Capitolul 20 - Infern

DPDV Edward
Bella adormise cu capul pe umarul meu la jumatatea drumului spre casa de pe
plaja din California, nu ma deranja, serios, trebuia sa ma gandesc la multe si linistea era
binevenita.
Stiam ca maine vietile noastre se vor schimba din mai multe puncte de vedere. Nu
puteam decat sa sper ca nu chiar toate vor fi intr-un sens rau. Ca, intr-un mod miraculos,
schimbarile astea in vietile noastre ne vor aduce si fericire si durere. Stiam ca va fi dificil
pentru Bella, dar si pentru mine. Iernile in Volterra, erau slava Domnului reci asa ca nu
voi avea prea multe probleme in timpul zilei. Limba ridica insa cateva bariere, eu
vorbeam italiana dar Bella? Si aranjamentele de locuinta vor fi dificile.
Nu puteam decat sa sper ca Aro va avea aceeasi parere ca si mine, ca atat timp cat
vom fi in orasul lor vom fi mai usor de urmarit.
Deoarece, mai mult decat orice imi doream ca timpul petrecut in Italia sa fie cat
mai normal, unde eram doar niste adolescenti care vor deveni parinti. Unde eu abia ma
descurcam cu serviciul si ma duceam si la colegiu, iar Bella invata sa fie mama.Nu
vroiam ca timpul sa se piarda in casa Volturi, nu vroiam asta pentru Bella, nu vroiam asta
pentru copilul nostru. Am oftat adanc si intepenisem, dar intepenirea mea s-a topit usor
cand zambetul Bellei ajunse la mine. Mai aveam putin si ajungeam. Si inca era noaptea
nuntii, la urma urmei. M-am plesnit mintal. Poate ca eu n-am nevoie sa dorm niciodata,
dar ea are nevoie.
-Mmmm, Edward…
Dar din tonul vocii ei, si felul cum mi-a respirat numele, stiam ca si gandurile ei
erau centrate pe noaptea nuntii noastre.Am respirat adanc, si incercam sa-mi amintesc
cum trecusem de la gandurile sumbre la cum isi petreceau insurateii noaptea nuntii.
Am respirat cu usurinta cand am recunoscut drumul familiar si prafuit. Era in
dreapta strazii mici pavate, pe care conduceam eu acum si care ducea spre cabana mica in
care eu si Bella ne vom petrece prima noapte impreuna ca sot si sotie.
Am zambit cand am luat curba pe drumul acela, iar Bella se trezise din cauza
pietrelor ce pocneau sub rotile masinii noastre.
-Mmm, Edward? A soptit cu vocea inceata si obosita s-a ridicat. Un cascat
scapandu-i pe buzele ei moi. I-am zambit si m-am intins dupa mana ei, apoi am sarutat-o
usor pe frunte.
-Aproape am ajuns, iubito, i-am soptit inapoi nevrand sa vorbesc prea tare, mi-era
teama sa nu stric linistea perfecta ce ne inconjura din padure.
-Mmmm, a fost singurul raspuns pe care l-am primit. Zambetul era tot pe fata mea
cand s-a intins iar si a pus capul pe umarul meu.
-Ar trebui sa te culci din nou, i-am spus mangaindu-i umarul usor si o tineam
aproape de mine conducand cu o singura mana, Si-a scuturat capul si ochii ei mari de
ciocolata straluceau cand privea copacii care treceau pe langa noi. Se indepartau din ce in
ce mai tare si mi-am dat seama ca nu eram decat la cativa kilometri departare de cabana
de pe plaja.
-Nu mai sunt obosita, a soptit intr-un final dar un cascat i-a scapat iarasi pe buze
si am izbucnit amandoi in ras. Nu, chiar, protesta ea in continuare zambind si isi plimba
degetele in sus si in jos pe bratele mele. Un fior m-a cutremurat.Am dormit. Alice mi-a
spus ca e o idée foarte buna. S-a oprit si eu mi-am reprimat un ras. Las-o pe baza lui
Alice.
Nici un cuvant nu s-a mai spus intre noi, Bella a stat in liniste, mangaindu-mi
bratul cu degetele in continuare si ii puteam simti respiratia calda prin tricoul alb cu
nasturi pe care il purtam.
Cand am ajuns la cabana in sfarsit, ce era scaldata in lumina lunii si de apa marii,
i-am deschis usa Bellei si apoi am luat-o in brate. A chicotit cand am sarutat-o si am
inceput sa fug, imposibil de repede pentru un om, spre usa de la cabana. Cheile au fost
scoase rapid si usa descuiata, apoi inchisa iar in doar cateva secunde.
-Edward…
Bella mi-a spus numele fericita, razand cand am leganat-o in aer de cateva ori
inainte sa o trag aproape de mine.
-Te iubesc, i-am soptit si am sarutat-o. Ii eram recunoscator lui Alice pentru
rochia de mireasa, frumoasa si blanda imbratisa orice curba a Bellei, era simpla si
comfortabila, si usor accesibila.Degetele mele usor au tras fermoarul in jos si rochia era
cerc la picioarele Bellei. O imbujorare minunata, rosie si calda, s-a intins pe obrajii ei.
Am sarutat-o iar, si m-am tras inapoi sa o privesc in ochi, ce erau stralucitori si plini de
dragoste si de dorinta.
-Esti frumoasa Bella, am soptit si am ridicat-o in brate si am dus-o in dormitorul
care imi apartinuse acum cativa ani. Am lasat-o usor pe pat, si mainile mele mangaiau
usor tot trupul ei, clavicula, pieptul, stomacul ei mic si rotund, buzele.
-Edward, a spus dintr-o rasuflare, iar ochii au fluturat de cateva ori inainte sa se
inchida in timp ce degetele ei, mici si calde, imi desfaceau nasturii de la tricou. Am
ajutat-o si tricoul meu a cazut pe podea indetectabil, mainile ei calde imi mangaiau pielea
rece si tare de pe piept, de pe stomac. Am luat o gura de aer agitata,maraita care nu era
necesara.
Numele ei mi-a cazut pe buze, iar buzele ii sarutau gatul si pielea neteda de acolo,
ea ofta si cu degetele infipte in parul meu ma tinea aproape de ea.
-Porti prea multe, am marait printre dinti, buzele maturand sutienul moale si alb
pe care il purta. Ea a ras.
-Spune cel ce inca isi poarta pantalonii.
Erau jos intr-o milisecunda. Am zambit incitat cand m-am intins iar lang ea.
-Fericita?
-Foarte.
Dupa asta, totul s-a pierdut intr-o serie de gemete joase, maraieli si inspiratii de
placere. Nu auzeam altceva inafara de vocea ei, joasa si incarcata de nevoie si dorinta in
timp ce eu imi plimbam mainile pe intreg trupul ei cald si moale. Mi-a spus numele, apoi
l-a strigat, cersind aer cand o aduceam la limita mereu, mereu cum numai eu o facusem.
Nu simteam altceva decat corpul ei sub al meu, si placerea pe care mi-o oferea ea cand se
misca sub mine.
Si era minunat.

DPDV Bella
Cand m-am trezit, Edward nu era langa mine dar ii puteam auzi vocea joasa si
calda cand vorbea la telefon, incercand , cu siguranta sa nu ma trezeasca. Dar cand am
cascat zgomotos s-a intors la mine si mi-a zambit. Statea in partea cealalta a camerei, pe
scaunul de langa geam,nu purta decat boxerii. Am zambit la amintirea noptii trecute.
A soptit un la revedere scurt, apoi l-a inchis a mers catre mine. Inainte sa clipesc o
data, eram deja in bratele lui.
