia antică, ai școlii antropologice contemporane și ai pozitivismului susțin că filosofia este învățătura despre cunoaștere în general . Hegel și Feuerbach considerau că filosofia nu studiază o sferă specifică în general ci legile generale ale lumii și principiile existenței . Concepția despre lume Concepția despre lume (CDL) este un sistem de idei și reprezentări despre natură, om, societate .Există tabloul științific al lumii care vorbește despre natură și structura universului și pe care CDL îl completează cu ființa umană . CDL studiază omul și relația lui cu lumea ♦ CDL se schimbă, în timp, în dependență de nivelul de dezvoltare a societății, tehnicii, culturii, științei, economiei, etc. . Elementele CDL sunt: cunoștințele, sentimentele, emoțiile, aspirațiile, proiectele, valorile și convingerile . CDL include două blocuri: intelectual și emoțional (psihologic, de comportament) . Blocul intelectual tinde spre acumularea, analizarea și verificarea cunoștințelor . Blocul emoțional este îndreptat spre crearea unui mod de viață și studierea acestuia CDL se clasifică în două nivele: cotidian și teoretic . Nivelul cotidian e format de societate, bazat pe cunoștințele religioase și științifice, nu e argumentat științific dar e foarte bogat . Nivelul teoretic se formează pe baza științei și pe baza argumentelor logice și fundamentul acestuia este filosofia. Tipurile istorice de concepții despre lume sunt: religia, mitologia și filosofia. 2. 3. Tipuri istorice de concepții despre lume 4. Concepția mitologică despre lume ♦ Concepția mitologică (CM) apare în societatea primitivă . Fundamentul concepției mitologice mitul, legendele, istorisirile despre ființe fabuloase, etc. CM încearcă să răspundă la diverse întrebări legate de apariția lumii, a zeilor, despre normele morale, esența valorilor și chiar despre sfârșitul . Miturile cosmogonice încearcă să răspundă la întrebarea apariției și structurii lumii . Miturile teologice încearcă să răspundă la întrebări legate de apariția și puterea zeilor . Miturile etiologice încearcă să răspundă la întrebări legate de valorile spirituale, normele sociale, știință, medicină, meserii, umanitate . Miturile eshatologice povestesc despre sfârșitul lumii. 5. Concepția religioasă despre lume legătură (dintre om și Dumnezeu). Religia include gândirea mitologică dar se bazează pe gândire . Religia împarte lumea în două părți: naturală și spirituală . Lumea spirituală e veșnică și dirijează lumea materială . Lumea materială e supusă unor legi și nu e liberă . Lumea supranaturală dirijează natura și fenomenele ei . Lumea supranaturală este primordială. Concepția filosofică despre lume se formează pe baza diferitor cunoștințe științifice . CF se formează cu ajutorul unor argumente și demonstrații logice . Demonstrarea logică e caracteristică concepției religioase . Concepția filosofico-științifică este sistem de cunoștințe, convingeri și principi despre viața umană . Funcțiile filosofiei Gnoseologică (metodele cunoașterii), Axiologică (teoria și studiul valorilor morale), Conceptuală, Metodologică, Generalizatoare. Funcția conceptuală studiază raportul dintre conștiință și existență (materie) . Concepția materialistă susține că materia este primară, veșnică și în continuă mișcare . Concepția materialistă susține că din materie apare conștiința . Concepția materialistă e susținută de medicină, psihologie, ideologie . Concepția idealistă susține că conștiința e primară și materia e dependentă de aceasta . Idealismul obiectiv presupune că ar exista o rațiune universală care determină existența materiei . Platon și Hegel sunt reprezentanți ai idealismului obiectiv . Idealismul subiectiv consideră că lumea care există este o lume a subiectului, dependentă de senzațiile și perceperile omului. Kant este reprezentanț al idealismului subiectiv . Funcția metodologică a filosofiei . Dialectica este înțelegerea lumii ca un tot întreg, a cărei părți sunt în interacțiune, schimbare și dezvoltare continuă . Dialectica susține că cauza mișcării și schimbării se află în interiorul obiectelor și fenomenelor . Metafizica cercetează obiectele și fenomenele în mod izolat și nu acceptă existența dezvoltării interne ci doar o simplă creștere cantitativă determinată de o forță supranaturală. 