Sunteți pe pagina 1din 9

BASMUL

Definiţia conceptului: „specie literară a genului epic (rar în versuri), în care se povestesc întâmplări
fantastice la care iau parte personaje înzestrate cu puteri supranaturale, tema fiind lupta dintre bine şi
rău în final înregistrându-se triumful binelui.” (Anda Grif, Comunicarea ficţională şi nonficţională)

CARACTERISTICI ALE CATEGORIILOR LITERARE


1. NARAŢIUNEA
− de dimensiuni medii (mai lungă decât schiţa/ povestirea, mai redusă decât romanul/
epopeea);
− acţiunea este lineară (desfăşurată în cronologia faptelor); pluriepisodică;
− se dezvoltă pe două paliere de semnificaţii: acţiuni ale planului real şi acţiuni ale
planului fantastic;
− este compusă din motive (Bédier)/ funcţii (V. I. Propp)care se înlănţuiesc după o logică
specifică basmului;
− prezintă formule specifice pentru marcare celor trei momente distincte:
 începutul: „A fost odată ca niciodată...”
 mijlocul: „şi merseră ce merseră....” „se lupatră zi de vară până-n seară”,
 sfârşitul: „ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa”.

2. PERSONAJELE:
− abia conturate;
− sunt nişte caractere; nu au măştile care ilustrează trăsături de caracter: bunătatea,
omenia, răutatea etc; măşti/ roluri (V. I. Propp):
 Făt-Frumos;
 Împăratul;
 Fata Împăratului;
 Răufăcătorul;
 Binefăcătorul;
 Donatorul
− clasificări: (grupări antitetice):
a) după sensul moral al acţiunilor lor:
 pozitive: Făt-Frumos, Harap-Alb, Împăratul Verde, Craiul, Zânele etc.
 negative: Spânul, Împăratul Roşu, Zmeul, Scorpia;
b) după natura trăsăturilor lor:
 reale: Craiul, Împăratul Verde etc.
 fantastice: Calul înaripat, Zmeul, Scorpia, Scaraoschi etc;
 real-fantastice: Făt-Frumos, Harap-Alb, Fata Împăratului Roş etc;

3. CRONOTOPUL:
a) timp: - originar;
- al întâmplărilor exemplare (illo tempore);
b) spaţiu: - arhetipal
- al unei formări/ iniţieri;
- cu valori simbolice;
- formează dihotomia real/ fantastic (tărâmul acesta/ tărâmul celălalt).

PARTICULARITĂŢI

a) unelte năzdrăvane: (basmaua, o aripă de albină sau de furnică, apa vie, apa moartă, smicele de
măr dulce, paloşul, o licoare fermecată, o oglindă, buzduganul);
b) cifre magice: doi (doi fraţi), trei (trei fete sau trei băieţi are Împăratul), nouă (nouă mări şi
nouă ţări), doisprezece (doisprezece cojoace are Dochia) etc.
c) prezintă invariabil o înfruntare între bine şi rău, binele iese învingător.

