Elemente de naratologie

Naratorul Prezenta naratorului n actiune genereaza deosebiri ntre tipurile de narator care folosesc persoana I sau persoana a III-a. Astfel, se pot distinge: - naratorul-personaj (participa la actiune, de cele mai multe ori este personaj principal) - naratorul-martor (ia parte la actiune n calitate de personaj secundar, este prezent la momentele mari ale actiunii, are statut mai degraba de observator dec t de participant activ) - naratorul !colportor" (relateaza o actiune la care n-a participat, dar n care se implica afectiv, cunosc nd-o bine din marturia unui apropiat care a trait-o direct si n numele caruia pretinde ca vorbeste) Personajul Personajul este o categorie fundamentala a operelor epice si dramatice# el ocupa locul principal n sistemul operei literare, alaturi de alte categorii teoretice precum istorie si discurs, spatiu si timp etc. $onstructia personajului se realizeaza prin asocierea a doua dimensiuni: una sociala, e%terioara, alta psi&ologica, interioara. Personajul sufera o sc&imbare n evolutia naratiunii. Personajul literar din Antic&itate si p na n secolul '' se caracterizeaza prin consecventa, unitate interioara si verosimilitate. Personajul literar n secolul '' tinde sa-si piarda consecventa, scriitorii e%plor nd cu predilectie lumea lui interioara, cu contradictiile ei intensificate prin analiza. - n literatura din Antic&itate si din (vul )ediu, eroul este un personaj legendar, cu caracter e%emplar, calitatile sale e%ceptionale situ ndu-l deasupra celorlalti oameni. - personajul din secolul 'I' este nfatisat dintr-o perspectiva obiectiva, n relatiile sale e%terioare cu lumea - personajul modern din secolul '' este atipic. (l este prizonierul propriei sale lumi pe care o vede, o comenteaza, o critica, o analizeaza din e%terior. *ubiectivitatea constituie pentru el realitatea primordiala. Personajele se pot clasifica n: - principale, secundare si episodice - protagonist (eroul principal) si antagonist (adversarul eroului principal)

- personaje mobile (dinamice# se sc&imba profund pe parcursul actiunii. +ransformarea lor trebuie sa fie plauzibila, justificata, convingatoare) si personaje imobile (statice# ram n nesc&imbate pe parcursul unei povestiri# apar mai ales n literatura clasica: avarul, mizantropul, tradatorul, ndragostitul, arivistul,aventurierul, inadaptatul etc.) Personaj si narator , relatia dintre personaj (el din poveste) si narator (el - eu din discurs) se concretizeaza n trei tipuri de viziuni narative: - narator . personaj (viziune din spate). /aratorul stie mai mult dec t personajul, iar superioritatea sa se concretizeaza prin: - cunoasterea dorintelor secrete ale personajului - cunoasterea simultana a g ndurilor mai multor personaje - nararea unor evenimente care nu sunt percepute de catre un singur personaj - narator 0 personaj (viziune mpreuna cu). /aratorul stie tot at t c t personajele sale, el nu poate e%plica evenimentele nainte ca nsesi personajele sa gaseasca o e%plicatie a acestora. /aratiunea recurge la persoana I sau la persoana a III-a# naratorul poate urmari unul sau mai multe personaje, identific ndu-se cu privirea acestora (ele devin personajereflector) - narator 1 personaj (viziune din afara). /aratorul stie mai putin dec t oricare dintre personaje, el descrie numai ce vede si ce aude, nsa nu patrunde n constiinta nici unui personaj. Personajul-narator relateaza fapte n care este implicat ca protagonist. (ste narator necreditabil pentru ca, intentionat sau involuntar, ofera o perspectiva subiectiva as celor relatate. Personajul-reflector este !purtatorul de cuv nt" al autorului, nzestrat cu o capacitate superioara de a simti si de a ntelege. 2aptele sale sunt dezvaluite prin intermediul g ndurilor, trairilor si reactiilor sale. Personajul-reflector interiorizeaza actiunea. (l poate ocupa o pozitie centrala (personaj-principal) sau marginala (personaj secundar sau episodic) n naratiune. Naratorul omniscient domina universul operei# el stie totul despre personajele sale si nt mplarile pe care le relateaza, poate dezvalui c&iar si g ndurile ascunse ale personajelor. 3mniscienta naratorului se realizeaza fie prin interventii directe si e%plicatii, fie prin comentarii si generalizari facute dintr-o perspectiva neutra. Suprapersonajul este o realitate cu functie simbolica (un loc, un eveniment, un obiect), care are o valoare centrala n opera literara# determina actiuni importante si se afla n relatie cu personajele principale carora le configureaza destinul. (%emple: catedrala din romanul Notre-Dame de Paris, groapa din romanul omonim al lui (ugen 4arbu, palatul domnesc din nuvela Doamna C iajna de Al. 3dobescu.

