Sunteți pe pagina 1din 23

DREPTURILE OMULUI - Enciclopedia Stanford a Filosofiei Traducere de Nuu Elena i Loredana Carp Drepturile omului sunt norme internaionale

morale i legale care presupun protejarea tuturor oamenilor de pretutindeni de abuzurile politice, legale i sociale. Exemple de drepturi ale omului sunt: libertatea religiei, dreptul la un proces corect, echitabil n cazul acuzrii de crim, dreptul de a nu fi torturat, dreptul de a participa la activiti politice. Aceste drepturi exist n legea i morala de la nivelurile naional i social. Ele se adreseaz n principal guvernelor, presupunnd respectarea i punerea lor n aplicare. Principala surs a concepiei contemporane cu privire la drepturile omului este Declaraia Universala a Drepturilor Omului (ONU, 1948), la care se adaug i alte documente cu privire la drepturile omului i tratate . Filosofia drepturilor omului adreseaz ntrebri cu privire la existena, coninutul, natura, universalitatea i justificarea drepturilor omului. Puternicele cereri fcute n numele drepturilor omului (ex. c sunt universale, sau c exist n mod independent fa de o hotrre legal, ca norme morale justificate) deseori au provocat dubii din partea scepticilor. Refleciile acestor dubii i rspunsurile care pot fi asociate lor au devenit un subdomeniu al filosofiei politice, cu o substanial literatur.

Ideea general a drepturile omului Documente ale drepturilor omului, tratate i organizaii Existena drepturilor omului Ce drepturi sunt drepturi ale omului? Drepturi economice i sociale

1. Ideea general a drepturilor omului Declaraia Universal a Drepturilor Omului (UDHR, ONU 1948) stabilete o list de peste 24 de drepturi specifice ale omului pe care statele ar trebui s le respecte i protejeze. Noi am putea s grupm aceste drepturi specifice n 6 mari familii: Drepturi la securitate care protejeaz oamenii mpotriva delictelor precum: crime, masacre, tortur i violuri. Drepturi la libertate care protejeaz liberti n arii precum credina, expresia, asocierea, ntrunirea i circulaia. Drepturi politice care protejeaz libertatea de a participa n politic prin aciuni precum comunicarea, ntrunirea, protestarea, votarea, etc. Drepturi referitoare la un proces echitabil care protejeaz mpotriva abuzurilor ce vin din partea sistemului legal precum nchisoarea fr proces, procese secrete, pedepse excesive. Drepturi la egalitate care garanteaz egalitate cetenilor, egalitatea n faa legii i non-discriminarea.

Drepturi ale bunstrii (sau drepturi economice i sociale) care presupun asigurarea educaiei tuturor copiilor i protecia mpotriva srciei extreme i foametei. O alt familie care ar putea fi inclus se refer la drepturile grupurilor. UDHR nu include aceste drepturi dar tratatele o fac. Drepturile grupurilor includ protecia grupurilor etnice mpotriva genocidului i mpotriva lurii n stpnire a teritoriului lor naional i al resurselor de ctre alte state. Ideea general a drepturilor omului poate fi explicat prin stabilirea unor caracteristici definitorii. Dou persoane pot avea aceeai idee general cu privire la drepturile omului chiar dac ei nu sunt de acord cu privire la faptul c unele drepturi particulare sunt drepturi ale omului. Drepturile omului sunt norme politice care se refer n special la cum oamenii ar trebui s fie tratai de guverne i instituii. Ele nu sunt norme morale obinuite aplicate n special comportamentului interpersoanl (cum ar fi interzicerea minciunii i a violenei). Cum spunea i Thomas Pogge pentru a vorbi despre drepturile umane, comportamentul trebuie s fie ntr-un anume sens oficial. Dar trebuie s fim ateni din moment ce unele drepturi, cum ar fi dreptul mpotriva discriminrii rasiale i sexuale, sunt concentrate n reglementarea comportamentului privat. (Okin 1998, ONU 1979). Totui, guvernele sunt direcionate n 2 pri pe baza drepturilor mpotriva discriminrii. Acestea interzic guvernanilor s discrimineze prin aciunile lor i prin politicile lor, i impun guvernelor s descurajeze att formele de discriminare publice ct i private. Drepturile omului exist ca drepturi morale i/sau legale. Un drept uman poate exista ca o norm mprtit n morala uman actual, ca o norm moral justificat sprijinit de raiuni puternice, ca un drept legal de la un nivel naional (aici se poate referi la un drept civil sau constituional), sau ca la un drept legal din legea internaional. Drepturile omului sunt numeroase i nu cteva, aa cum ntlnim la John Locke (ex. drepturile la viaa, libertate i proprietate). La el drepturile sunt cteva i abstracte pe cnd drepturile pe care le tim noi astzi se pliaz pe probleme specifice (ex. garantarea de procese corecte, stoparea sclaviei, asigurarea accesului la educaie, prevenirea genocidului). Ele protejeaz oamenii mpotriva abuzurilor la adresa intereselor umane fundamentale. Deoarece multe dintre ele privesc instituiile i problemele contemporane ele nu sunt transistorice. Cineva ar putea s le formuleze n mod abstract astfel nct s devin transistorice dar cert este c formularea lor n documentele contemporane nu e nici condiional nici abstract. Ele presupun procese criminale, guverne fondate pe taxe pe venituri, i sisteme de educaie formale. Drepturile omului sunt standarde minimale. Ele sunt preocupate s evite ce e mai ru dect s dobndeasc ce e mai bun. Preocuparea lor st n protejarea minim a bunurilor pentru toi oamenii. (Nickel 1987). Henry Shue sugereaz c drepturile omului se refer mai degrab la limite sczute privind comportamentul uman tolerabil dect la aspiraii mari i idealuri exaltate (Shue 1996). Ca standarde minimale ele las problemele legate de politic i moral n baza lurii deciziilor n mod democratic, la nivele naionale sau locale. Asta le permite s acomodeze variaiile culturale i instituionale. Drepturile omului sunt norme internaionale care acoper toate rile i toi oamenii, din ziua de astzi. Ele sunt norme ce sunt recomandate tuturor rilor. Dreptul internaional joac un rol crucial n rspndirea drepturilor omului la nivel global. Putem spune c drepturile omului sunt universale cu condiia ca noi s recunoatem c unele drepturi, cum ar fi dreptul de a vota, sunt deinute numai de cetenii aduli; c unele documente cu privire la drepturile omului se refer la grupurile vunerabile cum ar fi copiii, femeile i popoarele indigene; i c unele drepturi, cum ar fi dreptul mpotriva genocidului, sunt drepturi ale grupului.

Drepturile omului sunt norme cu o nalt prioritate. Aa cum Maurice Craston spune un test al unui drept uman..este testul de o importan covritoare. Dreptul omului este ceva de care nimeni nu poate fi lipsit fr a aduce o jicnire justiiei.(Craston 1967). Aceasta nu nseamn, totui, c ar trebui s considerm drepturile omului ca fiind absolute. Aa cum spunea James Griffin, drepturile omului ar trebui nelese ca rezistente la schimbare, dar nu prea rezistente.(Griffin 2001b). Prioritatea drepturilor omului are nevoie de sprijin din partea unei conexiuni plauzibile cu interese umane fundamentale sau consideraii normative puternice. Drepturile omului au justificri puternice pentru a aplicate pretutindeni. Fr aceast caracterstic ele nu pot rezista diversitii culturale i suveranitii naionale. Justificrile sunt puternice dar nu trebuie nelese ca fiind de neclintit. Drepturile omului sunt drepturi dar nu neaprat ntr-un sens strict. Fiind drepturi ele au unele caracteristici. Una este c ele au titulari de drepturio persoan sau agenie care are un drept particular. n general, titularii de drepturi umane sunt toi oamenii ce triesc astzi. Mai precis, uneori e vorba despre toi oamenii sau despre toi cetenii rilor, alteori toi membrii grupurilor care dein unele vunerabiliti particulare (copii, femei, minoriti rasiale i religioase, popoare indigene), iar uneori toate grupurile etnice (drepturi mpotriva genocidului). O alt caracteristic este aceea c ele se concentreaz pe libertate, protecie, status i beneficiu. Drepturile au i destinatari crora le sunt desemnate ndatoriri i responsabiliti. Drepturile omului ale unei persoane nu sunt drepturi ce contravin ONU sau corpului internaional; ele impun obligaii asupra guvernului din ara de reedin a persoanei n cauz. Drepturile omului ale unui cetean din Belgia se adreseaz n principal guvernului acestuia. Ageniile internaionale, precum i guvernele altor ri dect cele proprii, sunt secundare sau destinatari de rezerv. Organizaiile internaionale ale drepturilor omului asigur ncurajare, asisten i unoeri critici la adresa statelor n scopul de a le ajuta s-i ndeplineasc ndatoririle. ndatoririle asociate drepturilor omului de obicei implic aciuni ce presupun repsect, protecie, faciliti, i prevederi. Drepturile sunt de obicei mputernicite n sensul c impun ndatoriri destinatarilor, dar unoeri fac ceva mai mult dect s declare anumite eluri ca fiind prioritare sau s desemneze responsabiliti. Ca de ex. Convenia Internaional a Drepturilor Economice, Sociale i Culturale (ONU, 1966C), care acoper drepturi pn la nivelurile de baz ale oamenilor precum alimente, mbrccminte, educaie, i impulsioneaz semnatarii s fac n aa fel nct s ating progresiv aceste drepturi recunoscute prin acest document. Este posibil ca s argumentm c elurile-drepturi nu sunt drepturi reale, dar ar fi mai bine s recunoatem c ele compromit o noiune mai slab a dreptului. Dup ce am prezentat o idee general despre drepturile omului cu aceste 8 elemente, este util s considerm ali 3 candidai care credem c ar trebui respini. Primul este acela referitor la faptul c toate drepturile umane sunt drepturi negative, n sensul c ele cer guvernelor de a se abine n a ntreprinde anumite aciuni. Astfel, s-ar nelege c drepturile omului nu cer niciodat guvernelor s protejeze sau s furnizeze diverse elemente. Aceast cerin nu e compatibil cu viziunea mult mai atractiv referitoare la faptul c unul din principalele aspecte ale guvernelor este s protejeze drepturile prin crearea unui sistem de justiie i drepturi legale ale proprietii. Convenia European a Drepturilor Omului incorporeaz aceast viziune cnd afirm c dreptul la via al fiecruia va fi protejat prin lege(art.2.1). i Convenia ONU privind Tortura (1984) impune cerina ca fiecare stat n parte va asigura c toate actele de tortur reprezint infraciuni n conformitate cu legea penal.(art.4.1).