- Cine era ? am intrebat somnoroasa, frecandu-mi ochii in timp ce el imi invelea
trupul mic cu patura, atunci am realizat ca eram goala. Am rosit, iar el a ras si mi-a
raspuns.
-Carlisle. Va fi aici in mai putin de o ora. Vreau sa mananci ceva si sa te
imbraci.Nu m-am putut abtine, am zambit larg si l-am intrebat.
-In ordinea asta?
A ras si el si sunetul era frumos.
-Eu nu as obiecta.
Buzele lui erau pe gatul meu iar eu nu am mai facut nimic pana ce el nu s-a retras
si mi-a soptit.
-Nu stiu cat de mult ar aprecia Carlisle privelistea daca ar ajunge aici mai
devreme.
Am ras din nou si am sarit din pat si am mers prin camera la geanta pe care
Edward o impachetase pentru noi. Ochii lui m-au urmarit cand am luat un tricou, o
pereche de jeans, lenjerie intima.
M-a prins cand il priveam si a zambit. Am oftat si primul lucru pe care l-am
apucat, cred ca era sutienul de noaptea trecuta, l-am aruncat in el inainte sa intru in baie
pentru un moment uman.
-Nu te mai holba si fa-mi mancare, am spus incercand sa par enervata, dar n-am
putut sterge zambetul de pe fata mea sau din cuvintele mele. Dar apoi totul incepuse sa se
prabuseasca iar, mi-am periat dintii incet, am oftat si am incercat sa ma gandesc la
noaptea trecuta, cand Edward incet si tandru a facut dragoste cu mine, in loc sa ma
gandesc la viitor, si la locul unde vom merge azi.
Doar cateva ore de acum.
DPDV Edward
Carlisle o ajuta pe Bella sa urce in masina si eu ma plimbam nervos inafara
cabanei. Mi-a trebuit mult control sa ma abtin sa nu fug langa Bella, dar stiam ca nu pot.
Stiam ca odata ce incepeam incendiul Carlisle trebuia sa plece cu Bella iar eu trebuia sa
raman in urma, incendiul va fi vazut rapid de sateni, iar eu trebuia sa par mahnit cand imi
dadeam seama ca sotia mea inca e inauntru.
Mi-am inghitit nodul din gat. Nu mi-am dat seama pana acum cat de greu o sa fie.
Nu conta ca eu stiam ca Bella va fi la un hotel langa aeroport asteptandu-ma cu Carlisle.
Nu conta ca eu stiam ca ea va fi bine.
Voi suferi enorm cand va trebui sa ma prefac un vaduv, sa ma prefac ca sunt
cineva care a pierdut intreaga lume.
-E timpul.
Vocea lui Carlisle mi-a rupt sirul gandurilor si eu am dat din cap mohorat, In
mana sa era o bricheta si o canistra de lichide extreme de inflamabile, dar totusi
obisnuite. Amestecate, erau combinatia oribila, combinatia mortala si explozibila.
Casa era golita de tot ce era important, rochia de mireasa a Bellei era impachetata
cu grija, si toate pozele si valorile care erau din anii trecuti erau puse in camioneta.
 -Nu stiu daca pot sa fac asta, am admis cu vocea mica, mainile strangadu-se in
pumni langa corp. Carlisle mi-a oferit un zambet mic si trist, si am putut simti mainile
reci si tari pe umarul meu.
-Trebuie.
-De ce ?
Stiam de ce, doar ca trebuia sa mai aud odata. Aveam nevoie sa aud cuvintele din
nou, cuvinte care ma vor forta sa inteleg si sa fac ceea ce trebuia facut.
-Daca si tu va trebui sa mori, nu va fi nicio dovada ca erati amandoi in casa,
Charlie si Renee nu vor renunta niciodata la a o gasi pe Bella, sau pe tine. Trebuie sa faci
asta, trebuie sa fie finalul.
Vocea ii era moale si intelegatoare.
Am dat din cap.
-Ai grija de ea in locul meu, bine ? am soptit si flacarile au luat nastere. Tineam
bricheta si Carlisle tinea canistra goala.
-Sigur. Nu-ti fa griji, nu va avea nicio grija.
Un zambet fugar i-a aparut pe fata apoi disparuse. Masina se indeparta cu viteza
de mine, de casa in flacari, de durerea care acum crestea in mine.
-Bella ! Nu, nu....O Doamne nu-mi fa asta mie. NU ! Nu, nu, nu, NU! Bella…
Bellaaa!
Stiam ca nu e real, stiam ca strigatele mele chinuitoare ce umpleau aerul erau
false,nu boceam dupa nimeni. Dar durerea ce crestea in mine era adevarata. Cand tipam
imi imaginam ca Bella chiar era plecata, ca ea murise, ca m-a parasit pentru totdeauna.
-Bella !
Si eram ingrozit.
Oameni panicati incepusera sa inconjoare casa. Pompierii lucrau din greu sa
stinga flacarile. Un copil plangea, iar o femeie incerca cu disperare sa calmeze fetita. Un
barbat, nu i-am vazut fata, a venit la mine si imi puse o patura pe umeri. Incerca degeaba
sa ma indeparteze de casa.
Nu raspundeam.
E in siguranta. E in siguranta. E cu Carlisle. E in siguranta.
Imi spuneam mereu aceste cuvinte in minte si parca ma ajuta putin. Dar nu era
aici, in bratele mele, iar eu eram fortat sa tip, sa urlu, de parca ea chiar ardea in cabana.
Era dureros, dar eram intr-un fel recunoscator pentru durere, pentru ca imi facea tipetele
mai credibile.
-Domnule, trebuie sa te misti...
Era un doctor acum, abia venise cu ambulanta, ambulanta de care nu era nevoie.
-Nu, am soptit si imi doream sa pot plange. Iata-ma, prefacandu-ma ca iubirea
vietii mele abia murise si nu puteam stoarce macar o lacrima.
-Domnule, te rog, trebuie sa te indepartezi de incendiu.
Nu m-am opus cand m-a apucat de brat si incet, dar totusi cu forta m-a tras
departe de cabana in flacari.Focul persista si chiar cand cele cateva sute de galoane de
apa au fost aruncate pe foc, flacarile inca se ridicau impunatoare.
Lumea se invartea in jurul meu cand am fost transportat cu ambulanta la cel mai
apropiat spital din California, si apoi la sectia de politie ca sa le spun politistilor ce s-a
intamplat, si daca focul a fost un accident, si daca stiam cum a inceput ?
 Ma intrebam cand ii vor contacta pe Charlie si Renee, dar nu a trebuit sa astept
prea mult.
Le-a luat mai putin de doua ore sa ajunga acolo, si apoi Renee plangand era in
bratele mele, incercand sa ma faca sa ma simt mai bine, dar ea insasi avand nevoie de
acelasi comfort. Am tinut-o cat a plans, tare si agonizand.
Charlie era amortit, dar durerea i se reflecta in ochi, clara si tipatoare. Privirile
noastre s-au intalnit si el vedea clar cum durerea imi stramba trasaturile desi nu vedea
lacrimile curgand.
-O, Doamne, fetita mea...
Am strans-o pe Renee mai aproape si am multumit Lui Dumnezeu in liniste ca
Bella nu era aici sa vada toate astea, ar fi omorat-o.
Charlie a venit la mine si si-a pus o mana pe umarul meu, am observat ca mana ii
tremura, dar nu am comentat cand mi-am ridicat ochii sa-i intalnesc pe ai lui agonizati.
-Chiar....chiar, cu adevarat ?
Nu s-a putut forta sa spuna cuvintul, cuvantul care ar fi facut totul sa para mult
mai real.
Asa e mai bine intr-un final....in final, asta ii va indurera mai putin.