STUDIU DE TEXT – POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creangă

1. NARAŢIUNEA
a) REZUMAT
Pentru că Împăratul Verde nu are decât trei fete, îi cere ajutorul fratelui său, Craiul, care are
trei feciori: să-i trimită pe unul dintre fiii lui, pe cel mai vrednic, pentru a-i urma la tron. Craiul
îşi pune bîieţii la încercare: îmbrăcat cu o blană de urs le iese înainte la un pod. Fiii cai mari se
întorc acasă speriaţi. Totuşi Crăişorul, fiul cel mic, cere învoirea să plece şi el pentru a-şi
încerca norocul. Sfîtuit de o bătrână cerşetoare pe care a miluit-o şi care se dovedeşte a fi
Sfânta Duminecă, fiul cel mic ia calul, armele şi hainele tatălui său de pe vremea tinereţii
acestuia, apoi porneşte la drum. Când ursul îi iese înainte, ridică arma să lovească, dar este
oprit de glasul tatălui său. Odată trecută proba, primeşte de la Crai sfaturi de drum: să u se
însoţească cu omul spân sau cu cel roş şi să asculte de calul său. Ajungând într-o pădure, are
impresia că s-a rătăcit, căci îl vede pe Spân de trei ori. Acceptă să-l ia drept slugă, dar va cădea
în capcana acestuia şi-i va deveni el însuşi slugă. La curtea Împăratului Verde, Spânul se dă
drept fiul Craiului, dar trezeşte suspiciuni. Vrând să-l piardă pe Harap-Alb, îl trimite să-i aducă
salata din grădina Ursului, pielea cu nestemate şi capul cu mărgăritar al Cerbului. Harap-Aln
este ajutat de cal şi de Sfânta Duminecă.Spânul îl trimite apoi după Fata Împăratului Roş.
Harap-Alb se supune, porneşte la drum şi, pentru bunătatea sa, câştigă promisiunile de ajutor
ale Crăiesei furnicilor şi a aceleia a albinelor. Apoi îi acceptă drept tovarăşi de drum pe Gerilă,
pe Flămânzilă, pe Setilă, pe Ochilă şi pe Păsări-Lăţi-Lungilă. La curtea Împăratului Roş
trebuie să treacă nişte probe şi este ajutat de toţi tovarăşii pe care şi i-a făcut pe drum: să
doarmă o noapte în camera înroşită în foc, să mănânce şi să bea cât li se pune pe masă, să
aleagă macul de nisip, să o păzească pe Fata Înpăratului Roş, în timpul nopţii, să o recunoască,
să aducă apa vie şi apa moartă şi trei smicele de măr dulce. Odată trecute aceste probe, Harap-
Alb se întoarce în împărăţia unchiului său, unde Fata arată cine este Spânul şi faptul că ea este
aici pentru Harap-Alb. Spânul îi retează capul lui Harap-Alb, dar Fata îl învie cu ajutorul apei
miraculoase, apoi calul îl pedepseşte pe Spân: îl aruncă din înaltul cerului şi îl omoară.
Feciorul Craiului etse recunoscut de către unchiul sau şi totul se termină cu nunta fericită a lui
Harap-Alb cu Fata Împăratului Roş.
Observaţii:
- firul epic este de dimensiuni medii, fapt rezultat din episoadele redate şi pein dialog;
- acţiunea este lineară, fiind redate numai evenimente care se referă la acţiunea eroului;
- multitudinea de episoade confirmă caracterul pluriepisodic al acţiunii basmului.