5. 6. 7. 8. 9. 10. Filosofia Chinei antice Conform miturilor chineze, lumea apare din haos . Chinezii antici considerau că puterea supremă în univers este cerul. Împăratul era considerat fiul cerului și avea anumite puteri: era primul preot, era stăpânul Pământului, era primul administr ator . Împăratului i se aduceau sacrificii . Școala Confuciană susținea că societatea trebuie să se comporte ca o familie mare . Confucius a elaborat concepția omului ideal. Moiștii neagă concepția Confuciană despre rolul sorții în viața omului ,ei susțineau că oamenii sunt datori să se iubească unii pe alții și că cauza tuturor dezamăgirilor este lipsa de armonie și iubire dintre oameni . Moiștii susțineau că în tradiții sunt și elemente negative . Nominaliștii au încercat să rezolve probleme ce țin de exprimarea realității. 11. Filosofia Indiei antice Dezvoltarea gândirii filosofice în India e datorată corelației strânse dintre gândirea religioasă și reflecția filosofică În India, primii filosofi au fost preoți . Primele izvoare ale gândirii filosofice erau prezente în Vede . Vedele erau niște cărți care s-au format pe parcursul a 9 secole . Upanisadele au fost primele cărți de filozofie în care se întâlneau idei precum că lumea a apărut din dorință și că există un strămoș universal al acestei lumi . Ei considerau că există un suport universal al lumii, o energie universală ce susține viața . Indienii considerau că trupul moare iar sufletul este veșnic și trece dintr-un corp în altul . Ei vedeau corpul ca o închisoare pentru suflet. 12. Filosofia cosmologica in Grecia Antica In perioada cosmologica dezvoltarea filosofiei din Grecia antică cuprinde apariţia primelor concepţii filosofice despre lume,a dialecticii spontane şi a contradicţiei dintre dialectic şi metafizică .Învăţătura expusă de reprezentanţii şcolii din Milet va influenţa dezvoltarea gîndirii filosofice şi ştiinţifice din alte oraşe ale Greciei antice . Filosofii din Milet afirmau ca la baza a tot ce există este o substanţă. Apa lui Thales,aerul lui Anaximene sunt substanţe ce aparţin lumii fenomenelor natural e. Nu este vorba de noţiuni abstracte,despre categorii şi legi. Toate substanţele enumerate şi fixate ca temelii a existenţei sunt perceptibile . 13. Filosofia clasica in Grecia Antica Etapa clasica (sec. V-IV î.Hr.) – este etapa apogeului filosofiei antice grecesti , în prim-planul interesului filosofilor au trecut problemele omului. Cei mai importanti filosofi ai epocii clasice au fost sofistii si cei mai valorosi filosofi greci: Socrate, Platon si Aristotel. În filosofia greceasca se înregistreaza în etapa clasica o deplasare semnificativa acentrului de interes al filosofilor dinspre problemele naturii spre problemele omului. Daca filosofia presocratica avusese un pregnant timbru cosmologic, fizicalist, în etapa clasica ea va deveni preponderent antropologica, adica va pune în centrul interesului problematica socio-umana. Aceasta mutatie de accent al interesului filosofic are atât cauze logice cât si cauze istorice. Sub raport logic problematica omului, care fusese numai implicita în filosofiapresocratica, trebuia sa fie explicita. Sub raport istoric deplasarea centrului de interes alfilosofiei dinspre natura spre om se explica prin mutatiile care au loc în viata social-politica si în planul constiintei. Aristotel a fost unul dintre cel mai prolifici filosofi ai antichitatii, fiindu-i atribuite circa145 de lucrari în cele mai diferite domenii. Cea mai mare parte a acestor lucrari sunt cursuripredate de el la Liceu.Aristotel a supus unei critici severe filosofia platoniciana. El si-a motivat aceasta atitudine fata de conceptia dascalului sauprin dictonul: „Platon imi este prieten,dar adevarul e mai presus”. 