Am incercat sa ma oblig sa cred cuvintele pe care le gandeam in timp ce Renee s-
a tras din imbratisarea mea si s-a prabusit langa mine, mi-am prins capul cu mainile in
timp ce suspinam. M-am inecat cu cuvantul si ma intrebam cata durere era falsa. Vazand
durerea lui Charlie si a lui Renee o faceau pe a mea mai reala.
-Da.
Apoi s-a rupt in bucati.
Capitolul 21 – La revedere

Ma uitam la el cum se scufunda in pamant, cu capul in maini plangand cum nu-l

mai vazusem niciodata. Suspinele erau galagioase, si indurerate, si agonizante...si pentru
o clipa mi-am dorit sa plang si eu.
-Oh, Charlie, a soptit Renee, cazand langa fostul ei sot si inconjurandu-i umerii cu
un brat. Isi stergea lacrimile si degetele tremurande. Charlie, s-a scuturat de mana ei si s-a
ridicat in picioare. Abia am observat ceva, pentru ca imi tineam capul ascuns cu bratele,
ascunzand lacrimile care nu curgeau.
-Tu…tu trebuia sa o protejezi ! Ai jurat ca vei avea grija de ea. Este numai vina
ta.
Nu m-am miscat cat cuvintele ii alunecau pe buze, furios, dar terminat in acelasi
timp, tipa, plangea si ii puteam simti inima rupandu-se in timp ce degetele lui ma
strangeau de tricou, acelasi pe care il purtasem aseara la nunta.
Nu-i puteam nega cuvintele, daca Bella murea cu adevarat, daca durerea mea era
reala, desi daca durerea mea ar fi fost reala ar fi fost de un milion de ori mai rea, ar fi vina
mea. Am promis, jurat sa o protejez pana la sfarsitul eternitatii.
-E vina ta ca fetita mea e moarta ! a tipat, dar vocea ii era mai joasa acum, durerea
punea stapanire pe rabufnirea lui, iar stransoarea lui se inmuie, si am cazut iar pe podea.
Abia observasem.
Era liniste cand el se holba la mine, cu lacrimi in ochi, ochi ce semanau atat de
mult cu ai Bellei. Renee, doar cativa centrimetri mai departe, tremura in suspine tacite, si-
a pus mana la gura, incercand sa opreasca tipetele de suferinta dinauntrul ei. Intreg corpul
ii tremura de efort zadarnic.
-Spune ceva, doar....spune ceva. Neaga. Ceva.
Vocea lui Charlie era sparta cand si-a strans degetele in pumni langa el. Am
vorbit incet cu vocea tremurand.
-Nu am putut sa o salvez, eu....nu am putut, focul era prea fierbinte, nu am putut
sa o trag afara. Am incercat. Doamne, am incercat, dar...am soptit, durerea arzand iar, atat
de reala. As fi facut orice, Charlie, orice. Daca plangand la Dumnezeu, daca lacrimand
sau implorand ar aduce-o inapoi, as face-o. Daca omorandu-ma, chiar aici, chiar acum, ar
aduce-o inapoi as face-o. Singurul motiv pentru care inca nu am facut-o este ca ea nu ar fi
vrut asta. Ea…ea ar fi vrut ca eu sa traiesc. Dar in fiecare clipa fara ea, imi doresc sa mor
si eu.
Renee a innecat un suspin cand imi asculta cuvintele. Mainile ii tremurau puternic
cand s-a intins in jos, spre mine si m-a tras in bratele ei. De ce incerca ea sa ma
comforteze? Ea avea nevoie atat de tare….mult mai tare decat mine.
-Edward, te rog, sa nu....te rog sa nu-ti faci rau, ma implora, cu ochii albastri
mariti si fixati in ochii mei. Puteam vedea pierderea, dorul din spatele ochilor ei goi.
-Dar cum sa traiesc fara ea ?
-Ai mai facut-o o data, inainte.
Vocea lui Charlie era groasa cand a vorbit, si m-am tras de langa Renee ca sa ma
uit la el, statea in picioare cu privirea feroce. Aproape am marait urmatoarele cuvinte.
-Sa nu-mi mai spui vreodata asta, Charlie. Lasand-o acolo a fost cea mai mare
grseala pe care am facut-o vreodata. Si nu te gandi pentru o secunda ca o iubesc mai putin
decat tine. Era totul pentru mine, singurul meu motiv sa traiesc. Si acum nu mai e, si
doare. Ea nu mai e, si copilul meu nu mai e.
Am lasat fraza neterminata, nemaiputand sa continui. Chiar si simplul gand de a o
pierde pe Bella si pe Arianna era prea mult.
Dar cuvintele fusesera spuse, si amintirea ca ei au pierdut si un nepot pe langa
copil, nu a facut decat de intensifice durerea si pierderea lui Renee si a lui Charlie. Mi-am
muscat limba impotriva tipatului de agonie care vroia atat de tare sa treaca de buzele
mele tari si palide.
-Imi pare rau, am soptit, punandu-mi capul in maini si alunecand in josul
peretelui. Imi pare atat de rau.
Cateva zile mai tarziu
Nu o vazusem pe Bella de patru zile si jumatate, si durea. Trebuia sa stau departe,
sa ma prefac si asa ma rupea in bucati pe dinauntru in timp ce jucam rolul de proaspat sot
si viitor tata indurerat.
Pana venise ziua inmormantarii, durerea parea aproape reala. Aveam nevoie sa o
vad, sa ii aud vocea. Dar stiam ca nu mai dureaza decat cateva ore pana voi putea sa o tin
in brate. Trebuia sa trec si de inmormantare, apoi…
Am tras aer adanc in piept si mi-am strans iar cravata. Renee si-a pus mana pe
umarul meu, si i-am zambit timid si trist, intorcandu-ma de la oglinda mica sa ma uit la
ea.
-Cum faci fata, Edward ? m-a intrebat, vocea ii era moale si sparta, lacrimile
innotau in ochii ei.
-Nu fac, am raspuns. Parca mor pe dinauntru....mor pe dinauntru. Nu stiu….daca
pot trece peste asta. Plec, dupa….plec. am soptit si nu m-am putut forta sa spun cuvantul
“inmormantare”.
Renee parea usor surprinsa, dar nu a comentat, in schimb m-a lasat sa continui.
-Ma uit in jurul meu in fiecare zi, am inceput intr-un sfarsit, si tot ce vad e ea. Nu
pot sa fac asta. Trebuie...trebuie sa plec. Chiar si acum, stand in camera ei, amintirile sunt
prea mult.
-Unde te vei duce?
Mi-am trecut o mana prin parul ciufulit si am scuturat din cap.
-Nu stiu. Undeva, departe. Presupun ca la colegiu, si sa devin doctor. Isi dorea
asta pentru mine, stii ?
Renee dar a dat din cap si a afisat cel mai mic zambet. S-a intins sa ma atinga iar
pe brat si nu am putut opri, cuvintele au cazut pe buzele mele.
-Obisnuiam sa ma furisez noaptea, in dormitorul ei, doar sa o tin in brate.
Obisnuiam sa o ascult cand vorbea in somn. Am zambit la amintirea reactiei ei cand a
aflat ca o ascultam. Vorbea despre casa, despre tine…despre prietenii ei. Dar vorbea si
despre mine. Ea....in fiecare vis. Vocea era atat de joasa ca imi era teama ca nu ma auzea.
In fiecare vis, imi spunea ca ma iubeste.
Cand am ridicat privirea, ma holbasem la maini pana acum, am vazut pe Renee
zambindu-mi. Zambetul ei inca era indurerat, dar puteam vedea o sclipire mica de
fericire.
-O iubeam. Atat…atat de mult…si copilul nostru. O, Doamne copilul, am soptit si
m-am intors cu spatele la ea.
