Sunteți pe pagina 1din 5

Elemente ale culturii Bizantine

ECONOMIA

Economia Bizantina a fost printre cele mai avansate din europa si mediteraneana de-a lungul multor secole. Europa, in special, va ajunge sa-i egaleze puterea economica abea in evul mediu tarziu. Constantinopolul era punctul central intr-o retea de comert care pe deacursul anilor, ajunge sa cuprinda Eurasia si Africa de Nord, fiind in special principalul punct vestic al Drumului Matasii. Pana in prima jumatate a secolului 6, economia bizantina este infloritoare si rezistenta.

Raspandirea ciumii bubonice, si cuceririle arabe, vor reprezenta o lovitura substantiala sastus-quo ului, contribuind la o perioada de stagnare si declin. Reforme cum ar fi Repopularea lu Constantin V, lucrari publice si masuri de taxare, marcheaz inceputul unei renasteri ce contnua pana in anul 1204, in ciuda contractiilor teritriale. Din sec. 10 pana la sfarsitul sec.12, Imperiul Bizantin, infatiseaza o imagine

luxurianta, impresionand prin bogatiile acumulate acumultate in capitala.

A Patra Cruciada a rezultat in ruptura manufacturii bizantine si in dominanta comerciala a Europei de Vest in tarmurile mediteraneene de est. Aceste evenimente au deteminat o catastrofa economica in Imperiu. Dinastia Paleologul incearca sa reinvie economia, dar statul bizantin tarziu nu va mai detine control total al fortelor economice domestice sau straine. Treptat, Imperiul isi pierde influenta asupra modalitatilor de comert, mecanismelor de valorificare si controlulul asupra fluxului de metale pretioase.

Una dintre fundatiile economie Bizantine era comertul, acest lucru fiind inlesnit de caracterul maritim al Imperiului. Textilele sunt cel mai important obiect de export. Statul controleaza strict atat comertul national cat si international si pastreaza monopol asupra eliberarea monezilor, mentinand un sistem monetar durabil si flexibil, ce se poate adapta nevoiilor comerciale.

Guvernanta a exercitat un control formal asupra ratelor de dobanda, si a implementat parametrii pentru activitatile breslelor si corporatiilor, in care aveau un interes special. Imparatul si oficialii lui interveneau in timpuri de criza pentru a asigura aprovizionarea capitaleli si pentru a mentine pretul cerealelor scazut. De asemena

colecta o parte a surplusului prin taxe, si il reintroducea in circulatie, redistribuindu-lsub forma de salarii pentru oficialii statului, sau ca invetitie in lucrari publice.

RELIGIA

Supravietuire Imperiului in est a asigurat un rol activ al imparatului in cadrul bisericii. Statul bizantin mosteneste din vremuril pagane rutina administrarii treburilor relligioase, si aceasta rutina a fost aplicata si Bisericii Crestine. Urmarind modelul lu Eusebiu de Caesarea, bizantinii vedeau imparatul caa un reprezentant sau mesager al lu Cristos, responsabil, in special, cu propagarea crestinatatii in randul paganilor, si pentru externele religiei cum ar fi adminisstrarea si finantele. Gandirea politica bizantina poate fi sumarizata prin moto-ul Un Dumnezeu, Un imperu, O religie.

Rolul imperial in problemele bisericii nu a fost dezvoltat intr-un sistem fix, definit legal. Odata cu declinul Romei si conflictele interne intre patriarhiile estice, Biserica Constantinopolului a devenit, intre secolele VI si X, cel mai bogat si influen centru al crestinatatii. Chiar si cand Imperiul este redus la numai o umbra a fostei glorii, Biserica

continua sa isi exercite puterea atat inauntru cat si inafara granitelor imperiale.

Doctirina Crestina de stat oficiala a fost determinata de sapte consilii ecumenice, ulterior fiind de datoria imparatului sa o impuna asupra celor condusi. Un decret imperial ce a fost integratin Codex Iustinianus ordona populatiei imperiului sa isi asume numele crestinilor catolici, si eticheteaza pe cei ce nu respecta acet ordin ca fiind eretici.

In ciuda decretelor imperiale si pozitia stricta a bisericii statele, care va fi cunoscuta sub numele de Biserica Ortodoxa de Est, acesta nu a ajuns sa reprezinte toti crestinii din Bizant. Se presupune ca la inceputurile imperiului, acesti ereticiformau majoritatea populatiei. In afara de pagani, care au existat pana la sfarsitul secolului 6, si evrei, au existat multi printre care si imparati- ce apartineau de doctrine crestine diferite, cum ar fi Nestorianism, Monofizitism, Arianism si Paulicism, ale caror invataturi aveau anumite contradictii fata de doctrina principala, determinata de Consiliul ecumenic

O alta diviziune in cadrul Crestinilor a avut loc cand Leo III a ordonat distrugerea icoanele in intreg imperiul. Acest lucru a dus la criza religioasa ce sa-a incheiat la jumatatea secolului IX cu restaurarea icoanelor. In acesi perioada, un nou val de pagani apare

in zona Balcana, origining, in mare parte, din poporul slav. Acestia au fost crestinizat treptat si, pnana in stadiile tarzii ale bizantului, Ortodoxia estica reprezenta majoritatea crestinilor si , in general, majoitate oamenilor ce traiau in ceea ce ramasese din Imperiu.