Sunteți pe pagina 1din 9

Dreptul in prima perioada a regimului turco-fanariot

Masuri legislative ale lui Constantin Mavrocordat au fost sintetizate in Asezamantul din 7 feb 1740 si publicat in revista Mercur de France, cuprinzand 13 articole dupa cum urmeza: articolele 1-4 reglementeaza scutirea de dari a clerului si a manastirilor, infiintarea epitropiilor(preiau admin bunurilor clericale) si restrangerea atributiunilor judiciare ale clerului; art 5 are in vedere modificarile ce se produc in privinta statutului boierilor,fiind regl conditionarea calitatii de boier de indeplinirea unei slujbe.In acelasi atricol,boierii de slujbe sunt impartiti in 2 categorii: marii dregatori numiti boieri veliti si urmasii lor numiti neamuri,care erau scutiti de dari; micii dregatori si urmasii acestora numiti boieri mazili,care erau scutiti doar de o parte din dari. art 7-8 se refera la reforma administrativa, ce consta in introducerea functiilor de ispravnici la judete si de faptul ca din acest moment dregatorii sunt salarizati; art 9-10-12-13 cuprind ref fiscala, impozitul unic numit sama obsteasca platibila in 4 sferturi si care era repartizata pe unitati impozabile prin intermediul sistemului cislei preluate din Legea tarii. art 11 se refera la situatia taranilor aserviti si care cuprinde regl ce duc la insprirea situatiei acestora. Se prevedea ca acestia sunt si raman legati de glie. Acestia trebuiau sa si indeplineasca nr de zile de claca, precum si volumul de munca ce trebuia depus intr o zi de claca(nartul).

Ulterior acestor prevederi, tot Mavrocordat a fost cel care a trebuit sa initieze o reforma de desfiintare a rumaniei si veciniei, o reforma pe care a dat o prin hrisoavele din Tara Romaneasca. Tot in legatura cu situatia taranimii a fost dat si un urbariu privind obligatia clacasilor fata de boieri. In anaforalele (hotarari ale sfatului de obste) care insotesc si explica aceste legiuiri favorabile taranimii, se afirma in mod ipocrit ca este nedrept ca fratii nostri intr -un hristos sa fie tratati ca robi, caci in realitatea considerentele care au reglementat aceste masuri aparent favorabile robilor au fost cu totul altele. In recensamantul din Tara Romaneasca din 1741 existau 147 000 de familii de birnici. In al 2lea recensamant, nr acestor familii a scazut la 70 000, caci restul birnicilor alesesera calea bejeniei, dand bir cu fugitii in Transilvania sau la Sud de Dunare. Fata de aceasta situatie, Mavrocordat a dat hrisovul din 1 martie 1746 prin care s-a incercat readucerea in tara a taranilor fugiti. Prin acest hrisov s-a prevazut cu privire la taranii fugiti,ca acestia daca se vor intoarce in tara in primele 6 luni de la redactarea hrisovului vor fi scutiti de dari,iar dupa 6 luni, vor plati un impozit redus la 5 taleri platibil in 4 sferturi. Taranii intorsi vor fi liberi sa se aseze pe orice mosie vor dori si sa se mute cand doresc .Se mai prevedea ca vor lucra numai 6 zile pe an pentru stapanii mosiilor in contul pamantului folosit.Si se prevede ca vor fi dezlegati de rumanie,urmand a se elibera de catre divan carti de iertare de rumanie,ceea ce insemna incetarea statutului de aservire. Acelasi hrisov avea lacune majore, caci nu prevedea ce se intmpla cu taranii ramasi in tara. Consecinta imediata a fost ca taranii ramasi au fugit si ei pentru a putea beneficia de prevederile

