www.lucrari-de-licenta.

com

CAPITOLUL I. DISCURSUL POLITIC: DEFINIRE, CARACTERIZARE, TIPOLOGIE

1.1. Discursul politic: definire, particulariti, specific

Discusul politic constituie principala modalitate prin care actorul politic poate genera evenimente ntr-o campanie electoral. O dat lansat n spaiul concurenial al campaniei, discursul electoral parcurge o continu micare de reorganizare i negociere conform unei gramatici conventionale care include capitole allocate participantilor protagonisti: candidatii, mass-media, clasa mediatica (personalitatile publice care comenteaza evenimentul), electoratul si diferitele reprezentari ale acestuia. Cu alte cuvinte, inainte chiar de a deveni discurs, exista deja institutia si practica discursului electoral. Discursul este un mod de utilizare a limbii si a limbajelor (limbaje nonverbale, limbaje specializate, diferite vocabulare) pe baza caruia un actor social prezinta interlocutorilor sai o interpretare a unor fapte. In masura in care, utilizand o limba si anumite limbaje, producem efecte asupra unor fapte. In masura in care, utilizand o limba si anumite limbaje, producem efecte asupra interlocutorilor nostri directi si indirecti, putem spune ca orice act de comunicare are o dimensiune discursive. 1 Elaborand un discurs, punem in circulatie anumite fapte si, in acelasi timp, caracterizam faptele respective; ne atribuim noua si interlocutorilor nostril o pozitie in functie de situatia in care ne aflam; indicam cat de mult ne implicam in actul de comunicare si cat de

James Stanyer - Comunicarea politica modern, Editura CA Publishing, Bucureti, 2010, pagina 34

www.lucrari-de-licenta.com
importanta este pentru noi situatia in care comunicam. Prin discurs, redefinim situatia in care evoluam. Un discurs este politic atunci can evalueaza situatii de interes public. Ceea ce distinge discursul politic de alte tipuri de discurs este in primul rand conventionalitatea sa: oricat de originala ar fi conjuctura care declanseaza acest discurs, ea este imediat normalizata printr-un comentariu corespunzator cu rangul institutiei si a celui care reprezinta institutia. Orice discurs politic functioneaza pe baza unei argumentatii conventionale care justifica, pe de o parte, rolul institutiei si, pe de alta parte, imaginea publica a celui care reprezinta institutia. n al doilea rand, un discurs este politic atunci cand se autoevalueaza ca fiind adevarat sau correct. Mai mult decat orice alt tip de discurs, cel politic comunica versiunea corecta a unor fapte, precum si implicarea maxima a autorului in ceea ce priveste veridicitatea continutului. Discursul politic comunica adevarul, ianaintea chiar a continutului propriu-zis. Material discursului politic provine din faptul ca actorul politic activeaza, in functie de situatia de comunicare, anumite strategii de credibilitate menite a comunica adevarul. De ce opinia publica ridiculizeaza sau condamna minciuna politica, iar actorii politici continua promisiunile adesea fara acoperire? Probabil pentru ca politicianul are nevoie nu doar sa afirme adevaruri, ci sis a fie perceput de catre electorat ca fiind persoana care spune adevarul atat in situatia data, cat si adevarul in general, indifferent de situatie. Prea preocupati sa-si construiasca credibilitatea, actorii politici promit prea mult sau spun cu prea mare usurinta ceea ce vor oamenii sa auda. Pe de alta parte, regimul mediatic in care actioneaza actorii politici, contribuie la dezvoltarea unor tehnici de credibilitate din ce in ce mai sophisticate. Astfel, daca intr-o prima etapa discursul politic se intemeia pe adevar pe baza de criterii ideologice, in epoca mediatizarii, politicienii beneficiaza de un intreg dispozitiv tehnologic si scenic care produce imagini adevarate. Discursul politic este si electoral atunci cand este generat de un eveniment conventional (campania electorala) si este construit pe baza unor conventii de interactiune si comunicare specifice. Campanile electorale confera actorilor politici roluri discursive multiple inainte chiar ca acestia sa se lanseze in competitie. Astfel, fiecare actor politic actioneaza simultan in calitate de: - candidat care detine puterea politica in timpul campaniei versus candidat situate in opozitie

www.lucrari-de-licenta.com
- contracandidat - politician care dispune deja de o imagine publica alimentata de un trecut politic si de o memorie colectiva Participand la aceasta interactiune relativ pre-stabilita, la un spatiu de comunicare conventional si, ca atareaparent inchis , candidatul isi poate construe in mod legitim o identitate in conditii de publicitate. Evenimentul conventional care este o campanie electorala distribuie nu numai rolurile, ci si tipurile de resurse electorale de care pot benefiacia actorii politici. Potentialul acestor resurse variaza in functie de caracteristicile sistemului politic, electoral si mediatic din fiecare tara. Depinde de actorii politici cum vor utilize la nivelul discursului electoral: - resursele electorale formale provenond din organizarea constitutionala si procedurala a campaniei (avem in vedere o serie de prevederi constitutionale si legislative care vizeaza eligibilitatea candidatilor, accesul la mass-media durata campaniei, finantarea, rolul unor organizatii nonguvernamentale ); - resursele electorale cumulate imaginea publica a candidatului bazat pe trecut si familie politica, intreaga istorie discursive a candidatului; - resursele electorale create pe baza actiunii in campania electorala a candidatului (aceste resurse fie sunt depistate de catre candidat in conjuncture electorala, fie constituie resurse date pe care respectivul le creeaza in favoarea sa). Unele dintre resursele unui candidat sunt deopotriva formale, accumulate si create. De pilda, electoratul este o resursa formala (electoratul ca interlocutor colectiv si institutie care legitimeaza actiunea candidatului), o resursa acumulata (electoratul ca interlocutoru care dispune deja de o imagine preelectorala a candidatului si implicit, de criterii de evaluare a acestuia), precum si o resursa create (electoratul, un interlocutor care trebuie mentinut sau dupa caz convertit). 2 Resursele electorale formale si accumulate atribuie candidatului o marja de putere care poate fi perdanta sau performanta. De aceea, in timpul campaniei, un candidat are nevoie si de alte resurse care sa mentina, sa suplimenteze sau sa anuleze marja de actiune electorala.

Jacques Gerstle Comunicarea politic, Institutul European, Colecia ABC, 2004, pagina 78 -80

www.lucrari-de-licenta.com
Rolurile discursive confera candidatului o identitate formala. Astfel, in fata electoratului si a mass media, candidatul trebuie sa se lase investigat si, in acelasi timp, sa se prezinte. In fata contracandidatilor, candidatul se lasa chestionat de acestia, si la randul sau, ii poate interpela. Din acest punct de vedere, campania electorala este singura practica politica care egaleaza conditiile discursive ale actorilor politici si care face posibila comunicarea orizontala dintre acestia. Rolul de candidat constituie numai in aparenta o pozitie de subordonare. In realitate, acest rol confera politicianului dreptul de a simula pozitia celui care ia decizii politice. Pornind de la aceasta reprezentatie, candidatul poate accede la decizia politica efectiva. ntr-o campanie electoral, nu numai candidatii, ci si electoratul si mass-media beneficiaza de roluri distinctive. 1.2. Abordri lingvistice ale discursului electoral Legile discursului reprezint regulile, variabile din punct de vedere cultural, pe care fiecare dintre parteneri le respect i, n acelai timp, presupune c sunt respectate de ctre intelocutor n cadrul schimbului verbal. ncadrarea i definirea acestor legi fac obiectul unor ample dezbateri. Unii cercettori au propus distincia teoretic ntre principiile discursive generale i legile specifice ale discursului. Astfel, n principii generale s-ar putea ncadra principiul cooperrii, al relevanei i al sinceritii. Clasificarea legilor specifice discursului pune n eviden dou criterii importante: criteriul lingvistic i criteriul axat pe codurile de comportament. Dup criteriul lingvistic exist urmtoarele legi: 1. legea informativitii (a nu vorbi pentru a nu spune nimic, a nu spune ceea ce interlocutorul tie deja); 2. legea exhaustivitii (a furniza volumul maxim de informaie pertinent, susceptibil de a interesa pe interlocutor la un moment dat); 3. legea modalitii (a fi clar i concis n formulri). Criteriul axat pe codurile de comportament reglate social relev faptul c interaciunea verbal este supus unui ansamblu de norme variabile n timp i spaiu. Aceste norme sunt, n