b) STRUCTURA NARATIVĂ
 Analiza funcţiilor/ motivelor (după V.I. Propp, Morfologia basmului)
(Pr) prejudicierea: Împăratul Verde nu are urmaşi la tron;
(R) remedierea: cere ajutorul fratelui său, Craiul;
(A) absenţa: fiul cel mare/ mijlociu pleacă de acasă;
(Îg) încercarea grea: lupta cu ursul/ tatăl Crai, la pod;
(Î) întoarcerea acasă: proba netrecută fiind, fiul se întoarce acasă;
A→ Îg → Î – succesiune de funcţii multiplicată de două ori;
(D) prima funcţie a donatorului: Sfânta Duminecă îl testează pe Crăişor şi, proba fiind
trecută, îl pune în posesia uneltelor miraculoase (armele, hainele tatălui şi calul
acestuia);
(A) absenţa: fiul cel mic pleacă de acasă;
(Îg) încercarea grea: lupta cu ursul;
(V) victoria: tatăl este înfrânt;
(Dm) demascarea: tatăl îşi arată identitatea;
(I) intredicţia: pentru că a învins, primeşte permisiunea de a pleca la drum şi două
sfaturi (interdicţii): să nu se însoţească cu spânul sau cu omul roşu;
(Is) iscodirea: Spânul încearcă să afle cum stau lucrurile;
(Dg) divulgarea: Spânul obţine informaţii despre victima sa;
(Îi) încălcarea interdicţiei: Crăişorul are impresia că s-a rătăcit, astfel îl ia pe Spân
drept călăuză;
(Vg) vicleşugul: răufăcătorul/ Spânul încearcă să-şi înşele victima atrăgând-o într-o
capcană (în fântână), pentru a o supune şi a o folosi;
(C) complicitatea: Crăişorul îşi sprijină duşmanul, fără să-şi dea seama şi coboară în
fântână;
(Pr) prejudicierea: Spânul îl lipseşte pe Crăişor de identitatea sa dându-i una de slugă,
iar el ia identitatea Crăişorului;
(Si) sosirea incognito: cei doi, Spânul şi Harap-Alb, sosesc în ţinutul Înpăratului Verde
şi nu sunt recunoscuţi, deşi trezesc suspiciuni;
(Pn) pretenţiile neîntemeiate: cel care vrea să se substituie eroului/ Spânul emite
pretenţia neîntemeiată că poate avea orice minunăţie şi de aceea poate deveni împărat;
(Ci) contraacţiunea incipientă: Harap-Alb se supune pretenţiilor Spânului în speranţa
că va găsi calea de a rezolva lucrurile;
(Îg) eroul este supus unei probe: aducerea salăţii, a pieii cu nestemate a cerbului,
aducerea Fetei Împăratului Roşu;
(Ds) deplasarea spaţială între două împărăţii: de la curtea Împăratului Verde, Harap-
Alb pleacă însoţit de cal, spre Împăratul Roşu;
(D') a doua funcţie a donatorului: Harap-Alb obţine pentru bunătatea sa, ajutorul
următorilor donatori: calul, Sfânta Duminecă, Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor,
Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă;
(L) lupta: confruntarea cu fiecare adversar: ursul, cerbul, Împăratul Roşu (funcţie
multiplicată de şase ori);
(V) victoria: Harap-Alb trece cu bine fiecare probă;
Ci → Ds → Îg → D' → L→ V – succesiune de funcţii multiplicată de trei ori
şi respectiv de şase ori;
(R) remedierea: Harap-Alb se întoarce cu Fata Împăratului Roşu;
(Pn) pretenţiile neîntemeiate: Spânul cere să se facă nunta;
(Dm) demascarea: Spânul este deconspirat;
(Îg) încercarea grea: Harap-Alb trebuie să facă faţă agresiunii Spânului care îi taie
capul;
(S) soluţia: Fata Împăratului Roş remediază lucrurile, reînviindu-l şi restabilind
adevăratele identităţi;
(T) transfigurarea: Harap-Alb este recunoscut drept nepotul Împăratului Verde şi îşi
primeşte tronul;
(P) pedeapsa: Spânul este pedepsit de către cal, care îl aruncă din înaltul cerului;
(Cs) căsătoria: Harap-Alb se căsătoreşte cu Fata Împăratului Roş.
Observaţii:
- prezenţa funcţiilor care organizează structura narativă a textului arată o caracteristică
specifică a basmului, deci Povestea lui Harap-Alb este un basm;
- numărul mare al funcţiilor arată complexitatea basmului cult;
- multiplicarea funcţiilor prin care se evidenţiază dificultatea unui proces de iniţiere,
marchează şi amprenta personală a creatorului;
- numărul mare al funcţiilor şi multiplicarea lor nuanţează trăsăturile personajului care, astfel,
depăşeşte schematismul eroului tipic de basm;
- „Creangă preia un pattern şi creează după o schemă, nu copiază, ci prelucrează cu atenţie
scheme bine consolidate” (Valentina Rotaru, Basmul românesc cult, Aula, 2001).