favorabile ale hrisovului. Acesta a fost de altfel motivul pentru care la 5 august al aceluias an a fost dat un nou hrisov care prevedea iertarea de rumanie a taranilor aserviti ramasi in tara.Prin acest nou hrisov boierii erau rugati sa ii ierte de bunavoie de rumanie pe tarani si ca in caz contrat ei vor fi obligati sa accepte ca taranul sa se rascumpere din rumanie contra sumei de 10 taleri.Aceeasi masura a fost luata si in Moldova la 1 iunie 1749, cu precizarea ca, in Moldova, eliberearea din rumanie se face gratuit. In ceea ce priveste indatoririle taranilor fata de stapanii mosiilor acestea au fost reglementate printr un urbariu tot de Constantin Mavrocordat prin care s-a prevazut ca taranii trebuie sa se invoiasca cu boierii,iar in virtutea acestor invoieli sa munceasca un nr de zile de claca in contul pamantului primit in folosinta. Se mai prevedea ca taranul nu va putea parasi satul si sa se mute in alta parte, daca nu isi indeplineste obligatiile de munca asumate fata de boier si daca factorii admin locali nu aproba plecarea sa, ceea ce inseamna ca pe fond,vechea dependenta personala a taranului fata de boier reglementata de Legea Tarii dobandeste acum o baza contractuala. Existenta acestei baze contractuale nu este fundamentata de libertatea de vointa a taranului ,caci taranul era practic nevoit sa incheie acele invoieli, constrans fiind de starea de mizerie economica in care se afla,ceea ce inseamna ca rumania a fost inlocuita cu clacasia,iar legarea de glie a fost inlocuita cu legarea de sat. In fond, situatia taranimii nu s-a prea imbunatatit, intr-un anumit sens chiar s-a inrautatit ,avand in vedere faptul ca s-a produs o nivelare intre vechile categorii de tarani,intre categoriile taranilor liberi si categoriile taranilor aserviti,caci toti erau acum clacasi, astfel ca statistic vorbind, clacasia a depasit ca intindere, sub aspect numeric, rumania si vecinia. Patura taranilor clacasi este mult mai numeroasa. Acest proces de uniformizare a taranimii nu a fost unul important,caci au aparut noi categorii de tarani, respectiv categoria scutelnicilor si categoria poslujnicilor, care nu aveau indatoriri fata de stat, dar aveau indatoriri fata de boieri. Scutelnicii nu plateau impozite, aflandu-se sub protectia boierilor, carora le plateau o contributie in bani, dar si in anumite munci calificate. Numarul acestor scutelnici depindea de marimea mosiei,astfel ca in functie de acest criteriu un boier putea avea pana la 80 de scutelnici. Poslujnicii nu plateau dari nici macar boierilor, fiind un fel de argati de curte.Numarul acestora fiind de maximum 10 pentru un boier. Pana in anul 1821, nr scutelnicilor si poslujnicilor a crescut continuu,in principal ca urmare a abuzurilor functionarilor fiscali, care pentru a-si mari veniturile scoteau de pe listele de birnici pe taranii mai instariti trecandu-i in categoria de scutelnici si poslujnici. Ulterior s-a dat un ordin de plafonare a nr de scutelnici si poslusnici. Au fost elaborate si 2 codificari, care au fost aplicate in practica,dar nu au dobandit caracterul oficial.Avem in vedere : nomocanon a lui Gheorghe din Trapezunt alcatuit in 1730 din porunca lui Nicolae Mavrocordat si cuprindea dispozitii de drept canonic; manualul de legi a lui Mihai Fotino redactat in 1765, la ordinul domnitorului Stefan Nicolae Racovita si cuprindea dispozitii de drept canonic, dar si laic.

