Sunteți pe pagina 1din 7

(ora de rncepere, durata etc.

) este 0 mardi a raporturilor de convivialitate,


interlocutorii consmtind sa-si asume 0 egalitate de statut.
1.3.3. ICONII :unt semne care dobandesc capacitate referentiala in virtutea
asemanarii lor QJ obiectele denotate. Fotografiile, portretele, caricaturile,
diagramele, hartil -, grafice le, unele reclame vizuale si elementele de ghidare in
spatiul social - :emnele de circulatie rutiera, semnele care fac trimitere la
anumite locuri piblice (zone in care fumatul este interzis, toalete, statii de
autobuz, intrari Sill iesir i din cladiri , localuri publice de aun anumit tip etc.) se
numara printre cde rnai importante specii de iconi. Folosirea iconilor coboara
(dar nu in sens reiorativ) comunicarea in zona concretului si manifesta
virtutile, cu deoseiire, in faza initials a cercetarii unu i domeniu.
1.3.4. SIMBOWRILE, ult ima specie de semne pe care 0 aducern in atentie,
ilustreaza. poate, eel mai bine neputinta de a limi ta sernnifi catia unui semn la un
obiec t bine delinitat din rea litate. Definind semnul ca fragment al lumii
senzoriale ce trin ite si la al tceva decat la el insusi, am afirmat implicit doar
faptul ca el capata intrebuintiiri care 11 fac sa fie mai mult decat un simpl u obi ect
al perceptiei. Chiir daca pr intre aceste intrebuintari 0 intalnim foart e adesea si
pe aceea de a nutri un obi ect, nu putem identifica obiectul numit cu semnificatia
semnului. In spett, simboluri precum "crucea", "semiluna", "ramura de maslin",
"balan!a", .zvastca" sau " sec era ciocanul" fac trimitere in mod generic la
crestinism. islams m, pace, justitie, nazism, respectiv comunism, insa nu pare a
fi foarte la indemana de limitarea neta a acestor obiecte sui generis ca
semni ficat ii ale semnelor corespunzatoare. In sensul tezei lui Wi ttgenstein cum
ca semni fica!ia unui cuvant este rolul pe care acesta 11 j oaca in "calculul limbii"
sau folosirea acestuia in cadrul limbii, am putea afirma cu mai mul ta
lndrepratire ca simbolurile sunt semne care "condenseaza" practici soc iale bine
tnradacinate intr-o anurnita comunitate si care declanseaza sau intretin forme de
solidaritate soc ials.
38
2.FACTORII CONSTITUTIVI
AI PROCESULUI DE COMUNICARE
Dupa ce am urmarit, in linii generale, notele defi nitorii ale concept ului de
comunicare, caracteristicile semnelor si principalele c1ase in care acestea pot fi
ordonate, suntem in masura sa trecem la construi rea propriu-zisa a modelului de
comunicare. Plasat in perspectiva teo riei generale a actiunii, aces! model va f
unul structural-functional si se va contura progresiv prin determinarea factorilor
care intervin in desfasurarea comunicarii si a interactiuni lor cu care acestia se
coreleaza.
Pentru a preintampina anumite obi ectii - pana la un punct legitime - cu
privire la demersul propus, dorim sa facem mai intai doua precizari:
(a) Toate incercari le de recuperare a fenomenului real de comunicare in
limitele cunoasterii discursive comports dificultati insurrnontabile. Fiind un
proces (i) complex, (ii) dinamic, (iii) continuu si (iv) circular, comuni carea nu
poate sta in corespondenta perfects cu replica ei teoretica: (i' ) simpla, (ii ' )
relat iv statica, (iii') discontinua si (iv' ) lineara. De aceea, nici model ul teoretic
pe care 11 contur am nu va oferi 0 imagine fidela a comunicarii. Filmul alert al
fenomenului analizat inseamna mai mult decat colect ia de fotografii statice pe
care 0 vom articula.
(b) Intentia noastra este aceea de a articula un model herme neutic, iar nu un
model empiric al comunicarii , Cu alte cuvinte, nu ne propunem sa rea lizam 0
desc riere minutioasa a tot ceea ce se intampl a in decursul comunicarii (In scopul
formularii unor legi), ci vrem sa plasam intr -un cadru inteligibil doar ace l
mini mum de .fapte" care ingaduie interpretarea si intelegerea corecta a
comunicari i. Totusi, ne place sa credem ca variabilel e cornunicari i ce vor fi puse
in j oe au un grad suficient de independents (neputand fi reduse unele la altele) $i
asigura 0 perspe6tiva de ansamblu compl eta asupra comunicarii.
Grice situatie de comunicare presupune, inainte de toate, doi actori (agenti
sau protagonisti) care emit $i recepteaza mesaje. Pentru a simpli fica datele
problemei, vom considera ca realizatorii comunicari i (indivizi sau gru puri de
indivizi) emit si recepteaza mesajele in mod altemativ, trecand cu vederea,
astfel, situatiile in care mesajele sunt emise si receptate simultan. Apeland la
aceasta asumptie metodologica, suntem indreptatiti sa reprezentam comunicarea
ca rezultat al juxtapunerii unor secvente comunicative elementare (SCE), in care
doi agenti j oaca altemativ rolurile de emitent (E) si de receptor (R).