2. PERSONAJUL
- este mult umanizat – ceea ce constituie nota distinctivă a absmului cult şi a acelui a lui
Ion Creangă, în mod special;
- EROUL: rol atribuit personajului CRĂIŞORUL/ HARAP-ALB;
- este fiul cel mic care „e întotdeauna mai voinic şi mai isteţ” (G. Călinescu,
Estetica basmului); adeseori calităţile „celui mic” sunt mascate de „un act
de stupiditate şi indolenţă” (op.cit.). Acest aspect este pus în evidenţă de
naivitatea cu care acceptă ideea că s-a rătăcit, indolenţa cu care tratează
sfaturile tatălui său, felul aparent calm în care acceptă prejudiciul creat de
Spân: furtul propriei identităţi;
- umanizarea personajului a condus adeseori la concluzii cum ar fi: „nu are
puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale” (L. Paicu, M. Lazăr,
Literatura română. Eseul). Afirmaţia este contrazisă de dialogurile cu calul
năzdrăvan, de milostenia cu care îi dă dreptul la obţinerea ajutoarelor
miraculoase (prin Sf. Duminecă, furnici, albine, cei cinci năzdrăvani).
Observaţia lui G. Călinescu despre camuflarea trăsăturilor excepţionale este
valabilă şi aici. Că este destinat unei experienţe majore, exemplare, o
dovedeşte şi originea lui împărătească (fapt demonstrat şi de Constantin
Noica, cu privire la basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte:
creatorul popular – a cărui mentalitate Creangă o prelungeşte declarat –
sugerează caracterul deosebit al eroului, o investitură divină confirmată
printr-un înalt statut social). Spre deaosebire de creatorul popular care
exprimă toate acestea cu ostentaţie prin hiperbole, Creangă – tentat de
realism – preferă formulele discrete şi chiar camuflările ideatice.
- se află în cursul unui proces de iniţiere, ceea e conturează o altă temă a
basmului (pe lângă lupta dintre bine şi rău); basmul are astfel aspectul unui
bildungsroman;
- curajul de a-şi asuma probele impuse, milosteania care îi dă şansa de a-şi
procura ajutoarele miraculoase, răbdarea, capacitatea de a îndura şi de a
merge mai departe pentru atingerea scopului, capacitatea de a lega şi de a
întreţine prietenii sunt trăsăturile definitorii ale eroului, dobândite în cursul
unui proces de iniţiere: naivul, neofitul trebuie să devină împărat.
 îşi testează milostenia prin felul în care o miluieşte pe Sfânta
Duminecă. Ca răsplată, intră în posesia cunoştinţelor despre un
ritual de regenerare, care îi vor servi de-a lungul întregului proces
de iniţiere. Ritualul marchează punctul final al propriei sale
deveniri: Crăişorul va trebui să devină împăratul prin care lumea
bântuită de războaie, să se regenereze;
 îşi verifică curajul la pod, în luptă cu tatăl deghizat în urs (simbol
al unei caste de războinici);
 îşi dovedeşte capacitatea de autocunoaştere când refuză să zboare
cu calul „ca gândul”; intuieşte puterea gândului şi ştie că încă nu
este înţeleptul capabil de o revelaţie;
 ieşind în lume, este dezorientat şi de aceea este o pradă uşoară
pentru Spân, dar va avea răbdarea şi tenacitatea să se elibereze de
sub puterea răului, intuind că Spânul nu este decât răul necesar
(Gothe exprimă în Faust, într-un mod memorabil, prin Mephisto:
„Eu sunt cel care vrând să facă răul, face mereu binele”);
 în viitoarele bătălii se înstăpâneşte, prin luptă, peste diverse
aspecte ale lumii:
 prin salata ursului deprinde taina energiilor vegetale şi
dovedeşte curaj şi isteţime în procurarea ei;
 prin pielea cu nestemate a cerbului se înstăpâneşte peste
energiile lumii minerale şi dobândeşte înţelepciunea
simbolizată de piatra din fruntea cerbului (simbol al pietrei
filosofale sau al ochiului cu vedere esenţială deţinut de Ciclop
sau de zeul Şiva). Dovedeşte autocontrol, obedienţă faţă de
sfaturile călăuzei, răbdare;
 prin organizarea stupului, prin protejarea nunţii de furnici,
Harap-Alb îşi pune în evidenţă capacitatea de a organiza şi a
proteja un microunivers, deci şi un macrounivers, respect
pentru fiinţele umile şi pentru armonie;
 prin fiecare dintre cei cinci năzdrăvani învaţă forţa energiilor
complementare şi felul în care poate folosi forţa adversarului
în intereseul său;
 prin Fata Împăratului Roşu învaţă iubirea, taina vieţii şi a
morţii, ca ultime miracole, esenţiale, pe care trebuie să şi le
reveleze un împărat a cărui menire este să scoată lumea din
haos şi să reinstaureze ordinea solară reprezentată de
binefăcătoarea Sf. Duminecă şi de calul care mânca jăratec
(răsfrângere a focului solar); atât Sf. Duminecă cât şi calul
reprezintă un Rege al Lumii (gardieni ai ordinii universale)
aşa cum arată Vasile Lovinescu în Creangă şi creanga de aur.
 numele este o modalitate de caracterizare ce se adaugă la cele
obişnuite pentru basmul cult: directă, indirectă;
 numele: alb-negru simbolizează trecerea dintr-o condiţie în
alta; sugerează complementaritatea activ-pasiv, naivitate-
înţelepciune, bine-rău. În fapt, personajul erou este consacrat
de Spân să fie un „coincidentia oppositorum” adică un
împărat. Lipsa numelui, în prima parte a basmului, arată
generalitatea acestei experienţe iniţiatice;
 caracterizarea directă: „Fiul craiului, boboc în felul său la
trebi de aiste...” – realizată de narator;
 caracterizarea indirectă: „Fiul craiului, ce era să facă? Îi
spune toate cu de-amănuntul” – faptele şi gândurile
personajului sunt redate în stil indirect liber de către narator.