www.lucrari-de-licenta.com
general, cele care regleaz comportamentul agresiv fa de imaginea/face pozitiv sau negativ apartenerului. Astfel, - pe de o parte se claseaz aici reguli care guverneaz comportamentul locutorului fa de partenerul su (a nu fi agresiv, ironic, a nu exagera cu lauda, a nu monopoliza discuia); - pe de alt parte, regsim norme care regleaz imaginea proprie a locutorului (a nu fi exagerat de respectuos sau, invers, extrem de pretenios ). Aceste legi se circumscriu, n linii generale, domeniului numit de Grice maxime conversaionale sau de ali cercettori (O. Ducrot) - legile discursului sau postulate conversaionale. O trstur caracteristic a acestor legi pare a fi extinderea, ntre anumite limite, de la domeniul strict al conversaiei la toate discursurile. Dei domeniul de referin este general, aceste legi capt un caracter specific n funcie de genul de discurs analizat.3 1.3. Particulariti ale discursului electoral ntr-un sistem democratic aciunile celor care vor s accead la putere ori s o pstreze sunt, cele mai multe, aciuni, procedee i angajamente de ordinul discursivitii, deoarece discursul este calea cea mai eficient de a intra n legtur cu cei care pot acorda legitimitatea. ns, a realiza legitimarea discursiv a puterii presupune, nu de puine ori, recursul la o serie de practici care particularizeaz discursul electoral. Astfel, discursul electoral se individualizeaz prin aceea c el poate fi ambiguu, c are un caracter disimulat i c este, prin excelen, imperativ i polemic . n cele ce urmeaz le voi discuta pe larg pe fiecare: - ambiguitatea intenionat. Prin exprimare ambigu apar mai multe sensuri dintre care nu se tie care este cel preferat. Un discurs ambiguu ofer auditoriului o amplitudine opional mult mai diversificat dect un discurs precis pentru care opiunile auditoriului sunt fie pentru, fie contra. Aria de cuprindere a unui discurs bazat pe o retoric a ambiguitii se amplific n mod considerabil i sporete ansele ca tot mai muli dintre receptori s adere la ideile expuse i s acioneze n consecin. Mai mult, un discurs fondat pe o retoric a ambiguitii las receptorului impresia c l consider co-participant la instaurarea de sensuri.

James Stanyer - Comunicarea politica modern, Editura CA Publishing, Bucureti, 2010, pagina 41-42

www.lucrari-de-licenta.com
Spre deosebire de discursul exact care poate fi contracarat mai uor (argumentele contra pot fi mai lesne formulate tocmai pentru c raportarea la sens este clar), un discurs care-i plaseaz auditoriul n ambiguitate este mai dificil de supus respingerii pentru c ntotdeauna el se poate refugia strategic n unul sau altul dintre sensurile care sunt vizate prin atac. Exprimarea ambigu face apel la argumente diverse, sentimente, insinuri, interogaii retorice, afirmaii cu tent contradictorie care pun n ncurctur semantica auditoriului, astfel nct, fiecare dintre cei prezeni vor gsi un element de identificare i vor fi influenai de ceva. - disimularea. Caracterul disimulat al discursului electoral invit receptorii la a vedea i altceva, dincolo de ceea ce se spune n mod direct. Un discurs electoral trebuie s in n cel mai nalt grad seama de auditoriul cruia i este adresat. De cele mai multe ori, actorul politic trebuie s pun la dispoziia auditoriului ceea ce acesta din urm ar vrea s aud n legtur cu anumite aspecte ale domeniului politic. ns ntre ceea ce se dorete a fi i ceea ce este el n r ealitate, exist de foarte multe ori o discrepan flagrant. Astfel apare dismularea. A da prin discursul electoral auditoriului ceea ce el vrea s aud este, n acest context, o chestiune de pragmatism politic (niciodata, un pretendent al puterii nu va spune ca nivelul de trai ar putea s scad chiar dac el va prelua puterea, i asta pentru c electoratul nu vrea s aud aa ceva). Caracterul disimulat al discursului electoral este reclamat de foarte multe ori i de ceea ce numim obsesia imaginii. Grupurile de putere, n lupta lor pentru ascensiunea la putere sunt preocupate excesiv de imaginea pe care o au n ochii electoratului. Discursul propus trebuie s in cont de acest efect de imagine i, n virtutea lui, el trebuie s propun ceea ce face bin e imaginii pe care grupul de putere urmrete s-o aib n faa electoratului. Datorit obsesiei imaginii favorabile, anumite realiti sunt distorsionate, anumite prioriti amnate (dac duneaz imaginii), anumite asperiti atenuate. Spargerea echilibrului dintre ceea ce spune i adevratele intenii poate avea ns un efect de bumerang asupra atingerii scopurilor discursului electoral. Disimularea excesiv poate duce la pierderea credibilitii sursei. - caracterul imperativ. Avnd ca raiune de a fi influenarea comportamentului receptorilor n sensul dorit de emitor, discursul electoral trebuie s treac de la a spune la a face. Eecul n aciune este un eec n discurs. Imperativitatea discursului electoral poate fi de multe ori brutal, lipsit de orice precauii i dominat numai de ambiia atingerii scopului. Dac acest lucru este vizibil pentru

www.lucrari-de-licenta.com
auditoriul n faa cruia se produce discursul, atunci ansele de reuit se diminueaz n mod simitor. Aceasta determin nerecunoaterea mecanismelor discursive ale convingerii i persuasiunii, a relaiei dintre orator i auditoriul su sau chiar inabilitatea discursiv a oratorului. Caracterul imperativ al discursului nu trebuie s fie unul de natur declarativ, ci unul raionalizat, fundamentat, cci altfel ansele de transpunere n fapt a prescripiilor sunt minime i stau, mai totdeauna, sub semnul provizoratului. - caracterul polemic. Un discurs electoral susine n faa auditoriului doctrina i interesele proprii ale unui grup de putere, dar n acelai timp critic oferta grupurilor de putere opuse. Acest caracter polemic i d posibilitatea actorului politic s-i fundamenteze opiunile proprii prin intermediul confruntrii cu opiniile contrare (superioritatea propunerilor proprii nu poate iei n eviden dect prin confruntare cu opiniile contrare, mai ales prin critica acestora). Caracterul critic i polemic este un mijloc prin care se pun fa n fa diferite opiuni n vederea unui act decizional bazat pe cunoaterea i evaluarea alternativelor. Pentru receptor, caracterul polemic este un semn al luptei pentru putere. El de asemenea ia la cunotin alternativele posibile, fie n sensul confirmrii unei ateptri (n acest caz discursul electoral ctig semnificativ din punct de vedere al capacitii de legitimare a puterii politice), fie n sensul nemplinirii idealurilor sale (n aceast situaie discursul are puine anse pe linia legitimrii grupului de putere pe care l reprezint). 4

1.4. Roluri specifice atribuite actorilor politici n discurs Fie c dorete o schimbare a direciei sau a intensitii aciunii receptorilor, comunicatorul, actorul politic angrenat n campania electoral, trebuie s in cont de cele dou caracteristici eseniale care pot influena ntr-un sens sau altul eficacitatea mesajului su. Acestea sunt: credibilitatea i atractivitatea. Despre credibilitatea comunicatorului ca element important n schimbarea atitudinii vorbesc experimentele lui C.I. Hovland, I.L. Janis i H.H. Kelley (n Communication and Persuasion, 1953) . Autorii consider credibilitatea ca fiind un amestec ntre prestigiul individual, statutul acestuia i aparena fizic; dac este o persoan puternic, mesajul su conine credibilitate pentru c trezete atenie asupra sa, dac are o poziie de prestigiu n
4

