Sunteți pe pagina 1din 23

Tema anual de nvare: CUM ESTE, A FOST SI VA FI PE PAMANT? Tema r!

"e#$ulu": %% AU FOST SI SUNT IN &U'U( NOST'U

Su)$eme:Pr"e$en"" de lan*a #a+a V"e$u"$!arele adur"" V"e$u"$!are d"n al$e l!#ur" de e aman$

Justificarea alegerii temei : Respectarea constienta a valorilor naturii si ale peisajului n care traim, se face prin instruire si educatie. Ea ncepe n mod firesc, prin puterea exemplului personal si apoi prin cea a cuvntului. Sub actiunea celor doua cuvinte magice: imitatia si modelul, se desfasoara relatia dintre copilul supus educatiei si perceptia sa despre mediul nconjurator. Activitati precum descoperirea, ngrijirea unor animale, efectuate alaturi si sub ndrumarea educatoarei, a parintilor, determina ncrederea n sine si o anumita doza de responsabilitate, ndemnand copilul: sa fie atent, sa ngrijeasca animalele, locul unde stau, din proprie initiativa. rin toate activitatile programate in cadrul acestui proiect, pe care!l vom realiza n gradinta, vom ncerca sa convingem copiii, de necesitatea ocrotirii animalelor, sa putem spune, fara teama de a gresi, ca cetatenii de mine, daca vor fi educati pe aceleasi coordonate, vor pretui si vor mpiedica distrugerea lor, astfel ca generatiile viitoare sa se poata bucura si beneficia de acestea. Scrisoare de intentie :

Dragi prini, "ncepnd cu data de # februarie $%&$, pe parcursul a trei s'pt'mni , n cadrul activit'(ilor pe care le vom desf')ura, vom organiza un proiect cu tema *Au fost si sunt in jurul nostru+. Este un proiect despre animalele domestice si salbatice din tara noastra, precum si din alte locuri de pe pamant."n acest scop v' rug'm s' discuta(i cu copiii dumneavoastr' )i s' viziona(i emisiuni la &

diferite posturi referitoare la tema anun(at'. ,rice materiale legate de tem': imagini din reviste, poze, c'r(i )i alte informa(ii despre animaleledomestice si s'lbatice din (ara noastr', le pute(i aduce la gr'dini('. V mulumim ! Educatoarele grupei MICA A

Grupa: mica Nivel de vrst: I Obiective de referin vizate: DS Sa!si formeze deprinderi de folosire a metodelor stiintifice de cercetare a fenomenelor lumii vii si sa le aplice in practica Sa!si imbogateasca sistemul de cunostinte, cu date noi despre fenomenele lumii vii, care sa conduca la o cunoastere mai profunda a acestora Sa numere crescator si descrescator,pana la ., asociind numarul cu cifraD ! Sa audieze cu atentie un text, sa retina ideile acestuia si sa demonstreze ca l!a inteles Sa cunoasca si sa utilizeze limbajul din sfera valorilor civice, a normelor de comportare n diferite situatii Sa participe la activitatile de grup, n calitate de vorbitor, de auditor Sa comunice impresii, idei pe baza observarilor efectuate Sa!si mbogateasca vocabularul activ si pasiv pe baza experientei personale si a relatiilor cu ceilaltiDOS Sa utilizeze instrumente de lucru si materiale pentru realizarea unei activitati practice Sa!si formeze deprinderi practice: de /ranire, protejare, ingrijire a animalelor Sa lucreze independent, fiind capabili sa experimenteze pe masura posibilitatilor proprii, ceea ce!i intereseaza in mod deosebit din tema data Sa dobndeasca comportamente si atitudini igienice corecte fac de animale si fata de propria sa persoanaD"! : S' exerseze deprinderile te/nice specifice desenului, modelajului n redarea unor teme Sa se mobilizeze pentru a cnta cntece pentru copiiD#$ Sa!si dirijeze efortul oculomotor catre centrul de interes indicat de educatoare Sa execute corect miscarile diferitelor segmente ale corpului Sa!si formeze o tinuta corporala corecta: seznd, n deplasare, stnd Sa fie apt sa utilizeze deprinderi motrice nsusite n diferite contexte Sa utilizeze corect mijloacele de nvatare folosite% % Sa!si adapteze comportamentul la cerintele grupului de joaca Sa traiasca cu cei din jur stari afective pozitive, concomitent cu nvatarea autocontrolului Sa constientizeze necesitatea ocrotirii animalelor Sa inteleaga rolul jocurilor n compania animalelor Sa stie sa se joace in locuri special amenajate n vederea ingrijirii animalelor$

