Dualismul, curent filozofic si religie

Dualismul ca filozofie, reprezinta relatia dintre minte si materie, aceasta relatie e posibila datorita asertiunii ca fenomenele mentale sunt, din anumite puncte de vedere, lipsite de o baza materiala. Dualismul descrie starea a doua parti, acest cuvant are la baza cuvantul latin duo, adica doi. Termenul a fost folosit initial pentru a descrie o opozitie binara co-eterna, o idee prezenta in discursurile filozofice metafizice, dar care e diluata atunci cand e folosita la modul general. Dualismele sunt diferite de Monisme, care admit doar un singur element sau fel de element, si de Pluralisme, care admit mai mult de doua elemente sau feluri de elemente. Polaritatile unui dualism sunt distinse de tezele si antitezele unui Dialectic (opinii contradictorii sunt legate una de alta, pentru ca astfel sa se ajunga la o alta afirmatie cu continut epistemologic superior), deoarece primele sunt stabile si e clusive in mod reciproc si ultimele sunt dinamice, intotdeauna tinzand spre sinteza. Dualismul e plica o situatie data sau un domeniu, prin intermediul a doi factori sau principii opuse. Dualismul incorporeaza mai multe forme de !onism (conceptie conform careia in "nivers e ista o singura substanta, temei pentru tot ceea ce e ista.), inclusiv fizicalismul (cunoscut si ca materialism, dar care odata cu evolutia stiintelor fizice, a ajuns sa incorporeze notiuni mult mai sofisticate decat materia, cum ar fi relatie dintre unda si particula si fortele non-materiale produse de particule) si fenomenalismul (un curent filozofic conform caruia obiectele fizice nu e ista ca atare, ci ca fenomene perceptive sau stimuli senzoriali cu diverse localizari in timp si spatiu). Dualismul e opusul materialismului, deoarece considera ca dincolo de realitatea fizica, e ista o realitate psi#ica$spirituala si ca e istenta fiintelor noastre nu e limitata doar la corp. %iinta si devenirea lui Platon, forma si materia lui &ristotel, numenul si fenomenul lui 'ant, (in si (ang din filozofia c#ineza si c#estiunile traditionale despre Dumnezeu si om, spatiu si timp, si natura si nutrire sunt printre alte dualisme faimoase. Dualismul metafizic afirma ca faptele universului sunt cel mai bine e plicate in termenii elementelor ireductibile in mod reciproc. &cestia sunt considerati adesea a fi mintea si materia, sau precum Descartes, gandul si intinderea. !intea este de obicei conceputa ca e perienta constienta, materia ca ocupand spatiul si care este in miscare. )le sunt astfel doua ordine diferite in mod calificativ ale realitatii. Dualismele metafizice admit doua substante, cum ar fi lumea si Dumnezeu, sau doua principii, cum ar fi binele si raul, ca mijloace de e plicare ale naturii realitatii. Descartes a argumentat un dualism metafizic intre minte * substanta de gandire * si trup * substanta e tinsa. )l sustinea ca toate elementele realitatii sunt in cele din urma una sau cealalta din aceste doua substante eterogene.

Dualismul grecesc
)ste o analiza a situatiei cunoasterii care sustine ca ideea sau obiectul judecatii este in mod radical altul decat obiectul real. +biectul cunoasterii este sustinut a fi cunoscut doar prin medierea ideilor. &cest tip de gandire ridica intrebarea importanta a manierei in care cunoasterea poate pune punte peste prapastia dintre ideea unui obiect si obiectul in sine.

Dualismele epistemologice folosesc doua substante sau principii, cum ar fi constiinta si fenomenul sau subiectul si obiectul, pentru a analiza procesul de cunoastere. in general, un dualist epistemologic distinge intre ceea ce este imediat prezent fata de mintea observatoare din determinarea de retrospectiva a obiectului real cunoscut. Platon si &ristotel au speculat e istenta unui suflet non-corporal, detinator al inteligentei si intelepciunii. %olosind diverse motive drept argumente, ei sustineau ca inteligenta umana nu poate fi identificata sau e plicata prin sau cu ajutorul corpului fizic. ,n dialogul P#aedo, Platon formuleaza faimoasa Teorie a Formelor, conform careia substantele distincte si imateriale a obiectelor percepute de catre noi, nu sunt altceva decat simple umbre. Doctrina lui Platon reprezinta prototipul tuturor viitoarelor manifestari ale dualismului substantial ontologic (ontologia e studiul naturii fiintei, e istentei sau a realitatii, in general). Dar doctrina platoniana a formelor nu trebuie considerata antica si depasita, deoarece are implicatii precise legate de filozofia mintii si problema minte-corp.

