Sunteți pe pagina 1din 55

GNDIREA I TULBURRILE EI

1. ASPECTE TEORETICE GENERALE


Termenul de gndire desemneaz o realitate psihic extrem de complex i
heterogen.
Psihologia clasic a lsat patru modele explicative ale gndirii:
1.modelul asociaionist interpreteaz gndirea ca produs al multiplicrii formelor
de senzaii i al articulrii succesive, n lan, sau simultane, constelaionale, a
imaginilor din memorie. n acest model, noiunea era definit ca o simpl sum de
senzaii, fiecare senzaie rednd o anumit nsuire concret a obiectului, celebru
rmnnd exemplul lui J.St.Mill, care definea prin noiunea de cas, reunirea
particular a imaginilor de temelie, perete, acoperi, fereastr.
2.modelul gestaltist admite specificul calitativ al gndirii ca form instinct
organizrii psihice i ireductibilitatea ei la senzaie sau percepie. ns modelul
concepe gndirea ca pe o structur dat, preexistent, nnscut, dar de nivel
calitativ superior, n raport cu percepia. Datele experimentale sunt interpretate prin
prisma conceptului de cmp i circuit total organism-mediu. Cmpul este nzestrat
cu atributul dinamicitii i cel al organizrii-integrrii, graie crora, gndirea se
manifest ca o succesiune orientat de transformri, transpoziii i integrri
relaionale ntre strile interne ale creierului i elementele situaiei externe. Khler
(Despre inteligena maimuelor, 1923) ajunge la concluzia c dinamica gndirii
const ntr-o succesiune de reorganizri instantanee ale elementelor situaiei
problematice externe, pe baza mecanismului echilibrrii forelor de cmp interne i
externe, activat de o tendin determinat atingerea scopului. Soluiile la
probleme apar, aadar, brusc, n urma unor scurt-circuite (reorganizri spontane),
fenomen denumit insight (Aha! reacia).
3.modelul behaviorist definete gndirea ca pe o form particular de
comportament, realizat prin intermediul reaciilor verbo-motorii. De altfel,

orientarea behaviorist, inaugurat de J.Watson (1913) i dezvoltat de


L.Thorndike, C.Hull, B.F.Skinner s.a., a redus ntreaga realitate psihic la
comportament. Dei n varianta sa iniial, watsonian, modelul behaviorist are un
caracter simplist-mecanicist, prin ignorarea bogiei i complexitii procesualitii
mentale interne, el are meritul de a fi abordat i interpretat gndirea ca fenomen
natural i evolutiv, modelabil prin nvare, pe baza mecanismului condiionrii, al
ntririi i feedback-ului.
4.modelul wrzburgian elaborat de coala de la Wrzburg, are la baza postulatul
platonician al primordialitii conceptelor i ideilor generale n raport cu datele
simurilor. Astfel s-a emis teza cu privire la puritatea ideal, absolut a gndirii i
la totala ei independen de suportul sau sursa imagistic. Cercetrile efectuate au
demonstrat ns, c, dei gndirea este o entitate psihic distinct, ireductibil la
percepie sau reprezentare, funcional, ea nu se izoleaz de acestea, ci, n cursul
desfurrii sale, apeleaz i se sprijin pe ele.
O.Selz (1939) se desprinde de coala wrzburgian i realizeaz o analiz de
tip structural-dinamic a gndirii, fcnd pentru prima dat distincia dintre proces
i produs, ntre operaie i coninut. Ca proces, gndirea pune n eviden
caracterul su activ i finalist, secvena terminal putnd fi un eec sau o soluie
corect care devine produs. Produsul nu rmne izolat, ci se include sau se
transform la rndul su, n proces. Operaia reprezint veriga activtransformatoare a gndirii fiind caracterizat printr-o maxim determinare,
adresabilitate, specializare i stabilitate, mergnd pn la automatizare. Orice
operaie dobndete individualitate numai prin raportare la un anumit coninut,
respectiv, la o anumit sarcin n care se dau anumite elemente i se cere s se afle
sau s se obin ceva un produs (rspuns sau soluie). Prin conectarea la o
anumit sarcin, gndirea trece din stare latent n stare activ i se afirm ca
proces finalist. Din pcate, nici teoria lui Selz nu a surprins latura genetic-evolutiv

a gndirii i legtura acesteia cu strile motivaional-dispoziionale i factorii de


personalitate.
coala genetic de la Geneva, fondat i condus de Jean Piaget, nlocuiete
modalitatea clasic prin care gndirea era studiat ca forma finit, cu o strategie
evoluionist-genetic. Piaget consider gndirea ca un proces psihic natural, cu
funcie adaptativ major, care se dezvolta n cadrul interaciunii copilului cu
obiectele i situaiile concrete din jur i n cadrul procesului organizat al instruirii
colare. Dezvoltarea gndirii are un caracter stadial, de la amorf, nedifereniat spre
difereniat, individualizat, de la simplu la complex, trecnd prin patru stadii
principale: senzorio-motor (0-2 ani), preoperator (3-6/7 ani), operaiilor concrete
(7-10/11 ani) i operaiilor formale (11-14 ani), ordinea acestora exprimnd logica
intern, imuabil, a dezvoltrii. Proprietatea definitorie a operaiilor gndirii este
reversibilitatea, conexiunea stabil pe plan mental intern ntre transformrile
directe (de la situaia iniial la cea final) i cele inverse (de la situaia final la
cea iniial). Baza obiectiv direct a formrii i dezvoltrii structurii operatorii
proprii gndirii sunt aciunile n plan extern ale copilului cu obiectele concrete sau
cu imaginile sau schemele nemijlocit perceptibile ale lor. Prin interiorizare i
fixarea pe suport lingvistic (verbal) aceste aciuni devin operaii mentale, operaii
ale gndirii. Gndirea n forma ei adult este o structur nereductibil la o sum de
imagini senzoriale sau reprezentri, elaborat n cursul unui proces evolutiv, i nu
una preformat, imanent, aa cum era considerat de gestaltism.
n 1959 P.J.Guilford imagineaz un model tridimensional de organizare
intern a gndirii prin corelarea a trei coordonate: a coninuturilor (imagini,
simboluri, structuri semantice, comportamente), a operaiilor (cunoatere,
memorie, gndire convergent, gndire divergent, evaluare) i a produselor
(elemente, clase, relaii, sisteme, transformri, predicii). n acest model se
delimiteaz o sut de csue, fiecare corespunznd unei capaciti intelectuale, care

poate fi descris n termenii operaiei, continuului i produsului. Nu reuete ns


s identifice dect o treime din acestea, definirea celorlalte reclamnd cercetri
ulterioare.
Abordarea cea mai n vog la ora actual n domeniul gndirii este
dezvoltat de psihologia cognitiv i neurotiinele cognitive. Teza de baz este
aceea c gndirea este un nivel superior al activitii generale de procesare a
informaiei, realizat de un sistem cognitiv fizic, care este creierul biologic (uman)
sau creierul artificial (computerul). Prin analogie cu programele generale i cele
specializate (tip expert) care stau la baza funcionrii computerelor, s-a stabilit c
funcionarea gndirii se ntemeiaz pe dou tipuri de scheme operatorii sau
strategii, i anume: strategii algoritmice i strategii euristice (A.Newell si
H.A.Simon, 1972; K.B.T.Evans, 1983; M.V.Matlin, 1989). Strategiile algoritmice
se utilizeaz n abordarea i rezolvarea sarcinilor i situaiilor bine determinate, n
care sunt specificate toate elementele i condiiile necesare. n gndirea algoritmic
este amplu reprezentat procesarea automat, adesea fiind suficient recunoaterea
i identificarea clasei din care face parte problema, pentru ca activitatea rezolutiv
s se desfoare de la sine. Dac n cazul computerului algoritmii sunt gata dai de
programator, n ceea ce privete creierul uman, ei se formeaz i se dobndesc
treptat n procesul de nvare. Strategiile euristice au un caracter exploratorprobabilistic. Ele nu cuprind toi operatorii, toate condiiile i toate detaliile
necesare ajungerii la rezultatul final, ci numai cteva principii i instruciuni
generale, cu rol orientativ, de ghidare a gndirii. Procesarea i gndirea euristic se
aplic ori de cte ori subiectul uman se afl n faa unor situaii noi, pentru a cror
abordare nu dispune nici de rspunsuri deja elaborate, nici de un procedeu sigur de
rezolvare, fiind astfel nevoit s recurg i s acioneze dup principiul ncercrilor
i erorilor. O alt contribuie a abordrii cognitiviste a gndirii o constituie
delimitarea celor dou sensuri principale ale procesrii informaiei: sensul

ascendent (bottom-up) pornete de la nsuiri i cazuri individuale, situaionalconcrete i ajunge la modele generale, stnd la baza gndirii inductive, esenial n
formarea conceptelor, n descoperirea i formularea principiilor i legilor; sensul
descendent (top-down) pornete de la modele informaionale generale, de la
prototipuri i ajunge la cazuri i situaii individual-concrete subordonate, stnd la
baza gndirii deductive, esenial n cunoaterea tiinific formal-abstract i n
construcia sistemelor teoretice formale.
2 DEFINIIE: gndirea reprezint procesul central al vieii psihice, o activitate
cognitiv complex, mijlocit i generalizat, prin care se distinge esenialul de
fenomenal, n ordinea lucrurilor i ideilor, pe baza experienei i a prelucrrii
informaiilor.
3 TRSTURILE GNDIRII
1. Caracterul mijlocit - Gndirea realizeaz o activitate constructiv-ideativ pe
baza faptelor concrete, a datelor senzoriale, individul ajungnd la
cunoaterea indirect a obiectelor i fenomenelor lumii nconjurtoare. Tot
indirect, mijlocit, pe plan ideativ, cu ajutorul gndirii se ajunge la
cunoaterea unor fenomene viitoare oferind astfel insului posibilitatea
influenrii desfurrii evenimentelor i angajarea sa ntr-o conduit
prospectiv.
2. Generalitatea constructele gndirii selecteaz i rein nsuiri comune prin
care obiectele i fenomenele individuale se unesc n clase, categorii,
devenind reprezentante i purttoare ale generalului.
3. Esenialitatea procesarea informaiilor se face pe baza unor criterii
explicite de semnificaie, relevan i reprezentativitate, reinndu-se
atributele i relaiile definitorii necesare i eliminndu-se cele accidentale,
ntmpltoare, irelevante.

4. Abstractivitatea const n detaarea de suportul i contextul senzorioimagistic i elaborarea unor constructe i modele logico-formale cu valoare
designativ conventional. Funcia de abstractizare a gndirii st la baza
dezvoltrii cunoaterii teoretice care s-a obiectivat n sistemul tiinelor
formale (matematica, logic) i n filosofie.
5. Discursivitatea se refer la o desfurare pe coordonate spaio-temporale
largi nu doar aici, ci i acolo, nu numai acum, dar i n trecut i n viitor.
Discursivitatea impune respectarea legilor coerenei i noncontradiciei,
pentru ca gndirea s fie corect i eficient. Coerena presupune ca n
desfurarea procesului actual de gndire ideile s derive una din alta i s se
lege organic ntre ele formnd un ntreg. n psihopatologie aceast calitate a
gndirii poate fi compromis, cursul gndirii fragmentndu-se n episoade
fr o legtur logic ntre ele (ex. fuga de idei). Legea noncontradiciei
presupune ca secvenele unui flux de gndire sau ale unui discurs s se
susin una pe alta i s se ntregeasc reciproc, fr s se contrazic ntre
ele.
6. Argumentaia implic ntemeierea prin probe faptice sau logice a ideilor
i judecilor exprimate ntr-o problem sau alta. O simpl niruire de
judeci afirmative sau negative fr o argumentare adecvat indic o
gndire superficial, insuficient elaborat.
7. Explicabilitatea const n transformarea unor idei sau situaii i aducerea
lor ntr-o form care s le fac nelese de interlocutor.
Activitatea cognitiv orienteaz subiectul n situaii de via, modulndu-i
conduita. Pornind de la fapte concrete i de la date senzoriale, omul ajunge la
cunoaterea indirect a obiectelor i fenomenelor lumii nconjurtoare, iar pe plan