Sa imite unele actiuni necesare ingrijirii animalelor&"'NI!I D" "(% )%*": a0 Secvenial: probe orale: evidentierea aspectelor legate de tema, g/icitori, convorbire, interviul, observarea curenta, verificarea, turul galeriei, jocul didactic, investigatia, problematizarea, probe scrise: fise, b+ ,inal Expozitie cu lucrarile realizate pe parcursul proiectului 1ramatizare: 2 3A45SA+- 26AS57A 184 ,A9A+ :invitati: parinti, bunici, scolari si toti participantii la proiect0 6arnavalul animalelor ortofoliu 6oncurs: 84 953EA A483A9E9,R; 61 cu poze din activitatile desfasurate pe parcursul derularii proiectului IN("N&%* D" #*O- "$" !" S&I$. 6e sunt animalele. 6um arata un animal. !" N) S&I$ SI (*"$ S% %, %$. 4outati despre animale. 6u ce se /ranesc< 6a au nevoie de /ran' )i ap' pentru a creste. 1e ce copiii trebuie sa ajute animalele. 6are sunt p'r(ile corpului unui animal. 5nele norme de comportare n compania animalelor. 6a fiecare are o familie. 6are este numele puiului )i al celorlal(i membri ai familiei !" DO*"S&" S% &*%NS$I&% "D)!%&O%*"%. 1espre specii de animale. =ia(a n alte zone ale globului. 6are sunt omatopeele unor animale< 1e ce nu sunt toate animalele la fel< 6e putem face pentru a ajuta animalele< Rela(ia copil!animal. Alimentatia unor animale. 6are sunt pagubele si foloasele )i ce face fiecare< 1e ce unele sunt ierbivore, altele carnivore, omnivore<

!"N&*" D" IN&"*"S SI $%&"*I% " puse la dispozitia copiilor: -iblioteca: 6arti, reviste, %rta: Aluat pentru modelat- Stiinta: 61!uri, 1=1!uri, albume cu imagini despre Suporturi pentru animale- calculator, 7=, 3ulaj !animale, animale, 28n ograda+ >carte cu carton colorat, foarfeci, seturi Enciclopedia @Animalele imagini0, enciclopedii despre de carioca pentru desen- lumiiA, animale > domestice, sabloane cu animale, acuarele, Encilopedia @8nedit, salbatice, de la polul nord0 fise, plastilina, plansete. spectaculos, stiintificA, Setul cu jetoane cu imagini, imagini in jetoane Animale . po?er point. uzzle! animale. .

!onstructii: puzzle, truse de Joc de masa: loto cu animale, Joc de rol:papusi,-siluete de constructii Ar!co- mozaic- puzzle, animale, masinute etc. 9ego. 'ESU'SEIMP(ICATE: /umane:copii, educatoare, parinti !de timp: trei saptamani P'O,USE 'EA(I-ATE ,E COPII .I UTI(ITATEA ACESTO'A: Belicitari pentru a fi oferite parintilor la serbare Expozitii pentru evaluarea Caprecierea rezultatelor activittii 3asti pentru carnaval 6ostumatii de animale pentru carnaval 6asute pentru animale 6.1.!ul proiectului Albume A/I(ITATI:de comunicare, de relationare-spitrit de ec/ipa. ATITU,INI:cunoasterea unor reguli de igiena si comportament fata de animale>sa nu puna mana pe animale si sa se spele pe maini in cazul in care se joaca cu animale domestice, sa nu le necajeasca, pentru a evita situatii nedorite -I- IOG*%,I": A.6osmovici )i 9.8acob, #si0ologia general, Ed. olirom, 8a)i,&DD# reda, =iorica coordonator E*$etoda proiectelor la vrste timpurii+, Editura 3iniped, Fucure)ti,$%%$ 1#rograma activitilor instructiv/educative 2n grdinia de copii34 Editura 8ntegral, Fucure)ti, $%%$. Ezec/il 9iliana, 'i)i 9'z'rescu 3i/aela, 1 aborator pre5colar3! g/id metodologic >edi(ia a!88!a revizuit'0, Editura 8ntegral, Fucure)ti, $%%$. 8. 6erg/it, 8.7. Radu, E. opescu, 9. =l'sceanu, 1Didactica3, Editura 1idactic' )i edagogic', Fucure)ti, &DD.. Romi(' F. 8ucu, 3arin 3anolescu, 1#edagogie3, Editura Bunda(iei 6ulturale *1imitrie Folintineanu+, Fucure)ti, $%%&. )tilizarea calculatorului 2n procesul de predare E nv'(are, Fucure)ti, $%%G, 1ocument .8.R