Teoria Formelor
&ceasta teorie ce ii apartine lui Platon, sustine ideea conform careia %ormele$,deile si nu lumea materiala cunoscuta noua, prin intermediul senzatiilor, poseda cea mai esentiala si fundamentala realitate. %ormele$,deile sunt singurele si adevaratele obiecte de studiu care ne pot furniza adevarata cunoastere. -uvantul forma capata doua intelesuri, forma drept infatisarea unui lucru si %orma, ce are un sens te#nic, inventat de Platon. Diferentierile se fac de regula prin intermediul folosirii majusculei. -onform lui Platon, formele pe care le vedem nu sunt reale, ci doar copii ale %ormelor reale. ,n alegoria Pestera ce a fost infatisata in .epublica, lucrurile percepute , in mod normal, in lume, sunt caracterizate ca fiind drept umbre ale lucrurilor reale, pe care nu le percepem in mod direct. -eea ce intelege observatorul atunci cand percepe formele sunt doar ar#etipurile proprietatilor si tipurilor lucrurilor din jurul nostru, a universaliilor. %ormele sunt esenta diverselor lucruri, ele sunt cele fara de care un lucru nu ar mai fi lucrul care este. De e emplu, e ista numeroase mese in lume, dar %orma mesei este esenta sa, este esenta tuturor meselor din lume. Platon sustinea ca /umea %ormelor e separata de lumea noastra (lumea substantei), si ca totodata e lumea care sta la baza realitatii noastre. Daca inlaturam materia, %ormele sunt cele mai pure lucruri, de aceea Platon credea ca adevarata inteligenta$intelepciune e abilitatea de a intelege /umea %ormelor. + %orma e aspatiala (in afara lumii) si atemporala (in afara timpului). + %orma atemporala nu

e ista in nici o perioada de timp. 0u a inceput si nu se va termina, nu este nici eterna sau nemuritoare, pur si simplu e in afara timpului. %ormele sunt aspatiale, nu au dimensiuni spatiale, deci nu au o orientare sau o locatie in spatiu, de asemenea sunt si non-fizice, dar nu e ista in mintea noastra, %ormele sunt e tra-mentale. %ormele sunt sc#itele obiective a perfectiunii. )le sunt perfecte pentru ca nu se sc#imba. Daca desenam pe o tabla un triung#i, adica un poligon cu 1 laturi, acel triung#i e departe de perfectiune, dar aceasta e singura noastra inteligibilitate a %ormei de triung#i, care ne permite sa percepem desenul ca fiind un triung#i. ,n P#aedo, %ormele sunt considerate universalia ante rem, adica concepte universale care fac lumea inteligibila. Prin urmare, pentru ca intelectul (cel mai important aspect al mintii, pana la Descartes) sa aiba acces la cunostinte legate de diverse aspecte ale "niversului, acesta trebui sa aiba o natura non-fizica si imateriala, de aceea Platon e un precursor important al lui Descartes. Aristotel respinge notiunea %ormelor ca entitati independente. ,n !etap#(sics, el indica problemele centrale ale acestei ideii. Pe de o parte, daca spunem ca particularitatile fenomenelor lumesti participa la %orma sau si-o impart, se pare ca distrugem unitatea esentiala si indispensabila a %ormei. Pe de alta parte, daca spunem ca particularitatile sunt asemanatoare sau copie %orma, avem nevoie de o %orma suplimentara care sa e plice cone iunea dintre membrii clasei constituita din particularitati si forma, si tot asa la infinit. &cesta idee a fost numita de catre &ristotel argumentul celui de al treilea om, argument care a fost folosit pentru prima oara de catre Platon in dialogul sau Parmenide.

Argumentul celui de-al treilea om

2a admitem ca toti oamenii muritori participa la %orma +mului, sau +mul ,deal, sau +mul in sine (3at#-auto) in virtutea proprietatii comune, +menirea (+). &cceptam astfel Principiul &bstractiei4 pentru orice multime de obiecte (oameni, cai, lucruri frumoase, lucruri drepte etc.) constituita in virtutea proprietatii comune 5, sustinem e istenta unui obiect inteligibil * %orma sau ,deea respectiva, care nu e altceva decat ipostazierea proprietatii 5. 6a e ista asadar un +m ideal, un %rumos ideal etc., care * nota bene * nu sunt ganduri, ci realitati autentice (ta ontos onta). 2e pune intrebarea4 +mul ideal este si el om7 %rumosul e frumos7 Dreptatea e dreapta7 &ltfel spus, au si %ormele proprietatea comuna (predicatul comun) a lucrurilor particulare7 Daca da, avem ceea ce se numeste autopredicatie. ) ista deci autopredicatie cand4 a) %orma are si ea acel predicat pe care il poseda mai multe obiecte, care devin astfel participante la %orma respectiva8 b) sensul in care e luat predicatul comun este identic in cazul participantelor si in cazul %ormei. ,n acest caz, s-ar spune ca nimic nu ne opreste sa admitem ca toti oamenii muritori laolalta cu +mul ideal vor forma o noua multime de obiecte asemanatoare, in virtutea proprietatii comune +menirea (+). &m aplicat astfel un alt principiu, numit Principiul %eedbac3-ului. ,n acest caz, insa, conform Principiului &bstractiei, pentru noua multime va e ista o noua %orma, +mul ideal secund, la care vor participa atat oamenii senzoriali, cat si +mul ,deal prim. )l va fi al treilea om, asadar. Dar procesul se va repeta, prin utilizarea alternata a celor doua principii. +mul ideal secund 9 +mul ideal prim 9 toti oamenii senzoriali vor forma, conform Principiului %eedbac3-ului, o noua multime de obiecte asemanatoare in virtutea unei proprietati comune +, careia, iarasi, conform Principiului &bstractiei, ii va reveni o noua %orma * un +m ideal tert, si asa mai departe.