A doua faza a regimului turco-fanariot

In razboiul ruso-turc de la 1768-1774 s-a incheiat pacea de la Kucuk Kainargi, Tarile Romane au dobandit libertatea economica. Sunt puse sub protectie otomana si rusa si intra in circuitul european ca urmare a desfiintarii monopolului turcesc pus asupra lor. Se remarca o descompunere a relatiilor de tip feudal si se infiripa relatii de tip capitalist, caci se dezvolta productia de marfuri, agricultura, economia de schimb. Boierimea acapareaza aproape intreaga suprafata arabila a tarii, iar aceasta tendinta de extindere a mosiilor se manifesta in paralel cu tendinta de restrangere a pamanturilor date in folosinta taranilor,dar creste nr zilelor de claca si nartul, iar renta se percepe din ce in ce mai frecvent in bani. In agricultura se inregistreaza noi tendinte,respectiv de arendare a pamantului,practica in urma caruia se infiinteaza o noua categorie sociala,cea a arendasilor(ciocoii) si functioneaza ca un soi de intermediar intre boieri si tarani si fac investitii in agricultura si ii obliga pe taranii clacasi sa presteze zile de munca si in folosul lor.Procentul taranilor clacasi ajunge sa reprezinte 85-90% din totalul taranimii la nivelul anului de referenita 1803. Pe plan politic s-a hotarat ca domnia sa dureze 7 ani si ca anterior acestui termen,domnul nu putea fi schimbat decat pentru nereguli/abuzuri foarte grave. In aplicarea acestui tratat s-au dat mai multe hatiserifuri in anul 1774 si 1783, dar care nu au fost respectate de Poarta pana in anul 1802, cand s-a dat un alt hatiserif prin care s-a instituit un sistem de garantie. In urma acestuia, Rusia si-a asumat sarcina de supraveghere asupra activitatii domnului dobandind si un drept de interventie in favoarea tarilor romane si a Bisericii Ortodoxe. Potrivit aceluiasi hatiserif, au fost sporite atributiile divanului, domnului nemaiputand stabili noi impozite fara a avea aprobarea divanului. S-a procedat si la o separare neta intre vistieria tarii si camara domneasca. Numarul dregatoriile continua sa creasca prin dublarea sau triplarea acelorasi dregatorii, ceea ce a dus la o confuzie, in timp ce Marele Ban isi muta resedinta la Bucuresti. In ceea ce priveste organizarea financiara, exista un sistem de dubla impunere cu impozite directe si indirecte. Impozitele directe erau: Capitatia - de 2 feluri: ordinara (era platita de orice persoana cu incepere de la varsta de 16 ani) si extraordinara (perceputa ptr plata tributului catre Poarta ). Ajutorintele - platite ori de cate ori Poarta cerea sume suplimentare peste suma tributului. Plata acestora fiind in sarcina taranilor si a negustorilor.

Impozitele indirecte erau constituite din taxe diverse: de import, export, vanzarea de animale, etc. Se schimba unitatea impozabila care se numeste acum liuda, ce consta in 5 gospodarii grupate pe criterii economice.

Organizarea locala La judete si tinuturi, conducerea este exercitata de cei 2 ispravnici ajutati de polcovnici si zapcii. Se procedeaza la o reorganizare a judetelor si a tinuturilor, judetele fiind impartite in plasi, iar tinuturile fiind impartite in ocoale. In conducerea oraselor se infiltreaza functionari domnesti, numiti epistati. Noi organe de constrangere apar in capitala, si anume agia (politia centului, condusa de un aga) si spataria (la Bucuresti), hatmania (Iasi). Armata Tarilor Romane este inexistenta, caci Turcia se ocupa de ostirea acestora, dar in anul 1812 se infiinteaza la tara militia pamanteana compusa din panduri si catane, iar la orase se formeaza garzile orasenesti.

Dreptul in a doua faza a regimului turco-fanariot

In ceea ce priveste dreptul al acestei faze,se resimte necesitatea unor norme juridice cu caracter unitar, ca urmare a faptelor ca vechile norme intemeiate pe baza obiceiurilor erau anacronice. Apar noi coduri moderne care desi in esenta sunt feudale, prezinta ca elemente de modernitate faptul ca preiau informatia moderna din partea legislatiei occientale cu referire la Codul Civil francez de la 1804 sau cel Austriac de la 1811. Se produce o sistematizare a materiei, reglementarea fiind realizata pe ramuri de drept,mai ales cu preponderenta pe dreptul civil, realizandu-se si o codificare a dispozitiilor Legii Tarii. Aceste noi legiuri sunt scrise in 2 versiuni, atat in lb romana, dar si in cea neogreaca.