S!*ISO%*" D" $) &)$I*"

rescolarii grupei mici4 doresc s v transmit calde mul(umiri pentru contribu(ia dumneavoastr' pe parcursul derularii proiectului : *84 953EA A483A9E9,R+. 6u ajutorul dumneavoastr', am reu)it s' transmitem copiilor informa(ii accesibile despre alc'tuirea )i componentele animalelor, despre p'strarea igienei, evitarea unor accidente )i pericole pentru copil si s'n'tate. 7otodat' s!au format deprinderi, obi)nuin(e, atitudini igienice corecte fata de animale si fata de propria persoana. 6opiii au inteles necesitatea ocrotirii animalelor. =' suntem recunosc'tori )i dorim >cu acordul d!voastra0, s' continu'm colaborarea. =a multumim pentru tot sprijinul acordat pentru buna desfasurare a proiectului tematic si va invitam , cu drag, sa luati parte la toate manifestarile care vor avea loc la inc/eierea acestuia >carnaval, activitatea in parteneriat, vizitarea expozitiei, concurs0. 6opiii grupei 386A *A+ si educatoarele grupei

&ema : 6 !um este7a fost si va fi aici pe #amant 8 &ema sptmnii: 9#rietenii de langa casa3 Saptamana a II/a :iua7Data uni ;<=><>=?> tura I

$arti @<=><>=?>

$iercuri A<=><>=?>

%ctivitati de invatare A1 : I8ntalnirea de dimineata : A 8ntamplari /azlii cu animale domestice A 7ranzitie : A8n padure A A9A&: I Joc de rol 21e!a fermierii 2 Arta : A6oloram purcelusi A Fiblioteca : A6itim imagini cu animale si pasari domestice A A1E : 1SI 2Animale mari si mici in ograda la bunici+!lectura dupa imagini A9A$ : 26ainele si pisicuta+! joc de miscare A1 : I8ntalnirea de dimineata : A6e stim despre animalele domestice < A 7ranzitie : A9A&: I Joc de masa : A uzzle :Animale domestice A 6onstructii : A6asuta animalelor A A1E: 196 I 2Am fost odata la o ferma+!poveste creata de educatoare 1E6 IAuditie muzicala 2Kraiul animalelor+ Joc cu cantec ARatustele A predare A9A$: Joc distractiv : A uisori , veniti la mine ; A A1 : I8ntalnirea de dimineata : 28ntalnire cu catelusii dalmatieni+ 7ranzitie : A7renuletul cu animalute A G

Joi B<=><>=?>

A9A&: I Joc de rol A1e!a veterinarul A Fiblioteca Asortam animalele si puii lor A A1E: 1S I 24umarul si cifra .+! ex. cu material individual 1E6 I 26atelusii dalmatieni+! picture cu betisorul A9A$:+6atelusul si pisica+!joc de miscare A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ 6ine spune 38A5 < A 7ranzitie : A9A&: I 6onstructii plane+6osul pisicii+ A1E: 1,S I A9A$:+7renul animalelor+!joc de miscare distractiv A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ 1e vorba cu Krivei si prietenii sai din ograda bunicilorA 7ranzitie : A6ocoselul meu istet A9A&: I Joc de rol A8mitam graiul animalelor A Arta : AAnimale domestice Acolorare in contur A1E: 1 3 I 2K/emul pisicii+!invatarea aruncarii si prinderii mingii de la piept cu ambele maini A9A$: 24e jucam cu zapada in curtea gradinitei+!joc de miscare

(ineri ?=<=><>=?>

&)*% a II/a Saptamana a II/a


:iua7Data uni ;<=><>=?> %ctivitati de invatare A1 : I A6u pisicile imi place sa fiu grijuliu A @ 8n vizita la bunici A A9A: I Joc de constructii 26urtea bunicilor 2lego A1E : 1SI 2Animalele din curtea bunicilor+!convorbire libera A1 : Joc senzorial :A6ine face asa < A AAnimalute pentru ferma mea A lipire A1E: 196 I 2Animale domestice+!joc interactiv 1E6 : A9A: A6usca lui Azorel A constructii A1 : @ riveste si denumeste Aanimalute domestice pps @ Repeta ce iti spun A>despre animalele domestice 0 A1E: 1S I 25nde l!am asezat pe Azorel<+! joc de orientare spatiala 1E6 I 2+! finalizare lucrari #

$arti @<=><>=?>

$iercuri A<=><>=?>

Joi B<=><>=?> (ineri ?=<=><>=??