ideativ gndirea ajut la cunoaterea unor evenimente viitoare, oferind individului


posibilitatea de a le influena desfurarea.
4 OPERAIILE GNDIRII
Caracterul abstract al gndirii este determinat att de sesizarea esenialului i
generalului din obiecte i fenomene (fr de care multitudinea obiectelor i
fenomenelor lumii nconjurtoare ar dezorganiza conduita omului), ct i din
edificarea relaiilor dintre acestea, n intercondiionarea i dinamismul lor perpetuu.
n desfurarea sa, acest proces de construcie ideativ procedeaz prin aanumitele operaii ale gndirii:
1. Analiza: operaia de desfacere, de separare mental a obiectelor i fenomenelor
n prile lor componente, de difereniere a nsuirilor lor
2. Sinteza: operaia opus analizei, care realizeaz reuniunea mental ntr-un
ansamblu unitar a nsuirilor eseniale i particulare ale obiectelor i fenomenelor
lumii nconjurtoare.
3. Comparaia: operaia prin care se disting asemnrile i deosebirile dintre
obiectele i fenomenele analizate. St la baza operaiilor de analiz i sintez,
operaii care se realizeaz pe baza evalurii dup un anumit criteriu a asemnrii i
deosebirii obiectelor i fenomenelor
4. Abstractizarea: operaia gndirii care const n abstragerea, desprinderea unei
anumite laturi sau nsuiri a obiectelor sau fenomenelor, n timp ce n momentul
respectiv se ignora, se face abstracie de celelalte. Prin alegerea elementului
esenial din ntreg, abstractizarea coboar spre analiz, cu care se nrudete, i de
aici spre concret, ntreinnd unitatea i continuitatea cunoaterii (senzoriale i
logice). Abstractizarea nu se realizeaz la acelai nivel de eficien la toi oamenii,
admindu-se existena, n plan individual, a dou forme de gndire:

a. gndire intuitiv-concret - opereaz cu noiuni concrete (ex. fruct) nemijlocit


reprezentabile printr-un prototip (ex.mr) i prin performane mai bune n
sarcinile cu caracter intuitiv-empiric, codificate figural-imagistic
b. gndire formal-abstract (opereaz cu concepte abstracte i se individualizeaz
prin performane superioare n sarcinile cu caracter formal-abstract, cu suport
simbolic convenional).
5. Concretizarea: urmeaz calea invers de la abstract la concret, fiind operaia
care concepe obiectele sau fenomenele n toat varietatea trsturilor lor
caracteristice. Concretizarea se apropie de experiena senzorial i ne furnizeaz
exemple pentru ilustrarea generalului.
6. Generalizarea : operaia opus concretizrii, de ridicare de la reflectarea unui
obiect sau fenomen la o categorie de obiecte sau fenomene, pe baza unor elemente
comune i esentiale. Generalizarea se efectueaz la diferite nivele, ea putnd
cuprinde grupe mai mari sau mai mici de obiecte i fenomene ce au o trstur
comun.
Operaiile gndirii n desfurarea lor ideativ beneficiaz de aportul
cuvntului n care se fixeaz abstractul i generalul i care cumuleaz un mare
potenial informaional. Cuvntul devine astfel un principiu al experienei i
practicii umane. Prin fixarea simbolic i pstrarea datelor, cuvntul are rol
cognitiv (de achiziie i depozitare a informaiei), precum i un rol reglator (de
vehiculare a informaiei) n cadrul desfurrii aciunii mentale.
Noiunea: este conceptul care cristalizeaz nsuirile comune i eseniale ale
obiectelor i fenomenelor lumii nconjurtoare, din cadrul experienei perceptive.
Prin noiune se realizeaz procesul de verbalizare. Dei este legat de cuvnt,
noiunea nu se identific cu acesta, putnd fi exprimat prin cuvinte variate n

cadrul aceleiai limbi. n forma lor dat de logic, noiunile exist doar sub aspect
potenial, ntruct ele reflect lucrurile i fenomenele ca i cnd ar fi izolate,
existand n sine i pentru sine. n mod real, ele exist ntr-o corelaie activ
alctuind judeci.
Judecata: const n reunirea noiunilor, oglindind raporturile care exist ntre
obiectele i fenomenele lumii nconjurtoare. Dei judecata se exprim printr-o
propoziie, nu orice propoziie realizeaz o judecat. Judecata, definit ca o
categorie a gndirii, stabilete raporturi dintre noiuni, exprimnd enunarea
adevrului sau falsului, prin afirmarea sau negarea a ceva despre ceva.
Raionamentul: este format din mai multe judeci, dar dei reflect tot
raporturi sau legturi, se deosebete de judecat prin structura i funcia sa logic.
Astfel, spre deosebire de judecat care se dezvolt pe baza experienei, ducnd la
descoperirea adevrului, prin raionament, cunoaterea avanseaz fr s fie legat
nemijlocit de experien, ci numai prin operarea cu judeci.
nelegerea: este o activitate cognitiv care permite descoperirea relaiilor
prin cuprinderea mental i stpnirea cunotinelor, faptelor i fenomenelor
respective. Este un proces activ de construcie mental a unui fapt sau a unei
situaii. Iniial intuitiv, nemijlocit, opernd n special cu imagini i reprezentri,
ea devine ulterior mijlocit, bazat pe noiuni i pe relaiile dintre obiecte i
fenomene.
Asociaia: stabilete legturi temporare ntre noiuni, ntre ideile n permanen
desfurare. Mecanismele de formare a asociaiilor pot fi variate:
a. Prin contiguitate: se realizeaz asocierea pe plan ideativ ntre obiectele i
fenomenele percepute sau reprezentate simultan sau succesiv, acestea
coexistnd n spaiu i timp

b. Prin asemnare: realizeaz pe plan ideativ asocierea ntre obiecte i


fenomene asemntoare ntre ele. Se poate face prin rim sau prin asonan
(este asocierea ntre cuvinte care se aseamn ca form omonime, dar se
deosebesc n coninut).
c. Prin contrast: se realizeaz asocierea ntre noiuni cu coninut opus: bineru , alb-negru, dragoste-ur, lumin-ntuneric etc.
d. Prin cauzalitate: reprezint modalitatea prin care se realizeaz n plan
ideativ legtura cauzal dintre fenomen i cauza sa. Acestea sunt cele mai
complexe asociaii.
Dup tipurile dominante de asociaii, modul de gndire al oamenilor a fost
mprit n :
1. Gndirea asociativ-logic, unde predomin asociaii dup coninut i
cauzalitate, expresiile verbale servindu-se de calea cea mai scurt ctre elul
expunerii.
2. Gndire asociativ-mecanic, unde predomin asociaii mecanice prin
contiguitate, asemnare, asonan, rim, localizare n timp i spaiu. n aceste
cazuri exprimarea verbal recurge la fraze lungi, ocolite, la noiuni concrete
i de obicei ncrcate afectiv.

5 MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE GNDIRII


Potrivit concepiei localizrilor i integrrilor dinamice, gndirea, ca proces
complex, multifazic i multimodal, nu poate fi legat de o zon unic i strict

delimitat a creierului, cum nu poate fi lipsit, n acelai timp, de o baz


neurofiziologic mai mult sau mai puin specific.
Mecanismele gndirii au o structur complex i heterogen att din punct
de vedere anatomofiziologic, ct i logico-operaional, cuprinznd componente
nespecifice i componente structurale specifice.
Componentele nespecifice includ:
a. structuri de activare i energizare: sistemul reticulat activator ascendent,
structuri afectiv-motivaionale din hipotalamus i sistemul limbic, din
regiunea orbital a lobilor frontali
b. structuri de procesare modal reprezentate de verigile subcorticale i zonele
de proiecie cortical ale sistemelor senzoriale, care furnizeaz informaiile
despre realitatea extern imediat
c. structurile care alctuiesc mecanismul specific al memoriei i care
furnizeaz informaii din repertoriul stocat anterior
d. structurile care integreaz i realizeaz limbajul verbal i schemele lui
gramaticale suportul esenial al gndirii i principalul ei instrument de
codare-obiectivare a coninuturilor i produselor
e. sistemul neurotransmitorilor i neuromediatorilor de tipul acetilcolinei,
serotoninei,

dopaminei,

adrenalinei,

noradrenalinei,

histaminei,

aminoacizilor i peptidelor neuroactive, care se include n mecanismele


tuturor proceselor psihice i ale tuturor actelor comportamentale.

Toate aceste componente nespecifice sunt activate ntr-o msur sau alta, n
cursul efecturii unor sarcini de gndire, facilitnd sau frnnd, perturbnd
rezolvarea lor.
Componentele specifice sunt reprezentate de acele structuri care realizeaz
direct i efectiv procesrile informaionale care caracterizeaz propriu-zis gndirea,
sub aspectul operaiilor, coninuturilor i produselor ei. Aceste structuri se clasific
n funcie de trei criterii: genetic, al specializrii funcionale interemisferice i
specializrii intraemisferice.
1.Criteriul genetic potrivit cruia gndirea este funcia celor mai noi structuri din
punct de vedere filogenetic, respectiv cortexul cerebral, iar din punct de vedere
ontigenetic, este funcia structurilor corticale care se maturizeaz cel mai trziu,
respectiv zonele integrative intermodale de ordinul III si IV (dispuze ntre zonele
integrrilor senzoriale primare i secundare). Acestea din urm fac parte din
sistemul C, cognitiv, al creierului, dar funcionarea lor este ghidat de principiul
designrii i simbolizrii convenional - formale, de principiul abstracizrii
generalizrii, de principiul incatenarii logico semantice, de principiul substituiei,
de principiul tertului exclus, de principiul noncontradiciei etc.
2.Criteriul specializrii funcionale interemisferice potrivit cruia mecanismele
gndirii se distribuie distinct ntre cele dou emisfere cerebrale (Gazzaniga, 1970;
Sperry, 1974; Botez, 1996). Emisfera dreapt este specializat n realizarea gndirii
intuitiv-concrete,

susinut

de

sistemul

noiunilor

obiectuale

nemijlocit

reprezentabile, de scheme spaiale i vizual-tactil-kinestezice, de operaii de calcul


simple, cu numere ce nu depesc 100, de clasificri i combinaii n sfera
obiectelor concrete. Emisfera stng este legat de realizarea gndirii formalabstracte, susinut de sistemul noiunilor abstracte, de suportul simbolico-

semantic, de scheme i structuri formale, de comparaii i evaluri critice, de


transformri seriale i conexiuni cauzale i probabilistice, de operaii de calcul
complexe, cu numere ce depesc 100. Schemele i coninuturile gndirii intuitivconcrete se dezvolt mai devreme i mai uor dect cele ale gndirii formalabstracte, care depind n mare msur de procesul nvrii organizate (colare) i
de asimilarea conceptelor i structurilor logico-matematice i filosofice. Dar
raportul interemisferic presupune i posibilitatea dominanei funcionale a unei
emisfere

cerebrale

asupra

celeilalte.