Propusa ca prima aproximare a modului in care se desfasoara procesul de
comunicare, schema de mai sus ne confrunta cu redutabila prob lema a
"punctua!iei" (Interpunktion) comunicarii . Reconstituirea unui proces de
comunicare prin insumarea a doua, trei, ... n SCE si stabilirea initiatorul ui
acestuia (id est a individului care j oaca prima data rolul de emitent) nu provoaca
39
--------------
dificultati daca avem de-a face cu 0 comunicare del imitata strict in spat iu si
timp. Insa, ceJe mai multe comunicari sunt urmari sau consecinte ale altor
interactiuni semiotice care s-au desfasurat intre protagonistii acestora. Se prea
poate ca ceea ce pare a fi inceputul unei comunicar i sa fie, in realitate, 0 reactie
intarziata Ja un mesaj anterior al "receptorului actual ' " .
(SCE)I (SCE)n
I luI I
2. Procesul de comunicare. cajuxtapunere a unor secvente comunicative elementare
Caracterul ireversibi l si cumulativ al cornunicarii pare sa ne constranga la
deterrninarea influentelor pe care cornunicarile trec ute Ie exe rcita asupra celor
prezente. Or, raporturile unui proces de comunicare dat cu "istoria" acestuia se
plaseaza la un nive l mult prea concret pentru a putea fi recuperate int r-un model
general al comunicarii. De altfel, inclinam sa credem ca experienta de
comunicare trecuta se regaseste, sub 0 forma sau alta, in caracteristicile
biologice, psihice sociale ale protagonistilor comunicari i.
In ideea de a conferi un plus de simplitate modelului de comunicare propus,
ne vom foca liza atentia asupra unei singure secvente comunicative elementare,
in care un individ emite, iar un al t individ rece pteaza un mesaj, acceptand ca
urmat oarea secventa este doar 0 "replica inversa" ,
Dupa toate aceste delimitari, poate prea restrictive, ale obiectul ui de studiu,
putem trece la carac terizarea parametrilor necesari ai comunicari i,
2.1. AGENTII COMUNICA. RII:EMITENTUL RECEPTORUL
EMITENTUL (sau LOCUTORUL) este initiatorul comunicarii, adica eel care
"face primul pas" in stabilirea unei interactiuni semiotice, in timp ce
RECEPTORUL (sau ALOCUTORUL) este indiv idul care se lasa antrenat in aceasta
interactiune. Dupa cum am rnentionat in subcapitolul dedicat exp licitarii
conceptului de comuni care, unii cercet atori privilegiaza rolul emitentului, iar
alt ii rolul receptorului, pana acol o incat comunicarea este redusa la emi terea,
respecti v la receptarea mesaj ului.
Cele doua pozitii extreme sunt deo potriva de paguboase, int rucat, pe de 0
parte, este sugerata posibilitatea de a identifica si masura 0 .performanta
comun icativa individuala" , iar pe de alIA parte, succesu l sau esec ul comunicarii
I Paul Watzlawick, Janel H. Heavin si Don D. Jackson, Menschliche Kommunikation, 6.
Auflage, Verlag Hans Huber, Bern, 1982, pp. 93-95.
40

este pus in sea ma unui singur participant, desi el nu controleaza tot ceea ce se
intampla in contextul acesteia. In ce ne priveste, credem ca emitentul
receptorul au acelasi statut, roluril e pe care Ie indeplinesc sunt la fel de
importante, iar contributiile lor determina in proportii egale reus ita versus esecul
comunicarii. Comunicarea nu este un joc individual. ci unul de echipa. Tot i cei
care se imp lies in realizarea unei cornunicari sunt la fel de responsabili pentru
modul in care ea se desfasoara si se finalizeaza, Pentru a semnala egalitatea de
statut, vom folosi termenul COMUNICATOR pentru a ne referi generic at at la
emi tent , cat si la receptor' .
Abordarea comunicarii dintr -o perspectiva normativa impune determinarea
gradului de autonomie si responsabilitate a indivizilor implicati, in aces t sens, ar
trebu i sa optarn intre doua puncte de vedere diametral opuse:
I. comunicatorii sunt "prod use schimbat oar e ale situatiilor prin care
tree", aftfel spus, creatii sui generis ale imprej ura rilor in care se desfasoara
procesul de comunicare;
2. comunicatorii sunt persoane care au un set de trasaturi cons tante si
care, tocmai datorita aces tui fapt, se cornporta de-o maniera consistent a
predictibila in or ice situatie' .
Primul punc t de vedere comporta di ficultat i mult prea mari pentru a fi
acceptat. Astfel, daca este redus doar la .ceea ce este in relatie cu persoan a cu
care comunica", un comunicator nu poate fi confruntat cu respectarea
neconditionata - in orice situatie - a unor r eguli de comportament. Multitudinea
si varie tatea situatii lor de comunicare in care se angaj eaza i-ar .Jngadui" acestui
comunicator sa fie imprevizibil si, pana la un punct, iresponsabil. Caci ce i se
poate reprosa unei persoane care comunica foarte prost, daca admit em ca ea este
produsul mediului in care se afla?