14. Filosofia antropologică a Greciei antice. Sofiștii au pus bazele filosofiei clasice (Aristotel, Platon, Socrate, Protagoras). Sofiștii erau preocupați de problema adevărului și susțineau că nu există un adevăr general pentru toți ci doar un adevăr relativ . Conceptul descrie esența lucrurilor și se descoperă prin rațiune . Platon susținea că ideile există în afara conștiinței umane . Școala din Milet punea în discuție problema substanței (gândirea religioasă are altă părere față de gândirea științifică), problema mișcării și problema structurii lumii (Democrit susținea că lumea e alcătuită din atomi și vid). 15. Filosofia Medievală Se împarte în trei etape: apologetică, patristică și scolastică . Ideile creștine din Grecia și Roma antică reprezintă izvorul de bază . Evreii susțineau că istoria a fost creată și va fi terminată de Dumnezeu . Evreii credeau (cred) în Mesia .. Aristotel susținea că forma este activă și materia este pasivă, iar forma formelor e Dumnezeu . Stoicii susțineau că omul nu-și formează singur soarta. 16. Filosofia patristică în epoca modernă E epoca în care la baza gândirii filosofice a stat biserica . În această perioadă s-a remarcat Aureliu Augustin Școala Epicuriană susținea că fericirea omului depinde de el însuși . Aureliu Augustin susținea că fericirea umană depinde de credința în Dumnezeu și că omul s-a născut cu voință liberă . Aureliu Augustin spunea că Dumnezeu există în 3 ipostaze: tatăl, fiul și duhul sfânt. 17. Filosofia scolastică în epoca medievală În perioada scolastică se deschid o mulțime de școli pe lângă biserici pe când Academia lui Platon se închide Prima universitate a apărut în Polonia, a doua – în Spania . Distingem 2 perioade în epoca scolastică: sec. 9 - sec. 13 și sec. 13 - 14 . Prima perioadă se caracterizează prin efortul de a adapta logica aristotelică şi filosofia platoniciană şi neoplaton iciană la învăţătura creştină. A doua perioadă este perioada desăvârșirii şi lărgirii scolasticii .. În această perioadă au apărut tendințe schismatice care au slăbit forța învățăturii bisericești. 18. Umanismul, Panteismul și Științele naturii (filosofia renașterii) . În această perioadă se ajunge la concluzia că religia și rațiunea sunt două lucruri diferite și că nimic nu poate fi demonstrat prin rațiune . Pentru medieval, natura era de origine demonică pe când pentru Renaștere, era o sursă de inspirație . În această perioadă au început să apară controverse între știință și religie . Obiectul filosofiei devine natura, deoarece nominalismul susținea că rațiunea poate cuprinde doar lumea naturală, nu și cea supranaturală. 19. Empirismul (filosofia modernă) Perioada epocii moderne: sec. 16 - 19 Un șir de revoluții din majoritatea țărilor Europei au favorizat trecerea de la feudalism la capitalism . A început dezvoltarea intensivă a tuturor științelor, care a pus o problemă nouă gândirii filosofice: problema cunoașterii . Aici apar două curente: empiric și raționalist . Curentul empiric va susţine că cele mai folositoare sunt cercetările experimentale . Există empirism materialist (Francis Bacon, Thomas Hobbes, John Locke) și idealist (George Berkeley, David Hume). 20. Filosofia lui Francis Bacon Bacon e fondatorul filosofiei engleze . Bacon a luptat împotriva filosofiei medievale . El a scris o carte în care se descriu erorile științei scolastice . Bacon susținea că greșelile vin din gândirea religioasă și că știința apare acolo unde apare îndoiala . Bacon înaintează metoda empiristă de cercetare care include experimentul şi inducţia . Bacon a propus metoda inductivă de eliminare pentru analiza rezultatelor experimentelor. 