Criteriul

specializrii

funcionale

interemisferice prezint importan i n plan clinic, att sub aspect predictiv (ne
permite s anticipm tabloul tulburrilor gndirii n cazul localizrii focarului
patologic n emisfera dreapt sau cea stng), ct i sub aspect diagnosic-evaluativ
(ne permite s stabilim mai riguros gradul de severitate al tulburrilor aprute n
sfera gndirii n urma unor focare de natur organic, prin raportarea lor la tipul
cruia i aparine pacientul: intuitiv-concret, formal-abstract sau intermediar).
3.Criteriul specializrii intraemisferice potrivit cruia zonele corticale specifice
gndirii din interiorul unei emisfere cerebrale nu sunt echipoteniale din punct de
vedere funcional, ci ntre ele exist diferene semnificative, fiecare ndeplinind
anumite secvene ale unui proces de gndire. Astfel zonele de ordinul III i IV din
cadrul lobului occipital dispun de operatori specializai n procesarea coninuturilor
informaionale ale noiunilor care reflect obiecte concrete percepute pe cale
vizual i n abordarea situaiilor problematice codificate figural (imagistic), n
efectuarea gruprilor i serierilor pe baza criteriilor logice (form, culoare, mrime
etc.) n mulimea obiectelor din cmpul perceptiv vizual, n realizarea legturii
designative ntre imaginile vizuale ale obiectelor i codurile lingvistice
corespunztoare (denumirile), n filtrarea i sistematizarea experienei cognitive
vizuale prin prisma principiilor abstractizrii-generalizrii, n identificarea i

decodificarea sistemelor de simboluri i scheme scrise. Zonele de ordinul III i IV


din lobul parietal dispun de operatori logici specializai n realizarea sistemului
reprezentrilor spaiale, a coordonatelor orientrii spaiale i ncadrrii n spaiu a
propriei persoane, n efectuarea calculelor matematice, n integrarea i realizarea
schemelor gramaticale, n asigurarea stabilitii legturilor semantice dintre
coninuturile informaionale de provenien tactil-kinestezic i denumirile verbale,
n construirea structurilor informaionale formal-abstracte. Zonele de ordinul III i
IV din lobul frontal sunt specializate n efectuarea operaiilor de abstractizare i
generalizare, n alctuirea planului intern i n stabilirea strategiei de abordarerezolvare a problemelor, n testarea ipotezelor, n verificarea i evaluarea critic a
rezultatelor pariale i finale ale activitilor de gndire, n asigurarea integritii i
unitii funcionale a Eu-lui, n corelarea, prin raportare la strile proprii de
necesitate i la condiiile obiective externe, a contiinei de sine i contiinei lumii
externe, n realizarea schemelor limbajului intern, suportul nemijlocit al gndirii.
Zonele de ordinul III i IV din lobul temporal sunt specializate n decodificarea i
includerea n fluxul gndirii curente a coninuturilor informaionale obiectivate n
limbajul oral, n asigurarea fluenei i desfurrii seriale, din secven n secven,
a gndirii. Zonele de ordinul III i IV interacioneaz ntre ele constituind reele la
scar mare distribuite (Mesulam, 2000). Formarea lor se produce n ontogenez, n
concordan cu tipologia sarcinilor cu care subiectul se confrunt n mod
sistematic.
Caracterul complex i distribuit al mecanismelor neurofiziologice ale gndirii este
demonstrat i de datele clinicii. Astfel, lezarea zonelor i reelelor din lobul parietal
determin cu precdere afectarea structurii gndirii obiectuale, care se refer la
obiectele i fenomenele concrete nemijlocit perceptibile, n timp ce lezarea zonelor
i reelelor din lobul frontal afecteaz n primul rnd capacitatea de a opera cu

noiuni abstracte i cu construcii logico-formale desprinse de suportul obiectualimagistic, precum i capacitatea de a raiona corect (Luria, 1962; Pribam, 1971;
Arseni, Golu, Danaila, 1983; Botez, 1996).
6 TULBURRI DE GNDIRE
I.
Tulburri cantitative de gndire: tulburri de ritm i coeren n gndire
II.

Tulburri calitative de gndire: tulburri n coninutul gndirii

III.

Tulburri ale expresiei verbale i grafice a gndirii

6.I.TULBURRI CANTITATIVE DE GNDIRE


6.I.A.Tulburri de ritm n gndire
1. Accelerarea ritmului ideativ (fuga de idei) se caracterizeaz prin faptul c
asociaiile ntre idei se fac la ntmplare, dup aspecte superficiale, dup asonan,
dup rim, dup contraste facile, dup localizare n timp i spaiu. Adesea pacienii
vorbesc mult (logoree) i repede (tahifemie), cu voce tare, uneori pn rguesc. n
perioadele de exacerbare extrem a fugii de idei, asociaiile pierd aproape total
legturile logice formale, ajungndu-se la incoerena gndirii.
n practic, accelerarea ritmului ideativ nu se ntlnete izolat, ci asociaz
excitaie psiho-motorie, creterea forei reprezentative i imaginative, a mobilitii
prosexice, a tonusului afectiv, toate exprimate prin logoree accelerarea debitului
verbal. Aceast accelerare cvasiglobal a vieii psihice poart denumirea de
tahipsihie.
Accelerarea ritmului ideativ apare n sindroame maniacale, stri de excitaie
psiho-motorie din schizofrenie sau paralizie general progresiv la debut, beii
acute voluntare, stri nevrotice, n strile de oboseal marcat i de surmenaj.
Forma particular de accelerare a rimului ideativ:
Mentismul (descris de Chaslin) este o form particular de accelerare a
ritmului ideativ, caracterizat prin depanarea rapid, incoercibil, automat a

reprezentrilor (motiv pentru care poate fi considerat i o tulburare de memorie) i


ideilor, fa de care bolnavii au adesea o atitudine critic, fac efort s-i
stpneasc gndurile, ns de obicei nu reuesc. Tulburarea devine att de
parazitar i de jenant, nct provoac anxietate, mpiedic pacienii s se
odihneasc sau s desfoare activiti conforme cu rigorile voliionale, acetia
rmnnd spectatori ai propriilor idei.
Mentismul se ntlnete n stri de oboseal accentuat, n stri de mare
tensiune nervoas, n intoxicaii uoare cu tutun, cafein, alcool, cu medicamente
psihotone i psihodisleptice, n cadrul sindromului de automatism mental din
schizofrenie (cnd pacientul are convingerea delirant c acest fenomen patologic
este impus din afar, este provocat de cineva).
2. ncetinirea ritmului ideativ (lentoare ideativ) - clinic se observ c pacientul
vorbete rar (bradifemie), articularea cuvintelor este lent

(bradilalie), ofer

rspunsuri cu ntrziere (cu perioad de laten mare), vocea are intensitate sczut.
Pentru obinerea rspunsurilor de multe ori este necesar repetarea ntrebrii.
Discursul acestor pacieni este nu numai lent, dar i cu ntreruperi, iar uneori
incoerent.
Lentoarea ideativ asociaz slbirea forei reprezentative i imaginative, dificulti
de evocare a amintirilor, dificulti prosexice, inhibiie motorie. Aceast scdere
cvasiglobal a funciilor psihice (implicit prin diminuarea funciei tonicoenergetice afective) poart, n psihopatologie, denumirea de bradipsihie.
Lentoarea ideativ se ntlnete n stri de epuizare fizic i psihic, n perioada de
convalescen a unor boli somatice, toxice, infecioase, n afeciuni neurologice cu
interesare extrapiramidal, ca boala Parkinson, parkinsonism postencefalitic,
intoxicaia cu monoxid de carbon, n stri de obnubilare a contiinei, oligofrenii,
schizofrenie, depresie, melancolie.
Forme particulare de scdere a ritmului ideativ:

2.a. Vscozitatea mental const n scderea fluiditii mentale, care se traduce


prin scderea fluiditii verbale. Se ntlnete n epilepsie.
2.b. Fading mental (Guiraud si Deschamps) const n accentuarea progresiv a
lentorii ideative pn la oprirea fluxului ideativ. Se ntlnete mai ales n
schizofrenie.
2.c. Baraj ideativ (Sperrung) ritmul ideativ nceteaz intempestiv pentru cteva
secunde, dup care cursul gndirii poate fi reluat. Aceast oprire brusc a
exteriorizrilor verbale se ntlnete n schizofrenie i poate fi explicat prin
apariia unei halucinaii, prin intervenia unei fore xenopatice ori poate rmne
incomprehensibil.
2.d. Srcirea ideativ scderea productivitii ideilor (Hemmung). Ideile sunt
tot mai concentrice, cu un sistem de referin tot mai redus, cu un coninut tot mai
restrns, deseori monotematice. Se ntlnete n stri de surmenaj, tulburri ale
contiinei, stri depresive, schizofrenie.
3. Dispariia fluxului ideativ (anideatia) dei este descris n idioie i demene
(sub forma deambulaiei anideice) sau n epilepsie (sub forma automatismului
anideic), nu este sigur dect n strile comatoase, pentru c n celelalte se
presupune c exist totui idei care rmn necunoscute celor din jur. Trebuie
difereniat de barajul ideativ, n care exist un coninut ideativ, dar care rmne
necunoscut celor din jur.
6.I.B.Tulburri de coeren n gndire
Incoerena gndirii reprezint pierderea legturilor logice dintre idei. Exprimarea
verbal a ideilor devine lipsit de coninut i ininteligibil.
Forme de incoeren a gndirii:
a.Salata de cuvinte pacientul exprim o serie de cuvinte sub forma unui amestec
total lipsit de coninut logic i inteligibilitate.

b.Jargonofazia pacientul nu mai este neles de nimeni, pare a vorbi o limb


proprie.
c.Verbigeratie const n repetarea stereotip a acelorai propoziii, fraze sau
cuvinte, frecvent lipsite de orice neles. Uneori se observ o oarecare tendin la
rim (ex. acas, mn, vac, atom, gsc, moac).
Incoerena sub diversele ei forme apare n schizofrenie, demene avansate,
tulburri de contiin, n special cele calitative.
6.II.TULBURRI

CALITATIVE

DE

GNDIRIE

(TULBURRI

DE

CONINUT ALE GNDIRII)


1.Ideea dominant
2.Ideea obsedant (obsesiv/anankast)
3.Ideea prevalent
4.Ideea delirant
1. Ideea dominant este o idee care se impune la un moment dat n gndirea
individului, coninutul su ncadrndu-se n sfera normalului. Este declanat de
stimuli cu valene semnificative pentru subiect i este reversibil. Ideea dominant
este n concordan cu personalitatea individului i cu dezideratele lui
(egosintonic).
2. Ideea obsedant (obsesiv/anankast) este o idee parazitar care irumpe i
asediaz gndirea pacientului, se impune contiinei, dei este n dezacord cu
aceasta. Este n discordan cu realitatea i cu personalitatea individului
(egodistonic), care i recunoate caracterul parazitar, patologic, lupt pentru a o
nltura, dar de cele mai multe ori nu izbutete. Astfel c ideea obsesiv este
nsoit de un mare grad de anxietate. Spre deosebire de ideea delirant, cea
obsesiv este apreciat critic de pacient, acesta recunoscnd c fenomenul eman
din propria via psihic, i nu este impus din exterior ca n automatismul mental i
fenomenele de influen exterioar.

Din punct de vedere clinic, obsesiile mbrac urmtoarele forme:


a. idei (obsesii ideative) corespund definiiei de mai sus, realiznd o
intoxicaie prin idee. Principalele teme obsesive sunt:
- contaminarea cu microbi (misofobie);
- dubitaia (de ce?, poate , dac ; se refer la nesigurana
aciunilor proprii, bolnavul devine preocupat, nelinitit, nesigur, se ntreab
dac a efectuat o serie de acte obinuite, semiautomate ca: nchiderea uii, a
aragazului, de multe ori se ntoarce din drum pentru a verifica; unii autori
denumesc aceste obsesii mania verificrilor; este frecvent ntlnit la
medici (dac au pus parafa, dac au scris posologia corect);
-

violenta fizic asupra propriei persoane sau asupra celorlali (de ex. mi
voi ucide copilul, dar pacienta evit s rmn singur cu copilul, caut
asigurri, ascunde cuitele, pungile de plastic etc.);

- preocupri religioase (ndoieli cu privire la religie, blasfemii);


- preocupri sexuale (pentru organe sexuale sau acte sexuale inacceptabile; de
ex. voi comite un viol, dar pacientul evit s stea singur cu o femeie i
ncearc s-i abat gndul de la problemele sexuale);
- obsesia unui comportament inacceptabil (idei obsesive de contrast au un
coninut inacceptabil, suprtor, n profund discodan cu convingerile
obinuite, etice ale bolnavului; de ex. idei obscene obsesive n timpul
rugciunii la o persoan foarte decent, dar pacientul ncearc s-i pstreze
autocontrolul, evit situaiile sociale, i ntreab pe ceilali dac
comportamentul su a fost acceptabil ntr-o anumit situaie; sau alt ex., o

soie credincioas are teama de a nu-i nela soul, dar nu trece niciodat la
fapte, dei triete penibil acest chin);
- ordinea (lucrurile s fie la locul lor, aciunile s se desfoare ntr-o anumit
ordine).
Obsesiile ideative apar cel mai frecvent n tulburarea obsesiv-compulsiv, dar
se pot ntlni i n alte entiti psihiatrice precum depresia, patologia de
involuie sau debutul schizofreniei.
b. amintiri si reprezentri obsesive amintirile obsesive se exprim clinic prin
perseverarea rememorrii unor evenimente neplcute, jenante. n cazul
reprezentrilor obsesive este vorba despre idei care contrazic relitatea i care
determin reprezentarea figurativ ntr-o manier senzorial-plastic. Uneori
reprezentrile contrastante exprim prejudiciu, defimare, aversiune sau ur
fa de persoane pentru care pacientul are sentimente de dragoste, stim,
respect, prietenie.
c. fobii (obsesii fobice) reprezint teama fa de anumite lucruri, fiine, situaii
sau aciuni, teama nejustificat, apreciat critic de pacient, dar pe care nu o
poate alunga n ciuda faptului ca evit situaia respectiv. Ca i obsesiile
fobiile se caracterizeaz prin caracterul invaziv, intensitate, adezivitate,
ilogism i rezisten de nenvins. Fobiile genereaz o stare de tensiune
intrapsihic nsoit de disconfort fizic sau o senzaie de malez, nu m pot
mica, nu pot demara i de un cortegiu de manifestri neuro-vegetative:
transpiraii, tahicardie, sialoree. Ele sunt impenetrabile ca i delirul,
copleitoare ca tensiune psihic, iraionale, nsoite de contiina patologicului
tririi, fixate de un subiect tematic i aprnd la fiecare apariie a unor stimuli
ai subiectului respectiv. Prin dezvoltare n intensie ele pot fi declanate i de

simpla reprezentare a lor. Ele se pot extinde de la o tema la alta, din vecintate
n vecintate. Datorit variabilitii coninutului i etimologiei lor fobiile au
fost prezentate de ctre Devaux i Logre ca alctuind, dup expresia lui LvyValensi, o grdin cu rdcini greceti. Exemplificm prin:
- Hipsofobia: teama de nlimi, balcoane, lift
- Agiofobia: frica de strad, bolnavul nu circul dect nsoit i dac nu
este nsoit nu iese din cas, pentru a se deplasa recurge la diferite
motive ca s fie nsoit,
- Agoraphobia: teama de spaii deschise, poate apare pe stadioane, n
piee
- Claustrophobia: teama de spaii nchise, locuri nguste
- Eremofobia: teama de locuri pustii, izolate
- Gefirofobia: teama de ruri, poduri
- Talazofobia: teama de mare
- Acusticofobia: teama de sunete, zgomote, explozii, tunete
- Hidrofobia: teama de ap
- Bazofobia: teama de a nu cdea n timpul mersului, ntlnit frecvent
la femei, pentru siguran merg pe lng ziduri, garduri, cutnd un
punct de sprijin n eventual cdere
- Heliofobia: teama de soare
- Amaxofobia: teama de a cltori cu un vehicul

