Binele si raul

Binele si raul au fost obiecte al preocuparii oamenilor inca de la treptele de inceput a umanitatii. Odata cu aparitia gandirii filosofice, binele a devenit obiect de cercetare si printre primii care au abordat acest subiect a fost Aristotel. Cu scopul de a reevalua valorile umane, Fr. Nietzsche, considera ca natura binelui si al raului nu trebuie cautate nici in prejudecata teologica (in biblii) si nici dincolo de lume. Problema era de a stii daca binele si raul sunt inventate de oameni, pentru a servi ca fundament al judecatilor noastre morale sau in ce masura, identificand natura binelui si al raului, umanitatea evoluaza pe plan moral. Binele inceteaza de a mai fi bun, din momentul in care ajunge pe buzele vecinului. Si cum ar fi cu putinta sa existe un lucru comun! Cuvantul se contrazice pe sine: ceea ce poate fi posedat in comun, are intotdeauna prea putina valoare. Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine si de rau. Insa, nici metoda rationala a filozofiei nu ne poate releva adevarata natura a conceptiilor de bine sau rau. Insa, o posibila intelegere a semnificatiei lor, ar putea fi explicata de etimologia acestor doua cuvinte, termeni: de pilda, in majoritatea limbilor cuvantul bun se traducea sau insemna nobil, distins, iar cuvantul rau s-ar traduce vulgar, josnic, proscris. Din fericire, am invatat din timp sa deosebesc prejudecata teologica de cea morala si n-am mai cautat originea raului dincolo de lume. Friedrich Nietzsche, Geneologia moralei. De obicei, in aprecierile oamenilor, ei fac distinctia intre fapte si valoarea acestora, prin consideratii de tipul: bine/rau, moral/imoral,pios/nepios, drept/nedrept etc. Dar de fapt, in realitate, de multe ori aceste distinctii sunt "rasturnate", in sensul ca "tratam binele ca pe un rau si raul ca pe un bine" (Epicur). Binele si Raul sunt categorii fundamentale ale moralei. Binele si Raul, in functie de contextul in care acesti doi termeni sunt folositi, actioneaza sau reactioneaza asupra noastra cu un impact mai mare sau mai mic. Ca sa fie mai usor de acceptat acesti termeni, religia le-a "oferit contur si chip", le-a oferit si o "poveste" ca omul sa inteleaga semnificatia lor. Astfel a aparut si lupta dintre Bine si Rau, balanta sau echilibrul universal care trebuie mentinut pentru ca ciclul nastere-dezvoltare-moarte sa poata continua. Raul in religie este reprezentat de demoni, diavoli, ingeri cazuti pe cand Binele este reprezentat de D-zeu, ingeri etc.
Orice poate fi bun sau rau, in functie de scopul la care este raportat. Nimic nu este doar bun sau doar rau. Cand ii urezi unei persoane sanatate, ii urezi ei de bine si companiilor farmaceutice de rau. Cand dai bani unor oameni saraci, le faci un bine ca au ce sa manance, dar daca primesc des, li se face un rau ca nu mai sunt interesati sa munceasca si, deci, au dificultati in a-si gasi un scop in viata. Daca ajuti un copil sa se spele, de la 5 ani in sus, ii faci un bine ca il scutesti si de efort si de critica si mai primeste si atentie pe deasupra, dar ii faci un rau, pentru ca il faci imatur si cand va lua contact cu

oamenii va fi vazut ca ciudat si evitat ca fiscul.

Orice comportament este si bun si rau. Cel care fura isi face lui si, poate, familiei lui bine, in detrimentul altora. Cel care minte protejeaza niste sentimente sau previne niste situatii conflictuale. Cel care se bate invata sa traga granite si sa-si protejeze integritatea (ceea ce o persoana timida nu poate face), cel care vorbeste transmite informatii, dar ii si frustreaza pe ceilalti care vor si ei sa se faca auziti. Gazda care pune masa direct cand vii in vizita nu-ti da posibilitatea sa te afirmi, sa-ti intaresti comportamentul de a cere; gazda care asteapta sa i se ceara de mancare, ii va face pe cei foarte timizi sa sufere de foame. Nu exista bine universal si nici rau universal. Acest univers nu are la baza lupta dintre bine si rau, ci este un sistem unde fiecare piesa conteaza. A omori oamenii considerati rai, nu inseamna sa ramana doar oameni buni, pentru ca si oamenii buni au nevoie de un fundal pe care sa se vada buni. Daca toti am fi buni, cum am sti asta? Gasind niste oameni "rai" ca termen de comparatie. Altfel spus, nu conteaza cati oameni "rai" bagam in puscarie, vom gasi mereu alti oameni rai, in fata carora sa ne etalam bunatatea noastra. Daca ramanem doar doi insi pe planeta, unul va fi cel bun si altul cel rau. La frati, de obicei, aceasta polarizare bun/rau este evidenta. Unul este cel cuminte, iar celalalt, cel care face boacane. Binele si raul sunt precum toti ceilalti poli ai acestui univers, intr-o continua joaca. La fel ca lumina si intunericul. Cine vrea doar lumina? (cine vrea sa mearga la discoteca cand e soare afara?) Cine vrea doar apa sau doar uscat? Cine vrea sa aiba doar persoane de sexul opus in jurul lui/ei si sa nu aiba cui sa se laude ca "ia uite cate fete/cati baieti imi dau roata"? Dar sunt convins ca multi ati spune ca ati prefera doar sanatate. Dar va intreb, de cate ori ati apreciat ochii vostri, sau mainile voastre, sau faptul ca puteti merge? De cate ori v-ati bucurat ca nu aveti nicio trauma in familie, ca aveti parintii in viata, ca se inteleg uneori unul cu celalalt membrii familiei? De cate ori ati fost incantati de ceea ce aveti deja? Probabil de rare ori, pentru ca v-ati opus durerii. Credeti ca este dreptul vostru sa nu o aveti. Dar, de fapt, durerea face viata mai placuta, face bucuriile mai mari, face sanatatea mai radianta. Raul este ambalajul binelui. Nu incercati sa fugiti de durere. In primul rand este inutil si in al doilea rand, ati rata toata bucuria vietii. Ati trai evenimente goale, fara incarcatura emotionala. si care ar mai fi scopul? Viata ar deveni la fel de interesanta precum numaratul pe degete. Desigur, incercati sa nu faceti un hobby din durere, cum fac atat de multi oameni. V-ati bucura de atentia si mila altora, dar ati trai viata ca sa le cersiti aceasta atentie. Lasati suferinta sa fie, traiti-o, simtiti-o, atat cat este, fara sa trageti de ea, fara sa o hraniti prin ganduri, amintiri, resentimente, victimizare. si apoi lasati-o sa se stinga, cand este timpul sa faca asta. si, daca se poate, faceti la fel si cu bucuria. Nu o lungiti, traiti-o cat este si apoi lasati-o si pe ea sa plece. In acest fel permiteti altor emotii sa apara. Pentru ca toate sunt importante. Fiecare da farmec vietii in felul ei.