Ce de al doilea argument care trebuie respins se refer la faptul c drepturile omului sunt inalienabile. Inalienabilitatea nu nseamn c drepturile sunt absolute sau c niciodat nu pot fi rescrise prin alte considerente. A spune c un drept e inalienabil nseamn c purttorul lui nu l poate pierde temporar sau permanent, prin cedarea lui n mod voluntar. M ndoiesc c toate drepturile umane sunt inalienabile n acest sens. Dac credem n nchisoare pentru infraciuni grave, atunci dreptul popoarelor la libertatea de micare ar putea fi interzis temporar sau permanent doar pe baza condamnrii pe baza unei infraciuni grave. i dreptul la libertatea de micare poate fi n mod voluntar ndeprtat de ctre persoana care i ia angajamentul pe via de a tri ntr-o mnstire. Drepturile omului nu sunt inalienabile dar sunt greu de pierdut. n al treilea rnd, consider c ar trebui s respingem propunerea lui John Rawls din Dreptul Popoarelor c prin definiie, drepturile omului definesc unde se termin tolerarea legitim a altor state. Rawls spune c drepturile omului specific limite ale autonomiei interne a unui regim i c ndeplinirea lor este suficient pentru a exclude intervenia justificat i puternic din partea altor state, de exemplu, prin sanciuni economice i diplomatice, sau n cazuri mai grave prin for militar.(Rawls 1999, 78-80). Este o grav simplificare s sugerm c exist o linie pe care o traseaz drepturile omului n ceea ce privete unde se termin suveranitatea naional. Nu e nevoie s negm c drepturile omului ne ajut n identificarea limitelor tolerrii justificabile, dar exist cteva motive pentru a pune la ndoial faptul c ele doar definesc aceast grani. n primul rnd, ndeplinirea drepturilor omului reprezint o idee destul de vag. Nicio ar nu respect pe deplin drepturile omului; toate rile se confrunt cu probleme semnificative n domeniul drepturilor omului. Unele ri au mari probleme cu privire la acest aspect, i altele au probleme de o gravitate substanial (violri grave ale drepturilor omului). Dincolo de aceasta, responsabilitatea guvernului actual dintr-o ar, cu privire la aceste probleme de asemenea, variaz. Responsabilitatea major ar putea s aparin guvernului anterior i guvernul curent ar putea s ntreprind msuri rezonabile n vederea unei mai mari conformiti. Mai departe, definirea drepturilor omului ca norme care stabilesc limitele de tolerare cere restrngerea acestor drepturi la doar cteva care sunt fundamentale. Rawls sugereaz urmtoarea list: dreptul la via (nglobnd chiar semnificaia de subzisten i securitate); la libertate (libertatea de scavie, robie, ocupare forat i, ntr-o anumit msur, libertate de contiin pentru a asigura libertatea religiei i gndirii); la proprietate (proprietate personal); i egalitate formal aa cum a fost ea stipulat n regulile justiiei naturale (asta nseamn: cazuri similare s fie tratate n mod similar).(Rawls 1999, 65). Aa cum Rawls recunoate, aceast list las pe dinafar majoritatea libertilor, drepturi ale participrii politice, drepturi ale egalitii, i drepturi ale bunstrii. Lsnd pe dinafara orice protejare a egalitii i democraiei reprezint un mare pre de pltit n atribuirea drepturilor omului a rolului de a stabili limitele de tolerare, i putem adapta ideea lui Rawls fr s fim nevoii s pltim acel pre. Ideea subliniat aici este c state ce ncalc n mod grav drepturile omului nu pot fi toleratemai ales cnd noiunea de tolerare implic, aa cum Rawls consider c o face, ca statul s aib calitatea de membru egal n comunitatea naiunilor. Dar pentru a utiliza aceast idee nu trebuie s l urmm pe Rawls n a pune pe picior de egalitate drepturile omului cu o list radical redus a drepturilor omului. n schimb, am putea dezvolta o doctrin, de care avem nevoie pentru alte scopuri oricum, n care drepturile omului sunt cele mai importante. nclcrile grave ale drepturilor fundamentale ale omului ar putea apoi fi folosite ca fundamente pentru non-tolerare.

2. Documente ale drepturilor omului, tratate i organizaii Aceast seciune schieaz dezvoltarea nc din 1948 a mijloacelor de promovare i protecie a drepturilor omului. Aceste documente i organizaii au modelat concepiile contemporane cu privire la ce sunt drepturile omului. 2.1 Declaraia Universal a Drepturilor Omului n timpul celui de al Doilea Rzboi Mondial toate rile ce luptau contra Germaniei lui Hitler au ajuns la concluzia c era nevoie de o organizaie dup terminarea rzboiului, care s promoveze pacea internaional i securitatea. Acea organizaie, ONU, a avut nc de la nceput ncorporat ideea c promovarea drepturilor omului reprezint un mijloc important n a promova pacea i securitatea internaional. Nu mult timp dup fondarea ONU, un comitet a fost nsrcinat cu scrierea unei declaraii internaionale a drepturilor. Aceasta trebuia s fie asemntoare cu declaraiile ale drepturilor a unor state, dar se baza pe aplicare ei tuturor oamenilor din toate rile. Aceast declaraie s-a transformat n decembrie 1948 n Declaraia Universal a Drepturilor Omului. Dei unii diplomai au sperat la un tratat al drepturilor omului pe care statele ce aderau la ONU ar fi fost nevoite s-l adopte, totui UDHR era o declaraie--un set de standarde recomandate--mai degrab dect un tratat. Ea recomanda promovarea drepturilor omului prin educare i nvare i msuri, naionale i internaionale, pentru a garanta recunoaterea lor efectiv i universal. UDHR a avut un succes rsuntor n stabilirea modelelor pentru ulterioarele tratate privin drepturile omului, i n a face rile s includ aceast list a drepturilor n constituiile lor naionale i declaraiile asupra drepturilor. UDHR mpreun cu tratatele ce au urmat-o, au definit n sens larg ceea ce se nelege azi prin drepturi ale omului. Totui, n multe pri ale lumii nu este acceptat ntreaga gam de drepturi ale omului, stipulat n UDHR.

2.2 Convenia European a Drepturilor Omului


Rzboiul Rece nu a distrus ideea cu privire la ntrirea drepturilor omului prin intermediul tratatelor i a organizaiilor internaionale. Prin anii 50, 60 eforturi n crearea de tratate internaionale cu privire la drepturile omului u continuat n interiorul ONU i a altor organizaii internaionale. La nceputul anilor 1950, rile din Europa de Vest au ncheiat un tratat cu privire la drepturile internaionale ale oamenilor, n cadrul Consiliului Europei. Convenia European (ECHR; Consiliul Europei 1950) propune standarde cu privire la drepturile civile i politice. Drepturile sunt asemntoare cu primele 21 articole ale UDHR. Drepturile economice i sociale au fost tratate ntr-un document separat, Carta Social European. Participanii la ECHR au fost iniial rile din Europa de Vest, dar odat cu sfritul rzboiului rece, la nceputul anilor 90, multe ri din Europa de Est, inclusiv Rusia, au aderat. Convenia acoper acum peste 41 ri i 800 milioane persoane. ECHR a creat o curte a drepturilor omului, Curtea European a Drepturilor Omului, pentru a interpreta normele legate de drepturile omului i de a adjudeca dispute. Statele care ratific ECHR sunt de acord s respecte i s implementeze lista de drepturi, dar ele sunt de asemenea, de acord cu investigarea plngerilor legate de nclcri ale drepturilor omului. ECHR

este cel mai bun sistem de protecie a drepturilor omului de la nivel internaional. Curtea, cu sediul la Strasbourg, Frana, are cte un judector din fiecare ar participant, dei judectorii sunt desemnai ca juriti independeni mai degrab dect ca reprezentani ai statelor. Cetenii din statele membre care au plngeri legate de drepturile omului, i care nu au gsit rezolvarea problemelor lor la nivelul tribunalelor naionale pot depune petiii la Curtea European a Drepturilor Omului. Plngeri din partea guvernelor despre nclcri ale drepturilor omului n alte ri participante sunt de asemenea, permise, dar sunt rareori fcute. Dac Curtea este de acord s asculte o reclamaie, atunci o i investigheaz i adjudec. nainte de a lua o hotrre, Curtea ncearc s remedieze situaia. n interiorul acestui proces s-a dezvoltat un cadru extrem de larg legat de jurisprudena drepturilor internaionale ale omului. Guvernele, de cele mai multe ori, accept hotrrea Curii. Conformarea apare deoarece guvernele sunt legate de ECHR i de statul de drept, i deoarece statutul lor ca membri parteneri n Consiliul Europei ar fi n pericol n cazul sfidrii Curii.