- Siderachomafobia: teama de a cltori cu trenul


- Aichmofobia: teama de obiecte ascuite
- Belenofobia: teama de ace
- Nichtofobia: teama de ntuneric, apare la femei, acestea dorm cu
lumina aprins
- Ailurofobia: teama de pisici, ntlnit frecvent i la brbai
- Anginofobia: teama de a nu fi sugrumat
- Antropofobia: teama de oameni, de mulime
- Arahnofobia: teama de pianjeni, mai frecvent la femei
- Cacorafobia: teama de eec,de nereuit
- Petofobia: teama de a nu se face de rs n public, datorit unor
tulburri de control sfincterian
- Cancerofobia: teama de cancer
- Chinofobia: teama de cini
- Crometofobia: frica de bani
- Dipsofobia: teama de a nu bea
- Emetofobia: teama de a nu voma n public
- Fagofobia/sitiofobia: teama de a mnca
- Erentofobia: teama de a nu roi n public
- Gamofobia: teama de a se cstori

- Ginofobia: teama de femei


- Hematofobia: teama de snge
- Hipnofobia: teama de somn
- Iofofobia: Teama de a nu fi otrvit
- Lisofobia: teama de a nu nnebuni
- Logofobia: teama de a nu pronuna greit un cuvnt
- Misofobia: teama de contaminare microbian
- Monophobia: teama de a nu rmne singur
- Musofobia: teama de oareci
- Necrofobia: teama de mori, de cimitir
- Nozofobia: teama de mbolnvire
- Oicofobia: dezgustul fa de propriul domiciliu
- Partenerofobia:teama fa de fete tinere
- Pirofobia: teama de foc
- Rabiofobia: teama de turbare
- Sifilofobia: teama de lues
- Taferofobia: teama de a nu fi ngropat de viu
- Tanatofobia: teama de moarte
- Tricofobia: teama de psri

- Zoofobia: teama de animale


- Xenofobia: teama de strin
- Fobofobia: teama de fobii, bolnavul st paralizat, nu face nimic
d. tendine impulsive (obsesii impulsive) impulsuri care ndeamn bolnavul la
acte particulare, iraionale i inacceptabile ori ridicole. Pentru c urmarea
acestor impulsuri conduce la consecine negative, bolnavul li se opune, ns se
ncarc emoional cu team i panic. Teama de a nu da curs tendinei
impulsive poart numele de compulsiune. Aceasta este de obicei legat de
anumite idei obsesive contrastante, idei care contrazic flagrant convingerile
individului. De ex. pacieni cu un comportament ireproabil i cu un nivel
elevat de cultur sunt parazitai de ideea de a lovi peste fa diveri trectori
de pe strad, de a huli sau injuria persoane din colectiviti sau institutii fa
de care au un respect deosebit.

Pentru c pacienii recunosc caracterul

parazitar al acestor triri patologice i au capacitatea voluntar de a se stpni


compulsiunea nu se transform n act impulsiv. De obicei teama de a nu
comite actul impulsiv se menine atta timp ct bolnavul se afl n situaia de
a-l comite.
e. Compulsii/aciuni obsesive (ritualuri, ceremonialuri obsesive) sunt
comportamente repetitive - compulsiuni cu caracter deschis (de ex splatul
minilor - ablutomania, punere n ordine, verificri) sau acte mintale
compulsiuni mascate (de ex. rugciuni, numrat - aritmomania, repetarea n
gnd a unor cuvinte) pe care persoana se simte nevoit s le efectueze ca
rspuns la o obsesie sau n conformitate cu reguli care trebuie aplicate rigid.
Comportamentele sau actele mintale urmresc s prentmpine un anumit
eveniment sau situaie temut. Totui, comportamentele sau actele mintale fie

c nu sunt legate n mod realist de ceea ce sunt menite s neutralizeze sau s


previn, fie sunt evident excesive.

3. Ideea prevalent este o idee care ocup un loc dominant n psihismul


individului, este n concordan cu sistemul ideativ al individului, cu
personalitatea sa (prin urmare nu-i recunoate caracterul patologic), dar n
neconcordan cu realitatea. Spre deosebire de ideile dominante i obsesive
pe care evenimentele ambianei tind s le estompeze, s le anihileze, n cazul
ideilor prevalente, ntmplrile i persoanele din realitate sunt luate drept
argumente i puncte de sprijin, fiind nglobate n sistemul ideativ aberant al
persoanei. n plus celelate idei adiacente i concomitente n loc s i se opun,
s o contrazic, graviteaz n jurul ei, argumentnd i dezvoltnd ideile
prevalente. Fiind n concordan cu personalitatea, dar n discordan cu
realitatea, ideea prevalent are potenialitate psihopatologic delirant,
putnd fi anticamera ideii delirante. Se ntlnesc n stri reactive de
intensitate psihotic, stri postonirice, epilepsie, alcoolism, tulburare
bipolar, toate strile predelirante. Ideile obsesive sau prevalente se pot
orienta asupra strii de funcionare a organismului, individul considernduse afectat de diverse boli. n acest caz este vorba despre hipocondrie, n
esen de natur ideatorie, dar antrennd elemente afective, voliionale i n
special perceptive (percepia unor tulburri organice, cu o oarecare
contiin a irealitii lor). n funcie de amplitudinea sa , ideea
hipocondriac se poate prezenta ca o simpl preocupare asupra strii de
funcionare a organismului, poate avea intensitatea i forma unei obsesii, n
care preocuparea este nsoit de team, dominnd psihismul individului,
poate subordona celelalte idei i activitatea insului devenind idee prevalent

sau, prin interpretare i prelucrare, poate duce la ndeprtarea de realitate,


devenind idee delirant.
4. Ideea delirant (delusion la autorii anglo-saxoni sau Wahn la cei
germani) se exprim de obicei limpede, pe fond de claritate a contiinei.
Brusc sau insiduos, ideile delirante pun stpnire pe contiina bolnavului,
fiind definite ca judeci sau raionamente care reflect n mod eronat
realitatea i modific n sens patologic concepia despre lume i
comportamentul bolnavului. Jaspers (1913) descrie urmtoarele caracteristici
ale ideii delirante:
Convingerea delirant (certitudinea) este o judecat eronat care
pune stpnire pe contiina bolnavului
Incorigibilitatea
contraargumente

(neinfluenabilitatea)

confruntare,

inabordabil

prin

impenetrabil
n

la
ciuda

contradiciilor evidente cu realitatea


Lipsa motivaiei convingerilor delirante i a atitudinii critice fa de
ele (imposibilitatea coninutului) nu corespunde realitii cu care se
afl n cert contradicie i pe care o reflecteaz deformat
Comportamentul

delirant

modific

sens

patologic

comportamentul.
Fenomenologic se delimiteaz 2 tipuri de idei delirante:
1. Idei delirante care se deduc din fenomene afective sau alte experiene
inclusiv cele halucinatorii sau prin tulburri ale contiinei legate de
complexe traumatizante avnd un caracter de inteligibilitate

2. Idei delirante care nu se pot deduce din ceva i care constituie din punct de
vedere psihologic fenomene primare.
Wernicke clasific ideile delirante n:
1. Delir primar se refer la ideile autohtone, produse de procesul morbid.
Acesta corespunde cu ideea delirant care nu se poate deduce inteligibil.
2. Delir secundar (de motivaie) - ideea care apare ca o reacie a bolnavului la
mbolnvire sau este determinat de situaii conflictuale, traumatizante
survenite n timpul desfurrii procesului morbid primar.
n ordine cronologic, primul fenomen care configureaz delirul primar este
tulburarea de gndire fr halucinaii.
1. n prima faz, bolnavul triete aa numita dispoziie delirant - este o stare
difuz, vag, fr un coninut ideativ precis. Mattusek definete aceast
senzaie ca o tensiune delirant, bolnavul simte c plutete ceva, c se
ntmpl ceva i care se caracterizeaz prin trirea unei schimbri
imperceptibile. Bolnavul are senzaia c se ntmpl ceva amenintor, ceva
care plutete n aer.
2. n a doua faz apare percepia delirant sau interpretarea delirant (a nu se
confunda cu tulburarea de percepie): dup Jaspers i Ghrule vorbim de
interpretare delirant atunci cnd unor percepii reale li se acord n mod
nemotivat o semnificaie anormal, de obicei n sensul unei relaii cu
persoana proprie. Percepia delirant nu e o tulburare de percepie, ci o
interpretare anormal n gndirea bolnavului bazat pe percepii reale i
banale. K. Schneider descrie percepia delirant ca un fenomen cu 2 verigi:
prima verig este o percepie care n sine nu a suferit nici o modificare, a
doua verig const ntr-o semnificaie particular pe care o primete aceast

percepie. n percepia delirant avem elementul intenie: de ex. un obiect a


fost pus ntr-un loc cu o anumit intenie, cu un scop i atunci interpreteaz
c acel obiect este altceva dect este de fapt (o cret aezat pe mas este
un microfon care l nregistreaz pe bolnav fr s tie, este pus intenionat
acolo ca s asculte ce spune el).
3. A treia faz se constituie n intuiia delirant caracterizat prin
reprezentri sau idei care apar brusc, ncrcate cu o semnificaie nemotivat
i care se refer la propria persoan. Aceast intuiie delirant se mai
numete i inspiraie delirant i apare n cadrul unei dezvoltri anormale a
personalitii, la psihopai, la fanatici.
Ideile i temele delirante par a depinde de mediul n care s-a dezvoltat i
triete individul, de preocuprile lui individuale i sociale din perioada respectiv,
de nivelul su socio-cultural, de electivitile i stadiul de dezvoltare a psihismului
propriu.
Dup coninut, delirul poate fi verosimil sau neverosimil, abstract,
confabulator, inteligibil sau neinteligibil, contradictoriu (PGP, psihoze organice).
Dup form poate fi persistent sau mobil, deschis sau ncapsulat, sistematizat sau
nesistematizat, nsoit sau nu de halucinaii, congruent sau nu cu dispoziia.
Cnd ideile delirante se nlnuie, se articuleaz ntr-o form coerent, mai
mult sau mai puin stringent i uneori chiar aparent logic, vorbim de un sistem
delirant, care i asigur amplitudinea i durata prin suportul dinamico-energetic
oferit de polarizarea majoritii forelor afectiv-voliionale, dar i a imaginaiei, a
forei mnezice i n general a tuturor fortelor psihice. Astfel c bolnavul cu acest
tip de delir caut, prin orice mijloace i permanent, s impun ideile sale realitii,
pentru c le triete cu o nestrmutat convingere (paranoia de lupt - Kampf