A9A:+ uisori, veniti la mine;++!joc distractiv A1 : 2Animale domestice+colorare in contur 2 uzzle cu animale domestice+ A1E: 1,S I A9A:+3asti de animale +!colorare in contur A1 : A6ine face as < A joc senzorial @ Animale din ograda bunicilor Avizionare pps A1E: 1 3 I 2K/emul pisicii+!exercitii de aruncare si prindere A9A:+Bacem ordine in ograda animalelor+!activitate gospodareasca

Saptamana a II/a &ura I


&ema sptmnii: 9(ietuitoarele padurii3 :iua7Data uni ?C<=><>=?? %ctivitati de invatare A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ 8l cunoasteti pe 3os 3artin < A 7ranzitie : A8n padure A A9A&: IFibloteca : A6itim imagini cu animale domestice A Joc de rol A1e!a padurarii A A1E : 1S!observare @ 5rsul A A9A $ :Jocuri distractive si /azlii A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ Klasul animalelor padurii@ 7ranzitie : A5rsul doarme A A9A&: Joc de masa : AAlegeti si grupati A Arta : A6reionul fermecat A A1E: 196 I ovestirea educatoarei : A5rsul pacalit de vulpe A de L

$arti ?D<=><>=??

$iercuri ?E<=><>=??

Joi ?;<=><>=??

(ineri ?@<=><>=??

8 . 6reanga 1E6 I @ 8n padure A predare cantec -joc muzical A3ergi cum bat A A9A$: Joc de miscare : A8epurasul la morcovi A A1 : I8ntalnirea de dimineata : A6um ingrijim animalele din padure iarna < A 7ranzitie : A4e pregatim pentru activitati A A9A& :6onstructii plane : A6ulcusul iepurasului A Joc de rol : A9a circ A A1E: 1S I Joc didactic matematic:+6ine stie mai bine<+ 1E6 I 1actilopictura :+=ulpea+ A9A$:+5rsul doarme+ A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ 1e vorba cu padurea si animalele ei A 7ranzitie :poezie ritmata A9A&: I Joc de masa: uzzle 2Animale salbatice+ A1E: 1,S I @ 6um ingrijim iarna animalele din padure < A A9A$ :Joc cu bulgari de zapada A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ 6e mi!a povestit un iepuras < A 7ranzitie : A8n padure A A9A&: 6onstructii : A6asute pentru animale A Arta : A6e a gresit pictorul < A A1E: 1 3 I 28nvatarea mersului in ec/ilibru!Joc @ 6and pe varf, cand pe calcaie A A9A$: 26onstruim un om de zapada+

&ura a II/a Fsaptamana a II/a


&ema sptmnii: 9(ietuitoarele padurii3 :iua7Data uni ?C<=><>=?? $arti ?D<=><>=?? %ctivitati de invatare A1 : I @ Marnicut si Marnicuta A!deprinderi de ordine @ Singurel ma imbrac si imi aranjez pijamaua A A1E : 1S @ 6e stim despre urs < A!convorbire libera A9A : 26abana padurarului A constructii A1 : I @ 5rsul in padure A!joc de exersare a pronuntarii corecte @ Bacem ordine la jucarii A A9A: I @ Scaunele muzicale A!joc distractiv A1E: 196 I @ Spune unde sta < A>formulare de propozitii0 1E6 I @ 8n padure A repetare cantec A1 : I 2K/iceste, ce am mimat < A N

$iercuri

?E<=><>=??

Joi ?;<=><>=??

@ K/icitori, g/icitori A A1E: 1S I 2rezolvare fise matematice+ 1E6 I 25rsul+! desen!colorare in contur A9A:+7om si JerrO+!vizionare desene animate A1 : I+6e a gresit ursuletul<+ 2Animalul preferat, prieten sau dusman<+ A9A: I+Animale salbatice+ puzzle A1E: 1,S I 26um ingrijim animalele din padure iarna < A A1 : I +K/ici, g/icitoarea mea A>animale salbatice0 @ Al cui glas este < A!joc senzorial A9A: I 9upul si oile A joc distractiv A1E: 1 3 I 26auta drumul prin padure A

(ineri ?@<=><>=??