Acceptand ab initio ca prestatia unui comunicator este influentata de
particularitati le situatiei in care se afla, sustinem ta ra echivoc faptul ca toti
protagonistii comunicari i sunt, in ultima instanta, persoane autonome care aleg
sa se comporte intr-un anumit fel si care asuma responsabilitatea pentru toat e
consecintele acestor comportamente deliberate. Numai unor asemenea persoane
Ii se poate cere sa respecte diferite reguli de comunicare (reguli logice, reguli de
eficienta, reguli de politete, reguli morale etc.) .
Evaluarea comportamentelor manifestate intr-o situatie de comunicare si,
intr-o masura mai mare, prezi cerea comportamentelor comunicat ive viitoare
reclama 0 ma i buna determinare a comunicatori lor. Evident, aceasta deterrninare
nu va merge pana la a corela calitatea comunicarii cu totalitatea caracteristicilor
fizice, psih ice si sociale ale emi tentului si recep torului : sex ul, varsta, starea de
2 Franklin Fearing apl ica eticheta de "comunicalor" doar emite ntului, semnaland astfel
locul privilegiat al acestu ia. Receptorul este tratat ca interpret aI mesajelor ernitentului,
3 Cf. W. Barnet Pearce si Stewart M. Sharp , Self-Disclosing Communication, In "The
Journal of Communication, vol. 23, 1973, p. 412.
41
---------------
sanatate, acuitatea simturilor, memoria, vointa, temperamentul, starea afectiva,
nationalitatea, cultura, confesiunea, starea mater iala, educatia, ocupatia etc.
Nivelul de abstractizare la care se desfasoara cercetarea noastra ne impiedica
oricumsa facemacest lucru.
La acest punctse poate spun e, inainte de toate ,ca fiecare persoana angajata
In procesulcornunicariise individualizeaza printr-o stareproprie.Aceasta stare
este un produs al invatar ii" si incorporeaza calitatea organelor senzoriale,
experientele percept ive anterioare, capacitatea de focalizare a atentiei , sistemul
conceptual folosit, schemele logice apli cate In organizarea mesajelor etc.
Spec ificitatea starii interne se rasfrange asupra perceptiei, astfel incat procesul
de selectare, organizare si interpretare a stimulilor sensibili din mediu intr-un
tablou coerentsi inteligibil difera in proportii variabile de la un comunicatorla
altul . Diferentele de perceptie care pot fi locali zate la nivelul comunicatorilor
suntpricinu ite,dupaWilliam Haney, deurmatoareletendinte [4:63-64]:
I. tendi nta deapercepe ceeace neasteptarn sauvrem sapercepem;
2. tendinta de a percepe caracteristici le unei persoane in functie de
impres iageneral ape care ne-o lasa acea persoana;
3. tendinta de apercepeinaltiitrasaturipe care Ieavem noiinsine,darpe
carenuvremsaunuputemsa Iecunoastem;
4. tendinta de a ne conserva prima impresie despre obiectul perceptiei
noastre;
5. tendinta de apercepe0 persoana incontextul caract eristicilorpecare Ie
poseda grupuldincare aceastapersoana faceparte;
6. tendinta de apercepe comportamentulunei persoaneintenneniirelatiei
de cauzalitate, tara a avea garantia ca au fost identi ficate riguros
respectivelecauze.
Comportament ele manifestate intr-o situati e de comunicare trebuie core late,
in al doilea rand, cu conceptu! de sine care est e pus inj oe de autori i acest ora.
Conceptul de sine este un set de tel uri per sonale, competente, convingeri si
valoriprin care ne vede m pe noiInsine' sau,intr -o alta varianta, ceea ce ~ t i m
ca suntern in relatie cu lumea ~ i cu semenii nostri". EI se manifesta in
comportamentele emitentului si ale receptorulu i nu ca un dat imuabil, ci ca
imaginede sine susceptibila de schimbare.
Astfel,un comunicatoradopta la un moment dat eelmaibunconceptde sine
in funct ie de experienta trecuta ~ i in perspectiva idealului de sine spre care
4 William V. Haney, Communication and Interpersonal Relations. Text and Cases, 4th
ed.,Richard D.Irwin, lnc., Illinois, 1979,p.60.
5 Allan R. Cohen, Stephen L. Fink, Herman Gadon si Robin D. Willits, effective
BehaviorinOrganizations. Learning from the Interplay of Cases,Concepts,and Student
Experiences, Richard D.Irvin, Inc., Homewood, 1976,p. 126.
6 Ron Ludlow ~ i Fergus Panton, The EssenceofEffective Communication, Prentice Hall,
New York, 1992, p. 7.
42
....
nazuieste, Aceasta imagine de sine este probata, apoi, in mod fata l, 0 data cu
stabilirea unor interactiuni (semiotice) cu semenii. In ciuda tendintei de a
percepe doa r acele reacti i care sunt consistente cu conceptul de sine adoptat,
comunicatorul In cauza nu poate ignora toate discrepantele intre ceea ce stie el
caeste siceeace spun altiicaar fisii ~ va reconstrui imag inea de sine.
Incontextulrelatiei dintreemitentsireceptor,"evolutia" conceptu/ uide sine
estereflectatade urmatoareledouasecvente:
(i) concept ulde sine pri m alemitentului-?comportamentele emitentului -?reactiile
receptorului-? conceptul de sine secundalemite ntului -?...