21. Raționalismul (filosofia modernă) Raționaliștii susțineau că Dumnezeu a creat și a ordonat lumea Raționaliștii susțineau că lucrurile individuale depind de substanța și de atributele pe care le întemeiază, care există de sine stătător chiar dacă intră în componența lucrurilor. În domeniul gnoseologic, raționaliștii susțineau că rațiunea este facultatea cognitivă fundamentală, că cunoștințele acumulate prin rațiune sunt adevărate și că simțurile sunt înșelătoare . Raţionaliştii au fost adepţii unei morale întemeiate pe cunoaştere autentică, pe adevăr. 22. Raționalismul lui Rene Descartes Descartes e considerat cel mai mare gânditor din epoca modernă . El a transformat gândirea medievală în gândire modernă (științifică) . El era împotriva gândirii scolastice și împotriva logicii lui Aristotel . El susținea că pentru cercetarea științifică, cele mai bune sunt metodele matematice . El este creatorul geometriei analitice . El a ajuns la concluzia că în matematică trebuie să existe metode universale de cercetare . El a scris 21 de reguli de cercetare dintre care a evidențiat: regula evidenței, regula analizei, regula sintezei și regula verificării. 23. Pozitivismul (filosofia modernă) Dezvoltarea societății a trecut prin 3 etape: teologică, metafizică și pozitivistă. Pe parcursul etapelor dezvoltării societății, esența gândirii a devenit rațiunea. În etapa pozitivistă, gândirea era preocupată de căutarea adevărului prin metode științifice, care studiau cauzele fenomenelor naturii. Comte a fost un filosof francez care s-a evidențiat în această perioadă și care susținea că orice lege e o legătură dintre cauză și effect. Comte a clasificat științele de la simplul la compus și de la abstract la complet în următoarea ordine: matematica, astronomia, fizica, chimia, fiziologia, sociologia, morala. Comte susținea că filosofia este preocupată de această clasificare dar nu face parte din cadrul ei. 24. Filosofia lui Arthur Schopenhauer Schopenhauer era un filosof pesimist și considera că originea lumii nu e bună, că substanța lumii e irațională, oarbă și că de aici apare egoismul . El susținea că lumea e o caricatură din punct de vedere estetic, o casă de nebuni din punct de vedere intelectual și în general susținea că lumea e o închisoare. Principala substanță la Schopenhauer era voința care descrie nu doar oamenii dar absolut totul. El susținea că voința nu are rațiune și în acest mod explica originea rea a lumii. El a criticat toate teoriile pozitive: materialismul, idealismul și religia și a susținut punctul de vedere pesimist al filosofiei indiene. 25. Filosofia lui Friedrich Nietzsche Nietzsche a fost poet, muzician, filosof și filolog. Filosofia sa pornește de la reevaluarea filosofiei Greciei antice în defavoarea clasicismului. El susținea că esenţa cea mai intimă a existenţei este voinţa de putere. El susținea că omul este o ființă în evoluție . Nietzsche face diferență între morala oamenilor slabi și morala oamenilor puternici . El mai susținea că toate valorile umane sunt, de fapt, valori prin care omul se neagă pe el însuși și prin care el se convinge de propria sa superioritate. 26. Conceptul de existență în filozofie Prima școală care a fost preocupată de problema existenței a fost școala din Eleea care susținea că existența nu este dată în organele senzoriale și că este obiect al rațiunii. Parmenide susținea că există două căi ale cunoașterii: senzorială (înșelătoare) și rațională (adevărată). Platon susținea că ideile reprezintă existența și că materia reprezintă neantul. Aristotel identifică existența ca: accident, potență, integritate și act. Aristotel identifică existența după categorii: substrat, cantitate, calitate, acțiune, timp, poziție, loc, realitate. 