AGRESIVITATEA

Popescu Alina Mihaela Radu Andreea An III, Seria II, Grupa V

Universitatea Bucuresti 2011-2012

CUPRINS
1. Introducere in termenul de agresivitate 2. Teorii privind agresivitatea 3. Autovatamarea 4. Tratamentul comportamentului agresiv 5. Studiu de caz 6. Prezentare de film 7. Bibliografie

1. INTRODUCERE IN TERMENUL DE AGRESIVITATE

Agresivitatea umana se poate manifesta sub mai multe forme:

Agresivitate verbala
Agresivitate fizica (asupra persoanelor sau obiectelor) Autoagresivitate (autovatamare deliberata, automutilare, gesturi, tentative sau acte suicidare) Agresiunea este mai apropiata de manifestari asociate cu vatamarea si criminalitatea, situatii care nu intotdeauna survin in evolutia unei conditii psihiatrice autentice. In plus, este necesara distinctia intre agresiunea normala si cea patologica. De fapt, agresiunea este un tip de comportament aflat intr-un continuum intre normalitate si patologie (Gheorghe MD si al., 2001).

1. INTRODUCERE IN TERMENUL DE AGRESIVITATE

S-au depus eforturi pentru elaborarea unei teorii unice asupra agresivitatii umane. Geen RG (1998) este de parere ca agresiunea nu este un termen stiintific, desi el descrie diferite tipuri de comportament care au in comun provocarea vatamarii altei persoane. Agresiunea este orice forma de comportament orientata spre vatamarea altei fiinte vii care este motivata sa evite un asemenea tratament (Baron RB, 1994, citat de Geen RG, 1998). La subiectii umani au fost identificate ca agresive, comportamentele de tipul razbunare, autoaparare, violenta intreprinsa in scop coercitiv, pedeapsa si profit. Unii descriu agresivitatea ca fiind de 2 tipuri: Manie sau agresivitate afectiva in care vatamarea victimei este principala motivatie a agresorului Agresivitatea instrumentala care poate implica emotii puternice, dar este motivata in primul rand de alte interese decat ranirea in sine (Geen RG, 1998) Agresivitatea afectiva este un raspuns la evenimente sau schimbari din mediu sau la reprezentarea mentala a unui astfel de eveniment (ca amintirea faptului ca a fost insultat). De aceea cei mai multi sociologi considera acest tip de agresivitate ca fiind reactiva. Accesul de manie/furie, ca forma de manifestare a agresivitatii afective, este determinat de pierderea controlului in fata unor situatii relationate cu valori etice/norme si care explica frustrarea. Uneori mania/furia are un rol constructiv, ea fiind cea care ne furnizeaza energia de care avem nevoie sa ne aparam atunci cand suntem agresati; in cele mai multe situatii insa reprezinta un factor suplimentar de stres.

2. TEORII PRIVIND AGRESIVITATEA

A) TEORIILE PSIHANALITICE SI PSIHODINAMICE
Sigmund Freud a descris in teoria libidoului existenta a 2 instincte: sexual si agresiv. Tendintele agresive pot fi observate in diversele manifestari orale, anale si falice ale tendintei sexuale. Mai tarziu, Freud descrie componenta agresiva a instinctului sexual, ca sadism; acesta a mai precizat si faptul ca impulsurile de cruzime pot sa apara si din surse independente de sex. Mai tarziu, cand Freud isi revizuieste teoria instinctului, aduce in discutie existenta instinctelor vietii si mortii, eros si thanatos. De aceasta data agresivitatea si distructivitatea au fost descrise ca tendinte umane fundamentale.

2. TEORII PRIVIND AGRESIVITATEA

A) TEORIILE PSIHANALITICE SI PSIHODINAMICE
Teoriile psihanalitice, non-freudiene examineaza si ele originile violentei. Adler A. atribuie complexului de inferioritate si luptei pentru putere responsabilitatea pentru comportamentul agresiv distructiv. Punctul de vedere al lui Jung consta in faptul ca agresivitatea este urmarea declansarii unui comportament primordial arhetipal innascut, provenind din inconstientul colectiv. Pentru Rank O. cauza nevrozei este traumatismul nasterii, iar violenta apare ca urmare a conflictelor precoce dintre mama si copil. In cadrul teoriei interpersonale, Sullivan HS afirma ca agresivitatea ar rezulta din distorsiuni juxtapuse in relatiile interpersonale. Conceptul de agresivitate beligna si maligna a fost descris de Fromm E. Astfel, agresivitatea beninga este mai instinctiva, animalica si defensiva, in timp ce agresivitatea maligna este intalnita numai la caracterele sadice umane. In incercarea de integrare a punctelor de vedere psihanalitice, cu principiile teoriei invatarii, agresivitatea a fost descrisa ca o tendinta eliberata, secundata frustrarii sau durerii. Dollard J. si al. (1939) au propus teoria frustrare-agresivitate, teorie in care blocarea comportamentului directionat spre indeplinirea unui scop obiectiv actioneaza tendintele agresive si determina atac asupra sursei de frustrare. Frustrarea este cauza agresiunii iar agresiunea este rezultatul frustrarii.