(ii) conceptul de sine pri m al receptorului -? comportamentele receptorului -?
reactii le emite ntului -? conceptul de sine sec und al receptorului-?.. .
Rezumand cele consemnate mai sus, putem spune ca locutorul~ i alocutorul
se angajeaza In procesul de comunicare ca .purtatori" ai unei personal itati
distincte,ce rezultadin imbinarea unei stariinterne cu un conceptde sine, altfel
spus , din unirea a ceea ce un comunicator este cu ceea ce el st ie ca este.
Personalitatea fiecarui comunicator este 0 unitate dinarnica,care se rnanifesta in
mod necesardoarIn interact iuni le acestuia cu lumea si cu semenii lui, dar care
nupoatefi reconstituita complet dinreactiiledate laaceste manifestari.
2.2.MESAJUL
Urma toru l parametru al actelor de comunicare - mesajul - poate f definit
intr-oforma lapidaraca acea combinatie de semne pe care emiten tul0 transmite
receptorului . Din nefericire, simplitatea acestei definitii este contrabalansata de
faptul ca nuexista unpunctde vedereunanimacceptatcupr ivire laproprie tatile
intrinseciale mesajului .
Astfel, pentru Saundra Hybels ~ i Richard Weaver mesaj ul este alcatui t din
ideile, emotiile~ i sentimentele?ecare locutorul vrea sa Ie transrnitaalocutorului
sub forma materialaasemnelor .
Aceasta pozitie, aparent de bun simt, presupune reducerea sernnificat iei
sernne lor la anumite "entitati psihice pri vate", care pot f transmise de la un
individ laaltul in diversesiruatii de comunicare.
Or, unul si acelasi semn se asociaza, in functie de context, cu seturi de idei,
credinte,atitudini,emotii sau sentimente diferite. Chiardacaam puteaaproxima
in aceste ansambluri eterogene de obiecte psih ice 0 parte constants, nu putem
confirma - prin mijloace obiective - ca tocmai ea a facut obi ectul trans miteri i.
Comunicarea nu se petrece int r-un spatiu privat, ci intr-unul public, care este
detenninat prin intennediul uno r reglernentari sociale si care este supus
cont roluluiintersubiectiv.
7 Saundra Hybels \>i Richard L. Weaver, Communicating Effectively, Random House,
New York, 1986,p.8.
43
----- - - - - - - - - ---
Intr -o var ianta mai nuantata, Tati ana Slama-Cazacu sustine ca me sajul
(material) "poartA cu sine si semnificatia", astfel inca t alocutorul prirneste 0 data
cu stimulii perceptibili si "gennenii producti vi" ai sensului".
Nici acest punct de vedere nu ni se pare intru totul acceptabil. Fara indoiala,
atunci cand forrnuleaza un mesaj , emitentul are 0 intentie de comunicare si
coreleaza semnele din alcatuirea mesajului cu sernnificatiile aferente. Tnsa,
intentia de comunicare si sernnificatiile in cauza nu intra in alcatuirea mesajului,
pentru a- i forma continutul. Daca ar fi asa, atunci receptorul ar fi "condamnat"
sa-l intelea ga perfect pe emitent, devreme ce, intrand in posesia mesajului, a
preluat atilt intentia de comunicare, cat si sernnificatiile emitentului. Or, nu sunt
rare situatiile in care receptorul sau nu tntelege, sau intelege partial, sau intelege
gresit mes ajele primite.
Pri n unnare, receptarea corecta a mesaj ului nu presupune scoaterea la
lumina a unui ipotetic continut, ci asignarea, alocarea sau atribuirea "din afara"
a unor sernnificatii, in confonnitate cu practica de comunicare a comunitatii din
care face part e rece ptorul.
Tn consecinta, impartasim conv ingerea - la prima vedere, contrara simtului
comun - ca "ceea ce se transmite est e 0 forma si nu un sens,,9. Cu alte cuvinte,
locutorul actioneaza in mod intentionat asupra alocutorului prin intennediul
unui complex de semne pur material si percept ibil, inte rpretarea acestui a - id est
corelarea lui cu anumi te obie cte materiale sau mentale, cu anumite sisteme si
pract ici soc iale, cu anurnite comportamente etc. - fiind opera exclusive a
receptorulu i. Fireste, aceasta informatie .recreata", des i apartine alocutorului,
este pusa apoi, cu mai multa sau mai putina indreptatire, in seama locutorului,
ca autor al mes aju lui primit.
2,3.CODUL
Potrivit unei definitii laconice, codul (C) este un sistem semiotic alcatuit din
semne si reguli de ut ilizare a respectivelor semne.
Semnele care constitui e un cod pot fi, in egala masura, cuvinte, indici, iconi
sau simbol uri.
Regulile de ut ilizare aferente semnelor sunt fie reguli de (buna) fonnare (sau
de concatenare), fie reguli de desemnare. Regulile de fonnare permit construi rea
sau secventelor corecte de semne , iar reguli le de desemnare
asigura corespondenta dintre semne sernnificatii le lor.
Pentru a nu lasa loc unor nedorite con fuzi i, vom corela definitiile de mai sus
cu urmatoarele precizari suplimentare:
M Tatia na Slama-Cazacu, Psiholingvistica - 0 :jtiin{ii a comunicarii, Editura ALL,
Bucuresti, 1999, p. 104.