27. Conceptul de existență în fizică, matematică Dezvoltarea științelor a dus la crearea unor concepții noi precum realitatea fizică și realitatea matematică. Savanții susțineau că obiectul fizicii poate fi redat și înțeles prin formule matematice . Einstein susținea că realitate fizică este o imagine adecvată a realității obiective, fundament empiric al științei . Erau trei puncte de vedere asupra existenței matematice: realismul, conceptualismul și nominalismul. 28. Conceptul de mișcare în filozofie Pentru prima dată în filozofie, mișcarea a fost analizată de Heraclit care susținea că existența universului depinde de mișcare și că fără mișcare acesta ar fi o groapă de gunoi. Potrivit lui Aristotel, mișcarea există separat de materie, în mod absolut, părere susținută și de Isaac Newton. Hobbes spunea că mișcarea este un rezultat al interacțiunii lucrurilor. Hegel susținea că nu există doar mișcarea mecanică ci orice proces de schimbare și dezvoltare poate descrie mișcarea. Hegel a clasificat mișcarea în trei legi: legea unității și a luptei contrare, legea trecerii, a schimbărilor cantitative și calitative și negarea negației. Știința contemporană clasifică mișcarea în trei blocuri: mișcarea în materia neorganică, în materia organică și în societate. Există o teorie precum că formele superioare ale mișcării nu pot fi reduse la forme inferioare. 29. Legile și formele mișcării Legile mișcării descoperite de Hegel sunt: legea unității și lupta contradictoriului (părțile contrar opuse formează o contradicție care e rezultatul mișcării), legea trecerii schimbărilor cantitative în schimbări calitative (caracteristicile c antitative sunt într-o continuă creștere până la etapa când trec la altă caracteristică calitativă) și legea negării negației (descrie direcția mișcării și susține că mișcarea nu are traiectorie liniară). Formele mișcării sunt: mișcarea în materia neorganică, mișcarea în materia organică și mișcarea în societate. 30. Conceptele de spatiu sit imp in Filosofie. Dintre toate ramurile filosofiei,reflectia filosofica despre spatiu sit imp este cel mai strins legat de natura teoriei fizice.Printre problemele filosofice se numara urmatoarele:daca spatial si timpul trebuie gindite drept niste lucruri reale(dupa cum a spus Newton – lucruri ale lor insasi cit si ale tuturor celorlante lucruri);daca este posibil sa existe spatiu vid si timp fara evenimente. Despre timp si spatiu exista mai multe conceptii atit stiintifice cit si filosofice. 1.Conceptia substantiala despre spatiu si timp. 2.Conceptia relationala. 3.Conceptia subectivesta. Conceptia substantiala considera ca spatial si timpul exista independent de materie.Pentru prima data aceasta conceptie a fost descrisa de Democrit care spune ca exista atomii si vidul iar atomii se misca in vid.Pentru miscare trebuie sa fie loc gol.Si timpul dupa parerea lui exista independent de atomi,timpul este legat de miscare atomului.Acelasi punct de vedere mai tirziu il va sustine Newton care considera ca exista timp si spatiu absolut.Atit timpul si spatial sunt independente de corp si ele sun omogene in tot universal. Conceptia relationala sustine ca timpul si spatial nu au existent absoluta,ca ele reflecta raporturile dintre corpurile material care sunt in miscare.Aceasta conceptia va fi sustinuta de Aureliu Augustin. Conceptia subectivista a fost create de filosoful german Kant care considera aca spatial si timpul nu are existent reala ci doar existenta subiectiva.Pentru el spatial si timpul sunt forme ale cunoasterii,intuitii care exista doar in subiect.Cu ajutorul spatiului si timpului ca forme ale cunoasterii subiectul organizeaza existent sa. 31. Conceptele despre spațiu și timp în știința contemporană În știința contemporană, explicarea spațiului și timpului se realizează prin teoria relativității (relativitatea restrânsă și generalizată). Ideea de bază a acestei teorii este că timpul şi distanţele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna aceloraşi legi fizice. 