.ezultatul va fi inflatia nelimitata a inteligibilelor, ceea ce ruineaza teoria %ormelor sau ,deilor. !ai trebuie spus aici si ca e ista si un alt principiu, cel al "nitatii4 pentru fiecare multime de lucruri senzoriale asemanatoare, definita printr-o unica proprietate esentiala, nu e ista decat o singura %orma, astfel incat, odata acceptat argumentul celui de-al treilea om, teoria %ormelor apare nu numai ca inacceptabila metafizic, dar si ca logic incoerenta. Din cauza acestui argument, &ristotel a revizuit teoria formelor, a eliminat ideea e istentei lor independente fata de entitatile particulare concrete. %orma unui lucru, este pentru &ristotel, natura sau esenta (ousia) acelui lucru. Daca spunem ca 2ocrate si -allias sunt amandoi oameni, nu inseamna ca e ista o entitate transcendenta numita om careia ii apartin cei doi. %orma este substanta, dar nu este ce depaseste substanta entitatii concrete pe care o caracterizeaza. &ristotel respinge atat ideea de universalia in rebus cat si pe cea de universalia ante rem. -eea ce conteaza cu adevarat e faptul ca &ristotel nu credea ca intelectul poate fi conceput ca ceva fizic, material. )l zice ca4 daca intelectul ar fi material, atunci nu ar putea percepe toate formele. Daca intelectul ar fi reprezentat printr-un organ anume sau o parte a unui organ, atunci ar fi limitat doar la o anumita gama de informatii si stimuli. Din moment ce intelectul este capabil sa primeasca si sa reflecteze asupra tuturor formelor de date, nu are cum sa fie un organ fizic, deci trebuie sa fie imaterial.

Dualismul cartezian
Desi originile dualismului metafizic se regasesc la anticii greci, versiune curenta a dualismului ii este atribuita lui Descartes, care sustinea ca mintea e o substanta non-fizica. Descartes e cel care a identificat mintea cu constiinta de sine si a separat-o de creier, locasul inteligentei, formuland problema dualismului minte-corp, in forma e istenta in prezent. ,n !editatii asupra primei filozofii, Descartes porneste intr-o calatorie pe parcursul careia se indoieste de tot ceea ce stie, pentru a descoperi lucrurile concrete. & ajuns la concluzia ca se poate indoi de e istenta corpului sau (simpla iluzie sau vis), dar ca nu poate pune la indoiala e istenta mintii sale. &cest lucru l-a condus la concluzia ca mintea si corpul sunt doua substante diferite. !intea, era o substanta ganditoare si imateriala. &ceasta substanta reprezenta esenta unei persoane, lucrurile de care se indoieste, in care crede, pe care le spera si gandeste. Descartes e cel care a oferit lumii faimosul citat -ogito ergo sum. Tot el e cel care a popularizat ideea realitatii drept o di#otomie a materiei (substanta intinsa sau spatiala) si a spiritului (substanta ganditoare, inclusiv Dumnezeu). &ceasta forma de dualism a devenit cunoscuta ca dualism

