Izvoarele de drept sunt procedurile prin care se elaboreaza regulile de drept.

Din punct de vedere al TGD, izvoarele se impart in doua categorii: izvoare materiale si izvoare formale. Izvoarele materiale reprezinta conditiile de existenta, in timp ce izvoarele formale reprezinta procedurile prin care guvernantii exprima vointa juridica. O alta clasificare: izvoare scrise si nescrise. La randul lor, izvoarele nescrise sunt: izvoare nescrise cutumiare si izvoare nescrise jurisprudentiale. In dreptul administrativ, izvoarele sunt ordonate si ierarhizate, astfel incat vom vorbi despre un principiu al normativitatii juridice. Intrucat izvoarele dreptului administrativ sunt ierarhizate, ele vor avea o forta juridica diferita si vor trebui sa respecte forta juridica superioara a izvoarelor plasate la un nivel superior in aceasta ierarhie juridica. Ordonarea si ierarhizarea izvoarelor dreptului administrativ. Primul izvor al dreptului administrativ il reprezinta Constitutia. (articolul 1, alineatul 5); legile constitutionale, legile organice, legile ordinare; ordonantele de Guvern, hotararea de Guvern, decretele Presedintelui, ordine si dispozitii, acte provenind de la autoritatile subordonate ministerelor/ autoritatilor administrative autonome centrale; ordinul prefectului si acte provenind de la serviciile deconcentrate; hotararea Consiliului judetean, hotararea Consiliului local, dispozitia primarului; hotararea judecatoreasca pronuntata in instanta de contencios administrativ. Apreciem Constitutia ca fiind cel mai important izvor al dreptului administrativ, deoarece puterea executiva ce face obiectul dreptului administrativ este reglementata in titlul III capitolele 2, 3, 4 si 5. Legile constitutionale reprezinta izvoare ale dreptului administrativ, in masura in care prin acestea se modifica articole din Constitutie ce vizeaza puterea executiva. Legile organice sunt reglementate expresis verbis de Constitutie. Legile ordinare sunt izvoare ale dreptului administrativ, in masura in care reglementeaza relatii sociale din sfera administratiei publice. Daca, insa, obiectul legii nu-l reprezinta astfel de relatii sociale, legea respectiva nu va fi inclusa in categoria izvoarelor dreptului administrativ. Elemente comune ale legilor ordinare si ale legilor organice: in sistemul actual, legea ordinara reprezinta regula, in timp ce o lege organica are caracter de exceptie: obligativitatea publicarii in Monitorul Oficial (articolul 78 din Constitutie), intrarea in vigoare a legii in 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial. Sursa calificarii ordonantelor de Guvern ca si izvoare ale dreptului administrativ o reprezinta, insa, emitentul actului si nu obiectul reglementarii. Astfel, ordonantele de Guvern, fie simple, fie de urgenta, sunt izvoare ale dreptului administrativ, deoarece provin de la Guvern ca si exponent al puterii executive, indiferent daca ordonanta reglementeaza relatii sociale din sfera dreptului administrativ sau nu. Hotararile de Guvern sunt, prin excelenta, izvoare ale dreptului administrativ, datorita emitentului. Decretele Presedintelui sunt izvoare ale dreptului administrativ, desi, ca regula, ele au caracter individual, si nu normativ. Ca regula, vom include in sfera izvoarelor, actele cu caracter normativ. Tratatul international ca izvor al dreptului administrativ. Pentru a fi izvor al dreptului administrativ, un tratat international trebuie sa indeplineasca cumulativ 3 conditii: sa fie de aplicare directa si nemijlocita, sa fie ratificat de catre Parlament, sa reglementeze relatii sociale din sfera dreptului administrativ. Doua texte constitutionale includ tratatele internationale in sfera izvoarelor dreptului administrativ: articolul 11 din Constitutie si articolul 20 din Constitutie. Obiceiul este izvor al dreptului administrativ, daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii: practica indelungata; formarea convingerii opiniei publice asupra caracterului obligatoriu. Pentru a fi indeplinita aceasta a doua conditie, trebuie ca atat autoritatile publice, cat si cei administrati, sa aiba convingerea ca prin obicei s-au creat adevarate drepturi si obligatii juridice. Obiceiurile trebuie sa creeze un sentiment general admis al caracterului juridic obligatoriu pentru un anumit comportament social. Doctrina franceza a definit obiceiul ca fiind ceea ce s-a hotarat printr-un tacit consimtamant sa fie obligatoriu in sensul legii si a fost socotit ca fiind obligatoriu o lunga perioada de timp . Obiceiul, ca si izvor al dreptului administrativ, se regaseste, in primul rand, in practica autoritatilor

publice locale. In anumite comunitati, anumite obiceiuri capata semnificatii juridice si se impun intocmai ca legea. Un alt izvor de drept administrativ il reprezinta principiile generale ale dreptului si regulile generale. Acest izvor de drept isi are originea in doctrina elvetiana, in Uniunea Europeana acest izvor de drept avandu-si semnificatia sa in ceea ce priveste regulile ce se aplica administratiei publice. Exista anumite principii si o carta aplicabila administratiei publice. Aceste principii generale sunt obligatorii pentru administratia publica din diversele state ale Uniunii Europene care au fost obligate sa adopte legislatie interna, prin care sa ratifice principiile si sa le transpuna in practica de zi cu zi din viata comunitatilor locale. Practica judecatoreasca. Exista 3 domenii in care jurisprudenta are caracter obligatoriu de izvor al dreptului administrativ: jurisprudenta Curtii Constitutionale (deciziile au caracter obligatoriu, Curtea Constitutionala functionand ca un legiuitor negativ), deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate in recursurile in interesul legii (acesta reprezinta formula juridica prin care judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie decid cum se va interpreta in viitor o lege, atunci cand observa ca instantele judecatoresti interpreteaza legea in mod diferit, pronuntand solutii diferite in spete identice. In masura in care se observa ca un text de lege este aplicat diferit, procurorul general va sesiza Inalta Curte care, printr-un recurs in interesul legii, va decide care este interpretarea obligatorie in viitor, a textului. Solutia judecatorilor de la Inalta Curte nu produce efecte asupra hotararilor deja pronuntate si care au mers pe o alta interpretare a legii fata de cea pe care au dat-o judecatorii Inaltei Curti), hotararile instantelor de contencios administrativ prin care se anuleaza acte administrative cu caracter normativ (deoarece actele cu caracter normativ au aplicabilitate fata de toate subiectele de drept, o hotarare judecatoreasca prin care se anuleaza un astfel de act, desi se pronunta intr-o speta determinata in care se judeca de regula doua parti, va produce efecte fata de toate subiectele de drept intocmai ca si actul normativ)