- n te%tul narativ se disting: - timpul din istorie, cu caracter pluridimensional (cosmic, mitic, legendar, istoric, psi&ologic) 0 timpul istoric - timpul din discurs, cu caracter unidimensional 0 timpul naratorului - timpul lecturii, al perceperii te%tului 0 timpul cititorului Timpul din istorie este timpul pe care l traiesc personajele: faptele se deruleaza ntrun moment anume, cu o anumita durata, ntr-o anumita ordine. Timpul din discurs este determinat de succesiunea frazelor, a capitolelor, de momentul n care se situeaza naratorul, de rapiditatea (viteza) cu care povesteste. Transgresarea timpului reprezinta o caracteristica a universului de tip fantastic si consta n ncalcarea legilor temporale specifice ordinii naturale a lumii prin fenomene de ng&etare, accelerare, ncetinire, inversare, comprimare, dilatare. Istorie si discurs: - istorie (diegeza), termen care desemneaza ntr-o opera literara !continutul" ei narativ (evenimentele reale sau fictive relatate n te%t), constituite ntr-un univers autonom, cu legi proprii, corespondent planurilor vietii. - discursul consta n relatarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente si implica instantele comunicarii narative: un narator (care face relatarea), un cititor (care ia cunostinta de cele relatate), si un mod de a face cunoscute evenimentele si personajele. - actiunea si personajele, elemente constitutive ale istoriei, sunt plasate ntr-un anumit spatiu si evolueaza ntr-un anumit loc si timp. - naratiunea ca istorie are n centrul ei actiunea si personajele aflate n anumite raporturi - naratiunea ca discurs implica doua categorii: timpul si modalitatile: - timpul naratiunii e%prima raportul dintre timpul istoriei si timpul discursului - modalitatile naratiunii prin care se aduce la cunostinta istoria sunt prezentarea si reprezentarea: - prezentarea consta n povestirea evenimentelor - reprezentarea consta n punerea n scena a evenimentelor prin intermediul personajelor. $ele doua modalitati (prezentarea si reprezentarea) au origini diferite: drama si cronica. 5n drama, evenimentele se desfasoara n fata receptorului (nu numai n spectacolul piesei, ci si n timpul lecturii ei). 5n cronici, autorul relateaza faptele, personajele nu vorbesc.

