Regimul de putere publica este regimul in care interesul general (public) prevaleaza in fata interesului particular (individual).

Puterea publica izvoraste dintr-o serie de prerogative cu care sunt dotate autoritatile din sfera administratiei publice. Aceste prerogative rezulta, in primul rand, din Constitutie si, subsecvent, din lege. Pe aceste prerogative se fundamenteaza capacitatea de drept public a administratiei publice. In virtutea acestei capacitati, administratia publica emite acte administrative care se executa din oficiu si se aplica direct. Capacitatea de drept public este opusul notiunii de capacitate, in dreptul privat, fiind unul din elementele ce creeaza antagonismul dintre dreptul public si dreptul privat. Aceasta capacitate de drept public pozitioneaza autoritatile administratiei publice pe o pozitie supraordonata fata de subiectele de drept cu care intra intr-un raport juridic. Serviciul public reprezinta o activitate organizata sau autorizata de o autoritate a administratiei publice, pentru a satisface nevoi sociale in interes public. Interesul public desemneaza necesitatile materiale si spirituale ale cetatenilor la un moment dat. Aceasta sintagma depinde de scopurile politice, iar sensul sau se poate schimba odata cu schimbarea conceptiilor politice, in cazul unei alternante la putere. Exemple de servicii publice: aprovizionarea cu apa, invatamant, politia, armata, sanatatea. Consecinta directa a puterii publice o reprezinta capacitatea administratiei publice de a emite acte administrative. Actul administrativ reprezinta forma principala de activitate a autoritatilor administratiei publice, /1 care consta intr-o manifestare unilaterala si expresa de vointa, de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii /2 in realizarea puterii publice, /3 sub controlul principal de legalitate al instantelor judecatoresti. /4 Contenciosul administrativ reprezinta totalitatea litigiilor de competenta sectiilor specializate de contencios administrativ (1). (2) reprezinta litigiile de competenta instantelor judecatoresti, dintre o autoritate a administratiei publice, respectiv un functionar public pe de-o parte, si alt subiect de drept pe de alta parte, litigii in care autoritatea publica sau functionarul public apar ca purtatori ai puterii publice. Jurisprudenta reprezinta solutiile pronuntate de instantele judecatoresti in cauze determinate, evocate si analizate de doctrina, solutii care se bazeaza pe litera si spiritul legii. Prin legislatie sunt avute in vedere dispozitiile constitutionale si legale in materie, strict necesare in dreptul administrativ pentru o corecta abordare a institutiilor fundamentale prezentate in evolutia lor. Prin doctrina se intelege tot ceea ce se publica intr-o ramura de drept sau alta, intreaga opera a teoreticienilor dreptului, sub forma unor tratate, cursuri, monografii, articole sau studii de caz. Semnificatia articolului 52 din Constitutie in dreptul administrativ. Acest articol reprezinta temeiul constitutional al contenciosului administrativ. Legea la care trimite alineatul al doilea al acestui articol este legea 554/2004 (legea contenciosului administrativ). Intrebari: ce se intelege, conform Constitutiei, prin notiunea de autoritate publica? In ce situatii raspund autoritatile publice? Caror categorii de acte li se aplica acest text? Autoritatile din capitolul V (ministere, organe de specialitate, autoritati administrative autonome, fortele armate si autoritatile administrative locale) sunt autoritati ce fac doar administratie publica. Forma lor de exprimare o reprezinta actul administrativ. Ele se numesc autoritati ce realizeaza administratie publica scop, deoarece ele exista doar pentru a realiza administratie

publica. Alaturi de acestea mai includem Presedintele, Guvernul. Presedintele si Guvernul reprezinta tot autoritati administrative, al caror scop este acela de a infaptui si administratie publica. Autoritatile publice raspund in trei situatii: prin acte administrative a caror consecinta este incalcarea unui drept sau a unui interes legitim; prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri poate imbraca doua forme: solutionarea cererii cu incalcarea termenelor legale (tardivitate). A doua ipoteza poate fi aceea a nesolutionarii sub nicio forma a unei cereri (tacere); prin erori judiciare. Se aplica tuturor actelor emise de autoritati administrative. Articolul 52 se aplica actelor administrative emise cu titlu exceptional, de celelalte autoritati publice. Ca regula, articolul 52 se aplica actelor administrative ce sunt unilaterale si exprese. Toate aceste acte sunt acte administrative tipice.