cartezian. &cest gen de dualism e reprezentat prin orice variatie a relatiei dintre minte si materie, care sustine ca mintea si materia sunt sunt doua categorii ontologice separate. &cest dualism presupune e istenta a doua principii distincte de e istenta in univers4 spirit si materie, suflet si corp. ,deea centrala a dualismului cartezian e faptul ca mintea imateriala si corpul material, desi sunt substante ontologice distincte, pot interactiona una cu alta. )venimentele corporale pot provoca evenimente mentale si vice-versa. Dar acest lucru duce la o problema majora a dualismului cartezian4 -um e posibil ca mintea imateriala sa afecteze corpul material si vice-versa7 &ceasta problema se mai numeste si problema interactionarii. Descartes a incercat sa ofere un raspuns viabil, el a sugerat ca spiritele animale (transmiterea semnalelor nervoase se facea in opinia lui Descartes printr-un aer fin sau spirite) interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale. :landa pineala e un organ localizat in centrul creierului, acest organ a avut un rol important in filozofia lui Descartes. )l il considera resedinta sufletului si locul in care se formeaza gandurile. )l considera corpul uman drept o masinarie, care functioneaza pe baza spiritelor animale ce sunt inmagazinate in glanda pineala. ,n descrierea rolului glandei pineale, traseul urmat de spiritele animale reprezinta o notiune cruciala. Descartes considera ca nervii sunt tuburi umplute cu spiritele animale, acestea mai contineau si un anumit numar de fibre ce strabateau corpul uman de la un capat la altul. &ceste fibre erau legate de organele de simt, fiind puse in legatura cu creierul prin intermediul unor mici valve aflate in peretii ventriculelor creierului. &tunci cand organele de simt erau stimulate, partile lor componente erau puse in miscare. De aceea fibrele nervilor erau trase, provocand inc#iderea$desc#iderea valvelor si eliberarea spiritelor animale, aceste spirite produceau o imagine a stimulului senzorial pe suprafata glandei pineale. ,n conceptia lui Descartes, sufletul rational, o entitate independenta de corp si care interactioneaza cu corpul prin intermediul glandei pineale, ar putea fi sau nu constient, de spiritele animale ce apar ca rezultat a rearanjarii spatiilor intrafibrilare. -and aceasta constientizare are loc apare o senzatie constienta * corpul interactionand cu mintea. ) valabil si reversul medaliei, sufletul poate influenta si el transferul de spirite animale, deci si el poate interactiona$afecta corpul. Termenul de dualism cartezian e asociat uneori cu notiunea de interactiune cauzala prin intermediul glandei pineale. Datorita faptului ca teoria carteziana era e trem de dificil de aparat, unii dintre discipolii sai, cum ar fi &rnold :eulinc si 0ic#olas !alebranc#e, au propus o e plicatie diferita4 Toate interactiunile minte-corp au loc prin intermediul lui Dumnezeu. -onform acestor filozofi, starile normale a mintii si corpului reprezinta doar ocaziile in care aceste interventii divine au avut loc, ci nu cauze reale. Descartes a ridicat problema relatiei dintre minte si lume, punctul de pornire al filozofiei. Prin indicarea glandei pineale ca loc de origine al contactului sufletului cu corpul, Descartes indica o alta problema, cea a relatiei minte-creiersistem nervos. ,n acelasi timp prin trasarea unei distinctii ontologice radicale intre corp, ca materie e tinsa, si minte, ca gand pur, Descartes, in cautarea certitudinii, a creeat in mod parado al, un #aos intelectual. -onform filozofiei carteziene, mentalul nu poseda o e tensie in spatiu, iar materialul nu poate gandi. Dualismul substantial are o pozitie filozofica compatibila cu majoritatea teologiilor, acestea afirma ca sufletele ocupa un taram independent de lumea fizica. Dualismul minte-corp spune ca nici mintea si nici materia nu pot fi reduse una la alta, de aceea se opune

materialismului in general, in special celui reductiv. &cest dualism poate e ista ca un dualism substantial, care se bazeaza pe ideea ca mintea si corpul sunt compuse din substante distincte sau ca dualism al proprietatilor, adica sunt compuse din aceeasi substamta, dar proprietatile mentale si fizice sunt diferite din punct de vedere categorial si nu pot fi reduse una la cealalalta. &cesta e dualismul care e numit de regula, dualism minte-corp. )l e in contrast cu monismul filozofic, care considera ca mintea si corpul sunt facute din aceeasi substanta.

Experiment mental
David !almers si-a imaginat un e periment inspirat de filmul T#e !atri , in care dualismul substantial ar putea fi adevarat. /uati in considerare o simulare a unei lumi virtuale in care corpurile creaturilor sa fie controlate de mintile lor, iar mintile sa fie e terne simularii. -reaturile pot sa e perimenteze si sa avanseze in te#nologie la infinit, dar nu vor reusi niciodata sa afle sursa mintii lor, pentru simplul fapt ca nu e localizata in universul observat de ei. &cest caz difera de o simulare in care mintile sunt integrate in simulare. ,n acest caz, monismul substantei ar fi adevarat.

Tipuri de dualism minte-corp

2e trateaza problema e istentei in stransa legatura cu mintea si corpul4 - dualismul substantial, mintea si materia sunt doua substante diferite. - dualismul de proprietate, distinctia ontologica e evidentiata prin diferentele dintre proprietatile materiei si mintii. - dualismul de predicat, ireductibilitatea predicatelor mentale fata de predicatele fizice.