2.3 Tratatele ONU asupra drepturilor omului


Eforturi ndreptate spre crearea tratelor legate de drepturile omului au fost fcute n cadrul ONU cu toate c ncepuse Rzboiul Rece. Convenia privind Genocidul a fost aprobat n 1948, iar astzi are peste 130 semnatari. Aceasta definete genocidul i l consider ca fiind crim, din punct de vedere a legii internaionale. De asemenea, stipuleaz ca organismele ONU s i canalizeze forele n prevenirea i suprimarea actelor de genocid i cere statelor s pun n aplicare la nivelul legislaiei naionale interzicerea genocidului, s pedepseasc persoanele i oficialii care comit un astfel de act, i s permit extrdarea persoanelor acuzate de genocid. Curtea Penal Internaional, creat prin Tratatul de la Roma din 1998 este autorizat s urmreasc n justiie crimele de genocid alturi de crimele mpotriva umanitii, la nivel internaional. Dorina de a transforma drepturile din UDHR n norme de drept internaional a continuat dar ntr-un ritm destul de lent. Proiecte ale Conveniei Internaionale au fost ndreptate ctre Adunarea General spre aprobare nc din 1953. Pentru a se adapta cei care considerau c drepturile economice i sociale nu erau ntr-adevr drepturi ale omului sau c ele nu ar trebui puse n execuie n acelai mod ca drepturile civile i politice, dou tratate au fost pregtite, Convenia Internaional privind Drepturile Civile i Politice (ICCPR, ONU 1966b) i Convenia Internaional privind Drepturile Economice, Sociale i Culturale (ICESCR, ONU 1966c). Aceste tratate ce ncorporau drepturile UDHR nu au fost aprobate de Adunarea General dect n 1966 i au obinut ratificrile necesare pentru a deveni efective abia n 1976. ICCPR conine majoritatea drepturilor civile i politice ce se regsesc n UDHR. ICESCR conine drepturi economice i sociale regsite n cealalt jumtate a UDHR. ntre UDHR din 1948 i aprobarea dat de Adunarea General Conveniei Internaionale din 1966, multe din naiunile africane i asiatice, ieite de sub dominaia colonial, au aderat la ONU. Ele erau n general dornice s se plieze pe drepturile omului stabilite, dar ele le-au modificat astfel nct s se suprapun peste interesele lor proprii, cum ar fi: terminarea colonialismului, criticarea apartheidului din Africa de Sud, condemnarea discriminrii rasiale din ntreaga lume. Convenia Internaional reflect tocmai aceste preocupri; ambele conin articole identice privind dreptul popoarelor la auto-determinare i dreptul de a dispune i de a controla propriile resurse. Drepturilor privind non-discriminarea li s-a acordat un loc proeminent. Iar drepturile UDHR cu privire la proprietate i remunerare au fost terse din Convenie.

O ar ce ratific tratatul cu privire la drepturile omului a ONU se declar de acord cu respectarea i implementarea drepturilor stipulate n tratat. ICCPR, care a fost ratificat de aproape 150 ri, ilustreaz sistemul standard al ONU n implementarea unei declaraii universale a drepturilor. Convenia a creat o agenie, Comitetul Drepturilor Omului, pentru a promova respectarea normelor. Cei 18 membri ai Comitetului servesc ca experi i nu ca reprezentani ai statelor, care le ofer o anumit libertate de a-i exprima propriile lor perspective n calitate de experi. Spre diferen de ECHR, ICCPR nu a creat o curte de drepturilor omului care s ofere o interpretare autorizat normelor sale. Comotetul Drepturilor Omului poate s-i exprime prerile cu privire la faptul dac o anumit practic reprezint o nclcare a drepturilor omului, dar nu este autorizat s ntreprind rapoarte legale. ICCPR cere statelor participante s raporteze n mod constant respectarea tratatului. Comitetul Drepturilor Omului are rolul de a primi, studia i a comenta n mod critic la adresa acestor rapoarte. Comitetul ine sesiuni publice n care ascult prerile venite din partea organizaiilor non-guvernamentale precum Amnesty International i se ntlnete cu reprezentanii statelor ce au ntocmit raportul respectiv. Comitetul public apoi observaii conclusive prin care evalueaz respectarea drepturilor omului n cadrul statelor luate n vedere. Acest proces cere statelor s poarte discuii cu Comitetul Drepturilor Omului i s expun probleme lor legate de drepturile omului opiniei publice. Procedura raportului e folositoare n ncurajarea statelor de a-i identifica problemele majore legate de drepturile omului i s le ajute n stabilirea metodelor prin care s le rezolve n timp. Dar acest sistem al raportului are unele lipsuri mai ales din partea acelor state care nu ntocmesc acest raport, i n acest caz concluziile Comitetului Drepturilor Omului nu primesc atenia cuvenit. Astfel, ICCPR dispune de o alt prevedere care autorizeaz Comitetul s primeasc, investigheze i medieze plngerile venite din partea indivizilor ale cror drepturi coninute n ICCPR au fost nclcate de ctre un stat participant. Pn n 2000, 95 din cele 144 state aderate la ICCPR au ratificat aceast prevedere opional. n general, acest sistem al implementrii drepturilor omului este limitat. El nu d Comitetului Drepturilor Omului puterea de a ordona statelor s-i schimbe practicile sau s compenseze o victim. Insrumnetele sale sunt limitate la persuasiune, mediere, i expunerea nclcrilor n faa opiniei publice. Mai exist i alte tratate ale drepturilor omului care sunt implementate asemntor ICCPR. Aici enumerm Convenia Internaional asupra Eliminrii Tuturor Formelor de Discriminare Rasial (ONU 1966). Convenia Asupra Eliminrii Tuturor Formelor de Discriminare a Femeilor (ONU 1979), Convenia Asupra Drepturilor Copilului (ONU 1989), i Convenia mpotriva Torturii i a Altor Tratamente Crude, Inumane i Degradante (ONU 1984). O alt agenie ONU care are jurisdicie n aria drepturilor omului este Curtea Penal Internaional. Membrii ei au fost selectai n 2003. n jurisdicia ei intr genocidul, crime de rzboi i crime mpotriva umanitii precum exterminrile, nrobirea i tortura.

2.4 Alte agenii ale drepturilor omului din cadrul ONU


Tratatele privind drepturile omului sunt doar o parte din programul ONU cu privire la drepturile omului. Exist un numr de agenii ONU care au rolul de a promova n mod independent drepturile omului fa de cerinele impuse de tratatele privind drepturile omului. Aceste corpuri ar fi: naltul Comisar al ONU al Drepturilor Omului, Comisia Drepturilor Omului, i Consiliul de Securitate ONU.

naltul Comisar al Drepturilor Omului coordoneaz principalele activiti ale drepturilor omului din cadrul ONU. El primete plngeri cu privire la nclcri ale drepturilor omului, asist la dezvoltrile unor noi tratate i proceduri, stabilete agenda pentru ageniile din interiorul ONU cu privire la drepturile omului, i asigur servicii consultative guvernelor. Acesta are rolul de avocat permanent n cadrul ONU. Comisia Drepturilor Omului este creat prin Carta ONU, compus din 53 state reprezentative. Scopul ei este s trateze nclcrile grave ale drepturilor omului oriunde ar avea ele loc. Deoarece membrii ei sunt state reprezentative i nu experi sau juriti independeni, Comisia etse mai mult un corp politic spre diferen de Comitetul Drepturilor Omului stabilit de ctre ICCPR. Dac Comitetul stabilit de ctre ICCPR are de-a face cu probleme legate de drepturile omului ca un aspect de drept internaional, Comisia are de-a face cu probleme legate de drepturile omului ca aspect al diplomaiei i politicii internaionale. Realizrile Comisiei includ autorizarea UDHR i a altor tratate ale drepturilor omului, dar i campania mpotriva apartheidului din Africa de Sud. Principale preocupare a Comisiei este dezvluirea situaiilor de nclcare grav a drepturilor omului. Ea este autorizat s primeasc plngeri privind astfel de nclcri i le trateaz n cadrul sesiunilor nchise. Ea ine de asemenea, o sesiune public n fiecare an, la care sunt invitate state i organizaii non-guvernamentale s identifice arii din lume unde se constat nclcri majore ale drepturilor omului, astfel nct Comisia s acioneze. Cnd Comisia se decide s ia n atenie o plngere ea dispune de mai multe mijloace. Ea poate ruga guvernul s rspund plngerii respective, poate ntreprinde investigaii proprii, sau poate propune problema Consiliului de Securitate. Comisia are de asemenea, grupuri de lucru tematice care lucreaz pe diferite probleme legate de tipurile de drepturi ale omului. Consiliul de Securitate stabilit prin Carta ONU este baza meninerii pcii i securitii internaionale. Corpul format din 15 membri poate autoriza intervenii militare i poate impune sanciuni economice i diplomatice. n timpul Rzboiului Rece, Consiliul de Securitate a avut tendina de a evita disputele legate de drepturile omului, altele nafara celor de apartheid din Africa de Sud. Dar de la nceputul anilor 1990 Consiliul de Securitate a avut de-a face cu multe probleme legate de drepturile omului i crimele de rzboi. El a autorizat folosirea forei militare n Somalia, fosta Iugoslavie, Rwanda, Haiti, Timorul de Est i a sprijinit un numr de misiuni de meninere a pcii. De asemenea, a stabilit tribunale penale internaionale pentru Rwanda i Iugoslavia.

2.5 Aranjamente regionale n afara Europei


Exist dou aranjamente regionale n afara Europei. Unul este sistemul inter-american, care opreaz sub auspiciile Organizaiei Statelor Americane; cellalt este sistemul african ce aparine Unitii Africane. Primul, care include aproximativ toate statele din America, este asemntor sistemului european. Documentele sale principale sunt: Declaraia American cu privire la Drepturile i ndatoririle Omului (1948) i Convenia American a Drepturilor Omului (1969). Organismele sale sunt Comisia Inter-American a Drepturilor Omului, stabilit n 1960 i Curtea InterAmerican a Drepturilor Omului, stabilit n 1979. Comisia investigheaz plngerile individuale i pregtete rapoarte pentru rile cu probleme serioase la adresa drepturilor omului. Curtea e autorizat s interpreteze i s aplice Convenia. Cu toate c acest sistem se aseamn cu cel european, totui contextul n care opereaz este destul de diferit. Scala problemelor legate de

drepturile omului n America Latin este mult mai cuprinztoare fa de cea a Europei. Pn acum, Comisia a fost un actor mult mai important dect Curtea. Sistemul african, ce curpinde state de pe continentul african, are un tratat al drepturilor omului i o comisie. Tratatul, creat de Uniunea African (anterior numit Organizaia Unitii Africane) este Carta African a Drepturilor Omului i a Popoarelor (1981). Comisia African a Drepturilor Omului, creat n 1986, promoveaz drepturile omului n Africa i monitorizeaz respectarea tratatului. rilor li se cere s ntocmeasc cte un raport privind probleme lor din domeniul drepturilor omului, n mod regulat, pe care s-l adreseze Comisiei. Crearea unei Curi Africane a Drepturilor Omului i Popoarelor este n desfurare. Sistemul african se confrunt deseori cu non-cooperarea din partea guvernelor i nu dispune de resurse potrivite pentru a putea juca un rol major.