Paranoia, dup Kretschmer). Pentru c unii delirani, n special paranoici, au un


potenial cognitiv deasupra mediei, datorit aspectului aparent logic al alctuirii
raionamentelor, a plauzabilitatii lor partiale, cat si participarii afective cu care-si
expun ideile, acestea, desi delirante, pot parea celor din jur plauzibile, mai ales
cand acestia sunt atasati afectiv de bolnav si au o oarecare insuficienta cognitiva si
o mare sugestibilitate, ei putand adopta ideile delirante, realizand delirul indus (de
catre delirantul veritabil, care poarta numele de inductor). Acesta forma de
contaminare mentala este reversibila, delirantul indus mentinandu-si ideile
delirante doar cat timp se afla sub influenta inductorului (folie deux descrisa de
Falret si Baillarger).
Pe masura ce evolueaza, delirul se structureaza, devine stabil, iar intrebarile,
suspiciunile din perioada de inceput a smulgerii de realitate, isi gasesc raspuns
odata cu detasarea de aceasta. Astfel ca si nelinistile generate de situatia inedita in
care se afla la inceput, dispar pe masura ce bolnavul si le elucideaza. In cele din
urma, persiflat sau ignorat, delirantul nu-si mai impartaseste ideile oricui, deoarece
nu oricine este demn de incredere sau capabil sa inteleaga. Delirul se inchisteaza,
se incapsuleaza.
De cele mai multe ori, insa, delirul este nesistematizat, ideile delirante fiind
slab legate sau nelegate intre ele, neputandu-se inchega intr-un sistem organizat. In
lipsa suportului afectivo-volitional, ideile isi pierd nu numai coerenta, cat si
stabilitatea, forta si durabilitatea. Prin urmare, delirul nesistematizat este polimorf,
slab structurat, instabil, vaiabil ca tematica si fara tendinta de a se inpune realitatii,
fata de care bolnavul manifesta neutralitate si indiferenta.
In functie de continutul lor tematic si de fondul afectiv pe care apar, ideile
delirante se pot clasifica in:

1. idei delirante expansive (macromanice) apar pe fondul unei


incarcaturi afective pozitive (euforice). Se descriu:
a) idei delirante de grandoare: de forta, putere, talent, inteligenta,
frumusete, bogatie, rang social etc. Pot fi exprimate vag, intermitent, pe
un fundal de satisfactie si optimism, fara nevoia de a-i convinge pe
ceilalti, sau pot fi exprimate ferm, detaliate, sistematizate, bolnavul, in
acest caz, fiind centrat pe ideea recunoasterii (de catre ceilalti), a
sacrificiului si a luptei pentru impunerea ideilor sale (frecvent in
paranoia).
b) Idei delirante de inventie: elaborarea unor planuri sau incercari de
realizare a unor dispozitive sau aparate de interes major si care preocupa
in general oamenii de stiinta din perioada respectiva. Insa pentru
delirant mai importanta este recunoasterea paternitatii, a prioritatii
indiscutabile si a monopolului absolut al inventiei lor, decat secretul
calculelor si mecanismelor.
c) Idei delirante de reforma: elaborarea unor planuri filantropice, de pace
universala si vesnica, a unor sisteme filozofice sau politice.
d) Idei delirante de filiatie: convingerea bolnavului de a fi descendentul
unei familii renuite sau mostenitor al unor persoane cu situatie socioeconomica sau culturala inalta.
e) Idei delirante erotomane: convingerea deliranta de a fi iubit de o
persoana de obicei cu un nivel socio-cultural superior lui si careia ii
atribuie in mod deliberat sentimente de dragoste fata de el, interpretand
in acest sens orice act sau manifestare intamplatoare a acesteia. Ideile
erotomane se insotesc de o stare de exaltare psihica si polarizare

pasionala, care-i comanda si calauzeste conduita (ii scrie scrisori, se


imbraca cum ii place persoanei iubite). Izvorul acestor idei delirante este
constituit in special din intuitii, iluzii, false demonstratii si interpretari,
iar uneori de coversatii indirecte de natura halucinatorie, inscriind
ideea deliranta erotomana in sfera mai larga a sindromului de influenta
si de automatism mental. Comportamentul erotomanului poate ramane
pasiv, dar uneori, dupa un timp, ideile delirante erotomane pot impinge
pe cel in cauza sa dea curs, sa realizeze practic legatura lor ideoafectiva. Daca obiectul iubirii reactioneaza vadit negativ sau ostil, se
poate ajunge la faza rupturii si razbunarii si la reactii agresive.
f) Idei delirante mistice (religioase): pot fi deseori consecinta unor
preocupari religioase sau a unor vise cu aspect de eidetism. Bolnavul se
crede purtatorul unei misiuni de ordin spiritual, religios, al unui mesaj
transcendental prin care este menit sa instaureze pacea in lume, sa
propovaduiasca credinta in forta divina, sa imparta dreptatea, sa
instaureze armonia universala etc.
g) Idei delirante altruiste: bolnavii devin foarte darnici, generoi oferind
tot ceea ce are inclusiv propria via n folosul celor din jur, pentru
folosul societii, al omenirii.
2. idei delirante depresive (micromanice) apar pe fondul timic
depresiv. Se descriu:
a) Idei delirante de persecutie convingerea bolnavilor ca sunt observati,
urmariti, filati, se comploteaza impotriva lor, are dusmani care il hartuiesc, il
spioneaza, il impiedica sa se realizeze pe plan socio-profesional sau familial, se
intentioneaza suprimarea lor. Initial bolnavii se pot comporta ca niste resemnati, de

teama se ascund, ies numai noaptea, isi schimba domiciliul, evita lumea, pentru ca
mai tarziu sa recurga la plangeri, acuzatii, revendicari, reclamatii, violente si
conduite antisociale (se realizeaza conversia din persecutat in persecutor. Apare in
schizophrenia paranoida si in deliruri halucinatorii sistematizate.
b)Idei delirante de revendicare convingerea bolnavului ca a fost victima
unei nedreptati (materiale sau morale), motiv pentru care isi canalizeaza intreaga
activitate spre recunoasterea drepturilor lor, astfel ca intenteaza numeroase procese
care nu fac decat sa le intretina starea de alerta si sentimentele de ura, amplificate
de interpretarile delirante, in final putandu-se ajunge la violenta si crima, din
exasperarea bolnavului pus in situatia de a-si face singur dreptate.
c)Idei delirante de gelozie clinic se manifesta prin suspectarea gesturilor,
expresiei mimice, tinutei vestimentare, intonatia si timbrul vocii, cat si a
schimbarilor de dispozitie ale partenerului. Toate aceste aspect sunt luate drept
probe de adulter. Delirul de gelozie este diferit de gelozia vulgaris care apare si
trece in orice cuplu, prin amplitudinea, caracterul sau obsedant si tenace si aspectul
incredibil al acuzatiilor. Gelosii incep sa organizeaze adunarea unor elemente
probatorii pentru demonstrarea infidelitatii partenerului. Incep sa urmareasca, pun
detectivi, cronometreaza timpul de la serviciu pana acasa. In general gelozia
patologica este alimentata de false recunoasteri, iluzii de perceptie si memorie,
interpretari delirante. Cel mai frecvent delirul de gelozie se intalneste in cadrul
dependentei de alcool, fiind amplificat atat de experientele onirice, confuzionale,
de scenele de cosmar, cat si de scaderea libidoului. Gelosii patologici supun la
sadisme, maltratari partenerii pentru a marturisi, acestia de teama recunoscand,
pentru ca mai apoi sa intervina crime grave (crime pasionale). Delirul de gelozie
apare si la barbatii cu disfunctii endocrine si in patologia de involutie care incepe
cu andropauza.

d) Idei delirante de relatie (de referinta) - bolnavii au convingerea ca


persone din anturaj exercita o influenta negativa asupra lor si ca prin cuvinte,
gesturi sau actiuni, fac aprecieri defavorabile asupra calitatilor morale, intelectuale
fizice sau sexuale. Exista si delir senzitiv de relatie descries de Kretschmer:
handicapatii senzoriali (bolnavi hipoacuzici care nu inteleg ce se vorbeste si
interpreteaza delirant). Delirul de relatie se intalneste frecvent in debuturi de
schizofrenie sau de depresie periodica.
e)Idei delirante de autoacuzare si vinovatie - au tendinta centrifuga si
caracter progresiv, mergand de la culpabilitate, prin dizgrate, la nedemnitate.
Bolnavii se considera vinovati de situatia in care se afla, de nereusita copiilor in
viata, de necazul partenerilor, de nenorocirea altora. Aceasta tulburare de gandire e
foarte grava pentru ca sta la baza nu numai a suicidului, ci si a omorului altruist.
Frecvent apare in melancolia de involutie (comportamentul delirant al bolnavului
se manifesta fie prin refuzul ingrijirii atentiei familiei, refuzul hranei, automutilare,
suicid).
f)Idei delirante hipocondriace bolnavii au convingerea deliranta ca sunt
afectati sau ameninati de o boala grea, incurabila, ceea ce ii face sa interpreteze si
sa amplifice nemasurat tulburari efemere si minore ale functiei diverselor aparate si
sisteme. Ei se autoanalizeaza si se documenteaza incontinuuin legatura cu
presupusa afectiune. In stadii avansate, mai ales la bolnavi in varsta, aceste idei pot
fi insotite de halucinatii cu caracter fantastic, absurd (de ex. eventualele
garguimente, reale, sunt determinate de vietati, ca broaste, serpi, pe care le poarta
in stomac sau in intestin). Alteori afirma ca locul sau structura unor organe s-a
modificat.
g)Idei delirante de transformare si posesiune - bolnavii sunt convinsi ca au
suferit o metamorfoza corporala, care poate fi partiala sau generala. Cele mai
frecvente sunt transformarile in animale (delir metabolic sau zoontropic). In delirul

dermatozoic, bolnavii sustin ca au paraziti cutanati, ei se straduiesc sa ii inlature si


fac apel in acest scop la diferite metode de tratament foarte originale (ca de
exemplu sa ii scoate prin cavitatea bucala).
Aceste idei de transformare sunt absurd si fantastice. Delirul de transformare este
intalnit in schizofrenie paranoida, demente senile, PGP (stadiul final).
h)Idei delirante de negatie bolnavul nu recunoaste realitati evidente,
ajungand sa nege insasi realitatea functiilor vitale, existenta unor organe, a unui
proces psihic, a unor aspecte din realitate etc. De ex. bolnavii spun ca nu au urinat
de 5 ani si nu au respirat de 10 ani, organele li s-au atrofiat, au putrezit. In
depresiile de involutie bolnavii traiesc un puternic sentiment de culpabilitate,
afirmand ca sunt condamnati sa traiasca vesnic pentru a se chinui vesnic. Aceste
idei delirante de negatie, enormitate si imortalitate fac parte din sindromul Cotard.
Delirul de negatie apare in stari dementiale profunde (mai ales de natura luetica),
in melancolia deliranta de involutie si mai rar in stari confuzionale (mai ales de
origine infectioasa).
i) Idei delirante de otravire - bolnavul este atent si controleaza dupa un
sistem propriu toate alimentele si lichidele avand convingerea ca dusmanii il vor
extermina punandu-i otrava in mancare sau bautura.
j) Idei delirante catatimice - apar si se dezvolta pe o putermica stare
afectival tensionala care poate duce la scaderea campului constiintei si care
determina reactii paroxistice, catastrofice, antisociale prin mechanism de scurtcircuit (bolnavul se incarca afectiv negative, incarcaturi stocate in timp, care la un
moment dat ajung la paroxisme facand un act necugetat).
3. idei delirante mixte (combinate) pot fi intalnite pe fondul unei
tonalitati afective ambigue. Se descriu:

a)Idei de interpretare mecanismul delirant este interpretarea, bolnavii


supunand tot ceea ce percep, rigorilor rationamentului inductiv, completat si
potentat intuitiv si imaginativ. Interpretarea este orientata atat asupra
evenimentelor exogene (analizeaza excesiv datele oferite de propriile simturi, pe
criterii strict egocentrice, ajungand la convingerea ca gesturile, actiunile sau
afirmatiile persoanelor din jur poarta o semnificatie speciala, cu referire la sine),
cat si asupra celor endogene (materialul interpretarilor este oferit de lumea sa
interioara, propriile productii ideative, visele si senzatiile corporale, bolnavul
realizand prin intuitie imediata o inferenta de la o perceptie exacta la o conceptie
deliranta). Clrambault afirma ca, spre deosebire de ideile delirante pasionale de
gelozie sau erotomane, care se dezvolta in lant, pornind de la o veriga princeps si
realizand un sector delirant al vietii psihice, ideile delirante de interpretare se
dezvolta in retea (perceptiile iluzorii, aluziile, supozitiile, psudorationamentele
realizeaza, prin interpretari succesive, o retea difuza, care cuprinde in ochiurile ei
noi aspecte ale realitatii).
b) Ideile de influenta sunt variante ale delirului de interpretare, care
exprima convingerea bolnavului de a se afla sub imperiul unor forte xenopatice,
care ii influenteaza gandurile, sentimentele, actiunile, inhibandu-le, amplificandule sau perturbandu-le. Influenta exterioara care se realizeaza asupra bolnavului,
poarta deseori amprenta socio-culturala si stiintifica a epocii, acesta fiind convins
de implicarea diavolului, a unor forte oculte (descantece, farmece), a sugestiei,
hipnozei, undelor electromagnetice, rezelor cosmice, radiatiilor atomice etc.
c) Ideile metafizice (cosmogonice) bolnavii au pretentia de a elucida
originea vietii, lumii, sufletului, a reincarnarii (metempsihozei).