2. TEORII PRIVIND AGRESIVITATEA B) TEORIA INSTINCTUALA

Din punctul de vedere al teoriei instinctuale agresivitatea isi are originea in tendintele inascute. K.Lorentz combina teoria lui Freud privind agresivitatea cu teoria selectiei naturale elaborata de Charles Darwin. Din acest punct de vedere agresivitatea este benefica si permite supravietuirea si, intr-un anume sens, succesul organismelor mai agresive care le elimina pe cele mai slabe si, prin evolutie, rezultatul ar putea fi selectia unei populatii mai puternice si mai sanatoase. Agresivitatea la animale a fost studiata in sensul teoriei instinctuale. Lorentz K. afirma ca agresivitatea nu este in mod necesar o reactie la orice stimul exterior, ci un instinct de lupta ce alimenteaza in mod continuu cu energie centrii nervosi. La un moment dat organismele au nevoie de aparitia anumitor situatii pentru eliberarea acestei energii agresive. In cazul organismelor umane cel mai frecvent energia se elibereaza sub forma unui comportament adaptat. Teoria instinctuala a lui Lorentz este insa greu de acceptat in explorarea si explicarea comportamentului agresiv uman.

2. TEORII PRIVIND AGRESIVITATEA C) TEORIA INVATARII

Teoria invatarii nu atribuie agresivitatea unui mecanism intern. Conform acestei teorii agresiunea este initial invatata din comportamentul social si este mentinuta si intarita prin interventia altor factori, situatii sau conditii. Din punctul de vedere al acestei teorii, agresivitatea este o manifestare a experientei; exista 3 concepte principale:

achizitia de comportamente agresive

provocarea agresiunii
intarirea comportamentului agresiv

2. TEORII PRIVIND AGRESIVITATEA C) TEORIA INVATARII

Conditionarea simpla ar fi deci o metoda de invatare. Daca dupa desfasurarea unui act agresiv animalul sau persoana primeste o intarire pozitiva (mancare, jucarie) exista posibilitatea ca acest comportament sa fie repetat pentru a castiga recompensa; actul agresiv se asociaza pozitiv cu recompensa, ceea ce incurajeaza repetarea sa. Raspunsurile comportamentale agresive pot fi achizitionate prin modelare sociala sau completare. Copilul mic se uita la reactia unei persoane familiare lui in raport cu o alta persoana sau situatie agresiva. Vizualizarea unui comportament agresiv poate incuraja agresiunea la copiii sugestibili. Observarea directa in familie sau la TV este un exemplu de achizitie de modele comportamentale agresive. Cand modelele de violenta sunt permise fara sanctiuni, acestea sunt agresiuni prin provocare. Oamenii expusi in mod repetat la modele combative vor fi mai amenintatori in interactiunile lor decat cei care adopta stiluri de conduita nonviolenta. Prin modelare comportamentala promovata prin emisiuni TV, filme sau jocuri video actele agresive pot deveni mai frecvente si mai violente.

2. TEORII PRIVIND AGRESIVITATEA C) TEORIA INVATARII

Teoria invatarii se bazeaza pe faptul ca oamenii nu se nasc cu un repertoriu complet de raspunsuri agresive, dar le achizitioneaza prin experienta. Cercetatorii sunt de parere ca dupa ce comportamentele agresive sunt achizitionate, mentinerea sau repetarea lor este determinata de factori ca auto-intarirea prin care persoana agresiva devine mandra de actiunea sa agresiva sau violenta. Recompensa este una dintre conditiile de mentinere si intarire a comportamentului agresiv. Un adept al teoriei invatarii este Bandura A. (1973) pentru care comportamentul agresiv este invatat prin adoptarea comportamentului din mediul inconjurator.