Evolutia dreptului in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot Legiuirile adoptate in aceasta a doua faza pot fi impartite in: 1. Nomocanoane si legiuiri laice bizantine: Nomocanonul lui Antim Ivireanul intiulat Capetele de porunci aparut intr-o a doua editie in 1785, prima editie aparand in 1714 si traducerea realizata de paharnicul Toma Cara a unei lucrari bizantine denumita Hexabiblul lui Constantin Armenopulos. 2. Legiuirile laice romanesti care, la randul lor, se divid in doua subcategorii: a. Legiuiri care au ramas la stadiul de proiect, nefiind promulgate de domni. Fac parte Pandectele lui Toma Cara intocmite in 1806 din ordinul lui Alexandru Moruzi. Pandectele se doreau a fi o lucrare cu o structura tripartita, prima parte referitoare la personae, a doua la lucruri si a treia parte referitoare la actiuni, lucrarea fiind inspirata din Institutele lui Gaius. Toma Cara nu a realizat decat prima parte a lucrarii si aceasta ramasa in manuscris. A doua lucrare este Manualul juridic al lui Andronache Donici, elaborate in 1814, in limba romana, fiind primul cod civil romanesc de o valoare stiintifica exceptionala ce nu a fost promulgata oficial, intrucat Andronache Donici era un simpatizant al Miscarii Carvunarilor, dezavuata de domnul Scarlat Calimachi. Al doilea motiv il reprezinta rivalitatea dintre Andronache Donici si ceilalti pravilisti ai domnului. Neaprobata oficial, lucrarea s-a aplicat in

practica instantelor mai ales pentru ca avea o sistematizare moderna pana la aprobarea Codului Civil Alexandru Ioan Cuza (1865). b. Legiuiri oficiale promulgate de domnii fanarioti sunt si ele de doua categorii: lucrari cu caracter de cod si legiuiri speciale. Legiuirile care au un caracter de codificare sunt Pravilniceasca Condica, Codul Calimah si Legiuirea Caragea.

Pravilniceasca condica, numita si Mica randuiala juridica. La 1775, apare la ordinul lui Alexandru Ipsilanti, Pravilniceasca condica, care intra in vigoare 5 ani mai traziu, intrucat initial turcia s-a opus procesului de legiferare. Prin aceasta condica se realizeaza o organizarea ierarhica a instantelor de judecata si se introduc noi norme de procedura. Titlul grecesc al acesteia fiind syntagmation nomikon (mica randuiala juridica). Nu exista indicii privind autorii acestei lucrari, dar din analiza pravilnicestii condici rezulta ca autorul trebuia sa cunoasca cele 2 limbi, dar si dreptul bizantin si obiceiul juridic romanesc si practica judiciara, precum si doctrina juridica moderna din europa centrala si de apus. Aceste indicii il indica pe Enachita Vacarescu ca autor. Izvoarele acestor codificari au fost bazilicalele, Legea tarii, practica judecatoreasca denumita in limbajul epocii povete, dar si doctrina juridica a lui Montesquieu si Beccaria. In ceea ce priveste continutul acesteia,reglementeaza in principal organizarea instantelor de judecata si procedura de judecata,dar cuprinde si dispozitii de drept civil si dispozitii de drept administrativ. Aplicarea acestei condici s-a realizat in fapt pana in anul 1818, formal insa s-a aplicat pana la adoptarea Codului Civil 1 decembrie 1865. Codul calimah (Condica tivila a Moldovei) Initiativa adoptarii acestei pravile ii apartine domnului Scarlat Calimah care, in 1813 a alcatuit doua comisii pentru elaborarea pravilei: una pt versiunea in limba neogreaca si cealalta pt versiunea in limba romana. Din aceasta comisie au facut parte Christian Flechtenmacher, Anania Cuzanos, Andronache Donici, Costache Conachi, Mitropolitul Veniamin etc. Prima versiune a fost publicata in limba neogreaca la Versiunea in limba neogreaca a fost promulgata de catre Scarlat Calimach in anul 1817, iar versiunea in limba romana a fost promulgata abia in 1833. A avut ca izvoare Legea tarii, Bazilicalele, Codul civil francez de la 1804 si contine 2023 de articole, structurate in 3 parti precedate de o introducere si urmate de 2 anexe. Prima parte prevedea ca acolo unde legea nu se pronunta, se va aplcia Legea Tarii. Prima parte parte era numita Pentru driitul persoanelor, a doua parte era numita Pentru dritul lucrurilor, iar ultima parte era numita Pentru inmarginirile ce privesc dritul persoanelor dinpreuna cu al lucrurior. Cele doua anexe cuprind regulile referitoare la concursul creditorilor si la vanzarea la mezat (licitatie publica). Lucrarea s-a aplicat pana in 1865, cand a intrat in vigoare Codul Civil al lui Cuza.