Jacques Gerstle Comunicarea politic, Institutul European, Colecia ABC, 2004, pagina 82-84

www.lucrari-de-licenta.com
societate, aceasta sugereaz c a ctigat deja anumite influene asupra celorlali, element care va crete credibilitatea. J.W. McGuire consider c se obine credibilitate prin competen i ncredere acordate acestuia de ctre alegtori. Astfel, emitorul este perceput ca deinnd informaii pertinente, adevrate, i fiind doritor s le transmit. Impactul persuasiv al sursei, considerat credibil, este cu att mai eficace cu ct nivelul de educaie, inteligena, statutul social i competena profesional atribuite candidatului vor crete. De asemenea, credibilitatea acestuia va crete cu ct este mai implicat n mesaj. Ca urmare a aprecierii pozitive/negative a comunicatorului, informaiile mesajului acestuia vor fi considerate pertinente, adevrate sau nu, chiar i fr a se ine seama de argumentaia discursului. Putem explica credibilitatea i prin teoria atribuirii care susine c se atribuie comportamentului oratorului, fie factori individuali (interni), fie factori si tuaionali (externi). n funcie de informaiile pe care le deine despre candidat, nainte de a asculta mesajul (trsturi de caracter ale oratorului, opiniile acestuia exprimate anterior, competena), asociate cu situaia din momentul discursului (lipsa de sinceritate ori obiectivitatea din momentul discursului), alegtorul i va construi o reprezentare a candidatului de la care va atepta un anume comportament politic. Eficacitatea mesajului depinde de confirmarea sau nu a acestor ateptri. Tot dup J.W. McGuire, atunci cnd candidatul este atractiv (aspect fizic, personalitate, mod de comportare), schimbarea atitudinal a alegtorului este determinat de procese de identificare cu sursa, pe baza sentimentelor admirative pe care le ncearc fa de aceasta. Dac schimbarea atitudinal, obinut prin procesul de identificare cu sursa atractiv, nu este integrat n sistemul de credine i valori ale alegtorului, fiind dependent de durata legturii afective stabilite ntre candidat i alegtor, atunci aceasta va putea fi oricnd revocat. Atunci cnd se vrea amplificarea componentei de atractivitate, trebuie s se in cont de urmtoarele elemente: - contactele repetate, directe sau prin intermediul mass-media, fac s creasc atractivitatea i durabilitatea relaiei; - stereotipul atractivitii fizice este foarte puternic i determin creterea ncrederii n persoanele respective; oamenii se las influenai de cei asemntori lor, avnd atitudini, comportamente i preferine asemntoare acestora, considerndu-i atractivi;

www.lucrari-de-licenta.com
- exist posibilitatea de a considera atractiv persoana cu trsturi i comportamente diferite de ale noastre, n msura n care acestea sunt cele care ne lipsesc i pe care ni le-am dorit, i, astfel, complementaritatea genereaz atractivitate; - ceea ce convinge alegtorul de bunele intenii ale candidatului este chiar imaginea pe care acesta o proiecteaz din prezena fizic (eman energie, vitalitate), mbrcminte (corect, elegant i de culoare nchis), gestic, coeren i viteza discursului (pentru un bun orator, aproximativ 300 de cuvinte / minut) la care se adaug corectura prin unghiul camerelor de luat vederi, atunci cnd acestea se folosesc.cu ct este mai dinamic, cu att este mai convingtor. Prin aspectul su propriu-zis ct i prin stilul i viteza optim a discursului, comunic energie, entuziasm, autoritate. Competena i dinamismul ce strbat discursul determin asculttorul s-l accepte ca fiind credibil; - sunt foarte eficiente strategiile persuasive dac, n urma analizrii reaciilor auditoriului, oratorul stabilete ce l poate pune n valoare, ce-i poate crete ncrederea, prestigiul, autoritatea. Prin imaginea substitutiv pe care i-o confecioneaz astfel, oratorul poate anticipa mental preferinele publicului pe care trebuie s-l conving. 1.5. Efecte ale mediatizrii discursului electoral Mass media au un rol tot mai important n viaa politic, att intern ct i internaional. Nu doar profesionitii care activeaz n politic acord o atenie susinut pregtirii strategiilor mediatice, dar i populaia, ea obinnd informaii eseniale graie mijloacelor de comunicare de mas (mai ales cele oferite de audio-vizual care sunt considerate mai credibile). Dar ce se nelege prin media? n teoria general a comunicrii, termenul desemneaz orice mijloc de comunicare, natural sau tehnic, care permite transmiterea unui mesaj. n limbajul curent, sensul termenului este mai restrictiv, trimind la o situaie caracterizat de dominaia mijloacelor de difuzare colectiv i care permit rspndirea informaiei n rndurile unui public mai numeros, eterogen i anonim. Mijloacele de informare sunt n principal: televiziunea, radioul, presa scris, chiar dac noi tipuri mediatice i-au fcut apariia o dat cu inovaiile

www.lucrari-de-licenta.com
tehnologice, precum telematica, reelele prin cablu, sateliii care nsumeaz teledifuziunea i telecomunicaia. 5 ns, dintre toate mijloacele de comunicare de mas, televiziunea deine locul central n dinamica i configuraia spaiului public . Prin faptul c televiziunea are o adresabilitate general (spre deosebire de presa scris), se genereaz o dinamic a reaciilor i efectelor care va constitui un nou tip de opinie publica. Dup cum afirm Dominique Wolton, efectul public este acela c guvernanii sunt constrni s se explice mereu n faa publicului, fiind astfel supui unei legitimri mediatice repetate. Jocul politic i schimb astfel natura. Cel care vorbea nu mai este astfel stpnul jocului. i astzi nici un responsabil politic nu mai poate guverna fr s se explice cu regularitate la televiziune. Televiziunea (audiovizualul n genere) devine o cheie a spaiului public iar comunicarea audiovizual o dimensiune esenial a oricrei politici. Reuita acestei comunicri este primordial pentru succesul politic. Prin comunicarea audiovizual, credibilitatea oamenilor politici, n primul rnd a guvernanilor, este sistematic expus judecii marelui public. Omul politic nu mai dispune de un capital de credibilitate constant. Televiziunea l oblig s i pun mereu n joc credibilitatea, s fie ntr-o permanent confruntare cu judecata public. Se creaz o nou relaie n care omul politic care controleaz emitorul (puterea), nu mai controleaz i reaciile receptorilor, adic efectele. n virtutea faptului c televiziunea i oblig pe oamenii politici la un dialog permanent cu publicul i expunndu-i judecilor critice ale acestora, este discutabil s se susin ca televiziunea constituie inevitabil instrumentul puterii (se infirm astfel ipoteza dominrii opiniei publice prin televiziune). Ca mediator al dialogului public, televiziunea are o logic a influenrii care i este proprie, devenind o instituie mai influent dect puterea (influen care deriv din suscitarea judecii publice). Ea chiar i constrnge pe oamenii politici s-i schimbe discursul. 6 D. Wolton i J.L.Missika (La Folle du logis. La tlvision dans les socits dmocratiques, Fayard, 1983) vorbesc despre principalele schimbri induse n spaiul public sub influena televiziunii, care pot fi sintetizate n urmtoarele repere:

Doru Pop Mass media si politica. Teorii, structuri i principii, Editura Institutul European, Bucureti, 2006, pagina 55-56 6 Jacques Gerstle Comunicarea politic, Institutul European, Colecia ABC, 2004, pagina 85-86

10

www.lucrari-de-licenta.com
1. lrgirea cmpului dezbaterii publice i antrenarea publicului larg n exerciiul judecrii deciziilor i actorilor politici prin programele de dezbateri ale tv i prin sondaje genereaz un efect mai puin ateptat: creterea rolului alegerilor i al electoratului, creterea importanei principiului alegerii i votului; 2. dimensiunile publicului tv i adresabilitatea tv ctre toi au ca efect pozitiv democratizarea dezbaterii publice; 3. mediatizarea mai puternic a cmpului politic a favorizat emergena unui public mijlociu i a obligat publicul cultivat s se adapteze unei situaii mai puin elitiste. Aceasta nseamn: creterea numrului participanilor n sfera vieii publice, multiplicarea circuitelor de participare i exprimare, depirea restrngerii spaiului public la un numr limitat de actori i argumente, i atenuarea clivajului opiniei n opinie cultivat i opinie popular. 4. descreterea relativ a rolului cadrelor intermediare ale politicii (partide, formaiuni politice, lideri de opinie) au dus la o criz a actorului politic i a reprezentativitii politice. n noul spaiu public actorul politic trebui s-i conceap aciunea politic i identitatea politic apreciind realist situaia exprimat prin relaiile dintre mass media, opinia public i instituiile politice. Reprezentativitatea politic a actorilor politici ncepe s fie depit de reprezentativitatea lor comunicaional. n aceste condiii are loc o redefinire a identitii actorului politic; 5. formarea societii mediatice are drept consecin i apariia unui nou gen de vedete politice. Actorii politici i aciunea politic apar drept construcii mediatice actorul politic ofer reprezentaii, discursul su ia o alur publicitar, actorul politic tradiional cedeaz locul unor personaliti mediatice cnd nu intr el nsui n acest rol (intelectualul mediatic, starurile care se afirm pe scena politic); 6. dezvoltarea televiziunii i a celorlalte media confer spaiului public un plus de autonomie fa de decizia politic; opiniei publice i se confer un rol de actor cu pondere ntreag n jocul politic. Decizia politic devine dependent, graie jocului comunicaional lrgit i diversificat, nu numai de influena direct a autoritii ci i de cea a opiniei legitime suscitate i prezente n spaiul public prin aciunea comunicrii de mas.7