Saptamana a III/a &)*% I


&ema sptmnii: 9(ietuitoare din alte locuri de pe pamant3 :iua7Data uni >=<=><>=?? %ctivitati de invatare A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ =ietuitoare de la pol A 7ranzitie :Joc ritmic @ 3ersul pinguinilor A A9A&: IFiblioteca! 26itim imagini cu animale de la poli A Stiinta AK/etari A A1E : 1S! cunoasterea mediului A6uriozitati despre ursul alb A A9A$ : 23ersul ursului+! joc de miscare A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ Ati fost la circ < A I 7ranzitie :4e pregatim pentru activitati A9A&: I Joc de masa : puzzle cu animale polare Arta! @ 6oloram foca A A1E: 196 I 2=ietuitoarele de la pol A lectura dupa imagini 1E6 EAuditie muzicala D

$arti >?<=><>=??

$iercuri >><=><>=??

Joi >C<=><>=??

(ineri >D<=><>=??

A9A$: Joc distractiv @ 3ersul pinguinului A A1 : I8ntalnirea de dimineata : @ 6e mi!a povestit un urs polar < A I 7ranzitie :4e pregatim pentru activitati A9A&: I Joc de rol : A1e!a esc/imosii A 6onstructii polane : AFarlogul ursului polar A A1E: 1S I 25nde este locul meu<+!joc didactic 1E6 I 25rsul polar+ modelaj A9A$:+ A1 : I8ntalnirea de dimineata : +1e vorba cu pinguinii+ 7ranzitie :4e pregatim pentru activitati A9A&: I Joc de masa:+Alegeti si grupati+ Stiinta:+6e vrei sa sti despre animalele de la pol<+ A1E: 1,S I 27inutul polar A!aplicatie A9A$:+Recunoaste glasul A A1 : 8ntalnirea de dimineata : A9a Poo A 7ranzitie : oezie ritmata A9A&: I Joc de rol A1e!a excursionistii A 6onstructii :8glu A A1E:1 3 :8nvatarea mersului pe o linie trasata pe sol>.% cm0 Joc : A5rsul, acrobat pe sarma A A9A$: 2,cupatii ludice

Saptamana a III/a &ura a II/a :iua7Data uni >=<=><>=?? $arti >?<=><>=?? %ctivitati de invatare A1 : @ 1e vorba cu animalul preferat A @ Am grija de animalul meu A A1E : 1SI 2Boca si morsa+!lectura dupa imagini A9A : 26uriozitati din lumea animalelor polare+ A1 : I 2Marnicut si Marnicuta A ordine in sala de grupa A +6e a gresit ursuletul < A ! educatie rutiera A1E: 196 I 2=ietuitoare de la pol+!convorbire libera 1E6 I 27ema aleasa de copii+!modelaj A9A: Jocuri initiate de copii A1 : I 23ainile curate tin boala departe+ @ Stiu care sunt animalele polare < A A9A: I 6onstructii 26asuta ursului polar+ A1E: 1S I 2Aseaza!ma la casuta mea+! joc didactic 1E6 I 2Klasul animalelor+! auditie A1 : I 29umea povestilor+ Stiu sa salut la plecare< A1E: 1,S : 9a Poo A colaj A9A:+Exploratorii+!joc de miscare &%

$iercuri >><=><>=??

Joi >C<=><>=??

(ineri >D<=><>=??

A1 : I 29a revedere E cuvantul magic+ @ Singurel ma ingrijesc A A1E: 1 3 I 21ansul ursilor polari+!euritmie A9A: 21in piatra in piatra trecem raul+!joc de miscare

&&

&$

!ine strica Gucarii E urat copilul, stii, 6are strica jucarii. 5ite, ieri un baietel A tras ursul dupa el.

9abele!n spate i!a! ntors, ,c/isorii mici i!a scos. 6amionul l!a trantit, Rotile i!a!ntapenit. e papusa o a lasat Bara parul ei roscat. =everita jucausa &.