Tipul narativ desemneaza centrul de orientare a cititorului pe baza opozitiei narator-actor: - tipul narativ auctorial desemneaza drept centru de orientare a atentiei cititorului naratorul n calitatea sa de creator al naratiunii - tipul narativ actorial desemneaza drept centru de atentie a cititorului personajulactor. 5n aceeasi opera literara, cele doua tipuri de naratiune se pot mbina. Punctul de vedere auctorial consta n prezentarea universului operei din perspectiva naratorului. /aratorul poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului, deci poate avea o perceptie interna sau e%terna a realitatii. 5n naratiunea la persoana a III-a de tip auctorial aceasta perceptie este nelimitata, omniscienta. /aratiunea la persoana a III-a se caracterizeaza prin e%istenta unui narator care nu este prezent n istorie ca actor. Perspectiva actoriala presupune un eu central care structureaza discursul prin intermediul subiectivitatii si permite ane%area unui nou teritoriu romanesc: psi&icul uman (constientul si inconstientul). Naratiunea la persoana a III-a se caracterizeaza prin e%istenta unui narator care nu este prezent n istorie ca actor. (perspectiva auctoriala) /aratorul obiectiv n romanul realist face o relatare voit neutra si impersonala a evenimentelor la care iau parte personajele. (l nu intervine n desfasurarea actiunii prin comentarii sau e%plicatii. Naratorul la persoana I se caracterizeaza prin e%istenta unui narator care este prezent n istorie si ca personaj (actor). (perspectiva actoriala) Focalizarea reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la cunostinta cititorului de catre autor. (a implica si concentrarea evenimentelor prin revenire, insistenta etc. Autorul 0 persoana care concepe si care scrie o opera (literara, stiintifica etc.) n6n7n& 8in perspectiva operei literare, autorul si cititorul sunt entitati aflate la capetele opuse ale procesului semiotic. Primul este cel care a creat si semnat opera, al doilea este cel care o recepteaza si o interpreteaza in functiile de propriile referinte si capaitati de intelegere. Autorul concret, creatorul operei literare, adreseaza, ca e%peditor, un mesaj literar cititorului concret, care functioneaza ca destinatar-receptor.Autorul concret si cititorul concret sunt personalitati istorice si biografice, ce nu apartin operei literare, insa se situeaza in lumea reala unde ele duc, independent de te%tul literar, o viata autonoma. Tipuri de naratori /aratorul-personaj (*tefan 9&eorg&idiu -# :;ltima noapte<", capitanul de mazili /eculai Isac atunci cand povesteste intamplarea de la fantana dintre plopi, :=anu Ancutei")-participa la intamplari, este implicat direct in succesiunea evenimentiala. >elatarea se face la persoana I, e%istand o perspectiva subiectiva asupra evenimentelor narate, caci naratorul face parte din lumea fictiva pe care o e%pune.

/aratorul-martor -# presupune relatare atat la persoana I si deci relativa implicare in evenimentele narate, cat si la persoana a III-a, in acest ultim caz naratorul fiind absent din intamplarile prezentate. /aratorul omniscient- (:(nigma 3tiliei", 9 $alinescu)este cel care cunoaste gandurile personajelor, intentiile acestora, pe care le nareaza la persoana a III-a.(ste atotstiutor si obiectiv.(narator omniscient e%ista si in :$iocoii vec&i..", insa in acest caz naratorul stie mai mult decat personajul si este subiectiv- a nu se include in e%plicatie)

Diegeza este conceptul prin care se intelege inlantuirea de fapte si intamplari relatate intro opera epica, termenul pronind din lb.germana, ?diegese?, si inseamna ?postire, naratiune, e%punere?. 8iegeza se defineste prin cativa termeni specifici: - istorie - totalitatea enimentelor postite, actiunea operei epice# - postire - discursul, oral sau scris, care infatiseaza aceste enimente# - naratie - actul real ori fictiv care produce acest discurs, actiuneaInsasi de a posti# @8iegetic, a denumeste acel element al structurii narati care se refera la enimentele reale ori ficti ale operei epice. A. in postirea ?in rama? sau ?naratiunea in naratiune?, 9.9enette desprinde doua tipuriniluri narati: a) naratiune e%tradiegetica - realizata la primul nil, care constituie rama e%terioara, naratiunea ampla in interiorul careia sunt incluse toate postirile volumului# b) naratiune intradiegetica - suita enimentelor narate in postirea inclusa, situata la un al doilea nil# 8e e%emplu, in ?=anu-Ancutei? de ).*adoanu, naratiunea la primul nil, adica partea introductiva a volumului (apartinand autorului-narator) se afla la nil e%tradiegetic, iar, fiecare dintre cele noua postiri incluse (avand naratori diferiti) se situeaza la nil intradiegetic. 4. in operele de tip memorialistic, autobiografiile ficti si confesiunile romanesti (proprii romanului) se manifesta naratiunea autodiegetica, in care vocea narativa este eroul propriei postiri si nareaza la persoana I sirul enimentelor. Acest tip de naratiune este realizata adesea prin alternarea relatarii autobiografice la persoana I cu postirea obiectiva la persoana a IAI-a.