James Stanyer - Comunicarea politica modern, Editura CA Publishing, Bucureti, 2010, pagina 49-51

11

www.lucrari-de-licenta.com

CAPITOLUL II. TEHNICI DE MANIPULARE IN DISCURSUL POLITIC

2.1. Discursul electoral - mijloc de manipulare al alegtorilor

Conform specialitilor teoriei comunicrii, manipularea reprezint o aciune de influenare prin mijloace neviolente (cel puin ca intenie iniial), a opiunilor unor segmente ale populaiei sau a populaiei n ansamblul ei, n vederea realizrii unor obiective, prin inducere intenionat n eroare. n procesul de manipulare este important c subiecii asupra crora se exercit aciunea de manipulare s fie convini c acioneaz pe baza realitii i c pornesc de la premise corecte, n conformitate cu propriile idei i interese. Tehnica manipulrii opiniei publice era excelent stpnit i de vechiul regim, care agrea ca metode, dezinformarea i lansarea zvonurilor alarmiste. naintnd n timp, se poate constat o diversificare i o perfecionare a tehnicilor folosite n scopul manipulrii, pn aproape de limita artei. Sub multe aspecte, manipularea a cptat aparent unor demonstraii concrete, bazat pe o niruire de argumente logice, credibile, pe baz crora ns se ajun ge la o concluzie fals.

12

www.lucrari-de-licenta.com
Metodele prin care diverse personaje interesate manipuleaz opinia public sunt multiple. Discursul politic de pild, are ca scop de cele mai multe ori, nu transmiterea unui mesaj clar ctre propriul electorat, ci mai degrab, dezinformarea electorilor celorlalte partide. Prin: 1) ACUZAII CE NU POT FI VERIFICATE IMEDIAT. Denigrarea unui adversar politic, prin lansarea unor acuzaii ce nu pot fi verificate imediat, sau deloc, la adpostul imunitii parlamentare. Girarea prin notorietatea numelui a unor informaii false sau trunchiate poate duce la prejudicii de imagine importante personalitii vizate deoarece, la nivelul contiintei publice, funcioneaz prezumia de vinovie. 2) CONSIDERENTUL CONFORMISMULUI. Generalizarea informaiei, pe leit motivul "poporul vrea, ori populatia crede ca, este un alt mod de a influena opinia public pe considerentul conformismului, care presupune tendina oamenilor de a se ncadra n trendul majoritii. Generalizarea a fost folosit cu succes de preedintele Bsescu, pe parcursul primului sau mandat, pentru a-i lansa programul politic, prin transferarea prioritilor sale politice pe agenda populaiei. 3) COMPASIUNEA AFECTIV. Compasiunea, cu memorabilul exemplu al rocadei (udat de lacrimi) la preedinie, Bsescu-Stolojan, constituie de asemenea un mod de manevrare i de reorientare afectiv a opiniei publice. De altfel, preedintele Bsescu a folosit frecvent arma lacrimilor, pentru a-i fabrica n ochii alegtorilor un portret pozitiv uman i popular, construit pe percepii emoionale. De pild, nlcrimarea de la festivitatea din 1 decembrie (din 2005), induce ideea existenei unor sentimente adnci patriotice, iar lacrimile vrsate la ceremonia de nmormntare a Patriarhului Teoctist, transmit mesajul unui suflet sensibil. 4) FOLOSIREA UNEI PERSOANE TERE ORI A MASS-MEDIEI. O alt metod de manipulare este folosirea unei persoane tere ori a mass-mediei pentru lansarea unor anumite teme ori atacuri, pentru a pune n postur de actor neutru adevrat persoan interesat. Aceast tehnic este intens exploatat n vederea manipulrii populaiei, fie prin lansarea unor campanii de pres negative, naintea declansrii unor atacuri directe politice (de exemplu, campania de pres anti-Nstase (n mandatul PSD: 2000-2004), ori celebrul episod al candidaturii lui Varujan Vosganian la funcia de comisar european), fie prin folosirea unor teri oameni politici. Pentru cel de-al doilea caz putem aminti ca fiind semnificative poziiile politice antici pative ale PD-L vizavi de cele prezideniale n primul mandat al preedintelui Bsescu.

13

www.lucrari-de-licenta.com
5) ABATEREA ATENIEI. Este o alt modalitate de manipulare, realizat prin lansarea unor false teme de interes general, de regul de natur scandaloas, n vederea trecerii sub tcere a altor aspecte ce ar putea deranja cu adevrat opinia public. C exemplu putem meniona teme de real impact social, cum ar fi criz profund ce afecteaz sistemul sanitar ori posibilul colaps al sistemului educaional, teme eclipsate de schimburile de bileele ori de replici acide ntre Palate (Bsescu-Triceanu). 6) EXAGERAREA MIZEI. Este des folosit pentru a captiv i influena electoratul n campanii electorale. Numrul parlamentar 322 (cruia i s-a dat, prin asociaie, conotaia numrului malefic 666), ori iminent instaurrii dictaturii bsesciene (supralicitat n campania electoral recent ncheiat) au fost teme folosite zilnic n discursul politic din perioad campaniei prezideniale (dar i n timpul campaniei pentru Referendum). Alte teme a cror important este exacerbat in de necesitatea stringent a schimbrii sistemului electoral, ori de modificare a Constituiei. 7) ZVONURILE OFICIALE I INTOXICAREA. Surse credibile oficiale interne sunt sintagme folosite cu nonsalant de mass-media pentru lansarea pe pia a unor mesaje, de cele mai multe ori neadevrate, fr asumarea vreunei responsabiliti. Dar dac metod zvonisticii urmrete doar punerea n circulaie a unui anumit mesaj, tehnicile de intoxicare sunt mult mai subtile. Sondajele de opinie, topurile, testele formative ori dezbaterile televizate sunt cteva dintre metodele folosite n mod curent pentru inducere n eroare sau pentru crearea unor false curente favorabile anumitor teme ori fabricarea i promovarea unor false personaliti politice (cel mai elocvent exemplu n acest sens este Gigi Becali). 8 Fiecare candidat ncearc prin diferite metode s conving ca el este cel mai bun, cinstit i destoinic om de pe fa Pmntului. Din pcate metodele lor nu sunt de cele mai multe ori cinstite. E posibil c muli dintre noi s fi fost manipulai prin discursurile lor politice. Pentru a lmuri acest paradox al necesitatii de a manipula prin discursul politic se pleac de la observaia c exist dou categorii de manipulri: cele imediate(directe), n care transformarea strii de fapt, a credinelor i a aciunilor i are originea n aciunea fizic a

Stanciugelu Stefan - Logica manipularii: 33 de tehnici de manipulare politica romaneasca, Editura CH Beck, Bucureti, 2010, pagina 201-203