3) RAPORTUL REAL FANTASTIC


 Natura fantasticului dovedeşte apartenenţa textului Povestea lui Harap-Alb la specia
basmului. Fantasticul fabulos sau miraculos, în terminologia lui Tzvetan Todorov din
Introducere în literatura fantastică, este categoria estetică specifică basmului. Eroii, ca
şi cititorii, nu trăiesc în faţa supranaturalului decât sentimente de acceptare şi nu de
nelinişte sau de curiozitate privind căile binelui triumfător.
Niveluri ale fantasticului
a) acţiunile personajelor: metamorfoza calului, învierea lui Harap-Alb,
vorbirea animalelor sau cu animalele, zborul calului înaripat etc
b) structura personajelor: calul (prin puterile supranaturale, acţionează ca
atare: vorbeşte, zboară, se metamorfozează), Harap-Alb (vorbeşte cu
animalele, învie din morţi), Sfânta Duminecă (cu puterile ce i-au fost date de
Cel-de-sus), furnicile, albinele, cei cinci năzdrăvani etc;
c) toposuri: spaţiul labirintic al pădurii întâlnirii cu Spânul, pădurea
ameninţătoare – spaţiu de iniţiere – a cerbului, fântâna în care moare fiul
de crai, naivul, pentru a se naşte neofitul, cel ce începe un proces de
iniţiere, Harap-Alb, ostrovul în care locuieşte Sfânta Duminecă – topos
spre care calul zboară până în cer şi apoi planează, căci se pare că este, ca
teritoriu arhetipal, un spaţiu al Tinereţii fără bătrâneţe şi viaţă fără de
moarte, grădina protectoare a Craiului, grădina „agresivă” a ursului etc;
 Aspectele realiste sunt remarcate şi magistral evidenţiate de G.Călinescu, Istoria
literaturii române de la origini până în prezent: „În plină fabulozitate dăm de scena de un
realism bufon. Gerilă, Ochilă şi celelalte fiinţe monstruoase de basm,intrate în casa de fier
înfierbântată de împăratul Roş” par a fi nişte humuleşteni care se certă. Criticul remarcă şi
faptul că personajele „au gust de vorbă, de ceartă şi de muşcătură.” Până şi animalele au
gesturile şi comportamentul humuleştenilor din Amintiri din copilărie: „Cerbul venea
boncăluind şi ajungând la izvor, odată şi începe a bè hâlpav la apă rece; apoi mai
boncăluieşte şi iar mai bè câte un răstimp,...” Dialogurile dintre personaje evidenţiază
înrâurirea lumii ţărăneşti asupra autorului de literatură, interferenşa dintre lumea fabuloasă
şi nevoia de raportare la real a acestei lumi, devenită astfel paradoxală: „- Iaca ce-mi scrie
frate-meu” sau „Ia ascultaţi, mă! Zice Gerilă «Vorba lungă, sărăcia omului»”.

