Sunteți pe pagina 1din 2

HĂRNICIA NETEZEŞTE CALEA SPRE PROSPERITATE

de Robert J. Tamasy

Nu ar fi plăcut să poţi deveni bogat în mod instantaneu? Îţi poţi imagina ce libertate ar aduce acest
lucru în viaţa ta? Ideea îmbogăţirii imediate ne atrage pe aproape toţi dintre noi. În SUA, mai multe
state sponsorizează loteriile ce oferă milioane de dolari câştigătorilor. Mulţi oameni participă la diferite
forme de jocuri de noroc şi speră să-şi multiplice banii dacă vor câştiga. (Acest ''dacă'' poate fi însă cel
mai lung cuvânt din lume).

Internetul şi e-mailul nu sunt imune la această dorinţă arzătoare de a deveni bogat fără a face
prea multe sau dacă se poate, fără a face ceva. Există web site-uri ce oferă concursuri la care te poţi
înscrie, promiţând mii de dolari pentru câştigători. Recent am primit e-mailuri ce oferă două modalităţi
pentru a deveni instantaneu bogat. Una a fost o ''scrisoare în lanţ'', care-l sfătuia pe cititor să trimită o
mică sumă de bani la câţiva indivizi din vârful unei liste, asigurându-i că în decurs de câteva
săptămâni cei care vor trimite banii vor primi la rândul lor sute şi chiar mii de dolari. Un alt e-mail
promitea că aş putea obţine o mare sumă de bani dacă aş ajuta la recuperarea unor fonduri
depozitate într-o bancă dintr-o ţară îndepărtată. Tot ceea ce trebuia să fac era să investesc o mică
sumă de bani pentru ca procesul să înceapă..

Da, îmbogăţirea imediată sună ispititor. Experienţa însă ne învaţă că cea mai bună cale pentru a
deveni prosper este cea care foloseşte o strategie verificată de secole. Cunoşti această strategie? Am
de gând să
ţi-o spun. Ia un creion şi o hârtie pentru a o putea scrie şi a avea acces la ea ori de câte ori este
nevoie. Această strategie este: Hărnicie şi multă muncă .

Aşteaptă! Nu vorbeam cumva despre îmbogăţirea imediată? Munca din greu necesită mult timp,
nu-i aşa? Da, dar este un vechi proverb care spune ''Ce se obţine uşor, uşor se duce''. Dacă banii vin
fără efort, ne vor părăsi la fel de uşor. Cartea mea preferată de afaceri - Proverbele din Vechiul
Testament al Bibliei - are multe de spus despre hărnicie şi muncă. Să vedem doar câteva dintre
principiile oferite în Cartea Proverbelor.

Munceşte gândindu-te la viitor. Prea adesea luăm în considerare doar prezentul, presupunând
că nevoile viitoare îşi vor purta singure de grijă. Avem însă un model din natură care arată că o astfel
de gândire este prostească. ''Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi
înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi, işi pregăteşte hrana vara,
şi strânge de-ale mâncării în timpul secerişului'' (Proverbe 6:6-8).

Lenevia duce la sărăcie. Banii nu cresc în copaci şi nici nu se materializează în mod miraculos
de nicăieri. Sunt un subprodus al muncii din răsputeri. ''Până când vei sta culcat, leneşule? Când te
vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca
să dormi!…Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa , ca un om înarmat'' (Proverbe 6:9-11).

Hărnicia duce la bogăţie. Dacă ne folosim abilităţile, talentele şi experienţa cu sârguinţă, munca
noastră va fi răsplătită. ''Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici
îmbogăţeşte'' (Proverbe 10:4).

Vorbăria este fără valoare, munca plăteşte facturile. Ai fost vreodată în preajma unuia care
vorbeşte la nesfârşit despre ce are de gând să facă, dar care nu face nimic, niciodată? Aceştia sunt
aceiaşi oameni care se plâng că nu au niciodată ce le trebuie. ''Oriunde se munceşte este şi câştig,
dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă'' (Proverbe 14:23).
Recoltezi ceea ce semeni. Dacă faci pregătirile adecvate şi investeşti suficient timp şi energie
atunci când începi, vei vedea o răsplată plăcută la sfârşit. ''Toamna leneşul nu ară; la secerat, ar vrea
să strângă roade, dar nu este nimic!'' (Proverbe 20:4).

Întrebări pentru dezbatere/meditare

1. Revedeţi versetele citate în această ''Mană de luni'' - Proverbe 6:6-11, Proverbe 10:4, Proverbe
14:23 şi Proverbe 20:4. Ce vă spun aceste versete despre hărnicie? Care sunt prin comparaţie,
rezultatele obţinute de ''leneşi'' sau de cei care nu sunt harnici?

2. Cum te-ai putea descrie pe tine însuţi ca şi muncitor/lucrător? Eşti întotdeauna harnic sau sunt
momente când te-ai putea mai degrabă compara cu un leneş?

3. Care sunt, după părerea ta, răsplăţile hărniciei?

4. Care sunt câţiva dintre factorii care împiedică oamenii să fie atât de harnici cât ar trebui să fie la
locul de muncă?

S-ar putea să vă placă și