Legiunea Caragea (Tara Romaneasca) a fost elaborata in 1818 din porunca domnului Ioan Gheorghe Caragea si intrata in vigoare in 1819. Autorii acestei pravile au fost Atanasie Cristocol si logofatul Nestor (mare logofat al dreptatii, fiind primul roman profesor de drept la Scoala domneasca). Legiuirea este mai ampla decat Codul Calimach, avand 6 parti, avand un caracter eterogen deoarece reuneste dispozitii de drept civil, penal si de drept procesual: 1. 2. 3. 4. 5. 6. despre obraze (persoane); despre lucruri (bunuri); despre tocmeli (contracte); despre daruri si mosteniri (liberalitati), despre vini (este un cod penal), despre ale judecatilor (cod procedural).

Pe langa aceste coduri, in aceeasi perioada s-au mai dat si legiuri cu caracter special care vizau relatiile dintre boieri si tarani: 1. Sobornicescu hrisov (1785) dat de Alexandru Mavrocordat si cuprinde doua hotarari ale Sfatului de obste care au fost confirmate prin hrisov domnesc si publicate impreuna. Prima anaphora avea in vedere actele de instrainare a pamantului efectuate de tarani, caci taranii isi instrainau pamantul boierilor prin acte de vanzare, de donatie sau de schimb. In urma plangerilor inregistrate din partea taranilor, Mavrocordat a constatat ca aceste acte erau incheiate sub imperiul constrangerii, consimtamantul taranilor fiind vitiate. Domnul a interzis ca taranii sa faca donatii boierilor si ca orice isntrainare de pamanturi sub forma vanzarii/a schimbului sa fie comunicate divanului pt ca acesta sa faca formele de publicitate necesare in vederea protejarii dreptului de protimis. In ceea ce priveste instrainarile efectuate in trecut, acestea sunt legalizate. A doua anapfora avea ca obiect de reglementare pastrarea unitatii familiilor de robi tigani, caci se constatase ca, in practica, prin vanzarile de robi nu se tinea cont de legaturile de familie, stabilindu-se sa se plateasca despagubiri. 2. Ponturile/urbariile relgmentau relatiile dintre boieri si clacasi prin care erau stabilite numarul zilelor de munca si nartul (cantitatea de munca ce trebuia depusa intr-o zi de claca.) Dispozitiile continute de pravile Dispozitiile privind proprietatea Dreptul de proprietate evolueaza in directia degajarii proprietatii feudale de stravechiul drept de folosinta al taranilor, garantandu-se un drept de proprietate absolut al boierilor, in paralel cu restrangerea proprietatii taranilor, proces care a debutat cu reformele lui Constantin Mavrocordat. Marcand trecerea de la proprietatea feudala la conceptia burgheza a proprietatii absolute, aceste legiuiri prevad ca atributele proprietatii pot fi impartite intre doua persoane, din care una are dirtul fiintei lucrului, iar cealalta are dritul folosului lucrului potrivit vechiului sistem sau cele doua drituri se pot reuni asupra aceleiasi persoane, dreptul de proprietate fiind desavarsit/absolut. Aceeasi tendinta se degaja si din textile care prevad ca raporturile juridice dintre boieri si taranii clacasi izvorasc dintr-un contract de emfiteoza care avea ca obiect folosinta pamantului si care se incheia pe o perioada nelimitata. Se confirma imprejurarea ca aceste raporturi nu mai au o baza legala, ci una contractual. Asta inseamna recunoasterea indirect a dreptului absolut de propreitate al boierilor asupra mosiilor lor. Transmiterea folosintei unei parti din mosie catre taranii clacasi in baza unor contracte incheiate cu boierii nu aduce atingere cu nimic dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra mosiilor. Mai