Povestirea este o specie a genului epic, n prozB, n care se relateazB fapte din punctul de
vedere al unui narator, care este martor sau participant (sau ambele variante) la evenimentul povestit. Povestirea este de obicei de micB ntindere, relateazB un singur fapt, are personaje puine, iar interesul cititorului se concentreazB asupra situaiei narate.

Termenul naratiune provine din lat. naratio (!povestire, istorisire?) si din fr. nanation, cu acelasi sens, si este folosit cu semnificatia de mod de e%punere sau-si de opera literara in care este intrebuintat, cu precadere, acest mod de e%punere.

Naratiunea este modul de e%punere prin care autorul povesteste o intamplare sau un sir de
intamplari dispuse intr-o succesiune de momente, desfasurate intr-un spatiu determinat, la care participa unul sau mai multe personaje. Acest mod de e%punere este specific operelor epice populare si-sau culte. (a presupune, in primul rand, prezenta unui narator sau povestitor, adica cel care relateaza sau povesteste faptele. Aceasta este vocea delegata de autor pentru a povesti anumite intamplari si poate fi autorul, cand relatarea se face la persoana a IlI-a, deoarece vorbeste despre altii, sau un personaj al operei, cand relatarea se face la persoana I, acesta vorbind despre sine si asumandu-si atat rolul de narator cat si de personaj. 8eoarece naratiunea este specifica genului epic, relatarea faptelor se face obiectiv fara interventia directa a autorului, sentimentele fiind e%primate indirect.

Perspectiva narativa reprezinta punctul de vedere al naratorului asupra evenimentelor

relatate, incluz nd si relatia sa cu nt mplarile respective: narator martor, narator omniscient, narator subiectiv etc. +rei sunt ipostazele frecvente ale naratorului:

C /aratorul-personaj , presupune relatarea la persoana I si o perspectiva subiectiva asupra evenimentelor narate. (perspectiva cu)

C /aratorul-martor , presupune at t relatarea la persoana I si relativa implicare n evenimentele narate, c t si la persoana a III-a, n acest din urma caz naratorul fiind absent din nt mplarile prezentate. (perspectiva din afara)

C /aratorul omniscient , este cel care cunoaste g ndurile personajelor, intentiile acestora pe care le nareaza la persoana a III-a, este atotstiutor si obiectiv. (perspectiva dindarat)

Tipuri de focalizare:

D. 2ocalizarea e%terna:

- nregistreaza evenimentele asemenea camerei de luat vederi

- aduce n fata cititorului fapte brute, fara sa le nsoteasca de judecati si comentarii

- nu are acces la g ndurile, trairile personajului

6. 2ocalizarea interna:

- urmareste g ndurile personajului si patrunde n constiinta acestuia

- da cititorului impresia ca percepe si judeca fiintele si lucrurile

- recurge la verbe de perceptie (a vedea, a auzi, a simti, a dori, a crede)

E. 2ocalizarea zero:

- descrie realitatea din perspectiva naratorului omniscient (care vede si stie tot)

- ofera o viziune globala

(fectele focalizarii:

D. 2ocalizarea e%terna:

- produce efectul de neutralitate, obiectivitate, prin absenta nregistrarii emotiei

- nu orienteaza reactiile cititorului

6. 2ocalizarea interna:

- permite accesul cititorului la psi&ologia personajului

- ofera posibilitatea de a ntelege psi&ologia personajului din interior

- creeaza complicitatea cititorului cu personajul, merg nd p na la identificarea cu acesta (mpartasirea emotiilor)

E. 2ocalizarea zero:

- furnizeaza cititorului cele mai numeroase informatii

- da impresia cititorului ca domina povestirea.

5ntr-o naratiune, planul temporal poate fi caracterizat dupa urmatoarele criterii:

- raportul dintre discurs si istorie

- ordinea (cronologia) n care sunt dispuse evenimentele n discurs fata de ordinea lor n istorie

- durata evenimentelor prezentate

>aportul dintre naratiune si istorie:

- naratiunea poate fi ulterioara istoriei

- naratiunea poate fi simultana cu istoria

3rdinea evenimentelor n discurs:

- naratorul respecta ordinea cronologica lineara a evenimentelor din istorie

- naratorul face anticipari, povestind dinainte ceea ce n istorie s-a desfasurat ulterior

naratorul face ntoarceri n trecut pentru a relata evenimente ce au avut loc anterior n istorie.