Se vorbeste in psihopatologie si de delir rezidual cand ideea deliranta ramane ca


moosimptom dupa ce au trecut toate celelalte aspecte psihotice (halucinatiile,
agitatia psihomotorie, tulburarile de constiinta). In acest stadiu bolnavul
redobandeste critica asupra conditiei psihice, insa continua sa sustina o parte din
ideile sale delirante. De obicei delirul rezidual are o durata scurta (caeva zile).
O forma particulara este autismul interiorizarea patologica a gandirii. Gandirea
autista este rupta de realitate, este o deplasare a ideilor spre lumea abstracta ,
simbolica, imaginara sau legendara, in care se pierde delimitarea spatiului si
timpului trait. Este un semn major de schizofrenie descris de Bleuler. Autismul
apare ca o scufundare intr-o lume impenetrabila si haotica care, dupa Bleuer,
constitue o veritabila lume inversa. De obicei clinic se observa aceste trairi
dereistice cand bolnavul sta imobil detasat de realitate, de timp si spatiu, scufundat
in imaginar. Autismul este de obicei saracit in continutul sau delirant, aparand mai
tarziu in evolutia psihozei schizofrenice.
Mecanismele ideilor delirante pot fi unice sau multiple, in legatura cu fenomene
perceptuale, ca iluziile sau halucinatiile, sau cu fenomene ideative (intuitii, situatii
imaginate si interpretari).
Modalitatile de aparitie si formare a ideilor delirante nu sunt elucidate. Ca si in
cazul halucinatiilor, modelele experimentale produse mai ales cu psihedelice,
demonstreaza ca patologia deliranta nu poate fi limitata la mecanisme strict
corticale, dereglarile care le determina extinzandu-se si la regiunile subcorticale.
Scoala pavlovista sustine ca in scoarta cerebrala a bolnavilor cu idei delirante, pe
fondul inhibitiei (in faza ultraparadoxala) se inverseaza sensul relatiilor inhibitorii,
astfel ca ceea ce trebuie sa fie inhibat se dezinhiba si devine dominant, din care
cauza, in loc sa apara ideea normala, care exprima corect realitatea, apare opusul
ei.

6.III TULBURARI ALE EXPRESIEI VERBALE SI GRAFICE A GANDIRII


6.III.1. CADRU TEORETIC
Creierul uman are capacitatea de a elabora si de a opera cu simboluri si semne,
care largesc sfera comunicaroii interpersonale si modalitatea de codare a
informatiilor extrase din mediul extern.Verbalizarea, adica fixarea in cuvant, in
calitatea lui de semn (cod), a produselor activitatii psihice specifice (perceptie,
reprezentare, gandire, procese afective, stari motivationale etc.) devine o
caracteristica esentiala a functionarii creierului uman. Cadrul obiectiv-genetic al
aparitiei si dezvoltarii limbajului verbal il constituie relatia de comunicare, pentru
ca, creierul, la nastere, nu poseda inca sistemul de conexiuni si scheme necesare
intelegerii si producerii independente a limbajului. El poseda doar competenta
lingvistica (premisa functionala de a dobandi si realiza limbajul verbal), nu si
performanta lingvistica (structuri verbale deja constituite pe care sa le activeze
instantaneu de la nastere sau la incheierea maturizarii biologice). Conditia sine qua
non a dezvoltarii si perpetuarii in timp a semnelor verbale este prezenta indivizilor
concreti legati unii de altii intr-o retea de comunicare permanenta. Competenta
lingvistica se cere a fi insa fructificata din primele zile dupa nastere, altminteri ea
diminueaza si, nesolicitata pana la varsta de 12-14 ani, dispare cu totul.
Limbajul, ca forma de comunicare intre oameni, trebuie diferentiat de limba,
care este un sistem de mijloace lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale)
constituite de-a lungul dezvoltarii istorico-sociale a omenirii cu ajutorul careia se
realizeaza comunicarea interumana in grupuri nationale si sociale. Limba pastreaza
in plus, cristalizate in notiuni si concepte, rezultatele cunoasterii si experientei
umane. Limbajul are un caracter individual, fiind aplicarea concreta a limbii de
catre fiecare om (este limba in actiune, dupa cum spunea S. L. Rubinstein in
1962).

Prin functia sa cognitiva limbajul se apropie si fuzioneaza cu gandirea, iar


prin functia sa comunicativa, el transmite informatii si stimuleaza actiuni. In
unitate dialectica cu gandirea, limbajul ramane mereu in urma acesteia, ideile fiind
intotdeauna mai dinamice decat semnul lor verbal.
Arhitectura limbajului reclama coexistenta si interactiunea a trei
componente:
1. componenta fizica (fonetic sau grafica) consta in insusirea
particularitatilor sonore (modelul auditiv-fonetic) si vizuale (modelul
vizual-grafic) ale limbajului
2. componenta semantica se constituie prin stabilirea si fixarea in
memoria de lunga durata a legaturilor de desemnare-reprezentare intre
cuvinte si realitatile extralingvistice. Aceste legaturi sunt mediate de
modelul informational intern (imagine) al obiectului. Componenta
semantica a limbajului verbal se elaboreaza gradual in cursul
ontogenezei, la diferiti indivizi atingand niveluri de calitate diferite, in
functie de varsta, cultura si profesie. Din punct de vedere semantic,
lexicul nostru individual (vocabularul) nu este o multime de cuvinte
izolate si echiprobabile in raport cu obiectul si finalitatea actului
concret al comunicarii, ci un sistem bine organizat in cadrul caruia
cuvintele se leaga unele de altele prin similitudinea continuturilor si
subordonare de la particular la general. Se creeaza astfel asa-numita
redundanta interna, de suplinire si compensare semantica reciproca,
gratie careia creste considerabil rezistenta semnificatiei mesajelor
verbale la influenta perturbatoare a zgomotelor (Cherry, 1971; Golu,
1975; Perfetti, 2000).

3. componenta logico-sintactica (gramaticala) este constuita dintr-un


set de reguli de selectare, ordonare si combinare a cuvintelor in
entitati lingvistice mai mari propozitii, fraze, discursuri. Rolul ei
este de a facilita si de a nuanta comunicarea sub aspect semantic. In
ceea ce priveste dinamica componentei gramaticale, N. Chomsky
(1973, 1979) a introdus si dezvoltat conceptele de structuri
profunde, in care se integreaza regulile gramaticale cele mai generale
ale comunicarii verbale (asa-numita gramatica tare) si de structuri de
suprafata, in care se codifica regulile particulare, impuse de situatia
concreta si de scopul comunicarii. Ambele tipuri de structuri sunt
considerate innascute, inerente mecanismelor cerebrale si modului lor
de functionare, insa acticarea lor nu se produce in mod spontan, ci
numai in cadrul relatiei de comunicare a copilului cu adultul. Se pot
delimita astfel doua gramatici: gramatica interna, ca expresie directa a
schemelor functionale innascute ale mecanismelor cerebrale ale
comunicarii verbale si o gramatica externa, asa cum este ea structurata
si obiectivata de stiinta lingvisticii la un moment dat, si pe care
individul o poate insusi numai in procesul instruirii scolare.
Exista trei forme de limbaj: oral, scris si intern. Limbajul oral este forma de
baza a limbajului in care se exprima caracterele sonore si corelatiile auditiv-motorii
(prin cele doua laturi ale sale : ascultarea si vorbirea), iar clinic se manifesta sub
forma monologata si dialogata. Limbajul scris este exprimarea grafica, fiind
considerat ca o expresie psihologica a celui oral si putand devolapa semnificatii
legate

de personalitatea individului, devenind uneori semn de diagnostic

psihopatologic. Limbajul intern este punctul de intalnire si fuziune al gandirii cu


limbajul. Prin caracteristicile sale se apropie in cea mai mare masura de gandire.

Desi deriva din limbajul oral, limbajul intern il depaseste pe acesta sub raport
functional, prin el pregatindu-se, de cele mai multe ori, interventia orala si scrisa.
Dar limbajul intern este mai operativ, scurtcircuitand si realizand concomitente ale
unor elemente pe care limbajul oral sau scris nu le pot reda decat in succesiune.
6.III.2. MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE LIMBAJULUI
Investigatia neurofiziologica a limbajului a furnizat date faptice teoriei
localizationiste, fiind incadrat de neurofiziologia clasica in categoria proceselor
precis si strict localizate (centrul Broca, specializat ion producerea vorbirii si
centrul Wernicke, specializat in receptia vorbirii proprii si a celor din jur).
Cercetarile ulterioare au adus insa completari importante modelului BrocaWernicke. A.R.Luria in lucrarea Afazia traumatica din 1947 dezvolta modelul
sistemic al mecanismelor limbajului, care a fost completat ulterior de alti
cecetatori. Ideile de baza ale acestui model sistemic pot fi sintetizate astfel:
1. Avand o organizare multidimensionala, limbajul presupune o baza
neurofiziologica larga, reunirea intr-o schema logico-operationala unitara a unor
zone cerebrale situate in toti lobii. Astfel, pentru realizarea perceptiei limbajului
oral al celor din jur si a controlului asupra vorbirii proprii sunt solicitate zonele
corticale auditive din lobul temporal, indeosebi prima circumvolutiune centru
Wernicke, portiunea posterioara a ariei 22 Brodman. Leziuni bilaterale in aceasta
zona conduc la afazia Wernicke. Actul vorbirii, adica punerea in functiune a
aparatelor efectorii corespunzatoare si conectarea in scheme specifice sunetelor
vorbirii si miscarilor lor reclama participarea zonelor corticale motorii din lobul
frontal (predominant stang), indeosebi a celor din circumvolutiunea a treia ariile
44 si 45 Brodman (centrul Broca) si alte zone din jur. Leziuni la acest nivel sunt
raspunzatoare de aparitia afaziei Broca. Actul citirii reclama participarea zonelor
vizuale din lobii occipitali si a celor motorii din lobii frontali. De asemenea devine
necesara si interactiunea acestor zone cu cele auditive din lobii temporali, imaginea

vizuala a literelor si cuvintelor reactualizand imaginea auditiva a lor. Alexia poate


apare prin leziuni fie ale zonelor motorii, fie ale zonelor vizuale, fie prin afectarea
conexiunii dintre zonele motorii si vizuale, pe de o parte, si cele auditive, pe de alta
parte. Actul scrierii reclama participarea zonelor motorii din lobul frontal (stang la
dreptaci si drept la stangaci), a zonelor vizuale din lobii occipitali si a zonelor
auditive din lobii temporali. Ca urmare, tulburari ale scrisului pot apare prin leziuni
la nivelul oricarora din aceste zone. Constructiile logico-semantice complexe,
supraordonate, care confera limbajului verbal functia generalizatoare, reclama
participarea unor zone asociative de rang superior situate la intersectiile traseelor
de comunicare dintre zonele integrative primare (intre analizatorii verbo-motor,
vizual si auditiv).
2.