14

www.lucrari-de-licenta.com
agentului aciunii i manipulri mediate, n care :transformarea obiectelor, credinelor se realizeaz prin intermediul interveniilor discursive. n actele, faptele i aciunile din sfer politicului se regsesc aceste forme de manipulare. Ponderea uneia sau alteia, dimensiunile fiecreia, combinaiile n care pot aprea depind de natur puterii politice (democratic sau autoritar),de raportul cu receptorii, de reaciile acestora din urm fa de actele puterii. Este posibil c grupul de putere s constrng (chiar i fizic) pe decident s-i schimbe creditele ,atitudinile n favoarea sa. Mijloacele sunt multiple.: mituire, falsificare, antaj. Suntem n fa formei de manipulare directe proprie regimurilor totalitare. Deci, este preferabil c manipularea s capete substan discursiv. Astfel, n timpul campaniei electorale, un discurs politic poate capacita indivizii nedecii ctre programul unui partid. Dac mijloacele prin intermediul crora provocam credinele ,ideile sau aciunile sunt n acord cu normele raionalitii i sunt n consens cu normele moralitii, atunci suntem n fa unei manipulari pozitive dezirabile n orice act al puterii. Dac raionalitatea i moralitatea sunt neglijate, manipularea este negativ. Sunt motive serioase ca , adesea, discursul politic s fie identificat cu manipularea negativ sub toate formele ei. Orice discurs politic deformeaz realitatea, tocmai din cauza subiectivitii unghiului de abordare , a evalurii diferite a realitii, i de aceea se poate consider c este purttor al unei forme de manipulare negativ. Cauza principal este c prin el se ipostaziaz i se apra interese. Astfel, opozitia exagereaz permanent nerealizrile puterii , iar puterea , la rndu-i minimalizeaz aportul opoziiei. Interesul, pasiunea, fanatismul sunt semnificative n activitatea politic i afecteaz prezentarea adecvat a realitii prin discurs. La acest nivel al analizei intervine o distincie n funcie de intenionalitate. Dei pot aprea dezinformri neintenionate, rezultatul lor este acelai. Diferen intervine din perspectiv moralitii: n cazul manipulrii intenionate apare i pacatul (deformarea realitii) i contiin pacatului (obinerea de rezultate dezirabile prin fals). Din unghiul de abordare al veridicitii, manipularea negativ neintenionat este asociat cu ignorana, n timp ce manipularea negativ intenionata se asociaz cu minciuna. Aciunea malefic a minciunii, nu numai la nivelul discursului politic este redat convingtor de P. Wierzbicki Minciunile nu circul separat. Minciunile umbl n turm. n turme organizate. Minciunile se constituie n sistem. Exist multe astfel de sisteme. Minciuna

15

www.lucrari-de-licenta.com
este mediul natural al omului... sistemele minciunii funcioneaz n viaa noastr particular i n viaa noastr intelectual, n viaa noastr artistic i n cea public. Totui, un discurs politic nu poate abuza de minciuni la nesfrit. Exist o doz minim de adevr n orice comunicare. Chiar dac se vorbete de raionalitatea unei astfel de manipulri discursive i chiar nevoia unei astfel de manipulri sunt limite n care aceasta acioneaz. Benjamin Franklin formuleaz lmuritor problema minciunii: poi pcli o parte din via toat lumea, mai poi pcli toat viaa o parte din lume, dar poi pcli toat viaa toat lumea. 2.2. Influena discursului politic asupra opiniei publice Puterea tot mai mare pe care o deine televiziunea are ca efect i vizualizarea politicii. Publicul obine prin televiziune o cunoatere fizic a actorilor politici, se familiarizeaz cu ei, ceea ce aduce schimbri considerabile n percepia scenei politice. Politica fiind receptat direct, se ajunge la noi relaii ntre actorii politici i ceteni. Oamenii au posibilitatea de a vdea i judeca direct aciune i calitatea fiecrui actor politic, de a compara direct ideile programele, dar mai ales competenele i performantele discursive ale politicienilor. Nendoielnic c aceast situaie specific de comunicare politic, accentuat personalizat, i favorizeaz pe cei ce dein un mai mare capital de competene comunicaionale, o for de adresabilitate superioar i, mai ales, o imagine carismatic. Politica este adus n casele tuturor, devenind dintr-o lume neobinuit i deprtat de omul de rnd, ceva familiar fiecruia. Mass media, ndeosebi televiziunea, construiesc actualitatea politic i campaniile electorale mai mult ca peilejuri de competiii ntre lideri i persoane, dect ntre programe. Politica devine spectacol care pune n scen pe nii actorii principali ai acesteia: candidaii. Personalizarea politicii prin intermediul televiziunii determin o serie de efecte. n primul rnd, televiziunea funcioneaz ca instrument de legitimare social n ierarhia vieii publice (actorul politic dobndete un statut public, el se legitimeaz n funcie de instituia pe care o reprezint i n funcie de numrul n numele crora se prezint i vorbete). O alt funcie este aceea c televiziune contribuie la democratizarea vieii politice (contribuie la deliberarea informaiei publice, semnaleaz abuzurile puterii -watchdog- stimuleaz participarea politic a publicului -mobilizing agent-)

16

www.lucrari-de-licenta.com
Impunerea televiziunii n ansamblul sistemelor mediatice este un factor ce a obligat la reconsiderarea puterii de influen a media. Aceasta atinge i atrage audiene de dimensiuni fr precedent; puterea de atracie i de seducie a televiziunii este incomparabil cu cea a altor media. Ca urmare a invaziei televiziunii n spaiul mediatic, dogma efectului minimal ncepe s se destrame. Impactul media asupra publicului crete n intensitate i ca urmare a tendinelor care domin azi comunicarea politic, dar mai ales cea electoral: personalizarea politicului, liderul politic ca imgine publicitar i politicul ca spectacol. Astfel, atunci cnd se cerceteaz puterea de influen a media, trebuie s se aib n vedere i aceste aspecte. tiina comunicrii acord un loc esenial efectelor pe care le produc procesele de comunicare. Indiferent de nivel, instana care emite mesaje intenioneaz s obin un efect asupra receptorului. Prin aceasta se recunoate implicit c efectul se refer la urmrile voite pe care le are receptarea mesajului. nelegem prin efect al comunicrii ansamblul de procese i de consecine pe care le presupune receptarea mesajelor , procese i consecine care nu pot fi atribuite dect actului de comunicare. De-a lungul timpului, mass media au fost acuzate de a fi ndemnat oamenii nspre o larg gam de activiti i comportamente, pe care altfel nu le-ar fi luat n considerare, i nspre acceptarea unor credine, valori i idei, pe care nu le-ar fi susinut altfel. Nu exist prea mari ndoieli referitoare la faptul c introducerea, dezvoltarea i prezena diferitelor mass media au avut anumite tipuri de "efecte" i "influene" asupra societii ca ntreg i, n consecin, asupra grupurilor sociale i asupra indivizilor. Dezbaterea asupra influenei mass media i efectelor lor asupra publicului a cunoscut mutaii semnificative de-a lungul timpului, cercettorii efectelor comunicrii de mas distingnd mai multe modele care nglobeaz cele mai importante perspective teoretice asupra acestui fenomen. Cercetrile privind importana i puterea de a influena a media, capacitatea lor de a produce anumite efecte s-au articulat fie sub ideea efectelor atotputernice, fie n ideea efectelor minime. Aceste interpretri sunt n strns relaie cu modul n care a fost perceput receptorul: un receptor pasiv, supus unei influene directe a mesajelor, fie un utilizator activ i selectiv al mediilor i coninuturilor. n general se vorbete despre trei mari modele ale efectelor comunicrii de mas: modelul propagandei media, modelul efectelor minime si modelul consumatorului .