3. AUTOVATAMAREA
Autovatamarea intentionata (deliberate self-harm) este orice forma de comportament neobisnuit, autovatamator, fata intentia de a muri ca o consecinta a acestuia desi exista posibilitatea de deces. Similiar ratelor pentru suicid, ratele de autovatamare deliberata nonfatala oscileaza. Studiul lui Portzky G. (2007) evidentiaza o prevalenta de-a lungul vietii de 97% pentru tentativa de suicid si de 29,9% pentru ganduri de suicid. In adolescenta autovatamarea intentionata poate fi rezultatul unei perioade tranzitorii de distres, fara risc ulterior, dar poate fi si un indicator important pentru probleme de sanatate mentala mai tarziu in viata si pentru risc crescut de comportament suicidar ulterior. Tot ceea ce tine de suicid si apare devreme in viata aduce un risc pentru tulburari psihiatrice ulterioare ca abuzul de substanta, tulburare depresiva si fobii (Steinhausen H. si al., 2006). Adolescentii cu tentativa de suicid sunt de 17,8 ori mai predispusi sa faca o noua tentativa de suicid comparativ cu subiectii de control.

3. AUTOVATAMAREA
Autovatamarea include si intoxicatia acuta voluntara medicamentoasa. In tarile europene aceasta modalitate se intalneste destul de frecvent (Hjelmeland H. si al., 2002). Beautrais AL. (2000) descrie cateva caracteristici si anume:

mai frecventa la femei asociata mai frecvent cu depresie sau anxietate asociata cu probleme de insertie sociala probleme interpersonale si experiente neplacute in copilarie. Urmarirea unui grup de tineri cu intoxicatie acuta voluntara medicamentoasa, pe o perioada de aproape 3 ani, a evidentiat ca 0,32% dintre ei au decedat prin suicid. Cele mai frecvente probleme relatate de ei inainte de actul autovatamarii erau:

probleme cu membrii familiei (50%); probleme in relationarea cu un partener (45%); probleme cu angajarea sau neangajarea (42%); probleme cu prietenii (22,5%);

dificultati financiare (20%);

izolare sociala (16,5%); uz de alcool (15%); probleme cu locuinta (13%) boala somatica (13%) (Goldacre M si Hawton K., 1985).

4. TRATAMENTUL COMPORTAMENTULUI AGRESIV

Interventiile comportamentale, psihologice si farmacologice se utilizeaza simultan in managemenul comportamentului agresiv. Printre metodele preventive sunt de precizat:

imbunatatirea ingrijirilor pre si post natala prevenirea traumatismelor craniene controlul abuzului de substanta/alcool. Strategiile de interventie au in vedere si aspecte legate de preventia fenomenului. Fitzsimmons Mk. (1998) descrie masurile de preventie care se pot aplica pentru controlul comportamentului agresiv la tineri, dar ele au aplicabilitate la toate persoanele la care exista acest tip de comportament :

Preventia primara are ca scop identificarea factorilor predispozanti, precipitanti, a persoanelor care ar putea developa astfel de comportamente. Masurile adoptate sunt cele de a devia persoanele cu astfel de probleme din situatiile care ar putea conduce la agresivitate sau violenta.

Preventia secundara implica interventii individuale aplicate persoanelor cu risc de a developa comportament agresiv sau violent. In acest stadiu se aplica planul de consiliere individuala si de management comportamental.
Preventia tertiara implica servicii speciale, includ familia si serviciile de suport social. Setul acesta de masuri se aplica persoanelor cu riscul cel mai mare pentru comportamentul agresiv.

4. TRATAMENTUL COMPORTAMENTULUI AGRESIV

Acelasi autor descrie si cateva strategii de convietuire cu tineri cu tendinte agresive si violente:

Realizarea unor planuri pentru abordarea unei eventuale crize si pregatirea tinerilor pentru aceasta eventualitate; Antrenamentul intregului personal al colectivitatii respective pentru un raspuns adecvat la agresiunea tinerilor cu aplicarea de metode bine precizate;

Cultivarea increderii si optimizarii relationarii intre tineri;

Definirea comportamentului expectat si evaluarea consecintelor compliantei sau necompliantei la regula; Identificarea clara a regulilor si aplicarea corecta a masurilor punitive; Controlarea situatiei cu calm; Mentinerea unei atitudini terapeutice.