Dualismul de proprietate
&cest tip de dualism spune ca distinctia ontologica e data de diferentele dintre proprietatile mintii si a materiei, si ca constiinta e ireductibila ontologic, din punct de vedere al neurobiologiei si a fizicii. &tunci cand materia se organizeaza in forma corecta, apar proprietatile mentale. De aceea e o subcategorie a materialismului emergent. ,n functie de tipul dualismului de proprietate, aceste stari mentale pot fi e clusiv non-fizice (subiective), sau pot fi reduse cauzal la fizic (obiective). Doctrinele care se incadreaza in aceasta categorie constituie un subiect de disputa. ) ista versiuni diferite de dualism al proprietatii, iar unele din ele cere o clasificare independenta. -starile mentale ireductibile cauzal, acest tip de dualism al proprietatilor spune ca una sau mai multe stari mentale sunt ireductibile la stari fizice, si care nu influenteaza starile fizice. )pifenomenalismul (conceptie filozofica potrivit careia constiinta ar fi simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice) spune ca desi cauzele materiale dau nastere la senzatii, volitiuni, idei, etc., aceste fenomene mentale se opresc la nivelul lor4 sunt fundaturi cauzale. &cest lucru e opus interactionalismului, in care cauzele mentale pot produce cauze materiale si vice-versa. -stari mentale reductibile cauzal, cel de al doilea tip de dualism al proprietatilor spun ca starile mentale sunt reductibile cauzal la stari fizice. ;o#n 2earle, un aparator al unei forme distincte de fizicalism numita naturalism biologic (teorie monista despre legatura dintre minte si corp), are o teorie proprie. 2earle spune ca desi starile mentale sunt ireductibile ontologic la starile fizice, ele sunt reductibile cauzal.

Dualismul predicatului
)ste un curent filozofic acceptat de majoritatea fizicalistilor non-reductivi, ca Donald Davidson si "err# Fodor, care sustin ca e ista o singura categorie ontologica a substantelor si proprietatilor substantelor (de regula fizica), predicatele folosite la descrierea evenimentelor mentale nu pot fi descrise in termenii predicatelor fizice ale limbajului natural. Daca caracterizam monismul predicatului ca fiind punctul de vedere al materialistilor eliminativi (intelegerea normala a mintii e falsa si clasele de stari mentale in care majoritatea cred, nu e ista) care cred ca predicatele intentionale, gen crede, doreste, gandeste, simte, etc., vor fi scoase din limbajul stiintific si cotidian, deoarece entitatile la care ne referim nu e ista, atunci dualismul predicatului va fi definit ca o negare a acestei pozitii. Davidson e adeptul monismului anomaliei conform caruia nu e ista legi psi#o-fizice in relatia minte-corp, legi care sa faca legatura intre evenimentele mentale si cele fizice. Dar evenimentele mentale au o descriere fizica. Predicatele mentale sunt ireductibil diferite in caracterul lor (rationale, #olistice si necesare) fata de predicatele fizice (contingente, atomice si cauzale).

A$ordari dualiste a cauzalitatii mentale

- interactionismul reprezinta interactiunea cauzala a starilor mentale (credinte, dorinte, etc.) cu starile fizice. &ceasta abordare e greu de validat prin argumentare logica sau dovezi empirice. %ace apel la e perientele de zi cu zi, deoarece suntem inconjurati de interactiuni similare, de e emplu un copil atinge o plita incinsa (eveniment fizic) care ii produce durere (eveniment mental), ca mai apoi sa tipe si sa planga (eveniment fizic), lucru care declanseaza o senzatie de teama si de protejare (eveniment mental) la parintii sai si tot asa. - epifenomenalismul sustine ca toate evenimentele mentale sunt produse de un eveniment fizic si nu au consecinte fizice. )venimentul mental a deciziei de ridicare a pietrei (!) e cauzat de declansarea unor neuroni specifici din creier (P). -and mana si bratul ridica piatra ()), acest lucru nu e cauzat de evenimentul mental precedent !, nici de catre ! si P la un loc, ci numai de catre P. -auzele fizice, in principiu, sunt pot fi reduse la principiile fizice fundamentale, de aceea cauzele mentale sunt eliminate folosind e plicatia reductionista. Daca P cauzeaza atat ! cat si ), nu va e ista o supradeterminare in e plicarea lui ). - paralelismul trateaza problema interactiunii dintre evenimentele mentale si cele fizice, intr-un mod neobisnuit. -ea mai proeminenta abordare ii apartine lui :ottfried <il#elm von /eibniz. &cesta a recunoscut problemele sistemului cartezian de interactiune, asemenea lui !alebranc#e. !alebranc#e sustinea ca o baza fizica de interactiune intre material si imaterial, e imposibila, de aceea si-a formulat propria doctrina a ocazionalismului, in care interactiunea minte$materie avea locu prin interventia lui Dumnezeu. ,deea lui /eibniz, ca Dumnezeu a creeat o armonie prestabilita, cu scopul de a face sa para ca evenimentele fizice si mentale cauzeaza si sunt cauzate unele de catre altele. ,n realitate, cauzele mentale au numai efecte mentale, iar cauzele fizice au numai efecte fizice. De aici si numele de paralelism. - ocazionalismul e o doctrina filozofica despre cauzalitate conform careia substantele create nu pot fi cauze eficiente de evenimente. Toate evenimentele sunt provocate in mod direct de catre Dumnezeu. Teoria spune ca iluzia unei cauzalitati eficiente intre evenimentele mondane sunt efectul unei conjunctii constante a lui Dumnezeu, pentru ca fiecare situatie in care cauza e prezenta va constitui o ocazie pentru aparitia efectului, ca forma de e presie a puterii divine. Dar aceasta relatie ocazionala nu produce o cauzalitate eficienta. Din acest punct de vedere,