 Simtind ca ar vrea sa fiu singur, Renee m-a strans usor de mana si a iesit din
camera.
Eram recunoscator pentru liniste, dar nu a durat mult.
In curand, eram in poaina, unde insistasem sa o ingropam pe Bella, impreuna cu
familia ei, si a mea si cativa dintre prietenii ei. Eram singurii care venisera, ca si la nunta
nu era ceva grandios.Bella nu ar fi vrut asta. Ar fi vrut oamenii pe care ea ii iubea,
oamenii care o iubeau, si cam atat.
Slujba a fost scurta si linistita. Am vorbit pe scurt, si durea....durea tare, Mult mai
tare decat ar fi trebuit. Pentru ca ea nu era langa mine, sa ma tina de mana, parea mult
mai real, de parca chiar ea murise, iar eu chiar o plangeam.
Dar stiam, ca daca vreodata ar muri cu adevarat, si eu la fel. In secunda in care as
realiza ca nu poate fi salvata, as urma-o. Sub nicio forma nu as fi trait fara ea, niciodata.
Cand ma gandeam, mintea mea era absenta, Nu am observat ca sunt singur pana
Esme nu a pus o mana pe umarul meu si mi-a oferit un zambet mic. Emmett si Jasper
erau inca aici, intai Alice, apoi Rosalie si apoi Carlisle au fugit.
-La revedere, Edward, mi-a soptit Esme si a plecat si ea.
I-am zambit si am dat din cap. Apoi m-am intors sa privesc trist sicriul care era
acoperit acum de noroi.
Si apoi l-am auzit.
-Deci ai ucis-o pana la urma, a ?Ochii imi erau goi cand il priveau pe Jacob Black.
Statea, cu ochii batjocoritori la iesirea din poienita. Am mers catre el, dar el nu s-a oprit
din vorbit.
-Ai uscat-o nu ? Lipitoare blestemata.
Puteam sa vad ca avea fata rosie, ca si cum ar fi plans, dar am renuntat sa-mi pese
si l-am apucat de tricou si l-am aruncat in cel mai apropiat copac.
-Nu am omorat-o, am spus printre dinti inaintand catre el in timp ce el se ridicase
si-si stergea sangele ce-i curgea din gura.A pufnit, si a luat o pozitie de defensiva. Eram
pe cale de a ataca din nou cand cineva m-a oprit, ma tragea inapoi. Am marait si am
suierat adanc la Jacob, care se lupta cu lacrimile si tipa la mine.
-Tu ai omorat-o ! Tu ai omorat-o, blestematule. Lipitoare. Eu o iubeam si tu ai
omorat-o !
Ma luptam cu bratele ce ma tineau, desi stiam ca nu puteam castiga, cand m-am
uitat in sus, era Emmett si desi eu eram rapid, el era puternic.
-Nu am omorat-o, caine ! Nu i-as face, nu as putea sa o ranesc. Niciodata!
-Atunci de ce dracului nu mai e?
-A fost un accident Jacob ! Nu puteam face nimic, nimic ! Jur pe Dumnezeu, daca
as fi putut sa o salvez..
M-am calmat privind barbatul din fata mea. Plangea acum, si aproape ca-mi parea
rau pentru el. Il vedeam cum se prabuseste cum ma prabusisem si eu cand crezusem ca
Bella murise, si stiam ca nimeni nu ar trebui sa simta o asemenea durere.
Dar m-am uitat in ochii lui Emmett, care inca ma tinea, si el si-a scuturat
vehement capul. Stia, ca si mine ca nu puteam spune nimanui, nici macar lui jacob,
adevaraul : ca Bella era in viata si bine.
Asa ca in schimb, am soptit cuvintele ce erau ‘reale ‘.
 -Daca as fi putut face ceva, as fi facut-o, Jacob. Stii asta. Stiu ca te doare, dar si pe
mine ma doare. Vocea imi era o soapta. Eu am pierdut totul. Orice motiv de a trai, nu mai
exista. Iti jur, Jacob Black, ca nu putea face nimeni nimic. Era…prea tarziu.
-Imi doresc sa nu te fi intors niciodata ! a tipat, lacrimi alunecau pe obrajii lui
cand tipa cuvinte ce eu stiam ca sunt adevarate. Tot ce facut tu a fost sa o renesti ! Ai
parasit-o, si ai ranit-o mai mult decat iti poti imagina, si ea tot te-a ales pe tine. Si eu o
iubeam, la naiba ! De ce....de ce nu m-a ales pe mine....de ce ! Si acum e moarta, din
cauza ta.
Nu am spus nimic, stiam ca inauntrul lui se darama. Il vedeam tremurand de
emotii reprimate si incerca sa isi tina in frau furia si agonia.
-Imi pare rau, Jacob Black, am soptit. Chiar imi pare.
Nu mi-a raspuns. S-a holbat la mine un moment nemasurabil de lung.
Apoi s-a intors si a fugit.
Cand disparuse din vederea noastra, Emmett mi-a dat drumul in sfarsit. Si-a postat
o mana pe umarul meu, dar eu m-a scuturat.
-Edward...
-Nu... am soptit mai aspru decat era necesar. Dar nu m-am uitat la fata lui in timp
ce mi-am trecut o mana tremuranda prin par. Am oftat adanc si apoi mi-am scuturat
capul.
-Trebuie sa o vad. O, Doamne trebuie sa o vad acum.
Emmett a dat din cap.
-Carlisle a sunat, a spus ca poti sa iei Mercedes-ul, din moment ce el are Volvo`ul
si restul. A zambit trist apoi. A mai spus ca Bella moare sa te vada.
Am dat din cap si in sfarsit un zambet mic mi-a aparut pe buze.
-Multumesc, Emmett.
-N-ai pentru ce, frate.
Si apoi fugeam. Fugeam printre copaci mai repede ca niciodata, inima mea rupta
se refacea incet si mi-am lasat intreg corpul, intreaga minte sa se umple cu ganduri despre
femeia pe care o iubeam mai mult ca orice.
O voi vedea in curand.
Si era de ajuns.
Capitolul 22 - Viata noua
DPDV Bella
Acum patru zile i-am spus la revedere lui Edward, mi-a luat inima cu el.
Inca il asteptam sa se intoarca. Il asteptam sa ma ia in brate si sa-mi sopteasca
incet in ureche ca ma iubeste, ca sa pot si eu sa fac acelasi lucru lui. Asteptam momentul
in care va intra pe usa din hotelul mic in care eram, ca sa o lumineze cu frumusetea lui.
Doamne, ce dor imi era de el.
Dar in patru zile in care eu si Carlisle eram prinsi in camera de hotel, am invatat
mult mai multe despre trecutul celorlalti, despre tot in general.Carlisle mi-a spus povesti
interminabile despre trecutul lui Edward, despre ce se intamplase inainte sa ma nasc eu.
Ma facea sa zambesc si sa rad, si de cateva ori ma apropiasem si de lacrimi.
In urmatoarele sase luni, imi va fi dor de toata lumea, dar parasindu-l pe Carlisle,
si pe Esme durea intr-un alt fel. Pentru mine erau parinti, si ei ma considerau o fiica, ceva
ce era greu de crezut, dar era ceva ca ma bucura nespus de mult in acelasi timp.
Am oftat.
Azi …era momentul….in sfarsit Edward se va intoarce, Era pe drum acum, si
inima imi batea frenetic in piept tot timpul cat am asteptat, asta il amuza pe Carlisle la
nesfarsit.
Apoi, ce paruse o eternitate mai tarziu, o bataie usoara si blanda se auzi in usa.