Configuratia mecanismelor neurofiziologice ale limbajului nu este

predeterminata, ci se constituie in cursul ontogenezei 9intre 0-3/4 ani0.


specializarea diferitelor zone componente in realizarea diferitelor componente ale
limbajului este rezultatul invatarii, al exercitiului.
3. Abilitatea zonelor integrative de baza de a prelua si indeplini functia comunicarii
verbale este limitata in timp (pana la varsta de aproximativ 10-12 ani) si daca nu
este fructificata ea se atrofiaza. Scaderea palsticitatii structurilor implicate in
mecanismele limbajului odata cu varsta se evidentiaza si n aceea ca adultul
varstnic va invata mult mai greu o limba straina decat copilul sau adolescentul.
4. Lateralizarea in ceea ce priveste integrarea structurilor limbajului verbal este
relativa. Nu se poate sustine ca limbajul se integraeza exclusiv si in totalitate doar
la nivelul emisferei stangi (dominante), schemele mai simple referitoare la lucruri
obisnuite, concrete si latura lui afectiv-emotionala fiind reprezentate in emisfera
dreapta. (Gazzaniga, 1970; Spery, 1974; arseni, Golu, Danaila, 1983; Peretti,
2000).

5. In mecanismele limbajului se includ si structuri nespecifice, cu rol de activare


(cele situate la nivelul talamusului) si de conectare la fluxul mesajelor verbale
primite sau emise a starilor afectiv-motivationale (pe langa latura cognitivinformationala limbajul verbal poseda si o latura dispozitionala de exprimareobiectivare a unor nevoi, trebuinte, trairi emotionala si atitudini).
Realizarea oricarui proces psihic indeosebi de nivel constient, se poate spune
ca include in mecanismele sale si o veriga verbala. Asa cum dovedesc datele de
observatie si experimentele, structurile neuronale care integreaza limbajul verbal se
activeaza si participa si la realizarea unor fenomene si acte psihice subconstiente si
inconstiente precum visele, starile si manifestarile somnambulice, exprimarile pe
fondul starii accentuate de ebrietate etc.
6.III.3. TUBURARILE EXPRESIEI VERBALE (LIMBAJULUI ORAL)
Sunt consecutive tulburarii de gandire pe care o exteriorizeaza. Se descriu in
mod clasic trei categorii: dislogii, disfazii, dislalii.
1.Dislogii sunt tulburari mentale ale limbajului, consecutive modificarilor de
forma si continut ale gandirii, evoluand fara modificari ale functiei limbajului si
aparatului logomotor.
1.a Tulburari de forma (ale activitatii verbale) - dislogii de forma
1.a.1- Tulburari de intensitate, inaltime, timbru ale activitatii verbale se intalnesc in
anumite stari patologice, nevrotice, psihopatice sau psihotice.
a. voce de intensitate crescuta, cu tonalitate inalta in stari de excitatie
psihomotorie, catharsis afectiv, discursul maniacalului
b. voce de intensitate scazuta, cu tonalitate joasa, slaba, soptita in
depresii, melancolie, psihastenie, uneori si la schizofreni
c. voce declamatoare, patetica - in stari delirante expansive, unde reda
sentimentul de forta, putere, bogatie, incredere sau putere

d. voce manierata, emfatica in schizofrenie paranoida, paranoia, unde


exprima pretioziotatea si supraestimarea bolnavilor
e. voce ezitanta, eventual incoerenta exprima nelinistea, anxietatea sau
dezorientarea
f. disparitia intonatiei armoioase, normale a discursului poarta numele
de aprozodie.
g.

voce ascuit la persoanele isterice

h. voce pueril: la bolnavii cu tulburri de imaginaie legat de


sntatea fizic sau psihic (simulaie, suprasimulaie). Apare i
la persoanele cu psihoze isterice i la cei cu schizofrenie.
i. voce baritonal (rguit) - ntlnit la maniacalii cu logoree
1.a.2. Hiperactivitatea verbala:
a. hiperactivitatea verbala simpla, vorbaria, poarta numele de bavardaj si semnifica
cresterea cantitativa a limbajului, care devine redundant. Se intalneste insituatii
normale in special la femei, in situatii patologice de tipul isteriei (persoana
vorbeste pentru a atrage atentia celor din jur, fara sa tina seama de impresia lasata
asupra celor din jur sau de opiniile interlocutorilor), sau in stari de anxietate
(persoanele vorbesc pentru a-si compensa si disimula sentimentl de profunda
insecuritate).
b. accelerarea propriu-zisa se numeste tahifemie si semnifica cresterea ritmului
verbal.
c. accentuarea activitatii verbale, in sensul cresterii patologice a ritmului si
debitului verbal poarta numele de logoree si este consecinta accelerarii ritmului
ideativ. Apare in contextul unei stari de agitatie mai mult sau mai putin accentuata

si poate conduce la slabirea asociatiilor logice dintre idei cu aparitia salatei de


cuvinte, a jargonofaziei sau verbigeratiei.
Hiperactvitatea verbala apare in stari psihotice (episod maniacal, schizofrenie
paranoida, alte stari psihotice), stadiul initial al intoxicatiei etanolice, intoxicatia
acuta cu alte droguri.
1.a.3. Hipoactivitatea verbala:
a. Bradifemia (saracirea vorbirii sau vorbirea laconica) reprezinta diminuarea
vorbirii spontane, cu raspunsuri scurte si neelaborate, care evita sa aduca informatii
suplimentare, limitand astfel comunicarea. Apare la normal, la indivizii timizi,
datorita unei stari de inhibitie, precum si in stari patologice ca depresii, psihastenie,
tulburari organice, consecutiv unor stari afectiv-negative care le limiteaza
comunicarea.
b. Afemia (anartria) se caracterizeaza printr-un mutism intrerupt uneori de
fenomene care exprima multumirea, nerabdarea sau negarea. Este secundara unor
leziuni neurologice.
c. Negativism verbal refuzul pacientului de a emite orice cuvant spontan sau ca
raspuns la solicitarea interlocutorului. Se intalneste in schizofrenia catatonica.
d. Barajul vorbirii consta in intreruperea brusca a fluxului verbal, urmata de o
perioada variabila de absenta a emisiunii verbale, dupa care isi poate relua
discursul, dar fara legatura ideativa cu continutul anterior aparitiei barajului, pe
care nici nu si-l reaminteste. Apare in schizofrenie.
e. Mutismul disparitia activitatii verbale. Se intalneste ca expresie a unor leziuni
neurologice sau unor tulburari psihice.se descriu:
1.mutismul akinetic reprezinta un sindrom neurologic caracterizat
printr-o tulburare a starii de constiinta, prin pierderea vorbirii si a
motricitatii, bolnavul stand inert, dar urmarind cu privirea pe cei din
jur lasand impresia ca este prezent in mediu.

2.mutismul absolut de aspectul celui descris mai sus, intalnit in


neurologie sau in schizofrenia catatonica
3.mutismul relativ bolnavii comunica prin mimica, pantomimica,
scris sau expresii verbale de tipul interjectiilor sau fonemelor
4.mutismul discontinuu (semimutism) intalnit la bolnavi cu stare
confuziva si la deliranti
5.mutismul electiv bolnavii se adreseaza doar anumitor persoane
sau evita sa relateze anumite situatii, de obicei psihotraumatizante
6.mutitatea imposibilitatea de a vorbi, datorata unor leziuni in
zona corticala a limbajului, asociata cu leziuni ale aparatului auditiv
7.musitatia se refera la vorbirea in soapta, inteligibila. Apare in
schizofrenie.
8.mutacismul este un mutism deliberat si voluntar care poate fi
intalnit la simulanti sau la normali, oligofreni, dementi, psihopati ca
o reactie de protest
1.a.4 Alte dislogii de forma:
1.Tangentialitatea bolnavul raspunde la intrebari intr-o maniera cu foarte putina
legatura sau fara legatura, facand irelevanta comunicarea. Apare in schizofrenie, la
simulanti, in tulburarea factice.
2.Circumstantialitatea (vorbirea digresiva, supraelaborata) discursul pacientului
este plin de formule de politete, paranteze, cojunctii, remarci banale, fiind foarte
mult ocolit logic pana sa ajunga sa comunice ideea pincipala. Se intalneste in
debutul de schizofrenie, in intoxicatii usoare, stari confuzionale.
3.Solilocvia (criptolalia) pacientul vorbeste singur, fara intentia comunicarii.
Apare in schizofrenie.
4.Ecolalia se caracterizeaza prin repetarea mecanica a cuvintelor interlocutorului,
datorita sugestibilitatii crescute a bolnavului. Se asociaza ecomimiei (imitarea

expresiei

mimice

interlocutorului)

si

ecopraxiei

(imitarea

gesturilor

interlocutorului) alcatuind sindromul ecopat intalnit in schizofrenia catatonica, dar


si in demente si oligofrenie.
5.Stereotipiile verbale repetarea nejustificata a unor portiuni de fraze, expresii
care nu contribuie cu nimic la precizarea comunicarii. O forma particulara este
onomatomania care consta in repetarea obsedanta a unuia sau a mai multor cuvinte
sau expresii vulgare si care se intalneste in general la persoane cu stari afective
negative (trebuie diferentiata de coprolalie tendinta patologica de a folosi cuvinte
obscene, scabroase - si scatologie gluma, afirmatie sau scriere in care se vorbeste
de lucruri triviale, scabroase).
6.Fenomenele de perseverare privesc vorbirea, miscarile individului. Sunt
fenomene de autointoxicare cu cuvinte, miscari, ca o consecinta a repetarii inutile a
operatiilor mentale care le genereaza, repetare care are loc dincolo de scopul initial
de a comunica un mesaj prin cuvinte sau gesturi. Apar in demente sub forma
palilaliei (repetarea unui cuvant, frecvent ultimul din fraza, cu o frecventa
crescanda) sau logocloniei (repetarea ultimei silabe din ultimul cuvant). Palilalia
face parte din sindromul P.E.M.A. (palilalia, ecolalia, mutism, amimie), descris de
Guiraud si ntlnit n stari dementiale, in special in demena de tip Pick.

1.b. Tulburari de continut (ale functiei lingvistice si semantice a limbajului)


dislogii de continut constau in alterarea sensului cuvintelor, acestea aparand
modificate, trunchiate, fuzionate, formate prin inversiunea fonemelor sau prin
acceptiunea particulara, inedita, pe care bolnavul o ofera cuvintelor sale. Datorita
ruperii unitatii psihismului, deteriorarii sau nedezvoltarii psihice ori alunecarii
delirante, bolnavul are tendinta de a ermetiza, obscuriza limbajul ori de a-i descifra
noi sensuri. Dislogiile de continut privesc atat cuvintele, cat si frazele.

Modificari la nivelul cuvintelor:


1. Paralogisme cuvintele sunt folosite ntr-o alt accepiune dect cea uzual.
Apar in schizofrenie, psihastenie.
2. Neologisme active bolnavul foloseste cuvinte noi, inventate de el, pentru a
transmite informatii specifice. Apar in schizofrenie.
3.Neologisme pasive bolnavul foloseste cuvinte noi, formate prin asonanta,
contaminare sau fuzionare, in mod intamplator, fara intentia de a transmite un
mesaj specific. Apar in schizofrenie.
4. Glosolalia fenomen care descrie abundenta de neologisme in discursul
bolnavului, pronuntia capatand un accent strain, limbajul fiind deviat de la sensul
si functia sa, luand un aspect bizar, incomprehensibil.
5.Jargonofazia datorita numeroaselor neologisme, bolnavul lasa impresia ca se
exprima intr-o limba noua, creata de el, ca vorbeste intr-un anumit jargon.
Modificari la nivelul frazei:
1.Agramatism reducerea limbajului la scheletul sau, format din verbe si
substantive. Este vorba de un stil telegrafic cu omiterea prepozitiilor, conjunctiilor,
aricolelor. Se intalneste in stari de intoxicatie, confuzie mentala, stari maniacale,
hipomaniacale.
2.Paragramatism fraze cu expresii bizare sau neoformatii verbale care pornesc
de la radacini corecte.
3.Embololalie (embolofazie) pe fondul unui discurs normal sunt inserate in mod
repetat unele cuvinte straine de intelesul lor obisnuit si de sensul general al frazei.
A fost descris de Merkell i Kussmaul si este intlnit n schizofrenie, encefalit,
demen.
4.Schizofazie cuvinte asociate intamplator sau superficial realizand o disociere a
limbajului. Apare in schizofrenie.