2.6 Promovarea drepturilor omului de ctre state


Statele uneori acioneaz indivudual sau mpreun cu alte state, pentru a promova i a proteja drepturile omului, n alte state. De exemplu, Portugalia a ncercat s atenueze criza din Timor de Est. Australia a depus eforturi militare pentru a restabili pacea i respectarea drepturilor omului n Timorul de Est. Metodele folosite includ diplomaia, publicarea de rapoarte i declaraii, impunerea unor condiii de acces la comer sau ajutor n ceea ce privete mbuntirea drepturiloe omului, sanciuni economice i intervenii militare. Eforturile statelor au ajutat la conferirea unei mai mari puteri sistemului internaional al drepturilor omului. rile din Europa de Vest, Canada, Australia i SUA, au fost pilonii instituirii drepturilor omului. Ele au ajutat ca acest sistem s continue n vremuri grele i l-au ajutat de asemenea, s se extind i s nfloreasc n timpuri bune. Ele au cooperat deseori cu Consiliul de Securitate. Ele nu au niciun legmnt legal pentru a face acest lucru, exceptnd legmntul lor fa de Carta ONU, legat de sprijinirea aciunilor Consiliului de Securitate.

2.7 Organizaii non-guvernamentale care au de-a face cu drepturile omului


Multe organizaii non-guvernamentale activeaz la nivel internaional n domeniul drepturilor omului, crimelor de rzboi i ajutorului umanitar. Exemple: Amnesty International, Human Rights Watch, Comisia Internaional de Juriti, Doctori fr Frontiere i Oxfam. Reprezentanii ONG-urilor sunt vzui peste tot n sistemul internaional al drepturilor omului. Ei particip la ntlniri n cadrul organismelor ONU. Ei ofer informaii cu privire la situaia drepturilor omului prin rapoarte i declaraii. Ei modeleaz agendele, politicile i tratatele ONU prin participare i lobby, i asigurp legtura dintre sistemul internaional al drepturilor omului i politicile luate la nivel naional. 3. Existena drepturilor omului Modul cel mai evident n care drepturile omului exist este ca norme ale legii naionale i internaionale, create prin legiferare i decizii judiciare. La nivel internaional, normele drepturilor omului exist datorit tratatelor care le-au transformat n legi internaionale. De exemplu, drepturile omului din art. 4 al ECHR i art. 8 al ICCPR privind dreptul de a nu fi inut

n scavie i servitute, exist deoarece aceste tratate le-au legiferat la nivel internaional. La nivel naional, normele drepturilor omului exist deoarece ele au devenit parte a legii rii prin decizii judiciare, cutum, etc. De exemplu, dreptul mpotriva scaviei exist n SUA datorit celui de-al 13 Amendamnet al Constituiei SUA care interzice servitutea i sclavia. Cnd drepturile sunt inserate n legea naional putem vorbi despre ele ca drepturi ale omului; dar cnd sunt puse n aplicare n legea naional noi mai mult le descriem ca drepturi civile sau constituionale. Astfel, este posibil ca un drept s existe n mai multe sisteme normative, n acelai timp. Micarea drepturilor omului aspir s vad normele sale internaionale puse n aplicare n legile i constituiile din rile de pe ntreg mapamondul. Punerea n aplicare n legea naional i internaional este una din modurile n care drepturile umane exist. Dar au fost multi care au sugerat c acesta nu reprezint unicul mod. Dac drepturile omului exist doar prin punerea lor n aplicare, disponibilitatea lor este contingent n dezvoltrile politice interne i internaionale. Muli oameni au ncercat s gseasc o cale prin care s sprijine ideea conform creia drepturile omului au rdcini ce sunt mult mai adnci i mult mai puin subiective la deciziile umane, dect punerea n aplicare legal. O versiune a acestei idei este aceea c oamenii se nasc cu drepturi, c drepturile omului sunt cumva nnscute n fiinele umane. Un mod prin care acest lucru e posibil e ca fiin dat de la Dumnezeu. Declaraia de Independen a SUA (1776) consider c oamenii sunt nzestrai de ctre Creator cu drepturile naturale la via, libertate i la cutarea fericirii. Din aceast perspectiv, Dumnezeu este fiina suprem care ia deciziile. Drepturile atribuite prin decret divin trebuie s fie foarte generale i abstracte (via, libertate, etc.) astfel nct s poate fi aplicate miilor de ani de istorie uman, nu doar timpurilor recente. Dar drepturile umane contemporane sunt mult mai numeroase i specifice (dreptul la un proces echitabil, dreptul la libertate religioas, dreptul la egalitate n faa legii, etc.). Chiar dac oamenii se nasc cu drepturi atribuite de ctre Dumnezeu, trebuie s explicm cum ajungem de la acele drepturi generale i abstracte la acele drepturi specifice, gsite n tratatele i declaraiile contemporane. Atribuirea drepturilor divinitii poate s le ofere acestora un statut sigur la un nivel metafizic, dar ntr-o lume att de divers nu le face absolut deloc sigure. Miliarde de oameni nu cred n Dumnezeul ntlnit n cretinism, islamism i iudaism. Dac oamenii nu cred n Dumnezeu, sau n acel zeu care prescrie drepturi, atunci dac vrei s fundamentezi drepturile omului n credina teologic trebuie s convingi aceti oameni de o perspectiv teologic ce susine aceste drepturi, ceea ce se poate dovedi a fi mult mai greu dect de a-i convine asupra drepturi omului. Punerea legal n aplicare de la nivel naional i internaional asigur un statut mult mai sigur pentru scopuri practice. Drepturile omului pot de asemenea, exista n mod independent de punerea legal n aplicare, fcnd parte din moralitile umane actuale. Se pare c toate grupurile umane au moralitate, ceea ce semnific norme imperative de comportament susinute de valori i motive specifice. Aceste moraliti conin norme specifice (nterzicerea inteniei de crim a unei persoane inocente) i valori specifice (evaluarea vieii umane). O form prin care drepturile omului pot exista, n afara modului de a fi puse n aplicare prin intermediul divinitii i a omului, este ca norme acceptate aproape de toate moralitile umane. Dac aproape toate grupurile umane au moraliti ce conin norme care interzic crima, atunci aceste norme ar putea constitui dreptul uman la via. Drepturile omului pot fi vzute ca norme morale de baz mprtite de toate sau aproape toate moralitile umane. Aceast perspectiv are totui unele neajunsuri. n primul rnd, este improbabil ca moralitile grupurilor umane s se pun de acord n condamnarea, de exemplu, a torturii, a

proceselor penale incorecte, instituii nondemocratice sau discriminrii pe baz de sex sau ras. Exist o serie de neconcordane ntre ri i culturi cu privire la aceste aspecte. Declaraiile i tratatele cu privire la drepturile omului au scopul de a schimba normele existente, nu doar s descrie consensul moral existent. n al doilea rnd, nu este clar dac normele mprtite existente, se sprijin pe drepturile deinute de indivizi. Un grup poate crede c tortura este un lucru ru fr s considere totui, c toi indivizii au dreptul de a nu fi torturai. n al treilea rnd, drepturile omului se refer mai ales la obligaiile guvernelor. Moralitile obinuite interpersonale, au de multe ori puine de spun legat de cum guvernele ar trebui sau nu ar trebui s acioneze. Aceasta ine de moralitatea politic, i depinde nu doar de principiile morale dar i de perspectivele i capacitile pe care le are statul actual. Totui, o alt form de a explica existena drepturilor omului este aceea de a spune c ele exist n moraliti corecte sau justificate. Astfel, a spune c exist un drept uman mpotriva torturii este a spune c exist motive puternice n a crede c e aproape de fiecare dat greit s te angajezi n aciuni de tortur. Aceast abordare ar privi UDHR ca o ncercare de a formula o moralitate politic justificat. Nu a fost numai o ncercare de a identifica un consens moral preexistent, a ncercat de asemenea, s creeze un consens n ceea ce privete modul cum guvernele ar trebui s se comporte. Acest abordare presupune angajamentul fa de obiectivitatea raiunilor morale i practice. Asta presupune c aa cum exist ci de a descoperi modul n care lumea fizic lucreaz, sau cum sunt construite cldirile astfel nct s fie durabile i robuste, tot aa exist ci de a descoperi ce ar putea indivizii cere n mod justificat de la guvernele lor. Chiar dac nu exist prea mult acord la nivelul moralitii politice, acordul raional este disponibil oamenilor dac ei se angajeaz n cercetri serioase din punct de vedere moral i politic. Dac motivele morale exist independent de construcia uman, ei pot atunci cnd combin premisele referitoare la instituiile curente, probleme i resurse, genera norme morale diferite de acelea acceptate sau adoptate n mod curent. UDHR se pare c merge exact pe acest raionament. O problem a acestei perspective este c existena ca motive ntemeiate reprezint mai degrab o form slab a existenei pentru drepturile omului. Dar poate c ar trebui s vedem aceast slabiciune ca o problem mai degrab practic i nu teoretic, ca ceva ce poate fi remediat prin formularea i punerea n aplicare a normelor legale. Pn la urm, cea mai bun form de existen a drepturilor omului ar trebui s combine existena legal cu o form a existenei morale care provine din faptul c se sprijin pe motive puternic morale i practice.