mult, acest drept absolut al boierilor se extinde si asupra altor categorii de terenuri, altele decat cele arabile in baza unui asezamant pentru paduri si dumbravi dat de Alexandru Moruzi. Astfel, utilizarea padurilor de catre taranii clacasi pentru satisfacerea unor necesitati personale este conditionata de plata unei taxe numita zeciuiala, ceea ce inseaman recunoasterea indirect a dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra padurilor. Se mai prevede ca dritul fiintei si dritul folosintei reprezinta drepturi reale distinct ce pot apartine unor titulari diferiti, idee care trimite la institutia uzufructului. In virtutea acestor noi legiuiri sip e linia de acaparare a bogatiilor tarii, boierii au afirmat ca, in pofida practicii de pana atunci, taranii clacasi nu au dreptul de a folosipadurile de pe mosiile boierilor, practica sustinuta de Legea tarii. S-a ajuns treptat la practica impunerii unei zeciuieli pentru folosinta padurii de pe o mosie. Pe aceeasi tema, domnii fanarioti au afirmat ca proprietatea se dovedeste doar pe baza de acte si ca, deci, padurile detinute din vremuri imemoriale de obstile libere ar trebui considerate a fi stapanite fara titlu juridic si ca acestea ar urma sa revina domnului ca titular de dominium eminems. Cu aceasta ocazie, .. a afirmat faptul ca boierii si taranii stapanesc pamantul fara titlu juridic, afirmand ca singurul temei al proprietatii ar fi actele de danie domneasca. In consecinta, cei care nu au aceste acte nu ar fi adevarati proprietari, pamantul lor urmand sa treaca in prorpeitatea domnului. El a sustinut aceasta teza in 1817 in Sfatul de obste al Moldovei, boierii pamanteni invocand argument juridice in defavoarea acestei opinii, astfel, ei au aratat ca, potrivit obiceiului pamantului, indelungata folosinta consolideaza definitiv proprietatea si chiar daca acele pamanturi ar fi apartinut domnului, pamanturile, chiar si domnesti, daca sunt stapanite 40 de ani vor intra in prorpeitatea posesorului. Materia persoanelor Clasificarea persoanelor se face dupa noroc in: slobozi pe langa boierii mari si mici, preoti si oraseni, sunt mentionati si taranii clacasi. Acestia aveau o conditie juridica speciala deoarece referirile cu privire la conditia lor juridical sunt cuprinse la alte capitole decat cele ale persoanelor (privitoare la contracte/claca/drepturile boierilor), fiind reglmentate indatoririle taranilor fata de boieri. robi sloboziti = taranii care munceau pe mosiile boieresti denumiti clacasi/locuitori Legislatia din acea perioada este o expresie a interesului boierilor de a spori numarul zilelor de claca ca masura extensiva de crestere a productiei agricole pe fondul antrenarii Tarilor Romane in circuitul economic european. Pravilncieasca condica stabileste un minim de 6 zile de claca si un maxim de 12 zile de clasa pe an, in timp ce legiuirea Caragea stabileste un minim de 12 zile de clasa pe an, fara a mai vorbi de Urbarii, in cadrul carora se instituie si obligatia de a repara drumuri, transporturi etc, prin care se mai adaugau inca 8-9 zile de claca pe an. O parte a taranilor erau scutiti de dari daca faceau parte din categoria scutelnici si poslusnici, care aveau obligatii doar fata de boieri nu si fata de stat. Asistam la o crestere impresionanta a numarului scutelnicilor si a postulnicilor care nu aveau oblgatii fiscale fata de stat cid oar fata de boier, motiv pt care in 1814, in Tara Romaneasca s-a stabilit ca in nciun judet, nr suctelnicilor si poslusnici nu poate depasi jumatate din numarul total al birnicilor. In ceea ce priveste robii, acestia erau considerati un lucru doar fata de propritar, in raport cu tertii avand deplina capacitate juridica, dar si dreptul de a detine un patrimoniu, prevedere menita sa ii transforme pe robi in instrumente de achizitie. Ca un element de noutate este regelementarea persoanelor juridice in cadrul unui capitol distinct, fapt explicabil prin aparitia primelor societati comerciale ca urmare a dezvoltarii relatiilor de productie capitaliste, desemnate cu termenul de tovarasii (Pravilniceasca condica) sau persoane moralicesti (Legiuirea Caragea). Erau reglementate urmatoarele aspecte referitoare la tovarasiile negutatoresti: formarea capitalului social al societatii comerciale; adminsitrarea societatii;

raspunderea asociatilor; participarea acestora la castiguri si pierderi; stingerea/incetarea societatii comerciale;