32. Fizica contemporană, despre structura materiei Fizica a demonstrat că atomul nu e cea mai mică particulă a lumii, printr-un șir de experimente. Sa demonstrat că atomul e alcătuit din nucleu și electroni. Nucleul este alcătuit din protoni și neutroni, care trecând unul în altul, formează, la rândul lor, nucleoni. Protonii și neutronii sunt formați din quarcule și glutoni. În lumea cuantică, câmpul nu se separă de substanță. 33. Ierarhia structurii materiei Mega galactică, galactici, sistem de planete, planete, macro-obiecte, biosferă, societate umană, biocenoză, populație, organisme multi-celulare, celulă, proteină, ADR, ARN, moleculă, atom, micro-elemente și vacuum fizic. 34. Structura psihicii și conștiința Conștiința e cel mai înalt nivel de organizare a psihicii. Introspecționiștii consideră că toată viața psihică e conștiința. Behavioriștii susțin că conștiința nu are însemnătate și o exclud din psihologie, ca obiect. În religie, psihica este considerată o substanță veșnică cu caracter independent. După Platon, sufletul are structură rațională, irațională și irascibilă. Aristotel consideră că există suflet plantă, suflet animal și suflet rational. Idealiștii consideră că sufletul există aparte. Materialiștii susțin că psihica și conștiința sunt dependente de materie. 35. Structura creierului Creierul e alcătuit din patru principale: trunchiul cerebral, creierul mic, sistemul limbic și creierul mare . Trunchiul cerebral e plasat în partea de jos a creierului și răspunde de respirație, puls, ritm cardiac, etc. Creierul mic este localizat deasupra trunchiului cerebral și răspunde de majoritate mișcărilor, de echilibru. Sistemul limbic răspunde de controlul emoțiilor și de memorie . Creierul mare e divizat în emisfera stângă și în emisfera dreaptă. 36. Reflectarea ca premisă genetică a conștiinței Reflectarea e capacitatea fenomenelor sau a obiectelor de a reproduce, prin caracteristicile lor, alte obiecte sau fenomene. La nivelul materiei organice există reflectare izomorfică (exactă) și homomorfică (aproximativă). În lumea vie, informația este utilizată de organ. În lumea vie, reflectarea se realizează prin iritabilitate și prin sensibilitate. Reflectarea psihică e caracteristică vieții umane și a animalelor superioare. 37. Reflectarea si formele ei Aceasta intrebare incearca sa arate care este izvorul aparitiei psihicei si a constiintei.Se considera ca atit psihica cit si constiinta isi are izvor in reflectare , odata cu dezvoltarea formelor de reflecatare in sistemele material apare mai intii psihica la animale si apoi psihica umana.Reflectarea este o insusire generala a materiei care consta in capacitatea fenomenelor,obiectelor materiale,sistemelor de a reproduce prin insusirele sare caracteristicele altor fenomene,obiecte,sisteme in procesul interactiunii cu ele.Orice interactiune contine in sine momentul reflectiei in sensul reproducerii,cartografieii insusirilor unui obiect material in caracteristicele altuia. La diferite niveluri al dezvoltarii materiei avem diferite forme ale reflectarii. La nivelul materiei neorganice avem urmatoarele:  reflectare izomorfa(reproducerea exacta al unui obiect,al unei insusiri); localitati) reflectarea homomorfa(este o reflectare aproximativa ex. harta unei In material neorganica informatia nu are nici o intrebuintare.Lucrurile de la acet nivel nu utilizeaza in nici un mod informatia. In material vie informatia ete utilizata.Apar anumite programe care se materializeaza in structura materiei si astfel organismele vor reactiona la informatia venita din reflectare.Reflectare la nivelul materiei organice are anumite caracteristice:este selectva si are character anticipative,orgaismul reactioneaza doar la acele actiuni care sunt folositoare si daunatoare organismului.Avem urmatoarele forme de reflectare:  Iretabilitatea(forma initiala de reflectare in lumea vie.Prin iretabilitatea se intelege capacitatea organismului de a efectua cele mai simple reactii la actiunea anumitor excitanti); Sensibilitatea(capacitatea de a simti.Ea apare la animalele care au organe de simt); Reflectarea psihica(apare la nivelul sistemului nervos.Aceasta forma se deosebeste prin aceea ca la nivelurile cele mai inalte ale psihicii formeaza imagine psihica sau idealul). 