Carlisle, care statea in partea cealalta a camerei citind o carte in liniste, era la usa inainte
ca eu macar sa ma ridic de pe patul in care imi petrecusem ultimele doua ore.
Inima mea incepuse sa bata si mai tare.
Era Edward?
Apoi ochii lui aurii mi-au intalnit privirea ciocolatie, si cu un plans de fericire, am
fugit in brate iubirii vietii mele.
Doar ma tinea in brate, bratele lui tragandu-ma aproape si strivindu-ma de el. Mi-
am ingropat capul in pieptul lui pentru a ascunde lacrimile din ochii mei. Prea repede, dar
totusi nu prea devreme, mi-a ridicat capul si s-a uitat fix in ochii mei, presandu-si buzele
tandru de ale mele.
-O, Doamne ce dor mi-a fost de tine, mi-a soptit oprind sarutul si tragandu-ma iar
pe pieptul lui. L-am inconjurat cu bratele si l-am lasat sa ma tina cat de aproape vrea el,
nu vroiam sa ma misc, niciodata. Eram multumita sa-mi traiesc restul vietii in bratele lui,
dar intr-un final a desfacut imbratisarea. M-a sarutat iar, si a facut un pas in spate.
-Te simti bine? M-a intrebat cu o mana imi mangaia burtica, in timp ce ma privea
ingrijorat in ochi. Am dat din cap.
-Innebunisem asteptandu-te, dar sunt bine acum ca tu esti aici.
Inima mea inca nu se linistise cand mainile lui ma atingeau. Nu realizasem inainte
cat de dependenta de el eram. Daca el nu era aici, tinandu-ma in brate, eu asteptam sa se
intoarca, visand si gandindu-ma la el constant.
-Te iubesc Bela, mi-a spus, sarutandu-ma pe frunte in timp ce ma ducea pe pat.
M-am asezat pe margine, si el m-a cuprins iar cu bratele asezandu-se langa mine. Atunci
mi-am dat seama ca eram singuri, Carlisle plecase, era foarte subtil acordandu-ne
intimitate. Am zambit si m-am lipit mai tare de vampirul meu favorit.
-Si eu te iubesc, Edward.
Nu am vorbit apoi,am stat asa, fiind absolut multumiti de compania celuilalt. Nici
macar nu ne-am miscat pana nu s-a intors Carlisle, cu un zambet pe buze ii vorbea, foarte
repede lui Edward. As fi putut sa aud daca vroiam, vorbeau destul de rar sa inteleg si eu
fiecare cuvant, dar ochii mei fluturau sa se inchida intr-un somn pe care eu il refuzasem
fara prezenta lui Edward.
Edward a observat. Desigur
-Ai dormit bine? M-a intrebat cu o urma de dezaprobare pe in tonul vocii lui
muzicale.. Am cascat obosita.
-Nu pot sa dorm cand esti plecat, stii doar.
Edward s-a uitat la Carlisle pentru o a doua opinie, eu cu siguranta nu aveam de
gand sa-i spun ca nu reauseam sa dorm decat doua ore pe noapte de cand el plecase. A
incremenit cand vazuse gandurile lui Carlisle. Tata vitreg tradator.
-Bella, a spus dezaprobator cand m-a luat iar in brate de parca eram un copil mic.
-Pot sa dorm acum cand esti cu mine, am spus si am zambit permitandu-mi sa ma
apropii si mai tare de el. Edward a chicotit, asta era bine. Nu era suparat pe mine.
-Poti dormi in avion. Unde ti-e geanta? M-a intrebat si m-a asezat bland pe pat.
Statea in picioare si ochii mei il urmareau prin camera, Carlisle il ajuta sa stranga tot ce
imprastiasem eu prin camera in ultimele patru zile. Apoi, deja ma ridica usor in brate. M-
a carat afara din camera, Carlisle era langa noi si apoi m-a ajutat sa ma urc in locul
pasagerului al Volvo-ului iar Carlisle a predat camera. Edward s-a intors catre tatal lui si
ii zambea.
-Multumesc ca ai avut grija de ea.
Carlisle i-a zambit inapoi, si l-a incatusat intr-o imbratisare puternica dar plina de
iubire pe fiul sau.
-Macar atat sa pot face. Stiu ca ultimele zileau fost foarte grele, iar urmatoarele
vor fi stresante. Dar pana la urma, cred cu tarie ca totul va fi bine. Te iubeste mai mult
decat stii tu. Acum e randul tau sa ai grija de ea.
Edward a dat din cap si am putut vedea determinarea hotara din ochii lui.
-Pentru totdeauna.
Am zambit in starea de somnolenta in care ma aflam.
Totdeauna cu Edward nu parea deajuns, dar trebuia sa fie.

DPDV Edward
Puteam sa vad clar ca murea sa stie ce se intamplase in ultimele patru zile, ce se
intamplase cu parintii ei. Dar se abtinea, si eu eram recunoscator. Stiam ca ii voi spune,
dar aveam nevoie de timp. Putin timp, sa las durerea sa dispara de tot.
Ce dor imi fusese.
Cand eram departe de ea, inima mea se rupse intr-un milion de bucati, si am lasat
toate bucatile erau la ea. Cand eram inapoi in Forks, jucand rolul de vaduv, ii simteam
lipsa atat de tare ca ma durea fizic. Simteam ca intreaga mea fiinta fusese impartita.
Dar acum, era in bratele mele, si zambea, iar vocea ei dulce era ca dusul pentru
mine. Si totul era in ordine din nou. Durerea care crescuse in absenta ei, nu mai exista
acum. Nu…durerea pe care o aveam privindu-i mama si tatal plangand-o inca era acolo,
dar nu ii voi spune niciodata cat de tare ii facuse decizia noastra sa sufere Charlie, Renee,
Jacob si eu.
-Edward…
Sentimentele pline de anxietate care ma asaltau s-au evaporat imediat ce ea mi-a
soptit numele in somn, zambind am intins degetele si i-am mangaiat parul moale si
maroniu. Se apropia de mine iar, cum facuse si acum cateva zile in urma in luna de miere.
Capul ii era aplecat usor pe umarul meu, iar respiratia, inceata si ritmata, imi mangaia
bratul gol in timp ce conduceam spre cel mai apropiat aeroport din California.
-Bella Cullen…
Am ranjit cand si-a soptit numele in somn, inca nu ma obisnuisem. Bella Cullen.
Isabella Marie Cullen. Doamne Edward Cullen. Imi placea….mult. Era sotia mea. Era
oficial a mea.
-….te iubesc…
Ce facusem eu oare sa merit un asemenea inger ca Bella? Eram un vampir, un
monstru, dar totusi iata-ma casatorit cu cea mai frumoasa si mai pura fiinta care exista pe
suprafata pamantului.
De ce imi daduse Dumnzeu un asemenea dar? De ce a permis ca dragostea ei,
pura si nesfarsita, sa fie pentru mine? De ce mi-a dat dreptul sa o iubesc si eu?
Nu stiu. Nu stiu daca voi sti vreodata. Tot ce stiam era ca dragostea care o
simteam pentru ea era nebunesc de intensa. Nu am putut sa o parasesc nici cand am vrut.
Asa ca in loc sa ma intreb de ce, am trimis un “multumesc” oricarui Dumnezeu permise
sa o iubesc pe Bella mea.
-Mmmm…Edward…
Am zambit la tonul vocii ei cald. Stiam ca e treaza acum, cand vorbea in somn
vocea ii era moale si inceata, ca o respiratie aruncata in aerul curat. Acum vocea ii era
obosita, inca moale, dar mai ferma. Zambetul mi-a crescut cand mi-am luat ochii de la
drum si am privit fata ei frumoasa.
-Da, iubito?
-Am ajuns?