9 Jean Dubois et collab., Dictionnaire de linguistique et des sciences du lagage, Larousse,
Paris, 1994, pp. 298-299.
44
It,
(i) Codur ile sun! sisteme eterogene, alcatui te din mai multe categori i de
semne. Nici 0 comunicare nu se real izeaza exclusiv prin cuvinte, indici, iconi,
sau simboluri, desi unele distinctii promovate de semioticieni (si pe care Ie vom
aduce in atentie intr-un capitol al ace stei lucrari), precum aceea di ntre
comunicarea verbala si comunicarea nonverbala, par sa acrediteze contrariul.
Putem spune, spre exemplu, ca participantii la 0 convers at ie interactioneaza
(preponderent) verbal, ins a nu ave m dreptul sa sustinern d i mes ajele emise
receptate sunt formate pe baza unu i cod exclusiv lingvistic, de felul Iimbii
romane sau a limbii chineze. 0 data cu rostirea unui cuvant sunt folos iti automat
uni i indici para verbali.
Pe de alta parte, nu putem admite ni ci centrarea unei cornunicari (umane) pe
un cod non ver bal pur. Chiar si atunci cand mesaj ul emis este alcatuit doar din
indici sau iconi, ape lul la registrul lingvistic este inevitabil, fie si pentru a
recunoaste intentia de comunicare sau pentru a atribui semnificatii mesaju lui.
(ii) Codurile sunt apanaje ale unor colectivitati, nu "bunuri private" ale unor
indivizi izolati. Caracterul social si pub lic al codului es te 0 condit ie sine qua
non a comunicari i, Doi indivizi pot comunica nurnai daca apartin ace leeasi
comunitati si se raporteaza la codul specific acestei comuni tat i. Co lectivi tatea
care se manifests ca detinatoare absoluta a unu i cod este de rnarime variabila, ea
putand fi un anumit popor, dar si umanitat ea luata in ansamblul ei .
Dupa cum in sanul une i societati putem distinge dive rse grupuri sociale, tot
asa in alcatuirea unu i cod putem evidentia mai mul te subcoduri , in functie de
zona geografica, varsta, profesie, grad de instructie, confesiune, or ienta re
politica, mod de viata adoptat etc. Est e de remarcat, totusi, ca particularitatile
subcodurilor nu afecteaza unitatea de ansa mblu a codului di n care fac parte.
(iii) Codurile sunt entitati dinamice, aflate int r-o permanents schimbare.
Antrenati de la nastere si pana la moarte in pract ica de comunicare a unei
cornunitati, noi tindem sa ne raportam la cod ca la un fenomen imuabil si
independent de noi . Fiecare dintre noi se conformeaza la 0 .rutina" a
cornunicarii, incercand sa invete cat mai bine semnificatiile semnelor si regu lile
de utilizare a semnelor, ca si cum aceste semnifi catii si reguli ar fi date 0 data
pentru totdeauna. Or , necontenitele si variatele intrebuintari ale semnelor fac ca
sernnificatiile lor sa fie intr-o continua (pre) facere. Tn plus, des i nimeni nu poate
aduce de unul singur schimbari la nivelul intregului cod, ace sta se modifica
permanent, prin socializarea "abaterilor" de la nonnele de folosire a semnelor.
(iv) Codurile nu pot fi insusite pe deplin de nici un comunicator. Tatiana
Slama-Cazacu a facut constatarea ca in realitatea cornunicari i nu opereaza
ansamblul semnelor verbale - limba - , ci diferite "sisteme lingvistice
individuale", care iau nastere in unna unui "proces select iv de invatare", in
cursuI caru ia limba devine un "bun personal". Din aceste sisteme lingvistice
indi viduale si-ar alege emitentii in fiecare moment al comunicarii elementele
nece sare constituirii mesajului [8: 59].
45
Generalizand aceasta idee la fenomenul global de comunicare (In care
intervin semnele nonverbale), s-ar putea spune ca fiecare persoana se
angajeaza in procesul comunicarii cu 0 parte anume a codului - idiolectuiO -, ca
sistem individual de semne (verbale sau nonverbale) rezultat dintr-o experienta
comunicationala unica. Particularitatile idiolectelor ar explica existenta unor
grade diferite de performanta in actul emiterii, respectiv a unor grade diferite de
competenta in actu l receptarii . Cu cat un individ are 0 experienta de comunicare
mai vasta, cu atilt idio lectul lui va ft un instrument de comunicare mai eficient.
EI se va face inteles de un numar mai mare de semeni va intelege, la randul
lui, un numar mai mare de semeni.
Trebuie sa facem insa mentiunea ca posibilitatea comunicarii nu este
asigurata de specificitatea idio lectelor, ci de similaritatile lor. Idiolectele nu sunt
in fond dec at rezu ltate ale unor "ucenicii" mai mult sau mai putin reusite in
invatarea aceluiasi cod. Daca in sanul unei comunitat i nu apar frecvent
dificultati majore de comunicare se poate conchide ca idiolectele puse in j oe de
comunicatori au suficiente puncte de convergenta.