4. TRATAMENTUL COMPORTAMENTULUI AGRESIV

S-au descris metode de evaluare, prevenire si management fizic al comportamentului cu grad de periculozitate. Personalul compus din medici, asistenti medicali, personal de ingrijire, asistenti sociali, psihologi, personal de securitate si alte persoane care ar putea avea contact cu pacientul este antrenat in scopul acordarii asistentei specializate in manifestari agresive acute. Principalele elemente ale managementului nonfarmacologic al comportamentului agresiv includ:

Evaluarea mediului pentru pericole potentiale (obiecte ce pot fi aruncate sau utilizate ca arma) Evaluarea comportamentului fizic al pacientului (multi pacienti ameninta cu pumnul inainte de a lovi)

Trebuie cunoscut in permanenta locul in care se afla pacientul (personalul sa nu intoarca pacientului spatele)
Amenintarile verbale trebuie corect evaluate Se va pastra distanta de cativa pasi de pacient pentru a evita senzatia de aglomerare din preajma acestuia

Daca situatia o impune pacientul va sta singur

Mentinerea unui comportament calm, competent si de incredere ca si incercarea de a dezamorsa situatia prin angajarea pacientului in conversatie Evitarea discutiilor in cotradictoriu cu si intre membrii echipei terapeutice in fata pacientului Daca este necesara contentia fizica sa fie cel putin 4 persoane disponibile.

4. TRATAMENTUL COMPORTAMENTULUI AGRESIV

Au fost enumerate ca atitudini comportamentale capabile sa mentina controlul cand un pacient sau grup prezinta semne de escaladare a agresivitatii (Wick J. si Reid C., 1997):

Mentinerea unei atitudini calme; Cresterea nr. de personal medical disponibil; Separarea partilor ostile;

Divizarea grupurilor mari in grupuri mai mici, mai usor de supravegheat si controlat;
Minimalizarea stimulilor din mediu; Reducerea zgomotului; Reducerea luminii puternice;

Ignorarea solicitarilor neesentiale.

5. STUDIU DE CAZ
Cercetarea s-a realizat pe parcursul a 4 luni, in perioada decebrie 2006- martie 2007, cuprinzand astfel sfarsitul sem. I si inceputul sem II . perioada a fost special aleasa, deoarece profesorii, chiar daca sunt in primul an in care au preluat clasa, au avut posibilitatea de a cunoaste elevii clasei si-au format o opinie asupra problemelor de la clasa, si tot in aceasta perioada au avut loc evaluarile intersemestrile, s-au acordat notele la purtare si au fost tinute sedintele cu parintii in care acestia au fost informati despre evolutia si problemele copiilor lor.

Cercetarea a fost realizata pe un lot de 30 de elevi cu deficienta mintala usoara si de la o scoala speciala intre 10 si 14 ani. Criterile acestor doua loturi de elevi sunt varsta cronologica si manifestarea unor tulburari de comportament.

5. STUDIU DE CAZ
Ipoteze: 1. Daca atat elevii cu deficienta mintala usoara cat si elevii normali prezinta tulburari de comportament, atunci acestia difera ca tip, intensitate si mod de manifestare, din cauza specificitatii tresaturilor lor de personalitate. 2. Presupunem ca intre elevii cu deficienta mintala usoara si cei normali orietate conduitele deviante, determinate de nivelul diferit de dezvoltare intelectuala dintre acestia. Metodele de investigatie au fost diverse, cuprinzand aplicarea unor chestionare, scale de comportament, analiza documentelor, interviul si observatia. Chestionarul aplicat cuprinde 26 de itemi, prin care sunt enuntate diferite probleme de indisciplina intalnite la clasa, profesorii trebuind sa incercuiasca acel item care cuprinde comportamentul manifestat de cel putin unul din elevii de clasa. Esantionul de elevi de la scoala usoara (QI intre 60 si 69) , cu varsta cronologica cuprinsa intre 10 si 14 ani cu tulburari de comportament proveniti din familii cu nivel de situatia si educatia copilului lor, in care relatie din cadrul familiei sunt alterate. Dintre astia 12 provin din familii dezorganizate (divortat, concubinaj). Esantionul de elevi de la scoala de masa a fost alcatuit din 30 de subiecti cu varsta cronologica din familii cu nivel de pregatire medie, cu situatie materiala medie, in care relatiile din familii cu nivel de pregatire medie, cu situatie materiala medie, in care relatiile din cadrul familiei sunt alterate, colaborarea cu scoala, este aproape inexistenta, ca si preocuparea pentru situatia scolara a copilului. Dintre acestia 5 provin din familii dezorganizate.

6. PREZENTARE DE FILM

http://www.youtube.com/watch?v=jZgfQqGPZPg

7. BIBLIOGRAFIE

Baloescu Alexandrina si Marian Gabriela Comportamentul agresiv, editura Tritonic (2009) Surse web: youtube