Sunteți pe pagina 1din 2

,,Meningita morala"

Andrei Plesu, Stiu. Nu e frumos sa vorbesti urit de neamul tau. Se gasesc imediat patrioti solemni, care sa-ti dea peste mina cu emfaza. Multi dintre ei nu stapinesc cumsecade limba ,,patriei", nu ezita sa-si fure, sau sa-si insele compatriotii, nu se simt lezati cind patrimoniul national e lasat de izbeliste. Dar nu accepta, sub nici o forma, sa te legi de tarisoara si de popor. Tarisoara si poporul sunt sacre! Tarisoara a exasperat, totusi, o sumedenie de ,,mari romani", de la Cantemir la Eminescu, de la Caragiale la Cioran. De curind, am dat si peste o fraza a lui Octavian Goga, preluata abundent pe o multime de site-uri si forum-uri, ceea ce arata ca nu putini sunt aceia dispusi sa-i recunoasca actualitatea. E vorba de o fraza scrisa in 1916, de un poet renumit pentru patriotismul sau, ,,poetul patimirii noastre", angajat, politic, la extrema, mergind pina la nationalism xenofob. Iata textul: ,,Tara de secaturi, tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate in fata Europei... Aici ne-au adus politicienii ordinari, hotii improvizati astazi in moralisti, ministrii care s-au vandut o viata intreaga, deputatii contrabandisti... Nu ne prabusim nici de numarul dusmanului, nici de armamentul lui, boala o avem in suflet, e o epidemie infricosatoare de meningita morala." E oare, intr-adevar, ceva bolnav, desucheat, tulbure in alcatuirea noastrao Suntem contaminati de un virus nevindecabil> Fapt e ca fiecare din noi are momente de exasperare, de pierdere a rabdarii, de surpare a increderii intr-o solutie salvatoare. Dezavantajul unei asemenea stari este ca poate avea efect paralizant: fie ca ne pune in postura, demna de mila, a victimei nevinovate, fie ca ne condamna la o simptomatologie ireversibila, vecina cu ,,somnul cel de moarte". Nedreptatiti de soarta, sau loviti de o insidioasa molima, daca nu de un obscur blestem istoric, n-avem decit sa ne resemnam, sa asteptam, inlacrimati, colapsul. Nu e nimic de facut. Pendulam, zilnic, intre ieremiada si sudalma, dam cu obida vina unii pe altii. Desigur, e mereu la indemina sa injuram guvernul. Slava Domnului, avem si de ce. E limpede (in sfirsit) pentru mai toata lumea ca, probabil, avem, la virf, cea mai nefericita, mai ineficienta, mai rusinoasa combinatie politica din cite am avut dupa decembrie 1989. Meritam astad Poate ca da. In fond, ne izbim, clipa de clipa, nu numai de netrebnicia conducatorilor, ci si de propria noastra netrebnicie, de ingalarea tehnica si morala a institutiilor, dar si a oamenilor de pe coridoarele si de la ghiseele lor. Cind, in plin ger, se opresc, in unele carrtiere, gazele, nu avem de a face, strict, cu o disfunctionalitate ministeriala, ci cu incompetenta, nesimtirea si birocratia talimba a cite unei firme locale (eventual private), a cite unui angajat robotizat, netot, nepasator, a unor ,,echipe" (bine platite) inapte sa-si faca treaba, (deszapezire, asigurarea unei presiuni constante a gazelor si a unei interventii rapide in caz de avarie etc.).

Cind, intr-o seara, stai doua ceasuri la telefon cautind un taxi, cind bancomatele, brusc, nu functioneaza, cind telefonul sau lumina ti se taie chiar daca ai platit, cind omul de linga tine (pe strada, in magazine, sau pe ecranele televizoarelor) vorbeste birjareste, cind ministrii fura ca niste gainari (si gainarii ca niste ministri), cind o invatatoare ii besteleste, ca o precupeata, pe parintii elevilor ei, care nu dau destula spaga, cind ,,colegii de trafic" se comporta, la volan, ca fiarele in codru, cind subintelesul normalitatii devine o utopie, pe scurt, cind nimic nu pare sa functioneze ca lumea, vinovatii nu trebuie cautati numai in sus, printre ierarhiile puterii, ci si linga noi, linga umarul nostru, de-a dreapta si de-a stinga noastra. Ba chiar, sa nu ne fie cu suparare, in noi insine, in lehamitea, in solipsismul nostru obosit, sau in recursul prea prompt la bascalie si descurcareala. Suntem sub atacul unei epidemii de nevrednicie. Goga vorbea de ,,meningita", o boala a capului. Dar nu stam bine nici cu inima, nici cu oasele, nici cu muschii. Si problema este ca nici un doctor nu ne poate ajuta, daca nu ne punem pe picioare singuri, redescoperind, in genele proprii, uitate resurse de onestitate, demnitate, rigoare si harnicie.