(v) Regulile de f ormare a mesaj elor sunt insusite deopotriva prin studiu
sistematic si prin imitatie. Printre locurile comune din campul teoretizarilor
procesului de comunicare se numara si opi nia ca forma verbals de comunicare
este i nvatata in tr-u n cadru institutional, prin studiul sistematic al unor dis cipline,
precum gramatica , logica, literatura, stilistica, reto rica etc., iar tehnicile de
comunicare nonverbala sunt deprinse in varii contexte infonnale, prin imitarea
ace lor exp resi i faciale, gesturi, posturi etc. care par sa se asoc ieze, in cele mai
multe cazuri, cu 0 recompensa sociala,
Or , aceasta de limitare nu este, in fapt, atilt de transanta. Cele doua forme de
comunicare (verba la, respectiv nonverbala) nu pot fi invatate practicate
separat, ci numai impreunii. Spre exemplu, atunci cand invatam scrisul si cititul,
deprindem concomitent anumite comportamente nonverbale care se asociaza de
regula cu scrisul si citi tul.
Asadar, chiar daca am asocia comuni carea verbala cu studiul sistematic
comunicarea nonverbala cu imitatia, neputinta de a separa de facto cele doua
ipostaze ale comunicarii ne constrange sa acceptam ideea ca folosi m ambele
metode in deprinderea regulilor de fonnare a mesajelor.
De altminteri, corelarea regulilor de concatenare a cuv intelor cu studiul
si stematic a regulilor de combi nare a semnelo r nonve rba le cu imitatia nu este
absoluta. Anal fabet ii dovedesc faptul ca invatarea secventei verbale a
comunicarii se poate face (suficient de bine) si pr in imitatie, iar actori i, oratorii,
diplornatii sau "persoanele din ina lta societate" ne arata ca, in unele contexte,
10 Terrnenul .Jdiolecr' apare cu 0 accepti une restransa - .forma limbii pe care 0 poseda
un individ" - in lucrarea lui Christian Bayton Xavier Mignot, Comunicarea (Editura
Universitatii .A lexandru loan Cuza", lasi, 2000, p 41).
este utila deprinderea unor comportamente nonverbale pri n studiu sistematico
(vi) Regulile de desemnare coreleaza semnele din cod cu semnificatii le lor
contextuale. Conform unei tenninologi i curente in teoria comunicarii, regulile
de desemnare sunt reguli de referire si, ca atare, ele asi gura semantica aferenta
codului . Altfel spus, regulile de desemnare ne- ar ingadui sa punern in
corespondents semnele din cod cu anurn ite obiecte din afara codului.
In ceea ce ne priveste, prefera m sa limitam regulile de desernnare la
stabilirea unor corelatii intre semne si ceea ce ele semn ifica 'in raport cu alte
semne. Ar fi yorba aici, in ultima instanta, de asigurarea unei sernnificatii
extensionale (in tenninologi a lui St. Lesniewski ) sau a unui sens pentru fiecare
combinatie corecta de semne. Spre exemplu, regulile de desemnare ale codului
folosit de rornani permit, in egala masur a, atribuirea unui sens - adica a unei
sernnificatii contextuale - pentru enunturile "Cel care a fost in 200 2 presedintele
SUA este casatorit" "Cel care a fost in 2002 regel e SUA frecventeaza zilnic
Sfiinta Liturghie", chiar daca numai primul enunt are referinta.
2.4. SITVATIA
Ce-a de-a cincea variabi la a procesul ui de cornunicare, situatia (S). nu pare
sa se lase .capturata" intr-o definitie concisa. De aceea, vorn cauta s-o
deterrninam succesiv, aratand mai curiind ce nu este decat ce este.
(i) Situatia nu cuprinde intreaga realitatea fizi ca. Obiectele, star ile de
lucrur i, evenimentele, procesele etc. la care comunicatorii nu se pot referi prin
intennediul codului nu intra in alcatuirea situatiei de cornunicare, chiar daca ele
exista in mod actua l.
(ii) Situatia nu coincide cu ansamblul semnificatiilor context uale. Situat ia nu
contine nici 0 parte a codului si, ca atare, este 0 realitat e "extra-sern ica" .
Semnificatii le rezultate din regu lile de desemnare ale codului formeaza
impreuna doar temeli a situatiei, Intr-o oarecare masura, relatia dintre situat ie
semnificat iile contextuale este analoaga raportu lui dintre lama manerul unui
cutit, Daca nu se coreleaza cu 0 situatie, sernni ficat iile contextuale sunt j oc uri
inuti le ale minti i. Daca nu se sprijina pe semni ficat iile aferente unu i cod, si tuatia
este inutilizabila. Desi au naturi diferite, situatia si ansamblul semnificatii lor
contextuale sunt paI1i inseparabile ale aceluiasi intreg.
(iii) Situatia nu este 0 nascocire a unui individ izolat . In lucrarea How Real
is Real, Paul Watzlawick a facut in acest sens 0 rernarca interesanta, dar
oarecum neclara:
.Cea mai periculoasa iluzie este aceea ca exista 0 singura realitate. Ceea ce exista in
fapt sunt diferite versiuni ale realitatii, unele dintre ele contradictorii, toate fiind insli
rezultate ale comunicarii, iar nu reflectii ale adevarurilor eteme si obiective"!' .