38. Gnoseologia ca teorie a cunoașterii Gnoseologia studiază procesul de cunoaștere în general. Einstein susținea că cel mai greu lucru de cunoscut este cunoașterea însăși. Sofiștii susțineau că nu există un adevăr comun, că adevărul e relativ și că există doar opinii pro și contra. Socrate și Platon au negat punctul de vedere al Sofiștilor, considerând că există doar un singur adevăr. 39. Scepticismul și rolul lui în cunoaștere Scepticismul susține că rezultatele cunoașterii umane nu corespund realității. Rolul scepticismului e de a trezi îndoială în domeniul cercetării. Scepticii încearcă să demonstreze că cercetarea nu constă doar din opinii, exemple și experimente. 40. Scepticismul antic în procesul cunoașterii Pirrhon a fost un reprezentant al primei etape a scepticismului antic și a susținut că lucrurile nu pot fi cunoscute și că ceea ce cunoaștem se reduce la opinii înșelătoare . Carneade a fost un reprezentant al etapei a doua a scepticismului antic și a susținut că reprezentările semnifică ceva în sine și nimic mai mult . Enisidem a fost un reprezentant a părții a treia a scepticismului antic care a susținut că oamenii sunt diferiți și că adevărul nu este clar . Enisidem mai susținea că simțurile noastre furnizează adevăruri diferite despre obiecte. 41. Scepticismul modern în procesul cunoașterii Cei mai remarcabili reprezentanți ai scepticismului modern sunt Kant, Descartes și Hume. Scepticismul folosește îndoiala ca etapă preliminară a cercetării. Descartes susține că doar logica și matematica sunt științe exacte, care pot demonstra ceva. Kant susținea că noi nu putem cunoaște lucrurile, ci doar fenomenele lor, care sunt creaturi ale rațiunii noastre. 42. Subiectul și obiectul cunoașterii este îndreptată activitatea Subiectul cunoașterii este considerat omenirea, ca producător și ocrotitor. Obiectul cunoașterii este ceea spre ce 43. Nivelele cunoașterii Sunt două nivele ale cunoașterii: senzorial și rațional. Nivelul senzorial e alcătuit din senzații, percepții și reprezentări. Unul din cei mai remarcabili empirişti, Lock, considera ca in raţiune in direct nu exista mai mult decât senzaţie . Senzațiile sunt o cale înșelătoare de a reproduce lumea înconjurătoare. Există trei tipuri de cunoaștere: noțiune, judecată și raționament. 44. Cunoașterea senzorială Cunoașterea senzorială se realizează prin senzații (forma elementară a cunoașterii), percepții și reprezentări . Platon susține că obiectul cunoașterii raționale este ideea iar metodele cunoașterii sunt raționamentul și intuiția. 45. Senzatiile si rolul lor in cunoastere Nivelul sensorial se realizeaza in 3 etape: 1.senzatia – forma elementara a cunoasterii,se percep insusirile obiectului(lumina,caldura); 2.perceptia – o senzatie totalizatoare care contine in sine mai multe senzatii(rosu,mar,rotund); 3.reprezentara – este senzatia perceptiva care se reaminteste sau se reprezinta. Cunoasterea incepe cu senzatii.Dar ce prezinta senzatiile? Sunt 3 puncte de vedere despre relatia dintre obiecte si este continutul senzatiei. 1.Realitatea se imprima obiectiv in psihica umana,senzatia este doar prezenta. 2.Senzatiile sunt reflectari aproximative a lucrurilor. 3.Senzatiile sunt semnele lucrurilor,sensul carora trebuie descifrat.Senzatile nu se pote da crezare pentru ca gresesc. Reprezentanti:Loake,Kant,Hussel. Loke spune ca senzatiile sunt luate de capacitatea intelectului de a le uni,combina si compara. Kant sustine ca senzatiile sunt preluate de principiile intelectului. Hussel sustine ca senzatiile sunt preluate de capacitate ale omului:inchipuiri,fantezii etc. La iesire dupa Loke avem idei,iar dupa Kant avem senzatii si la Hussel avem idei cu continut bogat sensorial. 