4. Which rights are human rights? (care drepturi sunt drepturile omului?1 ) Aceast seciune dezbate care dintre drepturi sunt DO. Nu toate ntrebrile despre justiia social sau guvernarea inteligent (cf textului neleapt) pun problema DO. De exemplu, o ar poate avea prea multe inegaliti n privina veniturilor, provizii inadecvate pentru educaia de nivel nalt, sau nici un parc naional fr a viola nici un DO. Dac decidem care drepturi sunt DO, ntmpinm anmite dificulti. i exist o continu presiune pentru a extinde lista acestor drepturi astfel nct s includ noi arii. Multor micri politice le-ar plcea ca principalele lor preocupri sa fie categorizate drept chestiuni ce in de DO, din moment ce acestea vor face

Voi nota n text DO = drepturile omului

publicitate, vor promova i vor legitima preocuprile lor la nivel internaional. Un rezultat posibil ar fi o inflaie de drepturi, devalorizarea DO cauzat de producerea i rspndirea a prea multe drepturi rele. DO sunt specifice i orientate spre problem. Listele istorice de drepturi incep adesea cu o list cu plngeri despre abuzuri sau regimuri anterioare/ere. Listele de drepturi pot avea preambuluri care vorbesc grandios i abstract despre via, libertate, i despre demnitatea uman, dar lista lor de drepturi contine norme specifice adresate problemelor economice, politice sau legale familiare. n luarea deciziiei care drepturi sunt DO este posibil s facem fie prea puine fie prea multe documente/instituii internaionale precum UDHR (Declaratia Universala a DO) sau ECHR (Curtea European a DO). Una face prea puine procednd ca n cazul ntocmirii unei liste cu drepturi importante i ca i cum acolo nu ar fi nici o regul n alegerea drepturilor care sunt nscrise n documentele istorice. Cealalt face prea multe presupunnd c aceste documente/instituii ne vor spune tot ce avem nevoie sa tim despre DO. Aceast apropiere implic un fel de fundamentalism: dac este n carte este tot ceea ce am nevoie s tiu! Dar elaborarea listei de drepturi, att n ONU ct i n alte instituii, a fost un proces politic cu multe imperfeciuni. Sunt puine motive pentru care ar trebui s lum diplomaii ca cei mai autoritari ghizi n stabilirea drepturilor omului. n plus, chiar dac un tratat poate stabili dac un drept este un DO n legea internaional, un asemenea tratat nu-i poate stabili validitatea. Se poate spune c dreptul este susinut de considerente cu greutate, dar nu poate face acest lucru aa. Dac un tratat internaional a enunat dreptul de a vizita un parc naional fr a-l numi drept al omului, ratificarea acelui tratat va face posibil accesul liber n parcurile naionale ca drept al omului n legea internaional. Dar nu ne va putea face s credem c dreptul de a vizita un parc naional fr responsabiliti (achitarea unei taxe) este suficient de important s fie un DO. O data ce se pune in mod serios intrebarea daca unele norme ce se numara printre DO nu merita acest statut si daca unele norme care nu sunt in prezent acceptate ca DO ar trebui promovate, sunt mai multe cai de a continua. O abordare care ar trebui evitata apasa asupra ideii daca norma in discutie este intr-adevar sau ar putea fi un drept in adevaratul sens. Aceasta abordare poate da nastere la argumente cum ca DO nu pot include drepturile copilului din moment ce acestia nu-si pot exercita drepturile prin invocare, sustinere sau/si renuntare. Aceasta abordare pune problema daca DO sunt drepturi in sensul strict al cuvantului sau relativ vag. Organizatia DO si scopurile sale nu sunt bine deservite fiind introduse fortat intr-un cadru conceptual restrans. Ideea de baza a miscarii DO nu este aceea a unui drept ci ideea reglementarii comportamentului guvernelor prin normele internationale. Si cand ne uitam la documentele DO observam ca ele folosesc o varietate de concepte normative. Uuneori ele vorbesc despre drepturi, atunci cand Declaratia Uuniversala a DO spune ca ,,Toata lumea are dpreptul la libertatea de miscare(art.13). Uneori aceste documente pun problema interdictiilor, ca atunci cand Declaratia Universala a DO (DUDO) spune ca ,,Nimeni nu va fi supus in mod arbitrar arestului, detentiei sau exilului (art.9). Iar cu alte ocazii exprima principii generale asa cum sunt prezentate in DUDO ,,Toti sunt egali in fata legii (art.7)

O metoda mai buna de a evalua o norma care este nominalizata in statutul DO este aceea de a lua in considerare daca este compatibila cu ideea generala a DO pe care o gasim in documentele internationale a DO. Daca din ideea generala a DO rezulta ca norma este corecta, atunci necesita raspunsuri afirmative la intrebari precum daca aceasta norma ar putea fi destinata guvernelor, daca asigura c oamenii pot avea minim o viata buna, daca are o prioritate ridicata si daca poate fi sprijinita de motive intemeiate care sa ii faca plauzibila universalitatea si prioritatea ridicata. Ultima intrebare joaca un rol deosebit de important. Duce la alte intrebari cum ar fi: Prima, este foarte important ca interesele umane, valorile sau normele sa fie protejate de drept impotriva amenintarilor obisnuite? A doua, sunt datoriile sau responsabilitatile impuse de norma destinatarilor( precum guvernele, catatenii sau agentiile internationale) cele care sunt justificabile? A treia, dreptul are pretentii realizabile? In cazul dreptului ce se impotriveste torturii, de exemplu, este posibil sa dai raspunsuri satisfacatoare la aceste intrebari. Tortura este mult prea raspandita desi este foarte daunatoare vietii oamenilor, sanatatii si libertatii. Datoria de a opri tortura e in mod corespunzator impusa tuturor agentilor, in mod special guvernelor. Obligatiile de a proteja oamenii de tortura sunt in mod corespunzator impuse guvernelor si agentiilor internationale. Si acestea sunt indatoriri pe care majoritatea tarilor sunt in postura de a le indeplini. Oprirea torturii nu este usoara dar majoritatea tarilor o pot face. Intrebari cu privire la care drepturi sun DO apar in legatura cu multe categorii de DO. Discutate mai jos sunt (1) drepturi civile si politice; (2) drepturi economice si sociale; (3) drepturile minoritatilor si grupurilor; si (4) drepturile mediului. 4.1 Drepturile Civile si Politice Aceste drepturi sunt cunoscute din declaratiile istorice ale drepturilor precum Declaratia franceza a DO si cetateanului(1789) si Declaratia Drepturilor a SUA (1971, cu amendamentele ce au urmat). Sursele contemporane inlcud primele 21 de articole ale DUDO si aemenea tratate precum Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), Conventia Europeana a Drepturilor Civile si Politice, Conventia Americana a DO si Conventia Africana a DO. Cateva formulari reprezentative urmaresc: Toti au dreptul la libertatea de gandire si exprimare. Acest drept include libertatea de a cauta, recaptiona si a impartasi informatii si ideii de tot felul, indiferent de granite, fie oral, in scris, tiparite, sub forma de arta sau prin oricare alt mijloc ales. ( Conventia Americana a DO, art.13.1) Toti au dreptul la libertatea unor adunari pasnice si libertatea de asociere cu altii, inclusiv dreptul de a forma si de a lua parte la uniuni comerciale pentru protectia propriilor interese.(CEDO, art.11). 1.Fiecare cetatean va avea dreptul sa ia parte in mod liber in guvernul tarii sale, fie direct fie prin reprezentanti alesi in mod liber in acord cu dispozitiile legale. 2.Fiecare cetatean va avea

dreptul in mod egal la acces la serviciile publice din tara sa. 3. Fiecare individ va avea dreptul de acces la proprietatea publica si servicii si egalitate deplina in fata legii.(Carta Africana, art.13) Aceste drepturi se incadreaza in ideea generala a DO sugerata mai sus. In primul rand ele sunt norme politice care in primul rand impun responsabilitati guvernelor si organizatiilor internationale. In al doilea rand acestea sunt mai degraba norme minimale prin ceea ce protejeaza impotriva celor mai grave lucruri care se intampla in societatea politica, decat stabilirea unor standarde ale perfectiunii in guverne. In al treilea rand ele sunt norme internationale care stabilesc standarde pentru toate tarile si care au fost acceptate de mai mult de 140 de tari din intreaga lume. In cele din urma, este plauzibil sa se astepte la cerinte ridicate din partea lor si sa sprijine aceste cerinte importante cu motive intemeiate. Luati in considerare dreptul la libertatea de miscare. O abordare pentru a justifica acest drept ca fiind de inalta prioritate ar argumenta importanta miscarii libere ca fiind capabila sa gaseasca necesitatile vietii, sa urmareasca realizarea planurilor, proiectelor, angajamentelor si sa mentina legatura cu familia si prietenii. O abordare inrudita argumenteaza ca este imposibil sa te folosesti de drepturile altui om daca acesta nu se poate misca liber. Dreptul la participare politica este subminat daca unei persoane nu i se permite sa participe la mitinguri politice sau alegeri. Drepturile civile si politice nu sunt absolute, uneori pot fi suspendate. Cateva drepturi civile si politice pot fi restrictionate de drepturile proprietatii publice si private, de ordine de restrictie legate de violenta domestica si de pedepse legale. Mai mult chiar, dupa un dezastru precum eruptia unui vulcan sau cutremur libera miscare este deseori suspendata pentru a tine departe curiosii, pentru a permite accesul echipamentelor si vehiculelor de urgenta si pentru a preveni jafurile. Conventia Internationala a Drepturilor Civile si Politice permite suspendarea drepturilor in timpul ,,urgentelor nationale care ameninta viata natiunii. Dar exclude anumite drepturi din cele ce pot fi suspendate inclusiv dreptul la viata, interzicerea torturei, interzicerea sclaviei, interzicerea fostelor legi penale si libertatea de gandire si religie. 4.2 Drepturile Economice si Sociale Pe langa drepturile civile si politice tocmai discutate DUDO include si drepturile economice si sociale. Acestea includ egalitatea si nediscriminarea femeilor si minoritatilor, accesul la oportunitatile de angajare, plata corecta, conditii de munca sigure si sanatoase, dreptul de a infiinta uniuni comerciale si grupuri de afaceri, securitate sociala, standarde de viata adecvate, ingrijirea sanatatii si educatie. Aceste drepturi au fost facute parte a legilor internationale de tratate precum Carta Europeana Sociala, Conventia Internationala a Drepturilor Economice si Politice si Protocolul de la San Salvador (1988), care a adus amendamente la Conventia Americana a DO. Daca drepturile economice si sociale sunt adevarate drepturi ale omului vom discuta in continuare. (5. Drepturile economice si sociale) 4.3 Drepturile Grupurilor si Minoritatilor Preocuparea pentru drepturile minoritatilor este o preocupare de lunga durata a miscarilor drepturilor omului. Documentele privitoare la drepturile omului accenteaza ideea ca toti oamenii,