Monologul interior (forma de vorbire neadresata) nu are un interlocutor determinat si nu poate fi considerat e%tensie a unor replici intr-un dialog, intrucat nu i se presupune nici macar un raspuns virtual. ;nitate compozitionala sub forma stilului direct, acesta reprezinta mai ales in literatura moderna forma predilecta a prozei. 2olosit prima oara in DFFG, de (douard 8ujardin (in romanul Haurii au fost taiatI), procedeul a dobandit o larga aplicatie in creatiile lui ). Proust, A. AoIce, A. 9ide, 2. JafKa (din literatura universala) si in cele semnate de $amil Petrescu, =. Papadat-4engescu, A. =olban, ). *ebastian, ). Preda (din cultura nationala).

Fluxul constiintei este tipul de monolog cel mai apropiat de gandirea intima, de inlantuirea ju%tapusa a impresiilor si a gandurilor momentane, de asocierile mentale neobisnuite# obsesiile datorate unor factori psi&ici perturbatori. 2lu%ul neingradit al constientului este intim legat de interventiile greu sesizabile ale subconstientului, ce surprind gandurile primare inaintea oricarei organizari logice, asa cum se deruleaza ele instantaneu in mintea personajului. Lisul lui )arcel (din romanul In cautarea timpului pierdut de ). Prous+), reveriile eroilor din proza lui A. AoIce (;lIss() ori a Lirginiei Moolf, ecourile launtrice ale unei crize de &emoptizie, asa cum le-a receptat personajul maladiv )a%entiu, in $oncert din muzica de 4ac& de =ortensia Papadat-4engescu, sunt tot atatea e%emple de surprindere a flu%ului constiintei in proza subiectiva.

5n studiul acroniei/ anacroniei, diferitele forme de discordan!" ntre timpul istoriei #i al nara!iunii, am avut n vedere definiNia Oi tipurile majore de acronii , analepsa Oi prolepsa.

Analepsa este evocarea ulterioara a unui eveniment anterior fata de punctul in care ne
aflam al istoriei. Are rolul de a comlpeta perspectiva asupra unui personaj, eveniment, etc. $onform clasificBrii fBcute de 9Prard 9enette, n $igures %%%, am ilustrat cele douB tipuri majore de analepsB , extern i intern. Analepsa extern nu interfereazB cu planul principal al naraNiei, completeazB Oi lBmureOte cu anumite antecedente Oi are un punct de plecare anterior, n afara acNiunii relatate deja, iar analepsa intern se referB la o istorie din interiorul acNiunii, av nd un punct de plecare posterior nceputului romanului, c mpul temporal e cuprins n naraNia propriu-zisB . 5n cadrul ultimului tip de analeps, cea intern, se disting alte douB subclase: analepsa intern eterodiegetic , cu un conNinut diegetic diferit de planul narativ, naratorul fBc nd referiri despre un personaj nou introdus sau pierdut din vedere, cBruia i sesizeazB trecutul recent, printr-o digresiune retrospectivB Oi analepsa intern omodiegetic , acel tip de analepsB cu aceeaOi linie de acNiune ca primul plan narativ, put nd apBrea c&iar interferenNe cu acest plan# la r ndul sBu, acest tip de analepsB &omodigeticB cunoaOte Oi ea douB subcategorii: (a) analepsa completiv , dacB se completeazB o lacunB anterioarB, o omisiune provizorie, parNial independentB de curgerea temporalB Oi (b) analepsa repetitiv ! dacB se reiau elemente deja relatate. Exemplele de realizare a acroniei prin analeps! au fost particularizate prin romanul " sut de ani de zile la Por#ile "rientului de "oan #ro an.

Prolepsa--2igurB de stil sau de retoricB prin care se prent mpinB obieciile posibile ale
adversarului.