17

www.lucrari-de-licenta.com
Dezvoltarea modelul propagandei media (propaganda model), popular ntre cele dou rzboaie mondiale a fost posibil datorit eficacitii propagandei realizate n diferite contexte n timpul rzboiului (prezentarea filmelor cu mare impact la public privind atrocitile rzboiului, propaganda nazist). Cu toate acestea, teoriile care sunt nglobate n acest model sunt lipsite de suportul practic al cercetrilor care s le confirme. Din acest motiv, specialitii au contestat ulterior acest model, argumentnd fundamentarea sa pe speculaii i nu pe evidene empirice. Acest model are la baz o perspectiv mecanicista comunicator-receptor n care mass media au o influen direct, nemijlocit asupra publicului receptor. Astfel, principalele componente ale acestui model sunt: membrii audienei sunt indivizii pasivi i receptivi la orice mesaj mediatic; au loc schimbri pe termen scurt, imediate i masurabile n gndirea, atitudinile i comportamentele oamenilor; influena media asupra audienei este una direct. Odat cu cercetrile conduse de Lazarsfeld i Katz din 1940, ipotezele modelului propagandei-media au fost infirmate, rezultatele evideniind o alt realitate care avea s devin noul model al efectelor mesajelor media, modelul efectelor minime (the minimal effects model). S-a demonstrat astfel c foarte puini ceteni i-au schimbat intenia de vot pe parcursul campaniei electorale prezideniale americane, i mai mult, chiar aceia care i-au modificat-o n acest timp, au fost influenai mai mult de prieteni, vecini sau ali parteneri de discuii, dect de media. Atitudinile i opiniile politice se cristalizeaz de-a lungul campaniei electorale, dar opiunea final reprezint mai mult poziia social dect expunerea la mass media. Spre deosebire de modelul anterior, modelul efectelor minime a demonstrat c informaia (mesajul) media nu ajunge la individ direct, ci prin medierea unor lideri de opinie ai grupului din care acesta face parte. Acest model insist i asupra importanei expunerii selective la mass media: aflndu-se n faa unei multitudini de surse de informare, cetenii nu sunt doar nite receptori pasivi ai mesajelor media, ci sunt capabili s discearn ntre mesajele difuzate prin media, s filtreze aceste mesaje, respingndu-le pe cele neinteresante i acordndu-le atenie celor interesante pentru ei. Ideea expunerii selective la media a fost mai trziu dezvoltat ntr-un nou model al influenei media: modelul consumatorului (consumer model), model pe care unii autori l suprapun, total sau parial, modelului utilizrii i satisfaciei (uses and gratifications model). Acest model consider cititorul, asculttorul, telespectatorul, ca fiind un participant activ n procesul de comunicare i arat c nu este suficient s aflm dac cetenii s -au expus la un

18

www.lucrari-de-licenta.com
anumit mesaj politic transmis prin media, ci este necesar s aflm de ce s-au expus la acel mesaj i ce anume ateptau s ctige din aceast experien. Mai mult, efectele media sunt condiionate de diferenele dintre indivizi, cci acelai mesaj mediatic poate avea influene diferite asupra diferiilor indivizi. Media prin ele nsele nu sunt percepute ca i cauze suficiente pentru efecte asupra audienei, ci numai una dintre sursele de influen, alturi de altele care se exercit n mediul social i psihologic al individului Modelul consumatorului este o perspectiv psihologic a comunicrii care insist aupra utilizrii i alegerii individuale. Efectele media sunt explicate, n acest fel, n termenii scopurilor, funciilor i utilizrilor controlate de pattern-urile de selecie ale receptorilor. Alte studii contemporane sau ulterioare focalizate asupra efectelor comunicrii de mas au condus la noi dezvoltri ale modelului consumatorului. Una dintre acestea este teoria agenda setting (McComb i Shaw) conform creia n decursul campaniilor electorale programul (agenda) dezbaterilor publice este fixat de media. Presa nu spune oamenilor cum s gndeasc, n schimb, ea indic oamenilor la ce anume s se gndeasc. n anul 1984 Elisabeth Noelle-Newmann elaboreaz modelul spiralei tcerii potrivit cruia oamenii, pentru a evita izolarea cnd este vorba despre problemele publice importante, caut n mediul n care triesc indicii privitori la opinia dominant, opinii aflate n ascensiune sau n declin. Dac o persoan crede c propria opinie coincide cu opiniile aflate n declin, ea este mai puin nclinat s o exprime public. Drept rezultat, opiniile percepute drept dominante devin i mai puternice, n timp ce declinul celorlalte se accentueaz. n concluzie, putem afirma c mass media au un rol decisiv, constituind principala resurs pentru vizibilitatea public a informaiei politice i, implicit, pentru dezbaterea public a acesteia; mass media sunt cele care pot media interaciunea dintre participanii la comunicarea politic i care furnizeaz imagini ale acestei interaciuni. Numai prin intermediul mass media, prin modurile n care informaia politic este pus n scen, putem intui diversitatea condiiilor care concur la producerea comunicrii politice. Aadar, mediatizarea este o condiie intrinsec oricrui act de comunicare politic.

2.3. Discursul politic drept mijloc de persuasive

19

www.lucrari-de-licenta.com
Persuasiunea se defineste ca un act de comunicare avand ca scop modificarea setului mental al individului. Ea se deosebeste de alte forme de influenta prin doua caracteristici foarte importante: persoana-tinta are impresia ca are libertate totala; persuasiunea are ca scop modificarea comportamentelor persoanei-tinta castigand acordul ei si interiorizarea acestui acord. O teorie ce ofera o perspectiva deosebita asupra proceselor ce stau la baza persuasiunii este teoria judecatii sociale. Aceasta atrage atentia asupra atitudinii anterioare a receptorului mesajului si asupra relatiei acestei atitudini deja existente cu pozitia atitudinala care este sustinuta in mesaj. Daca distanta dintre atitudinea precedenta si pozitia mesajului este considerabila, receptorii au impresia de contrast, percepand mesajul ca fiind mai distant de propria lor pozitie, judeca mesajul ca fiind nedrept si propagandistic si nu se lasa influentati de acest mesaj. In cercetarea cu privire la persuasiune, procesele motivationale au fost considerate ca mediatori posibili ai persusiunii, dar nu s-au bucurat niciodata de atata atentie precum procesele cognitive. In relatia cu factorii motivationali, aspectele privind recompensa si scaderea initiativei au o importanta deosebita. Kurt Lewin (1948) a fost cel care a introdus sintagma rezistenta la schimbare in cadrul teoriilor sale legate de dinamica grupurilor. El pune un mare accent pe homeostazie. Astfel sistemele sociale, caracterizate printr o serie de atitudini, norme si comportamente standardizate, impartasesc, ca orice sistem biologic, aceeasi tendinta a homeostaziei- pastrarea echilibrului.Dezechilibrarea sistemului duce implicit la aparitia rezistentei. Studiile realizate de catre acesta au pus in evidenta existenta a trei faze in procesul schimbarii sociale sau organizationale: dezghetarea sau dizolvarea starii de pregatire initiala; perioada de confuzie ce presupune o serie de comportamente adaptive; reinghetarea care duce la consolidarea modificarilor survenite in urma schimbarilor propuse. Orice schimbare presupune transformarea continua sau episodica, profunda sau de suprafata a unui sistem individual sau social aflat in echilibru, lucru care inseamna aparitia unui moment de discontinuitate , pana in momentul in care se reinstaleaza un nou echilibru. Toate acestea duc la aparitia unei stari psihice de tensiune, anxietate, a unui sentiment de confuzie acompaniat de regretul pierderii echilibrului si situatiei existente anterior.

20

www.lucrari-de-licenta.com
Din punct de vedere motivational, oamenii rezista influentei, deoarece schimbarea ameninta eul, libertatea personala sau chiar stabilitatea atitudinilor importante in definirea eului .din punct de vedere cognitive, oamenii rezista influentei atunci cand o atitudine este in relatie cu alte atitudini si convingeri, iar o schimbare de atitudine ar destabilize o structura cognitive mai ampla.9 Kotter si Schlesinger (1979) mentionau uramatoarele patru motive pentru care indivizii se opun schimbarii: oamenii sunt focalizati pe propriile interese si nu pe cele ale societatii; neintelegerea sau intelegerea gresita a schimbarii si a implicatiilor acesteia; existenta unor convingeri conform carora schimbarea nu isi are rostul; toleranta scazuta la schimbare. Adams (1976) si Carnall (1990) mentioneaza existenta unor bariere pe care oamenii le activeaza din diferite motive si care duc la aparitia fenomenului de rezistenta la schimbare, impiedicand schimbarea sociala. Principalele categorii de bariere care influenteaza procesul schimbarii sociale sau organizationale sunt: barierele perceptive, cognitive, sociale sau determinate de mediul social, personal-emotionale, culturale. In cadrul barierelor perceptive intalnim: stereotipia (se datoreaza capacitatii slabe pe care o are individual de a percepe o problema dintr-un alt punct de vedere decat cel cu care s-a obisnuit deja) si tinta falsa (consta in tendinta anumitor persoane de a se axa pe o anumita problematica afara a tine cont de alte aspecte ce ar putea fi semnificative). Ignoranta, ca bariera cognitive, este unul dintre cele mai frecvente motive care stau la baza rezistentei la schimbare si apare ca urmare a lipsei informatiilor despre un anumit eveniment sau fenomen social. Inflexibilitatea strategiilor intelectuale aminteste de stereotip in sensul folosirii acelorasi tipuri de strategii de rezolvare a unor probleme, desi exista necesitatea folosirii unor stategii inovative sau macar a altora decat cele cu care ne-am obisnuit si pe care le utilizam in rutina zilnica. Substitutia presupune inlocuirea problemei noi cu una veche, deja cunoscuta individului, si aplicarea acelorasi strategii de rezolvare.