46. Cunoasterea rationala Nivelul rational este unul stiintific al cunoasterii:   Rationamentul. Intuitia. Acest nivel nu studiaza lucrurilie ci ideele.Dupa parerea lui Platon cunoasterea adevarata este o amintire a adevarului. Nivelul rational,3 elemente:    Notiunea. Judecata. Rationamentul. Notiune nu gindeste generalit.Explica esenta unei clase de obiecte. Judecata nu gindeste ca afirma ceva. Rationamentul – o concluzie facuta din judecati,o extragere din constiinta,din ceva cunoscut deja. 47. Formele cunoașterii raționale Formele cunoașterii raționale sunt noțiunea (explicarea esenței), judecata (gând ce afirmă sau infirmă ceva) și raționamentul (concluzie obținută din judecăți). 48. Teoria adevărului Concepția corespondenței începe de la Aristotel care susținea că un enunț este adevărat dacă corespunde unui obiect real. Concepția coerenței e pentru teoriile deductive, judecățile cărora nu pot fi contradictorii. Concepția pragmatică susține că orice teorie, pentru a fi considerată adevărată, trebuie cercetată în practică, demonstrată. 49. Criteriile cunoștințelor științifice Universalitatea cunoașterii susține că obiect al cunoașterii științifice nu este doar un fenomen sau un lucru particular ci poate fi și o clasă sau un grup de obiecte. Criteriul necesității caracterizează partea stabilă a lucrurilor și se bazează pe lege. Criteriul sistemic descrie anumite raporturi dintre fenomenele și obiectele din aceeași clasă. Criteriul verificabilității susține că orice teorie sau cunoștință științifică trebuie controlată pentru a verifica dacă aceasta e adevărată sau nu. 50. Nivelele cunoașterii științifice Nivelul faptual (practic) e nivelul unde se culeg datele sau nivelul empiric . Nivelul teoretic e nivelul la care se analizează datele și se creează anumite constatări, ipoteze, teorii, etc. 51. Nivelul empiric al cunoașterii științifice fapte brute și fapte științifice. Nivelul empiric este caracterizat de observație și experiment. Obiectul cercetării se numește fapt . Există 52. Faptul științific și rolul lui în cunoaștere Faptul științific este rezultatul cercetărilor științifice și fundament pentru construirea științifică. Faptul științific include observarea care, la rândul ei, include subiectul, obiectul și condițiile observării. 53. Investigarea faptelor și clasificarea ei Faptul brut este un fapt preștiințific, care nu este inclus în nici o teorie științifică. Faptul științific este o parte a realității raportată la un context științific, care o explică. Observările științifice se deosebesc după obiectul observat, după mijloacele cercetării și după acțiunea efectuată asupra obiectului. 54. Experimentul și clasificarea lui Experimentul face parte din cunoașterea empirică. Experimentul reprezintă o anumita stare de cercetare a unui obiect in condiţii special create, care permit dirijarea, amestecul cercetătorului in schimbarea procesul ui si reproducerea fenomenului prin schimbarea condiţiei. Există experiment mintal (imaginar) și experiment matematic. 55. Nivelul teoretic al cunoașterii În cadrul nivelului teoretic al cunoașterii se analizează datele și se creează anumite ipoteze și teorii. Pentru analiza datelor în cadrul nivelului teoretic se utilizează metode logice și metode teoretice avansate. 56. Clasificarea metodelor cunoașterii teoretice Abstractizarea este îndreptată spre formarea noțiunilor științifice . Idealizarea este un mod al abstractizării prin care se creează concepte limită. Analogia este procesul de evidențiere a însușirilor comune dintre obiecte și a construirii raționamentelor pe această bază. Formalizarea este procesul trecerii de la un alfabet natural la un limbaj formal. Inducția și deducția sunt procese de trecere de la general la particular și invers. Clasificarea este o operație de divizarea a volumului unei noțiuni.
Sign up to vote on this title
UsefulNot useful