inclusiv membrii minoritatilor etnice si grupurilor religioase, au aceleasi drepturi fundamentale si ar trebui sa fie capabili sa se bucure de ele fara discriminare. Dreptul la libertatea impotriva discriminarii rezulta clar din Declaratia Universala a DO si tratatele ulterioare. Conventia Internationala a Drepturilor Civile si Politice (CIDCP) de exemplu obliga statele participante la respectarea si protejarea drepturilor cetatenilor lor ,,fara nici un fel de distinctie, precum rasa, culoare, sex, limba, opinie politica sau de alta natura, origine nationala sau sociala, proprietate, origine sau statut social. Cateva drepturi individuale de baza sunt foarte importante pentru minoritatile etnice si religioase, incluzand drepturile la libertatea de asociere, libertatea de intrunire, libertatea religiei si libertatea impotriva discriminarii. Documentele drepturilor omului de asemenea includ drepturi care se refera in mod deosebit la minoritati si le confera o anumita protectie. De exemplu CIDCP in art. 27 spune ca persoanelor ce apartin minoritatilor etnice, religioase sau lingvistice ,,nu li se va nega dreptul de a se bucura de propria cultura, de a pofesa si de a practica propria religie si de a-si folosi propria limba in comunitate cu alti membri ai grupului lor. Grupurile minoritare sunt deseori tinte ale violentei si normele drepturilor omului cer guvernelor sa infraneze asemenea violente si sa ofere protectie impotriva lor. Aceasta problema este partial rezolvata de dreptul la viata, care este un drept individual de baza. Dar dreptul impotriva genocidului apara grupurile de incercarea de a le decima sau distruge. Conventia Genocidului a fost unul din primele tratate ale DO dupa al doilea razboi mondial. Aceasta spune: ....genocid inseamna oricare din urmatoarele acte, comise cu intentia de a distruge, in totalitate sau in parte, o natiune, un grup etnic, rasial sau religios, precum: (a) uciderea membrilor grupului; (b) provocarea unui rau mental sau corporal grav membrilor grupului; (c) a cauza in mod deliberat grupului conditii de viata care sa duca la distrugerea psihica in totalitate sau in parte; (d) impunerea unor masuri care sa previna natalitatea in grup; (e) transferarea in mod fortat a copiilor grupului catre un alt grup. Dreptul impotriva genocidului pare sa fie un drept de grup. Este detinut de grupuri si ofera protectie grupurilor ca si grup. Este in mare masura negativ in sensul ca le cere guvernelor si altor agentii sa abtina de la distrugerea grupurilor; dar de asemena cere ca protectiile legale si de alta natura sa fie implementate pentru acest scop. Poate un drept de grup sa-si gaseasca locul in ideea generala a drepturilor omului propusa mai devreme? Poate daca extindem conceptia cu privire la cine poate decide care sunt drepturi ale omului pentru a include grupurile etnice si religioase. Aceasta se poate face mai acceptabil poate prin recunoasterea faptului ca beneficiarii dreptului impotriva genocidului sunt indivizii care se bucura de o mai mare securitate impotriva incercarilor de a distruge grupul din care fac parte.(Kymlicka 1989). 4.4 Drepturile mediului In ciuda pericolului cresterii drepturilor sunt norme care, fara dubii, trebuie sa se numere intre DO dar care nu sunt in general tratate astfel. Totusi, sunt multe arii in care interesele umane fundamentale sunt amenintate de actiunile sau inactiunile guvernamentale. Consideram

drepturile mediului deseori ca fiind definite ca drepturi ale animalelor sau ale naturii insasi. Conceput in acest mod drepturile mediului nu se incadreaza in ideea noastra generala de DO pentru ca titularii drepturilor nu sunt oamenii ci grupurile de oameni. Dar formulari si mai modeste sunt posibile; drepturile mediului pot fi intelese ca drepturile la un mediu care este sanatos si sigur. Un astfel de drept este indreptat catre om: nu acopera in mod direct probleme precum drepturile animalelor, biodiversitatea sau dezvoltarea durabila. Dreptul la un mediu sigur poate fi slefuit pentru a se incadra in ideea generala a DO sugerata mai sus de conceperea datoriilor primare impuse guvernelor si organizatiilor internationale. Cere ca ele sa reglementeze activitatea atat a agentiilor guvernamentale cat si neguvernamentale pentru a se asigura mentinerea unui mediu sigur. Cetatenii sunt destinatarii secundari. Acest drept stabileste mai degraba un standard de mediu minim, sigur pentru oameni, decat principii mai inalte si largite ale protectiei mediului. ( Tarile care sunt capabile sa implementeze standarde mai inalte sunt desigur libere sa adopte acele principii in legile lor sau declaratia drepturilor). O justificare a acestui drept trebuie sa arate ca problemele mediului amenint serios interesele umane fundamentale, valorile sau normele; guvernele pot fi in mod corespunzator impovarate cu responsabilitatea protejarii oamenilor impotriva acestor amenintari; si cele mai multe guverne chiar au abilitatea sa faca acest lucru. Ultima cerinta indeplinirea - poate fi cea mai grea. Protectia mediului este scumpa si dificila si multe guverne nu vor fi capabile sa faca multe in legatura cu asta atata timp cat intrunesc alte responsabilitati importante. Problema indeplinirii n tarile mai sarace poate fi adresata aici la fel cum a fost in Conventia Internationala a Drepturilor Econimice, Sociale si Culturale. Tratatul obliga guvernele nu la realizarea imediata si totala a drepturilor economice si sociale ci mai degraba la realizarea drepturilor care au un scop prioritar si sa inceapa sa faca pasi catre indeplinirea lor. In ideea de a adauga noi drepturi la lista DO este important sa recunoastem ca implementarea unui drept este o activitate cu costuri posibile. Ca o ilustrare dura, daca noua drepturi sunt deja implementate si mai adaugam inca unul, si daca fiecare drept costa cam aceeasi suma pentru implementare, atunci fiecare din cele noua originale va primi cu zece procente mai putine resurse din cauza adaugarii celui de-al zecelea. Drepturile nu sunt surse magice de alimentare. 5. Drepturile Economice si Sociale Declaratia Universala a DO include drepturile economice si sociale (cunoscute si ca drepturile bunastarii) care se adreseaza problemelor precum educatie, hrana si loc de munca. Includerea lor a fost motivul multor controverse (Beetham 1995). Drepturile economice si sociale sunt deseori pretinse ca fiind teluri dezirabile si nu chiar drepturi. Conventia Europeana a DO nu le include (chiar daca mai tarziu s-au facut amendamente pentru a include dreptul la educatie). In schimb au fost introduse intr-un tratat separat Carta Sociala Europeana (Consiliul Europei 1961). Cand Natiunile Uunite au inceput procesul introducerii drepturilor din Declaratia

Universala a DO in dreptul international, a urmat modelul sistemului european, dezbatand sandardele economice si sociale intr-un tratat separat de cel care se ocupa de drepturile civile si politice. Acest tratat, Conventia Internatioanala a Drepturilor Econimice, Sociale si Culturale (CIDESC), trata aceste standarde ca drepturi, desi drepturi au fost facute progresiv. Mai mult de 140 de tari au ratificat acest tratat. Un tratat al DO de obicei contine trei parti: (1) o enumerare de drepturi; (2) specificarea cu privire la ce isi dau acordul partile sa faca in legatura cu aceasta enumerare; (3) un sistem pentru a monitoriza si promova repectarea intelegerii. Lista drepturilor a CIDESC include nediscriminare si egalitate pentru femei in zona economica si sociala (art. 2 si 3), libertatea de a munci si la oportunitatile de munca (art. 4), plata corecta si conditii decente de munca (art. 7), dreptul de a forma uniuni comerciale si la greva (art. 8), securitate sociala (art. 9), protectie speciala pentru mame si copii (art.10), dreptul la o hrana adecvata, imbracaminte si locuinta (art. 11), dreptul la serviciile de sanatate de baza (art. 12), dreptul la educatie (art. 13), dreptul de a participa la viata culturala si la progresul stiintific (art. 15). Art. 2.1 al CIDESC stabileste la ce se obliga partile sa faca in legatura cu aceasta lista de drepturi, adica ,, sa faca pasii necesari, singuri si prin asistenta internatioanala si cooperare, cu maximul resurselor disponibile pentru a obtine in mod progresiv realizarea in intregime a drepturilor recunoscute in prezenta Conventie. In opozitie Conventia Internationala a Drepturilor Civile si Politice (CIDCP) doar le cere semnatarilor sa ,, respecte si sa asigure tuturor indivizilor de pe teritoriul lor [...] drepturile recunoscute in prezenta conventie.... Contrastul dintre cele doua nivele de obligare este unul dintre lucrurile care au facut unii oameni sa creada ca drepturile economice si sociale sunt doar teluri. Sistemul de monitorizare si promovare a respectarii CIDESC este slab in moment ce doar le cere tarilor participante sa faca raporturi periodice asupra masurilor luate pentru a se conforma tratatului. Tarile sunt de acord ,, sa prezinte rapoarte cu masurile pe care le-au adoptat si progresul pe care l-au facut in repectarea drepturilor recunoscute aici (art.16). Unei comisii de experti creata de Consiliul Economic si Social in 1987 i s-a atribuit indatorirea de verificare a progreselor raportate de tarile participante. Acesta structura, Comisia in Drepturile Econimice Sociale si Culturale, studiaza rapoartele, discuta cu reprezentantii guvernelor care au facut raportarile si emit delcaratii interpretative asupra cerintelor tratatului. Din 1991 a emis mai multe zeci de astfel de declaratii. CIDESC nu are un sistem pentru receptionarea plangerilor de incalcare a drepturilor economice si sociale. De ce CIDESC a optat pentru implementarea progresiva si astfel isi trateaza drepturile ca fiind asemenea unor teluri? Cred ca motivul principal este acela ca mai mult de jumatate din tarile lumii nu erau in situatia economica, institutionala si a resurselor umane pentru a realiza aceste standarde in intregime sau in mare parte. Pentru multe tari nerespectarea datorata incapacitatii ar fi fost sigura daca aceste standarde ar fi fost impuse ca obligatorii imediat. Ne vom reintoarce la acest subiect mai jos. Opozantii drepturilor bunastarii adeseori le neaga statutul de DO, restictionandu-le la drepturi civile si politice. Obiectiunile cel mai intalnite la drepturile bunastarii includ