Am ras usor si am vazut ca a zambit si ea.
-Aproape.
Am cazut intr-o liniste comfortabila, am intors la aeroport si m-am chinuit sa
gasesc un loc de parcare, era aglomerat si am refuzat sa o fac pe Bella sa mearga o
jumatate de km pana la terminal.
Intr-un final am gasit un loc de parcare aproape de usile din fata, am oprit repede
masina, am pus cheile in buzunar, si am deschis usa Bellei, toate astea inainte ca ea
macar sa se miste in scaun.
Mi-a zambit si i-am zambit si eu ca raspuns, gentile erau deja pe umarul meu. Nu
am uitat de ultima data cand eram la aeroport, m-a luat de mana strangandu-ma usor si
ma uitam in jur cu atentie in timp ce treceam printre masini. Bella langa mine, era
somnoroasa. Nu m-am putut abtine sa nu rad un pic cand ea a cascat zgomotos.
-Haide, am urgentat usor, punandu-mi usor o mana pe spatele ei micut
conducand-o prin multime. Hai sa ne grabim sa urcam in avion sa dormi putin.
Parea sa-i placa ideea asta, si a dat din cap fericita cand ne-am fortat drumul spre
multimea de familii ce plecau in vacanta. Am cumparat biletele, se pare ca Georgia,
Atlanta era prima noastra escala, nu era o zona de vacanta populata pentru toamna, si
eram in avion intr-o ora. Locurile noastre erau, desigur la clasa intai si in curand o ajutam
pe Bella sa-si puna centura de siguranta, stiam ca nu va fi treaza cand vom decola, m-am
asezat si eu mai bine in scaunul meu cu un zambet mic pe buze cand am scos cartea din
bagajul de mana. Ma uitam la coperta si zambetul crestea mai mult, era o carte pe care
Alice o cumparase.
 Cartea despre copil : La ce sa te astepti cand astepti un bebe
Zambetul imi ramase pe buze in timp ce intorceam paginile cartii. Se vorbea
despre tot, de la prima zi de sarcina pana la primul an de viata al copilului. Stiam
majoritatea informatiilor medicale pe care le continea cartea, evident, pentru ca facusem
medicina de doua ori. Dar unelea lucruri cum ar fi ca inima copilului incepe sa bata la
doar douazeci si patru de zile de la conceptie, si ca prima data mama nu simte cand
copilul se misca decat in a cincea luna de sarcina, m-au surprins.
Stiam, studiind capitolul “Saptamana dupa saptamana” ca in aces moment copilul
nostru avea trei centimentri, putea sa faca expresii faciale complexe, putea sa zambeasca
si sa se incrunte, si avea deja propriile, unice si micute amprente.
Cand, peste o ora mai tarziu, Bella se uita somnoroasa la mine, nu mi-am putut
abtine ranjetul imens de pe fata mea.
-Stiai ca tehnic sarcina e de zece luni si nu noua?
Aparent, sarcina dura patruzeci de saptamani, si nu treizeci si sase pentru ca
primele doua, trei saptamani erau perioada de menstruatie si de fertilizare.
Probabil credea ca sunt nebun. Mi-a aruncat o privirea care spunea la fel de multe
in timp ce ridica cartea sa vada ce citeam.
Apoi, a mormait.
-Atunci are cinci luni, in loc de patru?
Am ras si i-am ciufulit parul sarutand-o pe frunte.
-Nu, iubito. Data la care a fost conceput copilul a pornit cronometrul celor noua
luni. Saptamana unu pana la trei inainte de concepere, majoritatea doctorilor nici nu
numara macar de la data aceea.
-Deci in primele trei saptamani de sarcina, nu eram de fapt insarcinata? M-a
intrebat cu ochii mariti. Am dat usor din cap si ea a oftat indreptandu-se si frecandu-si
ochii inainte sa spuna.
-Ia da-mi sa vad cartea aceea.
Am folosit scuza “impartind cartea” ca sa ma apropii de ea. Pana la urma din
moment ce eram in aer si centurile noastre puteau fi defacute, ea a sfarsit in bratele mele,
mainile mele ii mangaiau burtica si ea citea repede din carte , un zambet aparandu-i pe
buze.
-Deci….,a inceput dupa ce a scanat intreg capitolul “Saptamana dupa saptamana”.
Deci desi eu sunt in treisprezece saptamani, de fapt sunt in saisprezece?
Am ras si am sarutat-o pe obraz iar.
-Da, Carlisle nu si-a dat seama ca numaratoare de patruzeci de saptamani a
inceput de fapt inainte de concepere, si nici eu. Deci tu ai sarit peste trei saptamani de
sarcina.
A ras si scana in continuare cartea, fiind interesata in mod particular de sectiunea
“Sanatate”. Cand a realizat ca ea nu lua nici macar jumatate din vitaminele recomandate,
avea o figura ingrijorata.
-Edward, daca copilul e bolnav pentru ca eu nu am grija de ea cum trebuie?
Mi-am ingropat fata in umarul ei chicotind, fara sa ma deranjez sa imi exprim
propria ingrijorare.
-Imediat cum gasim un loc unde sa stam in Italia, vom gasi un doctor si vei incepe
sa iei vitaminele necesare, bine? Ar fi trebuit sa consultam un doctor cu saptamani in
urma. Daca am fi facut-o, am fi realizat ca sarcina e mult mai inaintata decat credeam
noi. Cuvintele mele nu au lamurit-o si citea in continuare ingrijorata din acelasi capitol de
sanatate.
-Dar spune aici ca se ar trebui sa iau acid folic ca sa previn problemele serioase.
Spune ca ar trebui sa am grija dinainte sa raman insarcinata. Ca ar trebui sa-mi maresc
doza de calciu, proteine si fier inainte de a patra saptamana pentru ca sarcina sa creasca
corect. Si ar fi trebuit sa consultam un doctor cand eram in zece saptamani, pentru teste
importante. Edward, daca…
In fine, inca un rand de cuvinte i-au facut grija sa creasca.
-Sarcina te face sa fii necoordonat, prea impiedicat. O, Doamne, voi fi si mai
impiedicata decat sunt deja.
-Asta, iubito, e imposibil.
Am ras impreuna dar nici unul din noi n-a incetat sa se ingrijoreze, amandoi am
realizat ca am facut o greseala, una chiar mare, ar fi trebuit sa consultam un doctor cu
saptamani in urma. Imi puneam si viata in mainile lui Carlisle, si pe a Bellei, dar el nu a
studiat campul sarcinii, si stia cam cat stiam si eu, si era foarte putin. Ar fi trebuit sa fim
mai atenti.
Am oftat si am impins gandurile astea in spatele mintii in timp ce Bella
descoperise capitolul in care se vorbea despre a vorbi si a canta bebelusului.
-Edward, a soptit si stralucea cand vorbea. In urmatoarele doua saptamani, va
putea sa ne auda cand vorbim cu ea. Ii canti cantecul meu de leagan? Si ii vei citi?
Am zambit si am ras, am tras-o pe Bella mai aproape, intrebandu-ma din nou cum
oare eram asa de norocos?
-Desigur, Bella. Mi-ar placea. Orice pentru tine iubito.
S-a inrosit si s-a apropiat de corpul meu, m-a sarutat pe gat si s-a intors cu spatele
la carte. Trimiteam multumiri divinitatii, divinitate de care ma indoisem odata. Dar cum
puteam sa ma indoiesc de El acum? Cand aveam o sotie minunata, si am fost
binecuvantati cu un minuanat dar, copilul, ceva ce crezusem odata imposibil.
Multumesc.
