Sunteți pe pagina 1din 4

Stephen Buckle Dreptul natural Aristotel este considerat autorul bazelor eticii dreptului natural.

Din dialogurile etice si politice ale lui Platon, care ii are actori principali pe Platon so Aristotel, s-au concentrate pe doua concept considerate esentiale in intelegerea corecta a comportamentului uman: nomos (convetii, legi pozitive, obiceiuri) si phusis (natura, realitate). Deosebirea dintre cele doua notiuni a fost folosita de sofisti1 pentru a distinge lumea oamenilor de ordinea naturala imuabila (neschimbatoare); lumea oamenilor (nomos) reprezenta societatea umana si institutiile ei, incluzand credintele morale. Interpretari date de sofisti acestei concluzii: Callicles sustine ca legile umane sunt un instrument folosit de catre cei slabi pentru a riposte in fata ordinii natural in care cei puternici sunt superiori in mod natural celor slabi. Protagoras afirma ca, desi legile si morale sunt creatii morale care variaza de la o societate la alta, ele sunt totusi obligatorii pentru fiintele umane. Platon zice ca cunoasterea a ceea ce este bine depinde de capacitatea de a trece de valul aparentelor si de a descoperi realitatea imuabila a Formelor Ideale, astfel respinge ideea ca morala si legile sunt constructe pur conventionale. Teoria poate fi inteleasa ca o incercare de a arata ca actiunile umane sunt supuse nu numai regulilor sociale stabile, ci unei legi nescrise fie impusa de zei, conform lui Sofocle, fie o lege careia pana si zeii I se supun. Aristotel distinge doua tipuri de dreptate: cea legala/convetionala si cea naturala. Dreptatea naturala nu depinde de legi pozitive particulare (ce apartine unei anumite societati), ci se aplica TUTUROR oamenilor de pretutindeni. nu este complet imuabila (neschimbatoare), schimbarile trebuia sa aiba loc ca rezultat al actiunii principiului natural interior finite.

Dreptatea legala se modifica in timp, nu este aplicata tuturor oamenilor si unor anumite grupuri (prin conventii, legi, etc.)

Filozof i retor n antichitatea greac, la nceput adept al explicrii raionale i materialiste a fenomenelor naturii (prin respingerea soluiilor mistico-religioase), mai trziu adept al idealismului filozofic, care folosea ca metod de discuie argumentarea sofistic.

Aristotel a constatat ca principiul interior care guverneaza fiinta umana este ratiunea, fiind si trasatura definitorie a acesteia ce o distinge de celelalte fiinte. In acest fel, Aristotel a oferit materia prima pe care stoicii2 - in special descendentul lor roman, Cicero au folosit-o in formularea primelor principia explicite ale dreptului natural. Stoicii au formulat un model, diferit de cel al lui Aristotel (identifica elementul distinctiv al unei naturi pentru a o caracteriza), bazat pe determinismul cosmosului in care unitatea si interconexiunea tuturor lucrurilor era o tema centrala (stoicii vedeau natura umana ca o parte a ordinii naturale). - ratiunea umana era astfel o scanteie din focul creator, din logos, care ordona si unifica cosmosul, iar prin intermediul acestei conexiuni stoicii au fost capabili sa formuleze trasatura distinctiva a eticii dreptului natural: este dreptul natural este dreptul persoanei drepte sau intelepte. Cicero eclecticul3 avocat roman, formuleaza probabil cea mai frumoasa redare a esentei teoriei dreptului natural:

Cicero enumera trasaturile unui model in care natura umana poate oferi elementele esentiale, aceste fiind impartasite de catre toti: un caracter cinstit (ofera o perspectiva complexa si luminata asupra lucrurilor), abilitatile de comunicare, un sentiment natural de compasiune (sprijinirea unei vieti sociale), si binenteles, gandirea rationala. Cicero deosebeste viziunea corecta asupra dreptului, de viziunea multimii. Pentru omul de rand, legea este testul scris care consfinteste o vointa printr-un ordin sau printe-o interzicere, dar pentru omul intelept, legea e ratiunea suprema, sadita in natura, care ne
2

Curent filozofic n Grecia i Roma antic, care coninea elemente materialiste n ceea ce privete problema cunoaterii i care n domeniul eticii susinea c oamenii trebuie s triasc potrivit raiunii, s renune la pasiuni i la plceri, s considere virtutea ca singurul bun adevrat i s se dovedesc neclintii n faa vicisitudinilor vieii. 3 Curent filozofic care ntrunete elemente din mai multe sisteme filozofice.

porunceste ce trebuie sa facem si ne interzice ce nu trebuie sa facem este spiritul si ratiunea omului intelept, ea este norma a ceea ce este drept si nedrept. Toma din Aquino - teoria sa se aseamana cu cea a lui Cicero; desi preocuparile sunt de ordin metafizic si religios, explicatia sa pentru dreptul natural nu face apel la doctrinele metafizice si religioase, si explica atat caracterul natural si de drept al dreptului natural prin intermediul ratiunii. - teoria consta in a diviza dreptul natural in principiile primar si secundar, dintre care numai ultimul se poate modifica in timp.

O teorie a drepturilor omului Hugo Grotius parintele dreptului natural modern - analizeaza in detaliu sursele comune de disputa care conduc la conflictul intre natiuni. - a transpus dreptul natural intr-o teorie a drepturilor omului, dar nu el a fost primul care a facut conexiunea si ca aparatorii ulteriori ai dreptului natural nu l-au urmat pe aceasta cale. - el a sustinut cu tarie ideea ca domeniul moral poate fi inteles ca un set de drepturi individuale. - daca morala fusese in general inteleasa ca un set de obligatii oferite de modelele de interdependenta ale vietii sociale, acum ea intruchipa rezultatul relatiilor voluntare dintre agentii morali independenti cu urmatorul corolar atat de carateristic teoriilor moderne ale drepturilor: importanta morala a individualitatii.

Dreptul natural si rivalii sai - diferenta principala dintre dreptul natural si rivalii sai moderni consta in intrebarea: diversitatea umana poate fi inteleasa in cadrul unui sistem articulat de bunuri umane distincte, sau nu? - utilitarismul intra in dezacord asupra gradului de diversitate a fiintelor umane (in ceea ce priveste accentul decat in ceea ce priveste tipul). - a incercat sa identifice o ordine rationala in preferintele umane, mai degraba decat sa accepte pur si simplu diversitatea acestora, propune o viziune pe care nicio teorie a dreptului natural nu o respinge: utilitarismul obiectiv sustinut de David Brink, in lucrarea Moral realism and the Foundations of Ethics.

O teorie a bunurilor umane John Finnis, Natural Law and Natural Rights, prezinta urmatorul set de bunuri umane fundamentale: viata, cunoasterea, jocul, experienta estetica, sociabilitatea, ratiunea practica si religia.