4) ORIGINALITATEA LUI CREANGĂ


 Oralitatea etse procedeul stilistic prin care autorul de literatură mimează spunerea. Cum
sursa de inspiraţie a basmului lui Creangă este basmul popular, scriitorul îşi propune să
dea iluzia spunerii, în spiritul izvoarelor sale.
Procedeele oralităţii sunt următoarele:
a) expresii populare: a-i fi de şanţ, a nu-şi vedea lumea înaintea ochilor de necaz,
a-şi încerca norocul etc;
b) proverbe şi zicători: „vorba lungă, sărăcia omului”, „La plăcinte înainte/ La
război înapoi”, „Lac de-ar fi, broaşte-s destule” etc;
c) cuvinte ritmate şi rimate: „Gândit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu
picioarele, luna cu mâna şi prin nori să cauţi cununa?” sau „.. Dumnezeau să ne
ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este” etc;
d) interjecţii (exclamative sau onomatopeice): ia, iaca, ptiu, hei, teleap-teleap;
e) verbe la imperativ/conjunctiv cu valoare de imperativ: cată, ia(-mă), să ştii,
să (te) duci etc;
f) substantive/pronume (apelative) la vocativ: „stăpâne”, „căluţul meu”,
„Spânule”, „drumeţule”, „luminate împărate” etc;
g) dialogul: „- Ei, moşule , ce mai zici?/ - Ce să zic, nepoate?...” etc;
h) adresarea directă către cititor: „Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun
povestea şi să vă rog s-ascultaţi.” sau „ar iaca ce m-am apucat de spus. Mai
bine spuneam că turturica... ”etc;
i) dativul etic: „răpede mi ţi le-a înfulecat..”, „mi ţi le-a supt ...” etc;
j) repetiţiile: repede-repede, teleap-teleap etc.

 Umorul constă în „relevarea îngăduitoare, a laturilor amuzante, vesele, incompatibile între


ele, ale fenomenelor sau situaţiilor.”(Dicţionarul de termeni literari, Ed.Academiei, 1976).
Râsul lui Creangă este „plin”, provoacă veselie, este uneori o formă de sancţionare a unor
defecte, de ridiculizare. Gratuitatea râsului este totuşi o caracteristică mult mai puternică
decât nuanţele satirizante, fapt remarcat şi de Vladimir Streinu: „gratuitatea efectului,
starea genuină, iresponsabilitatea pornirii”.
Mijloacele de realizare a umorului sunt:
a) expresii şi zicători populare;
b) cuvintele ritmate şi rimate;
c) citarea versurilor populare;
d) portretele caricaturale: cei cinci năzdrăvani: Setilă „are grozav burdihan şi
nesăţios gâtlej”, „mare ghiol de apă trebuie să fie în maţele lui” etc;
e) construcţiile pleonastice: „babă gârbovă de ani”etc.
În concluzie: „Există şi o erudiţie strict lexicală. Jocul cu semnificaţiile cuvintelor şi cu
sunetele vorbirii, calamburul, al cărui înţeles nu mai contează, ocupă un loc central în această
nestăvilire imaginativă şi poznaşă. Exprimarea duhlie ţine de acel chef lexical nedomolit.
Ciocnirea onomatopeică, repetiţiile de sunete şi de cuvinte, construcţiile pleonastice, jocul
sonor, diminutivele cu valoare augmentativă – toate acestea, ca şi cele de mai înainte,
contribuie la cel mai nostim spectacol al rostirii din literatura română, comparativ în literatura
universală numai cu spectacolul rabelaisian” (Constantin Trandafir, Povestea lui Harap-Alb
de Ion Creangă, Dacia, 2001).
Dumnezeu

Sfânta
Duminecă
„… puterea ce mi-a fost
dată…”
„… râd în hohote…”

Legendă:

1. camera de aramă înroşită în foc


2. ospăţul
3. alegerea macului de nisip
4. paza fetei
5. recunoaşterea fetei
ÎMPĂRATUL
7 6. aducerea apei vii şi a apei moarte,
(negru-alb) a smicelelor de măr dulce
7. tăierea capului lui Harap-Alb şi
6 învierea Împăratului

3
Flămânzilă

Păsări-Lăţi-
Ochilă 2

Lungilă
furnicile

albinele

Gerilă
Setilă

Împăratul Verde
Fântâna 1

Podul
Pădurea
labirint

Pădurea
cerbului

Craiul/ Crăişorul Împăratul Roşu


Grădina
ursului