Capitolul 23 - Volterra

DPDV Bella
A, citit cartea aceea pe care o avea Edward in urmatoarele ore nerabdatoare sa
aflu ce trebuia sa fac corect, si sa nu gresesc cu copilul meu. Facusem destule deja, tot ce
vroiam era ca Arianna sa fie sanatoasa, si voi face tot ce sta in puterile mele ca asa sa fie.
-La ce te gandesti, iubito? M-a intrebat Edward incet zambindu-mi cu bratele
tinandu-ma strans. Eram multumita complet sa fiu in bratele ei.
-Ma gandesc la Arianna, am spus zambind. Ochii mei nu paraseau paginile cartii,
si Edward a chicotit usor. Facusem prima escala in Atlanta nu cu mult timp in urma, si
chiar si in terminal statusem cu nasu-n carte. Trebuie sa-mi amintesc sa-i multumesc lui
Alice pentru carte.
-Va fi bine, iubito. Nu te ingrijora, nu ai pentru ce.
Am incercat sa zambesc, dar el a vazut indoiala persistand in ochii meu. M-a tras
mai aproape si eu mi-am inabusit un cascat, mi-a scapat pe buze oricum, si Edward a
chicotit usor.
-Ora de somn pentru om.
-Nu sunt obosita, am incercat sa protestez, dar el a ras si gentil dar cu forta, mi-a
luat cartea din maini.
-Dormi, Bella. Esti extenuata, trebuie sa dormi…pentru copil.
Am oftat si am cedat. Imi stia slabiciunea, as face orice pentru copil. Dar cand
inca un cascat mi-a scapat pe buze, mi-am dat seama cat de obosita eram. Abia dormisem
in ultimele cinci zile, si odata ce nu m-am mai concentrat pe cartea despre copii si pe
Edward, ochii incepeau sa se inchida somnorosi. M-am ghemuit mai aproape de sotul
meu, gandul m-a facut sa zambesc si mi-am pus capul pe pieptul lui.
In curand, lumea a disparut si eu am cazut intr-un somn adanc fara vise.

DPDV Edward
Ma uitam la ingerul meu cand dormea cand am auzit cascatul, era un cascat de
copil mic, tacut ca respiratia. M-a facut sa zambesc. Ochii mici, ciocolatii m-au facut sa
rad. Fetita statea dreapta in fata noastra, acum se intindea sa se uite la noi, a clipit de
cateva ori, si-a bagat doua degete in gura, si arata cu degetul burtica Bellei.
-Bebeee? M-a intrebat cu buzele in jurul degetelor cand a spus cuvantul. Am ras
incet inca o data si ea a zambit cand a auzit. Daca Bella era treaza m-ar fi acuzat ca
ametesc saraca si nesuspicioasa fetita.
-Da ,vom avea un bebe.
-Bebe baiat?
Fetita si-a plecat capul intr-o parte, zambind stralucitor cand si-a scos degetele din
gura si ma batea usor pe frunte cu degetele ei lipicioase. I-am sarutat mana si ea a ras
fericita. Am scuturat din cap.
-Fetita.
-Ooooh.
Ochii ciocolatii, stralucitori si mariti s-au marit si mai tare si nu am putut opri
sentimentul de fericire ce ma umplea pe dinauntru. Ma intrebam daca fetita mea va avea
ochii ca fetita din fata mea, cum ii avea Bella. Ma intrebam daca va avea manute atat de
mici, expresie atat de inocenta.
Dar gandurile mele au fost intrerupte de rasul moale al unei femei din fata mea ce
apucase copilul de talie si a tras-o sa stea jos in scaun. Femeia mai in varsta s-a intors sa
se uite la mine, cu un zambet plin de scuze pe fata.
-Scuza-ne, Sophie te deranja?
Am ras usor.
-Nu, doamna. E foarte fermecatoare, de fapt. Cati ani are?
-Doi, Sophie s-a ridicat iar in scaun sa se uite la mine. I-am atins nasul usor, a
chicotit, mama ei a ras si ochii ei o priveau pe Bella care dormea in poala mea, cu capul
pe pieptul meu si cu mainile in jurul meu.
-Asteptati un copil? M-a intrebat si privind in mintea ei am vazut ca o cheama
Ann.
Zambetul imi era iar pe fata cand i-am raspuns.
-Da. E in cinci luni. O fetita.
Ann si-a muscat limba, din gandurile ei am vazut ca se intreba cati ani aveam, dar
era nepoliticos sa intrebi. Am decis sa ii raspund fara ca ea sa ma intrebe, si pentru ca nu
vroiam ca gandurile ei sa ma bantuie tot restul zborului.
-Suntem tineri, dar ne iubim mai mult decat orice, si pe copil la fel. Am facut o
pauza si am ras cand am adaugat urmatoarea propozitie. Era adevarat, dar totusi. Mergem
in Italia sa fac medicina deoarece avem unele probleme in familie. Ha. Familie. ce ne
obliga sa fim aproape.
Anna dat din cap si din moment ce deschisem subiectul, a decis sa dea glas
intrebarilor ei. Zambind m-a intrebat.
-Nu vreau sa fiu nepoliticoasa, chiar nu vreau, dar cati ani ai?
-Am 19, iar Bella, sotia mea are 18.
Ann parea surprinsa, de ambele noastre varste si cuvantul “sotie” dar inca o data
nu a comentat. A zambit si a spus moale.
-Un copil poate fi foarte dificl de crescut, eu stiu asta. S-a oprit si i-a ciufulit parul
lui Sophie. Dar un copil e o binecuvantare, un dar adevarat, Cineva pe care trebuie sa il
iubesti si sa il pretuiesti. Sper ca totul sa fie bine pentru voi.
Si apoi, oferindu-mi un zambet final s-a intors. Sophie, pe de alta parte ranjea
printre scaune, cu ochii sclipind cand facea cu mana. I-am facut si eu cu mana si
cuvintele lui Ann se invarteau in capul meu. Un dar. Daca stia ea cata dreptate avea.
Am oftat fericit, am inchis ochii si mi-am pus obrazul pe parul Bellei. Am inspirat
adanc si eram incatusat de mirosul ei minunat. Era uimitor, era frumos. Exact ca ea.
Am oftat iar si am zambit.
Fetita mea.
Abia asteptam sa o tin in brate, si sa ii privesc ochii.
Abia asteptam.

DPDV Bella
Cand am schimbat avionul in Roma, Edward nu a facut decat sa ma care prin
terminal, eram mai extenuata decat crezusem initial. Dar m-a facut sa stau treaza cateva
minute, sa mananc putin inainte sa ma urc in ultimul avion cu care vom zbura, avionul
spre Florenta, Italia.Cand am aterizat Edward inchiriase o masina sa ne duca in Volterra.
 -Va trebui sa cumparam o masina in Volterra? Am intrebat cascand zgomotos si
m-a ajutat sa intru pe locul pasagerului in masina mica, neagra cu doua usi. Edward a dat
din cap si era pe locul soferului in mai putin de doua secunde, soarele iesea din nori, a
inchis repede usa pentru a bloca razele soarelui.
-Da, dar ne vom gandi la asta dupa ce ne intalnim cu Aro.
Gandul acesta imi aminti de toate temerile mele retinute si mi-am muscat buza
tare. Edward s-a intins catre mine, iar degetele lui reci imi mangaiau buzele gadilindu-
ma.
-Te rog, nu fa asta. Totul o sa fie bine, iti promit. Nu voi lasa nimic sa te raneasca
pe tine sau pe Arianna,iti promit.