Stanciugelu Stefan - Logica manipularii: 33 de tehnici de manipulare politica romaneasca, Editura CH Beck, Bucureti, 2010, pagina 191-193

21

www.lucrari-de-licenta.com
Din categoria barierelor cognitive fac parte si retentia selectiva dar si folosirea incorecta a limbajului care are consecinte directe asupra receptarii mesajului. Barierele sociale sau determinate de mediul social sunt: homeostazia, blocarea ideilor prin ignorare, ridiculizare sau analiza lor excesiva dar si neacceptarea criticii si sustinerea fanatica a propriilor idei. Exista, de asemenea, si bariere personal-emotionale precum: obisnuinta; capriciul, dependenta si conformismul; teama de risc sau incapacitatea de a tolera ambiguitatea; preocuparea pentru judecarea si nu pentru formularea unor idei noi, dar si autoritarismul si dogmatismul caracteristice indivizilor care nu pot accepta schimbarile survenite din exterior decat in situatiile in care sunt propuse de catre superiori sau de catre ei insisi. Ultima categorie este cea a barierelor culturale care cuprinde: tabuurile, cenzura supraeului, rationalizarea excesiva si efecte ale totalitarismului. Desi la prima vedere am putea crede ca suntem neputinciosi in fata unor tentative de persuasiune cu care suntem bombardati fara sa ne dam seama, in realitate suntem capabili sa dezvoltam, constient sau nu, mecanisme sau strategii de a rezista la persuasiune. Unele dintre aceste strategii sunt preventive, altele sunt aplicate dupa tentative de persuadare, iar altele pot actiona si inainte si dupa prezentarea mesajului persuasiv. Printr-o varietate de procese specifice, oamenii adesea selecteaza si resping informatia neconcordanta si isi mentin astfel atitudinile, cand acestea sunt puternice.Astfel de efecte au pozitii diferite in procesarea cognitiva si pot lua forma expunerii selective, atentiei selective, perceptiei selective, judecatii sau memoriei selective. 2.4. Argumentul autoritii, form de convingere prin discurs Argumentarea ca act lingvistic are menirea de a defini poziia unui vorbitor fa de o posibil problem, servete drept procedur euristic pentru a descoperi i formula, prin analiza anumitor date, o opinie personal, care, n felul acesta, devine explicit pentru subiectul nsui sau urmrete s le comunice celorlali vorbitori o judecat proprie nsoit de argumente n msur s-i dovedeasc validitatea . Din punct de vedere comunicaional, un text argumentativ este un act mare lingvistic (macroact), pe care un vorbitor l produce pentru a se convinge

22

www.lucrari-de-licenta.com
pe sine nsui ori pe unul sau mai muli interlocutori, de validitatea unei teze proprii sau a altcuiva . Din perspectiv lingvistic, discursul argumentativ este un tip discursiv alturi de narativ (centrat pe desfurarea temporal), de descriptiv (organizat spaial, paradigmatic), de injonctiv (incitnd la aciune), discursul argumentativ fiind subiacent tuturor tipurilor: prezent n narativ prin ordonare, n descriptiv prin valorizare, n injonctiv prin componenta persuasiune . Oswald Ducrot este de prere c, n privina argumentrii, o prim noiune care ar trebui definit este cea de clas argumentativ. n opinia sa, un locutor, nelegnd prin acest cuvnt un subiect vorbitor inserat ntr-o situaie de discurs particular, plaseaz dou enunuri p i p ntr-o clas argumentativ determinat de un enun r, dac el consider p i p ca argumente n favoarea lui r . Supoznd c enunurile Pierre est venu i Paul est venu acrediteaz c oncluzia La runion a t un succs, Ducrot afirm c, n acest caz, enunurile Pierre est venu i Paul est venu aparin clasei argumentative determinate de La runion a t un succs . n ceea ce privete tehnicile argumentative, Ch. Perelman i L. Olb rechts-Tyteca consider c acestea se bazeaz pe mai multe tipuri de argumente, cum ar fi: argumentele quasi logice, argumentele bazate pe structura realului, dintre care pot fi amintite relaiile de succesiune i relaiile de coexisten. Anumite tipuri de discurs pe care le adreseaz un locutor A unui interlocutor B pot fi calificate ca fiind argumentative, fapt care ne determin, de multe ori, s asimilm argumentarea discursului i s justificm acest lucru declarnd c operaiile vieii sociale implic faptul c nu exist nici un tip de discurs care, inserat ntr-un context uman, s nu fie argumentativ, cu alte cuvinte, s nu releve intenii i procedee persuasive; discursul este prezentat, deci, ca un ansamblu de strategii menite s-l conving pe cellalt . Altfel spus, a postula c argumentarea se definete, n mod esenial, prin prezena unui auditoriu implic studierea discursului produs exclusiv n funcie de raporturile sociale pe care acesta le exprim . Un astfel de discurs argumentativ ar trebui s fie analizat n funcie de: a) intenii (analiz textual i de implicit lingvistic) b) interaciunea orator-auditor (condiii psiho-sociale) c) eficacitate

23

www.lucrari-de-licenta.com
Argumentarea este logica n aciune, logica utilizat n situaiile n care omul intr n relaie cu semenii pentru a-i convinge, argumentarea fiind o organizare de propoziii cu ajutorul raionamentelor n vederea ntemeierii (dovedirii) altei propoziii, cu scopul de a convinge interlocutorul de adevrul sau falsitatea ei . Astfel, pentru ca o argumentare s fie eficient, este necesar ca probele (argumentele) s se coroboreze ntre ele, adic s se completeze reciproc i, deoarece argumentele se exprim n propoziii, rezult c este necesar o organizare de propoziii, n funcie de criteriile de eficien ale argumentrii .10 Argumentarea a fost asociat unei logici a cotidianului , dialogul argumentativ reclamnd participarea a cel puin dou persoane, condiia pentru dezvoltarea unui argument fiind existena unui dezacord ce exist ntre ele n privina unei anumite probleme . Altfel spus, un locutor, formulnd un enun, apr, subnelege sau presupune una sau mai multe propoziii care, n interpretarea pe care o face interlocutorul su, snt judecate ca fiind false sau incorecte de ctre cel din urm . 1. Pentru muli cercettori, argumentarea se definete n raport cu logica: ea reprezint strategia cu ajutorul creia un locutor se exprim ntr-o limb natural, reuind s trag concluzii valabile. Rolul argumentrii este, cu alte cuvinte, acela de a conferi argumente pentru o concluzie sau alta i aceste argumente se nscriu n ceea ce se numete argumentare. Altfel spus, argumentarea este o relaie ntre un argument (sau mai multe) i o concluzie. Exist argumentare de fiecare dat cnd acelai locutor utilizeaz un ansamblu de dou enunuri, prezentndu -l pe unul destinat ca admindu-l pe cellalt. Din acest motiv, a argumenta nu se confund niciodat cu a demonstra adevrul unei aserii i nici cu indicarea caracterului valid al unui raionament. Astfel, dac relaia numit demonstraie are o for de constrngere irezistibil, care l oblig pe destinatar s accepte, fr condiii, concluzia, din contr, argumentarea i las destinatarului, ezitarea, ndoiala, libertatea alegerii. Argumentarea n limbile naturale urmeaz adesea legturile mprumutate de la logica gndirii (de exemplu, silogismele incomplete: A sunat de dou ori l a u. Trebuie s fie potaul). Prezena obligatorie a unei concluzii i grija de a orienta destinatarul ctre o anumit concluzie snt trsturi comune ale argumentrii i demonstraiei, dar asemnrile se opresc aici, deoarece concluzia unei relaii argumentative nu este niciodat

10

Stanciugelu Stefan - Logica manipularii: 33 de tehnici de manipulare politica romaneasca, Editura CH Beck, Bucureti, 2010, pagina 210-211

