Sunteți pe pagina 1din 4

Ungureanu-Ceausescu Andra-Maria

Master Paradigme ale comunicrii organizaionale Anul 2

Lenea sociala si facilitatea sociala

Norman Triplett, intr-un articol publicat in 1898 intitulat Factori dinamogenetici in competitie si in imprimarea ritmuluia remarcat faptul ca sportivii care concurau unii cu altii inregistrau re zultate mai bune decat ciclistii care inregistrau timpi contra-cronometru, intr-o cursa solitara. Considerand ca teoriile din acel moment sunt inadecvate, el a propus o noua ipoteza: prezenta unui alt ciclist activeaza instinctul de competitie, care sporeste energia nervoasa si mareste performanta. Spre a-si testa ipoteza, Triplett a pus 40 de copii sa infasoare niste mulinete, alternand activitatea fiecarui copil de unul singur cu intrecerea dintre ei. In medie, timpii inregistrati au fost mai buni atunci cand copiii lucrau impreuna decat atunci cand lucrau independent. In anii 20, Floyd Allport a dat un nume acestui fenomen facilitarea sociala, care se refera la ameliorarea performantei subiectului atunci cand ceilalti sunt de fata in raport cu situatia in care subiectul se afla singur. El face distinctie intre efectele publicului (ceilalti asista pasiv la evolutia subiectului) si efectele coactiunii (ceilalti prezenti fac acelasi lucru ca si subiectul).In perioada dintre cele doua razboaie mondiale cercetarile s-au inmultit, atat pe subiecti umani, cat si pe diferite specii animale, dar rezultatele nu au fost de fiecare data relevante. Cateodata prezenta altor indivizi (actionand impreuna sau in fata unei asistente) sporea performanta; alteori, performantele erau inferioare.In 1965, Robert Zajonc a intrezarit un mod de reconciliere a rezultatelor experimentale contradictorii, oferind o solutie eleganta: prezenta celorlalti stimuleaza activitatea psihica, ceea ce poate sa afecteze performantele in diferite modalitati, in functie de sarcina de indeplinit. Teoria lui Zajonc Zajonc sustine ca prezenta celorlalti influenteaza performanta la capatul unui proces in trei etape. Prezenta celorlalti reprezinta o excitatie fiziologica, de natura sa energizeze comportamentul. Bazandu-se pe principii si cercetari experimentale de fiziologie, Zajonc demonstreaza ca toate animalele, inclusiv oamenii, sunt stimulate de prezenta unor indivizi de aceeasi specie. O excitatie sporita amplifica tendinta indivizilor de a da, prin comportamentul lor, raspunsul dominant reactia cea mai rapida si cel mai usor de efectuat la un anumit stimul. Si de aceasta data, Zajonc se sprijina pe datele experimentale ale cercetarilor din domeniul fiziologiei, mai ales cele referitoare la procesul de invatare. Calitatea

performantei unui individ variaza in functie de natura sarcinii de indeplinit. Atunci cand sarcina este usoara (intrucat presupune operatii simple si bine invatate), raspunsul dominant este, de regula, indeplinirea sarcinii cu succes. Dar daca sarcina este dificila (deoarece implica operatii complexe, cu care subiectul nu este pe deplin familiarizat), raspunsul dominant este, cel mai adesea, incorect, ducand la un esec partial sau total. Important de retinut este faptul ca prezenta celorlalti faciliteaza raspunsul dominant, nu indeplinirea sarcinii ca atare. Facilitarea raspunsului dominant usureaza indeplinirea sarcinilor usoare, dar face ca sarcinile dificile sa fie si mai dificile. Intr-un studiu efectuat de Zajonc in 1969 a utilizat gandaci de bucatarie, gandacii competitori fiind asezati la start intr-o cutie puternic luminata, avand de parcurs o anumita distanta pana la sosire o cutie intunecoasa. Atunci cand traseul era simplu, ducand in linie dreapta de la start pana la sosire, gandacii pusi sa alerge cate doi s-au miscat mai repede decat cei pusi sa alerge singuri. Dar intr-un labirint ceva mai complex, in care trebuia efectuata o cotire la dreapta pentru a ajunge in cutia intunecoasa, gandacii solitari au fost mai rapizi decat perechile de alergatori. Intr -un experiment ulterior, deosebit de ingenios, Zajonc si colectivul sau de cercetatori au constatat ca gandacii au parcurs traseul usor mai repede si traseul dificil mai incet atunci cand au alergat in prezenta unui public de gandaci, compara tiv cu efectuarea acelorasi sarcini fara audienta. In calitate de spectatori, cercetatorii i-au pus pe gandaci in niste cutii de plexiglas, de-o parte si de cealalta a traseului, iar publicul a produs efectul de facilitare sociala. Zajong a insistat asupra rolului simplei prezente in facilitarea sociala. Potrivit teoriei lui, facilitarea sociala, deci ameliorarea performantei subiectului in sarcinile simple si deteriorarea performantei lui in sarcinile complexe are la baza simpla prezenta a celorlalti ceea ce implica un public total inactiv, ce nu ofera nici un feedback. Zajong sustine ca fenomenul de facilitare sociala are loc indiferent de ceea ce fac membrii publicului si indiferent de ceea ce gandeste subiectul despre prezenta lor.