primul eveniment il face pe Dumnezeu sa intervina si sa cauzeze cel de al doilea eveniment, cand de fapt Dumnezeu ar trebui sa cauzeze primul eveniment, si tot )l pe cel de al doilea, in tot acest timp fiind in concordanta cu legile generale ale naturii. - fizicalismul non-reductiv e o teorie conform careia toate starile mentale sunt reduse, prin cauzalitate, la starile fizice. Deci evenimentele mentale ne pot g#ida spre cele fizice si viceversa.

Dualismul etico-religios
.eprezinta credinta conform careia e ista Marelui onflict (in religiile naturaliste si cele estice) sau a conflictului (in religiile vestice) dintre %ine si &au. &proape toate sistemele religioase au incorporata in structura lor ideea unui dualism moral. &semenea diteismului si biteismului, dualismul moral nu implica absenta pricipiului sau principiilor moniste. Dualismul moral implica e istenta a doua notiuni morale opuse, independente de orice interpretare morala si spre deosebire de diteism$biteism, independente de modalitatea de reprezentare. !azdaismul e si dualistic cat si monoteistic (dar nu e monist), in filozofia lor, Dumnezeu-reatorul e =un, iar antiteza sa e si ea absoluta. >urvanismul, mani#eismul si mandeismul sunt reprezentate printr-o filozofie monista si dualista, deoarece fiecare poseda un Prim Principiu suprem si transcendent, din care rezulta cele doua entitati egale, dar opuse. &cest lucru e valabil si pentru religiile crestine gnostice, cum ar fi bogomilismul, cat#arismul, etc. !area majoritate a religiilor interpreteaza entitatea umana ca fiind o dualitate a corpului material si a constiintei sau spiritului imaterial. %enomenele paranormale si mistice devin in felul acesta valide si apartin lumii spirituale, in timp ce stiinta descrie doar lumea fizica. Dualismul etic afirma ca e ista doua forte sau fiinte ostile in mod reciproc in lume, una fiind sursa intregului bine, cealalta sursa intregului rau. -el mai clar tip de dualism etico-religios este acela al religiei iraniene antice, de obicei asociata cu numele de >oroastru, in care &#ura !azda si &#riman reprezinta proiectia in cosmologie, respectiv, a fortelor binelui si raului. "niversul devine campul de lupta pentru aceste fiinte opuse, identificate respectiv cu lumina si intunericul. %ormele mai moderate de dualism patrund in majoritatea religiilor, e primate, de e emplu, de distinctia dintre sacru si profan, sau de analiza realitatii in termeni de (ang si (in in gandirea c#ineza.

restinism
Teologia restina accepta in general un dualism moral modificat, recunoscand pe Dumnezeu ca binele suprem si pe 2atan ca o creatura deteriorata aplecata pretutindeni inspre intruziunea raului. &ceasta, totusi, nu este dualism in sensul definitiei uzuale, din moment ce teologia -restina nu il considera pe satan a fi ultim sau original, si il vede pe acesta ca fiind e clus in cele din urma din univers. -restinii timpurii au incercat sa ajunga identifice o pozitie unica pentru relatia minte$corp, tot asa cum au incercat sa stabileasca o pozitie unica a statutului ontologic al lui ?ristos. Pe la inceputul )vului !ediu, s-a ajuns la un consens in privinta doctrinei la care ne referim in prezent ca neoplatonism. &ceasta doctrina era constituita din modificari minore a ideilor generale platoniene, modificari legate de nemurirea sufletului si de natura %ormelor. -restinii neoplatonici identificau %ormele cu sufletele si credeau ca sufletul era substanta fiecarei