Bara coada!8 dupa usa. Aionul, fratioare, 4u mai poate ca sa zboare. Sa vedem de!acum incoace, El cu ce o sa se joace < !u mingea pe sosea isoiasul se juca 6u!a lui minge pe sosea 5n sofer nu l!a vazut, este minge a trecut. 6e patea pisoiul oare 1e viteza era mare < 1aca, poti sa mai socoti 4imerea c/iar el sub roti < #apucelul buclucas Astazi am gasit sub pat, 5n papuc demult uitat, 1ar unde!8 perec/ea lui< 4icaieri in casa nu!i. 3ai Krivei, tu n!ai vazut Pilele astea un papuc < Mam ;9atra Si m!a condus 8n gradina ieri l!a pus. 6u labutele!8 in graba Krivei a facut o groapa

6a broscutele pe lac. 8nsa cel mai bine!i ca: Bacem si gimnastica: 5nu, doi, unu, doi, Baceti toti la fel ca noi !um mancam. Rita, veverita, tu, Rontai zi de zi alune, 4uci si g/inda o multime, 1ar nu le mai sparge!n dinti, 6a indata smaltul crapa, Si!ntr!o zi, n!ai sa mai poti, 4ici macar sa rontai apa. Am vazut tot ieri in sat, 5n parlit de soricel, e!un morman de bunatati, Amarat ca vai de el; 6a de nici o firmitura,

Si!nauntru ce sa vezi< 5n papuc cu ciucuri verzi. Mei, papucul l!ai gasit ; Am strigat eu fericit ; Stii ca meriti sa te cert 1ar esti destept si te iert. (oinicii 6a sa fim copii voinici, Bacem sport inca de mici : Alergam ca iepurasii, Si zburam ca fluturasiiBacem tumbe fel de fel, 6a si ursul 3artinel. Sarim cum ne e pe plac,

6ine )tie )i g/ice)te, ,mul pe cine!ngrije)te, entru lapte, pentru pui 6rescu(i lng' casa lui< >A483A9E 1,3ES786E 0 1e unde am eu putere< 1e la zmeur' )i miere. Asta!i vorba mea: mor!mor; 4u mint, ns' am umorQ >5RS590 3l'dioas' )i viclean', Bur g'ina dolofan' Ri pe corb l!am p'c'lit; 8!am luat ca)ul )i!am fugit; >=59 EA0 6nd e lupt', nu m' tem, &H

Bort'rea(a mea!i un g/em. E o tactic' ce!mi place, 3' fac tot un g/em de ace. >AR868590 =ai, ce via(' palpitant'; Alergat sunt via(a toat' 1e motanul cel zbrlit ,are cu ce i!am gre)it< >R,R86E9590 5mbla dansa prin gradini 6autand mereu gaini. >=59 EA0 rin padure,prin zavoaie, 1ansul oile jupoaie. >95 590 3andru de coroana lui, 8mparat al codrului, 1e departe il zaresti urtand coarnele regesti. >6ERF590 6a un fulger prin copac rintre crengi s!a strecurat, 6autand mereu alune, Biindca!i plac, 6a!s tare bune. >=E=ER87A0 Ramator cu coltii mari 1upa fructe de stejari adurea din deal o scurma, arc!ar fi trecut o turma. > 38S7RE7590 5mbla singur prin padure, 6autand miere si mure. >5RS590 5rec/eatul campului, 7inta vanatorului, Altul ca el nimeni nu!i : Buge si de umbra lui. >8E 5RE9E0 K/em de ace umblator rin padure si ogor. >AR868590 Rozator mititel E 7oti se sperie de el. >S,ARE6E9E0

rin paduri,la munte sus, rintre crengi el sta ascuns. Stii cumva numele lui < >E opusul plansului ;0 >RAS590

NO)&%&"% :I "I G'I!I D"S#*" !" (O$ DIS!)&% HN )*$I&O%*" " DO)I SI#&I$JNI.

&G

$O&&O:
De cand am venit pe lume4 $i/a placut sa stiu de mine %zi4 in fine/am invatat !orpul meu din ce/i format K In oglinda ma privesc4 Si incep sa povestesc: %m un cap rotund4 vezi bine4 #arul4 ce frumos imi vine K )rec0iuse foarte fine4 Doua sunt4 stie oricine K )n nas mica si o gurita4 Si doi oc0i de albastrita (ine/un continuare corpul4 " legat de cap cu gatul < a corp am doua manute !e au zece degetute Si mai am doua picioare !are/s bune la miscare "i acesta/i corpul meu4 Sa/l invat4 nu a fost greuK

Se acord' pre)colaruluiQQQQQQQQQQQ de la Kr'dini(a nr.. Rimleu!Silvaniei pentru rezultatele ob(inute la concursul

A4ESE

S-ar putea să vă placă și