Alte institutii reglementate sunt familia, rudenia si casatoria. Se inlocuia raspunderea comuna cu raspunderea individuala, prevazandu-se ca sotia nu raspunde pentru faptele penale ale sotului, dar nici parintii nu raspund pentru negotul sau infractiunile comise de copiii lor, daca acestia nu sunt nevarstnici si se mai afla sub autoritatea lor. In aceste materii, pravilele se inspira cu precadere din dreptul bizantin. Rudenia putea fi de sange, sub intreita linie (suitoare, dreapta, linie; coboratoare, dreapta, linie si laturalnica, linie) sau rudenai de sange putea fi de sus, de jos sau de alaturi. Mai exista rudenia duhovniceasca, cea rezltata din botez si cununie. Se mai prevedea sistemul adoptiunii, precum si sistemul epitropiei prin care era desemnata tutela si cel al curatoriei (institutie destinata copiilor minori si orfani). Tot in acest context sunt infiintate tribunal epitropicesti ce solutionau litigii cu privire la bunurile copiilor aflati sub tutela sau curatela. In ceea ce priveste zestre, la momentul constituirii acesteia se face o evaluare asupra bunurilor dotale mobile. Daca dupa desfacerea casatoriei, barbatul avea obligatia restituirii zestrei, el trebuia sa o faca la valaorea de la momentul evaluarii. Legiuirea si Codul confirma privilegiul masculinitatii, prevazand ca parintii si fratii au sarcian inzestrarii fetelor. In Moldova se prevede ca sarcina inzestrarii fetelor apasa asupra parintilor si, eventual, asupra bunicilor. Adulterul comis de sotie era o cauza de pierdere a sotiei, fapt care ducea la inchiderea acesteia in manastire, pt aceasta ipoteza prevazand ca, daca n uexista copii, barbatul va dobandi in proprietate itnreaga zestre. Daca in termen de 2 ani barbatul nu o ia din manastire pe sotia adulterine, ea va ramane pe veci acolo. In materia succesiunilor sunt reglementate atat succesiunea legala, cat si cea testamentara. Existau principia cu privire la drepturiel succesorale ale sotului uspravietuitor care are drept la msotenire in mod diferentiat in functie de persoanele cu care vine in concurs la succesiune. Daca el vine in concurs cu copii, el va dobandi o parte virile in usufruct, dar numai in folosinta nu si in propreitate, iar daca vine in concurs cu alte rude decat copii va dobandi 1/6 din bunuri in propreitate. Daca nu exista alte rude, sotul va dobandi intreaga mostenire, iar daca nu exista nici sot supravietuitor, aceasta va reveni statului. Este introdusa institutia rezervei succesorale = cota din mostenire care revine mostenitorilor legali, fiind reglementata si trimiria, care reprezenta o cota de 1/3 din mostenire si care era rezervata pt cheltuielile de inmormantare si de pomenire ale defunctului. In contradictie cu dreptul roman nu este admisa sinisfora, adica raportarea bunurilor dotale la mostenire pt fetele maritate si inzestrate. Copiii naturali mosteneau ambii parinti naturali, pe cand in Legiuirea Caragea se prevede ca ei o pot mosteni doar mama lor, dar si ascendentii acesteia. Testamentul putea fi redactat in scris (diata), fie in forma orala (dat in fata a 5 martori care consemnau in scris ultima dorinta a testatorului, fie in fata judecatorului). In materia obligatiilor erau indicate in Codul Calimah ca izvoare de drept legea, tocmeala si delictele. Dupa forma lor, contractile sunt scrise sau prin viu grai, iar dupa efectele pe care le produce le sunt fie unilaturale sau bilaturale. Sunt reglementate conditiile de validitate ale contractului, mentionandu-se in acest sens cauza, care trebuia sa fie licita si morala, obiectul contractului (trebuia sa fie in patrimoniu sau in circuitul civil), capacitatea persoanelor (vrednicia persoanelor) si consimtamantul (trebuai sa fie nevitiat).