fiinte umane individuale, iar corpul nu era decat o umbra sau o copie ale acestor fenomene eterne. &lti filozofi care au calcat pe urmele filozofului neoaristotelian T#omas &@uinas, au dezvoltat o notiune trinitara a formelor, in paralel cu doctrina trinitariana a Tatal, %iului si al 2fantului Du#. %ormele, intelectul si sufletul erau trei aspecte sau parti ale aceluiasi fenomeni singular. Pentru &@uinas, sufletul ramanea substanta fiintei umane, dar intr-un mod asemanator ideii lui &ristotel, o persoana devenea o persoana numai prin manifestarea sufletului in interiorul corpului. Desi sufletul putea e ista in mod independent de corp, el nu putea fi considerat o persoana, doar de unul singur. De aceea, &@uinas a sugerat ca in loc sa spunem 2f. :#eorg#e ai mila de noi, ar fi mai indicat sa spunem 2uflet al 2f. Petru ai mila de noi, din moment ce tot ce mai ramane dupa moarte, din 2f,:#eorg#e, e sufletul sau. Toate lucrurile care aveau legatura cu corpul sau, cum ar fi amintirile sale, au fost anulate odata cu sfarsitul e istentei sale corporale. ) ista puncte de vedere diferite in crestinismul modern. Doctrina oficiala a =isericii -atolice spune ca dupa cea de a doua venire a lui ?ristos, corpul va fi reunit cu sufletul, aceasta fiind invierea, dupa care intreaga persoana se va duce in .ai sau in ,ad. "nii teologi protestanti, aflati in minoritate, nu accepta aceasta doctrina, ei afirma ca doar sufletul se se va duce in .ai, abandonand corpul pentru eternitate. Dar cu toate acestea, alti crestini, cum ar fi &deventistii -elei de a A-a >ile si !artorii lui ,e#ova, sunt adeptii ideii conform careia sufletul nu supravietuieste mortii, argumentand ideea cu citate din =iblie conform carora mortii nu stiu nimic din ce se intampla si ca gandurile unei persoane dispar odata cu ea. Din punctul lor de vedere, moartea e ca un somn lung, de abia in clipa invierii corpului lor, le este redata si constiinta. De aceea ideea unui suflet independent de corp e redundanta.

'in si 'ang
Dualismul poate sa fie si tendinta umana de a percepe si intelege lumea ca fiind impartita in doua categorii. &ceasta definitie este controversata, deoarece punand-o in aplicare, simpla percepere a unui copac ca fiind un lucru diferit de ceea ce e in jurul sau, devine o ac -starile mentale ireductibile cauzal, acest tip de dualism al proprietatilor spune ca una sau mai multe stari mentale sunt ireductibile la stari fizice, si care nu influenteaza starile fizice. )pifenomenalismul (conceptie filozofica potrivit careia constiinta ar fi simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice) spune ca desi cauzele materiale dau nastere la senzatii, volitiuni, idei, etc., aceste fenomene mentale se opresc la nivelul lor4 sunt fundaturi cauzale. &cest lucru e opus interactionalismului, in care cauzele mentale pot produce cauze materiale si vice-versa.tiune dualista. ,n traditiile mistice, cum ar fi >en sau sufismul islamic, c#eia ,luminarii e transcederea acestui gen de gandire dualista, evitand inlocuirea dualismului cu monismul sau cu pluralismul. &ceasta opozitie si combinare a celor doua principii universale ale (in si (ang-ului constituie o

mare parte a religiei taoiste. Printre asociatiile comune ale (in si (ang-ului, se numara4 mascul$femela, lumina$intuneric, activ$pasiv, miscare$imobilitate. Tai--#i-ul nu prea are tangente cu dualismul vestic, deoarece el reprezinta o filozofie a ec#ilibrului, in care doua notiuni opuse co-e ista in armonie si sunt capabile sa se transmuteze reciproc. .eligia taoista, impreuna cu conceptele sale dualiste despre (in si (ang, e inrudita cu religiile care sunt si dualiste, dar si monoteiste, cum ar fi mazdeismul. Deoarece fortele principale ale naturii, -alea sau Tao, reprezinta Primul Principiu care se manifesta prin proprietatile duale ale lui (in si (ang. ,n simbolul care reprezinta conceptul de (in-(ang, e ista un punct de (in in (ang si un punct de (ang in (in. &cest lucru simbolizeaza inter-cone iunea dintre cele doua forte, fiind aspecte diferite ale Tao, Primul Principiu. Pentru a creea o realitate inteligibila e nevoie de contrast, fara de care am percepe doar neantul. Prin urmare, principiile independente (in$(ang sunt de fapt dependente unul de altul, datorita necesitatii unei e istente distincte. Dualistica complementara din taoism reprezinta interactiune reciproca din 0atura, referindu-se la bucla de feebac3 (reactie), in care fortele opuse nu se sc#imba in opozitie, ci intr-un sc#imb reciproc care promoveaza stabilitatea, asa cum e in cazul #omeostaziei (reprezinta proprietatea organismului de a mentine, in limite foarte apropiate, constantele mediului intern). "n principiu de baza al taoismului spune ca in cadrul fiecarei entitati independente e ista o un fragment din opusul sau. ,n boala este si sanatate si viceversa. &cest lucru se datoreaza faptului ca toti opusii sunt manifestari ale aceluiasi Tao, de aceea nu au cum sa fie independenti unii de altii, ci doar simple variatii ale aceleiasi forte unificatoare. ) ista totusi si anumite religii neo-pagane, care venereaza aspectele complementare ale masculinitatii si feminitatii.