I I Paul Watzlawick, How Real is Real. Confusion, Disinformation, Communication.
Vintage Books, New York, 1977, p. X.
46
47
b * _
Fara indoial a, realitatea (adica situatia) la care se raporteaza comunicatorii
nu este realitatea fizica absoluta, acea "realitate unica" aflata dincolo de orice
contingent
a
. Ea este, intradevar, indisolubil legata de comunicare. Putem spune
chiar, intr-o oarecare masura, ca este un produs al comunicarii,
Totusi, situati a nu este 0 versiune arbitrara a real itatii, pe care sa 0 poata
propune un individ dupa bunul sau plac. Situati a este realitatea pe care 0
tali membrii unei cornunitati , ca utilizatori ai aceluiasi cod.
Emitentul si receptorul se angajeaza in comunicare cu cate 0 versiune proprie a
situatiei, doar in masura in care folosesc un anume idiolect. Insa, asa cum
idiolectele sunt compatibile, datorita apart enentei lor la acelasi cod, tot asa
versiunile situatiei sunt congruente, intrucat se ancoreaza in aceeasi realitate.
Nu putem sa nu semnalarn in acest context riscurile majore pe care Ie
cornporta dependenta situatiei de cod. Daca situatia nu este ceva obiectiv, ci 0
proiectie a codului, atunci nu este exclus ca 0 intreaga societate sa fie
manipulata - in raporturil e ei cu realitatea - de 0 oligarhie care controleaza
codul soc ietatii , George Orwell a condensat acest scenariu sinistru intr-o
"Hlmurire" pe care O'Brien i-o da nonconfonnistului Winston Smith:
" N-ai vrut sa Ie supui, iar pretul nesupuneri i este alienarea. Ai preferat sa fii un
nebun, un rninoritar, ehi ar de unul singur. Insa s-o stii de la mine, Winston, numai un
spirit diseiplinat e In masura sa perceapa realitatea . Pe cand dumn eata erezi ea ea e
eeva obieetiv, In afara subieetului, eeva ee exista numai prin sine. Crezi de asemenea
ca firea firii se arata doar prin ea tnsasi, Cand, autoinselandu-te, \i se pare ca vezi
eeva, erezi ea toti ceilalti ar trebui sa vada acelasi lueru. Dar te asigur, Winston,
realitatea nu e In afara, Realitatea salasluieste nurnai in constiinta omului, nicaieri In
alIa parte. Nu 0 minte individuala, strirnba si trecatoare , ei doar constiinta colectiva
nernuritoare a Partidului e In masura s-o eapt eze. Ceea ee Partidul sustine ca e
adevar, e intr-adevar adevar E eu neputinta sa cunosti realitatea, Tara a 0 vedea eu
oehi i Partidului. E toemai luerul pe care urme aza sa \i-l insusesti, Winston. Pentru
aceasta e neeesar di n parte-ti un act de autodistrugere, un efort de voin\a.,,12
Din fericire, situatia sumbra descrisa in romanul lui Orwell nu a deveni t
realitate decat partial pentru 0 perioada relativ scurta de timp, in dictaturile
contemporane. Doar sub regimurile fasciste si comuniste, anumite pseudo-elite
funeste au reusit sa manipuleze pana la un punct masele de cetateni prin
defonnarea codurilo r.
Un posibil mot iv de opt imism 'in acest sens este acela ca practica de
comunicare a unei societati este atilt de vie, inca: nici un grup nu poate s-o
subjuge, oricat de rafinate ar f mijloacele folosite. Uzul cotidian al codului
poate sa faca inofensive, prin inevitabilele abateri de la nonne, toate
instrumentele de manipulare a realitatii prin limbaj . Prin urmare, situatia (de
comunicare) nu este si nici nu poate fi nascocirea unei oligarhii.
(iv) Situatia confine, deopotr iva. fapte hrute si fapte institutionale" , Cu alte
cuvi nte, in alcatuirea situatiei la care se refera comunicatori i intra atilt lucrurile
independente de vointa umaria (precum inundatiile, venirea primaveri i, racirea
vremii etc.), cat si faptele care exists doar in virtutea unor acorduri intre oameni
(cum ar fi casatoriile, botezurile, declaratiile de razboi , incheierea unor tratate de
pace etc.) . Or, chiar si proces ele de comunicare au un carac ter institutional. Ele
pot f incluse intr-o situatie aferenta unei metacomunicari.
(v) Situatia este vizatd prin orice tip de enunt. Referirea la realitate este
legata, indeobste, de enunturile declarative, prin care sunt descrise (sau relatate)
anumite stari de lucruri . Insa, acest lucru se realizeaza in or ice interactiune
semiotica, indiferent de structura mesaj ului pus in j oe. Spre exemplu, daca
emitentul intreaba "Cine a descoperit continentul Ameri ca?", iar receptorul
raspunde "Cristofor Columb", ei se declara partasi la aceeasi situatie, din care
fac parte, printre altele, 0 intindere mare de uscat, un om si 0 actiune,
In concluzie, situat ia este realitatea extra-semica la care fac referire membrii
unei comunitati prin folosirea unui cod. Ea nu este ceva dat, ci 0 realitate care se
transforma in stricta corespondents cu evolutia codului.