Agronomul francez Max Ringelmann, a cercetat performantele de grup in cazul sarcinilor ce trebuie indeplinite prin insumarea eforturilor colective, astfel incat performanta specifica a fiecarui individ nu poate fi determinata. In studiile sale din 1880, el a constatat ca, in comparatie cu ceea ce realizeaza lucrand fiecare pe cont propriu, indivizii isi diminueaza eforturile atunci cand lucreaza laolalta, pentru indeplinirea unor sarcini simple, cum ar fi tragerea de franghie sau impingerea uni vagon. Ringelmann a pus un grup de muncitori agricoli sa traga de funie si a masurat cu dinamometre forta dezvoltata; a masurat si forta dezvoltata de indivizii ce evoluau singuri in aceeasi sarcina. El a constatat ca indivizii trag mai tare de funie cand li se cere sa faca asta singuri si ca forta exercitata de o persoana in grup descreste pe masura ce grupul creste ca numar de membri. Efectul Ringelmann sau lenea sociala (social loafing) se refera la reducerea efortului individual ca urmare a cresterii numerice a grupului. Pentru a distinge intre lipsa de straduinta si lipsa de coordonare a subiectilor in sarcina data, la un secol dupa Ringelmann, in 1974, Alan Ingham a folosit o instalatie de tras franghia, care permitea masurarea efortului, dar participantii erau legati la ochi. In prima conditie, li s-a spus participantilor ca trag de franghie impreuna cu altii; in cealalta conditie, participantilor li s-a spus ca actioneaza individual (ceea ce, de fapt, s-a intamplat in ambele situatii). Participantilor li s-a cerut, de fiecare data, sa traga de franghie cat pot de tare. Prin masuratori precise, Ingham a constatat ca participantii au depus un efort cu 20% mai

mare atunci cand credeau ca actioneaza independent fata de situatia in care au crezut ca actioneaza impreuna cu altii. Lenevirea sociala este o reducere a efortului individual atunci cand se lucreaza in grup si eforturile fiecaruia se confunda cu eforturile celorlalti, comparativ cu situatia cand individul lucreaza singur. In 1993, Steven Karau si Kipling Williams au intreprins o meta-analiza a catorva zeci de studii si au ajuns la concluzia ca lenevirea sociala este un fenomen raspandit in multe forme de activitate, in toate tarile lumii. Dar au constatat si ca fenomenul nu este inevitabil. O serie de factori pot diminua fenomenul de chiul in colectiv. Lenevirea sociala e mai putin probabila in urmatoarele conditii: - Oamenii cred ca performantele lor individuale pot fi identificate si evaluate, fie de catre ei insisi, fie de catre altii. Sarcina este importanta pentru cei care incearca sa o duca la indeplinire.

- Oamenii considera ca eforturile proprii sunt necesare pentru reusita actiunii colective la care participa. Grupul se asteapta sa fie sanctionat pentru o performanta slaba. Grupul este restrans.

- Grupul are o coeziune ridicata cu alte cuvinte, apartenenta la grup este importanta si pretuita de catre membrii lui, care se simpatizeaza reciproc. Facilitarea sociala si lenevirea sociala reprezinta doua traditii distincte de cercetare, dar legatura dintre ele faptul ca ambele se produc in prezenta celorlalti i-a facut pe unii psihosociologi sa urmareasca o abordare unitara, de natura sa explice prin aceleasi principii cele doua fenomene inrudite, desi opuse prin efectele lor asupra performantelor individuale. Teoria unificata se bazeaza pe urmatoarele principii: - Atunci cand contributiile individuale pot fi usor identificate (facilitare sociala), prezenta celorlalti sporeste starea de excitatie si posibilitatea de evaluare: individul este sub lumina reflectoarelor. - Atunci cand contributiile individuale se insumeaza (lenevire sociala), prezenta celorlaltidiminueaza starea de excitatie si posibilitatea de evaluare: performanta fiecarui individ este inghitita de rezultatul colectiv, iar individul se poate relaxa, pierdut in multime. Afectarea performantei de stimulare psihofizica si posibilitatea evaluarii depinde de dificultatea sarcinii de indeplinit. Pe baza acestor aspecte se pot face urmatoarele patru predictii: Atunci cand prezenta celorlalti mareste posibilitatea de evaluare a activitatii unui individ:

(1) Indeplinirea sarcinilor usoare se face la parametri superiori, deoarece individul este mai motivat. Aceasta este facilitarea sociala de tip I.

(2) Indeplinirea sarcinilor dificile este perturbata de presiunea exercitata de ceilalti asupra individului. Aceasta este facilitarea sociala de tip II. Atunci cand prezenta celorlalti scade posibilitatea de evaluare a activitatii unui individ:

(3) Indeplinirea sarcinilor usoare este perturbata de faptul ca individul nu este inspirat si stimulat. Aceasta este lenevirea sociala. (4) Indeplinirea sarcinilor dificile se face la parametri superiori, deoarece pierdut in multime individul este eliberat de anxietate. Nu exista o denumire consacrata pentru acest efect, caruia i s-ar spune securitate sociala.