Sunteți pe pagina 1din 1

apte ani n care am gsit un job la care nici nu ndrzneam s visez, un job care mi-a dat siguran, mi-a

dat posibilitatea s cltoresc foarte mult, s vd alt lume i, ntr-un final, mi-a schimbat mentalitatea. apte ani n care am vizitat peste o sut de orae i am neles c aceste cltorii vor fi amintirile mele despre aceast lume i ele mi vor rmne chiar i atunci cnd nimic altceva nu va mai fi. apte ani n care am nregistrat un CD cu muzic folk, am colaborat la editarea unui dicionar i am publicat dou volume de poezie. apte ani n care am scris multe versuri i am compus mult muzic, i n care am ajuns s-mi aud creaia cntat de pe scena concursului Eurovision, reprezentndu-mi ara. apte ani n care m-am ncpinat s cred n iubire i s o atept, i s neleg c iubirea e tot un fel de vis, care trebuie urmat i care trebuie visat. Tot cu ochii deschii. apte ani n care biatul meu a mers n clasa nti i a ajuns s priveasc la mine cu vreo zece centimetri mai de sus n jos. Au fost apte ani n care am nvat n sfrit s cred n propriile mele fore i mi-am depus dosarul pentru un program de masterat la Londra, aa cum am visat dintotdeauna, doar c nu ndrzneam s visez i cu ochii deschii.

S-ar putea să vă placă și