2.5. CANALUL DETRANSMITERE
Ultimul parametru al cornunicarii pe care 11 punem in j oe este canalul de
transmitere (CT), adica drumul pe care 11 strabat stimulii din alcatuirea
mesajului de la emitent la receptor.
Caile pe care circula semnele intre emitenti si recept ori pot fi naturale sau
artificiale. Canalele natur ale de transmitere corespund organelor noast re de sirnt
(vizual, auditiv , olfactiv, tactil si gustat iv), iar cele art ificiale sunt produse
tehnice ale omului : benzile de frecventa radio, sisteme mecanice sau electronice,
cabluri electrice etc.
Cea mai irnportanta cerinta pe care trebuie sa 0 respecte canalele de
transmitere este aceea de a asigura transmiterea cat mai eficienta cat mai putin
distorsionata a mesajelor, in ciuda zgomotelor sau a bruiaj elor care Ie afecteaza,
Or, eficienta si acuratetea transmiterii unui mesaj par sa stea int r-o relatie
antinornica. Daca se mizeaza pe eficienta, este foarte probabil ca mesaj ul sa
aj unga distors ionat de bruiaje la receptor. In schimb, daca se urmareste cu
precadere acuratetea transmiteri i, trebuie sporita redundanta mesajelor si, astfe l,
este afectata eficie nta comunicarii.
Ar mai fi de consemnat aici faptul ca natura cana lului de transmitere folosit,
ne pennite sa determinam, intr-o oarecare masura, caracteristicile relatiei sociale
care s-a stabil it intre emitent si receptor in rastimpul comunicarii.
13 Distinct ia fapte brut e-fapte institutionale este fundamentata riguros de John R. Searle
In lucrarea Realitatea ca proiect social (Editura Polirom, Iasi, 2000).
12 George Orwe ll, / 984, Editura Hyperion, Chisina u, 199 1, p. 210.
49
48
Folosirea canalelor de transmitere naturale semnaleaza, pana la un punct, 0
relati e socials apropiata (este, prin excelenta, cazul conversatiei), in timp ce
3.0 PERSPECTIVA INTERACTIVA ASUPRA COMUNICARII
utilizarea canalelor de trans mitere artific iale sugereaza instituirea unei relatii
Dupa cum am rnentionat deja , comunicarea nu este 0 actiune sirnpla, ci 0
sociale complementare (cum ar fi, de pilda, videoconferinta primului ministru
actiune colect iva (cornpusa), mai exact: un sistem complex de interactiuni, cate
cu prefectii alte autoritati din teritoriu).
una pentru fiecare parametru care intervine in structura ei. Prin urmare,
* '.' *
evaluarea comunicari i prin prisma unor reguli - logice, de eficienta, de eticheta,
morale etc. - este conditionata in mod necesar de 0 corecta identificare si
La incheierea acestei abordari structurale a comunicarii, vom detalia intr-o
caracterizarea a interactiunilor subsumate.
noua diagrams alcatuirea secventelor comunicationale elementare, astfel incat sa
3.1. ANALIZA ACTELOR DE DISCURS
fie corel ate toate cele sase variabi le prezentate:
Una dintre cele mai notabile contributii la deslusirea complexitatii
procesului de comunicare este teori a actelor de discurs (sau de vorbire) ,
conturata de cativa filosofi si semiologi de maroa, precum John Langslaw
Austin, Donald D. Evans, John R. Searle, Peter Fredrick Strawson s.a,
CT
CT
R
E Rezultatele inscrise in peri metrul acestei teorii vizeaza cu precadere
comunicarea lingvistica (in speta, comunicarea orala) si nu dau seama de
actiunile realizate la nive lul tuturor parametrilor comunicarii. Cu toate acestea,
ele ni se par a fi eel mai convenabil punct de plecare pentru aceasta etapa a
demersului nostru.
3.1.1. ACTE LOCUTIONARE. Cautand sa determi ne ce se intampla 0 dam cu
realizarea unui act de discurs , fenomenologul oxfordian al limbaju lui - John
Austin - a constatat, in limitele unei venerabi le traditii care privilegiaza bunul
simt, ca orice locutor care se adreseaza unui alocutor sub 0 anumita intentie de
comunicare savarseste un act locutionar, alcatuit din trei subacte:
3. Factorii constitutivi ai procesu/ui de comunicare
1. un act fonetic,
2. un act fatic si
3. un act retic.
Intr-o formulare simp la (dar oarecum imprecisa), John Austin ident ifica
actul fonetic cu actul de producere a unor zgomote ' . Este evident insa faptul ca
nu avem de-a face in aces t caz cu producerea unor zgomote oarecare, ci cu
pronuntarea unor sunete articulate, care , de altminteri , garanteaza prima faza a
receptarii unui mes aj , anume, recunoasterea vocii umane.
Dintre sunetele articulate datorate indeplinirii actu lui fonet ic, intra in
alcatuirea mesajelor verbale doar acelea care se prezinta si ca rezultate ale unui
act fatic, adica sunetele care pot fi recunoscute ca elemente ale unui cod. Doi noi
constituenti intra in joc 0 data cu efectuarea actului fatic: voca bularul (sau
I i n original: "the act a/ uttering certain noises" . John L. Austin, How to Do Things with
Words, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1975, p. 95.
50 51
I