Cel mai important contract este cel de vanzare-cumparare, care putea fi incheiat cu sau fara act scris dar daca obiectul vanzarii era pamantul sau robii, el trebuia sa fie incheiat in forma scrisa pt a se putea respecta dreptul de protimis. Contractual de donatie era reglementata ingratitudinea ca fiind o cauza de revocare a donatiei, socotindu-se ca exista o ingratitudien atunci cand donatarul aduce atingere vietii sau integritatii corporale, onoareai, integritatii sau averii donatorului. Contractual de zalog trebuia incheiat in forma scrisa si ca poata fi garantat cu zalog sau cu chiezasi. Exista diferente fata de legea tarii deoarece, daca la scadenta zalogul devenea statator,in baza noilor reglementari, zalogul era scos la vanzare in urma unor hotarari judecatoresti pt a fi valorificata creanta prin vanzarea lucrului. Daca imprumutl era garantat cu chiezasi i se recunostea garantului urmarit de creditor un drept de a cere creditorului s ail urmareasca mai intai pe debitor si numai dupa ce il va gasi insolvabil pe acesta sa il urmareasca pe chiezas. Era admis imprumutul cu dobanda, care era fixata la 10%, fiind interzis anatocismul (dobanda la dobanda). In materia contractului de arenda, daca era arendat un lucru stapanit de mai multi proprietari, acestia au un drept de protimis. In relatiile dintre boieri si clacasi, contractual era de emfiteoza sau de claca. Erau prevazute si dispozitii de drept penal, fiind prelute reglementarile din Legea tarii, aparand si altele noi, caci se consacra raspunderea personala. Pravilniceasca condica introduce noi pedepse pentru functionarii administrativi, dregatori, ispravnici sau judecatori. Sunt pedepsiti judecatorii care iau mita, caci trebuiau sa aiba mainile curate si ca mituitorul pierde procesul pe care, in alte conditii, lar fi putut castiga. Sunt pedepsiti ispravnicii daca delapidau banii destinati vistieriei sau daca cereau de la cei sub jurisdictia lor sume mai mari decat cele fixate. Era incriminate plastografia (falsificarea de acte), iar pedeapsa varia in fucntie de valaorea actului falsificat. In ceea ce priveste marturia mincinoasa, martorii mincinosi erau trecuti in condica siretilor. Era pedepsit mofluzul mincinos (falitul mincinos), cel care isi crea artificial o stare de insolvabilitate in dauna creditorilor sai, fiind pedepsit acesta, dar si cei care, in intelegere cu el, au pretins in mod fals a-I fi creditori. Pedepsele sunt cele din Legea tarii, punandu-se accent pe circumstantele atenuante (de pilda distinctia intre omorul cgetat si cel necugetat), iar in materia dozarii pedepselor se restrange libertatea de apreciere a judecatorului, caci legea este cea care fixa limitele minime si maxime ale pedepselor. Se itnroduc noi reguli procedural, caci toate isntantele de judecata, instantele fiind obligate sa tina condici in care sa consemneze dezbaterile. Se isntituie si obligativitatea motivarii hotararilor, prin indicarea capului de pravila Cu titlu de noutate sunt reglementati avocatii, care erau numiti vechili de judecati. In materia probelor se abandoneaza ordaliile, iar probele scrise dobandesc o forta probatorie superioara probelor orale. Are loc si un inceput de activitate notariala, fiind prevazuta oblgiativitatea transcrierii la instanta de judecata a transferului de terenuri. In virtutea noilor legiuiri, judecatorii devin acum de profesie, interzicandu-li-se sa practice comert sau o alta profesie, introducandu-se posibilitatea recuzarii jduecatorului daca se banuia ca acesta ar fi partinitor. In condica siretilor erau trecuti nu doar martorii mincinosi, ci si hotii.