urmatoarele: (1) drepturile bunastarii nu servesc adevaratelor interese fundamentale; (2) drepturile bunastarii sunt prea impovaratoare pentru guverne si platitorii de taxe; si (3) drepturile bunastarii nu sunt realizabile in tarile mai slab dezvoltate.(Betham 1995). Hai mai intai sa ne referim la problema importantei. DO, precum dreptul la libertatea impotriva torturii sau la un proces corect in cazurile civile si penale, stabilesc standarde minime dar extrem de importante pe care guvernele de pretutindeni ar trebui sa le aplice. Cineva poate obiecta ca drepturile bunastarii nu intrunesc acest standard de mare importanta. Poate ele se refera la bunuri valoroase dar nu extrem de valoroase. Daca aceasta obiectie este ca anumite formulari ale drepturilor bunastarii in documentele internationale ale DO sunt prea extinse si merg peste ceea ce este necesar pentru un minim de viata buna poate fi primita si acele formulari respinse. De exemplu DUDO include un presupus drept la concediu platit (art. 24) si un asemena drept se refea la o viata buna nu la un minim necesar pentru o viata buna. Este departe totui de situatia n care toate sau majoritatea drepturilor bunastarii se refera la interese superficiale. Pentru a discuta problema importantei voi folosi doua drepturi ale bunastarii ca exemplu: dreptul la un standard de viata adecvat si dreptul la educatie publica gratuita. Aceste drepturi cer guvernelor sa incerce sa remedieze rele importante si raspndite la scara larga precum foamea si ignoranta. Importanta hranei si a altor conditii materiale de baza a vietii este usor de aratat. Aceste bunuri sunt esentiale pentru capacitatea oamenilor de a trai, functiona si se dezvolta. Fara un acces adecvat la aceste bunuri interesul asupra vietii, sanatatii si libertatii sunt puse in pericol si boli grave sau moartea este probabila. Legatura dintre a avea bunurile pe care dreptul le garanteaza si a avea o viata buna minimala este directa si evidenta. In lumea contemporana lipsa accesului la oportunitatile educationale limiteaza abilitatea oamenilor de a participa in totalitate si efectiv la viata economica si politica a tarilor. Lipsa de educatie creste probabilitatea somajului si a unei slabe piete a muncii (underemployment). Un alt mod de a arata asupra importantei drepturilor bunastarii e de a indica importanta lor in implementarea drepturilor civile si politice. Daca un guvern reuseste sa elimine foametea si sa ofere educatie pentru toti, acesta promoveaza abilitatea oamenilor de a sti, folosi si de a se bucura de libertatile lor, datorita expunerii drepturilor, precum drepturile la participare politica. Acest fapt e mai usor de vazut in cazul educatiei. Ignoranta reprezinta o bariera in realizarea drepturilor civile si politice pentru ca oamenii fara educatie deseori nu stiu care le sunt drepturile si ce pot face pentru a se folosi de ele si a le apara. E de asemenea usor de vazut ignoranta oamenilor in zona participarii democratice. Educatia si un venit minim fac mai usor pentru oameni baza economica pentru a ajunge in politica, participa la campanii politice, sa petreaca timpul si sa cheltuie banii necesari pentru a merge la urne sa voteze. A doua obiectie e aceea ca drepturile bunastarii sunt prea impovaratoare. E foarte scump sa garantezi tuturor o educatie de baza si un minim de conditii materiale de viata. Poate ca drepturile bunastarii sunt prea scumpe sau impovaratoare pentru a fi justificate chiar in tarile bogate. In mod frecvent, convingerea ca drepturile bunastarii sunt prea impovaratoare foloseste altor drepturi ale omului mai putin controversate ca un model de comparatie si sugereaza ca

drepturile bunastarii sunt in mod substantial mai scumpe decat drepturile libertatii. Sa presupunem ca folosim ca baza de comparatie drepturi ale libertatii precum libertatea de comunicare, asociere si miscare. Aceste drepturi necesita atat respect cat si protectie din partea guvernului. Oamenii nu pot fi protejati in mod adecvat cand se bucura de drepturi ca acestea doar daca beneficiaza de siguranta si de aparare a drepturilor (due process rights). Costurile libertatii includ costurile legii si a justitiei penale. Odata ce vedem asta libertatile incep sa para mult mai costisitoare. Pentru a furniza efectiv libertatea de comunicare, de asociere, de miscare nu e de ajuns pentru soietate sa interzica suprapunerea cu aceste activitati ca o parte a legii sale si a moralitatii acceptate. Un sistem efectiv de resurse pentru aceste libertati necesita un cadru legal care defineste drepturile persoanei si ale proprietatii si protejeaza aceste drepturi impotriva atacurilor in timp ce asigura un proces corect celor acuzati de crime. Oferirea unui asemenea cadru legal in forma legilativa, politieneasca, judecatoreasca, si a unui sistem de inchisori este extrem de scump. Mai departe, nu ar trebui sa ne gandim ca drepturile bunastarii dau tuturor o rezerva gratuita de bunuri pe care aceste drepturi le apara. Garantiile unor lucruri precum hrana si adapost vor fi intolerabil de scumpe si vor duce la scaderea productivitatii daca toti ar primi pur si simplu o rezerva gratuita. Un sistem viabil al drepturilor bunastarii va necesita ca majoritatea oamenilor sa obtina aceste bunuri pentru ei si familiile lor prin munca atat timp cat li se ofera oportunitatile necesare, educatie si infrastructura. Implementand drepturile bunastarii guvernul ofera garantii ale accesului sigur dar acestea vor trebui sa se aprovizioneze cu bunurile cerute intr-un procent mic. Educatia primara totusi e deseori o exceptie de la aceasta regula, din moment ce multe state ofera educatie gratuita in sistemul public indiferent de capacitatea de plata. Statele ce nu accepta implementarea drepturilor bunastarii trebuie sa suporte intr-un fel costurile furnizarii pentru cei nevoiasi din moment ce, acestor tari, e putin probabil sa li se para admisibil ca parti importante a populatiei sa sufere de foame si sa fie fara adapost. Daca guvernele nu furnizeaza hrana, haine si adapost celor incapabili sa si le obtina singuri, atunci familiile, prietenii si comunitatile vor trebui sa suporte solidar aceasta povara. Numai in ultimul secol, guvernul a preluat o parte substantiala din aceasta povara de a furniza drepturile bunastarii celor nevoiasi. Taxele asociate cu drepturile bunastarii sunt partial inlocuitoare ale altor cheltuieli impovaratoare, si anume datoriile familiilor si a comunitatilor de a oferi ingrijirea adecvata pentru someri, bolnavi, cei cu dizabilitati si cei varstnici. A decide dac s pun n aplicare drepturile bunstrii nu este o chestiune de a decide dac s suporte astfel de sarcini, ci mai degrab de a decide dac s continue cu dependena total pe un sistem de furnizare informal care distribuie beneficii ntr-un mod foarte punctual i ale crui costuri se rasfrang neuniform asupra familiilor, prietenilor, i comunitilor. O data ce recunoastem ca drepturile libertatii au de asemenea costuri ridicate si ca sistemele inteligente de aprovizionare a drepturilor bunastarii ofera bunurile cerute oamenilor doar intr-o mica parte a cazurilor, si c aceste sisteme sunt inlocuitori ale altor modalitati locale

de aprovizionare a nevoiasilor, diferenta dintre impovararea drepturilor libertatii si cea a drepturilor bunastarii pare a fi foarte mare. Chiar daca obligatiile impuse de drepturile economice si sociale nu sunt exagerate totusi, ar putea fi o greseala sa fie impuse indivizilor. Libertarienii au obiectii la drepturile bunastarii referindu-se la acestea ca fiind o taxare nepermisa. Nozick, de exemplu, spune ca ,,taxarea veniturilor din munca este acelasi lucru cu munca fortata. Acest punct de vedere este vulnerabil prin doua afirmatii. In primul rand, taxarea este permisa cand inlatura obligatiile platitorilor de taxe, cand, de exemplu, este folosita pentru a sprijini sistemele guvernamentale organizate de asistenta umanitara care indeplinesc mai eficient indatorirea de ajutor pe care toti indivizii o au. In al doilea rand, drepturile proprietatii nu sunt atat de puternice incat sa se poata opune altor drepturi. A treia obiectie adusa drepturilor bunastarii este aceea ca nu sunt realizabile in multe tari. Este foarte costisitor sa oferi garantii de mentinere a masurilor minime de sanatate publica si a unei educatii de baza. Asa cum am vazut mai sus CIDESC se ocupa cu problema realizarii drepturilor cerand o implementare progresiva atat cat resursele financiare si de alta natura o permit. Acest punct de vedere al implementarii transforma drepturile bunastarii in teluri de inalta prioritate? Daca da, este acesta un lucru rau? Standarde care depasesc abilitatile multor adresanti pot fi tratate din punct de vedere normativ ca si teluri. Tratarea unor astfel de standarde ca si teluri, ceea ce ne permite sa le vedem mai mult ca aspiratii decat obligatii impuse imediate, evita problema incapacitatii bazandu-se pe neconformitate. Una dintre multele griji este ca aceasta este o retrogradare prea mare. Telurile par mult mai slabe dacat drepturile. Dar telurile pot fi formulate in moduri care le fac sa para mai mult ca drepturi. Telurile pot desemna destinatarilor, beneficiarilor, scopurile ce definesc obiectivul ce trebuie urmat si un nivel ridicat de prioritate. Pot fi oferite motive intemeiate ale importantei acestor scopuri. Entitati de supervizare pot monitoriza nivelul de progres si sa preseze adresantii sa lucreze si sa-si urmeze telurile. Tratarea drepturilor exigente ca si teluri prezinta numeroase avantaje. Unul este acela ca telurile propuse care depasesc abilitatile celui ce se adreseaza nu sunt atat de ridicole precum indatoririle propuse care ii depasesc abilitatile. Creand o lista vasta de drepturi ale omului pe care multe tari nu le pot realiza pare amagitor pentru multi oameni si poate aceasta amagire s-ar reduce daca am intelege ca aceste ,,drepturi sunt adevarate teluri pe care tarile ar trebui sa le promoveze. Ceea ce ar trebui sa stii despre obiectivele tale depinde de abilitatile tale si de alte angajamente. Telurile coexista in mod fericit cu un nivel redus al abilitatii de a le obtine. Un alt avantaj este acela ca scopurile sunt flexibile, adresanti cu diferite nivele de capacitate pot alege modul in care sa urmareasca obtinerea obiectivelor lor in functie de circumstante si mijloace. Din cauza acestor avantaje ale obiectivelor este avantajos sa exploram caile in care sa transformam drepturile exigente in scopuri. Transformarea poate fi totala sau partiala. Un standard corect impreuna cu motivele pe care se sprijina poate fi impartit in doua parti. O parte, numita ,,partea cererii stabileste titularii pretentiei si motivele pentru care este valoros sau important ca aceasta cere sa fie indeplinita. Daca dreptul este cel la un proces corect