24

www.lucrari-de-licenta.com
definitiv, niciodat eficace pentru un destinatar oarecare, n sensul n care, pentru a-i asigura succesul, este necesar ca argumentele s fie mereu, cu insisten, repetate, important fiind i alegerea argumentelor i a strategiei n funcie de auditoriu. 2. Printre trsturile argumentrii este si aceea care trimite la relaia strns a argumentrii cu retorica (argumentarea este, de altfel, o tem care unete, n mod tradiional, retorica i logica), ceea ce explic faptul c pasiunea recent pentru studiul argumentrii coincide cu reactualizarea retoricii, tiina persuasiunii. Astfel, o teorie a argumentrii trebuie s studieze tehnicile care ar putea fi numite de raionament practic, cu alte cuvinte, tehnicile discursive care permit provocarea sau sporirea adeziunii spiritelor la tezele pe care le prezentm n asentimentul lor. Astfel, argumentarea se ocup de analiza i evaluarea argumentelor eficace. Inventarul rolurilor sau funciilor argumentative variaz, n mod sensibil, de la un autor la altul. n opinia lui Sorin Stati , rolurile argumentative snt urmtoarele: a) asentiment, confirmare, adeziune; b) justificare, prob; c) concesie; d rectificare; e) obiecie; f) contestaie, dezacord; g) critic, acuzaie, repro; h) tez, concluzie. 3. Dialogul presupune anumii protagoniti angajai n aprarea opiniilor lor contra atacurilor partenerilor i n combaterea opiniilor susinute de ctre cei din urm. Argumentarea este, deci, indisociabil polemicii. Se ajunge, astfel, la o a doua definiie a argumentrii, i anume, aceea care privete argumentarea ca pe o activitate social, intelectual, verbal menit s justifice sau s resping o opinie. Rezult de aici c rolul argumentativ, atta timp ct acesta este o dimensiune aflat n strns legtur cu polemica, nu este o proprietate sine qua non a enunurilor, fiind fals s reducem toate schimburile verbale, toate discuiile la polemic, deoarece printre ele exist interaciuni verbale care se numesc jocuri cooperative, deoarece acestea i propun s descopere adevrul i s lmureasc partenerii. 4. Ali cercettori au observat c locutorii se preocup, aproape ntotdeauna, de felul n care aseriile lor devin plauzibile, convingtoare; ei emit aserii fcndu-l s cread pe destinatar

25

www.lucrari-de-licenta.com
c propoziiile lor snt adevrate; dac se formuleaz o promisiune, se sper c destinatarul crede n sinceritatea emitorului; se dau ordine cu intenia ca acestea s fie executate. Cu alte cuvinte, discursul este prezentat ca un ansamblu de strategii menite s-l conving pe cellalt. Vorbind cuiva, adresndu-i cuvinte nseamn a argumenta. Se pune problema, n acest punct, care este raportul, n privina importanei i frecvenei, dintre a argumenta i a informa, ntre argumentare i informare. n opinia lui Sorin Stati , informarea este subordonat argumentrii. Pretenia de a descrie realitatea nu este dect un travesti al unei pretenii mai importante de a face presiuni asupra opiniilor celuilalt. n opinia aceluiai lingvist, opoziia astfel formulat ntre a argumenta i a informa este de natur de a masca o realitate esenial, de a cunoate intersectarea unor criterii distincte: capacitatea de a oferi o informaie nou i fora de persuasiune. n acest sens, exist enunuri care nu transmit informaie nou (de exemplu, chemrile), dar care au un rol argumentativ foarte marcat (de exemplu, justificarea), dar i enunuri informative care nu au rol argumentativ. Combinaia funcie pragmatic + rol argumentativ este cazul cel mai frecvent; de exemplu, o informaie nou poate fi furnizat ca o dovad. 2.5. Propaganda, ca modalitate de comunicare persuasiv

Cum am vazut, propaganda este adeseori definita de catre unii autori occidentali ca o activitate care urmareste rezultate de actiune si nu dezvoltarea intelegerii politice a evenimentelor, inocularea unei ideologii si nu eplicarea ei, ca un viol psihic al multimilor, ca o persuasiune clandestina sau ca o indoctrinare de nivel inferior. Aceste caracteristici exprima rezultatul analizei propagandei si publicitatii burgheze sau al unei propagande aberante, cum a fost cea nazista. Cum am vazut, propaganda burgheza s-a apropiat tot mai mult de publicitate, imprumutand din simbolurile, tehnicile si formele de manipulare a publicului consumator. Ca si publicitatea, ea cauta sa frapeze mai mult decat sa convinga, sa sugestioneze si mai putin sa explice. Intr-o lucrare de analiza a propagandei sunt reproduse intr-o forumula sintetica neajunsurile si limitele propagandei clasice in raport cu ceea ce isi propune sa fie propaganda moderna si eficienta. Astfel, propaganda traditionala era: a. In contradictie evidenta cu psihologia moderna b. Adeseori doctrinara si abstracta

26

www.lucrari-de-licenta.com
c. Utiliza forme plictisitoare si insipide d. Apela la actiuni dirijate numai dupa intuitie e. Era lipsita de sistem si de coordonare f. Investa un mare efort pentru rezultate mediocre g. Era in intarziere in raport cu evenimentele si cu necesitatea de a reactiona imediat la acestea h. Se desfasura ca si cum fiecare persoana ar reactiona la fel i. Uita ca propaganda nu poate fi decat diferentiata In contrast cu aceasta propaganda traditionala empirica, cea moderna se bazeaza, intre altele, pe contributiile stiintifice ale sociologiei, psihologiei, lingvisticii, politologiei, pe studiul stiintific al transmiterii eficiente a mesajelor. Realizarea unei propagande cu adevarat persuasive (eficiente) presupune: utilizarea unor mesaje atractive, in masura sa castige, sa atraga atentia si interesul publicului, indepartarea lui de conceptiile si ideile adverse, facandu-se apel la

motivatiile(stimulii si dorintele) existente, demonstrandu-se convergenta ideilor transmise cu interesul general; raportarea ideilor emise si sustinute la alte conceptii, concurente, straine si adverse, pentru a-l determina pe receptor sa gandeasca din perspectiva conceptiei despre lume a emitatorului propagandei si sa intre el insusi in disputa cu celelalte pozitii; actualizarea unor valori morale si modele sociale in raport cu o anumita situatie concreta. Eficienta persuasiunii depinde intr-o mare masura si de faptul daca ea este insotita de un alt mod de influentare a receptorului, cum este, in primul rand, forta exemplului practic concret. Pentru ca nu se poate astepta sa se modeleze comportamentul oamenilor, sa se organizeze o societate exclusiv cu ajutorul persuasiunii. In elaborarea mesajului propagandistic si in alegerea metodologiei de persuasiune se cer luate in considerare doua elemente extrem de importante: modelul de comunicare sociala recunoscut atat de emitator cat si de receptor, precum si experienta anterioara si atitudinile publicului, acestea generand fenomenul psihologic cunoscut sub numele de interferenta, care poate fi favorabil receptarii mesajelor sau poate trezi reactii negative, de aparare a receptorilor.

27

www.lucrari-de-licenta.com
Virtutile persuasive ale propagandei depind, de asemenea, de priceperea cu care propagandistul face apel, deopotriva, in stimularea si argumentarea mesajelor transmise, la afectivitatea si gandirea rationala a oamenilor, la imaginatia, sentimentele si intelectul celor carora li se adreseaza. Pentru formarea sentimentului de credibilitate, pentru mentinerea si intarirea increderii in obiectivitatea si justetea propagandei este necesara respectarea unor norme de baza: comunicarea prin propaganda a unor informatii strict autentice, conforme cu faptele si cu evolutia fenomenelor reale, evitarea festivismului, a tendintelor de comunicare unilaterala doar a informatiilor referitoare la realizari, succese, la reusite si de ignorare a celor care se refera la lipsuri, neajunsuri, fenomene negative, probleme inca nerezolvate, greseli, abuzuri. Este necasra deci respectarea scrupuloasa in propaganda a regulilor veridicitatii, in spiritul normelor criticii si autocriticii.11

11

DOMENACH, Jean-Marie - PROPAGANDA POLITIC, Colecia ABC, Bucureti, 2004, pagina 85 -86

28