Utilizarea neologismelor si a cuvintelor cu sens departat de continutul lor


semantic explica asa-zisa tendinta la simbolizare a gandirii, care consta in
inlocuirea unei notiuni sau a unei idei, prin alte notiuni, idei, semne, cifre cu inteles
mijlocit, de obicei indepartat de expresia logica directa si usor inteligibila.toate
aceste modificari duc la disocierea limbajului si la pierderea legaturii dintre
semnificant si semnificat. Initial se produce o extindere a sensului cuvantului
respectiv, mai ales daca acesta este abstract. Ulterior, folosirea abundenta a
paralogismelor

si

neologismelor

duce

la

distorsionarea

sensului

si

incomprehensibilitatea limbajului. Cand se ajunge la paragramatism si agramatism,


legaturile semnificant-semnificat sunt foarte slane sau aparent nule, acest fapt
constituind dispersia semantica. In ultimul stadiu se ajunge la disolutia semantica
cand intre semnificant si semnificat nu mai poate fi perceputa nicio legatura, astfel
ca limbajul ajunge sa-si piarda functia de comunicare, devenind o simpla activitate
logomotorie.
2.Disfazii (afazii) sunt tulburari dobandite de comunicare sau de procesare a
limbajului, consecutive unor atingeri cerebrale, mai frecvent coricale dacat
subcorticale, in general in emisferul cerebral stang. Ea se manifesta prin tulburarea
abilitatii de transmitere sau de schimbare a informatiilor si a sentimentelor prin
vorbire, dar poate afecta scrisul, precum si intelegerea limbajului vorbit si a
cititului. Caracteristicile afectarii limbajului includ parafazia, perifraza, anomia sau
conduite dapproche. Afazia nu include si tulburarile articulatorii de tipul
dizartriei. Deoarece majoritatea pacientilor prezinta mai mult tulburari ale functiei
limbajului dacat absenta completa a acestuia, respectivele tulburari sunt mai corect
clasificate ca disfazii.
Disfaziile se clasifica in:
1. Afazii fluente: caracterizate prin vorbire articulata produsa cu usurinta, la o rata
normala, cu pastrarea fluxului si melodicitatii, dar care este lipsita de coerenta

(Sarno, 1998). Cand afazia fluenta este severa bolnavul poate substitui sunete si
cuvinte cu o astfel de frecventa si magnitudine incat vorbirea ramane fara inteles.
Cei cu afazie fluenta au cele mai mari dificultati in recuperarea substantivelor si
verbelor si tind a manifesta tulburari de constiinta. Includ:
a. afazia receptiva Wernicke (senzoriala)(surditate verbala) este caracterizata prin
incapacitatea de a intelege vorbirea celorlalti prin imposibilitatea de a intelege
sensul cuvintelor. Intrebarile interlocutorului raman fara raspuns sau sunt urmate
de raspunsuri care nu au legatura cu acestea. In stadii mai usoare bolnavul poate da
impresia ca ar intelege dialogul, deoarece, din tendinta de a disimula, bolnavul,
intelegand un cuvant, deduce intreaga idee si numai investigatii psihologice
speciale pot evidentia tulburarea de intelegere. In cadrul ei poate apare
perseverarea sau intoxicatia prin cuvant/gest, in care bolnavul repeta raspunsul la
prima intrebare si la intrebarile ulterioare/continua sa execute primul ordin si dupa
ce i s-a cerut sa execute un altul.
b. afazia anomica este caracterizata prin tulburarea abilitatii de numire a
obiectelor, desi pastreaza posibilitatea de a le recunoaste sau utiliza. Problema
gasirii cuvintelor duce la utilizarea cuvintelor de umplutura, a cuvintelor goale de
continut, deformate (parafazie) si a circumlocutiilor (perifraze, digresiuni).
Prezenta ei indica o maladie emisferica stanga sau o boala cerebrala difuza de tipul
maladiei Alzheimer.
c. afazia amnezica (amnezia verbala) este caracterizata prin dificultatea reamintirii
cuvintelor si numerelor. Este sinonima cu afazia anomica si este determinata de
leziuni mici ale lobului temporal stang. Afazia amnezica implica dificultatea gasirii
cuvintelor datorita uitarii acestora. Bolnavul cu anomie, spre deosebire de cel cu
afazie amnezica, evita sa se angajeze in comunicare. Apare in dementa Alzheimer,
deteriorare post-stroke, demente in general.

2. Afazii nonfluente: sunt caracterizate printr-o vorbire ezitanta, stangace,


intrerupta si cu efort, limitarea vocabularului restrans uneori la substantive, verbe,
adverbe si adjective, gramatica restransa, articulatii dificile, lipsa prozodiei
normale si intelegere auditiva aproape normala sau normala. Include:
a. Afazia expresiva Broca (motorie) se caracterizeaza prin stangacia articulatiei,
restrangerea vocabularului si agramatisme, in prezenta intelegerii auditive normale.
In general performantele scrierii oglindesc productiile vorbirii, iar citirea poate fi
mai putin afectata decat vorbirea si scrisul. Majoritatea bolnavilor cu afazie Broca
constientizeaza deficitul.
Afazia poate fi insotita de

alexie (cecitate verbala) care consta in

incomprehensibilitatea limbajului scris, manifestandu-se prin nerecunoasterea


arhitecturii generale a unui text, bolnavul neasezand pagina in pozitia lizibila, prin
alexie silabica (asilabie) sau nerecunoasterea silabelor, prin imposibilitatea de a
citi cu voce tare (alexie motorie).
3.Dislalii sunt tulburari de articulare (pronuntare) datorate modificarilor aparatului
logomotor. Se pot manifesta in mod predilect pentru anumite sunete (dislalie de
sunet), anumite silabe (dislalie de silaba) sau pentru anumite cuvinte (dislalie de
cuvant). Sunetul, silaba sau cuvantul respectiv, luat singur, poate fi pronuntat,
dislalia manifestandu-se numai cand acesta este intalnit intr-un anumit context.
Dislaliile literare fac obiectul logopediei. Dintre dislalii de sunet mentionam:
a) rotacismul este dislalia pentru literar datorata imposibilitatii de a
obtine vibratia varfului limbii si vibrarea valului palatin.
b) sigmatismul (sasaiala) este dislalia pentru literele s, z, j si a
combinatiilor lor (ps, ts, cs), determinata de implantarea vicioasa
a dintilor sau de o deformare dentala.

c) rinolalia (vorbirea pe nas sau dislalie nazala) datorata insuficientei


contractiei valului palatin (prin pareza, paralizie) sau existentei
vegetatiilor adenoide.
d) dizatria - vorbire realizat prin transpoziia de silabe, evideniat prin
tehnica paradigmelor (ex.: 33 de cocostrci pe casa lui Kogalniceanu,
copila compatimitoare). apare n sindroamele psihorganice, n PGP, n
ASC, n demene.
e) pelticia - vorbire care se realizeaz cu comisurile bucale deprtate.
Apare la oligofreni, debili mintali.
Cand la tulburarile de articulare se asociaza tonii sau clonii ale musculaturii
fonatorii sau respiratorii, apare balbismul (balbaiala), care prezinta ca forme clinice
de manifestare:
a) Balbismul clonic - vorbire repetat, sacadat, de obicei intereseaz o
silab la nceputul unui cuvnt (ma-ma-mama)
b) Balbismul tonic - este o rezisten puternic n pronunarea unui cuvnt
sau a unei silabe, rezistenta care intrerupe discursul. Cand este depasita,
cuvintele se revarsa tumultos, n cascad (m-m-mama, b-b-b-balsam)
c) Balbismul tonico-clonic reprezinta balbismul mixt.
Balbismul se intalneste in logonevroze (afectiuni nevrotice anxioase), fiind
accentuat in anumite situatii emotionale, dar si ocazia folosirii unor cuvinte mai
dificile. Astfel ca individul cauta sa le inlocuiasca cu altele, pe care nu numai ca nu
le gaseste imediat, dar nici nu sunt, din punct de vedere semantic atat de adecvate.
Prin urmare se incarca tensional afectiv negativ si poate dezvolta o adevarata fobie
fata de cuvintele dificile (logofobie). Datorita suprimarii numeroaselor silabe sau

cvinte, in situatia unui balbism avansat, insotit de inversiuni, repetitii, eliziuni,


limbajul poate deveni total ininteligibil, fenomen cunoscut sub numele de tumultus
sermonis.
3.III.4. TUBURARILE EXPRESIEI GRAFICE (LIMBAJULUI SCRIS)
Limbajul scris nu este o simpla transpozitie a celui oral in forma grafica, ci
are caracteristici proprii, iar desfasurarea lui corecta impune anumite rigori logice
si gramaticale. Limbajul scris necesita in plus o baza senzoriala mai ampla, astfel
ca la fondul senzorial audio-motor al limbajului oral se adauga si aspectul vizual,
limbajul scris fiind vizuali-audio-motor.
In psihopatologie, limbajul scris urmeaza tulburarile limbajului oral. Astfel
dislogiilor le corespund tulburarile psihografice, disfaziilor, tulburarile disgrafice,
iar dislaliilor, tulburarile caligrafice.
4.1. Tulburari psihografice pot fi sistematizate in:
a.Tulburarile activitatii grafice:
a.1. Hipoactivitatea grafica reprezinta scaderea activitatii grafice, de intensitate
variabila
a.2. Negativismul grafic refuzul de a scrie
a.3. Disociere intre negativismul verbal si cel grafic bolnavul refuza sa
vorbeasca, dar accepta sa scrie
a.4. Hiperactivitatea grafica cresterea activitatii grafice, de grade variabile
a.5. Graforee tendinta patologica si irezistibila de a scrie. Este probabil
consecinta logoreei, dar se intalneste mai putin frecvent decat aceasta, pentru ca
bolnavii, instabili fiind, nu au rabdare sa transpuna grafic tumultul expresiei lor
verbale. Curgerea grafica in graforee are un caracter intempestiv si deseori eliptic
sau incoerent.
a.6. Grafomanie se manifesta prin predilectia, manifestata in exces, pentru
exprimarea grafica. Respecta coerenta si rigorile stilistice ale limbajului scris, de

care se distinge doar prin continutul sau si prin cantitate. Este intalnita la bolnavii
cu delir cronic sistematizat care isi expun detaliat planurile de reforma, inventie
etc., la idealistiipasionali, care cauta sa-si exprime tumultul ideo-afectiv prin
nenumarate sctisori, la cverulenti si procesomani, care isi exprima grafic
interminabilele plangeri, acuzatii, proteste etc.
a.7. Incoerenta grafica cuvintele sau frazele sunt lipsite de legatura intre ele. Este
expresia incoerentei ideo-verbale.
a.8. Stereotipiile grafice constau in repetarea unei conjunctii, cuvant sau fraze,
precum si in intercalarea lor repetitiva in cursul expunerii grafice. Sunt expresia
grafica a stereotipiilor verbale.
b.Tulburarile morfologiei grafice - exprimate n caracterele grafice ale literelor:
a. Dispunere: literele pot fi drepte sau nclinate
b. Orientare: literele pot fi orientate n sus sau n jos: scrisul
orientat ascendent, cu litere de dimensiuni mari apare n stri
hipomaniacale si de excitatie psihica, cel descendent,
nghesuit, cu litere marunte apare n depresii cu potenial
suicidar.
c. Dimensiuni - scris mrunt sau cu litere de tipar
d. Omisiuni al literelor
e. Scrisul seismic scrisul apare tremurat; se intalneste la cei cu
afectiuni motorii de tip extrapiramidal, dar si in catatonie.
f. Scris n ghirland intalnit in schizofrenie, tulburari delirante,
demente
g. Scris cu majuscule

h. Scris cu caracter imprimat: apare n epilepsie


i. Scris cu arabescuri (nflorituri)
j. Scris cu sublinieri
k. Scris n oglind (de la dreapta la stnga) este expresia unei
tulburari de perceptie spatiala sau a manierismului bolnavului
schizofren
l. Scris suprapus exprima simbolismul gandirii schizofrenice
si autismul acestor bolnavi, al caror text poate prezenta
frecvent omisiuni de litere si silabe, litere inegale, randuri
suprapuse, abundenta de ghilimele.
m. Grifonaj scrisul are aspectul unei mazgalituri; intalnit in
nedezvoltari sau deteriorari cognitive.
c. Tulburarile semanticii grafice:
c.1. Paragrafismele consta in transpozitia de litere si cuvinte, substitutii,
omisiuni etc. se intalnesc in special in schizofrenie.
c.2. Neografismele desi considerate corespunzatoare neologismelor, nu constituie
intotdeauna o simpla fonograma a lor (J. Bobon, 1962).
c.3. Ermetismul grafic abundenta de semne si simboluri ininteligibile.
4.2. Tulburari disgrafice - corespunztoare afaziei grafice (agrafie). Apar n
afectarea SNC.
4.3. Tulburari caligrafice - Apar n sindroame psihorganice (scrisul neregulat,
tremurat al senililor), nedezvoltarea gndirii, regresia gndirii.