cand cineva este arestat si acuzat de o crima partea cererii va stabili titularii pretentiei la un proces corect si motivele pentru care acea cerere este foarte valoroasa sau importanta. Cealalta parte, ,,partea de fond, va stabili responsabilitatile adresantului in legatura cu pretentiile titularului. Ar explica de ce cererea la un proces corect este o problema de obligatie, care sunt indatoririle, si de ce are un adresant particular si nu posibilitatea de a-i reveni obligatia altui destinatar. Un tel care este similar cu un drept poate fi de asemenea impartit in aceste doua parti. Partea cererii va stabili pretentia beneficiarului sau cererea si motivele pentru care este foarte important ca aceasta cerere sa fie indeplinita. De exemplu parte cererii poate stabili motivele pentru care este de dorit pentru beneficiar sa aiba acces la munca. Si partea de fond ar stabili responsabilitatea adresantului in legatura cu cererea beneficiarului. Ar explica de ce promovarea accesului la munca pentru beneficiar ar trebui sa fie un obiectiv pentru destinatar. Nu impune obligatii destinatarului dar arata ca destinatarul are motive intemeiate sa satisfaca cererea. Din moment ce un obiectiv care este sprijint de motive intemeiate nu impune obligatii, putem crede ca semenea obligatii sunt slabi inlocuitori ai drepturilor si nu ar trebui numite drepturi. Dar este posibil sa crem amestecul drept-obiectiv care contine anumite elemente obligatorii si astfel sa para mai mult ca adevarate drepturi. Un amestec minim de drept-obiectiv ar include obligatia de a incerca sa realizeze obiectivul cat mai curand posibil. Aici partea cererii va stabili pretentia beneficiarului si motivele de ce este de dorit sau important ca aceasta cerere sa fie indeplinita. Si partea de fond va explica nu numai de ce adresantul are motive intemeiate sa urmareasca atingerea acestui scop dar va explica de asemenea si de ce adresantul are datoria de a incerca realizarea acestui scop cat mai repede cu putinta. Drepturile economice si sociale din CIDESC par sa se incadreze in acest tipar. Statele care au ratificat CIDESC au fost de acord sa devina o chestiune de datorie guvernamentala realizarea listei de drepturi cat mai curand posibil. Asa cum am vazut mai devreme, semnatarii CIDESC au fost de acord sa faca pasii necesari individual si prin asistenta internationala si cooperare [...] la maximul resurselor disponibile cu o perspectiva de a obtine in mod pregresiv intreaga realizare a drepturilor recunoscute in conventie. Semnatarii au fost de acord cu aceasta interpretare, si anume sa devina o indatorire realizarea listei drepturilor cat mai curand posibil si atat cat resursele o permit. O problema cu un asemenea amestec drept-obiectiv e aceea ca permite adresantului confidentialitate cu privire la momentul in care sa faca ceva in legatura cu dreptul si cat de mult sa faca. O institutie care supravegheaza respectarea conventiei DO ar putea dori sa elimine o parte din aceasta confidentialitate cerandu-i adresantului sa faca cativa pasi semnificativi si de buna credinta imediat si in mod regulat; acesti pasi trebuie sa fie elaborati in baza unei documentatii. Obligatiile de a incerca ar fi mai putin neclare daca sunt combinate cu indatoririle care necesita efectuarea unor pasi concreti ca parte a efortului si indadatoririlor cuiva care necesita ca performanta si rezultatele sa fie monitorizate. Pentru a promova actiunea statelor li se poate cere sa intreprinda actiuni in diferite moduri, sa stabileasca obiective specifice si termene limita, sa stabileasca agentii care sa se ocupe de indeplinirea acesto obiective, sa le furnizeze resurse, si sa foloseasca experti de la agentiile internationale. Pentru a facilita monitorizarea

respectarii drepturilor, statelor li se poate cere sa furnizeze date in mod continuu in legatura cu realizarea obiectivelor, sa faca rapoarte periodic, si sa le permita cetatenilor sa reclame institutiei de supraveghere esecurile in realizarea scopurilor. Articolul 14 al CIDESC impune o tax condiionat n ceea ce privete dreptul la educaie declarat n articolul 13. Spune ca statele care nu au fost capabile sa asigure educatia primara obligatorie gratuita, trebuie ca in 2 ani sa lucreze si sa dopte un plan de actiune detaliat pentru implementarea progresiva, intr-un numar rezonabil de ani, conform cu planul stabilit si cu principiul educatiei obligatorie gratuita pentru toti. Respectarea acestei cerinte, care e valabila doar pentru dreptul la educatie, implica planificare calendaristica. In loc de sau in plus fata de cerinta planificarii calendaristice, amestecul de drept-obiectiv ar putea necesita realizarea imediata a standerdelor minime. Ideea este ca provizia minima poate fi in limita capacitatii tuturor adresantilor. De exemplu, statelor li se poate cere cat mai curand posibil sa le ofere tuturor copiilor instruire (educatie). Aceste moduri de creare a mixului drept-obiectiv ne permite sa vedem ca anumite drepturi pot fi scopuri in timp ce inca avem suficiente elemente obligatorii care sa fie socotite drepturi intr-un mod semnificativ. O abordare complementara in implementarea drepturilor bunastarii (si a altor drepturi obligatorii) in statele in curs de dezvoltare subliniaza mai degraba sporirea decat de reducerea poverii. Se cauta cresterea abilitatii statelor in curs de dezvoltare de a implementa efectiv drepturile. Posibile strategii includ folosirea ajutorului pentru cresterea resurselor necesare acestui scop, formarea oficialilor actuali si viitori, oferirea de asistenta tehnica cu privire la mecanismele de implementare si combaterea coruptiei. Teoria drepturilor omului are nevoie de o mai buna contabilizare (evidenta) a modului in care drepturile creaza obligatii, spre exemplu dreptul unui haitian creaza obligatii nu doar fata de guvernul din Haiti, ci si fata de alte guverne, organizatii internationale, rezidenti din Haiti si alte state. John Rawls a propus o indatorire statelor democratice liberale: sa le ajute pe cele sarace sau impovarate. Rawls defineste societatile impovarate ca unele in care lipsa traditiilor culturale si politice, a capitalului uman si a know-how-ului si, deseori, a resurselor materiale si tehnologice trebuie sa fie bine organizate. Rawls subliniaza ca statele liberale dezvoltate au o datorie morala sa ajute societatile impovarate. Din pacate, Rawls nu ofera prea multe argumente pentru a sustine aceasta afirmatie. In mod particular el nu foloseste ideea sa a unei pozitii originale internationale pentru a gasi justificarea modului in care o asemenea indatorire s-ar pune in practica si de ce obiectii e nevoie pentru a invinge. Un bun argument al indatoririi guvernelor bine dezvoltate de a ajuta statele sarace in implementarea DO nu va impune in mod automat ca aceasta indatorire se va rasfrange asupra cetatenilor statelor dezvoltate. Dar poate cetatenii ar trebui sa imparta cumva indatoririle consilierii internationale. O modalitate de a explica atitudinea cetatenilor din statele dezvoltate presupune ca cetatenii din tarile democratice au o responsabilitate fundamentala in indatorirea guvernelor lor fata de drepturile omului. Daca guvernul lor are obligatia de a respecta si implementa dreptul la un proces corect sau obligatia de a ajuta statele sarace, cetatenii lor impart

aceasta obligatie. Li se cere ca votanti, platitori de taxe, agenti politici sa incerce sa promoveze si sa sprijine implicarea guvernului lor in indatoririle ce privesc DO. Acest principiu al indatoririi impartite este atractiv in societatile democratice in care cetatenii sunt sursa fundamentala a autoritatii politice. Acest punct de vedere ii determina pe indivizi sa sprijine guvernele in indeplinirea misiunilor. Thomas Pogge a abordat aceasta problema in mod asemanator, cu anumite diferente, dand nastere la indatoriri individuale care decurg din DO pe care guvernele le au ca principala preocupare. Pogge scoate in evidenta Art.28 din Declaratia Universala a DO care spune ca toti sunt indreptatiti la o ordine sociala si internationala in care drepturile si libertatile stabilite in aceasta declaratie pot fi pe deplin realizate. Pogge vede in acest articol o norma plauzibila si anume aceea ca, atat statele, cat si indivizii, au indatorirea negativa de a nu se implica intr-o ordine internationala ce in mod incorect dezavantajeaza statele sarace si populatiile lor. Un sistem politic coercitiv, fie national, fie international, trebuie sa nu restrictioneze libertatea unora astfel nct s se faca accesul acestora la necesitile de baz nesigure n special prin refuzul oficial sau privare. Daca o face, atunci toti agentii umani au datoria negativa, in corelatie cu premisele economice si sociale ale DO, de a nu coopera in sustinerea acestora decat daca compenseaza cooperarea lor prin protejarea victimelor sau prin reformarea lor. Cei care incalca aceasta indatorire isi asuma responsabilitatea pentru raul produs de sistemul politic international injust. (Pogge 2002, 67)