Nu ma indoiam de el sub nicio forma, adevaral aflandu-se in fiecare cuvant. Asa
ca in loc sa-mi fac griji, mi-am lasat capul pe umarul sau si mainile pe burtica care
crestea cu fiecare zi ce trecea. Am zambit si mangaiam umflatura micuta in timp ce
Edward conducea, am stat in liniste, fiecare ramanand cu grijile sale. Dar dupa un timp,
care mi se paruse cateva ore, Edward mi-a aratat un semn pe care scria Volterra – 10 km.
Mi-am muscat iar buza, iar Edward s-a intins punandu-si un brat dupa umerii
meu, m-a tras aproape si mana lui mare si rece imi mangaia burta prin tricoul pe care il
purtam.
-Mi-e frica, am soptit in final dand glas fricii pentru prima oara. Edward s-a uitat
in jos la mine, si expresia lui era plina de dragoste pura. S-a aplecat si m-a sarutat pe
frunte atat de tandru ca nu am respirat cateva secunde.
-Sa fiu sincer, si mie mi-e frica, a soptit cu ochii fixati pe drum acum. Sunt
terifiat. Nu mi-e frica de Volturi, mi-e frica sa nu te pierd.
I-am luat o mana rece intr-a mea si i-am sarutat palma. Buzele mele fierbinte pe
palma lui rece l-au facut sa se cutremure, dar a zambit, semnalizand cand a iesit de pe
autostrada.
-Te iubesc, Edward am soptit si apoi am putut vedea frumosul oras Volterra, iti
taia respiratia, dar in acelasi timp era uimitor de terifiant.
-Si eu te iubesc, Bella.
Apoi, eram acolo, in locul unde viitorul nostru va fi hotarat. Am luat mana lui
Edward si am tinut-o strans cand mergeam inainte.
Cand am trecut prin camera, unde petrecusem multe ore in bratele lui Edward,
fiindu-mi frica ca el ma va parasi amintirile m-au napadit, si mi-am amintit de ce
plangeam frenetic si infricosator in acea zi. M-am cutremurat.
Apoi am auzit sunetul muzical si incet, si stiam ca ii apartine unui barbat pe care
eu nu mai vroiam sa il vad niciodata. Vocea lui era incantata, aproape fericita.
L-am strans pe Edward de mana si m-am uitat in ochii hotaratori de soarta, fara
frica.
-Bine ati venit in Volterra.
Edward a zambit usor si a dat din cap, intepenind cand Aro s-a intors sa ma
priveasca.Ochii lui nu m-au privit mult timp. Au coborat spre locul unde protectiv imi
tineam mainile, si zambetul sau crescu. Si-a pocnit mainile si ne-a condus inainte prin
intuneric.
-Cat de inaintata e sarcina Bella?
Era o intrebare pe un ton ce comanda .
-Saisprezece saptamani…patru luni.
 A dat din cap fericit si apoi a zambit.
-Cel tanar ni se va alatura in curand. Asteptam cu nerabdare sosirea lui. V-ati
gandit deja la un nume?
Edward m-a strans de mana si a raspuns in locul meu. A dat din cap si a zis.
-Da, numele ei va fi Arianna Elizabeth Cullen.
Aro a mai dat odata din cap si restul drumului a fost tacut. Am recunoscut peretii
familiari, podeaua de piatra, intunericul ce crestea. Era exact cum mi-l aminteam eu, cand
venisem sa-i salvz viata lui Edward. Dar intr-un fel nu era le fel de infricosator.Acum, era
un hol luminat pe jumatate, atunci era un drum catre moartea noastra.
Ne-am oprit intr-un final in camera mare pe care o vazusem o singura data
inainte. Am putut vedea cativa vampiri, Jane, Caius, Marcus asteptand in camera iar frica
care disparuse mai devreme acum venea inapoi.
-Eu si Bella avem cateva intrebari, a spus Edward ecoul vocii lui auzindu-se in
camera mare. L-am strans iar de mana.
Aro a dat din cap.
-M-am gandit eu ca s-ar putea sa aveti intrebari.
Zambetul lui era acelasi ca intotdeauna, parea incantata, dar comandand. Edward
a continuat.
-Am gandit corect cand am presupus ca ne veti permite sa locuim in alta parte cat
timp vom fi in Volterra?
Ochii lui Aro ne-au privit repede si parea ca se gandeste la cuvintele lui Edward
pentru cateva clipe, apoi a dat din cap intr-un final, si toate urmele de frica si grija au
disparut din capul meu.
-Atat timp cat sunteti in orasul nostru, va este permis sa locuiti inafara acestor
pereti.Noi vrem doar ca Bella sa fie aproape de noi, in caz ca ne va trada…sa fie o
problema usor de rezolvat. Acestea fiind spuse, nu va fi greu pentru tine sa traiesti in
exterior Edward ?
Edward a scuturat din cap, si mana lui mi-a dat drumul si a asezat-o pe talia mea
tragandu-ma mai aproape de el.
-Nu. Asa cum ai observat fara indoiala, dar nu ai realizat cu adevarat, iernile in
Volterra sunt foarte innorate. Desigur ca vor exista zile in care va trebui sa stau in casa,
dar credem ca daca vom locui inafara casei va fi mai bine, pana la urma. Va trebui sa
consultam un doctor uman des, si trebuie sa am o slujba. In seara asta, vom sta la un
hotel, si maine dimineata vom cauta un loc unde sa locuim. Trebuie sa te anuntam din
data ce ne decidem asupra unui loc anume ?
-Nu trebuie sa va intoarceti aici, daca la asta te referi. Ai putea totusi sa trimiti un
mesaj.
Edward a dat din cap si Aro a mai vorbit inca o data, am stat tacuta si m-am intins
catre Edward. Am simtit ca e mai bine sa nu vorbesc, sa-l las pe Edward sa poarte
discutia asta.
-Ai spus cateva intrebari. Cu ce anume mai sunteti curiosi ?
Edward a intepenit, iar cand a inceput sa vorbeasca, chiar si eu am fost surprinsa,
nu a dat glas niciodata temerilor lui in fata mea, incercand, sunt sigura, sa nu-mi dea mai
multe motive sa ma ingrijorez. Mi-am muscat buza tare cand am auzit cuvintele
alunecandu-i pe buzele ferme.
-Si cand se va naste Arianna? Ne veti olbiga sa locuim in Volterra ?
 Aro parea ca se gandeste un moment scurt.
-Dupa ce copilul se naste, atat timp cat Isabella va fi schimbata imediat, nu vad
niciun motiv pentru a va tine aproape. Desigur o vom verifica pe Arianna regulat, pentru
a ii urmari progresul. Suntem foarte curiosi in legatura cu ea, cum un copil vampir/om nu
a mai existat. Are un potential imens, exista multe,multe moduri in care ne putem folosi
de ea.
Aro parea fascinat de gandurile in legatura cu fiica noastra, desi fascinatia lui nu a
facut decat sa il enerveze mai tare pe Edward. Am pus o mana pe bratul lui Edward,
degetele batand usor pielea rece, si parea sa se calmeze cand si-a intors privirea livida,
dar usor calma, privindu-ma. Am zambit si apoi mi-am pus mana inapoi pe stomac. Furia
a disparut din ochii lui si s-a intors din nou, spre Aro cu o privire calma si controlata.
-Putem pleca acum ?
-Da, puteti. A spus Aro placut. Dar va vom veghea. Stati in oras si nimic nu vi se
va intampla.
Edward a dat din cap incapatanat si m-a apucat de mana inca o data. S-a intors cu
spatele la ochii rosiatici care ne urmareau fiecare miscare.
-Ne descurcam si singuri, a spus si apoi am pasit din nou in holul negricios si
umed.
Am inchis ochii si l-am lasat sa ma conduca prin camerele intunecate.
Am sperat sa nu mai fie nevoie sa mai vad vreodata locul asta, peretii astia,
intunericul asta, niciodata.