%udismul
,n perioada filozofiei budiste din ,ndia, filozofii, cum ar fi D#arma3irti, sustineau ca e ista un dualism intre starile constiintei si atomii budisti (caramizile care dau forma realitatii), conform interpretarii standard a metafizicii budiste a lui D#arma3irti. De regula, in filozofia vestica, dualismul e considerat ca fiind intre minte (non-fizic) si creier (fizic), care implica in final interactiunea mintii cu creierul fizic, prin urmare si cu microparticulele care formeaza tesutul creierului. Dualismul budist e diferit de cel normal, pentru ca nu e un dualism intre minte si corp, ci mai degraba intre starile constiintei (imaterial) si atomii budisti (imaterial, deoarece atomii budisti sunt puncte de enrgie nestructurate). &ceasta filozofie e in esenta ni#ilista, singurele lucruri care e ista sunt particulele cuantice temporare, asemanatoare celor din fizica cuantica (@uar3-ul, electronul, etc).

(edanta )indu
)ste impartita in Dvaita (dualista) si monismul &dvaita (non-dualista). 0ici una din ele nu se refera la dualismul minte$materie. ,n timp ce filozofia Dvaita recunoaste diferentele dintre ;iva (esenta eterna, suflet) si ,s#vara (Dumnezeu), filozofia &dvaita considera ca lumea e =ra#man (realitatea transcendenta, planul divin pentru energie, materie, timp, spatiu si fiinta) si cele 1 atribute fundamentale ale sale sat-cit-ananda (&devar--onstiinta-) taz). &dvaita 6edanta insista in realizarea uniunii personale a individului cu lumea. Pana la realizarea

acestei uniuni, &dvait 6edanta va folosi dualismul 2am3#(a (cel mai vec#i sistem de filozofie indian) al constiintei si materiei pentru a descrie lumea. Pe de alta parte, Dvaita respinge notiunea de ec#ivalare a &tman (suflet) cu Paramatman (sufletul suprem, unul din aspectele lui =ra#man), ele fiind entitati diferite. Dvaita spune ca prin !u3ti (stil de (oga compus din diverse filozofii (og#ine), se poate obtine acelasi e taz ca si satcit-ananda, dar nu va putea fi egalat niciodata =ra#man.

Dualismul sufletesc
.eprezinta o gama de credinte conform carora o persoana detine doua sau mai multe tipuri de suflete. ,n multe cazuri, unul dintre suflete este asociat cu functiile organice (suflet corporal), iar celalalt poate parasi corpul (suflet liber). De e emplu, unele grupuri de esc#imosi cred ca o persoana are mai multe tipuri de suflet. "nul este asociat cu respiratia, celalalt insoteste corpul sub forma de umbra. -onceptul de suflet e diferit de la grup la grup, uneori este legat de credintele samaniste.

Diteism*%iteism
,n teologie, dualismul poate sa faca referire la biteism, duoteism sau diteism. Desi diteismul$biteismul implica dualismul moral, ele nu sunt ec#ivalente4 diteismul$biteismul implica, cel putin, doi zei, in timp ce dualismul moral nu implica nici o zeitate. &mbele implica credinta in doi zei egali cu proprietati complementare sau antonime. Diferenta e data de faptul ca biteismul implica armonie, in timp ce diteismul implica rivalitate si opozitie, cum e cea dintre =ine si .au. "n sistem diteistic ar fi unul in care o zeitate e distructiva, iar cealalalta e creatoare. ,ntr-un sistem biteistic, o zeitate ar putea fi masculina, iar cealalta feminina. Principiile biteistice$ditestice nu sunt mereu atat de evidente. De e emplu, intr-un sistem religios in care un zeu reprezinta vara si seceta, iar celalalt zeu reprezinta iarna si ploaia$fertilitatea. !arcionitii, o secta crestina denuntata drept eretica, sustineau ca 6ec#iul Testament si 0oul Testament, sunt opera a doi zei diferiti, opusi. &mandoi intruc#ipau Primul Principiu, dar in religii diferite. Autor+ Menssana, ,,,-descopera-org